Brucan, care ocupase funcţia de ambasador în SUA, a confirmat ulterior că a conspirat cu Moscova, iar traducătorul Sergiu Celac, fiul unui cominternist şi prefect al Craiovei, numit de către sovietici după al II-lea Război Mondial, a devenit, de asemenea, o ţintă (a UM 0110 Anti-KGB – nn), date fiind legăturile sale cu sovieticii.
REFERAT cu privire la cererea de reîncadrare în partid a lui TISMĂNEANU LEONTE. Născut la 26 februarie 1919 în Soroca, URSS. Originea socială: funcţionar. Naţionalitatea: evreu. Studii: 3 clase de liceu şi 2 ani Facultatea de Litere. Data încadrării în partid: 1933. În prezent este secretar al Comitetului raional de Artă şi Cultură din raionul T. Vladimirescu.
Agenţii KGB-ului infiltraţi în structurile de putere ale statului îşi pot savura victoria: au mai plătit o poliţă şi au mai dat un avertisment celor ce cred în idealurile sacre pe care se fondează identitatea naţională românească.
Precizare In unele publicatii a aparut, in mod eronat, informatia ca, in emisiunea din 12.01.2011, de la REALITATEA TV, domnul Gl. Lt. Pavel ABRAHAM, Seful Departamentului Juridic al SCMD, a indemnat cadrele militare in rezerva sa depuna adeverinte si sa solicite recalcularea pensiilor, iar in momentul in care vor primi cupoanele de pensie micsorata, sa […]
Realizatoarea TV (inca de pe vremea PCR) Lucia Hossu Longin, secretar general al fostului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cercetator CNSAS, in prezent membra in Consiliul de Administratie al TVR, la data schimbarii “vanatorului de securisti” Marius Oprea cu sinecuristul Vladimir Tismaneanu a facut publica o “Scrisoare Deschisa” adresata in special Parlamentului Romaniei, in care dezvaluia lucruri nu prea placute despre Familia Tismaneanu. Respectiv, citez: “(…) de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor”. Cum nu mai e mult pana se implineste un an de la data dezvaluirilor doamnei Lucia Hossu Longin, tin sa-i reamintesc ca, in interesul opiniei publice si spre edificarea celor care mai trebuie sa se edifice, este de datoria ei sa-si tina promisiunea si sa publice Dosarul incriminatoriu. Nu de alta, dar dupa ce Tismaneanu a dus, din patul lui Arafat, o munca “pro bono” de peste un miliard de lei vechi, cine stie, cu un asemenea trecut de hot ordinar, ne-am putea trezi ca vinde si sediul IICCMER!
Lucia Hossu Longin: La o biată echipă de 40 de persoane (prin comasarea a două instituţii) se construieşte un organism de conducere de circa 20 de persoane. Cinci dintre cele mai importante atribuţii ale Institutului nostru – art.3 (paragrafele b, c, d, e, f) – au fost radiate pentru a fi înlocuite cu formulări „tip Tismăneanu”, de natură să nu ne mai permită investigarea şi identificarea principalilor vinovaţi din sistemul represiv şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu crimele săvârşite. Este o tăiere brutală, făţişă, a obiectivelor pentru care a fost creat Institutul.
Consider de o gravitate deosebită faptul că acest nou Consiliu ştiinţific, prin preşedintele lui, se ocupă de „monitorizarea activităţii de cercetare” (art.4-lit.5), că prin trimiterea secretarului ştiinţific al Consiliului în Comitetul director al Institutului, în executiv, practic se controlează activitatea de zi cu zi, şi, de asemenea, că „în pixul” preşedintelui acestui Consiliu ştiinţific stau şi propunerile privind membrii Comitetului director, care membrii, în mod firesc, erau numiţi de preşedintele IICCMER.
Eu îi propun domnului prim-ministru Emil Boc să schimbe denumirea acum improprie a Institutului nostru şi să-l numească Comisia Tismăneanu II, de îngropare a crimelor comunismului.
Personal, nu doresc să lucrez sub tutela domnului Tismăneanu. Îi cunosc virtuţile şi încovoielile de istoric al tranziţiei, dar de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, în lista celor „împroprietăriţi”, care apar în documentul „Patrimoniu”, şi în odraslele lor care azi condamnă comunismul. Este o situaţie care duce la incompatibilitate morală, chiar dacă se spune că fiii nu trebuie să fie responsabili pentru faptele părinţilor lor.
Aştept ca Parlamentul României să compare cele două Hotărâri de organizare a IICCMER, una dată în noiembrie 2009 şi cealaltă (anulând atribuţiile specifice ale Instituţiei) în 23 februarie 2010, şi să constate cât de serios este angajat premierul Emil Boc în investigarea şi condamnarea crimelor comunismului. Nu doresc să lucrez într-un muzeu al figurilor de ceară creat după dicteul domnului Tismăneanu.
Abrogaţi, domnule Boc, această Hotărâre care nu vă onorează!
Ministerul Adevarului din 1984, instrumentele si comisarii de “corectitudine politica” ai neo-kominternului, i.e. Politia Gandirii: Cazul Tismaneanu pe Wikipedia, portalul “administratorilor anonimi” inruditi cu “idiotii folositori” ai Wikileaks. Obiect de studiu aprofundat:
Acest articol trebuie să respecte îndrumările referitoare la biografiile personalităților în viață. Afirmațiile negative și în special cele calomnioase introduse fără bibliografie sau cu o bibliografie insuficientă trebuie înlăturate pe loc. Regula celor trei reveniri nu se aplică în astfel de înlăturări de text. Inserarea repetată a unor astfel de afirmații se va raporta la pagina de reclamații.
Sa mai adaug ca de mult timp, VT a raspuns la/respins cvasi-tatalitatea acuzatiilor care i se aduc, si ca raspunsul lui nu este prezentat in nici o forma in acest articol, cu toate ca este de datoria editorilor sa nu introduca informatii neverificate? Sa mai adaug ca nici o sursa favorabila lui VT nu este citata in acest articol, cu toate ca acuzatiile care i se aduc aici sunt extrem de grave si provin dintr-o singura serie de surse, si cu toate ca aceste comentarii au fost publicate in unele din cele mai respectabile si neutre publicatii existente in Romania (22, Observator Cultural, Cotidianul, Dilema Veche etc.)? Sa mai adaug ca, in acest interviu din Observator Cultural, VT nominaleaza acest articol de pe wikipedia ca fiind parte a unei campanii negative impotriva sa?
In ce priveste sursa citata, Gutza: in primul rand, exista o politica prin care genul de surse de tip blog si forum nu sunt acceptate pe wikipedia – in engleza, il poti gasi aici. Daca cineva isi lanseaza un forum si publica acolo, fara posibilitatea de verificare si fara raspundere civila identica cu aceea a unui jurnalist in prea scrisa, tot ce-i trece prin minte (de exemplu, faptul ca lui Liiceanu “ii plac barbatii”, asa cum o sa gasesti pe acel site), atunci nu face parte din ceea ce wikipedia defineste ca “reliable source”.
Mai mult: pe langa faptul ca e ridicol sa-mi spuna cineva ca “prezentam toate punctele de vedere” atunci cand (a) articolul asta nu prezinta nici un alt punct de vedere si (b) “toate punctele de vedere” nu cadreaza cu politica wikipediei (care, asa cum am aratat, prezinta numai punctele de vedere din surse de incredere, publicate si responsabile – n-ai decat sa citezi “Ziua“, dar nu vad de ce sa citezi si blogurile lui Roncea!). Mai ales atunci cand toate materialele pe care le citeaza ca fiind opinia altora au fost deja publicate in alta parte (deci ar putea si ar trebui sa fie preluate de acolo).
Si inca si mai mult: pasajul pe care il re-adaugi tu, indiferent de unde ar fi citat, este formulat ca un advertisement pentru blogul ala, si face o afirmatie care este POV despre cine este contra raportului Tismaneanu (defineste in termeni vagi si dupa presupuse merite, in loc sa numeasca persoanele despre care pretinde ca sunt implicate in dezavuarea raportului – induce o concluzie). 79.114.190.235 30 noiembrie 2007 17:53 (EET)
Ok, poate îmi scapă mie ceva, sau poate nu vorbim despre același lucru. Eu pe “blog-ul” ăla citesc așa: “Asociatia Civic Media a mai primit, in anul 2006, din partea Uniunii Juristilor din Romania, Diploma de Onoare de Ziua Justitiei si Medalia de merit pentru promovarea deontologiei jurnalistice. Membrii ACM au mai fost premiati pentru activitatea lor publicistica si civica de Comisia Europeana, Clubul Roman de Presa, Uniunea Jurnalistilor Romani, Asociatia 15 Noiembrie Brasov 1987, Centrul Rezistentei Anticomuniste, s.a.“. Din câte-mi dau seama, există trei posibilități:
Tot citatul de mai sus este constituit exclusiv din minciuni sfruntate, caz în care într-adevăr avem de-a face cu un blog de doi bani și căruia-i lipsește orice urmă de onestitate;
Citatul de mai sus este corect, dar Dvs. ați decis că asta nu înseamnă nimic și avem în continuare de-a face cu un blog de doi bani;
Citatul este corect și ca atare sursa este de încredere.
Dacă mai există vreo altă variantă, vă rog să mi-o faceți înțeleasă. Dacă nu, eu înclin către punctul 3 — dumneavoastră?
Legat de faptul că formularea este poate nefericită, sau legat de faptul că punctul de vedere global al articolului nu este unul deosebit de neutru, constat că există o casetă POV la începutul articolului — sunteți liber să adăugați date noi pentru a contrabalansa situația.
Pentru moment voi reintroduce textul pe care l-ați șters. Aștept comentariile Dvs. —GutzaDD+ 30 noiembrie 2007 18:02 (EET)
Din ton se face știrea. Aș sugera să reformulați secțiunea respectivă într-o formă în care să aruncați lumină asupra contextului, dar păstrând legătura. Dacă mai vrea cineva să arunce o părere, este binevenit. —GutzaDD+ 30 noiembrie 2007 18:34 (EET)
“Pe masura ce devenea mai megaloman si mai autoritar, Ceausescu era cu atat mai putin inclinat sa accepte orice forma de conducere colectiva. Dupa cum s-a mentionat, in anii 1970, el a eliminat complet factiunea politica ce il ajutase sa ajunga in pozitia de lider absolut al partidului. Elena Ceausescu si secretarul Comitetului Central, Emil Bobu, decideau in legatura cu toate numirile importante de personal. Fiul cel mic al cuplului, Nicu, a devenit membru supleant al Comitetului Executiv al PCR si prim-secretar al organizatiei de partid a judetului Sibiu. Desi era binecunoscut pentru stilul sau de viata scandalos, Nicu era aparent pregatit sa-i succeada tatalui sau.” Asa incepe, de-a dreptul scolareste, concluzia Raportului Tismaneanu, parvenit ieri redactiei ZIUA dintr-o sursa din interiorul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste.
“Scrisoarea celor sase” mai importanta decat 15 noiembrie 1987
Dupa ce aproape ignora total rezistenta armata indelungata din munti – singura din spatiul ex-comunist – si expediaza miscarea anticomunista de la Brasov, din 1987, intr-o singura fraza, raportul analizeaza insa perestrokia gorbaciovista in alte douazeci. Silviu Brucan este, de exemplu, laudat pentru ca “si-a asumat riscul de a-l critica public pe Ceausescu”, in martie 1989 (cand oricum sfarsitul lui Ceausescu fusese decis deja, la Moscova, nota red.), in “Scrisoarea celor sase”, tratata ca un eveniment de cotitura in caderea regimului comunist. Circa zece fraze. Printre care: “Memoriul a reprezentat un punct de cotitura. Pentru prima data in istoria PCR, activisti importanti ai partidului indraznisera sa puna sub semnul intrebarii presupusa infailibilitate a secretarului general si se constituisera practic intr-o factiune politica a unui partid leninist in care fractionismul fusese considerat intotdeauna un pacat mortal”.
Gafa monumentala: “revolutia” lui Laszlo Tokes si spionii URSS lipsa
Regimul stalinist-nationalist al lui Nicolae Ceausescu, dupa cum se spune in Raport, a fost daramat prin “revolutiei romana” ale carei “momente esentiale” sunt “bine documentate”. “Revolutia a inceput la Timisoara in 15 decembrie, scanteia pornind de la un mic grup de credinciosi adunat in jurul casei reverendului Laszlo Tokes, un preot calvinist rebel care urma sa fie mutat fortat de la postul pe care il ocupa in Timisoara din cauza luptei sale pentru drepturi religioase. Initial, multimea era compusa din membri ai comunitatii maghiare care isi manifestau sprijinul pentru liderul lor spiritual. Ulterior, demonstratiei de solidaritate cu Tokes i s-au alaturat si alti cetateni ai Timisoarei, transformand-o intr-o demonstratie impotriva regimului comunist”. Aceasta presupunere “bine documentata”, care ii apartine profesorului Tismaneanu, este insa contrazisa vehement de istoricul Alex Mihai Stoenescu, autorul “Istoriei loviturilor de stat din Romania”. Aceasta asertiune este total falsa, afirma istoricul militar. “Revolutia a inceput la Iasi (in 14 decembrie” – nota. red.), iar curajul lui Tokes este o inventie, atitudinea sa – dincolo de legaturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrara imaginii proiectate in universitatile americane de Vladimir Tismaneanu; minoritatea maghiara n-a avut nici un rol, violentele de la Timisoara fiind provocate si intretinute profesionist de cetateni romani, in majoritatea lor etnici romani, pregatiti pe teritoriul Ungariei si introdusi in tara cu scop diversionist”, scrie Alex Mihai Stoenescu in volumul “Revolutia din decembrie 1989, o tragedie romaneasca”. In Raportul Tismaneanu urmeaza apoi o intreaga compunere romantata despre “revolutia” romana, din care lipseste insa total, din pacate, rolul serviciilor secrete straine, in special a celor din spatiul comunist rasaritean, a caror implicare directa a fost pana acum dovedita de catre experti militari si de informatii.
Comisia nu stie numarul ranitilor revolutiei
Si ajungem la morti. Copia intrata in posesia ZIUA demonstreaza, iarasi din pacate, neprofesionalismul acut al autorilor Raportului, care s-au folosit pana acum de numele si autoritatea presedintelui Romaniei, Traian Basescu: “Romania a fost singura tara din Europa de Est care, in procesul revolutionar din toamna anului 1989, a inregistrat morti si raniti. Anume: 1104 morti; 162 pana la 22 decembrie 1989 si 942 intre 22 si 27 decembrie. Peste 3300(?) de raniti; 485(?) pana la 22 decembrie 1989 si 2815(?) raniti intre 22 si 27 decembrie. Trebuie sa ne informam oficial de la dl. gen. Dan Voinea”, apare scris in ciorna. Totusi, dramatic pentru dimensiunea supermediatizata si supragonflata a acestei Comisii ca, la 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989, sa nu stie nici unul dintre “reputatii” ei membri cati raniti au fost inregistrati in acele zile sangeroase.
Romanta merge mai departe: “Odata ce Nicolae Ceausescu a parasit sediul Comitetului Central, s-a creat un vid de putere care a fost umplut de reprezentanti ai frustratului aparat de partid si ai armatei, precum si de cativa membri ai maselor revolutionare. Avand in vedere ca nu a existat nici o opozitie clandestina semnificativa fata de Ceausescu, acest lucru nu a fost surprinzator. De ce e ignorata conspiratia/opozitia clandestina de sorginte moscovit-gorbaciovista a grupului Iliescu-Militaru-Magureanu ramane un alt mister.
In Concluziile Raportului se arata totusi “necesitatea analizei, repudierii si condamnarii regimului comunist”. “Putem afirma ca regimul comunist din Romania (1945-1989) a fost nelegitim si criminal”, se spune in Raport, subliniindu-se ca, “in contrast cu diversele tendinte revizioniste si cu miturile epocii Ceausescu, Comisia Prezidentiala sustine ca a existat o continuitate intre perioada Dej si perioada Ceausescu”. Apar numele unor politicieni: Ion Iliescu si “barzii oficiali ai ceausismului, poetii de curte Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor”. Activistul comunist Leonte Tismaneanu, tatal autorului principal, nu lipseste nici el din raport (dar fara a fi condamnat prea tare – nm). Dar nici Octavian Paler ca si “protocronistii”. Comunismul trebuie condamnat insa si pentru “persecutarea minoritatilor de gandire de la Asociatia Teosofica Romana in anii 1950 si pana la prigonirea miscarii Meditatiei Transcendentale in anii 1980” (prietenii stiu de ce – nm). No comment.
Afacerea “anticomunismului” si erorile Raportului
Nici activitatile de dupa condamnare nu sunt uitate, cum ar fi “Crearea in diverse localitati a unor muzee ale ororilor comunismului” si infiintarea unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania Asemeni Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington “cu o anumita echipa, desi un proiect similar exista deja in curs” ca si crearea unui centru de documentare destinat informatiei publice si organizarea unei conferinte internationale pentru condamnarea crimelor comunismului, aspecte enuntate deja de o parte a societatii civile. Raportul Tismaneanu nu slujeste interesele statului roman afirma Grupul de reflectie pentru protectia adevarului istoric intr-un document public. Analistii afirma ca acesta “este reprezentativ pentru o conceptie neocominternista, de esenta trotkista, escamotand adevarurile axiale si propagand, in subtext, mai multe teze false cu functie mistificatoare si cu efecte profund daunatoare in raport cu adevarul romanesc integral si cu interesele de maine ale Romaniei”. Raportul ascunde adevaratul caracter al comunismului: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, antinational, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Raportul trece sub tacere conflictul ireductibil intre comunism ca sistem satanist, anticiristic si antinational si Biserica crestina oricare ar fi fost aceasta, catolica, greco-catolica, protestanta, neoprotestanta. Raportul nu trateaza corespunzator nici rezistenta armata din munti, nici despre rezistenta taraneasca la colectivizare, nici despre sistemul concentrationar creat de comisarii rosii veniti pe tancurile armatei rosii “eliberatoare”. Raportul nu trateaza elocvent internationala Kominternului, care a produs fortele legitimiste ale “revolutionarilor neocominternisti”. Raportul ignora suferinta Bisericii ortodoxe si a miilor de preoti arestati si batjocoriti si odiosul “fenomen Pitesti”, cu experimentele sale anti-umane. Raportul pare sa fie elaborat din unghiul de privire al gorbaciovismului si gorbaciovistului, asezand astfel sistemul sovietic gorbaciovist intr-o lumina duioasa si glorioasa totodata, de sistem eroic, fiindca a “indraznit” sa lupte contra lui Ceausescu si a sistemului ceausist. O atare tenta aseaza raportul sub semnul unei simpatii intratextuale fata de sovietismul gorbaciovist si deci fata de teza unui socialism umanist, teza care nu este conforma cu adevarurile pentru care au murit tinerii in revolutia din decembrie 1989 si nici eroii rezistentei anticomuniste din muntii Romaniei, din Basarabia si din Bucovina, afirma analistii citati. In concluzie, raportul Tismaneanu pare sa fie o grosolana mistificare a adevarului integral asupra comunismului. Daca presedintele Romaniei isi va insusi un atare raport va trebui sa stie ca prin intermediul acestuia nu sunt slujite nici interesele Romaniei, trecute, prezente si viitoare si nici cel ale statului roman. Raportul Tismaneanu se va transforma, cel mai probabil, intr-un esec penibil, rusinos pentru institutia prezidentiala.
“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune tradiţii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă” – Nicolae Manolescu in “Literatura română de azi. 1944-1964”, Editura Tineretului
“Un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc.” – George Calinescu despre Nicolae Manolescu, intr-o scrisoare de protest adresata lui George Ivascu, publicata in extrase in Contemporanul
Mai intai sa citim cateva pareri ale Hertei Muller despre “micul gigant” al lui Manolescu, navetistul ICR Cartarescu:
Herta Muller: “Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi”
“Dacă iei noţiunea de cenzură, îţi dai seama că te loveai de ea peste tot. Şi, ca să închei paralela, eu niciodată n-am crezut că fac parte din ceva separat de societate, niciodată nu am putut gândi în maniera aceasta. Şi aşa eram toţi la Aktionsgruppe. Din păcate, mulţi scriitori români au gândit altfel. Mircea Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi şi că nu a ascultat Europa liberă. Păi, pentru mine ar fi fost de neconceput, eram un om matur, cum să nu mă fi interesat?! Era ceva de la sine înţeles. Nici nu mi-aş fi putut închipui să nu ascult un post de radio care îmi spune într-o oarecare măsură ce se întâmplă cu noi. Şi peste tot, în restul ţărilor comuniste, mă refer la Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, scriitorii au fost mult mai preocupaţi de politică. Pentru ei, era de la sine înţeles să facă analiza politică şi socială a ţării în care trăiau. Se vede asta şi din operele lor. În România, nu prea găseşti similitudini în acea perioadă.” (Un interviu de Marius Cosmeanu pentru Revista de culturaCorso, viaNapocaNews)
Herta Muller: “Cartarescu a trait cu nasu-n vant”
Interviu acordat de Herta Muller ziarului Romania Libera:
S.F.: Mircea Cărtărescu declara pentru Frankfurter Allgemeine că înainte de ’89 scriitorii nu doar că aveau mai multe subiecte, rezistenţa la dictatură, dar aveau pe deasupra şi mai mult timp: „Sistemul era groaznic, însă aveam stabilitate şi fiecare ştia ce-l aşteaptă în ziua următoare”. Astfel de argumente ar putea explica de ce nu a existat o rezistenţă anticomunistă în România?
H.M.: Acesta este scriitorul român cel mai cunoscut în străinătate, iar ceea ce spune oglindeşte o stare de fapt. Ce a vrut el să spună: că a fost apolitic, că nu s-a interesat de nimic şi a trăit cu nasul în vânt. Eu n-am avut stabilitate şi, din păcate, în nici o zi n-am ştiut ce mă aşteaptă a doua zi. Mie în fiecare zi mi-a fost teamă că seara nu voi mai fi în viaţă. Ceea ce spune Mircea Cărtărescu arată multe despre el.
S.F.: Cum aţi putea defini acest gen de neimplicare?
H.M.: În limba germană există termenul „Mitläufer” (*), cel care merge cu ei: tace, încearcă să nu iasă în evidenţă, nu deranjează pe nimeni, se face gri.
(*) “Mitläufer” e un termen foarte dur in germana, pentru sustinatori pasivi si colaborationistii unei dictaturi.
(ViaAuftakt. Mai multe despre interviul scriitoarei,aici)
Acum sa vedem cine este, de fapt, Nicolae Manolescu, “marele” critic literar care, in “monumentala” sa “Istorie critica a literaturii romane” aparuta in 2009, nici macar nu a inclus-o la “mentiuni” pe cea care avea sa obtin Nobel-ul pentru literatura in acelasi an:
“Innoirea” – “Noi, scriitorii de ieri si de azi avem aceeasi misiune”
“Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei”. Dar nu numai muncitorul reflecta chipul omului nou.
Noi, scriitorii de ieri si de azi avem aceeasi misiune, dupa cum ne-au trasat-o diferitele forte politice conducatoare: Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Contemporanul, 23/24 August 1962)
“Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană”
Razboiul dintre Romania regala si Ungaria bolsevica incepea in noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919 cand Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui si garzile rosii maghiare atacau la Ciucea si Tigani posturile inaintate ale armatei romane. Contraofensiva romana a atins in patru zile zona Muntilor Apuseni si apoi linia raului Tisa. La Oradea romani, unguri, germani si slovaci “intampina pe romani cu flori si cu strigate de bucurie, scoase in limba lor”, scria Nicolae Iorga, pentru ca i-au salvat de bolsevici. La 30 aprilie si 1 mai, trupele romane au ajuns la Tisa pe intreaga lungime a frontului, reusind sa faca jonctiunea cu trupele cehoslovace in zona Csap-Munkacs. Imaginile care prezinta Armata Romana in Budapesta din acest numar al Dosarelor Ultrasecrete, fac parte din patrimoniul Muzeului Militar National. Lenin ii comunica telegrafic lui Bela Kun ca prin Basarabia, Bucovina si Galitia Uniunea Sovietica urma sa ajute Republica Sovietica Ungara. Oameni politici romani, ca Alexandru Vaida, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Ionel Bratianu, Constantin Angelescu aratau factorilor de decizie de la Paris pericolul pe care il reprezenta pentru Europa refacerea fortelor militare ale Ungariei Sovietice. Temerile erau indreptatite, intrucat la 20 mai 1919, armata Ungariei ocupa intreaga Slovacie. Urmatoarele atacuri ale armatei bolsevice maghiare s-au desfasurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declansarea la scara europeana a unor mari demonstratii muncitoresti pentru apararea Ungariei bolsevice. La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungara a atacat respingand armata romana pana la Oradea. A avut loc o contraofensiva si, dupa sapte zile de lupte crancene, trupele romane se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de rosiori comandate de colonelul Rusescu au pornit spre Budapesta unde au ajuns spre seara. Istoriografia a consemnat data eliberarii Budapestei de bolsevism ca fiind 4 august 1919, ziua in care generalul Mardarescu a primit defilarea trupelor romane in capitala Ungariei. Actiunea Romaniei a fost una sustinuta de Marile Puteri reunite in acea perioada la Conferinta de Pace de la Paris.
Reproducem in acest numar un amplu raport al serviciilor de informatii britanice din 31 mai 1919 care constatau pericolul existentei unei republici sovietice in mijlocul Europei, raport pastrat de Arhivele Nationale de la Londra la cota CAB/24/80. (George Damian)
Revolutia Comunista din Ungaria
Primele trupe romane au intrat in Budapesta in seara zilei de 3 august, insa data eliberarii Budapestei este consemnata in istoriografie ca 4 august 1919 Am primit de la Budapesta informatiile si documentele pe baza carora se poate face o estimare in privinta adevaratelor scopuri ale noului Guvern comunist, precum si a sanselor ca acesta sa devina unul stabil. Cu exceptia unui experiment scurt si partial din Franta in 1848, acum este pentru prima data in istorie cand doctrinarul comunist modern se gaseste in pozitia de a-si testa experimentele pe o “masina” care functioneaza la capacitate maxima; din momentul in care bolsevicii au preluat controlul Rusiei, masinaria a fost dislocata. Ca urmare, experimentul merita studiat cu atentie. Comunistii considera ca germanii erau in spatele revoltelor din Budapesta, avand agenti provocatori. Cu trei saptamani inainte de revolutie, mai multi agitatori au provocat “o furtuna” la unul dintre ziarele locale. Acestia au fost potoliti de trupele Guvernului, dar confruntarile s-au soldat cu moartea a sapte politisti si cu ranirea a 47 de persoane. Imediat s-a cerut arestarea comunistilor, acestia fiind considerati pericol public, fapt care s-a si intamplat, printre cele 30 de persoane arestate aflandu-se Bela Kun, Alpari si Bela Vago. Cei trei au fost interogati de politie si batuti cu patul pustii. Bela si Vago erau aproape morti in momentul in care au fost dusi in celule. Totusi, ulterior s-a stabilit ca incidentul nu avea legatura cu Partidul Comunist si ca exista un val de simpatie la adresa lor. Acestia au fost mutati intr-o inchisoare mai buna si ulterior eliberati. In momentul in care contele Karolyi a demisionat, el nu avea practic alta varianta decat sa predea tara socialistilor. Acesta erau un personaj tampit si orgolios, sustinator al Antantei in asemenea masura, incat la un moment dat a fost suspectat ca este agent al Antantei. El a ajuns la putere facand promisiuni pe care nu le putea indeplini, iar in momentul in care nu a mai putut face fata valului de critici, a adoptat ultima linie de rezistenta. Socialistii au refuzat functia solicitand cooperarea cu bolsevicii, iar acesti oameni, acceptand functia, au trecut la organizarea unui Guvern comunist in cea mai extrema forma. Pentru a le face dreptate, liderii comunisti nu au facut nici un secret din scopurile lor. La fel ca si in Rusia, acestia au optat pentru o serie de discursuri despre politica, propaganda si legislatie. Principala lor schema era destul de simpla: statul urma sa detina toate proprietatile publice si private, iar fiecare cetatean urma sa primeasca un salariu fix si sa plateasca o suma fixa pentru chirie si un pret fix pentru orice bun; nimeni nu trebuia sa fie nedreptatit. Pe de alta parte, din moment ce era necesara o “dictatura a proletariatului”, pana cand oamenii inceteaza sa tanjeasca dupa vechea ordine, sau ca sa folosim cuvintele lui Alpari – un membru al Guvernului – “pana cand inceteaza sa mai fie orbiti de perspectiva noii vieti glorioase”, acestia trebuie sa fie complet supusi Guvernului, cealalta varianta fiind moartea. Astfel, asa cum se va vedea, muncitorii trebuie sa-si indeplineasca sarcinile trasate rapid si eficient, fara sa protesteze; angajatii statului trebuie sa fie multumiti cu salariile pe care le primesc; proprietarii de magazine trebuie sa inventarieze marfa din depozite si sa o predea Guvernului; burghezii trebuie sa predea tot ce au dobandit pana atunci si ar trebui sa fie bucurosi daca vor mai avea vreun drept.
Poruncile comuniste
Acum doua sau trei saptamani, noile “10 porunci” comuniste au fost afisate in toata Budapesta. Acestea erau: 1. Aparati puterea proletariatului, care v-a scos din captivitate si v-a scapat de opresiunea contilor, bancherilor, proprietarilor de fabrici si a generalilor. 2. Sa nu aveti idealuri straine si nu va faceti idoli. Intotdeauna luptati pentru Ungaria Rosie, pentru ca aceasta sa devina cat mai puternica si mai perfecta. 3. Onorati Republica Sovietica si respectati ordinele acesteia. Republica Sovietica munceste pentru voi si voi trebuie sa luptati pentru ea. 4. Nu va pierdeti curajul. In ziua in care va veti pierde curajul, fostii asupritori isi vor recapata puterile. 5. Nu perturbati ordinea. Daca iesiti din rand veti fi precum o picatura de apa, iar inamicul va va putea distruge cu doar doua degete. Daca ramaneti alaturi de camarazii vostri, veti fi precum o mare victorioasa ce inghite vechea lume si aduce una noua. 6. Pastrati disciplina. 7. Nu uitati ca sunteti inconjurati de inamici, atat din interior cat si din exterior. Pasiti cu incredere, strangeti cu putere armele in maini, iar sabia adversarului va cadea si frontierele nationale vor fi maturate. 8. Nu lasati sa intre in randurile voastre nici o persoana care va incita la revolta, deoarece acela vorbeste limba inamicului. 9. Nu lasati sa intre in randurile voastre nici un agitator sau provocator. 10. Nu le luati bogatilor casele, vitele, pamanturile sau bijuteriile; lasati acest lucru in seama Consiliului. Doar astfel toate acestea pot fi ale voastre si ale semenilor vostri – mostenirea muncitorilor si a saracilor agricultori.
Guvernul comunist
La acest raport sunt atasate fotografiile liderilor comunisti, din totalul de 32, 25 fiind evrei. Se poate observa ca fiecare comisar e repartizat unui Departament. E bine sa oferim aici o descriere scurta a celor mai importanti dintre acestia:
Bela Kun Desi un personaj proeminent in ziare, Bela Kun este probabil cel mai putin important membru al Guvernului. El este cunoscut ca fiind o persoana inteligenta, care isi face singur reclama. In speranta ca va convinge muncitorii de faptul ca, in ochii lumii, revolutia depinde de viata sa, acesta este insotit in permanenta de sase garzi de corp inarmate, iar dormitorul sau este pazit zi si noapte de un gardian inarmat, iar in fata hotelului in care sta se gaseste o motocicleta dotata cu o mitraliera. Majoritatea ministrilor, mai seriosi, rad de acest teatru, deoarece viata lui Kun nu e in pericol. Unii dintre ei si-au cerut scuze, pentru ca au spus despre acesta ca este un aliterat si ca merita sa fie apreciat pentru ca tot ce a realizat a fost facut avand “dotarea” unui orator de mana a treia. Acestia sunt nervosi si nu se simt confortabil cand el se intalneste singur cu ministrii de externe; el este incantat de acest lucru, dar acestia sunt ingroziti de faptul ca acesta are dificultati in momentul in care incearca sa explice doctrinele comuniste. Eugen Hamburger Despre acesta se crede ca este un emisar al Statului Major german, dar in prezent acesta ocupa functia de comisar pentru agricultura. El este un german de la Institutul Virchow si a venit pentru prima data in Ungaria in urma cu doi ani. Acesta s-a stabilit intr-un oras mic din Somogy, unde a dus o viata simpla si a oferit ingrijiri medicale gratuite oamenilor. Ulterior, acesta a lucrat ca medic al trupelor aflat in pregatire, dar datorita faptului ca a luat parte la o rebeliune, a fost inchis pana la semnarea armistitiului. Desi nu era comunist declarat, inaintea Revolutiei Comuniste, acesta a organizat o miscare a taranilor si a ocupat o cladire importanta. La acea data, restul liderilor comunisti se aflau in inchisoare. Georg Lukacs Georg Lukacs e un fost profesor de filosofie la Universitatea Heidelberg si un critic de arta, in prezent fiind comisar pentru invatamant. Fiind fiul unui bancher, acesta avea o avere de aproximativ 3 milioane, bani pe care i-a dat Partidului Comunist sau la care a renuntat avand in vedere noile legi. El este autorul unui proiect educational ambitios, care prevede separarea copiilor de parinti si educarea lor, in unele din cladirile confiscate, pana la varsta de 24 de ani; acesta a incercat sa convinga aproximativ 9000 sau 10.000 de fosti functionari bancari, care erau someri, sa lucreze ca profesori in aceste scoli. El este un visator afabil. Joseph Saxe La 17 ani, acest evreu maghiar era membru al Partidului Socialist. Trei ani a fost corespondent la Berlin al unui ziar socialist maghiar si in 1904 a fost numit corespondent pentru “Vorwaerts” la Londra. A stat la Londra 10 ani si a plecat cu putin inainte de izbucnirea razboiului. Era foarte increzator in propriile capacitati. A fost foarte activ in cadrul Conferintei Socialiste de la Berna, iar in momentul in care comunistii au ajuns la putere el se afla la Amsterdam. Revenind la Budapesta, a aflat ca cei care l-au chemat au fost comunistii; el a afirmat ca e in fata unei dileme, deoarece nu voia sa ramana in Ungaria, avand in vedere faptul ca avea sansa sa ocupe un post important in cadrul Cabinetului britanic, cu putin inainte de izbucnirea revolutiei, pe care o considera inevitabila. In cele din urma, acesta s-a hotarat sa accepte postul in loc sa castige experienta, iar dupa aproximativ o saptamana a declarat ca a fost surprins de faptul ca administratia mai are surprize chiar si pentru un om de calibrul sau. Saxe spera ca la un moment dat va putea pleca la Londra. Probabil, daca ar sti ca acest lucru nu-i va fi permis sub nici o forma de comunisti, i-ar parasi pe comunisti si ar incerca sa se reabiliteze. In prezent el este comisarul pentru propaganda din presa si controlul telegrafului din Guvernul comunist.
Executivul
Exista un “Directorat al celor Cinci”, format din Bela Kun, Bela Vago, Sigmund Kunfi, Joseph Pogany si inca o persoana al carei nume nu-l cunoastem. Secretarul directoratului este Alpari, a carui fotografie nu am reusit sa o obtinem. El este creierul din spatele lui Kuhn.
El este un evreu cu viziuni idealiste si a avut un program atat de extrem incat a fost dat afara din Partidul Socialist din Ungaria inainte de razboi. A fost deportat din Germania datorita relatiei cu Liebknecht si a fost inchis de cateva ori pentru convingerile sale. Acesta sustine faptul ca “masele sunt nerecunoscatoare fata de comunism, acesta fiind cel care a scapat populatia de toate grijile”. Nemultumirile populatiei se refera la faptul ca, comunistii au fost cei care au anihilat orice speranta si bucuria de a trai. El explica acest lucru, prin faptul ca populatia a trait atat de mult in intuneric, “incat la ora actuala ea este orbita de glorioasa lumina a unei noi vieti libere”. In ignoranta lor, acestia doresc sa revina la starea anterioara de sclavie. Comunismul incerca eradicarea completa a capitalismului, astfel incat sa nu mai exite o relatie proprietar – sclav la care sa se revina. Abia atunci comunistii vor fi multumiti. Marele lui plan reprezinta acordarea de locuinte populatiei, detaliile acestuia fiind prezentate mai jos. Traducere de Ioan TUDOR / ZIUA
Vezi si Dosare Ultrasecrete
Inrobirea bolvevica a Ungariei Detin o traducere a tuturor legilor aprobate in a doua saptamana din aprilie. Acesta este un rezumat: Autoritatea suprema revine Congresului National, ai carui membri sunt alesi de Consiliile Comitatelor si oraselor, fiecare 50.000 de locuitori avand un reprezentant. Pentru Consiliul… Legatura Budapesta-Moscova Puterea pe care Guvernul Central o are asupra muncitorilor este una care nu ar fi fost tolerata in nici o alta tara. Potrivit hotararii 12, minerii nu isi pot schimba meseria si nu pot parasii locul de munca. Ei nu se pot inrola nici in Armata Rosie. Nici un muncitor nu poate renunta…
Churchill: Inarmati Romania impotriva Ungariei bolsevice! Viitorul premier britanic, Winston Churchill, cerea in martie 1919 ca Romania sa fie sprijinita cat mai rapid pentru a putea face fata amenintarii bolsevice din Ungaria. Intr-o sedinta a Cabinetului de Razboi, desfasurata in Downing Street Nr. 10, pe 24 martie 1919, Churchill, pe…
Fostul ministru de Externe al Romaniei, Stefan Andrei, il provoaca pe Petre Roman, pe care il considera autorul unei “minciuni grosolane”
Stefan Andrei (foto), fost ministru de Externe al Romaniei socialiste timp de sapte ani, pana cand a fost indepartat de Elena Ceausescu, in 1985, revine in exclusivitate pentru ZIUA cu noi dezvaluiri despre perioada regimului politic din Romania de dupa ocupatia sovietica. Revoltat de o declaratie de-a lui Petre Roman privind moartea tatalui sau, Stefan Andrei il provoaca pe fiul demnitarului comunist Walter Roman sa-si demonstreze afirmatia, considerata de fostul sef al diplomatiei drept “o minciuna grosolana”.
Walter Roman, una dintre cele mai sinistre figuri ale ocupatiei sovietice, nu a fost omorat de Nicolae Ceausescu, afirma Stefan Andrei, ca martor ocular. Comunist de frunte si membru al gherilelor internationaliste din Spania, apoi sef la Radio Moscova al echipei de criminali anti-romani Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi, Walter Roman s-a intors in Romania in 1944 pe tancurile sovietice, la propriu, ca locotenent-colonel in cadrul Diviziei “Horia, Closca si Crisan”. El a fost decorat de Moscova in 1945 cu “Steaua Rosie” si inaintat la gradul de general-maior. Conform unui istoric al perioadei sovietice, exista documente care atesta ca Walter Roman a militat pentru infiintarea statului independent “Transilvania”. Autor al celebrei sintagme “Dupa noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o cream”, Walter Roman a murit in 1983, in urma unei operatii pe cord, la 70 de ani. Stefan Andrei a fost arestat in 1990 si inchis timp de doi ani si cinci luni, desi Parchetul nu a putut dovedi niciodata acuzatia de “genocid” pe care i-a adus-o Ion Iliescu, prin intermediul Frontului Salvarii Nationale. Astazi, Stefan Andrei vrea sa corecteze neadevarurile istorice, intr-un interviu special pentru ZIUA.
“Eu fac eforturi foarte mari, in aceasta perioada, sa nu ma mai mir de ce aud, de ce citesc, de ce vad. De exemplu, pe 26 ianuarie anul acesta, a fost o emisiune la Realitatea TV. Si, in incheierea acesteia, Petre Roman a spus ca ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu’. Asta este una dintre cele mai grosolane minciuni care s-au aruncat public dupa decembrie 1989. Eu cunosc foarte bine cazul. Si il invit pe Roman sa raspunda: cum l-a omorat Ceausescu pe tatal lui, Walter?”, ne-a declarat fostul ministru de Externe. “Roman nu era un prieten de-al lui Ceausescu, dar avea un statut special: avea salariu de adjunct de sef de sectie, de ajunct de ministru. Era sef la Editura Politica, avea ce program voia el, putea sa scrie, era trimis peste hotare. Era genul de om care merge cu Partidul. Spunea: ‘Sa gresesti, dar sa gresesti cu Partidul decat sa gresesti impotriva Partidului’. Altceva: frecvent, mergea cu sotia la Karlovy Vary la tratament, pe banii Partidului; avea la Snagov o vila pe malul lacului – Vila 4 si, dupa aceea, Vila 92 -iar la mare statea intotdeauna la hotelul la care erau cazati strainii, reprezentanti ai partidelor comuniste veniti in Romania: Hotelul Astoria de la Eforie Nord”, isi aminteste Stefan Andrei.
La Paris pe pe banii PCR
“Cand s-a imbolnavit, cu aprobarea lui Ceausescu si cu banii Gospodariei de Partid a mers la un consult in Franta impreuna cu baiatul, cu Petre. Mi-a trimis si o scrisoare – eram ministru – in care ma ruga ca Ambasada noastra sa-i asigure masina la Paris si sa doarma la Ambasada. I-am dat indicatiile cuvenite ambasadorului: a dormit la Ambasada, a avut masina la dispozitie. Dupa consultul din Franta s-a intors in Romania si aici, doctorii, in frunte cu marele profesor Anastasatu, au recomandat operatia. Avea o tumoare pe plaman foarte aproape de inima. S-a internat la Elias. Eu am fost la el chiar in ajunul zilei in care a fost operat. Am stat la el vreo ora si jumatate. A doua zi a fost operat, de doctorul Coman. Dupa operatie, la un timp, a inceput sa scuipe sange. L-au cautat pe doctorul Coman si nu l-au gasit. L-au adus pe doctorul Iacob: mare chirurg, era general la Spitalul Militar. L-a operat din nou. Din pacate, nu a rezistat: avea 70 de ani! Asa a murit Walter Roman. Ei, cum l-a omorat Ceausescu pe Walter Roman?! I-a pus pe doctorii acestia sa-l omoare? A fost Ceausescu cel care a dat indicatii sa-si faca operatia, ca sa fie omorat? Dimpotriva: l-a trimis in Franta la consult, iar aici a avut toate avantajele. Asa ca este o crima sa spui ca Ceausescu l-a omorat pe Walter Roman. Sa dovedeasca! Cu ce l-a omorat? L-a otravit?”, reclama Andrei.
Ii publica Operele lui Ceausescu
“Walter Roman era foarte respectuos fata de Ceausescu. Nu uitati ca toate Operele lui Ceausescu erau tiparite la Editura Politica. Cand tinea Ceausescu o cuvantare, intr-o zi-doua aparea brosura: venea cu ea Roman personal sa i-o inmaneze. Astea erau raporturile intre ei; nu era nici o rivalitate in conducerea Partidului. Poate pe vremea lui Gheorghiu Dej sa fi fost, poate atunci cand Kadar ne-a zis: “Dati si voi autonomia Transilvaniei…”. El fost unul din oamenii principali folositi de Gheorghiu Dej si conducerea Partidului de atunci pentru a-i descoase pe ungurii care erau tinuti aici la Snagov: Imre Nagy si restul, executati apoi de sovietici la Budapesta. Dar pentru Ceausescu nu era nici un pericol, sa zicem ca Trofin sau Ionita. Pe el il interesa sa poata sa aiba conditii bune, sa publice, etc – acolo, la Editura Politica a aparut si teza de doctorat a lui Tismaneanu cu “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”. Asta este adevarul. Ceausescu are alte pacate, a comis alte greseli… Dar sa vii sa spui ‘Ceausescu l-a omorat pe tatal meu!’? Poate l-a “omorat” sub alta forma: de inima rea, ca n-a fost secretar general al Partidului in locul lui Ceausescu…”, conchide fostul ministru apreciat la vremea sa de toate diplomatiile lumii, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii. Au consemnat Victor RONCEA si Vladimir ALEXE ZIUA: Cum l-a omorat Ceausescu pe Walter Roman
Zilele trecute, Zoe Petre, fosta consiliera a presedintelui Emil Constantinescu, militanta pentru bombardarea civililor din Serbia si co-autoare a vanzarii Basarabiei de sud, Bucovinei de nord, Tinutului Herta si, da, si a Insulei Serpilor, catre succesoarea URSS, Ucraina, prin Tratatul tradator din 1997, a reusit sa se lateasca pe vreo doua-trei posturi TV. Am prins-o pe fosta secretara de Partid la Realitatea Tv, in timp ce-si sustinea cu sarg pupilul, pe Adrian Cioroianu, cel mai prost ministru de externe roman al tuturor timpurilor. Oare cat tupeu poti sa ai ca dupa ce ai ucis o parte dintr-o natie sa te intorci la locul crimei si sa mai si dai lectii?
Hai sa vedem doua opinii despre “doamna” Zoe Petre, de pe doua pozitii diferite: Valerian Stan cu o scrisoare catre “Romania literara”, nepublicata de redactia lui Nicolae Manolescu, si un mic comentariu, si Ioan Talpes, cu o punere la punct.
Despre Secretarul Partidului Comunist din Facultatea de Istorie
Redactiei “România literara” (un text trimis redactiei la 20 mai 2000)
Domnului Alex Stefanescu
Redactor sef
Stimate domnule Alex Stefanescu,
În numarul 19 al “României literare”, la rubrica “Revista revistelor”, s-a scris ca “Valerian Stan a acuzat-o de curând pe Zoe Petre ca pe vremea lui Ceausescu l-ar fi persecutat oral”. Daca referirea pe care “Cronicarul” dvs o face la mine nu este cumva o ironie, atunci sigur este o formulare din care cititorul nu are cum sa înteleaga ceva. Pentru ca, în definitiv, ce ar putea sa însemne o afirmatie ca aceasta: “Pe timpul lui Ceausescu X a fost persecutat de Y”? Va voi ruga, de aceea, sa fiti de acord cu publicarea rândurilor de mai jos. În vara anului 1989, am sustinut examen de admitere la Facultatea de istorie din Bucuresti. Am fost declarat respins, lucrarile fiindu-mi depunctate sever, atât la istorie cât si la filosofie. Contestatia pe care am facut-o mi-a fost “judecata” de d-na Zoe Petre, care mi-a respins-o si mi-a cerut sa nu mai insist pentru ca “aveam probleme de dosar” (între altele, fratele meu era preot). Pentru ca în ce ma privea decizia “cadristilor” era deja irevocabila, d-na Petre a venit la întâlnirea cu mine fara ca macar sa aduca cu ea lucrarile a caror notare o contestam (recent domnia sa a recunoscut, “cu stânjeneala”, ca regulile de atunci o obligau sa procedeze astfel). Prin urmare, în acest mod am fost “persecutat oral” de d-na Petre pe vremea lui Ceausescu. În toti anii de dupa 1989 am preferat sa nu vorbesc despre acest episod, pâna recent când o interventie publica a d-nei Petre, care ma implica, m-a obligat s-o fac.
Cu multumiri,
Valerian Stan
“Procesul comunismului”: o noua amânare
Raportul si “condamnarea comunismului”: la ce bun?
Într-un articol scris imediat dupa ce Raportul a fost publicat, fostul consilier al presedintelui Constantinescu, Zoe Petre, a sarit sa-l apere “preventiv-descurajator” de “detractorii lui de varii obediente fundamentaliste”. Daca mai e cineva care sa nu stie, Zoe Petre a fost si ea, la Universitatea Bucuresti, o activista de nadejde a Partidului; ba înca si mai mult “si o stiu pe pielea mea “o “cadrista” zeloasa si neînduratoare. De asemenea, un om care a facut mult rau, dupa 1990, partidelor istorice si celor ce încercau sa limiteze consecintele actiunilor antidemocratice ale Sistemului instaurat dupa înlaturarea lui Ceausescu. (Dupa 1989, putine cazuri am întâlnit în care “anticomunismul” sa fie mai sinonim cu impostura decât în cel de fata.) Tatal dumisale, academicianul ceausist Emil Condurachi, a fost un “oportunist aliniat conceptiilor de abrutizare a societatii prin cultura” (ne-o spune un martir al luptei împotriva comunismului, Cicerone Ionitoiu, dar si Paul Goma). Sa nu se îndoiasca nimeni ca gestul doamnei se explica altfel decât prin aceea ca Raportul Tismaneanu nu a retinut absolut nimic din toate acestea, desi ar fi trebuit sa o faca. Din punctul acesta de vedere, Raportul Tismaneanu a multumit pe practic toata lumea la Bucuresti. Pentru cei vii, meritele au fost multiplicate ca sa ajunga la toti iar responsabilitatile au fost trecute cu vederea de nimeni nu a zis nici pâs (Vadim Tudor, sa nu fie nimeni naiv, a fost, ca de fiecare data, diversionistul de servici al Sistemului). Liniste a fost si în tabara celor trecuti la cele vesnice: victimele si calaii nu puteau decât sa taca daca primele au fost uitate “si, vai, cât de mult au fost uitate “iar ceilalti daca o judecata venita prea târziu le-a pus în cârca, poate, si ce facusera cei în viata astazi.
Intre profesorii de morala ai societatii civile din Romania se afla si etern zambitoarea dulceata de la pag. 17 a cotidianului Ziua. Neschimbata fotografia ce-i autentifica “panseurile” o probeaza pe deplin actuala septuagenara Zoe Petre, fosta celebritate a Cotroceniului prin tandemul “vaca si prizonierul” cu care a gratulat în imensa-i bunavointa “hulitul fost Palat de Vara, al Pionierului, al … mai stiu eu cui, din buza dealului taberei lui Tudor Vladimirescu. Cine dracu o mai fi fost si acesta, ca nu-si mai aminteste nimeni! Ingenua si zglobie, ca acum 45 de ani la absolvirea facultatii, respectiva doamna n-are de gand sa paraseasca tribuna de constiinta a altora, desigur; despre a domniei sale, pare a considera ca si-a rezolvat-o prin bunavointa generalului Tanasescu. Exemplu de moralitate si corectitudine familiara, tandemul “vaca si prizonierul” a reusit sa uluiasca pe toti negociatorii si analistii occidentali printr-o performanta greu de egalat. Aflat în celebra vizita la Bucuresti, pentru a-i linisti pe romanii refuzati sa adere la NATO în vara anului 1997, fostul presedinte american, domnul Clinton, garanta cu convingere ca urmatorul val va avea în frunte, pe locul 1, Romania. Cum au reusit, respectiva doamna si fiul, este drept nu numai ei, sa lase Romania, în anul 2000, în afara “valului” numai ei o stiu, este drept nu singuri. As fi lasat-o în plata domnului – rautatile nu ma mai pot deranja chiar si produse de personaje ce nu-si pot clama prostia; fiind obligat sa-mi informez alegatorii asupra adevaratului Ioan Talpes, nu-mi pot permite clementa, mai ales cand este vorba de scorpii inteligente. Deci, stimata doamna profesoara, va rog sa va informati cititorii si pe mine cum l-am servit, fara sa clipesc pe presedintele Basescu: – “în obscura afacere Hayssam”; – “în apriga vendeta contra dlui Patriciu”. Asta, ca si cum dosarele din instanta si “aranjamentele” de la Bursa publicate chiar si pentru ochii dvs., le-ar fi comis presedintele Basescu si Ioan Talpes, într-o “apriga vendeta” contra iepurasului constiintei economice, financiare si politice romanesti, d-nul Patriciu. Trecand peste inspiratul termen de “trabant al d-lui Iliescu” – cu care ma gratulati, nu de altceva dar as fi obligat sa mentionez “trabantuta” d-lui Constantinescu – nu pot sa nu mentionez faptul ca mi-am dat demisia, în scris, de patru ori de la sefia Serviciului de Informatii Externe, de la prima întalnire cu domnul Constantinescu, din decembrie 1996 si pana în iulie 1997. Dupa ce mi-am dat demisia din functia de ambasador al Romaniei la Sofia, m-am alaturat d-lui Ion Iliescu, cu aceeasi simpatie, încredere si respect, fiind convins ca vom reusi sa relansam negocierile pentru NATO si UE, chiar daca aveam mari rezerve fata de moralitatea si patriotismul unor personaje din conducerea Partidului Social Democrat. Nu vad unde, distinsa doamna, gaseste motive de acuza: sa fie oare reusita intrarii în NATO sau recomandarea de deschidere a negocierilor pentru UE, actiuni si momente ce au consemnat si o importanta contributie a lui Ioan Talpes? Cat despre “vendeta” purtata de presedintele Basescu, ajutat de Ioan Talpes, fara sa clipesca, sa fi ajuns respectiva doamna în faza unei amnezii cronice? Sau este vorba de fondurile fundatiilor d-lui Patriciu, Marin si nu numai, acordate distinselor persoane din “elita” purtatoare de zgarda finantata? Sa fie “solutia morala” anularea dosarelor aflate în instanta? Nimic mai usor pentru constiinta fanariotilor, dintotdeauna.
Intelegerile Budapestei cu Kremlinul La inceputul celui de-al doilea razboi mondial, chestiunea teritoriala basarabeana si cea transilvaneana erau strans conexate in conceptia sovietica. Politica dusa de Comintern, ca Romania sa cedeze acele teritorii impreuna cu Bucovina si Dobrogea, a fost revigorata dupa criza cehoslovaca din 1938, cand… Proiectele URSS privind Transilvania Horthy ar fi incercat sa satisfaca solicitarea Moscovei de neimplicare militara in schimbul Transilvaniei, dar directa subordonare a fortelor Honved comandei germane, in perioada 1941-1942, au facut acest lucru imposibil. Situatia s-a schimbat, in primavara lui 1943, odata cu numirea la conducerea Fortelor…
Istoricul american Larry Watts ofera cititorilor nostri de aceasta data o analiza asupra rolului jucat in Romania de Comintern – a III a Internationala Comunista creata de URSS pentru “exportul revolutiei”. De fapt Cominternul nu a fost altceva decat o retea globala de spionaj, folosita ca atare de bolsevicii de la Moscova. Romania a devenit una din tintele principale ale Cominternului, trebuind pedepsita pentru zdrobirea regimului bolsevic din Ungaria al lui Bela Kuhn. Tot Cominternul a constituit o prima alianta intre fortele maghiare si ruse care au lansat teoria “Romaniei imperialiste” care trebuia dezmembrata cu orice pret. Romanii erau reprezentati in Comintern de bulgarul Rakovski – iar dupa constituirea Partidului Comunist Roman acesta a fost condus exclusiv de ne-romani. (…) Cominternul – agentie de spionaj Mai important, Cominternul constituia sediul unei retele clandestine internationale de agenti, care operau impotriva guvernelor din statele lor de origine, in serviciul “revolutiei mondiale” care, prin “centralizarea democratica”, devenise sinonima cu Moscova. Sarcinile principale ale Cominternului erau finantarea acoperita, propaganda alba si neagra si spionajul direct, toate acestea in scopul construirii unei retele de partide comuniste necesare pentru doborarea “revolutionara” a adversarilor. Operativii Cominternului nu au avut prea multe probleme in realizarea transferului de la conspiratia politica acoperita, la munca de informatii oficiala. Ei erau deja, in principal, agenti de informatii, care operau pentru o putere straina si foloseau metodele invatate la Moscova: nume false, documente false, legende, comunicari criptate, casute postale oarbe, finantari acoperite, construirea de retele si contrafilajul. Tentativele de a-i exonera pe Cominternisti de a fi fost agenti sovietici, facand deosebirea intre acestia si ofiterii de informatii sovietici, nu tine cont de aceasta realitate fundamentala. De exemplu, viitorul conducator maghiar Imre Nagy a fost cominternist si agent NKVD, cu toate ca s-au facut incercari de negare a ambelor afilieri. Eforturi similare au fost facute referitor la Valter Roman, Silviu Brucan si Leon Tismaneanu, ultimul fiind unul dintre primii doi cei mai bine platiti agenti sovietici din 1945. Toti cominternistii trimisi peste hotare erau agenti sovietici. Nu existau granite fixe intre munca de partid si cea de spionaj sau intre diversele servicii ale tinerei comunitati de informatii sovietice, iar cominternistii treceau constant de la o activitate sau organizatie la alta. Continuarea la Cominternul impotriva Romaniei
In 1924, cand Moscova a anuntat crearea Republicii Socialiste Sovietice Autonome a Moldovei – “baza Romaniei sovietice” – care in cele din urma “va elibera fratii care gemeau sub jugul oligarhiei”, centrele sovietice de informatii din Odesa si Tiraspol au condus o “revolta”, cu centrul in orasul basarabean Tatar Bunar, care a fost rapid inabusita de Siguranta si de militarii romani. Müntzenberg si Gibarti au montat apoi o campanie “umanitara” internationala, impotriva autoritatilor romane pentru eliberarea “taranilor si muncitorilor nevinovati” adusi in fata tribunalului. Intelectualii Romain Rolland si Henri Barbusse au fost foarte usor de inrolat in aceasta campanie, din moment ce colegul lor, secretar la asociatia Amsterdam-Peyler, Alex Kellerman (Sandor Nogradi) era tot agent OMS. Gibarti si seful lui au activat apoi in SUA, creand nenumarate organizatii umanitare, producand filme la Hollywood si adunand semnaturi ale senatorilor si congresmanilor SUA pe petitiile lor. J.Peters (Joszef Peter), veteran al Armatei Rosii maghiare, a condus Departamentul pentru Minoritati Nationale al Partidului Comunist din Statele Unite ale Americii (CPUSA) inainte sa devina seful “aparatului secret” ilegal al CPUSA, intre 1929 si iunie 1938. Confirmat in functie de ofiterul de legatura al Cominternului din SUA, John Pepper (fostul comandant in Armata Rosie maghiara, Joszef Pogany), el a lucrat in principal pentru spionajul Cominternului si, deci, cu GRU si NKVD INO. Penetrand Departamentul de Stat al SUA, serviciile armate, Departamentul de Interne etc., Peters a creat reteaua de spioni care ii includea pe Whittaker Chambers si Alger Hiss si a pus bazele masivei infiltrari a primei agentii de spionaj americane: Biroul pentru Servicii Strategice (Office of Strategic Services – OSS) din perioada razboiului. Penetrarea extensiva a sectiilor balcanica si maghiara din departamentul de analiza si cercetare al OSS, au permis Moscovei nu numai sa capete o imagine interna inestimabila asupra perceptiilor si intentiilor SUA, dar sa si influenteze analizele intr-o directie favorabila. Continuarea la Asalt asupra Romaniei
January 13th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
