Rotary District 2241 – Romania si Republica Moldova informeaza:
Ceremonia de predare a mandatului de guvernator
Ziua prieteniei la Iaşi
Iaşul a găzduit la începutul lunii iulie, la Palatul Roznovanu, Ceremonia de predare a mandatului de Guvernator al Districtului 2241, România şi Republica Moldova. Evenimentul a avut loc vineri, 3 iulie, în Sala Mare a Primăriei Muncipiului Iaşi, în prezenţa Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Theodor Paleologu, a rotarienilor din toată ţară, a oficialităţilor locale şi a politicienilor ieşeni
Evenimentul a început cu un film de prezentare a Iaşului, însoţit de un recital al corului de cameră Animus al Operei Naţionale Române din Iaşi. Într-o atmosferă solemnă, a avut loc intonarea Imnului României, al Republicii Moldova şi Imnul Rotary International. Martha Maria Mocanu, Guvernatorul Districtului 2241 în mandatul 2008-2009, a deschis ceremonia. Au urmat apoi discursurile noului Guvernator Daniel Condurache şi cel al Primarului Municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita. Una dintre surprizele serii a fost proiecţia video a discursului Preşedintelui Rotary International, John Kenny.
Invitat special la Ceremonie, domnul Theodor Paleologu, membru al unui club Rotary din Copenhaga, şi-a exprimat dorinţa şi susţinerea pentru ca Iaşul să devină, în viitorul apropiat, Capitală Culturală Europeană: “Iaşul are vocaţia să devină cândva capitală culturală europeană. Voi face toate eforturile ca Iaşul să poată intra într-o asemenea competiţie”, a spus Paleologu (observati in filmare salutul masonic cu mana pe piept, pe care il face discret, in timpul cuvantarii si care se regaseste si la alti participanti – nota mea)
Mesajul sub semnul căruia a stat întreaga ceremonie a fost cel al prieteniei: “Tema din această lună este tema prieteniei. De aceea, vă rog să-mi daţi voie să vă ofer astăzi, vouă, rotarienilor, prietenilor mei, şi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, care reprezentaţi aici clasa politică, clasa de afaceri, prietenia mea şi, în acelaşi timp, să vă solicit, măcar în aceasta luna, prietenia voastră”, a spus Daniel Condurache, noul Guvernator al Districtului 2241, România si Republica Moldova. Profesorul Daniel Condurache este primul ieşean căruia i-a fost încredinţată această onorantă misiune, care implică totodată o mare responsabilitate, aceea de a guverna Districtul 2241 în mandatul 2009-2010.
În mandatul său de un an, profesorul universitar Daniel Condurache şi-a propus să accentueze dimensiunea internationala a miscarii rotariene: “Noi nu inventăm Rotary. Rotary a fost inventat. Tot ceea ce putem face este să respectăm valorile tradiţionale ale acestui tip de asociere, să înţelegem că Rotary nu trebuie făcut neapărat pe româneşte, că nu avem altceva de făcut decât să ne conectăm la marele circuit al acestor valori simple şi nobile în acelaşi timp. Trebuie să ştim să privim în jurul nostru, să fim alături de cel de lângă noi. Pentru noi, ceea ce se întâmplă în fiecare zi reprezintă spectacolul lumii. În acelaşi timp, pentru un om necăjit, pentru o comunitate aflată în dificultate, care primesc ajutorul nostru, pentru ei noi suntem LUMEA”.
Cu acest mesaj s-a încheiat ceremonia de la Iaşi, urmată de un scurt pelerinaj la Biserica Trei Ierarhi, un simbol al oraşului şi unul dintre cele mai importante monumente din Iaşi.
În seara aceleiaşi zile, in saloanele restaurantului Ramada, s-a desfasurat Gala Dinner consacrată evenimentului.
Fotografii de la eveniment: pe langa Paleologu, in sala, Cristian Adomnitei (PNL) si Alexandru Lazescu (GDS) plus primarul “rotarian” al Iasiului, Gheorghe Nichita (PSD)
Tatii in varsta pot procrea copii cu autism sau schizofrenie
Se credea ca doar femeile trebuie sa se gandeasca de doua ori inainte de a face copii, la batranete. Studiile din ultima perioada arata ca si barbatii in etate au aceeasi problema, din cauza calitatii scazute a spermei.
Barbatii care devin tati dupa 50 de ani pot avea copii cu probleme grave de sanatate, din cauza unei tumori testiculare care duce la mutatii ADN, scrie, luni, telegraph.co.uk.
Cercetatorii de la Oxford au descoperit ca barbatii in varsta sunt predispusi la tumori benigne la nivelul tesutului testicular. Desi nu sunt periculoase in cazul lor, acestea pot modifica ADN-ul urmasilor, marind riscul ca acestia sa dezvolte boli grave ca autismul sau schizofrenia.
Profesorul Andrew Wilkie a explicat ca majoritateaa barbatilor are de-a face cu diverse tumori inofensive, odata cu trecerea anilor, localizate de obicei sub piele.”Dar, in momentul in care un barbat dezvolta o tumoare localizata in testicule are un risc ridicat de a transmite mutatii prin sperma, cauzand diverse probleme de sanatate bebelusilor”, a spus specialistul. (R.P. – Z.O.)
Premierul desemnat Lucian Croitoru a anuntat vineri structura Cabinetului cu care se va prezenta in fata Parlamentului saptamana viitoare si numele ministrilor din echipa sa.
Lista este compusa din:
1. Ministerul Finantelor: Gheorghe Pogea 2. Ministerul Economiei: Adriean Videanu 3. Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu 4. Ministerul Apararii: Mihai Stanisoara 5. Ministerul de Interne: Emerich Florin Saghi 6. Ministerul Justitiei: Catalin Predoiu 7. Ministerul Muncii: Mihai Seitan 8. Ministerul Agriculturii: Adrian Radulescu 9. Ministerul Transporturilor: Radu Berceanu 10. Ministerul Sanatatii: Cristian Vladescu 11. Ministerul Educatiei: Daniel Funeriu 12. Ministerul Dezvoltarii si Turismului: Vasile Blaga 13. Ministerul Mediului: Sulfina Barbu 14. Ministerul Culturii: Teodor Paleologu
Inainte de a prezenta lista ministrilor din Cabinetul sau, Lucian Croitoru a tinut o scurta declaratie de presa.
Am primit asigurari ca voi fi investit de Parlamentul Romaniei
“Am hotarat sa imi asum raspunderea de a duce la indeplinire mandatul incredintat de presedintele Romaniei. Am inceput discutiile cu PD-L, care a spus ca ma sprijina, am avut negocieri cu PSD, PC, PNL si reprezentantii minoritatilor, UDMR si cele nationale.
Dupa ce acestia din urma mi-au comunicat ca nu imi vor da votul, m-am reintalnit cu PD-L, care m-a asigurat ca ma sustine, si cu presedintele Romaniei.
Am primit asigurari ca, avand in vedere imprejurarile economice actuale, voi fi investit de Parlamentul Romaniei.
Am format o echipa guvernamentala de oameni capabili carora le multumesc ca au acceptat sa ma sprijine”, a sustinut in declaratia sa de presa Lucian Croitoru.
Premierul desemnat a anuntat ca a trimis vineri la Parlament programul de guvernare si lista de ministere si ministri, urmand ca aceasta sa fie audiata si supusa votului in Parlament in perioada imediat urmatoare.
Premierul si BNR, de unde provin, vor avea un rol cheie in perioada urmatoare
Croitoru a facut din nou cateva consideratii asupra situatiei economice si financiare a Romaniei.
“Au mai ramas doua luni si o saptamana pana la finalul acestui an. Starea financiara a tarii este sub control iar comunicatul FMI, care ne anunta ca o misiune va veni in Romania, inseamna inca o sansa de a evita un derapaj.
Dar nu este loc pentru nicio amanare, nicio ezitare si cu atat mai putin pentru erori care ar duce la inrautatirea situatiei tarii”, a avertizat Lucian Croitoru inca o data.
Acesta a explicat ca este nevoie urgent de aprobarea constructiei bugetare pe 2010 si a altor masuri extrem de importante.
“Toate acestea fac necesara implicarea directa a premierului, nu numai a ministrului de Finante. Vor urma negocieri dificile cu institutiile internationale, cu bancile, cu pietele de capital, in care premierul, in stransa legatura cu BNR, de unde provin, va avea un rol cheie”, a mai avertizat Croitoru.
“Este un fel de mit ca in Romania eventuale derapaje in politica fiscala pot fi suplinite cu succes de BNR. Desi aparent este asa, costurile pentru astfel de lucruri sunt mari, de aceea conlucrarea este esentiala”, a mai subliniat acesta.
Sansele sunt relativ mari, nu relativ mici, cum opineaza unii analisti
Croitoru a precizat si ca a analizat opiniile, pro si contra, privind un Executiv condus de el, si a dat asigurari ca va fi “un premier care va face toate eforturile posibile pentru a veni cu solutii”.
Intrebat de jurnalistii prezenti la Palatul Victoria ce sanse isi da in conditiile in care majoritatea Parlamentara PSD, PC, PNL, UDMR a anuntat foarte ferm ca nu ii va da votul, Lucian Croitoru a raspuns: “Eu nu sunt politician si nici nu intentionez sa pasesc pe taramul politicii. Eu cred ca Parlamentul va judeca atat din perspectiva politica, dar va judeca si din perspectiva economica si financiara. Din aceasta perspectiva spun ca sansele sunt relativ mari, nu relativ mici cum sunt prezentate acum de anumiti analisti”.
Conform Regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului, Parlamentul are la dispozitie 15 zile din acest moment pentru a-i audia in comisii pe toti cei care intra in componenta Guvernului format de Lucian Croitoru. Sursa: Ziare.com
Capodoperele nimănui: zeci de lucrări de Breugel, Memling şi Van Eyck de la Muzeul Brukenthal din Sibiu sunt la Paris, într-o expoziţie de unde lipseşte total cuvåntul „Romånia“.
Ministrul Culturii Theodor Paleologu şi-a definit public nivelul intelectual prin „conceptele“ de „cacariseală“ şi „pleaşcă“. Recent, însă, acesta s-a dedat la fapte de o gravitate infinit mai mare decåt ridicolul de care s-a tot acoperit, făcåndu-se vinovat, după batjocorirea valorilor naţionale, a monumentelor de la Universitatea Bucureşti, şi de trădare a intereselor culturii naţionale şi ale ţării. La Muzeul Jacquemart – André din Paris, situat la doi paşi de Arcul de Triumf, are loc între 11 septembrie 2009 şi 11 ianuarie 2010 o expoziţie care ar fi putut fi, în mizerabila noastră reprezentare internaţională, o extraordinară ocazie de a ne adjudeca un loc de prestigiu în ochii lumii.
Este vorba de expoziţia „Breugel, Memling, Van Eyck“, despre care la Paris se menţionează atât: „Colecţia Brukenthal“. Niciun cuvânt despre Sibiu, unde se află Muzeul Brukenthal şi care a fost Capitală Europeană a Culturii în 2007. Dar mai rău: niciun cuvânt despre România. Responsabil de acest dezastru total, un adevărat atentat la interesul naţional, este chiar ministrul Culturii, Theodor Paleologu, care a şi inaugurat de altfel expoziţia.
Un hipermarket mai presus decât România
Tributar informaţiei oferite la faţa locului, nici măcar un articol din „Le Monde“, semnat de Philippe Dagen, un autor respectabil, profesor universitar, nu spune un cuvânt despre ţara de unde vin operele expuse. Francezii pot afla din „Le Monde“ că la Paris se află colecţia unui „baron luminat – consilier al Împărătesei Maria Teresa şi guvernator al Transilvaniei“. O machetă publicitară apărută în săptămânalul „Le Point“ menţionează sponsori cum ar fi Magazinele Fnac sau Carrefour, dar nicidecum Sibiul şi nici pomeneală de România, de unde provin capodoperele prezentate. În alte cazuri s-ar fi zis în mod obligatoriu: Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Metropolitan Museum din New York, dacă de acolo ar fi fost împrumutate operele expuse. Nu este de mirare căci nici imensele panouri din faţa Muzeului Jacquemart – André, sau altele care împânzesc Parisul, nici afişele sau cărţile poştale puse în vânzare pentru public, nici coperta catalogului expoziţiei nu menţionează altceva decât: Bruegel, Memling, Van Eyck… Colecţia Brukenthal. Catalogul, trimis la Bucureşti de corespondentul „Curentul“ de la Paris, poartă pe coperta a patra următoarea „informaţie“: „Muzeul Jacquemart – André prezintă, pentru prima oară în Franţa, o selecţie excepţională… a colecţiei Brukenthal, una dintre cele mai prestigioase din Europa Centrală“. „Din Europa Centrală“, undeva… pe dreapta. Marele Dali avea o vorbă, pe care infimul Paleologu ar trebui să o afle: „… d’Europe Centrale, c’est-a dire de nulle part!“ – „… din Europa Centrală, adică de nicăieri“. Asta şi-a propus ministrul trădării culturii şi nu numai el: să arunce România în nicăieri.
Baconsky, complice la „pleaşcă“
Trecerea sub tăcere, în mod evident deliberată, a numelui oraşului Sibiu şi a numelui României, ţară care are nevoie de un statut nou, pe măsura ei, respectabil în ochii lumii, de admiraţie, cunoaştere şi recunoaştere, de turişti care ar putea veni să viziteze Muzeul Brukenthal la Sibiu, de francezi care ar putea să caute şi alte comori în România, este actul de înaltă trădare a intereselor culturii noastre şi ale ţării, de care se face vinovat Theodor Paleologu. Dacă admitem că în ţară nimeni nu a aflat despre acest act anti-naţional, probabil vă întrebaţi ce păzeşte Ambasada României la Paris. Ce păzeşte ambasadorul Baconsky, un alt om de cultură de factură similară cu Paleologu? Ei bine, teologul poreclit şi „ambasadorul-jacuzzi“, pentru aventurile sale diplomatice din cada colegei sale, Manuela Vulpe, a stat alături de ministrul „cacarisit“. Conform informaţiilor noastre, Paleologu a preluat personal redactarea contractului de împrumut, nelăsând în grija specialiştilor muzeului sibian această sarcină, ceea ce ar fi dus poate la un parteneriat firesc, în care să apară provenienţa capodoperelor. Şi dacă a ţinut atât de mult ca numele Sibiului să nu apară pe afiş şi pe coperta catalogului, dacă a ţinut atât de mult ca numele României să nu figureze nici el, când ar fi trebuit să constituie condiţii obligatorii, Toader Paleologu n-a uitat alte clauze contractuale: cu ce clasă călătoreşte el în avion la Paris, la ce hotel de lux va fi cazat şi cum va fi el băgat în seamă la inaugurare. O „pleaşcă“!
Autorităţile să repare „cacariseala“
Încercând, aşa cum este normal, să obţinem oficial contractul de parteneriat, pentru a afla care sunt beneficiile la adresa României pe care le aduce această expoziţie deschisă la Paris timp de patru luni fără numele României, ne-am izbit de nesimţirea funcţionarilor publici responsabili de la Ministerul Culturii. După transmiterea solicitării scrise, aceştia au refuzat să răspundă până şi apelurilor efectuate pe telefoanele de serviciu. Ziarul „Curentul“ aşteaptă răbdător răspunsul, deşi acesta ar fi trebuit să ajungă, conform Legii, în 48 de ore. Să spunem că e „complicat“ să furnizezi un contract public. Mai aşteptăm puţin, după care vom acţiona în judecată, tot conform Legii, Ministerul Culturii şi persoanele implicate în această bătaie de joc la adresa patrimoniului naţional. Jocurile guvernamentale nu îl vor absolvi pe ministrul-pleaşcă Paleologu de gravitatea faptelor semnalate şi legea responsabilităţii ministeriale. Până atunci, autorităţile responsabile au datoria să remedieze situaţia şi în următoarele trei luni cât mai stă expoziţia pe simezele Parisului să pună România sus, pe afiş, acolo unde-i este locul. Comentarii la
Biserica Catolică: Paleologu – agentul distrugătorilor patrimoniului naţional Scris deVictor Roncea Reprezentanţii Catedralei Sf Iosif îl acuză pe ministrul-pleaşcă că este purtătorul de cuvânt neoficial al Millenium Building SRL, firmă care distruge patrimoniul naţional în Bucureşti şi Constanţa
Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, monument istoric şi de arhitectură de peste 125 de ani, evocat şi de Eminescu în scrierile sale, este pusă în pericol de construirea unei clădiri de 75 metri înălţime la mai puţin de 10 metri distanţă. Un proiect dezastruos: 24 de niveluri, dintre care patru subterane, ce schimbă radical ambientul arhitectural în centrul Bucureştiului şi afectează grav Catedrala Sfântul Iosif. Începånd cu 2006, reprezentanţii Bisericii Catolice şi asociaţiile civice ale bucureştenilor şi, ulterior, academicieni şi politicieni, au încercat să stopeze proiectul-mamut, luptåndu-se cu corupţia instituţionalizată şi afacerişti trans-frontalieri. Pånă acum, autorităţile statului, cele care ar trebui să vegheze la apărarea patrimoniului naţional, s-au situat, cu foarte puţine excepţii, de partea violatorilor legii şi a arhitecturii Bucureştiului. Regula e definită azi prin poziţia întunecată a ministrului Culturii, Theodor Paleologu. Aduşi la exasperare, împuterniciţii Arhiepiscopiei i-au trimis ministrului-pleaşcă o Scrisoare Deschisă de protest, în care îşi exprimă revolta faţă de atitudinea acestuia în favoarea „investitorului“, emisă public cu puţin timp înaintea procesului de revizuire a cazului, care va avea loc pe 2 noiembrie a.c. Contactat de „Curentul“ pentru detalii, purtătorul de cuvånt al Arhiepiscopiei, părintele Ieronim, nu şi-a ascuns „crunta dezamăgire“: „Dle Roncea, Paleologu minte cu neruşinare. Este un dispreţ total faţă de valorile naţionale şi o lipsă crasă de bun simţ, în contrast frapant, strigător la cer, cu rolul pe care şi-l arogă, de «apostol» al patrimoniului cultural al Romåniei, cu toiagul în månă“. Care sunt acuzele? Conform Scrisorii Deschise, Paleologu afirmă „în mod calomnios“, că Arhiepiscopul Ioan Robu a avut un rol activ în proiectul „Cathedral Plaza“. „Demersurile pe care le faceţi, de cåteva săptămåni, sunt neîntemeiate şi incorecte, cunoscånd faptul că Înalt Preasfinţitul Ioan Robu a trimis o singură scrisoare (către trei instituţii), în data de 19.11.1999, prin care îşi dădea acordul de principiu pentru o clădire diferită de ceea ce se vede astăzi – cu doar cåteva niveluri (notă red.) – pentru ca, începånd din 3.07.2001, să transmită zeci de scrisori către toate instituţiile responsabile cu avizarea şi aprobarea viitorului mastodont în care era exprimată retragerea expresă a acordului. De asemenea, cunoaşteţi din stenogramele ministerului din 17.07.2001 faptul că retragerea acestui acord de principiu a intervenit cu 2 săptămåni de zile anterior emiterii de către MCC a primului său aviz pe proiectul de autorizaţie prin care condamnă Catedrala Sf. Iosif la dispariţie“, se afirmă în Protestul oficial al Bisericii Catolice. Conform documentelor furnizate de Arhiepiscopie, avizul pentru autorizaţia de construire a molohului a fost dată şi la solicitarea istoricului Andrei Pippidi, membru al Comisiei de patrimoniu la acea dată.
Proteste în lanţ versus corupţie pe linie
Situaţia gravă în care s-a ajuns a cunoscut o evoluţie spectaculoasă de la momentul obţinerii autorizaţiei de către firma constructoare, Millenium Building SRL, pe vremea mandatului lui Adriean Videanu. Începånd cu aprilie 2006, protestele publice şi internaţionale nu au determinat autorităţile – Primarul Capitalei, Ministrul Culturii, Prefectul Municipiului Bucureşti – să găsească o soluţie. Academia Romånă a intervenit la råndul ei, cu responsabilitate, şi a condamnat în repetate rånduri agresiunea arhitectonică exercitată asupra Catedralei şi Bucureştiului. Lucrările au continuat, într-o cvasi-ilegalitate, chiar şi în pofida unei Note Verbale trimise de Sfåntul Scaun prin care acesta solicita rezolvarea situaţiei. Ajunsă la MAE pe cånd era condus de Mihai Răzvan Ungureanu, aceasta a fost ascunsă opiniei publice şi a rămas fără un răspuns oficial mai bine de 30 de zile. PR-ul firmei Millenium a fost, de asemenea, foarte agresiv, multe anchete pe acest subiect fiind îngropate rapid ori prin „munca de la om la om“, respectiv de la piarist sau piaristă, la ziarist şi ziaristă, ori direct sau prin interpuşi la patronatul media. Arhiepiscopia relatează pe site-ul său, www.arcb.ro, un astfel de caz. Este vorba de jurnalistul-guvernator Liviu Georgică Mihaiu din Trustul SOV Realitatea-Caţavencu care, folosindu-se de instrumentul de deontologie Robert Turcescu, a atacat constant campania de salvare a Capitalei. În ieşirile sale animate de etică profesională, consemnează arcb.ro, ziaristul „Caţavencu“ a uitat însă să spună că este naşul de cununie al Dianei-Daiana Voicu, reprezentantul Millenium Building, fapt ce alterează posibilitatea de a fi echidistant şi nepărtinitor. Gurile rele spun că, după această contra-campanie, Georgică s-a mutat din aglomeraţia urbană de pe Calea Victoriei într-un „penthouse“ aerisit, cu vedere la lacul Herăstrău şi sediul LukOil.
Millenium creşte lângă biserici
Aceeaşi firmă, Millenium Building SRL, a construit în acelaşi stil excesiv – care aminteşte, ce coincidenţă!, şi de turnul Millenium care primejduieşte în continuare Biserica Armenească – şi la Constanţa, långă Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, un monument istoric şi de arhitectură bisericească ortodoxă. Conducerea Tomis, una şi aceeaşi cu Millenium Building, a obţinut aprobări pentru extinderea magazinului Tomis şi transformarea lui în Mall, se afirmă pe arcb.ro. Chiar dacă s-au găsit vestigii arheologice inestimabile, după o scurtă pauză, lucrările au continuat. În prezent, clădirea a acoperit total Biserica cu o valoare arhitecturală de patrimoniu naţional. De altfel, tot la Constanţa a fost strămutat la început procesul pentru Catedrala Sf Iosif, unde, „întåmplător“, fusese preşedinte al Curţii de Apel şi magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Marin Voicu, chiar tatăl Dianei-Daiana Voicu. Conform unor informaţii serioase de pe piaţa imobiliară, în spatele Milennium Building SRL se află o firmă care îşi are sediul în centrul cu acelaşi nume aflat în Tomis Mall: Millennium Business Center din Constanţa. Este vorba de celebrii fraţi Ofer – Herscovici, originari din Romånia şi care, potrivit „Jurnalului Naţional“, sunt „singurii romåni în Forbes“. Ei au ocupat anul trecut locul 184 în topul bogătaşilor lumii, care ia în calcul numai miliardarii în dolari.
Cu cine se luptă Biserica Catolică
Istoria familiei „Ofer“ începe în Romånia, la Galaţi, de unde Josef Herschovici a emigrat în Israel, înfiinţånd un birou comercial în portul Haifa. Ulterior, Josef şi-a extins mica afacere, achiziţionånd mai multe nave comerciale. După căsătorie a avut trei fii, în ordinea următoare: David, Sammy (foto) şi Yuli. Mult mai tårziu, după plecarea în Israel, Sammy şi Yuli au schimbat numele familiei cu unul mai comercial – Ofer (offer, în engleză: ofertă). Pe rånd, cei trei fii au condus şi dezvoltat afacerile tatălui, transformånd micul birou într-o corporaţie internaţională, informează www.dezvăluiri.ro. Născut pe 22 februarie 1922 în Romånia, avånd astăzi cetăţenie israeliană, Sammy Ofer, împreună cu familia sa, controlează un vast imperiu corporatist, de la Israel Corporation – companie de investiţii de tip holding (cu o valoare de piaţă de 1,1 miliarde de dolari) – la „South Korea’s Hanjin Shipping“ şi „Zodiac Maritime Agency“ ce operează şi pe teritoriul Romåniei, în portul Constanţa. Yuli Ofer are cetăţenie şi paşaport romånesc şi este consul onorific al Romåniei în Israel, iar de afacerile familiei din ţară se ocupă nepotul sau, Eyal. După ce a absolvit Atlantic College în Anglia, obţinånd o diplomă în arhitectură şi inginerie, fiul cel mare al lui Sammy, Eyal, devine ofiţer de informaţii în cadrul forţelor aeriene israeliene (IAF – C3). Din mai 1991, este Preşedinte şi CEO al Carlyle M.G. Limited – Florida, iar din mai 1995 i-a urmat tatălui său în consiliul director al companiei de vase de croazieră Royal Caribbean Cruises Ltd, devenind totodată şi Co-Preşedinte al companiei Miller Global Properties – specializată în investiţii imobiliare pe plan internaţional. Prin intermediul Miller Global Properties, Ofer deţine primul mall construit la Budapesta, la mijlocul anilor 1990, respectiv Duna Plaza şi un hotel. Prin intermediul societăţii Ptelia Company Limited – Cyprus, în 1997, Eyal Ofer preia de la Fondul Proprietăţii de Stat – Constanţa, participaţia de 51% la SC Tomis SA, achiziţionånd astfel magazinul Tomis şi reţeaua de retail „Conex Plus“. Sediul companiei este în Millennium Business Center din Constanţa, mai informează www.dezvaluiri.ro. Arhiepiscopia Romano Catolică de la Bucureşti susţine că nici Primăria, şi nici Ministerul Culturii, plătit cu bani publici şi însărcinat prin lege să protejeze monumentele şi patrimoniul cultural, nu ar fi trebuit să permită construirea unui asemenea gigant långă catedrală, avånd deja pe conştiinţă drama Bisericii Armeneşti din Bucureşti. „Măcar în ceasul al 13-lea ar trebui să vă reîncepeţi studiile, pornind de la avizul dat de Ministerul Culturii, în 2001, în lipsă de cvorum, în ciuda demersurilor repetate făcute de Arhiepiscopie pentru a nu se aviza şi autoriza înşelătoria numită Cathedral Plaza“, îi transmite Biserica Catolică urmaşului „cacarisit“ al conului Alecu Paleologu, care pune azi umărul la distrugerea patrimoniului naţional al Romåniei.
Am scris aici (si nu numai) cum Theodor Paleologu, un alt rebut de gang al pepinierei lui Andrei Plesu de retarzi plimbati cu telecomanda, care o sa ramana in istoria neagra a culturii romane drept “cacaristitul-pleasca”, este mult-mult prea mic pentru un nume atat de mare. Octavian Stireanu, care a lucrat cu personajul, chiar daca de pe pozitii politice diferite, intra in amanunte:
Epistola despre fostul meu vecin de palier
Papacratia n-acopera prostia
Ministrul demisionat al Culturii n-are liniste si face din nou o referire cel putin neeleganta la subsemnatul, pe un post de televiziune, joia trecuta.
Nu mi-a fost folosit numele, dar s-a referit la “secretarul de stat de la PSD”, eu fiind singurul pesedist din ministerul Culturii cu aceasta functie.
Este pentru a patra sau a cincea oara cand procedeaza astfel in ultimele luni, dar nu i-am raspuns niciodata, din respect pentru acel onorabil minister in care lucram amandoi, eu nedorind, cata vreme eram in functie, sa ne spalam rufele in public si nici sa-l incurajez in a-si pune poalele in cap in vazul lumii.
Acum, insa, fiind eliberat de orice constrangere institutionala, ar fi o lasitate daca n-as aduce niste clarificari – nu atat pentru luarea aminte a preopinentului, cat mai ales din respect pentru cititorii care au urmarit intamplator respectivele jigniri care mi s-au adus si pentru care vad ca ministrul pleasca al culturii a facut chiar o anumita pasiune.
Pentru a explica despre ce e vorba, trebuie spus ce-a mai debitat viitorul fost ministru, la recenta iesire in decorul media. Desi “taxa” pentru aparitia la acea televiziune era sa fie prezentat ca „reputat politolog“ (?!), ministrul nu s-a indurat sa-si lase deoparte aceasta functie trecatoare, l-a mancat sub limba, afirmand intre altele, ca „m-am trezit cu un secretar de stat de la PSD care nu era dorit nici de multi oameni din PSD“ si „am avut un dialog foarte bun cu PSD, mai putin cu secretarul de stat propus de PSD“. Si, mai departe, „a fost o decizie a unei filiale din tara sa il puna pe el, si e o logica foarte paguboasa asta si care pune in mare dificultate autoritatea sefului de partid. Ce sef de partid mai esti daca vin asemenea recomandari?“.
Eu, care sunt „asemenea recomandare“, inteleg foarte bine frustrarile dumnealui; ii inteleg si complexele nerezolvate inca pana la aceasta varsta, dupa cum pot fi ingaduitor si cu melicurile sale ciudate, care starnesc chicotelile multora si au facut nu o data deliciul presei.
Cu toate astea, deocamdata nu vreau sa „dau din casa“, cum se spune, adica n-am sa fac referiri nici la ameteala care l-a cuprins cand i-a cazut „pleasca“ ministeriatului in cap, nici la maniera jalnica in care a gestionat treburile acestui minister, nici la cum nu se tineau sedintele de colegiu (unde ar fi putut sa aiba acel dialog de care se vaita prin presa), nici la faptul ca, in numai cateva luni de cand il conduce, „blazonul ministerial s-a cacarisit“ (ca sa parafrazez o expresie draga a domniei sale).
Nu ma voi referi nici la rudimentara sa lipsa de colegialitate, ce frizeaza proasta crestere, si nici la impresia deplorabila pe care a creat-o incapacitatea sa oripilanta de a duce la capat vreun proiect, altul decat cele strict personale, de parvenitism si carierism. In fond, el n-are nicio vina pentru toate astea, raspunderea pentru excrescenta in politica a acestui personaj ii apartine lui Traian Basescu, care i-a inaugurat cartea de munca direct cu functia de ambasador (precum altui personaj de pe la Cotroceni, Catalin Avramescu, i-a inaugurat-o cu functia de consilier de stat!).
Nu este interesanta nici macar evocarea cameleonismului politic al personajului, care se dadea fondator al unui institut liberal, pentru a ateriza in curtea adversarilor de neimpacat ai liberalilor, adica la PDL, exact la momentul oportun, al stabilirii candidatilor pentru parlament, neinteresandu-l, de fapt, acest partid, ci doar apropierea de papucul sultanului protector, despre care intuitia sa congenitala ii spunea ca-l putea saruta mai cu folos decat daca ar fi ramas in tabara liberala, spre care-l impinsese raposatul sau tata.
De fapt, personajul n-are alt atu public decat pomenirea pana la satietate, hodoronc-tronc, si cand trebuie, si cand nu trebuie, a numelui tatalui sau – „Papa“, cum il numeste – de parca asta ar tine loc de merite personale, daca nu cumva de chiar vreun nestiut de noi Premiu Nobel obtinut de odrasla!… Dand din coate, pe tot felul de cai, pentru a obtine pleasca unei palarii prea mari pentru capul sau, ministrul demis al Culturii nu este decat produsul malformat al unei molime din politica noastra care s-ar putea numi „papacratism“ ori „papacratie“, adica un sistem bazat pe „puterea lui Papa“ sau „puterea lui taticu“ – aia care te poate face, iata, ministru sau, „macar“, europarlamentar! (Cei din anturajul sau au si relatat, de altfel, ca juniorul n-a pregetat zi si noapte, in decembrie trecut, cand se cocea guvernul, sa sune pe la toti venerabilii fosti prieteni ori colegi ai raposatului sau tata, invocand memoria testamentara a acestuia, rugandu-i sa intervina pe langa cine or sti pentru a i se acorda un portofoliu de ministru – „de preferat la Externe sau la Cultura“. Ceea ce s-a si intamplat, din pacate).
E adevarat ca, odata instalat, s-a trezit cu trei secretari de stat pentru care el, vazandu-se urcat in copac, vroia musai “sa dea viza” de numire, desi pactul politic de guvernare excludea asa ceva, intrucat politica n-a ajuns chiar in halul de a se mula dupa toate melicurile fanariote, in care beizadeaua sa aiba drept de viata si de moarte asupra slugilor din batatura.
La Patrimoniu vroia sa-si numeasca secretar de stat un fost coleg si prieten din copilarie, dar manevra nu i-a reusit, PDL i-a dat peste mana, numind acolo un tanar universitar ardelean, care candidase in alegeri la un colegiu din Maramures, unde s-a clasat primul, dar n-a intrat in Parlament.
Pentru Culte, Paleologul (pentru ca asta e numele corect) nici n-a apucat sa ingaime vreo silaba in fata propunerii facute la guvern de PF Patriarh, desi si acolo ar fi avut el „un om al sau“.
In sfarsit, pentru celalalt secretariat de stat, de la Cultura, s-a dat de ceasul mortii ca numirea mea sa fie neaparat retrasa, in acest scop recurgand la tot felul de coterii si „manigansari“ sirete pe la cabinetul premierului Boc, neavand nicio jena sa recurga inclusiv la un soi de escrocherii sentimentale pana si fata de dl.Ion Iliescu. Acestuia – pe care personajul nostru il numea “dinozaur comunist” in niste editoriale aparute in 2005 (cu care si-a cumparat, de la Cotroceni, firmanul de ambasador) – avea tupeul, acum, in 2009, sa-i ceara sustinerea de a avea ca secretar de stat, in locul meu, pe „un pesedist de omenie“, care lucra pe la cabinetul personal al domnului Iliescu si care-i fusese adversar in alegerile dintr-un colegiu al Sectorului 2!… Ecce homo!
Eu inteleg starea din aceste zile a bietului ministru demisionat, care lupta din rasputeri sa-si mentina dregatoria, dand tarcoale redactiilor care-l mai baga in seama, precum repetentul din ultima banca a clasei, care ridica mana doar sa afle lumea ca mai e si el pe-acolo…
Iluzia pe care o are este ca mentinerea sa in functie ar mai depinde si acum tot de o umilinta tip Sulina fata de Elena Udrea, ca si de papucul Sultanului de la Cotroceni. Or, acestia deja nu se simt prea bine pe scaunele lor, darmite sa mai aiba grija si de altii.
Aflat in presimtirea unui bilant – pe care cineva s-ar putea sa i-l puna in fata la acest moment al scadentei fostului guvern- viitorul fost ministru al Culturii crede ca-si salveaza sinecura daca arunca invective asupra fostului secretar de stat de la PSD si a mecanismului desemnarii acestuia, operand si oarece distinctii iezuite: PSD este ok (inca mai spera la o sustinere de budoar si de pe-acolo, prietenii stiu de ce!), dar numai cu acel secretar de stat nu s-a putut el intelege… Si nu degeaba si-a strecurat un prieten pesedist pe post de furnizor de invitatii la Festivalul „Enescu“, destinate presedintelui Mircea Geoana. Se intelege ca undita pe care o tot arunca spre PSD n-are vreo legatura cu alta ideologie decat aceea a oportunismului sau funciar, intrucat, pe vremurile astea, e bine, nu-i asa, “sa intinzi antenele” spre toate partidele, poate pica macar trimiterea la vreo ambasada!
Educatia pe care Paleologul jr. pretinde ca o are de la Papa, doar pe hartie, l-ar fi indemnat, in interesul exclusiv al institutiei pe care inca o mai conduce, sa-mi fi spus direct si personal ce-l doare, la acele adormite sedinte de colegiu pe care le anula in ultimul moment, sau oricand vroia el in rastimpul celor sapte luni cat am fost colegi de stat de plata si cand s-a autoinstalat la absolut toate butoanele tuturor deciziilor din minister… Sau, cel putin, sa spuna ce-avea de spus despre mine intr-o imprejurare cand as fi fost si eu de fata, c-asa ar fi fost de bun simt…
Or, stilul acesta al barfelor publice si al lucraturilor pe la spate (sic!) tine desigur, de unicitatea aparte a personajului in discutie. Pentru ca, oricat de mare o fi acum dusmania dintre PSD si PDL, dar un asemenea episod este fara precedent, intrucat niciun ministru, de la niciun minister, indiferent de partid, nu si-a stigmatizat in public vreun fost coleg secretar de stat in acelasi minister, desemnat de celalalt partid!
N-as fi vrut sa-i raspund distinsului, intrucat activitatea mea profesionala, publicistica si politica e cunoscuta, n-are nevoie de vreo legitimare in fata unui asemenea personaj. In plus, am multa compatimire pentru secuvinismul, cleptocratia si „papacratia“ pe care atat de stralucit le ilustreaza personajul in discutie – pentru care, iata, papacratia nu salveaza omenia si nici n-acopera prostia!
Dar, cel putin, acum ar putea sa constate ce-nseamna sa nu te feresti de coada crocodilului pe care-l crezi adormit! Si asta e o prima miscare, il mai putem “servi” daca e nevoie!…
Arhiepiscopul Ioan Robu a insistat încă din 2001 pe lângă Ministerul Culturii şi toate autorităţile române ca mastodontul Cathedral Plaza să nu fie autorizat. În zadar!
Stimate Domnule Paleologu,
La instalarea Guvernului Boc I, am avut încredere că tinereţea şi cultura D-voastră au adus în fruntea Ministerului Culturii un altfel de politician, de ministru şi de om, care este interesat, aşa cum afirmaţi, de apărarea Patrimoniul Cultural al României.
Avem o cruntă dezamăgire, văzând că în ultima vreme afirmaţi, în mod calomnios, că Arhiepiscopul Ioan Robu a avut un rol activ în proiectul „Cathedral Plaza”, clădire care îi pune în grav pericol pe bucureşteni şi ameninţă cu distrugerea Catedrala Sfântul Iosif. Demersurile pe care le faceţi, de câteva săptămâni, sunt neîntemeiate şi incorecte, cunoscând faptul că Înalt Preasfinţitul Ioan Robu a trimis o singură scrisoare (către trei instituţii), în data de 19.11.1999, prin care îşi dădea acordul de principiu pentru o clădire diferită de ceea ce se vede astăzi, pentru ca începând din 3.07.2001 să transmită zeci de scrisori către toate instituţiile responsabile cu avizarea şi aprobarea viitorului mastodont în care era exprimată retragerea expresă a acordului.
De asemenea, cunoaşteţi din stenogramele ministerului din 17.07.2001, faptul că retragerea acestui acord de principiu a intervenit cu 2 săptămâni de zile anterior emiterii de către MCC a primului său aviz pe proiectul de autorizatie prin care condamna Catedrala Sf. Iosif la dispariţie. Cunoasteţi şi faptul că ultimul aviz (80/Z/06.02.2006) dat de Direcţia de Cultură a municipiului Bucureşti a fost emis in februarie 2006, deci nu cu 10 ani în urmă, cum afirmaţi sus şi tare. Măcar în ceasul al 13-lea ar trebui să vă reîncepeţi studiile, pornind de la avizul dat de Ministerul Culturii, în 2001, în lipsă de cvorum, în ciuda demersurilor repetate făcute de Arhiepiscopie pentru a nu se aviza şi autoriza înşelătoria numită Cathedral Plaza.
Aţi declarat că nu vă plecaţi urechea la „presiunile” prelaţilor, investitorilor sau politicienilor. Iar acum, susţineţi, prin declaraţii, grupurile de interese ale investitorilor şi politicienilor care le sprijină. Vă aducem aminte, că la prima întâlnire dintre D-voastră şi reprezentanţii Arhiepiscopiei de la sfârşitul lunii ianuarie 2009 de la sediul Ministerului Culturii vă arătaţi preocuparea de a afla ce legătură există între Cathedral Plaza şi doi foşti primari generali ai Bucureştiului, Traian Băsescu şi Adriean Videanu. Vă întrebăm, ca misionar al axiomelor de la Cotroceni în materie de patrimoniu, ce v-a determinat să vă schimbaţi poziţia faţă de părerile din noaptea incendiului de la Biserica Armenească, atunci când în văzul tuturor la televiziune afirmaţi că atât Millennium Business Center cât şi Cathedral Plaza sunt clădiri „pericol public”, iar „înălţimea lor este direct proporţională cu gradul de corupţie”? Probabil, grija pentru afacerile aceloraşi foşti primari generali, Traian Băsescu şi Adriean Videanu.
Domnule Paleologu, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti luptă cu toate forţele pentru apărarea monumentului istoric, ceea ce trebuia să facă ministerul. Pe 2 noiembrie a.c. avem procesul de revizuire. Curaj. Vă aşteptăm. Veniţi alături de noi dacă vă permit interesele de partid şi dacă vreţi să apăraţi cu adevărat patrimoniul naţional.
Pr. Ieronim Iacob, purtător de cuvânt al ARCB (tel. 0733785554)
“Compania “Teatrul D’AYA” a împlinit 10 ani de existenţă şi a fost sărbătorită la Ministerul Culturii, lucru nemaiîntâlnit în lumea trupelor underground. Am întrebat-o şi noi pe regizoarea Chris Simion cum a fost posibilă petrecerea şi cum au fost posibili atâţia ani de teatru în Lăptărie.
Chris, cum ai ajuns din underground la Ministerul Culturii?
Pe 16 octombrie 1999 a fost primul spectacol marca D’AYA, “Copilul divin” după Pascal Bruckner, la Teatrul de Comedie. După 10 ani suntem tot cu cortul. Scopul pentru care am jucat pe 16 octombrie 2009 la MCC a fost de a deschide oficial stagiunea manifest: “10 ani de… D’AYA” şi de a cere instituţiei abilitate, pentru prima dată, un spaţiu propriu pe care considerăm că îl merităm. Există un raport de activitate care ne susţine cauza, ba, mai mult, ne dă dreptul să devenim fundaţie de interes public.”
Printre “creatiile” personajului si ale D’aya:
Chris Simion – “In fiecare zi Dumnezeu se roaga la Mine”
Editura Amaltea
Mircea Ghitulescu – scriitor: “Dumnezeu se roaga la Chris Simion nu invers nu numai pentru ca e ingerul Lui nedisciplinat, nu pentru ca e creatia Lui care se revolta, ci si pentru ca o roaga sa nu vrea altceva decat pe El. Daca mai suntem capabili sa primim surprize, fragila Chris Simion va fi una dintre ele nu doar in teatru ci si in literatura.” Catalina Buzoianu – regizor: “O scriitoare cu un talent extraordinar si un artist cu o propunere regizorala originala, profunda, neobisnuita. Un om conectat la univers, un om al unei Ere care ar putea incepe!”
HELL de Lolita Pille Adaptarea si regia: Chris SIMION
PREMIERA OFICIALA IN PREZENTA AUTOAREI A AVUT LOC PE 21 NOIEMBRIE 2008 IN LAPTARIA ENACHE.
PREMIUL DE EXCELENTA oferit de Agentia Nationala ANTIDROG in GALA Partenerilor Antidrog, 2 decembrie 2006, Ateneul Roman.
Povestea pe scurt
HELL nu este un drog, nu se baga in vena, nu se trage la liniuta. HELL este un spectacol de teatru care spune povestea celor ce o fac.
Pe scena, patru tineri, copii de bani gata, îsi schimba existenta profitând din plin de droguri, sex si viata de noapte în cluburi de fite. Pentru scurt timp, doi dintre ei, Hell (Antoaneta Cojocaru) si Andrea (Cristi Iacob) se îndragostesc. Viata lor capata un sens, le da euforia pe care „prafurile“ nu le-au dat-o niciodata. De frica însa, se despart si revin la vechile vicii. „Liniutele“ prizate acum nu mai au nicio putere. Scena dupa scena, „Hell“ zbârleste pielea audientei. Mama lui Hell (Adriana Trandafir), tatal (Orodel Olaru), prietenele Chloe (Gabriela Iacob) si Sibylle (Ela Ionescu), Gabriel Fatu in rolul de peste te asteapta sa ii cunosti. Oricand destinul lor, poate fi al tau!
“Buna. Sunt o japita. Sunt tanara, extrem de bogata,frumoasa si foarte rafinata. In agenda am 500 de numere de telefon la care nu sun niciodata. In loc de creier…am un card de credit. In loc de nas… am un aspirator. In loc de inima…n-am nimic.”
Concept regizoral
• un spectacol de teatru modern • mijloace scenice: cuvant, arta video, coregrafie, muzica • scopul acestui spectacol nu este sa-ti placa. Ci sa te miste! • durata: 1h 30 min • locatia: Laptaria Enache
Proiect initiat de Compania de Teatru “D’AYA” si Cotidianul si sustinut de Grupul de Presa CATAVENCU.
Dintre cei care au comentat pe blogul lui Claudiu Târziu articolul dlui Pleşu întitulat „Sus inima!”, o persoană („Liliana”) consideră că replica mea[1] este „o părere”, aşa cum de altfel, o recunoaşte cu onestitate, este şi propria d-ei intervenţie.[2] Însă ideea că părerile sînt lipsite din capul locului de orice pretenţie de adevăr ne oferă avantajul confortabil de a respinge orice sau de a accepta orice, în funcţie de interesul de moment. De pildă, pentru că este o părere, ideea că trebuie să distingem între învăţătura creştină şi cea care, fără să fie creştină, se declară creştină, poate fi respinsă pentru că 1. este o părere şi 2. pentru că se dovedeşte „sectară”, întrucît separă. În schimb, în virtutea naturii ei generoase, părerea că oamenii trebuie să rămînă în comunicare, în „relaţie” unii faţă de alţii, e de preferat pentru că pare mai umană, mai însufleţită de iubire şi, deci, mai apropiată de ceea ce ni se pare nouă că ar fi învăţătura creştină.
Aş spune mai întîi că părerile noastre nu ar face, într-adevăr, doi bani, decît în situaţia în care nu ar exista un adevăr absolut. Orice creştin ştie însă că acest adevăr ni s-a revelat, a ajuns pînă la noi, că a rămas şi va fi cu noi în veci. Oamenii nu se separă în funcţie de acest adevăr, ci Adevărul însuşi este cel care îi separă, Care îi pune deoparte întru Sine. Tocmai de aceea se străduiesc adepţii înfrăţirii universale să-L pună deoparte. Ideea este exprimată, la nivel popular, în texte precum cel din melodia lui John Lennon, Imagine:
Închipuie-ţi că nu e nici un rai
(Haide, nu-i greu, încearcă doar),
Şi nici un iad sub noi,
Deasupra noastră nu-i decît cerul
Închipuie-ţi că toţi oamenii
Trăiesc doar pentru acum …
Închipuie-ţi că nu mai sînt ţări
(Haide, că nu-i imposibil)
Că nu mai ai pentru ce să ucizi ori să mori
Că nici religii nu mai sînt
Închipui-ţi că toţi oamenii
Vieţuiesc în pace …
Închipuie-ţi că nu mai sînt nici proprietăţi
(Mă întreb dacă eşti în stare)
Şi nici c-ar mai trebui să trudeşti, din lăcomie sau de foame:
La un nivel mai pretenţios, întîlnim această idee în textele dlui Pleşu (care ne propune, de pildă, să privim adevărul, omul, creştinismul din „perimetrul mai tuturor religiilor”), sau în declaraţiile dlui H.-R. Patapievici, căruia „criteriul competenţei dogmatice [nu-i] spune mare lucru, aşa că disputele legate, spre pildă, de filioque [îi] par în afara spiritului de iubire şi de dăruire care ar trebui să emane din definiţia ortodoxiei.”[4] Problema este că în momentul în care desprinzi iubirea de sensul ei creştin, ea se transformă pînă la urmă în opusul ei.[5] Dacă încetăm să mai distingem între adevărul creştin şi „adevărul” lumii, vom ajunge să nu mai putem distinge între lumină şi întuneric (decît pentru a urî lumina). Nu este oare curios că toţi aceşti oameni valorizează iubirea, înţelegerea, relaţia, pe seama învăţăturii de credinţă?
În al doilea rînd, sînt separări şi separări: Israel e scos dintre neamuri, Noul Israel este „seminţie aleasă” (1 Petru 2, 9). Creştinul se leapădă în permanenţă de omul vechi din el. A fi creştin nu înseamnă nici a merge cu toată lumea, nici a merge de năuc de unul singur, respingînd-i pe toţi de teamă de a nu fi impurificat. Înseamnă a continua să „călcăm drept, după adevărul Evangheliei” (Galateni 2, 14), fără a fi nici cu unii sau/şi cu alţii, nici împotriva unora sau altora. Înseamnă a rămîne pe Calea care este Hristos. Iar asta presupune că nu poţi rămîne nepăsător cînd afli ba că toate căile duc în acelaşi loc, ba că nu aflarea, ci căutarea este importantă. Întrebarea, nu răspunsul. Etc… Eroarea persoanei care se semnează „Liliana” este aceea de a crede că vom fi în Hristos atunci cînd vom fi cu toţii „în relaţie”; în realitate, vom fi cu toţii în relaţie de-abia atunci cînd vom fi cu toţii uniţi cu Hristos. Să nu confundăm deci Evanghelia cu un manual de PR.[6]
În al treilea rînd, atitudinea sectară nu este neapărat una care separă. Ortodoxia a rămas dreaptă-credinţă nu doar pentru că nu a scos nimic din învăţătura apostolică, ci şi pentru că nu a primit nimic străin de tradiţia ei. Mentalitatea sectară nu este în primul rînd una a separării, ci una a alegerii, a privilegierii anumitor elemente din corpul integral al învăţăturii. Actul de separare este ulterior acestei mişcări. Viziunea sectară este afectată de o incapacitate de a primi deplinătatea credinţei, concentrîndu-se în schimb pe ceea ce este considerat a fi „esenţial”: pentru unii botezul la maturitate, pentru alţii păzirea sîmbetei, pentru alţii vorbirea în limbi, etc.
În fapt, ce împiedică realizarea „fraternităţii universale” este tocmai religia iubirii, creştinismul. Oamenii nu pot fi fraţi decît în Hristos, adică într-o lume sfîntă, care s-a lepădat de păcat (în mod semnificativ, dl. Pleşu scrie «lume „căzută”», ghilimele avînd rolul de a-i sugera cititorului un sens figurat). Însă lumea este căzută pentru că iubeşte întunericul mai mult decît lumina. „Marile contururi ale realului” adăpostesc o lume căzută, care zace în Cel Rău. Textul dlui Pleşu nu îi cere cititorului decît să îşi schimbe puţin poziţia pentru a-i permite celui de care este legat să-şi dezmorţească încheieturile: „Mai uitaţi pentru o clipă de lanţurile astea”, ne îndeamnă de fapt domnul Pleşu. Prin urmare, a lua în serios acest text (sau oricare altul din scrierile religioase ale dlui Pleşu) înseamnă a nu crede că vreo eliberare s-a petrecut cu adevărat în istorie, că vreo eliberare ar mai fi vreodată cu putinţă.
Aceasta este perspectiva pe care ne-o dă creştinismul asupra realului. Pentru că un creştinnu priveşte lumea văzută şi nevăzută din „perimetrul mai tuturor religiilor”, ci de pe Golgota, locul cel mai înalt şi totodată cel mai adînc al acestei lumi. De aceea, dacă pot să înţeleg de ce „place” dl. Pleşu, îmi este mai greu să înţeleg cum l-ar putea lăsa lanţurile să asculte asemenea îndemnuri „cu detaşare” pe admiratorul înlănţuit de aceşti seducători profesionişti. În mod sigur, un creştin nu poate fi detaşat, decît dacă confundă isihia cu acel „don’t worry, be cool!” pe care ni-l recomanda dl. Baconsky într-o convorbire din cadrul emisiunii „Idei în dialog”. Fie că pătimeşte iubirea lui Dumnezeu sau depărtarea de El, creştinul urmează cuvîntului primit de Sfîntul Siluan Atonitul, continuînd să nădăjduiască în Hristos chiar şi în iad. Pentru că El a fost după noi pînă acolo:
„Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; şi a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt.”
[4] H.-R. Patapievici, „A fi ortodox”, în Politice, Humanitas, 2002, p. 227. Care este „definiţia” ortodoxiei, aflăm în rîndurile imediat următoare: .„este un mod de a fi, un fel de a simţi şi de a te mişca, un mod de a răspîndi şi unul de a primi miresmele […], este o savoare.” Vezi de asemenea şi „Postfaţa” exaltată făcută de dl. Patapievici cărţii Nobleţea spiritului. Un ideal uitat de Rob Riemen, unul din arhitecţii ultimei internaţionale umaniste.
[5]Lucrul acesta se petrece de altfel cu toate adevărurile. Cum spunea Chesterton despre timpurile noastre, „lumea e plină de virtuţi creştine care au luat-o razna”.
Această pagină necesită categorisire. Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie.
Revista Rost este o publicaţie lunară de orientare conservatoare, naţională şi creştină. Publicaţia cuprinde articole şi comentarii pe teme de acualitate politică, socială şi culturală. Un loc special îl ocupă tematica religioasă, revista publicând eseuri, comentariii şi studii legate de reflecţia teologică, etică şi social-politică de pe poziţii creştin ortodoxe româneşti.
La mai multe luni după apariţia primului număr, în martie 2003, revista “Rost” a fost caracterizată drept “o revista conservatoare, care slujeste românismul, fără să abuzeze de iluzia localismului îngust”, făcând cunoscute “o serie de valori tradiţionale ale societatii românesti, pe care puţini oameni sunt dispuşi să şi le mai asume in ziua de astăzi”. [1] În fiecare număr, publicaţia dedică o parte a paginilor sale “unei personalităţi a culturii sau religiei românesti, uitate sau marginalizate în vremurile comunismului, încercand s-o revalorizeze pe o scară axiologică firească”. [2]
October 30th, 2009 
VR 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
