Pomenirea a 4 ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (10 Februarie 1919 – 16 Iunie 2013) are loc Sâmbătă, 10 Iunie. Liturghia va începe la ora 9 şi va fi urmată de slujba Parastasului, informează Mănăstirea Petru Vodă.
Veşnica lui pomenire!
Astazi, prea bunul Parinte Teoctist, Patriarhul tuturor romanilor, mers la Domnul prin moarte martirica, ar fi implinit 97 de ani. Dumnezeu sa-l aiba alaturi, in cetele Sfintilor Romani!
Predica integrala de la Ultima Inviere cu Patriarhul la Victor Roncea TV
Fotografii de la una din primele pomeniri ale Patriarhului, cu urmasii sai, la Cristina Nichitus Roncea
Mai multe date despre viata si moartea Patriarhului la Teoctist.info
La cinci ani de la trecerea la Domnul a bunului Parinte Gheorghe Calciu, calauzitor si duhovnic al meu pe meleaguri americane, reproduc un cuvant adanc al camaradului meu de “golanie”, din Piata Universitatii, dar si de pribegie, Sorin Dragan, unul dintre cei mai apropiati fii duhovnicesti ai luptatorului anticomunist, cuvant scris in urma cu an, la rugaminte mea, si publicat tot aici.
Cinci ani de cand l-am purtat pe Parinte pe umeri in jurul Bisericii Manastirii Radu Voda, in timp ce un oarecare ierarh incerca sa nu-i permita, nici dupa moarte, sa se intoarca acasa, in padurea verde, de la Petru Voda… Cinci ani de cand ne vegheaza din Ceruri. Vesnica lui pomenire!
Sorin Dragan: Parintele Calciu “ne-a imbracat sufletele in haine de nunta”
S-au implinit patru ani de la plecarea dintre noi a parintelui Gheorghe Calciu si incerc sa indeplinesc acum cererea fata de care am avut retineri atunci, aceea de a asterne pe hartie cateva ganduri despre mentorul si duhovnicul meu, nu atat ca un elogiu post-mortem intre altele, cat pentru a impartasi o perspectiva mai apropiata celor care l-au vazut numai de langa soclul unui piedestal.
Stiu ca am fost privilegiat cunoscandu-l, si intreg contextul inceputurilor pare sa o confirme. Prima mea intalnire cu parintele a avut loc in copilarie, la o varsta la care eram mult mai impresionat de darul sau de povestitor decat de harul cu care fusese investit prin preotie. Era scund si vioi, avea parul carliontat, carunt pe atunci, alb mai tarziu, barba lunga, numai buna pentru un povestitor, ochii albastri si limpezi, si un suras care radia caldura, la fel ca intregul sau fel de a fi, mai ales fata de copii sau suflete in nevoie de o mangaiere. Basmul sau, Craiasa apelor, o impletire intre propriul talent literar si traditiile dobrogene ale copilariei sale, ramane pentru mine una din cele mai frumoase povesti ale omenirii, si imparte in inima mea un loc cu Fat-Frumos din lacrima si Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, intrucat, la fel ca ele, grefeaza doruri personale pe mituri fiintiale care se pierd in memoria colectiva a poporului roman.
Pe cand am atins o mai buna intelegere a lumii din jur, parintele fusese deja rapit din ea, inchis din nou pentru nemuritoarele sale Cuvinte catre tineri. Le-am citit transcrise si pasate din mana in mana cu infrigurare de unii din cei carora le fusesera adresate. Au fost o revelatie si o confirmare ca exista un sens al existentei dincolo de saracia simturilor, un raspuns la atatea intrebari si zbateri ale unei inimi umbrite de cravata rosie. Multi din noi cautau ceva fara sa-si poata defini prea bine natura acelui gol apasator din suflet. Cand le-am citit prima oara, viata mi-a fost inundata de lumina revelatiei ca Hristos ma cauta si El, si ca exista un adevar mai presus de putinatatea intelegerii omenesti. Dincolo de gratiile inchisorii, cuvintele preotului martir rodeau miraculos in noile generatii, peste tacerea complicitara a parintilor nostri care nu gaseau indrazneala sa demaste goliciunea imparatului pamantesc.