Posts Tagged ‘Romania Mare’

20 de ani de la Podul de Flori din 6 mai 1990. VIDEO / FOTO-GALERIE. “De la Nistru pan’ la Tisa”

PRUT – TRUP FRANT

La 6 mai 1990, s-a scris probabil cea mai frumoasa si emotionanta poveste din istoria recenta a neamului romanesc, stropita cu lacrimi si flori de peste 1,2 milioane de romani, care au organizat pe meleagurile Prutului o impresionanta Mare Adunare Nationala, intrata in istorie sub numele “Podul de Flori”. Va reamintim ca, la acea data, Moldova de peste Prut era inca in componenta URSS, la conducerea careia se afla reformistul Mihail Gorbaciov. Cel care, de altfel, a si aprobat, tacit, deschiderea granitei dintre RSS Moldoveneasca si Romania, pentru ziua de 6 mai, intre orele 13-19, fara a fi nevoie de pasapoarte sau vize.

Evenimentul “Podul de Flori” a fost initiat de Asociatia Bucuresti-Chisinau, impreuna cu Frontul Popular din Moldova Sovietica. In manifestul lansat de lideri politici si asociatii civice din cele doua tari se spunea: “Prutul a fost si va ramane o apa care uneste doua maluri ale Moldovei (…) Noi, romanii, suntem la noi acasa “de la Nistru pan’ la Tisa”, din varful Carpatilor pana la Mare. Si aceasta casa o avem, de-acum inainte, cu toate usile deschise, pentru a ne vedea la fata cu fratii de acelasi sange si pentru a ne intregi sufletele”.

In acea memorabila zi de 6 mai, sute de autobuze, automobile si tractoare, pline cu romani, au pornit spre Prut, la mult-dorita intalnire cu romanii-basarabeni. La ora 12, in bisericile de pe ambele maluri ale Prutului, s-a oficiat un Te-Deum de pace si liniste sufleteasca. Apoi, la ora 13, prin cele opt puncte de trecere a frontierei, intinsa pe o lungime de 700 km, fluviul de romani a erupt peste poduri, spre uimirea granicerilor sovietici, care nu intelegeau nimic din aceasta “invazie”. Acolo, printre miile de ploiesteni, i-am intalnit pe ing. Mircea Cosma, actualul presedinte al Consiliului Judetean, insotit de fiica sa si de studentul Radu Oprea – viitorul prefect al Prahovei (in foto). Toti trei cu tricolorul in mana si cu bratele incarcate cu flori. Plin de emotie, Mircea Cosma mi-a spus: “Ziua asta ar putea fi o razbunare frumoasa pentru fatidica zi de 16 mai 1812, cand trupul Moldovei a fost sfartecat de Rusia sub tarul Alexandru I, ca si pentru 28 iunie 1940, cand Stalin a facut praf harta Romaniei Mari. Intalnirea noastra cu fratii basarabeni dovedeste, inca o data, ca suntem un singur popor, vorbitor al limbii lui Eminescu, in spatiul dintre Prut si Nistru si ca Unirea de astazi, care a durat doar sase ore, va fi doar un prolog al reUnirii definitive”. Un alt martor la eveniment a fost regretatul poet Grigore Vieru. El a fost primul care, in dreptul satului sau, Pererata, a traversat raul pe o barca de cauciuc. Dupa el au venit, buluc, consatenii lui: “Era o tensiune emotionala de nedescris. Cand romanii si basarabenii s-au intalnit in mijlocul raului, au incins o hora a bucuriei – lucru unic in lume”.

Mai tarziu, intr-un interviu, domnia sa mi-a spus: “Un popor care se prinde in hora, la mijlocul unui rau ingradit cu sarma ghimpata, nu poate sa moara”.

Astazi, din pacate, Podul de Flori a devenit doar o legenda, cantata in versuri: “Podul de Flori s-a daramat, / A venit apa si l-a luat!” Si odata cu el s-a cam stins si iubirea romanilor pentru fratii de peste Prut…

Ioan POPESCU/ Ziarul de Prahova

PS VR: Un sondaj electronic creat recent de cersipamantromanesc.wordpress.com si plasat pe Roncea.ro arata faptul ca 78% din circa 600 de votanti isi doresc Unirea Basarabiei cu Tara, un procent ceva mai scazut decat cel constatat la inceputul sondajului. Va invit sa votati pe coloana din dreapta blogului.

Urmariti mai jos o serie de fotografii istorice realizate de domnul Valeriu Oprea, participant la eveniment. Daca le reproduceti va rog sa pastrati drepturile de autor si sa mentionati autorul si sursa. Clipul video preluat de pe YouTube este postat de Indubitabil02

(more…)

Jurnalista de investigatie Nicoleta Savin il acuza pe Adriean Videanu de relatii neortodoxe cu rusii. Videanu a devenit piarist pentru South Stream, Putin si Kremlin lansand fumigene la adresa romanilor, a lui Basescu si a Cotrocenilor

In emisiunea lui Horia Alexandrescu de la OTV, Cafeneaua de presa, de azi, jurnalista de investigatie Nicoleta Savin (foto sus langa Traian Basescu) a facut mai multe acuzatii dure la adresa unor membri din arcul guvernamental si, in special, la adresa ministrului Economiei, Adriean Videanu. Nicoleta Savin a abordat transant problema internationala iscata de Adriean Videanu, prin interviul din Romania libera, titrat: Prezenţa ruşilor în sectoare strategice este foarte importantă (ca si cum nu ar fi acaparat deja aproape toate sectoarele strategice ale Romaniei!). Intregul interviu, expus pe un fond violet si realizat de cunoscuta ziarista GDS cu vederi rusofile si maghiarofile Sabina Fati, pare un advertorial maiastru al companiei rusesti Gazprom, desfasurat cu doar trei zile inainte de vizita oficiala in Romania a secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Ai zice ca Videanu isi cauta un alt loc de munca si, dupa modelul Schroeder, tinteste spre stapanul cu mana cea mai lunga: KGB.

“Acte de tradare de tara”

Jurnalista Nicoleta Savin il acuza direct pe ministrul si prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu de jocuri murdare impotriva Romaniei, care amintesc de “acte de tradare de tara” la fel ca vizita la Moscova, inca neelucidata public, a fostului sef PSD Mircea Geoana, in prezent audiat la DNA cu tot cu soacra in cazul Retelei Voicu, al carei fir rosu pare sa duca tot in Piata Lubianka (foto mai jos). Jurnalista de investigatie il someaza atat pe ministrul PDL, Adriean Videanu, cat si pe noul presedinte al PSD, Victor Ponta, ca actual sef al navetistului pe ruta Bucuresti-Moscova, sa raspunda acestor acuze, afirmand ca are si documente care ar putea proba ca itele acestor legaturi duc la planurile si interesele strategice ale Rusiei in zona Marii Negre si a Gurilor Dunarii, inclusiv prin preluarea oficiala a Petromului de la austriecii de la OMV. Savin provoaca serviciile secrete romanesti transmitandu-le ca, daca nu au informatii si documente pe aceasta tema, ar trebui sa solicite serviciile speciale occidentale sau pe cele ale multinationalelor cu activitate in Romania. Jurnalista mai afirma, cu ingrijorare, si ca il vede pe presedintele Basescu, din nou, din ce in ce mai izolat la Cotroceni.

L-a creditat Basescu pe Videanu cu mesajul pentru “deschiderea portilor Kremlinului”?

Rezultatul imediat al fumigenelor lansate de Videanu arata ca mesajul acestuia a fost interpretat ca si cum ar apartine Romaniei, lui Basescu personal si Cotrocenilor, ceea ce Savin se indoieste. O parte a presei de azi din Basarabia pare insa convinsa de acest lucru. Un articol de opinie al lui Petru Bogatu din Jurnal de Chisinau este citat azi, in acelasi stil dezinformator, de Romania libera, care prezinta o presupunere a editorialistului drept o afirmatie categorica, inca din titlu: Băsescu acceptă South Stream pentru a facilita integrarea R. Moldova în UE. Nici un “ar fi”, nici un “se pare”. Asa: din topor. Romania libera o fi incercat sa intre in capul lui Basescu insa, dupa parerea mea, s-a cam impotmolit pentru ca a ales usa din dos, cum ii place Sabinei Fati cel mai mult.

Nicoleta Savin are insa niste indoieli asupra acestor modalitati de PR mascat agresiv, pe care le expune public: “Nu o sa schimbati niciodata rusofobia intemeiata a romanilor!”. Pe langa opinia ferma, jurnalista profesionista mai are si argumente, prezentate, elevat, pe site-ul personal, Blog de veghe. Inainte de a iesi din transmisie, jurnalista de investigatie a tinut sa-i asigure pe cei care se bucura ca aceasta “specie” a fost indepartata din presa actuala mogulizata, ca ar fi cazul sa-si dramuiasca bucuriile: nici nu murim de foame si nici nu ne lasam de meserie. Subscriu si prezint mai jos una dintre postarile recente ale jurnaliste, exact pe aceasta tema, poate-poate vor intelege si Videanu si Fati vorba romaneasca “gura bate fundul”:

“Administratorul secret”, cheia rusească a jafului postdecembrist?

(more…)

Invataturile Arhiepiscopului Pimen catre “doi presedinti romani” si confesiunile lui Traian Basescu despre copilarie, Stefan cel Mare, mormantul de la Putna si Romania Mare. VIDEO. Ce nu ati vazut ieri la TV



Surse: https://sprevest.ro/ si YouTube – SpreVest

Marele Razboi al Continentelor (II). Aleksandr Dughin descalceste cu ajutorul lui Jean Pârvulescu oculta GRU si KGB in marele joc geopolitic dintre Eurasieni si Atlantisti. Metafizica tarilor paralele. Parvulescu si Dughin au inspirat Miscarea lui Putin “Nashi” – “Ai nostri”

PARTEA II – DUPĂ 1945

17. După „victorie”

Agresiunea lui Hitler împotriva URSS a reprezentat o catastrofă eurasiană. După războiul fratricid dintre cele două popoare înrudite geopolitic, spiritual şi metafizic, dintre două regimuri de orientare anti-atlantistă, Rusia lui Stalin şi Germania lui Hitler, victoria Rusiei era de fapt echivalentă cu înfrângerea, din moment ce toate experienţele istoriei au demonstrat că Germania nu se va putea împăca niciodată cu o pierdere, deoarece învingând Germania, învingătorul chiar prin victoria lui înnoadă iţele unui viitor conflict, sădeşte seminţele unui război viitor.
Yalta l-a determinat pe Stalin să se solidarizeze cu Aliaţii, adică exact cu acele forţe care au fost cei mai feroci dușmani ai Eurasiei. Stalin, înţelegând perfect legile geopoliticii şi fiind deja susţinător deschis al orientarii eurasiatice, nu se putea sa nu înţeleaga cu cine s-a „aliat”.
Imediat după înfrângerea germană, Stalin a început să facă un nou plan geopolitic, al Pactului de la Varşovia, integrând ţările est-europene în atmosfera Rusiei Sovietice.
Acum intervine primul conflict şi dezacord cu atlantiștii. Până în 1948 Stalin şi-a ascuns intenţiile sale continentale şi chiar a aprobat crearea statului Israel. Apariţia Israelului a fost strategia majoră a Angliei (a atlantismului în general) prin care îşi consolida influenţa militară, economică şi ideologică în Orientul Mijlociu. Dar deja în 1948, folosind înainte de toate lanţul de comandă politică internă al armatei (Jukov Vasilevskiy, Ștemenko), Stalin s-a reîntors către geopoliticienii eurasieni ortodocşi, a restaurat epurările anti-atlantiste din interiorul guvernului şi a pronunţat „condamnarea” pentru Israel, considerându-l ca fiind o formaţiune anti-continentală generată de „spionii anglo-saxoni”.
Moartea lui Stalin coincide foarte ciudat cu momentul atât de tensionat şi dramatic pentru îndeplinirea planurilor sale eurasiene, când perspectiva unei noi uniuni continentale URSS-China era foarte prezentă, şi care ar fi putut schimba schema logică a aliniamentului de puteri planetare, aducând revanşa pentru Marea Ordine a Eurasiei. Dacă luăm în calcul aceste cauze şi trăsăturile geopolitice ale demersurilor post-staliniste în URSS, versiunea despre asasinarea lui Stalin (avansată de către mulţi istorici europeni) devine mai mult decât probabilă. Eroii principali presupuși de către majoritatea istoricilor în asasinarea lui Stalin au fost NKVD-ul şi şeful ei, sinistrul Beria, cel mai mare duşman al GRU, al Statului Major al Armatei şi al Eurasiei. (Este important să avertizăm că părerile autorului despre Beria s-au schimbat substanţial de când acest document a fost scris, odată cu noi elemente ale interpretării istorice aduse la lumină de istoricii ruşi. Astfel, în revista „Elementy” nr. 9, a apărut un articol de A. Potapov, Eurasia şi serviciile secrete, care prezenta un punct de vedere total diferit despre Beria şi rolul său.)
În 1953, opt ani după pseudo-victorie, a existat un singur pas înaintea victoriei adevărate a Eurasiei (ca şi în 1939). Dar în locul ei, lumea a văzut Căderea Titanului.

18. Misiunea „polară” a generalului Ștemenko

Conform lui Jean Pârvulescu, începând cu a doua jumătate a anilor 40, o figură cheie în lobby-ul geopolitic sovietic a fost general-colonelul sovietic Serghei Mateevici Ștemenko (1907-1976). Susţinătorii lui de rang înalt au fost mareşalul Jukov şi generalul Aleksandr Poskrebișev (care, conform unor surse, îndeplinea pe lângă Stalin o misiune similară celei îndeplinite de Martin Bormann pe lângă Hitler: era un vehicul al ideilor germanofile).

(more…)

Regele Mihai I si Duda sa şi-au anunţat participarea la parada militară de la Moscova din 9 mai. Nu degeaba e unicul suveran decorat si de Hitler si de Stalin

Regele Mihai si sotul fiicei sale mai mari, Radu Duda, vor participa la parada de la Moscova pe 9 mai, a confirmat si pentru HotNews.ro directorul Casei Regale, Ion Tuca. Anuntul a fost facut initial de liderul moldovean al AMN, Serafim Urechean, care, citat de StireaZilei.md, argumenta ca presedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, ar trebui sa fie prezent si el la aceasta parada, la care si-au anuntat participarea mai multi sefi de stat din Europa si personalitati istorice. Interesant ca anuntul lui Serafim Urechean, fost preferat al lui Adrian Nastase, a fost facut in aceeasi zi in care Mihai Ghimpu se afla in Romania la invitatia lui Traian Basescu.

Mihai I de Hohenzollern si ginerele său Radu Duda vor participa la parada de 9 mai de la Moscova, potrivit si unei declaraţii a secretarului general al Casei Regale, Constanta Iorga pentru www.ziuaveche.ro. Potrivit sursei citate, invitatia a venit din partea presedintelui Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, prin intermediul ambasadorului Ciurilin de la Bucuresti. Detalii suplimentare legate de aceasta vizita vor fi furnizate presei intr-un comunicat, la momentul potrivit, a mai precizat Constanta Iorga pentru www.ziuaveche.ro. “La parada (n.red. – Ziua Victoriei, 9 mai, Moscova) va participa si fostul suveran Mihai I, si sefi de state europene.

O bucurie urmată de o tragedie: Înfrângerea lui Hitler şi victoria comunismului asupra Europei de Est

Federaţia Rusă serbează în data de 9 mai victoria Armatei Roşii împotriva forţelor militare ale lui Adolf Hitler, moment care a marcat capitularea Germaniei şi finalul Celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Republica Moldova a fost invitată să participe cu militari la parada militară care va avea loc la Moscova, însă preşedintele interimar Mihai Ghimpu a refuzat, motivându-se ziariştilor: „Cunosteti care este situatia la noi in armata nationala ? N-o cunosteti, nici nu vreau sa va spun ca la noi, in urma guvernarii comuniste, tot sta pe burta: si economia, si armata si toate institutiile”.

Pentru multe state din fostul bloc sovietic sau din sfera de influenţă comunistă din timpul Războiului Rece, victoria Armatei Roşii a însemnat atât învingerea Germaniei naziste, dar şi începutul a jumătate de veac de dictatură sovietică, plătită cu sute de mii de morţi şi deportaţi, dar şi cu o economie nefuncţională şi o instabilitate politică şi democratică.

“Regele” a adus Armata Roşie în România

(more…)

Marele Razboi al Continentelor. Analiza Conspiraţiilor. Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei. Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, ii aduce un omagiu marelui ganditor roman Jean Parvulescu, autorul Raportului “Galaxia GRU”. (I)

Acest text a fost iniţial publicat ca Partea III-a din “Conspirologia” (Analiza Conspiraţiilor) – de Aleksandr Dughin

PARTEA I – ÎNAINTE DE 1945

1. Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.
Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii. În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu aparţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor este datorată divergenţelor geopolitice radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

2. Bazele geopoliticii

(more…)

Basescu il primeste azi la Bucuresti pe presedintele interimar de la Chisinau. Vizita continua maine la Putna si la Iasi. Sondajul Roncea.ro: 81% pentru Unirea Republicii Moldova cu tara mama, Romania

La invitaţia preşedintelui României, Traian Băsescu, în perioada 27 – 28 aprilie a.c., preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, va efectua o vizită oficială în România.

Prima zi a vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu şeful statului român, urmate de o conferinţă de presă comună, la Palatul Cotroceni, după care preşedintele interimar al Republicii Moldova se va deplasa către Palatul Parlamentului, unde va susţine un discurs în faţa Camerelor reunite. Cu acest prilej, preşedintele interimar Ghimpu se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere. În cursul dimineţii, domnul Mihai Ghimpu va depune o coroană de flori la “Mormântul Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I.
(more…)

Noua identitate strategica a Rusiei dupa caderea Cortinei de Fier. Prof Ilie Badescu despre viziunea lui Aleksandr Dughin privind marele dualism geopolitic – talasocratie versus telurocratie – si pozitia Romaniei pe harta lumii

Intr-un interviu care va aparea curand pe situl rusesc https://www.geopolitica.ru/ savantul roman prof. univ. dr. Ilie Badescu, raspunde intrebarilor analistului Aleksandr Bovdunov. Interviul este mult mai lung, va aparea integral in limba romana in revista conservatoare AXA din Chisinau, iar in limba rusa va aparea pe situl www.geopolitica.ru (acest site, cel mai reprezentativ site rusesc cu analize de geopolitica, reprezinta punctul de vedere al conservatorismului rusesc al scolii geopolitice dughiniste).

Pana la aparitia integrala a dialogului dintre geopoliticianul roman si cei rusi, puteti citi mai jos un fragment din acest interviu, continand o parere a profesorului Ilie Badescu cu privire la aparitia cartii “Fundamentele Geopoliticii” in limba romana (cartea va fi disponibila in librarii cel tarziu la jumatatea lunii mai):

………………………………………….

Aleksandr Bovdunov: Domnule Badescu, sunteti cel mai cunoscut geopolitician roman. Noi stim ca în acest an trebuie sa fie editata la Bucuresti cartea geopoliticianului rus Alexandr Dughin “Fundamentele Geopoliticii” cu prefata voastra. De ce acest ginditor a atras atentia dvs.? Ce inseamna publicarea acestei carti pentru Romania?

Ilie Badescu: Domnul Alexander Dughin ilustrează, în viziunea mea, un stil geopolitic reprezentativ pentru noua identitate strategica a Rusiei de după caderea Cortinei de fier, cand Europa si lumea se aflau in primejdia de a intra intr-o perioada de recrudescenta a razboaielor reci, ca raspuns la presiunea globalizarii, pe de o parte, si la impasul gestionării diferentelor, pe de alta parte. Dl Dughin abordează noua conjunctura a lumii de dupa caderea Cortinei de fier, printr-un stil de gandire geopolitica pe care eu il asimilez geopoliticii sinergiilor.

Este drept că Domnia Sa îmbrăţişează ideea conform careia destinul lumii depinde în mare măsură de marele dualism geopolitic – talasocratie versus telurocratie – dar evidenţiază si sinergiile, adica acele tipuri de experiente si de subspatii geopolitice in care şi prin care se poate afirma unitatea sub forma sinergiilor geopolitice (de la grecescul syn-ergos, care inseamna impreuna-lucrare). A gandi asupra lumii astfel inseamna a gandi impreuna cu lumea si nu alaturi de lume ori si mai rau: la marginea lumii. Modul in care dl Dughin gandeste asupra Europei si asupra lumii arata nu doar straduinta Dsale de a situa Rusia acolo unde este de fapt, in Heartland, in miezul lumii, ci si de a regandi intregul dimpreuna cu cele doua tipuri de diferentieri launtrice ale lui: diferentele care poarta cu ele amenintarea rupturilor si cele care au vocatia unitatii, contribuie la reunificarile lumii.

Putem fi sau nu de acord cu inclinatia Dsale de a asimila sinergiile geopolitice ale Eurasiei la axele geopolitice ale Rusiei in calitatea ei de pol continentalist al geopoliticii sistemului mondial, dar ideea insasi ca sinergiile geopolitice se aliniaza celor doua puteri majore: continentaliste si maritime sau talasocratice, merita o examinare serioasa. Dsa relanseaza analiza axiala şi deopotriva analiza scalara a lumii, metode care permit evidentierea vectorilor geopolitici mici si a celor mari, astfel ca poate fi pusa in lumina fiecare parte din intreg nu doar intregul: şi Rusia si America sau Japonia ori China, dar si Romania, Albania, Moldova, ori Transnistria etc.

(more…)

INEDIT. Marele geopolitician nationalist rus Aleksandr Dughin, despre Geopolitica Romaniei Mari si Mici intre Atlantism si Eurasia. O prefata la “Fundamentele Geopoliticii”

C a o completare la Erorile ortodoxiei ruse, erorile lui Dughin, erorile lui Putin: Rusia – “buricul pamantului”. Profesorul Ilie Badescu despre Geopolitica, Ortodoxie si Romania Mare am primit Prefaţa la ediţia în limba română a lucrării “Fundamentele geopoliticii” de Aleksandr Dughin (aflată în pregătire pentru tipar)

GEOPOLITICA ROMÂNIEI

de Aleksandr Dugin

1. Geniile româneşti şi identitatea românească

România a dat lumii, mai ales în secolul al XX-lea, o întreagă pleiadă de genii de nivel mondial: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu, Jean Pârvulescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan şi mulţi alţii.

Deşi o ţară mică din estul Europei, România a avut în plan intelectual o contribuţie semnificativă la civilizaţie, comparabilă cu aceea a naţiunilor europene mari, aproape depăşindu-le. Această caracteristică a intelectualismului românesc reflectă spiritul gândirii europene, indisolubil legat de spiritul tradiţiei, avându-şi originile cu sol, rădăcini şi tendinţe, în Antichitate, cât şi în eternul Orient european ortodox, rămas neschimbat.

Profesorul italian Claudio Mutti, în articolul „Mircea Eliade şi unitatea Eurasiei” face referire la „natura eurasiatică a culturii române”. El îl şi citează pe Eliade: “ Mă simţeam descendentul şi moştenitorul unei culturi interesante, deoarece e situată între două lumi: lumea occidentală, pur europeană, şi lumea orientală. Eu mă trăgeam deopotrivă din aceste două universuri. Cel occidental, prin limba latină şi prin moştenirea romană în obiceiuri. Dar mă trăgeam şi dintr-o cultură influenţată de Orient şi înrădăcinată în neolitic. Toate acestea sunt adevărate pentru un român, dar cred că sunt la fel de adevărate şi pentru un bulgar, un sîrbo-croat, în ultimă instanţă, pentru Balcani, pentru sud-estul Europei şi o parte a Rusiei.”. (M. Eliade, L’épreuve du Labyrinthe, Entrétiens avec Claude-Henri Rocquet, Pierre Belfond, Paris, 1978, p. 26 – 27).

Identitatea românească face în acelaşi timp o simbioză între vectorii civilizaţiei, de Vest şi de Est, fără a evidenţia, în final, pe niciunul dintre aceştia. În aceasta constă unicitatea României ca societate, ca ţară şi a românilor ca popor. România şi românii au fost divizați între imperiile Orientului (Imperiul Otoman) şi Occidentului (Imperiul Austro-Ungar) şi înainte de acestea, au cunoscut deosebirile dintre biserica de rit grec (pravoslavnică) şi limbile romanice (romanitate).

Pentru eurasianiştii ruşi, acesta nu poate fi decât unul dintre cele mai potrivite puncte de apropiere, inclusiv ei luând în considerare o combinaţie a coordonatelor occidentale şi orientale în cultura şi istoria rusă, declarând de asemenea, o identitate specifică poporului şi statului rus.

Prin urmare, în cadrul dialogului româno-rus al culturilor ar trebui luată în considerare doctrina euroasiatismului, care este de sine-stătătoare dar care, prin diferenţele, diversitatea şi proporţiile  de care dispune, ne oferă o bază solidă pentru apropiere, înţelegere reciprocă şi prietenie.

În consecinţă, traducerea în limba română a lucrării „Fundamentele geopoliticii”, care este programul şcolii geopolitice eurasiene ruse, poate fi considerată ca un punct de reper. Eu sper că familiarizarea cu gândirea scolii ruse de geopolitică eurasiatică să ducă la înţelegerea de către români a paradigmei de gândire şi acţiune a Moscovei atât în privinţa trecutului, cât şi a prezentului.

2. România şi structura opţiunilor geopolitice (euroatlantism şi eurocontinentalism)

(more…)

Sange pe Nistru. Dacă se declanşează o revoluţie mai puternică decat cea din 7 aprilie 2009, şi nu o revoluţie portocalie, ci una roşie-galbenă-albastră? Plus: Campania pentru dezrobirea Ardealului şi cucerirea Budapestei

Sange pe Nistru

Nu noi facem istoria, ci istoria se năpusteşte spre noi, ca un torent scăpat din zăgazuri. O axiomă general valabilă, verificată de-a lungul vremurilor.
Basarabia se va uni cu România, mai devreme sau mai târziu. Dar dacă ocazia se va ivi mai devreme decât credem? Dacă, căzută din nou sub robia comunistă, se declanşează o revoluţie mai puternică ca şi cea din 7 aprilie 2009, şi nu o revoluţie portocalie, ci una roşie-galbenă-albastră? Care va fi reacţia Transnistriei? Dar a Rusiei? Dar a României? Ce va face poporul şi armata română atunci când va răsuna strigătul de ajutor al fraţilor din Basarabia?
Se va ridica România la înălţimea chemării istoriei şi a înaintaşilor, ascultând glasul fraţilor de peste Prut?
Posibile răspunsuri le puteţi afla din romanul ce îl veti avea în mână.

Editura Marist

General Gheorghe Mărdărescu: Campania pentru dezrobirea Ardealului şi cucerirea Budapestei
– ŞI ALTE MĂRTURII –

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova