Aşa-zisa carte-bombă lansată de grupările de gherilă din slujba lui Mircea Geoană, „Prădarea României“, ar fi trebuit să se numească „Trădarea României“ şi să fie o reflexie a intenţiilor reale ale conspiratorilor fostului partid comunist, coafat drept social-democrat. Este vorba de centrul de comandă şi control condus de eminenţa cenuşie a PSD, Viorel Hrebenciuc, alintat în intimitatea pesediştilor cu apelativul „Javra“ (strict autentic – nm). Conform declaraţiilor incendiare făcute de omul de afaceri şi editorul ziarului „Curentul“, Mihai Iacob, în emisiunea „Naşul“ de la postul B1TV, schema otrăvită de atacare a preşedintelui Traian Băsescu prin intermediul unor foşti slujbaşi ai statului, rejectaţi din sistem în urma unor grave abateri, a fost sifonată public, într-un cadru restrâns, de artizanii jocurilor PSD, încă din luna octombrie. Cunoscutul „garant“ al lui Mircea Geoană, şi nu numai, Marian Vanghelie, cârtiţa politică infiltrată până în arhiva secretă a DGIPI, a divulgat din greşeală la o discuţie informală planurile de atac ale candidatului Mircea Geoană. Metoda este simplă şi se bazează pe tacticile clasice de gherilă: hărţuirea continuă a adversarului, respectiv a preşedintelui Traian Băsescu, şi îndreptarea atenţiei publice pe piste false, „explozive“. Scopul şi mijloacele: protejarea şi conservarea alesului PSD, Mircea Geoană, introducând hămăitori de serviciu şi amplificând la maximum făcătura prin intervenţia gălăgioasă a vectorilor de influenţă aserviţi din mass-media, tip Chirieac-Roşca. Aceeaşi manevră s-a putut constata şi ieri, la scandalul creat pe fondul mascaradei confruntării televizate, când aceeaşi „javră“ i-a băgat la înaintare pe Vadim şi Becali, „creaţia“ lui, după cum a mărturisit într-un interviu recent. La discuţia din luna octombrie, la care a participat şi Mihai Iacob, Vanghelie s-a lăudat bombastic că principala temă de asalt la preşedintele Băsescu va fi chiar controversatul caz Hayssam. Influentul manipulator PSD-ist avea încă de atunci creionat cadrul exact de atac, conceput în laboratoarele lui Viorel Hrebenciuc şi Mircea Geoană. Vanghelie s-a scăpat în ce priveşte organizarea planului murdar până la cele mai mici amănunte şi, în special, asupra faptului că vor fi folosiţi doi foşti procurori şi doi foşti ofiţeri ai SIE, implicaţi în cazul Hayssam, care vor reclama „dispariţia“ a patru milioane de dolari din pretinsa răscumpărare, a relevat Mihai Iacob. În intervenţia sa făcută în direct, prin telefon, cu Elena Udrea în studio – care a căzut de acord că scenariul este foarte credibil -, Mihai Iacob a mai dezvăluit că tartorul PSD, Viorel Hrebenciuc, urma să asigure promovarea mediatică a cazului, prin intermediul posturilor Antena 3 şi Realitatea TV şi a cotidianelor „Jurnalul Naţional“, „Gardianul“, „Ziua“ şi „Cotidianul“. Iacob afirmă că l-a avertizat pe Vanghelie că adoptarea unui asemenea plan, care are în calcul şi foşti procurori, şi foşti ofiţeri SIE, riscă să afecteze siguranţa naţională a României şi să arunce o umbră de neîncredere asupra instituţiilor statului în faţa partenerilor euro-atlantici ai ţării. „Nu-i nimic! Viorel a promis că se ocupă el de asta!“, a afirmat cu lejeritate Vanghelie. În faţa unui asemenea răspuns care sfidează responsabilitatea firească pe care trebuie să o aibă un om politic faţă de securitatea naţională, Mihai Iacob a atenţionat mai multe instituţii ale statului.
Ceea ce putem constata însă, ca observatori ai evenimentului despre care aveam cunoştinţă încă de dinainte de a se derula, este că desfăşurătorul acestuia a urmat exact planul enunţat din prostie de Marian Vanghelie. Bomba-buzdugan a fost dată în „Jurnalul Naţional“, „în exclusivitate“, vineri, 13 noiembrie, sub titlul „Cazul Hayssam: Unde sunt banii pentru răscumpărarea jurnaliştilor?“ şi cu ameninţarea că luni vor urma dezvăluiri fulminante, în acelaşi cadru de „exclusivitate“ aranjat de Viorel Hrebenciuc cu „fratele“ Felix Voiculescu, viitor „prim-ministru“ sub „preşedinţia“ Mircea Geoană. Rapid, ministrul-fantomă al economiei PSD, Sorin Ovidiu Vîntu, apăsase deja butonul roşu care porneşte teleghidarea „liderilor de opinie“ la Realitatea TV. De luni, toate gurile de foc ale trusturilor celor doi moguli cu interese economice asupra sectoarelor strategice ale României au răguşit de cât au tras în preşedinte din toate direcţiile. Problema scenariştilor şi regizorilor de mâna a doua a făcăturii anti-Băsescu este că şi-au ales actori conform mediului corupt în care se scaldă. Cei doi procurori rejectaţi sunt, în ciuda propagandei trusturilor Vîntu şi Voiculescu, persoane a căror integritate morală şi profesională s-a volatilizat de mult. Vocalista Angela Ciurea, fost procuror DIICOT în perioada 1 august 2006 – 6 ianuarie 2009, a fost exclusă din magistratură pe 16 septembrie 2009, după ce s-a hârjonit sub soarele Nisei chiar cu unul din inculpaţii dintr-un dosar pe care-l instrumenta, nimeni altul decât spionul răsăritean Stamen Stancev. Conform informaţiilor care au dus la revocarea sa, Ciurea s-a deplasat la Nisa împreună cu avocatul lui Sancev, după ce tot ea ceruse şi obţinuse ridicarea interdicţiilor de a părăsi ţara de către spionul anti-NATO. Şi dus a fost. La fel, ce coincidenţă!, vioara întâi în filmul „Trădarea României“, procurorul Ciprian Nastasiu, a fost revocat din funcţia de adjunct al şefului DIICOT în urma scandalului fugii lui Omar Hayssam, după ce chiar el solicitase eliberarea sirianului din arest.
Filiera SIE-Hayssam-PSD şi viceversa
Omul de afaceri sirian cu serioase legături secrete cu serviciile de informaţii prezente în Orientul Mijlociu a fost dintotdeauna un privilegiat al regimului PSD: de la favorurile economice obţinute ca membru al anturajului aeropurtat al lui Ion Iliescu până la pseudo-operaţia prin care ar fi scăpat de cancer, realizată artistic de fidelul lui Mircea Geoană, fostul ministru al Sănătăţii, Mircea Beuran. La fel, co-autorul cărţii de intoxicări electorale este, se spune, un apropiat de-al Mihaelei Geoană, soţia para-oengistă a şefului PSD. Cu toate acestea, nici chiar principalul autor, procurorul Ciprian Nastasiu, nu-şi permite să mintă pe cât şi-ar fi dorit PSD, pentru că la lansarea cărţii sale a recunoscut că preşedintele Băsescu i-a spus doar: „Nu pot să-ţi dau sfaturi, faci ceea ce este legal“. Misterul care încă planează asupra Afacerii Javra contra Şefului Statului este legat de folosirea unor foşti agenţi SIE în combinaţia anti-Băsescu, ceea ce ar putea duce la constatarea încălcării unui jurământ, cât şi a datoriilor profesionale ale unor ofiţeri români de informaţii. La ora închiderii ediţiei, aşteptam răspunsul oficial al instituţiilor speciale implicate în elucidarea acestei afaceri.
Ministrul de stat român Eugen Tomac, europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu și senatorul român, Mihaela Popa, îndeamnă cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia română să-l voteze pe Traian Băsescu pentru un nou mandat la Cotroceni. Cei 3 au susținut azi, 18 noiembrie, o conferință de presă la Chișinău în care și-au manifestat atitudinea de susținere pentru președintele român și pentru politica acestuia față de R. Moldova.
”Traian Băsescu a fost cel care a susținut urgentarea precedurii de redobândire a cetățeniei române pentru moldoveni. Totodată, cu susținerea lui, a fost adoptată ordonanța de urgență privind reducerea termenului de redobândire a cetățeniei. La indicația lui am făcut tot posibilul de a susține Moldova și cetățenii acestei țări în Parlmanetul European”, au ținut să sublinieze cei trei în decursul zilei de astăzi.
”Este unicul partid de guvernare care are program de guvernare cu privire la românii din afara granițelor”, a ținut să precizeze Tomac în discursul său de susținere pentru PDL și Traian Băsescu. Aceeași sursă a ținut să amintească presei că el a fost candidatul PDL la funcția de deputat în Parlamentul României în 2008, atunci când a adunat mai mult de jumatate din voturi, dar ”o întâmplare nefericită a făcut ca Tudor Panțâru să ajungă cel care a ajuns în legislativul român”.
Reprezentanții PDL au criticat Partidul Social Democrat și pe candidatul acestuia, Mircea Geoană, spunând că politica acestei formațiuni față de R. Moldova este doar una imaginară și că ”au existat cazuri în Parlamentul European, când socialiștii din România s-au opus urgentării procedurii de redobândire a cetățeniei române pe motiv că astfel s-ar deteriora relațiile României cu Federația Rusă”.
Interviu Roncea cu Sebastian Lazaroiu (II) – Geoană a mers la Moscova pe urmele lui Patriciu Consemnat de Victor Roncea Sebastian Lăzăroiu: Trebuie să fie făcute privatizări, dar şi în avantajul statului român, iar în zonele care sunt de importanţă strategică, trebuie să ne gândim de mai multe ori îninte de a face privatizări. Ori aici e ceea ce, de fapt, a încercat preşedintele Băsescu să împiedice şi ceea ce va încerca în cel de-al doilea mandat, pe care îl va obţine, şi ceea ce Vîntu şi Voiculescu îşi doresc să nu se mai întâmple. De aceea, pentru ei, Băsescu e un obstacol. Geoană e mult mai flexibil şi sunt convins că tot sprijinul pe care îl primeşte acum va trebui să îl plătească, va trebui să plătească nota de plată pentru acest sprijin, dacă ar ieşi preşedinte, ceea ce presupun că nu se va întâmpla. Victor Roncea: Credeţi că putem vorbi despre o reînnodare a „firului roşu“ prin această „excursie“ făcută în secret de dl Geoană la Moscova şi prin întâlnirea cu un personaj controversat din lumea serviciilor secrete ruseşti, dl Golovin, ofiţer GRU? – Deocamdată nu mă pot pronunţa. E un caz delicat. Preşedintele a confirmat că a existat această vizită, a fost solicitat şi de Crin Antonescu în acest sens. Deocamdată m-aş rezuma în a afirma că este total în neregulă ce a făcut Mircea Geoană. Era vicepreşedinte al CSAT, era preşedinte al Senatului şi a făcut o vizită privată la Moscova, fără să ofere lămuriri. N-am văzut explicaţiile de rigoare. – S-a cam dat la fund în ultimele zile. – Da, dar e obligat să dea explicaţii clare, să aflăm exact ce a discutat acolo. Însă e total în neregulă ce a făcut, probabil că dânsul a crezut că nu se află, nu se va şti, ceea ce nu se face în niciun stat democratic, civilizat al acestei lumi. Este o vizită extrem de suspectă, cel puţin suspectă aş putea spune. E o situaţie delicată. – Dar nu vi se pare demagocică intervenţia lui Crin Antonescu atâta timp cât şi partidul său are legături cu partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, perfectate prin intermediul lui Călin Popescu Tăriceanu şi Serafim Urechean? – Trebuie văzut. Numai dl Geoană poate să ne spună ce discuţii a avut acolo. Însă, se poate spune şi că dl Geoană a mers pe urmele lui Patriciu la Moscova. Este posibil să fie şi un asemenea scenariu. Sigur că asta l-ar putea pune în dificultate pe dl Crin Antonescu, care este candidatul sprijinit de Dinu Patriciu. – E garantat de Dinu Patriciu… – E garantat de Dinu Patriciu!, deci s-ar putea să fie şi dl Crin Antonescu într-o situaţie dificilă dacă acesta e de fapt conţinutul discuţiilor de la Moscova.
Sondajele de opinie sunt manipulate
– Dle Lăzăroiu, sunteţi în primul rând sociolog. În toată această perioadă au apărut numeroase controverse legate de sondajele de opinie. Unii candidaţi chiar şi-au exprimat rezerva faţă de nivelul la care sunt cotaţi. Ce credeţi, sunt manipulate sondajele de opinie, mai ales când unele institute de sondare sunt patronate de aceiaşi membri ai „Coaliţiei GRIVCO“? – Dle Roncea, e foarte-foarte adevărat. Eu cred că da, multe dintre ele sunt manipulate. Ce a apărut nou în această campanie e că între institute mari apar contradicţii, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. – Ştiu că s-a semnat la un moment dat un cadru deontologic între marile institute, pentru a se evita deprofesionalizarea. – A existat chiar o Asociaţie al cărei rol era, printre altele, să sancţioneze abaterile evidente în acest domeniu. Dar a dispărut… Aş vrea să vă amintesc că atunci când am venit la Cotroceni am luat decizia de a mă retrage din lumea aceasta, tocmai pentru că mi s-a părut că solidaritatea de breaslă era prost înţeleasă, existând ideea că trebuie să ne acoperim atunci când se făceau greşeli mari, ceea ce eu am respins şi am fost blamat pentru aceasta. Eu n-am înţeles niciodată să-mi apăr breasla acoperind erorile grave ale altora, ceea ce este valabil şi pentru presă. Eu cred că presa trebuie să clarifice problemele presei, şi dacă există jurnalişti oneşti care sunt deranjaţi de aceste etichete – „presa manipulează“, „presa dezinformează“ – să iasă şi să spună ei cine o face, pentru a se delimita. – Mulţi o fac în mediul online, unde s-au refugiat, spaţiu care devine din ce în ce mai credibil, tocmai din aceste motive. – Exact: s-a transferat foarte mult din credibilitatea presei „mari“ în mediul online, unde găseşti analize pertinente, poziţii obiective etc… Un refugiu pentru mulţi jurnalişti oneşti. Am făcut paralela aceasta pentru că mi se pare importantă. Realmente, şi în presă, şi în ce priveşte sondajele, lucrurile merg din ce în ce mai prost. Am ajuns într-o situaţie în care breasla este total dereglementată, în care nu se mai respectă nicio valoare, niciun cod, la fel ca şi în presă.
Două institute centrale de sondare fac un joc suspect – Dar cât de mult pot influenţa aceste rezultate false? – Eu nu cred în această influenţare. Am făcut studii încă din anul 2000 pe influenţa sondajelor de opinie asupra comportamentului electoral. Atunci s-a dovedit ştiinţific că influenţa este foarte mică, de ordinul a unul-două procente. Influenţa mare nu este asupra alegătorului simplu, ci asupra militanţilor şi sponsorilor partidului. – Deci e un alt mijloc de presiune şi manipulare. – Exact. Dacă vrei să le arăţi sponsorilor că merită să investească în tine, trebuie să le arăţi că ai o cotă acceptabilă. La fel pentru a câştiga sprijinul militanţilor. – Am ajuns într-o situaţie în care şi presa, şi aceste institute par arondate la acel centru unic de comandă. – Da, trebuie văzut. Pentru că observ că sunt mai multe institute care dau o anumită ierarhie – nu vreau să dau nume -, dar sunt două institute care dau cu totul alte cifre şi chiar cu totul alte ierarhii. Dintr-o dată, cele două sunt pentru mine suspecte. E greu de crezut că toată lumea greşeşte şi numai doi sunt corecţi. Unul dă nişte rezultate, şi peste două săptămâni vine al doilea şi le confirmă. Şi ambele institute sunt „credibile“. Sigur, rămâne să vedem la primul tur de scrutin şi apoi la al doilea cine a avut dreptate, ce joc au făcut. – Aşadar, putem specula că Traian Băsescu stă de fapt mult mai bine în sondaje decât este prezentat. Din câte ştiu eu, există o diferenţă între preşedinte şi următorul candidat de circa 11 procente. – Diferenţa între Traian Băsescu şi următorul candidat, respectiv Mircea Geoană, este între 8 şi 12 procente, distanţă care se poate micşora sau mări până la primul tur.
Mogulii se folosc de criză ca să şantajeze ziariştii
– La ce credeţi că ne putem aştepta în următoarea perioadă, ţinând cont de agresivitatea aceasta malefică a unor personaje? – Deja în momentul acesta două televiziuni – şi nu numai ele – au mari probleme de credibilitate, mai ales de când a apărut scandalul acesta cu Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Dar nu numai asta: dincolo de ce spun în acea discuţie, în privat, să vedem şi ce spun aceşti „lideri de opinie“ pe post, ce rol joacă. Probabil aceste televiziuni vor încerca să se recredibilizeze, să nu mai ignore subiecte, cum au încercat şi cu acest caz, dar şi cu vizita lui Geoană la Moscova, care, după ce a apărut pe un site online, nu a fost preluat de nimeni, cu excepţia ziarului „Curentul“, a „Evenimentului Zilei“ şi a postului B1TV. Abia când a ieşit Crin Antonescu a apărut şi ştirea pe aceste televiziuni. Dar cititorii dvs trebuie să ştie că informaţia circula deja de trei zile. Dacă se va repeta acest fenomen, realmente înseamnă că domnii Vîntu şi Voiculescu şi-au făcut degeaba „televiziuni de ştiri“, pentru că nu mai au nicio credibilitate. – Şi-atunci vor încerca să se mute în Republica Moldova, să-i păcălească şi pe basarabeni, care trebuie însă avizaţi. – Da. Dar aceşti patroni sunt foarte interesaţi ca până pe 6 decembrie să-şi păstreze un dram de credibilitate ca să merite investiţia pe care au făcut-o în aceste televiziuni. – Şi cum credeţi că va arăta peisajul media după alegeri? – Mi-e foarte greu să-mi imaginez. Sunt oameni care au făcut nişte compromisuri foarte urâte. Mă gândesc la oamenii ăştia – la Vîntu, la Voiculescu – şi ei sunt de condamnat, dar mi se pare de condamnat şi reacţia foarte slabă a celor pe care îi conduc. Pentru că un ziar, un post TV nu este un simplu SRL în care patronul ordonă şi angajaţii execută. O televiziune trebuie să servească interesului public, interesului de informare al cetăţeanului. Altfel, nu-şi are nicio raţiune de a exista. – Or, în acest moment ei se întorc practic împotriva cititorilor, a telespectatorilor… – Şi nu le pasă. Dar, repet, reacţia celor care lucrează în aceste trusturi este foarte slabă. Sunt foarte puţini care ies şi spun: „există un subiect despre care noi n-am vorbit şi este important“. – Sau dacă ies sunt eliminaţi, pentru că patronii se folosesc de această criză economică. – Absolut. Multor jurnalişti li s-au redus salariile, sunt ţinuţi într-o stare de tensiune, strânşi în menghină, ca să aplice un anume comandament politic. Oamenii aceştia se vor trezi după 6 decembrie ca dintr-un coşmar. Şi se vor întreba: ce am făcut eu în ultimele şase luni? Mi-am bătut joc de meseria mea? – Înseamnă că organizaţiile profesionale de media ar trebui să aibă un rol mai mare. – Exact. Ca şi în breasla sociologilor, şi în cea a jurnaliştilor nu mai funcţionează aceste organizaţii, nu mai există un rol major al acestora. A existat o reacţie, însă destul de slab mediatizată, după cazul pe care l-aţi prezentat, Chirieac-Roşca. Au încercat să se delimiteze, că de fapt cei doi nu sunt jurnalişti, însă aceştia apar pe televizor, scriu în continuare, aşadar, legitim, s-ar putea numi jurnalişti. – Purtători de legitimaţie de presă… O ultimă întrebare: ca sociolog, cu ce diferenţă credeţi că va câştiga Traian Băsescu în turul doi? – Va fi o bătălie foarte polarizată. Aceste campanii furibunde anti-Băsescu, duse în ultimii cinci ani, au avut totuşi un efect, prin stereotipurile inoculate. Va fi o luptă strânsă, o bătălie a mobilizării. Rezultatul va depinde foarte mult de modul în care forţele celor doi candidaţi din finală se vor mobiliza la vot. Va fi o victorie a lui Băsescu, la un scor strâns, dar mai mare decât cel prin care Năstase a fost înfrânt.
Într-un interviu acordat lui Mirel-Valentin Axinte, cunoscut în blogosferă datorită blogului bleen.ro, preşedintele Traian Băsescu a declarat că greva de la metrou este instrumentată politic de fostul senator PSD, Ion Rădoi, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou: „Vorbim de bun simţ pe care nu-l văd la cei de la metroul bucureştean. Au fost puşi de liderii PSD. A fost un senator PSD, Rădoi, lider de la metrou, care a reuşit să blocheze traficul ca să arate că puterea nu reuşeşte să dea salariaţilor de la metrou un plus de 50% la salariu. Cred că este o probă a până unde poate merge lipsa de responsabilitate. Nu poţi să condamni un oraş la aglomeraţia care este acum în Bucureşti numai pentru că ai un interes pentru 22 noiembrie. Sper ca instanţa să suspende greva cel mai târziu mâine, o grevă a iresponsabilităţii. Nu cred că îi aduce câştig de cauză candidatului pe care îl susţine Rădoi.”
Traian Băsescu este de părere că procurorii Nastasiu şi Ciurea sunt folosiţi de politicieni într-o campanie electorală murdară: „Aceşti procurori, dacă discutăm de cei doi pe care i-am văzut ieri pe la televiziuni, sunt procurori care au fost respinşi de sistem, pentru că nimeni nu poate suspecta că eu am o relaţie bună cu CSM, dar CSM a stabilit eliminarea lor din sistemul de justiţie. Pe ei i-a eliminat sistemul de justiţie şi i-au recuperat partidele. Asta e problema lor, şi morală, şi s-ar putea să devină şi o problemă legală.
Preşedintele Băsescu pledează pentru deschiderea participării la CSM, care „nu trebuie să rămână un sistem perfect etanş”. „Trebuie modificată legea prin care e fixată structura CSM şi să dăm acces societăţii civile în CSM, oameni care nu fac parte din sistem, cu pregătire suficientă pentru a putea fi parte în sistemul de analiză al Justiţiei.
Cât despre vizita privată şi fără de ştirea CSAT a lui Mircea Geoană la Moscova, preşedintele opinează că aceasta „a fost absolut anormală, mai ales că domnul Geoană a declarat că s-a dus să încerce reglementarea cu federaţia Rusă în sistem privat”. „Rusia nu face cadouri, asta trebuie să ştiţi”, a conchis Băsescu.
Traian Băsescu promite că nu va dizolva Parlamentul, chiar dacă nu va fi acceptat cabinetul Negoiţă, că va nominaliza un nou premier, reprezentant al dreptei: „Dacă guvernul Negoiţă cade, nu voi merge pe concepţia dizolvării Parlamentului. Voi desemna un al treilea prim ministru. Va trebui să fie un premier care să reprezinte dreapta”.
Puteţi vedea înregistrarea întregului interviu, care a durat mai bine de o oră, pe site-ul basescu-live.ro
Iti citesc blogul si ma enervez de fiecare data cand vad ca scrii doar numele “Vantu” atunci cand te referi la Sorin Ovidiu Vantu. Sa stii ca sunt multi “Vantu” care nu au furat niciodata, care isi cer iertare atunci cand gresesc, care se roaga lui Dumnezeu si sunt chiar si Vantu care voteaza cu Basescu. Unul dintre acestia sunt eu. Pentru noi, pentru ceilalti “Vantu”, te rog sa faci un efort suplimentar si sa mentionezi de fiecare data si prenumele celui ce patroneaza trustul Realitatea-Catavencu atunci cand scrii despre el. Mai mult decat atat, avand in vedere ca blogul este in mediu virtual, iar vantu.ro este domeniul meu dintotdeauna cred ca termenul “vantu” imi apartine cel putin in acest spatiu 🙂
Spuneam in editorialul meu de azi din Curentul, ca “Sorin Rosca Stanescu, “Nasicul” de Snagov, santajistul ordinar de presa, dupa cum il califica presedintele tarii, Traian Basescu, ar trebui sa inteleaga ca chiar a flegmat impotriva vantului, care s-ar putea sa se spele pe maini de el mai repede decat crede, in speranta ca nu ii vor fi incatusate rapid”. N-au trecut nici opt ore de la publicarea lui si “fra-su lu’ dracu'” – vorba lui Bogdan Chirieac – Sorin Ovidiu Vintu, si-a si precizat pozitia. Uite ce poate face puterea informatiei si a cuvantului liber. Pam-pam.
Bogdan Chirieac si Rosca Stanescu, interzisi la Realitatea Tv de D.G. / HotNews.ro Sâmbătă, 14 noiembrie 2009, 18:12
Bogdan Chirieac si Sorin Rosca Stanescu nu vor mai fi invitati in emisiunile Realitatea Tv. Decizia vine dupa ce “Curentul” a dat publicitatii o inregistrare a unei discutii care ar fi avut loc, la sfarsitul lunii septembrie, intre seful ANI, Catalin Macovei, si doi jurnalisti, Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac. In stenograme se vorbeste despre mai multe documente cu care ziaristii amenintau sa-l compromita pe directorul ANI.
Cei doi jurnalisti au negat ca ar fi fost vorba de santaj.
“Doamnelor si domnilor, felul in care Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac inteleg, dar mai cu seama practica meseria aceasta nu are legatura cu felul in care noi o intelegem si practicam, cu regulile si cu principiile profesionale ale Realitatea TV. Drept urmare, Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac NU VOR MAI fi invitati in studiourile Realitatea TV”, a anuntat sambata prezentatorul jurnalului de la ora 18.00.
Presedintele ANI, Catalin Macovei, va fi invitat miercuri, la ora 11:00, la sedinta Consiliului National de Integritate (CNI), sa faca o informare pe tema inregistrarilor care au aparut in presa.
Alianta pentru Statul de Drept, formata din cinci organizatii neguvernamentale (alti mafioti –nota mea, VR) , a cerut joi convocarea de urgenta a Consiliului National de Integritate, care “poate cere revocarea presedintelui ANI” dupa aparitia in presa a inregistrarilor dintre Catalin Macovei, Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac.
Clubul Roman de Presa a transmis, miercuri, un comunicat prin care dezaproba “conduita profesionala si umana a celor doi oameni de presa”, Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chirieac, in timp ce pe mai multe site-uri au aparut noi inregistrari si stenograme ale unor discutii cu seful ANI, Catalin Macovei.
Ziarul “Curentul” a publicat joi noi inregistrari cu discutii intre jurnalistul Bogdan Chirieac si seful ANI, Catalin Macovei, despre care sustine ca au avut loc in masina, in drum spre intalnirea cu Sorin Rosca Stanescu si dupa plecarea de la restaurantul din Snagov. Potrivit ziarului, din discutii ar reiesi ca jurnalistul Bogdan Chirieac ar fi stiut despre ceea ce ii va solicita Sorin Rosca Stanescu sefului ANI.
Presedintele ANI, Catalin Macovei, a reafirmat miercuri seara ca a fost santajat de Sorin Rosca Stanescu, spunand ca este convins ca institutiile abilitate ale statului vor face lumina in aceasta chestiune, desi a evitat sa precizeze daca a facut sau nu o plangere penala.
STENOGRAMA INTEGRALA SI DEZVALUIRI DESPRE “EXCURSIA” LUI GEOANA PE FIRUL ROSU LA MOSCOVA IN EDITIA SPECIALA A ZIARULUI CURENTUL DIN ACEASTA SEARA
Radu Moraru: Am fost acuzat că am pus tunurile pe presă, noi în emisiunea “Naşul”, că aţi văzut că este o stenogramă celebră, de la Curentul, şi Bush a citit-o acum şi mâine i-o trimit lui Sarkozy. La un moment dat se vorbeşte despre un şantaj acolo, telespectatorii au văzut, este vorba aici despre personajul Sorin Roşca Stănescu. Tot cam aşa a dialogat cu dumneavoastră atunci când aţi spus, acum mulţi ani, că prin telefon a încercat să vă şantajeze? Tot în stilul ăsta a decurs conversaţia?
Traian Băsescu: Nu aşa, mult mai brutal. Atunci am înţeles că este un mafiot 100% şi am citit şi eu, am văzut în “Curentul” stenograma. Este exact tipul de dialog din filmul “Naşul“. Nu întâmplător este poreclit “naşul” şi probabil mulţi oameni…
Radu Moraru: Numai!, de ieri i-am luat porecla, numai, gata. Asta, gata. “Naşul” este numai aici.
Traian Băsescu: Nu este ceva între voi?
Radu Moraru: Nu. “Naşul”, de ieri, gata, i-am luat porecla. Nu, dar să vă spun o chestiune interesantă. Ştiţi că presa trebuia să relateze că stenogramele respective din “Curentul” noi le-am dat pe B1TV. Audienţă enormă că toţi ceilalţi era linişte, nu dădea nimeni, pâs. O zi întreagă nu a dat nimeni nimic. Doar B1TV, parcă era “Europa Liberă” de pe vremuri. La relatare trebuia să spună: aseară la emisiunea “Naşul” s-a vorbit… nu puteau să zică de “Naşul” că se încurca lumea, zice de Sorin Roşca Stănescu. Este prima oară când toate relatările vorbesc de SRS, Sorin Roşca Stănescu…
Traian Băsescu: Şi emisiunea “Naşul”.
Radu Moraru: Deci de ieri Sorin Roşca Stănescu “auf wiedersehen”, s-a terminat, noi suntem “Naşul”. Bun, revenim la stilul ăsta de presă. S-a spus că dumneavoastră aţi contribuit enorm la destructurarea presei, la cum să spun? Chiar într-o emisiune TV aţi spus că Bogdan Chirieac face parte din presa ticăloşită, aţi spus-o acum câteva luni.
Traian Băsescu: Da, şi nu v-a probat această stenogramă? Eu am observat că încerca să îl apere Macovei, dacă am înţeles bine stenograma. Domnule, ăsta a avut comportamentul unui peşte. A unui peşte care îi duce domnului Roşca Stănescu victima pentru şantajat. Ăsta este Chirieac. Deci …
Radu Moraru: Mi-a plăcut titlul “Bogdan Chirieac a condus-o pe nevinovata ANI la lupul SRS”.
Traian Băsescu: Să ştiţi că nu este singular acest mod de a face presă. Ce aţi văzut…
Radu Moraru: Dar este presă sau este o organizaţie de…?
Traian Băsescu: Este o organizaţie. Nu aţi văzut că şi Roşca Stănescu nu spune “eu”, “noi, noi”…
Radu Moraru: Ce ligă o fi asta? Că am văzut că este altă ligă, se cheamă într-un fel?
Traian Băsescu: Este liga din sistemul ticăloşit, domnule Moraru, de care vorbeam în anul 2004 şi acum aveţi şansa uriaşă, toţi, români şi ziarişti, să o vedeţi la suprafaţă. Uitaţi-o cât este de disperată, a ajuns să utilizeze mijloacele mass-media pe care le au la dispoziţie pentru intoxicări. Păi unde? Acest domn, SRS, da?, să nu îi mai spunem “naşul”, că vă degradez…
Radu Moraru: Aţi arătat încolo şi am zis că nu mai este…
Traian Băsescu: Acest domn, pur şi simplu, este o părticică, o picăturică din gurile de foc de atac pe tot ce înseamnă ce nu le convine lor. Lor! Lor înseamnă mai mulţi, între care eu v-o spun şi poate o să spuneţi: “Domnule preşedinte Traian Băsescu, eşti în campanie, vezi-ţi de candidatură, de ce ataci pe unul sau pe altul?” Pentru că cinci ani nu am putut să vorbesc, condiţia de preşedinte în funcţie nu-mi permitea, dar cea de candidat îmi permite. Vreau să ştiţi că expresia sistemului ticăloşit în România este ce vedeţi la Realitatea şi la Antene, tot acolo vedeţi oamenii care nici pe departe nu gândesc cum spun, dar pentru bani direcţia lor de atac este cine este inamicul public nr. 1 a ceea ce înseamnă, aşa cum spunea Stănescu, noi, preşedintele. Păi ne-a oprit să privatizăm Poşta, ne-a oprit să privatizăm sarea, Transelectrica…
Radu Moraru: Bine, ei mai spun ceva: ca să luaţi, că aţi luat dumneavoastră tot. De-aia i-aţi oprit ca să luaţi dumneavoastră tot.
Traian Băsescu: Da. Să le duc acasă. Deci, aceşti “noi” înseamnă instrumente de gen Chirieac, Roşca Stănescu. Să îi fac mari şi pe alţii pomenindu-le numele?
Radu Moraru: Nu.
Traian Băsescu: Nu ar merita.
Radu Moraru: Mă zgârie fantastic de tare unele nume…
Traian Băsescu: În spatele… Să ştiţi că sunt unii care se pretind onorabili, ştii? Dar s-au compromis din lăcomie, din lăcomie. Vorbesc de ziarişti. În spatele lor sunt cei cu bani şi proprietari de trusturi de presă. Fie că vorbim de Vântu, fie că vorbim de Voiculescu. Iar tot la categoria “instrumente” intră oameni politici, domnule Moraru. Când spuneam că sunt oameni politici controlaţi de unul ca Vântu, de unul ca Voiculescu, nu spun degeaba. Iar acest sistem, acum, luptă în disperare: ori dispare Băsescu din fruntea statului, ori, dacă nu, ştiu că trebuie să se schimbe. Este sistemul ticăloşit de care vă vorbeam, care nu m-a înfrânt ca pe Emil Constantinescu. Ăsta a venit şi, după patru ani de mandat, a ridicat mâinile în sus ca şi cum era prizonier de război şi a spus: “Pe mine m-a înfrânt sistemul” Un şef de stat, un şef de stat! Pe mine nu m-a înfrânt sistemul, mi-a fost teribil de greu, dar nu m-a înfrânt. Dar există o realitate: nici eu nu l-am înfrânt pe el. Ăsta e marele meu “challenge” pentru mandatul următor, dacă-l voi avea. Dacă nu, pe 22 şi pe 6 românii pot decide. Pot să aibă linişte cu Mircea Geoană, că vă spuneam de oameni politici. Întrebaţi-l într-o emisiune pe Mircea Geoană de câte ori a fost chemat ca lacheu în Delta Dunării de Sorin Ovidiu Vântu să primească instrucţiuni în această vară? Puneţi-i această întrebare şi, dacă el nu vă spune, vă ajut eu.
Radu Moraru: Da, mi-e greu să cred…
Traian Băsescu: Când un om de ăsta vrea să ajungă preşedintele României cu sprijinul acestei structuri care-şi spune “noi”, te întrebi ce opţiuni au românii? Ce opţiune au? Liniştea garantată de Geoană, dar controlată de moguli şi de oligarhi, sau…
Radu Moraru: Dar credeţi că Mircea Geoană… Deci eu sunt de acord cu aproape tot ce aţi spus, de-aia o să iau o secţiune de la CNA, pentru că mi-e foarte greu să vă întreb nişte chestii puerile, dacă aveţi probe? Că le aud 22 de milioane de români.
Traian Băsescu: Da.
Radu Moraru: Dar aş face nişte precizări: în aceste trusturi să ştiţi că există şi o altă categorie de ziarişti, tineri, plătiţi, sigur mai prost, sunt ziariştii cărora le-au scăzut salariile, dar care muncesc pe bune. Fără ei n-ar merge ăştia să…
Traian Băsescu: Domnule Moraru, dacă observaţi încerc să dau nume şi nu să generalizez, pentru că îi ştiu pe ziariştii care, săracii, stau la poarta Cotroceniului şi de ninge, şi de plouă, şi de e soare. Măi, ăia sunt nişte ziarişti de teren care aleargă, săracii, după o informaţie şi de multe ori, ori n-ai chef, ori nu poţi, ori nu le dai nici informaţia aia amărâtă să se ducă să-şi…
Radu Moraru: Bun, deci sunteţi de acord că…
Traian Băsescu: Categoric. Bun, sunt şi ziare…
Radu Moraru: Dar cu Mircea Geoană e cam dur spus că un candidat la preşedinţie, care are şanse mari să intre în turul doi, după unele sondaje vă bate din primul tur chiar…
Traian Băsescu: Chiar să şi câştige.
Radu Moraru: …să fie chiar aşa, adică nu cred că există în România un om de afaceri, cel mai mare să fie…
Traian Băsescu: Da.
Radu Moraru: Să sune aşa: “Hai băi, vino încoace, hai”. Nu cred. Totuşi, e prea mult, domnule preşedinte, e prea mult…
Traian Băsescu: Dar ce ziceţi dacă te sună preşedintele României pe tine, preşedintele Senatului, şi nu-i răspunzi pentru că discuţi cu Vântu? Ce ziceţi de asta?
Radu Moraru: O să-l întreb.
Traian Băsescu: Da, bine.
Radu Moraru: Da, m-aţi pus pe gânduri, pentru că…
Traian Băsescu: Dar nu, nu-i răspunzi 30 de minute. Nu-i răspunzi două ore preşedintelui României şi eşti numărul doi în stat. Şi poţi bănui că preşedintele României ştie pe unde te afli şi nu-i răspunzi la telefon numărului 1 în stat. Numărul 2 nu-i răspunde că nu poate fi deranjat când vorbeşte cu Sorin Ovidiu Vântu. Nu este posibil!
Radu Moraru: Poate era supărat pe dumneavoastră?
Traian Băsescu: Nu, nu. Încă nu apucase să se supere. Acum e supărat.
Radu Moraru: A, asta era de… Da, atunci am văzut pe HotNews, şi HotNews pentru mine e un reper în presa românească, că ar fi fost plecat.
Traian Băsescu: Unul din reperele care au rămas.
Radu Moraru: Că ar fi fost plecat din ţară la Moscova. Sigur au fost şi nişte speculaţii date apoi de alţi oameni politici pe piaţă, mă refer aici la Crin Antonescu, că ar fi primit un sprijin economic. Au spus-o şi alţii, dar nu… Ştirea e că a fost la Moscova. Aveaţi informaţia asta ca şef al CSAT? Trebuia sau nu era obligatoriu, dacă e o vizită privată?
Traian Băsescu: Nu pot decât să vă confirm că a fost la Moscova. O să-i răspund mâine, poimâine domnului Crin Antonescu, pentru că mi-a trimis o scrisoare. Dar ca să aveţi imaginea – pentru că nu vreau să discut mai mult – aduceţi-vă aminte că, după luna aprilie, într-o împrejurare, am spus “e bine că pleacă din CSAT”. Căutaţi în declaraţiile mele de presă şi veţi…
Radu Moraru: Mi-e şi frică să spun, că eu ştiu când aţi spus, dar deja, mai verific, să nu…
Traian Băsescu: Da. Deci există această declaraţie şi aveam în vedere exact acest lucru, că nu poţi să fii vicepreşedinte CSAT şi să pleci la întâlniri organizate de nu ştiu ce oameni la Moscova, fără ca măcar să îl informezi pe preşedintele CSAT-ului. Am auzit că domnul Diaconescu a spus astăzi public o minciună: că a informat toate organele abilitate. Nu ştiu pe cine o fi informat, dar pe preşedintele României trebuia să îl informeze. Dacă preşedintele Senatului nu a făcut-o, trebuia să îl informeze că pregăteşte un dosar. În primul rând, trebuia să contribui la ce are de spus Mircea Geoană acolo, pentru că nu putea să facă propria lui politică, dacă se ducea cinstit la Moscova. Şi trebuia să stabilim nişte repere, fie că era vorba de repere energetice, de repere de politică de vecinătate, de repere de siguranţă, securitate la Marea Neagră, de repere de relaţii cu ţările din Asia Centrală. Trebuia să le discutăm înainte de a pleca, pentru ca numărul 1 şi…
Radu Moraru: Dar dumneavoastră le discutaţi şi unul fiind în CSAT, atunci când plecaţi şi discutaţi anumite lucruri, sau vă întâlniţi cu…?
Traian Băsescu: Nu întotdeauna, dar probleme majore de politică externă, liniile de politică externă se stabilesc în CSAT şi pe urmă toată lumea le urmează. Dar, spre exemplu, cu ministrul de interne, cu orice ministru care pleacă – fie că e ministrul industriilor – să zicem la Moscova… când a plecat ministrul industriilor la Moscova ne-am corelat punctele de vedere pe toată problematica energetică.
Radu Moraru: A spus că a fost o vizită privată cine a informat… Vizită privată poate să fie, nu ştiu, s-a dus să discute despre fotbal.
Traian Băsescu: Şi eu cred la fel, cred că s-a dus la băi, la Moscova.
Radu Moraru: Bună poanta. Nu, eu nu cred. E cam frig de băi. Dar ştiţi ce nu am înţeles eu? De ce nu l-aţi primit pe Mircea Dinescu pe scenă, acolo la microfon, la Craiova, că ieşea un talk-show?
Traian Băsescu: Am avut un sentiment – uite, o spun foarte cinstit – un sentiment de repulsie. Eu sunt convins, şi el a şi declarat, că nu ar fi făcut… ar fi spus lucruri simpatice. Foarte bine, frate Dinescule, dar lasă-mă, domnule! La ce vrei să vii pe scenă cu mine să spui lucruri simpatice, când tu în fiecare seară mă faci în toate felurile? E o chestie de demnitate. Tu crezi că eu, Traian Băsescu, pot să vin să stau lângă tine sau să te primesc lângă mine când tu în fiecare seară mă faci în toate felurile, spui toate minciunile cu putinţă şi îţi mai miroase şi gura a petrol? Faci toate lucrurile astea şi vrei să…
Radu Moraru: Eu ştiam a vin, că omul are vie, îmbuteliază.
Traian Băsescu: Da. Faci lucrurile astea şi pe urmă vrei să vii ca şi cum nimic nu s-a întâmplat? Vii pe scenă cu mine la un miting electoral care nu era al lui, era un miting organizat pentru candidatul la preşedinţie. Mai şi spui pe urmă – sigur, eu ştim, pentru că a transmis invitaţia – că vrea după miting să mergem să mâncăm la el. Cum să stau, mă frate, să mănânc din farfuria ta când tu în fiecare seară faci ce faci?
Radu Moraru: Poate v-ar picura ceva în farfurie?
Traian Băsescu: Cât de lipsit de demnitate aş fi putut să fiu eu să accept o invitaţie de la unul care mă umileşte şi, nu în faţa a 22 de milioane de români, să spunem…
Radu Moraru: Dar de ce le luaţi aşa de în serios acuma de la toţi, şi de la Dinescu, şi de la…? Vă dor lucrurile astea?
Traian Băsescu: Sigur că mă dor, domnule, dar… avem fiecare familie.
Radu Moraru: Păi se spune că aveţi stomacul tare.
Traian Băsescu: Am stomacul tare, dar nu pot să nu mă gândesc: “Mama ce-o gândi?” Na, cât îs de în vârstă.
Radu Moraru: V-a sunat mama să vă întrebe: e adevărat?
Traian Băsescu: Las-o pe mama, doar ţi-am dat un exemplu. Stau cu trei fete în casă, da? Bun, nu stau în casă la mine; cea mică mai stă, cealaltă e la casa ei. Când văd la televizor ce spune Dinescu şi pe urmă să vadă că ta-su s-a dus să mănânce friptura lui Dinescu? Cât de jos trebuie să fii ca să faci lucrul ăsta, sau cât de lipsit de scrupule trebuie să fii să îl inviţi la masă pe unul pe care îl faci în toate felurile? Ce să arăţi, că…? Am înţeles că spunea “la mine a venit şi Geoană, a venit şi Iliescu, a venit şi…”. Băi frate, or fi venit, dar probabil că înainte să vină le făceai altceva, nu îi înjurai, îi pupai pe undeva, dar nu mă chema pe mine.
Radu Moraru: Pe obraji, nu… Nu mai şoptiţi acolo. Domnule preşedinte, eu m-am prins. Ştiţi de ce e aşa?
Traian Băsescu: Deci, domnule Moraru, ca să ne înţelegem. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am nimic cu acest om, cum nu am cu nici unul care spune toate prostiile. Roşca Stănescu, pentru el eram acum vreo lună şi jumătate terorist, vindeam arme la terorişti, da? Iar el, şantajist ordinar. Nici măcar nu mă deranjează, dar nici nu pot să nu îi spun. Niciodată nu am să îi port nici ranchiună, nici nimic, că nu pot eu. Dar să îmi ceri să fiu într-o relaţie publică amicală cu tine, când tu când eşti singur faci ce faci? Dumnezeu să mă ierte, asta nu pot. (…)
Radu Moraru: Credeţi că e atât de vital votul, să zicem, e mult mai important acum decât a fost în 2004?
Traian Băsescu: Este important pentru că s-a dovedit ceva: că pot să nu aibă mâna pe instituţiile statului. Pot să încerce să le şantajeze ca pe draga ANI, Macovei, da? Pot să încerce… Problema este dacă le reuşeşte. Cum a încercat şi cu mine Roşca Stănescu: ori te distrug, ori închizi dosarul lui Patriciu. Ca şi cum eu eram şi judecător, şi procuror. El nu înţelesese că venise un preşedinte al României, nu un lacheu al oligarhiei, la Cotroceni. Asta nu înţelesese şi asta n-au înţeles mulţi, vreo doi ani. Când s-au prins au spus: hai să scăpăm de el. Suspendare în parlament şi îl trimitem, că noi, toate partidele, trebuie să facem voturi de o eliminare a unuia care nu înţelege că noi suntem jupânii şi nu poporul român. Eu m-am dedicat românilor timp de cinci ani. Şi aşa voi rămâne în mandatul următor.
Sunt nevoit sa fac cateva lamuriri in randurile de mai jos, in urma telefoanelor si mesajelor primite in cursul zilei de ieri de la mai multi colegi ziaristi din presa centrala, dupa ce s-a raspandit zvonul in lumea jurnalistilor ca se incearca salvarea ziarului Ziua de la falimentul total.
Nu, nu ma intorc la Ziua, nici ca redactor sef nici ca director, dupa cum mi s-a propus prin interpusi. Ziarul Ziua a murit. Ceea ce se mai aude azi despre si dinspre el sunt doar ultimele horcaieli. Ziarul Ziua a fost ucis o data de Rosca, prin vendeta sa personala cu Basescu. Ziarul Ziua a fost ucis a doua oara cand a intrat, administrativ si editorial, pe mainile lui Mihai Pilsu – “322 de accesari” – vezi decizia tampita de a declara ziarul – fara macar sa-i intrebe si pe cei care-l fac, pe ziaristii – ca fiind anti-Basescu. Sau cea mai noua, de a face economie prin hotararea de a nu mai publica ziarul in ziua de luni, cand sunt, statistic, cele mai mari vanzari de presa sau accesari on line. Adica de a-si prelungi week-end-ul. Tamp! Daca vroia economie de o zi trebuia sa nu mai apara sambata, logic. (Apropo, bietii mei fosti colegi care nu si-au primit de o luna salariul ce vor face dupa desfiintarea ziarului: vor fi pusi sa se “recalifice la locul de munca” construind caramizi de lut pentru super-mediatizatul “Turn Ziua”?!) Ce sa mai faci cu Ziua? Un reporter virtual mai neinformat zicea ca Ziua devine “Saptamana”… Asta chiar ar fi haios! Adevarul e frust: dupa cum am mai spus, Ziua se va inchide daca nu a doua zi ci a treia zi dupa alegeri. Inclusiv “Ziua Online”. Produce ceva? Poate doar daca devine “Ziua- Porno Online” ca oricum a transformat site-ul ziarului in gazeta de perete electronic a tuturor obsedatilor sexual de pe planeta dezaxatilor. Apoi, ziarul Ziua a fost ucis definitiv cand, cu un Rosca pus putin sa faca turul lumii, a inceput sa actionezedin interior, ideologic, coloana a 5-a, a lui Tismaneanu, care sta si acum in genunchi, ritualic, la fundul lui Stoica. Acest hrebenciuc si verestoi la un loc al PD-L, negociatorul de ieri cu Nastase impotriva CDR, ca maine il va trada pe Basescu pentru a crea un “pol de stramba-dreapta” cu Crin si Marko, daca da Kondiakov semne de lumina de la Rasarit. Cam asta este cu cadavrul Ziua. Pacat de munca celui mai tanar, pasionat si anticomunist colectiv de ziaristi din presa romana (cand s-a pornit ziarul), cel mai unit (pana cand s-a sucit Rosca impotriva lui Basescu), cu cel mai bun supliment special – “Dosare ultrasecrete” (pana cand a fost data afara Miruna Munteanu, ca nu raspundea la comenzi) cu cea mai buna sectiune de politica externa nationala (conform ambasadelor euro-atlantice si… rasaritene 🙂 care a tinut treaza problema Basarabiei si a romanilor din jur peste un deceniu (pana cand si-au consolidat serviciile rusesti prin tismanenii pozitia la ziar). Ca veni vorba de Tismaneanu. Dupa el, care i-a pupat in cur pe Ceausescu si pe Leana, i-a proslavit pe Lenin si pe Stalin si atunci si dupa caderea comunismului, la brat cu Magureanu si la serbet cu Iliescu si madam Nina, s-a gudurat apoi pe langa Constantinescu ca, la Basescu, sa se bage pana la urma pe sub usa Presedintiei, cica ar fi persecutat si, saracul, lapidat (de ce nu “cremat”?), pentru ca ar tine, bietul bubico, cu Basescu. Ca si cum Romania sau poate chiar lumea se imparte in cei buni, ca el, care tin cu Basescu, si cei rai si urati, toti ceilalti, care sunt impotriva “fripturistilor lui Basescu”. Nu, Volo, nu! Lumea se imparte intre oameni si jigodii. Exista jigodii dar si oameni normali care sunt impotriva lui Basescu tot asa cum exista oameni simpli care il sustin pe presedinte dar si jigodii care se proptesc in umbra lui Basescu, ridicand insa salarii si mormane de carnati de la dusmanii sai de moarte, Sorin Ovidiu Vintu – cum este cazul angajatului SOV Patapievici – sau Dinu Patriciu – cum face Manolescu (ca sa nu mai vorbim de Plesu). Miorlaindu-se ca un motan castrat, Tismaneanu e oripilat ca Nistorescu a inceput sa le dea jos mastile “intelectualilor” cu voci murdare, calificandu-i drept “fripturistii lui Basescu” (eu as fi zis “fripturistii lui …escu”, de la Ceausescu la Basescu; si sa nu-l uitam pe Voiculescu, ca si de la el a incasat bine-mersi polit-ologul Tismaneanu!). Lasat in pielea goala de Nistorescu, profitorul tuturor regimurilor se baga repede intre picioarele presedintelui, pentru a-si ascunde putulica icerista. “Profesorul Morcovel” (sau Moscovel?) ia pozitie de gornist si se pune in fruntea gonacilor aspiranti la oase si zgarciuri pe sub masa presedintelui-vanator, cerand, ca si in campaniile Petrom-SOV si OMV-Crin, “respect” si “bun simt”. Ca un aplicant aplicat de analism in grup, striga ca din ochiul cel de sarpe la Hurezeanu – fost “consilier personal” al lui Nastase -, sa sara la gatul lui Nistorescu – ziaristul care, a se retine, l-a demolat pe Nastase – si sa se delimiteze de “stalinistul” de la “ex-Cotidianul” (vorbeste proletcultistul de la ex-Stefan Gheorghiu!), dandu-i ca exemple pe oamenii muncii de la sate si orase care deja s-au ridicat in B.O.B. impotriva cotidianismului: Buscu-RAAPPS, Morar-UTC sau Patrascoiu-UTM. Profitorul ICR le mai cere bietilor ziaristi de la Cotidianul sa-si dea demisiile in semn de protest fata de “atacul” la adresa intelectualilor de pe ogoarele tarii, calificat drept o “orgie a nesimtirii etice” (astia-s obsedati rau). Interesant de observat la Moscovel: e mai grav ca s-a ajuns la “orgie” anti-intelectualista (vorba bancului cu ardeleanul: “poate-n cur, ma!”) decat ca tovarasii lui de drum sunt partasi la o executie publica nationala a sefului statului si isi primesc cu totii salariile, sponsorizarile sau premiile de la – repet – dusmanii de moarte ai lui Basescu, capi ai Coalitiei KAZ-GRIVCO-FNI si ai campaniei de eliminare a presedintelui de pe scena politica a tarii, respectiv mogulii Dinu Patriciu si Sorin Ovidiu Vintu. Lui Bijulica, Busculica si Patrascoica – ca sa nu mai vorbim de Harry si Patapievicica – nu le cere sa se dezica de patronul mafiei media de la Realitatea-FNI – din care fac si ei parte, cu totii – ci o cere saracilor jurnalisti care n-au dupa ce bea apa si isi fac meseria cum pot si ei in conditiile unei dictaturi media girate si implementate de Hurezeanu, Buscu si toti roitorii din jurul lui Tismaneanu & cooperativa de productie anti-Romania. Si, by the way (panimaiesi Volodea?), si eu sunt unul dintre milioanele de simpli sustinatori ai lui Basescu – din sentiment national, pur si simplu: cred ca e mai roman decat Crin, “garantat” de Patriciu-FSB sau Geoana, “garantat” de familia Vanghelie-Hrebenciuc-Iliescu-KGB – , motiv pentru care am si fost fript, ca ziarist, fara a deveni, ca voi, fripturist, adica pupincurist. Daca Nistorescu, pentru ca-ti strica putin fardul, e “stalinist” (de ce nu “nazist”?) profesorul de istorie est-europeana de la CIA Michael Peter Shafir, consangean de-al tau, care te-a facut “ayatollahul anticomunismului”, cum e? Trebuie cumva sa se delimiteze fostul sau coleg de la Europa Libera, dl Hurezeanu, si de el? Dar “distinsele intelectuale”, papesa Tatiana Mungiu, rabina Zoe Petre, pecerepenelista anticrestina Smaranda Enache si societara Soros Renata Weber, sau bulibasa Aferim Plesu, care sterg pe jos cu Basescu ori de cate ori au ocazia, ce-ar trebui sa faca? E, uite – vorba lui Goma – “de-aia” nu ma intorc la Ziua. Raman, al dvs, al cititorilor mei, iubitorilor de adevar si nebunilor pentru tara, acelasi, Victor Roncea Huligan, Golan, Gugulan