“Atrăgea atenţia David că „atunci când ajung sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni” şi se face că „păcătosul se laudă cu poftele lui” iar „cel care face nedreptate, pe sine se binecuvântează”. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, dar dacă răul pare mai mare este, spunea un gânditor contemporan, pentru că s-au înmulţit posibilităţile de a-l înfăptui.” – Integral la Ziaristi Online
Elena Solunca Moise: “(…) Obişnuit cu realizările spectaculoase ale ştiinţei şi tehnologiei contemporane, cu navigarea în spaţiul virtual, ştirile aduse în timp real, cu rezolvări eficiente la un simplu „click”, omul postmodern se poate întreba cu o anume îndreptăţire: Ce este împărăţia cerurilor? De unde necesitatea pocăinţei, cuvânt în sine vlăguit de sens ca urmare a unei folosiri obsesive, nu odată fariseice, care i-a dat şi o conotaţie peiorativă. Departe de a fi o umilire a omului, sau reflexul cine ştie cărui complex de inferioritate, pocăinţa este o supremă expresie a demnităţii sale amintind că măsura lui este chipul divin după care a fost creat pentru a se înălţa la desăvârşire, prin ascultarea lucrătoare a poruncilor lui Dumnezeu şi, mai ales a Iubirii. Este o demnitate pentru că doar omului, cunună a creaţiei, îi este dat să o cunoască în toată splendoarea ei, numai lui i-a fost dat să treacă de hotarul vremelniciei şi să se împărtăşească din viaţa veşnică folosind cu înţelepciune darul libertăţii. (…)
În ziua de 29 august cinstim prin rugăciune şi post tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, înainte-mergător al lui Hristos, care l-a şi numit cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între profeţi. A fost un dar pentru rugăciunile părinţilor săi, Zaharia şi Elisabeta, care simţind pruncul cum a „săltat în pântecele ei“ când a auzit glasul Fecioarei Maria a mărturisit: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, să vină la mine maica Domnului meu“. Din Scrierile Sfinte aflăm că prin anul al cincisprezecelea al domniei cezarului Tiberiu, când Ponţiu Pilat era procuror al Iudeii, Irod tetrarh al Galileei, fratele său Filip, tetrarh al Itureii, iar Anna şi Caiafa erau arhierei,când era aşteptat un Mesia, Sf. Ioan propovăduia „botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor“ prin tot ţinutul Iordanului, după cuvintele profetului Isaia: „Glasul celui care strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi-I cărările“. În acest pustiu striga: «Faceţi-i pocăinţei roade vrednice de ea şi nu începeţi a zice în sinea voastră: «Părinte îl avem pe Avraam!», căci… şi din pietrele acestea poate Dumnezeu să-i ridice pe fiii lui Avraam“. întrebat ce trebuie să facă, Sf. Ioan Botezătorul a spus: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate, la fel“ şi că în toate să fie păzită rânduiala cumpătării, a dreptei măsuri. Văzându-L pe Hristos a spus: „Iată mielul lui Dumnezeu cel care a venit să ridice păcatul lumii“ şi botezându-L, s-a auzit glasul Tatălui Ceresc şi Sf. Duh în chip de porumbel: „Acesta este Fiul Meu Mult Iubit între care a binevoit.“
Corneliu Codreanu: “In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:
“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.
Corneliu Z. Codreanu
Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.
Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.
Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”
Mircea Eliade:„Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” (Memorii)
„Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi îşi aşează puşca mitralieră în poziţie de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul sârmelor, santinelele se înmulţiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior, înarmat şi el, traversând grăbit curtea din faţa cancelariei, cu un plutonier. Încet , încet, din toate părţile apăreau jandarmii. Deţinuţii ieşiseră din camere şi se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii strigau şi înălţau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme cu un jurnal în mână şi făcu semn să se apropie cineva. Înainta un bărbat înalt, subţire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfăşură jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, şi-l zvârli spre sârme. Celălalt se apleca să-l ridice şi se îndrepta către mijlocul curţii desfăcându-l. Se opri din drum, deschise ziarul şi se clatină. Toţi se repeziră spre el. Apoi Ştefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
– L-au împuşcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”
După achitarea sa în procesul uciderii prefectului Manciu, Corneliu Zelea Codreanu organizează o manifestare publică de proporţii la Focşani, în 14 iunie 1925: nunta. O sută de mii de oameni participă ca nuni la nunta Căpitanului. Lider al Ligii Apărării Naţional-Creştine, Codreanu face din nunta sa un moment politic spectaculos. Succesul nunţii îl convinge să se rupă de A.C.Cuza şi să-şi întemeieze propria organizaţie politică.
Foto: Anul 1913. O fotografie rară, care îi înfăţişează pe Corneliu Zelea Codreanu, la varsta de 14 ani, elev la Liceul Militar de la Manăstirea Dealu (înfiinţat de omul politic Nicu Filipescu, pe cînd era ministru de Război), şi pe tatăl său, Ion Z. Codreanu
Peste 2.000.000 de romani si-au sarbatorit astazi numele, dat in cinstea Sf Ioan Botezatorul, dintre care circa 1.500.000 sunt barbati. In Rasaritul Romanesc si la sud de Dunare alte peste 4.000.000 de romani, ca si alti frati ortodocsi, armeni, sarbi, macedoneni, georgieni si…rusi, sarbatoresc azi Craciunul. La Multi Ani tuturor!
“Pentru marele si durerosul praznic de astazi am ales spre citire Omilia Sf. Ioan Gura de Aur la Taierea cinstitului cap al Sf. Ioan Botezatorul. Predica sa este o analiza a dezlantuirii unui lant de patimi care a condus la aceasta crima oribila – o ucidere multipla in plan duhovnicesc, precum se va vedea – urmata de un alt sacrilegiu nemaiauzit (capul Sfantului a fost aruncat intr-un loc de rusine). Sfantul Ioan Gura de Aur arata cum impatimirea data de desfranare, de lux, de iubirea de dansuri si de petreceri, dar si de slabiciunea in fata raului, pe de o parte si cum rautatea oarba, pe de alta parte sunt “ingredientele” unui amestec letal pentru suflet, ce devine orb si capabil de cele mai mari faradelegi.
Cel mai mare om nascut din femeie (Matei XI, 11) Crestinii ortodocsi si catolici praznuiesc, astazi, nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, profetul care a descoperit cel dintai ca Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu. Considerat Inaintemergatorul Domnului, el este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar si cel care a facut trecerea spre perioada Noului Testament. In memoria crestinatatii, el va ramane cel care, botezandu-L pe Mantuitorul Iisus Hristos in Iordan, a spus lumii, ca Iisus este cu adevarat Mesia, Marele trimis al lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in satul Ein-Kerem langa Ierusalim si este fiul Elisabetei (verisoara Mariei, mama lui Iisus) si al rabinului rural Zaharia. Nasterea lui a fost anuntata de Arhangelul Gavril care i-a transmis, totodata, preotului Zaharia, cand acesta se afla in templu, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan. A venit pe lume cu aproximativ sase luni inaintea lui Iisus. Predicator ascet, a activat numai in preajma raului Iordan. Predicile sale poarta, dupa parerea unor cercetatori, amprenta radicalismului esenian, anuntand iminenta Apocalipsei si a “Judecatii de Apoi”, indemnand la pocainta, botez si la ispasirea pacatelor. L-a criticat public in mod repetat pe regele Irod Antipa pentru culpa de a se fi casatorit cu Irodiada, fosta sotie a fratelui vitreg Philippus, fapt care a atras intemnitarea sa in cetatea Machaerus din Pereia (azi in Iordania). La o petrecere cu multi oaspeti, dedicata aniversarii zilei de nastere a regelui, Salomeea, fiica Irodiadei, ar fi dansat in fata tatalui sau vitreg Irod Antipa, solicitandu-i capul lui Ioan Botezatorul, in schimbul favorului de a-i deveni amanta. Potrivit Scripturii, Ioan Botezatorul a fost ucis in aceeasi seara, prin decapitare, iar capul sau i-a fost adus Salomeei pe o tava. Trupul lui Ioan Botezatorul a fost dus de ucenicii sai in orasul Samaria (azi in Israel), unde a fost ingropat. Imparatul roman anticrestin Julianus Apostata (360-363) a ars ramasitele lui Ioan Botezatorul, imprastiindu-i cenusa. Capul i-a fost salvat si dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus in provincia Poitou (Franta). Din trup au mai ramas nearse numai un brat si un deget.
Ziua nasterii Botezatorului, o exceptie in calendarul ortodox
Nasterea Sf. Ioan Botezatorul a fost fixata cu 6 luni inaintea Craciunului, cand se celebreaza nasterea lui Iisus. Este atestata in secolele IV-V ale erei crestine. Sarbatoarea nasterii Inaintemergatorului Domnului reprezinta o exceptie facuta acestuia, intrucat sfintii si martirii sunt comemorati, de obicei, in ziua mortii, considerata a fi ziua nasterii lor pentru Imparatia Cerurilor. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Buna-Vestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul). Motivatia este aceea ca Sfanta Fecioara este cea dintai si cea mai mare decat toti sfintii, iar Sf. Ioan Botezatorul, potrivit proorociei facuta de ingerul Gavriil – este “mare inaintea Domnului” si s-a umplut de Duh Sfant inca din pantecele maicii sale (Luca I, 15), iar dupa marturia Mantuitorului insusi, “nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan Botezatorul” (Matei XI, 11).
Sanzienele – sarbatoarea zanelor bune
Praznicului Nasterii Sfantului Ioan i se suprapune o sarbatoare campeneasca, consacrata zanelor bune, cunoscuta in popor sub numele de Sanzienele sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. In credinta populara, Sanzienele erau considerate femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui, zeul suprem datator de lumina, caldura si hrana. Megalitii din Muntii Calimani, pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens. Muntii Calimani sunt, de altfel, locul unde se desfasurau unele sarbatori de vara din care au derivat, mai apoi, nedeile locale. Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu “lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac. In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie. In dimineata de Sanziene, spre exemplu, inainte de rasaritul soarelui, oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva, ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea care premergea sarbatoarea, in credinta ca in acest fel isi vor visa ursitul. Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par sau pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.Sarbatoarea Sanzienelor, este considerata miezul verii si in toate zonele tarii se pastreaza traditiile legate de pregatirile pentru strangerea recoltelor; de un respect deosebit s-a bucurat ritualul care se desfasura la holda de grau (Dragaica); bobul de grau, este dupa traditie, purtatorul chipului lui Iisus. Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna. In unele sate din sud-vestul Bucovinei putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul “boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.In Bucovina, serbarea de Sanziene sau Dragaicele este denumita in limbaj popular si Amutitul Cucului. Interesant de stiut – cucul canta doar trei luni pe an, de la echinoctiul de primavara (care coincide cu sarbatoarea religioasa Buna-Vestire, sau Blagovestenie), pana la solstitiul de vara, la Sanzaiene (sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul – 24 iunie). Cand cucul inceteaza sa cante inainte de Sanzaiene inseamna ca vara va fi secetoasa. Tot de Sanziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava. Se poate spune ca sarbatoarea crestina a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul pare a fi fost instituita si spre a inlocui aceste sarbatori pagane, cu caracter agricol sau naturist, din perioada solstitiului de vara (22-23 iunie). de Cornel Enache Cronica Romana