Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Scris de George Roncea

Moscova nu crede în lacrimi, dar varsă iute câte o lacrimă oridecâte ori are ocazia să se dea victimă. Partea cu lăcrimatul s-a întåmplat ieri, după ce MAE a anunţat că va expulza un diplomat rus de la Bucureşti, în contrapartidă cu expluzarea diplomatului nostru de la Moscova pe care ruşii l-au expulzat pe motiv că le-ar fi furat cică mega-secretele militare. Expulzarea unui diplomat rus din Romåina – Anatoly Akopov, secretar I în cadrul ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti – este un gest neprietenesc, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului rus de Externe, care anunţă că îşi rezervă dreptul de a lua măsuri ca răspuns la această decizie.
MAE rus a precizat că a transmis un protest părţii romåne, „care va purta întreaga responsabilitate pentru posibilele consecinţe“. „Ne rezervăm dreptul de a lua măsuri“, se arată într-un comunicat dat publicităţii miercuri de Ministerul rus de Externe.
Anterior, MAE al României a condamnat, într-un comunicat public „încălcarea gravă“ de către autorităţile ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice prin reţinerea, luni, a unui diplomat romån acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul „complet neadecvat“ aplicat acestuia.
Ruşii pretind că, „spre deosebire de secretarul I al ambasadei romåne la Moscova, surprins în flagrant delict avånd asupra sa materiale şi echipamente de spionaj, care îi demonstrau deplin activităţile ilegale, diplomatul rus nu a fost implicat în niciun fel de activităţi care să justifice o astfel de decizie. Luate împreună, acestea înseamnă înveninarea intenţionată a atmosferei în relaţiile ruso-romåne. Am avertizat Bucureştiul asupra unor astfel de acţiuni, dar, aparent, acolo nu a prevalat bunul-simţ. Partea rusă respinge categoric o astfel de abordare distructivă, care contravine intereselor de dezvoltare a parteneriatului între ţările noastre, aşa cum îndemnăm mereu partea romånă“, adaugă Ministerul rus de Externe.
Circoteca comunicatelor va mai continua probabil, deoarece pentru ruşi este un deliciu autovictimizarea, de regulă în timp ce îşi ţin victimele cu degetele prinse în tocul uşii, eventual curentându-le în acelaşi timp prin părţile sensibile.

Miezul cazului de spionaj: Transnistria

Cazul scandalului de spionaj se complică pe măsură ce apar elemente sifonate de autorităţile ruse, din care rezultă că tema principală a afacerii de spionaj include numele Transnistriei, zonă a Moldovei aflată sub control total rusesc, datorită intereselor militare ale Moscovei. Se aruncă astfel în horă, în contextul alegerilor din toamnă de la Chişinău, tema Moldovei, unde politica, datorită implicării Rusiei, devine geopolitică.
Redacţia „Curentul“ se află deja în posesia unor date militare dintre cele căutate probabil de James Bond-ul nostru dâmboviţean şi, întrucât nu suntem strategi militari şi nici cadre SIE, le oferim publicului larg, inclusiv vecinilor noştri de peste drum de redacţie, din strada Columbelor. Ruşii au spus că diplomatul romån Gabriel Grecu, suspectat de spionaj de autorităţile Federaţiei Ruse, colecta informaţiii compromiţătoare despre liderii formaţiunii separatiste din stånga Nistrului.
Potrivit Serviciului Federal de Securitate (FSB), predecesorul lui Gabriel Grecu, Dinu Pistolea, avea aceleaşi preocupări – adunarea informaţiilor despre unităţile militare ruse din Transnistria şi despre conducerea şi politicienii separatişti. Odată cu expirarea mandatului, Dinu Pistolea a plecat în Romånia şi i-a transmis „afacerile“ succesorului Gabriel Grecu, în 2008.
Însă datele respective le aveam şi noi, fără a fi încă arestaţi de FSB. Poate era mai bine pentru vecinii noştri de la SIE decât să-l sacrifice pe Grecu pentru a obţine aceste informaţii să traverseze strada şi să ni le ceară fără multe fasoane.

Conducerea Transnistriei – în exclusivitate formată din cetăţeni ruşi

Şeful aparatului de securitate al Transnistriei, generalul Vadim Sevtov-Antiufeev, provine din Siberia, de la Novosibirsc. El a fost dat în urmărire de Justiţia din Letonia şi Lituania, fiind acuzat de crime săvårşite acolo ca ofiţer al trupelor speciale sovietice, în timpul asaltului trupelor OMON asupra parlamentelor celor două state baltice.
În aceeaşi situaţie se află şi Vladimir Oncearenko, fost „ministru adjunct“ de Interne la Tiraspol. Tot din Novosibirsc provine şi Evgheni Sevciuc, unul dintre vice-preşedinţii Sovietului Suprem al Transnistriei. Alt vicepreşedinte al Sovietului Suprem transnistrean, Anatol Kaminski, provine din Cita, tot din răsăritul Siberiei.
Ministrul transnistrean al Apărării, generalul Stanislav Hageev, a sosit din Celiabinsk din munţii Urali. Ministrul de Externe al Transnistriei, Valeri Litkai, este din Tver, nu departe de Moscova.
Ministrul de Interne, Alexandr Korozlov, vine din Briansc, din vestul Rusiei. Prim-adjunctul ministrului Securităţii, generalul Oleg Gudima, provine din Alma-Ata, Kazahstan. Toţi sunt cetăţeni ai Rusiei.

Instrumentele Rusiei din fruntea Transnistriei

Igor Smirnov si sotia sa Janetta Nicolaievna sunt cetateni ai Federatiei Ruse si poseda pasapoarte ale Federatiei Ruse, acte care le – au fost inmanate de sectia consulara a Ambasadei Federatiei Ruse la Chisinau la 11 si 20 ianuarie 1999.
Principalul actor, primadona Rusiei este Igor Smirnov, de nationalitate rus. S-a nascut la 23 octombrie 1943, la Petropavlovsk, regiunea Habarovs in rasaritul indepartat al Siberiei, linga Oceanul Pacific.
Cariera de viitor presedinte si-a început-o în 1957, în orasul Zlatoustie, regiunea Celeabinsk, unde a absolvit scoala tehnico-profesionala nr. 11. A lucrat apoi, ca lacatus, la uzina „Elektromasina“.
La începutul anilor ‘60, tânarul Smirnov ar fi participat la câteva actiuni dezonorante (jafuri, furturi), pentru care a ajuns si la puscarie. Acolo a stabilit relatii cu agentii KGB si, în scurt timp, a fost racolat „la serviciu“, cu pseudonimul „Vasiliev“, dupa care a fost eliberat din detentie.
În 1963, Igor „Vasiliev“ a fost înrolat în Armata Sovietica, desi avea 22 de ani, cu antecedente penale, iar regulamentele de înrolare interziceau satisfacerea serviciului militar persoanelor cu o asemenea biografie. Tot în 1963 Igor Smirnov a devenit membru al PCUS, iar în 1966 începe sa lucreze la Uzina electromecanica din Kahovka, regiunea Herson, trecând în viteza toate etapele de la lacatus la inginer-sef.
Din 1987 a devenit director al „Elektromas“ din Tiraspol . În 1990 a fost delegat la Congresul al XXVIII-lea al PCUS, apoi a devenit presedinte al autoproclamatei republicii moldovenesti nistrene (r.m.n.), iar unul din fii – sef al comitetului vamal transnistrean. Agentul „Vasiliev“ cetatean al Federatiei Ruse detine imobile nu doar în Tiraspol ci si in Simferopol, regiunea Moscova si malul Lacului Baikal.
Între 1989 si 1990 s-a plasat în fruntea unei miscari conduse de nomenclatura administrativa si de partid locala de la Tiraspol, care s-a opus vehement schimbarilor în spectrul social-politic al RSSM, provocate de „perestroika“ lui Mihail Gorbaciov.
La 25 februarie 1990, Smirnov este ales, la primele alegeri cu nuanta democratica, deputat în sovietul orasenesc Tiraspol, devenind, apoi, presedinte al acestui organ al administratiei locale. În toamna, la 2 septembrie 1990, un congres al deputatilor transnistreni de la toate nivelurile a adoptat decizia de formare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti Nistrene suverane, în cadrul Uniunii Sovietice. S-a format un soviet suprem provizoriu, care l-a numit pe Smirnov în functia de presedinte al acestuia.
Ulterior, a fost desemnat presedinte al Transnistriei, reales pentru a treia oara. Cu aceasta ocazie, în dreapta Nistrului a fost instituit un regim prezidential de guvernare, în care seful statului detine si functia de sef al guvernului, cu dreptul de a numi ministrii, fara a cere aprobarea legislativului. Amendamentele au eliminat restrictia constitutionala privind numarul de mandate pe care le poate detine o persoana.
În mai 2001 Smirnov a fost invitat la Moscova în calitate de laureat al premiului „Solohov“ acordat „pentru vitejie personala si eroism în apararea intereselor poporului Transnistriei“ si pentru cartea sa de memorii intitulata „Pentru dreptul de a trai pe pamântul Transnistriei“. Semnificativ, alti laureati ai acestui premiu au mai fost Radovan Karadjici, Fidel Castro si Aleksandr Lukasenko.
Unul dintre fiii lui Igor Smirnov este însarcinat cu administrarea vamilor. Cel de-al doilea fiu al liderului este patronul firmei Sheriff, un lant de magazine alimentare si restaurante, raspândite cam în tot spatiul ex-sovietic. Sheriff mai înseamna statii de service auto, telefonie mobila, canal TV, un post de radio si un ziar. La toate acestea se adauga si un club de fotbal, a carei echipa este multicampioana a Republicii Moldova si dispune de un stadion ultramodern. Firma Sheriff a ridicat chiar si o biserica ortodoxa la Tiraspol, cu acoperisul turlelor poleit cu aur.

Complexul militar al Rusiei instalat in Transnistria (arhiva – in Curentul)

• Share
• Tweet
• Pin
• Email