…a apărut Noua Republică (şi a murit). Apoi a apărut Forţa Nouă şi… a murit. Apoi a apărut ICCD si… a sfârşit în PFC (Partidul Forta Civica al lui MRU) care… e muribund. A apărut Fundaţia Mişcarea Populară şi ….noroc cu Băsescu că a scos-o la o cafea ca să poată să apară la televizor.
Minabilii noştri contemporani, « fripturiştii lui Băsescu », internaţionalişti de ocazie, bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii foarte recomandate inginerilor virgini cultural, Cărtărescu, Patapievici, Pleşu, plus maestrul unguentelor şi al altor consumisme – untul lui Noica, de exemplu -, Liiceanu, au încercat oarecum comic să-l înfunde pe preaînaltul nostru Eminescu vîrîndu-l, de-a dreptul sau mai pe ocolite, în categoriile infamante « antisemit » sau « incorect politic ». Ambele categorii sînt aplicate cam incult şi strîmb la un secol XIX românesc destul de complicat.
Ultima ora: Patriarhia Română, împotriva legalizării prostituţiei indiferent de iniţiatorul propunerii
Marţi, 22 Septembrie 2009 Patriarhia Română respinge ferm orice propunere privind legalizarea prostituţiei, chiar dacă ideea aparţine Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice sau altor instituţii, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvât al Patriarhiei, Constantin Stoica. “În martie, o astfel de propunere era cuprinsă în proiectul noului Cod penal. Atunci, dar şi astăzi şi oricând, Patriarhia Română va avea acelaşi punct de vedere legat de legalizarea prostituţiei. Instituţiile statului şi legile au menirea să apere demnitatea persoanei, instituţia familiei şi valorile vieţii sociale. Proiectele din ultimele luni arată că demnitatea persoanei, instituţia sacră a familiei şi moralitatea publică sunt complet ignorate de autorii acestora. În consecinţă, Patriarhia Română respinge propunerile de dezincriminare a prostituţiei”, a susţinut Constantin Stoica. Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice propune, în raportul lansat marţi, printre altele, dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea sexului comercial, susţinând că astfel pot fi reduse, în anumite condiţii, unele riscuri privind sănătatea publică. Comisia şi-a lansat, marţi, la Cotroceni, în prezenţa şefului statului, raportul privind riscurile şi inechităţile sociale în România. Legat de prostituţie şi răspândirea infecţiei cu virusul HIV, membrii Comisiei propun, în raport, legalizarea “sexului comercial” şi înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care îl practică să poată beneficia pe lângă serviciile de asistenţă medicală, socială şi psihologică şi de prezervative oferite gratis. “Legalizarea sexului comercial (nu şi a intermediarilor de servicii sexuale) ar fi o posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuală. Impunerea unei astfel de măsuri în absenţa unei analize bazate pe experienţa altor state şi în funcţie de particularităţile României ar putea genera totuşi efecte nedorite. Înfiinţarea de servicii şi centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care practică sexul comercial să poată beneficia pe lângă serviciile de asistenţă (medicală, socială, psihologică) şi de prezervative oferite gratis ar ameliora însă situaţia acestora”, se mai arată în documentul întocmit de Comisia prezidenţială. Într-un comunicat remis în luna martie, Patriarhia Română arăta că, departe de a rezolva o problemă socială gravă, dezincriminarea prostituţiei va agrava problema sub forma unei sclavii motivate financiar, care intensifică degradarea morală a societăţii, proliferarea diferitelor boli şi creşterea numărului divorţurilor, iar femeilor prinse în această sclavie li se afectează iremediabil sănătatea psihică şi fizică, precum şi demnitatea socială. “Acum, când grava degradare morală, socială, economică şi medicală din România trebuie oprită sau cel puţin diminuată, noile propuneri de dezincriminare a prostituţiei sunt totalmente contrare vieţii şi demnităţii poporului român”, preciza atunci Patriarhia. “Prostituţia este o realitate cumplită, un flagel social moştenit de lumea modernă din cea mai neagră antichitate, din societatea întemeiată pe sclavie, pe dispreţul şi abuzul faţă de fiinţa umană. Departe de a contribui la sănătatea populaţiei, legiferarea prostituţiei favorizează, într-o formă mai subtilă, dar mai puţin dăunătoare, proliferarea diferitelor boli, în special SIDA. Acolo unde prostituţia îmbracă haina respectabilă a legalităţii, infracţionalitatea creşte, prostituţia ilegală nu dispare, iar persoanelor, în special femei, prinse în drama bordelurilor, li se afectează iremediabil sănătatea sufletească şi fizică”, potrivit unui fragment din Scrisoare deschisă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adresată Parlamentului României cu referire la pericolul legalizării prostituţiei din 13 martie 2002. Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei. În acest sens Grupul de Iniţiativă pentru Apărarea Familiei (Bucureşti – 2002), grup alcătuit din profesori universitari, medici, avocaţi, teologi, studenţi, membri ai Comisiei de Bioetica a Patriarhiei Române, ai ASCOR şi ai Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, a editat o broşura cu titlul “Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate”, care cuprinde rezultate ale unor cercetări ştiinţifice (medicale, sociologice, psihologice, telogice, etc.), asupra fenomenului, realizate în întreaga lume. Rezultatelor acestor cercetări ştiinţifice asupra prostituţiei, arată că unele dintre principalele argumente aduse de susţinătorii legalizării prostituţiei sunt de natură medicală. Printre altele, aceştia susţin că prin demersul lor ar putea să ţină mai bine sub control fenomenul bolilor cu transmitere sexuală. Realitatea este cu totul alta şi poate fi sintetizată în aceste principale puncte cuprinse în respectiva broşură. Astfel, legalizarea bordelurilor va conduce la proliferarea bolilor şi nu la reducerea lor. Sondajele şi cercetările sociologice relevă un procent important dintre prostituatele “lumii civilizate” depistate seropozitiv (HIV); în New York şi New Jersey mai multe studii făcute pe diferite categorii de prostituate arătau următoarele procente: 31% HIV – pozitive la neutilizatoarele de droguri intravenoase; 58% HIV – pozitive la utilizatoarele de droguri intravenoase; 84% HIV – pozitive la utilizatoarele de droguri alte decât intravenoase. Într-un studiu multicentric, făcut în SUA, s-au găsit valori de până la 57% prostituate HIV pozitive, preciza, în urmă cu şase luni, Patriarhia Română citând studiile internaţionale. Tot în martie, premierul Emil Boc declara că legalizarea prostituţiei va reprezenta un subiect de discuţie cu Biserica Ortodoxă Română, arătând că nu ştie dacă societatea este pregătită pentru o asemenea decizie şi dacă un lucru, care nu este sănătos pentru societate, trebuie încurajat “de dragul de a face bani”.
♦ Viitorul Cod penal, in forma in care este el redactat si in care va fi adoptat de Parlament sau asumat prin raspunderea Guvernului, nu mai pedepseste incestul si prostitutia, asa cum sunt acestea pedepsite in actualul cod. Astfel, actele sexuale dintre doua persoane inrudite direct, cu varste de peste 18 ani si infaptuite prin consimtamantul amandurora nu mai sunt considerate infractiuni. Prostitutia poate fi practicata de femei ca mijloc de subzistenta in cazul in care acestea nu sunt constranse.
♦ In cazul violului, agresiunii sexuale sau actului sexual cu un minor, contactele dintre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca s-au facut prin constrangere (violul si agresiunea) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor). Potrivit principiului “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora majori, cu acceptul ambilor, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actele dintre tata si fiica sa majora sau dintre mama si fiul sau major nu vor mai fi pedepsite.
♦ Ministerul Justitiei sustine ca “a renuntat la regle-mentarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipote-zelor de incest regasite in alte infractiuni de natura sexuala, precum violul. În ce priveste practicarea prostitutiei, ministerul considera ca „va-loarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni administrative)”, iar „sanctionarea penala a acestei fapte intervine doar daca este savârsita în mod repetat”.
Potrivit proiectului pentru noul Cod penal, publicat pe site-ul Ministerului Justitiei, articolele 203 si 328 din Codul penal aflat in vigoare, referitoare la incest si la prostitutie, nu se vor regasi in viitorul act normativ juridic. In privinta incestului, juristii au incercat sa adune prevederile referitoare la acesta si cele ale violului sau agresiunilor sexuale, insa nu le-a iesit prea bine. Articolele referitoare la infractiunile contra libertatii si integritatii sexuale sunt urmatoarele:
♦ articolul 216 Violul (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, sau profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise în conditiile alin. (1). (3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora; c) victima nu a împlinit vârsta de 15 ani; d) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice; e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.
♦ articolul 217 Agresiunea sexuala (1) Actul de natura sexuala, altul decât cele prevazute în art. 216, cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora; victima nu a împlinit vârsta de 15 ani; fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice; fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.
♦ articolul 218 Actul sexual cu un minor (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum si orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Fapta prevazuta în alin. (1) savârsita de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 15 ani se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani. (3) Fapta prevazuta în alin. (1) comisa de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 18 ani, de catre o persoana care a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asupra acesteia, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (4) Fapta prevazuta în alin. (1) se sanctioneaza cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: – minorul este ruda în linie directa, frate sau sora; – minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; – a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice.
Ce nu este interzis este permis Dupa cum se poate observa mai sus, in cazul celor trei articole din viitorul Cod penal, actele sexuale intre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca au fost infaptuite prin constrangere (violul si agresiunea sexuala) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor). Cu alte cuvinte, mergand pe principiul “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora, ambii majori, cu acceptul amandurora, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actul sexual dintre un tata si o fiica majora sau dintre o mama si fiul sau major, savarsit in aceleasi conditii, nu va mai fi pedepsit.
„Fetitele“ isi pot castiga banii singure De asemena, prevederile articolului 328 din Codul penal, editia 2006, aflat in vigoare, referitoare la prostitutie, nu se mai regasesc in viitorul act normativ decat intr-o oarecare masura. Articolul 211 pedepseste doar proxenetismul astfel: “(1) Determinarea sau înlesnirea practicarii prostitutiei ori obtinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre una sau mai multe persoane se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicarii prostitutiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (3) Daca faptele sunt savârsite fata de un minor, limitele speciale pedepsei se majoreaza cu jumatate. (4) Prin practicarea prostitutiei se întelege întretinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obtinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. Se poate intelege ca femeile care practica prostitutia pentru a se intretine nu vor mai fi ridicate de pe strada si nu vor mai fi pedepsite cu inchisoare, asa cum este prevazut acum la articolul 328: “Fapta persoanei care îsi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani“. Astfel, doar cei care profita si obtin castiguri materiale de pe urma practicarii prostitutiei, respectiv proxenetii, vor mai fi pedepsiti.
Ministerul Justitiei considera ca incestul este caz de patologie sociala, nu fapta penala, iar prostitutia poate fi combatuta doar prin sanctiuni administrative Ministerul Justitiei a expus ratiunile pentru care vor fi eliminate ca infractiuni incestul si prostitutia. Astfel, in privinta primei fapte, Ministerul Justitiei precizeaza: “Proiectul a renuntat la reglementarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipotezelor de incest regasite cel mai frecvent în practica judiciara ca forme agravate ale unora dintre infractiunile la viata sexuala. Astfel, actele sexuale comise asupra unei rude în linie dreapta, frate sau sora, se regasesc în art. 216 alin. (3) lit. b), art. 217 alin. (2) lit. b), art. 218 alin. (4) lit. a) si art. 219 alin. (2) lit. a) din proiect. Acest model de reglementare, presupunând renuntarea la incest ca incriminare autonoma, se regaseste si în alte coduri penale europene adoptate sau modificate în ultimii ani (Franta, Spania, Portugalia etc.). Ipotezele care nu se includ în textele legale mentionate nu justifica o reactie penala, problematica incestului în cazurile respective fiind un aspect de patologie sociala, iar nu de incriminare penala”. În ce priveste fapta de practicare a prostitutiei, „consideram ca valoarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata în mod eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni administrative). Precizam ca, în reglementarea actuala, prostitutia este o infractiune de obicei, astfel încât sanctionarea din punct de vedere penal a acestei fapte intervine doar daca ea este savârsita în mod repetat. În cazurile în care comiterea faptelor nu are un caracter repetitiv, ci izolat, nu sunt îndeplinite conditiile pentru sanctionarea acestora ca infractiuni, ele fiind contraventii”. Andi Topala / Gardianul
Noul Cod penal pune accentul pe integritatea sexuala, nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine Preconizatul nou Cod penal nu mai incrimineaza incestul, limitându-se ca în art. 216(3) lit.b sa prevada, ca agravanta a violului, cazul în care victima este ruda în linie directa, frate sau sora. Astfel, se revine la situatia Codului Penal din 1864, când însa numai calitatea de ascendent a faptuitorului constituia o agravanta a infractiunii de viol. Codul lui Carol al II-lea de la 1936 a incriminat pentru prima data incestul ca o infractiune contra familiei, în aceasta categorie intrând si relatiile homosexuale. Se considera ca pericolul social al acestei fapte izvoreste nu din natura relatiilor sexuale care sunt normale, ci din aceea a raporturilor de rudenie dintre persoanele între care are loc actul sexual, raporturi care fac ca el sa fie periculos din punct de vedere biologic si moral. Se considera astfel ca raporturile sexuale între rude de sânge duc la degenerarea speciei umane, iar din punct de vedere moral admiterea lor ar reprezenta o subminare a bazelor morale pe care se întemeiaza familia în societate. Obiectul juridic specific al infractiunii sunt considerate relatiile sociale privitoare la viata sociala, legea penala ocrotind prin incriminarea incestului sanatatea fiziologica si morala fara de care viata sexuala nu-si poate realiza finalitatea ei fireasca. Optiunea proiectului Codului penal pentru dezincriminarea incestului a avut în vedere promovarea unei viziuni penale care pune accentul pe ocrotirea libertatii si integritatii sexuale, si nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine. (Avocat Mircea Dutu)
Urmand o tendinta tot mai manifesta in Europa, Norvegia este cea de-a treia tara de pe continent care scoate în afara legii prostitutia, dupa ce aceasta fusese mai mult sau mai putin „legala” sau cel putin tolerata.
Noua lege norvegiana, la fel ca cele din Suedia si Finlanda, pedepseste cererea si nu oferirea de servicii sexuale. Astfel, cetatenii norvegieni care sunt prinsi in timp ce cumpara astfel de servicii vor plati amenzi mari sau vor face inchisoare pana la 6 luni. Noile masuri sunt mai dure decât cele introduse în tarile vecine: justitia norvegiana va putea folosi drept probe inclusiv materiale inregistrate.Autoritatile norvegiene afirma ca prohibitia are ca tinta limitarea turismului sexual şi a prostitutiei stradale. “Cumpararea de servicii sexuale este inacceptabila deoarece favorizeaza traficul de fiinte umane si prostitutia fortata”, declara ministrul adjunct al Justitiei, citat de saitul organizatiei medicale sud-africane “Doctors for life” si preluat de Provita Media.
Ratiunea unei astfel de masuri, inversa fata de procedura obisnuita (inclusiv in Romania) de a amenda prostituatele si nu clientii, este evitarea traumatizarii suplimentare a prostituatelor, dintre care multe sunt victimele traficului de persoane sau ale unor conjuncturi sociale si familiale tragice. In acest sens, guvernul de la Oslo a lansat si o campanie de informare inainte ca legea sa intre in vigoare, iar prostituatelor li se ofera acces gratuit la educatie si la tratament medical.Noua tendinta internationala privind reglementarea prostitutiei confirma faptul ca aceasta favorizeaza infractiuni de o gravitate deosebita, precum traficul de fiinte umane, abuzul asupra copiilor si crima organizata, si ca trebuie sa ramana o infractiune penala. (Altermedia) Pe acelasi subiect: