Posts Tagged ‘Corneliu Vlad’

Ziaristi Online: Doi grei ai presei romane despre fonfleul WikiLeaks: o diversiune CIA

Corneliu Vlad: WikiLeaks: împăratul nu e chiar gol puşcă

Cele 251.287 de documente diplomatice americane date pe faţă n-au dat lumea pe spate. „Armaggedoanele“ livrate, mai anii trecuţi, pe piaţa romånească erau parcă mai cu palpit, chiar dacă trebuiau luate cu beneficiu de inventar.
Operaţiunea Cablegate e ori ceva mai subtil, ori praf în ochi. Nu se prea ştie deocamdată care ar fi profitorii, care partea vătămată. Oricum, instituţia numită WikiLeaks, tartoră dezvăluirilor, exagera la 22 noiembrie cånd avertiza, cu surle şi tobe, (de fapt cu turle şi sobe, cum ar fi spus profesorul meu de literatură rusă şi sovietică Mihai Novicov) că „în lunile următoare vom vedea o lume nouă, una în care istoria mondială va fi redefinită“. Deocamdată, toptanul de texte, dintre care doar 7 la sută „secrete“ şi 40 la sută „confidenţiale“, ne confirmă doar că lumea-i cum este. America rămåne marcată de sindromul terorismului, vrea înţelegere cu Rusia, nu ştie de unde să apuce China, şovăie în privinţa Iranului, nu-şi prea pierde timpul cu Europa. Geopolitic vorbind, mare lucru nu aflăm (doar eventual, noi romånii, că Washingtonul i-ar îngădui Moscovei să tragă cu coada ochiului la proiectul de scut spaţial în Europa).
Pentru amatorii de bårfe, producţia de scurgeri WikiLeaks este însă un regal. Distinşii diplomaţi apar ca nişte mahalagioaice prin ce debitează sub antet de ambasadă sau Departament de Stat. Angela Merkel e poreclită Teflon, pentru că nimic nu se lipeşte de ea, Berlusconi – un chefliu afemeiat ce-şi pierde nopţile, Putin – un mascul dominator, iar Medvedev – unul palid şi şovăielnic, Sarkozy – susceptibil, iritabil şi autoritar, dar şi cel mai proamerican preşedinte postbelic al Franţei, Khaddafi – un ipohondru cochet care-şi injectează botox pentru piele-ntinsă, preşedintele Yemenului – un musulman care nu pregetă la whisky, dar numai dacă e bun etc. Mai şifonată ar putea ieşi eventual Hillary Clinton, care le-a trasat diplomaţilor sarcini de serviciu ce revin mai degrabă serviciilor secrete, dar cine nu ştie că diplomaţia şi spionajul sunt fraţi siamezi.
Şi toate acestea ni le-au prezentat cariatizi ai presei mondiale ca „The New York Times“, „Le Monde“, „The Guardian“, „El Pais“, „Der Spiegel“, mă mir cum nu şi „Jenminjibao“ sau „Pravda“. Artizanii operaţiunii ar fi un australian cam ciudăţel, un fel de homeless şi un tånăr militar american, hacker iscusit. Oare de ce toată această tevatură cam de bålci?
Între altele, zic eu, şi pentru că presa lumii şi cititorii ei trebuie să fie mereu ocupaţi cu ceva, iar nutreţul de pe piaţă nu e prea convenabil mai marilor lumii. Trebile, în lume, s-au cam împotmolit. Cei 20 nu au dat de cap, nici la Seul, crizei, nici la Cancun nu iese nimic cu reglementarea încălzirii globale, pånă şi summitul OSCE a dat chix. Obama nu confirmă, ca superman salvator, ce vor liderii Chinei, Rusiei, Iranului sau Coreii de Nord nu ştie nimeni. Nu ni se spune ceva nici măcar despre starea de sănătate a lui Bin Laden. Şi atunci? Să nu dai o alună, o măslină, publicului larg, dependent de ceva ce aduce a informaţie?
Ce e exagerat nu e demn de crezare, spunea Talleyrand. „Dezvăluirile“ cu pricina nici măcar exagerări nu sunt, cele mai picante sunt bårfe cu aer de deja vu. Din niciuna nu vedem în stare de goliciune împăratul, împăraţii lumii de azi. Ni se arată doar peticuţe de epidermă. Furtună-ntr-un pahar cu apă. Mult zgomot pentru nimic. Dar să mai vedem…

Corneliu Vlad / Curentul

Ion Cristoiu: De ce n-am încredere în aşa-zisele scurgeri Wikileaks

În 28 noiembrie 2010, după o campanie publicitară deloc diferită de cea premergătoare punerii în vînzare a unui nou produs Coca-Cola, website-ul Wikileaks a început publicarea a peste 200.000 de documente confidenţiale şi secrete (atenţie, nu însă şi Top secret) din corespondenţa dintre Departamentul de Stat al SUA şi ambasade ale SUA din întreaga lume.

Scandalul se prefigurează mult mai mare decît cel provocat anterior de o altă lovitură a website-ului: deconspirarea a numeroase documente ale Pentagonului vizînd războiul din Irak.Principalele note ale tărăboiului se referă, aproape exclusiv, la semnificaţiile politice ale scurgerilor de documente.Fiind vorba de o corespondenţă confidenţială între ambasadele SUA şi Departamentul de Stat, în premieră mondială, opinia publică ia cunoştinţă de acţiuni şi puncte de vedere care intră în conflict, de cele mai multe ori, cu acţiunile şi declaraţiile oficiale ale Departamentului de Stat şi ale ambasadelor şi chiar ale preşedintelui american.

Continuarea la Ziaristi Online

Adrian Paunescu: INCA VIU.

Adrian Paunescu

Exemplar biologic rarisim prin vigoare si neodihna. Energic, dar nu energumen. Frenetic, dar nu agitat. Greu de inchipuit cand putea sa faca atatea. Un angrenaj care producea tot timpul ceva, si nu orice, pentru ca totul era de luat in seama, nu neaparat si de acceptat.

Poet fabulous. Gandea poetic si pragmatic, mereu metaforic, dar mereu lucid. Tot ce vorbea, tot ce scria, era altceva decat exprimare comuna. Mereu inspirat, original, scanteietor, logodnic statornic al genialitatii. Cata vreme se va citi poezie, Adrian Paunescu va fi mereu citit.

Patriot adevarat. Teatralismul sau era autenticitate, patosul – sinceritate. Putina lumea a putut sa cucereasca multimile, mai ales tineretul, asemenea lui, prin indemn la dragoste de tara.

Prezenta publica devastatoare. De aici, perceptia atat de controversata a contemporanilor si, in primul rand, a celor din apropierea lui. M-am tinut, de aceea, tot timpul la distanta de fiinta pamanteana Adrian Paunescu, in afara de o singura data, cand am facut un reportaj despre Cenaclul Flacara pentru agentia France Presse. Am discutat atunci, timp de cateva ore. Nu ne-am gasit afinitati, ne-am purtat si comportat ca doi roboti corecti. Se respecta prea mult pe el insusi pentru a nu fi, atunci cand se cuvenea, corect.

De fapt, a fost mereu un om corect. Corect, in primul rand, fata de el insusi.

Corneliu Vlad

Vezi si: Horia Tabacu in Q Magazine: Grevă generală în cinstea lui Adrian Păunescu

Post scriptum: Asemenea domnului Vlad nici eu nu am putut sa inteleg afinitatile lui Paunescu, de exemplu, pentru doi kaghebistizati notorii ca Mircea Dinescu si Ion Iliescu (de care se legase de prin ’68 si in fata caruia chiar m-a aparat public, intr-o emisiune unde Iliescu ma catalogase – bine, de altfel – drept “un taliban visceral anticomunist” 🙂 ). Unii spun ca, fiind cunoscut caracterul de hiena al lui Dinescu (vezi cazul Marino), Paunescu incerca sa-si cumpere linistea posteritatii. Dumnezeu stie! Dar, in mod sigur, acolo unde ne-am regasit a fost in dragostea lui sincera fata de Basarabia, locul sau de obarsie si, unde, dupa 1989, si-a descoperit si mormantul mamei sale, nu fara a avea un soc identitar. Ceea ce nu l-a impiedicat sa fie un mare poet roman, in-cantat si de un mare suflet romanesc, ca cel al lui Grigore Lese.

Dumnezeu sa-l ierte!

UPDATE: Marturia lui Octavian Mihaescu:

Stimate dle Roncea;

am cugetat indelung daca trebuie sa deschid si io gura cu aceasta ocazie, dat fiind ca dvs promovati si valorile crestine cred ca merita spune pe blogul dvs “patania”

Se vorbeste mult in aceste zile despre A.P, in aceasta hemoragie de vorbe nu cred ca un fenomen important va fi fost înteles cum se cuvine, cât despre mentionat… nici vorba sa fie. De acesta vreau o cupa, pentru ca l-am trait.

Am sa incep cu Adrian Paunescu, partea pozitiva.

In prima faza am redescoperit datorita lui A.P nu doar forta si necesitatea poeziei pentru suflet ci mai ales puterea cuvântului, a frumosului, care in aceei ani ajunsese complect compromisa. Nu mai vorbesc de atasamentul fata de România si el aflat intr-o faza critica , respectiv patriotismul, ca de el este vorba. Am fost, ajuns, un cencalist inrait, ulterior am si lucrat in domeniul (UTC), Stelian Tanase imi fusese regizor in prima faza, in ce-a de-a doua (angajat al UTC-ului), imi era un fel de sef, pe scara ierarhica. In comparatie cu dvs si multi alti, eu am o parere foarte buna fata de Tanase (Stelica),, dar nu despre el este vorba ci despre Paunescu. Pe linie a CC UTC nu odata am participat la organizarea Cenaclului Flacara in Bucuresti, ultimul la care am luat parte a fost pe fostul Stadion Republici (dupa care a fost demolat). Nu mai vorbesc de faptul ca am fost si ramas un intim apropiat la Formatiei IRIS, Cristi Minculescu, inca din perioada de nastere a lor, cu care am fff multe amintiri de suflet. Asadar; din aceasta perspectiva am ceva “istorie” la activ pentru a fi oarecum in drept spune si eu pasul cu aceasta ocazie.

Spuneam ca ma fascinase Paunescu, ma ajutase redescoperi cuvântul, poezia, patriotismul in acea mare de distrugere sistematica a foretei cuvântului, a patriotismului, a tot ce este frumos, al valorilor perene. Am cunoscut multi cenaclisti (fantizati), chiar de curând am revazut la TV, o imagine cu niste fete (acea vreme), din Orasul Roman, ce declara ca Cenaclu Flacara este totul, ca nu concepe disparitia, , deci, un IDOL in toata regula! Aspect pe care doresc retine pentru ceea ce vreau spune mai departe.

In 1985, cu ocazia interziceri Cenaclului Flacara, treceri sub obroc a lui Paunescu, am avut un sentiment contradictoriu, regretam dar si aveam in sufeltul meu convingerea ca ce avea sa vie va fi mai important, si, asa a fost;

Se stie ca A.P a fost coleg cu Poetul Ioan Alexandru, au avut si camera comuna in caminul studentesc (daca nu am insel), si, dupa câte stiu; prin 83-84, A.P il presa pe Ioan Alexandru sa traga teste patriotic-ceausiste, iar I.A luând-o cu sfinti (celebrele sale imnuri), nu a dat curs insitentei lui A.P, care cauta abate pe Ioan Alexandru de la misiunea ce avea implini.

Azi, când analizez acele zile, când le revad si datorita multor imagini ce sunt date pe TV, mai ales ca cu A.P am avut “obligatia alimenta spiritual” si datorita vârstei ce nu-a prins manifestând alte somitati , mai corect ar fi sa spunem, datorita furioasei cenzuri, al sistemului care ni-l “dadea” pâna si pe Paunescu, care ajunsese o supoapa de forta, atât pentru noi cât si regim. Nu, nu ma mira ca si azi sunt fff multi care-l apreciaza atât de mult strict doar din perspectiva cenaclului Flacara, nu si-al scriitorului, jurnalistului, omului de cultura, care este o alta fateta in care fie ca vrem ori nu, straluceste si va straluci in Istoria Literaturi Române. Dar, azi imi dau seama (i-am spus-o personal), ca caderea lui din 1985 era stringent necesara, el isi facuse treaba pâna-n in acel an, ce urma nu mai tinea de Paunescu. Dealtfel daca vom fi atenti in istoria sa de dupa 1985 si pâna azi, A.P nu va mai fi niciodata aceiasi forta, nici ca jurnalist, nici ca cenaclist si as zice nici ca poet, desi a ramas inca o forta poetica pâna in ultima clipa, nu va mai fi acelasi ca inainte de 85.

Incepând cu 1984-85, exact când incepe caderea lui Paunescu , locul îl ia Poetul Ioan Alexandru, cel putin in viata mea, asa cum cred ca se stie eu fiind si membru al grupului Ioan Alexandru inca din acea vreme. Numai ca Ioan Alexandru avea sa atraga si el multime la conferintele sale, la seminarile din mansarda Univ-Buc, de unde si numele care ni-sa dat ulterior (grupului I.A). Ioan Alexandru s-a ridicat (plan spiritual), vertiginos, I.A ne va duce pe multi la Hristos, dar terenul pare-se ca a fost pregatit de A.P… din pacate, mai putini sunt ceei care l-au redescoperit pe Hristos decât cei departati de Hristos ramasi in textele si muzica lui Paunescu. Sunt multi cenaclisti (flacara) care l-au regasit pe Hristos asemeni mie, datorita redescoperiri cuvântului pe care A.P la reânvitat in acea perioada sinistra pentru cuvânt, pentru poezie, dar, mai exista numerosi fosti cenaclisti ramasi doar la varianta Paunescu, sabie cu douo taisuri, otravitoare, una vindecatoare, cealata datatoare de santate.

Mai mult nu vreau spune despre Adrian Paunescu, nu voi critica-analiza partea negativa pe care dusmani o excerbeaza, ma refer la lingusire, la consolidarea ceausimului, la partea malefica destul de vizibila pe care a jucat-o. Am dezaprobat scuiparea lui din Dec 89, nu am înteles cine a facut acesta ordinarie, cum nici nu am aprobat diabolizarea lui excesvia dupa 89, dar, NU am uitat.omis partea demonica din el care a jucat si-un rol devastator si inca va mai juca daca nu se despart apele.

Sper sa va fie de folos marturia mea atât dvs cât si cititorilor.

A.P, mai putea trai… cred ca dupa garnitura Ioan Alex, Vieru, garnitura A.P. ceea mai docila sistemelor (a fost si ramas pâna la moarte), trebuia sa dispara, NU, nu masoni ci diavoli, duhurile nevazute impotriva carora trebuie lupta au decis… A.P a slujit aceste duhuri, si-a luat patlamaua de la ele (sunt câteva simboluri pe care nu le dezvolt), dar asta-i alta daravea…

Multumesc lui Dumnezeu ca am scapat din cursa duhurilor care l-au bântuit pe A.P. si am ajuns in cel al Sfântului Duh care-l calauzea pe Ioan Alexandru.

Octavian Mihaescu

Grigore Lese la ziua lui Adrian Paunescu. Video: Victor Roncea

Vezi si Adrian Paunescu a murit. Tismaneanu poate fi fericit. Razvan Boanchis: “Eu am fost porc!”. Condoleantele presedintelui. VIDEO cu poetul la aniversarea a 65 de ani si o replica data Deutsche Welle. Grigore Lese: “Sus, Romane, Sus!”

EXTERNET. Putin are rabdare. Inca putin

Editorial Corneliu Vlad: Putin are rabdare

Universitarul rus Vladimir Inozemtev se intreaba intr-un articol din “Vedomosti” daca modernizarea lansata de presedintele Medvedev nu e tot un fel de perestroika de tip Gorbaciov. Dupa primii doi ani de la proclamarea lor, ambele programe n-au prea iesit din coconul de slogan, constata autorul articolului.  Dupa care dezvolta si alte comparatii, facute de el sau de altii: Rusia ar fi tot un fel de URSS, partidul Rusia Unita – inlocuitorul PCUS, Duma de Stat – succedaneul Sovietului Suprem etc. Dupa cum, mai sunt si deosebiri: exporturile de petrol, gaze si alte materii prime reprezinta azi 75 la suta din totalul comertului exterior, pe vremea lui Brejnev erau 50 la suta. Iar Rusia de azi are mai multa functionarime decat fosta URSS.

Dar: rusii calatoresc acum mai lesne in strainatate, informatia circula liber, internetul nu e cenzurat, liderii opozitiei pot critica fara frica Kremlinul, exista un million si jumatate de firme mici si mijlocii, practic toate apartamentele sunt proprietate particulara, se pot vinde si cumpara case si terenuri, Moscova e orasul cu cei mai multi milionari din lume.

Drept care, preia Inozemtev o idee de la serioasa publicatie “Forbes”, Rusia se prezinta ca o societate relativ libera, dar cu un regim autoritar. “O simbioza imposibila din punctul de vedere al teoriei sociologice clasice occidentale, dar una care pare sa functioneze in Rusia”.

(more…)

Din nou despre datoria Germaniei catre Romania, de 20 de miliarde de euro. Corneliu Vlad: Răspunsul Berlinului la problema cliringului este, de fapt, o invitaţie la dialog

EDITORIAL de Corneliu Vlad

Lumea-i cum este
Raspunsul Berlinului la problema cliringului este, de fapt, o invitatie la dialog

Raspunsul pe care Ministerul german de Finante l-a dat, la 16 septembrie, la interpelarea deputatei Ulla Jelpke, din Partidul Die Linke, intareste speranta in privinta reglementarii problemei datoriei Germaniei fata de Romania.
Ce indreptateste aceasta afirmatie?
Intr-un prim raspuns, la intrebarea scrisa formulata de doamna deputata, la 16 august 2010, guvernul german mergea pe linia interpretarii “traditionale” a Tratatului de Pace de la Paris, din 1947, si afirma ca Romania ar fi renuntat la toate pretentiile fata de Germania provenind atat dinainte, cat si din timpul razboiului. Acest raspuns a determinat atunci Partidul Die Linke sa initieze o ancheta parlamentara, care ,spre deosebire de intrebarea scrisa mentionata, permitea formularea mai multor intrebari adresate guvernului de la Berlin pentru elucidarea problemei. Intrebarile concrete vizau lamurirea urmatoarei probleme: de ce o obligatie, un drept dobandit sau un contract (asa cum prevede Tratatul de Pace de la Paris din 1947) ar implica renuntarea din partea Romaniei, cu toate ca ea acestea dateaza dinainte de 1 septembrie 1939.
Guvernul Germaniei a invocat faptul ca Tratatul a fost ratificat de Germania dupa aceasta data. Dar acest raspuns solicita urmatorul comentariu: Tratatul pentru promovarea relatiilor economice dintre cele doua tari, tratat-cadru, a produs efecte juridice chiar din momentul semnarii si aplicarii sale, conform dorintei explicite a partilor contractante (art. 5), cat si prin decretele de aplicare imediata, documente publicate de Monitoarele Oficiale din cele doua tari inainte de 1 septembrie 1939 (17 mai – Berlin, 2 iunie – Bucuresti). Acest Tratat-cadru este bazat pe Tratatul pentru stabilire comert si navigatie din 23 mai 1935 si Acordul de plati romano-german din 24 mai 1935.

(more…)

Ce fel de politică externă vrem pentru Romania?

Ce fel de politică externă?

Scris de Corneliu Vlad

Două treburi s-au întåmplat mai de curånd în relaţiile Romåniei cu lumea: scandalul european iscat de preşedintele Sarkozy şi ai săi pe seama ţiganilor originari din Romånia şi acordul romåno-azero-georgian privind transportul de gaz natural din zona caucaziană către Romånia, iar ceva-ceva şi în Europa de mai încolo (Ungaria, eventual Austria).
În primul caz, nu e „meritul“ Bucureştiului că Europa vorbeşte, în cheia respectivei etnii, despre noi. Dar am putea avea de cåştigat. Va trebui ca toţi europenii să înţeleagă, în sfårşit, că romånii sunt una, ţiganii (sau romii, sau rromii) sunt altceva şi că această problemă nu este doar una romånească, ci şi una care priveşte întreaga Europă Unită. Dezbaterea ţine de diplomaţia multilaterală şi, de data aceasta cel puţin, Romånia este, vrånd-nevrånd, în centrul atenţiei. De bine – de rău, Romånia este, aici, bine situată. Majoritatea statelor şi instituţiilor europene, inclusiv sectoare importante din Franţa, sunt pe o poziţie apropiată de cea a Romåniei. Că politica noastră europeană, ca şi, în general, politica noastră externă de tip multilateral, excelează cu încăpăţånare în mutism şi mediocritate, e altceva. De cånd Ceauşescu, Corneliu Mănescu sau Mizil se încontrau cu sovieticii prin Tratatul de la Varşovia sau CAER (deci tot în cadru multilateral), n-am mai întålnit vreo prestaţie romånească de luat în seamă, indiferent dacă în bine sau în rău, în incinte multilaterale, fie ele NATO şi UE sau ONU, OSCE etc. (cu excepţia remarcabilă a echipei Aurescu la Curtea de la Haga). În asemenea onorabile areopaguri suntem mai degrabă cuminţi şi anonimi decåt protagonişti. Nici în fruntea unor instituţii europene sau internaţionale nu se găsesc romåni, cum au polonezii preşedinte la Parlamentul European sau bulgarii la şefia UNESCO. În politica multilaterală, Romånia nu se prea vede, nu prea există.
În ce priveşte proiectul AGRI, deşi formula de colaborare e tripartită, reuşita e, în primul rånd, tot una a demersurilor bilaterale, ale Romåniei cu Azerbaidjanul şi Georgia. Va fi o reuşită dacă se vor găsi banii necesari şi gaz suficient pentru proiect. Dar e încurajator, adică se vede că putem face ceva şi pe cont propriu, nu numai ca interlocutori monosilabici prin felurite foruri, dar şi – nu mai puţin important – pentru că, în sfårşit, se încearcă iniţiative şi în afara spaţiilor NATO şi UE, de a căror fascinaţie exclusivistă Bucureştiul postdecembrist nu se poate dezbăra.
Şi atunci, pe ce tip de politică externă ar fi de mers? Pe cea bilaterală ori pe cea multilaterală? Dilemă stupidă, de genul pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata.

(more…)

Referendumul din Moldova la limita limitei. Corneliu Basarab Vlad: Europa nu se opreşte la Prut. “Republica Ribbentropp-Molotov” e răşchirată.

Dupa ce in Republica Moldova s-a inregistrat, ieri, o prezenta la vot de aproape 30% din cele 33 de procente necesare validarii referendumului, singura sansa privind schimbarea sistemului de vot pentru presedintia republicii mai sta in electoratul basarabean din strainatate. Rezultatele scrutinului de la sectiile de vot din strainatate vor fi prezentate azi, la ora 11.00, de Comitetul Electoral Central de la Chisinau.

Europa nu se opreşte la Prut

Scris de Corneliu Vlad

Mai multă democraţie, mai multe dureri de cap. Sau măcar bătăi de cap. Şi în America, şi în Rusia, şi în cele două state de pe malurile Prutului. De câtva timp, consângenii de peste Prut merg mai hotărât pe calea democraţiei. Îşi rostesc tot mai energic dreptul lor firesc de a face parte din familia „instituţionalizată“ a continentului care este UE.
Perspectivă îmbietoare, dar şi ponoase. Blocaj politic, cvasiembargo comercial din partea Rusiei, greutăţi zilnice pentru omul obişnuit. Dar şi o cale mai lesnicioasă de comunicare cu şi de circulaţie în lumea din jur, şi şansa sporită de a trăi, de la un moment dat, mai în rând cu lumea, cum se zice, adică aşa cum trăiesc ceilalţi locuitori ai continentului. De ce-ar trebui să rămână Republica Moldova „statul cel mai sărac al Europei“, este oare ea mai puţin înzestrată, mai puţin roditoare,  sunt oamenii ei mai puţini dăruiţi, mai puţin harnici, mai puţin pricepuţi, mai puţin europeni?
În acest tablou se înscrie şi referendumul de ieri care, punctual, a vizat modificarea unui articol din Constituţie privind modul de alegere a şefului statului. Act electoral care e doar un pas, unul mic, pe calea intrării pe făgaş normal a vieţii într-o părticică de lume prea mult şi prea mult timp zbuciumată şi lovită crunt de istorie.
Mă plimbam zilele trecute pe bulevardul Ştefan cel Mare (fost V.I.Lenin) din Chişinău, cu un mai tânăr coleg de breaslă. Lumea sărbătorea Ziua Limbii, dar publicaţiile şi cărţile aşezate pe standurile de pe trotuare erau, în cea mai mare parte, în limba rusă. Oamenii vorbeau şi româneşte, şi ruseşte. Inscripţiile de pe firme sunt, mai toate, cu caractere latine, dar când comanzi un taxi ţi se răspunde mai degrabă în ruseşte. Politologul şi universitarul Dan Dungaciu este consilier prezidenţial, Cozmin Guşă a apărut la un post de televiziune în calitate de consultant al unui om de afaceri cu nume slav de la Chişinău (Plahotniuc). Academia de Ştiinţe din Chişinău l-a ales pe Adrian Păunescu, născut în Basarabia istorică, membru de onoare al ei, iar la Târgul Internaţional de Carte, tot de la Chişinău, s-a lansat o carte a unui poet rus de la Moscova, care este şi traducător al lui Nichita Stănescu. În cimitirul de pe strada Armenească, mormântul poetului Grigore Vieru, mângâiat mereu de flori proaspete, se învecinează cu monumentul somptuos, lucios, de marmoră neagră, al unui fost secretar al CC al Partidului Comunist însărcinat cu ideologia. Iar eu, cetăţean român născut pe malul Nistrului, la Talmaza, satul natal al marelui cărturar Ştefan Ciobanu şi al istoricului Vasile Grosu, autorul unei monografii temeinice a Talmazei, mă gândeam că un alt mare fiu al acestor locuri, scriitorul Ion Druta, pe care mulţi dintre semenii lui încearcă în zadar să-l uite, fie domnia sa şi „moldovenist“ înfocat, ar fi fost mai îndreptăţit să primească Premiul Nobel decât alţi „atingători“ de România şi de limba română. Înseamnă oare că trecutul s-a aşezat, că prezentul e mai sigur, că viitorul e mai clar?
După două decenii de la proclamarea independenţei de stat la Chişinău, identitatea acestei republici, democraţia ei, slobozenia ei, demnitatea ei, dumirirea ei, sunt în necontenită căutare şi frământare. Apasă încă o moştenire grea, presează mari interese dinafară, care nu se mărginesc doar la punctuala secesiune intenţionat provocată pe malul transnistrean, ci are fire lungi, ce duc până la Moscova, Washington, Bruxelles, Berlin, Kiev, Bucureşti. „Republica pruto-nistreană“, cum o numea cineva, pentru a nu o mai numi „republica Ribbentropp-Molotov“, a devenit mult mai viu colorată şi nuanţată pe harta geopolitică.
Căci pentru acest avanpost european (nu în înţeles războinic, desigur), care este în partea ei de peste Nistru şi relicva imperială şi sovietică, se poartă o confruntare geopolitică de proporţii. „Moldova e răşchirată“, îmi spunea cu obidă un bătrân din Cocieri în timpul războiului de pe Nistru. Nu e un conflict deschis, dar este unul semnificativ. Republica Moldova este un stat născut din fosta Uniune Sovietică, asa cum sunt şi Ucraina, şi Belarusul, şi republicile sud-caucaziene, şi cele din Asia Centrală. Fiecare dintre ele încearcă, de vreo 20 de ani, să-şi aşeze trecutul, care se tot zvârcoleşte, şi să-şi gândească viitorul, deocamdată înceţoşat. Au reuşit-o, până acum, doar statele baltice. În toate celelalte republici post-sovietice procesul este în desfăşurare. Şi fiecare dintre ele are parte de izbânzi şi înfrângeri, de progrese şi reculuri, dar mai cu seamă de incertitudini în privinţa a ceea ce va fi mâine.
Faptul că în configuraţia politică şi publică, atât de împestriţată şi învrăjbită, de peste Prut a apărut un nucleu luminos şi luminat eruropean (nici el atât de omogen) este o premisă salutară, înţelept şi ingenios construită, care, indiferent de soarta Alianţei pentru Integrare Europeană, înrădăcinează adânc în conştiinţe ideea că acest pământ este aparţinător Europei, este, de totdeauna, parte fiinţală a acestui continent. Iar într-un viitor, mai mult sau mai puţin apropiat, parte organică şi a Europei Unite. Fără România, într-un viitor mai îndepărtat. Cu România, mult mai devreme. Oricum, limesul european nu este pe apa Prutului.
Curentul

INFO Roncea.ro: Deontologii Gold s-au intors ieri din tarile calde. EDITORIAL Corneliu Vlad: Un atac elegant la credibilitatea presei. Unii dintre voiajorii in Noua Zeelanda fac parte din “colegiul de onoare” al ziaristilor

Un atac elegant la credibilitatea presei

de Corneliu Vlad

Compania care isi tot pregateste mandibulele sa-muste din pamantul aurifer stramosesc (zic asa pentru a mi se spune si nationalist) parca ar fi defunctul Comitet Central: convoaca niste ziaristi si-i trimite in actiune de propaganda. Iar ei raspund docil si respectuos. Indiferent daca sunt profesionisti sau nu, mai mult sau mai putin onesti. Nu e de facut de pe acum procese de intentie, vom vedea cum va presta fiecare “nominalizat” la intoarcere. Jenant e ca o firma hrapareata si ciudata face discretionar agenda unor nume de presa care-si pot imprastia mesajul mai generos “ajutati” decat alti de-ai lor. De aici, si responsabilitatea sporita de pe umerii lor (daca tin sa aiba umerii drepti, sira spinarii dreapta – si parte dintre cei din Noua Zeelanda tin la asta).

Actiunea firmei e o forma eleganta de influentare, de corupere. Dar, vorba ceea, barbatul e dator sa incerce, important e cum reactioneaza femeia. Deontologia firmei nu intra in discutie, firma poate fi amorala sau imorala, iar daca gaseste si parteneri oficiali pe potriva si rastalmacesc impreuna legi, afacerea necurata se face. Eventualitate trista, dar trist mai e si altceva.

Cu vizita in Noua Zeelanda, presa din Romania isi mai pierde niste procente de credibilitate. O credibilitate si asa in scadere. Fenomenul nu e exclusiv romanesc. Fascinat de puterea politica si de puterea banului, ziaristul pe cai mari coboara de pe piedestal, presupunand ca acesta exista, si se face sluga, gramofon, tonomat, unealta. Cine sa-l mai creada? Cum sa nu fie dispretuit?

Dar nu aceasta conditie a lui X sau Y, nume notoriu sau nu, ne intereseaza, ci credibilitatea presei, ca a patra putere in stat sau prima contraputere, cum spunea cineva. O instanta morala a presei (si a societatii), cum se vrea ori s-au vrut nu-s ce colegiu de onoare al nu stiu cui sau semnaturi ca Paler, Liiceanu, Patapievici, Dinescu, dar pana si micul invartitor si aventurier Bacanu, nu functioneaza.

Cu vreo 20 de ani in urma, Comisia pentru Cartea de identitate a ziaristilor profesionisti din Franta scria, intr-un comunicat, ca “in fata discreditarii presei in opinia publica, daca dam crezare sondajelor, si tinand seama de conditiile din ce in ce mai scabroase care ghideaza colectarea informatiei – asprimea concurentei, presiunea auditului, cautarea cu orice pret a scoopului, ponderea publicitatii, viteza accelerata a transmiterii stirilor, reducerea timpului necesar pentru verificarea lor etc. – Comisia cheama cei 27 000 de membri ai sai la cea mai mare vigilenta. In fata cascadei de derapaje care macina credibilitatea ziaristilor si a media, Comisia considera ca este de datoria ei sa cheme solemn editorii si ziaristii, fiecare potrivit responsabilitatilor sale, sa-si uneasca eforturile pentru a stavili aceasta periculoasa deriva.”

Cine ar putea stavili in Romania o asemenea “periculoasa deriva” daca “editori si ziaristi” care ar urma sa o faca se afla si printre voiajorii in Noua Zeelanda, unii dintre ei chiar membri ai penibilului consiliu sau colegiu autointitulat “de onoare” al breslei?

Oricum, masa, pentru unii informa si acerebrata, a cititorilor si privitorilor la televiziune nu poate fi inselata, caci simte si respinge minciuna, cat ar fi ea de iscusita. Consumatorul de informatie e un animal cu simturi mai ascutite decat rafinatii sai manipulatori. (“Natiunea”)

Detalii: EXCLUSIVITATE 🙂 FOTO cu deontologii Gold – Morar, Hurezeanu, Tatulici, Turcescu – pe plaja in Noua Zeelanda

Cand ne vin deontologii Gold din Noua Zeelanda ca vrem sa-i asteptam cu flori de mina la aeroport?! Pentru ca ne e dor de ei, azi, amintiri cu Robert Turcescu si informatorii Securitatii de la Adriana Dutulescu

CURENTUL: Fripturiştii lui Vântu – la team building în Noua Zeelandă cu papagali de presă în jur

Mircea Toma: O excursie sub forma de mita cu ziaristi “Gold” in Noua Zeelanda a avut loc si anul trecut. Pe lista navetistilor domina deontologii lui Vintu: Ioan T. Morar, Turcescu, Hurezeanu, Tatulici, Nedelcu, Apostol, Freciu, Buscu-RAAPPS

Grupul navetistilor Gold Corporation din “elita” presei a ajuns in Aukland, Noua Zeelanda. Ghida “ziaristilor de aur”, Corina Vintan, si-a facut cadou plimbarea de 200.000 de euro chiar de ziua ei de nastere. Iulia Motoc: “Un mare conflict de interese”. Alison Mutler: “O slabire a democratiei”. Lista creste

Navetistii GOLD: Ziaristi de aur, tara noastra are! Noi descoperiri in Noua Zeelanda: situri arheologice daco-romane! Aborigenii Rosia Montana Gold Corporation: Hurezeanu, Ioan T Morar, Tatulici, Turcescu. Cine este ghida lor 🙂 UPDATE

Cum ar putea recupera Romania de la Germania cele 18.8 miliarde de euro, reportate din perioada nazista. Cercetatorul Radu Golban in dialog cu analistul Corneliu Vlad

Interviu realizat de Corneliu Vlad

– Domnule Radu Golban, toată presa vorbeşte despre recent descoperita datorie a Germaniei de circa 18 miliarde de euro faţă de România. Acest fapt ne-a determinat să luăm legătura cu dumneavoastră în scopul clarificării chestiunii în speţă. Cititorii noştri se întreabă cine sunteţi dumneavoastră.

– Sunt la origine român, stabilit din 2003 în Elveţia. M-am născut la Timişoara în 1973 şi am emigrat cu familia în Germania în 1988. După terminarea liceului, am absolvit cursurile Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii „Albert-Ludwigs“ Freiburg, Germania, specializarea Politică ştiinţifică şi drept, promoţia 2000. Sunt absolvent al programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universităţii din Basel, Elveţia, promoţia 2002. În 2008 mi-am susţinut doctoratul în economie, domeniul integrare monetară, la Universitatea de Vest din Timişoara.

– Cum aţi ajuns la această surprinzătoare datorie a Germaniei?

– Pentru elaborarea cărţii „UEM – încotro?“ (publicată în acest an în cadrul unei prestigioase edituri din România), împreună cu doamna conf. univ. dr. Mihaela-Brînduşa Tufose, coautor al lucrării anterior menţionate, am analizat şi structurile de colaborare monetară din Europa din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Cu surprindere am sesizat existenţa unui model de colaborare monetară impus de Germania nazistă în Europa. Acest sistem bazat pe cliring şi cursuri de schimb fixe ne-a trezit interesul în mod special. Mai ales extrasul de cont al Casei de compensaţie a Germaniei, o instituţie pe lângă Reichsbank, a stat în centrul atenţiei, deoarece prezintă soldurile Germaniei faţă de ţările asociate în acest model de colaborare. Suma de 1,126 miliarde Reichsmark evidenţiată în acest extras de cont a reprezentat la început doar o constatare şi un argument în cadrul tematicii cărţii; ulterior a devenit o provocare.

– Puteţi să ne explicaţi şi să precizaţi ce înseamnă un contract de cliring?

(more…)

De unde atatea nenorociri?

De unde atatea nenorociri?
de Corneliu Vlad

Dupa o vara mai parjolitoare ca oricand in ultimii o mie de ani, rusii se intreaba de ce, de unde, pentru ce, atatea nenorociri. Se intreaba si specialistii, si oamenii de rand. Incalzirea globala, spun prompt unii. Nu, li se replica, e o concluzie pripita, pentru ca e vorba de meteorologie, de vremea “la zi”, nu de clima, adica de o perioada ampla, in care poti urmari tendinte din perspectiva erelor geologice.

Civilizatia, tehnologia, “supunerea naturii de catre om”, administrarea defectuoasa a tarii, intervin, la fel de categoric, altii. Exista o doza de adevar in fiecare din aceste explicatii, dar tot nu pare deajuns.

Atunci, poate ca e vorba de o modificare premeditate a vremii si a datelor naturale, poate ca sunt catastrofe “naturale” provocate de om. Nu cumva o putere straina e amestecata in cele intamplate in vara lui 2010? Cand a aparut SIDA si in Rusia, gura lumii s-a grabit sa puna grozavia pe seama americanilor, ei ar fi raspandit-o. Zvonuri de acest tip cutreiera toate meridianele lumii: americanii, rusii, chinezii, nemtii, evreii, musulmanii etc. etc. sunt de vina.

Cineva anume trebuie sa fi pus la cale si incendiile de padure, si criza mondiala, si seceta, si pandemiile, si inundatiile, si cutremurele, si terorismul , si toate celelalte sinistre ale inceputului de mileniu.

Comentatorul Andrei Aresev , intr-un comentariu pentru agentia RIA-Novosti, aminteste ca Influentul politolog american Zbigniew Brzezinski scria inca in anii 1970 despre “reglementarea meteo ca forma de reglementare” sociala, iar universitarul Michale Chossudovsky de la Ottawa emitea, in 2000, idea ca o noua generatie de arme, “neletale”, poate produce schimbari partiale ale climei pe glob. De pilda, programul american ultrasecret HAARP ar putea provoca secete, inundatii, uragane si cuteremure, prin sistemul sau de emisii electromagnetice care actioneaza asupra ionosferei. Pe seama HAARP au fost puse cutremurele din Saciuan si Haiti. Presedintele Venezuelei Hugo Chavez a vorbit, la un moment dat, despre asa ceva, dar spusele lui au fost primite mai degraba cu ironie.

Suspiciunile, insa, persista, mai ales ca programele de acest tip sunt invaluite in strasnic secret. De aceea, comentatorul rus afirma, prudent de altfel: “Se pare ca schimbarile climatice in serviciul intereselor politice sunt departe de a fi un mit si in curand, Rusia, ca si restul lumii, vor trebui sa faca fata unui nou tip de amenintare”.
Sursa:InfoRusia.ro

Spionii nu ies la pensie. Corneliu Vlad despre munca anonimilor, de la CIA si KGB la SRI si SIE

Intamplarea cu spioni de-ai Washingtonului si Moscovei din acesta vara pare un fel de spectacol cu happy-end. Pentru un ziar occidental a fost un episod “istoric”, pentru unul rusesc – un episod “scurt”. Istoric, pentru ca e primul, de amploare, dupa incheierea razboiului rece. Scurt, pentru ca “incidental” a fost rezolvat cu celeritate, nu i s-a dat amploare si n-a fost exploatat politic si propagandistic, iar impricinatii nu vor avea voie sa-si povesteasca ispravile pentru marele public.

Batista pe tambal a fost pusa dupa negocieri expeditive, iar “ceremonia” schimbului de spioni a durat doar vreo ora si jumatate. Nici Washingtonul, nici Moscova, n-au acum interes sa-si tensioneze relatiile, dimpotriva, sunt in plin process de resetare a ecuatiei lor, chiar daca totul se face lent si prudent.
Afacerea nu aduce deloc cu povestirile captivante despre James Bond, iar targul parca ar fi fost facut mai degraba cu fotbalisti transferati, nu cu spioni. Chiar intr-atata sa se fi “degradat” conditia de spion? Una dintre vedetele show-ului,  o tanara rusoaica, n-a avut parte de un sfarsit dramatic, prin impuscare, ca Mata Hari, ea e consemnata sa-si continuie viata in anonimat si tacere.
Nu mai sunt spionii de azi ce erau pe vremuri?
Politicienii si politologii, diplomatii si ziaristii se tot straduiesc sa raspunda la intrebarea daca razboiul rece s-a incheiat sau nu, iar opinia publica ii urmareste nedumerita. Si singurii care isi continua treaba, discreti si netulburati de spectaculoasele rasturnari de pe esichierul international sunt protagonistii confruntarii americano-sovietice, care actioneaza din umbra: serviciile de informatii si contrainformatii. E drept ca si CIA s-a intrebat, o vreme, existential, incotro sa se indrepte, iar de la institutiile ce au succedat KGB-ului “s-a asteptat” o innoire in procesul general de restructurare a societatii ex-sovietice. Aparenta acalmie este totusi falsa. In urma cu vreo sase ani, presa scria ca un cercetator al Institutului, Igor Sutiaghin, a fost arestat, anchetat, judecat si condamnat la 15 ani de inchisoare, sub acuzatia de spionaj pentru CIA, care ar fi actionat prin intermediul unei firme britanice de consultanta. (Sutiaghin face parte din “lotul” spionilor occidental predate acum de rusi in cadrul schimbului.)

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro StatCounter - Free Web Tracker and Counter

customizable counter
Blog din Moldova