Acţionarul Editurii Univers vorbeşte în exclusivitate pentru paginademedia.ro despre datoria pe care o are de încasat de la ziarul Cotidianul, pentru cărţile tipărite. Cuantumul exact al datoriei este de 406.101,81 de euro. Cifra de 406.000 euro acoperă patru luni de cărţi tipărite: fiecare titlu de literatură costa, în medie, aproximativ 15.000 de euro. “Am primit asigurări că voi primii banii”, explică Sergiu Crupenschi escaladarea acestei datorii. Interesant din interviu: Aţi încercat să rezolvaţi problema amiabil? La începutul lunii martie, au cerut să extindem creditul la tipografia din Ungariade la 60 la 90 de zile, pentru că finanţarea întârzie. Astfel, ar fiurmat ca în aprilie să se reglementeze toată situaţia, când vinefinanţarea. În toate discuţiile avute, nimeni nu a pronunţat numele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Tot timpul au vorbit de dependenţa ziarul de „finanţarea acţionarului majoritar”.
Chiar l-am întrebat pe Doru Buşcu de ce foloseşte expresia “acţionarul majoritar” şi nu Sorin Ovidiu Vîntu. Mi-a răspuns, în glumă “de ce să nu fie folosită”, că de unde ştiu eu că Vîntu e acţionarul majoritar? (Nota mea: Ce chestie! Exact asta mi-a zis un “prieten” despre HotNews!)
În august, Doru Buşcu mi-a dat toate asigurările, spunându-mi că nu există niciun fel de risc. Textual, a zis: “Eu îmi plătesc întotdeauna datoriile, nu rămân dator la nimeni.”
Ei aveau o tactică: promiteau ceva, apoi, când venea scadenţa, dupăcâteva săptămâni, nu mai era nimeni de găsit. Când trecea scadenţa,venea altcineva şi promitea altceva. Şi tot aşa.
Noi vom cere o expertiză contabilă, prin care să aflăm cum s-aajuns în insolvenţă. Ei au vândut aceste cărţi, iar vânzările acopereaufactura medie de aproximativ15.000 de euro pe titlu.
Cornel Nistorescu a vrut să cumpere creanţa şi săcontinue ziarul. El trebuia să ajungă la un acord şi cu ceilalţicreditori, ceea ce, din informaţiile mele, nu s-a întâmplat.
Mi-am dat seama că se încerca să nu îi dau în judecată până după alegeri. După alegeri au cerut singuri insolvenţa.
Doru Buşcu este autorul moral al acestei situaţii.
Plus: Directorul ziarului Cotidianul, Cornel Nistorescu şi-a anunţat demisia din funcţie începând cu 1 ianuarie 2010,într-o discuţie cu toţi angajaţii, care a avul loc cu puţin timp înurmă. După ce a anunţat oamenii că mâine se va tipări ultimul număr(care va apărea pe piaţă peste două zile), Nistorescu a spus că ziarul nu a putut fi salvat din cauza datoriilor mari, de 350.000 de euro pe care le are către editura Univers, în contul cărţilor din colecţiile Cotidianul. El a explicat că a solicitat conducerii grupului “ruperea” brandului “Cotidianul” de procesul de insolvenţăîn care este implicată societatea care editează ziarul, lucru care i-arfi permis găsirea unui investitor. Însă, conducerea grupului nu ar fifost de acord, scrie Capital.ro
Epopeea oligarhilor Vintu – Patriciu (si minunatul prieten Nicolae Popa)
“Fratele lui Nicolae Popa a fost deja interogat” – Traian Basescu la OTV
Vestea “gasirii” lui Nicolae Popa, omul de paie al lui Sorin Ovidiu Vintu, care ar urma sa execute 15 ani de puscarie pentru rolul sau in uriasa frauda a FNI aduce fiori reci pe spinarea mogulilor pe care i-am putut vedea recent rascracarandu-se – ca Dinu Patriciu – pe ecranele televiziunilor, vituperand la adresa lui Traian Basescu din rasputeri. Patriciu si Vintu joaca cartea vietii lor in incercarea disperata a rasturnarii presedintelui. Aducerea lui Nicolae Popa in tara, din Indonezia, unde s-a stabilit de mai multi ani, il va pune atat pe Vintu intr-o situatie mai mult decat incomoda. Poate numai sinuciderea sa oportuna ar opri tavalugul care l-ar putea strivi pe mogul, daca Nicolae Popa ar incepe sa vorbeasca, inainte de a-si ispasi pedeapsa de 15 ani pe care ar urma sa o execute in locul lui Vintu.
Daca Popa depune marturie, dosarul poate fi redeschis
In lipsa marturiei lui Nicolae Popa, Vintu nu a putut fi incriminat (pana in prezent). Toate documentele poarta semnatura lui Popa ca si la dosarele «FNA» sau «Banca Agricola», cauze in care Popa nu a putut fi niciodata audiat. El este singurul care ar putea ajuta anchetatorii in inculparea lui Vintu, inclusiv in «FNI». Daca Popa depune marturie, dosarul poate fi redeschis in baza articolului 394 din Codul de Procedura Penala. Daca va colabora cu anchetatorii, Nicolae Popa ar putea obtine o reducere a pedepsei in dosarul «FNA». Disparitia lui Popa in toti acesti ani a facut insa ca Vintu sa fie condamnat doar in dosarul „BID”, unde implicarea sa era directa dar si in aceasta cauza, Popa a fost „mandatarul ocult al lui SOV”. Faptul ca Nicolae Popa a fost interpusul lui Sorin Ovidiu Vintu in tunul FNI este binecunoscut. Chiar Vintu a recunoscut-o intr-un interviu din Cotidianul din data de 07.02.2006. Mai spune el aici ca “Nicolae Popa este unul dintre cei mai minunati prieteni pe care i-am avut vreodata”. Nu se stie insa – si Curentul dezvaluie in premiera – faptul ca Nicolae Popa n-a fost doar unul dintre minunatii prieteni ai lui Vintu ci si un minunat binefacator al lui Dinu Patriciu. In 1998 societatea GELSOR unde, omul zilei, minunatu’ Nicolae Popa, era director general (si patron totodata, fiind actionar alaturi de Vintu), detinea un numar de actiuni la ROMPETROL varsate catre Dinu Patriciu care a obtinut controlul ravnitei companii petroliere cu sprijinul direct al urmaritului general retinut astazi la Jakarta. Rafuiala lui Patriciu cu Traian Basescu, pleaca de la dosarul de cercetare penala a celei mai mari fraude din istoria Romaniei – cazul ROMPETROL. Acum s-a ajuns la apogeul acestei rafuieli. In 2007 Patriciu la atacat grobian pe Basescu numindu-l “maimuta”, “gorila”, “cioban”, “frana in calea progresului”. Despre ce fel de progres e vorba este usor de inteles – progresul jafului in beneficiul unor personaje acuzate de organizare de grupuri criminale, delapidare, inselaciune, care au prejudiciat sute de mii de romani de avutul lor. Si Vintu si Patriciu sunt cazuri ilustrative, ce exprima o tipologie a oligarhiei romanesti, amandoi fiind reprezentanti de frunte ai cleptocratiei. Pe scurt mogulii nostri personifica resurectia grupurilor ascunse – conspirate pana in prezent – care au capitalizat resursele principale economice si acum isi asuma, la vedere, un post comisarial, de control total politic. Iesirea recenta la rampa campaniei electorale a lui Patriciu si Vintu este un semnal clar al temerilor pe care le inspira Traian Basescu celor doi moguli penali. Din aceasta pozitie, acum, cei doi dau lectii “gloatei”, plini de morga, de la strapontina Realitatii Tv.
Fratia penala Nicolae Popa, Vintu, Patriciu
Preluarea ROMPETROL de catre gruparea Patriciu s-a facut cu ajutorul nemijlocit al lui Sorin Ovidiu Vintu. In 1998, ROMPETROL, colos al industriei petroliere, era una dintre cele mai profitabile firme romanesti. Numai din contractele externe avea de incasat peste 250 milioane de dolari, harta creantelor acoperind Libia, Egipt, Sudan, Irak, Rusia, Ecuador. Traiectoria ascendenta a companiei este stopata brusc prin intersectarea cu gruparea Patriciu. La acea vreme, Patriciu era asociat cu Sorin Marin in firma SG International (SGI) ale carei origini pleaca de la un obscur ONG din Liechtenstein, Tudori Foundation, creata de Dinu Patriciu in 1994. Citam din Rechizitoriul ROMPETROL: “Conform verificarilor efectuate in cauza, s-a stabilit ca la nivelul anului 1998 actionarii S.C. SG International S.A. erau urmatoarele persoane : Sasu Service AG – 48 ,97% ; Alpha Constructii si Investitii Imobiliare S.A.– 48,97%; Patriciu Dan Costache – 0,51%; Marin Sorin – 0,51%; Gaita George – 0,51%; Ciobanu Gheorghe – 0,51% , iar ca administratori figureaza Marin Sorin, presedinte al consiliului de administratie, Patriciu Dan Costache, vicepresedinte, respectiv Nastase Dan. In ceea ce priveste actionarii S.C. Alpha Constructii si Investitii Imobiliare S.A., din datele furnizate de Oficiul Registrului Comertului al Municipiului Bucuresti a rezultat faptul ca 44% din capitalul social al acestei societati era detinut de Gaita George, in timp ce Patriciu Dan Costache controla direct si prin membrii de familie 55% din capitalul social al acestei societati, fiind astfel evident interesul sau in S.C. SG International S.A .” Cu sprijinul lui Alexandru Popescu si Nicolae Stoica, pe atunci membri in conducerea ROMPETROL, SGI a cumparat masiv actiuni ROMPETROL cu pretul de 10 -11 USD/bucata. “Investitorul” Patriciu nu avea dreptul legal sa faca investitia, SGI-ul avand mari datorii catre stat. La sfarsitul lunii septembrie, SGI detinea deja 18% din actiunile ROMPETROL, fara sa fi anuntat CNVM la depasirea pragului de 5%. Profitand de pozitia sa de atunci, de parlamentar al unui partid aflat la guvernare, Patriciu a incalcat flagrant legea sfidand CNVM. In luna octombrie 1998, prin functionarii ROMPETROL, SGI cumpara inca aproape 12% din actiuni aflate atunci in posesia lui Sorin Ovidiu Vintu. Vintu le achizitionase de la PAS – asociatia salariatilor, care si-au cedat naiv (?) actiunile catre SOV cu speranta ca astfel vor fi protejati de atacul lui Patriciu. Citam din nou tot din Rechizitoriul ROMPETROL: “Din acelasi material probator a rezultat ca in perioada 28 august 1998 – 14 decembrie 1998 S.C. SG International S.A. a achizitionat de la persoane fizice, salariati ai ROMPETROL, un numar de 41.541 de actiuni emise de societate, achitand un pret de 5.012.220.000 lei. Este de mentionat faptul ca acest pachet reprezenta 21,4% din capitalul social, actiunile fiind achizitionate la preturi variind intre 68.000 – 120.000 lei (vol. 12 fila 57)”.
GELSOR si “preluarea” ROMPETROL
Tot Rechizitoriul dosarului ROMPETROL lamureste si contributia GELSOR-ului condus si patronat de Nicolae Popa in preluarea de catre Patriciu a ROMPETROL. Citam: “In data de 3 decembrie 1998, S.C. SG International S.A. incheie un contract de vanzare cumparare actiuni cu S.C. GELSOR S.A., inregistrat la aceasta societate sub numarul 9156/07.12. 1998, avand ca obiect cumpararea unui pachet de 22.515 actiuni emise de ROMPETROL S.A. la pretul total de 3.269.000.000 lei, adica la pretul de 145.192 lei/actiune, pachetul de actiuni mentionat reprezentand 11,60% din capitalul social al S.C. ROMPETROL S.A.” Vintu si Patriciu erau intelesi si “i-au lucrat” pe ceilalti actionari fara probleme. Fara sprijinul lui Vintu insa Patriciu nu ar fi reusit sa puna mana pe ROMPETROL. GELSOR SA, firma condusa de Nicolae Popa, a votat in Adunarea Generala a Actionarilor, impreuna cu FPS si SG International, pentru atribuirea controlului companiei in favoarea lui Dinu Patriciu dupa care acesta executa o serie de miscari rapide, schimband abuziv componenta Consiliului de Administratie, in care Sorin Marin, omul sau de incredere, devine membru, la fel ca si reprezentantul FPS. Imediat ce si-a asigurat controlul Patriciu introduce modificari in Statutul de functionare al Companiei ROMPETROL care sa-i permita confiscarea definitiva si, mai ales, accesul imediat la activele fiscale ale ROMPETROL. Citam din nou din Rechizitoriu: “In perioada 28.12–14.12.1998 S.C. SG International a achizitionat in total un numar de 64.056 actiuni emise de S.C. ROMPETROL S.A., reprezentand un procent de 33,059% din capitalul social, pentru care a achitat suma de 8.281.220.000 lei. Dupa preluarea managementului S.C. ROMPETROL S.A. de catre reprezentantii S.C. SG International S.A., in vederea consolidarii pozitiei de actionar majoritar in aceasta companie, acestia au recurs la o majorare de capital prin conversia unor obligatiuni in actiuni, in mod ilegal, devenind in acest fel proprietarii a inca 144.200 de actiuni, care cumulat cu detinerea anterioara a asigurat obtinerea pachetului majoritar de actiuni”. Astfel cu suportul lui Sorin Ovidiu Vintu, Dinu Patriciu a devenit miliardar, obtinand controlul asupra ROMPETROL dar aceasta a fost doar o prima etapa a operatiunii deoarece in fapt cei care au devenit adevarati beneficiari, in final, au fost tot rusii, prin intermediul statului fondator al CSI Kazahstanul care a achizitionat prin Kaz Munai Gaz ROMPETROL-ul romanesc. Pe langa bani, grupul lui Patriciu a obtinut nu doar accesul la resursele statului, ci si un important reper energetic cu valoare strategica. Ruperea din patrimoniul Romaniei a acestei resurse are nu doar implicatii economice, ci si consecinte geopolitice semnificative. Romania este o placa turnanta – se afla pe o falie geopolitica, la frontiera Vestului cu Estul, astfel ca aici se duc lupte in toata regula (si) pentru controlul acestei importante resurse – energia, arma intrebuintata intens de Moscova in ultimii ani.
Moscova beneficiara lui Patriciu
Predarea Rompetrol catre KazMunaiGaz aduce Rusiei importante beneficii geopolitice si economice. Statul CSI kazah isi dubleaza capacitatea de rafinare, Rompetrol avand doua rafinarii in Romania si se alege si cu o vasta retea de distributie: benzinarii din Georgia pana in Franta. O retea care ajuta la amplificarea dependentei energetice a Europei fata de resursele din fostul spatiu sovietic. Mutarea lui Dinu Patriciu va avea impact major geo-economic si deoarece Kazahstanul este o piesa majora pentru strategia sectorului energetic al Rusiei inca din anul 2003. Subordonarea fata de Moscova s-a amplificat, avand in vedere faptul ca in mai 2007, Putin l-a pus pe Nazarbaiev, presedintele Kazahstanului, sa semneze un nou acord care implica si Turkmenistanul pentru constructia unui gazeoduct care sa contracareze proiectul Nabucco. Acordul facut de kazahi cu Putin intareste traseul Tengis-Novorossiisk, adica se inscrie in aria de interese ale Rusiei de mentinere a monopolului in domeniul transportului petrolului si al gazelor naturale. Romania este o tinta importanta a capitalului rus – dirijat de institutiile militare si serviciile speciale rusesti. Pe masura ce s-a conturat din ce in ce mai clar statutul strategic al Romaniei de “portavion fix” al bazelor militare americane insistenta rusilor de amplasare, la randul lor, in Romania, cat mai ferm, a crescut considerabil. Tara noastra devine un “cap de pod” pentru investitiile dinspre fosta URSS catre Uniunea Europeana. LukOil detine peste 25% din piata carburantilor din Romania, pe piata imobiliara rusii devin deasemenea importanti, COS Targoviste, industria de aluminiu si multe alte repere au fost preluate deja de “capitalistii” rusi.
Destructurarea economiei nationale
Afacerea ROMPETROL a fost din start cladita pe baza unei strategii de destructurare a economiei nationale. Au avut loc o serie de lovituri succesive care au lichidat intreg patrimoniul petrolier al Romaniei, una dintre averile strategice ale tarii fiind instrainata prin jaf – politica dusa de toate guvernarile care s-au succedat dupa momentul 1989. Vreme de mai bine de un deceniu, grupul infractional creat si condus de Patriciu a spalat bani, a manipulat piata de capital si a inselat autoritatile. ROMPETROL era nava amiral a comertului exterior romanesc, se afla in topul firmelor romanesti de comert exterior, fiind singurul contractor specializat in petrol si gaze care activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, aceasta societate a adus in tara milioane de dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj in domeniul petrolier executate in diverse tari ale lumii. Compania SG International a fost vehiculul prin care Dinu Patriciu si Sorin Marin au preluat compania Rompetrol, cu sprijinul direct al GELSOR-ului lui Vintu, societate condusa de minunatul Nicolae Popa si, apoi, banii din creanta libiana. Cele mai “grele” parti din dosarul de urmarire penala in dosarul Rompetrol sunt legate de manipularea pietei de capital si de creanta Libia. Afacerea “topirii” creantei din Libia i-a adus lui Dinu Patriciu partea cea mai consistenta a dosarului penal in cauza Rompetrol, inclusiv acuza “de constituire a unui grup de crima organizata”. Patriciu a vandut cel mai bogat zacamant petrolier al Romaniei: este vorba de acordul EPSA in valoare de 75 mil. usd. Pe scurt, conducatorul Jamahiriei arabe libiene, care era bun prieten cu Ceausescu, drept rasplata pentru serviciile oferite Libiei, a facut cadou Romaniei un teren petrolier, exploatat din 1980 prin contractul dintre National Oil si Rompetrol of Libia. Ulterior s-a descoperit ca zacamantul era urias, poate unul dintre cele mai mari din lume. In 1993, “securisti de omenie” ai statului, in cardasie cu Patriciu, vand acest teren unei companii din Spania, Repsol. Plata de la Repsol urma sa soseasca in 6 transe Romaniei, dar Rompetrol se privatizeaza, iar cei 75 mil. de usd plus taxe, respectiv 88 mil. usd ajung in buzunarul lui Patriciu, in loc sa intre in vistieria tarii. In perioada 1996-2002 Dinu Patriciu a preluat, pe rand, Rompetrol SA, Rafinaria Vega si, in final, Rafinaria Petromidia. Prin firma SG International, Dinu Patriciu si Sorin Marin au preluat de pe piata bursiera actiunile Rompetrol, apoi pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a trecut, prin mai multe societati, inainte de a fi concentrat la Rompetrol Group BV Olanda. In 2001, Sorin Marin si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol si au fost introduse in joc alte societati “estice”.
Kazahstanul, CSI-ul si Rusia
Esticii nostrii, kazahii in mainile carora a cazut ROMPETROL-ul nu sunt nici pe departe niste independenti in raport cu Rusia. Kazahstanul este fieful unui dictator sustinut de Rusia. Partidul presedintelui kazah, Nursultan Nazarbaiev, aflat la putere inca din vremea URSS tocmai a castigat toate locurile parlamentului de la Almaty, iar noua Constitutie, printr-un ultim amendament, ii permite presedintelui Nazarbaiev sa detina toata puterea cat timp va dori. Oponentii presedintelui sfarsesc subit. Zamanbek Nurkadilov, fost ministru al Cabinetului si aliat-cheie al presedintelui Nursultan Nazarbaiev, l-a acuzat pe acesta de autoritarism si i-a cerut acestuia sa demisioneze dupa care a fost gasit ciuruit de gloante. Kazahstan face parte din Organizatia de cooperare de la Shanghai (SCO – alaturi de Rusia, China, Kirghizia, Tadjikistan si Uzbekistan), structura vazuta de rusi drept o contrapondere la NATO. Abil, Nazarbaev a facut la Bruxelles declaratii de amor Aliantei Atlantice, declarand ritos ca “Armata noastra are nevoie de cooperare cu NATO pentru a se dezvolta”, insa armata Kazahstanului marsaluieste disciplinat alaturi de Rusia. Acum doi ani zeci de mii de militari din Rusia si China au participat la manevrele militare din cadrul unei adevarate demonstratii de forta, cu cateva zile inaintea summitului SCO. Desi rusii sustin ca SCO nu se va transforma in alianta militara, Occidentul vede aceasta alianta creata sub pretextul luptei impotriva terorismului drept o replica la extinderea operatiunilor NATO in Asia. Rusia face eforturi majore pentru cresterea potentialului sau militar intentionand sa cheltuiasca aproximativ 200 miliarde de dolari pentru aparare – bani care vor veni din petrolul cumparat de europeni. Fostul stat sovietic a refuzat sa se alature GUAM, organizatie eurasiatica sustinuta de Washingnton, iar presedintele kazah Nursultan Nazarbayev a criticat deschis pozitia proamericana a liderilor din Ucraina, Georgia si Azerbaidjan. Nazarbayev s-a distins ca un sustinator al retragerii din cadrul GUUAM a Republicii Uzbekistan, cu ocazia summitului din 2005, desfasurat la Chisinau. Pe langa manevrele militare marile manevre energetice continua pe toate fronturile, inclusiv in Balcani. Nazarbaiev participa la un proiect major de consolidare a pozitiilor ruse pe piata energetica mondiala. Valeri Iazev, presedintele comitetului Dumei de Stat pentru energetica a anuntat ca Moscova vrea crearea unei aliante mondiale pentru controlul preturilor la gaze. In componenta acestei aliante, ar trebui sa intre alaturi de Rusia – Turkmenistan, Uzbekistan si Kazahstan, Ucraina si Belarus dar si Iranul, in perspectiva. Aceasta alianta ar constitui, conform strategilor rusi, o contrapondere la Uniunea Europeana.
“Grupul de criminalitate organizata”
Scena politica romaneasca a luat foc de fapt odata cu finalizarea de catre Parchet, in septembrie 2006, a Rechizitoriului cazului ROMPETROL. Celebrul dosar Rompetrol, afacere juridica ce a determinat criza majora a sistemului politic din Romania, odata cu refuzul lui Traian Basescu de a “rezolva” problema penala a lui Patriciu, dupa cum ii cerea Tariceanu in celebrul biletel din 2006. Dosarul Rompetrol, finalizat in septembrie 2006, a avut parte pana acum de vreo 25 de amanari, din motive care mai de care mai hilare. Ultima amanare, a 25–a, din luna septembrie, s-a datorat grevei magistratilor. Patriciu urmeza sa fie judecat pentru: initierea unui grup de crima organizata, spalare de bani in forma agravanta, asociere in vederea savarsirii de infractiuni, inselaciune, delapidare, divulgare de informatii cu caracter secret. Continutul exploziv al materialului in baza caruia Dinu Patriciu a fost trimis in judecata riscand zeci de ani de puscarie reprezinta esenta tipologiei “privatizarii” prin jaf a economiei nationale. Mai bine de un deceniu, omul de afaceri Dinu Patriciu, impreuna cu inalti reprezentanti ai statului au constituit un grup infractional organizat, transfrontalier, care s-a ocupat, pe langa operatiuni de manipulare a pietei, de capital, de spalare de bani rezultati in urma activitatilor ilicite, captand sume considerabile datorate statului, externalizand apoi fondurile obtinute in urma desfasurarii activitatii infractionale. Grupul de afaceri reprezentat de Dinu Patriciu este calificat drept un “grup infractional care si-a asigurat sprijinul, prin cooptarea in cadrul grupului, a unor persoane cu functii importante in institutii ale statului – grup de criminalitate organizata”. In Rechizitoriul dosarului ROMPETROL se mai precizeaza: “In perioada anilor 1999-2004, grupul infractional astfel organizat si-a realizat scopul de insusire a creantei statului roman rezultata din Acordul de cooperare economica internationala cu statul libian, de decapitalizare a Rafinariilor Vega si Petromidia, de insusire si folosire in propriul interes a sumelor de bani colectate si destinate bugetului de stat, dar si de a transfera sume de bani catre societatile membre ale grupului infiintate in paradisuri fiscale si, nu in ultimul rand, crearea, in mod artificial, de lichiditati prin listarea la bursa a Rafinariei Petromidia”. Dosarul ROMPETROL arunca in aer scena politica romaneasca, in spatele lui Patriciu regrupandu-se majoritatea “capitalistilor rosii” cu averi facute in regimul cripto-comunist al lui Ion Iliescu. Magnatul penal, liberalul antiliberal, pusculita mafiei pesediste este in acest moment modelul desavarsit al “privatizarii mafiei comuniste”. Solidaritatea din jurul sau a unor personaje asemanatoare – Dan Voiculescu, Vintu, Tariceanu, Verestoy Attila, arata ca Dosarul ROMPETROL este atat de important, incat inflameaza intreaga scena politica a tarii. In aceeasi cauza mai sunt implicati patru reprezentanti ai (CNVM): Gabriela Anghelache – presedinte, Paul Miclaus – vicepresedinte, Victor Eros – membru si Elena Albu – sefa Corpului de control din CNVM. Un fost ministru PNL, Sorin Pantis este acuzat de manipulare a pietei prin tranzactii sau ordine de tranzactionare. Alexandru Bucsa, vicepresedinte The Rompetrol Group Olanda este judecat pentru complicitate la delapidare, complicitate la spalarea de bani si pentru asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Sorin Rosca Stanescu, directorul ziarului “Ziua” este si el acuzat de utilizare de informatii privilegiate si aderare la un grup infractional organizat. 11 persoane sunt nominalizate in Rechizitoriu, dar numarul celor implicati in mega-teapa Rompetrol este cu mult mai mare. Statul, in primul rand, prin reprezentanti corupti a fost principalul favorizant al jafului national. Personaje importante de pe scena politica, au beneficiat de pe urma tranzactiei de la bursa cu actiuni ROMPETROL Rafinare, devenind ulterior pioni ai dosarului penal ROMPETROL. Printre acestia pot fi enumerati: Camelia Rodica Voiculescu, Attila Verestoy, Calin Popescu Tariceanu, Rosca Stanescu si inca vreo cateva zeci. Toti acestia sunt cuprinsi in fraudele spalarilor de bani din dosarul ROMPETROL si ar urma sa incaseze ani grei de puscarie.
Nicolae Popa omul de paie al lui Sorin Ovidiu Vintu, groparul FNI
Afacerile lui Vintu au plecat din zona Iasi, prin GELSOR, o societate care a fost infiintata in 1995 de Gelu Teodorescu, profesor de matematica la Universitatea din Iasi, prieten cu Dan Condurachi si cu Sorin Ovidiu Vintu. GELSOR a plecat din start printr-o teapa clasica: la fabrica de seringi de unica folosinta SANEVIT Arad, una dintre primele societati listate la bursa, GELSOR a cumparat masiv actiuni la pretul minimal. SANEVIT avea exclusivitate de la Ministerul Sanatatii pentru vanzarea produselor sale in sistemul sanitar iar afacerile fabricii mergeau bine astfel ca pretul actiunilor a urcat spectaculos. “Coincidenta” GELSOR a vandut participatia sa la SANEVIT cu doar cateva zile inainte ca guvernul sa decida ca nu este normal ca statul sa cumpere seringi numai de la un singur producator, fara licitatie. Profitul rezultat din vanzarea la timp a actiunilor a fost enorm. GELSOR a avut un profit rezultat in urma afacerii SANEVIT de aproape 15 ori mai mare decat suma investita initial. Apoi insa cei care au cumparat (printre care si SIF Muntenia) au avut surpriza sa constate, in scurt timp, ca actiunile nu valoreaza mare lucru in conditiile in care nu mai este unic furnizor. Mai departe, in cascada, reteta a functionat la nesfarsit…
FNI: jaf protejat de statul mafiot
“In Romania, ca oriunde in lume, o afacere trebuie sa se bazeze pe lege. (…) In privinta moralitatii unei afaceri, asta este alta dezbatere. Legile moralitatii nu le poti aplica in afaceri. Nu mai sunt de actualitate. Asa este oriunde in lume.” – Sorin Ovidiu Vintu
Sute de mii de romani care si-au investit economiile in unitati FNI au dormit linistiti hipnotizati de sloganul lui Vintu. Dupa trei ani si ceva de jaf organizat cei care au condus la vedere FNI (interpusii lui Vintu) au fugit, banii s-au evaporat, iar anchetele pornite de autoritati au mascat de fapt aflarea adevarului. Reteta falimentului a fost simpla. Fondul nu a fost infiintat pentru ceea ce se astepta lumea, potrivit denumirii, ci pentru scoaterea din buzunarele oamenilor a ultimelor economii, dupa escrocheria Gerald si Caritas. FNI tot un joc piramidal, a “desavarsit” jumulirea romanilor inceputa prin Caritas si Gerald, “jocuri” organizate tot de mafia lucratorilor in servicii. A fost pus in miscare un angrenaj urias care a promovat agresiv “investitia” la FNI, prin utilizarea exclusiva si complice a mass-media. Oamenii au fost prostiti prin asocierea FNI cu bancile comerciale si cu institutii ale statului, iar “adormirea” s-a facut prin aruncarea pe piata media a unor bugete enorme de publicitate si uitilizarea unor lideri de opinie de tipul lui Tatulici, la fel ca si in cazul Caritas. Sutele de mii de oameni care si-au investit economiile in unitati FNI au fost “vrajiti” cu sloganul “Dormi linistit, noi veghem pentru tine”. Actiuni necotate, fara valoare, actiuni cotate, dar cumparate la suprapret, tranzactii fictive si rascumparari de unitati la randamente uriase – iata reteta uriasei fraude FNI, sustinuta prin politica agresiva de marketing, implicarea institutiilor statului si a unor banci comerciale. Existau, de ochii lumii, in portofoliul FNI si ceva actiuni ale unor societati listate la bursa, dar ele fusesera cumparate la preturi duble sau chiar triple fata de valoarea lor reala. SOV Invest, administratorul FNI, nu avea o autorizatie de functionare pentru Bucuresti. Cu alte cuvinte, Fondul a functionat ilegal mai toata perioada. “S-a retinut ca SC SOV Invest SA nu a solicitat la CNVM aprobarea schimbarii sediului din Constanta in Bucuresti, nedepunand un dosar special pentru avizarea schimbarii sediului, dar, indirect, in modificarile prospectului de emisiune avizate de CNVM prin Decizia 3136/14.07/1998, se prevede schimbarea datelor de identificare ale societatii de administrare. Nu exista autorizatie prealabila de functionare a SC SOV Invest SA, societatea a fost infiintata prin Sentinta Civila a Tribunalului Constanta (…). Se constata astfel incalcarea regulamentului CNVM (…)”, se arata intr-un control al CNVM realizat ulterior caderii FNI. Angrenajul s-a bazat exclusiv pe “abureala” populatiei: strategia investitionala a FNI suna, oficial, in felul urmator: “Optimizarea portofoliului fondului administrat in conformitate cu prevederile legal-normative in vigoare, pentru asigurarea cresterii unitatii de fond. Dinamizarea activitatilor pe piata de capital si cu precadere a tranzactiilor in Bursa si pe piata RASDAQ”. Pe scurt “legenda” de acoperire suna ca o investitie in siguranta. De fapt FNI a investit majoritatea banilor in actiuni necotate pe pietele reglementate iar majoritatea achizitiilor de actiuni s-au facut prin tranzactii cu persoane fizice…care de fapt nu existau, erau fictive! Iata ce scria un politist, dupa ce a inceput ancheta FNI, in procesul-verbal: “Astazi (…) fiind in continuarea verificarilor privind contractul de cesiune de actiuni incheiat intre Grigore Ioan, in calitate de cedent, si FNI prin SOV Invest, in calitate de cesionar pentru un numar de 7.760 de actiuni la purtator emise de SC Industrial Export SA, ne-am deplasat la domiciliul mentionat in contract al cedentului respectiv, str. Tunari nr 156. Adresa nu a putut fi identificata, intrucat strada Tunari din sectorul 2 este numerotata de la 1 la 87. Pentru care am incheiat prezentul proces-verbal”.
Actiunile necotate, smen pentru Vintu
In iunie 1997, FNI a cumparat actiuni la Bucuresti Turism SA, o societate aflata in…cadere. Vanzatorul actiunilor era Sorin Ovidiu Vintu care a cedat 5.787 de actiuni si a primit 2,488 de miliarde de lei, adica 430.000 de lei pentru fiecare actiune. Bucuresti Turism nu era cotata pe piata bursiera, dar era “foarte valoroasa” pentru FNI astfel incat a fost trecuta in activul net cu suma de achizitie desi, potrivit CNVM, acest lucru incalca grav legislatia in vigoare. Tranzactii de acest tip au fost facute cu zecile, fie ca era vorba despre Sorin Ovidiu Vintu personal sau de interpusi sau SVM-uri “inventate” de el. Intr-un raport din martie 1998, Comisia Nationala de Valori Mobiliare atragea atentia asupra faptului ca portofoliul FNI are o structura riscanta, fiind constituit in proportie de aproape 70% din actiuni necotate. Doar putin peste 15% erau titluri cotate pe piata bursiera, iar acestea nu valorau mai nimic. Intr-o alta situatie intocmita de CNVM (30 iunie 2000), rezulta ca actiunile fusesera cumparate la valori duble sau chiar triple fata de valoarea lor reala. Astfel, pentru titluri Rafo Onesti s-au cheltuit 460 de milioane de lei, desi valoarea de piata a actiunilor era de aproape cinci ori mai mica. Aceasta este doar una dintre directiile spre care s-au scurs banii FNI. Situatia era identica si in ceea ce priveste societatile cotate pe RASDAQ si aflate in portofoliul FNI.
Bankcoop, CEC, Ciorbea
CEC-ul taranistilor intrase in combinatia FNI pe calea batatorita de – Bankcoop. Pe 30 mai 1997, cele doua parti semnasera un contract de fidejusiune/cautiune (contract nr. 2509). Bankcoop a intrat in incapacitate de plata, asa ca inlocuitorul a fost CEC, institutia bancara (de stat) cea mai afectata de “afacerea” Fondului National de Investitii. Situatia investitiilor nu era contabilizata exact, iar numarul unitatilor de fond aflate in circulatie nu era unul real. Dupa caderea FNI, s-a aflat ca managerii Fondului aveau aruncate pe piata (in aprilie 2000) peste 75 de milioane de unitati de fond. CNVM a observat ca in scriptele oficiale, nu figurau decat aproximativ 34 de milioane de unitati. De doua ori mai putine! O luna mai tarziu (mai 2000), in actele FNI nu mai exista nici macar o unitate de fond. Omul cheie al lui Vintu, Nicolae Popa a fost scos din tara de ofiteriul SRI Veliscu.
Nicolae Popa, profilul unui minunat prieten
Nicolae Popa a fost directorul general al Societatii de Valori Mobiliare GELSOR, patronata de Sorin Ovidiu Vintu – firma care a administrat actiunile SOV Invest, societate care, la randul ei, a administrat Fondul National de Investitii (FNI) si Fondul National de Acumulare (FNA). Prin declaratie-angajament semnata de Popa acesta era autorizat in scris de S.O. Vintu sa efectueze tranzactii la FNI in numele si in interesul sau propriu in baza instructiunilor date de Vintu. Aceste date sunt atestate si de faptul ca SC Sovinvest SA, ca administrator al FNI, a virat direct in conturile personale ale lui S.O. Vintu, din rascumpararile de unitati de fond efectuate de pe carnetele de investitor emise pe numele lui Popa, sume in valoare totala de peste 516 miliarde de lei. Conform declaratiilor Mariei Vlas, in angrenajul jafului FNI un rol-cheie l-au avut fostii ofiteri SRI, iar de recrutarea si angajarea lor, intr-o prima faza, s-a ocupat cadrul SRI Victor Veliscu, asociatul lui Vintu. In 1994, Veliscu este recrutat de Sorin Ovidiu Vintu, care il pune sa amenajeze sediul GELSOR, iar in iulie 1995, devine actionar la SOV Invest, firma ce avea sa administreze dezastrul FNI. Vlas a afirmat ca, la inceput, ea a lucrat pentru Vintu la Societatea de Valori Mobiliare GELSOR SA si ca a incheiat cu Veliscu, care reprezenta SOV Invest, primul contract de distribuire a certificatelor de investitor. Ulterior, Veliscu i-a predat Mariei Vlas administrarea SOV Invest. Prin intermediul lui Popa Nicolae, disparut fara urma, pana ieri, SOV a retras din fond 516 miliarde de lei. Potrivit expertilor, Vintu nu era investitor FNI, desi, initial, pe numele sau a existat un carnet de investitor. Ulterior, acelasi carnet apare pe numele inculpatului Popa Nicolae. Concluzia expertilor a fost ca “inculpatul Sorin Ovidiu Vintu a fost investitor FNI prin persoane interpuse”, respectiv prin Popa Nicolae. Banii investiti in FNI de Sorin Ovidiu Vintu erau gestionati de Nicolae Popa, interpus in scopul mascarii implicarii acestuia in devalorizarea fondului. Ioana Maria Vlas a declarat, pe parcursul anchetei, in calitate de martor, ca Nicolae Popa era „mana dreapta a inculpatului (n.r. Sorin Ovidiu Vintu) ca orice spunea acesta era ca si cum ar fi spus insusi inculpatul, prefigurandu-l drept mandatar al inculpatului, aceleasi aspecte rezultand si din declaratiile altor martori atasate acestui dosar“. Tribunalul Bucuresti insa nu a gasit „suficiente probe care sa ateste ca SOV a avut vreo implicare“, iar Vintu nu ar fi incalcat legea cånd l-a folosit pe Popa ca mandatar al banilor investiti la FNI . Cel mai important element al cazului – Nicolae Popa, cel care ar fi putut sa-l duca pe Vintu in pragul puscariei, a fost „exfiltrat“ din tara de insusi Victor Veliscu, care l-a scos din tara cu masina condusa de el personal.
Nicolae Popa si SRI-ul lui Radu Timofte
Dupa deosebitele servicii prestate catre Vintu, Veliscu este reactivat si angajat la UM 0215, ca sef serviciu economic (finante-banci), iar ulterior ajunge inapoi la SRI, direct in dreapta lui Timofte. In 2001, Victor Veliscu, reactivat in SRI, va fi consilierul directorului Serviciului Roman de Informatii pe probleme de logistica, pana in 2005, cand este trecut in rezerva cu rangul de general de brigada. Pensionarul fericit si-a infiintat apoi o pensiune, iar de FNI si de implicarea sa in marele jaf nu s-a mai suflat un cuvant, desi pe data de 6 martie 2003, directorul SRI, Radu Timofte, referindu-se la cazul FNI, afirma in plenul Parlamentului: „Cetatenii, societatea si chiar institutii ale statului au fost victimele unei mari manipulari puse la cale de «escroci de geniu», din conducerea si compunerea retelelor crimei organizate internationale, care mai sunt inca in umbra, fiindca cei scosi in fata nu sunt decat niste pioni. (…) Artizanii escrocheriei nu au plecat, au fost intotdeauna peste granita. Au fost si pioni pe teritoriul Romaniei. Va asigur ca s-a stiut totul in legatura cu FNI“. Aici, directorul Timofte pe de o parte mintea de ingheta apele, pe de o parte spunea adevarul pe deplin: intr-adevar „s-a stiut totul in legatura cu FNI“, intr-adevar „au fost scosi in fata niste pioni“, insa ce a uitat sa precizeze Timofte era faptul ca chiar omul de la dreapta sa era unul dintre artizanii escrocheriei, iar cel care ii dadea raportul lui Vintu era chiar el, Raducu, prins de ofiterii de la E in flagrant. Oamenii au fost matrasiti, scosi la pensie – desigur nu au primit pensii atat de grase ca Veliscu, deoarece ei si-au servit doar tara, nu si pe Vintu.
…procurorul Irinel Paun minunatul salvator al lui Sorin Ovidiu Vintu
Toate retragerile ilegale de actiuni si bani de la FNI poarta semnatura lui Nicolae Popa, insa marturiile si expertizele financiar-contabile au dus la punerea sub acuzare in aceasta cauza si pe Sorin Ovidiu Vintu. Acesta a scapat insa de acuzatii, in 2004, dupa ce procurorul Irinel Paun (fost sef al Directiei Generale Anticoruptie) a apreciat ca o buba la un picior al mogulului facea imposibila anchetarea sa. In rechizitoriul dosarului FNI intocmit de procurorul Irinel Paun, cel care l-a facut scapat pe Vintu, acesta recunoaste ca nelegiuirile in functionarea si administrarea fondului s-au facut inclusiv in perioada in care SOV era tatal FNI-ului. Astfel, anchetatorul precizeaza ca una dintre cauzele care au generat pagube in activitatea FNI a fost diminuarea numarului unitatilor de fond aflate in circulatie, fapt ce a avut ca efect direct cresterea nereala a valorii unitatilor de fond in raport de care s-au efectuat rascumpararile si care a generat plata unor sume de bani in plus, necuvenite, din fondurile investitorilor FNI. Acelasi rechizitoriu precizeaza ca o alta cauza importanta care a determinat intrarea FNI in incapacitate de plata a constituit-o reevaluarea nejustificata a actiunilor aflate in portofoliul FNI. Prin disjungerea datorita bubei la picior a lui Vintu, Nicolae Popa si Ioana Maria Vlas au ramas singurii inculpati in aceasta cauza. Prin decizia definitiva si irevocabila a Curtii Supreme de anul acesta, Vlas a fost condamnata la zece ani de inchisoare, sub acuzatiile de inselaciune si abuz in serviciu. Popa are de efectuat 15.
Disjungerea lui SOV si scutirea medicala pentru bubitza de la picior
Modul in care Parchetul – respectiv Paun – explica la acea data – 7.12. 2004 – disjungerea dosarului este de-a dreptul hilar. Procurorul Irinel a apreciat ca “inculpatul Sorin Ovidiu Vintu a suferit o interventie chirurgicala ca urmare a unui accident casnic, fiind in imposibilitatea de a participa la efectuarea unor acte de urmarire penala”. Odata cu aducerea in tara a lui Nicolae Popa, Vintu nu ar mai avea multe optiuni sa scape, banuiesc, decat asumandu-si o dauna totala la toate membrele care i-au mai ramas neologite. Un internaut a trimis urmatorul comentariu la unul dintre articolele scrise despre FNI si Sorin Ovidiu Vintu, care inchide in putine cuvinte “cazul Vintu”, si pe care nu pot sa nu-l citez, chiar daca se exprima mai contodent, justificat avand in vedere ca si-a pierdut toata averea deoarece el nu a avut parte de un minunat prieten ca Nicolae Popa. “Vintu este un nenorocit de infirm care a nenorocit sute de mii de oameni in foamea sa nebuna si bolnava dupa bani. Din cauza ca nu i se scoala a ramas cu o singura pasiune – posesia banilor. Schiop, infirm, neputincios, mitocanul asta neghiob si analfabet ajuns smecher de oras, isi da acum aere de Harvard, cu trabucul infipt intre dinti, dupa ce pe vremuri se tara prin fata gurilor de metrou tranzactionand certificate. Starpitura asta ne scuipa acum din spatele garzilor sale inarmate, selectate din randurile fostilor ofiteri SPP, SRI, ETC. Familia mea a ramas fara nimic dupa caderea FNI. Tot ce au muncit batranii o viata s-a dus p..lii de suflet. Sper sa-i crape burdihanul espropiatului, cu un trabuc infipt in c..r si sper sa apuc momentul pentru a scuipa pe fereastra puscariei care-l asteapta pe jegul uman – Sorin Ovidiu Vintu”. Personal nu cred ca victima lui Vintu va avea ocazia sa-si vada visul cu ochii dar speranta moare ultima, nu-i asa?…
Celebrul producator si distribuitor de produse petrolfiere, Rompetrom, a anuntat astazi inaugurarea celei mai noi benzinarii din portofoliul sau, Benzinaria Muzeul Satului. Cu o capacitate de peste 30 de masini scutere, motopeduri si carute, benzinaria este o adevarata binecuvantare pentru satenii din Muzeul Satului care pana acum trebuiau sa-si alimenteze vehiculele la Benzinaria de la Dorobanti, unde casierii fura la pompa. Numit primar al Muzeului Satului, Liviu Mihaiu spune ca modernizarile pe care localitatea le va suferi nu se opresc aici in cel mai scurt timp un grup francez urmand sa deschida un supermarket pentru localnici si un aeroport international pentru vizitatori. Cu o popualtie de cel putin 50.000 de oameni, Muzeul Satului este unul dintre cele mai populate sate din Sectorul Agricol Ilfov. 30/11/2009 – 13:58 — Radu – Times.ro
Anul trecut, în perioada 10-11 iunie 2008, Note ce păreau ale SRI au fost trimise de pe o adresă de mail cu indicativul UM 0201 – se pare un indicativ militar al STS – mai multor ziare şi au fost publicate însoţite de comentarii diverse. Tabăra presei PC-PSD – “Jurnalul”, Antena etc, le-a dat drept “intoxicări”, mai ales că era menţionat – pe langă Ion Iliescu – şi numele lui Voiculescu.
Notele SRI consemnau unele mişcări artistice ale regizorului, Bunicuţa bolşevică ce trasa indicaţii echipei primadonei, doctorul “independent”.
Sifonarea către presă a fost dezminţită urgent de către purtătorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, care a afirmat că notele “seamănă cu cele utilizate de SRI”, dar, vezi Doamne, ar fi fost contrafăcute, iar Ion Iliescu a susţinut acelaşi punct de vedere, afirmÂnd că totul e o făcătură şi că el nu ar fi vorbit în viaţa lui despre campania lui Oprescu, d-apoi să pună la cale organizarea acesteia.
SRI-ul a susţinut că instituţia condusă de George Maior nu are în atribuţii supravegherea informativă a activităţilor cu caracter politic desfaşurată de liderii diverselor partide, atÂt timp cÂt nu constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. BătrÂnul sforar Ion Iliescu, cu obsesia sa pentru lovituri de stat cu hoarde de mineri şi acţiuni subversive, a constituit însă dintotdeauna o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. El însuşi este de fapt o ameninţare ambulantă (real and prezent danger) la adresa romÂnilor încă de pe băncile şcolilor moscovite de unde şi-a tras snaga.
Anul acesta, a venit confirmarea clară şi indubitabilă că notele transmise redacţiilor de cineva din breasla securiştilor de bine erau autentice. În transcrierea din nota SRI a discuţiei conduse de Ion Iliescu apărea următorul pasaj: “Cozmâncă va mobiliza resursele echipei sale. Octav ştie ce are de făcut ca mobilizare”.
Cozmâncă, unul dintre dinozaurii sistemului de partid, fost preşedinte executiv al PSD, secretar general şi unul dintre principalii directori de campanie ai formaţiunii conduse de Ion Iliescu până în 2004, a ajuns, după cum se ştie, în vârful “mobilizării” lui Oprescu, nu fără un mic scandal de formă cu partidul-mamă. Cică fiorul moral şi revelaţia mistică l-au zdruncinat pe hipopotamul utecist din menajeria lui Ion Iliescu, cadristul de partid “cel mai priceput în mobilizare” şi, brusc şi dintr-o dată, omul de bază al lui Ion Iliescu a sărit în tabara “independentului”, cu care nu ar mai fi avut niciodată de-a face. Cam asta a fost povestea pentru proşti.
Pentru restul lumii, a ieşit la iveală adevărul că notele SRI scoase la lumină de presă conţineau date autentice, confirmate cu vârf şi îndesat de evenimentele aflate în derulare. Acele blamate bileţele, considerate apocrife şi respinse violent de Ion Iliescu, la trecerea unui an de la apariţia lor pe piaţă, s-au confirmat.
Redacţia noastră se află de mai multă vreme în posesia unor alte “bileţele” găsite în apropierea redacţiei, care ne-au atras atenţia deoarece conţineau elemente de identificare specifice. Iliescu, mare intrigant şi sforar, repetă faza care a precedat eliminarea lui Petre Roman organizand “ostilităţile” în vederea eliminării lui Băsescu. Personal, mă aştept la orice dinspre moroiul (strigoiul n.n) bolşevic Ion Iliescu, esenţa răului şi blestemul istoric pentru acest popor. Ca şi în notele precedente, se observă în actualele informări că Iliescu este regizorul, “cappo di tutti capi”. Nu le-am dat însă publicităţii aşteptand să vedem ce se confirmă şi ce nu, pentru a nu ne expune unei dezinformări grosolane.
Ultimele evenimente au demonstrat că informaţiile explozive cuprinse în interceptările ambientale sunt mai mult decat autentice, astfel că oferim şi publicului fotocopiile notelor găsite la colţul străzii, fără a ne mai face iluzii că vreodată cineva ar recunoaşte cine şi de ce le-a scăpat pe jos.
Textul informaţiei
Propunerea de valorificare nu intră în atribuţiile noastre. Informaţia cuprinde sumarul discuţiilor purtate de către cei vizaţi pe teme de interes economic cu referire la repere industriale aflate în atenţia Div. noastre. Segmentele principale extrase din contextul dialogului sunt cuprinse în nota rezumativă de mai jos. La mapa info. se găsesc în amănunt restul datelor.
Cadrul general al discuţiei a reliefat aspectele campaniei electorale şi mai ales perspectiva turului doi al alergerilor. Adrian Năstase şi-a exprimat părerea că nu vor fi prezenţi cei peste nouă milioane de alegători necesari validării Referendumului propus de Traian Băsescu, iar Ion Iliescu a revenit asupra subiectului afirmând că trebuie explicată populaţiei lipsa de rost a acestei manevre care ar ameninţa statul de drept. Mircea Geoană a intervenit reiterand punctul de vedere al lui Adrian Năstase şi susţinÂnd că principala problemă o reprezintă obţinerea sprijinului total al liberalilor pentru susţinerea sa în turul doi. Şi-a exprimat ideea că mesajul lui Antonescu este slab şi acesta nu va reuşi să ridice partidul, dar că procentele sale contează deşi la nivel local este posibil să nu se ralieze unele organizaţii mai ales în Ardeal. Situaţia din Ardeal este sensibilă, a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa să compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii – el este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR. Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locală extinsă – chiar cu includerea zonei Mureş, Cluj, Oradea, deoarece oricum nu vor face logistic şi deficitul de imagine se va echilibra cu timpul. Trebuie stranse randurile şi dată imaginea de forţă în plan public, a mai afirmat Ion Iliescu, indicandu-i lui Adrian Năstase să ia legătura cu Dinu Patriciu pentru a-l linişti cu Romgazul, unde au marşat puternic mai înainte şi udemeriştii. Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastră ar fi fost de folos un acord ferm pe mai mulţi ani cu Rusia, cu garanţii serioase. Mircea Geoană a afirmat că are toate garanţiile şi că vor fi şi semnate nişte protocoale cu rol informal la proxima vizită la nivel oficial. Partenerii noştri de la Moscova nu sunt convinşi că putem asigura stabilitatea investiţiei, dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregătiţi să investească masiv şi vor veni dacă sunt agreaţi, a mai întărit Mircea Geoană. Oltchimul este o problemă, se vor supăra mulţi dacă îl cedăm lui Voiculescu, pe de altă parte nu avem de ales, altfel riscăm să ne alegem cu inamiciţii de care nu avem nevoie, a zis Adrian Năstase, iar Ion Iliescu a completat că înţelegerea rămâne înţelegere şi Voiculescu este un partener loial care trebuie să rămană alături de noi. Vîntu vrea şi Poşta, şi CEC-ul, a spus Mircea Geoană, nu se poate să pierdem CEC-ul, iar Poşta este oricum în mare parte sub controlul său, aşa că nu va fi o problemă, deşi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale. O să-l ajutăm în schimb şi noi, şi Voiculescu la patrimoniul UGSR. Are el grijă să-şi acopere golul de imagine, a intervenit Adrian Năstase, iar Ion Iliescu a închis această parte a discuţiei recomandând concentrarea pe următoarele puncte legate de contextul desfăşurării planului de campanie.
Băsescu în deschiderea şedinţei Colegiului Director National al PD-L / Transcript / 26 nov 2009
Bine v-am regăsit! Dragii mei, suntem după 22 noiembrie. Eu cred că avem toate motivele să fim optimişti în continuare. În primul rând, ceea ce nimeni nu credea că se va întâmpla s-a întâmplat: s-a validat referendumul. Dacă vă aduceţi aminte, la referendumul pentru Constituţie se umbla cu urnele şi prin Carrefour şi s-a prelungit la două zile referendumul, ca să iasă acelaşi scor care a ieşit acum, în intervalul 7:00-21:00. Cred că acesta este un mare succes, cu atât mai mult cu cât singurii care au susţinut referendumul aţi fost dumneavoastră, dumneavoastră şi eu. În rest, au vrut să nu se ştie despre acest referendum, numai că n-au ştiut cât sunt românii de inteligenţi – au înţeles foarte bine care este miza referendumului. Vă mărturisesc că am un regret formidabil: că n-am introdus şi a treia întrebare, cu eliminarea imunităţilor pentru miniştri, parlamentari şi Preşedinte. Dar, poate, obţinem la negocierile pentru Constituţie, pentru revizuirea Constituţiei, pentru că acest referendum implică revizuirea Constituţiei. Dacă voi constata că politicienii nu vor să mergem pe eliminarea imunităţilor – nu toţi politicienii, majoritatea – voi mai organiza un referendum: să spună românii dacă vor ca politicienii şi miniştrii, Preşedintele să aibă imunitate. Şi eu cred că românii nu mai vor treaba asta.
Acum, cred că avem motive să fim mulţumiţi, chiar dacă am fi dorit mai mult, inclusiv eu, să fim mulţumiţi că la alegerile prezidenţiale suntem pe primul loc, după primul tur, cu un avans mic, dar îl avem. Şi când ai un avans ai o poziţie de plecare mai bună, indiscutabil. Dar eu aş vrea să ştiţi cu ce luptăm. Noi nu luptăm cu populaţia, populaţia este aliatul nostru şi vrem să ne convingem aliatul să vină la vot. Însă ce s-a întâmplat zilele acestea în spaţiul public – şi trebuie să mulţumim acelor ziarişti oneşti care au lăsat informaţiile să treacă înspre public – este de natură să confirme tot ceea ce am susţinut în mandatul meu, şi anume că sunt politicieni controlaţi de moguli, de grupuri de interese şi, de fapt, în momentul de faţă, noi nu luptăm doar cu politicieni, ci şi cu forţa financiară şi mediatică a acestora.
Sunt convins că din cauza embargoului mediatic n-aţi putut vedea intervenţia mea de ieri, de la ora 18:05, aşa că am să v-o prezint şi dumneavoastră. Sigur că televiziunile mogulilor nu sunt interesate să transmită aşa ceva. Dar vreau să vedeţi exact cu ce luptăm. Deci, pe 13 octombrie, în ziua în care în Parlament majoritatea a votat căderea Guvernului Emil Boc, seara, la sediul firmei domnului Voiculescu, la Grivco, s-au întâlnit cu Voiculescu în capul mesei, Ion Iliescu, Hrebenciuc, Stroe de la PNL, domnul Crin Antonescu, care a venit şi dânsul, şi au stabilit strategia politică, structura viitorului guvern şi numele premierului – deci, la o firmă privată şi cu moguli în capul mesei. Douăzeci de zile mai târziu, adică luni, 23 noiembrie, de data aceasta la sediul fundaţiei domnului Patriciu, s-au întâlnit Adrian Năstase, turnatorul Sorin Roşca Stănescu, Meleşcanu şi, de bună seamă, Patriciu. Declaraţia lui Meleşcanu, care a fost întrebat de presă “Pentru ce v-aţi întâlnit?”, a fost: “Am stabilit strategia economică şi programul politic al Guvernului”. Ieri, s-a întâlnit domnul Patriciu cu domnul Vântu – lanţul slăbiciunilor. Cu siguranţă, au discutat despre privatizări.
Deci, trebuie să înţelegem că suntem într-o realitate: la Voiculescu la firmă se stabileşte strategia politică, structura Guvernului şi cine este premier, la Patriciu la firmă se stabileşte strategia economică iar la Vântu acasă se stabilesc privatizările şi vânzările. Eu cred că aceste întâmplări, devoalate de presă, ne arată, confirmă ceea ce eu susţineam, şi anume că Mircea Geoană, ca de altfel şi premierul acestei majorităţi, sunt doar nişte perdele în spatele cărora mogulii să stabilească ce-i de făcut în ţara asta.
Şi, din punctul meu de vedere, mai am o întrebare: este corect, este cinstit ca oameni politici importanţi să fie chemaţi la sediul firmelor mogulilor? Face Voiculescu din deget şi se prezintă în pas alergător şi Iliescu, şi Hrebenciuc, şi Crin Antonescu, şi Radu Stroe la firmă la el, la Grivco. Face Patriciu din deget şi dă fuguţa şi Adrian Năstase, şi Meleşcanu, şi turnătorul Sorin Roşca Stănescu, de bună seamă. Cred că această putere politică îşi face iluzii că va guverna România – şi priviţi în ce tip de transparenţă, dacă asta este transparenţă decizională. În momentul când se iau asemenea decizii – strategie politică, strategie economică, privatizări – cum este posibil să fie luate în locuri nepotrivite şi de oameni neautorizaţi să facă aşa ceva? Dacă acesta este sistemul de transparenţă pe care ni-l propune domnul Geoană, nu are decât o singură variantă în alegerile pentru funcţia de Preşedinte, şi varianta lui este să piardă.
România nu se poate transforma într-un stat controlat de oameni care nu au gir politic, dar au bani şi televiziuni. Foarte interesant este că la astfel de discuţii – structură politică a Guvernului, strategie economică – nu este chemat spre a fi consultat sau spre a lua decizii cel pe care l-au nominalizat a fi prim-ministru. Despre ce independenţă vorbim? Poate discutăm despre un prim-ministru la fel de absent în exercitarea funcţiei cum ar putea fi Mircea Geoană, dacă ar ajunge Preşedinte. Deci această adunare de rechini, Voiculescu – Vântu – Patriciu, şi-a găsit oamenii potriviţi pe care să-i manipuleze pentru ambele funcţii, şi pentru cea de Preşedinte al României, şi pentru cea de prim-ministru. Cred că realizăm toţi către ce fel de Românie vor să îndrepte lucrurile aceşti oameni. Au însă o problemă, trebuie să recunoaştem. Ei reuşesc să-i controleze pe cei care au acceptat să fie plătiţi de ei, răsplătiţi de ei. Mai au şi oameni care i-au considerat ca fiind toxici, pentru a avea influenţă politică, şi din acest motiv nu i-au putut nici chema la ordine, nici plăti, şi cred că asta îi înnebuneşte în momentul de faţă, dar vor trebui să ia lucrurile aşa cum sunt. Nu aş vrea să înţeleagă cineva că îl învinuiesc pe Johannis, el nu ştie în ce s-a băgat, dar Mircea Geoană ştie perfect în ce s-a băgat. Ştie foarte bine că este controlat şi subordonat acestor rechini: Voiculescu, Patriciu, Vântu.
Ce pot să vă spun este că în 12 ani de serviciu pe mare am învăţat să rup şi colţii rechinilor. Asta au uitat. Însă, oameni buni, altceva mi se pare extrem de important în discuţiile astea în care, după părerea mea, ei au prefigurat împărţirea prăzii. România este prada pentru ei, dacă reuşesc să-şi implanteze cei doi oameni, prim-ministru, Johannis, sau Preşedinte, Mircea Geoană, România va fi o pradă pentru rechinii aceştia. Credeţi că în discuţiile lor s-au întrebat vreo clipă ce facem pentru ca românii să treacă mai uşor peste criză? Credeţi că şi-au pus această întrebare? Eu vă asigur că întrebarea care i-a frământat este cum profită ei de criză, ce trebuie să facă un eventual guvern pe care îl controlează, pentru ca ei să fie profitorii crizei. Din acest motiv, cred că avem obligaţia să rămânem extrem de fermi în opţiunea noastră, iar eu, alături de dumneavoastră şi de români, avem obligaţia să câştigăm aceste alegeri. Eu sunt foarte determinat să o fac şi am să şi reuşesc. Am sa reusesc pentru ca asta vreti si dumneavoastra, asta vor si majoritatea romanilor. Nu avem dreptul sa lasam tara pe mana unei asemenea haite de rechini care, uite asa, se invart in jurul datei de 6, dau tarcoale. Timp de cinci ani au trebuit sa traiasca din ce au furat in timpul lui Iliescu. Inca au, dar vor mai mult. In acelasi timp, trebuie sa stiti ca au si interese economice imediate, interese economice si interese prin justitie.
Domnul Patriciu este foarte interesat sa aiba un Guvern si un presedinte subordonat, pentru ca are dosarul in instanta si crede ca si-l poate opri daca va avea un presedinte care sa il asculte, sau un premier care sa il asculte. Va aduceti aminte celebra incercare a premierului Tariceanu, cu biletelul: „Traiane fa ceva sa oprim dosarul lui Patriciu de la Parchetul General”, acum e in instanta. Sigur, e in instanta, are foarte multi bani si implicit multi avocati asa ca se tot dau termene, da?
Pe domnul Vantu, aduceti-vi-l aminte cat de angajat a fost alaturi de magistrati, la greva magistratilor. El avea dosarul in instanta cu BID-ul in care era cu domnul Vacaroiu si trebuia sa se prelungeasca judecata pana ajungea la prescriptie, pentru ca fusese deja condamnat la doi ani si jumatate, si i-a sustinut pe magistrati si uite ca i s-a intamplat prescriptia.
Domnul Voiculescu, slava domnului, are si el mari interese sa-si opreasca dosarele din instante. Domnul Patriciu mai are o problema, pentru ca in 2010 trebuie sa ramburseze 600 de milioane de dolari, cu care Adrian Nastase l-a imprumutat pentru vreo 8-10 ani, deci mizele lor sunt foarte mari, si se numesc bani si nu-i intereseaza reforma Romaniei. Nu ii intereseaza reformarea statului, ci ii intereseaza controlul pe oameni politici. Acesta este un motiv serios sa ne mobilizam pentru a castiga aceste alegeri.
Va mai pot spune, pentru ca dvs. nu trebuie sa cadeti in capcana minciunilor: eu am propus public cate o intalnire incepand de vineri, in fiecare seara, cu Mircea Geoana pe cate o tema pana vineri, saptamana viitoare. Ieri am cerut domnului Sever Voinescu sa raspunda televiziunilor care ne-au propus dezbateri intre cei doi candidati sa raspunda pozitiv si s-a propus o dezbatere la TVR 1 pentru luni, dezbatere la Realitatea pentru miercuri, dezbatere la Antena 1 si Pro tv pentru joi si, din nou, TVR 1 pentru vineri. Sa vedem cat de deschis va fi Mircea Geoana pentru aceste dezbateri, poate sa vina si cu mogulii. Daca nu vine Mircea Geoana poate vine Vantu si Patriciu la o dezbatere, ca tot ii reprezinta Mircea Geoana. Eu sunt gata de o dezbatere si cu toti trei in locul lui Mircea Geoana, cu Vantu, Voiculescu, Patriciu, sa vedem cum vad ei Romania si cum o vad eu. In orice caz, sunt flamanzi tare, sunt cinci ani de cand nu si-au mai putut face jocurile in economia romaneasca si as vrea sa aveti acest argument care se refera la lupta impotriva coruptiei. In mandatul meu nu s-a facut nicio privatizare discutabila, n-ati auzit despre niciun scandal legat de privatizari, si procesele de privatizare au continuat, nu le-a oprit nimeni, dar nu au mai fost tunurile controversate din timpul lui Iliescu si al lui Adrian Nastase, si acesta a fost unul din obiectivele mele majore in lupta impotriva coruptiei, iar dumneavoastra il puteti folosi oricand, ca unii spun: „ Cati au fost judecati?”. Frate, nu presedintele judeca. Presedintele a avut grija sa lase libere Parchetele si Instantele, dar nu eu judec. Sunt totusi 20 de dosare penale de fosti ministri si parlamentari care sunt deja in Instanta, iar mai zilele trecute il vedeam pe Remes in fata judecatorilor declarand ca il va da in judecata pe presedinte, ca si cum presedintele ar fi luat caltabosul si pachetele cu bani, nu el.
Deci, oamenii s-au obisnuit sa minta, si un ultim element as vrea sa vi-l spun legat de minciuna. Va aduceti aminte la dezbaterea la care a participat si Mircea Geoana?; am spus ca nu-l puteam gasi la telefon, am sunat si de doua ori, pentru ca era ocupat cu Vantu, iar el a spus: „ Nu, minte presedintele, n-am fost ocupat cu Vantu”, iar aseara a spus Vantu ca-l chema in Delta, la prelucrat. E, omul asta trebuie sa inceapa campania pentru turul doi cerandu-si scuze ca a mintit in plina campanie la o ora de audienta maxima, l-au auzit milioane de romani spunand : „Nu-i adevarat, nu m-am intalnit cu Vantu”, iar aseara Vantu a spus, cu gurita lui, ca l-a chemat in Delta, ca s-au intalnit, deci nu stiu daca un om care crede ca ii poate minti pe romani in halul acesta poate fi si presedinte, sau in orice caz ar putea candida, dar sa inceapa prin a-si cere scuze. A mintit, atunci cand romanii asteapta de la candidati adevarul.
Oameni buni, eu va las sa va faceti treaba de partid. Am vrut sa va vad, sa va multumesc pentru efortul pe care l-ati facut in primul tur, vreau sa va precizez inca o data aduceti-va aminte ca in 2004, in alianta am luat 33.9 procente, de data aceasta la presedintie am luat 32.5, singuri. Este, dupa parerea mea, un salt extraordinar. Nu se fac procente peste noapte, mai ales intr-o tara care are probleme de criza economica, oamenii sunt nemultumiti. De comun acord cu premierul Boc am stabilit sa nu franam procesele de restructurare ale aparatului bugetar, sa nu franam procesele de reasezare pe baze corecte ale sistemelor de salarizare si de pensii, sa dam atentie mentinerii in deficitul bugetar si, decat sa se reduca salariile, mai bine sa se ia niste zile libere. Deci, in plina campanie noi ne-am asumat aceste masuri pentru ca trebuiau luate ca sa nu intram intr-un derapaj. Deci, nu avem situatii ca la alte alegeri in care Guvernul arunca cu bani si apoi mai vede el ce face, sau de regula vede urmatorul Guvern ce face. Candidatura mea este o candidatura care se deruleaza in conditii grele, nu mai punem ca dupa trei ani, dupa ce am castigat referendumul, televiziunile au mers pe programe sistematice de discreditare. Deci, candidam in conditii grele, eu va multumesc ca m-ati adoptat, pentru ca datorita Constitutiei sunt independent, va multumesc ca v-ati asumat aceasta candidatura si va cer sa o duceti pana la capat cu toata energia. Sa stiti ca, va spun asa, ce am observat in teritoriu, chiar ca va puteti bizui pe sprijinul PNTCD-ului si va rog sa colaborati cu ei. Eu va multumesc mult, va las cu conducerea partidului sa va stabiliti programul de activitati si ne auzim pe 6, dupa ora 21:00, cu un rezultat in mod cert favorabil. Eu va multumesc mult!
Scris deVictor Roncea Am aflat de la unul dintre ultimii cititori care i-au mai ramas “Nasului” expiratilor din Clanul santajistilor de la Snagov, Deleanu zis H15 zis Sorin Stanescu dupa sotia a doua zis si Rosca, cum ca milionarul parvenit din el si-ar fi permis sa afirme ca “leprele de fratii Roncea i-au ciugulit din palma”. Se pare ca varsta, alcoolul si esecurile in lant incep sa-si puna amprenta asupra discernamantului fostului ziarist, transformat dintr-un linge-blide la poarta lui Patriciu in cersetorul favorurilor lui Vintu si lustragiul lui Voiculescu. Spre deosebire de el, dupa eliminarea mea intr-o maniera mizerabila de la Ziua, eu nu am ales sa atac visceral ziarul si conducerea lui suferinda dupa atatea operatii de liposuctie la creier si nici sa amenint cu distrugerea lui, dupa cum a facut el cu mine. Am considerat ca nu este cazul: ziarul Ziua se autodistruge oricum, in urma politicii dictatoriale anti-Basescu imprimate de Vintu, Rosca si sclavul lor mai mic, Pilsu, in dispretul respectului fata de adevar, meseria de jurnalism si familia odata unita de ziaristi ai Ziua. Mi-a fost mila de colegii mei, chiar daca, din saracie materiala sau sufleteasca nu au indraznit sa sara in apararea mea, cum faceam odinioara cu totii, daca era cazul, fiind capabili sa intrerupem, daca vroiam, chiar si aparitia ziarului, de dragul cuvantului liber. Numai din dragoste fata de adevar si de fostii mei colegi, care au acceptat, umili, scuipatul unui fel de patronas din umbra la adresa mea, sunt obligat sa-l fac pe “Nasicul” de Snagov, santajistul ordinar de presa, dupa cum il califica presedintele tarii, Traian Basescu, sa inteleaga ca chiar a flegmat impotriva vantului, care s-ar putea sa se spele pe maini de el mai repede decat crede, in speranta ca nu ii vor fi incatusate rapid. Adevarul, pe care il stiu toti colegii mei de la Ziua, e ca “fratii Roncea” au fost singurii care l-au confruntat direct pe bietul alcoolist uzat, alegand libertatea cuvantului in pofida banului. Primul a fost George, in timpul razboiului asupra Iugoslaviei, din 1999. Aflat sub bombardamentele executate impotriva civililor sarbi, cand, pentru prima oara dupa cel de-al doilea razboi mondial o capitala europeana era lovita salbatic cu bombe si rachete, George Roncea primeste un telefon de la H15, in plin atac. Aflat la un sprit cu unul dintre amploaiatii lui Patriciu de la varful serviciilor secrete pseudo-romanesti – remarcat pentru ca stia sa rupa bine bilete, pe vremuri, la Teatrul Mic -, Rosca ii ordona lui Roncea Sr sa nu mai trimita corespondente despre victimele din randurile civililor sarbi ci sa scrie numai despre albanezele violate vii sau moarte si apoi eviscerate de satrapii sarbi pentru a-si hrani cainii lupi. Cand George i-a replicat ca acestea sunt fatasme si dezinformari din cadrul razboiului informational practicat de fortele atacante, fapte inexistente si ca, dimpotriva, civilii sarbi sunt tintiti cu predilectie, vajnicul tele-ziarist a sarit din jacuzzi, chiar cu riscul de a-i varsa whiskey-ul partenerului de spume si curve, urland ca sa nu-l invete pe el meserie. Atunci George, politicos, l-a invitat sa vina alaturi de el si de maestrul Ion Cristoiu, cu care se afla – impreuna cu nu mai mult de doi corespondenti de presa din Romania -, pentru a se convinge singur. Turbat, Rosca l-a somat: ori scrii de albaneze violate ori te dau afara. Evident, George a ales, ca si mine, libertatea si adevarul, chiar daca ambele se aflau, ca si acum, sub bombe. Din toata presa romana, care mintea ca o morisca stricata alimentata de servicii – aceleasi care l-au sfatuit si indemnat pe Constantinescu sa semneze nenorocitul Tratat cu Ucraina – doar Ion Cristoiu l-a primit pe George, care a continuat sa scrie, liber, in paginile Cotidianului de atunci, singurul care indraznea sa publice adevarul. Asa si azi: razboiul presei mincinoase, al Ligii fripturistilor si santajistilor, s-a mutat din afara tarii in interiorul ei si tinteste de data aceasta proprii cititori, romanii si insesi institutiile fundamentale ale statului roman, incepand cu Presedintia Romaniei. Un singur ziar, Curentul, mai spune, in scris si integral, adevarul nealterat, insotit, uneori, de EvZ si de alte cateva voci, profesioniste dar reduse de dictatura mogulilor la exprimarea on line. Cam asta ar fi cu “ciugulitul” in ce-l priveste pe George, caruia a trebuit sa-i duc bani si alimente la granita inchisa cu Serbia, ca unui puscarias, dupa ce “marinimosul” patron ii taiase toate fondurile, in plin teatru de razboi. Desigur, George, daca vrea, poate sa mai adauge destule amanunte, picante sau grotesti, despre infatuatul de Snagov, ca, din nefericire, sunt de toate felurile. Evident, in ce ma priveste, la momentul respectiv, primul meu gest a fost sa-mi dau demisia, in semn de solidaritate. Frate-miu, insa, s-a opus. Incepusem un proiect national de presa – recuperarea drepturilor romanilor din jurul tarii– si nu puteam sa-l abandonam. Pentru Basarabia a meritat sa indur orice iar rezultatele se vad, cred, astazi, dupa un deceniu de munca pentru Romania. In rest, ca sa ajung la “ciugulitul” meu, pe vremea cand toti sefuletii parveniti de pe la Ziua se lipeau, ca si Pilsu, de exemplu, de cate un apartament pe “Victoria Socialismului”, pe pile si trafic de influenta, fratii Roncea, desi bucuresteni si familisti, stateau, ca si azi, in gazda. Pe vremea cand toti sefuletii parveniti de pe la Ziua isi mareau ca matroanele, in conclav, salariul, Roncea de la Externe, se pare singurul sef tampit din acel ziar, si-l impartea cu colegii sai mai mici, ca sa nu fie aruncati in strada, cum i se cerea sa o faca. Pe vremea cand toti sefuletii parventi de la Ziua trecusera de la apartamente centrale la vile prin jurul Bucurestiului si case de vacante la munte si de la motorete si Dacii la Jeep-uri si Jaguaruri, Roncea strangea fonduri si-si dona banii pentru familiile detinutilor de la Tiraspol sau organiza manifestatii impotriva Ucrainei sovietice si a atentatelor ei la Romania pe Bistroe si asupra Biosferei Dunarii, fara sa se apuce sa suga cu nesimtire pe seama vulnerabilitatilor nationale ca toate capusele lui Vintu infipte pana si in biata Delta. Pe vremea cand imbuibatii de la Snagov si din Delta puneau la cale – tot la El Capitano, scena santajului Chirieac-Rosca la seful ANI – o lovitura de stat anti-Basescu, Roncea iesea, ca si in ’89 si ’90, in aceeasi Piata a Universitatii, ca sa apere statul de drept, cu riscul de a-si pierde toate “ciugulelile” si a ramane, la propriu, in strada. Pe vremea cand penalul Sorin Rosca Stanescu devenea milionar in euro prin escrocherii de presa, ziaristul Victor Roncea era silit – pentru colegii sai nevinovati si acea amarata de onorabilitate externa care mai ramasese – sa spele fata ziarului inclusiv in fata aparatorilor euro-atlantici ai Romaniei. Nu vreau sa epuizez atentia observatorilor acestui caz, asa ca inchei, momentan, cu o intrebare, pentru lacheul devalizatorilor acestei tari, grupati in Coalitia KAZ-GRIVCO-FNI: isi mai aduce aminte cand am venit insotit de o delegatie oficiala a Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti pentru a-i cere sa inceteze santajul practicat asupra unor companii cu capital american in Romania?
Scris deDr. Liviu Turcu Scandalul provocat de difuzarea publică a conversaţiei lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), oferă opiniei publice, la aproape 20 de ani de la abandonarea fostului regim, ocazia de a evalua direct şi fără intermediari cam care este „starea de fapt“ a Romåniei de azi. Asta pentru că, în pofida aparenţei, nu este vorba doar de un scandal izolat, cu iz particular, ci de o „fereastră“ deschisă neintenţionat, prin care romånii au şansa de a înţelege mai bine ca niciodată modul în care „funcţionează“ mecanismul noii democraţii romåneşti. Nu că marea majoritate a populaţiei, din naivitate sau ignoranţă, nu ar simţi instinctiv că este condusă/călărită de o clasă politică ce se chinuie să afişeze public masca ataşamentului pentru valorile sistemului politic democratic. O mască, ascunzând în realitate faţa hådă a fostei nomenclaturi, aflată în direct concubinaj şi complicitate cu segmentul lumpenar ce beneficiază masiv de experienţa condamnaţilor de drept comun. Pentru comentariul de faţă, contextul politico-electoral în care înregistrarea a fost realizată contează mai puţin. Ea are însă darul de a furniza prin inducţie informaţii preţioase, la prima mână, cum se spune, cu privire la un „modus operandi“ cvasigeneralizat în sistemul politic actual. Un adevărat secret al lui Polichinelle pentru că, prin proporţiile metastazice ale corupţiei, traficul de influenţă, şantajul, scurgerea intenţionată de informaţii sensibile, actele ilegale de compromitere personală sau instituţională, delaţiunea şi sperjurul sunt doar cåteva dintre mijloacele practicate, asistate şi acceptate de voie sau de nevoie de mai toţi factorii decizionali. De aici alterarea la limite extrem de periculoase a însăşi substanţei şi funcţionalităţii structurilor instituţionale din Romånia de azi.
Marea famiglie
Şantajul încercat la adresa uneia din instituţiile-cheie îndrituite să investigheze elementele suspecte de corupţie din rândul clasei politice, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, nu este o excepţie spectaculară, ci regula practicată în întregul sistem. Ca într-un domino sociopolitic de proporţii rar întâlnite, în ultimii 20 de ani s-au prăbuşit/alterat în raport cu însuşi statutul normal de funcţionare instituţie după instituţie, indiferent că aparţineau unei ramuri a puterii sau alteia. În acest mod, sistemul instituţional a trecut din poziţia de servant public (public servant) în cea de servant privat (private servant) al unui număr restrâns de grupuri de interese politice, economice şi financiare. Cele mai importante instituţii ale statului român au fost privatizate în folosul unor nuclee oculte de putere. Este situaţia clasică definitorie pentru statul mafiot ca stat captiv aflat sub controlul „marii famiglii“. Efervescenţa şi aşa-zisul dinamism al vieţii politice româneşti sunt cel mai adesea produsul competiţiei conflictuale între aceste grupuri de interese care controlează fiecare separat doar anumite sectoare ale sistemului instituţional. Aşa se explică toate convulsiile disfuncţionale din cadrul unor importante instituţii ale statului român şi unde se confruntă la modul tacit sau conflictual deschis structuri care în mod normal ar trebui să coopereze sau să se afle pe aceeaşi poziţie. Cel mai spectacular exemplu este oferit de scurgerea intenţionată de informaţii sensibile din cadrul unor servicii secrete ale ţării pentru compromiterea sau punerea în defensivă operaţională a altora. Sau când dosarele investigative întocmite de o instituţie sunt stopate sau blocate de altele în mod artificial, sub pretexte de ordin tehnico-birocratic. De aici ping-pongul cunoscut între poliţie, servicii de informaţii, Parchet şi justiţie. Dar nu este numai atât. În originalul sistem „democratic“ românesc, criteriile de bază ale ocupării funcţiilor de conducere în structurile instituţionale sunt practic două: validarea apartenenţei directe la grupul de interese politic dominant al momentului şi fiabilitatea dependenţei candidatului faţă de grup prin deţinerea unui volum suficient de informaţii compromiţătoare despre acesta. Primul criteriu, de altfel şi cel mai răspândit în România de azi, ţine de modelul sociologic al relaţiilor tribale de tipul rudeniei directe sau asociative. În această din urmă categorie se înscrie expansiunea fără precedent în perioada postdecembristă a relaţiilor de tipul naşi/fini care permit, din motive lesne de înţeles, expansiunea ca dimensiune şi pondere a „tribului“, adică a grupului de interese respectiv. Este metoda sporirii şansei de succes într-o lume în care competiţia între acestea a devenit în ultimii ani tot mai acerbă. Dacă o organizaţie nonguvernamentală serioasă şi-ar propune să alcătuiască harta acestui tip de relaţii la nivelul clasei politice româneşti, imaginea vă asigur că ar fi extrem de şocantă pentru o ţară altfel membră a Uniunii Europene. Ziarişti investigatori de mare valoare profesională şi morală, şi când spun asta mă gândesc în primul rând la un profesionist precum Dan Badea (https://badeadan.blogspot.com), au defrişat deja la modul sectorial o parte a acestei configuraţii. Dar e doar începutul, iar efortul presupune resurse umane şi financiare mult mai mari pentru a putea fi finalizat în bune condiţiuni. Este clar nevoie de un sprijin financiar extern din partea unei instituţii europene de prestigiu.
Sarcini dificile
Odată configurată harta „marii famiglii“ româneşti, se pune evident problema sanitizării/deratizării sociopolitice a acesteia. O sarcină de mare dificultate având în vedere structura acestor grupuri de interese ce domină azi discreţionar viaţa politică, economică şi financiară a României. Relaţiile de rudenie şi de interes prin asociere ale acestei constelaţii de structuri de tip mafiot nu pot fi eradicate atâta timp cât elementele-cheie ale sistemului politic şi instituţional sunt sub controlul acestora. Reconstrucţia cadrului instituţional democratic se poate face doar prin două mijloace. Primul presupune o amplă activitate de educaţie civică a marii mase a românilor, menită să-i scoată din condiţia de „captivi“ ai operaţiunilor actuale de manipulare şi dezinformare. În mod paradoxal, deşi după 1989 au fost înfiinţate sute de ONG-uri cu resurse financiare impresionante, mai nici una dintre ele nu şi-a câştigat, din păcate, notorietatea pe linia obiectivului amintit mai sus. Dimpotrivă, cele mai multe s-au transformat în anexe mercenare ale grupurilor de interese aparţinând „marii famiglii“. Revenind la procesul menţionat, odată realizat obiectivul renaşterii adevăratei conştiinţe civice şi morale, se impune crearea sub aspect organizatoric a unei formaţiuni politice al cărei principal obiectiv ar trebui să fie reformarea şi sanitizarea actualului sistem politic. În acel moment votul şi alegerile libere vor deveni poarta legitimă a accesului la pârghiile puterii şi vor permite finalizarea obiectivului propus: repunerea României în drepturile unui sistem democratic modern. Al doilea mijloc de reconstrucţie şi sanitizare presupune o restructurare a sistemului de „sus în jos“ prin decizia curajoasă a unei facţiuni „luminate“ din cadrul actualei „famiglii“ de interese de a-şi asuma rolul sanitizării în detrimentul restului grupurilor de interese. Sună a canibalism politic, dar istoria cunoaşte destule cazuri reale care au finalizat cu succes obiectivele propuse. Un proces mai scurt sub aspect temporal care ar putea acompania pentru un timp procesul ridicării nivelului culturii politice a marii mase a alegătorilor. Este un tip de tranziţie pe care l-au cunoscut chiar şi regimurile posttotalitare indiferent de natura ideologică a acestora. Un regim democratic autoritar de tipul, să spunem, al celui din Singapore (şi e doar unul dintre exemple) poate contribui serios la accelerarea procesului educaţiei civice şi morale a populaţiei şi care, în cazul României, se află într-o serioasă derivă. Cei ce se vor opune unei asemenea idei confundă, din naivitate sau ipocrizie, conceptul libertăţii personale cu anarhia definită ca „mamă a controlului discreţionar“ de către „marea famiglie“. Pentru mine, ca şi pentru alţi analişti autohtoni sau occidentali, este clar că actuala Constituţie a fost de la bun început gândită pentru a proteja influenţa grupurilor de interese ce aveau să se instaleze la pârghiile decizionale ale statului român. Sistemul actual nu are menirea, aşa cum se pretinde, să asigure un echilibru rezonabil al ramurilor puterii, ci de a asigura mai degrabă blocajul instituţional atunci când una dintre ramuri ia măsuri ce nu convin grupurilor de interese ce controlează măcar una dintre ele.
Faza critică
România este într-o fază critică în care, pentru reformarea profundă în spiritul valorilor democraţiei occidentale a sistemului actual, are nevoie de un sistem politic de tipul republicii prezidenţiale. Cu aceasta ajungem la un sector ce exultă în prezent ca mijloc de manipulare şi dezinformare a opiniei publice: mass-media. Cu mai bine de 15 ani în urmă am afirmat profetic că invocarea libertăţii absolute în mass-media românească este un act manipulaţionist ce a avut rolul de a servi drept umbrelă psihologică în compensaţie pentru absenţa accesului la informaţii mediatice în fostul regim comunist. În realitate, mass-media postdecembristă a fost parazitată de la bun început de un complex proces diversionist având drept scop controlul percepţiei publice atât despre trecut, cât şi despre evoluţiile curente. Ele au fost totodată paravanul operaţiunilor de preluare a controlului politic, economic şi financiar de către grupurile de interese născute din fosta clasă politică a regimului comunist în deplină conivenţă cu fostul segment colaboraţionist al birocraţiei instituţiilor de stat. Într-o fază ulterioară marcată de altfel evolutiv şi de caracterul conflictual acut al relaţiilor între nucleele principalelor grupuri de interese ce dominau deja sistemul mass-media au intrat în proces de cartelizare. O cartelizare ce a fost însoţită de epurarea jurnaliştilor care încă mai credeau că pot şi trebuie să fie fideli valorilor deontologice şi înregimentarea directă, fără perdea, cum se spune, a celor rămaşi la operaţiuni dictate direct de controlorii mass-mediei respective. Audio-vizualul a devenit în ultimii 20 de ani factorul preponderent în formarea sau, mai bine zis, deformarea sub control a percepţiei opiniei publice. Orice cercetare cu minime pretenţii ştiinţifice nu poate evita constatarea împingerii percepţiei publice generale cu preponderenţă spre zone triviale, vulgare, în detrimentul inculcării valorilor morale şi civice ce constituie în mod obiectiv fundamentul unei solide culturi politice individuale. Simpla intrare în contact direct cu alegătorii te face să constaţi efectul nefast al întărâtării manipulative la adresa unui candidat sau altul pe motive nu numai superficiale, dar pur şi simplu ilogice. Dan Badea şi alţii numesc marea masă a victimelor manipulate „bizoni“. Cred că alegerea termenului invocă spre neştiinţa multora finalul tragic al busculadei create artificial/manipulativ de către vânătorii de bizoni. Ideal ar fi ca odată „lămuriţi“, bizonii să redirecţioneze busculada pe direcţia manipulatorilor. E greu, dar nu imposibil… Până atunci nu-mi rămâne să constat decât că România se află nu numai pe mâna cui nu trebuie, dar şi la discreţia unor derbedei ce se vor cu „ştaif“. Discuţia dintre Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei este în acest sens de un simbolism excepţional pentru „starea de fapt“ a României actuale, cu un calificativ dur la adresa clasei politice şi a grupurilor de interese dominante.
Lumea văzută de la Bucureşti Scris deVictor Roncea Criză mondială, criză naţională, criză de Cabinet şi, coborând la genunchiul broaştei, criză de organ; organ de Orban, şi el un fel de „os de ardelean“, pardon, „os de liberal“, ca don Pedro de Neulander ot Moskba. „Am stat şi urmăm a sta neturburaţi în faţa unor certe intestine, pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta ţării şi mai mult cum este deja compromisă sau pe câtă vreme negoţierile pentru înlocuirea celor morţi nu vor trece peste cercul partidului aşa-zis liberal. Vom aştepta dar în linişte rezultatul crizei într-un fel sau într-altul, şi atunci numai vom avea a zice şi noi cuvântul nostru. Astăzi, voim a face numai ceea ce s-ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moştenitorul, în caz de moarte. Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare“, scria marele Caragiale într-o cronică de-a sa din „Timpul“ prietenului Eminescu, parcă anticipând reproducerea la nesfârşit a unor asemenea „spectacole extraordinare“. Suntem pe drojdie, asta-i clar. Ţara parcă chiar se sfârşeşte, moare sireaca, neguvernată şi neguvernabilă, răpusă de acea pătură superpusă, identificată de Eminescu, sociologul şi jurnalistul, ca o clasă ocupantă, sugând seva poporului, de undeva de deasupra lui, fără nicio legătură cu rădăcinile neamului. Roşii de ieri, intelectuali, sclavi, politicieni sau oligarhi, sunt astăzi în toate partidele, mai mult sau mai puţin acoperiţi, mai mult sau mai puţin descoperiţi. Aşa şi Organ, pardon, Orban, fiul securistului Orban, căpitanul penal dat afară până şi din Securitate din cauza sadismului cu care îşi tortura victimele anchetate, la Braşov. După ce şefuţul lui, Crin Antonescu, l-a spălat de sânge pe mâini, cu limba, pe Iliescu-KGB, afirmând că „Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii ‘90 nu a pus armata să împuşte oameni în Piaţa Universităţii“, Orban a recepţionat şi interpretat corect mesajul, în cod: e timpul să ne descoperim că, vorba „prostănacului“, „nici noi nu mai ştim câţi suntem“. Câţi securişti prostănaci, să ne-nţelegem. Aşa se explică probabil şi afirmaţia fără de organ de ieri făcută împotriva ministrului de Externe desemnat în Cabinetul Croitoru: „Da’ cine mai e şi Aurescu ăsta?“. Nu, nu era cocoţat pe vreo masă la vreun chef de sectorişti alcoolişti, zdrăngănind din balalaică; era în Parlament, la audierile noilor miniştri, printre care se numără şi diplomatul de carieră, Bogdan Aurescu. Tânărul profesionist este arhicunoscut în România, şi nu numai, pentru îngenuncherea Ucrainei la Curtea de la Haga şi recuperarea zonei de exploatare marină din jurul Insulei Şerpilor (dacă mica stâncă româneasă nu a putut fi redobândită, tot din cauza lui Iliescu-KGB şi a urmaşului său, Constantinescu-SBU). Orban, chiar dacă nu avea organul muncii la el, cânta din guriţă şi el, cum a fost învăţat, pe acordurile patronului KAZ-PNL-GAZ, alt acoperit, care, împreună cu premierul său, descoperit, a încercat să şterpelească şi aceste rezerve naţionale, după ce a făcut dispărut Rompetrolul. Deci, ca să-i răspundem lui Orban: în baza procesului câştigat de Aurescu la Haga, acum, şefii lui mai mari sau mai mititei au o nouă şansă de a vedea grătarul şi gratiile celulei, de pe dinăuntru, odată cu declararea operaţiunii Sterling, mijlocită de angajaţii lui Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu şi Dorin Marian, drept o afacere penală. Tot înainte, vrednici organişti!
Ce coincidenta (vai!), in aceeasi zi, Jurnalul lui Voiculescu da o “exclusivitate” cu tinta la Vantu – Liviu Luca, lup păstor la oi – iar Adevarul lui Patriciu ataca, prin gurita lui Cartianu, acelasi trust – Impostori în vremea crizei. In cazul din urma, victima necolaterala, Cristi Godinac, presedintele MediaSind. Pe Cartianu zici ca l-a apucat iar deontologia, dupa cat de aprig scrie la adresa lui Godinac: “E de înţeles: nu poate sări cu gura la grupul mentorului său, Liviu Luca, sindicalistul-patron care deţine dubla calitate de a-i fi şi fin, şi naş!”. Din specia semintar de stadioane, Cartianus uita cum dadea el de pamant cu Patriciu cand era serpas pe sendero luminoso a tovarasei procuror Macovei la Evenimentul Zilei si cum s-a tarat apoi pe burta cand a ajuns la Adevarul ca sa-i pupe talpile mogulului. Diferenta dintre el si Godinac e ca acesta din urma nu a ezitat sa critice situatii dificile patronat-jurnalisti, indiferent de trust. Mai curand, Cartianu, cu mustele alea urate pe caciula, il ataca pe sub centura pe Godinac, inainte de a se declansa procesele impotriva Adevarul SA pentru matrasirea paranoica a doi ziaristi foarte buni. Iata reactia lui Cristi Godinac: “SC Adevarul SA si SC Adevarul Holding SA au grave probleme cu legea. Directorul general Razvan Corneteanu refuza un dialog institutional, refuza intrarea in legalitate. In schimb, unii dintre apropriatii sai, dintre cei care au mai scris articole in numele lui, injura Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind in ziar. Domnul Corneteanu se razbuna astfel pe MediaSind deoarece mai multi membrii de sindicat se afla in proces cu ziarul Adevarul si pentru ca, la sesizarea sindicatului, Inspectia Muncii l-a amendat si l-a obligat sa intre in legalitate. Ma refer la faptul ca trustul Adevarul nu plateste sporurile din Contractul Colectiv de Munca, ca plateste soferi , corectori si alti angajati pe contracte de drepturi de autor (evaziune fiscala?), ca desface contracte individuale de munca discretionar si fara respectarea legislatiei si ca promoveaza un climat dictatorial in redactie. In loc sa respecte legea si sa nu ne mai hartuiasca membrii de sindicat, directorul holdingului Adevarul bate gamela la gazeta ca sa distraga atentia de la problemele lui. Il priveste. Noi ne aparam in continuare membrii de sindicat, indiferent la ce trust de presa lucreaza.”
December 22nd, 2009 
VR 
Doru Buscu, deontologul cu vila in Dorobanti obtinuta de la RAAPPS printr-o fundatie-fantoma, a falimentat ziarul Cotidianul de manuta cu Ioan T Morar zis “Biju” – supranumit si “pupincuristul ceausist al tuturor regimurilor” – , care se ocupa de sectorul carti la defunctul ziar fondat de regretatul Ion Ratiu si murdarit de zoaiele infractorilor lui Vintu. Toata afacerea murdara denota o posibila spalare de bani pentru mogulul rosu Sorin Ovidiu Vintu care in continuare le da salariile cu sacosa la Academia Catavencu-KGB si asa zisa Vax Publica. Nu ar fi prima. Si oligarhul negru Dan Costache “Dinu” Patriciu s-a folosit de “Catavencii” intr-o operatiune similara. Respectiv Fundatia “Anonimul”, alaturi de Grupul Rompetrol, se afla intr-un raport al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ca efectuand operatiuni suspecte de spalare a banilor cu Andrei Plesu si “ziaristii” de la Catavencu. Nu degeaba Florin Calinescu ii facea “tablagii KGB”. Ce ti-e si cu deontologii astia…
Posted in Uncategorized 
Tags: 
