În plină dezbatere națională (sau scandal?) pe marginea propunerii legislative care instituie consilierea femeii în criza de sarcină, a avut loc, recent, la Palatul Parlamentului, o întâlnire la care au participat reprezentanți ai organizațiilor care susțin și care se opun propunerii, ai parlamentarilor inițiatori și presă.
Evident surprinși de prezența masivă în sală a coaliției de ONG-uri care susțin legea, adversarii, seculariștii agresivi finanțați de Fundația Soros și diverse organisme sovietizate si sovietizante ale Uniunii Europeane fac ce știu: mint și manipulează. Practica a fost îndelung exersată de oengistii de profesie vreme de 22 de ani, ani în care au uzurpat și confiscat scena publică pretinzând că ar fi „reprezentanții societății civile” sau chiar „societatea civilă” în sine. Poate că presa, superficială adesea, va fi de aici înainte mai atentă la preluarea acestor termeni, total incorecți din punct de vedere semantic. Societatea civilă, într-o țară democratică, este alcătuită din entități cu interese și principii divergente și nu poate avea „reprezentanți”. Am fost destulă vreme „reprezentați” de instituții marionetă precum UGSR sau FDUS pe vremea comunismului, când toată lumea era „unită în cuget și simțiri” în jurul partidului, si de FSN apoi.
Adevărul este că societatea civilă românească se polarizează tot mai mult, așa cum e și firesc, grupându-se în jurul sistemelor de valori, adesea antagonice, pe care le adoptă componentele ei. Dezbaterea pe marginea acestei propuneri legislative o demonstrează din plin: de o parte, organizațiile secular-liberale cu tente clare de extrema stanga anticrestina, dincolo, cele conservatoare, cu o componentă mai mult sau mai puțin religioasă dar fidele în general valorilor creștine, care stau la baza întregii civilizații europene moderne, noteaza site-ul Cultura Vietii.
Pentru o mai buna intelegere a problemei, Ziaristi Online va furnizeaza aici lista celor care se ocupa de “drepturile femeii romane” in Romania, prezenti la dezbaterea din Parlamentul Romaniei (pe cine “reprezinta” ei???). Ce observam: alaturi de vocala Borbala Koo (?! de unde a aparut aceasta sora siameza pierduta a Alinei Mungiu Pipidi?) – foto dreapta – se afla mai intreaga “societate civila” Soros, de la homosexualii ACCEPT (ce treaba au cu femeile si copiii?) la anticrestinii declarati (Asociatia Secular Umanista din Romania) si deonotologii in jurnalism fara de jurnalism ai CJI. Studiati singuri si cititi apoi mai jos pozitia docta a Andreei Popescu, avocat la European Center for Law and Justice, care a răspuns unui articol infam, difuzat de una din organizațiile care se opun legii, APADOR-Comitetul Helsinki, fondat si condus de sustinatorul drepurilor homosexualilor Gabriel Andreescu, anti-crestin fundamentalist. Reproducem mai jos integral această replică, cu sprijinul Pro Vita – Bucuresti. Iata lista femeilor-barbat si a barbatilor-femei, toti cu un pronuntat si posedat fond sufletesc si trupesc anti-crestin (observati de asemenea cat de pompoase sunt denumirile oengeurilor lor de lift, cu titulaturi ce le imita pe cele oficiale, o practica tipica Soros – vezi si “Sociatetaa Academica Romana”, un ONG de trei oameni a madamei Mungiu):
– Fundatia Soros – Ovidiu Voicu – Coordonator SOROS (No Comment)
– CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent– Ioana Avadanei, anticrestina si Cristina Lupu, CJI – Programe finante de Fundatia SOROS – mai vezi aici si aici si aici si aici si aici si aici… (pana va plictisiti, evident)
– ECPI – Centrul Euroregional pentru Initiative Publice (denumire aburitoare marca Soros – creatie a “Open Society Institute” / ACCEPT – Florin Buhuceanu, homosexual declarat, director Asociatia Homosexualilor – Ambele Finantata de Fundatia Soros (vezi aici pentru ECPI si aici pentru ACCEPT – ultimul proiect, de doar 150.000 USD, pentru “lobby” si “advocacy”)
– CeRe – Centrul de Resurse pentru Participare Publica (o alta inventie Soros finantata de Soros prin mai multe resurse dar si, printre altii, de… Camera Deputatilor!? – ONG care militeaza pentru “nesupunere civica”!) – Ioana Popa si Oana Preda “profesoara” la Scoala de Activism SOROS
– CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate (o alta inventie Soros, membra a Soros Open Network (Reteaua Deschisa Soros – SON), finantata prin doua resurse Soros) – Irina Sorescu – membra de contact a SOROS Women’s Program Coordinators, Institutional Partners, and Consultants
– APADOR-CH o alta tentacula a “Societatii Deschise” Soros – Diana-Olivia Hatneanu si romanca Dollores Benezic – anticrestina extremista, dupa cum marturiseste singura. Membra a Consiliului Director al APADOR este informatoarea Securitatii si activista PCR Smaranda Enache-Szobotka, de profesie anti-romanca. Co-presedinte a APADOR-CH a fost chiar Renate Weber, fosta sefa Soros, in prezent europarlamantar PNL si activista anti-Rosia Montana “din convingere”. Alta fosta femeie-barbat a APADOR CH a fost chiar Monica Macovei, in prezent europarlamantar “civil” al PDL si activista anti-Rosia Montana “din convingere”. Organizatiile si persoanele in cauza sunt celebre si prin Coalitia Pestelui Cod si Actiunea Pupat Piata Universitatii.
– Asociatia Front – Tudorina Mihai si Alexandra Ana (doua ratacite)
– Societatea de Analize Feministe AnA – (despre aceasta dementza cititi pe larg aici) – Parteneriate cu Soros – Ovidiu Anemtoaicei, Universitatea Soros de la Budapesta
– Centrul Filia – mebru al Coalitiei Antidiscriminare creata de membri ai Retelei Soros pentru homosexuali, in special, si pentru romi, in secundar – Oana Baluta si Andreea Braga (anticrestine – sustinatoare prin Filia a Petitiei lui Remus Cernea si a “humanistilor”: “Proiectul de Lege pentru stabilirea parteneriatului dintre Stat şi Biserică în domeniul asistenţei sociale trebuie retras!”)
– Asociatia Secular Umanista din Romania (ASUR) – Alexandru Toma Patrascu – anti-crestin militant – No Comment
– SECS – Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala – parteneri organizatiile homosexualilor PSI si ACCEPT cat si “Romanian Angel Appeal” finantata de Fundatia Soros – Ungaria, printre altii – Borbala Koo – No (more) Comment
– APFR – Asociatia de Planificare Familiala din Romania – Iuliana Baltes si Beatrice Dinulescu – Grav, ambele sunt doctori!
– doctoranda SNSPA (in ce calitate?) – Ioana Vrabiescu, o zurlie de extrema stanga
– autoare site Feminism Romania (!? dementza pura) – Laura Candidatu, la fel ca si cea de mai sus
*
Raspuns la articolul « Condiționarea avortului de ștampila psihologului – România încalcă drepturile femeii „pentru binele națiunii” », publicat de APADOR-CH pe blog-ul propriu pe 18 aprilie 2012
Integral la Ziaristi Online