Archive for June, 2010

Balcic, ieri







150 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, 15 ani de Festival si Concurs Internaţional de Canto la Brăila, initiate de Mariana Nicolesco. O manifestare culturala extraordinara, la Teatrul „Maria Filotti” si pe Esplanada Dunarii


150 de ani de la naşterea Haricleei Darclée

Mariana Nicolesco: Darclée în conştiinţa noilor generaţii

Se împlinesc azi, 10 iunie, 150 de ani de la naşterea legendarei soprane Hariclea Darclée, artistă care a dominat scena lirică mondială timp de trei decenii.

«Cu o voce somptuoasă, rară, de soprană drammatico d’agilità – declară Mariana Nicolesco – stăpânind secretele imuabile ale stilului, cu o linie de canto desăvârşită, dispunând de un temperament scenic ieşit din comun, ea a cucerit imediat la Paris admiraţia lui Gounod şi la Milano pe aceea a lui Verdi, odată cu ovaţiile nesfârşite ale publicului.

În istoria muzicii ea rămâne în primul rînd prin impactul extraordinar pe care l-a avut asupra compozitorilor contemporani, aşazişii verişti din generaţia postverdiană. Nu mai puţin de 13 opere au fost scrise pentru vocea ei şi interpretate de ea. Unele au intrat în patrimoniul mondial al culturii, Tosca de Puccini, La Wally de Catalani, Iris de Mascagni.

Concursul Internaţional de Canto şi Festivalul de la Brăila, ce-i poartă numele, împlinesc la rândul lor, în această vară, 15 ani de existenţă. Nu mai puţin de 1700 de tinere talente din 47 de ţări şi 5 continente s-au întrecut pe sine în contextul manifestărilor de la Brăila, înainte de-a se afirma pe scenele naţionale şi internaţionale.

«Prezenţa la manifestările din acest an, ce vor avea loc între 27 iulie şi 8 august, a unui număr record de 180 de concurenţi veniţi din 27 de ţări, şi din toate continentele, – continuă Mariana Nicolesco – ne arată că misiunea pe care ne-am propus-o, încă din 1995, de a readuce în conştiinţa publică numele marii artiste cunoaşte un succes deplin. Cu atât mai mult cu cât evenimentele create de noi şi Cursurile Master Classes au orientat spre înalta performanţă nenumărate vocaţii, afirmate azi în teatre de prestigiu de pretutindeni».

10 iunie 2010

Pentru detalii: https://www.darclee-voice-contest.com/

La Targul de carte, Editura Tesu vinde la Maximum! FOTO INFO

Ion Cristoiu si-a lansat Gaina fara bilet la Targul de carte. Grabiti-va s-o prindeti! Aflati de ce pe Roncea.ro. Azi, despre Europa Liberă din măsea. VIDEO


Proză din Găina fără bilet

Europa Liberă din măsea

O echipă complexă a Securităţii, în care fuseseră incluşi şi cîţiva specialişti de la Departamentul Tehnico-Ştiinţific, investigau discret cazul unui cetăţean din Chetreşti, comună suburbană a Balboceştiului, care se plîngea că i s-a implantat în măsea un radio minuscul, pus pe lungimea de undă a Europei Libere.
Cetăţeanul, un tractorist dat afară de la SMT pentru beţie (se îmbăta atît de tare încît ara brazdele în formă de opt), declara asta cînd lua ceva peste nivelul de la care se făcea pulbere.
Că avea un aparat de radio în măsea, fie şi pe lungimile de undă ale Europei Libere, nu era cine ştie ce. Securitatea se confrunta, în ultimul timp, cu fel de fel de asemenea cazuri, care mai de care mai ciudate. Un bătrîn analfabet din Dăcăneasa, de exemplu, pretindea că noapte de noapte vine la el, pe furiş, să discute împreună teoria Relativităţii, însuşi Albert Einstein. Marele savant – susţinea bătrînul – avea serioase îndoieli privind formula E=mc2 şi ţinea să-i ceară sfatul. Nu faptul că Albert Einstein, declarat mort de toate manualele, discuta cu un analfabet din satul Dăcăneasa, judeţul Botoşani, ţara, România, atrăsese atenţia Securităţii, ci menţiunea că venea pe ascuns.
– Păi, de ce să vină pe ascuns?! se miră ofiţerul care primise cazul, suficient de citit pentru a fi sigur că Albert Einstein nu figura pe lista autorilor interzişi.
Dacă insul din Chetreşti s-ar fi plîns doar, Securitatea nu s-ar fi vîrît pe fir.
Ba mai mult, prin unităţile sale de diversiune ar fi răspîndit vestea în toată ţara.
Să ştie toţi românii că oficina de la München nu se dădea în lături de la nici un mijloc murdar pentru a-şi propaga minciunile ordinare.
Iată, ajunsese pînă acolo, încît, într-o noapte, profitînd de faptul că un om al muncii dormea adînc, pentru a-i putea îndeplini a doua zi sarcinile de producţie în chip exemplar, îi implantaseră un dispozitiv în măsea!
Din nenorocire, insul din Chetreşti nu numai că se plîngea, dar, mai mult şi mai grav, reproducea la bodegă, emisiuni întregi ale Europei Libere.
În România, postul de radio de la München era recepţionat în clar doar de dispozitivele Securităţii de la Bucureşti. De cum i se deschise Dosar de Urmărire Informativă, cetăţeanul din Chetreşti fu înregistrat zi şi noapte.
Transcriptul dovedea însă, în chip zdrobitor, că recepţiona Europa Liberă cu o acurateţe ieşită din comun, mai mare chiar decît cea a aparatelor de la Bucureşti.
Descoperirea îi făcu să intre la bănuieli.
Cetăţeanul ascundea acasă o staţie de recepţionat Europa Liberă, mai puternică decît cea a Departamentului Securităţii Statului! Iar chestia cu aparatul de radio din măsea era un simplu pretext pentru a putea răspîndi în voie cele propagate de Europa Liberă.

(more…)

Parintele Mihai Valica ii raspunde unui “aparator al ortodoxiei” privind rostul unei Catedrale a Mantuirii Neamului


Un comentator mai din Deal a provocat o discutie in baza articolului Parintele prof dr Mihai Valica despre Catedrala Mântuirii Neamului, între împlinire, dileme şi deziluzie. Are nevoie BOR sa se imprumute 200 de milioane de Euro de la banci? Cine isi permite sa amaneteze Sfanta Biserica Ortodoxa Romana?. Parintele Mihai Valica ii raspunde:

Stimate Domn “Aparator al Ortodoxiei”,

Eu personal imi doresc sa se faca aceasta Catedrala dar nu oricum. De aceea am scris acel articol, dar se pare ca nu ati citit decat titlul.

Argumentele aduse de Dv. ca aceasta catedrala va produce bani prin turism religios arata ca sunteti departe de duhul ortodox.

Scopul unei Bisercii este sa mantuiasca si sa indumnezeiasca pe om si nu sa faca bani, sa genereze profituri banesti sau de imagine, sau sa satisfaca orgolii personale, nationale sau eclesiale…

De aceea am venit cu argumente teologice biblice si patristice, referitor la cerintele duhovnciesti pentru astfel de obiective spirituale.

Va reamintesc doar cateva:

“Colectarea fondurilor să fie făcută cu motivaţie hristică, în Duhul întăririi unităţii şi a dragostei faţă de Biserică, a neamului românesc, care nu exclude celelalte naţii sau etnii şi cu scop soteriologic şi eshatologic, dându-le astfel donatorilor o şansă deosebită, de a face o faptă mântuitoare şi de a fi pururea pomeniţi, deci cât va exista neamul românesc şi veşnicia…”

“De aceea nu avem voie sa luăm bani de la oricine si oricum. Dacă, Constituţiile Apostolice ne opresc să luăm bani, ca milostenie, de la „păcatoşii nepocăiţi, care irită (supără) pe Dumnezeu prin darurile lor… şi de aceea donaţia acestora trebuie refuzată, aruncată sau arsă…” cu atât mai mult trebuie avut grijă, de la cine şi de unde primim bani, atunci când este vorba de construcţia unei Biserici. Dacă gândim altfel atunci putem lua bani şi de la traficanţii de arme, de droguri, din prostituţie, contrabandă, din economia subterană, etc…”

“Construcţia unui sfânt locaş trebuie să fie un eveniment duhovnicesc; lucrarea aceasta trebuie săvârşită de oameni duhovniceşti, cu mijloace duhovniceşti şi cu un scop duhovnicesc şi nu din mândrie naţională şi ecclesială sau din motive concurenţiale cu alte Biserici naţionale”.

Aveti dreptate cand spuneti, ca sunt multi care doresc sa nu se faca acasta constructie si se fac multe manipulari. In cursa manipularilor nu am cazut eu, care doresc sa se faca, repet insa nu oricum, ci cei care se incurca in ezitari si alte atitudini nu tocmai ortodoxe.

Va multumesc pentru rabdare si iertati daca v-am suparat. Este o dezbatere in Duh de dragoste si dialog crestin.

Cu stima,

Pr. Mihai Valica

Pescar in Bulgaria romaneasca

Fenomenul Pieţei Universităţii, între adevăr şi mistificare. Sensurile româneşti şi creştineşti ale Pieţei şi diversiunile ziarului Adevărul

de Florian Palas

Azi se împlinesc 20 de ani de când s-a luat decizia înăbuşirii în sânge a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, într-o întrunire la care au participat preşedintele Ion Iliescu (ex-preşedinte), primul ministru Petre Roman (ex-prim-ministru), Adrian Severin (ex-ministru), killerul Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu (ex-seful SRI), Vasile Ionel ( ex-şeful Marelui Stat Major), N.S. Dumitru (ideologul FSN), Bogdan Niculescu-Duvăz, Adrian Severin, Constantin Chiţac, Paul Jer eminscuecretarul general al guvernului), Dan Iosif (sursa de legitimitate), Gh. Robu (procuror general) şi Mugurel Florescu (ex-adjunctul procurorului general). Fideli învăţăturilor kominterniste, aceştia au decis, cu implicarea ilegală a instituţiilor statului, “mobilizarea la nivel naţional” a muncitorilor (a minerilor în mod special) împotriva studenţilor contestatari.

Petre Roman dădea comunicate în care acuza manifestanţii Pieţei Universităţii de încercare de lovitură de stat legionară, Ion Ilici Iliescu vedea drapelul verde al Mişcării Legionare (chiar dacă legionarii aveau un alt simbol) fluturând pe sediul Ministerului de Interne, agenţii neocomunişti distribuiau fotografii în care unul dintre participanţii activi ai manifestaţiei, Dragoş Pâslaru, apărea îmbrăcat în cămaşă verde (imagine dintr-un film în care interpreta un lider legionar), istoricul Răzvan Theodorescu spunea în faţa telespectatorilor că avem de-a face cu o lovitură de forţă care îi aduce aminte, se putea altfel, de legionarism, lucru confirmat şi de ziarele Adevărul, Azi şi Dimineaţa, strict controlate de bolşevicul cu vechi state de serviciu Silviu Brucan. Ce să mai, legionarii trebuiau stârpiţi fără milă!

Manipularea a reuşit, liderii manifestaţiei sunt găsiţi şi stâlciţi în bătaie. Bineînţeles, profitorii fenomenului Piaţa Universităţii nu au nimic de suferit, fiind plecaţi, mai mult sau mai puţin întâmplător, în străinătate. Mă refer la Gabriel Liiceanu (acesta a ajuns la aeroportul Otopeni cu o maşină trimisă de Andrei Pleşu, care era ministrul Culturii, pentru a pleca la Paris), Ana Blandiana şi P.M. Băcanu (erau în Canada), Zoe Petre şi Stelian Tănase (plecaţi în Suedia). 

Surprinzător, ziarul Adevărul, campion al instigărilor comuniste împotriva manifestaţiei din Piaţa Universităţii, într-o campanie care, chipurile, doreşte restabilirea adevărului despre această manifestare, continuă manipularea şi diversiunea din 1990, de această dată într-o formă mai subtilă. Profitorii Pieţei sunt consideraţi protagonişti ai manifestaţiei, după modelul revoluţionar prin care Ion Iliescu este emanatul Revoluţiei. Se reiau minciunile clasice, cum ar fi aceea că Emil Constantinescu a autorizat deschiderea balconului din Piaţa Universităţii (conform lui Zoe Petre). În acelaşi timp, odrasla bolşevică Vladimir Tismăneanu, despre care Adevărul ne asigură că merge pe un drum total opus de cel al părinţilor săi, uită să-l menţioneze pe Brucan între vinovaţii mineriadei. Iar o altă odraslă bolşevică, H. R. Patapievici, descrie mişcarea din Piaţa Universităţii ca o mişcare hippie. Remarcăm mistificarea sensurilor profunde ale fenomenului Pieţei Universităţii, românesc şi creştin. Faptul că balconul Pieţei Universităţii era încadrat de portretul lui Mihai Eminescu şi de icoana Maicii Domnului arată opţiunea explicită a principalilor organizatori ai manifestaţiei. În serialul din Adevărul, o parte a intervievaţilor persiflează îngenunchierile tinerilor care rosteau Tatăl Nostru, aprinzând lumânări şi rugându-se pentru cei jertfiţi în lupta împotriva comunismului ateist. De altfel, nimeni nu pomeneşte de participarea activă a Părintelui Galeriu, de binecuvântarea Părintelui Stăniloae, de participarea susţinută a eminescologilor George Munteanu sau Petru Creţia, de încurajările marilor gânditori creştini Petre Ţuţea, Ernest Bernea sau Ioan Alexandru, sau de mesajul lui Eugen Ionescu, care s-a declarat academician golan. Cum, de altfel, nimeni nu pomeneşte de suferinţele lui Dragoş Pâslaru, astăzi Părintele Valerian, ale studenţilor şi intelectualilor creştini sau ale foştilor deţinuţi politic, în mod natural solidari cu tinerii anticomunişti. Deh, ei nu făceau parte din Reţea, nu aveau „binecuvântarea” lui Brucan, precum GDS-ul, şi nici nu au acceptat să fugă ca nişte laşi. Astăzi, nimeni nu mai pomeneşte de aceştia. Avem “noi golani”, crescuţi pe calapodul diversioniştilor şi instigatorilor la violenţă infiltraţi de serviciile secrete în rândul manifestanţilor. Atunci nu au reuşit. Astăzi, după cei 20 de ani ai lui Brucan (care a calculat exact cât le trebuie să sărăcească această ţară), sunt eroi anticomunişti.

În 1990, Adevărul vorbea despre îngerii slinoşi ai Pieţei Universităţii, astăzi se vorbeşte despre creştinismul exaltat al pieţarilor. Despre Eminescu nu mai zice nimeni nimic. Elita a stabilit că nu mai avem nevoie de el. Noi, anonimii Pieţei, îl avem ca îndreptar şi ne rugăm Maicii Domnului să mântuiască Poporul Român. (F.P.)

Romania Uneste-te!

Zig-Zag, dupa 20 de ani. Un editorial antologic de Ion Cristoiu: De ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii

TEAMA DE A IEŞI ÎN STRADĂ

 

Multă lume se întreabă, nu fără uimire, de ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii. Alarmaţi de situaţia greviştilor foamei, numeroase personalităţi şi organizaţii au adresat Guvernului cererea de a discuta cu demonstranţii. Pînă şi Biserica Ortodoxă s-a văzut obligată la o premieră în istoria sa postbelică: să aibă o altă părere decît Puterea. S-au făcut, drept răspuns, numeroase presupuneri. În ele, de o naivitate absolută mi se pare cea potrivit căreia actualul preşedinte s-a temut de o confruntare televizată. Virgini din punct de vedere politic, mulţi dintre cei adunaţi în Zona liberă de neocomunism îl şi vedeau pe dl Ion Iliescu dînd din colţ în colţ în faţa unor întrebări stînjenitoare, cum ar fi, de exemplu, participarea la evenimentele din decembrie 1989. Nu puţini i-au atribuit domnului Ion Iliescu un orgoliu exacerbat în virtutea căruia s-a considerat că d-sa nu vrea să dea înapoi de la o decizie anterioară. În realitate, însă, lucrurile nu stau aşa. Dincolo de surîsul fermecător, dl Ion Iliescu e un om politic excepţional. Un om politic însă, de speţa celor care cred că au o menire istorică în conducerea unui popor către un viitor necesar. Şi în această calitate d-sa a ştiut că orice dialog cu Piaţa Universităţii ar fi însemnat legitimarea ieşirii în stradă ca mijloc de acţiune politică. Evenimentele din decembrie au creat în România un precedent periculos. Prăbuşirea unui regim ce părea etern, a unui conducător cu care întreaga naţiune se resemnase, a apărut drept rezultatul nemijlocit al unei demonstraţii. Că a fost sau nu aşa – asta e o altă poveste. Important rămîne un lucru: că masele s-au îmbătat cu ideea capacităţii de a răsturna Puterea prin mişcarea de stradă. Ori de cîte ori scepticii au avertizat asupra primejdiei de reinstaurare a comunismului li s-a răspuns cu un entuziasm demn de o cauză mai bună: aşa ceva nu e posibil! Masele ar da buzna în stradă!

Alegerile din 20 mai au adus cu sine victoria copleşitoare a Frontului Salvării Naţionale. Noua forţă politică deţine toate instrumentele de a putea lua pe cale legală orice măsură economică sau politică. Inclusiv dintre cele care ar putea contraveni democraţiei. Numeroşi politologi s-au întrebat asupra motivelor pentru care Gorbaciov a promovat în Est renunţarea la rolul conducător al partidului. S-au făcut multe speculaţii, care de care mai aiuritoare, de la teza omului providenţial pentru fericirea şi bunăstarea Europei pînă la cea a unui super spion CIA infiltrat în cercurile conducătoare ale U.R.S.S. Rezultatul alegerilor din România dă însă un răspuns categoric unor astfel de întrebări. Pentru că acest moment major al sistemului pluralist n-a făcut altceva decît să legitimeze puterea unui comunism cu faţă umană. Aşa-numita liberalizare din Est este o mişcare genială de a salva comunismul compromis de stalinism. Mai întîi, pentru că sistemul pluralist pune în alertă sîngele din arterele partidului. Alegerile libere, confruntarea cu Opoziţia, abolirea cenzurii presei duc la împrospătarea tacticii şi strategiei comuniste. Proştii, oportuniştii sînt excluşi. Pentru prima dată de la Revoluţia din octombrie, partidul se vede obligat să lupte din nou pentru cucerirea puterii. Noua situaţie e menită a-l perfecţiona, a-l face mai subtil. Stalinismul îl anchilozase pînă la imbecilizare. Neocomunismul îl adaptează la lumea modernă. Să privim, de exemplu, lupta împotriva disidenţilor. Regimul Ceauşescu ajunsese la rara performanţă de a-i mitiza în ochii populaţiei. Presei îi era interzis să tipărească numele Doinei Cornea. Un scriitor disident era imediat scos din toate cărţile şi revistele. Tăcerea sporea aureola luptătorului. Cenzura presei lăsa locul zvonurilor şi versiunilor avansate de posturile occidentale. Libertatea presei a adus cu sine perfecţionarea mijloacelor de luptă împotriva disidenţilor. Folosind în scopuri proprii tehnicile presei senzaţionale din capitalism, ziarele şi revistele subordonate Frontului au reuşit să clatine încrederea în disidenţi. Atacaţi cu instrumente neloiale, aceştia şi-au mai pierdut din autoritatea perioadei anterioare.

Sistemul pluralist mai joacă încă un rol. Decenii de-a rîndul Occidentul şi-a întemeiat lupta anticomunistă pe teza dictaturii comuniste. Geniala idee a bătăliei pentru respectarea drepturilor omului a dat o lovitură colosală comunismului tradiţional. Cetăţeanul occidental, lesne impresionabil la argumentele libertăţii individuale, şi-a sporit contribuţia financiară la înarmare. Comunismul s-a văzut obligat să ţină pasul cu această cursă împovărătoare. În plus, el s-a văzut frustrat de accesul la tehnologia şi la ajutorul economic occidentale. Sistemul pluralist schimbă radical datele problemei. Libertăţile individuale sînt respectate în Est. Comuniştii au renunţat la monopolul puterii. Partidul participă la campania electorală alături de celelalte formaţiuni politice. Alegerile libere şi nu tancurile sovietice vor decide cine să conducă. Dar în clipa cînd comunismul modernizat va învinge în alegerile libere, atunci politica să nu mai poate fi contestată de nimeni. A o contesta înseamnă a pune la îndoială însăşi democraţia în care crede atît de mult Occidentul. Se ridică, fireşte, întrebarea: nu există riscul ca partidul, mai mult sau mai puţin modernizat, să piardă alegerile şi prin aceasta, puterea? În Polonia şi Ungaria comuniştii au fost înfrînţi în lupta electorală. A greşit Mihail Gorbaciov? Evident, nu! Pentru că alegerile din România au demonstrat că marele om politic sovietic e pentru comunism un salvator de importanţa lui Lenin. Victoria în alegeri a Frontului i-a confirmat faptul că partidul poate risca, inclusiv în U.R.S.S., să renunţe la monopolul constituţional al puterii. Nu-i exclus ca acelaşi lucru să se întîmple şi în Bulgaria. Pentru prima dată în istorie, comunismul se poate legitima prin intermediul uneia dintre principalele forme ale democraţiei burgheze. Atunci însă cum rămîne cu Polonia şi Ungaria? Au pierdut aici comuniştii? Din perspectiva celor întîmplate în România, răspunsul este categoric nu. Pentru că, să nu uităm, în aceste ţări sistemul pluralist rămîne în vigoare. Peste un timp se vor organiza aici alegeri libere. Pe care le vor cîştiga mai mult ca sigur comuniştii. Marile dificultăţi economice şi sociale cu care se confruntă guvernele necomuniste sînt un argument în acest sens.

Acest scenariu e pîndit de un singur pericol: ieşirea maselor populare în stradă. E vorba de un factor pe care puterea comunistă legitimată prin alegerile libere nu-l mai poate mînui în realizarea scopurilor sale. E vorba de un factor care poate pune la îndoială o guvernare pe care nici Opoziţia decorativă, nici puţinele ziare şi reviste independente cu adevărat n-o pot face! Iată de ce nu se dialoghează cu demonstranţii din Piaţa Universităţii. Maselor trebuie să le fie clar că ieşirea în stradă nu are nici o şansă de izbîndă. Singurul mijloc de a face politică rămîne cadrul democraţiei parlamentare. Altfel spus, teritoriul pe care neocomuniştii deţin puterea.

Ion CRISTOIU

(ZIG ZAG Magazin – 4-10 iunie 1990)

Roncea.Ro

Procesul “Liiceanu – profitorul tuturor regimurilor”, trimis spre rejudecare la instanta de apel

Informare

La termenul de ieri in dosarul nr. 14976/299/2007, aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila, avand ca obiect recursul declarat de Liiceanu Gabriel in contradictoriu cu Roncea Victor, ZIUA, Sorin Rosca Stanescu si Spanu Ion impotriva Deciziei Civile nr. 735/19.05.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, s-au petrecut urmatoarele:

Ø       S-au prezentat reprezentantii recurentului-reclamant Liiceanu Gabriel, reprezentantul dlui Sorin Rosca Stanescu, dl Spanu personal, lipsind reprezentantul Ziua;

Ø       Nemaifiind cereri noi de formulat, instanta a considerat cauza in stare de judecare si a dat cuvantul partilor pe cererea de recurs;

Ø       Dupa ascultarea sustinerilor partilor, instanta a ramas, ieri, in pronuntarea;

Ø       Solutia pronuntata de Curtea de Apel Bucureşti astazi este urmatoarea: a admis recursul, a casat hotararea recurata si a trimis cauza spre rejudecare la instanta de apel.


Vezi si: Multumesc Conventiei Organizatiilor de Media din Romania. Dorind sa il apere pe Ringier de Rosca, COM pulverizeaza pretentiile lui Liiceanu si Mihnea Berindei fata de Roncea. In sfarsit, solidaritate de breasla dupa trei ani de procese

Golani pe Inaltimile Golan. FOTO INFO



(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova