E mărunţel dar are un mers apăsat şi o căutătură piezişă cu care bagă spaima în duşmani. E născut în Basarabi şi tocmai a împlinit 59 de ani. Îl vedeţi uneori pe la stopuri, într-o Dacie Logan, mergând spre muncă. Dar cel mai sigur îl găsiţi înjurat la (aproape) toate televiziunile, seară de seară. Este cel mai mediatizat politician al ultimilor 20 de ani: anti-mogulul Traian, Traian Băsescu, preşedintele României.
Când a câştigat ultima rundă a alegerilor prezidenţiale, oamenii mă opreau pe stradă să mă îmbrăţişeze cu emoţie. Acum mă întreabă dacă trăiesc bine şi se abţin să nu-mi tragă şi o înjurătură, printre dinţi, doar-doar oi transmite-o mai departe. Personal, din punct de vedere material, nu trăiesc deloc mai bine decât pe vremea lui Iliescu sau Constantinescu. Şi cred că oricine ar fi ieşit preşedinte, chiar cel stigmatizat pe viaţă de preşedintele de onoare al PSD cu o poreclă deloc măgulitoare, nu ar fi avut cum să deschidă pentru români robinetele vreunui mogul local sau răsăritean, după această criză mondială abil dezlănţuită. Dincolo de stomac, mai important mi se pare însă ce vrea Băsescu. Desigur, o intrebare la care mulţi nu şi-au găsit încă răspuns. Unii, chiar istorici ajunşi sus acum, consideră că Băsescu vrea să rămână în istoria României ca o clonă a lui Putin. O ambiţie cam măruntă, după părerea mea (dincolo de faptul că Putin a reuşit totuşi să ridice Rusia pe culmile de odinioară ale URSS). Părerea mea e că altul este “secretul” preşedinţiei Băsescu. Un plan care sigur depăşeşte aşteptările comentatorilor căţăraţi în funcţii pe criterii deloc ortodoxe sau ale politicienilor dâmboviţeni preocupaţi mai mult de contul din bancă decât de interesul naţional. Pentru că, neîntâmplător, sunt unul dintre ziariştii care-l urmăreşte încă de dinainte de a deveni preşedinte, am văzut conturat, în timp, un proiect care, cred eu, ar putea avea sorţi de izbândă până la finalizarea mandatului său. Ceva cu care, cu adevărat, ar putea să “rămână în istorie”: Proiectul Basarabia. În anul 2002, când Chişinăul duduia de tineret ieşit pe străzi pentru limba română şi istoria României, la Bucureşti era linişte. Normal. O problemă pentru nişte tineri activişti ai Basarabiei era de furnizat steaguri româneşti – interzise la Chişinău – manifestanţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dintre toti “factorii de decizie” abordaţi, unul singur a răspuns, pe loc şi imediat, cererii tinerilor basarabeni, oferind drapele ale României, altfel destinate străzilor Bucureştiului, dar şi transport până la graniţa cu fosta republică comunistă Moldova: Primarul Capitalei, Traian Băsescu. Un amănunt deloc nesemnificativ dacă observăm că linia care străbate discursurile sale de politică externă urmăreşte “proiectul său de suflet” – după cum a afirmat chiar el în faţa ambasadorilor străini acreditaţi la Bucureşti – al unirii cu Basarabia, fie şi prin “planul minimal” al integrării micuţei republici în Europa. Idee pe care i-a insuflat-o şi fiicei sale europarlamentar, Elena Băsescu. Si un proiect pentru care, cred eu, merită să fii şi înjurat. După cum povestea şi bătrânul Ţuţea din timpul anchetelor la care fusese supus de gardienii bolşevici: “Băi, Ţuţea, vrei să fii hoţ de buzunare şi să te condamnăm dacă vine Basarabia la români? Cu plăcere! Dă-mi şi buzunarul!”.
Traian Basescu – declaratii bilaterale cu iz rasist
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei condamna declaratiile facute de presedintele Traian Basescu in timpul vizitei oficiale in Slovenia din data de 3 noiembrie 2010 cu privire la situatia romii nomazi. Prin afirmatii precum „multi romi, in mod traditional, traiesc din ce fura”, sau „mai avem o problema care trebuie spusa si care face dificila integrarea romilor nomazi – foarte putini vor sa munceasca”, seful statului nu aduce consistenta in relatiile bilaterale si nici nu mentine un climat social tolerant in Romania.
Statutul public al lui Traian Basescu, in calitatea sa de Presedinte al Romaniei, ii impune obligatia de a avea un discurs echidistant, incluziv si care sa sustina o pozitie oficiala a autoritatilor romane, disociat de convingerile omului Traian Basescu care are dreptul sa aiba, in mod normal, orice opinie asupra oricarui subiect.
Un discurs rasist, marcat de stereotipuri negative si care valorizeaza experiente personale, neluand in considerare nici un fel de studii stiintifice, nu numai ca nu isi are locul in secolul in care traim, dar este cu atat mai ingrijorator cu cat vine de la un presedinte de stat, delegat sa reprezinte intereselor tuturor cetatenilor tarii, inclusiv pe cele ale romilor.
In acest fel, impartirea cetatenilor in etnii „bune” si etnii „infractoare” chiar de catre presedintele statului este un demers iresponsabil si periculos, care ar putea legitima atitudini rasiste si discriminatorii la nivelul intregii societati romanesti. O asemenea atitudine blocheaza orice sansa de armonizare intre cele doua culturi, ea adancind distanta sociala dintre romi si neromi.
Dupa prea multe derapaje de acest gen, domnul Traian Basescu reconfirma ca este un presedinte care darama podul pe care tot domnia sa este dator sa-l consolideze.
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei
Nota mea: Uau! Oare pentru comunicatul asta ii mareste Soros stipendia sinecuristului societatii civile Mircea Toma?
“Dacă nu vor să se manifeste ca partide care se află la putere într-un moment de cumpănă pentru România, să-şi asume responsabilitatea exercitării Puterii …să treacă în Opoziţie!”, a afirmat Traian Basescu despre partidele membre ale Coalitie, tot azi, la Radio Romania Actualitati. Sa vedem ce va fi: vrea UDMR sa ramana fara toate functiile obtinute? Ce m-as bucura (desi ma indoiesc)!
Marea cardasie PNL-UDMR – 5 ani de la Tradarea din 20 octombrie 2005 – Acordul incheiat intre guvernele Romaniei si Ungariei pentru a fura Fundatia Gojdu
…Alegerile generale din 2004 au reconfigurat scena politicã românească. Fãră a calcula urmãrile reale ale tratativelor duplicitare purtate de PSD, care a iniţiat jocul periculos al trãdării idealurilor lui Gojdu (pe fondul absenteismului nejustifîcat manifestat de mitropoliţii şi episcopii ortodocşi din Transilvania şi Banat, mai puţin sau deloc interesaţi la acea orã de demersurile fundaţiei sibiene), reprezentanţii PNL au vãzut în continuarea şi finalizarea acestora un motiv de mândrie, un prilej nesperat de a-şi adjudeca o „victorie de palmares”. Cu gust amar, dar profitabilã pentru cei care se vor instala la cârma fundaţiei comune. Conform dezvaluirilor, între membrii acesteia se află chiar ministrul de exteme, Mihai Răzvan Ungureanu. Care a girat continuarea tratativelor bilaterale, ce au culminat cu definitivarea textului Acordului redactat de cãtre Ungaria şi propus în cadrul şedinţei guvemamentale comune, care a avut loc la Bucureşti, la 20 octombrie 2005. Fiind la curent cu mersul tratativelor celor două guverne, în primăvara anului 2004, în preajma sãrbătorii Sfintelor Paşti, firma Magyar Ingotlan a vândut clãdirile Gojdu companiei israeliene Autoker Holding Rt. Si au sărbătorit evenimentul cu mare fast şi – ca o dovadă a sfidării şi desconsiderãrii faţã de fundaţia sibiană – pantagruelicul festin a avut loc chiar în Curţile Gojdu.
Pentru ca ipocrizia sã fie fară cusur, „sprijinitorii” din MAE au sfatuit fundaţia sibiană să revendice imobilele pe care le-a avut în ţarã, la Oradea şi Cluj, unde la ora actualã se află pe rol procese intentate Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sãlajului (pentru casa în care s-a nãscut Emanuil Gojdu).
Acesta este contextul în care reprezentanţii MAE ungar şi cei ai MAE român au decis înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu” care face obiectul Acordului dintre cele douã guverne, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005 (care, potrivit art. 2 din Acord devine singura proprietarã a imobilelor budapestane).
Aşadar artizanii şi principalii responsabili ai încheierii Acordului din 20 octombrie 2005 sunt, alături de omologii lor maghiari, prim miniştrii şi miniştrii de exteme ai României, respectiv Adrian Nãstase, Mircea Geoană, Calin Popescu Târiceanu şi Mihai Rãzvan Ungureanu.
Acordul în sine şi OUG nr. 183 ( de ratificare a acestuia ) au stârnit vii reacţii şi dezbateri aprinse în Parlamentul României şi în mass-media ( presa scrisã şi audiovizuală). Neconstituţionalitatea Acordului şi a OUG nr. 183 au fost evidenţiate de cãtre deputatul Aurelian Pavelescu ( independent ) care a prezentat la 26 ianuarie 2006, un Raport asupra uzurpãrii moştenirii lui Emanuil Gojdu de cãtre Guvernul României. De asemenea şi deputatul Adrian Moisoiu a rostit în plenul Camerei Deputaţilor, in şedinţa din 7 februarie a.c. declaraţia intitulată “Pânã când atâta obedienţã faţã de Budapesta?”
Ziarul Ziua a publicat, la rândul sãu, numeroase luãri de poziţie: Marele jaf (9 februarie);Bani publici pentru Averea „Gojdu” (10 februarie ); MAE: Gojdu ar sprijini, dacã ar fi în viaţã, Guvernul Tãriceanu (11 februarie ); PSD aruncă pisica la Tãriceanu (14 februarie 2006, luare de poziţie – cu multe inadvertenţe – a fostului secretar de stat în MAE, Cristian Diaconescu, „implicat” direct în aceste negocieri, caruia ţin să îi aduc la cunoştinţă pe această cale că a existat mereu o singurã Fundaţie Gojdu, cea de la Sibiu); Bani publici pentru o fundaţie fantomã (16 februarie ); Marea cârdâşie Gojdu; Ungaria încã nu recunoaşte Tratatul de la Trianon; Acordul Gojdu este o înşelătorie (17 februarie ); Noua Fundaţie nu are nimic în comun cu Testamentul Gojdu (21 februarie ) – interviu acordat de IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, membru al Reprezentanţei fundaţiei sibiene; Biserica merge în Parlament să apere Gojdu ( 3 martie 2006 ), Raoul Sorban, ultimul interviu: Statul maghiar nu este onest in cazul Gojdu, ş.a.
Autorii acestor luări de poziţie condamnă uşurinţa cu care diplomaţii români – animaţi de ideea “reconcilierii româno-ungare”, după modelul franco-german – permit Ungariei să întreţină un diferend pe care 1-au creat în urmã cu peste 85 de ani. Şi – mai grav, prin acest act unilateral s-au creat premizele izbucnirii unui conflict deschis între Biserica Ortodoxă Română (singura îndreptăţitã să administreze bunurile fundaţiei aflate sub patronajul său, potrivit testamentului lui Gojdu) şi statul român transformat, prin Acordul din 20 noiembrie 2005, in complice al Ungariei la nedreptul act din 1952, prin care a fost naţionalizat patrimoniul budapestan al fundaţiei sibiene.
Judecat prin prisma implicaţiilor majore pe care le-a generat, Acordul semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005 este o mare victorie a diplomaţiei maghiare asupra diplomaţiei româneşti. O diplomaţie care, dupã 1989 , şi-a tumat cenuşă în cap (ca semn al neputinţei) şi a adoptat în faţa adversarilor poziţia struţului, aflându-se mereu în defensivă şi facând impardonabile concesii în detrimentul interesului naţional, în faţa Rusiei (cu tezaurul de la Moscova), în faţa Ucrainei (cu insula Serpilor) şi acum în faţa Ungariei, cu bunurile Fundaţiei Gojdu. Frecvenţa acestor atitudini a condus la scăderea respectului altor state faţă de România, transformându-se într-un atentat la demnitatea noastră naţionalã. Toţi trebuie să cunoască şi să recunoascâ faptul că cele opt clãdiri din Curţile Gojdu — construite de cãtre fundaţie – sunt o palmã de pâmânt românesc în inima Budapestei. O palmă de pâmânt pe care nimeni nu are dreptul să o scoată la mezat şi să renunţe la moştenirea lãsatã de Gojdu doar neamului românesc.
Oricâte condiţii ar fi pus diplomaţii maghiari, în tentativa lor de a perpetua un act samavolnic de sorginte comunistã, diplomaţii şi guvernanţii noştri aveau datoria moralã de a cere ca bunurile disputate sâ revină proprietarului de drept: Fundaţia Gojdu cu sediul la Sibiu.
Aceasta în contextul în care România restituie , pe bandă rulantă, toate bunurile solicitate de maghiarii din Transilvania , la insistenţele faţişe ale Budapestei, care însă nu a restituit în naturã bunurile naţionalizate în Ungaria. Şi care nu a ratat nici un moment – din 2002 prin intermediul lui Hungarian Human Rights Fundation, care are sediul la New York – de a acuza România în faţa forurilor intemaţionale ( ex:Varşovia, adunare OSCE, octombrie 2004) pentru că nu a restituit încâ în totalitate bunurile naţionalizate de fostul regim comunist. Farã îndeplinirea acestei minime condiţii morale, în cazul ratificãrii Acordului din octombrie 2005, fundaţia sibianã pierde pentru totdeauna orice posibilitate de a mai recupera patrimoniul ce i-a fost naţionalizat, prevederile testamentului lui Gojdu nemaiputând fi puse în aplicare de cãtre instituţia pe care a creat-o în beneficiul neamului românesc. Iar Fundaţiei sibiene – în lipsa fondurilor şi a bunurilor materiale ce îi revin de drept şi pe care cele douã state le naţionalizează din nou – nu-i râmâne decât sã se desfiinţeze.
Votul din Camera Deputaţilor, din 30 martie 2006 – prin care s-a respins OUG nr. 183 şi implicit Acordul din 20 noiembrie 2005, la limitã de vot (cu unul singur in plus, prin mana unui ziarist ZIUA – nota mea!) şi dupã îndelungate şi tensionate dezbateri – a demonstrat cã trădarea lui Gojdu şi a idealurilor sale poartã astãzi un nume distinct: reprezentanţii MAE român şi deputaţii coaliţiei aflate la guvemare – PNL, PD, PC şi UDMR.
…Guvemele, prim miniştrii şi miniştrii de exteme vin şi pleacă de pe scena politicã românească. Dar Gojdu – prin faptele sale, al cãror corolar îl reprezintă fundaţia care îi eternizează numele – rãmâne veşnic în sufletul şi în conştiinţa românilor, aşa cum a dorit, mărturisind: “Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat român; iubirea ce o am faţã de naţiunea mea, neîncetat mă face să stărui în faptă pentru ca şi după moarte sã pot erumpe de sub gliile mormântului spre a putea fi pururi în sânul naţiunii mele”.
Schimbare de tactica la Realitatea TV, dictata probabil chiar din salonul de spital unde Vintu isi asteapta a doua pereche de catuse pe anul asta: o stire pozitiva despre Elena Basescu! Probabil prima stire normala despre un membru al familiei prezidentiale din ultimii trei ani. Astfel, Realitatea TV prezinta cum europarlamentarul PDL Elena Băsescu a rostit trei discursuri în Parlamentul European, în prima zi a sesiunii plenare. Intre timp a mai rostit trei, toate pe teme interesante – tigani si baza de date MENS, ungurii si Rosia Montana, IMM-uri – dupa cum puteti citi mai jos. Voi reveni cu filmarile!
Baze de date referitoare la origini etnice
In urma cu o luna Parlamentul European isi exprima ingrijorarea cu privire la expulzarea in masa a cetatenilor de etnie roma si respingea orice corelatie intre criminalitate si emigrare. La randul sau, Romania a promovat inca din 2007 o strategie europeana pentru incluziunea romilor, idee subliniata si la Consiliul European din septembrie.
Sublinez ca pana in prezent nu s-a ajuns la nici o solutie multumitoare. Dimpotriva, relatarile din mass-media cu privire la existenta bazei de date franceze MENS readuc in discutie respectarea principiului nedescriminarii.
Consider ca, drept urmare, Comisia trebuie sa demareze o ancheta in statele membre vizate pentru a se asigura ca procedurile administrative nu decurg din profiluri realizate pe criterii etnice.
In incheiere, doresc sa salut angajamentul oficial luat vinerea trecuta de guvernul francez in directia respectarii legislatiei europene referitoare la libera circulatie. Franta si Romania trebuie sa actioneze impreuna pentru a facilita incluziunea sociala a romilor si obtinerea finantarilor necesare.
Catastrofa ecologica din Ungaria
Presedinte, doresc sa-mi exprim si eu compasiunea pentru cele intamplate si sa fac urmatoarele remarci.
Conform estimarilor Greenpeace acest accident este mult mai grav decat cel petrecut la Baia Mare in anul 2000. Precizez ca atunci nu s-au inregistrat pierderi de vieti omenesti iar efectele in timp au fost relativ reduse.
2007, Parlamentul European, Audiere privind Moldova – “Drepturile omului in conflictele inghetate (exemplul Transnistriei)”: “Reprezentantul Civic Media a aratat ca statul militarizat de la Nistru reprezinta o provocare majora la adresa NATO si a intregii Uniuni Europene in contextul avansului Rusiei la Marea Neagra si inspre Europa Occidentala, inclusiv prin metode specifice razboiului economic. Una dintre solutiile europene care ar putea duce la eradicarea acestui conflict rece ar fi declansarea procedurilor de integrare a Republicii Moldova in Uniunea Europeana in acelasi pachet cu Balcanii de Vest, reintregind Europa pana la granita sa rasariteana fireasca.” (Integral laCivic Media)
2010, Palatul Cotroceni, Discursul sefului statului la receptia oferita membrilor europeni ai Comisiei Trilaterale (tema Moldovei): “Menţinerea Balcanilor de Vest într-un areal de incertitudine în lipsa unor perspective clare de aderare la structurile europene perpetuează focare de instabilitate cu potenţial de amplificare în regiune. Din punct de vedere al integrării europene, includerea Republicii Moldova în grupul ţărilor situate în Balcanii de Vest este o necesitate. Dimensiunile sale reduse îi permit să avanseze mai rapid pe drumul integrării, apropiindu-se, mai degrabă de statele din Balcanii de Vest, decât de cele estice” (Integral la Mediafax)
Modul cum protestatarii, aflati cu salariile taiate inca din iulie, au stat cuminti in august, nepasatori in septembrie, dar au explodat subit in octombrie sugereaza ca exista o legatura spontana intre protestul nemultumitilor furiosi si calendarul Opozitiei nerabdatoare, satula sa tot priveasca ciolanul, numai cu binoclul, de la distanta.
Ca urmare, in timp ce multimea se buluceste spontan la usile institutiilor, cerand insistent capul lui Motoc, liderii de sindicate si-au facut propriul lor calendar antimotoc, cu care sunt prezenti chiar la fata locului, ca sa vada si televiziunile ca ei nici usturoi n-au mancat, nici microfonul ne le miroase a greva neautorizata.
Protestatarii, insa, nu sunt cu gandul la usturoiul liderilor. Pe fata lor, citesti ca leafa e mica, dupa buget, familia e mare, copiii rabda de foame, gigacaloria a devenit scumpa si nu-i treaba lor golirea visteriei, dupa ce Vosganian a trimis banii pe apa sambetei, dintr-un moft, ca sa iasa Geoana presedinte.
Profitand de prilej, unele canale TV toarna gaz peste rating cu interviuri spontane, ca si cum ar intreba: “nu-i asa ca cei cinci sute de lei cati primesti nu-ti ajung sa platesti intretinedrea, lumina, telefonul plus hrana familiei, formata din cinci persone?”. Drept raspuns, cel intrebat arata fluturasul, iar camermanul trece la alt razvratit, cu alt fluturas, dinainte pregatit, tot spontan.
Cu acelasi prilej, alte televiziuni toarna rating peste gaz, dand imagini cu vilele liderilor de sindicat si informatii despre nevestele liderilor, angajate la stat cu venituri de sute de milioane lei vechi, despre care habar n-au cei cu venitul de cinci sute de lei noi.
Cea mai mare greseala e sa te iei dupa unii, sa le dai dreptate la altii sau sa nu observi ca, oricat i-ai taia functionarului de la Finante dreptul la sporuri, tot nu-i poti taia dreptul la spaga.
Este foarte greu sa-l deosebesti pe cel ce se linge pe degete la stupul cu acest drept de cel care nu lucreaza cu publicul, nu umbla la stup si nu-si linge nici macar o unghie. La asa ceva, cred ca n-are solutie nici Europa, cand ne da peste nas, ca finantele si vamile din Romania sunt campioane nationale la spaga, categoria cocos.
N-as vrea sa fiu in pielea ministrului Finantelor, protejata de bodiguarzi, pentru ca nu cumva sa-si dea demisia, dar nici lui nu cred ca i-ar conveni sa fie in pielea mea, atat de neprotejata, incat nici n-am de unde sa demisionez.
In asemenea situatie fara iesire, ministrul face naveta de la birou acasa, de acasa la Palatul Victoria, de la palat la birou, din nou acasa si din nou la birou, ca sa creada protestatarii ca e in cautare de solutii, dar nu le gaseste, fiind ascunse in carul cu fan.
Liderii alearga si el de colo-colo, in directii neprecizate si fara busola, intrucat nu-i poti chema sa dea socoteala la ceva spontan, care nu e nici greva, nici demonstratie ci numai o mica zarva, aflata in curs de generalizare spontana.
Nimeni nu stie cand si cum se va termina totul, intrucat nu stim cand si cum a inceput. Singura proba de la dosar este calendarul Felix, unde prima scadenta pentru atragerea de partizani contra puterii este 25 octombrie.
Nu-i exclus sa fie o data fatidica, pusa sa coincida si cu protestele spontane dar si cu recenta stire ca, in curand, la familia antenelor Felix-Vantu, se va alatura si Antena-Patriciu, despre care nu incape indoiala ca va fi, si ea, dotata cu butoane spontane, bune sa cheme toti nemultumitii din birouri sub steagul revoltei si sa aduca toti revansarzii de la butoane, la ciolan.
Mai exista, totusi, presa, in Romania. Un articol captivant, intesat de note fine, mai ales in subtext, a aparut ieri in Adevarul, despre povestea lui Sorin Miscoci. Scris de Cristian Delcea si Mihai Voinea el reda o situatie extrema, despre care s-a vorbit prea putin, si anume ca in tara s-a crezut ca Sorin Miscoci a fost ucis. Relatarea prinde din tensiunea inregistratata in acea perioada, atat de tanarul cameraman rapit in Irak cat si de noi, colegii lui mai implicati, cei care am trait incordati evolutia rapirii (personal am scris primul articol despre rapirea celor doi, extras din ziar la cererea serviciilor secrete si apoi reintrodus, la editia a doua, cand totul a devenit public), finalizata pana la urma cu… sentimente amestecate, cum zic americanii. Felicitari celor doi ziaristi! De fapt, celor trei, cu tot cu protagonist!
Sorin Mişcoci: „Băsescu a crezut că sunt mort“
Cristian Delcea, Mihai Voinea
Fostul jurnalist capturat în Irak, în prezent cameraman al Preşedinţiei Române, explică motivele pentru care Traian Băsescu s-a ataşat mai mult de el decât de ceilalţi doi colegi ai săi. Sorin Mişcoci crede că este în viaţă datorită preşedintelui Traian Băsescu. La rândul său, şeful statului s-a ataşat de Sorin şi l-a luat cameraman la Cotroceni.
Vă prezentăm astăzi ultima parte a seriei de articole dedicate unuia dintre cele mai importante evenimente din România ultimului deceniu: răpirea a trei jurnalişti români, în Irak, în primăvara anului 2005. Sorin Mişcoci avea 30 de ani pe atunci şi era cameraman la Prima TV. Era necăsătorit, dar plănuia să se însoare în toamna acelui an. Se obişnuise cu deplasările periculoase şi a acceptat din prima propunerea de a merge la Bagdad pentru o serie de reportaje. Celor doi jurnalişti de la Prima TV li s-a adăugat Ovidiu Ohanesian, reporter la “România liberă”.
Sorin Mişcoci îl cunoştea pe Omar Hayssam, sirianul care s-a dovedit a fi creierul răpirii. Filmase un interviu luat lui Omar de Marie-Jeanne Ion, după ce sirianul răscumpărase câţiva marinari români închişi în Yemen sub acuzaţia de crimă. Pe Mohammad Munaf l-a cunoscut în zilele dinaintea decolării spre Irak. „Părea OK. Pe atunci aveam încredere în oricine. Dacă îmi spuneai că zăpada e neagră, te credeam”.
Grupul ziariştilor români a plecat în Irak la 22 martie 2005. Timp de o săptămână, jurnaliştii au alergat după interviuri şi reportaje. Au ajuns până la Ayad Allawi, prim-ministru al Irakului la acea vreme. La 28 martie mai aveau de făcut un singur interviu, apoi ar fi trebuit să părăsească Irakul. Nu bănuiau că mai aveau de petrecut acolo 55 de zile de teroare.
Îngheţata dinaintea furtunii
28 martie 2005, spre seară. Mişcoci îşi aminteşte: “Eram în maşină, Munaf ne conducea spre hotel. Tot insista să oprească, să cumpere îngheţată, deşi niciunul dintre noi nu voia îngheţată. A coborât din maşină. A zăbovit zece minute, timp în care l-am văzut când vorbea la telefon. A venit cu îngheţata, am mâncat-o şi am plecat. Apoi, la scurt timp, ne-a depăşit o maşină albă. Avea sirenă ca maşinile de poliţie”. Maşina albă s-a pus de-a curmezişul şoselei, din ea au coborât mai mulţi bărbaţi înarmaţi care ţipau şi făceau semne să se deschidă portierele. Sorin Mişcoci: „Pe mine şi pe Ohanesian ne-au băgat în portbagaj. Pe Munaf şi pe Marie-Jeanne i-au băgat în altă maşină. Ohanesian tot deschidea portbagajul pe dinăuntru, dar în spate era o maşină a răpitorilor. Se dădea unul jos şi trântea portbagajul la loc”.
Prioritate de dreapta jacuzza:J’acuzz : Fundaţia nu-i decât o ţeapă. Barca de salvare a “sectei”, după eşecul previzibil de la congresul PDL
” – Hai, ţaţo, la Union ! “
Am aşteptat cu postarea ca sa fiu sigur că Traian Băsescu nu va veni la şuşa de lansare a Fundaţiei baconschiene, la Ateneul Român. Eram aproape sigur, mai ales dupa ce pe site-ul oficial al Preşedintelui României, pentru 13 octombrie 2010 nu apărea vreo altă activitate publică anunţată, dupa ora 12:30 pm.
Azi este seară de gală la Ateneu, a venit lumea bună să participe la lansarea Fundaţiei, întârziată cu o oră, în speranţa sosirii preşedintelui Traian Basescu.
Dar ce-i cu această fundaţie ? Care-i al său raison d’être ?
Platformă nouă în PDL ?! Aiurea, nici vorbă, este nucleul creării noului partid al sectei, eveniment planificat pentru anul viitor.
Ia auziţi aici mostră de panseu de ministru “de dreapta”, europupincurist:
Este un partid care încasează, guvernează în timp de criză, şi-a asumat nişte măsuri care evident sunt nepopulare, chiar dacă sunt trecătoare, chiar dacă sunt necesare, chiar dacă nu puteau fi evitate, dacă vrem să însănătoşim economia, să punem disciplină fiscală într-un haos, să evităm căderea în prăpastie, aşa cum s-a întâmplat cu ţări nu prea departe de noi, mai ales că noi nu avem plasa de protecţie a eurozonei, deocamdată.
PS VR: Surse confidentiale ne-au transmis ca ministrul si teologul Baconschi a fost consolat indelung, in culise, de ambasadoarea Vulpe, venita urgent la fata locului in mana cu Politische Theologie II. Die Legende von der Erledigung jeder Politischen Theologie, asa cum iesise din jacuzzi…
November 15th, 2010 
VR 
Secretul lui Băsescu
Posted in 
Tags: 
