Posts Tagged ‘Prof Univ Dr Corneliu Turianu’

Profesorul Turianu le dă dreptate fraţilor Roncea: Poate exista un partid anti-comunist şi anti-kaghebist, dacă se vrea. La Partidul România Unită nu s-a vrut. FrontPress Exclusiv

Untitled-1După publicarea articolului desprea ruptura dintre frații George și Victori Roncea și Partidul România Unită, cei doi jurnaliști și activiști anticomuniști invocând eliminarea din statutul formațiunii în curs de constituire a propunerii privind principiul lustrației, pentru prevenirea accederii în funcții de conducere a foștilor activiști PCR sau cadre din fosta Securitate sau alte structuri represive ale regimului ceaușist, deputatul Bogdan Diaconu, liderul PRU, a invocat o decizie a Curții Constituționale.

Este vorba de Decizia 308 din 28 martie 2012, judecătorii decizând la vremea respectivă că principiul lustraţiei este neconstituţional. Liderul PRU a spus astfel că dacă în statutul formaţiunii s-ar fi făcut referiri la lustraţie, s-ar fi oferit practic un pretext Tribunalului Bucureşti să respingă înregistrarea partidului.

Astăzi am primit la redacție în exclusivitate o replică semnată de George și Victor Roncea, prin care cei doi combat acest argument. Redăm integral în rândurile următoare textul menționat:

George Roncea pe Arhitectura in Piata Universitatii”Bogdan Diaconu face uz din păcate de o retorică găunoasă și mai ales face dovada necunoașterii Legii Lustrației la care se referă, a necunoașterii hotărârii CCR cu privire la neconstituționalitatea lustrației, nu cunoaște nici definiția și sensul termenului folosit, nu cunoaște legea partidelor și nici prevederi legale în uz cu privire la discriminare. Deși este absolvent de Drept. Și dorește să conducă un partid politic.

Mai mult, în răspunsul său, după publicarea motivelor pentru care am anunțat publică ne despărțim de cei care s-au adunat într-un proiect politic teoretic de dreapta, semnalizând însă la stânga, Bogdan Diaconu face o eroare logică majoră ce pune în discuție nivelul său de (ne) cunoaștere a unor norme elementare de drept.

Pentru clarificarea deplină a situației, și a așa ziselor temeiuri juridice invocate de Bogdan Diaconu, am solicitat opinia – judecata – unui autentic judecător, o somitate în domeniul Dreptului, magistrat de o viață, ce a parcurs toate nivelele ierarhiei judecătorești până la poziția de președinte al Tribunalului Municipiului București și înalta funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție. De asemenea fostul parlamentar Corneliu Turianu în calitate de practician al dreptului, profesor universitar, conducător de doctorat, a susținut o enormă activitate științifică, didactică și publicistică. Mai supremă autoritate în temă nu cunoaștem.

Vă oferim în exclusivitate, la finalul replicii noastre, cu acordul său desigur, observațiile sale pe această temă, deoarece a urmărit tema, care chiar nu este una derizorie, colaterală, ci una de esență, fundamentală pentru întreaga societate, chiar și așa, prilejuită de un „scandal” despre Lustrație – sau mai degrabă de neînțelegerea ei.

Prima confuzie să zicem a reprezentantului viitorului PRU provine din necitirea textului de lege invocat chiar de el prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat ca neconstituţionale doar dispoziţiile art.1 lit. g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Deci, să subliniez încă odată ce n-a citit președintele PRU, ori s-a făcut că nu pricepe din hotărârea CCR care se referă la: „limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice” a foştilor etc şamd.

Ca parlamentar măcar ar fi trebuit să cunoască ce s-a votat în Parlament şi ce a decis Curtea Constinutionala. De când este vreodată o poziţie oarecare într-un partid politic asimilata drept o „funcţie sau demnitate publică”? De când? De niciodată.

Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia, nu este nici o companie privată sau multinaţională. Un partid este o formă a exercitării de către cetăţeni a dreptului de asociere consfințită prin Constituţia României din 1991, unde se arată în Articolul 37 (1) ca: “Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice”.

Un partid se guvernează conform dreptului la libera asociere în baza unui contract care nu contravine normelor de drept, nu e ilicit și conform acordului parţilor nu e nimeni obligat să adere.

Nu este în niciun caz o restrângere în exercitarea drepturilor cetăţeneşti instituirea unor reguli interne de funcţionare în baza unor criterii adoptate de comun acord prin statut, câtă vreme sunt respectate prevederile legii, respectiv Legea nr. 14 din 2003, Legea partidelor politice.

Termenul de Lustrație, la origine, definea un ritual roman de purificare, de curățire. Termen folosit după prăbușirea regimurilor comuniste din 1989, drept un proces constând în „măsuri administrative de care uzează regimurile post-totalitare pentru a exclude din instituţiile publice pe acele persoane care au lucrat pentru sau au colaborat cu regimul comunist”.

Cu mulți ani în urmă, în timp ce fratele meu mai mic, Victor se afla la Washington, subscrisul Roncea senior, am fost invitat în Germania, ca reprezentant al Ligii Studenților, alături de Ticu Dumitrescu ca reprezentant al foștilor deținuți politici, să vedem cum realizează Comisia Gauck Lustrația, mai întâi de toate a celor din STASI, securitatea subordonată KGB. Ni s-a explicat, cu Convenția Drepturilor Omului în mână ce trebuie făcut (și) în România fără a încălca vreun drept fundamental. Așa s-a născut proiectul de lege ce a dus la comicăria CNSAS, deoarece la noi lucrurile nu pot fi bine făcute, ca la ei, astfel s-a ajuns în final, ca după 21 de ani de vorbăraie pe tema așa zisului proces al comunismului, să nu poată fi adoptată măcar formal și simbolic o măsură legală de oprire a cotropirii pîrghiilor statului de către comuniști și urmașii lor. Nemții și-au făcut treaba, acolo la ei, pastorul Gauck este acum președintele Germaniei, românii au ales și ei un german de origine în fruntea țării, dar în rest totul diferă. Nici măcar la nivelul unui amărât de pseudo partid naționalist n-am reușit introducerea unei prevederi minimale cu privire la fostele cadre ale Sistemului.

N-am cerut nicăieri ceva ce aduce măcar pe departe cu definiția lustrației deoarece o prevedere statutară a unei organizații politice nu este o măsură administrativă iar partidul nu este o instituție de stat. Este o opțiune de bunsimț restrângerea accesului vechilor comunişti şi securişti la conducerea unei organizaţii de tineri ai noii generaţii, mai ales acum în anul 2014, când milioane de români au cerut răspicat – și au votat apăsat – ca să nu mai fie comuniști sau urmași de-ai lor în fruntea Țării. Nimeni nu le-a interzis să fie membri de orice fel ai partidului dacă vor, ci doar să nu râvnească la butoanele şi pârghiile conducerii unei organizaţii de dreapta, ce se pretinde creştină, pro familie şi Biserică. Comuniştii urăsc Biserica, urăsc credinţa, urăsc familia, iubesc doar banul şi tot ce este drăcesc în general și sunt corifei ai inversiunii ca și Vadim Tudor, cunoscut drept Tribunul homosexualilor, după o hotărâre judiciară, chiar în opoziție cu subscrisul, cel care am probat această calitate aparte a șefului PRM (după ce a votat în favoarea homosexualilor şi pedofililor la Parlamentul European).

Respingerea comunismului, de către o organizaţie ce se pretinde naţionalistă, ca PRU, deci opusă internaţionalismului, o formațiune ce susține că își asumă normalitatea, adică Patria și Neamul, este implicită. Respingerea calităţii de organ deconducere a vreunui fost organ de conducere din structurile represive comuniste nu este o discriminare şi nu aduce atingere niciunui drept constituţional. Dimpotrivă este o întărire a ordinii constituţionale.

Partidul comunist fiind un curent subversiv internaţionalist cu practici conspirative ce săpa la temelia statelor şi subjuga interesul naţional unui interes supranaţional ca şi masoneria este ab inițio un atentator la ordinea de drept constituţională.

Iar partidul comunist este de facto scos în afara legii în România, fie şi dacă avem în vedere crimele comise pe parcursul atâtor ani de dominaţie.

În opinia mea, şi mă număr printre cei care am luptat cu arma în mână în decembrie 1989, comunismul a fost condamnat în stradă, cu preţul sângelui. Şi mai apoi, încă odată, comunismul a fost condamnat în veșnicie, după ce în iunie 1990, din nou, s-a tras în noi, în tinerii anticomunişti ai Pieţei Universităţii, iar cei care au scăpat de glonț au fost martelaţi cu răngile şi calcaţi în picioare de către gibonii lui Ilici. Nici eu şi nici fratele meu nu ne considerăm victime, am făcut ce trebuia să facem, n-am plecat acasă în noaptea de 13 spre 14 iunie, nu am părăsit Piaţa Universităţii şi am votat prin vot deschis, democratic, sărămânem să luăm bătaie de la mineri. Am ştiut de la bun început că va fi un preţ, pentru tot ce am făcut împotriva Haitei lui Ilici, a kaghebiștilor săi, a reţelei kominterniste care a pus mâna pe putere, prin fraudă şi datorită suportului rusesc. După atâţia ani de la acele momente cumplite nu avem niciun motiv să ne dezicem, până la sfârşitul vieţii, de acel “ceva” pentru care am fost dispuşi să plătim cu o moarte.

Acel “ceva” era un lucru simplu, de bun simţ elementar. Noi am cerut doar atât – “fără comunişti, fără securişti în fruntea ţării!”. N-am cerut Nuremberg, n-am cerut spânzurarea nimănui. Noi am venit cu o floare ei cu bâte şi topoare.Comuniştii şi nomenclaturiştii kominterniști au rămas la putere şi rezultatelese văd. Dezmăţul corupţiei de azi aparţine neociocoimii roşii, comuniştilor şi urmaşilor lor.

Ceea ce am cerut să fie introdus în Statutul PRU, şi eu şi fratele meu, acele două rânduri, erau benefice partidului. Era o prevedere de salvgardare a valorilor organizației, căreia noi doi i-am oferit o doctrină și un program naționalist autentic, cu inspirația lui Iorga nu a lui Roller, elaborată de lideri ai Pieței Universității nu ai mizeriei care a fost PRM. Noi am sperat și ne-am dorit ca PRU să fie o formațiune ce putea da un semnal de însănătoşire a societăţii româneşti, o organizație ce ar fi putut reprezenta un model de generație. O generație tânără ce are ca scop protecția reperelor fundamentale ale națiunii, ale democrației și ale statului de drept nu doar prin vorbe găunoase ci prin fapte.

Citez paragraful incriminat, cerut de noi pentru a fi introdus în Statut: „din structurile executive și de conducere a PRU nu pot face parte persoane care au activat în structuri represive și de conducere ale Statului comunist (Securitate, Miliție, PCR) sau din alte structuri similare ale fostului Bloc sovietic.” Deja Bogdan Diaconu, mai fraged pe zona spațiului ex-sovietic apucase să se afișeze public pe direcția Chișinău cu un amploaiat al vechilor structuri kaghebiste, pe post de lider PRU pe Moldova. Deja la sediul partidului încă neînființat dădea târcoale un Ilie Neacșu, cel care a patronat o publicație încă mai abjectă decât latrinele media ale lui Vadim Tudor, numită la derută “Europa”, din arcul coodonat de Măgureanu. Deja pentru Iași era ventilat de Hogea numele unui Tompea, un personaj sinistru, pesedist de frunte, indexat pe vremuri alături de răposatul Radu Timofte, slugoiul servil al infractorului Vîntu, pus de acesta șef la SRI, pentru a mina din interior Statul. Deja la nivel local au început să se bobineze traseiști ai vechilor structuri, unii cu damf penal. Moştenitorii sistemului comunist se prezumă în mod logic că după ce o viață au servit fostul regim comunist au împărtăşit şi încă mai împărtăşesc valorile specifice acestuia. Moștenitorii cu pricina s-au amorezat brusc și misterios de PRU, partid de dreapta, nu se știe de ce.

I s-a explicat prieteneşte tânărului Diaconu că singura modalitate statutară de împiedicare a invaziei trolilor ăstora ai tenebrelor vechiului Regim este acea prevedere de Statut invocată. Și alți colegi au fost de aceeași opinie. S-a dovedit însă, într-un final, că nu Bogdan Diaconu conduce partidul ci un personaj cu adevărat conectat la rețeaua vechilor structuri, cel care a decis să oblitereze prevederea statutară introdusă, invocând… Tribunalul de la Nuremberg, legea discriminării, aspectul restrictiv antiuman etc şamd… mai lipsea să invoce Codul lui Hammurabi, Codul lui Oreste (scuze Oreste), Tablele lui Moise ori Decameronul lui Boccacio în apărarea săracilor securişti, kaghebiștişi nomeclaturiști ai PCR, expuși crudei persecuții politice de către PRU.

Când așezi la temelie o impostură, când minți oamenii încă înainte să te înființezi, tot prin fraudă, ca multe alte partide, când pretinzi că ești de dreapta dar ești amidextru se cheamă că te aşezi clar împotriva şi a Legii şi a bunului simţ.

Dacă asta e aşa zisa noua generaţie politică a secolului 21, ne bucurăm maxim că nu facem parte din ea, preferăm să rămânem alături de vechii golani ai Pieţei Universităţii, vetuşti dar oneşti cu capetele sparte, cei cu „mai bine haimana decât trădător, mai bine mort decât comunist!”…

George Roncea

Subsemnează

Victor Roncea

La această declarație publică primită la redacție a fost atașată și lămurirea profesorului universitar doctor Corneliu Turianu:

Prof Univ Corneliu Turianu - CNSAS”Examinând sesizarea de neconstituţionalitate a Legii Lustraţiei, Curtea Constituţională a României a decis că „Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.

Precizez de la bun început că, spre deosebire de Legea Lustraţiei, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Din acest punct de vedere, CNSAS este instituţia chemată a sesiza instanţa de contencios administrativ, competentă a se pronunţa cu privire la calitatea de colaborator sau lucrător a persoanei care a îndeplinit acte şi fapte „care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (colaborator) ori „a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului” (lucrător).

Aşa fiind, consider că în statutul unui partid se poate preciza – fără temerea că s-ar încălca vreun principiu constituţional – că „din structurile executive şi de conducere ale partidului nu pot face parte acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.

Cu stimă,

Prof. Univ. Dr. Corneliu Turianu

Sursa: FrontPress.ro

Jurnalul unui jurnalist cu jurnal. Azi am fost la CNSAS. Plus: Amintiri din Decembrie 1989

logo cnsas www civic mediaNu, nu pot sa-l plagiez total pe ID Sarbu cu al sau titlu faimos (cel putin in lumea mea) “Jurnalul unui jurnalist fara jurnal”, ca doar nu sunt Andrei Plesu sa imprumut fara ghilimele titlul lui TW Adorno “Minima Moralia” si apoi sa uit. Dar m-am gandit ca de azi sa incep, aici, un jurnal. Am vazut ca “se poarta”. Care unde a fost, la ce conferinta academica, in tara, in strainatate, cu ce mahar s-a intalnit, cu cine nu s-a intalnit, etc, etc. Adevarul e ca eu ma vad si vorbesc aproape zilnic cu oameni extraordinari, de la cersetori filosofi la filosofi cu sau fara opera, de la simpli cercetatori prin toate arhivele pamantului la academicieni, de la presedinti de scara la presedinti de tara, uneori confundandu-i cu usurinta intre ei, ce-i drept. Nu mai vorbesc de amicii mei, preoti, ziaristi, artisti sau… securisti (ca sa nu mai zic de actori si cascadori, in categoriile astea intrand si politicienii). De ce as lasa toate intamplarile minunate sau cel putin spectaculoase doar in desaga mea cu amintiri? Nu sunt egoist. Fostii mei colegi stiu. Unuia dintre ei, caruia tocmai ii nascuse sotia, i-am cedat un apartament de trei camere, pe care mi-l oferise seful meu, Sorin Rosca Stanescu. Eu stateam in gazda, desi sunt bucurestean get-beget. La o saptamana dupa ce si-a facut actele pentru casa fostul meu coleg si-a dat demisia si s-a mutat, pe mai multi arginti, la… Deutsche Welle. C-asa-i in… tenis, aaaa… presa. Dar sa nu ma-ntorc prea mult in timp. Jurnalul incepe de azi. Jurnalul unui jurnalist cu jurnal. Acesta. 🙂

Azi am fost la CNSAS. Nu cred ca am spus asta vreodata, ca mi-a fost rusine de pilele mele, dar una din “puterile” tarii mi-a propus sa fiu membru al Colegiului CNSAS. Aveam de ales: CNA sau CNSAS. N-am scris-o pana acum, in ce priveste CNSAS-ul, pentru ca n-am vrut sa-i frustrez pe unii dintre cei cu care am de a face mai des. Si aici, la fel ca la CNA, era vorba de trai: masina cu sofer, casa de la RAAPPS, deconturi telefon si deplasari in delegatii in tara dar si in strainatate. Salariu de bugetar. Dar ce bugetar! Cu rang de secretar de stat! Plus ca puteam sa am si multe secretare. Am refuzat, pentru ca mi se pareau niste munci prea statice pentru mine. Si apoi, recunosc, nu voiam sa ajung sa fiu obligat politic, daca ma intelegeti. Acum, uneori, imi pare rau. Pentru ca la CNA, de exemplu, in “locul meu” este un dobitoc cu staif. Un dobitoc, isteric, cum arareori am vazut si mi-am inchipuit ca exista. Pentru ca e din categoria “cu pretentii”. Un dobitoc homosexualoid cu pretentii de… intelectualoid (ca sa rimeze). Un dobitoc care face rau prin simpla lui prezenta. I-am publicat, cred, un citat sau doua dintr-o sedinta CNA, pe-aici, pe blog, asa ca daca va propuneti, il dibuiti. La CNSAS, in schimb, in “locul meu”, e un domn bine.

Bref: Tocmai m-a sunat un general (de Armata, sa nu se creada altceva), care se ducea la Jilava sa-i duca detinutului Victor Stanculescu fotografiile pe care i le-am facut cu ocazia interviului publicat aici: Generalul Victor Stanculescu la Jilava: “Nu stiu cine ma vrea aici”. Un Interviu Video EXCLUSIV si 25 de Fotografii din Spitalul Penitenciar Jilava (daca am zis ca e Jurnal, apoi e Jurnal: va spun tot!)

Revin: da, la CNSAS situatia sta putin mai bine decat la CNA. CNSAS este o institutie speciala, de care ma leaga multe amintiri, toate placute si foarte placute. Sunt cercetator acreditat din 2006, de pe vremea “Vocilor curate” din presa si sotzietatea in tzivil. Tema principala de cercetare, aleasa atunci, a fost legata de intelectualii romani in timpul regimului comunist. Pentru ca am avut insa alte prioritati, mai pe sufletul meu, cum este o a doua tema pentru care sunt acredidat ca cercetator, cea a intelectualilor romani din perioada interbelica, am neglijat-o pe prima. Sunt fericit de colaborarea perfecta pe care am avut-o cu CNSAS pe tema cu elita de aur a Romaniei, gratie careia am reusit sa public cu regretatul profesor Gh. Buzatu (cum ii placea lui sa semneze) lucrarea documentaristica despre Corneliu Zelea Codreanu in Arhivele Sigurantei si Securitatii ca si lucrarea despre Mircea Vulcanescu si Noica, cu profesorul Constantin Barbu si dr. Florin Rotaru.

Dar azi m-am gandit, totusi, pe cand ma plimbam pe coridoarele CNSAS ca este cazul sa o reiau pe cea cu intelectualii vremii, dau de sub vremi. De exemplu, ma gandesc, nu ati fi interesati sa stiti cum si-au petrecut dizidenta intelectuali de marca ai tarii, ca… stati sa ma gandesc care sunt astia… a, da!, cei doi, cum le zice, muppetsii aia comentatori la loja… Hai, ca-i stiti! Ptiu, imi stau pe limba: Lesu si Pliiceanu! Pardon: Plesu si Liigheanu. Pardon: Liicheanu. Astia sunt! Cred ca sunt un subiect bun de cercetare. Desigur, conform legii si deontologiei profesionale. Dincolo de simpatii sau antipatii, in ce priveste opera, pardon, scrierile lor, din punct de vedere al cercetarii istorice privind perioada sinistrului regim, cei doi, ca exponenti de frunte ai filosofiei din vremea statului si partidului comunist – basca disidenti, dl. Plesu chiar exilat – sunt, cred, nu de interes special ci de interes public general. Dar poate ma ia gura pe dinainte. Eu stiu daca o sa am timp de ei… Pentru ca sunt prins acum intr-un proiect cu adevarat deosebit, la care sunt angrenat impreuna cu colaboratorii mei, istorici reputati de la Chisinau si arhivisti la Arhivele Nationale ale Republicii Moldova, cat si de la Bucuresti, de la Arhivele Nationale Istorice Centrale. Este un proiect de inima. Legat de Basarabia si suferintele celor care au facut Unirea cea mare. Dar o sa vedeti, in curand, primele rezultate. Cercetatorii de o acribie nemaipomenita cu care este inzestrat CNSAS-ul lucreaza deja la acest proiect, o prima lansare a lui in spatiul romanesc urmand sa aiba loc la Parlamentul Romaniei, la o data speciala, ulterior urmand sa se transfere la Chisinau, pentru ca la Cernauti, din pacate, nu putem sa speram.

Asa ca ma intorc la titlu: de asta am fost azi la CNSAS. M-am intalnit cu domnul profesor Corneliu Turianu, secretarului Colegiului CNSAS, un interlocutor extrem de agreabil, fin cunoscator al tuturor dedesubturilor politice, pe care il apreciez – dincolo de activitatea sa profesionala, politica si publicistica – mai ales de cand a rejudecat procesul Ceausescu impeuna cu echipa ZIUA si de cand a participat la conferintele Ligii Studentilor din anii ’90, ca sa nu mai vorbesc de rolul sau deosebit pe care l-a avut pentru eliberarea bietilor arestati de la Mineriada din ’90. Evenimente istorice! M-am bucurat sa aflu, azi, ca proiectul Basarabia-Bucovina al Asociatiei Civic Media, pe care il vom pune in valoare pe ambele maluri ale Prutului, este intr-un stadiu avansat de finalizare, cel putin la nivel birocratic. Dar despre aceasta va voi mai povesti.

Cand sa plec de la CNSAS l-am vazut urcand treptele chiar pe presedintele Colegiului, dl. Dragos Petrescu, un profesionist desavarsit al managerierii muncii arhivistice si al scoaterii la lumina a adevarurilor care trebuie cunoscute, uneori cu surprize mai putin placute pentru multi dintre demnitarii aflati deja pe pozitii sau candidatii la diverse functii si calitati. Cum mi-am dat seama, brusc, ca dintre toti membrii Colegiului, cu dansul n-am stat niciodata de vorba, am pus mana pe telefon si mi-am stabilit o audienta. Pe ceilalti membri ai CNSAS, cu cateva exceptii mici, ca sa nu zic insignifiante, ii cunosc aproape ca pe colegii mei. Pe unii de peste 20 de ani. Va imaginati?

De exemplu, cu Cazimir Ionescu am intrat in TVR pe 22 decembrie 1989, la brat cu, de fapt mai bine zis, cot la cot cu… Caramitru si Dinescu. Ce vremuri!… Cum am considerat ca TVR  a devenit TVRL (adica, chipurile, “libera”), eu m-am deplasat apoi la CC si la Palatul Regal, la Muzeul National, pentru a pune la adapost operele de arta de acolo. Eram la Arte Plastice si Muzeul era ca si a doua mea casa, un spatiu drag in care mergeam saptamanal, asa ca ma gandeam numai la faptul ca nu vreau sa vad gaurite lucrarile mele preferate, de El Greco, Rembrandt, Breugel sau Van Eyck, ca sa nu mai vorbesc de Brancusi. E, si cand am intrat in Palatul Regal aflat in flacari deja, dupa ce vorbisem la “comandamentul” balconul CC-ului sa nu se mai traga pentru ca am constituit o grupa de voluntari pentru Muzeu, ce surpriza credeti ca am avut si ce am aflat de la prietenii mei muzeografi care erau taras pe burta: “Ehe, noi le-am mutat de doua zile in subsol. Ce vezi pe pereti sunt, majoritatea, copii. Stai linistit!”. O stiati pe asta? Din 20 decembrie lucrarile de patrimoniu national fusesera adapostite deja, pe cat s-a putut, in depozitele speciale. Va spune ceva asta?

Cand sa plec, arde Sala Tronului! Cum aveam o haina verde, kaki, c-asa-mi placea mie, am facut si pe pompierul, la cererea multimii: “E pompier, e pompier, lasati-l sa treaca!”. Eu urcam cu furtunul cu apa, tiganii coborau cu televizoarele-n brate. C-asa-i in tenis si… la rivolutie. Si-acum, daca vad o fotografie cu Palatul in flacari, din decembrie ’89, simt automat in nari mirosul de fum din acea zi… A, sa nu mai spun: in timp ce stingeam incendiul, tovarasii cu care tocmai vorbisem in balcon au ordonat, normal, “Foc!”, ca vad “teroristi” cu AG-uri in mana. Era furtunul, deci, un fel de… pistol cu apa? Asa ca a trebuit sa si topai pentru a ma feri de trasoare. Avantaj eu, ca-mi mai luminau zonele intunecate. De vizavi, din blocul “Romarta”, cel cu barul Atlantic auzeam “Dum, dum!”. Pauza. “Dum, dum, dum, dum, dum!”. Era frate-miu. Gaurea peretii si vestele anti-glont ale DIA-istilor, sau cine or fi fost ei.

Dar revin la Cazimir (v-am zis ca golesc sacul cu amintiri…): peste doua zile, mai precis doua nopti, 23 spre 24, formasem o baricada pe 1 Mai, dupa ce cotrobaisem prin sediul DIE/CIE, actual al SIE, Palatul Sturza, pe care “organele” nu vor cu nici un pret sa-l dea inapoi proprietarului de drept (la cata tehnica au bagat in el…). “Baietii” ardeau, calmi – doar in aparenta -, dosare. Am citit si eu cateva, am mai bagat in traista, si… inapoi la baricada. Ora 2 din noapte, alerta maxima, vine o Lada in viteza. Din ea coboara Cazimir, fara pic de voce (ragusise la cat urlase). “Cum nu ma stiti?”, baguia el camarazilor mei inarmati care il pusesera la respect. “Nu m-ati vazut la televizor?”, silabisea, gutural, Cazimir, complet siderat. “Pai noi am fost in strada, tovarase, nu la televizor!”, i-a trantit unul. Dar eu, care il lasasem la Televiziune in urma cu doua zile, am intrat magistral in scena si am declamat: “Lasati-l sa treaca! Il cunosc eu!”. Pe loc, Cazemir a fost eliberat si trimis mai departe, in misiunea lui. Acum e membru in Colegiul CNSAS. Dar pe cine nu cunosc? Cu Florian Bichir, de exemplu, am polemizat cordial inca de pe cand era la ziarul “Ora”, daca isi mai aduce aminte cineva de el, iar eu membru – sau chiar sef? – al Biroului de Presa la Miscarii Pentru Romania.

E, acum, trebuie sa fac o pauza. Sotia ma solicita. Vedeti, spun totul: e Jurnalul unui jurnalist cu jurnal! Oricum, maine merg din nou la CNSAS, sa-l cunosc, in sfarsit, pe distinsul presedinte Dragos Petrescu.

PS: Va urma… 🙂

PS 2: Astia de pe tanc, din poza dlui Dinu Lazar Dinu, trageau in mine! Mi se spunea teroristu’. 🙂 Victor teroristu’. Sau Victor curatatorul? (asta-i din Nikita, the movie) 🙂Tancuri in Piata Palatului Foto Dinu Lazar Decembrie 1989

Dezvaluirile academicianului Augustin Buzura despre ICR si papionierii noi cu badigarzi: Plesu voia sa stea sub Parlament. Despre Patapievici: “Ziua, om de știință, noaptea, prostituată!”

In cel mai recent numar al revistei Q Magazine, condusa de celebra ziarista Floriana Jucan, ceva mai putin celebrul consilier prezidential Iulian Chifu face a analiza, special pentru publicatia bilunara, despre “Reconstrucţia post-conflict după suspendarea preşedintelui”. Dar mult mai interesant ni se pare materialul publicat de academicianul Augustin Buzura, fondatorul de facto si de jure al actualului ICR, in care se fac, in premiera, dezvaluiri importante, chiar fulminante – pentru a folosi un termen la moda dar de data aceasta chiar in intelesul lui – despre intestinele Institutului devenit azi, sub conducerea falsului doctor in filosofie, fizicianul Horia Roman Patapievici, un soi de oficina externa de propaganda si dezinformare a GDS. Aflam astfel ca, la infiintarea ICR-ului, Dilema lui Plesu, platita pana atunci din bani de la bugetul Guvernului Nastase, sustinea ca Institutul sa fie pus sub egida Parlamentului, adica exact pentru ce este injurat acum Guvernul Ponta. Totodata, tele-nobelistul Mircea Cărtărescu se opunea infiintarii ICR, asemuind noua instituție cu cele două „monstruozități comuniste”: Palatul Poporului și Canalul Dunăre – Marea Neagră. Dupa schimbarea lui Buzura din functie cu Patapievici, efectuata peste noapte, si aflata de academician de la televizor, plagiatorul Cartarescu a mers bine-mersi pe acest canal, chiar pana sub Palatul Cotroceni. Eseistul Buzura nu se fereste sa afirme ca papionierii nostri de azi sunt “ieșiți de sub mantaua lui Brucan” si a lui Soros si ca, “dacă nu s-ar fi schimbat regimul, aceste progenituri ar fi făcut exact același lucru, dar de pe băncile Comitetului Central al PCR”. Academicianul Augustin Buzura se arata convins si că “ura, agresivitatea și degradarea climatului cultural de la noi nu sunt străine de cei ce se află în spatele infantilelor papioane” din banda lui Patapievici, personaj despre care lasa sa se inteleaga ca ziua se crede om de stiinta iar noaptea devine ceea ce este de fapt: o prostituata a tuturor regimurilor. Iata o parte dintre dezvaluirile extraordinare facute de scriitorul Augustin Buzura despre “piscotarii si pretutindenarii” de la ICR-ul lui Patapievici, “primele zece papioane” ale tarii, unele chiar papioane cu badigarzi si girofare, mai ales in cap (vezi foto):

Cacealmalele

Integral la Ziaristi Online

Cititi si Coltul condeierului: Putreziciunea ICR

Patapievici Liiceanu KGB GDS ICR Basescu

„La mijloc este o neînțelegere în legătură cu scopul acestei instituții, și anume a fost concepută pe modelul altor instituții similare din Europa și, în particular, al Colegiului Noua Europă din București, condus de Andrei Pleșu.”

Profesorul Corneliu Turianu: Ce votăm: suspendarea Preşedintelui sau suspendarea statului de drept?

Corneliu Turianu

Deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 – atât în întregul ei, cât şi în ceea ce priveşte modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului – este profund neconstituţională, autorii demersului suspendării din funcţie a Preşedintelui anunţă cu nonşalanţă că referendumul va fi organizat în baza Ordonanţei de urgenţă adoptată de Guvern la 6 iulie a.c.

Dan Tanasa isi da demisa din PC si acuza existenta unui troc secret intre USL si UDMR impotriva drepturilor inalienabile ale Episcopiei Ortodoxe si romanilor din Harghita si Covasna. DOC

Dan Tanasa Pro Romania

Dan Tanasa: Constat cu mâhnire faptul că la aproape trei luni de la instalarea Guvernului Victor Ponta discursul USL față de soarta românilor din Covasna și Harghita începe să semene izbitor de mult cu cel al Guvernului Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova