Oana Stancu, altfel cam intepata in general, scrie un editorial cu titlu de mai sus in JN de ieri. Pornind de la Plesu, “fatuca”, “deontoloaga cu silicoane”, cum a poreclit-o cineva, surprinde cateva aspecte reale la care Basescu ar trebui sa(-si) ofere, candva, o explicatie. Respectiv cum de cadrele care au trecut prin curtea lui, cum ar fi Plesu, Weber, Saftoiu, etc, au ajuns sa lucreze bine-mersi cu al sau dusman de moarte, “oligarhul rosu” Patriciu. Raspunsul e simplu, desigur, chiar daca presedintele se face ca nu-l vede. Oamenii lui Plesu, “intelectualii rosii”, de care s-a lasat inconjurat, intotdeauna o sa se indrepte sa suga acolo unde e seva mai multa si mai sigura. In curand, cand “Biruinta” lui o sa inceapa sa se zgaltaie, o sa-si vada tot corul de homo-intelectualoizi calare direct pe oleoductul teapan al lui Patriciu. Incepand cu cohorta PDL (posibil viitor PLD) si avocatelul ala care-si inchipuie ca poate inventa “neo-coni” in Romania pe planuri copiate de prin alte case si alte targuri, cu alte glasuri si alte incaperi. De data aceasta, trebuie sa-l avertizez si pe unchiuletz cu o vorba romaneasca: si-a facut planul ca tiganul!
Iaca ce zice La Familia JN:
Oamenii lui Băsescu, oamenii lui Patriciu Cînd Andrei Pleşu a părăsit Cotroceniul, după doar cinci luni de mandat, a dat vina pe arterele sale, prea slabe în faţa ritmului de lucru impus de Traian Băsescu. Continuarea la Jurnalul National Editorial Oamenii lui Băsescu, oamenii lui Patriciu …
Foreign Policy, o alta revista de-a lui Dinu Patriciu condusa de piticul lui de gradina, Andrei Plesu, se lanseaza azi intr-o conferinta la Cotroceni. Muzeul Cotroceni. Ultimul numar am inteles ca este axat pe Rusia. Alaturi de Click si Dilema lui Plesu, anul trecut trustul de presa KazMunaiGaz-Rompetrol si-a mai adjudecat si aceasta publicatie, altfel prestigioasa pe plan international. La noi insa, ca ghiuluri ruginite la mana lui Patriciu, in echipa editoriala se gasesc la gramada, adapati din galeata sa cu petro-ruble, fosti ministri de Externe si actuali demnitari cu rang inalt, cum ar fi Mihai Razvan Ungureanu, aflat totusi intr-o oarecarea incompatibilitate, ca sef al SIE si angajat al unei companii ca si rusesti. Dar, nema problema! Daca-i bal, si inca nu-i inca noiembrie, bal sa fie… Pentru azi, Patriciu a invitat in curtea Cotrocenilor, ca sa-i ia fata lui Basescu, si analisti care dupa ce au parasit culcusul cald de aici au devenit cotati ca fiind versati peste ocean. Cum ar fi Vladimir Socor. Ce te faci insa ca in chiar buletinul electronic al lui Socor, compania Gazprom, unde urmeaza sa ajunga si oficial Rompetrol, este evidentiata ca fiind interesat in monopolizarea tuturor sectoarelor strategice din Romania. Care sa fie miza, oare? O pune Patriciu de o noua “punte”?
IS GAZPROM MANEUVERING TO OBTAIN ROMANIAN ALUMINUM?
Romania’s important aluminum industry has long held an attraction for Russian companies. Two years ago their efforts came to the attention of the Romanian Intelligence Service (Serviciului Român de Informaţii), the SRI, which viewed these initiatives with growing concern.A 2006 memo from the SRI stated that Russian oligarch Oleg Deripaska had made an attempt to take over the entire Romanian aluminum industry, when the state-owned aluminum enterprises Alro Slatina, Alprom Slatina and Alum Tulcea became slated for privatization by the government of Adrian Nastase. Deripaska, however, failed to win the tenders. The Romanian aluminum companies, Alum Tulcea and Alro Slatina, were sold to the Marco group, established by the controversial commodities trader Marc Rich and later acquired by the Russian/Israeli magnate Vitaliy Machitski.The SRI memo notes that the Marco Group is controlled Conef Energy SRL, which in turn is owned by Nonef SA, also a part of the Marco Group. Conef acts as an intermediary in the purchase of gas from Gazprom. The SRI claimed that Machitsky owned 99.97 percent of Conef. The Romanian dealings of Conef do not appear to be totally innocent. Machitsky attempted to keep his 2002 bid to buy ARLO Slatina hidden behind a web of off-shore companies he controlled. His lawyer, David Lee Sherman, explained this by saying, “It would be better to negotiate with the Romanian government through a U.S. or Israeli connection, rather than a Russian company, because of the perceived antipathy of Romanians to Russians.”
Machitsky and his former partner, Alexander Krasner, according to a 2005 transcript of the proceedings in the Queens Bench Division, a commercial court in London, conceived a plan drafted by Machitsky which they referred to by its Russian name as the “Vostok Plan,” or the “Eastern Plan.”
The “strategic objective” of the “Vostok Plan” was defined as the creation of a vertically integrated operation that would give the men power over everything from a plant producing raw materials (SC Alum SA, which Machitski’s enterprises acquired), to a power plant, to a plant producing primary products (ALRO) to a plant for manufacturing products out of the primary products (Alprom of Romania). The plan also detailed the participants and their strategy including lobbying people in positions of political influence, the head of consulting banks and the state privatization agency.
The Romanians were concerned that Machitsky had not only acquired ownership in the country’s aluminum industry but apparently controlled a substantial percentage of Romania’s gas imports from Russia.On April 2, 2007, Gazpromexport, Gazprom’s foreign trading subsidiary headed by Alexander Medvedev, signed a contract with Conef to sell Romania up to 2 billion cubic meters of gas annually from 2010 to 2030. Under the contract the aggregate supply volume would reach 42 billion cubic meters.
In April 2007 Gazprom signed long term gas supply contracts with three Romanian gas companies–Romgaz, Transgaz and Conef. The contracts provide Gazprom with long-term access to gas shipping facilities in Romania. At this time Gazprom also agreed to increase gas deliveries to the Alro Slatina aluminum plant owned by Machitski’s Marco Group. The price Gazprom charged Conef for this gas was classified a “commercial secret.
“Since becoming President of Romania in May 2007, Traian Basescu has issued several warnings about the Russian expansion into Romania. His main target has been Gazprom: “Gazprom is more efficient than the Red Army in making Europe dependant on Russian resources,” Basescu stated last year.
Basescu has often indicated his support for energy projects that bypass Russia, pointing to reports from analysts that European gas imports will grow from the present 525 billion cubic meters (bcm) to 740 bcm by 2030. However, recent estimates indicate that the EU has taken significant steps toward diversifying its gas supplies, and Norway is now poised to become the EU’s largest provider of gas. This, along with rising LNG imports from North Africa and growing Russian domestic consumption, might negate Gazprom’s dreams of controlling the European gas market.The Romanian gas market could well feel a financial impact from this development. First and foremost it stands to lose millions of dollars in transit fees for Russian gas transiting its territory to Greece and Turkey.
Machitsky’s Conef, on the other hand, seems poised to take advantage of the allegedly sweetheart deal it struck with Gazprom and will be able to produce aluminum below the costs of other European manufacturers in the coming years.
The question that remains unanswered is why did Gazpromexport agree to this separate deal? Is there a backroom agreement between Gazprom management that Conef will sell them the Romanian aluminum business in the near future?
Can the Romanian government prevent such a maneuver?
(“Evenimentul Zilei,” January 26, 2007; www.hotnews.ro, April 14; Krasner v. Machitski and others Queen’s Bench Division (Commercial Court) [2005] EWHC 1787; Kommersant; RIA Novosti, Central Europe Digest). Roman Kupchinsky Roman Kupchinsky is an organized crime and terrorism analyst He can be contacted at [email protected]
Mihai Munteanu EvZ, Luni, 19 Mai 2008 Foşti agenţi din serviciile secrete ruse, bulgare şi israeliene, cu conexiuni la Bucureşti, furnizează cărbune energetic pentru termocentralele româneşti la preţuri umflate de aproape două ori – adaos pe care-l suportăm toţi din buzunar. Sistemul Energetic Naţional a importat huilă rusească prin intermediarii Boris Golovin (colonel în rezervă în spionajul militar rusesc), Tonya Halpern (aflată în atenţia contraspionajului militar românesc) şi foştii KGB-işti Constantin Iavorsky, Anatoli Patron şi Iuri Ustinov. Furnizările de materie primă în Sistemul Energetic Naţional au fost monopolizate de foşti spioni sovietici, aliaţi în afaceri cu un om familiar agenţiilor de informaţii israeliene. Mai nou, un proiect de două miliarde de euro, dezvoltat la Galaţi, poartă amprenta spionajului rusesc.
Boris Golovin. A fost colonel în trupele Spetnatz – GRU – serviciul de spionaj al armatei ruse. Reprezintă în România interesele lui Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin, doi oligarhi ruşi, parteneri ai evazionistului mondial Mark Rich (Nota mea: fost sponsor al lui Mihai Razvan Ungureanu).
Tonya Halpern. Un raport al Direcţiei de Siguranţă Militară (contraspionaj) obţinut de EVZ indică apartenenţa ei la serviciile secrete israeliene. Sursele EVZ susţin că este ofiţer AMAN – spionajul militar din Ţara Sfântă. Importă cărbune în România prin offshore-ul ei din Cipru, Petlon Enterprises Ltd.
Constantin Iavorsky. Fost general KGB, a monopolizat livrările de cărbune pentru termocentralele româneşti. S-a înconjurat în afaceri de o armată de ofiţeri SRI.
Igor Ziuzin. Oligarh rus, controlează gigantul Mechel, furnizorul cărbunelui ars de CETurile româneşti. Ziuzin deţine şi combinatele siderurgice de la Târgovişte şi Câmpia Turzii.
Mirela Corlatan publica in editia on line a Cotidianului stirea enervanta de mai jos: Ziarul deţinut de Dinu Patriciu a anunţat mai mulţi comentatori de încheierea relaţiilor contractuale De joi, ziarul “Adevărul” a renunţat la colaborarea cu câţiva dintre comentatorii săi, pagina de opinii apărând într-un nou format. Printre cei care nu vor mai scrie opinii în “Adevărul” se numără Romulus Căplescu, Cătălin Mihuleac, Gheorghe Stanca şi Adrian Majuru. Motivaţia oficială a reducerii numărului de comentatori a fost aceea a “schimbării conceptului” paginii de opinii în special, decizie luată încă de acum o lună, după cum spune Adrian Halpert, directorul editorial. Schimbarea coincide cu venirea unei noi echipe la conducerea ziarului, respectiv a lui Grigore Cartianu, ca redactor-şef, şi a lui Emilian Isăilă, ca redactor-şef adjunct, ambii plecaţi prin demisie de la “Evenimentul zilei”. În ziua în care ziarul a întrerupt colaborarea cu vechii comentatori, Grigore Cartianu a debutat cu “Tableta zilei”, o rubrică în care va scrie de acum zilnic. Adrian Majuru crede că în spatele acestei decizii stau, în ce-l priveşte, raţiuni politice. “Eram un comentator independent şi probabil au deranjat textele mele prin care criticam actuala putere, ziarul devenind aservit PNL şi Guvernului”, spune Majuru pentru cotidianul.ro. Romulus Căplescu, care a lucrat din anii ’70 la “Scânteia” şi din 1990 la “Adevărul”, susţine însă varianta unei “schimbări fireşti de generaţii”. “Oficial, eu încă nu am fost anunţat, dar cred că, dacă se confirmă zvonurile, reorganizarea se justifică prin schimbarea de generaţii”, spune jurnalistul Romulus Căplescu. “Am preferat ca, în locul unor comentatori fără nici o audienţă, să publicăm zilnic comentariul unui jurnalist străin. Aşadar, decizia nu are nici o legătură cu opţiunile politice, ci doar cu desfiinţarea rubricii în care aceştia publicau până acum. Domnul Căplescu va continua să scrie în alte pagini”, a precizat Halpert pentru cotidianul.ro.
Exlicatia e cam neobrazata. Spre exemplu, m-am uitat de curiozitate la accesarile avute de articolele tanarului scriitor cu nerv si verva Catalin Mihuleac. Unul dintre ultimele (din Adevarul) “C.T. Popescu, otrăvitorul de vipere” (https://www.adevarul.ro/articole/c-t-popescu-otravitorul-de-vipere/349025), din 22.04.2008, are 3425 afisari. Eu zic ca Mihuleac nu e chiar “fara nici o audienta”. Poate subiectul sa fi deranjat. Zice(a) Mihuleac, despre CTP: “Niciun moment n-are teama că se înşală, fiind vaccinat de prunc împotriva îndoielii intelectuale de bun gust. E născut pentru a detesta şi o face şi pe budă, mai ales acolo. Se povesteşte că-ntr-o zi pe CTP l-a muşcat o viperă bătrână, şi vipera a murit otrăvită. N-am nimic cu el, ci doar cu acei critici care l-au asemănat cu Arghezi. Căci, oricât de mare i-ar fi slăbiciunea pentru dejecţii şi putrid, CTP nu va fi niciodată, ca Arghezi, un creator de limbă românească. Într-un stat de drept, criticul Manolescu ar trebui să-i plătească daune morale lui Arghezi, pentru această insultă bădărănească“. Hopa! A calcat pe coada doua vipere dintr-o lovitura. Dupa cum bine stim, CTP e un alt fel de urmas nelegitim de-al lui Tinu. Mai nou, dupa modelul Manolescu, se crede si posibil presedinte. Poate il vedem, din nou, pe CTP, la Adevarul, daca s-a intors in mana celor de la Pravda. Mai stii? Un alt editorial de-al lui Mihuleac, executoriu si plin de umor , e cel cu dusul scotian si “geniul” lui Mungiu. Conchide: “Cu riscul ca vreun domn colonel să mă scrie pe toacă, tot n-o să pricep ce au gândit băieţii cu ochi albaştri, când s-au hotărât să susţină un asemenea film” (https://www.adevarul.ro/articole/sub-dus-cu-geniul-mungiu/348703) L-o fi scris pe raboj vreo sub-coloneleasa din armata lui Soros. Sau sa fi fost vreun sergent-major deranjat de un alt articol suculent: Creierul ziaristului sportiv român. Care se inchie asa: “Cred că, dacă vreun trib de canibali ar pune mâna pe-un lot de ziarişti sportivi români şi le-ar prepara creierul în tigaie, bieţii africani s-ar alege cu o indigestie intelectuală cumplită“. Concluzia sinistra este ca se strange din ce in ce mai mult in lat libertatea presei din Romania. Zic si eu, exact ca Mircea Badea cand ma ameninta SRS cu expulzarea: daca as avea ziarul meu as fi onorat sa-l invit pe Mihuleac sa scrie cate o rubrica dintr-asta, “fara nici o audienta”.
Si ia sa privim, spre comparatia, la “super-analistii” Magdalena Boiangiu, tocmai de la Dilema lui Plesu si Foreign Policy, si Grig Cartianu, de la… nu mai stiu de unde. Pai ei au sute de mii de accesari, care le justifica (din pix) jacuzziul in banii de la Patriciu-KazMunaiGas. Priviti mai jos, doua exemple de editoriale aparuta in aceeasi perioada cu cele ale lui Mihuleac de mai sus: Boiangiu – 511 afisari (uau!!!) si insusi redactorul-sef Cartianus, super vedeta societatii civile, care pleaca acasa cu roaba de ruble, a reusit performanta atingerii a 918 accesari (desi are mana-n falca ca un adevarat patatelectual). Of, Doamne! Halpert, esti un mincinos ordinar! Puteai sa gasesti o explicatie mai buna. Pacat!
Poate cea mai importanta stire legata de Adunarea Generala a Clubului Roman de Presa (CRP) de ieri (cand s-a schimbat, provizoriu, conducerea – vezi https://calincosmaciuc.wordpress.com/2008/02/10/indira-for-president/) este ca s-a hotarat si includerea in CRP a societatilor Satiricon si Media Promovalores. Satiricon editeaza publicatiile Dilema Veche, Dilemateca si Romania Literara si este parte a Grupului Rompetrol-KazMunaiGaz. Cu alte cuvinte, pentru cine nu stia, distinstii Andrei Plesu si Nicolae Manolescu sunt angajatii oligarhului Dinu Patriciu beneficiind direct de petro-rublele de la Kremlin virate prin Kazakhstan. Si nu numai ei sunt pe statul de plata bifat la Moscova. De cand Adevarul editeaza si Foreign Policy Romania, si urmatorii membri ai Consiliului Editorial FPR sunt slujbasii lui Patriciu (unul dintre ei, vip de stat): Adrian Severin, Magdalena Boiangiu, Petre Roman, Ovidiu Nahoi, Mihai Razvan Ungureanu, Vasile Puscas si, cu voia dvs, ultimul pe lista, Andrei Plesu.
Cine o sa se oboseasca sa ia primul numar al FP la rasfoit o sa gaseasca acolo niste laude gratuite si siropoase din partea “viperinului de stat” la adresa “importantei tranzactii” care a lasat Romania fara Rompetrol si “ponderea extraordinara a acestor succese pentru imaginea noastra pe plan extern”.
Dupa ce presedintele ICR, fizicianul HR Patapievici, a republicat, la nervi, in Evenimentul Zilei, un articol anti-Eminescu in care, chipurile, polemiza cu ZIUA, “stapanii adevarului” s-au trezit si l-au eliminat de pe Internet. Cercetati site-ul Evz. Nu-l veti mai gasi. Sutele de comentarii erau extrem de valoroase. Un alt articol anti-Eminescu si anti-Romania, scris de actualul consilier prezidential Cristi Preda la cererea lui Andrei Plesu, in Dilema, nu mai poate fi gasit pe serverul respectiv. Poate nu da bine la imaginea celor doi, de culturnici de serviciu. In anul 2007 fenomenul stergerii memoriei virtuale a presei romanesti s-a petrecut in cazul scrisorilor lui Andrei Plesu catre Ceausescu in care “filosoful” pupa poala dictatorului si i se confesa ca s-a alaturat Partidului inca de la 19 ani, suprimate de pe site-ul ziarului Gardianul, si cu un articol de opinie din fostul ziar ATAC, in care era demascata relatia Vantu-Patriciu si restul Retelei, finantatoare di grande a fituicilor “intelectualilor lui Basescu”. Autorul a fost, de altfel, inlaturat o data cu articolul. Colegii de la Civic Media le-au recuperat pentru dvs. Tot in EvZ, tutarul lui Patapievici, Mihaiesi, se bucura mult prea devreme de plecarea lui Rosca Stanescu, plagiindu-l pe Corneliu Vadim Tudor, in articolul intitulat doct – cum ii sta bine unui intelectual vicepresedinte al ICR – “Adio, Ciripoi!”. Mai grav e ca Mirciulica, sotul sefei Retelei SOROS in Romania (Soros Open Network), isi inchipuie ca poate da si ordine “noii conducerii ” a ziarului ZIUA. Iata ce zice aparatorul de interes al lui Basescu, dand si o lista cu cei care trebuie eliminati de la ZIUA: “Roncea, Spânu, Alexe, Damian” (si Iordache, desi nu stiu ce legaturi as avea eu cu editorialele ei isterice; mai an era pe lista neagra intocmita de Mihaies si Miruna Munteanu). Iata insa ce zicea ieri, culmea!, acelasi Mihaies, despre presedintele de azi al tarii: “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti”. “Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”. “Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”. “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! ” “Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”. “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!” Extrase din “Masca de fiere” si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu“, ale marelui intelectual din “Senatul” publicatiei lui RINGIER, EvZ – ziarul pro-Base – Mircea MIHAIES, editorialistul lui Nicolae MANOLESCU la revista Trustului ROMPETROL-KAZMUNAIGAZ “Romania literara” , scriitoras la revista lui Sorin Ovidiu VANTU “Idei in dialog” si vicepresedintele lui Horia Roman PATAPIEVICI la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian BASESCU, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale …
Articolul anti-Eminescu al lui Pataplesu aparut chiar in ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, zi in care s-a fondat si “Societatea Carpatii” din care facea parte Eminescu – suprimat de pe site-ul EvZ. (Mai si abereaza demonstrand practic ca ZIUA a avut dreptate. Probleme de logica, Gogule?)
SENATUL EVZ: Presa ca lovitura sub centura
24 Ianuarie 2008
Horia Patapievici: “De mai multe luni, ziarul „Ziua” duce o campanie de presa impotriva unui numar de intelectuali, intre care ma numar.”
Procedeele mobilizate: minciuna, calomnia, falsul, procesul de intentie, insinuarea antisemita. Tinta? Demonetizarea intelectualilor critici. In special intelectualii din Grupul pentru Dialog Social par sa ii scoata din minti pe acesti jurnalisti, care folosesc presa pentru a compromite si dezinforma. De curand, infractorii de presa de la ziarul „Ziua” au publicat, cu fotografia mea alaturi si sub semnatura mea, acest text: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana”. Acest text NU imi apartine, este inventia celor de la „Ziua”.
El reia, cu sens inversat, o formula pe care am folosit-o intr-un articol din 2003, pe care, pentru a pune la punct lucrurile, il republic mai jos. Asa cum poate oricine constata, fraza atribuita mie nu doar ca nu se regaseste in textul meu, dar nici macar nu poate fi considerata vreo parafraza a sa ori un rezumat al intelesului lui, exprimat mai liber: este inventia unor oameni care, daca ar fi sa-si justifice falsul, ar avea de ales numai intre prostie (pentru ca au inteles pe dos) si rea-credinta (pentru ca au falsificat inadins sensul).
Inactualitatea lui Eminescu in anul Caragiale
Cred ca la acest inceput de an Caragiale (1852-2002), inca inainte de a cadea iar in euforia actualitatii „lumii lui Caragiale”, ar fi momentul sa facem bilantul anului Eminescu (1850-2000). Daca e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare nationala va fi confirmata la o suta cincizeci de ani de la nastere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, intr-o tara a tuturor batjocurilor), ce s-a vazut in „anul Eminescu” e ca Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, institutional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil intepenit i-a caracterizat pe toti admiratorii sai care au produs texte, luari de pozitie ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversari care, ma tem, s-a transformat intr-o comemorare. Hotarat lucru, la o suta cincizeci de ani de la nastere, Eminescu nu mai e la moda. Pentru ca a devenit inactual? Sa fie vorba de faptul ca la noi eternitatea apartine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia starnesc deopotriva nerabdarea si plictisul? Ar fi explicatia „simpatica”.
Cum ar veni, Caragiale ramane mereu actual pentru ca suntem un popor vesel, barfitor, derizoriu si flecar, in timp ce steaua lui Eminescu e condamnata sa paleasca, deoarece, vorba lui Maiorescu, „celula nu rezista” – nici tensiunii metafizice, nici incordarii ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios si nici disciplinei institutionale.
Ma tem insa ca explicatia veritabila este alta. Eminescu nu mai e la moda deoarece nu mai „da bine”. Explicatia nu e nici abisala, nici etnopsihologica, ci banal sociologica. Daca ne gandim ca doar cu 20 de ani in urma Eminescu mai era inca „omul deplin al culturii romane” – acum notiunile insesi de „deplin” si de „cultura” au devenit suspecte din punct de vedere politic -, intelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei.
In timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am inceput sa ne jenam. Rasturnarea fata de perioada interbelica e completa. Pe atunci Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi Eminescu a devenit suspect, Caragiale este in mod eminent recept. Pentru noua tabla de valori acceptate, Caragiale a fost gasit „politic corect”, in timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din „tarile progresiste” a aratat fara dubiu ca fostul poet national al Romaniei clasice e „politic incorect”. Cum ar fi putut fi altfel?
Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi iesim azi din zodia nationalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revolutia sociologica din invatamantul superior care a avut loc dupa 1990 a adus la putere studiosi care fac alergie la auzul cuvantului canon si manifesta tendinta sa puna mana pe revolver cand aud cuvantul traditie.
Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmoderna, nu mai e prizata de intelectualii progresisti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant in Eminescu e pur german, iar azi nu se mai considera interesant decat ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanitatii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu?
Azi nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilitatii sale fara a trebui sa puna totul intre ghilimele, adica fara a face cu ochiul, fara a-si cere scuze ori fara a-l scuza, luandu-l de fapt peste picior. Intr-o epoca in care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi placut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate aparea decat ca exasperant de invechit. Or, se stie, supremul argument impotriva cuiva, azi, este sentinta „esti invechit”.
Iar cultura romana din ultimii ani, in lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este „invechit” – adica sa fie progresista. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care in cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut in afara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura romana, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decat o cultura de sincronizare. Ea inca nu isi permite sa nu fie in pas cu modele.
Articolul anti-Eminescu si anti-Romania al consilierului prezidential Cristi PREDA, ascuns ulterior pentru a i se pastra imaginea de profesoras onorabil
Cultura si cultura politica: doua observatii
1. Daca un intelectual francez ar afirma azi ca “exista un om deplin al culturii franceze”, el s-ar descalifica, indiferent daca obiectul demonstratiei sale ar fi Descartes, Balzac sau Rimbaud. n schimb, un intelectual roman se discrediteaza daca nu subscrie ideii ca exista un “om deplin al culturii romane”, pe numele sau, Mihai Eminescu. De ce lucrurile stau asa? Raspunsul este simplu: cultura romana contemporana e una a admiratiei, a elogiului si a apologiei, in vreme ce cultura franceza (ca si celelalte mari culturi) prefera critica, rasturnarea valorilor, contestarea. Aceste note ilustreaza, desigur, un stil, sau, mai exact, stilul predominant. Departe de a epuiza continutul culturilor, ele exprima totusi forma mentala sau dispozitia spirituala tipica intr-un caz si in celalalt. Cu alte cuvinte, desi cultura romana cunoaste polemica, esenta ei actuala este idolatrizarea, sanctificarea fondatorului; dimpotriva, marile culturi sunt cele in care administrarea clasicizarii este urmarea unei radicale puneri sub semnul intrebarii. Facand o regula din intangibilitatea autorilor care o ilustreaza, prima specie de cultura este lipsita de viata, ea seamana cu un depozit de muezeu sau cu un cimitir al pasiunilor stinse; cealalta specie, in care totul e analizat rational, in care nimic nu scapa contestarii, e o cultura vie, una care poate fi comparata cu un dialog nesfarsit, in care imaginatia debordeaza orice limita. De fapt, o cultura devine cu adevarat mare atunci cand realizeaza ca apologia e efemera, ca ea se pierde in mod inevitabil. Cuvintele nu trebuie sa ne insele: exista, intr-adevar, un soi de apologie consistenta. E vorba de apologia platonica. Dar aceasta a ramas o referinta a culturii occidentale nu datorita admiratiei lui Platon pentru Socrate, ci datorita criticilor aduse filosofiei adversarilor lui Socrate si datorita criticilor aduse Cetatii democratice, cea care l-a condamnat finalmente pe filosof la moarte. Atata vreme cat Eminescu va fi obiect de cult, sensibilitatea culturala romaneasca va fi una provinciala, plictisitoare si vetusta. Eminescologii o vor muzeifica, iar scolarii o vor silabisi.
2. Daca un politician francez ar marturisi ca-si datoreaza cultura politica lecturilor din Descartes, Balzac sau Rimbaud, declaratia sa ar fi privita ca un afront adus cetateanului. Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real in masura in care nici unul din cei mentionati mai sus nu e, la drept vorbind, un autor politic. Acest fapt este adeseori trecut cu vederea. E adevarat, in acelasi timp, ca istoria gandirii politice romanesti e extrem de saraca (ceea ce nu se intampla in cazul francez). Cultura politica nu se poate insa forma in lipsa unor idei tari, a unor idei politice pure. Interesul lui Caragiale sau al lui Eminescu pentru politica (atat de bine ilustrat de activitatea lor jurnalistica de la “Timpul” ) nu poate fi achivalat cu o reflectie politica. De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti. (lasam deoparte aici revendicarile complet insistente, cele care fac din Eminescu un spirit actual: e suficient sa citesti paginile dedicate de el evreilor pentru a realiza distanta enorma care il separa de lumea noastra). De fapt, toate aceste chestiuni ar putea fi transate in mod elegant, daca asemenea recuperari/revendicari ar tine seama de un element, la urma urmei, banal. n fond, epoca in care Eminescu comenteaza politica romaneasca e aproximativ epoca lui Tocqueville ( a posteritatii sale imediate) si a lui John Stuart Mill. Comparati scrierile acestor autori cu ceea ce rezulta din publicistica lui Eminescu: cu greu veti putea descoperi ceva care sa le fie comun. De ce, totusi, asistam la asemenea accidente, care nu reprezinta altceva decat o curata pierdere de timp? Un posibil raspuns ar fi urmatorul: lenea de a gandi, ignoranta sunt marcile culturii politice de la noi. n acest context, Eminescu e un personaj manipulat. Din nefericire, influenta sa a fost mare, in masura in care pamfletul eminescian a devenit gen al literaturii politice. Conservarea acestui gen e sinonima cu transformarea superficialitatii agresive intr-un fel de canon al receptarii politicului.
Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.
Cristian Preda, asistent la FSPA, Universitatea Bucuresti DILEMA VECHE – Trustul ROMPETROL – KAZMUNAIGAZ – Dinu PATRICIU