Dupa Romania libera si EvZ si-a schimbat fata, cel putin pe internet. Un site mult mai aerisit si, dupa parerea mea, mai usor de citit decat cel al RL, parte a unei “rebranduiri” care ar fi costat 2, 5 milioane de euro (chiar asa? – si cum vor scoate banii astia?). Cu ocazia schimbarii am gasit pe EvZ o dezbatere pe care o scapasem: “Rămâne România fără presa scrisă?”. Intre timp, de la data scrierii articolului, chiar a ramas fara o mare parte. Redau mai jos analiza EvZ cu mentiunea ca de atunci Ziua si Gardianul au disparut definitiv, inclusiv de pe net, o decizie care ne demonstreaza inca o data ca patronii defunctelor publicatii si ai Trustului Realitatea – Catavencu, adevaratii papusari din umbra ai marionetei Sorin Ovidiu Vintu, au fost si sunt de fapt oamenii Serviciului Federal de Securitate al Rusiei.
Dezbaterea EvZ:
După ce, pe 23 decembrie, ziarele “Cotidianul” şi “Business Standard” au publicat ultimele numere, ieri, reprezentanţii altor două cotidiene au anunţat că vor suspenda publicarea: “Ziua” şi “Gardianul”.
Zeci de jurnalişti au intrat, astfel, în statisticile de început de an a şomajului din România, despre care chiar ei au informat cititorii. Tentinţa de scădere de profitabilităţii ediţiilor printate a început să se observe de anul trecut, când redacţiile mai multor ziare au luat decizia să scadă tirajul.
Vânzările ziarelor din România au simţit, astfel, o scădere, ale cărei implicaţii s-au regăsit în diferite măsuri manageriale de a depăşi momentul de criză. Cea mai frecventă a fost reducerea angajaţilor, scăderea tirajului şi concentrarea pe ediţiile online, însă unele dintre ele nu au avut altă alternativă decât încetarea activităţii în tipografii.
Care ziare mai sunt în pericol, în opinia dumneavoastră? Criza a pus şi presa la zid
Spion, spionaj, spionomanie… Cariera acestor cuvinte, beneficiind de aceeaşi rădăcină, se dovedeşte şocantă. Mai ales în ultima sută de ani, când termenii respectivi – desemnând în esenţă persoana sau acţiunea de a urmări şi smulge cuiva (fără distincţie, partener ori inamic) informaţii sau documente secrete pentru a le transmite unui terţ, în cele mai diverse ţeluri (stocare, utilizare în caz de şantaj sau de război etc.) – şi-au câştigat o incontestabilă expansiune şi, totuşi, precisă accepţiune, în mai toate limbile şi pretutindeni pe mapamond. Situaţia este de înţeles fie numai dacă avem în vedere faptul că spionajul, după cum desprindem dintr-o Enciclopedie universală standard consacrată domeniului (vezi Norman Polmar, Thomas B. Allen, The Encyclopedia of Espionage, New York, Gramercy Books, 1998, 633 p.), se reclamă ca una dintre cele mai vechi meserii din lume, originile coincizând cu însăşi apariţia omului, iar „cazurile” intervenite în răstimp, renumele multora dintre personajele implicate, cheltuielile exorbitante înregistrate, mobilurile şi consecinţele unor operaţiuni din „umbră” au provocat, cel mai adesea şi pretutindeni, veritabile şocuri de natură politică, diplomatică, militară, ştiinţifică, artistică, sexuală etc. Dacă ar fi numai atât, şi este suficient pentru a înţelege de ce mai cu seamă astăzi preocupările şi lucrările referitoare la spionaj (operaţiuni, organisme, agenţi) se află netăgăduit în vogă, la noi şi nu numai (Alexandru-Radu Timofte, Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea lumii informaţiilor secrete, Bucureşti, Editura ANI, 2004; Ioan Talpeş, În umbra Marelui Hidalgo. Rememorări consemnate de Horia Alexandrescu, I, Bucureşti, Editura Vivaldi, 2009).
Am evidenţiat doar unele motive pentru care se impune a aduce în discuţie unele dintre studiile recente referitoare la spionaj. Nu vom neglija, în prima ordine, că după abrogarea cenzurii politico-ideologice şi „deschiderea arhivelor” în 1989-1990, cercetările originale şi publicarea unor contribuţii temeinice privind informaţiile/contrainformaţiile, organizarea, evoluţia/involuţia lor, rosturile spionilor au înregistrat succese remarcabile, într-un fel nebănuite anterior. Concomitent, traducerile nu numai că au sporit considerabil, dar, realizate prompt şi judicios, ne-au oferit titluri şi autori despre fapte şi eroi aflaţi de regulă în topurile internaţionale. Nu intrăm în detalii, de vreme ce, graţie dr. Florian Banu (vezi „Caietele CNSAS”, nr. 1/2008, p. 187-220) şi dr. Alexandru Popescu (vezi Academia secretelor. Intelectualii şi spionajul. O istorie universală, 2006; Agenţii mărturisiţi. Diplomaţii şi spionajul. O istorie universală, 2009), deţinem deja de investigaţii bibliografice cvasi-complete şi competente. În opinia noastră, rămâne în atenţia studioşilor problema de a se face – peste toate dificultăţile prezentului şi peste orice presiune a „climatului” post- 89 – o distincţie obiectivă şi corectă în cazul operaţiunilor informative de acelea de „poliţie politică” desfăşurate vreme de patru decenii „sub cupola Securităţii” de la Bucureşti.
Televiziunile și holding-urile media dau buzna la Chișinău. Cel puțin așa reiese din ultimele informații de pe piața autohtonă, unde în următoarele 2 luni se așteaptă lansarea a două televiziuni de știri noi – RealitateaTV (nu se va numi astfel, ci va purta o altă denumire) cu sediul central în zona Moldexpo din Chișinău și JurnalTV cu sediul în centrul de business SKYTOWER. Aceste două lansări reprezintă startul unei noi etape a dezvoltării mass-media, care, în ultimii ani devine un subiect tot mai interesant de urmărit.
Concurență pe nișa de știri TV
Știrea despre venirea RealitateaTV pe piața din R. Moldova a spart gura târgului, făcând mare vâlvă în special în rândul jurnaliștilor. Deși foarte puțin vorbesc deschis despre asta, patronul Realitatea-Cațavencu, Sorin Ovidiu Vântu, Sergiu Toader și Dumitru Țâra (se pare că ultimul va fi managerul afacerii de la Chișinău) – fost director al MOLDPRES – (nota mea, VR), au discutat la Chișinău face2face cu mai mulți jurnaliști și oameni din presă pentru a-i atrage în barca bucureșteană. Printre cei vizați la interviu sunt nume grele din mass-media autohtonă, iar rezultatul final al discuțiilor și negocierilor vor ieși în curând la iveală. Astfel, probabil mai curând decât ne așteptăm, pe sticla ”Realității” vom vedea nume de la ProTV, TV7, dar și jurnaliști de la alte televiziuni. Zvonurile spun că Sorin Ovidiu Vântu nu este unica persoană implicată în afacerea de lansare a televiziunii de știri la Chișinău, iar în spatele business-ului ar sta și politicieni din peisajul autohton. Cât sunt de adevărate cele de mai sus și cine e cel care vrea titulatura de ”mogul media”, rămâne să ciulim urechile și să ”ascultăm”.
O altă investiție mare pentru piața de media basarabeană se face în acest moment la Jurnal de Chișinău. Astfel, în condiții destul de neclare (nu se știe de unde, de ce și cu ce scop), instituția a primit investiții germane de câteva milioane de euro pentru a lansa televiziunea JurnalTV. Deși lansarea acesteia a fost anunțată în vară pentru luna septembrie, într-un final, patronii și-au revăzut afirmațiile, precizând că postul TV va începe să emită abia la mijlocul lunii decembrie. Conform bârfelor, la capitolul ”lansări”, Realitatea s-ar putea să facă o surpriză ”neplăcută” pentru JurnalTV. Cine, cui și ”cât de fierbinte o să i-o… facă”, aflăm în mai puțin de 2 luni.
Într-un final, este clar că cele două instituții ”aspiratoare” de jurnaliști vor intra în concurență directă cu veteranul ProTV Chișinău – un post TV bun, ce are un spate o echipă profesionistă, dar care în ultima bucată de timp, în viziunea mea, a început să se plafoneze. Amenințarea ”pe hârtie” a Realitatea și Jurnal vor face ca șeful ProTV Chișinău, Cătălin Giosan, să-și schimbe strategia de management, iar echipa de acolo va avea mai multe motive ”să rămână în continuare Pro”. Totodată, consumatorul știrilor acestei televiziuni ar trebui să se aștepte la noutăți în materie de grilă de programe și de ce nu – știri și mai competitive. Întotdeauna este loc de mai bine, nu?! Se știe bine că Sârbu (patron ProTV) și Vântu (patron Realitatea) sunt concurenți mari pe piața română, iar Chișinăul poate fi un nou teritoriu pentru ”desfășurarea de forțe” chiar cu implicarea directă (inclusiv financiară) a celor doi. Who`s gonna win?!
Știrile on-line În contextul celor de mai sus, noii jucători de pe piață, dar și alții, își propun să atace și segmentul de știri on-line. Atât Jurnal cât și Realitatea vor încerca să lanseze produse și să-și consolideze audiența pe site-urile lor de internet, acolo unde la capitolul mass-media în acest moment unimedia.md și protv.md conduc detașat clasamentul celor mai vizitate site-uri media din Moldova cu câte cca 22 mii vizitatori unici pe zi (și peste 3.5 milioane afișări pe lună).
”The War Begins” Într-un final, nu pot decât să concluzionez că bătălia pentru întâietate cunoaște un nou start, dealtfel foarte benefic pentru toată industria media. În acest nou început, unii au mari șanse să o dea în bară, alții au toate resursele să câștige. Indiferent de cele expuse mai sus, un lucru rămâne cert, la fel ca până acum – UNIMEDIA va rămâne în TOP. Cum, de ce și care sunt ”așii”, așteptați surprizele pentru vizitatori, evident cu titlul de… ”cu drag pentru concurență”.
Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă Ministrul de Interne, general maiorul în rezervă Victor Catan (PLDM), doreşte expulzarea oricăror manifestaţii publice din centrul Chişinăului cât mai spre periferia lui. La 15 octombrie, a doua zi după sinistrul atentat cu bombă din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), ministrul Victor Catan, a anunţat public, în cadrul unei conferinţe de presă ţinute împreună cu Procurorul general Valeriu Zubco (foto stanga) şi directorul SIS Gheorghe Mihai (foto dreapta), că le va cere autorităţilor superioare ale statului desfăşurarea de acum încolo a oricăror manifestaţii publice doar „pe stadioane, căci după concertele din Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul oraşului întotdeauna rămân munţi de deşeuri şi sticle sparte.” „Acest lucru ar permite asigurarea securităţii unor asemenea evenimente. Câteva sute de colaboratori de poliţie nu pot controla zece mii de oameni”, a ţinut să specifice ministrul PLDM.
Fără îndoială că atentatul din 14 octombrie este un act criminal. El a şi fost calificat oficial drept act terorist. Oricare ar fi autorul sau autorii lui, aceştia trebuie identificaţi şi traşi la răspundere după toată asprimea legii. Dar de aici până la cererea unui membru al Cabinetului de a interzice manifestaţiile publice in centrul capitalei este o distanţă prea mare. Urmând logica defectuoasă a ministrului de Interne, ar trebui să înţelegem că nu teroriştii sunt de vină pentru cele întâmplate, ci participanţii la întrunirea culturală din PMAN, întrucât şi-ar fi ales un loc nepotrivit pentru aşa ceva. O crimă ratione locci!
Iniţiativa ministrului Catan, pe care o găsim periculoasă pentru libertatea de întrunire şi de manifestare a cetăţenilor într-o democraţie adevărată, consună cu intenţia anunţată oficial de primarul general al Chişinăului de a închide Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru public şi de a o transforma în parcare auto. La 1 iunie 2009 Dorin Chirtoacă spunea următoarele: “Am dori să amplasăm o parcare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar aici există o reticenţă din partea Guvernului. Vom face un efort suplimentar să vedem dacă vor fi de acord. Ar rezolva în mare parte problema parcării în centrul Chişinăului.”
Din câte am observat, primarul Chirtoacă nu a renunţat încă la această idee năstruşnică. Iată că acum ministrul Catan îi cântă în strună, spunându-le moldovenilor că locul în care trebuie să-şi exprime colectiv bucuriile sau – de ce nu? – protestele paşnice, atunci când e cazul, doar pe cele două stadioane care există în Chişinău: Dinano, în sectorul Buiucani, şi Zimbru, în sectorul Botanica.
Nici unul dintre regimurile politice de până acum, dar nici administraţia din perioada ocupaţiei sovietice, nu au îndrăznit să închidă PMAN şi să expulzeze orice manifestaţie publică pe cele două stadioane, pentru a putea fi… controlate “democratic” de poliţie, în loc ca aceasta din urmă să adigure securitatea participanţilor la întrunire. Găsim îndreptăţită temerea exprimată de unii că scopul criminalilor care au produs deflagraţia în PAMN la 14 octombrie ar fi fost tocmai cel de expulzare din inima Chişinăului a oricărei manifestaţii publice şi punere a lor sub control.
Recenta iniţiativă a ministrului Catan trebuie retrasă. Ea contravine legislaţiei naţionale în materie de întruniri publice, adoptate abia acum un an în conformitate cu exigenţele Consiliului Europei, dar nu cadrează nici cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau cu jurisprudenţa CEDO. Cu siguranţă ea va întâmpina critici atât la Chişinău, cât şi în Europa.
Acest articol a fost scris pe vineri, octombrie 16th, 2009 la 5:21 pm şi este înscris în Articole. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.
2 Răspunsuri la “Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă”
Ministrul Catan (observaţi că nu e Cătană) este un vechi reprezentat al lumii interlope de la Chişinău cu legături strânse cu gruparea Sonţovskaia de la Moscova. El întreţine relaţii strânse cu Pasat şi Bulgaru. Este foarte posibil că la Chişinău se va instaura regimul dictatorial liberalo-criminal. Toate elementele criminale din gruparea PLDM şi AMN sunt setoase să-şi ia revanşa, să revină la suprafaţă şi să instaureze din nou teroarea raketului în Republica Moldova. Pot să vă dau câteva nume de foşti şi actuali infractori care astăzi sunt şi deputaţi: Butmalai (prietenul criminalului Franţuz), Pleşca, Platon. bulgaru nu este deputat, dar este prieten la cataramă cu Alexandru Tănase, care a ajuns ministru al Justiţiei, şi cu Pasat (acesta fiind clientul avocatului Al. Tănase), aşa că acest odios criminal, care se face vinovat de moartea a zeci de oameni de afaceri, în curând va reveni în ţară. Boiana Petrol va renaşte ca pasărea Fenix. Un alt cap al lumii interlope este Micu, care a fost condamnat la temniţă pe viaţă. Dar între interlopi deja se vorbeşte că acesta va ieşi în curând la libertate pentru că avocatul lui este Vitalie Nagacevschi şi acesta este deputat din cadrul coaliţiei majoritare. Nagacevschi, după ce va aranja eliberarea lui Micu, va pune în buzunar, cel puţin, un milion de euro. Gurele rele spun însă că pe Micu eliberarea îl va costa cam 10 milioane pentru că trebuie să fie mituiţi mai mulţi demnitari, inclusiv premierul V. Filat, ministrul Justiţiei Tănase, judecători şi alţii. Micu îşi va recupera cheltuiala imediat ce se va vedea la libertate. Aşa că domnule Cubreacov, chestiunea cu interdicţiile impuse pentru desfăşurarea eventualelor mitinguri în Piaţa Marii Adunări Naţionale este floare la ureche. Chestiunile cu adevărat grave sunt revenirea rakeţilor, a grupurilor interlope şi complicitatea lor cu reprezentanţii puterii centrale: deputaţi, ministri şi chiar cu prim-ministru. Aceştia toţi nu au nici un Dumnezeu. Ei nu iartă pe nimeni, sunt gata de orice crimă doar ca să se afle la putere, să scoată bani, pe orice cale, prin orice mijloace. Asasinatele, ameninţările, actele de tortură din beciurile celor de la Boiana Petrol, în care erau schingiuiţi (iar deseori şi ucişi) nu doar bărbaţi, ci şi femei, copii, bătrâni, dacă aceştia aveau nenorucul de a fi rude apropiate cu un businessman “neascultător”, s-ar putea să redevină realitate mai repede decât ne putem imagina noi. Se aude un hârcâit pe cerul plumburiu al Republicii Moldova. Auziţi. e hârcâitul Satanei!
La fel de sinistra mi se pare initiativa de a transforma aceasta agora a libertatii – sa ne aducem aminte de luptele din 1988 incoace – intr-o imensa parcare. Daca la Bucuresti si-ar permite vreun primar asa ceva cu Piata Universitatii ar fi turnat in smoala cu fulgi pe el si trimis sa dea turul parcarilor din jurul Pietei Rosii, ca aia e libera!
Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi o să vedeţi că istoria se scrie şi în această seară tot aici, tot pe Calea Victoriei, parcă nume predestinat pentru succesul pe care subiectele şi emisiunile noastre le-au avut de-a lungul celor opt ani de existenţă. Subiecte grele şi în această seară, şi o să vedeţi că nu vă dezamăgim. Avem, de exemplu, în această seară despre băieţii sub acoperire din presă, şi fetele. Sunt şi multe fete…
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Primul meu invitat în această seară ne va vorbi despre subiectele care au zguduit un pic acvariul numit scena publică a României. Pentru că s-a vorbit de ziariştii sub acoperire din presă, ziarişti ai instituţiilor abilitate cu apărarea siguranţei naţionale şi aşa mai departe. Aici este însă un război invizibil, şi o să vorbim mai mult pe acest subiect, mai ales că unul din artizanii, unul din promotorii ducerii stindardului de luptă contra ofiţerilor acoperiţi din presă este un personaj, nu-i dau deocamdată numele, că l-aş face prea mare, e un personaj care din punctul meu de vedere e dubios. Adică mai că aş jura că este sub mai multe acoperiri. Şi până ne vom documenta, dacă vom avea timp vreodată, o să vorbim şi despre acel personaj. Însă subiectul e foarte interesant pentru că se vede această luptă dintre civili, cum mă consider eu, şi oameni care sunt sub acoperire şi care practică tot felul de războaie şi aşa mai departe. Şi eu am un principiu, domne, civilii cu civilii, ăia cu treaba lor, dar hai să nu ne intersectăm prea mult. Pentru că eu civilul cotizez la stat, ca statul să-mi asigure protecţia şi toate celelalte. Eu îi ţin pe ziariştii sub acoperire în braţe, pentru că din taxele şi impozitele noastre trăiesc toate serviciile din lume, şi ele nu sunt făcute ca să aibă ofiţeri sub acoperire, ca să ne bombardeze pe noi, civilii. Ei trebuie să îşi vadă de misiunile lor pe care le au. Şi a doua problemă pe care eu personal o am, ca civil, este că nu e cinstit ca oamenii sub acoperire să manipuleze. Să ducă un ziar sau o televiziune în anumite direcţii, în funcţie de ordinele primite, pentru că în presă nu prea au ce căuta asemenea domni şi doamne. Şi mai e o chestiune, din păcate, România are ofiţeri sub acoperire în presă. De fapt sunt nişte băieţaşi care nu sunt ai serviciului propriu-zis, ci ai unora care au lucrat la un moment dat în serviciile respective şi au fost daţi afară sau s-au pensionat. Adică avem tot felul de acoperiri şi tot felul de oameni şi de instituţii care îi acoperă pe aceşti tovarăşi. Invitatul meu va putea să ridice puţin capacul, pentru că a făcut nişte declaraţii interesante, presa de astăzi a făcut de asemenea nişte declaraţii interesante. În „Cotidianul” am văzut anumite luări de poziţii ale unor foşti şefi de servicii secrete sau purtători de cuvânt, cum e purtătorul de cuvânt de la SRI, domnul Bercaru. Despre asta discutăm în prima parte. Bună seara, domnule Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, prin ce ai spus până acum într-un fel ai sintetizat situaţia, ceea ce dovedeşte că o cunoşti. Am să mă leg de prima frază a dumitale, şi o să o parafrazez: 40 de ani de regim comunist m-au învăţat că în regimul comunist cu cât lipsea mai mult un lucru, cu atât se vorbea mai mult despre el. Se vorbea despre libertate, deşi nu era niciun fel de libertate. Circula un banc care de fapt era o realitate tristă: „În comunism lucrurile se împart în două categorii: interzise şi obligatorii”. Ei bine, această lege cu cât se vorbeşte mai mult despre un lucru, cu atât el e mai absent, am aplicat-o într-un fel şi după ce am devenit purtătorul de cuvânt al SRI. Am observat că anumiţi ziarişti care proveneau din presa comunistă şi care nu erau lipsiţi nici de talent, nici de oarecare cultură, dintr-o dată au sărit în barca anticomunismului militant şi furios. Şi cu cât atacau mai mult SRI-ul şi puneau semnul de egalitate dintre SRI şi fosta Securitate, cu toate că fosta Securitate se putea regăsi în cel puţin trei instituţii de la vremea din anii 1990, adică şi în SRI, şi în SIE, şi în SPP, totuşi obiectul principal al atacurilor a fost SRI, pentru că el se ocupa de situaţia internă. Ei bine, aceşti oameni în timp s-au dovedit că erau fie foşti informatori ai Securităţii, fie ofiţeri acoperiţi. Nu ai unor servicii care au luat fiinţă după ’90, ci ai unor oameni care au lucrat în fosta Securitate. Care au păstrat legătura cu respectivii şi îi dirijau în tot felul de direcţii. Deci pentru mine un om care dovedeşte o atitudine constant anti-SRI, şi mă refer nu doar la SRI, ci la întregul sistem de informaţii al României post-decembriste, fără să admită măcar anumite progrese care s-au făcut, anumite delimitări pe care noile instituţii informative le-au făcut faţă de fosta Securitate, acel om deja pentru mine devine suspect.
Radu Moraru: Haideţi să facem un pic de istorie. Ceea ce am observat eu în aceşti ani de presă, practic fosta Securitate, vi s-a pus pecetea, în momentul în care s-a înfiinţat SRI. S-a spus, domne, acest serviciu va încerca să facă curat în sistem, să-i dea afară pe cei care nu aveau ce să caute într-un serviciu modern de informaţii pe care trebuie să îl aibă orice ţară. Din păcate, toţi cei care au plecat din fosta Securitate şi au fost în SRI prinşi şi daţi afară pe parcurs, unii şi-au făcut firme de pază şi protecţie, sau lucrează acolo, unii au plecat pe lângă oameni de afaceri, alţii în politică, alţii în presă, mulţi în sistemul justiţiei…
Nicolae Ulieru: Şi la „Doi şi un sfert”.
Radu Moraru: Apoi, s-au dus în alte servicii care s-au înfiinţat. Şi aici avem o probă dată ieri, în care „Doi şi un sfert”, sub semnătura lui Gelu Voican Voiculescu, a luat oameni care nu au mai încăput în SRI şi i-au numit şefi. De exemplu, de la Securitatea Municipiului Bucureşti. E evident că au mai intrat şi în alte servicii cu care opinia publică de atunci nu era foarte familiarizată. Deci, practic, România a fost penetrată de Securitate. Părerea mea e că mai bine rămâneau toţi acolo, că măcar ştiam că sunt acolo. Pe când aşa s-au împrăştiat peste tot.
Nicolae Ulieru: Dacă luaţi ziarele vremii, vedeţi că o declaraţie similară am făcut şi eu. Am spus că mult mai puţin periculoşi sunt foştii securişti care lucrează în cadrul SRI şi se supun noii legi de organizare şi funcţionare a SRI, decât cei care au scăpat de sub control şi s-au infiltrat în alte domenii.
Radu Moraru: Şi ce e grav e că şi-au păstrat reţelele. Adică au nişte butoane şi când apasă aici, pac iese ăla din lumea afacerilor, când apasă aici, pac iese ăla din presă. Adică şi-au păstrat reţeaua. Cu ce îi şantajează ei, deşi nu mai sunt activi în cadrul unor structuri reale ale statului, încât să îi poată manipula sau să îi coordoneze, de exemplu, pe cei din presă?
Nicolae Ulieru: În primul rând sunt angajamentele respective care rămân…
Radu Moraru: Păi a plecat generalul din Securitate cu tot cu arhiva în care are dovezi, documente, cum că respectivul ziarist ar fi fost colaborator?
Nicolae Ulieru: O copie a acelui document putea să îşi ia oricine, şi mai ales ofiţerul care l-a recrutat pe informator. În al doilea rând, sunt interese comune. Pentru că între informator şi ofiţerul care recrutează în timp se creează o anumită simbioză. Şi atunci de ce să nu lucreze împreună în continuare dacă asta e o situaţie materială mai bună, decât dacă omul ar fi zis, da, domne, am fost informator, îmi cer iertare. Nu mai sunt. Să nu confundăm totuşi statutul informatorului, care poate fi şi el un statut onorabil în anumite condiţii prevăzute de lege, cu statutul ofiţerului acoperit. Ofiţerul acoperit este din interiorul sistemului, trimis într-un domeniu sub acoperire…
Radu Moraru: Să luăm presa, de exemplu. Eu ştiu un caz, nu o să-l fac public, dar un caz în care un tânăr care nu valora mare lucru la momentul ’90 şi ceva a fost luat şi ajutat de cei care l-au recrutat şi l-au băgat sub acoperire, de a ajuns mare în societatea de astăzi. Pentru că aceşti oameni din fosta Securitate aveau pile, relaţii, contacte, şantaje. Puteau cere unui redactor sau conducător de ziar, ia-l pe ăsta şi bagă-l la tine. Ăsta e modelul?
Nicolae Ulieru: Peste tot agenţii trimişi în prima linie sunt ajutaţi ca să îşi facă munca. Dar trebuie să facem câteva delimitări necesare. Nu e adevărat, aşa cum s-a scris mi se pare chiar în „Cotidianul” de astăzi, că aceşti ofiţeri acoperiţi în presă sunt trimişi acolo ca să deturneze publicaţiile respective de la dreapta linie a cinstei, a onoarei şi a informării corecte. Nu e adevărat. Acoperirea prin meseria de ziarist e una din cele mai des uzitate în lume şi asigură o foarte bună posibilitate de circulaţie în toate mediile. Ofiţerul acoperit care lucrează în presă, cu legitimaţia de ziarist, şi dacă are şi ceva talent de ziarist, poate să pătrundă în diverse medii pe care alte acoperiri nu i le-ar permite.
Radu Moraru: Dar e normal să fie? Sunt ţări care au interzis ofiţerilor sub acoperire ca să activeze în presă.
Nicolae Ulieru: Mă îndoiesc.
Radu Moraru: Şi mie mi s-a părut ciudat. Eu nu cred ca vreo ţară sau vreun serviciu secret să rateze asemenea oportunitate.
Nicolae Ulieru: Când şi democraţia românească va avea 60 de ani vechime, se vor da legi în sensul ăsta, dar lucrurile vor merge tot aşa. Pentru că e o necesitate a muncii. De ce credeţi că de atâţia ani de zile americanii, cu forţa lor uriaşă, şi economică, şi informativă, nu pot să îl lichideze pe Osama Bin Laden? Pentru că nu i-au putut plasa un om acolo.
Radu Moraru: Ca să mai aruncăm un mit în aer, se pare că celebrii doi ziarişti din cazul Watergate erau de fapt foarte apropiaţi de serviciile de informaţii din Statele Unite.
Nicolae Ulieru: Erau alimentaţi de un adjunct al directorului CIA, care avea o ranchiună pe Nixon. Aia era sursa lor. Şi tipul a recunoscut înainte să moară acest lucru.
Radu Moraru: Asta zic.
Nicolae Ulieru: Apropo de chestia asta, celor doi ar trebui să li se ia înapoi Premiul Pulitzer pe care l-au primit ca urmare a dezvăluirilor. Pentru că de fapt nu datorită puterii lor de investigare au aflat acele informaţii care l-au silit pe Nixon să demisioneze. Ci datorită faptului că au fost alimentaţi de la cel mai înalt nivel.
Radu Moraru: Hai să o luăm altfel. Să zicem că eu ca cetăţean civil al patriei împreună cu ceilalţi contribuabili zicem, OK, acceptăm o parte din taxele şi impozitele noastre să se ducă şi pentru ziariştii acoperiţi. Dar eu ştiu că ei au un regulament foarte strict. Ofiţerii sub acoperire din presă au un comportament foarte bine reglementat de nişte coduri.
Nicolae Ulieru: Aşa ar trebui să fie, în teorie aşa este. Gândiţi-vă, de pildă, că se organizează la Bucureşti conferinţe internaţionale cu participare la cel mai înalt nivel. Şi avem exemplu cu summit-ul NATO. Nu poţi să bagi numai agenţi de ăia de 1,90 şi laţi în spate cât dulapul, pentru că ăia sunt uşor de recunoscut. Dar sunt ofiţeri sub acoperire acreditaţi ca ziarişti care evaluează foarte rapid situaţia operativă şi fiecare dintre ei, sau toţi împreună, pot să ia măsuri să nu se întâmple ceva neaşteptat.
Radu Moraru: Bun. Să zicem că aici suntem de acord, să fie ziarişti sub acoperire, dar nu, de exemplu, ziarişti care încep să facă alte acţiuni care nu sunt nici ale serviciului, nici în slujba ţării. Ăştia ce sunt, dezertori?
Nicolae Ulieru: Ştiţi ce se întâmplă? Din cauză că în ultima vreme actul de comandă în cadrul serviciilor noastre de informaţii a cam lăsat de dorit, s-au format, s-au centralizat diverse grupuri de interese care lucrează pentru unii, pentru alţii şi aşa mai departe. Şi atunci sigur că se întâmplă şi asemenea…
Radu Moraru: Aţi dat două ziare ca exemplu, şi aţi fost făcut ba mincinos, ba nu ştiu cum, pentru că nu aţi dat nume. Şi e vorba de Evenimentul Zilei şi România Liberă, unde aţi spus că sunt ziarişti sub acoperire.
Nicolae Ulieru: Eu m-am referit doar la perioada când am fost eu purtător de cuvânt, 1990-1997. Şi am spus că în primii ani ai acestei perioade erau doi ziarişti care atacau foarte dur SRI-ul, uneori săreau peste cal în mod evident. S-a încercat să se stea de vorbă cu ei, să li se spună, domne, uite sunt nişte lucruri pe care le-aţi scris şi nu sunt adevărate.
Radu Moraru: Şi cei doi erau unul de la Evenimentul Zilei, unul de la România Liberă.
Nicolae Ulieru: Da, şi până la urmă li s-a făcut o ofertă şi au fost convinşi să nu mai atace SRI-ul.
Radu Moraru: După ce au fost găsiţi ca făcând parte dintr-un serviciu secret, adică „Doi şi un sfert” de atunci.
Nicolae Ulieru: Da. Dar afirmaţia mea a fost răstălmăcită. Eu am dat exemplu ăsta printre alte 2-3 exemple care să demonstreze că „Doi şi un sfert”, în loc să îşi vadă de treaba lui, de protecţia contrainformativă a Ministerului de Interne, şi-a extins activitatea dincolo de limitele legii lui de organizare şi funcţionare, şi a încercat să facă şi alte şmecherii, cum face şi acum.
Radu Moraru: Afirmaţia e gravă când spuneţi despre un serviciu secret al Ministerului de Interne care trebuie să urmărească ofiţerii corupţi, bandiţii, traficanţii şi criminalii…
Nicolae Ulieru: Eu întreb, domnul Radu Moraru, la Secţia 5 Poliţie, jumătate din personal a fost depistat acum un an sau doi că furau benzină. Ţineţi minte?! Acum un an, la Piteşti, s-a demonstrat că o serie întreagă de permise de conducere, mii de permise, au fost date cu încălcarea flagrantă a legii.
Radu Moraru: De ce nu au aflat de la primele 100 de permise?
Nicolae Ulieru: Păi nu asta trebuia să facă? Eu zic că la Piteşti, toată Secţia judeţeană de la „Doi şi un sfert” trebuia rasă. Dar ce se întâmplă, ei vin acolo pe nepotisme, pe chestii politice…
Radu Moraru: Eu aproape că sunt sigur că aşa se întâmplă cam peste tot, că nu cred eu că doar „Doi şi un sfert” îşi depăşeşte atribuţiile cu nepotisme, cu nu ştiu ce, şi nu îşi fac treaba în mod eficient. E posibil ca şi alte servicii secrete…
Nicolae Ulieru: E posibil, dar nu în aşa hal.
Radu Moraru: Dar vedeţi că după ce aţi declanşat dumneavoastră acest subiect, au venit alte voci care au venit să spună, domne, ia să-i dăm în gât pe toţi. Or, aici era vizat şi SRI-ul. Pentru că SRI-ul, prin Marius Bercaru, purtătorul de cuvânt, a recunoscut că legea neinterzicând, există şi din partea SRI ofiţeri sub acoperire în presă.
Nicolae Ulieru: Se poate. Eu n-am apelat la asemenea mijloace, vreau să vă spun că în 1992-1993, când eram încă locotenent colonel, am avut o discuţie cu unii comandanţi care erau colonei, atunci încă nu existau generali în SRI. Abia prin 1995 a făcut Măgureanu primii 2-3 generali. Şi mi s-a sugerat că în anumite probleme să apelez la anumiţi ziarişti care sunt în legătură veche cu ei de dinainte de revoluţie. Şi atunci eu am refuzat categoric şi le-am spus, domnilor, oţi fi voi colonei, dar eu în materie de presă sunt general sau chiar mareşal. De ce? Pentru că eu nu lucrez decât cu oameni care au intrat în presă doar după decembrie 1989.
Radu Moraru: Dar atenţie, că după decembrie 1989 au intrat oameni în presă, dar unii au intrat şi în serviciile de informaţii. Adică avem aşa în presă, oameni sub acoperire provenind din fosta Securitate…
Nicolae Ulieru: Au cam dispărut, că biologic sunt…
Radu Moraru: Eu am bănuieli pe vreo 2-3 aşa. Unii chiar au recunoscut. Şi apoi unii care au intrat abia după 1990 în servicii…
Nicolae Ulieru: Da. Mi se pare firesc ca orice structură informativă din ţară să aibă ofiţeri acoperiţi în toate domeniile de interes.
Radu Moraru: Da, dar nu vedeţi că unii ofiţeri acoperiţi s-au demascat, s-au autodemascat, prin comportamentul lor arogant, prin faptul că ei vin şi colportează nişte informaţii strict secrete, vorbesc despre acţiuni strict secrete ale statului român, ei vin şi le trădează în direct… şi eu aşa i-am prins pe toţi. Numai dacă îl monitorizezi îţi dai seama că e ofiţer sub acoperire, îţi dai seama şi ce grad are şi că provine dintr-o structură, pentru că atacă alte structuri…
Nicolae Ulieru: Aia e, din păcate aici…
Radu Moraru: Deci e un război de ăsta între servicii. Întrebare, şi trebuie să v-o adresez cu o rugăminte. În perioada despre care vorbiţi, atunci când eraţi purtător de cuvânt la SRI, eu am lucrat la Evenimentul Zilei. Deci 1993-1996. Spunând informaţia că unul de acolo era la „Doi şi un sfert” şi nenumindu-l, practic şi pe mine şi pe ceilalţi colegi care am lucrat acolo, pornind de la Ion Cristoiu şi terminând cu oricine, ne puneţi pe aceeaşi listă. Şi pe mine mă deranjează chestiunea asta. Nu vreau să fiu pe o listă a celor care ar putea să fi fost la „Doi şi un sfert” şi acum au fost întorşi. Şi vă dau nume grele: Cartianu nu ar vrea să fie pe lista asta fără probe, Radu Tudor, Dan Andronic, Turturică, Claudiu Săftoiu… mulţi au avut un parcurs foarte interesant şi în carieră după aceea. Eu am rămas în zona presei, unii au plecat. Trebuie să ne daţi numele, măcar de la Evenimentul Zilei, pentru România Liberă nu vă pot… nu sunt în situaţia asta.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, deci ofiţerul acoperit are un anumit regim de funcţionare. Caracteristica dominantă a acestui regim este acela de a nu fi deconspirat. Eu nu pot ca ofiţer să deconspir un nume. Eu am dat un exemplu de om care nu-şi făcea meseria ca ofiţer acoperit şi ataca un serviciu prieten, sau un serviciu cu care trebuia să colaboreze în linii mari, şi pe care eu l-am anihilat. Atât. Dar nu-mi cereţi mie acum… pentru că nu e profesionist.
Radu Moraru: Colegii, căutaţi în următoarele zile toată arhiva Evenimentului Zilei şi ne uităm acolo.
Nicolae Ulieru: Ne uităm acolo, dacă veţi putea deduce, eu o să zic, „No comment”. Asta înseamnă, domne, ştii ceva, dar nu poţi să confirmi pentru că nu-mi dă voie calitatea mea de funcţionar public, dar nu pot nici să infirm, pentru că…
Radu Moraru: Oricum, informaţia pe care o daţi cuprinde strict perioada 1991-1997. Am înţeles. Lista lui Severin?
Nicolae Ulieru: Aia e o făcătură care n-are nicio relevanţă.
Radu Moraru: Bine, dar Emil Constantinescu, preşedintele României, care şi el a sărit din pătrăţică, pentru că un preşedinte de ţară nici după ce moare n-are voie să vorbească, a spus că Dumitru Tinu era KGB-ist şi l-a confirmat pe lista respectivă.
Nicolae Ulieru: Preşedintele Constantinescu a făcut multe gafe şi greşeli. De pildă, eu nu pot să îi iert faptul că el a spus public, ca preşedinte, că România a încălcat embargoul cu Iugoslavia. Într-adevăr, au fost transporturi de combustibil din România către Iugoslavia, combustibil cumpărat de firme iugoslave pe teritoriul României şi transportat în Iugoslavia, cu garnituri de tren, dar această operaţiune care a durat câţiva ani de zile s-a făcut cu acceptul ofiţerilor însărcinaţi din partea Uniunii Europene, să supravegheze respectarea embargoului, deoarece la nivelul cel mai înalt al Uniunii Europene s-a considerat că dacă sârbii vor fi lipsiţi de combustibil la modul acut, starea însăşi de spirit a populaţiei se va acutiza şi se vor strânge şi mai tare în jurul lui Miloşevici. Şi atunci li s-a dat o supapă. Şi Constantinescu ştia chestia asta. Nu spui, domne. Pentru un preşedinte, ţara este mama lui. Nu vii în public să spui, domne, maică-mea a fost o curvă.
Radu Moraru: Dar a fost barter, pentru că acum ne-au dat sârbii o căruţă de goluri. Am însă bănuiala, şi o voi spune în direct, legată de Evenimentul Zilei. Pentru că mi-am pus mintea la contribuţie şi îl voi provoca pe domnul Nicolae Ulieru să spună „No comment”. Publicitate.
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Vom vorbi şi despre mineriade, cum ele au fost şi orchestrate, dar mai ales conduse de către ofiţeri ai lui „Doi şi un sfert”, şi despre arhiva care a dispărut, a lui „Doi şi un sfert”, înainte ca să ia foc respectiva clădire. Două camioane cu documente au fost scoase din acea arhivă, iar ulterior s-a spus că au ars documentele în acel incendiu. Total fals pentru că cele două camioane au fost chiar filmate plecând de acolo cu minute bune înainte de incendiu. Spuneam însă că legat de Evenimentul Zilei am să fac un exerciţiu de memorie şi de logică. Şi am să vă întreb aşa. Minidepartamentul care se ocupa de zona aceasta a serviciilor secrete era format din trei oameni. Doi dintre ei apar astăzi aproape în fiecare zi la televizor, unul a rămas în presa scrisă şi recent a scris despre o afacere controversată lansată de Sorin Roşca Stănescu. Corect?
Nicolae Ulieru: Eu nu mai citesc presa scrisă de la 1 ianuarie 2008, şi având în vedere şi vârsta înaintată, memoria mă cam lasă. Deci nu-mi mai aduc aminte.
Radu Moraru: Am înţeles. Bun. În momentul ăsta ştiu cu precizie, dar ne mai trebuie probe ca să verificăm. Şi vă mărturisesc că în pauză nu l-am întrebat, deci nu mi-a confirmat sau infirmat…
Nicolae Ulieru: Poate că omul respectiv îşi face datoria cum trebuie. A avut atunci un derapaj, a dat într-un serviciu al ţării pe care îl slujeşte şi el, şi acum nu mai face.
Radu Moraru: Dar totuşi pentru mine e important să ştiu, că dacă omul mai face presă, mă interesează şi metodele de convingere. Că poate acum e la alt serviciu, sau poate că modul de deturnare nu e unul foarte onorabil pentru…
Nicolae Ulieru: Nu l-am deturnat, domne, doar l-am pus cu botul pe labe atunci. Fără niciun fel de deturnare. Să îşi vadă de treabă, dar să nu mai mănânce borş pe seama SRI.
Radu Moraru: După ce a apărut acest episod cu Evenimentul Zilei şi cu România Liberă, am observat o campanie care s-a declanşat, afară cu ofiţerii acoperiţi din presă.
Nicolae Ulieru: Asta e o prostie.
Radu Moraru: Şi mie mi s-a părut o campanie fără sorţi de izbândă. Practic, cum o să ştim noi dacă, peste 5 ani, X sau Y e sub acoperire? Astăzi e uşor pentru că unii sunt atât de proşti, încât se autodemască prin prestaţiile zilnice şi prin modul lor de a se comporta.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, de unde ştiu eu că această campanie nu e pusă la cale chiar de unii ofiţeri acoperiţi? Ştii cum se spune, hoţul strigă hoţii.
Radu Moraru: Ne-am gândit şi noi la ipoteza asta.
Nicolae Ulieru: Dar pe mine mă miră că ăştia doi băieţi, care sunt inteligenţi şi au şi oarecare talent, oarecare cultură, Dan Turturică şi Mircea Marian, parcă, cum îmi cer mie să dau nume? Înseamnă că ei habar nu au de calitatea de ofiţer…
Radu Moraru: Mircea Marian v-a solicitat să daţi nume, şi credeţi-mă că Mircea Marian, la cum îl ştiu eu, chiar nu ştie funcţionarea asta a celor sub acoperire, că n-are de unde să ştie.
Nicolae Ulieru: A spus că dacă nu dau nume sunt un mincinos sau că afirmaţiile mele n-au nicio valoare. Afirmaţiile mele nu sunt actuale. Ele se referă la o realitate pe care eu am trăit-o, şi dacă vrei, au o valoare istorică. Deci nu poţi să spui că afirmaţiile mele n-au valoare. Au o valoare, dar nu din punct de vedere al jurnalistului cotidian.
Radu Moraru: Şi ca să mai spunem telespectatorilor, unii care strigă astăzi, afară cu ofiţerii acoperiţi din presă, prin campaniile lor îşi construiesc o acoperire nouă.
Nicolae Ulieru: Absolut, asta şi spuneam.
Radu Moraru: Deci dragi telespectatori, eu o pot face pentru că sunt civil şi mă uit în ochii dumneavoastră. Dar vă spun că şi dacă am cere să iasă ofiţerii acoperiţi din presă, acest lucru este imposibil. Şi doi, am sluji nişte meciuri între serviciile secrete, pentru că e evident că nu toate serviciile secrete au oameni Albă ca Zăpada. Au oameni care fac şi jocuri politice, unii într-o parte, alţii în altă parte. Ceea ce le cerem noi, zona civilă a presei, domne, să îşi respecte misiunile pe care le au şi să nu-şi depăşească atribuţiile. Eu vreau să cred că România are ofiţeri adevăraţi, că altfel ne ducem la culcare.
Nicolae Ulieru: Domnul Radu Moraru, în 1995, în toamnă, am ţinut la Cluj o conferinţă de presă cu presa locală, în care am spus o frază care apoi a apărut în toată presa centrală. Am spus aşa: „Noi nu pretindem că suntem fete mari, dar nici curve nu suntem”. Extinzând acest mod de a judeca asupra lui „Doi şi un sfert”, eu zic că ei de multe ori au acţionat ca nişte curve. Adică nu şi-au respectat nici statutul de ofiţer, nici legile.
Radu Moraru: Dar să nu spunem tot serviciu.
Nicolae Ulieru: Nu. Acolo sunt şi oameni foarte valoroşi, care din păcate atunci când încearcă să facă treabă sunt marginalizaţi. De pildă, cunosc cazul unui ofiţer care a venit din SIE la „Doi şi un sfert”. Lucrase în Spania, la post, vorbea limba spaniolă şi trebuia să ocupe un anumit post unde se cerea şi limba spaniolă. Şi la examenul de limba spaniolă a fost promovat unul care nu fusese nici în Spania şi nici multă spaniolă nu ştia. Aşa se întâmplă lucrurile. Ca să revenim la celebrul Marian Vanghelie, primarul sectorului în care locuiesc, eu l-am votat pe Marian Vanghelie şi a doua oară ca primar, dar mi se pare că el şi-a depăşit cu mult statutul lui de existenţă. El a creat la câţiva generali şi ofiţeri superiori din Ministerul de Interne, le-a creat un belciug. În sensul că i-a momit şi apoi, când a fost cazul, le-a cerut să joace cum cântă el.
Radu Moraru: Dar aveţi informaţiile astea?
Nicolae Ulieru: Sunt lucruri care… pe ce bază se laudă el că ştie că arhiva aia e acolo şi nu e dincolo?
Radu Moraru: A fost un pamflet, a zis ministrul de Interne de atunci. Dar auziţi, în arhiva asta… am întrebat pe cei de la „Doi şi un sfert”, domne, ce aveţi în arhiva aia, că e clar că aveţi. Nu avem, domne, sunt mici lucruri. Dar eu ştiu că în arhiva lui „Doi şi un sfert” sunt date despre orientarea sexuală a multora din România, sunt date despre furtişagurile economice ale unora înainte de 1990, sunt înregistrări ale legăturilor şi video dintre aceşti mari oameni ai ţării şi lumea interlopă.
Nicolae Ulieru: Da. Cum îţi explici faptul că au fost surprinşi generali din Ministerul de Interne stând la masă cu interlopi foarte cunoscuţi? Ce păzea „Doi şi un sfert” la ora aia? Era pe alte fronturi? Apropo de alte fronturi, din informaţiile pe care le am, un anumit şef de la „Doi şi un sfert” a dat ordin ca „Doi şi un sfert” să îşi extindă activitatea şi în Republica Moldova.
Radu Moraru: Tare de tot, chiar ordin scris?
Nicolae Ulieru: Da. O dispoziţie.
Radu Moraru: Asta e de Cascadorii râsului. Ştiţi ce mi-e mie teamă? Ca la anumite servicii să nu fi fost promovaţi oameni acolo, ca şefi, de tipul celor din politică. Adică vedeţi ce e în politică.
Nicolae Ulieru: Uite, Bogdan Olteanu, numit viceguvernator la BNR. Pe ce criterii, domnul Radu Moraru?
Radu Moraru: Economice. Economie de timp şi spaţiu.
Nicolae Ulieru: „Doi şi un sfert” e un serviciu de informaţii. Ofiţerul de informaţii se construieşte în cel puţin 7-9 ani de zile. Asta o ştiu din propria experienţă şi pe mine şi pe cei care i-am văzut plecând din SRI de la zero, şi avansând. „În Doi şi un sfert”, un comisar la circulaţie, pac venea un partid pe care îl servise şi era pus şef la „Doi şi un sfert”. Păi ce fel de muncă de informaţii poate să facă ăsta? Ce fel de criterii de apreciere a informaţiei poate să aibă un asemenea individ? Şi nu e un caz izolat, sunt zeci şi zeci de şefi aduşi din alte sectoare ale Poliţiei…
Radu Moraru: Am o întrebare de istorie. Aţi spus că mineriada din 1990 a fost orchestrată, sau acţiunile minerilor din Bucureşti au fost conduse de…
Nicolae Ulieru: Eu am spus că minerii care au venit să viziteze Bucureştiul şi să planteze flori în Piaţa Universităţii au avut ca ghizi turistici pe unii ofiţeri de la „Doi şi un sfert”. Şi am mai spus că cei doi care au vandalizat casa lui Ion Raţiu au fost dovediţi în tribunal ca fiind ofiţeri de la „Doi şi un sfert”. Şi vreau să vă spun că aici am avut şi noi o contribuţie, pentru că Raţiu îşi luase ca avocat un jurist, e mort demult şi ăla, Dumnezeu să îl ierte, ăla susţinea prosteşte pur şi simplu că ăştia sunt de la SRI. Şi când am avut o discuţie cu el, spunându-i, domne, nu e adevărat. Păi nu, că toţi sunteţi o apă şi un pământ. Domnule, Ministerul de Interne e Ministerul de Interne, SRI-ul e o altă instituţie a administraţiei centrale de stat, care n-are nicio legătură cu Ministerul de Interne…
Radu Moraru: Bine, pe vremurile ălea era o campanie de discreditare a SRI-ului ca organism nou.
Nicolae Ulieru: Da.
Radu Moraru: Întrebare atunci. Ion Iliescu a mulţumit minerilor. Dar el nu ştia că minerii de fapt au fost manipulaţi, conduşi, poate incitaţi de ofiţeri ai lui „Doi şi un sfert”? Bănuiesc că a primit informări.
Nicolae Ulieru: Plus actele de vandalism şi atrocităţile care s-au întâmplat.
Radu Moraru: Bun, vă mulţumesc mult pentru prezenţa în emisiune. Ia să vedem un mesaj: „Vizavi de cazul Piteşti, DGIPI a colaborat şi a ştiut întotdeauna ce se întâmplă acolo, iar obligaţia lor a fost de a înştiinţa instituţia care se ocupă de acele cazuri grave de corupţie, anume DGA”.
Nicolae Ulieru: Cum adică? Dar ei ce păzesc acolo, că erau ofiţerii lor?
Radu Moraru: Ei spun că numai anunţă o instituţie.
Nicolae Ulieru: Da.
Radu Moraru: De arestat trebuia DGA-ul probabil să o facă. Nu vedeţi că am creat atâtea instituţii de nu mai ştii cine ce face şi în final infractorii scapă?
Nicolae Ulieru: Eu vreau să spun că la DGA sunt destui foşti lucrători de la „Doi şi un sfert” de valoare, care neputând să îşi facă munca în cadrul Ministerului de Interne, au trecut la această…
Radu Moraru: Aici e o mare hibă şi a faptului că… eu aş numi ministrul de interne cât mai puţin politic.
Nicolae Ulieru: Înainte de a termina emisiunea, mai vreau să fac o precizare. Nu vreau să se înţeleagă că toată vina aparţine exclusiv Ministerului de Interne sau unităţii „Doi şi un sfert”. Pentru că la fel de vinovată e şi clasa politică, care prin toate mijloacele a căutat să aservească această unitate şi să o folosească în funcţie de regimurile politice care au venit la conducerea României, din decembrie 1989 încoace, să şi-o aservească ca să îi servească interesele unui grup sau altui grup. Mai mult, gândiţi-vă că conducerile acestei unităţi informative s-au schimbat mult prea des.
Radu Moraru: Aşa e.
Nicolae Ulieru: Eu totuşi rămân la părerea că cel mai longeviv dintre ei, Ardeleanu, a fost cel mai bun. Cu toate hibele care i se pot găsi şi lui. Dar el, deşi provenea din Poliţie, a devenit un bun profesionist tocmai pentru că a avut răgazul să stea acolo, să lucreze cu informaţia, să lucreze cu ofiţerii de informaţii şi să se dumirească.
Radu Moraru: Bun, vă mulţumesc pentru prezenţa în emisiune. Trebuie să mai spunem că toţi ofiţerii valoroşi din România nu sunt protejaţi suficient de către instituţiile lor. În sensul că atunci când îşi fac treaba, rezultatele muncii lor nu se văd, pentru că ele sunt stopate la un nivel de dosariadă de şantaj, sau atunci când pleacă în diverse misiuni sunt daţi în gât pur şi simplu de trădători infiltraţi de către alte servicii. Şi după cum aţi observat, în România s-au dus multe bătălii între servicii, în a se lovi unul pe altul, din păcate.
Nicolae Ulieru: Trebuie să spunem un lucru, că informaţia culeasă şi prelucrată de structurile informative ale ţării merge către factorii decidenţi care nu sunt politici. Iar decizia nu se ia la nivelul serviciilor, ci la nivel politic. Şi ăla poate să spună, informaţia asta nu mă interesează. Poţi să vii tu cu un dosar beton de crimă organizată, dacă ăla e prieten cu şeful reţelei, sau dacă partidul care l-a pus în funcţia aia are interes la reţeaua respectivă, te dă pe uşă cu dosar cu tot.
Vineri pe la pranz va informam in postarea exclusiva (ce sa fac?:)- BOMBA IN PRESA! Opt agenti acoperiti ai SRI si SIE din presa si societatea civila sunt in pericol de a fi deconspirati. Unii apar des pe la televizor – ca un numar de opt lideri de opinie din presa si societatea civila, cadre acoperite, in special ale SIE si SRI, sunt in pericol de a fi deconspirate, prin diverse sifonari, santaj sau compromitere, ca urmare a agresivitatii crescande a factorilor si intereselor electorale de-o parte si de a alta. Vineri seara, intr-o iesire la Realitatea TV, preluata de presa scrisa si electronica de sambata si duminica, fostul purtator de cuvant al Serviciului Roman de Informatii (SRI), Nicolae Ulieru, a declarat, aproape ca o reactie, ca cei care i-au condus pe mineri prin Bucuresti, in vara lui 1990, erau ofiteri sub acoperire ai UM 0215 devenita ulterior 0962. Alti asemenea ofiteri lucrau ca ziaristi la cotidiene centrale, a afirmat criticul, parca intr-o contraofensiva amenintatoare la informatiile de care va vorbeam mai sus. “E un serviciu care s-a imprastiat ca un cancer, depasindu-si categoric atributiile date prin lege. Sa nu uitam ca, de exemplu, la Mineriada din iunie ’90 ghizii minerilor erau ofiteri de la Doi si un sfert. Cei care au vandalizat casa lui Ion Ratiu erau ofiteri de la Doi si un sfert. Aceasta unitate a fost formata din scursorile fostei Securitati”, a spus Ulieru. Fostul purtator de cuvant al SRI a mai afirmat ca persoane cunoscute ca jurnalisti erau, de fapt, angajati ai Directiei de Informatii a Ministerului de Interne. “Avem oameni care lucrau in presa – la Romania Libera, la Evenimentul Zilei, care injurau SRI cu fiecare ocazie si pe care i-am depistat ca erau ofiteri acoperiti ai unitatii Doi si un sfert”, a mai spus Ulieru. Mihai Marian de la EvZ raspunde cu un morcov in dos si-l face mincinos pe Ulieru “pana nu prezinta probe” iar Cristian Turturica de la RL nu neaga dar cere confirmari. Luni deja, Cotidianul anunta calansează “o campanie de igienizare profesionala”-Afară cu acoperiţii din presă!. Citez din sapou: “Ofiţerii acoperiţi din presă sunt o realitate despre care se vorbeşte constant în ultimii 20 de ani. Toată lumea ştie că există, prezenţa lor a fost recunoscută direct sau indirect de toţi cei implicaţi în acest „schimb de personal“. Ziarişti, foşti şefi de servicii secrete, foşti preşedinţi, dar şi alţi politicieni şi chiar şi ofiţeri de informaţii au afirmat că ofiţerii acoperiţi infiltraţi în mass-media sunt o certitudine”. Si, continua: “Fie că s-a numit „Doi şi un sfert“ sau UM 0962 ori Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), serviciul secret al Ministerului Internelor a fost şi este puternic reprezentat prin redacţiile ziarelor şi televiziunilor din România. Serviciul Român de Informaţii (SRI) are şi el ziariştii lui, la fel şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE), armata la rândul său are pe statele de plată ale Direcţiei de Informaţii a Apărării (DIA) ziarişti fideli.” Ideea ati inteles-o din titlu. (Acum, intre noi fie vorba, nu stiu in ce calitate este chestionat in articol Petre Mihai Bacanu, pentru ca nu si-a declinat-o: cumva aceea de agent al serviciilor de informatii sovietice sau… post-sovietice? Degeaba spuneam ca ar fi de preferat ca Cinevaul sa se ocupe mai mult de situatia agentilor straini din presa si societatea civila, intentie care a stat la baza Campaniei Voci Curate. Degeaba spunea si Calinescu de UM Catavancu KGB!…) Cornel Nistorescu apasa pe ambreiaj in editorialul sau: Scuturaţi ofiţerii din redacţii! . Zice: “Încerc să citesc diverse lucruri mai ales în greşelile pe care le-am făcut. Unele mă privesc pe mine, altele şi pe colegii mei de generaţie. În 1990, cam în acelaşi timp cu Piaţa Universităţii, a început marea tentativă de re-citire a „Epocii de Aur”. Descrierea mecanismului totalitar, dezvăluirea abuzurilor Securităţii şi redescoperirea unei Românii sociale rănite adânc. Pentru că FSN nu dădea nici un semn că vrea să limpezească lucrurile din trecutul imediat, am început nesfârşitele campanii de presă împotriva activului PCR, a Securităţii şi a celor revopsiţi în democraţi şi profesionişti. Unde a fost greşeala? Că am stat cu amândoi ochii numai pe Securitate şi pe comunişti! Sub ochii noştri începeau noul colaboraţionism şi noii informatori.” Si tot asa. Ideea de “depurificare” este, desigur, utopica. Mircea Badea sintetizeaza in emisiunea sa: sper ca aceasta noua campanie e doar fondul pentru deconspirarea unor ofiteri acoperiti, ca urmeaza niste nume… Altfel e un fas! Acum va mai reamintesc ce semnalam aici in urma cu vrea doua saptamani: ca FOSTUL SEF AL SIE IOAN TALPES iar arunca o bomba: “Pe langa informatori exista in presa si ofiteri de informatii cu grade inalte”. Cin’ sa fie? 🙂 Nu vreau sa va obosesc prea tare, mai ales daca sunteti vreunul de pe lista. Situatia, dupa parerea mea, sta cam asa: cand a fost pusa acolo sus problema deconspirarii celor opt ofiteri acoperiti din presa si societatea civila, majoritatea ai SRI si SIE, sistemul a reactionat prin contra-atacul la “Doi si-un sfert”, amenintand cu dezvaluiri care ar rade mult mai multe capete din presa: cele ale “scursorilor” actuala DGIPI. De aici, nu e exclus ca lupta deconspirarilor de tot felul sa se extinda in spatiul politic, cu rafuieli ale serviciilor care il sustin pe unul sau pe altul dintre candidati. In tot cazul, politizarea lor, demonstrata si de afirmatiile agresive ale unui Vanghelie, nu foloseste profesionalismului si credibilitatii structurilor care ar trebui sa fie de securitate nationala. Cine va castiga din razboiul de spionaj si contraspionaj? Dupa cum v-am spus, campania electorala promite sa fie mai fierbinte decat altele. Poate cea mai fierbinte.
Opt lideri de opinie din presa si societatea civila, cadre acoperite, in special ale SIE si SRI, sunt in pericol de a fi deconspirate, prin diverse sifonari, ca urmare a agresivitatii crescande a factorilor si intereselor electorale de-o parte si de a alta. Cineva ii preseaza atat pe George Maior cat si pe Razvan Ungureanu pentru ca persoanele in cauza sa fie compromise public cu scopul de anihilare a mesajului lor destul de ingrosat in ultima perioada. Persoanele in cauza apar destul de des la televizor, ceea ce nu il incanta deloc pe Cineva. In contextul in care Cineva a facut un acord cu Altcineva pentru Marea Finala, ingerenta unor voci ascutite care, pentru a da impresia ca nu apartin serviciilor, isi ridica si mai tare tonalitatea, nu mai pare de acceptat. Cu toate ca sefii celor doua servicii importante ale Romaniei se opun, Cinevaul este foarte insistent si vehement. Decizia de compromitere a celor opt cadre acoperite, prin santaj sau deconspirare brutala, ar putea distruge in totalitatea respectabilitatea si profesionalismul recastigate cu greu de cele doua servicii in urma atacurilor structurilor inamice la aparatul de securitate nationale din si de dupa 1989 si pana astazi. Desigur, pe de-o parte ar fi si amuzant si, oarecum, s-ar inscrie in orbita Campaniei De-Mascarea inceputa de Civic Media recent cu U.M. Catavencu S.A, mai ales ca unele din cele opt cadre sunt de la Armata si Politie. Cu toate acestea as fi preferat ca Cinevaul sa se ocupe mai mult de situatia agentilor straini din presa si societatea civila, intentie care a stat la baza Campaniei Voci Curate dar care, la blocajul puternic al tradatorilor – care activeaza pentru servicii dusmane Romaniei atat in presa si societatea in civil dar mai ales in institutii ocupate ale statului -, a ramas intr-o continua franare cu cabluri bine intinse din exterior. La ora aceasta depinde doar de puterea sefilor serviciilor implicate daca cei opt ofiteri acoperiti aflati in pozitii de larga vizibilitate (momentan) vor fi sau nu prajiti. Aviz “amatorilor”! Mai amintesc ca, recent, sefii celor mai importante structuri au dat de inteles ca exista presiuni politice care se manifesta cu o oarecare insistenta asupra serviciilor de informatii.
PS 1: Nu e vorba si de mine ca altfel nu ma dadeau afara astia de la ZIUA ci ma tineau bine-mersi, in puf, cu fir intins, ca pe alti tovarasi de pe-acolo. 🙂 Dusmanii mei nu sunt nici Cineva nici Altcineva – persoane cu care am pactizat in anumite cazuri, pe anumite proiecte romanesti – ci sunt din categoria celor vizati de Voci Curate! PS 2: Rog SRI-ul, daca tot ii fac treaba de PR, sa-mi raspunda cum se cuvine la adresa trimisa. Raspunsul primit ieri priveste doar apartenenta personajului la Securitate – ceea ce nu ma intereseaza, pentru ca sunt edificat asupra acesteia. Intrebarea era daca o eventuala deconspirarea a relatiilor de colaborare secreta ale personajului, cu o putere straina, dupa 1990, ar fi de natura sa prejudiceze securitatea nationala a Romaniei sau asa zisului coleg al ei in NATO? Daca lucratorii romani pot fi pusi pe gratar asa usor nu pot concepe, in calitate de simplu cetatean, contribuabil si alegator, cum agentii unor servicii straine, oricare ar fi ele, se implica in campania pentru alegerile prezidentiale. 🙂
Pentru documentare:
OFITERII DE PRESA
Prezenta ofiterilor de informatii infiltrati in redactii pe post de ziaristi constituie in aceste zile subiect de discutii atat in breasla gazetarilor, cat si in mediile politice. Totul a pornit de la o dezvaluire a ziarului Curentul care publica in urma cu cateva zile un material din care rezulta ca SRI recunostea oficial, inca din anul 2001, prin vocea directorului Radu Timofte, ca principalul serviciu de informatii din Romania are ofiteri acoperiti in randul jurnalistilor. Stirea a fost confirmata ulterior in paginile ziarului ZIUA de Marius Bercaru, purtatorul de cuvant al SRI. Acesta s-a ferit sa ofere detalii despre numarul ziaristilor spioni sau redactiile unde acestia se afla infiltrati. In schimb, Timofte a revenit si a spus ca nu SRI are cei mai multi ofiteri acoperiti pe post de gazetari. El a declarat ca acesti “ziaristi” apartin altor servicii secrete. Daca e sa dam crezare informatiilor neoficiale, fosta 0215, actuala DGIPI, are cei mai multi ofiteri acoperiti in mass-media. Nu trebuie sa neglijam nici celelalte servicii de informatii, SIE, DGIA, SPP si STS, care si ele au un apetit pentru a-si racola surse sau chiar si-au infiltrat oameni in principalele redactii. In aceste conditii se pune intrebarea logica: exista amenintari la adresa sigurantei nationale care pot fi eliminate prin infiltrare de ofiteri de informatii in media sau scopul nedeclarat este acela de a avea un control asupra celei de a patra puteri in stat, cainele de paza al democratiei. (D.D.)
CSAT nu este strain de operatiuni
Comisia parlamentara de control al activitatii SRI a decis ieri sa audieze conducerea Serviciului si pe purtatorul de cuvant al institutiei, Marius Bercaru, in problema ofiterilor acoperiti care activeaza in mass-media, a declarat secretarul Comisiei, deputatul PSD Ion Stan. Parlamentarii au luat aceasta decizie in conditiile in care atat Bercaru, cat si presedintele demisionar al SRI au dezvaluit ca in mass-media sunt infiltrati agenti ai serviciilor secrete sub acoperire. Stan a precizat ca exponentii Comisiei vor sa fie informati vizavi de motivatiile care au stat la baza recrutarii unor ofiteri din randul jurnalistilor si sa afle care au fost amenintarile privind siguranta nationala care au impus racolarea. “Comisia doreste sa stie daca nu cumva acesti ofiteri acoperiti din mass-media, formatori de opinie, nu au fost folositi si in alte scopuri decat cele de siguranta nationala. Am vrea sa stim in ce masura SRI a identificat, potrivit legii de organizare, anumite riscuri la siguranta nationala, care ar exista in redactii si in ce masura s-a impus recrutarea unor astfel de ofiteri de acoperire”, a insistat Stan. El a reliefat insa ca legislatia in vigoare permite recrutari si a explicat ca, potrivit legii de functionare a SRI, activitatea Serviciului se desfasoara atat cu personal oficial, cat si cu personal acoperit.
Manipularea redactiilor
Stan a marturisit insa ca Parlamentul nu prea are ce sa faca in ceea ce priveste agentii acoperiti avertizand ca CSAT nu este deloc strain de aceste operatiuni. El a precizat ca legislatia permite recrutari, precizand ca, potrivit legii de functionare a SRI, activitatea acestei institutii se desfasoara cu personal oficial si cu personal acoperit. Pe de alta parte, Ion Stan a insinuat ca ofiterii de informatii care au capusat mass-media ar putea avea si un alt scop, care nu cade sub incidenta pericolelor care planeaza asupra securitatii nationale. El a insinuat ca acesti agenti ar putea fi plasati in redactiile ziarelor si televiziunilor si pentru a da gir unor manipulari de factura politica. La randul sau, Presedintele Comisiei de control al SRI, Radu Stroe (PNL), a declarat ca membrii comisiei au avut doar “o prima discutie” pe tema ofiterilor acoperiti din mass-media. “Va trebui sa avem un punct de vedere de la SRI, sa audiem conducerea SRI, purtatorul de cuvant si, in functie de concluzii, vom face o conferinta de presa” (…) e in interesul nostru sa vedem daca exista o relatie intre riscurile la adresa sigurantei nationale si redactie”, a precizat Radu Stroe. Pe de alta parte, Comisia a decis sa solicite SRI elaborarea unui documentar, care sa prezinte activitatea de monitorizare desfasurata in cazul Omar Hayssam si modul in care serviciul a cooperat cu celelalte institutii ale statului. (Razvan GHEORGHE)
Marius Bercaru, purtator de cuvant SRI : SRI are ofiteri in toate mediile
“Serviciul Roman de Informatii are ofiteri acoperiti in toate mediile in care a considerat necesar. Confirmarea acestei informatii dateaza din anul 2001, in momentul in care s-a raspuns unei interpelari parlamentare. Nu ne dezicem de acel raspuns. Singurele informatii pe care le-am pus la dispozitie in legatura cu acest subiect sunt la dispozitia comisiei, singurul organism care poate decide asupra activitatii SRI.”
Radu Timofte, fost director al SRI : Nu am o cifra exacta
“Procentul retinut de dumneavoastra nu este cunoscut de SRI, insa, cu certitudine, este mult exagerat. De altfel, referitor la aceste estimari, nici un serviciu de informatii nu ar putea face publice cifre exacte. SRI este abilitat sa utilizeze ofiteri acoperiti pentru realizarea unor sarcini de domeniul sigurantei nationale.”
Serviciile la control
Comisia de control al SRI a luat, ieri, in discutie problema ofiterilor acoperiti care lucreaza in presa. Marius Bercaru, purtatorul de cuvant al SRI, a declarat ca SRI a raspuns solicitarii Comisiei parlamentare de control in privinta motivelor care justifica prezenta unor ofiteri acoperiti in redactiile romanesti. Bercaru a precizat ca “am primit o solicitare in acest sens de la Comisia de control al activitatii SRI si am raspuns in termenii legali comisiei.” Confirmarea prezentei ofiterilor acoperiti in mass-media dateaza din anul 2001, in momentul in care SRI a raspuns unei interpelari parlamentare a lui Damian Brudascu adresata conducerii SRI. Solicitarea Comisiei de control SRI a venit dupa ce atat purtatorul de cuvant al SRI, Marius Bercaru, cat si fostul director Radu Timofte au confirmat ca in randul ziaristilor romani s-ar afla mai multi ofiteri de informatii care lucreaza sub acoperire. Timofte a indicat ca aceste persoane ar proveni, cu preponderenta, de la alte servicii secrete decat SRI. Ion Stan, deputat PSD si secretarul Comisiei comune a Parlamentului pentru controlul SRI, a calificat problema jurnalistilor-ofiteri de informatii drept una delicata. Stan s-a aratat surprins de faptul ca in redactiile ziarelor sau televiziunilor sau ale altor mijloace de informare ar exista ofiteri acoperiti ai unor servicii de informatii, atat timp cat in mass-media informatiile sunt publice. “Mai mult, existenta unor ofiteri sub acoperire ar presupune si existenta unor amenintari care sa vizeze siguranta nationala. Pana in momentul acesta, vreau sa va spun ca nu am reusit sa inventariez nicio amenintare”, a precizat deputatul Ion Stan… (D.E.I.)
Ion Stan: Dorim sa aflam motivele infiltrarii redactiilor
Este o practica normala infiltrarea ofiterilor de informatii in redactiile ziarelor si televiziunilor? Daca ne raportam la cadrul legal, activitatea SRI se desfasoara potrivit legii, la vedere si sub acoperire. Ramane doar ca serviciile sa aprecieze care sunt zonele in care sunt exercitate presiuni la adresa securitatii nationale. In ceea ce priveste infiltrarea agentilor sub acoperire in redactii, eu si colegii din Comisie nu am reusit sa identificam vreun cat de mic pericol la adresa securitatii nationale exercitat in redactiile diverselor publicatii sau televiziuni. Ar fi bun modelul german Ce masuri poate lua Parlamentul vizavi de aceste practici ale serviciilor secrete? Comisia SRI solicita Serviciului sa isi motiveze actiunile. Dorim sa aflam motivele care au impus ca necesare aceste infiltrari. De asemenea, am solicitat factorilor de decizie ai SRI sa ne explice ce operatiuni au desfasurat in redactiile mass-media. Pe de alta parte, suntem interesati si daca omului de presa i-au fost atinse atributiile de formator de opinie. Ar fi bine ca, pe viitor, sa fie pus in practica modelul german cand este vorba de astfel de activitati. In Germania, cancelarul a solicitat in mod public serviciilor secrete sa se dezica de aceste practici. Probabil ca s-ar impune astfel de masuri si in tara noastra dupa clarificarea situatiei.
SRI trebuie sa-si justifice actiunile
Putem discuta despre o practica curenta a SRI in a posta ofiteri acoperiti in cadrul institutiilor civile? Potrivit legii, SRI poate recruta surse secrete umane din toate domeniile de activitate. Legea nu interzice acest lucru daca aceste actiuni sunt motivate de lezarea securitatii nationale. Altfel nu se poate. Serviciul trebuie acum sa isi justifice actiunile. CSAT este strain de plasarea informatorilor in cadrul mass-media? Dupa ce vom finaliza ancheta la nivel de Parlament, ne vom adresa CSAT pentru o ancheta in acest sens. In CSAT se stabilesc sumele destinate operatiunilor informative. (Interviu realizat de Razvan GHEORGHE)
Aidan White, secretarul general al Federatiei Internationale a Jurnalistilor, cere deconspirarea ofiterilor din mass-media
“Publicul trebuie sa stie cine sunt ziaristii-spioni”
Intr-un interviu acordat ZIUA pe tema campaniei “Voci curate”, Aidan White, secretarul general al Federatiei Internationale a Jurnalistilor, sustine ca este nevoie ca publicul sa stie cine dintre jurnalisti a colaborat sau colaboreaza inca cu serviciile secrete. “In Olanda ne-am confruntat cu situatia in care ziaristi aveau telefoanele puse sub ascultare. Si nu e vorba despre jurnalisti din presa de scandal, sunt cu totii ziaristi de investigatie foarte seriosi, oameni de o foarte inalta reputatie profesionala. Si, cateodata, ei devin tinta urmarita de serviciile de informatii. Trebuie sa stopam aceasta situatie. Cum? Stiind noi insine cine sunt cei din mass-media care au colaborat si colaboreaza cu aceste servicii. Si asta se aplica nu numai Romaniei si Bulgariei, ci tuturor tarilor europene. In acest sens, cred ca initiativa Civic Media deschide o usa pentru a reitera cererea ca in tari precum Germania, Franta, Danemarca, Olanda, Marea Britanie, asupra relatiei dintre serviciile de securitate si mass-media si de a sti daca se poate dezvalui mai mult din ceea ce se petrece. In contextul actual in care traim, cred ca este vorba despre o campanie extrem de importanta. Odata demarat un asemenea proces, dupa ce incepe sa fie desfasurat ghemul complicat al relatiilor oamenilor care incearca sa se ascunda, cred ca vor aparea si vor fi demascate, asa cum se cuvine, si numele marilor personalitati din domeniu care au fost implicati in colaborarea cu Securitatea si cu dusmanii libertatii presei. Cred ca este un demers foarte important. Nu sunt pesimist in ce priveste rezultatele si nu cred ca intreaga campanie va duce doar la nominalizarea catorva pestisori marunti”. De asemenea Aidan White a subliniat ca “Voci curate” nu reprezinta o vanatoare de vrajitoare: “Cred ca aceasta actiune este importanta oricum, indiferent de faptul ca Romania si Bulgaria vor adera la UE. Cred ca este foarte important ca jurnalistii insisi sa fie foarte clar lamuriti in privinta relatiilor lor cu serviciile de securitate si de informatii. Sunt foarte interesat de aceasta campanie demarata de Civic Media pentru ca stiu ca miza este deconspirarea, de a vedea cine ce a facut in trecut si acum, dar nu este vorba despre o “vanatoare de vrajitoare” sau o victimizare a celor care, odata, s-ar fi putut sa colaboreze sau sa dea informatii serviciilor Securitatii (sau altor servicii – nota mea). Cred ca acest lucru este foarte important pentru ca oamenii trebuie sa stie ce se intampla”. (D.E.)
Nita Constantin (PSD), vicepresedintele Comisiei parlamentare de control SIE: E normal sa aiba surse in presa “Ziaristii au surse in cadrul serviciilor de informatii si e normal, probabil, ca si serviciile de informatii sa aiba surse in mass-media. Eu cred ca nu ar trebui sa fie infiltrati agenti sub acoperire in absolut toate domeniile. La Comisia SIE vom aborda aceasta problema in cursul lunii septembrie.” (R.G.)
Daniela Buruiana (PRM), secretar al Comisiei parlamentare de control al SIE: “Toate serviciile occidentale opereaza in acest fel”
“Daca serviciile secrete considera ca exista anumite zone de vulnerabilitate vizavi de siguranta nationala, ca se opereaza cu informatii clasificate, este normal ca serviciile sa isi ia masuri de protectie. Este o operatie care are scopul de a stopa scurgerile de informatii. Serviciile fac totul pentru a stopa fenomenul. Nu este normal ca presa sa jongleze cu informatii clasificate. Serviciile nu ar penetra anumite zone daca nu ar fi in pericol siguranta nationala. Vreau sa stiti ca toate serviciile secrete din Occident opereaza in acest fel. Normal ar fi ca SIE sa aibe oameni infiltrati in mass-media.” (R.G.)
Fostul comunist Marian Lupu – actuala speranta a coalitiei Alianta pentru Integrare Europeana de la Chisinau – nu doreste reintroducerea “istoriei romanilor” in scolile din stanga Prutului. Incet-incet liderii opozitiei anti-comuniste de la Chisinau dovedesc ca nu sunt chiar atat de anticomunisti pe cat le-ar placea sa se creada la Bucuresti.
Noua guvernare de la Chisinau pregateste asiduu summit-ul CSI si asteapta frematand vizita presedintelui rus Dmitri Medvedev. Pe de alta parte noua guvernare a anuntat cat se poate de clar ca nu este interesata de NATO. Daca nu ii intereseaza NATO si abia asteapta reuniunea CSI atunci se poate spune ca aderarea la Uniunea Europeana este o vorba de dansii inventata. A mai iesit si proaspatul premier democrat Vladimir Filat sa ne spuna ca isi doreste tratat de baza cu Romania. Pana la urma care este diferenta dintre noul si vechiul regim? Eu unul incep sa cred ca nu exista nici o diferenta mai ales in punctele esentiale…Dintre toate declaratiile insa, cea a lui Marian Lupu referitoare la “istoria Moldovei” este cea mai nelinistitoare. Mai ales ca Marian Lupu este prezentat la Bucuresti ca marea speranta a democratizarii Republicii Moldova. Daca fostul comunist are de gand sa democratizeze Republica Moldova cu metode staliniste incepe sa imi para rau de tanara democratie…Intr-un interviu pentru agentia Omega Marian Lupu declara: “Dupa parerea noastra, cea mai buna varianta pentru Republica Moldova ar fi istoria statului nostru – istoria Republicii Moldova. Fara a pune accente pe momente sensibile, care ar putea duce la o sciziune in societate. Am pledat si vom pleda in continuare impotriva unor astfel de iesiri. Daca istoricul are menirea de a cauta adevarul istoric, atunci scopul politicianului este de a aplica intr-un sector sau altul un model care ar asigura o congruenta si o armonie in dezvoltarea ulterioara a societatii pentru ca aceste decizii sa uneasca oamenii”. Politicienii de la Bucuresti au fost pacaliti inca o data (a cata oara nu au invatat nimic din lectiile administrate de la Chisinau incepand cu decembrie 1989?). Eurodeputatii romani au acordat un sprijin nelimitat “Opozitiei” de la Chisinau in Parlamentul European. La fel, deputatii romani din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei au sprijinit delegatia venita de la Chisinau.Marian Lupu lanseaza cateva percepte dure: in primul rand istoricii n-au decat sa caute adevarul istoric pana le vine rau – acest adevar nu va ajunge la destinatari, respectiv la populatie si mai ales la elevi. In al doilea rand trebuie predata “istoria Republicii Moldova” – doar ca pentru asa ceva nu este nevoie de un manual, Republica Moldova exista ca stat doar de 18 ani asa ca nu este mare lucru de predat din punct de vedere istoric. Insa daca Marian Lupu are in vedere o istorie mai indelungata atunci vom avea parte in Basarabia din nou de “istoria Moldovei” inventata in perioada stalinista… Iar Marian Lupu si l-ar putea lua drept consilier pe Vasile Stati sau pe Victor Stepaniuc, vajnici aparatori ai istoriei Moldovei Mari.Pana la urma pozitia lui Marian Lupu este extrem de apropiata de cea a fostilor sai colegi, comunistii. Deputatul comunist Grigore Petrenco spunea “Traim in Republica Moldova si trebuie sa studiem istoria noastra. Din cate cunosc nici in Romania nu se studiaza istoria romanilor”. Aici Petrenco are dreptate: nici in Romania nu se mai studiaza istoria romanilor… George DAMIAN – [email protected]
Vladimir Filat: Unirea cu Romania este o “speculaţie vehiculată de opozanţii politici” ai AIE (Alianta lui Peste European Prajit la tigaia SIE-SVR pe banii prostilor de romani)
Intr-un interviu acordat Euronews, actualul premier de la Chisinau, Vladimir Filat, a afirmat că nu crede că Rusia va reacţiona in cazul Transnistriei aşa cum s-a intamplat in cazul Osetiei de Sud, regiune separatistă georgiană. “Le-am făcut o promisiune fermă moldovenilor, nu văd niciun motiv pentru care să reacţioneze Rusia. Republica Moldova este o o ţară independentă, suverană – şi ceea ce este foarte important – unitară, aşa cum este stipulat in Constituţie. Federaţia Rusă a recunoscut acest lucru şi trebuie să respecte drepturile Republicii Moldova. Acest lucru inseamnă că Rusia trebuie să işi retragă trupele şi armele să nu mai susţină regimul separatist din Transnistria”, transcrie NewSin. Deşi Moscova nu a exercitat presiuni economie asupra Chişinăului, premierul a admis că fosta republică sovietică depinde foarte mult de Rusia. “In primul rand in ceea ce priveşte securitatea energetică, depindem in totalitate de Rusia pentru livrarea de gaz natural. De asemenea suntem foarte dependenţi in ceea ce priveşte exportul unor produse alimentare”, a explicat el. Filat a precizat că o Unirea cu Romania este “speculaţie vehiculată de opozanţii politici” ai AIE.
Cum isi bate joc “opozitia” de la Chisinau de romanii de la Bucuresti
de George Damian
Fostul comunist Marian Lupu – actuala speranta a coalitiei Alianta pentru Integrare Europeana de la Chisinau – nu doreste reintroducerea “istoriei romanilor” in scolile din stanga Prutului. Ba mai mult: Marian Lupu doreste predarea “istoriei Moldovei”! O solutie mai rea decat “istoria integrata” introdusa de militianul Voronin. Intr-un interviu pentru agentia Omega preluat de ziarul FLUX de la inceputul acestei saptamani Marian Lupu declara: “Dupa parerea noastra, cea mai buna varianta pentru Republica Moldova ar fi istoria statului nostru – istoria Republicii Moldova. Fara a pune accente pe momente sensibile, care ar putea duce la o sciziune in societate. Am pledat si vom pleda in continuare impotriva unor astfel de iesiri. Daca istoricul are menirea de a cauta adevarul istoric, atunci scopul politicianului este de a aplica intr-un sector sau altul un model care ar asigura o congruenta si o armonie in dezvoltarea ulterioara a societatii pentru ca aceste decizii sa uneasca oamenii si nu dimpotriva”. Politicienii de la Bucuresti au fost pacaliti inca o data (a cata oara? nu au invata nimic din lectiile administrate de la Chisinau incepand cu decembrie 1989?). Eurodeputatii romani au acordat un sprijin nelimitat “opozitiei” de la Chisinau in Parlamentul European. La fel, deputatii romani din Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei au sprijinit delegatia de la Chisinau. Daca va fi ales Marian Lupu presedinte la Chisinau romanii din Basarabia se vor indeparta si mai mult de Romania – de data aceasta prin metode mai “fine”.
Tezele lui Lupu
Practic Marian Lupu lanseaza cateva percepte dure: in primul rand istoricii n-au decat sa caute adevarul istoric pana le vine rau – acest adevar nu va ajunge la destinatari, respectiv la populatie si mai ales la elevi. In al doilea rand trebuie predata “istoria Republicii Moldova” – iar pentru asa ceva nu este nevoie de un manual, Republica Moldova exista ca stat doar de 18 ani asa ca nu este mare lucru de predat din punct de vedere istoric. Insa daca Marian Lupu are in vedere o istorie mai indelungata atunci vom avea parte in Basarabia din nou de “istoria Moldovei” inventata in perioada stalinista… Ceea ce ridica intrebari cu privire la adevarata orientare a lui Marian Lupu si a Partidului Democrat din care face parte (condus de Dumitru Diacov, fost corespondent al agentiei de presa sovietice ITAR TASS la Bucuresti in decembrie 1989…) Pozitia lui Marian Lupu este contrara celei a premierului Vladimir Filat care a anuntat la 4 actombrie ca va inlocui cursul de istorie integrata: “Urmeaza sa aducem la normalitate si acest aspect in educatia copiilor nostri. Vom invata istoria noastra – cea a romanilor, asa cum este si firesc”. Insa pozitia lui Marian Lupu este extrem de apropiata de cea a fostilor sai colegi, comunistii. Deputatul comunist Grigore Petrenco spunea “Traim in Republica Moldova si trebuie sa studiem istoria noastra. Din cate cunosc nici in Romania nu se studiaza istoria romanilor. Trebuie sa fim cat se poate de corecti, iar istoria nu trebuie sa devina un obiect de propaganda politica a cuiva. In scoli trebuie sa fie continuata predarea cursului de istorie integrata, deoarece acest curs a fost sustinut si de expertii Consiliului Europei”.
Ce inseamna “istoria Moldovei”
“Istoria Moldovei” asa cum a fost conceputa de comunisti constituie baza teoretica pentru o ideologie cominternista de la inceputurile URSS. In esenta “moldovenistii” sustin urmatoarele teze: a. Existenta unui “popor moldovenesc” separat de poporul roman, atat in ceea ce priveste limba vorbita cat si in ceea ce priveste trasaturile etnice. In acest sens sunt speculate orice fel de “dovezi istorice”, sursele sunt citate trunchiat, cele care contrazic aceasta teza sunt trecute cu vedere. Pe scurt: se folosesc orice metode de fals stiintific. b. Unirea din 1859 s-a facut impotriva vointei “poporului moldovenesc”. Aici este speculata opozitia unor agenti ai Rusiei tariste de la Iasi care nu au dorit unirea celor doua tari romanesti. (in general “moldovenestii” evita acest subiect deoarece unirea din 1859 inseamna disparitia statelor Moldova si Valahia din punctul de vedere al dreptului international si aparitia unui nou stat Principatele Romane, redenumit Romania ulterior). c. Unirea din 1918 a fost o “ocupare militara” de catre Romania a Republicii Democratice Moldovenesti, impotriva vointei “poporului moldovenesc” (pe cale de consecinta ocupatiile sovietice din 1940 si cea din 1944 sunt considerate “eliberari”). d. Ocupatia ruseasca din 1812 a reprezentat o eliberare a statului medieval Moldova de catre Imperiul Tarist de sub jugul turcesc. Statul medieval Moldova a continuat astfel sa existe in componenta Imperiului Tarist (fiind ocupat in repetate randuri de “romani” in 1918, eliberat, iar ocupat si iar eliberat). Istoricii “moldovenesti” trec sub tacere faptul ca regiunea dintre Prut si Nistru nu a avut nici un fel de atribute de suveranitate conform dreptului international (guvernare, moneda si armata proprii) si nu s-a manifestat sub nici o forma ca un stat fiind o simpla provincie a Imperiului Tarist. In calitate de “purtator al facliei statalitatii moldovenesti” Chisinaul poate astfel pretinde sa “elibereze” Moldova dintre Carpati si Prut de sub “jugul romanesc”. De altfel, anii guvernarii Voronin au marcat cateva de incercari de acest gen prin infiintarea unei “Asociatii a Moldovenilor din Romania” promotoare a limbii si identitatii moldovenesti. S-au gasit pe la Iasi cozi de topor …
Lupu si “istoria Moldovei”
Semnalul transmis de Marian Lupu este unul cat se poate de clar: la Chisinau nu a avut loc nici un fel de “revolutie” – doar o schimbare de garda: rusofilul KGB-ist Voronin va fi inlocuit cu rusofilul Marian Lupu – mai spalat si mai uscat. Combaterea tezelor moldovenismului ramane o datorie a istoricilor – insa nu trebuie sa patrunda in scoli, adevarul istoric trebuie sa ramana departe de popor. Interesanta este si pozitia lui comunistului Petrencu “nici in Romania nu se preda istoria romanilor”. Asta asa este – iar pentru aceasta trebuie sa multumim celor care administreaza invatamantul de la Bucuresti si care isi bat joc de tineri. Nici nu este de mirare ca Mihai Ghimpu, presedintele Parlamentului de la Chisinau, s-a declarat convins la postul de radio RFI ca deputatii comunisti il vor sprijini pe Marian Lupu pentru postul de presedinte. Lupu si-a schimbat doar parul, nu si naravul “moldovenesc”…
Cativa prieteni din lumea discreta a observatorilor mai mult sau mai putin anonimi au tinut sa-mi atraga atentia ca ultimul meu editorial la ZIUA (ce chestie – “simbolica”) a fost Moldova nu este a voastra, o punere la punct adresata noilor kaghebisti cu pretentii de democrati si unionisi veniti la putere peste Prut. Cand spun kaghebisti o spun in deplina cunostinta de cauza, inclusiv in ceea ce priveste antenelor lor de la ziarul ZIUA. Ramasesem, ce-i drept, printre foarte putinii jurnalisti, avizati, care avertizau opinia publica si autoritatile Romaniei asupra cacealmalei jucate la Chisinau. Desigur, acest lucru deranja mai ales “baietii de vizavi”, care facusera pactul cu “ai nostri”, impartisera malaiul si intrasera in jocul de-a democratizarea pentru pustiirea a ce a mai ramas din Republica Moldova si bagarea ei cu forta in malaxorul UE (si eu care speram ca o sa devina, cu putin munca, ultima reduta de romanism din lume). Am primit, imediat dupa publicarea materialului, semnale de la “oameni de bine”, ca ar trebui sa indulcesc tonul fata de “democratii” de maidan moldovenesc, parvenitii gregari cocotati in palmierii “romanismului”. Deranja, desigur, si pe la noi, pentru ca punea public in discutie inoportunitatea optiunii SIE de a merge, pe banii nostri, de mana cu agentii KGB de peste Prut, impotriva intereselor nationale. Dar ce sa ne mai miram la astfel de directii daca chiar seful SIE sustinea dispretuitor fata de romanii basarabeni ca acestia vorbesc o “light romanian” (sau poate si-o fi revenit intre timp…). Explicatia SIE ca aceast melanj era singura alternativa la Voronin este infantila. Viitorul va dovedi ceea ce stie orice copil: ca orice alaturare cu mere putrede nu face decat sa imputa tot cosul, si-asa plin de viermi. N-o mai lungesc. Avertismentele mele primesc o noua confirmare: noul premier al RM, mafiotul politic Vladimir Filat, fost urmarit de SRI pentru afaceri necurate la noi in tara, a anuntat ca Romania trebuie sa semneze Tratatul de frontiera cu Republica Moldova. Punct. Adica exact ceea ce a despartit cele doua diplomatii, de la Bucuresti si Chisinau, de vreo 18 ani, exact ceea ce cerea vehement Voronin in ultima perioada de razboi rece si exact motivul pentru care Basescu a intrerupt orice relatie cu autoritatile Republicii Moldova. Tare, nu! Foloseste, desigur, eliminarea mea (temporara :). Noroc ca Basescu citeste si el blogul meu, dupa cum mi-a confirmat personal. Si noroc ca mai exista si alti jurnalisti responsabili, care observa, cu finete, incongruentele obiectivelor romano-“romane”. Iata:
“Pot să vorbesc în limba română? (…) La fel cum vorbesc americanii limba engleză, aşa şi cetăţenii Republicii Moldova vorbesc limba română”. Cuvintele noului premier de peste Prut ar unge la suflet orice român căruia lunga perioadă de românofobie întreţinută de Voronin i-a lăsat un gust amar.
Ceea ce spune premierul Vlad Filat nu poate fi însă interpretat nici ca pro-românism, nici ca reparare a istoriei, nici ca vreo dorinţă ascunsă de unire cu România: sunt cel mult gesturi de bun simţ, dar mai înainte de toate reprezintă o atitudine extrem de pragmatică.
Acum, Republica Moldova, aflată într-o gaură neagră economică, are nevoie de sprijinul de orice fel al României – fie că este vorba de lobby la Bruxelles pentru un împrumut, fie că este vorba de semnarea acordului pentru micul trafic de frontieră ori a Tratatului de bază (imposibile de vreme ce România nu recunoaşte existenţa “limbii moldoveneşti”). “Românofobia” lui Voronin, aşa cum bine o numea Filat, a blocat mult timp o dezvoltare normală a relaţiilor comerciale dintre cele două state. A paralizat nu numai schimburile la nivel înalt, dar a luat practic şansa la supravieţuire economică a câtorva mii de moldoveni ce locuiesc în zonele de frontieră. Republica Moldova nu îşi mai permite acum astfel de capricii voroniene, cum nu îşi mai permite nici să impună vize românilor. Desfiinţarea aberantelor vize înseamnă, în ultimă instanţă, investitori străini şi capital străin în Republica Moldova.
Este aşadar mai puţin simbolism în ceea ce face Filat, cât mai mult pragmatism. Simbolic ar fi fost să facă prima vizită la Bucureşti, aşa cum preşedintele Băsescu a ales să treacă Prutul pentru prima sa deplasare externă. Filat s-a dus însă la Bruxelles. Şi oricât de fraţi v-am fi, ne transmite Filat, tot dorim acordul privind delimitarea frontierelor.
Iar acceptarea faptului că moldovenii vorbesc totuşi limba română este nu numai un truism, dar şi o distanţare faţă de politicile aberante ale lui Voronin. Însă de la acceptarea acestei realităţi şi până ca ea să ajungă în scripte va mai curge multă apă pe Prut. A spus-o chiar Filat: chestiunea va fi reglementată sub aspectul normei juridice “în timp”.
Cu alte cuvinte, nimeni nu se va grăbi să modifice Constituţia pentru ca limba română să devină limbă oficială. Ca să nu mai vorbim de cât timp va mai trece până ca efectele “românofobiei” să fie şterse din mintea populaţiei rurale, îndoctrinate ani la rând de mijloacele propagandistice ale lui Voronin.
Gandul Lucinschi, cel mai anti-roman presedinte al RM, despre prieteniile sale si alegerea lui Filat, alaturi de “revolutionara” de pe centura Moscovei (si nu numai) Natasha Morari:
Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul “Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla. Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de “centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: “NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei“. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o “deschidere” manipulativa menita sa-l aseze V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: “…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.
Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu
Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premisa, citez:“Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa: “oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu.Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: “Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu “obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: “Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.
“Buletin de Cotroceni”
Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:
– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) “savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz “sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: “Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la “executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o “copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios “si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou “celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), “Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: “sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”
Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.
Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.
Masluirea prezentului, trecutului si viitorului
Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectulilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.
Pe acest “teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau “Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.
Scrisoarea catre Ion Ratiu
Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. “Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.
Fata in fata cu Traian Basescu
A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:
– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect; – elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor; – evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ; Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.
Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice
Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile. Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.
Nefastul Plesu
Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.
Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.
Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia “crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind “loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!,participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.
Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-monarhisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta
In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele… Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.
Profesorii de minciuni
Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii “meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru “marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia “fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la “noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.
Metoda “suveica-retur”
Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica “originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.
CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv
La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care “expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv.Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important. Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: “abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.
Atacul pe sub birou
In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea “revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul “Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul “Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in “Ziua”, in virtutea “crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…
Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata
Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte “voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. “Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.
Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj
Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor. Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: “Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, “mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…” Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din “scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei “Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice. Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul “civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ? Numai bine, Liviu Turcu
P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti asteptam mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident. Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?”
Mazilirea si umilirea “d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista
Dle Tudoran,
Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d. Eu am facut trimitere la “Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil. Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi “imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui “extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”. Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu “dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania.
Nota VR: Titlul, intertitlurile si unele sublinieri si fotografii imi apartin
March 22nd, 2010 
VR 
Dupa Romania libera si EvZ si-a schimbat fata, cel putin pe internet. Un site mult mai aerisit si, dupa parerea mea, mai usor de citit decat cel al RL, parte a unei “rebranduiri” care ar fi costat 2, 5 milioane de euro (chiar asa? – si cum vor scoate banii astia?). Cu ocazia schimbarii am gasit pe EvZ o dezbatere pe care o scapasem: “Rămâne România fără presa scrisă?”. Intre timp, de la data scrierii articolului, chiar a ramas fara o mare parte. Redau mai jos analiza EvZ cu mentiunea ca de atunci Ziua si Gardianul au disparut definitiv, inclusiv de pe net, o decizie care ne demonstreaza inca o data ca patronii defunctelor publicatii si ai Trustului Realitatea – Catavencu, adevaratii papusari din umbra ai marionetei Sorin Ovidiu Vintu, au fost si sunt de fapt oamenii Serviciului Federal de Securitate al Rusiei.
Posted in 
Tags: 
octombrie 16, 2009 la 6:15 pm
Ministrul Catan (observaţi că nu e Cătană) este un vechi reprezentat al lumii interlope de la Chişinău cu legături strânse cu gruparea Sonţovskaia de la Moscova. El întreţine relaţii strânse cu Pasat şi Bulgaru. Este foarte posibil că la Chişinău se va instaura regimul dictatorial liberalo-criminal. Toate elementele criminale din gruparea PLDM şi AMN sunt setoase să-şi ia revanşa, să revină la suprafaţă şi să instaureze din nou teroarea raketului în Republica Moldova. Pot să vă dau câteva nume de foşti şi actuali infractori care astăzi sunt şi deputaţi: Butmalai (prietenul criminalului Franţuz), Pleşca, Platon. bulgaru nu este deputat, dar este prieten la cataramă cu Alexandru Tănase, care a ajuns ministru al Justiţiei, şi cu Pasat (acesta fiind clientul avocatului Al. Tănase), aşa că acest odios criminal, care se face vinovat de moartea a zeci de oameni de afaceri, în curând va reveni în ţară. Boiana Petrol va renaşte ca pasărea Fenix. Un alt cap al lumii interlope este Micu, care a fost condamnat la temniţă pe viaţă. Dar între interlopi deja se vorbeşte că acesta va ieşi în curând la libertate pentru că avocatul lui este Vitalie Nagacevschi şi acesta este deputat din cadrul coaliţiei majoritare. Nagacevschi, după ce va aranja eliberarea lui Micu, va pune în buzunar, cel puţin, un milion de euro. Gurele rele spun însă că pe Micu eliberarea îl va costa cam 10 milioane pentru că trebuie să fie mituiţi mai mulţi demnitari, inclusiv premierul V. Filat, ministrul Justiţiei Tănase, judecători şi alţii. Micu îşi va recupera cheltuiala imediat ce se va vedea la libertate.
Aşa că domnule Cubreacov, chestiunea cu interdicţiile impuse pentru desfăşurarea eventualelor mitinguri în Piaţa Marii Adunări Naţionale este floare la ureche. Chestiunile cu adevărat grave sunt revenirea rakeţilor, a grupurilor interlope şi complicitatea lor cu reprezentanţii puterii centrale: deputaţi, ministri şi chiar cu prim-ministru. Aceştia toţi nu au nici un Dumnezeu. Ei nu iartă pe nimeni, sunt gata de orice crimă doar ca să se afle la putere, să scoată bani, pe orice cale, prin orice mijloace. Asasinatele, ameninţările, actele de tortură din beciurile celor de la Boiana Petrol, în care erau schingiuiţi (iar deseori şi ucişi) nu doar bărbaţi, ci şi femei, copii, bătrâni, dacă aceştia aveau nenorucul de a fi rude apropiate cu un businessman “neascultător”, s-ar putea să redevină realitate mai repede decât ne putem imagina noi. Se aude un hârcâit pe cerul plumburiu al Republicii Moldova. Auziţi. e hârcâitul Satanei!
octombrie 16, 2009 la 6:38 pm
La fel de sinistra mi se pare initiativa de a transforma aceasta agora a libertatii – sa ne aducem aminte de luptele din 1988 incoace – intr-o imensa parcare. Daca la Bucuresti si-ar permite vreun primar asa ceva cu Piata Universitatii ar fi turnat in smoala cu fulgi pe el si trimis sa dea turul parcarilor din jurul Pietei Rosii, ca aia e libera!