Archive for the ‘Top News’ Category

16 ani de la savarsirea Mucenitei Heruvima de la Manastirea Petru Voda. FOTOGRAFII IN MEMORIAM

Maica Heruvima de la Petru Voda - Foto Vasilica Dulama portret„Sfînta pomenire a Mucenicilor sfinţeşte cu Duhul Sfînt pe toţi cei ce o sfinţesc pe ea cu Ortodoxie” (Octoih, gl. 6, Luni la Utrenie)

Pentru că de curînd mi-a fost dat să citesc într-unul din cotidienele centrale că la Central University of Europe de la Budapesta, întemeiată în 1990, cel mai mare număr de studenţi din vreo ţară a fost cel al românilor, 145 de studenţi din 1990 pînă acum, am hotărît să scriu acest material despre ceea ce am văzut şi am auzit.

În cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se odihneşte monahia Heruvima, pe care ca mireancă a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasă. Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi în 1995 a primit o bursă de la Fundaţia Söröş pentru un masterat în istorie medievală la CEU, Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tîlcuirii la Facere scrisă de Sfîntul Ioan Gură de Aur, şi dovedea în această lucrare că textul tipărit de iezuiţi şi preluat de J.P. Migne în Patrologia Graeca are numeroase interpolări şi modificări faţă de manuscrisul cercetat, în care se regăsea un text cu adevărat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era că la o ulterioară ediţie critică a Tîlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţă de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, dar din neştiinţă de data aceasta, şi pr. Dumitru Fecioru a făcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru că a luat textul tradus la Neamţu şi care se găseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Română, şi l-a prelucrat după cel tipărit în PG; o altă observaţie pe care aş vrea să o fac ar fi aceea că părinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel după ediţiile apusene ale Sfinţilor Părinţi, ci doar după manuscrisele din spaţiul ortodox).

Profesorii ei i-au apreciat munca şi i-au propus să se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axată tot pe tîlcuirea la cartea Facerii: trebuia să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi l-au urmat în tîlcuirea lor la Facere pe ereticul Orighen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe măsură ce mai citea din Sfinţii Părinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea să o dovedească. Am aici, rămase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latină), cea a lui Orighen (în greacă), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacă), şi cea a Sfîntului Efrem Sirul (în engleză), ba chiar şi comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacă), lucrări pe care le citise acolo la Budapesta, în original. Cu cît citea mai mult, cu atît înţelegea că nu numai că Sfinţii Părinţi nu l-au urmat pe ereticul Orighen în lucrările lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrări a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.

S-a întîmplat ca fiind acolo să-şi pună cîteva întrebări despre profesorii săi şi să afle că majoritatea sînt evrei, şi să vadă dispreţul lor pentru Ortodoxie şi pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar cînd le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Părinţi, ei i-au spus: „Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o dată. Mai gîndeşte-te. Noi te plătim ca tu să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci”.

Au urmat mai multe zile de certuri şi argumentări.

Venind în ţară pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rău şi s-a dus la medic să-şi facă un control. Aşa a aflat că are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidă, în zona omoplatului stîng. Explicaţia era una singură: fusese iradiată. Doctorul i-a zis că mai are doar cîteva luni de trăit. S-a întors la Budapesta să-şi ia bagajele. S-a certat cu toată lumea, care îi spunea: „De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ţi oferim vindecarea. Fii ascultătoare şi vei scăpa cu viaţă.” (se pare că aveau dreptate, căci medicii au confirmat că se practică o metodă de inducere a cancerului care se poate vindeca dacă nu se zăboveşte, dar cu nişte costuri medicale uriaşe). A refuzat să se lepede de Sfinţii lui Dumnezeu, şi astfel n-a părăsit-o Dumnezeiescul har care a întărit-o pînă la capăt. A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cărţi i-au rămas acolo) şi a venit în ţară. A venit la Părintele Iustin şi i-a povestit toată tărăşenia, iar Părintele i-a spus să rămînă la noi în mănăstire (aceasta se întîmpla în august 1997).

A urmat un an şi jumătate de suferinţă. Boala a ajuns repede la metastază. Încet, încet, se topea văzînd cu ochii. A primit să fie rasoforită, şi cu cîteva săptămîni înainte de a pleca dintre noi a fost călugărită de Părintele Iustin.

A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge prin suferinţă toate păcatele săvîrşite în această lume. Pătimirile ei au dat mărturie de cuvintele Octoihului: „Sfinţii Tăi, Doamne, cu pavăza credinţei îmbrăcându-se, şi cu chipul Crucii pe sine întărindu-se, la munci bărbăteşte au alergat, şi trufia şi vicleşugul diavolului au surpat.” Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului prin care a trecut.

Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mănăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfînta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpînitorilor acestui veac şi să mijlocească pentru iubitorii de adevăr. Dacă lumea în care trăim este, în întregul său, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfînta Heruvima dă mărturie despre ceea ce stă scris în Apocalipsă: «Şi într-însa s-a aflat sânge de prooroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pe pământ.» Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul că de la CEU, mai înainte de ea, plecaseră din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentă din Georgia, şi o alta din SUA. Îmi pare rău că nu vă pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodată.

Batjocura cea mare a fost aceea că după plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bună lucrare a anului.

Diavolul a vrut să surpe în gheena acest suflet curat, dar mila Domnului l-a scos din ghearele sale pentru iubirea de adevăr, căci Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi rodeşte întru Adevăr, iar sămînţa credinţei este sîngele mucenicilor. „Degrab ne întîmpină pe noi mai înainte pînă ce nu ne robim de vrăjmaşii cei ce Te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru. Pierde-i cu Crucea Ta pe cei ce se luptă cu noi, să cunoască cît poate credinţa ortodocşilor, pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Unule Iubitorule de oameni.”

Monahul Filotheu

Manastirea Petru Voda
Fotografii oferite de Dna Vasilica Dulama
OrthodoxPhotos: The martyr of Christ Nun Heruvima from Petru Voda Monastery, Romania

Maica Heruvima de la Petru Voda - Foto Vasilica Dulama

La prăznuirea Soborului Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil. Neobosiţi ocrotitori şi povăţuitori ai dreptei credinţe

Parintele Justin Parvu si Sfintii Arhangeli Mihail si Gavriil la Petru Voda - foto Cristina Nichitus Roncea“Multe şi înţelepte sunt povăţuirile pe care ni le dau îngerii numai de-am voi să plecăm urechea inimii spre ascultare lucrătoare spre cuvioasă cinstire.”

Elena Solunca Moise despre Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Integral la Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichitus Roncea

 

Arhanghelul Mihail la Manastirea Rarau - foto Cristina Nichitus Roncea

Radu Moraru, jurnalistul care l-a făcut preşedinte pe Băsescu, atacat de o fostă, actuală şi viitoare paraşută: Elena Udrea aka Văduva Neagră – 5%

Larry-Watts-si-Radu-Moraru-la-emisiunea-Nasul-5-foto-Cristina-Nichitus-RonceaDupă ce i-a dedicat şefulul SRI un pamflet antologic ce ar putea fi intitulat “Băi, George” – de fapt o provocare contondentă la duel verbal în care realizatorul TV Radu Moraru face dezvăluiri fulminante din culisele subputerii -, Elena Udrea, aka “Băsescu-5%“, ca o veritabilă Văduvă Neagră, şi-a înfipt trompa plină de venin în pulpa creatorului emisiunii şi postului Naşul TV.

Mă leagă de Radu Moraru atât o simpatie personală cât şi o soartă comună. Ambii l-am susţinut pe Băsescu atunci când era singur, de pripas, ca un câine vagabond, cu blana udă şi coada între picioare, lipit cu botul de vitrina B1 de pe Calea Victoriei, privind jigărit, cu jind, la studioul lui Radu Moraru, care, de altfel, i-a şi adus victoria.

Ambii am refuzat funcţii de subordonare propuse de aceeaşi Elena Udrea, unul la CNA, altul, după cum dezvăluie azi Radu Moraru, la TVR. E adevărat că mi-a făcut cu ochiul propunerea, mai ales că a venit într-un moment când muream de foame, după ce fusesem ras, în prealabil, din presa “centrală”. Dar, la un “second thought”, am zis “pas”: prefer să ramân liber!

Ambii am fost apoi, executaţi, în mod similar, fiecare la nivelul lui. Îmi aduc aminte ca acum discuţia cu şeful şi adjunctul unui serviciu foarte apropiat preşedintelui Băsescu, pe care am avut-o, la o masă cu bucate de protocol, într-o vilă “conspirativă” din Primăverii (care, în paranteză fie spus, mie îmi era mai cunoscută decât lor). Arătându-mi spre şef, după prânz, de pe terasa ce dădea spre curtea lui Iliescu, adjunctul, la rândul lui şef al unei structurii importante, îmi spune: “E foarte bun şeful, dar şi când îl supără cineva… imediat îl scoate din peisaj. Harşt! şi gata, a dispărut!”

Să fie foarte clar: fără Radu Moraru Traian Băsescu nu ar fi ajuns din nou preşedinte, în 2009. Şi-atunci Elena Udrea ce-ar fi fost? Păi acelaşi lucru: o fostă, actuală şi viitoare paraşută. Deja cam trecută…

“Orgoliosi, politrucii astia. Daca te lasi racolat sunt stapanii tai, daca ii refuzi nu se lasa pana nu te distrug. Iar daca ii bagi putin in cerneala si ii pui la gazeta se zburlesc imediat de zici ca i-ai injurat de mama!

Hai, fa, Udrea, nu te mai da rotunda, ca ai mai vandut TVR-ul si altora! Scuze ca iti vorbesc ca Ponta, dar am impresia ca doar asa ma intelegi, cand vorbesc pe limba voastra de politruci care ati nenorocit aceasta tara”, îi răspunde, pe limba ei, Radu Moraru.

Un PS şi pentru idealistul Radu Moraru: Când te-ai fript cu Băse crezi că komisara lui, Mandela, e mai brează!?

Iat-o şi pe Văduva Neagră, pe vremea când statea şi la coada lui Moraru, nu numai a lui Băse:

From Roncea Ro

Băsescu evoluând la paralele lui Moraru:

From Roncea Ro

Şi Băsescu aşa cum va rămâne după ce Văduva Neagră se va întoarce la dragostea dintâi (foto mai jos):

From Roncea Ro

 

https://politicata.files.wordpress.com/2012/01/udrea-gusa.jpg
Foto: Politica ta

PHOENIX trage o chemare: VINO, ŢEPEŞ! Nicu Covaci despre tatăl lui legionar. INTERVIU

Vino Tepes - Phoenix - Nicu CovaciIn 17 noiembrie va asteptam la concertul de lansare VINO, ŢEPEŞ!
Evenimentul va avea loc la Teatrul National Bucuresti.

„Weekend Adevărul“: Ce a fost Nicu Covaci până la Phoenix?
Nicu Covaci: Înainte de Phoenix, eram un copil fără tată. Uite, acum realizez că niciunul dintre cei care au făcut parte din prima formulă a formaţiei nu avea tată. Cinci băieţi fără tată. Nu mai ţin minte care era povestea fiecăruia dintre noi, în ceea ce mă priveşte tatăl meu se afla în puşcărie. A fost legionar şi din acest motiv a ajuns să fie arestat. Cred că aveam 1 an sau 2 ani când l-au luat. Până la 11 ani, nu l-am cunoscut, nu am ştiut că am tată. Maică-mea, de spaimă, ca să nu scape hăţurile – eram un copil plin de energie –, mă ţinea din scurt. Am luat la bătaie când eram mic cât pentru patru. Pentru mine bătaia a fost ruptă din Rai. Îi mulţumesc la nesfârşit pentru că a procedat aşa cu mine. În acelaşi timp, a fost extrem de atentă cu educaţia mea. A plătit profesor de germană, profesor de engleză şi profesor de pian ca să-mi ofere o educaţie cât mai bună.
A fost şi mamă, şi tată, cum s-ar spune…
Da. Părinţii mei au divorţat imediat după arestarea tatălui, aşa s-au gândit că e mai bine. Cred că tata a acceptat să facă asta pentru mama şi pentru mine, să nu avem necazuri cu poliţia. În perioada anilor de puşcărie, sora lui mergea lunar după el pe unde era mutat şi mama afla veşti despre el. Cea mai lungă perioadă a stat la canal, Auschwitz-ul românesc. A reuşit, totuşi, să supravieţuiască.
Integral în Adevarul

FOTO EXCLUSIV. Monica Macovei prinsă la colţ de stradă după alegeri. Sfârşit trist pentru preşedintele tuturor celor… 484 397 de români care i-au votat-o pe Elena Udrea. Băsescu, sub Tăriceanu şi aproape de Kelemen Hunor. GRAFIC

From Roncea Ro
From Roncea Ro
From Roncea Ro

Vedeti si Jalnica sinucidere politică a travestitului Traian Băsescu – 5%. Elena Udrea, la mare concurenţă cu Liiceanu, Tismăneanu şi revoluţionara bolşevică Monica Moscovei

Jalnica sinucidere politică a travestitului Traian Băsescu – 5%. Elena Udrea, la mare concurenţă cu Liiceanu, Tismăneanu şi revoluţionara bolşevică Monica Moscovei

basescu - elena-udrea-selfie pmp nastase5, 6% a obţinut travestitul Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2014. Respectiv circa 484 397 voturi. Sau, dacă lui îi place mai mult cu o operaţie estetică de mărire de procent, conform declaraţiei candidatei sale, Elena Udrea, “peste jumătate de  milion de români”. Demenţa grandomaniei e mare. Pe măsura tupeului. La fel şi la cealaltă pocnitoare expirată a lui Băsescu, Monica Mandela Moscovei, care, susţinută de “primii intelectuali ai ţării”, aplaudacii ex-prezidenţiali Liiceanu şi Tismăneanu, cu măreţul ei procent de 4% (uite-aşa am aflat şi câţi cretini sunt în România), ameninţă deja cu “revoluţia”. Bolşevică, normal.

Jalnic sfârşit pentru “El Comandante” şi brigăzile lui de borfete “intelectuale”…

Şi-a înecat “Biruinţa” ca ţiganul la mal, cu tot cu ultimii şobolani…

Cititi despre alegeri: Şi dacă absenteiştii au dreptate? Primul partid al ţării are deja o ideologie clară: JOS MINCIUNA! »

Alegeri Prezidentiale 2014 rezultate finale primul tur Basescu Udrea Macovei Ponta IohhanisFoto rezultate via Politica Ta

Elena Udrea la alegerile prezidentiale

Departe şi aproape de politica demonică. Monahul Filotheu despre Proorocia Părintelui Justin: Război şi carduri obligatorii. Semnele Antihristului. VIDEO

Parintele Justin Parvu despre Iubire  - foto Cristina Nichitus Roncea
Despre cei îndrăciţi şi Proorocia Părintelui Justin:

M. Filotheu – Cuvânt la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi la îndrăciţii din Gadara by manastirea-petru-voda

Cu cine votez la Alegerile Prezidenţiale 2014. VIDEO

Si o analiză din 2012, valabilă şi azi:

Victor Roncea in BURSA: Indiferent de rezultatul alegerilor, România pierde

Sursa Video – Romania Unita Info:

Bogdan Diaconu: Orice am vota, tot vom regreta!

Cum poate fi refuzat Cardul de sănătate cu cip, potrivit LEGII. Urmaţi exemplul zecilor de medici de familie, sutelor de mii de români şi al Mănăstirilor Putna, Sihăstria Putnei, Suceviţa, Buda, Moldoviţa, Petru Vodă sau Paltin

Parintele Justin in The Orthodox Word Vol 49 293 2013 - St Herman Press Father Justin Parvu by Cristina Nichitus RonceaAlternativa legală la cardurile de sănătate

image

Conform LEGII analizate mai jos, cardul de sănătate nu este obligatoriu, ci benevol. Promovarea cardului ca unică opţiune este o activitate ilegală, practicată doar de mass media, nu şi de Statul Român.

Ordinul nr. 581 din 8 septembrie 2014, privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial nr. 685 din 19 septembrie 2014, conţine mai multe precizări utile privitoare la accesul cetăţenilor români la serviciile de sănătate naţionale. Din păcate, el este quasi-necunoscut (mai ales jurnaliştilor şi oficialilor feluritelor instituţii contemporane).

Astfel, Articolul 1 alineatul (4) din Ordin stipulează fără echivoc următoarele:

Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sunt, după caz,

– adeverinţa de asigurat eliberată prin grija casei de asigurări în evidenţa căreia este înscris asiguratul

sau

– documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări a instrumentului electronic pus la dispoziţie de CNAS, constituit în baza Registrului unic de evidenţă al asiguraţilor.

Singurul text care provoacă îngrijorări şi care anunţă caracterul adevărat al acestui Ordin este cel al alineatului următor:

(5) Dovada calităţii de asigurat se face prin documentele prevăzute la alin. (4), reprezentând o măsură tranzitorie până la înlocuirea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.

În continuare, textul face cîteva precizări metodologice importante. Astfel, articolul 11 din Ordin are următorul text:

ART. 11
(1) Modalitatea electronică de verificare a calităţii de asigurat se face prin introducerea de către furnizorii de servicii medicale, medicamente, îngrijiri la domiciliu şi dispozitive medicale a codului numeric personal al persoanei care necesită servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale în câmpul “CNP” din aplicaţia instalată pe site-ul CNAS la adresa https://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html

Ca şi observaţie, linkul este perfect funcţional, cere doar CNP-ul, iar în cazul în care persoana este asigurată va returna următorul text:

Persoana selectată este asigurată

Pentru cei ce au beneficiat în ultimii ani de servicii medicale şi au intrat în evidenţa medicilor de familie, sistemul naţional returnează încă un text:

Ultima înscriere la un medic de familie: zi.luna.an

CNAS.pagina.de.verificare.ptr.asigurat

Mai departe, pentru cazul în care sistemul naţional al Asigurărilor de Sănătate nu există CNP-ul căutat, alineatul 2 al aceluiaşi articol oferă următoarea soluţie legală:

(2) În cazul în care persoana care necesită servicii medicale, medicamente, îngrijiri la domiciliu şi dispozitive medicale, cu excepţia celor din pachetul minim de servicii medicale, ca urmare a interogării aplicaţiei menţionate la alin. (1), apare neasigurată, aceasta va face dovada calităţii de asigurat cu adeverinţa de asigurat. Pentru obţinerea adeverinţei de asigurat persoana se adresează casei de asigurări de sănătate la care aceasta este luată în evidenţă, prezentând documentele necesare dovedirii calităţii de asigurat.

În continuare, articolul 12 din Ordin enumeră categoriile de acte necesare pentru obţinerea calităţii de asigurat şi face cîteva precizări importante:

ART. 12
(1) Dovada calităţii de asigurat se realizează prin modalitatea electronică de verificare a calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar în situaţia în care, în urma interogării, persoana nu apare în aplicaţia menţionată la art. 11 alin. (1), se realizează printr-un document justificativ – adeverinţă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, eliberată de casa de asigurări de sănătate în a cărei evidenţă se află persoana, potrivit fiecărei categorii de persoane […].

(4) Pentru persoanele care se află în incapacitate sau imposibilitate de a se deplasa la casa de asigurări, eliberarea adeverinţelor se face prin corespondenţă, pe baza documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-ş), comunicate de aceste persoane în copie.

(5) Casele de asigurări au obligaţia de a îndeplini orice demers legal potrivit domeniului lor de competenţă, astfel încât accesul asiguraţilor la pachetul de servicii medicale de bază să nu fie împiedicat de procesul de eliberare a adeverinţelor de asigurat.

(6) Procesul de eliberare a adeverinţelor care atestă calitatea de asigurat este un proces continuu. Pentru asigurarea accesului liber la pachetul de servicii medicale de bază, persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pot face dovada calităţii de asigurat prin accesarea de către furnizorii de servicii medicale, medicamente, îngrijiri la domiciliu şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări a instrumentului electronic pus la dispoziţie de CNAS sau pe baza documentelor prevăzute la alin. (1).

(7) Casele de asigurări nu pot solicita alte documente decât cele prevăzute în prezentele norme metodologice.

Ca atare, prezentul Ordinul de aprobare a normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat este bine întocmit şi îşi propune să acopere toate cazurile de cetăţeni care doresc accesul la sistemul de sănătate, pe baza impozitului plătit către stat din propriile venituri. Din textul prezentului Ordin nu rezultă nicidecum obligativitatea cardului de sănătate, ci ea decurge din presiunile exercitate de funcţionarii Casei de Asigurări şi din cele ale jurnaliştilor neinformaţi, lipsiţi de obiectivitate sau părtinitori.

Astfel, aflăm din diferite surse informaţii false precum acest titlu de ştire: “Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu mai eliberează adeverințe”, preluată de multe canale media şi bazată pe realităţi care ţin, pe de o parte, de ineficienţa birocratică contemporană, iar pe de alta, şi într-o măsură destul de consistentă, de proasta înţelegere şi aplicare a legii.

Prezentul ordin a fost elaborat în forma sa actuală în urma mitingului din 14 Martie 2013, primul miting din istoria modernă a României la care au participat clerici şi monahi, reprezentanţii milionului de cetăţeni români care au semnat împotriva tuturor actelor electronice de identitate în anul 2009, la iniţiativa Părintelui Justin Pârvu din Mănăstirea Petru Vodă.

Miting anti-cip la Parlament 14.03.2013 - Foto Ziaristi Online - Roncea Ro 05

Identitatea numerică şi electronică este un atac asupra integrităţii, originii dumnezeieşti şi scopului de mîntuire al fiinţei umane. Acest atac ateizant început în ultimii zeci de ani îşi propune modificarea înţelegerii cetăţeanului unui stat din aceea de fiinţă umană în aceea de animal (darwinist) şi obiect cuantificabil numeric, consecinţa imediată fiind transformarea autorităţii statale într-o autoritate dictatorială, ţările guvernate electronic devenind lagăre în care virtualitatea înlocuieşte realitatea.

Din punct de vedere raţional, această transformare este împotriva Raţiunii şi a Ştiinţei. Din punct de vedere creştin, această transformare, fiind anunţată la începuturile erei creştine de către Însuşi Mîntuitorul Iisus Hristos şi de către toţi Sfinţii Apostoli, îndeamnă pe toţi cei botezaţi în numele lui Hristos să o refuze cu toată fiinţa.

Comunităţilor creştine ale României care au refuzat şi continuă să refuze actele electronice, între care şi cardul de sănătate, li se cuvine laudă şi recunoştinţă. Exemplul recent al mai multor sute de mii de mireni şi de monahi ortodocşi, între care se numără şi marile mănăstiri Putna, Sihăstria Putnei, Suceviţa, Buda, Moldoviţa, Petru Vodă sau Paltin este cît se poate de pilduitor. Dumnezeu să facă milă cu poporul român şi cu această ţară!

Sursa: Manastirea Petru Voda

UPDATE: Departe şi aproape de politica demonică. Monahul Filotheu despre Proorocia Părintelui Justin: Război şi carduri obligatorii. Semnele Antihristului. O, prea frumoasă pustie!

 

Înfiinţarea “Ţinutului Secuiesc”, votată de UDMR la Covasna în baza Raportului lui Ioan Stanomir, un aghiotant de-al lui Tismăneanu pus de Băsescu în fruntea “Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România”

Stanomir - Tismaneanu - UDMR - Covasna - Tinutul Secuiesc - Oct 2014Pentru “reorganizarea statului” la nivel “colectivităţilor locale” “valorificarea experienţei europene este un fapt natural, iar argumentele legate de separatism şi dezmembrare naţională sunt irelevante în noul context.” – Din Raportul Comisiei Prezidenţiale “Stanomir”

Când Băsescu a înfiinţat în 2008 pompos intitulata “Comisie Prezidenţială de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România” şi l-a pus în fruntea ei pe Stanomir, busboy-ul lui Tismăneanu, mi-am zis în sinea mea: “Căcaţii ăştia vor sa schimbe Constituţia în favoarea ungurilor şi să dezmembreze România”. Aşa mi-am spus, aşa scriu. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe unul dintre cei mai informaţi oameni ai României atrăgându-i atenţia că se pune la cale un atentat la statul naţional-unitar sub umbrela Preşedinţiei. Mi s-a spus să “situaţia e sub control”. Dar iată că respectivele dejecţii umane au elaborat un Raport care a constituit apoi baza declanşării demenţei cu “regionalizarea”, în fapt o operaţiune complexă de distrugere a României care continuă şi azi, deja la vedere şi cu obrăznicie. Artizani principali: PDL-ul lui Băsescu (atunci) pe mână cu UDMR.

În 2011, Szasz Jeno, apologet al criminalului de război antisemit şi antiroman Wass Albert si presedinte al Partidului Civic Maghiar, devoala într-o emisiune TV adevărata miză a echipei lui Stanomir: “Dacă cetățenii românii de origine maghiară au legiferate drepturile colective, atunci ei sunt și mai loiali statului român. În acest sens, cred că trebuie să dăm curs soluției comisiei Stanomir, soluție care vorbește despre libera asociere a autorităților locale și cred că atunci am ajunge la soluția cea mai liberă și democratică posibilă și pentru maghiarii din România și pentru români. Asta e în esență ce credem noi despre reorganizarea teritorială.”

Cu politica “paşilor mărunţi” a agenţilor maghiari bine infiltraţi – după cum se vede, până în vârful dealului – ungurii extremişti din UDMR au ajuns azi să “voteze” în Covasna înfiinţarea “Ţinutului Secuiesc” chiar pe baza “Raportului Stanomir”, după cum îi era menirea. În dispreţul total al legii, a Constituţiei României încă nemodificată conform “recomandărilor” Comisiei lui Băsescu-Stanomir-Tismăneanu. De adăugat că acelaşi cuplu otrăvitor, Tismăneanu-Stanomir, proţăpit de Basescu în structurile de stat, s-a împotrivit oficial unui proiect de lege care instituia o zi a comemorării victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina.

De aceea, când auziţi câte un discurs sforăitor de-al lui Băsescu, ca cel de la Carei, cu cum ar trece el Prutul şi ce fapte de măreţie ar mai face – deşi au trecut, iată, 10 ani şi, concret… nimic, niente, nula, sula – vă recomand să nu vă uitaţi numai în gura lui ci şi la mâinile lui, murdare, de la toţi cei pe care i-a ţinut în braţe, cât şi, mai ales, în spatele lui, la căcaţii pe care i-a lăsat în urmă.

Detalii despre noua porcărie, la Romania Unita Info: Separatiştii maghiari din Covasna au votat înfiinţarea “Ţinutului Secuiesc”. Extremiştii UDMR cer oficial teritoriu autonom şi guvernare proprie

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova