Activista PCR, turnatoarea si anticrestina Smaranda Enache, dezinformatoare profesionista asupra maltratarii lui Mihaila Cofar de catre unguri, la brat cu anticrestinul Gabriel Andreescu si extremistii si spionii antiromani, nomenclaturistul Karoly Kiraly si Laszlo Tokes, onorati de ICR-ul lui Patapievici chiar de 20 martie.
Cine sunt personajele, pe scurt, pentru necunoscatori:
Smaranda Enache, membra fondatoarea a GDS si a asa-zisei Ligii Pro Europa (de fapt Anti Romania), mai este, dupa cum ne anunta chiar ICR in prezentarea pe care i-o face pentru aceasta conferinta morbida, si “susţinatoare a propunerii de scoatere a icoanelor creştine din şcolile din România”, ca si Gabriel Andreescu, alt “panelist” budapestean, celebru, pe langa anticrestinsmul si antiromanismul sau feroce, si pentru placerile sale intelectuale inversioniste. Dar Smaranda Enache este mai mult decat atat: este si fosta activista PCR si fosta informatoare a Securitatii dar si principala dezinformatoare asupra identitatii romanului mutilat la Targu Mures in 20 martie 1990, Mihaila Cofar, prezentat in media internationala drept… ungur. Tovarasa Szobotka, dupa cum mai este cunoscuta, invitata pe 4 octombrie 1990 la o emisiune a postului national de televiziune al Frantei, a exclamat când pe micul ecran a apărut atrocea secvenţă: „Iată de ce e în stare poporul român!”, insistand asupra perpetuarii minciunii ordinare din arsenalul dezinformarii negre. Pentru meritele anti-romanesti ale tovarasei Smarandei Enache – Szobotka, Emil Constantinescu – acelasi presedinte care l-a gratiat pe ungurul care l-a mutilat pe viata pe Mihai Cofar – a recompensat-o cu un post de ambasador in Finlanda, un fief al “maghiarismului”.
Karoly Kiraly – scos de la naftalina! – fondator al UDMR si fost al doilea om in statul roman ocupat, dupa Ion Iliescu, este unul dintre principalii instigatori si organizatori ai macelului de la Targu Mures din 20 ianuarie 1990. Fost nomenclaturist bolsevic si etern agent maghiar, individul a sters-o la Budapesta la inceputul anilor ’90 de frica unei iminente arestari.
În 9 februarie 1990, o dată cu transferarea puterii FSN către CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională), Karoly Kiraly primeşte de la Ion Iliescu funcţia de vicepreşedinte, devenind a doua persoană ca putere în noul stat “român” post-decembrist. La 10 mai este ales senator de Covasna pe listele UDMR şi deţine chiar funcţia de vicepreşedinte al Senatului, funcţie pe care o deţine doar până în 21 noiembrie 1991 când ia parte la votarea noii Constituţii a României. Karoly este singurul care se opune din 514 parlamentari. Motivul: Articolul 1 al Constitutiei – Statul National Suveran si Independent, Unitar si Indivizibil Roman.
Pe numele lui Kiraly au fost chiar depuse mai multe plângeri penale pentru instigare la violenţă şi omor, dar care au rămas fără răspuns. În acea perioadă, cu toate că Kiraly este nominalizat de mai mulţi martori ca fiind prezent în stradă alături de manifestanţii unguri, acesta trimitea apeluri lui Ion Iliescu, cerând să mobilizeze armata pentru că magharii, majoritatea femei şi copii, sunt atacaţi de românii înarmaţi veniţi din satele vecine. Imaginile filmate de cameramanul si jurnalistul TVR Dorin Suciu, prezent pe un hotel din centrul Tg. Mureş prezentau exact contrariul: maghiarii mult mai numeroşi atacau grupuri disparate de români în timp ce de la balcoane se auzeau prin portavoci îndemnuri în maghiară la violenţă.
Kiraly Karoly, alaturi de alti extremiştii antrenati in provocări diversioniste, ca Szocs Geza, Tokes Laszlo, Kovacs Ara Atilla, Molnar Gusti, Imre Andras, ş.a., s-a aflat printre gălăgioşii folositi de Divizia Ardeal a Securităţii Republicii Populare Ungare, filiala a KGB, in vederea declararii independentei Regiunii Autonome Maghiare in decembrie 1989 si, apoi, in martie 1990, cu dezideratul prelungit pana azi.
Acestia au fost, astazi, invitatii speciali ai ICR-ului lui Patapievici, pe banii “patibularilor” de romani si cu avizul “organelor” Romaniei (?!).
Brandusa Armanca (persoana sfericoidala care nu e Plesu, din fotografia alaturata), director al ICR-Budapesta, functionar public, cu salariu platit din buzunarele noastre, a comis azi un act pentru care va fi reclamata atat la Agentia Nationala a Functionarului Public cat si la conducerea Ministerului Afacerilor Externe (pentru ca ICR este, deja, o institutie anti-romaneasca). Aflata la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane, intr-o disputa publica, starnita chiar de ea, pe tema premierii, din banii nostri, ai patibularilor, a unui revizionist maghiar recunoscut – directorul Duna TV si al postului adiacent cu nume elocvnet, Autonomia TV, Cselényi Laszlo -, directoarea ICR-Budapesta a exclamat, referitor la acest act: “EU NU REPREZINT ROMANIA!”. Intrebata, alaturi de alti martori, in numele cui a oferit atunci acel premiu, Armanca a continuat: “In numele ICR-Budapesta!”. Si ICR-Budapesta pe cine reprezinta?, am insistat eu. “Treaba noastra!”, a fost raspunsul incredibil venit din partea functionarului public pripasit la Budapesta. Inteleg ca “noi”, adica cei de la ICR, nu reprezinta Romania. Gura pacatosului adevar graieste!
Vezi mai jos scandalosul caz ICR-Budapesta promovatorul autonomiei teritoriale, care se adauga la scandalosul caz ICR-Stockholm promovatorul homosexualitatii, care se adauga la scandalosul caz al ICR-NY promovatorul kitschului anti-crestin si anti-semit, care se adauga la scandalosul caz al ICR-Paris si ICR-Berlin promovatoarele “stiintei turnatoriei”, care se adauga la scandalosul caz al mentinerii unor anti-romani ca HR Patapievici, Mircea Mihaies si Tania Radu la sefia ICR. Asta-i “diplomatia culturala” a Romaniei? Comandante, nu mai vezi padurea de uscaturi?
Premierea postului DUNA si AUTONOMIA TV de catre ICR-Budapesta
Conform unui comunicat al Institutului Cultural Roman – Budapesta, presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, insotit de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies de rectorul Colegiului Noua Europa, Andrei Plesu, si de alti membri ai trupei de profitori, au decernat la Budapesta, pe 11 decembrie, la Palatul Duna, “Premiul de excelență culturală al ICR Budapesta”, alături de “premiile media”. “Premiul cultural, costând intr-un trofeu de bronz creat de sculptorul Peter Jecza, membru al Academiei de arte din Romania si deopotrivă al Academiei de arte frumoase din Ungaria, precum si dintr-o consistentă sumă de bani, va fi inmânat celebrului scriitor Esterházy Peter, tradus in România cu Un strop de pornografie maghiara, O femeie (la Humanitas, evident), Verbele auxiliare ale inimii si sub tipar Harmonia caelestis (Curtea veche)”, transmite ICR Budapesta. “Premiile media vor incununa carierele jurnalistilor Cselényi Laszlo, presedintele Duna TV, canal international care implineste 15 ani, si Eva Iova, redactor sef al revistei Foaia Românească din Gyula”.
Ceea ce a refuzat sa transmita ICR este ca “suma consistenta de bani” a fost de 10.000 de euro pentru Pornografia maghiara preferata de Humanitas iar, cand a fost sa recompenseze jurnalismul din Ungaria, Plesu, Patapievici si Coop s-au gandit ca presedintele unui post total antiromanesc, cum este DUNA TV, care are ca televiziune subsidiara si postul directionat spre Slovacia, Voivodina si Transilvania, denumit sugestiv AUTONOMIA TV, merita 6000 de euro iar romanca Eva Iova, de la “Foaia romanesca”, ziarista care se lupta zilnic cu iredentismul si agresiunea maghiara de stat, merita premiul cel mai mic, de 4000 de euro.
Gestul acestora, impreuna cu modul patologic in care Ioan Buduca – cunoscut pentru deviatiile si pasiunile sale inversioniste – a sarit in apararea lui Horia Roman Patapievici au provocat o reactie din partea fostului director al ICR-Paris, scriitorul anticomunist Radu Portocala, pe care o prezentam integral mai jos. Foarte interesant, aflam modul in care “operele” lui Plesu sunt publicate si “vandute” in Occident la fel cum se proceda, pe vremuri, cu cele ale lui Ceausescu.
Prieteniile paguboase ale conducerii ICR
Zilele trecute, presedintele Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici (foto), insotit de vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies si de rectorul Colegiului Noua Europa, Andrei Plesu, au decernat la Budapesta premii in valoare de 15.000 de euro din partea ICR scriitorului maghiar Esterhazy Peter si presedintelui DUNA TV, Cselényi Laszlo, care raspunde si de postul anti-romanesc AUTONOMIA TV. Iată reacția scriitorului anticomunist Radu Portocala:
Imi lasasera un gust neplacut, acum cateva saptamani, dizgratioasele contorsiuni prin care Ioan Buduca incerca sa-si convinga memoria de irealitatea unei discutii la care el insusi a participat (ZIUA, 3 septembrie 2007). Cu putin timp inainte, scrisesem ca informatia privitoare la vizita lui Ion Iliescu la Tescani imi fusese data in mai 1990 de catre Radu G. Teposu. “Radu Portocala se intareste in iluzia ca in mai 1990 Teposu i-ar fi comunicat o informatie”, noteaza Buduca, sugerand ca as suferi de halucinatii retroactive. Daca Ioan Buduca a uitat aceasta discutie, petrecuta in mica redactie a “Cuvantului”, inseamna ca are probleme de aducere aminte si ca nu e nimic de facut. Daca, insa, el se preface ca a uitat-o numai pentru a-i fi pe plac dlui Andrei Plesu, inseamna ca are probleme morale, ceea ce e mult mai grav si, din pacate, la fel de iremediabil. Pe 8 decembrie 2007, tot in Ziua, Ioan Buduca – fost si poate actual colaborator al ICR – se dezlantuia impotriva senatorului Eugen Mihaescu, folosind prilejul pentru a-mi da si mie o mica lovitura. “Ce-a mai auzit domnul senator Mihaiescu (sic!)? I-a spus Radu Portocala, fost director la ICR Paris, ca ICR Bucuresti ar fi alocat o suma <exorbitanta> pentru o traducere a unei carti de Andrei Plesu in franceza. “Dl senator Eugen Mihaescu a citit, ca multi altii, ceea ce scriam, pe 1 decembrie 2006, in scrisoarea mea de demisie: <ICR Bucuresti a semnat cu un editor francez, fara respectarea nici uneia dintre procedurile care ne sunt impuse noua, un contract scandalos de 28.500 de euro (la care se vor adauga pretul traducerii si drepturile de a reproduce ilustratiile) pentru publicarea unei carti care, in mod sigur, nu se va vinde. Un editor mai scrupulos, sau o negociere mai serioasa, ar fi redus aceasta cheltuiala la aproximativ 6.000 de euro!> Presa bucuresteana a descoperit repede, chiar de la ICR, despre ce carte era vorba si a facut mai multe comentarii acide pe aceasta tema. Dl senator Mihaescu a avut deci la dispozitie destule surse publice. Care e, insa, povestea acestei carti? Sa subliniem, de la bun inceput, ca e vorba despre “Pitoresc si melancolie” – teza de doctorat a dlui Plesu, sustinuta in 1977 si aparuta la Editura Univers in 1980. In 2006, ICR Bucuresti a decis s-o publice in Franta, de aceasta “realizare” ocupandu-se personal dl Mircea Mihaies. Dosarul a ajuns, fireste, la ICR Paris in primavara lui 2006. El continea primul capitol tradus in franceza si un curiculum vitae al autorului, din care am aflat ca numarul premiilor si al titlurilor de doctor honoris causa acumulate de dl Plesu e sensibil mai mare decat acela al cartilor publicate. Am inceput prin a inmana acest dosar directorilor a doua mari edituri pariziene (Grasset si Fayard), care, dupa cateva saptamani, si-au manifestat dezinteresul total.
“Operele” lui Plesu, cumparate ca cele ale lui Ceausescu
Cum am comunicat la Bucuresti acest rezultat foarte putin pe masura pretentiilor si asteptarilor, sacra misiune de a-l publica in Franta pe dl Plesu mi-a fost retrasa discret. Intre timp, imi inchipui cu usurinta prin ce intermediari ICR Bucuresti a continuat negocierile, dar, cu toate ca eram inca director al Institutului de la Paris, nu am mai fost tinut la curent cu evolutia lor, ceea ce inseamna ca se hotarase “scurt-circuitarea” mea – tehnica nu numai ineleganta, ci si anormala in circumstantele date.
Printr-o pura intamplare – altminteri nu as fi aflat niciodata de existenta lui! -, cu o luna inainte sa demisionez, am descoperit contractul care avea sa fie semnat cu editura Somogy. Astfel am aflat ca ICR urma sa “participe” cu 28.500 de euro la aceasta publicare si ca, in plus, se angaja sa plateasca traducerea in franceza si drepturile de reproducere a ilustratiilor (tarifele muzeelor fiind, in medie, de 100 de euro pentru o imagine). Stiind cat costa tiparirea unei carti in Franta, am comunicat la Bucuresti uimirea pe care mi-o pricinuisera termenii acestui contract, din care simtul masurii lipsea cu totul. Fara rezultat, evident! Biografia dlui Plesu avea nevoie de aceasta editie franceza si, iata, ICR era in masura sa-i faca un mic serviciu.
Finalul intamplarii confirma cele ce prevazusem acum un an. Cartea a aparut pe 24 septembrie 2007, dar, cateva zile mai tarziu, Editura Somogy o anunta ca epuizata. Succes fulgerator? Nici vorba! Un editor demn de acest nume nu lasa sa se epuizeze un titlu atat de repede, ci il retipareste pana cand satisface integral cererea pietii. Singura explicatie posibila e ca ICR a cumparat cele cateva sute de exemplare publicate (fiecare costand 30 de euro, ceea ce e enorm pentru o lucrare de 190 de pagini!) si le-a pus la hibernat in vreun depozit. Tot asa facea si MAE, inainte de 1989, cu “operele” lui Ceausescu, editate pe bani grei in toate limbile pamantului.
Institutul Cultural Roman a cheltuit, asadar, o suma considerabila pentru a publica in Franta o carte care nu a trait, care nu a starnit nici un ecou si care a disparut in momentul aparitiei. Altfel spus, bani aruncati pe geam. Precedentele doua esecuri ale dlui Plesu pe piata cartii din Franta (Editions de l’Herne in 1990 si Editions Buchet-Chastel in 2005), ambele finantate de Centre National du Livre de la Paris, ar fi trebuit, totusi, sa constituie un semnal de alarma pentru conducerea ICR. Ei bine, nu! Nobilul sentiment al prieteniei – pe bani publici, fireste! – a precumpanit. Si totusi, nici prietenia, nici banii publici nu l-au ajutat pe dl Plesu sa parcurga lungul si anevoiosul drum de la Dambovita la Sena – oricat s-ar chinui Ioan Buduca sa creada contrariul.
Radu PORTOCALA
ZIUA, vineri, 14 decembrie 2007
ICR: 10.000 de euro pentru un ungur, 4000 pentru un roman
de Victor RONCEA
Institutul Cultural Roman ne ofera un nou “Drept la replica”, de data aceasta la articolul fostului director al ICR-Paris, reputatul scriitor si publicist anticomunist Radu Portocala, publicat de noi sub titlul “Prieteniile paguboase ale conducerii ICR”.
Conducerea ICR crede deja ca trimiterea unor tidule in plic, prin care se eludeaza regulat raspunsul, pe puncte, la reclamatiile de presa si, apoi, stimularea unor sinecuristi ai ICR sa aduca jigniri grave ziarului ZIUA, poate deveni o practica.
In noul “Drept la replica”, la fel, se ignora total oferirea unei explicatii firesti. De exemplu, pentru premierea, din banii contribuabilului roman, a presedintelui unor televiziuni ungare cu o politica anti-romaneasca fatisa. Este vorba de presedintele DUNA TV, Cselnyi Laszlo, care raspunde si de postul subsidiar denumit sugestiv AUTONOMIA TV, si caruia ICR i-a oferit pe 11 decembrie, la Palatul Duna din Budapesta, un premiu in bani de 6000 de euro. Tot atunci i-a fost oferit scriitorului maghiar Esterhazy Peter, cu volumul Humanitas “Un strop de pornografie maghiara”, premiul cel mare de 10.000 de euro. Iar jurnalistei romance care cu greu reuseste sa publice “Foaia romaneasca”, Eva Iova de la Gyula, i s-a oferit si ei un premiu, sa fie!, de 4000 de euro. Nu este foarte clar nici de ce la aceasta manifestare a trebuit sa se deplaseze, tot pe banii contribuabilului, si presedintele ICR, Patapievici, si vice-presedintele, Mircea Mihaiesi, si altii, in frunte cu Andrei Plesu.
In acelasi drept la replica, se afirma totusi ceva, legat de teza de doctorat a lui Andrei Plesu, sustinuta in 1977, “Pitoresc si melancolie”, pe care ICR s-a gandit sa o publice la Paris pentru 28.500 de euro. Si anume ca ICR “a primit gratuit, conform contractului de finantare, 200 de exemplare din tiraj”. Ce sa intelegem, ca cele 200 de exemplare sunt tot tirajul care a costat doar 28.500 de euro, si, acum, daca s-a epuizat – dupa cum a constatat Radu Portocala la fata locului, la Editura Somogy – trebuie sa ne asteptam la editia a doua?
Publicarea tezei lui Plesu ar fi fost desemnata de un “juriu independent”, mai afirma ICR. Intrebarea noastra este insa daca nu cumva publicarea acestei teze, din 1977, are totusi vreo legatura cu “prieteniile paguboase ale ICR”, cu faptul ca ziaristul de la “Dilema” Andrei Plesu este promovatorul fizicianului Horia Roman Patapievici sau poate cu faptul ca Plesu face parte din Consiliul de Conducere al ICR sau poate cu faptul ca sotia sa, Catrinel Plesu, este chiar directorul Centrului de Carte al ICR. Daca nici una dintre aceste posibilitati nu poate fi considerata – desi un anchetator OLAF ne-a invatat ca traficul de influenta si conflictul de interese stau la baza coruptiei institutionalizate – ne cerem scuze si propunem ICR sa publice si TOATE celelalte “lucrari” ale lui Andrei Plesu din vremea celor opt ani de cercetator la Institutul de Istoria Artei, aparute in revista institutului, “Studii si cercetari de istoria artei”, si anume: o treime de coloana plus alte opt pagini, in 1972, 15 pagini, in 1978 plus alte 2 pagini, in 1988, dupa ce se intorsese de la cele doua burse Humboldt derulate in Republica Federala Germania.
Asteptam, de asemenea, un “Drept la replica” care sa-l corecteze pe colaboratorul ICR, Ioan Buduca, care afirma: “Vorba lui Goethe: daca o carte se intalneste cu un cap si suna a gol, nu intotdeauna e de vina cartea”. Probabil ecoul sunetului scos a reverberat atat de tare incat conexiunile nu l-au mai gasit pe adevaratul autor, acesta fiind de fapt umoristul si omul de stiinta german Georg Christoph Lichtenberg.
March 20th, 2012 
VR 
Activista PCR, turnatoarea si anticrestina Smaranda Enache, dezinformatoare profesionista asupra maltratarii lui Mihaila Cofar de catre unguri, la brat cu anticrestinul Gabriel Andreescu si extremistii si spionii antiromani, nomenclaturistul Karoly Kiraly si Laszlo Tokes, onorati de ICR-ul lui Patapievici chiar de 20 martie.
Posted in 
Tags: 
