Centrul Resurselor Informationale de stat din Republica Moldova sustine: Eliberarea exclusiv a paşapoartelor biometrice constituie o condiţie obligatorie a Uniunii Europene faţă de Republica Moldova pentru liberalizarea regimului de vize între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Implementarea acestor documente de nouă generaţie la nivel mondial a fost condiţionată de necesitatea sporirii nivelului de securitate a documentelor, prevenirea şi contracararea traficului ilicit. La momentul actual, paşaportul cu date biometrice este cel mai protejat document pentru trecerea frontierelor şi este acceptat şi recunoscut de UE în procesul de migraţie. În caz de pierdere sau furt al paşaportului biometric, este imposibilă utilizarea lui de către o persoană străină sau falsificarea acestuia.
Paşaportul biometric se deosebeşte de paşaportul obişnuit prin faptul, că acesta conţine un cip cu date biometrice ale posesorului şi anume fotografia digitală, amprentele digitale, precum şi datele personale ale posesorului: numele, prenumele, patronimicul, data naşterii, numărul paşaportului, data eliberării şi data expirării termenului de valabilitate al acestuia şi semnătura posesorului documentului. Copiii pînă la 12 ani sînt eliberaţi de includerea obligatorie a amprentelor digitale în paşaport.
Paşaportul biometric are pe coperta din faţă un simbol internaţional.
Simbolul semnifică cipul din paşaport. Cipul este un dispozitiv de securitate suplimentara, care oferă paşaportului biometric un grad mai ridicat de protecţie împotriva riscurile de falsificare şi fraudare.
Din cadrul inepuizabilei liste de acte antiromanesti intreprinse zilnic la est de Prut, semnalez azi, pe langa fapte grave petrecute la Moscova, si o noua tampenie comisa, de data asta la Chisinau, de fostul ministru Pleasca-Paleologu, mai cunoscut pentru faptul ca este fiul fostului venerabil mason si turnator al Securitatii, altfel un distins scriitor, celebrul conu’ Alecu, sau pentru remarcabilele sale fapte de ministru al Culturii, cum ar fi amplasarea pe figurile lui Mihai Viteazu si ale simbolurilor educatiei nationale de la Universitate a unor masti roz cu trompe, iesite direct din resorturile interne ale figurantilor lui Vintu de la Catavencu-KGB. Aflat in vizita la finul lui Baconschi, ambasadorul Lazurca, Paleologu cel mic a tinut sa se agite si pe la un televizor “chisinauan”. Drept pentru care Lazurca a apelat la preotul sau duhovnic aflat sub Biserica Moscovei, Pavel Borsevschi, care i-a ordonat jurnalistului in sutana Savatie Bastovoi sa-l bage in seama pe produsul de batranete al regretatului distins scriitor mason si turnator. Zis si facut. Mai departe a urmat promovarea lui Paleologu – cu titlul sau de glorie de “ex-ministru al Culturii, Romania” – direct pe siteul oficial al asa-numitei “Biserici Ortodoxe din Moldova”, condusa de colonelul Vladimir Cantarean “al Intregii Moldove”, de fapt o filiala a Bisericii KGB de la Moscova. Aceasta expresie, de filiala a BORusa, folosita si de fostul presedinte interimar Mihai Ghimpu, a fost amendata aspru de patriarhul Kirill, in raportul său către Soborul Arhieresc al “Intregii Rusii” de pe tot cuprinsul globului, ale carui lucrari s-au incheiat ieri la Moscova cu o agapa tovaraseasca. “O atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă”, a sustinut succesorul generalului Alexei al II-lea referindu-se la declaratia lui Mihai Ghimpu, apreciind insa imediat, cu multa ravna duhovnicesca, ca a stabilit deja cu noul guvern un “dialog incurajator”. Este de remarcat si ca actualul presedinte interimar al Republicii de la Chisinau, Marian Lupu, pupilul personal al comunistului Voronin, a tinut sa-l felicite pe patriarhul Kiril alaturi de colegul sau mai versat Alexandr Lukasenko, inchindu-se pravoslavnicei Moscove salvatoare a tuturor oitelor lumii “ortodoxe”, asa cum se cade din partea unor vasali “ex-comunisti”.
Exprimandu-si dorintele de “propasire si întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului”, Marian Lupu si-a incheiat mesajul cu urarea de “succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoință”. Cum Marian Lupu nu putea sa se transmita acest “salut calduros” in numele poporului roman, am vaga banuiala ca s-a referit totusi la “poporul moldovenesc” pe care il slujesc, desigur, cu aceeasi ravna duhovniceasca specifica lucratorilor fostului Directorat I, “robii lui Dumnezeu” de sub papucul colonelului Cantarean “al Intregii Moldove”. Mare e Gradina Domnului dar si plina de ciulini acolo unde lucreaza ciortii cazuti din turbinca KGB.
Importanta micutei provincii romanesti in planurile afacerilor interne si externe ale imperiului rus, edificate cu sarg si prin intermediul Bisericii KGB, rezulta din rezolutia finala a adunaturii arhieresti de la Moscova, plina de mustruluieli la adresa “Bisericilor surori” si de amenintari directe, nu tocmai duhovnicesti, catre bisericile ortodoxe din tarile baltice, odinioara aflate sub pulpana pravoslavnicei URSS. De altfel, una dintre reuniunile “Sfantului Sobor” a fost prezidata de prea-pravoslavnicul Dmitri Medvedev care le-a trasat la randul lui cateva directive, duhovnicesti desigur, sefilor de filiale din raspublicile fostei URSS (vezi video mai jos). Din aceleasi considerente, intre cele 50 de puncte ale programei noului cincinal al Bisericii “Sfintei Rusii”, la numarul 9 se face un atac frontal la adresa Bisericii Ortodoxe Romane, in speta a Mitropoliei Basarabiei, “reafirmandu-se” “necesitatea de a se rezolva problemele legate de activităţile necanonice ale autoproclamatei “Mitropolii a Basarabiei”, care cauzeaza daune grave unitatii bisericii”…
Ar mai fi multe de adaugat pe aceste teme, dar cred ca dvs, cititorii acestui blog, nu sunteti oite ratacite dupa berbeci, tapi si alte cornute “moldovenesti”, cu sau fara sutana, ca sa aveti nevoie de explicatii suplimentare. Asa ca ma multumesc cu speranta luminarii domniilor voastre prin simpla lecturare a comunicatelor oficiale extrase de pe site-urile Mitropoliei moscovite de la Chisinau (foto sus) si ale Patriarhiei KGB. Am pastrat forma lor (extrem de) originala, pe masura intelepciunii si induhovnicirii robilor lui aghiuta scapati din tolba lui Ivan Turbinca:
Patriarhul Rusiei: Biserica vrea relații bune cu politicienii, pentru a servi poporului din Republica Moldova
3 Februarie 2011 10:06
“Biserica vrea relaţii bune cu toate cercurile politice, căutând să-şi unească eforturile pentru a servi poporul din Republica Moldova – un stat cu puternice tradiţii ortodoxe”. Declarația îi aparține Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, făcută în raportul său către Soborul Arhieresc care a avut loc pe 2 februarie 2011, scrie site-ul oficial al Patriarhiei Ruse patriarhia.ru.
“Timp de mai mulţi ani Biserica Ortodoxă din Moldova rămâne instituţia în care cetățenii țării au cea mai mare încredere. Acest lucru este confirmat de sondaje de opinie. Cu toate acestea, evenimentele care au avut loc după alegerile parlamentare din 2009 au afectat relaţiile Bisericii cu diferite forţe politice. Fosta conducere a Republicii Moldova periodic și-a exprimat nemulţumirea față de Biserica Ortodoxă. Astfel, în septembrie 2010, Preşedintele Interimar de atunci a criticat Mitropolia Moldovei afirmând că aceasta nu este independentă, dar este doar o “filială a Bisericii Ortodoxe Ruse”. Este evident că o atare retorică necesită o replică adecvată şi competentă din partea Bisericii”, a mai declarat Patriarhul Moscovei.
“Astăzi, după alegerile parlamentare, a început formarea unui nou guvern de conducere, cu care autorităţile bisericeşti au stabilit un dialog încurajator,” a mai spus Patriarhul Kiril.
Sinodul arhieresc de la Moscova – a doua zi a şedinţelor plenare
3 Februarie 2011 15:47
Astăzi în a doua zi de lucru a Sinodului Arhieresc de la Moscova ierarhii Mitropoliei Moldovei au participat alături de ceilalţi ierarhi ai B.O.Ruse la şedinţele ordinare planificate pentru această zi. Şedinţele Sinodului s-au desfăşurat în sala sinoadelor bisericeşti din Catedrala Patriarhală “Hristos Mântuitorul”.
La începutul primei şedinţe plenare a fost dată citirii scrisoarea de salutare a preşedintelui Belarusiei A.G. Lukaşenko.
După aceasta Sanctitatea l-a felicitat călduros pe Episcopul Maxim de Barnaul şi Altaisk cu ziua ocrotitorului ceresc, iar pe vicarul eparhiei de Moscova – P.S. Roman (Serpuhov) cu ziua de naştere.
În a doua zi a Soborului Arhieresc au fost planificate trei şedinţe plenare. De asemenea, arhipăstorii B.O.Ruse s-au întâlnit cu Preşedintele Federaţiei Ruse – D.A. Medvedev.
În momentul întâlnirii Patriarhului Kiril cu şeful statului rus, Sanctităţii Sale i-a fost înmânat ordinul de stat “Aleksandr Nevski” în semn de recunoştinţă pentru contribuţii deosebite în păstrarea tradiţiilor şi valorilor cultural-duhovniceşti. Patriarhul este primul cavaler care s-a învrednicit de înalta distincţie.
Mesajul Președintelui Interimar al Republicii Moldova Dl. Marian Lupu participanților Sinodului Arhieresc de la Moscova
4 Februarie 2011 09:37
Sanctitatea Voastră! Multstimați participanți ai Sinodului Arhieresc!
În numele cetățenilor Republicii Moldova și în numele meu personal salut întregul episcopat al Bisericii Ortodoxe și toți credincioșii în legătură cu începutul lucrărilor Sinodului Arhieresc.
De veacuri este apreciată activitatea Bisericii Ortodoxe, care a fost și este o fortăreaţă a păcii, liniştei şi moralității. Şi astăzi contribuţia ei este inestimabilă întru menţinerea armoniei interetnice şi interconfesionale.
Iată de ce Soborul Arhieresc este de-a dreptul unul important, un forum de anvergură, deciziile căruia au o implicare majoră în viaţa social-culturală a țărilor ortodoxe. Sunt convins că deciziile luate vor contribui la soluţionarea diverselor probleme actuale din lumea creştină – prevenirea extremismului etnic şi religios, educaţia morală a tineretului, întărirea relaţiilor de bună vecinătate, a toleranţei şi umanismului.
Doresc din inimă tuturor participanţilor la acest sobor multă sănătate, înțelepciune şi decizii viabile, precum şi succese în slujirea spre binele popoarelor noastre, pace şi bunăvoință.
Extras din Rezolutia finala în materie de afaceri interne şi activităţi externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse (50 de puncte)
Punctul 9. Membrii Sfântului Sobor Arhieresc isi exprima speranţa de stabilizare suplimentară a situaţiei sociale şi politice din Republica Moldova, de buna înţelegere a ţării şi de dezvoltare a interacţiunii dintre biserică şi stat. Totodata, reconfirmam necesitatea de a se rezolva problemele legate de activităţile necanonice ale autoproclamatei “Mitropolii a Basarabiei”, care cauzeaza daune grave unitatii bisericii.
(Traducere proprie – ar putea necesita imbunatatiri)
In original:
9. Члены Освященного Собора выражают надежду на дальнейшую стабилизацию общественной и политической ситуации в Молдове, на развитие в стране взаимопонимания и взаимодействия Церкви и государства. Собор подтверждает необходимость урегулирования проблемы, связанной с деятельностью неканонически провозглашенной «Бессарабской митрополии», наносящей серьезный ущерб церковному единству.
Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.
Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.
– fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248
Desi isi facea veacul pe la Deutsche Welle, GDS-istul “Thomas” – Totok, un antiroman si anti-crestin visceral, transmite acum pentru Radio France International de la… Berlin. Ce legatura are sula germana cu prefectura franceza numai neo-kominternul stie, mai ales cand sunt mancati simultan banii cetatenilor Republicii dar si ai celui de-al IV-lea Reich (interesant cum stiu baietii astia sa capuseze organe “de stat”, cum sunt posturile pe la care s-au perindat, de la “Europa libera” incoace). Cu pretentii de sef al catedrei universale de Corectitudine Politica, fostul informator al Securitatii din grupul actualei laureate a premiului Nobel pentru literatura, Herta Muller, ii trage un perdaf parintelui basarabean Savatie Bastovoi, autorul cartii “Diavolul este politic corect”. Pentru ca gandeste. Cine i-a dat voie? Dumnezeu? Pai Dumnezeu nu este un personaj corect politic!
De la inceputul transmisiei RFI, Totok atrage atentia ca romanul “s-a bucurat de o campanie publicitară (televizuală şi publicistică) neobişnuită”. De fapt, este vorba de o singura emisiune Nasul cu Radu Moraru, la postul B1TV, de 30 de minute. Suficient insa. Caci, se vede, a deranjat. Plutonierul-major Totok de la Politia Gandirii semnaleaza ca astfel de “erori” nu trebuie sa se mai repete (se va conforma oare Radu Moraru, care a promis ca-l va mai aduce pe Savatie Bastovoi in fata romanilor de dincoace de Prut?). La sfarsitul executiei pe unde radio, ofiterul de servicii de la “Ministerul Adevarului” tranteste sentinta: condamnat la moarte civila. Tribunalul RFI hotaraste: “În consecinţă, romanul, Diavolul este politic corect, este o scriere cu puternice accente anti-ecumenice. Avînd tendinţe clerical-exclusiviste, îndreptate împotriva liberalismului, împotriva sistemului democratic pluralist şi împotriva lumii moderne, romanul abuzează de libertatea gîndirii, garantată tocmai de sistemul pe care-l combate”. Fraza pare desprinsa cuvant cu cuvant din 1984 a lui Orwell sau din Manualul Corectitudii Politice a lui Volkoff: “Nu-i toleram pe cei intoleranti”. Respectiv: “Corectitudinea politica stie ca etine unicul adevar, anume ca nu exista nici un adevar. Alexandre Zinoviev nu are dreptate atunci cand tradeaza secretul, vorbind despre liberalismul totalitar“.
Poate cititorii basarabeni nu stiu insa cine este acest William Totok, “Thomas” in arhivele Securitatii (Vezi Documentele SRI-CNSAS mai jos). Din fosta presa romana, acum aflata aproape integral sub controlul stapanilor lui Totok, numai eu am scris despre trecutul lui, in Curentul, insotit de cercetatorul Marius Mioc, pe blogul sau, interesat la randul lui de faptul ca Totok este primul “ziarist” care a difuzat in Occident “stirea” cu cei “60.000 de morti” de la Timisoara, din decembrie 1989. Ii prezint aici “trecutul glorios” de “socialist cu fata umana” ca sa afle si romanii de peste Prut cine il ataca pe confratele lor, valorosul scritor si artist Stefan Bastovoi, Monahul incorect politic Savatie.
William „Thomas“ Totok, omul care o spiona pe laureata Nobel Herta Muller
A fost un „luptător cu regimul comunist“, un adevărat „disident“. În 1987 a emigrat în Republica Federală Germania încununat cu această aură. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Germania şi a fost membru al Comisiei Prezidenţiale Internaţionale a lui Ion Iliescu pentru Studierea Holocaustului în Romånia, condusă de Elie Wiesel, posesor al premiului Nobel pentru Pace, deportat la Auschwitz de Ungaria în timpul ocupării Ardealului. A colaborat cu Europa liberă, BBC, RFI, Deutsche Welle, tot felul de Allgemeine Zeitung, apoi cu GDS şi „22“. Acum este un „expert pe Romånia“ pentru presa germană şi dă lecţii de democraţie şi federalism Republicii Moldova. Şi-a scris şi Jurnalul. L-a şi publicat, la editura Polirom a familiei Moscovici.
Parintele Savatie, prolificul scriitor pe temele razboiului nevazut si continuu al lumii de azi, va fi prezent marti, 18 mai, la Bucuresti, unde, incepand cu ora 17.00, la Libraria Sophia din str Bibescu Voda 19 (langa Facultatea de Teologie), Radu Moraru, realizatorul emisiunii “Nasul”, ii va lansa ultima aparitie, lucrarea “Diavolul este politic corect”, publicata de Editura Cathisma. Charismaticul monah, care a trecut de la artele plastice la filosofie si de la un premiu Soros la slujirea lui Dumnezeu, ne va spune, probabil, si ce surprize mai pregateste personajelor din viitoarele sale romane de actualitate crestina.
E bine intotdeauna sa stai cel putin cu un ochi pe Moscova, analizand situatia de ieri si urmarind, la Chisinau, reverberatia de azi ca sa stii ce se va intampla maine la Bucuresti. Cu o luna in urma, Vlad Cubreacov, unul dintre cei mai fini analisti de peste Prut, atat a spatiului profund romanesc cat si a celui slav si, chiar daca nu-i place sa se spuna asta, unul dintre artizanii reactivarii Mitropoliei Basarabiei, avertiza asupra unei incercari de compromitere a ortodoxiei, pe care eu am titrat-o O analiza ingrijoratoare: Noul KGB planuieste crearea unui miscari nationalist-crestine in Basarabia care sa preia inclusiv energii din Romania si BOR. La Chisinau se-aprinde scanteia. Este vorba de o initiativa pretins ortodoxa, de sustinere a religiei in scoli, pritocita impreuna cu mitropolitul moscovit, colonelul Vladimir Cantarean, de nimeni altul decat de fostul sef al Serviciului de Informatii si Securitate (SIS) de la Chisinau, Valeriu Pasat, un instrument al magnatului rus Anatol Ciubais, fost sef al Administratiei Prezidentiale a ultra-coruptului Boris Eltin, fost vicepremier al Rusiei, ajuns chiar si prin board-ul JP Morgan. I-a apucat credinta! Mai stim noi pe unul la fel, care sta de mana cu un membru al Clubului de la Roma, Grupului Bilderberg si Trilateralei…
N-a trecut mult si, la Bucuresti, pentru a lansa un balon de incercare, o grenada fumigena, vocalul navetist de Bruxelles Cristian Preda (cristian doar cu numele) sustine, dintr-o data, de pe o pozitie de “dreapta”, eliminarea religiei din scoli. Cica asa e “european”. Desi vocalizele euro-politrucului sunt ignorate de opinia publica, gurul lui, Andrei Plesu, intervine doct in dialogul inventat pentru a trasa directivele: Da, Religiei in scoli!, dar numai unei Istorii a Religiilor, fara “indoctrinare”, asa cum vrea muschii si barba mea. Ce treaba are un agnostic, din secta catarilor, dupa cum a afirmat Parintele Nicolae de la Rohia, Nicu Steinhardt, un “indepartat de neam” si “tare strain de credinta”, dupa cum a spus Parintele Staniloae, cu religia in scoli? Asemanarea cu Pasat este izbitoare, din mai multe punct de vedere: unul sclavul oligarhului rus Ciubais, altul servul corespondentului lui, Patriciu.
La Chisinau se incinge mamaliga: Vladimir si Pasat propun chiar un referendum. Peste 10.000 de basarabeni ies in strada. Ziaristii alerti din Basarabia observa imediat riscurile si le semnaleaza, cu ingrijorare: Religia în şcoală – DA! Referendum consultativ – NU! Deja s-a creat o disputa. Acum, aflam de la talentatul scriitor si calugar basarabean Savatie Bastovoi, o minte extrem de iscusita, ca, de fapt, “intamplator sau nu, campania de la Chisinau se suprapune cu campania care se face acum in Federatia Rusa pentu introducerea ca obiect de studiu a disciplinei zisa “Bazele culturii ortodoxe”. Campania ruseasca are sustinerea guvernamentala si, dupa cum se exprima chiar autorii ei, se face cu o graba disperata”. “Cursul nostru este o incercare disperata a Rusiei de a se salva pe sine. In joc este viitorul nostru”, se afirma pe www.pravmir.ru. Parintele Savatie sintetizeaza dilema in care este aruncat romanul: “Intrebarea este: ne angajam si noi in lupta disperata pentru salvarea Rusiei?”
Ce sa faca romanul, fie el basarabean sau nu? De-o parte Rusia kaghebisto-“crestina”, de cealalta Europa oficiala, mai mult anti-crestina, dar altfel infratita, pe sub garla, la toate energiile “Noii Rusii”. Viitorul “suna” sumbru. Vorba ‘ceea: “Vai de biet român saracu/ Ca-ndarat tot da ca racul/ Fara tihna-i masa lui/ Si-i strain în tara lui”…
Raspunsul sta in intrebarea cu care isi incheie Parintele Savatie avertismentul: “Sau incepem o lupta pentru propria salvare, pentru cunoasterea adevarului istoric despre soarta Bisericii in acest tinut in care ne-a lasat Dumnezeu sa traim?”.
UPDATE: Ortodoxia, singura cale de salvare
Comentariul luiCalin Mihaescu
Intr-adevar, ortodoxia este o problema de salvare sau moarte pentru Rusia.
Intr-adevar, si pentru noi revenirea la valorile ortodoxiei este singura cale de salvare.
După ce a ispăşit 12 ani de chinuri în puşcăriile comuniste, Părintele Iustin a fost întrebat în faţa celorlalţi deţinuţi: „Spune, banditule, te-ai schimbat?” La care Părintele a răspuns: „Dar ce, eu am venit aici ca să mă schimb?” „Tu nu înţelegi, banditule, că noi te-am ascuns aici de furia poporului? Toţi te urăsc! Dacă te lăsam în libertate te sfîrtecau oamenii în bucăţi!” „Da? – a replicat Părintele – Duceţi-mă aşa tuns cum sînt şi lăsaţi-mă în gară la Tîrgu Neamţ, iar eu voi spune numai atît: Eu sînt Iustin! Şi să vedem ce-o să facă lumea”. Pentru aceste cuvinte Părintele a mai făcut încă patru ani de detenţie, fără nici o judecată, fiind în fiecare zi ameninţat cu moarte, ca unul care nu figurează nicăieri.
Prin lucrarea lui Dumnezeu, foştii deţinuţi politici au fost eliberaţi. Părintele Iustin, fiind călugăr, s-a dus la mănăstirea de metanie. Dar aici i s-a spus că nu poate fi primit. Atunci Părintele şi-a luat traista şi s-a dus pe un deal împădurit din ţinuturilea Neamţului. Şi într-adevăr, a fost destul să zică: „Eu sînt Iustin”, că toată lumea s-a strîns în jurul lui ca în jurul unui proroc. Să judece alţii dacă este sau nu minune ca un om ieşit din puşcărie, fără nici o leţcaie şi pe deasupra persecutat de mai marii bisericii, să ridice o mănăstire atît de mare şi frumoasă cum e cea de la Petru Vodă, care mai are şi un spital dotat cu tehnologie pe care puţine dintre spitalele din România o au.
Duhovnicii eliberaţi din închisorile comuniste au avut parte şi după eliberare de un regim special care seamănă mai mult a arest la domiciliu decît a libertate. Nici unul dintre ei nu a avut dreptul şi posibilitatea să se întoarcă în mănăstire, ci fiecare a fost fie trimis prin sate, fie duhovnici la maici, fie în străinătate. Securitatea a vegheat cu străşnicie ca aceşti oameni drepţi şi neînfricaţi să nu-şi facă adepţi, să nu reaprindă flacăra mărturisirii şi a jertfelniciei în generaţiile tinere, dar mai ales în rîndul monahilor, care şi pînă azi sînt consideraţi reacţionari sau potenţiali reacţionari. Despre toate acestea am aflat din vorbirea nemijlocită cu aceşti duhovnici de care lumea nu este vrednică. Iar dacă smerenia lor îi opreşte să se apere de atacurile mincinoase ale celor care îi învinuiesc de „extremism” şi „neascultare”, mie mi s-a părut potrivit să dezmint toate aceste neadevăruri, pentru folosul obştesc al credincioşilor.
Nu am văzut niciodată oameni mai chibzuiţi şi mai preocupaţi de integritatea şi pacea Bisericii, decît cei care au trecut prin calvarul închisorilor comuniste. Nimeni nu poate spune că iubeşte Biserica, dacă nu-i iubeşte pe ei. Către unii ca aceştia a spus Hristos: „Cei ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cei ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16). Parintele Savatie