Transformare. De la bâtele minerilor la pacea din mânăstire. De ce s-a călugărit unul dintre cei mai valoroşi actori români
Unul dintre cei mai importanţi actori pe care i-au avut scena şi filmul românesc a schimbat la începutul anilor ‘90 costumele fastuoase de la teatru pe umila haină monahală. Numele său pe când se afla în lume era Dragoş Pâslaru. Astăzi este părintele Valerian.
Dragoş Pâslaru trăieşte de ani de zile restras, în post şi rugăciune, într-un schit de pe Muntele Căpăţânii (varianta românească a Muntelui Golgota) de pe lângă Mânăstirea Frăsinei, care ţine de Arhiepiscopia Râmnicului. Mânăstirea Frăsinei, Athosul din România, este cunoscută drept cea mai strictă. Viaţa monahală se desfăşoară după regulile stricte de la Muntele Athos. În mânăstire nu au voie să intre femei şi nu se găteşte niciodată mâncare cu carne. Sfântul Calinic de la Cernica, întemeietorul mânăstirii, a aşezat la aproximativ 2 kilometri de mânăstire o piatră de legământ pe care sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru femeile care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor încălca hotărârea sfântului. „Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867″.
Legământul Sfântului Calinic se respectă până în zilele noastre cu maximă stricteţe. În zonă circulă tot soiul de legende legate de nenorocirile care s-au abătut asupra celor care au încălcat porunca sfântului. Cea mai cunoscută este povestea unei tinerei păstoriţe care, pe când îşi păştea oile, din greşeală, a trecut hotarul mânăstirii şi s-a îmbolnăvit de epilepsie. Povestea are totuşi un final fericit, pentru că Sfântul Calinic i-a ascultat rugăciunile şi a tămăduit-o.
Unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti
Puterea adevarului de la fata locului in confruntare cu Puterea
Ieri dimineata, dupa mai multe ore de mers cu masina de la Belgrad la Timisoara si o noapte de calatorie cu trenul, de la Timisoara la Bucuresti, cum am intrat in casa m-am napustit pur si simplu la telecomanda pentru a afla, de pe Euronews, daca peste noapte Belgradul a fost atacat din nou. Stabilisem cu Sorin Bogdan, corespondentul Pro Tv, ramas in capitala Serbiei, ca-l voi suna pe la doua-trei noaptea pe telemobil. Din nefericire, masinaria n-a functionat in tren. De inteles precipitarea cu care am deschis televizorul. In noaptea de miercuri spre joi asistasem la esecul avioanelor NATO de a strapunge antiaeriana. Cazusem cu totii de acord, cei ce ne infratisem intr-un fel, stand pe acoperisul hotelului pana la patru dimineata, ca de va fi cer senin, in noaptea urmatoare militarii Aliantei vor incerca sa-si ia revansa. Stirile confirmau aceasta banuiala nelinistitoare. In noaptea de joi spre vineri, Belgradul a fost supus unuia dintre cele mai violente atacuri de la inceputul raboiului. De asta data avioanele reusisera sa loveasca cladiri din inima Belgradului: sediul Statului Major al Armatei iugoslave, sediul Ministerului iugoslav de Interne. Cladiri goale, fara nici o importanta militara. O noua dovada ca NATO a ajuns, dupa o luna de esecuri, despre care scriu New York Times din 30 aprilie si Le Monde din 30 aprilie, in timpul dementei. Nu mai e vorba de o actiune militara, avand un scop bine precizat, ci de o razbunare de tip tribal. Pentru ca, asa cum arata New York Times, armata iugoslava e, dupa o luna de razboi, mai puternica si mai unita ca oricand, pentru ca, asa cum noteaza Le Monde, tactica razboiului tehnologic, dus cu masinarii ultrasofisticate, s-a dovedit falimentara in fata tacticii de gherila folosite de sarbi. NATO a inceput sa dea in tot ce intalneste in cale. Ca un mastodont care distruge din turbare ca e sfidat de unul pe care nu dadea pana acum doi bani. Din nefericire, aceasta dementa risca sa transforme in masacrare a populatiei civile o actiune pe care liderii militari si politici ai Aliantei o anuntau ca vizand exclusiv masina de razboi a lui Milosevici. Desi cladirile erau de mult evacuate, totusi n-au lipsit victimele umane. Si nu din randurile militarilor, ci din cele ale civililor nevinovati.
Sub acelasi semn, al turbarii iscate din neputinta, avioanele unor stare ce se pretind a intruchipa civilizatia finelui de mileniu au distrus, tot in noaptea de joi spre vineri, doua case particulare din Belgrad, turnul de televiziune de pe colina Avala, turn inalt de 200 de metri, unul din simbolurile capitalei iugoslave. Asadar, apararea Belgradului fusese strapunsa. Cum miercuri spre joi asistasem la esecul haitei tehnologice de a trece de antiaeriana si de a sfasia Belgradul, m-a apucat o tristete de moarte. Nu stiu cum, in cele doua nopti petrecute pe acoperisul hotelului Platice ajunsesem sa fac din Belgradul atacat de o luna de zile cu bombardiere si rachete de croaziera capitala inimii mele. Mi-era ciuda ca avioanele NATO reusisera de asta data sa treaca prin peretele de foc al antiaerienei. L-am sunat imediat pe Sorin Bogdan. Si discutia cu el mi-a mai ridicat moralul. Nu, antiaeriana nu fusese strapunsa, mi-a explicat Sorin Bogdan. Avioanele NATO apelasera la un mijloc las. Coborasera in picaj de la zece mii de metri, deasupra Belgradului si lasasera rachetele, dupa care tasnisera in sus, spre spatiul unde inaltimea le punea la adapost de orice pericol. Bine, bine – l-am intrebat -, dar de ce antiaeriana nu a tras in clipa in care le-a vazut coborate brusc deasupra orasului? Sorin Bogdan mi-a explicat calm ca-n clipa cand un avion ajunge deasupra orasului e un pericol mortal pentru locuitorii capitalei, dat fiind ca-I burdusit de rachete. E drept, trage dupa ce avionul o ia inapoi, in sus, dar sansele de a-l lovi sunt minime.
Am reluat aceasta discutie pentru a atrage atentia cititorilor asupra jurnalistilor romani cu care, timp de doua nopti, am impartasit frateste tensiunea bataliei pentru apararea Belgradului, Sorin Bogdan, de la Pro TV, Mile Carpenisan, de la Antena 1, George Roncea. De la acestia, ca si de la Narcisa Iorga, pe care am gasit-o gata de plecare, dupa doua saptamani de sedere la Belgrad, am invatat multe lucruri despre batalia pentru Belgrad. Sorin Bogdan si Mile Carpenisan sunt, dupa o luna de sedere la fata locului, adevarati experti in arta militara.
Echipa Roncea a plecat de la ziarul “Curentul”. Coincidenta, odata cu aniversarea zilei de nastere a lui Ion Iliescu, care a plecat la randul sau, din tara, pentru a se intalni cu comilitonii sai, comunistii europeni. Noi plecam doar pe net, locul unde tinde sa se formeze o Romanie virtuala mai sanatoasa si mai inteligenta in orice caz decat cea “reala”, controlata pana la sufocare de “oamenii de bine” al caror prototip pare sa ramana vesnicul Ion Iliescu, de profitorii tuturor regimurilor.
Acum, dupa ce marea incordare a alegerilor a trecut, dupa ce ne-am bucurat de invinetirea perdantului Ion Iliescu, violaceu de furie pana in varful unghiilor, avem destule alte lucruri de facut. Ziarul “Curentul” merge inainte, dus de…curent. Cutremure la orizont, inundatii, sosele distruse, pensionari disperati, Raduleasca, Iri, agonia noilor generatii bagate in programul cretinizarii cu televizorul, cancan, barfe, susanele, etc samd
Or noi nu prea putem fi dusi de curent. Dimpotriva. La fel ca alti cativa putini jurnalisti ramasi liberi suntem fideli tocmai opiniilor in contrasens. Alaturi de curentul de zi cu zi, “uniformizator”… Cand suvoaiele minciunii duc la vale tara invaluind realitatea in tacere mormantala e bine sa mai ramana cateva pietre in urma care sa strige adevarul. Cu 20 de ani de presa in sange – impliniti luna aceasta – si ceva mai multi de actiuni civice si anticomuniste in spate, trecuti cu toata scarba inerenta prin hatisurile si labirinturile acestei lumi “politico-economico-culturalo-jurnalistice” mizere, nu prea mai putem fi convinsi ca, de fapt, lumea se invarte altfel, poate mai repede, dupa cum crede Hrebenciuc, poate invers, dupa cum cred altii, ceea ce poate da, in ambele cazuri, ameteli serioase.
Asa ca o sa ne vedem de drumul nostru, acelasi dintodeauna, urmand si mediatizand mintile sclipitoare ale Romaniei trecute sau pe cele pe care am avut sansa sa le intalnim in aceasta viata, cu unicul scop de scoatere la lumina a adevarului si strigarea lui de pe culmi, prin orice mijloace. Adica exact ce-i enerveaza pe slujitorii minciunii. Orice altceva, in afara de asta (si de Basarabia) nu prea ne intereseaza.
Proiectul nostru e simplu si, tocmai de aceea, stim ca va fi si de succes. Il veti vedea cat de curand, sub forma unui portal al ziaristilor online. Credem ca exista, inca, un potential real in spatiul virtual pentru ca ziaristii sa construiasca, sa traiasca si sa scrie liberi. Completamente liberi.
In ce ne priveste, scopurile noastre, la “Curentul”, au fost destul de clare, pe masura distractiei aferente. Sa explicam.
Cutremurul din Chile ar fi schimbat axa pamantului, zic niste savanti americani. Daca e asa, ne asteapta schimbari globale monstruoase, spun savantii rusi. Noi romanii putem sta linistiti, la locurile noastre. La noi viata pare sa aiba trasaturi monstruoase “by default”, de cand am fost ocupati de bolsevici, schimbati cu “eliberatorii” americani, ajunsi cu o intarziere de vreo 65 de ani. Dar piatra de moara legata de gatul Romaniei ramane inca, Iliescu-KGB. Pana nu iese cu picioarele inainte din politica acest “batranel” – fatada unei hidre vorace care sugruma si mananca de viu, incetisor, acest popor – nu se va schimba nimic la noi.
Acest asasin radios, ajuns, iata, la 80 de ani, marcheaza intr-un fel sau altul tot felul de momente ale vietii noastre.
I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au statdegeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut partechiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă.Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazematădotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu alMinisterului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu treiani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate decercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-afost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred- şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu. „Teroriştiimei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar dupăevenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezlegmisterul. Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul bloculuiRomarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea,dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreiaacţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari.Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din – pe atunci -colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu. Au trecut de-atunci 20 deani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, aîngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi,anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot ParchetulMilitar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarzăde mătrăşire a dosarului Revoluţiei.
20 de ani de muşamalizare a adevărului
Amaflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povesteaconfruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ alprocurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte dinfirimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori înuniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea,(procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus ofilă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii: „Pefondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor teroriştişi al lipsei de comunicare – cooperare între formaţiuni, subunităţi sauunităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21,o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comandacpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academieinr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acelobiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei,care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte – «terorişti».Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str.Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilulGeorge Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţimilitari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care sepresupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din parteadinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionatcă blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate,atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curteainterioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii aucomunicaţii directe. Fără ca vreuna din cele două grupuri demilitari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despreprezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire,s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fărăa se recunoaşte. Schimbul intens de focuri a creat, din păcate,pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilulrespectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostăconsistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“.Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şidistrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zileleurmătoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorulblocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existândconvingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“. Dacătoate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagranteparascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciunrezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct,„civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel devårf procurorii militari au fost conduşi – două decenii – ori decretini congenitali, ori de cretini diversionişti.
Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“
ÎnTimişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 demorţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. – 49 de morţi,599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ aprodus până în ianuarie 1990 – 1142 de morţi, 3138 de răniţi. Manevrarăzboiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteripolitice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de faptputerea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU. De la ieşirea înstradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretuluiromån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi aiGRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul luniidecembrie. Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) acuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţistructurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia deInformaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM(Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor dinstrăinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală,susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi deKGB. Reţeaua rusească – „emanaţii“ revoluţiei – plasa strånsă cuputere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pestrăzile Bucureştiului. Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se devictime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut degarda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretuluiRomåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara cătreobiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovistă. Activarea„teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în carese dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrulfostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.
Bătălia din perimetrul Comitetului Central
Înnoaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrulsimbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, aavut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe dinRomânia. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării,se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală. MizaPuterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia carereprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţiacovârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles -confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axeisimbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a începutdiversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centralăa Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei. Numai în acest loc s-auînregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 derăniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toatepoziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor lanivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului adevenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum sespune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-unsingur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţiaţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i secomută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR.Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct alredacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV,apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omeniedintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat,cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ceblestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm căIliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădaseidealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-afăcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune laCC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. MihaiBujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în PiaţaPalatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fuseseanunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început săse audă primele focuri de armă.
Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului
Înzona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului AtheneePalace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură)- după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şia flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective aleUM 01060 (marcate cu „b“ în figură) – după cunoştinţa mea, unitate decercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC alPCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCRşi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu„c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două punctede prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinulMuzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat îndispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR peparcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasăriale efectivelor de militari, astfel că figura este numai unaorientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale„teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în PalatulRSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“. ComitetulCentral, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o partede sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitulBloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945,în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din douăcorpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevăratăcazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care seîntinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şia fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificativedintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.
Contactul direct cu „teroriştii“
Dindata de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi,împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece,reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniserăfocurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni descotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem dinhotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam petrotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic,cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului. Unuldintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd cevaneinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost căteroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintrecei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau alparaşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd sătragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Uniiau luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pititcare unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcăsemi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintăanume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare,vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către blocîmpreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care sepitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånăpe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul,pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situatchiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedeaca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul ComitetuluiCentral. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pepalier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu,împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråtpe scări înapoi. La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră orafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament treioameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scarape care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-amoprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura lacapătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri dearmă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentuldeschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cuintenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nusuntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-ainstalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti. Situaţiase prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, decare ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi peun culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijlocscara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei. Deasupra noastră,la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţide un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi.Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practiccomplet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin treiTAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nuexistă nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveamsă intrăm curånd într-un „dialog“ încins. În apartamentul din careizbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisemşi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartamentlocuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, darportabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greudescifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină desublinieri fine. Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima,mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foartefin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseulde la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu,la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cernealăvizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem înapartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şiavea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Ammai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume – „Marinescu Dragoş“şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Maiexista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflauurmătoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen,Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat+318842“. În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O partedin ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelaltedădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţiiinterioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate peacea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.
„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu
Înblocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau unnumăr de apartamente conspirative şi erau depozitate – pe långă hărţi,aparate radio, indicative codate, – arme, muniţii şi materialeincendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansăriidiversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea IonIliescu. Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-amvăzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, deaproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şisoldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să sepredea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituimîn ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pelângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spredimineaţă, cei trei combatanţi – „teroriştii“ – au dispărut utilizând ogură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, lasubsol, acces la o reţea subterană de tunele. Probabil am rănit gravpe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctelelor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii„echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăităatunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunoscblocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fiputut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilormilitari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetatsubsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiatunghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveauposibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu autras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cinevacare trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconulCC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşiunghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permislichidarea cu uşurinţă a acestora.
Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989
ReprezentanţiiParchetului Militar care susţin că nu au probe care să certificeexistenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalulSamoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar,ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe,pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar. Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ eraplătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea încartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scaraA a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert,unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult casigur, un cadru conspirat. Pentru cei de la procuratură era o joacăsă afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cumobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale căreiinstituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit înapartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţăde alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupeleteroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintremisterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţiiconspirative care au servit drept baze tactice şi logistice„teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-ainstalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre ceicare au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptăadevărul, ca şi mine. Să nu pierdem speranţa. Procurorii ParchetulMilitar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 anişi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea întrenoi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şiDan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul – adevărat… Scris deGeorge Roncea CURENTUL PDF
Scris deGeorge Roncea Ieri, Crin Antonescu s-a arătat din nou pe ecranele televiziunilor, ciuruit rău de tot, dar încă capabil să mestece cuvinte. Am înţeles doar că şi-a reiterat amorul său nebun faţă de „tovarăşii de drum“ pesedişti. În aparenţă, motivat de loialitate faţă de „proiectul Geoană“. Aş fi zis că am întâlnit primul politician din România straight. În realitate, Crin este un fel de Naomi, celebru(a) transsexual autohton, care tocmai a ieşit la rampă, zguduind opinia publică, anunţând că se va opera definitiv şi jos, după ce şi-a modificat, mai sus, bustul şi fesele. Am motive să cred în asemănarea dintre Crin şi Naomi, deoarece tocmai am realizat o mică selecţie de citate din struţo-cămila Antonescu, glăsuind public despre al său drag Mircea Geoană: „Mircea Geoană a minţit în calitate de preşedinte de partid în campania din 2008: a minţit profesorii, a minţit agricultorii, a minţit amatorii de voiaje în Cosmos, a minţit romånii din diaspora pe care i-a invitat acasă în schimbul unor sume consistente. Domnul Mircea Geoană a minţit din nou în alegerile europarlamentare. Faptul că eu mă confrunt în această campanie electorală cu Mircea Geoană, cu PSD, sper că nu este greu de înţeles. Nu am niciun fel de obligaţie să trec sub tăcere minciunile pe care dl Mircea Geoană ni le-a spus şi le-a spus tuturor romånilor, n-am niciun fel de obligaţie să trec sub tăcere numele, oamenii, grupurile care se află în spatele lui Mircea Geoană şi care ar conduce Romånia, de fapt dacă Mircea Geoană ar ajunge preşedinte, pentru că nu am avut niciodată şi nu am cu Mircea Geoană şi cu PSD vreo alianţă. Dacă credeţi că putem fi parteneri vånzånd împreună, sau numai dumneavoastră, gogoşi romånilor, dacă dumneavoastră credeţi că putem face în continuare politică cu şantaje, cu dosărele, cu bani de care nu ştim de unde sunt – ai partidelor care sunt direct sau indirect din bugetul public. Dacă în sensul acesta putem să convenim, indiferent din ce postură că se poate merge mai departe, dacă nu, nu se merge. Şi în orice caz gogoşi pentru profesori, pentru pensionari, pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia prin vizite nu doar private, ci chiar secrete, eu nu gust“. „Te întreb, Mircea Geoană, ce-ai făcut la Moscova? Te întreb, Mircea Geoană, dacă oligarhii ruşi îţi finanţează campania electorală. Vreau răspuns, îl aştept la televiziunile domnilor Vîntu şi Voiculescu. Avem dreptul să ştim dacă e adevărat sau nu ce s-a sugerat – că Mircea Geoană a solicitat sprijin financiar pentru campania electorală Moscovei sau unor cercuri financiare din Rusia şi dacă în discuţiile respective sau în schimbul acestui sprijin s-au angajat poziţii în politica de securitate energetică a Romåniei“. Selecţie de vorbe autentice ale politicianului Crin(a) realizată de George Roncea Ilustratie:https://www.guerilla.gugulanul.com
Mai tare ca Mircea Badea?, se intreaba Tiberiu Lovin in urma emisiunii Revista Presei de ieri, la care am avut onoarea sa participa si eu. Si raspunde: Da. Cel putin asa spune audienta. Revista presei prezentata de mine la OTV a avut o medie 1,8 , iar Mircea Badea 1,3. E vorba de punctul de rating obtinut intre 23-24.00. Evident ca asta nu inseamna mare lucru, mai ales ca la mine a fost a doua emisiune, deci sunt un novice. Asadar in seara asta ma revedeti iar la OTV cu doi invitati. Daca aveti intrebari pentru invitati, pentru Dan Diaconescu sau pentru mine, le puteti lasa la acest post. Comentati asadar aici . PS Voi fi online. Unul dintre invitatii de asta-seara este George Roncea. Sa-i urmarim!
Cazul milionarilor „de presă“ Sorin (Roşca) Stănescu/Bogdan Chirieac a devenit un fel de revelator al stării actuale a presei romåneşti, reieşind acum, la sfårşitul scandalului, o fotogramă destul de clară a ruinei. Breasla a devenit un fel de căcăstoare a mogulimii securistice, iar oameni ca Roşca, Chirieac & Co. sunt un fel de vidanjori, cărånd după ei un furtun plin de rahat pe care sunt gata să-l îndrepte în orice direcţie bate vîntu… sau voiculescu, sau patriciu. Stropitorile astea fac o treabă împuţită, pe bani foarte buni însă, iar faptul că pămåntul pute sub ei face parte din fişa postului şi atåt. Comilitonii lui Roşca şi Chirieac au organizat såmbătă un fel de masă rotundă televizată – cum altfel – pe Realitatea, în care s-au făcut că discută plini de ifose „condiţia jurnalistului“. Dezbaterea intitulată „Presa în vremea holerei“, moderată de Robert Turcescu, a adus pe scenă 10 jurnalişti şi analişti politici. Ion Cristoiu, Emil Hurezeanu, Mihai Tatulici, Corina Drăgotescu, Doru Buşcu, Adrian Ursu, Dan Turturică, Liliana Ruse („Gåndul“), Cristian Pârvulescu – preşedintele Pro Democraţia, şi Sorin Ioniţă – de la SAR-ul Alinei Tatiana Mungiu. Turcescu, cel ejectat şi el cândva de Vîntu după mizeria „deontologică“ făptuită cu ceva vreme în urmă cu prietenul său Ludovic Orban – episodul cu femeia pe capotă, dacă vă mai amintiţi – a cuvântat despre colegul său Roşca, ejectat şi el public de Realitatea în aceeaşi zi. Singura frază de interes care i-a ieşit pe guriţă „analistului“ – că ziarist n-a fost niciodată – a fost o precizare cu privire la colegii săi de analize – Sorin Roşca Stănescu şi Chirieac. Turcescu a ţinut să menţioneze că cei doi vor lipsi de la Realitatea dar doar pe perioada campaniei electorale. Era ora 21. Trecuseră doar trei ore de la prima ieşire publică şi oficială a postului Realitatea cu privire la raporturile instituţiei cu cei doi şantajişti. La ora 18, postul respectiv a emis un fel de comunicat anunţând că Roşca şi Chirieac nu mai au ce căuta în studiourile Realitatea – ever. „Doamnelor şi domnilor, felul în care Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac înţeleg, dar mai cu seamă practică meseria aceasta nu are legătură cu felul în care noi o înţelegem şi practicăm, cu regulile şi cu principiile profesionale ale Realitatea TV. Drept urmare, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac NU VOR MAI fi invitaţi în studiourile Realitatea TV“, a anunţat sâmbătă prezentatorul jurnalului de la ora 18.00.
Şantaj?
De la ora 18 la ora 21 ceva s-a întâmplat. Pentru a-l parafraza pe Bogdan Chirieac – dracu’ (Roşca Stănescu) l-a şantajat pe fra’su (SOV)? În numai trei ore, poziţia fermă şi echidistantă a postului Realitatea „s-a nuanţat“? Oare cu ce îl are la mână dreak pe fra’su? Oare vom vedea ieşind pe piaţă în curând date pline de realitate despre afacerile murdare ale lui Vîntu, aşa de semnal în caz că e deranjat dreak? Vom găsi pe site-ul lui Roşca înregistrări pline de miez ale convorbirilor dintre cei doi fraţi drăceşti? Un lucru este cert: postul tv care cerşeşte respect zi de zi a încercat să dobândească o ţâră de respectabilitate, scuturându-se de şantajiştii vidanjori, dar momentul n-a venit – şi nici nu va veni vreodată, credem noi. S-ar fi zis că a venit momentul asanării, după ce toate organizaţiile de media din România şi-au exprimat public punctul de vedere despre „afacerea şantajului“ făptuită de ce doi gujbeţi Chirieac şi Roşca. Am luat la întâmplare una dintre multele poziţii asumate de organizaţiile din România – deoarece cazul a intrat şi în atenţie internaţională şi vor urma reacţii şi „de afară“. În data de 11 noiembrie, Convenţia Organizaţiilor de Media (COM), organism ce reuneşte mai multe organizaţii de media din Romånia, a condamnat public comportamentul lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac în discuţia avută de aceştia cu directorul ANI, Cătălin Macovei. Potrivit COM, „SRS şi BC pot fi consideraţi autorii unei tentative de şantaj asupra unui demnitar public“. În comunicat se mai afirmă următoarele: „Modul de abordare a celor doi încalcă statutul jurnalistului şi principiile de bază ale oricărui cod deontologic şi-i descalifică din postura de jurnalişti. Avånd în vedere lunga lor carieră în presă şi consistenta mediatizare a celor doi sub titulatura de «jurnalişti» şi «formatori de opinie», considerăm că fapta lor aduce grave prejudicii oricărui jurnalist care vrea să-şi îndeplinească munca profesionist şi onest. Presa critică şi de investigaţie este confundată cu manipularea şi şantajul. Avånd în vedere cele de mai sus, considerăm că cei doi încalcă grav statutul de jurnalişti“.
Cei doi şantajişti au o conduită morală de cacao
„COM recomandă instituţiilor media care au contracte de prestări servicii media cu cei doi să-şi prezinte public poziţia faţă de fapta acestora şi sesizează Comisia de Etică a Clubului Român de Presă – Asociaţia Jurnaliştilor din România să discute cazul. Recomandă TVR să ia în discuţie în Comisia de Etică dacă, din postura de moderator de emisiune pe postul public de televiziune, BC încalcă sau nu Statutul jurnalistului din TVR. COM solicită instituţiilor statului să se autosesizeze şi să investigheze dacă acţiunea celor doi constituie încălcări ale legii şi să se pronunţe în regim de celeritate“. Şi Clubul Român de Presă a transmis un comunicat similar prin care dezaprobă „conduita profesională şi umană a celor doi oameni de presă“, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Pe scurt, o conduită de cacao, cum ar zice Bogdan Chirieac. Cam la fel a scris şi „Curentul“, încă de la primul material cu stenogramele şantajului, devenit bomba de presă a acestui moment. Roşca Stănescu ne-a ameninţat că ne dă în judecată şi ne-a făcut lepre, pe noi, Roncii cei nesuferiţi, Chirieac ne-a terfelit şi el în fel şi chip (desigur din poziţia de „pielea pulii“ care este el), alţi derbedei de presă ca şi ei m-au făcut cu spume la gură – Vadim Tudor, fostul coleg de clasă al lui Roşca, m-a făcut ţigan scatofag, Bădinovici de la Voiculescu a flegmat şi el spre Ronci cât l-a ţinut respiraţia blenoragică etc… Pe scurt, am avut parte de nişte zile interesante, iar daravela chiar dacă şi-a epuizat suflul urât mirositor, după părerea mea, dă seama asupra conceptului libertăţii presei la 20 de ani de la ieşirea mea în stradă, alături de lepra mică de frate-miu. Noi doi, Roncii, cum zic aştia, suntem leprele. Ei, deontologii puşcăriaşului Vîntu, ai securistului Voiculescu, sunt porumbeii presei. Sunt chiar Presa. Ei bine, cred că acum, în vremea noastră, a leprelor, a venit momentul să-i ardem în ceramică pe porumbei, să le înfundăm pe cioc dejecţiile şi, cu respect, să le facem statui, la Universitate, unde le place lor să se manifeste. Avem şi material inovator pentru statuile lor. Rahatul din căcăstoarea în care se scaldă.
În originalitatea sa cu totul şi cu totul bizară, Vadim Tudor s-a denunţat singur, în scris, recunoscånd că a votat intenţionat, nu din greşeală, alături de alţi 348 de membri ai Parlamentului European, promotori ai valorilor susţinute de stånga, politică arondată puternicului lobby al homosexualilor. În ultimele numere din publicaţia sa, „Tricolorul“, Vadim Tudor spumegă, tună, fulgeră, eructează, vomează în stilul său binecunoscut, cacofilic, ba chiar, culmea ridicolului, a anunţat că vrea să-i dau zece miliarde lei pentru că l-am expus „dispreţului public“ dezvăluind într-un articol recent din „Curentul“, intitulat „Vadim Tudor – Tribunul homosexualilor“, modul în care a votat acesta în Parlamentul European, în beneficiul lobby-ului de stånga al homosexualilor. Suma de zece miliarde de lei pretinsă de Vadim Tudor reprezintă cea mai mare sumă cerută vreodată unui ziarist din România, iar dacă se confirmă că acesta a depus pe numele meu plângerea penală la Parchet, va fi un proces cu adevărat interesant. Când voi primi hârtia de la Parchet, voi depune şi eu pe numele lui Vadim Tudor o plângere penală, pentru denunţ calomnios şi voi cere ca penalităţi dublul sumei cerute de Vadim, plus doi lei vechi, cât face „onoarea“ lui Vadim Tudor în ochii mei, pe care îi voi returna Tribunului homosexualilor prin mandat poştal via Bruxelles. Vadim Tudor se face de râs singur încercând să-şi justifice votul de la Parlamentul European şi pretinzând că el „a votat pentru echilibru“: „Am votat de partea Binelui, nu de partea Răului. Alături de mine au votat nu mai puţin de 348 de membri ai Parlamentului European – pe care gunoiul ăsta de George Roncea îi face… homosexuali (pidosnici)! Au existat doar 218 voturi împotrivă şi 46 de abţineri. De cånd trebuie să dăm, noi, socoteală unui infractor ca acest ţigan şantajist, George Roncea, care se pare că n-are nici măcar liceul, de modul cum votăm? Cine e el? Ce interese reprezintă? L-au pus stăpånii lui din umbră, Vasile Blaga şi Elena Udrea, să mă înjure? E-n regulă, atunci cele două potăi ale lui Băsescu să-i suporte şi amenda, de 10 miliarde de lei vechi! Fiindcă anunţ că l-am dat în judecată pe derbedeul George Roncea, pentru insultă şi calomnie, cerånd la Tribunal daune morale de 10 miliarde de lei vechi“.
Schizofrenie à la Vadim
Insultele continuă, de la ţigan, golan, nenorocit, şobolan, retardat, javră, vagabond mincinos şi şantajist, la slugă a mafiotului Băsescu etc., după care Vadim intră mai concret în descrierea activităţii mele jurnalistice recente susţinând că „ţiganul George Roncea a încercat să-l şantajeze şi pe Sorin Oprescu, dar primarul Capitalei, uns cu toate alifiile, n-a muşcat momeala. Aşa cum n-a muşcat-o nici Dorel Onaca. Imediat, şantajistul s-a năpustit cu copitele asupra lor“. Foarte tare. Vadim mai suferă şi de dedublare schizofrenică a personalităţii, deoarece în „România Mare“ acesta preia şi laudă articolul din „Curentul“ scris de mine în care apărea şi numele lui Dorel Onaca. Oanca îmi devine astfel şi mai simpatic, câtă vreme Vadim îl ponegreşte veninos. Cu prima ocazie voi dezvălui conţinutul unei discuţii revelatoare cu Dorel Onaca, care m-a căutat recent, la telefon, şi mi-a adus la cunoştinţă date interesante despre contextul în care a apărut în presă numele său. Iar pentru afirmaţiile Tribunului cu privire la presupusul caz de şantaj la adresa lui Sorin Oprescu, (pe care nici măcar nu l-am cunoscut vreodată personal – d’apoi să îl „şantajez“), voi mai adăuga încă un capăt plângerii verbale pentru denunţ calomnios pe care o voi depune pe numele lui Vadim Tudor. Încercările sale penibile de a se disculpa pentru votul dat în cazul rezoluţiei la adresa Lituaniei sunt demontate de scrisoarea Alianţei Familiilor din România care a adresat tuturor parlamentarilor români ce activează în Parlamentul European şi şefilor de partide următorul Apel de avertisment.
Alianţa Familiilor din România condamnă ferm votul lui Vadim & comp
„Alianţa Familiilor din România (AFR) este o organizaţie a societăţii civile, dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei. Printre preocupările organizaţiei noastre se află şi monitorizarea activităţii reprezentanţilor aleşi şi informarea publicului despre acţiunile acestora. Pe baza monitorizării, AFR diseminează, cu ocazia alegerilor, opiniei publice, buletine informative privind profilul moral al candidaţilor. Pe 1 septembrie a.c., Parlamentul European a supus la vot şi aprobat o rezoluţie referitoare la un proiect de lege naţională avansat în Parlamentul Lituaniei, lege prin care minorii ar urma să fie protejaţi împotriva «diseminării directe» de informaţii prin care «sunt promovate relaţiile homosexuale, bisexuale şi poligame». În Lituania, proiectul de lege a fost iniţial respins de preşedintele Republicii, dar Parlamentul a anulat veto-ul preşedintelui, iar în prezent proiectul de lege este pe cale să intre în vigoare. Motivaţia acestei legi este evidentă – Lituania doreşte să-şi protejeze tânăra generaţie de efectul propagandei desfăşurate de activiştii homosexuali, tot mai agresivi la nivel european. Nu este o noutate faptul că expunerea minorilor la asemenea comportamente «alternative» are un efect dezastruos asupra dezvoltării lor ca cetăţeni echilibraţi şi ca participanţi stabili la societatea în ansamblu. Contaminarea tinerei generaţii cu propagandă prin care se încearcă normalizarea unor relaţii contra firii nu poate decât să contribuie la criza morală şi identitară a unei societăţi şi are efecte extrem de negative asupra individului şi familiei ca structură socială. Cu toate acestea, rezoluţia Parlamentului European a fost adoptată inclusiv cu ajutorul europarlamentarilor partidului dumneavoastră. Din păcate, nu este primul caz în care membrii PSD reprezentanţi ai României la Bruxelles votează fără nicio reţinere în favoarea unor directive sau rezoluţii care intră în conflict cu valorile morale şi culturale ale poporului român – pe care europarlamentarii PSD pretind că îl reprezintă. Prin prezenta scrisoare dorim să ne exprimăm încă o dată dezamăgirea privind poziţia adoptată de partidul dumneavoastră în Parlamentul European. Vă asigurăm că acest comportament al celui mai proeminent partid al stângii româneşti va fi adus în mod extensiv la cunoştinţa alegătorilor în perspectiva apropiatelor alegeri prezidenţiale, dar şi în viitor, la viitoarele alegeri locale şi/sau naţionale“. Alianţa Familiilor din România (AFR) cea mai mare şi mai semnificativă organizaţie a societătii civile, care promovează valorile vieţii şi familiei, a luat o poziţie fermă faţă de atitudinea factorilor politici din România în raport cu aberaţiile celor care promovează homosexualitatea. Asociaţia apără tradiţiile social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială. În contextul relativizării reperelor morale şi a derivei individului din societatea actuală, AFR este una dintre puţinele voci care (re)afirmă valorile tradiţionale şi funcţionale social, valori care sunt însă puse în discuţie de promotori ai unor „alternative“ – alternative care s-au dovedit experimente sociale falimentare în societăţile care le-au testat. Şi în cazul rezoluţiei de condamnare a Lituaniei adoptată de PE Alianţa Familiilor din România a reacţionat prompt adresând scrisoarea de protest preşedintelui PSD, dar şi PNL-ului. Membrii acestor partide au votat în bloc, cu excepţia notabilă a Noricăi Nicolai, rezoluţia pe care a votat-o şi Tribunul homosexualilor, Vadim Tudor. Paranoia justificativă a lui Vadim Tudor atinge accente comice, acesta pretinzând acum că votul său a fost acordat… pentru protejarea copiilor din Lituania! După cât se pare, Vadim Tudor e singurul care crede aşa ceva, dar asta n-ar fi o noutate, se ştie că Tribunul este unic (şi, să sperăm, irepetabil).
April 7th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
