Posts Tagged ‘die’

Pacepa face noi dezvaluiri: De ce nu m-a ucis Securitatea

(…)

Au fost două maniere de abordare a operaţiunii de control asupra trădătorilor fugari. Prima: până la trădarea lui Pacepa, cel care a şi coordonat operaţiunea până în momentul în care a dezertat şi şi-a vândut ţara şi onoarea.  A doua: după evaluarea trădării lui Pacepa şi, mai nuanţat, când Tudor Postelnicu l-a determinat pe generalul Pleşiţă, iar acesta a încercat – cu consecinţe nefericite pentru el, în primul rând, să “dinamizeze” monitorizarea statică şi să dea unele semnale, cum că “mâna lungă a revoluţiei i-ar ajunge pe trădători oriunde s-ar alfa ei”. Aşa cum pe Troţki l-a ajuns în Mexic. Pleşiţă nu s-a gândit la modul serios să facă aşa ceva, dar în 1983 se înregistraseră, statistic, cele mai multe dezertări şi trădari din rândul ofiţerilor aflaţi în misiuni externe, în număr de opt. În contextul respectiv, a apreciat că trebuie să potenţializeze pericolul şi să obţină rezultatul dorit prin exerciţiul ameninţării, nu al acţiunii propriu-zise. El s-a lăudat, după 1990, mult şi necontrolat pe această temă, ca şi cum încă nu şi-ar fi ieşit din rol. Asta a făcut rău în planul percepţiei publice, mai puţin avizate… Va trebui să aducem lămuririle necesare. Trebuie reţinut ca nici o persoană nu a fost răpită şi nici o sentinţă de condamnare la moarte nu s-a pus în aplicare.

Pacepa a conceput controlul trădătorilor fugari ca bază a aplicării soluţiei finale, dar nu a obţinut acceptul lui Nicolae Ceauşescu, care a pus mai presus interesele politice majore, respectiv crearea, menţinerea şi consolidarea relaţiilor bilaterale. Ceauşescu realiza valoarea simbolică a acelor sentinţe capitale, care stigmatizau şi serveau de lecţie în interior, dar nu s-a gândit niciodată să pericliteze raporturile diplomatice ale României de dragul aplicării legalităţii socialiste faţă de un nemernic trădător. Acesta este purul adevar.

– Este de presupus că asemenea operaţiuni nu lăsau indicii  care să implice statul român…

– Dacă victimele erau români, nu se putea să nu apară bănuieli.

– Au existat versiuni privind dispariţia lui Pacepa şi substituirea sa cu o “fantomă”, iar cu privire la dispariţie, de asemenea, erau acreditate mai multe posibilităţi: ascundere definitivă, moarte, răpire de catre ruşi etc.

– Unele dintre aceste versiuni erau parte a operaţiunii de protecţie. Exista o “dublură” Pacepa, care este, în realitate, personajul activ, cu apariţii relativ frecvente în spaţiul comunicării publice. Pacepa, cel real, a fost foarte puţin folosit şi în elaborarea, de exemplu, a cărţii “Orizonturi roşii”. Altfel nu pot fi explicate numeroasele inexactităţi, care pot fi sesizate cu uşurinţă şi pe care persoane implicate de relatările sale le combat. Or, Pacepa nu ar fi acceptat să rişte credibilitatea spuselor sale pe seama unor afirmaţii gratuite. O parte a debriefing-ului realizat pe parcursul câtorva ani, împreună cu date specifice obţinute din alte surse, a fost încredinţată unor redactori de serviciu ai “departamentului de război politic”, care continuă să lucreze sub identitatea lui Pacepa.

– Memorandumul monitorizării lui Pacepa era impresionant… Lasă impresia ca aţi ajuns foarte aproape de el.

– Încă nu pot să spun cât de aproape, dar am ajuns foarte aproape şi am ramas în “ariergarda” lui până în ultimul moment…

Acum, după trecerea anilor, realizez cât de riscantă a fost operaţiunea şi cu ce pericole ne-am confruntat.  Am simţit, adeseori, “în coasta noastră” dispozitivul de protecţie pe care KGB-ul  îl asigura lui Pacepa, cunoscut fiind că ruşii au aflat de intenţia pe care Ceauşescu o avea la un moment dat de a pune sentinţa de condamnare în aplicare. Carlos a fost convocat de legăturile sale superioare de la la Moscova, unde i s-a cerut să nu execute sentinţa… Carlos a negat că ar fi fost angajat de Ceauşescu. Ruşii, totuşi, au insistat să nu dea curs vreunei propuneri în acest sens, dacă va fi solicitat din partea lui Ceauşescu sau de altcineva.

– Ştiu că aţi pătruns în dispozitivul interior de securitate de la domiciliul lui Pacepa. Puteţi să oferiţi nişte detalii? (…)

Integral la Pacepa.ro

Larry Watts: Pacepa a fost agent sovietic. EXCLUSIVITATE BURSA

Istoricul american Larry Watts, consultant al RAND Corporation, îşi lansează azi, la Bucureşti, o carte care va răsturna istoria secretă a României şi a Pactului de la Varşovia, aşa cum era ea cunoscută până acum. “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, este titlul ales de specialistul pe probleme militare şi de intelligence pentru a sintetiza bătălia împotriva României dusă în interiorul Pactului de la Varşovia şi coordonată de “centrala Moscova”. Din zona dezvălurilor noi despre foşti agenţi ai serviciilor speciale sovietice iese la suprafaţă şi un nume cu o oarecare rezonanţă, pentru România: Ion Mihai Pacepa. Am stat de vorbă cu istoricul american, în exclusivitate pentru “BURSA”, ca să ne lămurim care este adevărata poveste a generalului nomenclaturist, fost adjunct al DIE (actualul SIE), “defectat” în Statele Unite în 1978 şi considerat “erou” de protipendada intelectuală de pe Dâmboviţa.
Larry Watts e direct şi la obiect: “Preşedintele Carter a ştiut de la bun început. Bineînţeles: a ştiut că este agent sovietic”. Afirmaţia categorică, demonstrată în volumul istoricului american, răstoarnă complet teoriile “oficiale” de până acum. Teza a mai fost avansată în România, dar de data aceasta confirmarea vine chiar din ţara care a fost silită să-l găzduiască. Larry Watts ne spune că CIA a avut sarcina să verifice “informaţiile” cu care Pacepa venise la pachet. “Toate erau minciuni absolute! Să le luăm la rând, pe cele principale: 1) Teza că regimul, respectiv România, era un “cal troian” al URSS. Complet fals!; 2) Teza potrivit căreia România se afla în vârful reţelei sovietice de spionaj şi furt de tehnologie sofisticată militară din Statele Unite. Fals! Chiar dimpotrivă, după cum veţi putea citi în cel de-al doilea volum; şi 3) că România, prin “pretextul” ei de mediere a conflictului din Orient, servea de fapt Moscova şi încuraja terorismul împotriva Israelului şi a statelor moderate arabe. Niciuna dintre acestea nu au fost adevărate. Şi serviciile noastre au verificat şi iar au verificat şi iar au verificat… Ca o pată de culoare: ştiţi ce au descoperit agenţii noştri?
Că singura tehnologie furată de români de la americani a fost cea folosită pentru parbrizele Daciei! Iar ultima teorie a fost infirmată oficial chiar de către israelieni, prin Shimon Peres. Nu cred că este important dacă a fost agent al KGB sau al GRU cât faptul că misiunea sa a fost, aşadar, de < asasinare > a României şi distrugere a principalelor direcţii ale cooperării româno-americane din acei ani şi de după. Ceea ce este sigur este că a fost totalmente ostil intereselor naţionale româneşti şi a relaţiilor dintre Statele Unite şi Româ-nia, şi a continuat să fie la fel şi după 1989″.
“Ce şi ale cui interese a servit sunt, cred, mai puţin importante decât faptul că niciunele n-au fost româneşti”, conchide istoricul american a cărui carte se lansează astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară.

Victor Roncea / BURSA

Ziaristi Online: Liviu Turcu ii da lectii lui Mihai Razvan Ungureanu, seful SIE. Larry Watts il prinde pe seful DIE de mana cu rusii. Aurel Rogojan dezvaluie: Petre Mihai Bacanu a fost recrutat de KGB. Cui ii e frica de razboi civil?

Mihai Razvan Ungureanu, seful SIE, primeste o lectie despre CIE de la Liviu Turcu. Serviciile secrete: între mit şi realitate (V)

Mihai Razvan Ungureanu SIE Liviu Turcu CIEA - Ziaristi Online

În amplul in­terviu dat Jurnalului Naţional de şe­ful Serviciului de Informaţii Ex­ter­ne, Mihai Răzvan Ungureanu, domnia sa utiliza, atunci când s-a referit la Serviciul de Informaţii Externe din timpul fostului regim comunist, acronimul de DIE (Direcţia de Informaţii Externe)

Larry Watts: Ceausescu a vrut sa rupa total relatiile cu KGB dar seful DIE fusese deja racolat

Larry Watts - With friends like these KGB NKVD and Romania - Ziaristi Online ro

Kalugin şi Dorobanţu lucraseră amândoi la Washington D.C. în anii ’50, perioadă în care DSS se subordona complet şi direct KGB-ului. Dorobanţu l-a avertizat pe şeful Departamentului de contraspionaj al KGB să nu „se încreadă în zâmbetele oficiale” şi i s-a plâns că Ceauşescu a ordonat ca aceea să fie ultima dată când avea să ia legătura cu KGB.

General (r) Aurel Rogojan: Petre Mihai Bacanu a fost recrutat de KGB

Petre Mihai Bacanu -KGB Romania Libera Gen Aurel Rogojanu SRI

Reţeaua lui Volodin avea un nu­cleu în redacţia organului de presă al Frontului Unităţii şi Democraţiei Socialiste, România liberă. Acest nu­cleu a racolat câteva zeci de persoane şi a editat, prin mijloace nu toc­mai improvizate, primul număr al unui ziar de front clandestin, în cea mai fidelă replică a glasnostului şi perestroikăi.

Consilierul prezidential Eckstein Kovacs sustine “autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc”

eckstein kovaks pompe funebre de ziua maghiarilor

Consilierul prezidenţial Eckstein Kovacs Peter a declarat la o emisiune de la Realitatea Cluj că este de acord cu solicitările privind “autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc”.

Sogor Csaba: “Autonomie în Tibet şi pe Pământul Secuiesc”. Revista presei maghiare: “Autonomia mai presus de orice”

sogor csaba

Cei 270 de delegaţi prezenţi la şedinţa Consiliului Naţional Secuiesc, organizată în clădirea Parlamentului din Budapesta, şi-au reînnoit jurământul depus în anul 2003 şi s-au obligat faţă de susţinerea înfăptuirii autodeterminării.

Cui îi e frica de razboi civil?

Razboi civil

Jurnaliştii spun că Băsescu ar fi primit un ultim raport alarmant pe această temă şi că a şi convocat toţi consilierii pe probleme de apărare cu care a avut o discuţie secretă. Constantin Degeratu, mai aflam, ar avea la dispoziţie “efectivele” destul de mari care compun Federaţia Militarilor din România, o organizaţie civilă a militarilor, alcătuită “din 11 asociaţii reprezentative”.

Soc cu Boanchis: “Duelul orgasmic” Andreea Pora – Dana Grecu

Andreea-Pora-si-Dana-Grecu-la-K1

Mi-aş asuma riscul de a urmări duelul orgasmic Andreea Pora (suuuus, Băsescu!)-Dana Grecu Pauker (jooos, Băsescu!)

Ziaristi Online: Licio Gelli, seful Lojei Propaganda Due, profesor asociat la Universitatea din Oradea si fascist cu acte in regula. FOTO/INFO

Dupa ce v-am informat, in exclusivitate, asupra activitatii a doi “frati” masoni, Bartolomeu Savoiu si Nestorescu Balcesti, care s-au intalnit luna trecuta cu “Nasul” Propaganda Due, contele Licio Gelli, revenim cu detalii despre viata tumultoasa a sefului celebrei Loje P2 si cateva dintre legaturile sale cu Romania. Serialul e abia la inceput!

Pe 23 mai 1941 Licio Gelli primeşte carnetul de membru al Partidului Naţional Fascist, cu numărul 23.375-P-D.

În 1949, acelaşi “tânăr” se pensionează. chiar şi aşa, aceasta nu înseamnă că va renunţa la afaceri. De fapt, totul fusese doar o pregatire pentru ceea ce urma, iar viaţa lui abia acum începea să fie trăită cu adevărat.

În 2002 a fost personificat de actorul italian Camillo Milli în filmul I banchieri di Dio, de Giuseppe Ferrara (filmul prezintă scandalul Băncii Ambrosiano). De asemenea, Licio Gelli va fi interpretat şi de actorul american George Clooney într-o producţie a Sony scrisă de David Black şi regizată de Oliver Dahan. Condiţia lui Gelli a fost aceea de a citi şi aproba înainte scenariul filmului.

Licio Gelli a primit şi numeroase distincţii printre care amintesc: Cavaler în grad de Mare Cruce a Ordinului Libertadorului San Martin, Mare Oficial al Ordinului San Silvestro Papa, Comandor al Ordinului de Merit al Republicii Italiene, Comandor al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim, Medalia Comemorativă a Războiului din Spania şi Medalia Comemorativă a Diviziei de Voluntari del Littorio.

Gelli este şi posesorul a mai multor titluri (unele deţinute în trecut), printre care trebuiesc amintite următoarele: Maestru Venerabil din Trecut al Lojii Propaganda Due (P2), Academician de Onoare al Academiei “Artişti Europeni”, Academician al Academiei Internaţionale “Pontzen”, Preşedinte de Onoare al Academiei “Il Tetradramma”, Academician al Academiei “Il Richiamo”, Membru Honoris Causa ad vitam al “Uniunii Operatorilor Artiştilor Culturali”, Academician Emerit al Academiei “Cita Eterna”, Cetăţean de Onoare al oraşului Kudjianda (din Tadjikistan), Doctor Honoris Causa în Ştiinţe Financiare la Universitatea Pro Deo din New York, Ataşat pe lângă Ambasada Argentinei în Italia pentru consiliere economică şi Ministru Plenipotenţiar pentru Afaceri Culturale, titlul de Conte (prin decretul Majestăţii Sale, regele Umberto al II-lea) şi… ŞOC (sau nu?!): Profesor Asociat al Universităţii din Oradea, România.

În anul 1995, acelaşi Licio Gelli a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, inclusiv cu o recomandare de la Senatul Universitatii din Oradea, dar nominalizarea nu dus niciodată la primirea acestui premiu de către masonul Gelli…

Continuarea la Ziaristi Online

EXCLUSIV Ziaristi Online: “Venerabilul” Lojei Propaganda Due (P2), contele Licio Gelli, s-a intalnit cu Bartolomeu Savoiu si Nestorescu Balcesti. FOTO/INFO Sursa “A”

Sursa “A” informeaza: Dacă am crezut că am văzut şi citit tot despre afacerile murdare ale masoneriei (mă refer la ce a publicat masonul rebel Florin Ghiulbenghian) atunci ne-am înşelat. România continuă să fie ţinta unor atacuri externe si interne ale unor personaje dubioase şi extrem de controversate. Ceea ce inseamna ca da, Romania conteaza, si da, se mai poate inca insfaca ceva din ea.
În luna decembrie, care tocmai a trecut, a avut loc o întâlnire interesanta în Italia, oraşul Arezzo, pe Via Santa Maria delle Grazie, la faimoasa Vilă Wanda a contelui Licio Gelli, cel care a pus bazele mafiei masonice din Italia acum câteva zeci de ani, prin Loja Propaganda Due (P2) si despre care se spune ca s-ar fi aflat in relatii personale cu Ceausescu. Caracteristica principala a P2 era ca avea printre membrii sai toti capii serviciilor secrete italiene, de la cel militar la cele civile (vezi video mai jos). Conform veteranilor din serviciile romanesti, Gelli, desi a avut si o aventura cu OSS (precursorul CIA), in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, a fost in final racolat de KGB care s-a servit apoi de legaturile sale mafiote si masonice pentru mai multe afaceri murdare intre blocul rasaritean si cel occidental plus America latina, de la implicarea in lovituri de stat si pana la crime. Gelli a fost introdus la Ceausescu de alti doi agenti ai KGB, aflati la sefia DIE, Nicolae Doicaru si Ion Mihai Pacepa, inainte ca seful statului comunist sa poata fi informat de structura interna a Securitatii asupra trecutului acestuia. Influenta pe care afaceristul DIE, Pacepa, cu numele de cod atribuit de DSS “Canalia”, o avea pe langa Elena Ceausescu, a impiedicat o avertizare la timp. Ulterior Gelli s-a folosit de relatia sa privilegiata pana la a afirma subteran ca l-ar fi initiat si pe Ceausescu in masonerie. Anul 1989 l-a prins in arest la domiciliu, tot pe Via Santa Maria delle Grazie. Dupa 1989 a continuat sa aiba afaceri in Romania, in special in vestul tarii, zona predilecta a investitiilor italiene. Un personaj extrem de complex, cu acces direct la cel putin trei Papi, Celli a ajuns chiar sa fie nominalizat in 1995 la… Premiul Nobel pentru poezie, cu recomandari venite din partea Comitetului Premiului Dante Alighieri, prezidat de un cardinal, plus a unor institutii de cultura din… Kirgistan si Uzbekistan si a… Senatului Universitatii Oradea. Ca o nota de culoare, pe cand avea aproape 80 de ani, in 1998, politia a descoperit in ghivecele cu trandafiri, tuberoze si orhidee din gradina vilei Wanda nu mai putin de 150 de kilograme de aur. Acest “Venerabil” în vârstă şi masonerie, la cei aproape 91 de ani ai săi, continuă să fie activ, cu toate ca Propaganda Due oficial nu mai exista.
Întâlnirea despre care va vorbeam a avut loc între Licio Gelli şi două personaje controversate şi chiar dubioase din masoneria din România: Constantin Bartolomeu Săvoiu (cică ar fi general – dar în care armată, a României? Cum a ajuns el general?) şi Horia Nestorescu-Bălceşti (cică istoricul masoneriei din România!).
Continuarea la Ziaristi Online

O poza care spune multe: Dan Stratan si Vlad Soare, milionarii ascunsi marca Vintu si “securistul bun” al lui Plesu, SAR, GDS si PNL, Daniel Daianu, barcagiul Gelsor

Vezi Adevarul: Milionarul din umbră al lui Vîntu

CivicMedia: Daniel Daianu “in atentia” SRI – Asociatia Civic Media

“Cazul Daianu“, agentul electoral Andrei Plesu si boala societatii “civile”

“Blog me!” Un blogger atacat de seful trustului de presa “quality” al mogulului Dinu Patriciu, zis “locotenentu’ DIE”. Reporterul Virtual Tiberiu Lovin si-a atras antipatia dealerului celor doua Fione, Peter Imre, poreclit si “tutungiu’ CIE”

Dupa o repriza de babardeala profesionala cu Adriana Saftoiu, baiatu’ de la debitul din colt al lui Dinu Patriciu si-a adus aminte ca un blogger avea o amanta si nu era nici una dintre cele doua Fione ale lui. Detalii aici si aici

Circ KGB contra CIA pe meleaguri romanesti? Tovarasul lui Sorin Ovidiu Vintu, Varujan Vosganian, face recurs dupa ce a pierdut procesul cu Liviu Turcu si Marius Tuca. SIE nu are cum sa dea la CNSAS un dosar inca deschis

Dupa ce agentiile de presa au anuntat ca Varujan Vosganian a pierdut procesul cu Liviu Turcu si Marius Tuca, senatorul care face casa buna cu infractorul Sorin Ovidiu Vintu si mai e si posesor de numeroase functii, care de care mai colorate – dupa modelul “maestrului” sau Niki Manolescu – se burzuluieste pe blog si ameninta cu recurs. Un navetist cu state vechi pe meleaguri sovietice, Vosganian face acum pe prostul privind DIE si CIE, institutie pe care o numeste “un fel de retea de spionaj romaneasca”. Iata:

“Agentia Newsin a anuntat ieri ca am pierdut procesul de calomnie intentat lui Liviu Turcu, lui Marius Tuca si Jurnalului National. Judecatoarea Mirela Pod ar fi socotit ca actiunea mea este nefondata.  Pentru cei care au deschis mai tarziu televizoarele, amintesc ca in ziua in care eram la Bruxelles, ca proaspat candidat la postul de comisar european, prin octombrie 2006, Liviu Turcu, un membru al Directiei de Informatii Externe, fugit din tara in 1989, a revenit brusc, afirmand ca as fi fost racolat, in anii ’80, de Centrul de Informatii Externe, un fel de retea de spionaj romaneasca. Marius Tuca i-a tinut isonul, afirmand ca garanteaza pentru veridicitatea acestor afirmatii si publicand cu titluri groase,in Jurnalul National, declaratiile lui Turcu.”

Apoi, ceva mai jos, Vosganian, un fel de senator-scriitor-economist-gurist, se lamenteaza si ameninta in stil proletcultist:

“Asadar, singurul motiv pentru care actiunea mea s-ar dovedi nefondata, ar fi faptul ca acuzatia de a fi fost spion si securist nu e nici pe de parte o calomnie, ci un compliment si ca, in loc sa fiu indignat, ar trebui sa ma onoreze. Sa nu anticipam, totusi, sa asteptam motivatiile judecatoarei Mirela Pod si, fireste, sa mergem mai departe, la recurs, pentru ca astfel de ticalosii ale securistilor raspopiti sa nu ramana nepedepsite. ”

Intr-o emisiune “Sinteza zilei” a lui Mihai Gadea, de anul trecut, in care se mai aflau fostul procuror Ciprian Nastasiu, Victor Gaetan, Mugur Ciuvica si Victor Ponta, Varujan Vosganian, suspectat de agatament de catre KGB de pe vremea cand facea mic trafic cu caciuli de astrahan pe ruta Erevan – Bucuresti, a exclamat: “Eu acum nu vreau să fac o implicare personală, îmi aduc aminte de cazul cu Liviu Turcu, care a venit în România trădător, plecat, a trădat tot ce a putut şi a căpătat protecţie americană în 1989, a venit în 2006, ca să spună ce? Că România trimite un spion la Bruxelles, acuzaţie foarte gravă împotriva României. Nu l-a întrebat nimeni nimic, nici atunci, nici până acum. Eu sunt în proces de trei ani cu el nimeni nu m-a ajutat, nici americani, nici români, să se intereseze dacă am dreptate.”

E, uite ca Justitia a hotarat ca n-are dreptate!

Iar in privinta “dovezii” cu care se lauda senatorul, primta de la CNSAS, care nu a gasit nici un dosar in evidentele sale, situatia sta cam in felul urmator: “un fel de agentie de spionaj” care este SIE nu da bre la arhiva dosarele active ale celor aflati inca in lucru, ca suspecti sau dovediti de colaborare cu una sau mai multe puteri straine anti-Romania.

Intalniri pe la targ: generalul Mihai Caraman

Scriitoarele Niculina Oprea si Gabriela Cretan riposteaza la amenintarea presedintelui ASB-USR, Horia Garbea, cu “muia”, excluderea si moartea din cauza “sursei” Adamesteanu

Jignita si amenintata mitocaneste, cu “muia”, excluderea si moartea, de catre presedintele Asociatiei Scriitorilor Bucuresti, badaranul Horia Garbea, poeta Niculina Oprea gaseste resursele pentru a-i intoarce obrazul derbedeului cu functie de conducere in Uniunea Scriitorilor din Romania. Prezint mai jos o replica a domniei sale preluata de pe site-ul scriitorului Liviu Ioan Stoiciu, care, la randul sau, se intreaba de unde a scos Garbea – altfel un mare admirator al “bloggerului Nastase”  (vezi foto mai jos) – povestea cu asa-zisa comisie disciplinara. De observat ca, desi acesta a atras atentia asupra ordinariei lui Garbea, pana acum nici un scriitor nu a indraznit sa-l ia la palme pe mocofan sau sa chestioneze intentia abuziva de tip comunist privind excluderea din breasla scriitorimii prin hotararea arbitrara a unei comisii (Paul Goma la fel a patit, in 1977, cand a fost eliminat din USdR a RSR. Si, ce coincidenta, inclusiv Nicolae Manolescu a votat “pentru”). Tot o doamna a literaturii contemporane, Gabriela Cretan, a trebuit sa spele onoarea scriitorilor romani, printr-o interventie la obiect, pe care o redau, de asemenea, integral. Astept in continuare o reactie normala a societatii in care traim, in special a ziaristilor de “trust”, care ezita in mod ciudat sa publice vreun rand despre acest grobianism al conducerii USR. Daca de la sefia CRP un ziarist ar fi fost amenintat similar, s-ar fi ignorat la fel subiectul? Pierit-au de tot gardienii adevarului si onoarei?

Redau cuvintele doamnelor: “Moarte mincinosilor”?

Domnul Horia Garbea face o criza de furie paroxistica la stirea despre Gabriela Adamesteanu (insotita de un document CNSAS!), trimisa prin e-mail de Niculina Oprea unui grup de prieteni scriitori (printre care a avut naivitatea sa-l numere); in fond, un mesaj strict privat, nu o afirmatie adresata publicului larg, care sa maculeze, intr-un fel oarecare, imaginea USR.
Cu toate acestea, presedintele ASB, dupa ce injura fioros, isi imbraca roba de mare inchizitor si, regasindu-si glacialitatea si tonul oficial, cere excluderea poetei.

Acestea fiind faptele, eu, una, raman cu o mare nelamurire. Daca dl. Horia Garbea este atat de sensibil la acuzatiile aduse membrilor breslei (chiar in prezenta unui act oficial de natura sa suscite indreptatite interogatii), este cu atat mai dator sa ne explice seninatatea bizara si taciturnia de Buddha scufundat in Nirvana de care a fost cuprins in 2008, cand Cezar Ivanescu a devenit victima mizerabilei inscenari pusa la cale chiar de un membru USR. Si nu intr-un mail catre amici, ci prin intermediul unui post tv (Realitatea TV) si a unei agentii de stiri (NewsIn). Nici dl. Horia Garbea, aflat atunci ca si astazi intr-o pozitie de conducere, nici altcineva dintre liderii USR n-au ripostat in vreun fel fata de acest josnic atac, nici macar atunci cand calomnia, intinzandu-se cu viteza unui incendiu, a capatat proportiile necontrolabile ale unui scandal mediatic.
Lipsa de reactie a celor in drept este cu atat mai grava cu cat episodul, calificat la momentul respectiv de Cezar Ivanescu drept „o incercare de linsaj mediatic” s-a incheiat cu moartea poetului (in conditii inca neelucidate).

Acum dl. Horia Garbea declama raspicat: „Nu s-a primit inca NICIO decizie de colaborare din cele solicitate”.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova