O Biserică din Georgia primește credincioșii așa cum o fac în România băncile, farmaciile și magazinele alimentare
Tot mai multe voci din rândul credincioșilor dar și al clerului se ridică zilele acestea pentru a solicita întoarcerea românilor în biserici în preajma Săptămânii Mari și a Învierii Domnului. Pe Facebook, unde a apărut rama foto cu îndemnul “Deschideți Bisericile de Înviere”, se dau numeroase exemple de spații în care este permisă intrarea a numeroși oameni, cu respectarea regulilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, solicitându-se același lucru și pentru biserici. Ieri, însuși Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a transmit autorităților printr-un mesaj video speranța ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Înviere, cu respectarea normelor de siguranță medicală. „Nădăjduim ca Sfânta Înviere să o facem împreună cu credincioșii”, a spus IPS Teodosie (video). UPDATE: În urma ecourilor avute de afirmațiile Înaltului, acesta a revenit marți, 7 aprilie, cu mai multe precizări, în cadrul unei serii de Dialoguri în direct la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, care va fi transmisă live aici cu începere de la ora 18.00, cel puțin pe perioada Postului Mare. Preluăm și această filmare cu afirmații de credință foarte importante, pe care vă invităm să o vedeți în baza postării.
În Bulgaria, prim ministrul țării, Boiko Borisov, a declarat zilele trecute că nu poate închide bisericile. “De la această criză numai Dumnezeu ne poate scăpa!”, a spus premierul de la Sofia, întărindu-și afirmația cu semnul sfintei cruci. În Georgia, toate parohiile și mănăstirile din Georgia vor rămâne deschise pentru Duminica Floriilor și Sfintele Paști, conform unei hotărâri luate de Părintele Patriarh Ilia și publicată pe site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene, informează Averea Bisericii.
Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi, Georgia
Pentru a edifica opinia publică privind posibilitatea de a merge la biserică de Florii sau în Săptămâna Mare, pentru a intra cu Mântuitorul în mormânt și a ieși apoi cu El sau pentru a primi paști, cu respectarea tuturor normelor de igienă necesare, ne-am adresat Poliției Române, prin sintetizarea acestor doleanțe în câteva dintre întrebările de mai jos.
Conform sesizărilor primite, din punct de vedere juridic, potrivit Constituției României, libertatea religioasă și dreptul cultelor de a se organiza potrivit statutelor proprii nu sunt același lucru cu dreptul la libertatea întrunirilor, îngrădit acum prin Decretul de instituire a Stării de urgență și de asediu. Așadar, situația actuală poate și este percepută de mulți credincioși – în detrimentul reprezentanților statului – drept o discriminare pe criteriu religios și o agresiune la adresa libertății religioase, altfel apărată strict de Constituția țării.
Observăm că, în acest moment, așa cum se arată în răspunsul primit la întrebarea privind bisericile, introdusă alături de alte întrebări ale noastre și în comunicatul general al Grupului de Comunicare Strategică dat publicității zilele acestea, Ordonanța Militară nr. 3 la art. 1 interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu anumite excepții. “Printre excepțiile enunțate nu este menționată deplasarea la un lăcaș de cult pentru rugăciune”, se afirmă tranșant.
Însă nu există nici o explicație logică pentru care un credincios nu ar putea intra, singur, într-o biserică, ca să se roage cinci minute, sau nu ar putea merge la mormântul celor dragi pentru a aprinde o lumânare, în aer liber, însă, în schimb, se poate intra bine-mersi în număr mare în spații închise, magazine, bănci sau alte instituții, inclusiv, de exemplu, în Guvernul României sau la raport, în curtea Jandarmeriei Române.
Din răspunsul primit de la Poliția Română deducem așadar că, momentan, sunt puține șanse pentru a lua Lumina Sfântă de la biserici în noaptea sau chiar în dimineața de Înviere.
Însă, având în vedere apropierea Sfintelor Paști, considerăm că toate aceste aspecte ar trebui discutate de către Biserica Ortodoxă și cea Catolică, cu autoritățile statului, în cadrul unui dialog firesc și necesar care ar putea primi și rezolvarea corectă.
Găsiți întrebările noastre și răspunsurile primite de la Poliția Română în Evenimentul Zilei
Paul Goma – crâmpeie din viața sa la Paris și poze inedite
Autor: Victor Roncea / 30 martie 2020
O absolventă de istorie la Universitatea Paris Sorbonne, basarabeanca Violeta Gritcan, a postat câteva fotografii superbe cu Paul Goma într-o postură de bunicuț haios. Fotografiile datează din 30 decembrie 2016 și îi arată marelui scriitor anticomunist exilat în Franța – care ne-a obișnuit cu scrisul său critic și tăios ca un bisturiu -, latura profundă și sensibilă a sufletului său. Publicăm și poze cu Goma și familia, din cea mai negră perioadă a vieții sale: din anii în care era hăituit de Securitate.
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în România Mare, satul Mana al județului basarabean Orhei și a plecat la ceruri de Bunavestire, la Paris. Violeta Gritcan, căreia îi mulțumim pentru acest dar, își însoțește publicarea fotografiilor cu următoarele rânduri:
Panou din expoziția de la Muzeul Național de Istorie al României organizată de Asociația Civic Media în ianuarie 2007
Ultima auto-filmare a lui Paul Goma de pe canalul său de YouTube – încă disponibil – este dedicată Unirii Basarabiei cu Țara și actualei situații din Republica Moldova și datează din 24 Martie 2011. Peste exact nouă ani, în noaptea de 24 spre 25 martie 2020, Paul Goma avea să moară la spitalul din Paris La Pitié Salpêtrière, unde se afla internat de la data de 18 martie, ca urmare a complicațiilor infectării cu coronavirusul, după cum se susține.
UPDATE În realitate, motivele morții lui Paul Goma nu sunt cele anunțate public. După cum am publicat în Evenimentul Zilei, Paul Goma „a fost internat în spital pentru că avea boli cronice. În spital, nu se știe de la cine, a fost infectat cu virusul și a murit în câteva zile”. Declarația îi aparține istoricului Flori Bălănescu, responsabilul editorial al lui Paul Goma, și o contrazice pe cea a celei auto-intitulate “biografa oficială” a scriitorului, Mariana Sipoș, care afirma într-un așa zis “comunicat” transmis prin ventilatoarele tapalagiilor că Paul Goma era internat la spitalul La Pitié Salpêtrière, “în urma constatării infectării cu virusul ucigaș”.
Conform Marianei Sipoș, “potrivit indicațiilor lui Filip Goma, fiul scriitorului, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise din Paris”.
Dumnezeu să-l miluiască și să-l ajute în salvarea sufletului lui! Nu-l ardeți pe Paul Goma! (V.R.)
Iată ultima sa filmare, în care vorbește și despre bătaia de joc la adresa sa privind cetățenia lui, batjocuri venite în egală măsură și de la București și de la Chișinău (menționându-l în acest sens și pe Băsescu și pe un oarecare consilier de-al lui Ghimpu):
“Noi credeam că lupta s-a terminat. Ne-am înșelat. Ne-am dat deoparte și ne-am jucat de-a democrația. Paul Goma – nu. El a continuat să lupte. Și tot de unul singur. Asta îl face să și greșească. Dar nu știm dacă până la urmă nu tot el va avea dreptate.”, scria Viorel Ilișoi într-un omagiu la adresa marelui scriitor anticomunist. Si cu mine a gresit putin Paul Goma cand s-a suparat pe mine pentru ca nu i-as fi publicat, in “Ziua”, o precizare. Si asa a ramas. Mi-a scris chiar si Mi-a scris chiar si o Scrisoare către Victor Roncea, jurnalist la ‘Ziua’. Mi-a venit greu sa-i dau o explicatie pentru ceva ce imi inchipuiam ca intelege perfect: ziarul “Ziua” nu era (numai) al meu. Si ce mult mi-as fi dorit sa-i public scrisoarea… Cu toate acestea am continuat sa sustin, in masura posibilitatilor mele, atat prin articole din “Ziua” cat si la Ziaristi Online, repunerea marelui scriitor in drepturile sale firesti, naturale, imprescriptibile, respectiv reconferirea cetateniei romane. Cei care s-au impotrivit sunt cunoscuti: Monica Macovei si Traian Basescu, la ordinele superiorilor lor, aceeasi, se vede treaba, cu superiorii lui Pacepa si Tismaneanu, personaje nefaste romanilor si Romaniei, descrise perfect de Paul Goma, dupa cum puteti citi aici, in ce-l priveste pe Pacepa, “acest monstru, aceasta javra securistica” si mai jos, in rememberul despre “puiul de bolsevic” Vladimir Tismaneanu, profesorul de tradare al lui Traian Basescu.
Paul Goma a renuntat sa mai solicite cetatenia romana intr-o scrisoare adresata in 2006 presedintelui portocaliu care il trimitea de la Cotroceni la Caiafa Macovei. “Nu voi cere niciodata sa primesc cetatenia pe care doar Dumnezeu mi-o poate lua (iertare, a mai fost unul: Ceausescu – veti fi auzit ce-a patit…), eu, ca si membrii familiei mele, fiind romani prin nastere. Tot eu sa fac cerere? Atunci cand guvernantii comunisti mi-au luat cetatenia a fost cumva… la cererea mea? O cerere tapana, «conform legii», corect timbrata? Nu am cersit un favor (pentru care sa fac cerere), ci am anuntat ca este timpul – 17 ani! – sa mi se restituie drepturile civile, morale, materiale pe care statul roman mi le-a furat in 1977-78.”
PS: Sper, totusi, sa ma ierte, intr-o zi. Si, desi greseste si in ce-l priveste pe colegul meu, Vladimir Alexe, asa cum a gresit putin si cu George Damian, sau cu altii, cu care s-a insotit poate fara vrerea sa, tot il public pe Paul Goma. Pentru ca il iubesc si de aceea il iert anticipat pentru orice ar putea gresi vreodata, cu sau fara voia sa. Talerul spuselor sale drepte este mult mai incarcat decat cel al micilor erori. In talerul cel greu sta mostenirea pe care o lasa Romaniei. Multumim, Paul Goma!
PS2:Mai sper, insa, inca ceva: ca la moartea lui sa nu aleaga calea “crematilor” Lovineasca si Ierunca. Dumnezeu sa-l lumineze si sa-i dea multa sanatate!(Victor Roncea, 2013)
Ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia a fost declarată în 2011 Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989. Potrivit Legii 247/2011, ziua de azi prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989.
Autoritățile centrale și locale, mass media publice ca și Ministerul
Educației, în baza acestei legi, ar trebui să elaboreze și să ofere
elevilor prezentări și culegeri de memorialistică despre eroismul
luptătorilor anticomuniști și suferințe mărturisitorilor din temnițele
bolșevice, fenomen care a încununat România cu o cunună de spini
mântuitoare pentru întregul neam. Dar 9 ani n-au fost suficienți pentru
aceasta.
Pr. Prof. Univ. Ioan Moldoveanu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni și Diac. Drd. Dumitru Bogdan Bădiță – Consilier Patriarhal, împreună cu invitatul special Academician Radu Ciuceanu – Director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române și fost deținut politic, au lansat ieri seară, în Amfiteatrul Dumitru Stăniloae al Facultății de Teologie impresionantul volum „Mărturii și Evocări din Lagăre și Închisori. 30 de ani de la căderea comunismului marcați prin interviuri cu 30 de deținuți politici din perioada comunistă”.
Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare organizează marți, 18 februarie 2020, începând cu ora 16:00, lansarea cărții:
„Un savant român sub supraveghere informativă.
Cazul Dimitrie Gusti”
Autori: Ilie BĂDESCU, Ioan C. POPA
Invitați: Dr. Ion CONSTANTIN – istoric Conf. dr. Mihai MILCA – sociolog Corneliu VLAD – analist politic, publicist Dr. Ioan C. POPA – coautor al cărții Prof. dr. Ilie BĂDESCU – m.c. al Academiei, coautor
Adresa: Sos. Kiseleff nr. 47
Dimitrie Gusti și Școala sociologică de la București la 100 de ani de la fondare *
Școala sociologică a lui D.
Gusti de la fondare la lichidare. Au
trecut 140 de ani de la nașterea marelui savant român, Dimitrie
Gusti, fondator de mare școală sociologică europeană chemată să
creieze și nevoită să lupte. Războiul straniu împotriva ființei
și memoriei acestei școli științifice de valoare internațională
a început devreme și pare să nu se fi încheiat nici astăzi.
Şcoala sociologică a lui D. Gusti s-a născut, în tinda Marii
Uniri, la Iaşi, odată cu înființarea Asociaţiei
pentru studiu şi reforma socială, în
anul deplinătății statului national întregit (1918), prin
coparticiparea a doi mari exponenţi ai ştiinţelor societăţii: un
istoric, Vasile Pârvan, şi un economist, Virgil Madgearu. La
momentul său de apogeu, marea școală de sociologie românească a
fost împinsă, dimpreună cu toată cultura română, în tragica
încleștare cu regimul comunist de ocupației.
Începuse războiul total împotriva culturii române. Acest război
viza deformarea memoriei istorice și măcinarea științei românești
în mai toate domeniile. Nu întâmplător, el a început prin
agresiunea contra Academiei ca instituție pivot a strategiei de
apărare și dezvoltare a patrimoniului cultural al unei țări.
Decretul M.A.N. Nr.76/1948 pentru
transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare
Române,ii
la „Articolul IIIiii,
anunța o vastă epurare în rândul Academieiiv.
„Peste
100 de membri ai Academiei, îndeosebi din sfera umanistă (istorie,
sociologie, filosofie, literatură, lingvistică), au fost victime
ale acestei epurări politice. Dimitrie Gusti a fost unul dintre
ei.”v
În 1948 “ultima serie de elevi ai lui D. Gusti şi H.H.
Stahl” termină sociologia; “în toamna aceluiaşi an
sociologia era interzisă”vi.
Reprezentanţii de seamă ai Şcolii Gusti, precum Mircea Vulcănescu, A. Golopenţia, Traian Herseni, fuseseră aruncaţi în temniţă. Alţi exponenţi ai Şcolii au fost supuşi interdicţiei ori au fost împinşi într-un exil fără speranţe de întoarcere. Toate erau spre anihilarea unei şcoli sociologice de vizibilitate mondială. La începutul campaniilor monografice prin ancheta monografică de la Goicea Mare, din 1925, mai toţi elevii şcolii aveau între 25 şi 45 de ani. Școala Gusti era în plin elan creator când exponenții stelei în cinci colțuri au dispus lichidarea ei. Curentul lichidatorist părea de neoprit. La celebra conferință pe țară din din 21–22 octombrie 1949, „prezidată de Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și Wanda Nicolski, s-a decis formarea unei comisii care i-a eliminat din Uniunea Compozitorilor pe George Enescu, Constantin Brăiloiu, membru marcant al Școlii Gusti, Mihail Jora, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Tiberiu Brediceanu ș.a.”vii
Complet izolat, bolnav și sărac, alungat din propria locuință și expulzat la o adresă de pe strada Vasile Roaită, departe de biblioteca și cărțile sale, Gusti se stinge din viață pe 30 oct 1955. La șase ani după decesul marelui savant, lucrătorul operativ redactează o hotărâre de clasare a ”dosarului de obiectiv, pe numele lui D Gusti”. La rubrica propuneri, unde urma să se facă precizarea „cu menținerea individului în evidență sau scoaterea din evidența elementelor dușmănoase”, acesta completează: „cu menținerea în evidență”. Așadar, la șase ani de la moartea sa, profesorul Dimitrie Gusti încă era menținut în evidență, cu propunere și pentru viitor, ca „element dușmănos”viii.
April 17th, 2020 
VR 
În mormânt, Viaţă,
Posted in 
Tags: 
