Posts Tagged ‘SIS’

Scandal in lumea ortodoxa moldoveneasca. Manastirea Putna, in frunte cu staretul Melchisedec Velnic, il acuza pe Danion Vasile de raspandirea unor minciuni stiliste, de mana cu un agitator tip KGB de peste Prut, Viorel Benedict Ciubotaru

O replică necesară

Noi, o parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Iachint Unciuleac, care a trecut la Domnul în anul 1998 şi care a fost stareţ al mânăstirii Putna între anii 1977-1992, am aflat cu surprindere că, în cartea Împotriva curentului – Botezul unui intelectual în Rusia sovietică (ed. Egumeniţa, 2010 – a lui Danion Vasile – nota mea), s-au răspândit unele informaţii false referitoare la părintele nostru stareţ. În acest volum domnul Danion Vasile i-a luat o serie de interviuri domnului Benedict Ciubotaru, matematician, jurnalist şi politolog din Basarabia. La paginile 67-69 ale cărţii se găseşte un dialog pe care intervievatul susţine că l-a avut cu părintele Iachint în ziua de 15 august, la hramul mânăstirii Putna, din anul 1989. La un moment dat părintele stareţ ar fi spus: „Să ţineţi minte: niciodată să nu faceţi greşeala pe care am făcut-o noi, cu trecerea la calendarul nou. Cum sunteţi, pe vechi, aşa să ţineţi până la moarte, să nu mai lăsaţi. Punct!”.

Episodul prezentat cu simulată nevinovăţie de domnul Ciubotaru conţine câteva elemente care ne fac să credem că avem de-a face cu un fals. În primul rând, cei care l-am cunoscut îndeaproape pe părintele nu credem că sfinţia sa a spus asemenea cuvinte care nu se potrivesc nici cu contextul, nici cu caracterul sfinţiei sale, nici cu felul său de a gândi şi de a vorbi. Dorim să precizăm că părintele Iachint nu a discutat niciodată, nici măcar cu ucenicii săi cei mai apropiaţi, despre problema schimbării calendarului în România. Menţionăm că unii dintre aceşti ucenici au stat câteva decenii în preajma părintelui arhimandrit. De aceea, ni se pare foarte curios ca, în ziua hramului, părintele să abordeze pe un ton acuzator un subiect atât de dificil, în faţa unor oameni pe care îi vedea pentru prima dată. Ar fi putut un duhovnic în vârstă, cu experienţă, un om al echilibrului, al vorbelor bine aşezate, aşa cum a fost părintele Iachint, să rostească asemenea cuvinte din care să se înţeleagă că grupările stiliste pot avea dreptate, chiar dacă ele sunt practic ieşite din Biserică? Nu negăm probabilitatea ca părintele Iachint să fi spus, cu iconomie şi din politeţe, câteva cuvinte favorabile Bisericilor canonice pe stil vechi, în nici un caz însă părintele nu avea cum să conteste calendarul îndreptat, aşa cum lasă să se înţeleagă domnul Benedict Ciubotaru. Ar putea acesta din urmă să spună cu mâna pe inimă că a reuşit să facă deosebirea între nişte cuvinte de protocol înţelese greşit şi convingerile părintelui stareţ care a fost un om al ascultării, atâta timp cât domnia sa – care este un bun matematician, jurnalist şi politician, dar nu este teolog – nu a reuşit până acum să dobândească discernământul necesar pentru a distinge duhovniceşte Bisericile canonice pe stil vechi de facţiunile răzvrătite stiliste din România?

Numai cine nu cunoaşte problemele mânăstirii îşi poate închipui că, în ziua hramului Putnei, când sunt atâtea treburi de rezolvat, părintele stareţ ar fi putut să stea relaxat de vorbă, aducând nişte acuze grave la adresa Bisericii noastre. Este important de ştiut că în ziua de 15 august 1989 la mânăstirea Putna a fost prezent Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce înseamnă că părintele stareţ a fost obligat să stea aproape tot timpul cu părintele patriarh. Trebuie subliniat că, pentru a putea să-şi împlinească misiunea preoţească în timpul regimului comunist, părintele Iachint a fost nevoit să fie foarte precaut, mai ales că deţinea o funcţie însemnată. De aceea, o discuţie de acest fel trebuia evitată, mai ales în faţa unor străini (care puteau fi provocatori), chiar în condiţiile în care ea ar fi fost deschisă de alţii, căci ar fi putut fi remarcată de informatorii securităţii.

(more…)

Reinnoirea anatemei BOR asupra masoneriei. Cand William Totok de la RFI si Deutsche Welle este la unison cu KGB-istul Andrei Kuraev de la Vocea Moscovei. Atacat, monahul Savatie Bastovoi cere Bisericii sa condamne comunismul si masoneria

Am scris nu demult cum este atacat monahul basarabean Savatie Bastovoi, un stralucit artist si scriitor, de catre reteaua neokominternista care actioneaza asupra Romaniei dinspre Occident. Mai precis, spuneam ca Dumnezeu nu este politic corect. Diavolul si RFI, da. Informatorul Hertei Muller, William Totok, alias “Thomas” necredinciosul in dosarele Securitatii, il ataca pe calugarul si scriitorul Savatie Bastovoi pentru romanul “Diavolul este politic corect”. Si furnizam si DOCUMENTELE TURNATORULUI TOTOK. Iata ca astazi, pentru scrierile sale – in care ma regasesc si eu, ca personaj, la propriu -, curajosul monah ortodox este atacat si de un KGB-ist notoriu, protodiaconul moscovit Andrei Kuraev, care ii ameninta calugaria. In apararea sa, parintele Savatie Bastovoi isi marturiseste public credinta sa si cere reinnoirea anatemei Bisericii Ortodoxe asupra masoneriei, asemenea Hotararii Sfantului Sinod al  BOR din 1937, si, mai mult, solicita condamnarea oficiala a comunismului si a colaborarii ierarhilor ortodocsi de pe ambele maluri ale Prutului cu serviciile secrete filo-ruse. Chiar daca unii carcotasi sustin ca este vorba de o operatiune de relansare a calugarului in spatiul romanesc, eu redau mai jos scrisoarea tanarului monah catre autoritatile sale ecleziale cu precizarea ca ii sustin in totalitate demersul daca e facut cu gand curat, asa cum cred ca este. Poate da Dumnezeu si vine la mama poporului roman, dupa cum ii spune Eminescu Bisericii nationale.

Savatie Bastovoi: Ieri am depus la sediul Mitropoliei Moldovei o adresare către Mitropolitul Vladimir în care am dezmințit acuzațiile aduse la adresa mea de către misionarul rus, protodiaconul Andrei Kuraev și mi-am mărturisit crezul de credință în față noilor tendințe ale vieții bisericești.

ÎN ATENȚIA ÎNALT PREASFINȚIEI SALE VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL MOLDOVEI

Înaltpreasfințite Părinte mitropolit Vladimir, Vă aduc la cunoștință că misionarul rus, protodiaconul Andrei Kuraev, zilele trecute m-a învinuit public de instigare la ură națională între popoarele ortodoxe și uneltire împotriva Sanctității Sale Patriarhului Kiril al Moscovei și a toată Rusia. Drept uneltire împotriva Patriarhului Moscovei diaconul moscovit percepe antiecumenismul meu afișat, iar prin ”instigare la ură națională între popoarele ortodoxe” sfinția sa are în vedere dragostea mea față de poporul meu.

Bazîndu-se, probabil, pe relația deosebită pe care o are cu Patriarhul Kiril al Moscovei, diaconul Kuraev a îndrăznit să-mi aducă aminte că am preoția de la Patriarhia Moscovei, fapt pe care eu l-am perceput ca pe un șantaj și amenințare.

Acuzația adusă de diaconul rus vine la puțină vreme după reproșul care a răsunat la adresa mea la Radio France International, cînd romanul meu ”Diavolul este politic corect” a fost prezentat ca unul ce ”abuzează de libertatea gîndirii pe care tocmai sistemul pe care îl critic mi-a dat-o”.

Cu această ocazie țin să amintesc că vederile mele antiecumeniste, antiglobaliste și anticomuniste (fenomene pe care le consider expresii ale aceluiași fond ideologic) sînt publice și constituie subiectul a zeci de articole și al unor cărți semnate de mine. Dintre cele cinsprezece cărți ale mele, scrise înainte de primirea monahismului și după, răspîndite în sute de mii de exemplare peste tot în lume unde au ajuns români, doar trei tratează cu precădere aceste teme: ”Cînd pietrele vorbesc – biserica față în față cu propria imagine” (Premiul Salonului internațional de carte de la Chișinău, 2007), romanul ”Audiență la un demon mut” și romanul ”Diavolul este politic corect”.

(more…)

George Maior sau Florian Coldea si Mihai Razvan Ungureanu sau Silviu Predoiu, pe sest, la Budva din Muntenegru, la Conferinta serviciilor speciale din Europa de Sud-Est. SIS-ul de la Chisinau a ajuns mai transparent decat SRI si SIE :)

Aflam din presa basarabeana urmatoarea informatie:

Delegaţia Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS), condusă de directorul instituţiei, Gheorghe Mihai, participă la lucrările celei de-a IX-a Şedinţe plenare a Conferinţei conducătorilor serviciilor speciale din Europa de Sud-Est.

În cadrul reuniunii vor fi abordate subiecte ce ţin de extinderea cooperării între serviciile de informaţii în domeniul prevenirii şi combaterii crimei organizate transfrontaliere, migraţiei ilegale, traficului de droguri, terorismului internaţional, altor fenomene negative care  atentează la climatul regional şi general de securitate.
Totodată, reprezentanţii serviciilor speciale din Europa de Sud-Est se vor expune asupra  intensificării schimbului de informaţii şi perfecţionării mecanismelor de interacţiune între serviciile de informaţii pe probleme de interes comun în vederea asigurării securităţii naţionale, regionale şi europene.
Unimedia – portalul lui Vintu, gen HotNews, de peste Prut – precizează că cea de-a IX-a sedintă plenară a Conferintei conducătorilor serviciilor speciale din Europa de sud-Est se desfăsoară în orasul Budva, Muntenegru, în perioada 20-22 octombrie. În 2011, acest eveniment va avea loc la Chisinău.

Sursa: Unimedia

Seful SIE, Mihai Razvan Ungureanu, la Chisinau, fara publicitate, alaturi de alti capi ai serviciilor de informatii externe din zona Marii Negre. Si sefii serviciilor de informaţii militare din Balcani s-au intalnit zilele acestea, la Belgrad


Chisinau a devenit capitala serviciilor de informatii externe
de Ari Berg / Karadeniz Press

Probleme legate de impactul conflictelor teritoriale nesolutionate asupra securitatii nationale si regionale, precum si necesitatea reformarii serviciilor speciale in conditiile edificarii statului de drept, au fost discutate in timpul lucrarilor celei de-a VII–a Consfatuiri a conducatorilor serviciilor de informatii externe ale Azerbaidjanului, Bulgariei, Georgiei, României, Ucrainei si Republicii Moldova care s-au desfasurat in perioada 30 septembrie – 01 octombrie, la Chisinau.

Potrivit serviciului de presa al Serviciului de Informatii si Securitate (SIS) al Republicii Moldova, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, participantii au abordat diverse aspecte ale cooperarii in vederea asigurarii securitatii regionale, starea si perspectiva interactiunii institutionale intru minimalizarea consecintelor negative ale amenintarilor transfrontaliere asupra stabilitatii si climatului european de securitate. Partile au convenit sa realizeze actiuni coordonate in vederea prevenirii terorismului international, migratiei ilegale, traficului de fiinte umane si droguri, proliferarii de armament si munitii, contracararii altor pericole transnationale.
Membrii delegatiilor au efectuat un schimb de opinii privind cadrul de activitate a serviciilor speciale in procesul consolidarii statului de drept. In context, Gheorghe Mihai, directorul SIS, a reiterat ca modernizarea institutionala are drept scop edificarea unui serviciu de informatii, capabil sa asigure o securitate durabila, luând in consideratie prioritatile si interesele nationale, provocarile, riscurile si amenintarile actuale la adresa securitatii statului, cât si standardele europene de activitate. Obiectivul este ca transformarile sa se materializeze intr-o structura eficienta, cu abilitati de anticipare a actiunilor cu potential de periclitare a securitatii tarii.

Colaborare diversificata

Problemele ce tin de consolidarea stabilitatii regionale au fost abordate prin prisma intereselor nationale a tarilor participante la intrunire. Oficialii serviciilor de informatii externe si-au reconfirmat pozitia privind diversificarea formelor de colaborare, extinderea relatiilor de parteneriat, precum si aprofundarea interactiunii in cadrul comunitatilor informative europene. La data de 1 octombrie, conducatorii delegatiilor serviciilor de informatii externe au avut o intrevedere cu Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

(more…)

Cum arata si ce are in cap clona lui Vintu de la Chisinau si noul stapan al lui Cozmin Gusa, mogulul Vladimir Plahotniuc, patronul posturilor 2 Plus, EU TV, TV 3, Prime FM, Prime TV si… Publika TV

Miliardarul de peste Prut la care face sluj “consilierul” si prietenul lui Sorin Ovidiu Vintu,  “liliputanul” Cozmin Gusa, cum e poreclit in presa basarabeana, este Vladimir Plahotniuc. Considerat adevaratul patron al Publika TV, mogulul detine deja, conform media online de la Chisinau, ziarul Timpul si posturile 2 Plus, EU TV, TV 3, Prime FM si Prime TV, unde mai nou evolueaza si Andrei Gheorgherusul cu nume romanesc.

Acoperitorul care-i tine spatele lui Vintu, cunoscut drept un membru al “noii garzi” a KGB, este si un apropiat al lui Voronin, daca tinem cont ca a eliminat la ordinele acestuia TVR de la Chisinau si chiar se visa premier al Moldovei sau daca stam sa citim Moldova Suverana, unde apare drept “omul-legenda”, cu o avere estimata la doua miliarde de dolari, adunata din afaceri în domeniile petrolier, financiar-bancar, hotelier şi al presei.

Zilele acestea Plahotniuc, o clona perfecta a lui Vintu, cu ambitii de a controla viata politica si serviciile secrete, si-a pus pe tarabele de la Chisinau, intr-un interviu care tradeaza accente grave de narcisism, nurii de matrona a bordelurilor media de peste Prut. Momentul iesirii la rampa a rusnaco-mogulului  este ales in contextul in care presedintele Mihai Ghimpu a anuntat data alegerilor anticipate din Basarabia, 28 noiembrie, iar fidelul lui Voronin sustine tandemul antiromanesc Lupu – Filat. Cum stim ce noroc le-a purtat Vintu lui Geoana si Crin (cu care cele doua personaje politice de la Chisinau se aseamana, de altfel), nu pot sa spun decat ca ma bucur de alegerea facuta.

Cred ca este interesant de parcurs interviul de mai jos, acordat – cum altfel? – revistei VIP Magazin, pentru a intelege mai bine ce rahat au in cap personaje de tipul lui Vintu si Plahotniuc, alese de serviciile rusesti pentru a-si face jocurile impotriva Romaniei.

VIP Magazin.md: Omul cu propria definiţie a Succesului

Până nu demult, nu dădea interviuri. Să nu provoace lumea. Dar şi pentru că nu urmărea notorietatea publică. Acum s-a răzgândit. Poate reuşeşte să schimbe nişte stereotipuri, prisma prin care sunt priviţi oamenii bogaţi… Este un învingător prin definiţie. Cel mai preţios pentru el este timpul.

(more…)

BOMBA: Magureanu implicat in distrugerea arhivelor KGB din Basarabia, la Tiraspol, pe cand era seful SRI. Marius Mioc semnaleaza declaratia primului sef al Securitatii de la Chisinau, Anatol Plugaru. Magureanu, agent KGB? VIDEO

Cercetatorul Marius Mioc: Jurnal de Chişinău din 22 septembrie 2010 publică o declaraţie a lui Anatol Plugaru, fost ministru al securităţii naţionale a Republicii Moldova în perioada 29 august 1991 – 1 iulie 1992. Ministerul Securităţii Naţionale al Republicii Moldova este continuatorul KGB-ului sovietic din zonă după ce republica şi-a declarat independenţa (27 august 1991), iar Plugaru a fost primul şef al spionilor moldoveni numit după proclamarea independenţei republicii.

În 1996 Plugaru a candidat ca independent la preşedinţia Republicii Moldova, primind 1,8% din voturi.

Arhiva KGB-ului sovietic din Moldova fusese mutată la Tiraspol în perioada cînd luase avînt mişcarea naţională basarabeană, iar una din preocupările lui Plugaru a fost de a distruge această arhivă. Jurnal de Chişinău relatează:

“Plugaru a menţionat că a încercat să distrugă arhiva fostului KGB, care a fost transportată la Tiraspol, pentru a nu se afla numele agenţilor. „Au fost pregătiţi oameni pentru a distruge dosarele de la Tiraspol. Ele nu ard foarte uşor, poate doar colţurile şi din acest motiv am apelat la omologul meu din România, Virgil Măgureanu. Cu ajutorul unei substanţe chimice dosarele urmau a fi nimicite, dar nu ne-a reuşit operaţiunea”, a spus Anatol Plugaru.”

În prezent în Republica Moldova se discută despre oportunitatea unei legi a lustraţiei, context în care domnul Plugaru ţi-a exprimat părerea că agenţii care au lucrat pentru Uniunea Sovietică, iar ulterior pentru Republica Moldova, reprezintă patrimoniul naţional al ţării şi nu are rost să fie deconspiraţi. „Sînt tîmpiţi cei care cer să-i deconspirăm pe agenţii care au lucrat pentru interesele Republicii Moldova. Este un lucru normal ca aceştia să fie deputaţi sau miniştri, atît timp cît nu au săvîrşit crime”, a adăugat domnia sa.

Preşedintele Mihai Ghimpu s-a declarat în favoarea legii lustraţiei, dar a subliniat că autorităţile moldovene nu mai au arhiva KGB, aceasta aflîndu-se în posesia regimului separatist de la Tiraspol.

Un alt fost şef al Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova, generalul Tudor Botnaru (1990-1991 şi 1997-1999) crede că o lege a lustraţiei nu ar mai folosi la nimic. Referitor la arhiva de la Tiraspol, Botnaru a spus: „Dacă veţi vedea cît gunoi e acolo, atunci o să daţi a lehamite din mînă. Nu cred că Smirnov şi Antiufeev pot să desigileze sacii cu documente şi să ne şantajeze. Pentru a face asta este nevoie de o comisie specială, care să aprobe desigilarea. Cred că odată cu rezolvarea conflictului transnistrean arhiva va fi înapoiată Chişinăului”.

Botnaru este omul care a executat dispoziţia Moscovei de a transfera arhiva KGB a RSS Moldoveneşti de la Chişinău la Tiraspol, conform spuselor lui Anatol Plugaru. În perioada în care arhiva a fost mutată Botnaru conducea KGB-ul moldovenesc ca membru al guvernului lui Mircea Druc iar Moldova făcea încă parte din URSS.

Consemnez colaborarea frăţească care a existat între securiştii de pe amîndouă malurile Prutului pentru atingerea obiectivului comun – distrugerea arhivelor KGB din Basarabia, dar rămîn nelămurit cu privire la proporţia în care s-a realizat aceasta.

Marius Mioc [blogul lui Marius Mioc] [articolele acestui autor]

Via AlterMedia.info

Stilistii filo-rusi ma fac faimos pe You Tube: sunt “un sarpe” de roman, “NATO-ist” si anti-KGB-ist, “de la SRI”, infiltrat la Petru Voda. Ce sa fac, sunt vinovat ca nu sunt rus! Minciuna are picioare scurte dar si multi prosti sunt pe lumea asta…

Un agent cam prostovan di pi la Iesi de-al Mitropolitului moscovit de la Chisinau Vladimir Cantarean, ajuns si el, acolo, un colonel KGB, imi face reclama pe You Tube, prezentand drept secrete absolute, revelate in exclusivitate, informatii aflate la mine pe blog de vreo doi ani si mai bine de zile: ca am facut un site pentru Romania si ca, ce rusine!, am primit de la Uniunea Ziaristilor Profesionisti Diploma pe 2007 la sectiunea Cartea de presa pentru volumul “Eroi pentru Romania. Transnistria si amenintarile Rusiei la Marea Neagra“, dedicat eliberarii detinutilor politici romani de la Tiraspol, dupa 15 ani de temnita ruseasca. Ingrozitor, va dati seama! Motiv pentru care “sunt un sarpe”. Sa mori de ras nu alta. Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati… Oricum, multumesc pentru reclama. Daca se poate, va rog, pentru urmatoarea, sa folositi fotografii mai bune de aici: https://roncea.wordpress.com/. Promit sa adaug si una cu Igor Ivanov si una cu mine si Lavrov si chiar cu Putin, ca sa va placa si voua. Ptiu, drace!

PS: Aflu din video-clip (nu credeam ca o sa ajung vedeta:) ) ca sunt si initiator si poate si beneficiar al campaniei de vaccinare, direct de la GlaxoSmith. Pentru ca seful UZP, Mihai Miron, cel care imi inmaneza premiul, ar fi Mihai Miron, seful de la Glaxo Romania. Si mie nu mi-a dat nici un vaccin macar… 🙂 Mare e gradina ta, Doamne! Prostovanul asta chiar isi inchipuie ca toata lumea e ca el. Si se mai crede expert in internet la… Manastirea Golia! 🙂

Minciuna demascata si clipul mai jos:

UPDATE: Parintele Justin Parvu “e Satana” iar Roncea aghiuta al lui, de la CIA si SRI. Afirmatia dementa apartine unui yoghin MISA infiltrat in Biserica sub pulpana lui Daniel, la Manastirea Golia. Pentru aceasta va raspunde penal. In atentia IPS Teofan

Valeriu Pasat, fostul sef al SIS si consilier al lui Anatoli Ciubais, se pregateste sa preia presedintia Moldovei cu sprijinul Mitropolitului moscovit, colonelul Vladimir Cantarean

De câteva zile, Chişinăul a fost împânzit cu panouri electorale de mari dimensiuni plătite de gruparea politică Pasat-Cantarean. Panourile, cu suprafaţa de 12 metri pătraţi fiecare, îi reprezintă, în imagine color, pe Valeriu Pasat, fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, stând, cu gura deschisă a vorbire, la tribuna Mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove”, ornată cu însemnele mitropolitane, şi pe colonelul mitropolit Vladimir Cantarean, personaj aflat în ultimele două decenii în strânse legături cu fostul şef al Securităţii din Moldova. Cei doi s-au aflat recent in vizita la separatistul Igor Smirnov. Inscripţiile de pe panourile respective, instalate în toate sectoarele capitalei, sunt: „stimă, tradiţie, ţara” şi „semnează pentru ţara ta ortodoxă”.

Se constată că această campanie propagandistică a grupării Pasat-Cantarean este cea mai agresivă campanie publică din ultimii 20 de ani şi depăşeşte cu mult orice campanie desfăşurată de partidele politice antrenate în alegeri.

Specialiştii în domeniu sunt de părere că panourile propagandistice ale grupării politice Pasat-Cantarean au costat sume uriaşe, de ordinul sutelor de mii, scrie jurnalistul de la Chisinau Sergiu Praproscic, in articolul Sute de mii pentru propaganda grupării politice Pasat-Cantarean.
Tot jurnalistul de la Flux observa cum vuvuzeaua Kremlinului, ziarul „Kommersant”, relatează despre planurile lui Pasat de a se lansa în lupta politică de la Chişinău şi despre sprijinul pe care i l-a făgăduit Moscova.

Ernest Vardanean, jurnalistul arestat in Transnistria, santajat si de Securitatea de la Tiraspol si de cea de la Chisinau? Un alt caz Ovidiu Ohanesian? VIDEO

Amintind de cazul Ovidiu Ohanesian, rapit in Irak si apoi aflat in razboi cu serviciile secrete, ieri, televiziunea transnistreană a transmis o declaraţie a jurnalistului independent Ernest Vardanean, arestat de autoproclamatele autorităţi separatiste de la Tiraspol. În mărturia imprimată video, Vardanean susţine că ar fi colaborat încă din anul 2001 cu Serviciul de Securitate al Republicii Moldova şi că ar fi desfăşurat acţiuni subversive împotriva Transnistriei.

Ernest Vardanean arestat de forţele de securitate transnistrene susţine că ar fi fost silit să colaboreze cu SIS de pe vremea când era student la Chişinău. Era ameninţat că poate fi exmatriculat sau i se va aplica răfuială fizică. Agentii SIS i-ar fi cerut să adune informaţii nu numai despre funcţionari transnistreni, ci şi despre reprezentanţi ai misiunilor diplomatice străine acreditate la Chişinău, referitoare la poziţia Occidentului faţă de Republica Moldova.

Şeful Securităţii din Tiraspol, Vladimir Antiufeev, în aceeaşi emisiune, a spus că doar Serviciul de Informaţii şi Securitate din Moldova îl ameninţa pe jurnalistul independent Ernest Vardanean şi familia sa.

(more…)

Gheorghe Mihai, seful Serviciului de Informatii si Securitate (SIS) al Moldovei: Romania nu a fost implicata in evenimentele din 7 aprilie. Dosarele KGB au disparut

Jurnal de Chisinau a publicat un interviu, realizat in scris, cu seful SIS. In contextul vizitei de maine a presedintelui interimar de la Chisinau la Bucuresti, merita reprodus:

– Domnule Mihai, SIS a declarat anterior că o bună parte din probele adunate în privinţa evenimentelor din aprilie 2009 au fost distruse. De ce nu cereţi pedepsirea lui Artur Reşetnicov (fostul sef al SIS – nota mea) pentru acest lucru?

Într-adevăr, investigaţiile interne pe care le-am desfăşurat au stabilit distrugerea mai multor documente operative după evenimentele din 7 aprilie 2009, prin ardere sau prin scoaterea informaţiilor din baza computerizată de date. Aceasta o confirmă registrele de strictă evidenţă şi procesele-verbale întocmite după nimicirea lor.

Totuşi, măsura şi forma responsabilităţii fostului director al SIS pentru distrugerea documentelor poate fi apreciată de către organul de urmărire penală care investighează evenimentele din primăvara trecută.

– Din informaţiile de care dispuneţi, puteţi spune dacă a fost sau nu o tentativă de lovitură de stat la 7 aprilie?

Investigaţiile interne nu au stabilit că Serviciul de Informaţii şi Securitate ar fi informat oficial fosta conducere a statului despre pregătirea unei lovituri de stat la 7 aprilie 2009 sau a altei acţiuni organizate care putea pune în pericol regimul constituţional de guvernare sau existenţa statului moldovenesc. Însă personal nu am dreptul să calific juridic evenimentele în cauză, aceasta fiind de competenţa organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată. Serviciul a oferit Procuraturii Generale şi Comisiei parlamentare de anchetă informaţii care, sper, vor contribui la elucidarea circumstanţelor în legătură cu protestele din anul trecut.

– A încercat SIS-ul să afle de ce nu funcţiona telefonia mobilă şi internetul pe 6-7 aprilie 2009? Aveţi un răspuns?

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova