Posts Tagged ‘Jean Rochet’

Ziaristi Online: Larry Watts acuza: Mihai Caraman a fost agent sovietic. O afacere cu homosexuali NATO si crime KGB pe teritoriul Romaniei

Ziaristi Online continua sa publice extrase din exceptionala lucrare a istoricului american Larry L Watts „With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania” – „Cu aşa prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, aflata in curs de aparitie la Editura Rao. Dupa o sinteza despre Cum a fost furata revolutia romanilor si Romania de catre agentii NKVD/KGB si urmasii lor si o aluzie la o tema la zi, Izolarea Romaniei de catre Rusia sovietica prin intermediul agentilor sai din Franta si Germania, intram astazi in miezul uneia dintre cele mai cunoscute afaceri de spionaj ale KGB, derulate pentru prafuirea Romaniei. In episodul de astazi, istoricul american il acuza frontal pe Mihai Caraman, fost ofiter de rang inalt al DIE, de faptul ca a lucrat ca agent dublu, in favoarea spionajului sovietic. Mihai Caraman a fost primul sef al SIE dupa 1989, instalat de Guvernul FSN condus de Silviu Brucan, Ion Iliescu si Petre Roman, cu Sergiu Celac (Serghei Cealik) ca sef al diplomatiei, la randul sau suspectat pana azi ca agent in favoarea Rusiei (dupa ce tatal sau, originar din Gagauzia, a fost, de asemenea, un colaborator al structurilor URSS). Devenit celebru pentru penetrarea NATO in anii razboiului rece, Caraman poarta de atunci, in urma sa, ca o umbra de care nu va scapa pana la capatul vietii, suspiciunea de fi tradat Romania. Complicatul joc al informatiilor nu va elucida insa niciodata pe de-a-ntregul aceasta asertiune. Fragmentul din lucrarea masiva a lui Larry Watts pe care il prezentam azi elucideaza in plus misterul unei crime: asasinarea la Bucuresti a  unui colonel francez, Cheyron d’Abzac, la sfarsitul anilor ’70. Astfel, Larry Watts il contrazice pe fostul sef al DST, Jean Rochet, care, in cartea sa de memorii aparuta si in Romania, cu prefata lui George Maior – 5 ani in fruntea DST -, afirma ca a suspectat automat Securitatea de aceasta crima (pag 121). Istoricul american este ferm in declaratiile sale: colonel francez Cheyron d’Abzac a fost asasinat de KGB, ca parte a razboiului clandestin dus de sovietici impotriva Romaniei. Cel putin o cartita sovietica era chiar la varful serviciilor romanesti, intareste Watts: Nicolae Doicaru, seful lui Pacepa.

Caraman a fost unul dintre ofiţerii DIE care a continuat serviciul clandestin în slujba stăpânilor sovietici

O anchetă DSS lansată aproape un deceniu mai târziu a scos la iveală faptul că, la momentul respectiv, rezultatele lui Caraman „se bucurau de o apreciere deosebită în cadrul DIE, precum şi din partea unor servicii de informaţii externe, în special în Franţa”, unde a fost caracterizat ca „unul dintre cei mai mari spioni contemporani”. Ancheta a stabilit că „se ştia” că informaţiile obţinute de la agenţii săi din NATO au fost „oficial transmise în întregime” Moscovei pe parcursul anului 1963, „şi apoi în sinteză în cadrul unui schimb de informaţii cu serviciile sovietice”, existând suspiciuni că ar fi oferit o copie a tuturor documentelor obţinute. KGB şi GRU au considerat informaţiile sale atât de importante, încât au stabilit „contacte directe” cu acesta, fără supraveghere din partea serviciilor române:
Prin urmare, pe teritoriul ţării noastre au avut loc mai multe discuţii între  consilierul sovietic de la acea vreme, Skomorohin, şi general maior Mihai  Caraman, la care nu a mai participat niciun alt cadru DIE. Mai mult, general  maior Mihai Caraman a fost invitat singur la Moscova să ia parte la o serie de  discuţii cu liderii serviciilor de informaţii sovietice, iar unul dintre membrii  acestor servicii chiar l-a vizitat pe general maior Mihai Caraman la Paris, în timp  ce acesta se afla la post în Franţa.
A fost impresionantă „înţelegerea deosebită” pe care serviciile de informaţii franceze au arătat-o faţă de Caraman încă de la începutul misiunii sale, la ceva timp după ce acoperirea lui a fost distrusă în repetate rânduri din cauza unor erori profesionale. De exemplu, Caraman a „făcut paradă” în mod ostentativ în jurul capitalei franceze împreună cu agentul său principal, reprezentantul Argentinei la NATO, Robert van der Veille, în limuzina ambasadei române:
Cu toate că se ştia faptul că argentinianul era homosexual, general maior Mihai  Caraman l-a vizitat pe acesta acasă, lângă Paris, fără să informeze ambasada, şi  de mai multe ori a rămas acolo peste noapte. De asemenea, nu a ezitat să-şi  viziteze agentul chiar la biroul său NATO. Acest aspect nu putea să scape  serviciilor franceze de contrainformaţii, şi nici nu poate fi explicat printr-o  anumită toleranţă din partea acestor organe, deoarece, în perioada respectivă,  activitatea românilor aflaţi la post în Franţa era urmărită cu atenţie şi cu un  interes deosebit, inclusiv prin intermediul unor operaţiuni de supraveghere.

Continuarea la Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova