Posts Tagged ‘Fenomenul Piata Universitatii’

Fenomenul Pieţei Universităţii, între adevăr şi mistificare. Sensurile româneşti şi creştineşti ale Pieţei şi diversiunile ziarului Adevărul

de Florian Palas

Azi se împlinesc 20 de ani de când s-a luat decizia înăbuşirii în sânge a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, într-o întrunire la care au participat preşedintele Ion Iliescu (ex-preşedinte), primul ministru Petre Roman (ex-prim-ministru), Adrian Severin (ex-ministru), killerul Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu (ex-seful SRI), Vasile Ionel ( ex-şeful Marelui Stat Major), N.S. Dumitru (ideologul FSN), Bogdan Niculescu-Duvăz, Adrian Severin, Constantin Chiţac, Paul Jer eminscuecretarul general al guvernului), Dan Iosif (sursa de legitimitate), Gh. Robu (procuror general) şi Mugurel Florescu (ex-adjunctul procurorului general). Fideli învăţăturilor kominterniste, aceştia au decis, cu implicarea ilegală a instituţiilor statului, “mobilizarea la nivel naţional” a muncitorilor (a minerilor în mod special) împotriva studenţilor contestatari.

Petre Roman dădea comunicate în care acuza manifestanţii Pieţei Universităţii de încercare de lovitură de stat legionară, Ion Ilici Iliescu vedea drapelul verde al Mişcării Legionare (chiar dacă legionarii aveau un alt simbol) fluturând pe sediul Ministerului de Interne, agenţii neocomunişti distribuiau fotografii în care unul dintre participanţii activi ai manifestaţiei, Dragoş Pâslaru, apărea îmbrăcat în cămaşă verde (imagine dintr-un film în care interpreta un lider legionar), istoricul Răzvan Theodorescu spunea în faţa telespectatorilor că avem de-a face cu o lovitură de forţă care îi aduce aminte, se putea altfel, de legionarism, lucru confirmat şi de ziarele Adevărul, Azi şi Dimineaţa, strict controlate de bolşevicul cu vechi state de serviciu Silviu Brucan. Ce să mai, legionarii trebuiau stârpiţi fără milă!

Manipularea a reuşit, liderii manifestaţiei sunt găsiţi şi stâlciţi în bătaie. Bineînţeles, profitorii fenomenului Piaţa Universităţii nu au nimic de suferit, fiind plecaţi, mai mult sau mai puţin întâmplător, în străinătate. Mă refer la Gabriel Liiceanu (acesta a ajuns la aeroportul Otopeni cu o maşină trimisă de Andrei Pleşu, care era ministrul Culturii, pentru a pleca la Paris), Ana Blandiana şi P.M. Băcanu (erau în Canada), Zoe Petre şi Stelian Tănase (plecaţi în Suedia). 

Surprinzător, ziarul Adevărul, campion al instigărilor comuniste împotriva manifestaţiei din Piaţa Universităţii, într-o campanie care, chipurile, doreşte restabilirea adevărului despre această manifestare, continuă manipularea şi diversiunea din 1990, de această dată într-o formă mai subtilă. Profitorii Pieţei sunt consideraţi protagonişti ai manifestaţiei, după modelul revoluţionar prin care Ion Iliescu este emanatul Revoluţiei. Se reiau minciunile clasice, cum ar fi aceea că Emil Constantinescu a autorizat deschiderea balconului din Piaţa Universităţii (conform lui Zoe Petre). În acelaşi timp, odrasla bolşevică Vladimir Tismăneanu, despre care Adevărul ne asigură că merge pe un drum total opus de cel al părinţilor săi, uită să-l menţioneze pe Brucan între vinovaţii mineriadei. Iar o altă odraslă bolşevică, H. R. Patapievici, descrie mişcarea din Piaţa Universităţii ca o mişcare hippie. Remarcăm mistificarea sensurilor profunde ale fenomenului Pieţei Universităţii, românesc şi creştin. Faptul că balconul Pieţei Universităţii era încadrat de portretul lui Mihai Eminescu şi de icoana Maicii Domnului arată opţiunea explicită a principalilor organizatori ai manifestaţiei. În serialul din Adevărul, o parte a intervievaţilor persiflează îngenunchierile tinerilor care rosteau Tatăl Nostru, aprinzând lumânări şi rugându-se pentru cei jertfiţi în lupta împotriva comunismului ateist. De altfel, nimeni nu pomeneşte de participarea activă a Părintelui Galeriu, de binecuvântarea Părintelui Stăniloae, de participarea susţinută a eminescologilor George Munteanu sau Petru Creţia, de încurajările marilor gânditori creştini Petre Ţuţea, Ernest Bernea sau Ioan Alexandru, sau de mesajul lui Eugen Ionescu, care s-a declarat academician golan. Cum, de altfel, nimeni nu pomeneşte de suferinţele lui Dragoş Pâslaru, astăzi Părintele Valerian, ale studenţilor şi intelectualilor creştini sau ale foştilor deţinuţi politic, în mod natural solidari cu tinerii anticomunişti. Deh, ei nu făceau parte din Reţea, nu aveau „binecuvântarea” lui Brucan, precum GDS-ul, şi nici nu au acceptat să fugă ca nişte laşi. Astăzi, nimeni nu mai pomeneşte de aceştia. Avem “noi golani”, crescuţi pe calapodul diversioniştilor şi instigatorilor la violenţă infiltraţi de serviciile secrete în rândul manifestanţilor. Atunci nu au reuşit. Astăzi, după cei 20 de ani ai lui Brucan (care a calculat exact cât le trebuie să sărăcească această ţară), sunt eroi anticomunişti.

În 1990, Adevărul vorbea despre îngerii slinoşi ai Pieţei Universităţii, astăzi se vorbeşte despre creştinismul exaltat al pieţarilor. Despre Eminescu nu mai zice nimeni nimic. Elita a stabilit că nu mai avem nevoie de el. Noi, anonimii Pieţei, îl avem ca îndreptar şi ne rugăm Maicii Domnului să mântuiască Poporul Român. (F.P.)

Romania Uneste-te!

Zig-Zag, dupa 20 de ani. Un editorial antologic de Ion Cristoiu: De ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii

TEAMA DE A IEŞI ÎN STRADĂ

 

Multă lume se întreabă, nu fără uimire, de ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii. Alarmaţi de situaţia greviştilor foamei, numeroase personalităţi şi organizaţii au adresat Guvernului cererea de a discuta cu demonstranţii. Pînă şi Biserica Ortodoxă s-a văzut obligată la o premieră în istoria sa postbelică: să aibă o altă părere decît Puterea. S-au făcut, drept răspuns, numeroase presupuneri. În ele, de o naivitate absolută mi se pare cea potrivit căreia actualul preşedinte s-a temut de o confruntare televizată. Virgini din punct de vedere politic, mulţi dintre cei adunaţi în Zona liberă de neocomunism îl şi vedeau pe dl Ion Iliescu dînd din colţ în colţ în faţa unor întrebări stînjenitoare, cum ar fi, de exemplu, participarea la evenimentele din decembrie 1989. Nu puţini i-au atribuit domnului Ion Iliescu un orgoliu exacerbat în virtutea căruia s-a considerat că d-sa nu vrea să dea înapoi de la o decizie anterioară. În realitate, însă, lucrurile nu stau aşa. Dincolo de surîsul fermecător, dl Ion Iliescu e un om politic excepţional. Un om politic însă, de speţa celor care cred că au o menire istorică în conducerea unui popor către un viitor necesar. Şi în această calitate d-sa a ştiut că orice dialog cu Piaţa Universităţii ar fi însemnat legitimarea ieşirii în stradă ca mijloc de acţiune politică. Evenimentele din decembrie au creat în România un precedent periculos. Prăbuşirea unui regim ce părea etern, a unui conducător cu care întreaga naţiune se resemnase, a apărut drept rezultatul nemijlocit al unei demonstraţii. Că a fost sau nu aşa – asta e o altă poveste. Important rămîne un lucru: că masele s-au îmbătat cu ideea capacităţii de a răsturna Puterea prin mişcarea de stradă. Ori de cîte ori scepticii au avertizat asupra primejdiei de reinstaurare a comunismului li s-a răspuns cu un entuziasm demn de o cauză mai bună: aşa ceva nu e posibil! Masele ar da buzna în stradă!

Alegerile din 20 mai au adus cu sine victoria copleşitoare a Frontului Salvării Naţionale. Noua forţă politică deţine toate instrumentele de a putea lua pe cale legală orice măsură economică sau politică. Inclusiv dintre cele care ar putea contraveni democraţiei. Numeroşi politologi s-au întrebat asupra motivelor pentru care Gorbaciov a promovat în Est renunţarea la rolul conducător al partidului. S-au făcut multe speculaţii, care de care mai aiuritoare, de la teza omului providenţial pentru fericirea şi bunăstarea Europei pînă la cea a unui super spion CIA infiltrat în cercurile conducătoare ale U.R.S.S. Rezultatul alegerilor din România dă însă un răspuns categoric unor astfel de întrebări. Pentru că acest moment major al sistemului pluralist n-a făcut altceva decît să legitimeze puterea unui comunism cu faţă umană. Aşa-numita liberalizare din Est este o mişcare genială de a salva comunismul compromis de stalinism. Mai întîi, pentru că sistemul pluralist pune în alertă sîngele din arterele partidului. Alegerile libere, confruntarea cu Opoziţia, abolirea cenzurii presei duc la împrospătarea tacticii şi strategiei comuniste. Proştii, oportuniştii sînt excluşi. Pentru prima dată de la Revoluţia din octombrie, partidul se vede obligat să lupte din nou pentru cucerirea puterii. Noua situaţie e menită a-l perfecţiona, a-l face mai subtil. Stalinismul îl anchilozase pînă la imbecilizare. Neocomunismul îl adaptează la lumea modernă. Să privim, de exemplu, lupta împotriva disidenţilor. Regimul Ceauşescu ajunsese la rara performanţă de a-i mitiza în ochii populaţiei. Presei îi era interzis să tipărească numele Doinei Cornea. Un scriitor disident era imediat scos din toate cărţile şi revistele. Tăcerea sporea aureola luptătorului. Cenzura presei lăsa locul zvonurilor şi versiunilor avansate de posturile occidentale. Libertatea presei a adus cu sine perfecţionarea mijloacelor de luptă împotriva disidenţilor. Folosind în scopuri proprii tehnicile presei senzaţionale din capitalism, ziarele şi revistele subordonate Frontului au reuşit să clatine încrederea în disidenţi. Atacaţi cu instrumente neloiale, aceştia şi-au mai pierdut din autoritatea perioadei anterioare.

Sistemul pluralist mai joacă încă un rol. Decenii de-a rîndul Occidentul şi-a întemeiat lupta anticomunistă pe teza dictaturii comuniste. Geniala idee a bătăliei pentru respectarea drepturilor omului a dat o lovitură colosală comunismului tradiţional. Cetăţeanul occidental, lesne impresionabil la argumentele libertăţii individuale, şi-a sporit contribuţia financiară la înarmare. Comunismul s-a văzut obligat să ţină pasul cu această cursă împovărătoare. În plus, el s-a văzut frustrat de accesul la tehnologia şi la ajutorul economic occidentale. Sistemul pluralist schimbă radical datele problemei. Libertăţile individuale sînt respectate în Est. Comuniştii au renunţat la monopolul puterii. Partidul participă la campania electorală alături de celelalte formaţiuni politice. Alegerile libere şi nu tancurile sovietice vor decide cine să conducă. Dar în clipa cînd comunismul modernizat va învinge în alegerile libere, atunci politica să nu mai poate fi contestată de nimeni. A o contesta înseamnă a pune la îndoială însăşi democraţia în care crede atît de mult Occidentul. Se ridică, fireşte, întrebarea: nu există riscul ca partidul, mai mult sau mai puţin modernizat, să piardă alegerile şi prin aceasta, puterea? În Polonia şi Ungaria comuniştii au fost înfrînţi în lupta electorală. A greşit Mihail Gorbaciov? Evident, nu! Pentru că alegerile din România au demonstrat că marele om politic sovietic e pentru comunism un salvator de importanţa lui Lenin. Victoria în alegeri a Frontului i-a confirmat faptul că partidul poate risca, inclusiv în U.R.S.S., să renunţe la monopolul constituţional al puterii. Nu-i exclus ca acelaşi lucru să se întîmple şi în Bulgaria. Pentru prima dată în istorie, comunismul se poate legitima prin intermediul uneia dintre principalele forme ale democraţiei burgheze. Atunci însă cum rămîne cu Polonia şi Ungaria? Au pierdut aici comuniştii? Din perspectiva celor întîmplate în România, răspunsul este categoric nu. Pentru că, să nu uităm, în aceste ţări sistemul pluralist rămîne în vigoare. Peste un timp se vor organiza aici alegeri libere. Pe care le vor cîştiga mai mult ca sigur comuniştii. Marile dificultăţi economice şi sociale cu care se confruntă guvernele necomuniste sînt un argument în acest sens.

Acest scenariu e pîndit de un singur pericol: ieşirea maselor populare în stradă. E vorba de un factor pe care puterea comunistă legitimată prin alegerile libere nu-l mai poate mînui în realizarea scopurilor sale. E vorba de un factor care poate pune la îndoială o guvernare pe care nici Opoziţia decorativă, nici puţinele ziare şi reviste independente cu adevărat n-o pot face! Iată de ce nu se dialoghează cu demonstranţii din Piaţa Universităţii. Maselor trebuie să le fie clar că ieşirea în stradă nu are nici o şansă de izbîndă. Singurul mijloc de a face politică rămîne cadrul democraţiei parlamentare. Altfel spus, teritoriul pe care neocomuniştii deţin puterea.

Ion CRISTOIU

(ZIG ZAG Magazin – 4-10 iunie 1990)

Roncea.Ro

George Roncea: Adevarul despre Piata Universitatii, asa cum a fost. De la ora 16.00, la Vox News

Transmisie disponibila si online la https://pbxtv.ro/

Duminica Orbului, dupa 20 de ani: “exorcizarea” “Adevarului” sau cum minciuna merge mai departe. Fenomenul Piata Universitatii rastalmacit de urmasii lui Brucan. Cine ne prelucreaza istoria prin aschiere

Intr-o pretinsa actiune de “exorcizare”, la 20 de ani de la Duminica Orbului, ziua cand a fost ingropata din nou Romania, de vie, “Adevarul” isi continua nestingherit seria minciunilor, neintrerupta timp de 66 de ani, printr-o scabroasa operatiune de “prelucrare” a istoriei, de data aceasta in ceea ce priveste Fenomenul Piata Universitatii. Ironic, sclavii lui Patriciu de la Noua Pravda il invoca de la primul rebut chiar pe Orwell, cel care a tras cel mai grav avertisment din ultimul secol asupra vremurilor “minciunii universale” in care traim. De altfel, noua “campanie” desfasurata in ziarul oligarhului filo-rus, un cunoscut dusman de moarte al presedintelui, poarta de la primele randuri marca falsificatoare a unui presupus “fidel” de-al lui Basescu: tavaris Vladimir Tismaneanu, fostul scrib, confident si pres al lui Iliescu. Carevasazica, despre ce “exorcizare” vorbim?

Ziarul cu cea mai ticaloasa incarcatura istorica – de la condamnarile la moarte facute de Brucan in “Scanteia”, alaturi de un Miron Constantinescu si un Matei Socor (taticul “analistului” de azi Vladimir Socor, corespondentul lui Tismaneanu din spatele defunctului Voronin) la scrierile odioase ale lui Tinu, CTP si Andon din “Scanteia poporului” si, apoi, “Adevarul”, si pana la fatarniciile lui Patriciu si ale piticului sau de gradina Plesu, incununate de cretinismele lui Cartianu –  ziarul acesta nu are cum sa fie “exorcizat”. E ca si cum l-ai exorciza pe tartorul dracilor, in persoana (in varianta intrupata la noi, dupa decesul lui Silviu Brucan: Ion Iliescu). Deocamdata atat. Revin. Pana atunci mai transmit un mesaj, de la baietii din Piata: “Suntem cu ochii pe voi!”.

Eu sunt golanul care a blocat Piata Universitatii pe 22 aprilie 1990 impreuna cu ofiterul de marina Andrei Rochian. Inceputul Fenomenului Piata Universitatii. Dupa 20 de ani

Piata Universitatii, 21 Decembrie 1989 – 14 iunie 1990


Imnul Golanilor. Autenticii anticomunisti din Piata Universitatii de VictoRoncea

Istoria noastra

21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. De la pranz ne-am aflat la Romana, pe Magheru si pe Calea Victoriei, pentru a ne reintalni pe seara in prima Zona Libera de Comunism a Romaniei. Vom ramane pe strazi, la Televizune, la CC, la Muzeul National de Arta, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.

25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).

26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.

28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.

31 decembrie: Agentul GRU, generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.

Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.

12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”

23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.

28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.

12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.

18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.

3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).

20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitator maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare sub observatia celor sovietice, si soldata cu morti si raniti.

22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina (foto dreapta, din pacate fara pletele de-atunci). Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronache, membra fondatoare a GID, avea sa consemneze astfel evenimentele: “Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.

23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.

24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.
George Roncea: “La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.

Deschiderea balconului


(more…)

Adevărul despre Piaţa Universităţii – după 20 de ani. „Cine uită nu merită!, era lozinca noastra, de la Iorga. Unii dintre noi, cei de atunci, dintre vechii golani, nici nu uită, nici nu iartă”. Scrieti la [email protected]

Săptămåna aceasta se împlinesc 20 de ani de la deschiderea Balconului luminat al Universităţii, două decenii de la naşterea Golăniei, singura zonă cu adevărat anticomunistă a Romåniei de atunci. Începånd cu această săptămånă, „Curentul“ va susţine o campanie de mediatizare dedicată fenomenului Pieţei Universităţii, va oferi publicului mărturiile unor vechi golani, fondatori şi organizatori ai manifestaţiei care a rămas un reper ce marchează una dintre cele mai ferme şi mai îndelungate forme de protest anticomunist memorat de istoria contemporană. Memoria acestui eveniment a fost ocultată în fel şi chip, celebra ceaţă a Televiziunii Romåne, pretext universal invocat în acea vreme pentru a se evita mediatizarea manifestaţiei, învăluie încă fenomenul Piaţa Universităţii. Represiunea sălbatică a fost urmată de două decenii de manipulare şi minciuni, de ocultare a adevărului în scopul protejării vinovaţilor Mineriadei, cei care poartă încă pe måini urmele sångelui vărsat de Armată, Poliţie şi minerii coordonaţi de reprezentanţii fesenişti, de securiştii aserviţi conspiratorilor moscoviţi ajunşi în fruntea Romåniei căţăraţi pe cadavrele aşa-zisei revoluţii populare.
„Curentul“ va încerca să risipească ceaţa, bazåndu-se pe datele colectate deja, dar face totodată apel la vechii golani pentru a contribui la împărtăşirea memoriilor şi completarea mărturiilor ce privesc atåt manifestaţia Pieţei Universităţii, cåt şi Represiunea, Mineriada organizată de Ion Iliescu. Atåt la adresa redacţiei, cåt şi pe adresa [email protected] a site-ului nostru, Mineriada.org. pot fi trimise date, imagini, informaţii cu privire la istoria Pieţei Universităţii.
Autorul acestui material a format primul dosar cu mărturii de acest fel, adunate la sediul Ligii Studenţilor, imediat după ieşirea din infernul de la Măgurele. Primele demersuri juridice împotriva agresorilor tot în acea perioadă au fost iniţiate. Evident, procurorii au aruncat totul la coş.
Tradiţia aruncării la gunoi a informaţiilor care îl incriminau pe Ion Iliescu şi gaşca sa de complici a continuat pånă astăzi, iar actualii procurori ai statului romån au desăvårşit opera înaintaşilor lor exoneråndu-l pe Ion Iliescu, printr-unul dintre cele mai josnice NUP-uri din istoria Parchetului. Conducătorul echipei de procurori care l-au albit pe Iliescu de sångele de pe måini, elodianusul Marius Iacob, tocmai a fost confirmat din nou pe post.
Încă sunt pe rol procese intentate de Asociaţia Victimelor Mineriadei, vor urma probabil şi acţiuni la nivelul instanţelor internaţionale, însă pånă la condamnarea de către corupta şi/sau impotenta Justiţie romånească a celor vinovaţi de crimele din iunie 1990 va mai dura. Pånă una alta, actuala şi viitoarele generaţii de români au dreptul să cunoască dimensiunile crimelor săvârşite de guvernanţii postdecembrişti ai României împotriva poporului român.
Totodată, vom încerca să aducem la lumină aspecte mai puţin cunoscute legate de fenomenul Pieţei Universităţii, date cunoscute de un număr restråns pe persoane implicate direct la acea vreme în segmentul de organizare a protestului, membri ai unei echipe formate mai mult sau mai puţin ad-hoc, care a muncit în umbră neîncetat. Unii dintre aceştia au fost ţinta organelor de securitate de la vremea aceea, ba chiar şi în prezent „beneficiază“ de o atenţie informativă susţinută.

„Iliescu şi ai lui, trădătorii neamului!“
(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova