“Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania”
“Românii sunt un popor fără istorie … destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. … Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. …Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”– Fredrich Engels, ianuarie 1846
Prefata
Cercetările pot conduce uneori mult mai departe decât se anticipa. Aşa s-a întâmplat şi în cazul acestei cărţi de care m-am apucat aproape accidental. În 2002, lucram la diverse proiecte legate de reforma serviciilor de informaţii din România şi din fosta Europă de Est, inclusiv la un volum realizat cu contribuţia unor profesionişti în domeniul informaţiilor şi al propriilor mele analize asupra procesului. Într-un timp destul de scurt am ajuns la convingerea că procesul de reformă din România diferea fundamental de oricare alt proces din fostul bloc sovietic şi că era aproape neinteligibil fără o expunere completă a dinamicii revoluţiei din decembrie 1989 şi a anilor de izolare care i-au succedat. Nu a trecut mult până când am realizat că aceste deosebiri aveau rădăcini mai adânci şi că, pentru înţelegerea lor, era necesară o cercetare mai directă a naturii relaţiilor din cadrul blocului sovietic în perioada războiului rece şi pe cele dintre România şi vecinii ei chiar anterior comunismului. Astfel a început un voiaj intelectual care a condus la descoperiri ce uneori m-au surprins, alteori chiar m-au şocat, aducând la lumină relaţii asupra cărora anterior doar se speculase sau erau total inimaginabile şi care, în schimb, au făcut lumină asupra unor comportamente şi atitudini care au persistat mult după ce comunismul şi-a dat duhul.
Nicolae Manolescu: “Am fost, la rândul meu, trimis la şcoală de mai multe ori pe când eram tânăr. De exemplu, de Călinescu. Am avut două incidente cu el. Unul, când i-am comentat volumul de poezii Lauda lucrurilor, în 1963, cred. I-a displăcut, probabil, ceva (deşi, evident, îi lăudam Lauda fără rezerve) şi a reacţionat în felul lui violent. I-a scris câteva rânduri lui G. Ivaşcu, arătându-se supărat că nu mi-a cenzurat cronica din “Contemporanul”. Cum adică, se întreba el, “poetul face caz de romantism”? Expresia, destul de nefericită, era a mea. Nu ştiu ce a găsit Călinescu de reproşat ideii ca atare. Un an mai târziu, comentam ediţia a doua a Scrinului negru. Când apăruse prima, nu scriam cronică. Şi remarcam “propensiunea spre grandios” (azi aş zice înclinarea!), hiperbolele, exagerările portretistice, şarjele etc. Călinescu i-a scris din nou lui G. Ivaşcu: de data asta motivul supărării era limpede. L-a reluat într-o Cronică a optimistului, fără a mă numi… Călinescu ţinea (şi din oarece oportunism) să fie remarcat realismul din romanul său. Personajele erau cum erau istoriceşte, fără umbră de caricatură. Asta era ideea. Scrisoarea conţinea caracterizări şi mai dure. Eu eram “ipochimenul” care nu pricepe… codul cultural. Ca să vezi! Nu ştiu ce s-a ales de cele două scrisori.” (Sursaaici)
Din stenograma intalnirii lui Nicolae Ceausescu cu un grup de scriitori,13 martie1981
„Tov. Nicolae Manolescu:
Mult stimate tovarase secretar general,
Imi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas.
Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.
Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.
Din pacate, tovarase secretar general, ne gasim aici, in fata Domniei Voastre, nu ca sa discutam cu presedintele statului si partidului probleme de fond ale literaturii romane, ceea ce ar fi fost de dorit, si ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi, ci sa discutam, din nou – eu, in ce ma priveste, vin pentru prima oara in fata dumneavoastra – aceleasi probleme, sa discutam din nou despre aceasta atmosfera care domneste in viata literara, de raporturile in cadrul scriitorimii noastre.
Suntem aici, tovarase secretar general, solicitand atentia Domniei Voastre din cauza acestor contradictii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Exista un raport care leaga aceste realitati. Spre exemplu, exista un raport mecanic, dovedind ca o literatura se poate face intr-un climat bun, dar exista si unele resentimente care la un moment dat denigreaza aceasta literatura. De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. Si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca operele unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre.
Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati. Tin la aceasta expresie, pentru ca mi se pare ca numai in acest cadru legal cultura se poate dezvolta firesc, fara a secreta aceasta otrava care poate duce la nemultumiri si ura.
Lucrarea monumentala de istorie secreta a expertului militar american Larry Watts, cel mai bun cunoscator al adevarurilor Romaniei contemporane dintre istoricii straini preocupati de batalia dintre cele doua blocuri militare ale Razboiului Rece, intitulata in engleza With Friends Like These … The Soviet Bloc´s Clandestine War Against Romania (volumul I) cu varianta de titlu Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!…, va fi lansata in premiera in limba romana, exact peste o saptamana, joi, 12 Mai, la Biblioteca Centrala Universitara, orele 1600, urmand sa mai aiba loc o lansare la Targul de Carte, pe 28 Mai. Pana atunci, portalul Ziaristi Online va ofera, in exclusivitate, o prelegere tinuta de dr Larry Watts la o recenta conferinta organizata de Woodrow Wilson Center in colaborare cu CIA, in urma desecretizarii unui nou set de documente din arhivele principalului serviciu de intelligence al Statelor Unite, revelant pentru blocul comunist. Desfasurarea de diapozitive de mai sus a fost derulata pe ecranul conferintei din Washington DC in timpul prelegerii privind pozitia Romaniei si a lui Ceausescu fata de URSS si Pactul de la Varsovia, pe care o publicam, in original, mai jos.
Isabela Vasiliu-Scraba: Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Despre inocularea ruşinii de a fi român
Motto: “Toţi depresivii sînt tipuri eminamente subiective…Ei sînt singurii care coboară în adâncimile vieţii pînă acolo unde aceasta se îmbină cu moartea… Politicul aparţine domeniului exteriorităţii. Din acest motiv, valorile politice sînt la periferia valorilor spirituale”(Emil Cioran, 1932)
După instalarea lui Iliescu la cârma ţării si a lui Andrei Pleşu la cârma culturii, scrierile lui Emil Cioran, care în comunism circulaseră xeroxate pe sub mână, au putut fi cumpărate din marile librării, îmbogăţind avuta editură Politică, sub numele ei de Humanitas (1). E drept că noul nume cam aminteşte de ziarul comunist l’Humanite care a încercat fără succes să-l deposedeze în 1960 pe Vintilă Horia de Premiul Goncourt, acuzându-l fără bază şi pic de jenă că “ar fi susţinut înfiinţarea lagărelor de exterminare în Germania nazistă” (v. Th. Cazaban în dialog cu C. Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca, Echinox, 2002, p. 125). Din atacul foştilor ideologi comunişti manifestând o inexplicabilă alergie la scrisul unui romancier de faimă internaţională s-a văzut câtă dreptate a avut Vintilă Horia când şi-a tot amânat întoarcerea în România regimului Iliescu-Roman. Într-una din scrisorile trimise din Spania în primele luni de “democraţie prin rotirea cadrelor” (M. Cantuniari, Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, Ed. Humanitas, 2007) romancierul premiat de Academia franceză consemna următoarele: “Aţi aflat că Adevărul şi Tineretul liber au publicat ştirea după care aş fi acordat un interview nu ştiu cărei reviste în limba română din Israel şi New York, care a fost reprodusă de ziarul Independent din Londra, interview în care mă autoprezentam ca fruntaş al Gărzii de fier şi insultam pe Petre Roman. Am desminţit totul printr-un interview telefonic cu BBC şi i-am scris pe aceeaşi temă lui Mircea Dinescu. Este îngrozitor. N’am făcut parte din nici un partid, deci nici din Garda de Fier, care m-a scos din postul de ataşat de presă la Roma” (Vintilă Horia, 27 febr. 1990 în op. cit., p.334). Scrisorile lui Vintilă Horia către traducătorii săi Mihai si Ileana Cantuniari (prima pe 2 martie 1989, ultima din 19 nov. 1991) fac să transpară cadrul libertăţii post-comuniste, precum si aspecte de continuitate în politica editorială dinainte de 1989: dacă Editura Politică nu l-a publicat pe Vintilă Horia (2), nici Humanitas nu o va face. Pentru autorul volumului Les clefs du crepuscule(1990), -scriitor tradus în peste 20 de ţări fără dirijismul folosit pentru împrăştierea operelor şi omagiilor soţilor Ceauşescu înainte de 1990 şi după aceea pentru operele şi omagiile lui Andrei Pleşu (3) -, exilul nu s-a încheiat cu împuşcarea Ceauşeştilor (v. rev. Cristian Bădiliţă în rev. Rost, 16/2004). În post-comunism Vintilă Horia, care l-a susţinut pe Constantin Noica în încercarea sa de a-l face cunoscut în Vest pe filozoful Lucian Blaga, a putut constata înmormântarea ultimului proiect noician nefinalizat nici de discipolul preferat devenit director de editură, nici de discipolul ajuns ministrul culturii la vremea când au fost distruse atât fresca de pe tavanul Castelului Haşdeu de la Câmpina (v.Isabela Vasiliu-Scraba, “Religion, architecture and occultism in the Mystic Castle of the ‘Two Iulias’ (2 VII)”), cât şi frescele Olgăi Greceanu din Biserica de la Bălteni (judeţul Dâmboviţa) pictată gratis în 1946 şi repictată de Olga Greceanu în 1972 (v.Adina Nanu, “Biserica din Bălteni”, în vol. Olga Greceanu, Bucureşti, Ed. Centrul de cultură Palatele Brâncoveneşti, 2004, p. 49-50).
“Dirijată de interese pe care majoritatea cititorilor le ignoră” (Horia Stamatu, Punta Europea, enero 1956, nr.1, pp. 9-21), difuzarea post-decembristă a scrierilor lui Emil Cioran (premiat de Academia franceză ca şi Vintilă Horia, sau Mircea Eliade) a fost însoţită de masiva răspândire de citate alese pentru inocularea unor anumite atitudini si dispoziţii mintale. Efectul şi ţinta manipulării de două decenii au apărut în toată nuditatea lor pe 8 mai 2010, când un tânăr a consemnat pe post de comentariu la un interviu luat lui Andrei Pleşu de Daniela Oancea că lui îi este ruşine că s-a născut român, că el nu mai vrea să fie român.
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Manolescu Apolzan Nicolae, Ambasadorul Romaniei la UNESCO
Stimati Domni,
Va scriu in calitate de simplu cetatean al Romaniei. In primul rand permiteti-mi sa va felicit pentru activitatea dvs recenta privind controlul averilor liderilor sindicali, conform noii Legi ANI, cerinta sustinuta de senatorul Iulian Urban inca de anul trecut si, la randul meu, de mine personal, pe vremea cand activam in presa centrala. Sa speram ca, intr-un viitor nu prea indepartat vor urma la rand si jurnalistii “de elita”, dupa magnatii sindicali, conform legii bunului simt si urmatoarei variante a Legii ANI.
Pana atunci, va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
La data repectiva, teoretic, Manolescu Apolzan Nicolae se afla la post, la Paris, impreuna cu sotia sa de la acea vreme, Manolescu Apolzan Ioana, angajata pe post de Secretar III si castiga 40.888 Euro, el si 25.129 Euro, ea. Fata de anul precedent, 2008, constatam ca li se marise salariul de la 32.304, el si de la 17.028, ea.
Cum de la acea data el a uitat sa mai depuna vreo Declaratie, conform Legii, am urmarit totusi evolutia lui prin deja fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana, acum promovata la rangul de Secretar II la aceeasi Legatie, care si-a depus ultima Declaratie la 25.10.2010. Conform acesteia, salariul celor doi era anul trecut de 37.547 Euro si 19.064 lei, el si de 22.995 Euro si 15.493 lei, ea.
De asemenea, domnul ambasador si-a pastrat si postul de profesor la Universitatea Bucuresti (conform portalului acesteia: https://www.unibuc.ro/ro/cd_nicomanolescu_ro), cat si cele de la urmatoarele institutii, la care, teoretic, activeaza in acelasi timp in care este si ambasador la Paris si de unde incaseaza remuneratii mai mult sau mai putin consistente, respectiv: Uniunea Scriitorilor din Romania, Presedinte – 56.580 lei; Academia Romana, (doar) Membru corespondent – 36.144 lei; Fundatia Romania Literara, Director General – 2723 lei; ziarul Adevarul, Colaborator – 31.166 lei; ziarul EvZ, Colaborator – 17.760 lei; Societatea Romana de Radiodifuziune, Colaborator – 2940 lei; CopiRo, Drepturi de Autor – 2072 lei; Editura Litera, Drepturi de Autor – 5649 lei; Editura Paralela 45, Drepturi de Autor – 66.693,3 lei. Aceasta era situatia pe 2009 – 2010, dupa cum transpare din Declaratia de Avere depusa la MAE de fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana (https://mae.ro/node/5132). De atunci, nu mai stim nimic…
Desigur, va rog sa studiati si in ce masura un astfel de om ocupat nu cumva atinge si sfere ale incompatibilitatii, conform aceleiasi Legi ANI.
Totodata, va rog sa luati in considerare si faptul ca domnul ambasador se afla deja la varsta senectutii si, la cei 72 de ani ai sai, a depasit cu vreo sapte anisori varsta de pensionare, conform vechii dar si noii Legi promulgate de presedintele Traian Basescu, totodata sef al diplomatiei Romaniei. Probabil sub-seful diplomatiei, dl Teodor Baconschi, a uitat prioritatile MAE enuntate de colegul sau Mihai Razvan Ungureanu si aprobate si de presedintele Traian Basescu, respectiv “lupta impotriva gerontocratiei” din aparatul Ministerului de Externe. Sa spunem ca varsta nu ar conta daca domnul ambasador ar arde zilnic ca o torta a culturii romane pe meridianele internationale, conform pozitiei sale de reprezentant al Romaniei la UNESCO inca din 2006. Insa, cu exceptia unor documente de atestare a unor situri UNESCO, ultima activitate a Romaniei, conform portalului oficial al organizatiei dateaza din… 2005 – https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/.
Dupa cum ne informeaza colegii sai din Ministerul de Externe, chiria pe care o plateste Romania pentru resedinta ambasadorului Manolescu Apolzan Nicolae de la Paris este de 11.000 Euro lunar, plus cheltuieli curente. Ca atare, de cand este ambasador, numai pe chiria aparatamentului sau ultracentral, Romania a platit peste 550.000 Euro. Plus salariile sale si ale sotiei (acum fosta sotie), inca circa 250.000 euro. De-a lungul acestei perioade, Manolescu Apolzan Nicolae a facut practic naveta Bucuresti – Paris, pentru a-si putea acoperi o parte din celalalte multiple obligatii ale sale. Le-a facut pe banii MAE sau pe banii sai?, o alta intrebare de bun simt, care probabil ar trebui sa intre mai curand in atentia Curtii de Conturi a Romaniei si relatiei acesteia cu Minsterul de Externe.
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
“1) Intr-o fisa a Securitatii privitoare la V.T. [n.n. atentie ! ], elaborata in primavara anului 1987, publicata de Mihai Pelin in anii 2000, se specifica printre altele urmatoarele:
a/ lui V.T. i s-a aprobat o viza de calatorie in Franta si Spania (impreuna cu mama, Hermina M);
b/ V.T. nu a mai calatorit in tari capitaliste, nici in tari socialiste;
c/ V.T. nu are rude in alte tari;
d/ V.T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de calatorie.
Nedumerirea in legatura cu cele mentionate in raportul de la acea data, vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleasi institutii. De exemplu, din documente ale Directiei de Informatii Externe ,din anii ’70, reiese ca V.T . avea rude in mai multe tari precum: Franta, pe Cristina Boico (sora mamei si fiica acesteia, Olga si Andrei Boico, fiul Cristinei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verisoara tatalui lui V.T., in URSS, Tismenetchi Nahona (sora tatalui lui V.T).
Mai mult, V.T. voiajase in anii 70 si in tari capitaliste (RFG) si in tari socialiste (RDG).
Momentul intocmirii fisei respective, primavara 87, este de asemenea , foarte important, deoarece atunci V.T. impreuna cu Dorin Tudoran si Michael Radu au obtinut fonduri de la National Endowement for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanti din Romania). Revista era distribita in Romania pe diverse cai si comentata la Europa Libera. Acest grup, prin Agora, erau primi reprezentanti ai opozitiei din Romania finantati de guvernul american , dezvoltind grupurile de mai tirziu ale societatii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., in continuare finantate cu sume semnificative pana in anii 93-94.
Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta ca V.T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protectie, intr-un moment cheie, din partea unor persoane foarte influente in conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica exceptia acordarii vizei de calatorie… Cum interpretati ? Cine ar fi avut puterea sa ghideze producerea si scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte? Cu rezultatul ca acea “fisa curata” a permis crearea grupului de reprezentare a actiunilor sponsorizate in Romania. (De remarcat ca V.T. a fost contestat vehement inainte si dupa initierea acelor programe. V.T. a intimpinat greutati pentru emigrarea in S.U.A. A putut emigra prinr-o casatorie aranjata , divortand apoi imediat ce si-a obtinut resedinta permanenta ).
2) V.T. are doua surori, amandoua nascute in URSS. Una dintre ele, Rodica, casatorita Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat in apropierea Elenei Ceausescu. Dupa activitatile “anti” Ceausescu ale lui V.T., cum poate fi interpretata aceasta alta exceptie ?!
3) Rapoartele Directiei de Informatii Externe, dar si alte surse, sugereaza discret ca V.T. ar fi avut un comportament ( ….) atipic cunoscut. Numele unui profesor important si foarte apropiat de V.T. si al unui coleg cu care a tinut legatura multa vreme dupa plecare ar contura ceea ce se sugereaza. Cum ar fi putut influenta aceste date evaluarile analistilor securitatii vis-a-vis de V.T.?
4) Cu numele ofiterilor “G” si “M. L.” sunt semnate mai multe rapoarte, in diferite perioade, referitoare la V.T. si Hermina T. Ar fi posibila identificarea lor ?
Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contribui la dezlegarea misterelor care plutesc in jurul “itinerariului” lui V.T.”
Am încheiat citatul.
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe, care apar în dosarul cazului cu numele lor de serviciu, s-au ocupat de… marşrutizări şi infiltrări de agenţi în obiective străine, inclusiv în “redactiile posturilor de radio ostile României”. Fără comentarii!
Ofiţerii Centrului de Informaţii Externe consemnau că “obiectivul are rude stabilite în străinătate, după cum urmează (…) şi a mai efectuat călătorii turistice în (…)”, în timp ce ofiţerul din unitatea serviciului intern nu a menţionat aceste elemente, cu şase ani înainte, în susţinerea avizului pentru eliberarea paşaportului.
În legătură cu această neconcordanţă şi aspectele ridicate de investigatorul republican se impun câteva precizări:
1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Extene faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile “lăsate la aprecierea unităţii serviciului intern”, pentru ca în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea, astfel, în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru “neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate” a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al securităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.
2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de Informaţii Externe, faţă şi de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tismăneanu.
3. În mai multe cazuri, persoanele “anti” Ceauşescu, cu o oarecare notorietate, care au ajuns în străinătate, au avut ca numitor comun stimularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, folosindu-ne steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată împotriva regimului din România, KGB îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.
4. În 1987, în plin avânt al “perestroika şi glasnosti”, nu trebuie omisă conlucrarea subterană (“interservicii”) a marilor puteri, care pregăteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.
5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care KGB să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât să apară la iniţiativa altora şi să încerce ulterior abordarea lor.
6. Plecarea lui V.T. în străinătate s-a realizat “pe firul scurt”. Pentru cine nu ştie, denominaţia semnifică o intervenţie pe telefonul “S”, deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei sale, pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan
Publicat si decotidianul.ro
PS: Am pus de doua ori aceasta informare ca sa fiu sigur ca e inteleasa 🙂
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul mai jos, din arhiva Civic Media).
Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi unde-şi focalizau interesul? Cităm:
Un intelectual de stanga, dar in primul rand intelectual, profesorul Claude Karnoouh pare indragostit de Romania la cat timp a petrecut in tara noastra. Antropologul a fost citat de Ziaristi Online in contextul accentuarii politicii secesioniste maghiare in Romania, in articolul Claude Karnoouh: Autonomia “Tinutului Secuiesc” ar crea un ghetou » care reproduce un fragment din cartea sa “Duşmanii noştri cei iubiţi”, capitolul “Transilvania: iarăşi si dintotdeauna”.Claude Karnoouh s-a nascut in martie 1940 la Paris, unde si-a facut si studiile superioare. Din 1959 si pina in 1965 a urmat studii de stiinte (fizica si chimie) la Sorbona, iar din 1966 pina in 1969 studii de stiinte umane (filosofie, antropologie sociala, sociologie si lingvistica) la Universitatea Paris X Nanterre. Incepand din 1970 este membru al Centrului National de Cercetare Stiintifica din Franta (CNRS) si a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). Ganditorul francez a fost profesor la Babes-Bolyai si in prezent este profesor invitat la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti (fosta Academie, fostul Institut de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”).
Claude Karnoouh are darul de a spune lucrurilor pe nume. El este cel care a zgariat urechile fine ale dilematicilor afirmand transant: “Intelighentia romåna are de demult un sens al slugarniciei exceptional de bine dezvoltat”. Tot el este cel care a radiografiat secta lui Tismaneanu in doua propozitii: “Pe scurt, toţi aceşti parveniţi care îşi cântă acum profesia de credinţă anticomunistă, servindu-şi stăpânii în calitate de lachei cu normă întreagă, joacă un rol capital în proiectul de amnezie naţională. Ei sunt la microfon pentru a face uitate originile părinţilor lor, altfel spus, pentru a ascunde nivelul social de unde au provenit ei şi felul în care au fost obţinute aceste transformări sub egida regimului comunist” [Revista Cultura].
De aceea, pentru a-l prezenta mai bine cititorilor nostri, am considerat benefic sa-i publicam si parerile despre societatea romaneasca – pe langa cea despre ghettoizarea maghiarilor -, dupa cum sunt lansate, verde-n fata, intr-un interviu acordat in luna ianuarie Cristinei Bobe de la HotNews. Prezentam aici cateva extrase edificatorii:
“Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista”
“Din anumite puncte de vedere mi se pare mai interesant in Romania decat in Franta. Discutiile cu studentii sunt mai interesante, chiar daca studentii sunt un pic tacuti. In Franta este prezent un conformism atat de dreapta, cat si de stanga care este extrem de plictisitor. In ultimii 30-35 de ani, in Franta, s-a instituit un fel de autocenzura. Pe anumite teme, ideile care se vehiculeaza ajung sa fie destul de penibile. Spre exemplu, in filosofie, ceea ce este legat de Heidegger. La un moment dat se vorbea la curs despre Heidegger, iar din sala s-a ridicat un student si a spus: “Este interzis sa vorbiti aici despre un ganditor nazist!”. Eu l-am dat afara, iar el s-a dus sa faca plangere la seful departamentului.
La fel se intampla cu aceasta cale de gandire germana, cum ar fi in filosofia politica cu Carl Schmitt. Nu trebuie sa vorbim despre istoria ideilor legate de comunismul real sau fascismul italian. Intotdeauna este cineva care vrea sa te opreasca sa vorbesti. Faptul ca are o idee opusa nu este o problema. Fiecare are ideile lui. Insa faptul ca cineva incearca sa te opreasca sa vorbesti devine din ce in ce mai penibil. (…)
Aici, [in Romania], anticomunismul este o gargara. Singurii anticomunisti nu sunt deloc prietenii mei politici, dar sunt anticomunisti adevarati: legionarii, greco-catolicii si catolicii maghiari. (…) Nu sunt prietenii mei politici, insa faptele lor trebuie sa le recunoastem.
Anticomunismul astazi este lipsit de importanta. Adeptii lui se plang poate ca nu au actionat atunci cand trebuiau sa actioneze. Istoria a trecut. Au ratat momentul istoric. Un moment istoric ar fi fost greva din Valea Jiului sau revolta din ‘87 de la Brasov.
Oamenii care au facut adevarate crime in perioada comunismului nu mai sunt in functii cheie pentru ca ei nu mai sunt in viata. Perioada cu adevarat criminala a regimului comunist din Romania este perioada Dej, nu cea a lui Ceausescu.
Ceea ce este cu adevarat periculos este faptul ca Liiceanu, Plesu etc. isi pot etala dizidenta, in timp ce dizidenta adevarata era in timpul lui Dej. Unde erau Marius Oprea, Liiceanu, Patapievici, Plesu, Mihaies in anii ‘70-‘80? Cine crede ca Meditatia Transcendantala a fost o disidenta? A fost ceva monden si o capcana organizata de Securitate ca sa le produca teama intelectualilor. Nu a fost nimic altceva. De ce nu am auzit nimic despre ei atunci cand eram in Romania in anii ‘70?
(…)
Faptul ca astazi intalnim putini oameni care mai pastreaza o credinta autentica este o urmare a modernitatii, fie comunista, fie capitalista. In Europa de Vest este acelasi lucru. Biserica este in cadere. Capitalismul propune si el o religie care are ca element central consumul. Prin consum este implinit raiul pe pamant. Pana cand va tine aceasta credinta, nu stiu! Pana cand vom crapa.
(…)
Poporul roman este rasist, ca orice alt popor, numai ca popoarele din Vest tac, pentru ca se tem. Oamenii nu sunt curajosi. Aici integrarea tiganilor ar putea fi simpla. Ea ar putea fi facuta prin forta culturala. Prin forta au fost integrati in Franta taranii in cadrul republicii centralizate. Cei care nu isi trimiteau copiii la scoala erau pedepsiti.
Partial este vina guvernului dumneavoastra. A primit foarte multi bani din partea Uniunii Europene pentru a-i integra pe tigani prin mai multe mijloace si nu le-au facut. Bineinteles ca o mare parte dintre tigani sunt greu de integrat pentru ca acesti oameni au un simt extraordinar de dezvoltat al libertatii lor. De ce fura din cand in cand tiganii? Fiindca nu vor sa lucreze. Dar de ce nu vor sa lucreze? Fiindca nu vor sa fie alienati. Asta este respectabil. Numai ca traim intr-un sistem european unde munca este o valoare. Atunci tiganii traiesc intr-un sistem extrem de arhaic care nu corespunde cu valorile societatii actuale europene.
Trebuie organizate niste scoli, iar copiii tiganilor trebuie sa fie siliti sa mearga la scoala. Cei care in momentul de fata refuza sa faca asta nu sunt destul de pedepsiti. E impotriva rasismului. Cineva incearca sa ii faca pe tigani sa fie ca orice cetatean respectabil, spunand totodata ca este tigan. Poti spune “eu sunt tigan si manager sau mare actor” etc.
Toleranta? Eu nu stiu ce este toleranta. Eu cunosc numai case de toleranta. Toleranta moderna a luat un sens stupid. Acum se practica toleranta analfabetismului, toleranta relativismului general. Singurul sens in care toleranta are valoare este acela in care este exprimata in preambulul Edictului de Nantes. In acest preambul se intalneste modelul teoretic si practic al tolerantei.
Ce inseamna toleranta? Faptul ca tiganii pot face orice, fiindca in momentul in care vei semnala anumite nereguli, te vor acuza de rasism. Acesta este un joc pervers. Am vazut in Moldova un deal plin de case care aratau ca niste palate. Toate aceste case erau legate la electricitate ilegal. L-am intrebat pe primar: “Domnule, pai ce faceti in sensul acesta?”. Primarul mi-a spus ca nu poate face nimic. Daca face ceva, un reprezentant al tiganilor va merge la Bruxelles si va spune ca romanii sunt rasisti. Exista o mica minoritate foarte bogata intre tigani, care se joaca foarte bine cu legile din Uniunea Europeana, astfel incat sa beneficieze de toate avantajele, fara sa aiba nicio datorie civica. Daca ii atingi in vreun fel, ei spun: “Ah, sunteti rasisti!”. In conditiile acestea cum altfel poti realiza intergarea decat prin forta? Daca nu te supui regulilor statului roman esti pasibil de puscarie. Aceasta este egalitatea fata de lege.
Integrarea populatiei minoritare intr-un sistem centralizat cere autoritate, fara sa fie o atitudine criminala. Daca statul reprezinta din punct de vedere institutional legea, atunci legea trebuie sa fie respectata. Problema in Romania nu este numai aceea ca tiganii nu sunt integrati, ci faptul ca legea nu este aplicata si de romani. Aici statul de drept nu exista. Societatea civila este o saga aici. Grupul de Dialog Social este o gargara. Este un Grup de Monolog Social. Membrii acestor grupuri nu au avut niciodata o actiune adevarata de dialog. “
Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.
Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.
Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.
Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.
Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).
De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.
In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:
Grupul PDL din Camera Deputatilor s-a facut pres in fata “fundamentarii” lui Tismaneanu si a trimis din nou la comisie propunerea de cinstire a victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina.
“Este practic o ingropare a propunerii legislative de cinstire a memoriei victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina” a declarat in exclusivitate pentru Romanian Global News deputatul basarabean din Parlamentul Romaniei, Tudor Pantaru.
Conform surselor Romanian Global News desi ieri se hotarase in BPN-ul Partidului Democrat Liberal sustinerea propunerii legislative, dimineata, la presiunile venite, se pare, de la Vladimir Tismaneanu, guvernul a insistat ca respectiva propunere sa nu fie votata de catre deputatii PDL.
Dealtfel pentru a se asigura ca initiativa legislativa privind cinstirea memoriei victimelor regimului sovietic nu va trece in Camera Deputatilor, iar parlamentarii PDL vor respecta ce spune Guvernul, Vladimir Tismaneanu si-a trimis presedintele executiv sa vorbeasca cu deputatii PDL. Ioan Stanomir a venit la Camera Deputatilor si a spus parlamentarilor ca “lasam la latitudinea parlamentarilor votul la acest proiect”. Acelasi lucru l-a declarat si pentru Romanian Global News. Adica raspunderea pentru ingroparea proiectului de lege revine celor care voteaza.
Ambele declaratii vin insa dupa ce fundamentarea facuta de institutia condusa de Tismaneanu si Stanomir si nu de Ministerul Culturii, si adoptata de Guvern, respinge propunerea legislativa a lui Tudor Pantaru. Ori Stanomir a venit la Parlament avand in spate avizul negativ dat de Guvern.
Ce uita insa Stanomir si Tismaneanu este faptul ca acele victime ale sovieticilor au avut ca singura vina ca erau romani. Nu mosieri, nu chiaburi, nu anticomunisti nu altceva. Ci in primul rand pentru ca erau romani, ei trebuiau sa fie ucisi sau deportati. Oricum. Cu mitraliera sau prin foamete.
Si dincolo de toate acestea adoptarea acestui proiect de lege ar fi demonstrat ca Romania, Tara Mama, cum o numesc romanii de dincolo de frontiere nu si-a uitat mortii, nu le-a uitat studentilor bucovineni si basarabeni de azi, buneii ucisi miseleste de sovietici doar pentru ca erau romani. Ori acest lucru, probabil, a vrut sa evite institutul condus de Vladimir Tismaneanu. De ce? Este o intrebare la care ar trebui sa raspunda parlamentarii care incearca sa ingroape proiectul legislativ al lui Pantaru.
Asa cum spunea un student basarabean care a asistat la mascarada din Parlament “toti romanii omorati de sovietici in Basarabia si Bucovina s-au rasucit in mormant”!
Reamintim ca peste douazeci de organizatii civice sprijina proiectul legislativ, inclusiv organizatii ale studentilor basarabeni din Romania.
Cateva din aceste organizatii vor propune o manifestatie de protest in fata institutiei condusa de Vladimir Tismaneanu, tinand cont ca fundamentarea pentru avizul negativ dat de Guvern, propunerii legislative de cinstire a memoriei victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina, a fost facuta de aceasta institutie.
May 10th, 2011 
VR 
Cercetările pot conduce uneori mult mai departe decât se anticipa. Aşa s-a întâmplat şi în cazul acestei cărţi de care m-am apucat aproape accidental. În 2002, lucram la diverse proiecte legate de reforma serviciilor de informaţii din România şi din fosta Europă de Est, inclusiv la un volum realizat cu contribuţia unor profesionişti în domeniul informaţiilor şi al propriilor mele analize asupra procesului. Într-un timp destul de scurt am ajuns la convingerea că procesul de reformă din România diferea fundamental de oricare alt proces din fostul bloc sovietic şi că era aproape neinteligibil fără o expunere completă a dinamicii revoluţiei din decembrie 1989 şi a anilor de izolare care i-au succedat. Nu a trecut mult până când am realizat că aceste deosebiri aveau rădăcini mai adânci şi că, pentru înţelegerea lor, era necesară o cercetare mai directă a naturii relaţiilor din cadrul blocului sovietic în perioada războiului rece şi pe cele dintre România şi vecinii ei chiar anterior comunismului. Astfel a început un voiaj intelectual care a condus la descoperiri ce uneori m-au surprins, alteori chiar m-au şocat, aducând la lumină relaţii asupra cărora anterior doar se speculase sau erau total inimaginabile şi care, în schimb, au făcut lumină asupra unor comportamente şi atitudini care au persistat mult după ce comunismul şi-a dat duhul.
Posted in 
Tags: 
