Jul 14th, 2010 by sorinbogdan
3 iunie 1999
Eugen Mihaescu mi-a adus inca un mic eseu, sa-l trimitem la “Cotidianul“. Ma amuza ca, desi ii spusesem sa apeleze la ajutorul meu oricand are nevoie, de fiecare data cand venea, parea foarte incurcat ca ma deranjeaza si nu mai stia cum sa-si ceara scuze ca ma intrerupe din lucru. Astazi, articolul sau se intitula “Banda celor patru” si era descrierea unui desen imaginar.
“Asta noapte a fost liniste, boieri mari in oras, nu s-a bombardat. Diseara, insa, isi vor lua revansa pentru timpul pierdut. Pentru ca am desenat mai mult decat am scris, asa cum altii au scris mai mult decat au citit, iata, azi va trimit un desen. Intai chenarul, subtire si precis ca o muchie de lama, care sa delimiteze spatiul pe hartia alba, apoi va schitez din varful penitei cariatidele sculptate de marele Mestrovici, frumoasele belgradence, monumentale, dar zvelte, cu mersul lor mladios, stiind sa poarte capul sus, ca niste adevarate printese. Sunt singure, se plimba cate doua. Knejii sunt plecati la armata. Ce complexe de nesters, teribile, au lasat ele domnisoarei Korbel, alias Albright ! Apoi aceasta curca, Madeleine, o desenez aici, la coltul de jos al hartiei. Uitati-va cu cine seamana si nu ma mira. Are un aer de familie cu Ana Pauker. Pe cine sa mai desenam langa ea ? Pe baietelul asta, filfizon de cancelarie imperiala, Rubin, piatra pretioasa sau simplu ciob de sifon ciugulit de distinsa oratanie. Hai sa mazgalim langa el si pe nevasta-sa, aceasta femeie “expirata” ca pachetele de supa Knorr ce se vand pe tarabele iraniene, ca de acolo vine numita Christiana Amanpour a CNN-ului. Deci, sa va explic acum desenul si sa-l citim ca la ei, de la dreapta la stanga. Amanpour il cucereste pe Rubin si se casatoreste cu el la Roma, anul trecut. Rubin o cucereste mai demult pe batrana curca si baba, la randul ei, pe Clinton, la bucatarie, cu chiftele si lectii de politica externa, inca de pe vremea campaniei prezidentiale din ‘92. Deci, “cherchez la femme”, cum zice frantuzul. Ati gasit femeia ? “La femme”, Amanpour, e insa musulmana si e in stranse legaturi cu UCK. Baietoaica e in pierdere de viteza pe micul ecran si vrea un show al ei pe scena lumii. De fapt, asta vrea si baba Albright si iata ca au “SHOW-ul” langa noi, in Balcani. Clinton vrea sa devina, dupa ce ii expira si lui “termenul”, presedintele Serbiei, pentru ca a realizat ceva: 1) i-a unit mai mult ca niciodata pe sarbi; 2) i-a alungat pe albanezi din Kosovo… si 3) a distrus tot ce era vechi si trebuia inlocuit. (E ultimul banc care circula pe aici.) Vi se pare ca desenul nu are sens ? Oricum, am fost dintotdeauna putin suprarealist: “Domnul doctor e nebun / Strange pietre de pe drum / Si le da pe la copii / Si zice ca-s jucarii / Si le da pe la cucoane / Si zice ca sunt bomboane.” Traim, de fapt, intr-o lume suprarealista, unde impostorii se numesc, ei singuri, filosofi si dau lectii de morala unui popor de moralisti. Un adevarat filosof, NIETZSCHE, zicea: arta e dorinta de a fi diferit, dorinta de a fi in alta parte. Din alta parte, din Serbia, va trimit desenul asta.” Eugen Mihaescu, Belgrad, 3 iunie 1999.
Fie ca nu l-a citit cu atentie, fie ca nu l-a priceput, Ion Cristoiu l-a sunat mai tarziu pe domnul Mihaescu, sa-l intrebe cand trimite desenul. Ne-am distrat copios cand ne-a povestit patania si cum s-a chinuit sa-i lamureasca figura de stil. “Cotidianul” avea un nou corespondent la Belgrad: astazi s-a intors prietenul meu, George Roncea. In perioada in care a lipsit, ne-a povestit ca a fost pana in Grecia, unde a participat la o conferinta despre razboiul din Iugoslavia si a stat de vorba cu foarte multi tineri, care erau foarte porniti impotriva NATO si – in special – impotriva americanilor si ii ajutau cum puteau pe sarbi. George s-a intors in Serbia aproape pe cont propriu, cu niste bani pusi de el deoparte, la care a contribuit si Ion Cristoiu, din buzunarul sau.
Integral la: target: sarbii aproba planul de pace propus de emisarii internationali
Exclusiv: Dupa 11 ani, corespondenta lui George Roncea pentru Cotidianul, eliminata de echipa de deontologi Turcescu-Buscu-RAAPPS, revede internetul
Americanii au bombardat hotelul «Iugoslavia» pentru ca nu suporta cuvantul «Iugoslavia»
NATO a bombardat romani, unguri, albanezi, chinezi, sarbi, gradinite,
scoli, statii de ambulanta, farmacii, o casa de cultura, o biserica catolica,
un hotel, o ambasada, o clinica veterinara, o piata publica, un restaurant
si alte astfel de obiective „militare”
Alianta militara a celor 19 cele mai civilizate state ale lumii a atins un nivel maxim de performanta la sfarsitul saptamanii trecute. In noaptea de vineri spre sambata a fost lansat asupra Iugoslaviei cel mai teribil atac inregistrat pana acum. Belgradul a fost lovit in plin, mai puternic ca niciodata. Am avut parte de o noapte de cosmar, traind alaturi de belgradeni senzatia ca orasul este aruncat in aer. Detonatiile au fost atat de puternice si de dese incat am crezut ca este ras jumatate din oras, cel putin. La ora 21 si zece minute s-a dat alarma dupa care, in mai putin de zece minute, lumina a inceput sa palpaie stingandu-se apoi complet. In intuneric complet, am urcat pe acoperisul care serveste ziaristilor romani de stat major general si am avut parte de imaginea senzationala a actiunii celor mai noi arme ale NATO, bombele cu grafit. In nord-vestul capitalei o serie de flashuri orbitoare luminau cerul cu o lumina albastra. Nu se aude aproape nici un zgomot cand containerele cu grafit se desfac. Norul de praf atinge reteaua de curent pe care o scurtcircuiteaza instantaneu. Dupa ce s-a incheiat seria de blitzuri, capitala a fost invaluita complet in bezna. La scurta vreme a intrat in actiune antiaeriana, peste tot in jurul Belgradului, si ne-am dat seama ca de data asta vom avea parte de ceva greu de tot. Capitala nu mai fusese atacata atat de puternic de vreo cinci zile. La 23.40 s-a zguduit pamantul. Planseul acoperisului pe care ne urcasem tremura ca o frunza si cu un reflex automat ne-am agatat cu toata puterea de stalpul unei antene lasandu-ne in genunchi, pentru a oferi o cat mai mica suprafata suflului care urma sa vina. O clipa am crezut ca americanii lovesc undeva vizavi de hotel, atat de teribila a fost seria de detunaturi. Vajait si bubuitura, vajait si bubuitura, una dupa alta, de sase ori. Exploziile succesive deplasau cu o viteza uriasa masa de aer, din cauza asta aveam senzatia ca simtim un fel de vajait, deoarece rachetele nu se aud cand vin decat daca esti chiar pe directia lor, situatie in care nu prea mai ai cum sa povestesti nimanui cum te-ai simtit si ce-ai auzit. Mie, cel putin, cam pe la mijlocul bubuielii, mi s-a facut pielea de gaina si parul maciuca, am ramas brusc parca fara aer, mi s-a uscat cerul gurii si a trebuit sa inghit in sec de zor ca sa-mi desfund urechile. Surprinzator, in loc de orice alta imagine, mi-a venit in gand Zoe Petre, pe care o vedeam parca povestind despre acuratetea chirurgicala cu care ucid baietii de treaba din NATO. Desi pare un gand izvorat dintr-un cosmar dement, mi-am dorit-o, pentru prima si pentru ultima oara in viata mea, sper, pe Zoe Petre alaturi de mine, atarnata de antena care se bataia ca o lanseta in mainile noastre. Pentru o fosta activista a partidului comunist, cum este actuala maestra a Cotroceniului, crescuta cu celebrele versuri ale poetei Maria Banus, „imperialist american, cadea-ti-ar bomba in ocean” (pe care pana si eu am ajuns sa le apreciez, de-abia aici si acum), experienta unui bombardament american ar putea fi o instructiva documentare, lasand la o parte senzatiile corporale de neuitat care pot fi obtinute in urma unei salve de rachete trase, chirurgical, in preajma ta. Dupa ce m-am scuturat din reveria ciudata cu privire la aceasta Albright a Dambovitei, am ridicat ochii si am vazut un nor urias de praf alb ce se ridica din centrul orasului.