Posts Tagged ‘Basarabia-Bucovina.Info’

1 Aprilie 1941: Masacrul de la Fantana Alba. Marturii: Basarabia-Bucovina.Info prezinta un video si fotografii de la locul Katyn-ului romanesc

Locului masacrului. In zare se vede Romania.

Crimele abominabile ruseşti împotriva românilor

Pe lângă deportările românilor în Siberia, la începutul anului 1941, după ce trupele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia şi Bucovina de Nord, NKVD-ul a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România pentru a atrage în cursă românii care doreau să treacă graniţa din teritoriile ocupate. Astfel, în data de 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română în speranţa că aşa vor putea să ducă până la capăt acţiunea lor. Însă nu a fost să fie aşa. În poiana Varniţa, la circa trei kilometri de graniţa română, grănicerii sovietici i-ar fi somat să se oprească. După ce coloana ar fi ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. La finalul măcelului, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Supravieţuitorii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi de neimaginat, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var, fără ca Rusia să recunoască niciodată aceste crime împotriva umanităţii.

Marturii ale supravietutorilor aici: Masacrul de la Fantana Alba

Fotografii de la fata locului la: Albumele Basarabia-Bucovina.Info

Video aici:

Pe locul masacrului de la Fantana Alba de BasarabiaBucovinaInfo

Sursa: Basarabia-Bucovina.Info71 de ani de la Katyn-ul romanilor, Masacrul de la Fantana Alba. VIDEO si fotografii de la locul macelului rusesc

INEDIT: Cetatile Romanesti de la Nistru prezentate azi, la ora 23.00, de Ion Cristoiu, Corneliu Vlad si Radu Cosma pe B1 TV. FOTO/VIDEO EXCLUSIVE de la Basarabia-Bucovina.Info

Conform surselor Ziaristi Online din postul B1 TV, emisiunea LA TAIFAS CU ION CRISTOIU de sambata, 31 martie a.c., orele 23.00, va avea ca subiect Cetatile Romanesti de la Nistru – “pumnii stransi ai Europei crestine”, “pintenii lui Stefan cel Mare la Nistru si Marea Neagra”. Emisiunea poate fi vizionata in direct si online, la adresa b1.ro/live. Invitati: cunoscutul analist Corneliu Vlad, unul dintre putinii ziaristi, de fapt chiar foarte putinii romani care au reusit sa intre in Cetatea Tighinei – in prezent baza a fostei Armate Rosii in Transnistria deghizata in “trupe pacificatoare” – si directorul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni Radu Cosma, care a batut la pas drumurile spre celalalte cetati ale armaturii Romaniei Mari, Hotin, Soroca, Orhei, Cetatea Alba, Tetina si Chilia, ultimele doua aflate in stadiu de distrugere maximala, conform relatarilor de la fata locului. Maestrul Ion Cristoiu va prezenta si un film documentar inedit despre cetatile lui Stefan. O selectie foarte interesanta despre cum arata cetatile romanesti aflate acum pe teritoriul Republicii Moldova si a Ucrainei si cum aratau alta data poate fi gasita la Basarabia-Bucovina. Info, un Portal interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc. Iata numai cateva titluri, insotite de sute de fotografii si cateva filmari recente:

Cetatea Hotin – piatra de hotar la Nistru. Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste

– CETATEA HOTIN: 21 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Cetatea Hotinului – cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din şirul de cetaţi, care au stat ca nişte pietre de hotar la malul Nistrului.

Cetatea Hotin vazuta de Basarabia-Bucovina.Info. Video

Cetatea Albă – pintenul lui Ştefan la Marea Neagră

– CETATEA ALBA: 20 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.

Cetatea Alba vazuta de Basarabia-Bucovina.Info. Video

Cetăţile româneşti de la Nistru – “pumnii strânşi ai Europei creştine”

“Ridicate la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă, cu scopul de a sluji, ca dig, împotriva revărsării tătarilor, aces­te ziduri de un pitoresc remarcabil se oglindesc, tăcute, în apa Nistrului, înăl­ţân­du-şi jghea­burile ca nişte pumni strânşi ai Europei” – Octavian Goga

Cetatea Chilia – Turnul transformat in closet

CHILIA: 25 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Cetatea lui Ştefan, din care a mai ramas un turn parasit si distrus aflat in curtea unui fabrici ucrainene si ajuns latrina si adapost pentru capre, avea un zid de incintă cu patru turnuri la colţuri, unele pătrate, altele rotunde şi era împrejmuită cu un şanţ. În interior, se afla o mică fortăreaţă, care reprezenta, probabil, prima formă a cetăţii.

Ţeţina – Cetatea disparută

Intre cele doua razboaie mondiale, din vechea cetate Tetina mai ramasesera zidurile de fundatii ale unui turn de aparare, ancorate pe un pinten de stinca, care si acestea au disparut dupa anul 1945, pe timpul ocupatiei sovietice, si dupa 1991, a celei ucrainene, cind a fost construit turnul releu de televiziune amplasat in acel loc. Astazi, in suburbia Rosa/Rosia a orasului Cernauti, locuitorii nu mai stiu ca ar fi existat o veche cetate la Tetina.

De la Nistru mai la vale – Cantic

Vedeti si:

Cetatea Alba vazuta de Basarabia-Bucovina.Info from Basarabia Bucovina Info on Vimeo.

Basarabia-Bucovina.Info: Icoane romanesti in Catedrala Acoperământul Maicii Domnului din orasul Ismail, Basarabia veche, regiunea istorica romaneasca Bugeac, azi in Ucraina. O parte din Romania aproape uitata

Mai multe detalii si fotografii aici: Icoane romanesti in Catedrala Acoperământul Maicii Domnului din orasul Ismail

Ce a făcut Mitropolitul Visarion Puiu cu 760 kg aur. Fotografii: Fototeca Ortodoxiei Romanesti via Basarabia-Bucovina.Info

Fără a concura cu iluştri corifei din istoria Mitropoliei Moldovei ca Varlaam, Dosoftei, Veniamin Costachi, Iosif Naniescu şi alţii, mitropolitul Visarion Puiu, deşi nu a avut o păstorire îndelungată, totuşi, prin activitatea sa, a reuşit să înscrie în cartea de istorie a Bisericii moldave o pagină memorabilă. În preajma zilei de 27 februarie, când, în urmă cu 133 de ani, la Pașcani venea pe lume cel care avea să fie numit călugărul ostaș, vă propun să descoperim o altă latură a activității sale, filantropia.

Continuarea la Basarabia-Bucovina.InfoAlbumele Basarabiei si Bucovinei

Nota mea: Bunurile in care a investit Mitropolitul Bucovinei si apoi al Transnistriei, martirul, in conceptia mea, Visarion Puiu, de aproape o tona de aur, sunt acum in custodia statului comunistoid Ucraina si a bisericilor “surori” rusa si ucraineana (cu ramurile lor). N-am auzit de nici un ortoflex “nationalist-crestin” din cei care se agita sub acoperirea unor manastiri ce aluneca usor-usor spre “muma-Rusie” macar sa scrie doua randuri despre soarta asezamintelor ortodoxe romanesti din biata Bucovina sfartecata, daramite sa le revendice de la “surorile” noastre kaghebiste. Ce-i drept, Parintele Visarion Puiu i-a scris direct lui Stalin pentru soarta romanilor ocupati alegandu-se in schimb cu o condamnare la moarte si calea exilului, unde a si murit in saracie lucie, calugareasca (sau, ma rog, asa cum ar trebui sa traiasca calugarii). “Ai nostri ca brazii” na-ti-o-bolnavi de mentalitate francmasonica in stadiu final clevetesc pe bloguri, cu ura “crestineasca” si creiere de furnica. Biata ortodoxie romaneasca…

IPS Teofan despre dainuirea Romaniei, Basarabia, Unire si 1812 – “cel mai trist moment din istoria neamului românesc”. AUDIO/VIDEO Basarabia-Bucovina.Info


IPS Teofan la Unirea Principatelor despre… de BasarabiaBucovinaInfo
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a făcut, marţi, la Iaşi, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor, un apel la unitate şi a cerut poporului român să marcheze, în acest an, împlinirea a 200 de ani de la dezlipirea Basarabiei de Moldova.

El a subliniat că evenimentele din 1812 reprezintă ”cel mai trist moment din istoria neamului românesc”.

”Anul 2012 este un an extrem de important pentru noi. În primul rînd şi, din păcate, despre aceasta se vorbeşte puţin, anul acesta suntem chemaţi să ne aducem aminte de cel mai trist, prin consecinţele sale, moment din istoria neamului românesc, şi anume: acum 200 de ani, Moldova a fost sfîrtecată în două”, a afirmat ÎPS Teofan, citat de ziarul Faclia, preluat de Basarabia-Bucovina.Info.

Înaltul prelat a cerut, de asemenea, tuturor românilor ”să fie receptivi la glasul conştiinţei” şi ”să încerce, fiecare în poziţia pe care o are, să transforme acest an într-un an de unire, de viaţă şi de binecuvîntare”. La Biserica Trei Ierarhi s-a savarsit o slujba de pomenire.

Cu sprijinul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, portalul Basarabia-Bucovina.Info va prezinta predica Inalt Preasfintitului Teofan, o voce binecuvantata pentru neamul romanesc.

Basarabia-Bucovina.Info – Stefan cel Mare si Sfant la 25 ianuarie 1475: “Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie”

Pe 25 ianuarie 1475 Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, îi anunţă printr-o scrisoare circulară pe principii creştini din Europa despre victoria pe care a reputat-o asupra turcilor in apropierea oraşului Vaslui (lângă “Podul Înalt”). Este una din cele mai impresionante scrisori de acest gen, o adevărată pagina de antologie, in care – consemnând victoria ţării sale pe care o considera ca “o poarta a creştinătăţii”- cerea ajutor militar in eventualitatea unei noi expediţii otomane.

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini
25 ianuarie 1475

Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor.

Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.

Sursa: StefanCelMare.Ro via Basarabia-Bucovina.Info

Ilustratie: Stefan cel Mare in Tetraevanghelul de la Humor – Manastirea Putna

Semnalat de: Institutul ” Eudoxiu Hurmuzachi ” pentru romanii de pretutindeniPagina de Facebook

Cititi si: Unirea Principatelor: “Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”

Basarabia-Bucovina.Info: Cetatea Hotin – piatra de hotar la Nistru. Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste

– CETATEA HOTIN AZI: 21 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste –

Cetatea Hotinului – cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din şirul de cetaţi, care au stat ca nişte pietre de hotar la malul Nistrului. Apărătorii vrednici ai acestui tinut din nordul principatului Moldovei au ţinut piept hoardelor de invadatori şi venetici ce au râvnit la pamântui strabun de-a lungul întregii istorii a neamului nostru. Cetatea cu turnurile înalte a sfidat norii negri de plumb şi ploile naprasnice de foc şi de sânge, ce s-au abătut necontenit asupra acestor pamânturi mănoase, dar năpăstuite de soartă, iar curajul apărătorilor ei baga frica în asediatori, facea sa li se moaie genunchii şi să o ia razna îndărăt.

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

Cititi si Cetatea Albă – pintenul lui Ştefan la Marea Neagră

Cetăţile româneşti de la Nistru – “pumnii strânşi ai Europei creştine”

Vedeti fotografii din spatiul istoric romanesc in sectiunea ALBUME DE FOTOGRAFII NOI SI ILUSTRATE VECHI

FOTO/VIDEO Cetatea Albă – pintenul lui Ştefan la Marea Neagră. Via Basarabia-Bucovina.Info: Fotografii si Documente din cadrul unui proiect de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc

Cetatea Albă, perla pierdută a lui Ştefan cel Mare

Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.

Drumul spre Basarabia de Sud reprezintă pentru călătorul român o adevărată aventură. Treci de vama românească pe la Giurgiu, treci de cea moldovenească şi după numai un kilomentru intri în vama ucraineană. Aici ai nevoie de răbdare, prea repede… nu scapi. Ai timp să te gândeşti că odată aici a fost România, a fost istorica regiune Bugeac. Şi că, pe vremuri, stăpânitori erau regii daci sau domnitorii români. De la Burebista la Ştefan cel Mare. Oare ce a mai rămas în urma lor? Amândoi au ridicat sau au consolidat o cetate de legendă. Cetatea Albă-Bilhorod-Dnistrovschi. Ai ceva de mers până la ea. Drumurile nu sunt într-o stare prea bună, începi chiar să le apreciezi pe cele din România.Dar odată ajuns, vei vedea că tot efortul a meritat. Silueta impunătoare a cetăţii care străjuieşte vărsarea Nistrului în Marea Neagră, prin limanul Nistruli, se zăreşte de departe. Pe măsură ce te apropii, te copleşeşte. Treci podul de piatră şi te întâmpină şanţurile de apărare. Ar putea înghiţi o armată. Zidurile groase de câţiva metri, înalte de alte câteva zeci îţi dau şi ele impresia de inexpugnabilitate. Şi, totuşi, de-a lungul timpului a fost cucerită. Ba de români, ba de turci. Acum au cucerit-o scribii unei istorii mutilate.

Amintirile cetăţii, după naţionalitate

Va recomand sa cititi integral acest articol, insotit de 25 de fotografii, la Basarabia-Bucovina.Info

Via Ziaristi Online: De ziua lui Eminescu s-a lansat Basarabia-Bucovina.Info – un Proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc

Via Ziaristi Online – Primim la redactie:

De ziua lui Eminescu lansam Basarabia-Bucovina.Info – un Proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc

Basarabia-Bucovina.Info
este un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc lansat de ziua “Romanului Absolut” Mihai Eminescu. Creat din nevoia de a reda noilor generatii imaginea valorilor nationale de pretutindeni, portalul Basarabia-Bucovina.Infova publica zilnic documentare foto si video inedite despre romanii din jurul Romaniei, in special privind monumentele istorice romanesti din Basarabia, Bucovina, Tinutul Herta, Transcarpatia, Transnistria dar si din Insula Serpilor, daca vom avea ocazia.

Fotografi profesionisti sau amatori, ziaristi sau bloggeri, istorici sau studenti sunt asteptati sa contribuie cu materialele lor pentru plasarea in spatiul virtual romanesc si universal a monumentelor istorice prezente sau trecute, a bisericilor si manastirilor actuale, distruse sau pierdute, a scolilor, edificiilor culturale si operele de arhitectura, a sculpturilor dedicate eroilor romani dar si, de ce nu, la capitolul kitch si agresiune psiho-imagologica, a monumentelor sovietice care impanzesc teritoriile etno-lingvistice romanesti.

Lunar, vor avea loc concursuri cu premii substantiale pe teme fotografice sugerate chiar de cititorii nostri. Nu ezitati sa ne trimiteti ideile sau contributiile dvs la: contact@basarabia-bucovina.info. Multumim anticipat tuturor prietenilor care ne vor sustine si care vor mediatiza acest proiect, pe baza de parteneriat, spre beneficiul romanilor de pretutindeni.

Pentru inceput, noi va prezentam cateva foto-istorii inedite, despre cetatile lui Stefan de la NistruHotin si Cetatea Alba, cetatea disparuta de la Tetina, cetatea pierduta de la Chilia cu turnul transformat in closet, o incursiune pe urmele maresalului Averescu, in satul sau natal, biserici din Bugeac si nordul Bucovinei, respectiv chiar ctitoria lui Ioan Neculce din Boian, Palatul Mitropolitan din Cernauti in toata splendoarea lui, fara a lipsi insa si documente si date despre sinistrul masacru de la Fantana Alba sau spionajul URSS contra Romaniei si multe altele. Nu in ultimul rand vom introduce cat mai multa muzica veche romaneasca din teritoriile istorice romanesti. Reproducerea tuturor materialelor documentare, foto si video, este libera, cu mentionarea sursei.

Cofinantat de Departamentul Romanilor de Pretutindeni, portalul Basarabia-Bucovina.Info sustine propasirea tuturor romanilor din teritoriile istorice romanesti in egala masura cu cei din tara, sub indemnul: “Aceeasi Limba, Acelasi Popor: Poporul Roman”.

In umbra lui Eminescu, consideram ca, intradevar, in ceea ce priveste Basarabia si poporul roman “nenorocirea cea mare ce ni se poate intampla, nu este ca vom pierde si ramasita unei pretioase provincii pierdute; putem chiar mai mult decat atata: increderea in trainicia poporului roman. Astazi e dar timpul ca sa intarim atat in romani, cat si in popoarele mari ale apusului, credinta in trainicia poporului roman”.

Veniti alaturi de noi, pentru Romania si poporul roman!

Basarabia-Bucovina.Info

Nota Z.O.: Foarte frumos! Le uram succes!

Cine poate sa vrea moartea lui Basescu. Cine si de ce a vrut moartea lui Ceausescu si a lui Antonescu. Ceausescu în faţa lui Brejnev: Basarabia, pamânt românesc! DOCUMENT

ARHIVELE SECRETE  BASARABIA-BUCOVINA.INFO

“Exprimându-şi încă o dată nedumerirea faţă de pretenţiile sovietice, N. Ceauşescu a spus că nu a luat cu sine materialele respective ce ar ilustra nerespectarea înţelegerilor de către partea sovietică, însă, odată ce chestiune a fost abordată, el ar dori să declare că în literatura sovietică şi, mai ales, în cea moldovenească se denaturează – ca şi mai înainte – următoarele trei grupuri de chestiuni:

1) se reabilitează politica ţarismului în Balcani şi în regiunea dunăreană, aceasta fiind prezentată doar în plan pozitiv (mai cu seamă în chestiunea româno-basarabeană).

2) este tratată incorect, ca şi până acum, chestiunea privind existenţa poporului moldovenesc, limbii moldoveneşti şi naţiunii moldoveneşti aparte.

3) ca şi mai înainte, în literatura moldovenească, clasicii români sunt numiţi incorect moldoveni.

În opinia lui N. Ceauşescu, este absolut incorectă şi sub aspect istoric, social şi al luptei de clasă, şi sub aspect marxist afirmaţia că includerea, în 1812, a Basarabiei în componenţa Rusiei a fost legitimă şi conformă voinţei popoarelor. Nimic nu a fost legitim în acest act, afirma N. Ceauşescu. Alipirea s-a produs împotriva voinţei poporului şi împotriva dorinţei Guvernului moldovenesc. Am dori ca autorii sovietici să spună lucrurilor pe nume.”

 – XXXI –

CONSPECTUL ÎNTÂLNIRII ŞI TRATATIVELOR PURTATE DE

L. I. BREJNEV CU N. CEAUŞESCU ÎN CRIMEEA,

LA 5 AUGUST 1977,

realizat de V. I. POTAPOV,

şeful Sectorului România al Secţiei CC al PCUS

Documentul integral, la un site interesant: Basarabia – Bucovina.Info Ceauşescu în faţa lui Brejnev: Basarabia, pamânt românesc!

Vezi si: De ce i se intampla ce i se intampla lui Traian Basescu. VIDEO

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova