Posts Tagged ‘Mihai Viteazul’

Lobotomizarea opiniei publice. Statuile de la Universitate au fost trimise pe autostrada suspendata a lui Oprescu


Ne vom intoarce intr-o zi…

Duminica, de cu noapte pana dis de dimineata, bagat intr-o colivie uriasa de fier, a fost eliminat din fata Universitatii, dupa aproape 130 de ani, monumentul lui Ion Heliade Radulescu, unul dintre fondatorii Academiei Romane si primul presedinte al ei. Statuia a fost amplasata sub domnia lui Carol I, în 1881, fiind realizata în marmură de Carrara de sculptorul italian Ettore Ferrari. Pretextul inlaturarii acesteia – si, in curand, si a statuilor ce ii reprezinta pe Mihai Viteazul, realizata de Carrier Belleuse (maestru al lui Rodin), Gheorghe Lazar, a sculptorului Ion Georgescu si Spiru Haret, a lui Ion Jalea – este o parcare subterana de 300 de locuri. In contextul in care parcarea de la Teatrul National, cea de sub Piata Universitatii sau cea de la Piata Unirii sunt, in cea mai mare masura, aproape goale. Ni se promite ca statuile vor fi aduse inapoi, dupa doi ani. Promisiunea vine insa de la cel care ne asigura cand a fost ales primar ca nu este “un Pinocchio” si nu va candida la presedintie – pentru a uita rapid cand i-au cerut-o “baietii destepti” – sau care ametea in campanie “pulimea” (expresia ii apartine) cu… autostrazi suspendate.

Proiectul parcarii care va da peste cap epicentrul Capitalei vreo doi ani de zile nu a fost facut public, iar in zona in care au inceput deja sapaturile, fara arheolog, se afla inainte de a fi amplasata statuia lui Mihai Viteazul, in 1874, altarul Manastirii “Sf. Sava”. Ieri, un muncitor se urina fara jena chiar pe ramasitele unor coloane dezgropate la baza monumentului lui Mihai Viteazul. Din pacate, securea din mana lui Mihai Viteazul nu a vrut sa se clinteasca pentru o asemenea molusca bipeda din echipa demolatorilor Primariei. Pentru a sfida complet legalitatea, interventia in forta asupra monumentelor istorice incarcate de simbolistica nationala a inceput fara nici un fel de autorizatie. A trebuit sa le ceara socoteala capilor operatiunii neobositul Remus Cernea, care, prin apelul la Politie, a obligat compania de demolari Apolodor sa scoata in miez de noapte o autorizatie, dispusa apoi pe un panou, conform legii.

Opinia publica contrariata sau revoltata de situatia de la Universitate a constat, pe langa Remus Cernea, in vocile unor tineri care i-au huiduit din mers pe sefii de santier ai lui Radu Ouatu, si, in afara de alti cativa trecatori zgribuliti, in muzeografa Emilia Enache, cercetatorul si fotograful Cibinus – Serban Bonciocat, de la Igloo Media si subsemnatul, de la Civic Media, reuniti intamplator, la 6 dimineata, pentru a consemna evenimentul grotesc. (Culmea, ultimii doi am urmat cursurile Liceului de Arta Tonitza si ne-am regasit, alaturi de aceeasi muzeografa, in zilele lui decembrie ’89, aparand valorile nationale de la Muzeul Aman si Muzeul National de Arta al Romaniei). “Societatea civila” care altfel face caz pentru cel mai mic chitic de Delta ramas fara codita, eventual prins, batut si apoi exterminat de Basescu, nu a considerat necesar sa se trezeasca pentru mutilarea, poate iremediabila, a istoriei Bucurestiului. Iar presa, dupa cum se vede din lipsa ei de reactie, e la fel de suspendata ca si autostrazile lui Oprescu. Mecanismele de auto-aparare ale populatiei sunt, asadar, anihilate.

Mutarea statuilor de la Universitate, fara nici o garantie viabila de reintoarcere in centrul orasului, urmeaza experimentului reusit al eliminarii Lupoaicei, darul Romei de la 1906, din Piata Romana (Ro-ma-na), la fel de ilegal, fara consultarea si acordul cetatenilor Capitalei, dupa cum stipuleaza legea. Nici un reprezentat al Primariei, arhitect sef, consilier pe probleme de cultura si arta sau, cum ar fi fost normal, insusi Primarul General, nu a explicat care este motivatia mutarii Lupoaicei cu Romulus si Remus dintr-un spatiu central intr-unul marginal, in fata unui magazin ruinat, cu geamuri sparte, in capatul unei pietonale strambe si neterminate de 20 de ani si privind inciudata, fara nici o noima, la traficul dintre Unirii si Universitate.

La momentul unei alte agresiuni scoasa din tiparele KGB si indreptata asupra simbolurilor sacre reprezentate de monumentele de la Universitate, Societatea Academica pentru Adevar Istoric avertiza ca este vorba de un procedeu folosit în toate epocile de către cei ce vor să desfigureze spiritual un popor, prin desfigurarea memoriei simbolice a generaţiile tinere. “În antichitatea grecească lupta pentru supremaţie între cetăţi s-a derulat ca un război al statuilor. În Roma antică la fel. Noutatea acestui război contra statuilor ţine de utilizarea oficialilor, adică a statului care este întors astfel împotriva lui însuşi. Faptul că soldaţii sovietici sosiţi în Basarabia şi-au făcut ţintă din crucifixe arată că deja apăruse un curent nou în războiul contra spiritului, înscriind o fază nouă în lungul război anticristic. Bizanţul isaurienilor ne-a dezvăluit în toată cruzimea bestiei războiul contra sfinţilor din icoane. Iată că democraţia românească a magnaţilor de tâlhărie, care şi-au făcut averile prin acţiuni de pradă contra propriei economii, adaugă o filă nouă, aceea a energumenilor trimişi pe scenă de către magnaţii jafului să desfigureze simbolic memoria oraşelor, într-un război contra statuilor care se adaugă războiului contra unicului poem apofatic popular al sud-estului european, Mioriţa, şi deopotrivă războiului contra lui Eminescu etc.”

Aranjate bine, strajuind un rondou din Parcul Izvor, intr-o latura a Casei Poporului, noile spatii alese pentru cele patru statui tradeaza intentia definitivatului. Cine ar putea garanta ca, peste doi ani, primarul-Pinocchio nu va invoca faptul ca un planseu de parcare nu poate sustine 105 tone, cat are monumentul lui Ion Heliade Radulescu, inmultit cu patru? Si-apoi, in parc nici nu exista poluare, ca sa mai vina derbedeii de la Catavencu cu ministrul-pleasca sa le tranteasca niste masti de gaze roz din garderoba lui Patapievici…

Statuia lui Ion Heliade Radulescu a fost depozitata ieri, incatusata, in Parcul Izvor, alaturi de alte trei gropi comune, pregatite de cioclii simbolurilor nationale pentru ingroparea, in afara centrului Capitalei, a lui Mihai Viteazul, Gheorghe Lazar si Spiru Haret. Odata cu ei se ingroapa curajul unui popor, cultura si educatia noilor generatii, aproape lobotomizate dupa 20 de ani de agresiune continua a unor ocupanti perfizi, care nu mai actioneza fatis, cu forta tancurilor, ci folosindu-se chiar de institutiile statului si reprezentantii acestuia.

Depinde de fiecare dintre noi sa nu-i lasam!

Vezi si: EXCLUSIV. Ridicarea, plecarea si disparitia statuii lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate. VIDEO. Profanarea Istoriei – sacrilegiul din Piata Universitatii

FOTOGRAFII de la profanarea statuilor de la Universitate. Ion Heliade Radulescu, epigrama de pe statuia sa: “De ce, batrane, de-atat vreme/ Cu mana-ntinsa tu stai si-acum?/ -Cersesc la lume un dram de minte/ Pentru-nteleptii de peste drum”. TEXT: Statul contra statului – pasi spre sfarsitul Romaniei

Foto: Cristina Nichitus

FOTOGRAFII de la profanarea statuilor de la Universitate. Ion Heliade Radulescu, epigrama de pe statuia sa: “De ce, batrane, de-atat vreme/ Cu mana-ntinsa tu stai si-acum?/ -Cersesc la lume un dram de minte/ Pentru-nteleptii de peste drum”. TEXT: Statul contra statului – pasi spre sfarsitul Romaniei

“- De ce, batrane, de-atat vreme / Cu mana-ntinsa tu stai si-acum?
– Cersesc la lume un dram de minte / Pentru-nteleptii de peste drum”

Epigrama Statuii lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate




Vezi FILMUL EVENIMENTULUI: EXCLUSIV. Ridicarea, plecarea si disparitia statuii lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate. VIDEO. Profanarea Istoriei – sacrilegiul din Piata Universitatii

Voi reveni cu noi amanunte si fotografii. Pana atunci, un text despre o alta profanare asupra statuilor, la fel de valabil si in acest caz:

STATUL CONTRA STATULUI. Des-figurarea istoriei si culturii nationale – pasi spre sfarsitul Romaniei Print E-mail
de Civic Media
Nov 01, 2009 at 04:50 AM

(more…)

EXCLUSIV. Ridicarea, plecarea si disparitia statuii lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate. VIDEO. Profanarea Istoriei – sacrilegiul din Piata Universitatii




Ridicarea statuii lui Heliade Radulescu de la Universitate 2
Incarcat de VictoRoncea. – Watch the latest news videos.

Ridicarea lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate 1
Incarcat de VictoRoncea. – Watch the latest news videos.

Emilia Enache, muzeograf: Profanarea Istoriei – sacrilegiul din Piata Universitatii

Agresiunea asupra monumentelor de patrimoniu ale Capitalei şi, implicit, asupra istoriei şi memoriei naţionale continuă, de data aceasta, cu ideea aberantă a dislocării statuilor din Piaţa Universităţii. Ele vor fi exilate în Parcul Izvor, pentru a se construi nestingherit pe locul lor o parcare subterană. Ceea ce părea un zvon sau un banc prost despre mutarea preţioaselor statui din Piaţa Universităţii devine sub ochii noştri o realitate cutremurătoare.

În ciuda protestelor unor specialişti care au trăit experienţa tristă a pierderii unor mari vestigii şi monumente ale Capitalei, dar cu acordul unui funcţionar nedemn din Ministerul Culturii şi cu acceptul tacit al altora, dr. Oprescu îşi suflecă mînecile şi “operează” cu sîrg la temelia celor mai vechi statui dintr-o zonă sensibilă pentru conştiinţa bucureştenilor. Nici un argument nu poate opri zelul edilului Capitalei, deranjat în planurile sale fanteziste de prezenţa unor statui de referinţă pentru cultura şi istoria noastră. Scuza că preţioasele monumente vor fi readuse pe locul lor acuză şi mai mult acest act iresponsabil şi fără precedent de abuz asupra patrimoniului Capitalei. O dată cu inutila parcare subterană preconizată (există deja alte parcări în vecinătate), pentru care sînt sacrificate monumentele, se vor distruge vestigiile aşezămîntului domnesc “Sf. Sava”, construit de Constantin Brâncoveanu. Se ştie că statuia lui Mihai Viteazul a fost ridicată pe locul altarului Mînăstirii “Sf. Sava”, în incinta căreia va funcţiona şcoala, liceul, apoi Academia “Sf. Sava”, creată de marele cărturar Gh. Lazăr. Academia a funcţionat cu mare folos pînă în 1848, dînd şi numele străzii care se păstrează şi astăzi. Peste un deceniu, va fi ridicată clădirea Universităţii, în faţa căreia se vor alinia în timp monumentele, de carate artistice excepţionale, cu valoare de simbol, venerate de generaţii întregi din elita politică şi culturală românească. Aşadar, cea mai veche şi preţioasă statuie, prin puterea ei de simbol, este statuia lui Mihai Viteazul, realizată în bronz de sculptorul francez Carrier Belleuse, artist academic renumit (în atelierul căruia şi-a făcut ucenicia marele sculptor Rodin). Dezvelirea statuii s-a făcut într-o zi de vineri, 8/20 noiembrie 1874, cu mult fast, şi în prezenţa regelui Carol I şi a unei mulţimi entuziaste. Tot aici, în faţa statuii lui Mihai Viteazul, bucureştenii reveneau ca în faţa unui altar în vremurile istorice de cumpănă sau în clipele de sărbătoare naţională. Acestei statui de referinţă i s-a adăugat, în 1881, monumentul lui Ion Heliade Rădulescu, realizat în marmură de Carrara de sculptorul italian Ettore Ferrari. Au urmat monumentul lui Gh. Lazăr, realizat în 1885 de Ion Georgescu, şi statuia lui Spiru Hareţ, realizată de Ion Jalea şi inaugurată în 1935, cu prilejul primei ediţii a Lunii Bucureştilor.

Iată că, după mai bine de 100 de ani, aceste monumente care au făcut fala oraşului, alcătuind centrul lui spiritual, sînt smulse brutal din lăcaşul lor trainic şi trimise spre cele patru gropi excavate în Parcul Izvor, care-şi aşteaptă victimele. Faptul este fără precedent şi lezează nu doar integritatea statuilor care, odată strămutate, nu vor mai arăta exact cum au fost, dar şi sentimentele de onoare şi mîndrie ale unei naţiuni pentru valorile ei puse în pericol. Nimeni, nicăieri în lume nu ar accepta profanarea unor simboluri de patrimoniu, intrate definitiv în conştiinţa naţională. Oare această samavolnicie nu poate fi stopată? Chiar nu-i opreşte nimeni?

EMILIA ENACHE, muzeograf, alaturi de care am aparat valorile din Muzeul Aman si Muzeul National de Arta al Romaniei in zilele lui decembrie 1989

Cateva motive pentru care Mihai Viteazu ar trebui canonizat. A murit ca un martir, rostind un psalm din Psaltire – daruit credintei. Minunile de la Biserica Manastirii Mihai Voda ridicata in Bucuresti la 1594 si translatata de Ceausescu 289 m

Comori nestiute la Biserica “Mihai Voda” din Bucuresti – Acoperamantul Maicii Domnului

In simplitatea ei, BisericaMihai Voda” e superba. Vesmantul imaculat al varului se intretaie cu rosul molcomit al braului de caramizi lacuite. Turlele aramii si poarta de stejar ghintuit sporesc impresia de monumentalitate severa, neostentativa.
Cand vii dinspre Splaiul Dambovitei, abia o zaresti printre constructiile butucanoase si incremenite din Piata Unirii. E un miracol. In ultima clipa, Ceausescu s-a razgandit sa o darame. Decupata din temelie si pusa pe sine cu niste cricuri imense, biserica a fost mutata si ascunsa in spatele unor blocuri cenusii si pantecoase (pe strada Sapientei). Eroismul unor oameni, iesiti in strada cu piepturile goale, nu a reusit sa salveze nici Manastirea Vacaresti, nici Sfanta Vineri. Nimeni nu poate sti de ce buldozerele s-au oprit chiar la poarta Bisericii “Mihai Voda“. Dumnezeu a intepenit mana distrugatoare a Faraonului.
Se spune ca in preziua demolarii, Ceausescu ar fi avut un vis cumplit. Asta l-a facut sa renunte. Pe soptite si cu fereala, oamenii au comentat in fel si chip intamplarea, au vazut in salvarea bisericii un semn de mantuire si de speranta. Dumnezeu le randuieste pe toate si vegheaza odoarele cele sfinte. Nici nu se putea altfel: la “Mihai Voda” se afla moastele a 23 de sfinti, o icoana facatoare de minuni si, mai ales, parte din Acoperamantul Maicii Domnului. Indiferenti si grabiti, lasam in urma veacuri de istorie si bogatii pe care altii nici nu viseaza sa le aiba.

Maica vizionara

La ora vecerniei, Biserica Mihai Voda e goala. Cartier nou, cu sedii de banci si lume pestrita. Oameni de afaceri, pricopsiti peste noapte. Oameni fara timp si fara liniste sufleteasca. Ocolesc biserica sau o privesc din goana masinii. Nici vorba sa-i calce pragul sau sa o ajute cu bani. Parintele Adrian Beldianu ofteaza usor, dar fara suparare. E vremea rabdarii. Nimic nu se face batand din palme. In 1994, cand parintele si-a luat in primire parohia, biserica era inchisa. Nu se slujea in ea. Salvata in ultima clipa de la demolare, fusese abandonata. Semana mai degraba cu o ruina, cu o anexa de muzeu. Loc de joaca pentru copiii strazii si spatiu disputat pentru ridicarea de garaje si buticuri. Parintele s-a luptat teribil pana ce biserica si-a castigat o palma de gradina si un gard. A luptat si s-a ploconit la mai-marii zilei, pana sa vada pictura restaurata si zidaria tencuita. Privind in urma, parintele se intreaba de unde a avut puterea sa treaca peste toate si tot el gaseste raspunsul, facand o metanie de gand maicilor de la Tiganesti: Inochentia Georgescu sau Stravofilia – schivnice traind pustniceste in post aspru si rugaciune neintrerupta. Toate i-au fost model si sprijin in cele mai grele momente. Toate se intreceau sa-l ajute. Maica Inochentia Ionita i-a oferit in dar o icoana facatoare de minuni care apartinuse candva lui Petrache Lupu. Maica Inochentia il avertiza asupra primejdiilor. Era vizionara. Vizita in duh Raiul si tot in duh il chema pe parintele la Tiganesti. “Imi aparea in gand, insistent, ca o porunca. Imediat, plecam la manastire. Nu era loc de amanare. Maica avea sa-mi spuna ceva grabnic. De multe m-a pazit maica, inclusiv de cutremur. In primavara lui “77, a iesit in fata casei, spunand: <<Mare putoare vine dinspre Bucuresti. Ai grija si nu te duce>>. A doua zi, pe 4 martie, s-a produs nenorocirea. Tot asa, prin “85, a avut viziunea unui atentat impotriva lui Ceausescu, spunand: <<Cei in haina verde se vor da la seful cel mare, dar despre asta nu va afla lumea>>. Cateva saptamani mai tarziu, Bbc anunta ca mai multi ofiteri din preajma lui Ceausescu fusesera arestati pentru complot.
Era blanda si smerita maica. Avea multa carte, dar se exprima cu vorbe mai colturoase, iesite din adanc, din inima. Dupa vreo rapire in vis, se intorcea foarte vesela si luminoasa la chip, spunand: <<La Rai, e numai camp cu flori. Iarba o calci, dar nu se culca, iar panselele sunt mari cat galeata>>. Indelung postitoare, maica si-a cunoscut sfarsitul. Vorbea despre moarte cum vorbim noi despre lucrurile si intamplarile de peste zi, dupa care se intrerupea, cerandu-mi sa grabesc invatatura la facultate si examenele. Aveam sa inteleg spusele ei abia in 1984, cand a murit, iar eu, proaspat preot, am savarsit prima mea slujba preoteasca la mormantul ei. De fapt, maica ma asteptase. Atat de mult tinea la mine, incat isi amanase moartea. Am continuat sa merg la Tiganesti, sa ma rog la mormantul ei. Celelalte maici se uitau la mine curios, zicandu-mi: <<Inochentia e in alta parte, nu in cimitir>>. Tare m-a impresionat sa vad ca maicile se intalneau in duh cu sora lor, Inochentia. La vreme de rastriste, se sfatuiau cu ea. Cum sa faca, cum sa procedeze? Maica era vie, dar in alta parte, in Raiul plin de pansele cat galeata.”

Povestea Acoperamantului
(more…)

Mihai Viteazul, catre catolici: “Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra”. 409 ani de la ucidere. Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila despre Dreptcredinciosul voievod Mihai Viteazul

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad [Alba Iulia], si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: “Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: “Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: “Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: “In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramine nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: “Bine, bine, sa fie asa!”.

Si, a doua zi dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu luminari si candele. Si, ajungind la locul pregatit, au savirsit marea sfintire a apei, rugindu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea s-o faca de rusine. Tot in piata, dar deoparte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita in cite un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe amindoua parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usile, le-au pecetluit si au plecat.

(more…)

Parintele Cleopa despre ortodoxie si romanism, despre mama lui Mihai Viteazul, calugarita Teofana, si a lui Stefan cel Mare, monahia Maria Oltea

Vezi si: Revista Atitudini: Adevarata cugetare dogmatica a parintelui Ilie Cleopa si rastalmacirile ecumenistilor

Video: Cer si Pamant Romanesc

EDITORIAL Corneliu Vlad. Brand de tara: Neamul nevoii. FOTO INFO: Antiromanii de la Catavencu care l-au profanat pe Mihai Viteazul se tin de labuta cu homosexualii din Lille care au batjocorit statuia Ioanei d’Arc

Un comic al ecranului (mic) francez isi bate joc de romani, ca neam, asimilandu-i cu o natie care devine tot mai mult una europeana. Este ca si cum saltimbanci mediocri de pe la televiziunile “nationale” de la Bucuresti (avem si noi de-alde astia, nu doar francezii) i-ar prezenta pe Urmasii lui Voltaire, Hugo si De Gaulle (doar) sub chipul unor magrebieni ori sud-saharieni, si ei, de altfel, cetateni francezi. Ne place, ne-ar placea sa credem ca asemenea glume inepte si ofensatoare nu sunt ce-i trebuie “Frantei profunde”. Care, dupa cum se vede, are nevoie, ea insasi, a se lamuri asupra propriei identitati nationale. Dovada ca un ministru a initiat o dezbatere nationala asupra chestiunii.

Ca dezbaterea e viu controversata si nu si-a prea atins scopul, a recunoscut-o chiar ministrul, dar ea a prilejuit unui sondaj de opinie  sa extraga concluzii interesante. Identitatea nationala franceza   este realitate pentru 82 la suta din cetatenii tarii, chiar daca asupra ei se exercita presiuni puternice. Identitatea nationala e solicitata intens negativ de, cred francezii, imigratie, pierderea valorilor, diversitatea culturala si etnica, dar si de forte si tendinte politice. Cel putin asa considera cei antrenati in respectivul sondaj de opinie.

Si atunci, ce-i de facut, care sa fie actorii si institutiile  care trebuie  sa contribuie la valorizarea identitatii nationale?  Pentru cetatenii Frantei, salvatorii fiintei lor nationale sunt – sau ar trebui sa fie – in primul rand scoala (80 la suta), apoi familia (61 la suta), istoria (44 la suta), cultura, limba si traditiile (38 la suta). Prin ce se singularizeaza Franta intre natiunile lumii? Oricine in lume va recunoaste aceasta natiune, inainte de orice, prin limba, cultura, libertatea de exprimare, istoria sa.

“Franta profunda” ramane, de cateva secole,  aceeasi natiune orgolioasa de identitatea sa nationala si de valorile ei emblematice, pe care le apara cand sunt pangarite. In aceasta primavara, cei din Lille au reactionat cu indignare  cand un palc de lesbiene, gay, bi- si trans-sexuali (LGBT- cum li se  spune) au infasurat cu fasii de panza roz si lozinci desuchiate de-ale lor statuia Ioanei d’Arc, iar cei din Nisa au procedat la fel de maniosi  fata de decizia  unui fel de juriu care a premiat  o fotografie ce-l infatisa pe un individ  cu pantalonii in vine care se stergea la fund cu  tricolorul francez (Nota mea, VR: La fel cum au procedat homosexualii de la Catavencu cand l-au batjocorit pe Mihai Viteazul!).

Asadar, cariatidele natiunii: scoala, familia, istoria, cultura, limba. Francezii le apara si prin autoritatile statului, si in strada,  cand cineva se atinge de ele.  La noi?  Sa le luam pe rand.

(more…)

CURENTUL: ACADEMICIENII APARA STATUILE DE LA UNIVERSITATE. Intarziatii din presa ignora complici profanarea si tac in papusoi de frica mediamafiotilor

Academicienii apără statuile de la Universitate

Scris de George Roncea

“- De ce, batrane, de-atat vreme / Cu mana-ntinsa tu stai si-acum?
– Cersesc la lume un dram de minte / Pentru-nteleptii de peste drum”

Epigrama Statuii lui Ion Heliade Radulescu de la Universitate

În urma Operaţiunii de De-Mascare, iniţiată de ziarul „Curentul“ şi Civic Media, prin îndepărtarea măştilor groteşti de pe statuile de la Universitate, o serie de oameni de cultură, membri ai Academiei Romåne, istorici, s-au alăturat acestui demers, trimiţånd o scrisoare deschisă Preşedinţiei Romåniei, Guvernului, Prefecturii precum şi Primăriei Capitalei, în care cer elaborarea unei norme legislative care să interzică şi să pedepsească expres astfel de ofense şi „intervenţii“ din sfera mediocrităţii subculturale aduse unor monumente naţionale şi chiar să extindă aceste prevederi pentru toate monumentele istorice de orice fel, clădiri sau ansambluri statuare acoperite cu tot felul de cårpe cu pretenţie de reclame, în pofida bunului simţ. În acelaşi document, intelectualii solicită îndepărtarea oricăror urme „ale sacrilegiului care ne aduce aminte de procedurile Armatei Roşii a Uniunii Sovietice care trecea la des-figurarea metodică a monumentelor naţionale imediat după ocuparea oraşelor ţărilor invadate“, apreciind că „mai există romåni şi organizaţii care ştiu să apere onoarea naţională şi şi-au propus acelaşi lucru, indiferent de consecinţe, respingånd invazia prostului gust ignar şi degradarea memoriei naţionale“. Reamintim cititorilor noştri că demersul ziariştilor de a curăţa valoroasele monumente a declanşat riposte violente din partea celor de la „Academia Caţavencu“, cei care au lansat „campania ecologică“, cum le place să numească acest kitsch.

Redăm „Apelul la demnitate“ semnat de academicieni şi mari oameni de cultură din Romånia care susţin că „protejarea memoriei istorice este o prioritate naţională“

„Profanarea şi des-figurarea monumentelor istorice de la Universitate, statuile lui Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret şi Mihai Viteazul, piloni ai culturii şi şcolii romåneşti şi edificatori ai statului naţional, survenită chiar la împlinirea a 550 de ani de la atestarea documentară a oraşului Bucureşti, este o nouă detestabilă ofensă la adresa demnităţii naţionale a romånilor, după acţiunea similară petrecută anul trecut, ce a vizat statuia Eroilor Pompieri.
Acoperirea figurilor iluştrilor noştri înaintaşi cu o aşa-zisă mască de gaze roz cu o excrescenţă trompiformă este pe de o parte un gest de prost gust – specific kitsch-ului de cea mai joasă factură – şi pe de altă parte reprezintă o des-figurare simbolică ce atinge limitele obscenităţii.
Sacrilegiul s-a executat în absenţa oricărei minime morale sub pretextul unei îndoielnice campanii «ecologice» de o factură suburbană, cu încălcarea unor elementare reguli de protecţie a patrimoniului cultural. Aşa ceva nu s-ar putea vedea în nicio altă capitală a lumii civilizate, unde intervenţii de acest tip asupra unor monumente istorice cu valoare de simboluri naţionale sunt de neconceput.
În cazul anterior – profanarea statuii Eroilor Pompieri – faţă de care am protestat cu toţii energic, ministrul Culturii de atunci a recunoscut că avizul «a constituit o eroare» şi a afirmat că «pentru evitarea unor situaţii similare, ce pot aduce atingere identităţii noastre naţionale, Ministerul Culturii şi Cultelor are în vedere modificarea Legii nr. 422/2001 în sensul interzicerii amplasării tuturor reclamelor pe monumentele istorice din România». Ce s-a întâmplat cu această promisiune?
Mai mult, tot atunci, prefectul Capitalei a cerut demontarea imediată a construcţiei care acoperea statuia, înainte «ca legea să intre în vigoare», afirmând răspicat că «acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată în Bucureşti».
Nu putem înţelege cum, de data aceasta, chiar ministrul Culturii, care are între atribuţii protejarea monumentelor istorice, a aprobat o asemenea batjocură a memoriei celor mai de seamă simboluri ale educaţiei şi unirii naţionale, mai ales când aceste monumente sunt clasate de importanţă naţională şi universală, iar Legea Monumentelor prevede că «desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii».
Cerem autorităţilor responsabile elaborarea unei norme legislative care să interzică şi să pedepsească expres astfel de ofense şi «intervenţii» din sfera mediocrităţii subculturale aduse unor monumente naţionale şi chiar să extindă aceste preve-deri pentru toate monumentele istorice de orice fel, clădiri sau ansambluri statuare acoperite cu tot felul de cârpe cu pretenţie de reclame, în pofida bunului simţ.
Cerem imperios Primarului General al Capitalei, Domnul Sorin Oprescu, să dispună de urgenţă aplicarea legii şi îndepărtarea oricăror urme ale sacrilegiului care ne aduce aminte de procedurile Armatei Roşii a Uniunii Sovietice care trecea la des-figurarea metodică a monumentelor naţionale imediat după ocuparea oraşelor ţărilor invadate. Apreciem că mai există români şi organizaţii care ştiu să apere onoarea naţională şi şi-au propus acelaşi lucru, indiferent de consecinţe, respingånd invazia prostului gust ignar şi degradarea memoriei naţionale.
Cerem Primului Ministru, Emil Boc, să sancţioneze de urgenţă astfel de initiaţive suburbane acţionånd în sensul respectării demnităţii romåneşti, după cum s-a pronunţat în repetate rånduri şi Preşedintele Traian Băsescu.
Reprezentanţii Statului romån şi ai Guvernul Romåniei au datoria de onoare să contri-buie cu adevărat la redarea demnităţii naţionale romåne şi nu la subminarea oficială a acesteia“.
Semneaza (si lista ramåne deschisa):
Academician Dan Berindei, vicepresedinte al Academiei Romane, Presedinte de onoare al Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie
Academician Alexandru Surdu, presedinte al Sectiei de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie a Academiei Romåne
Gabriel Tepelea, membru de Onoare al Academiei Romåne
Academician Stefan Stefanescu
Academician Razvan Theodorescu
Academician Augustin Buzura
Academician Constantin Balaceanu Stolnici
Radu Campeanu, fost detinut politic
Prof Radu Ciuceanu, presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, fost detinut politic si vice-presedinte al Comisiei Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii
Ing Constantin Ciuceanu, fost detinut politic, fost secretar general al Comisiei pentru Protectia Mediului – Bucuresti
Preot Prof Dr Florin Serbanescu, Consilier Patriarhal, Sectorul Patrimoniu Cultural
Col (r) Mircea Dogaru, istoric, presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
Prof Univ Dr Ioan Scurtu
Prof Univ Dr Ilie Badescu
Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu
Prof Univ Dr Mihail Diaconescu
Prof Univ Dr Octavian Roske
Prof Univ Dr Nae Georgescu, eminescolog
Prof Constantin Barbu, filosof, eminescolog
Prof Bobi Apavaloaiei, arheolog
Dr Stela Cheptea, arheolog
Prof Univ Petru Ursachi, filolog
Magda Ursachi, scriitor
Dr Corneliu Ciucanu, istoric
Prof Vasile Diaconu, jurist

Pentru transmiterea semnaturilor: [email protected]

Academicienii apără statuile de la Universitate
Curentul – marţi, 29 septembrie 2009

OPERATIUNEA DE-MASCAREA, O REUSITA. Trustul Kaţavencu a răspuns cu violenţe de stradă – Onorabilitatea SOV lovita de mahalagii cu legitimatii de presa

Angajaţii lui Vîntu au fost amendaţi pentru profanarea statuilor de la Universitate şi ultraj
Scris de Dan Marinescu

Operaţiunea De-Mascarea, respectiv aplicarea cetăţenească a Legii, prin îndreptarea unei profanări publice a statuilor de la Universitate, a declanşat violenţe de stradă din partea angajaţilor mardeiaşi ai Trustului Realitatea-Caţavencu. Sub pretextul unei pretinse campanii ecologice, iniţiate de Academia Caţavencu şi o curioasă Asociaţie Environ – de fapt un conglomerat de companii – Doru Buşcu, deontologul cu vilă de la RAAPPS, director editorial la Trustul Vîntu, şi Theodor Paleologu, ministrul-pleaşcă al Culturii, au instalat nişte măşti groteşti, cu o trompă la fel de roz ca poneiul lui Patapievici, pe figurile împietrite ale iluştrilor Mihai Viteazul, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret. Vă imaginaţi că ar fi fost posibilă atårnarea unor trompe roz „anti poluare“, în state şi oraşe ale lumii cu un procent mult mai ridicat de poluare, cum ar fi la Paris, pe statuia lui Balzac sculptată de Rodin, sau la Washington, pe figura „părintelui naţiunii americane“ Franklin, sau New York, pe faţa Goldei Meir? Atunci de ce ar trebui să permită romånii profanarea primului voievod al Unirii, Mihai Viteazul, la momentul aniversar 550 de ani de la atestarea actualei Capitale a Romåniei?

Acelaşi lucru şi l-au spus şi membrii Asociaţiei Civic Media, cunoscută şi pentru contribuţia la eliberarea statuii Eroilor Pompieri, profanată similar, sau pentru reacţia la “creaţia” ICR-UAP „Romånia cu labii“, exact în urmă cu un an, tot de Zilele Bucureştiului.
După ce au depus o Plångere Penală pentru încălcarea crasă a Legii Monumentelor, prin profanarea şi degradarea unor statui clasate chiar de Ministerul Culturii ca fiind „de importantă naţională şi universală“ tocmai de cel care pretinde, cånd merge la Cotroceni, că apăra, „cu toiagul în månă“ patrimoniul naţional, că şi de gaşca anti-romånească de la Academia Caţavencu, (descrişi de fostul lor coleg Florin Călinescu drept cadre de-conspirate) membrii Asociaţiei Civic Media au trecut la acţiune, conform Legii.
Vineri seară, înzestraţi cu mijloacele demontării măştilor odioase, jurnaliştii Victor şi George Roncea, George Damian şi avocatul Mihai Rapcea au purces la curăţarea chipurilor luminate ale personalităţilor simbol ale Romåniei. Iniţiativa fusese deja anunţată public şi semnalată chiar de agenţiile de presă. Ceea ce a permis băieţilor grupaţi în Trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu să organizeze o echipă de bătăuşi cu legitimaţii de la Caţavencu.

Mardeiaşii lui Buşcu au sărit la bătaie

Încercånd într-o primă fază să-l dea jos pe avocatul Mihai Rapcea de pe scara de şase metri, punåndu-i în pericol viaţa, doi huligani, un patibular provenit din rezerva de lumpen-proletariat a Galaţiului, pe numele său Marian Turosu şi un alt mardeiaş, masiv şi bălălau – Gabriel Drogeanu, au făcut tot posibilul pentru a-i provoca pe jurnaliştii civici. Pentru că aceştia nu răspundeau la atacurile lor verbale şi îşi vedeau liniştiţi de treabă – demontarea măştilor, cei doi au trecut la atac violent: după ce au scos profesionist din uz, cu o lovitură dură, aparatul care filma momentul, cei doi au lovit ziariştii de la „Ziua“ şi „Curentul“, pe la spate, cu picioarele şi pumnii, avånd ca ţintă capetele lor.
Cu un coleg aflat pe statuie şi un altul protejåndu-i scara pentru a nu fi lovită de agresori, Victor şi George Roncea au făcut tot posibilul de a-i îndepărta pe agresori şi au chemat imediat Poliţia. După cum s-a dovedit ulterior, cei doi agresori se aşteptau la o reacţie pe măsura agresivităţii lor venită din partea membrilor Civic Media, pentru a le permite altor angajaţi de la Caţavencu, aflaţi în aşteptare în interiorul clădirii de långă statui, să intervină cu şi mai multă violenţă.

Intervenţia promptă a Poliţiei a dejucat planurile slugoilor lui Buşcu

Încercarea agresorilor a fost dejucată însă de membrii Civic Media, situaţie constatată şi de echipajul de Poliţie care s-a deplasat la faţă locului. Ulterior, derbedeii de la Caţavencu au fost duşi la secţia 10 Poliţie, împreună cu victimele, care au depus plångeri penale şi s-au deplasat la IML.
Faptul, trebuie să recunoaştem, este fără precedent. Niciodată în istoria presei romåne, cel puţin a celei post-decembriste, libertatea de exprimare a unor jurnalişti şi efortul de apărare a unor bunuri naţionale nu a fost împiedicată prin mijloace violente chiar de alţi pretinşi ziarişti, de fapt o bandă organizată, care dovedeşte că grupurile de interese din presa romånă, pe care le reclamă atåt preşedintele Băsescu, cåt şi simplii ziarişti, acţionează deja cu mijloacele specifice infractorilor de Rahova şi interlopilor de Dorobanţi cu aere şi acoperire de „directori editoriali“.

“Onorabilitatea” de mahala a Trustului Realitatea-Catavencu

„Onorabilitatea“ pe care încearcă Sorin Ovidiu Vîntu să o impregneze Trustului său şi să şi-o tatueze ca o carte de vizită pe frunte este, se dovedeşte, predujiciată serios chiar de proprii mahalagii de presă.
Constatăm practic o adevărată operaţiune de răsturnare a valorilor şi de distrugere a tot ce mai poate avea legătură cu adevărul şi cauzele şi simbolurile naţionale ale Romåniei. Situaţia aminteşte de profanarea Monumentului Pompierilor acoperit cu o valiză Louis Vuitton, într-o campanie publicitară de aceeaşi factură sordită ca şi cea a Academiei Caţavencu.
Atunci, materialul promoţional primise aviz de la Ştefan Damian, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. La solicitarea Asociaţiei Civic Media şi a presei cåt de cåt libere, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a cerut atunci prefectului Capitalei şi ministrului Culturii să verifice legalitatea construcţiei publicitare. Printr-un comunicat oficial, Ministrul Culturii de atunci a arătat că „avizul eliberat de DCCPCN Bucureşti constituie o eroare“ şi a afirmat că „pentru evitarea unor situaţii similare, ce pot aduce atingere identităţii noastre naţionale, Ministerul Culturii şi Cultelor are în vedere modificarea Legii nr. 422/2001 în sensul interzicerii amplasării tuturor reclamelor pe monumentele istorice din Romånia“.
Mai mult, prefectul Capitalei, Cătălin Deaconescu, a cerut demontarea imediată a construcţiei care acoperă statuia, înainte „ca legea să intre în vigoare“, afirmånd răspicat că acest lucru nu se va mai întåmpla niciodată în Bucureşti.

Omerta „organelor“ de presă

Exact pe invers a procedat în cazul de faţă Ministrul Culturii, Paleologu cel „cacarisit“, conform exprimărilor sale precare, încălcånd flagrant Legea. Surse din Poliţia Capitalei ne-au informat că Primarul General Sorin Oprescu nu a agreat şi nu a aprobat această campanie sordidă, motiv pentru care Academia Caţavencu a fost amendată imediat după atacul de stradă al mardeiaşilor cu legitimaţii de presă. Revelator stării presei romåne actuale, evenimentul fără precedent a intrat sub ordinul omertei, fiind relatat de o singură televiziune de ştiri, în ciuda informării media şi a prezenţei principalelor posturi TV. Lipsa unei solidarităţi şi a unei demnităţi a presei denotă spectrul „biciului şi zăhărelului“ de zi cu zi sub care se află jurnaliştii, atunci cånd nu sunt transformaţi în „brigăzi miniereşti“.
În cazul agresării memoriei eroilor pompieri, un grup de personalităţi reale ale ţării, printre care academicienii Dan Berindei, Florin Constantiniu, Ioan Scurtu, Dinu Giurescu, Ştefan Ştefănescu, Gabriel Ţepelea şi oamenii de cultură Mariana Nicolesco, Radu Varia, Radu Beligan, împreună cu istorici, profesori, veterani şi jurnalişti au adresat o Scrisoare Deschisă ministrului Culturii, premierului şi preşedintelui Romåniei, afirmånd că „spre indignarea generală, în aceste zile am fost martorii unui sacrilegiu fără precedent“, „profanarea Monumentului Eroilor Pompieri din Calea 13 Septembrie constituind una dintre cele mai grave ofense la demnitatea naţională a romånilor“. Iată că nu a trecut mult şi Academia Caţavencu şi Ministerul Culturii au reuşit să depăşească în abjecţie ofensarea simbolurilor naţionale ale Romåniei.
Asociaţia Civic Media, precum şi redacţia ziarului „Curentul“, a cărui şef al departamentului de investigaţii a fost agresat, îşi rezervă drepturile de a acţiona în continuare pe toate căile legale în acest caz.

CAZUL PATIBULARULUI PATAPIEVICI, intelectualii rosii si mastile lor roz. De la ICR – noul PCR la CATAVENCU-KGB

CAZUL PATIBULARULUI PATAPIEVICI

„… dacă prostia ar durea, cei mai mulţi oameni ar urla incontinuu. Ei bine, dacă violenţele făcute bunului-simţ ar avea urmări clinice, România ar fi o ţara de spitalizaţi a scris şi semnat în „Evenimentul Zilei” din 07 Martie 2007, Horia Roman Patapievici.

Articolul „Vecinătăţi respingătoare” la care ne referim acum, a fost publicat în cotidianul „Evenimentul Zilei” în data de 7 Martie 2007 şi din nou semnatarul ne da alt exemplu de critică incorectă, neargumentată, fără a oferi soluţii ci, aflându-se sub aceiaşi cronică presiune a resentimentelor sale româneşti, ne da o probă elocventă în acest sens. Acest articol completează o mai veche foaie de observaţie care începe cu: „plaiul mioritic este o fecală, românii sunt o turmă tarată, roşi de spirocheta românească, cu o cultură ’second hand’, cu Mihai Eminescu un cadavru în debara” (expresia îi aparţine, nimeni nu a publicat-o înaintea lui) iar acum, din nou, o manifestare clară a denigrării românilor pe un ton sentenţios: „Romania ar fi o ţară de spitalizaţi… dacă prostia ar durea!” In concluzie, dupa HRP: România este ţara proştilor! Veneraţi-l români!

Resentimentele şi ura malignă nu dor, dar se observă şi se reţin şi din acest articol pe care îl analizăm. Articolul are aproximativ 500 de cuvinte în care HRP foloseşte cuvântul „pestilenţial” şi derivatele lui de vreo şapte-opt ori, „canalii” de două ori şi apoi „proşti, ignari, scandalagii, inepţi, derbedei, imbecili, crapuloşi, excroci” şi bine înţeles „extremişti”. Au ramas pe dinafară: „terorişti, rasişti, comunişti” şi „antisemiţi”, poate cu altă ocazie. Violenţa acestui limbaj te face să te îndoieşti de cultura şi bunul simţ social a celui care semnează articolul. Din presa bucureşteană citită după 1990 reţinem multe ocazii când, elitele bucureştene, din care se pretinde a face parte şi HRP, au arătat cu degetul spre publicaţile şi publicişti care folosesc asemenea cuvinte şi expresii jignitoare, calomnioase. Să ţinem seama de faptul că anumiţi termeni se folosesc, justificat, numai de specialiştii în psihopatologie şi să adaugăm că oamenii cu adevarat inteligenţi şi culţi nu-i folosesc în scrierile lor. Susţinând şubred tot ce critică, HRP se plasează singur la periferia gropii lui Ouatu din romanul lui Eugen Barbu, oricât de mult ar umbla prin strainătate pe banii contribuabililor proştilor de români.

Dar şi în acest articol, la fel ca în multe altele ale lui HRP, limbajul este numai crustă, ambalajul propoziţilor de articol banal, precizez propoziţii, fiindcă nu se găsesc idei în sensul superior, valoros şi lipseşte concretul, argumentul şi soluţia din ele. Dacă analizăm aceste propoziţii, simple şi compuse, de compunere ziaristică, intram în manierismul lui HRP, de acum cunoscut prin lipsa de naturaleţe şi sensibilitate, de-a dreptul rigid, ieşit din perimetrul raţiunii obişnuite. În cotidiene, publiciştii se adreseză cititorilor obişnuiţi, cum suntem marea, marea majoritate, indiferent de IQ-ul nostru, ei trebuie să se facă înţeleşi de către toţi cititori. Un cotidian nu este acta filosofica, cel ce se hotăraşte să publice, indiferent de cultură şi inteligenţă de care dispune (sau doar şi-o asumă) trebuie să aibă capacitatea de-a scrie pe înţelesul tuturor cititorilor. Acest lucru cere elasticitatea intelectuală pe care HRP nu o are, el e rigid cu mâna în falcă. Rigiditatea mintal demonstrează slaba dotare cerebrală. HRP repetă mecanic, în toate articolele sale, aceleaşi propoziţii bizare într-un ambalaj metaforic de persoana bântuită de iluzii. Din aceste iluzii personale se desprinde o alta trăsatură la HRP, care se numeşte splitting, o tulburare de raţionament de despicare foarte îngustă, în cazul lui lumea se divide în două: „românii în care urla prostia” şi restul lumii, pe care o ridică la rang de „idoli ai culturii first hand”.

Exagerez? Puneţi în balanţa lui HRP câţi cetăţeni români a preţuit în comparaţie cu cei straini! Mergeţi şi mai departe şi căutaţi un exemplu asemănător lui HRP la unguri şi polonezi, la evrei şi americani! Găsiţi americanul sau evreul care ar spune ca spaţiul lor geografic ar trebui reamenajat pentru spitalizare în caz că prostia ar începe să doară! Acum sunteţi liberi să umblaţi ţi să cunoasteţi spaţiul UE, daţi-vă exemple de publicişti care-şi insultă la fel de grav şi constant concetăţenii în scris, iar cei insultaţi să-l ridice la rang de idol cultural!

Citiţi cu atenţie articolul şi veţi constata că încercând să ducă abstractul la maxim, rămâne fără conţinut, rigid, fix şi încleiat în generalităţi insultătoare la adresa românilor, aceasta fiind singura sa preocupare chinuitoare de ani de zile, vizibilă şi în articolele sale din „Evenimentul Zilei”. Cititorul obişnuit nu află în ele urme de raţionamentul complex, comparativ, nici măcar o sistematizare elementară cu o concluzie, doar graforee stufoasă exprimată grandilovent ce face impresie doar la unii cetăţeni din perimetrul bucureştean. Să exemplificăm din propoziţia în care se răfuieşte cu indivizii de la cotidianul „Ziua” care “au o prestaţie morală dezgustătoare“. După oamenii normali, morala, etica nu sunt dezgustătoare, ci imoralitatea! Probabil că pentru spitalizaţii lui nu contează. Sunt unii care cum văd ceva semnat de HRP au deja impresia că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Iată ce scrie Ioan Oprişor pe forum după ce i-a citit articolul: „Mulţumesc celui de sus ca sunt contemporan cu HRP, sunt mândru de el!”. Foarte frumos exprimat, ce putea să-şi dorească mai mult într-o viaţă de om decât să fie contemporan cu HRP, care la rândul său poate fi fericit că despitalizează pe unul din ţara spitalizaţilor. (Şi noi ăştilalţi, spitalizaţii, murim de invidie, pe lânga cauza internarii). În acest caz are dreptate să folosească sintagma apocalipse vesele care în situaţii normale cu cititori nespitalizaţi este bizară. Bizareria este simptomatica la HRP care în acest sens continuă: „Aberaţia care mă uluieşte cel mai mult în ultima vreme este amnezia promiscuă…”. Bizara sintagmă ce demonstrează, cel puţin, lipsa înţelegerii termenului de amnezie. Amnezicul nu-şi realizează amnezia, în nici un fel. Autorul expune doar cuvinte pretenţioase.

Un alt paragraf de articol se ocupă de suferinţele telespectatorilor români fiindcă, în fantasma sa, românii nu sunt decât nişte „omuleţi patibulari, taraţi”. Doamne fereşte, să înceapă să îi doară tarele că tot plaiul mioritic ar deveni un sanatoriu psihiatric. De data asta îi vede victime, prizionerii şi sclavii televizorului care îi jupoie de vii, linşează şi otraveşte cu toxina politica. Scriind acest paragraf îi citeşti suferinţa pe faţa fixată în mâna la care internautul Sandu Popescu care a exclamat: „excelentissim!” (iar ne roade invidia: om umblat domnu’ Sandu în lume, ne-a luat faţa cu suprasuperlativul). Numai că HRP se opreşte aici, înţepeneşte, când de fapt ar trebui să nominalizeze pe cei ce intoxică politic pe români, cel mai mult, în ultimii doi ani: Băsescu şi Tăriceanu, fiecare cu echipaju’ lui. (acestea dau circul toxic politic, iar telespectatorii le dau pâinea). HRP înţepenit, tace în falsa mimică meditativă: Băsescu i-a dat un scaun de preşedinte, Tăriceanu sacii cu bani, iar el, HRP, la rândul său, intoxica „cultural” telespectatorii.

Sunt un om cu lipsuri şi nu am la îndemână vorba românească cunoscută care spune că nu poţi să fii personalitate adevărată, ci doar creată artificial prin diferite metode, dacă nu ai caracter. Îmi pare rău că trebuie să-l dezamăgesc pe domnu’ Sandu. dar excelentissimul său, nu are nici personalitatea minimă de a-l nominaliza direct pe Victor Roncea, cu care ar vrea să se războiască fiindcă a avut îndrăzneala sa de-a da jos poleiala lui Gabriel Liiceanu. Reamintim că marele filosof Gabriel Liiceanu l-a declarat geniu pe HRP, înainte ca acesta să-şi scrie opera, doar după câteva articole publicate în „GDS-22” şi acum ar vrea să-i întoarcă răsplata dar nu are curajul. Simplu, e geniu, vorba internautului Şerban Picanta „Chapeau, domnule HRP” dar fără curaj (ce probleme am avea dacă teama, frica, panica, să nu zic şi laşitatea, ar durea…) aşa că îl trimite în linia întâi, să se războiască cu Victor Roncea, pe stimabilul combatant Liviu Ornea. Să scoată alţii castanele din foc, nu-i treabă de geniu, ocupat acum de spitalizarea românilor şi de verbalism ilogic, citiţi: Promiscuitatea e şi ea ubicuă: a paralizat orice instinct de separare, a inhibat orice repulsie igenică. Rugăm pe domnu’ Sandu să ne explice şi nouă, ăstora care nu gândim şi ne-am pierdut şi instinctele, motiv pentru care am putea fi spitalizaţi de excelentissimul sau, cel puţin logica dintre promiscuitate şi repulsia igenică, lăsând la o parte că promiscuitatea este peste tot în România. Asta o ştim înca din scrisorile lui HRP adresate excelenţei sale Alexandru Paleologu.

Întrebăm pe extaziaţii de verbalismul lui HRP, două lucruri. Întâi, dacă nu au impresia ca îmbătarea cu vorbe goale este tot o intoxicare publică pe malul bucureştean al Dâmboviţei, unde toţi vorbesc intelectual, le ştiu pe toate şi nu prea fac mare lucru afară de clanuri şi bisericuţe, de partide şi fundaţii, fiecare cu cotidianul ei. Şi în al doilea rând, să nu fi aflat, aşa cunoscători şi fără dureri, cum sunt ei în frunte cu HRP-ul lor, că atât în Europa cât şi în Nord America din o sute de canale cu care îţi este îndopat ecranul nu sunt mai mult de patru, cinci canale ce merita urmărite. HRP încă nu ştie că mulţi, foarte mulţi telespectatori îşi selectează programele şi drămuiesc timpul în faţa ecranelor, că nu se lasă toţi prizioneri şi jupuiţi de vii in faţa cutiei de intoxicat neuronii şi inhibat gândirea, la fel cum foarte puţini îl citesc pe el, geniul filosofului Gabriel Liiceanu, cel mai mare denigrator al României şi a românilor după 1990.

Corneliu FLOREA
Martie 2007, Winnipeg – Canada

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova