Gold Corporation relansează campania publicitară otrăvită Scris de George Roncea Roşia Montană – un scandal perpetuu
Compania Gold Corporation s-a mobilizat, relansånd în forţă campania de publicitate deformatoare şi dezinformatoare pe tema Roşia Montană. „Curentul“ a mai scris pe această temă, într-un articol intitulat „Roşia Montană Gold Corporation aruncă pe piaţă minciuni aurite“, amendånd campania „publicitară“ lipsită de orice deontologie lansată de controversata companie Roşia Montană Gold Corporation. În termeni tehnici, campania se numeşte badvertising, sau, pe romåneşte, livrarea de minciuni sfruntate. La cåteva zile după publicarea articolului respectiv, CNA-ul a interzis difuzarea spotului incriminat, după sesizarea Consiliului Romån pentru Publicitate (RAC), care reproducea demonstraţia produsă de „Curentul“ cu privire la conţinutul mincinos al clipului realizat de firma de publicitate angajată de Gold Corporation cu un contract de 500.000 de euro, pentru a lustrui mizeria aurită a companiei care încearcă să înhaţe aurul Roşiei Montane. Agenţia de publicitate a Gold Corporation a revenit cu acelaşi spot bazat pe abureala celor 4 miliarde de dolari fluturaţi la oha prin faţa ochilor romånilor, realizånd doar nişte ajustări ale propoziţiilor din corpul mesajului principal al reclamei – care promite marea cu sarea. Am cerut companiei miniere să ne explice care vor fi beneficiile materiale directe ale statului român, având în vedere că cele 1,8 miliarde de dolari anunţate sunt împărţite în 8 ani, aşa cum a anunţat public directorul RMGC, şi de ce nu se precizează în reclamele publicitare ale proiectului faptul că banii ce vor fi încasaţi direct de statul român sunt împărţiţi pe parcursul a opt ani.
Minciună crasă, dezinformare, sfidarea legii
N-am primit niciun răspuns, astfel că vom sesiza noi CNA-ul de data aceasta, deoarece tipul acesta de campanie încalcă nu doar reglementările Codului de Practică în Publicitate privind evitarea afirmaţiilor sau reprezentărilor ce pot înşela consumatorii, ci şi prevederile Legii nr. 158 din 18/07/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă. Dispoziţiile legii se aplică conţinutului materialelor publicitare şi mesajelor publicitare, oricare ar fi mijlocul de comunicare ce face posibil transferul informaţiei, iar adoptarea acesteia a racordat România la ansamblul de măsuri de acest tip luate la nivel european. Prin Lege se transpun integral prevederile Directivei 2006/114/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din data de 12 decembrie 2006. Este o obligaţie la nivel european să nu (mai) minţi nu doar o opţiune facultativă, aşadar reprezentanţii Gold Corporation sunt în culpă. Directorul general al Roşia Montană Gold Corporation, Dragoş Tănase, apare pe site-ul companiei rânjind tâmp, cu o expresie de insuportabilă fericire întipărită pe figură, în timp ce ne spunea că „noul proiect Roşia Montană va aduce României 4 miliarde de dolari, în timp ce alţii scot valuta din ţară“. În reclama anterioară, interzisă la difuzare de CNA, se afişa un aşa-zis calcul al fericirii pe care ne-o va aduce compania de exploatare a aurului dacilor ce pleca de la ideea că Roşia Montană abia aşteaptă să ne verse 4 miliarde de USD, care ne-ar scoate din criză învăţământul, agricultura, pensiile: „Proiectul va aduce 4 miliarde de dolari în economia României: – 1,8 miliarde USD – beneficii directe ale statului român, în dividende pentru Guvernul României, impozite pe salarii, redevenţe şi alte taxe; – 2,2 miliarde USD – bani cheltuiţi în România pentru: resurse umane, energie electrică, transport, construcţii, reactivi pentru procesare, piese de schimb“. Ce nu se spune însă, e faptul că banii vin în 8 ani, ceea ce echivalează cam cu o uşoară frecţie la un picior de lemn în comparaţie cu beneficiile companiei iubitoare de aur românesc. Scriam atunci că ceva mai imbecil rar am mai văzut pe un site oficial corporativ. De când salariile, reactivii, energia electrică, construcţiile şi în general cheltuielile unei companii se decontează în beneficiul celui exploatat? Cum ar scoate din criză România construcţiile şi reactivii lui Gold Corporation? Care 4 miliarde – câtă vreme singurul „profit“ al României ar urma să fie redevenţele şi dividendele, incluse în suma de 1,2 miliarde de dolari? Vicepreşedintele CNA, Ioan Onisei, a afirmat, la decizia anterioară a CNA la adresa campaniei Gold Corporation, „că seria de spoturi este foarte bine realizată pentru ceea ce-şi propune, dar dezinformează şi manipulează, spune mari neadevăruri, deoarece ceea ce se spune în spot nu are legătură cu mecanismele reale de cheltuire a banilor în economie“. Practic era pusă astfel în discuţie validitatea de fond a reclamelor „publicitare“ otrăvite. Imbecilitatea şi minciuna continuă să-şi facă drum netulburată, în miile de afişări ale reclamelor mincinoase ale companiei Gold Corporation pusă (şi) pe otrăvirea minţilor românilor nu doar a mediului natural al Apusenilor.
„Acest proiect este o prostie, o mare greşeală, dacă nu chiar o crimă“
Proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană este blocat deocamdată de Ministerul Mediului, care a refuzat să acorde RMGC autorizaţiile de siguranţă a barajelor. De la această decizie a urmat şi blocarea sau anularea altor autorizaţii acordate anterior, compania canadiană având o serie de procese pe rol în instanţele din România. Roşia Montană Gold Corporation vrea să radă patru munţi din Apuseni pentru a realiza cea mai mare exploatare minieră auriferă de suprafaţă din Europa, oferind în acelaşi timp românilor praful de pe tobă (mai exact cianura de pe tobă). Cel mai avizat for de autoritate ştiinţifică din România – Academia Română, s-a exprimat tranşant pe tema aceasta: Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a calificat proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montană drept „o mare greşeală, care nu justifică efectele colaterale negative. Consider că acest proiect este o prostie, o mare greşeală, dacă nu chiar o crimă“, a întărit Ionel Haiduc afirmaţia sa, la finalul unei declaraţii publice a forului Academiei Române care şi-a exprimat poziţia oficial, apreciind inoportună punerea în practică a proiectului Gold Corporation deoarece „contribuie la afectarea gravă a mediului înconjurător prin exploatarea în carieră deschisă de mari proporţii, distrugerea unor situri arheologice unice în Europa şi utilizarea unei tehnologii riscante, proiectul otrăvit fiind totodată caracterizat de lipsa unei soluţii economice şi sociale pe termen lung“. Academicianul Dan Berindei, istoric şi vicepreşedinte al Academiei, a fost chiar mai tranşant afirmând: „Nu văd utilitatea pentru umanitate să lichidăm în câţiva ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi de înflorire, distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus, vom pierde tot aurul ţării, asa cum am pierdut fără voia noastră uraniul pe care l-au luat sovieticii“.
“Bomba” prezentata cu atata tam-tam zilele acestea in presa, privind Afacerea arhivei lui Gorbaciov e buna dar e rasuflata rau. Slabii cunoscatori ai istoriei recente o inghit pe nerasuflate si o toarna pe masa presei asemenea. In realitate, baietii HotNews nu fac decat sa reproduca fara jena ceea ce ZIUA (pe vremea cand ZIUA era ZIUA) a scris, hat, in urma cu niste ani, publicand inclusiv in facsimil astfel de documente, provenite de la prietenul nostru Vladimir Bukovski. Nu-i rau daca vin cu informatii suplimentare dar “bomba” era acum niste ani, cand Iliescu era presedinte si ne ameninta ca ne da in judecata pe capete, si pe jurnalisti si pe Bukovski personal.
Iata o parte dintre articolele scrise de noi, respectiv de mine si George Damian, inca din mai 2006. Pentru ce am publicat, Administratia Prezidentiala Rosie, prin vociuca si un comunicat oficial cu antet de Cotroceni semnat de Corina Cretu (pe care l-am pus in rama), ne-a amenintat voios ca ne da in judecata.
Iliescu KGB
Vladimir Bukovski are documente care dovedesc ca Revolutiile din Est au fost planuite la Moscova * “In octombrie 1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului Politic al PCUS sa pregateasca planul pentru schimbarile din estul Europei. Am gasit decizia BP al PCUS in acest sens”, a declarat celebrul disident rus * Pentru Romania, Gorbaciov l-a ales pe Iliescu * “Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. care l-a inlocuit pe Jivkov in 1989), a spus: “Iliescu este foarte bun pentru noi, in Romania” * “Gorbaciov a replicat: “Da, dar sa nu vorbim despre asta in public. I-am face un mare rau, sa pastram tacerea!” * Planurile Kremlinului au fost puse in practica de KGB * Disidentul a avertizat, la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov, ca trebuie sa scapam de angrenajul securisto-comunist care ne secatuieste tara * “Lustratia, condamnarea Partidului Comunist sunt foarte importante. (…) Romania are acum sansa de a rezolva aceste probleme”, a spus Bukovski * El a mai avertizat ca “singura sansa de supravietuire a poporului roman este organizarea unui proces public in care sa se dezbata modul in care sistemul energetic romanesc a ajuns pe mana strainilor”, adica a “mafiei KGB” in special
Disidentul rus Vladimir Bukovski, prezent la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov ca invitat special al Asociatiilor Civic Media si “15 Noiembrie 1987”, a declarat, ieri, ca detine documente care atesta ca planurile revolutiilor din estul Europei au fost intocmite la Moscova. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar ca “Ion Iliescu este bun pentru Romania!”. “Intr-unul din documente, Gorbaciov li se adreseaza liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. Petar Mladenov care l-a inlocuit pe Todor Jivkov in 1989), spune: “Iliescu este foarte bun pentru noi, in Romania”. Gorbaciov spune: “Da, dar sa nu vorbim despre asta in public. I-am face un mare rau, sa pastram tacerea!””. Revolutiile, perfectate la Moscova
Vladimir Bukovski a precizat ca documentele pe care le detine demonstreaza ca planurile revolutiilor din estul Europei de la sfarsitul anilor ’80 au fost intocmite la Moscova. “In octombrie 1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului politic al PCUS sa pregateasca planul pentru schimbarile din estul Europei, am aceste documente. Intreaga idee a revolutiilor apartine planului sovietic. Am gasit decizia Biroului Politic al PCUS in acest sens”, a declarat Bukovski.
Scriitorul rus a mai apreciat ca Romania ar trebui sa faca ceea ce alte tari fost comuniste nu au reusit: Sa treaca la curatarea tarii de postcomunism. “Cred ca este un moment foarte important, exista un singur lucru pe care Romania poate sa-l faca acum, un lucru pe care altii nu l-au facut. Se poate trece la curatarea tarii de postcomunism. Lustratia, condamnarea Partidului Comunist sunt foarte importante. Multe tari au incercat, dar nici una nu a incheiat acest proces. Romania are acum sansa de a rezolva aceasta problema”, a subliniat Bukovski. Romanii sa-si recapete resursele de la mafia KGB O alta tema a discursului lui Bukovski a fost cea a resurselor energetice ale Romaniei. Bukovski considera ca “singura sansa de supravietuire a poporului roman este organizarea unui proces public in care sa se dezbata modul in care sistemul energetic romanesc a ajuns pe mana strainilor”. In opinia lui Bukovski “strainii” care au acaparat resursele energetice ale Romaniei sunt organizatii mafiote de tip kaghebisto-securiste sau de partid. Procesul public este singurul mod pe care disidentul il vede pentru ca romanii sa-si recastige resursele energetice. De asemenea, Bukovski a denuntat contractele frauduloase facute in deserviciul statului roman. El a afirmat ca Lukoil-ul este o institutie care apartine KGB si ca exista multe alte domenii industriale in Romania in care urmasi ai KGB isi fac simtita prezenta. Angrenajul securisto-comunist secatuieste Romania Bukovski a sustinut ca, in opinia sa, poporul roman este unul dintre putinele popoare, alaturi de polonezi si israelieni, inzestrat cu putere interioara si dinamism si ca trebuie ca oamenii sa faca eforturi pentru a se scutura de acest angrenaj securisto-comunist care secatuieste tara. Bukovski a salutat intentia crearii la Brasov a unui Centru al Rezistentei Anticomuniste si si-a manifestat intentia de a ajuta prin toate mijloacele sale orice fel de grup care isi asuma sarcina realizarii Procesului Comunismului. In finalul discursului sau, disidentul rus a precizat ca “se intoarce oricand cu interes in Romania pentru ca aceasta tara a ramas una dintre putinele interesante in contextul in care aici se intampla tot timpul ceva”. Internetul, piedica in calea refacerii URSS
“Daca Romania nu reuseste sa scoata comunistii din spatiul public pentru 5-6 ani o sa dispara ca natie. Comunistii oricum nu vor muri daca se retrag o perioada in afacerile private. Daca nu reusim sa impiedicam reorganizarea comunistilor intr-o Mafie in fostul bloc sovietic sansele de supravietuire sunt foarte mici”, a declarat Vladimir Bukovski. Disidentul rus a mai subliniat: “La ora actuala, in Rusia la conducere se afla esalonul al doilea al KGB care incearca sa refaca Uniunea Sovietica. Aceasta nu se poate intampla deoarece URSS a putut supravietui doar intr-un vid informational, iar in ziua de azi Internetul reprezinta cea mai importanta piedica pentru refacerea URSS”. Florin Postolache: Comunismul inca subzista Presedintele Asociatiei “15 Noiembrie 1987” Brasov, Florin Postolache, a subliniat in discursul pe care l-a sustinut ieri: “Comunismul inca subzista, rezidual, in societatea romaneasca, inclusiv in mediul politic. Condamnarea comunismului a fost respinsa pana in prezent de reprezentantii statului”. Cea mai stricta forma de opresiune
“Comunismul, odata ajuns la o forma statala, este cea mai stricta forma de control si opresiune cunoscuta in Europa remarcandu-se printr-o lunga serie de deportari, crime, masacre, atentate la existenta si demnitatea umana. Cu toate acestea exista o istorie a rezistentei comuniste, a incercarilor repetate de redobandire a demnitatii indivizilor si popoarelor aflate in spatiul carceral al imperiului sovietic”, a aratat Florin Postolache in discursul sau. “In primii ani ai instaurarii regimului rezistenta a fost una directa, formata din grupuri armate luptand impotriva puterii comuniste. Intre 1945 si 1959 Securitatea a identificat 1196 grupuri de rezistenta. Deja in 1949 se raporta existenta a 33 de “, a mai aratat Postolache. Paul Goma, rezistenta morala Presedintele Asociatiei “15 Noiembrie 1987” Brasov a subliniat ca “Rezistenta morala izolata poate totusi functiona, cum spunea unul dintre cei mai celebri disidenti anticomunisti polonezi, Bronislaw Geremek, . Acest fel de intransigenta morala este aproape absenta in Romania cu, probabil, o singura exceptie notabila: Paul Goma. In 1977 scriitorul roman scrie o scrisoare de solidaritate cu miscarea Carta 77 din Cehoslovacia, incercand sa solidarizeze publicul romanesc cu . Reactia Securitatii a fost extrem de dura, Paul Goma si familia sa fiind izolati, torturati si, intr-un final, expulzati din tara”. Miscarile anticomuniste muncitoresti
Florin Postolache a rememorat si miscarile de opozitie fata de comunism ale muncitorimii: “Tot in 1977, un alt protest, de o alta factura, de tip sindical, avea loc la Lupeni, odata cu intrarea in greva a minerilor. Greva avea sa se extinda in toata Valea Jiului si a durat o saptamana intreaga. Oficialii de partid si delegatia trimisa sa negocieze au fost luati ostatici, Ceausescu fiind obligat sa negocieze in persoana cu grevistii. Odata greva incheiata, conducatorii grevistilor au fost deportati sau inchisi si mii de mineri risipiti in alte localitati, Valea Jiului fiind de atunci supusa unei infiltrari si supravegheri continue de catre Securitate. Pana in 1987, la Brasov, Romania nu avea sa mai fie martora nici unei miscari sociale care sa puna in dificultate regimul comunist”. Pagina realizata de George DAMIAN, Victor RONCEA
Chemati la Tribunal
Iliescu trebuie sa aiba curajul de a-si marturisi vina, sa aiba curajul de a spune poporului roman, barem acum, ca l-a mintit timp de 15 ani, a transmis Bukovski unui mic grup de jurnalisti si istorici care l-au intampinat la Bucuresti pe celebrul incomod al tuturor regimurilor totalitare derivate din cel sovietic. “Iliescu trebuie sa mai aiba si barbatie. Stiu ca v-a amenintat ca va da in judecata, ca da ziarul ZIUA in judecata pentru ca ati sintetizat spusele mele privind conspiratia decembrista. Sa aiba curajul sa ma dea pe mine in judecata! Il astept la Londra, unde Justitia nu este aservita clientelar noii nomenclaturi a fostului FSN. Sa aiba barbatia de a se lupta cu mine, nu sa trimita comunicate si sa ameninte jurnalistii liberi prin purtatoarea sa de cuvant”, ne-a spus Bukovski in timp ce – surprinzator! – insasi Corina Cretu, facand ochii foarte mari, trecea pe langa grupul de tineri adepti ai anti-comunistului. Prin aceasta trecere vaporoasa, institutia prezidentiala a ratat o noua sansa de a-si demonstra o posibila verticalitate, chiar intr-un moment inopinat. “Iliescu trebuie sa aiba curajul de a recunoaste ca a participat la o conspiratie prin care se intentiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul roman merita acest lucru: sa afle adevarul”, a continuat imperturbabil Vladimir Bukovski, privind de departe la Corina Cretu. “Tot asa cum esential pentru democratia romaneasca este inceperea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atat de asteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect si nu voi inceta sa o fac pana cand dreptatea nu va triumfa. Am strans tone de materiale, din arhivele KGB si ale PCUS. Doi Gb in format zip. Printre acesti bytes se afla si presedintele vostru cu conspiratiile sale. Sa ia aminte Iliescu: adevarul intotdeauna – dar intotdeauna – va iesi la lumina. Voi aveti misiunea asta si stiu ca o veti indeplini, in numele dreptatii, a milioanelor de victime ale comunisului. Il provoc pe Iliescu sa-mi raspunda!”, i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski presedintelui Ion Iliescu. Victor RONCEA
Acuzele lui Bukovski pentru care Iliescu ne cheama la tribunal – “Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei”
Incercarea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale de a arunca in ridicol afirmatiile extrem de grave ale lui Vladimir Bukovski, un simbol mondial incontestabil al luptei impotriva comunismului, descalifica insasi institutia pe care o reprezinta. Disidentul care s-a impotrivit uriasei masinarii de strivit oameni a sistemului sovietic nu a acredidat nicaieri in interviul sau ideea ca “”Solidaritatea”, sindicatul polonez al lui Lech Wallessa, “Masa Rotunda” de la Varsovia, Papa Ioan Paul al II-lea, Havel si Carta 77 din Cehoslovacia, toate au fost planificate si organizate (sic) de KGB, si, respectiv, cei numiti au fost agenti ai Moscovei!”. Nu. Vladimir Bukovski s-a referit doar la un sigur personaj astfel: Ion Iliescu. “Mai era o factiune, relativ mica, de indivizi in interiorul partidului care alesesera sa fie agentii Moscovei – printre care si Iliescu”, spune Bukovski. “Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei. (…) Faptul ca agenti cunoscuti ai Moscovei au preluat puterea, schimband pur si simplu Consiliul anterior in “Front” al Salvarii Nationale dovedeste ca aceasta era in sine una din operatiunile Moscovei. Nu putea fi altceva”, mai completeaza reputatul sovietolog.
Pentru edificare, oferim din nou afirmatiile disidentului sistemului sovietic privindu-l pe Ion Iliescu, care si-a exprimat intentia sa ne dea in judecata. Afirmatiile dizidentului sovietic releva faptul ca Ion Iliescu a actionat ca agent al structurilor fostei URSS. (Victor RONCEA).
“Iliescu a fost informat cu aproape un an inainte despre posibilitatea schimbarii… si el sa devina omul Moscovei.”
“Stiti foarte bine jocurile pe care le-a facut Moscova in Basarabia si Transnistria cu Armata a 14-a. Iar acum stiu clar din documente ca au existat discutii intre Gorbaciov si Iliescu pe acest subiect, menite sa impiedice Moldova sa isi castige independenta, lucru care le-ar fi creat probleme amandurora. Deci au hotarat intre ei sa mentina statu-quo-ul Moldovei.”
“”Vandut” (Republica Moldova, n.red.) nu e cuvantul potrivit, (Ion Iliescu, n.red.) nu a fost platit pentru asta. E vorba despre un aranjament prietenesc intre doi comunisti, fosti colegi la Moscova. Nu, (Ion Iliescu, n.red.) nu a vandut-o. Pur si simplu a cedat-o ieftin, as putea spune ca a fost un cadou fratesc, asa cum o arata documentele.”
“Acum doar puneau pe hartie roadele acestei prietenii, in urma careia Iliescu i-a facut lui Gorbaciov cadou Moldova. Nimic nou, daca stai sa te gandesti cum functioneaza relatiile intre tovarasii comunisti. Desi, sa fim drepti, si celelalte state foste comuniste se purtau frumos cu Moscova – multi dintre liderii lor erau, ca si Iliescu, oameni adusi in fata de Gorbaciov, pe teritoriile lor stationau inca armate sovietice. Dar e si o deosebire majora, chiar daca Iliescu a facut ce faceau si altii in Europa de Est. Iliescu voia sa continue sa apartina Estului, nu dorea sa se indrepte spre Vest. Deci nu poti sa-l invinovatesti pentru tratat in sine, dar pe de alta parte e foarte interesanta problema in ceea ce priveste Moldova. De pilda, nici polonezii nu i-au oferit Rusiei o parte din teritoriul sau si nici cehii n-au facut asta. Doar Iliescu a fost mai “generos”.”
“Iliescu a hotarat cu Gorbaciov ca Moldova sa ramana in Blocul Sovietic, iar Romania nu va pretinde in veci vreun drept asupra acestui teritoriu.”
Iliescu “facea parte dintr-o noua generatie de tineri lideri pro-sovietici si a fost educat in acest spirit la Moscova. Banuiesc ca a fost un moscovit dintotdeauna. A fost mai apropiat de Moscova decat oricine altcineva dintre liderii comunisti din Romania si de aceea banuiesc ca in ’89, cand se planuiau revolutiile din Europa, l-au ales pe el pentru Romania. Trebuie sa existe un motiv pentru asta, nu se poate sa fie doar pentru ca e atat de cumsecade, cum pozeaza astazi.”
“Nu stiu foarte multe despre asta (despre stirea potrivit careia Iliescu ar fi colaborat cu KGB-ul, n.red.). Nu pot decat sa presupun. Adica, oricine a studiat la Moscova in anii ’50 a fost recrutat intr-un fel sau altul… nu neaparat de KGB, putea sa fie Departamentul International al CC al PCUS sau asa numitul Departament Est European al CC. Cu siguranta a avut relatii speciale cu Moscova – daca pe linie politica sau de politie secreta, nu stiu deocamdata. Dar nu conteaza, de fapt nici nu conteaza ce fel de relatii a avut, atat timp cat aceste relatii erau “speciale””.
“Da, cred ca asa stau lucrurile (ca Iliescu a avut relatii “speciale” cu Moscova, n.red.). Adica, toti cei care studiau acolo erau o tinta pentru recrutare, nu neaparat de catre KGB – putea fi o recrutare politica. Si a ramas prieten cu Moscova in toti anii carierei sale in aparatul comunist.”
“E drept ca mai era o factiune, relativ mica, de indivizi in interiorul partidului care alesesera sa fie agentii Moscovei – printre care si Iliescu, dar odata cu accesele de megalomanie ale lui Ceausescu si de sfidare a Moscovei, acestia au fost izolati, marginalizati.”
“Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei. E foarte simplu. N-are sens sa intram in toate detaliile. Nu conteaza cine era si in ce pozitie in acel moment. Faptul ca agenti cunoscuti ai Moscovei au preluat puterea, schimband pur si simplu Consiliul anterior in “Front” al Salvarii Nationale dovedeste ca aceasta era in sine una din operatiunile Moscovei. Nu putea fi altceva. Deci Moscova pregatise schimbarea regimului Ceausescu. Iar Iliescu a fost unul din liderii Comitetului Salvarii Nationale, ajungand dupa decembrie liderul suprem al operatiunii.”
“E foarte important sa stii in cine poti avea incredere. Si se pare ca Gorbaciov avea toate motivele sa aiba incredere in Iliescu. Il cunoscuse cu 40 de ani in urma si stia ca fusese recrutat de Moscova, asa ca Iliescu a fost in mare masura alegerea lui Gorbaciov.”
“Am o serie de documente, de dovezi, (despre trecutul comunist al Romaniei, n.red.) acum am trecut la analizarea tuturor hartiilor pe care am reusit sa le scot din arhivele CC al PCUS in 1991 – 1992. O sa le fac publice cat de curand.” ZIUA
(alte facsimile si stenograme reproduse din arhivele Gorbaciov, disponibile in ziar)
Transcript Update: „Interviul acesta a fost realizat în anul 1985 cu un antrenat agent subversiv KGB: Yuri Bezmenov. El expune cei 4 paşi folosiţi pentru a schimba gândirea şi comportamentul unei întregi naţiuni, de-a lungul generaţiilor. ED GRIFFIN: Purtăm o conversaţie cu Domnul Yuri Alexandrovici Bezmenov. Domnul Bezmenov s-a nascut în anul 1939 într-o suburbie a Moscovei. Este fiul unui ofiţer de rang superior din armata sovietică. A fost educat la şcolile de elită din Uniunea Sovietică şi a devenit un expert în cultura şi limba indiană. A avut o cariera strălucitoare la Novosti, care era, şi încă mai este aş putea să spun, arma de presă sau agenţia de presă a Uniunii Sovietice, dovedindu-se a fi, de asemeni, un front pentru KGB. A fugit în vest în 1970 după ce a ajuns total dezgustat de sistemul sovietic şi a făcut aceasta punându-şi viaţa în mare pericol. Cu siguranţă este unul dintre experţii de seamă din lume în legătură cu subiectul propagandei sovietice; dezinformări şi măsuri active. ED GRIFFIN: Când sovieticii folosesc expresia “subversiune ideologica”, ce vor să exprime cu aceasta? YURI BEZMENOV: Subversiunea ideologica este un proces legal, deschis. Îl poţi vedea cu proprii tăi ochi. Tot ce are de făcut mass- media americană este să işi scoată căşţile din urechi, să işi deschidă ochii şi ar putea vedea acest proces. Nu este nici un mister. Nu are nimic a face cu spionajul. Ştiu că întrunirea inteligenţelor spionajului pare mai romantică. Probabil de aceea producătorii voştri de la Hollywood sunt atât de innebuniţi după tipurile de filme gen James Bond. Dar în realitate accentul principal al KGB-ului nu este deloc în domeniul inteligenţei. După părerea mea şi conform părerilor multor dezertori de calibrul meu, numai aproximativ 15% din timpul, banii şi forţa de muncă se cheltuie cu spionajul ca atare. Restul de 85% este un proces lent pe care noi îl numim subversiune ideologica, măsuri active sau război psihologic. Ce înseamnă în esentă este: să schimbi percepţia realităţii fiecărui american cum că în ciuda abundenţei informaţiilor nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii înţelepte despre cum să se apere pe ei înşişi, familiile lor, comunitatea lor şi ţara lor. Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază. Prima etapă este demoralizarea.Durează între 15 şi 20 de ani pentru a demoraliza o naţiune. De ce atât de mulţi ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani necesar pentru a educa o generaţie de studenţi în ţara inamicului tău expus la ideologia duşmanului său. Cu alte cuvinte, ideologia marxist-leninistă este pompată în creierele moi ale cel puţin 3 generaţii de studenţi americani, fără a concura sau a se contrabalansa cu valorile de bază americane, cu patriotismul american. Procesul de demoralizare în Statele Unite este în esenţă deja terminat chiar din ultimii 25 de ani. De fapt, este îndeplinit în totalitate deoarece demoralizarea atinge zone în care nici măcar tovarăşul Andropov şi toţi experţii săi nu au visat vreodată să aibă un succes atât de mare. În cea mai mare parte, procesul este desfăşurat de către americani asupra americanilor, mulţumită lipsei de standarde morale. Aşa cum am menţionat mai devreme, accesul la informaţia adevărată nu mai contează în zilele noastre. Un om care a fost demoralizat nu este capabil să evalueze informaţia adevărată. Faptele reale nu ii spun nimic, chiar dacă l-aş umple de informaţie, de dovezi adevărate, de documente şi fotografii. Chiar dacă l-aş lua cu forţa şi l-aş duce în Uniunea Sovietică şi i-aş arăta lagărele de concentrare, el ar refuza să creadă, până când va primi un şut în fundul lui cel gras. Când bocancii militari vor zdrobi, atunci se va trezi. Dar nu înainte. Aceasta este tragedia demoralizării. A doua etapă este destabilizarea. De data aceasta, subminatorului nu ii pasă de felul cum vezi tu consumul. Dacă mănânci junk food şi devii gras şi moale nu mai contează. Durează numai între 2 şi 5 ani pentru a destabiliza o naţiune. De data aceasta, ce contează sunt lucrurile esenţiale: economia, relaţiile externe şi sistemul de apărare. Şi se poate vedea foarte clar că în anumite zone… sensibile, cum ar fi apărarea şi economia, influenţa ideilor marxist-leniniste în Statele Unite este absolut fantastică. Nu mă gândeam acum 14 ani când am aterizat în această parte a lumii că procesul se va derula atât de rapid. Următoarea etape este, bineînţeles, criza; poate dura până la 6 săptămâni să aduci o ţară în pragul crizei. Se poate vedea în America Centrală acum; şi după criză, cu schimbarea violentă a structurii puterii şi a economiei, avem perioada de aşa zisă normalizare, care poate să dureze nedefinit. “Normalizare” este o expresie cinică, împrumutată din propaganda sovietică. Când tancurile sovietice s-au mutat din Cehoslovacia în 1968, tovarăşul Brejnev a spus: “Acum situaţia cu fraţii din Cehoslovacia este normalizată“.Acest lucru se va întâmpla şi în Statele Unite dacă le permiteţi tuturor nerozilor să aducă ţara în criză, să le promită oamenilor tot felul de bunătăţi şi paradisul pe pământ, să vă destabilizeze economia, să elimine principiul competiţiei libere de pe piaţă şi să instaleze un guvern de tip ‘big brother’ în Washington DC cu dictatori binevoitori ca Walter Mondale, care vor promite multe lucruri – fără să conteze dacă promisiunile sunt îndeplinite sau nu. De exemplu, stângiştii voştri din Statele Unite; toţi aceşti profesori şi toţi aceşti apărători ai drepturilor civile. Ei sunt instrumente în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza naţiunea. Când scopul este atins, nu mai este nevoie de ei. Ei ştiu prea multe. Unii dintre ei, când sunt dezamăgiţi – când constată că marxist-leninismul vine la putere – evident că se simt ofensaţi. Ei cred că ei vor veni la putere. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, bineînţeles; vor fi aliniaţi la perete şi împuşcaţi. Dar ei ar putea să devină cei mai acerbi duşmani ai marxist-leniniştilor când ajung la putere; şi acest lucru s-a întâmplat în Nicaragua. Vă amintiţi că majoritatea acestor foşti marxist-leninişti au fost ori închişi ori unul dintre ei s-a desprins şi acum luptă împotriva sandinistaşilor. S-a întâmplat şi în Grenada când Maurice Bishop, care era deja marxist – a fost executat de noii marxişti care erau mai marxişti decât el. La fel s-a întâmplat în Afganistan când Taraki a fost ucis de Amin şi apoi Amin a fost ucis de Karmal cu ajutorul KGB-ului. La fel a fost şi în Bangladesh unde Mujibur Rahman, un stângist foarte pro-sovietic a fost asasinat de tovarăşii săi marxişti-leninişti. Este la fel peste tot. Recapitulare. Cei patru paşi ai subversiunii sunt: demoralizarea, destabilizarea, criza, normalizarea… … după care… unii vor fi aliniaţi la perete şi împuşcaţi. Aţi observat faptul că nimic nu pare sa mai meargă bine? Educaţia, economia, etc? Totul se darâmă şi acum ştiţi de ce. Tot ce se întâmplă urmăreşte exact aceşti patru paşi. Şi dacă nu v-aţi dat seama…. Ne aflăm la pasul 3: CRIZA!” Transcriere viasaccsiv
Motto: „Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul.” George Orwell
O demonstreaza si Rich Hall in analiza sa pe care o prezentam integral dupa aceasta punere in tema: Istoria confera identitate si stabilitate insului prin inradacinarea intr-o realitate supraindividuala, face posibile comparatii si valorizari, hraneste constiinta de sine si pe aceea a apartenentei unui neam. Realizand aceste pericole, in ideologia Fratelui cel Mare se afirma ca “trecutul are un caracter schimbator, deci este mort” (Orwell, 45). In lumea lui Ford, lucrurile sunt transate mult mai simplu. Lozinca care guverneaza raportarea omului la trecut este: “Istoria e doar gargara” (Huxley, 72), ca atare este eliminat acest obiect de studiu ce poate, doar, complica prea mult constiinta oamenilor. In ambele distopii statul totalitar duce o lupta acerba pentru falsificarea istoriei. In perioada comunista cartile de istorie erau confectionate de ideologii partidului; pana in anii ’70 de unii precum Roller, trimisi de la centru (Moscova). In demonstratiile acestora se sustinea ca poporul roman s-ar fi nascut undeva pe la inceputul secolului al XIII-lea; caci toti daci romanizati ar fi parasit aceste locuri odata cu retragerea aureliana. In cadrele statului democratic, curentul ideologic prin care se incearca mistificarea trecutului istoric poarta numele de demitologizarea istoriei. O serie de istorici pregatiti in centralele propagandei noului tip de internationalism se straduiesc de cel putin zece ani sa alteree si istoria Romaniei, incercand sa ne convinga ca intregul trecut al poporului roman nu se redec decat la cateva lupte duse de cativa cavaleri medievali, precum ar fi, chipurile, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si altii. Cativa istorici romani continua lucrarea inceputa de inaintasii lor comunisti la inceputul anilor ’50, se arata intr-o carte in curs de aparitie – “Stiinta si razboiul sfarsitului lumii”, de Virgiliu Gheorghe, capitolul “Istoria adevarata – inamicul regimului totalitar global”, din care am citat mai sus. In acest registru se inscrie si incercarea de falsificare a istoriei recente a Romaniei cunoscuta sub numele de “Raportul Tismaneanu”. Recent, la lansarea ultimei sale carti, Vladimir Tismaneanu s-a scapat, pe urmele devoalate de Orwell, afirmand ca el nu doar studiaza istoria, ci si-a propus si sa “prelucreze trecutul”. “Prelucrarea trecutului”, un tip de “spalare a creierelor”, a fost aplicata cu succes in Germania post-belica pentru a inocula in sufletele si mintile viitoarelor generatii de germani sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii colective. Dar se poate compara regimul nazist din Germania si crimele sale abominabile impotriva unor alte semintii cu regimul de ocupatie comunist-ateist impus cu forta de o putere straina in Romania si crimele sale impotriva poporului roman si a sufletului lui? Bineinteles ca nu, daca tinem cont de faptul ca cei care au realizat aceste crime sunt bolsevici veniti din URSS – care astazi ar fi incadrati rapid la terorism – ce au activat in prima perioada a regimului comunist din Romania. Aceasta este de altfel si una dintre mizele Raportului: deplasarea responsabilitatilor criminalilor din perioada ocuparii Romaniei de catre KGB si Armata Rosie la cea de a doua perioada, ceausista, a regimului socialist. Diferenta, insa, in numarul de victime, este impresionanta: de la sute de mii la cateva cazuri. O misiune indeplinita a “raportorilor” a fost aceea de a inventa alti vinovati si de a minimaliza atrocitatile comise de bunicii si parintii lor, membri ai retelei Kominternului si Kominformului. Fara nici un resentiment, nu putem sa nu constatam, la rece, pura “intamplare” a faptului ca printre membrii si sustinatorii Comisiei Tismaneanu se afla colaboratori de vaza ai regimului si Securitatii, ca Mihnea Berindei (co-fondator al GDS, racolat de Securitate in 1968, nume de cod: “Sandu” si “Mircea”, etc), Sorin Antohi (alias “Valentin”, informator si doctor inchipuit, retras in pragul deconspirarii), Nicolae Corneanu (turnator al Securitatii timp de peste 40 de ani), Constantin “Ticu” Dumitrescu (Ordinul Muncii clasa III prin decret semnat de Nicolae Ceausescu), Smaranda Enache (informatoare si activista a PCR), Stelian Tanase (activul UTC), Mircea Dinescu (absolvent “Stefan Gheorghiu”, secretar UTC al USR), Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Ana Blandiana, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu – colaboratori ai regimului comunist, meniti a demonstra Occidentului (unde au beneficiat de burse, cu acordul si sprijinul Securitatii, si au facut peste 100 de vizite inainte de 1989) ce “libertate” au intelectualii RSR; sau fii si nepotii unor siluitori ai Romaniei, ca Leonte Rautu (Anca Oroveanu, Andrei Oisteanu; “Scanteia”, “Pamant sovietic”, Propaganda CC al PCR, Rector “Stefan Gheorghiu”, etc), Dionisie Patapievici (Horia Roman Patapievici; Partidul Comunist Austriac, CAER, etc), Mirel Iliesiu (Sorin Iliesiu; operatorul lui Ghe Gheorghiu Dej, propaganda PCR, “Sub steagul Partidului”, etc), Nicolae Celac (Mariana Celac, Sergiu Celac; Prefect sovietizare, Comitetul de Stat al Planificarii, etc), Petru Groza (presedintele GDS Radu Filipescu; primul ministru al regimului sovietic comunist), Paul Cornea (Andrei Cornea; secretar CC al UTM, sovietizator al culturii romane, Komintern) si altii, si altii, dar, evident, sa nu-l uitam, cu voia dvs, ultimul pe lista, pe Leonte Tisminetski (NKVD). Sigur, copiii nu mostenesc vina parintilor. Dar atunci de ce trebuie “prelucrat” poporul roman si invinovatit in masa pentru crimele comise chiar asupra sa de catre ocupantul strain bolsevic? Daca insa distreaza ceva la aceasta incropeala de texte este stilul de mantuiala in care a fost realizata totusi, prin multe locuri, in ciuda zecilor de mii de euro din banii contribuabilului pretinsi pentru cheltuieli de Comisia Tismaneanu. De data asta “zelotul ideologic” Tismaneanu, dupa ce a fugit de Roncea, fotii detinuti politici, Giurescu sau Societatea academica pentru adevarul istoric, nu mai are unde sa se ascunda: este prins la colt chiar de catre un analist al CIA, Rich Hall, care-i demasca impostura intr-un stil sec si isi conchide studiul – pe care il prezentam mai jos – intr-o nota trista: “Romanii meritau ceva mai bun”… Credibilitatea controversatului raport Tismaneanu primeste o noua lovitura. De data aceasta de peste Ocean. Richard Andrew Hall, analist CIA si expert in probleme romanesti, este revoltat de superficialitatea cu care raportul prezidential a tratat evenimentele din decembrie 1989. Bizar i se pare si modul in care presedintele Comisiei, Vladimir Tismaneanu, eschiveaza criticile pertinente aduse acestei lucrari, incercand sa pozeze in victima unor atacuri personale. Rich Hall a studiat la Universitatea din Virginia si si-a luat doctoratul la Universitatea din Indiana. Este angajat al Agentiei Centrale de Informatii (CIA) a SUA din septembrie 2000. Inainte de a se alatura CIA a cercetat in amanuntime evenimentele care au dus la caderea regimului Ceausescu in decembrie 1989 si, recent, a scris un studiu intitulat sugestiv: “Orwellian… chiar orwellian – Campania procurorului Voinea de purificare a revolutiei din decembrie 1989”. Din octombrie 2000 pana in aprilie 2001, Rich Hall a lucrat la CIA ca analist politic pentru Romania. Din octombrie 2001, Hall este analist pe problematici de intelligence. Publicam alaturat cea mai mare parte a analizei sale critice fata de Raportul Comisiei Prezidentiale si fata de aportul personal al presedintelui acesteia, Vladimir Tismaneanu. (Civic Media)
Un analist CIA pune la punct Raportul Tismaneanu. “Romanii meritau ceva mai bun”…
Eschivele lui Tismaneanu in fata criticilor
Pana acum am evitat discutiile despre “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Studierea Dictaturii Comuniste din Romania”. Insa maniera in care Vladimir Tismaneanu, seful Comisiei Prezidentiale si autorul Raportului – a carui mana si al carui spirit se fac simtite in intregul document -, continua sa refuze, cu aroganta, sa raspunda si sa acorde atentie criticilor academice aduse lucrarii, ma face sa intervin. Desigur, Tismaneanu nu are nici o problema in a se referi – si, de fapt, se pare ca ii face placere sa faca aceasta – la criticii raportului sau, facand aluzie la reputatiile lor indoielnice, la criticii care fac trimitere la radacinile lui evreiesti, la rolul tatalui sau la inceputul regimului comunist, la presupusele sale afiliatii “neo-comuniste” datorate flirtului sau cu revizionismul marxist si lucrarilor elaborate in Romania pana la varsta de 30 de ani, precum si la statutul sau de persoana plecata in exil in Occident, in perioada cea mai neagra a erei Ceausescu, cea din anii ’80. Astfel, vocifereaza la adresa lui Corneliu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu, Victor Roncea si Dan Ciachir, si se refera la “Triada Paunescu-Vadim-Iliescu”. Cu alte cuvinte: ataca la zid, cautand sa mearga pe cele mai slabe si mai tendentioase argumente. Astfel ca aceasta strategie a lui Vladimir Tismaneanu de a raspunde prompt si aplicat calomniilor mizerabile, din care si citeaza abundent, dar de a ignora criticile rezonabile (nu am vazut nicaieri vreun astfel de raspuns) poate deveni, voluntar sau nu, o modalitate de impunere necritica a Raportului si a intregului demers care il insoteste, inhiband posibilele dezbateri asupra lui prin crearea senzatiei ca orice critici nu pot fi decat reprobabile. (Ciprian Siulea, “Tentatia unui nou absolutism moral: Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu?” Observator Cultural, nr. 379, 5-11 iulie 2007). Dar cand vine vorba despre intrebari academice si critica directa la adresa Raportului, Tismaneanu nu are nici un cuvant de spus. Pur si simplu nu vrea sa se implice. In schimb, recurge la o intreaga suita de eschive relativ evidente.
Tactica omisiunii si lasitatea intelectuala
Pentru inceput, face aluzii la adresa criticilor respective – raspunzand, de obicei, la o intrebare sau abordand un aspect referitor la acestea, care nu fusese adus in prim-plan pana atunci, ca si cum ar raspunde unui interlocutor imaginar – insa nu mentioneaza numele autorului sau al preopinentului care le-a emis. Sunt multe motive pentru care nu mentioneaza autorul unui critici anume si pot sa afirm ca nu cunosc pe nimeni din lumea academica sau jurnalistica nu ar face aceasta in mod deliberat sau involuntar, daca i se ofera ocazia. Unele recurgeri la aceasta practica sunt mai de inteles decat altele – de exemplu, cand cineva nu doreste sa discrediteze sau sa faca rau unui prieten sau coleg pe care il stimeaza, sau in special pe cineva care tocmai a intrat in disputa (dupa principiul “nu-ti lovi adversarii atunci cand sunt la pamant”). Poate fi, de asemenea, o metoda de maximizare a umorului, a spiritualitatii, ce aduce cu sine un aer de mister, provocand cititorul sa isi mentina atentia treaza. Teama de conflicte si chiar cea de acuzatiile de calomnie poate, de asemenea, sa joace un rol. In fine, ma intreb daca nu cumva acest aspect este mai evident in cazul acelora care au trait sub totalitarism – unde “a scrie in jurul subiectului”, auto-conservarea si mentinerea strategica si implicita a unor cercuri de suporteri constituiau o necesitate, in special in lumea ezoterica a intelectualilor… In cazul lui Tismaneanu, refuzul sau de a-si numi criticii cred ca e provocat de altceva. Aceasta este o tactica veche, pe care multi o folosesc: intr-adevar, trebuie sa fie ceva, deoarece tot timpul politicienii evita sa-si mentioneze oponentii si competitorii. De ce? Pentru ca acest lucru este considerat drept publicitate gratuita pentru oponenti si competitori. Mai mult, aceasta pare sa plaseze oponentul sau competitorul pe picior de egalitate, sa ii ofere acestuia un soi legitimitate, prin simpla invocare, nu prin oferirea unor raspunsuri. A nu mentiona numele unui oponent, competitor sau critic, este, in cele din urma o chestiune de PUTERE si CONTROL, si o tentativa de desconsiderare a persoanei respective. Asta duce la o scadere a nivelului politicii si la o deteriorare a eticii profesionale. Cred, de asemenea, ca mai exista un nume pentru asa ceva: lasitate intelectuala.
Demonizarea criticilor
Cum poate scapa Tismaneanu de asta si cum poate evita sa raspunda la criticile si intrebarile rezonabile si intemeiate? Ei bine, vom lua alt exemplu – cel al modului in care el i-a raspuns lui Siulea – cu mentiunea ca, desigur, de vreme ce nu se refera la Siulea folosindu-i numele, dar ii invoca punctul de vedere, va putea nega oricand faptul ca aluzia sa constituie un raspuns adresat lui. Reamintesc ca subtitlul articolului lui Siulea era “Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu?”. Asadar, la o luna dupa aparitia articolului lui Siulea, in editorialul sau intitulat “Din nou despre refuzul de a uita,” (Evenimentul Zilei, 15 august 2007), Tismaneanu declara: “Polemicile intelectuale au valoare cata vreme sunt inspirate de devotamentul pentru adevar, nu de vanitati, vendete si resentimente.” Cu alte cuvinte, Tismaneanu asteapta sa stabileasca regulile de baza pentru polemici. Care sunt regulile de baza? “Polemicile intelectuale au valoare cata vreme sunt inspirate de devotamentul pentru adevar, nu de vanitati, vendete si resentimente.” Asa ca Tismaneanu urmeaza sa fie arbitrul a ceea ce este o polemica acceptabila. Michael Shafir critica folosirea termenului de “genocid” in Raport, dar si estimarea incredibil de vaga a numarului victimelor regimului, aproximata intre 500.000 si doua milioane (estimare pe care cineva care nu are acces la arhive ar putea sa o ia drept buna), etc. Oare nu sunt indoielile lui Michael Shafir motivate de o cautare a adevarului, de un devotament fata de adevar? Daca este asa, domnule Tismaneanu, de ce nu sunteti in stare sa-i raspundeti argumentat? In mod similar, ce puteti spune despre argumentele rezonabile aduse de Ciprian Siulea? De, asemenea, este important de subliniat ca utilizarea de catre Tismaneanu a termenilor “vanitate, vendete si resentimente” este incredibil de subiectiva. Cand Tom Gallagher a criticat cartea de interviuri a lui Tismaneanu cu Ion Iliescu, “Marele soc”, Tismaneanu l-a acuzat de “un acces de resentimente”; trei ani mai tarziu Tismaneanu a admis, indirect, ca Gallagher avea dreptate si ca el a facut o greseala. Cu alte cuvinte, acesta este modul de operare a lui Tismaneanu pentru a raspunde la critici. Intr-adevar, aceasta a devenit problema de baza a modului in care Tismaneanu si-a aparat Raportul si propria munca, scrierile, declaratiile si contributiile, in general. Obiectivele raportului sunt atat de nobile, criticile sunt ilegitime, iar orice erori trebuie iertate. Si criticii raportului sunt, in mod automat, etichetati drept “critici ai liberalismului”, “critici ai societatii deschise”. Criticii sunt rauvoitori si demonizati prin definitie. Desigur, de unde ne aminim aceasta logica – obiectivele sunt nobile, scopul scuza mijloacele? Nu regimul comunist este sub analiza?
Zelotul ideologic: de la marxism revizionist la “anti-comunism”
Cei care s-au concentrat asupra scrierilor lui Tismaneanu din Romania comunista si, implauzibil, il acuza astazi de “neo-comunism” (scrierile sale din ultimele doua decenii arata ca acest lucru este ridicol) pierd din vedere un lucru. (In mod ironic, dar cat se poate de real, in august, la doua saptamani dupa ce a vociferat la adresa celor care i-au dezgropat articolele scrise in anii ’70 si la inceputul anilor ’80 in Romania, a adoptat o schimbare de atitudine si a citat pe larg declaratiile lui Ion Iliescu de la sfarsitul anilor ’60, insotindu-le cu comentarii prea putin elogioase!). Legatura intre tanarul Tismaneanu si adultul de astazi – altul decat cel despre care se vorbea in raportul Securitatii din 1983, cand Tismaneanu, pe atunci in varsta de 32 de ani, era descris ca avand o slabiciune auto-distructiva pentru lingusire, fiind “sensibil la laudele care i se aduc de catre persoane din anturajul sau, ceea ce il face in multe ocazii sa se ralieze la actiuni nechibzuite care ii sunt sugerate de persoane ce-i speculeaza tendinta spre infatuare…” (Dan Tapalaga, “Turnat de prieteni, demonizat de Securitate,” Cotidianul, 24 iulie 2006) – o reprezinta zelotismul ideologic: atunci era revizionismul marxist, astazi e “liberalismul civic anti-comunist” sau “anti-comunsimul ca obligatie morala”, asa dupa cum il numeste el. El este un fel de convertit, gasind credinta mantuitoare a liberalismului cruciat, iar dusmanii acestui liberalism, conform lui Tismaneanu, se afla pretutindeni.
Autoportret cu Iliescu pe umar
“Iliescu a fost si ramane un inamic al adevarului istoric. Structura sa mentala este imuna la evidente faptice. El gandeste in termeni bolsevici, conform preceptului leninist: <>. Lumea este divizata pentru el in aliati si adversari, nefiind loc pentru nici un fel de pozitii intermediare.” (Evenimentul Zilei, 29 august 2007, “Asa grait-a Ion Iliescu atunci si acum”) – Tismaneanu despre Ion Iliescu… intocmind totodata si un portret ingrozitor de apropiat de realitate despre sine… Vi se va ierta daca, in momentul citirii sectiunii privind Revolutia din decembrie 1989 din “Raportul Tismaneanu” (pg. 618 – 625), veti avea o ciudata senzatie de deja-vu, pe care o veti simti in repetate randuri. De ce? Pentru ca, pe langa alte expuneri ale “Crezului Tismaneanu” – in care raportul abunda – acesta este doar o reeditare, indulcita, a scrierilor de inceput ale lui Tismaneanu, in acest caz referitor la Revolutie. (Unicul lucru bun pe care il pot spune despre asta este ca el include o nota de subsol referitoare la munca lui Marius Mioc – un cercetator din Timisoara care, probabil, nu s-a bucurat de recunoasterea suficienta pe care ar fi meritat-o pentru munca sa despre decembrie 1989. Intr-adevar, gradul acestui exercitiu de reinzestrare intelectuala se regaseste si la nivelul notelor de subsol – multe dintre care sunt aproape cuvant cu cuvant din opera lui Tismaneanu din anii de debut.
Incropeala cu texte vechi
Prima data mi-am dat seama de certitudinea unui deja-vu cand am citit urmatoarea fraza, la pagina 622: “Povestea fugii cuplului Ceausescu si capturarea sa ulterioara, procesul secret si executia din ziua de Craciun necesita insa clarificari suplimentare.” Cititorii sunt trimisi, in nota de subsol (nr.15), la lucrarea elaborata impreuna cu Matei Calinescu si intitulata “Probleme ale comunismului” (aprilie 1991 – lucrare care a fost scrisa la sfarsitul lui 1990!) (Am discutat si in alte ocazii inexactitatile acelui articol, care pretindea ca procesul “a durat noua ore”, afirmatie care nu se baza pe nici o sursa si pe care nu am putut sa o gasesc in 17 ani de cercetari din surse engleze, franceze, ungare si romane). Si m-am intrebat: unde am mai citit exact fraza aceasta? Ei bine, am aflat care era sursa, de altfel deosebit de solicitata in cazul sectiunii dedicate Revolutiei din “Raportul Tismaneanu”: un articol scris in 1997 de Tismaneanu si intitulat “Exceptionalismul romanesc?”, din volumul editat de Dawisha si Parrott pe tema Europei de Sud-Est. Aici, la pagina 417 se poate citi “The story of Ceausescu’s flight and his subsequent capture, secret trial, and execution on Christmas day remains to be clarified”. Cu alte cuvinte, o traducere cuvant cu cuvant a citatului de mai sus. Iar daca cineva citeste paginile 414-417, va descoperi multe din cele ce apar in “Raportul Tismaneanu” despre Revolutie. De ce reprezinta asta o problema? Pe de-o parte, “Raportul Tismaneanu” nu face nici o referire la faptul ca, cea mai mare parte a acestei sectiuni, chiar cuvant cu cuvant, provine din scrierile anterioare ale lui Tismaneanu, publicate de catre Cambridge University Press. In plus, cat de mult vi se pare ca s-a straduit Tismaneanu sa ramana la curent cu orice lucru legat de Revolutie, daca, un deceniu mai tarziu, el a putut afirma cu indrazneala ca aceste chestiuni “urmeaza sa fie clarificate”. Mai rau este insa ca aceasta afirmatie a sa nici macar nu e adevarata. Interviurile cu personalul de la Targoviste, din decembrie 1990 din Flacara, interviuri ale lui Petre Mihai Bacanu, din decembrie 1993, in Romania Libera si, in special interviurile lui Viorel Domenico si colectia de reviste si alte documente ale celor implicati in elaborarea lucrarii “Ceausescu la Targoviste” (1999) au clarificat in mare masura aceste aspecte.
Note perimate si eronate
Si daca asta nu este suficient, aceste evenimente au fost discutate pe larg in volumul excelent al lui Peter Siani-Davies, publicat in 2005. Poate ca Vladimir a auzit de el. La urma urmei, el insusi si-a adus contributia, scriind o nota explicativa pe coperta pentru a face reclama cartii, insa titlul nu este de gasit in notele din cadrul capitolului dedicat Revolutiei din decembrie 1989 in “Raportul Tismaneanu”. In loc de asta, suntem directionati catre propriul articol al lui Tismaneanu – ce surpriza! – cand, de fapt, Siani-Davies este infinit superior din punct de vedere al detaliilor si preciziei. Sa o spunem cat se poate de clar: ca intr-un document de importanta unui “Raport prezidential”, se aplica doar combinatia dintre vanitate si apatie a lui Tismaneanu cand vine vorba de detalii si literatura altora pe care el o poate publica – si vorbeste despre problema hagiografiei pe care ceilalti din comisie o pot lasa sa treaca, asa cum a si trecut. Slabiciunea culturii politice si intelectuale a Romaniei pentru cultul personalitatii si relatiile clientelare este evidenta in aceasta parte a “Raportului Tismaneanu”… si nu stiu de ce suspectez ca nu numai aici.
Raportul Tismaneanu sau pescuitul in lighean
Asa cum am spus de la bun inceput, combaterea Raportului Tismaneanu in privinta evenimentelor din decembrie 1989 (p.618-625) este oarecum plictisitoare, intrucat ii lipseste provocarea intelectuala: este ca si cum ai pescui intr-un lighean, pentru ca Tismaneanu a facut foarte putine cercetari asupra evenimentelor, a citit extrem de putin literatura si este extrem de vag si de imprecis in raportul sau. Sa vedem un exemplu: discutia lui Tismaneanu asupra rolului Televiziunii Romane (TVR) in timpul evenimentelor. Multe din cele scrise de Tismaneanu sunt abrupte, in mod nejustificat insinuante, insa, acestea fiind spuse, trebuie sa recunoastem ca nu este singurul motiv pentru care probabil va trece necontestat in unele cercuri – presupunand ca va fi contenstat vreun moment. Spre exemplu, el nu spune atat de explicit dar este clar ca lasa de inteles ca povestea “teroristilor” Securitatii, loiali lui Ceausescu, a fost o “diversiune”, un fals perpetuat de catre cei care au pus mana pe putere la priveghiul lui Ceausescu – un lucru care reiese de altfel in mod evident din faptul ca a atribuit Ceausestilor numai 162 din cele 1104 de decese petrecute in acele zile (p. 623).
Fata Morgana Terorista
Aceasta este opinia majoritatii. Intorcandu-ne in timp, in noiembrie 1999, un sondaj publicat de ZIUA arata ca 9 din 10 romani erau de acord cu ceea ce Tismaneanu sugereaza in raport: ei respingeau “minciuna teroristilor Securitatii loiali lui Ceausescu”. M-as aventura sa ghicesc ca atunci cand vine vorba de rolul TVR in timpul evenimentelor din decembrie, daca se va cere, un numar egal de romani (90%) ar fi de acord cu opinia ca acele informatii care se difuzau la televiziune in acele zile incercau, in mod cinic, intentionat si premeditat, sa dezinformeze publicul. De aceea, urmatoarea propozitie din Raportul Tismaneanu (p.623) este cel mai probabil primita cu plictiseala, o afirmatie a unui fapt irefutabil: “Prin televiziune s-au facut majoritatea diversiunilor, cea mai eficienta fiind reprezentata de omniprezent intruchipat de “. “Prin intermediul televiziunii, au fost realizate majoritatea diversiunilor, cele mai eficiente fiind reprezentate de omniprezentul incarnat de teroristii fideli dictatorului Ceausescu”. Nu am nici un dubiu ca multi, poate cei mai multi romani, isi amintesc lucrurile astfel – ca televiziunea a panicat, uniform, populatia. DAR TRANSCRIERILE A CEEA CE S-A SPUS LA TELEVIZIUNE SPUN O ALTA POVESTE si aici dosarele istorice arata prapastia care se naste din memoria diluata, politizata si selectiva.
Speculatii in loc de informatii
Sa luam un exemplu, la care care Tismaneanu nu se refera in mod explicit mai sus, dar la care se gandeste, in mod evident – citatul deseori invocat din discursul sustinut de Ion Iliescu la TVR in data de 23 decembrie 1989, potrivit caruia teroristii “trag din toate pozitiile”. Oamenii se refera in mod frecvent la aceasta declaratie pentru a sugera ca, in mod intentionat, Iliescu, a incercat sa creeze un bau-bau, pentru a speria oamenii de pe strazi si ca a dorit sa zugraveasca un tablou cat mai sumbru. Transcrierile arata ca aceasta parere si aceste aduceri aminte sunt pur si simplu gresite. In acelasi discurs, Iliescu afirma in mod categoric: “Trebuie sa va spun ca nu avem de-a face cu un numar mare de elemente teroriste, dar ei sunt antrenati special si echipati pentru acest gen de actiuni” (FBIS-EEU-89-246, 23 December 1989, p. 61, “Ion Iliescu anunta capturarea lui Ceausescu”, Bucharest Domestic Service, 1616 GMT) Cand generalul de Armata Tudor vorbeste, se refera “doar la unele unitati speciale… cateva, din punct de vedere numeric, dar extrem de deceptionate” (vezi p.518 din “Scopurile absurditatii”, consemnata mai jos). Provoc pe oricine sa imi explice de ce ai face astfel de afirmatii sententioase, incercand sa limiteze imaginea unei amenintari, daca tinta este sa creezi “o diversiune” pentru a stimula artificial amenintarea. Este important de notat: Tismaneanu nu are nici o scuza pentru ca nu stie acest lucru. Asta apare si in articolul meu din Eastern European Politics & Society din 1999 “Scopurile Absurditatii” la pag. 516-517. Tismaneanu a fost editorul EEPS la acea vreme si a pretins in fata mea ca l-a citit, dar continuu sa am dubii puternice despre faptul ca ar fi facut acest lucru. De altfel, el a glosat, cu aroganta, pe marginea lui si, aparent, s-a straduit destul de putin sa inteleaga articolul, ceea ce este, trebuie sa spunem, pe masura caracterului sau.
In 1989, panica a manipulat ratiunea
Legata de alegatiile despre alimentarea intentionata a amenintarilor “teroriste” este si certitudinea cu care multi romani si romanisti afirma ca personalul televiziunii (in special Teodor Brates) a raspandit in mod deliberat zvonuri despre apa, cum ca ar fi fost otravita, sau cum ca Armata ar fi ramas fara munitie la Sibiu etc. – zvonuri care s-au dovedit nefondate. Iata ceva din ce ar putea sa-si aminteasca: “Un moment, va rog… de la Sibiu s-a comunicat ca armata nu mai are munitii si ca trupele Securitatii continua sa atace unitatile militare… Vrem sa va informam ca la Sibiu, unitatile militare au nevoie urgenta de ajutor… In mod constant primim informatii…. desigur, nu avem posibilitatea de a verifica autenticitatea lor… dar va cerem sa fiti atenti. Se spune ca elemente inamice, securisti, au otravit apa la Sibiu, la Timisoara… apa trebuie sa fie fiarta inainte de a fi consumata (transcriere din “Revolutia romana in direct”, din 22 decembrie 1989 (Bucuresti 1990), pp. 47, 48, 51, citat p.324, Richard Andrew Hall, 1997, Ph.D. Dissertation, “Rescrierea revolutiei: Relatiile regimului autoritar de stat si triumful revizionismului Securitatii in Romania post Ceausescu”). Ceea ce ei nu isi amintesc este ca Brates s-a intors mai tarziu pentru a informa audienta: a) cand luptele au incetat la Sibiu, b) cand proviziile de apa imbuteliata se aflau in drum spre Sibiu si c) cand autoritatile competente au verificat ca apa din Bucuresti era buna de baut (“Revolutia Romana in Direct,” pp. 71, 72, 75, p. 327, “Rescrierea Revolutiei”). Asta se afla aici… in transcrierea a ceea ce s-a spus la Televiziune… nu este o chestiune de “puncte de vedere diferite”, asa cum adeptii lui Tismaneanu sau altii in opozitie ar fi vrut ca noi sa credem. Este o zicala veche din baseball-ul american, cand faimosul manager Casey Stengel obisnuia sa spuna “Puteti sa verificati!” Inca o data: daca scopul tau este “diversiunea”, panica si manipularea intentionata, este oare posibil sa revii asupra subiectului si sa spui lucruri menite sa calmeze spiritele? Cu siguranta nu. Acesta este, bineinteles, doar varful aisbergului cu privire la Raportul Tismaneanu si mare parte din parerea unanima din interiorul si din exteriorul Romaniei despre Revolutia din decembrie 1989. Pentru un document oficial, considerat important, asa cum este Raportul Tismaneanu, imi pare rau, dar abordarea Revolutiei se ridica la gradul de amatorism. Romanii meritau ceva mai bun. Richard HALL Septembrie 2007, ZIUA
Orice revolutie are nevoie de un simbol, de un martir/o martira. Daca nu exista, il facem. Daca nu moare, il omoram. Reteta e simpla. Dincolo de cazul nefericit din Iran (care, daca urmarim istoria – inclusiv cea din Romania – poate fi opera unor “revolutionari” profesionisti), este evident ca Iranul se afla sub o lovitura “orange”. Iar biata Neda este folosita (ca si la Chisinau cu cei trei baieti, ca si la noi, in urma cu 20 de ani) de profitorii “revolutiei” si cei din spatele lor. Cum s-a potrivit sa aiba si numele “Chemare”… E bine sa privim la rece si sa luam exemplu, dupa cum spuneam, din istorie.
Cazul studentului “ucis” Martin Šmíd alias Lt. Ludvík Zifčák si “Revolutia de Catifea”
1989, toamna. 17 noiembrie, Praga. Miscarea condusa de disidentul KGB Vaclav Havel prinde elan. Uniunea Studentilor Socialisti organizeaza un mars comemorativ in memoria “studentilor ucisi de regimul nazist” in urma cu 50 de ani. Incet-incet, marsul s-a transformat, pana spre seara, intr-o demonstratiei in toata regula impotriva guvernului. La ora 19.30, manifestantii sunt opriti de un cordon de militie pe strada Narodni. Incep bataile in forta, studentii se disperseaza. Numai unul ramane, “mort in papusoi”, pe caldaram. “Studentul mort” a generat momentul critic al “revolutiei de catifea” (am avut si noi povestea cu mama ucisa cu bebelus cu tot de starapii de securisti, la Timisoara, in realitate o facatura macabra executata in cimitirul saracilor). Ca urmare a acestei “crime”, studentii si actorii intra in greva generala chiar in acea noapte. A doua zi, 18 noiembrie, Radio Europa Libera (azi CNN) anunta ca “studentul Martin Šmíd a fost ucis de politie” in timpul demonstratiei. “Informatia” (falsa) a facut oamenii sa iasa in strada si sa militeze cu mai multa vehementa impotriva regimului, pana la caderea lui. La mult timp dupa s-a aflat ca “studentul ucis Martin Šmíd” era de fapt locotenentul securitatii cehoslovace SNB Ludvík Zifčák, viu si nevatamat. Ultima oara cand am auzit de el se afla in Statele Unite si declara ca regia “mortii” sale a apartinut… KGB. Vezi aiciFisa lt Ludvík Zifčák de la Institutul pentru Studiul Regimurilor Totalitare din Praga Sa-i fie tarana usoara Nedei!
The Secret Financial Network Behind “Wizard” George Soros by William Engdahl The dossier that follows is based upon a report released on Oct. 1 by EIR’s bureau in Wiesbaden, Germany, titled “A Profile of Mega-Speculator George Soros” Research was contributed by Mark Burdman, Elisabeth Hellenbroich, Paolo Raimondi, and Scott Thompson. …………………………………………………………………. Time magazine has characterized financier George Soros as a “modern-day Robin Hood,” who robs from the rich to give to the poor countries of eastern Europe and Russia. It claimed that Soros makes huge financial gains by speculating against western central banks, in order to use his profits to help the emerging post-communist economies of eastern Europe and former Soviet Union, to assist them to create what he calls an “Open Society.” The Time statement is entirely accurate in the first part, and entirely inaccurate in the second. He robs from rich western countries, and uses his profits to rob even more savagely from the East, under the cloak of “philanthropy.” His goal is to loot wherever and however he can. Soros has been called the master manipulator of “hit-and-run capitalism.” As we shall see, what Soros means by “open,” is a society that allows him and his financial predator friends to loot the resources and precious assets of former Warsaw Pact economies. By bringing people like Jeffrey Sachs or Sweden’s Anders Aslund and their economic shock therapy into these economies, Soros lays the groundwork for buying up the assets of whole regions of the world at dirt-cheap prices. The man who broke the Bank of England? An examination of Soros’s secretive financial network is vital to understand the true dimension of the “Soros problem” in eastern Europe and other nations. Following the crisis of the European Exchange Rate Mechanism of September 1992, when the Bank of England was forced to abandon efforts to stabilize the pound sterling, a little-known financial figure emerged from the shadows, to boast that he had personally made over $1 billion in speculation against the British pound. The speculator was the Hungarian-born George Soros, who spent the war in Hungary under false papers working for the Nazi government, identifying and expropriating the property of wealthy fellow Jews. Soros left Hungary after the war, and established American citizenship after some years in London. Today, Soros is based in New York, but that tells little, if anything, of who and what he is. Following his impressive claims to possession of a “Midas touch,” Soros has let his name be publicly used in a blatant attempt to influence world financial markets—an out-of-character act for most financial investors, who prefer to take advantage of situations not yet discovered by rivals, and keep them secret. Soros the financier is as much a political animal, as a financial speculator. Soros proclaimed in March 1993, with great publicity, that the price of gold was about to rise sharply; he said that he had just gotten “inside information” that China was about to buy huge sums of gold for its booming economy. Soros was able to trigger a rush into buying gold, which caused prices to rise more than 20% over four months, to the highest level since 1991. Typically for Soros, once the fools rushed in to push prices higher, Soros and his friend Sir James Goldsmith secretly began selling their gold at a huge profit. Then, in early June 1993, Soros proclaimed his intent to force a sell-off in German government bonds in favor of the French, in an open letter to London Times Financial Editor Anatole Kaletsky, in which Soros proclaimed, “Down with the D-Mark!” Soros has at various times attacked the currencies of Thailand, Malaysia, Indonesia, and Mexico, coming into newly opened financial markets which have little experience with foreign investors, let alone ones with large funds like Soros. Soros begins buying stocks or bonds in the local market, leading others to naively suppose that he knows something they do not. As with gold, when the smaller investors begin to follow Soros, driving prices of stocks or whatever higher, Soros begins to sell to the eager new buyers, cashing in his 40% or 100% profits, then exiting the market, and often, the entire country, to seek another target for his speculation. This technique gave rise to the term “hit and run.” What Soros always leaves behind, is a collapsed local market and financial ruin of national investors. The secret of the Quantum Fund NV Soros is the visible side of a vast and nasty secret network of private financial interests, controlled by the leading aristocratic and royal families of Europe, centered in the British House of Windsor. This network, called by its members the Club of Isles, was built upon the wreckage of the British Empire after World War II. Rather than use the powers of the state to achieve their geopolitical goals, a secret cross-linked holding of private financial interests, tied to the old aristocratic oligarchy of western Europe, was developed. It was in many ways modeled on the 17th-century British and Dutch East India Companies. The heart of this Club of the Isles is the financial center of the old British Empire, the City of London. Soros is one of what in medieval days were called Hofjuden, the “Court Jews,” who were deployed by the aristocratic families. The most important of such “Jews who are not Jews,” are the Rothschilds, who launched Soros’s career. They are members of the Club of the Isles and retainers of the British royal family. This has been true since Amschel Rothschild sold the British Hessian troops to fight against George Washington during the American Revolution. Soros is American only in his passport. He is a global financial operator, who happens to be in New York, simply because “that’s where the money is,” as the bank robber Willy Sutton once quipped, when asked why he always robbed banks. Soros speculates in world financial markets through his offshore company, Quantum Fund NV, a private investment fund, or “hedge fund.” His hedge fund reportedly manages some $11-14 billion of funds on behalf of its clients, or investors—one of the most prominent of whom is, according to Soros, Britain’s Queen Elizabeth, the wealthiest person in Europe. The Quantum Fund is registered in the tax haven of the Netherlands Antilles, in the Caribbean. This is to avoid paying taxes, as well as to hide the true nature of his investors and what he does with their money. In order to avoid U.S. government supervision of his financial activities, something normal U.S.-based investment funds must by law agree to in order to operate, Soros moved his legal headquarters to the Caribbean tax haven of Curacao. The Netherlands Antilles has repeatedly been cited by the Task Force on Money Laundering of the Organization for Economic Cooperation and Development (OECD) as one of the world’s most important centers for laundering illegal proceeds of the Latin American cocaine and other drug traffic. It is a possession of the Netherlands. Soros has taken care that the none of the 99 individual investors who participate in his various funds is an American national. By U.S. securities law, a hedge fund is limited to no more than 99 highly wealthy individuals, so-called “sophisticated investors.” By structuring his investment company as an offshore hedge fund, Soros avoids public scrutiny. Soros himself is not even on the board of Quantum Fund. Instead, for legal reasons, he serves the Quantum Fund as official “investment adviser,” through another company, Soros Fund Management, of New York City. If any demand were to be made of Soros to reveal the details of Quantum Fund’s operations, he is able to claim he is “merely its investment adviser.” Any competent police investigator looking at the complex legal structure of Soros’s businesses would conclude that there is prima facie evidence of either vast money laundering of illicit funds, or massive illegal tax evasion. Both may be true. To make it impossible for U.S. tax authorities or other officials to look into the financial dealings of his web of businesses, the board of directors of Quantum Fund NV also includes no American citizens. His directors are Swiss, Italian, and British financiers. George Soros is part of a tightly knit financial mafia—“mafia,” in the sense of a closed masonic-like fraternity of families pursuing common aims. Anyone who dares to criticize Soros or any of his associates, is immediately hit with the charge of being “anti-Semitic”—-a criticism which often silences or intimidates genuine critics of Soros’s unscrupulous operations. The Anti-Defamation League of B’nai B’rith considers it a top priority to “protect” Soros from the charges of “anti-Semites” in Hungary and elsewhere in Central Europe, according to ADL National Director Abraham Foxman. The ADL’s record of service to the British oligarchy has been amply documented by EIR (e.g. The Ugly Truth About the Anti-Defamation League [Washington, D.C., Executive Intelligence Review: 1992]). According to knowledgeable U.S. and European investigators, Soros’s circle includes indicted metals and commodity speculator and fugitive Marc Rich of Zug, Switzerland and Tel Aviv; secretive Israeli arms and commodity dealer Shaul Eisenberg, and “Dirty Rafi” Eytan, both linked to the financial side of the Israeli Mossad; and, the family of Jacob Lord Rothschild. Understandably, Soros and the Rothschild interests prefer to keep their connection hidden far from public view, so as to obscure the well-connected friends Soros enjoys in the City of London, the British Foreign Office, Israel, and the U.S. financial establishment. The myth, therefore, has been created, that Soros is a lone financial investment “genius” who, through his sheer personal brilliance in detecting shifts in markets, has become one of the world’s most successful speculators. According to those who have done business with him, Soros never makes a major investment move without sensitive insider information. On the board of directors of Soros’s Quantum Fund N.V. is Richard Katz, a Rothschild man who is also on the board of the London N.M. Rothschild and Sons merchant bank, and the head of Rothschild Italia S.p.A. of Milan. Another Rothschild family link to Soros’s Quantum Fund is Quantum board member Nils O. Taube, the partner of the London investment group St. James Place Capital, whose major partner is Lord Rothschild. London Times columnist Lord William Rees-Mogg is also on the board of Rothschild’s St. James Place Capital. A frequent business partner of Soros in various speculative deals, including in the 1993 gold manipulation, although not on the Quantum Fund directly, is the Anglo-French speculator Sir James Goldsmith, a cousin of the Rothschild family. >From the very first days when Soros created his own investment fund in 1969, he owed his success to his relation to the Rothschild family banking network. Soros worked in New York in the 1960s for a small private bank close to the Rothschilds, Arnhold & S. Bleichroeder, Inc., a banking family which represented Rothschild interests in Germany during Bismarck’s time. To this day, A. & S. Bleichroeder, Inc. remains the Principal Custodian, along with Citibank, of funds of Soros’s Quantum Fund. George C. Karlweiss, of Edmond de Rothschild’s Switzerland-based Banque Privee SA in Lugano, as well as of the scandal-tainted Rothschild Bank AG of Zurich, gave Soros financial backing. Karlweiss provided some of the vital initial capital and investors for Soros’s Quantum Fund. Union Banque Privee and the ‘Swiss connection’ Another member of the board of Soros’s Quantum Fund is the head of one of the most controversial Swiss private banks, Edgar de Picciotto, who has been called “one of the cleverest bankers in Geneva”—and is one of the most scandal-tainted. De Picciotto, from an old Portuguese Jewish trading family, who was born in Lebanon, is head of the Geneva private bank CBI-TDB Union Bancaire Privee, a major player in the gold and offshore hedge funds business. Hedge funds have been identified by international police agencies as the fastest-growing outlet for illegal money laundering today. De Picciotto is a longtime friend and business associate of banker Edmond Safra, also born in Lebanon, whose family came from Aleppo, Syria, and who now controls the Republic Bank of New York. Republic Bank has been identified in U.S. investigations into Russian organized crime, as the bank involved in transferring billions of U.S. Federal Reserve notes from New York to organized crime-controlled Moscow banks, on behalf of Russian organized crime figures. Safra is under investigation by U.S. and Swiss authorities for laundering Turkish and Columbian drug money. In 1990, Safra’s Trade Development Bank (TDB) of Geneva was merged with de Picciotto’s CBI to create the CBI-TDB Union Banque Privee. The details of the merger are shrouded in secrecy to this day. As part of the deal, de Picciotto became a board member of American Express Bank (Switzerland) SA of Geneva, and two American Express Bank of New York executives sit on the board of de Picciotto’s Union Banque Privee. Safra had sold his Trade Development Bank to American Express, Inc. in the 1980s. Henry Kissinger sits on the board of American Express, Inc., which has repeatedly been implicated in international money-laundering scandals. De Picciotto’s start as a Geneva banker came from Nicholas Baring of the London Barings Bank, who tapped de Picciotto to run the bank’s secret Swiss bank business. Barings has for centuries been private banker to the British royal family, and since the bank’s collapse in March 1995, has been overhauled by the Dutch ING Bank, which is reported to be a major money-laundering institution. De Picciotto is also a longtime business partner of Venetian businessman Carlo De Benedetti, who recently was forced to resign as head of Olivetti Corp. Both persons sit on the board of the Societe Financiere de Geneve investment holding company in Geneva. De Benedetti is under investigation in Italy for suspicion of triggering the collapse of Italy’s Banco Ambrosiano in the early 1980s.The head of that bank, Roberto Calvi, was later found hanging from the London Blackfriar’s Bridge, in what police believe was a masonic ritual murder. De Picciotto and his Union Banque Privee have been implicated in numerous drug and illegal money-laundering operations. In November 1994, U.S. federal agents arrested a senior official of de Picciotto’s Geneva bank, Jean-Jacques Handali, along with two other UBP officials, on charges of leading a multimillion-dollar drug-money-laundering ring. According to the U.S. Attorney’s Office in Miami, Handali and Union Banque Privee were the “Swiss connection” in an international drug-money-laundering ring tied to Colombian and Turkish cocaine and heroin organizations. A close business and political associate of de Picciotto is a mysterious arm dealer, Helmut Raiser, who is linked in business dealings with reputed Russian organized crime kingpin Grigori Luchansky, who controls the Russian and Swiss holding company Nordex Group. Another director of Soros’s Quantum Fund is Isodoro Albertini, owner of the Milan stock brokerage firm Albertini and Co. Beat Notz of the Geneva Banque Worms is another private banker on the board of Soros’s Quantum Fund, as is Alberto Foglia, who is chief of the Lugano, Switzerland Banca del Ceresio. Lugano, just across the Swiss border from Milan, is notorious as the financial secret bank haven for Italian organized crime families, including the heroin mafia behind the 1980s “Pizza Connection” case. The Banca del Ceresio has been one of the secret Swiss banks identified in the recent Italian political corruption scandals as the repository of bribe funds of several Italian politicians now in prison. The sponsorship of the Rothschilds Soros’s relation to the Rothschild finance circle represents no ordinary or casual banking connection. It goes a long way to explain the extraordinary success of a mere private speculator, and Soros’s uncanny ability to “gamble right” so many times in such high-risk markets. Soros has access to the “insider track” in some of the most important government and private channels in the world. Since World War II, the Rothschild family, at the heart of the financial apparatus of the Club of the Isles, has gone to great lengths to create a public myth about its own insignificance. The family has spent significant sums cultivating a public image as a family of wealthy, but quiet, “gentlemen,” some of whom prefer to cultivate fine French wines, some of whom are devoted to charity. Since British Foreign Secretary Arthur Balfour wrote his famous November 1917 letter to Lord Rothschild, expressing official British government backing for establishment of a Palestinian national home for the Jewish people, the Rothschilds were intimately involved in the creation of Israel. But behind their public facade of a family donating money for projects such as planting trees in the deserts of Israel, N.M. Rothschild of London is at the center of various intelligence operations, and more than once has been linked to the more unsavory elements of international organized crime. The family prefers to keep such links at arm’s length, and away from its London headquarters, via its lesser-known outposts such as their Zurich Rothschild Bank AG and Rothschild Italia of Milan, the bank of Soros partner Richard Katz. N.M. Rothschild is considered by City of London sources to be one of the most influential parts of the British intelligence establishment, tied to the Thatcher “free market” wing of the Tory Party. Rothschild and Sons made huge sums managing for Thatcher the privatization of billions of dollars of British state industry holdings during the 1980s, and today, for John Major’s government. Rothschilds is also at the very heart of the world gold trade, being the bank at which twice daily the London Gold Fix is struck by a group of the five most influential gold trade banks. Gold constitutes a major part of the economy of drug dealings globally. N.M. Rothschild and Sons is also implicated in some of the filthiest drugs-for-weapons secret intelligence operations. Because it is connected to the highest levels of the British intelligence establishment, Rothschilds managed to evade any prominent mention of its complicity in one of the more sordid black covert intelligence networks, that of the Bank of Credit and Commerce International (BCCI). Rothschilds was at the center of the international web of money-laundering banks used during the 1970s and 1980s by Britain’s MI-6 and the networks of Col. Oliver North and George Bush, to finance such projects as the Nicaraguan Contras. On June 8, 1993 the chairman of the U.S. House of Representatives’ Committee on Banking, Rep. Henry Gonzalez (D-Tex.), made a speech charging that the U.S. government, under the previous Bush and Reagan administrations, had systematically refused to prosecute the BCCI, and that the Department of Justice had repeatedly refused to cooperate with Congressional investigations of both the BCCI scandal and what Gonzalez claims is the closely related scandal of the Atlanta, Georgia Banca Nationale del Lavoro, which was alleged to have secured billions in loans from the Bush administration to Saddam Hussein, just prior to the Gulf War of 1990-91. Gonzalez charged that the Bush administration had “a Justice Department that I say, and I repeat, has been the most corrupt, most unbelievably corrupt justice system that I have seen in the 32 years I have been in the Congress.” The BCCI violated countless laws, including laundering drug money, financing illegal arms traffic, and falsifying bank records. In July 1991, New York District Attorney Robert Morgenthau announced a grand jury indictment against BCCI, charging it with having committed “the largest bank fraud in world financial history. BCCI operated as a corrupt criminal organization throughout its entire 19-year history.” The BCCI had links directly into the Bush White House. Saudi Sheik Kamal Adham, a BCCI director and former head of Saudi Arabian intelligence when George Bush was head of the CIA, was one of the BCCI shareholders indicted in the United States. Days after his indictment, former top Bush White House aide Edward Rogers went to Saudi Arabia as a private citizen to sign a contract to represent Sheikh Adham in the United States. But, what has never been identified in a single major Western press investigation, was that the Rothschild group was at the heart of the vast illegal web of BCCI. The key figure was Dr. Alfred Hartmann, the managing director of the BCCI Swiss subsidiary, Banque de Commerce et de Placement SA; at the same time, he ran the Zurich Rothschild Bank AG, and sat in London as a member of the board of N.M. Rothschild and Sons, Hartmann was also a business partner of Helmut Raiser, friend of de Picciotto, and linked to Nordex. Hartmann was also chairman of the Swiss affiliate of the Italian BNL bank, which was implicated in the Bush administration illegal transfers to Iraq prior to the 1990 Iraqi invasion of Kuwait. The Atlanta branch of BNL, with the knowledge of George Bush when he was vice president, conduited funds to Helmut Raiser’s Zug, Switzerland company, Consen, for development of the CondorII missile program by Iraq, Egypt, and Argentina, during the Iran-Iraq War. Hartmann was vice-chairman of another secretive private Geneva bank, the Bank of NY-Inter-Maritime Bank, a bank whose chairman, Bruce Rappaport, was one of the illegal financial conduits for Col. Oliver North’s Contra drugs-for-weapons network during the late 1980. North also used the BCCI as one of his preferred banks to hide his illegal funds. Rich, Reichmann, and Soros’s Israeli links According to reports of former U.S. State Department intelligence officers familiar with the Soros case, Soros’s Quantum Fund amassed a war chest of well over $10 billion, with the help of a powerful group of “silent” investors who let Soros deploy the capital to demolish European monetary stability in September 1992. Among Soros’s silent investors, these sources say, are the fugitive metals and oil trader Marc Rich, based in Zug, Switzerland; and Shaul Eisenberg, a decades-long member of Israeli Mossad intelligence, who functions as a major arms merchant throughout Asia and the Near East. Eisenberg was recently banned from doing business in Uzbekistan, where he had been accused by the government of massive fraud and corruption. A third Soros partner is Israel’s “Dirty Rafi” Eytan, who served in London previously as Mossad liaison to British intelligence. Rich was one of the most active western traders in oil, aluminum, and other commodities in the Soviet Union and Russia between 1989 and 1993. This, not coincidentally, is just the period when Grigori Luchansky’s Nordex Group became a multibillion-dollar company selling Russian oil, aluminum, and other commodities. Canadian real estate entrepreneur Paul Reichmann, formerly of Olympia and York notoriety, a Hungarian-born Jew like Soros, is a business partner in Soros’s Quantum Realty, a $525-million real estate investment fund. The Reichmann tie links Soros as well with Henry Kissinger and former Tory Foreign Minister Lord Carrington (who is also a member of Kissinger Associates, Inc. of New York). Reichmann sits with both Kissinger and Carrington on the board of the influential British-Canadian publishing group, Hollinger, Inc. Hollinger owns a large number of newspapers in Canada and the United States, the London Daily Telegraph, and the largest English-language daily in Israel, the Jerusalem Post. Hollinger has been attacking President Clinton and the Middle East peace process ever since Clinton’s election in November 1992. Soros and geopolitics Soros is little more than one of several significant vehicles for economic and financial warfare by the Club of the Isles faction. Because his affiliations to these interests have not previously been spotlighted, he serves extremely useful functions for the oligarchy, as in 1992 and 1993, when he launched his attack on the European Rate Mechanism. Although Soros’s speculation played a role in finally taking the British pound out of the ERM currency group entirely, it would be a mistake to view that action as “anti-British.” Soros went for the first time to London, where he studied under Karl Popper and Friedrich von Hayek at the London School of Economics. Soros’s business ties to Sir James Goldsmith and Lord Rothschild place him in the inner circles of the Thatcher wing of the British establishment. By helping the “anti-Europe” Thatcherites pull Britain out of the ERM in September 1992 (and making more than $1 billion in the process at British taxpayer expense), Soros helped the long-term goal of the Thatcherites in weakening continental Europe’s economic stability. Since 1904 , it has been British geopolitical strategy to prevent by all means any successful economic linkage between western continental European economies, especially that of Germany, with Russia and the countries of eastern Europe. Soros’s personal outlook is consonant with that of the Thatcher wing of the Tory Party, those who three years ago launched the “Germany, the Fourth Reich” hate campaign against unified Germany, comparing Chancellor Helmut Kohl with Adolf Hitler. Soros is personally extremely anti-German. In his 191 autobiography, Underwriting Democracy, Soros warned that a reunited Germany would “upset the balance of Europe …. It is easy to see how the interwar scenario could be replayed. A united Germany becomes the strongest economic power and develops Eastern Europe as its Lebensraum … a potent witches’ brew.” Soros’s recent public attacks on the German economy and the deutsche mark are fundamentally motivated by this geopolitical view. Soros is quite close to the circles of George Bush in the U.S. intelligence community and finance. His principal bank custodian, and reputed major lender in the 1992 assault on Europe’s ERM, is Citicorp NA, the nation’s largest bank. Citicorp is more than a lending institution; it is a core part of the American liberal establishment. In 1989, as it became clear that German unification was a real possibility, a senior official at Citicorp, a former adviser to Michael Dukakis’s Presidential campaign, told a European business associate that “German unity will be a disaster for our interests; we must take measures to ensure a sharp D-Mark collapse on the order of 30%, so that she will not have the capability to reconstruct East Germany into the economic engine of a new Europe.” While Soros was calling on world investors to pull down the deutsche mark in 1993, he had been making a strong play in the French media, since late 1992, to portray himself as a “friend of French interests.” Soros is reported to be close to senior figures of the French establishment, the Treasury, and in particular, Bank of France head Jean-Claude Trichet. In effect, Soros is echoing the old Entente Cordiale alliance against Germany, which helped precipitate World War 1. Soros admits that he survived in Nazi Hungary during the war, as a Jew, by adopting what he calls a double personality. “I have lived with a double personality practically all my life,” Soros recently stated. “It started at age fourteen in Hungary, when I assumed a false identity in order to escape persecution as a Jew.” Soros admitted in a radio interview that his father gave him Nazi credentials in Hungary during the war, and he looted wealthy Jewish estates. Further research showed that this operation was probably run by the SS. Soros did not leave the country until two years after the war. Though he and his friends in the media are quick to attack any policy opponent of Soros, especially in eastern Europe, as being “anti-Semitic,” Soros’s Jewish identity apparently has only utilitarian value for him, rather than providing moral foundations. In short, the young Soros was a cynical, ambitious person, the ideal recruit for the British postwar intelligence network. Soros savages Eastern Europe Soros has established no fewer than 19 “charitable” foundations across eastern Europe and the former Soviet Union. He has sponsored “peace” concerts in former Yugoslavia with such performers as Joan Baez. He is helping send young east Europeans to Oxford University. A model citizen, is the image he broadcasts. The reality is something else. Soros has been personally responsible for introducing shock therapy into the emerging economies of eastern Europe since 1989. He has deliberately fostered on fragile new governments in the east the most draconian economic madness, policies which have allowed Soros and his financial predator friends, such as Marc Rich and Shaul Eisenberg, to loot the resources of large parts of eastern Europe at dirt-cheap prices. Here are illustrative case histories of Soros’s eastern “charity”: Poland: In late 1989, Soros organized a secret meeting between the “reform” communist government of Prime Minister Mieczyslaw Rakowski and the leaders of the then-illegal Solidarnosc trade union organization. According to well-informed Polish sources, at that 1989 meeting, Soros unveiled his “plan” for Poland: The communists must let Solidarnosc take over the government, so as to gain the confidence of the population. Then, said Soros, the state must act to bankrupt its own industrial and agricultural enterprises, using astronomical interest rates, withholding state credits, and burdening firms with unpayable debt. Once thie were done, Soros promised that he would encourage his wealthy international business friends to come into Poland, as prospective buyers of the privatized state enterprises. A recent example of this privatization plan is the case of the large steel facility Huta Warsawa. According to steel experts, this modern complex would cost $3-4 billion for a western company to build new. Several months ago, the Polish government agreed to assume the debts of Huta Warsawa, and to sell the debt-free enterprise to a Milan company, Lucchini, for $30 million!. Soros recruited his friend, Harvard University economist Jeffery Sachs, who had previously advised the Bolivian government in economic policy, leading to the takeover of that nation’s economy by the cocaine trade. To further his plan in Poland, Soros set up one of his numerous foundations, the Stefan Batory Foundation, the official sponsor of Sach’s work in Poland in 1989-90. Soros boasts, “I established close personal contact with Walesa’s chief adviser, Bronislaw Geremek. I was also received by [President Gen Wojciech] Jaruzelski, the head of State, to obtain his blessing for my foundation.” He worked closely with the eminence gris of Polish shock therapy, Witold Trzeciakowski, a shadow adviser to Finance Minister Leszek Balcerowicz. Soros also cultivated relations with Balcerowicz, the man who would first impose Sach’s shock therapy on Poland. Soros says when Walesa was elected President, that “largely because of western pressure, Walesa retained Balcerowicz as minister.” Balcerowicz imposed a freeze on wages while industry was to be bankrupted by a cutoff of state credits. Industrial output fell by more than 30% over two years. Soros admits he knew in advance that his shock therapy would cause huge unemployment, closing of factories, and social unrest. For this reason, he insisted that Solidarnosc be brought into the government, to help deal with the unrest. Through the Batory Foundation, Soros coopted key media opinion makers such as Adam Michnik, and through cooperation with the U.S. Embassy in Warsaw, imposed a media censorship favorable to Soros’s shock therapy, and hostile to all critics. Russia and the Community of Independent States (CIS): Soros headed a delegation to Russia, where he had worked together with Raisa Gorbachova since the late 1980s, to establish the Cultural Initiative Foundation. As with his other “charitable foundations,” this was a tax-free vehicle for Soros and his influential Western friends to enter the top policymaking levels of the country, and for tiny sums of scarce hard currency, but up important political and intellectual figures. After a false start under Mikhail Gorbachov in 1988-91, Soros shifted to the new Yeltsin circle. It was Soros who introduced Jeffery Sachs and shock therapy into Russia, in late 1991. Soros describes his effort: “I started mobilizing a group of economists to take to the Soviet Union (July 1990). Professor Jeffery Sachs, with whom I had worked in Poland, was ready and eager to participate. He suggested a number of other participants: Romano Prodi from Italy; David Finch, a retired official from the IMF [International Monetary Fund]. I wanted to include Stanley Fischer and Jacob Frenkel, heads of research of the World Bank and IMF, respectively; Larry Summers from Harvard and Michael Bruno of the Central Bank of Israel.” Since Jan. 2, 1992, shock therapy has introduced chaos and hyperinflation into Russia. Irreplaceable groups from advanced scientific research institutes have fled in pursuit of jobs in the West. Yegor Gaidar and the Yeltsin government imposed draconian cuts in state spending to industry and agriculture, even though the entire economy was state-owned. A goal of a zero deficit budget within three months was announced. Credit to industry was ended, and enterprises piled up astronomical debts, as inflation of the ruble went out of control. The friends of Soros lost no time in capitalizing on this situation. Marc Rich began buying Russian aluminum at absurdly cheap prices, with his hard currency. Rich then dumped the aluminum onto western industrial markets last year, causing a 30% collapse in the price of the metal, as western industry had no way to compete. There was such an outflow of aluminum last year from Russia, that there were shortages of aluminum for Russian fish canneries. At the same time, Rich reportedly moved in to secure export control over the supply of most West Siberian crude oil to western markets. Rich’s companies have been under investigation for fraud in Russia, according to a report in the Wall Street Journal of May 13, 1993. Another Soros silent partner who has moved in to exploit the chaos in the former Soviet Union, is Shaul Eisenberg. Eisenberg, reportedly with a letter of introduction from then-European Bank chief Jacques Attali, managed to secure an exclusive concession for textiles and other trade in Uzbekistan. When Uzbek officials confirmed defrauding of the government by Eisenberg, his concessions were summarily abrogated. The incident has reportedly caused a major loss for Israeli Mossad strategic interests throughout the Central Asian republics. Soros has extensive influence in Hungary. When nationalist opposition parliamentarian Istvan Csurka tried to protest what was being done to ruin the Hungarian economy, under the policies of Soros and friends, Csurka was labeled an “anti-Semite,” and in June 1993, he was forced out of the governing Democratic Forum, as a result of pressure from Soros-linked circles in Hungary and abroad, including Soros’s close friend, U.S. Rep. Tom Lantos. Lighting the Balkan Fuse In early 1990, in what was then still Yugoslavia, Soros’s intervention with shock therapy, in cooperation with the IMF, helped light the economic fuse that led to the outbreak of war in June 1991. Soros boasted at that time, “Yugoslavia is a particularly interesting case. Even as national rivalries have brought the country to the verge of a breakup, a radical monetary stabilization program, which was introduced on the same date as in Poland—January 1, 1990—–has begun to change the political landscape. The program is very much along the Polish lines, and it had greater initial success. By the middle of the year, people were beginning to think Yugoslav again.” Soros is friends with former Deputy Secretary of State Lawrence Eagleburger, the former U.S. ambassador to Belgrade and the patron of Serbian Communist leader Slobodan Milosevic. Eagleburger is a past president of Kissinger Associates, on whose board sits Lord Carrington, whose Balkan mediations supported Serbian aggression into Croatia and Bosnia. Today, Soros has established his Foundation centers in Bosnia, Croatia, Slovenia, and a Soros Yugoslavia Foundation in Belgrade, Serbia. In Croatia, he has tried to use his foundation monies to woo influential journalists or to slander opponents of his shock therapy, by labeling them variously “anti-Semitic” or “neo-Nazi.” The head of Soros’s Open Society Fund—Croatia, Prof. Zarko Puhovski, is a man who has reportedly made a recent dramatic conversion from orthodox Marxism to Soros’s radical free market. Only seven years ago, according to one of his former students, as professor of philosophy at the University of Zagreb, Puhovski attacked students trying to articulate a critique of communism, by insisting, “It is unprincipled to criticize Marxism from a liberal standpoint.” His work for the Soros Foundation in Zagreb has promoted an anti-nationalist “global culture,” hiring a network of anti-Croatian journalists to propagandize, in effect, for the Serbian cause (and also the opposite – n.m). These examples can be elaborated for each of the other 19 locations across eastern Europe where George Soros operates. The political agenda of Soros and this group of financial “globalists” will create the conditions for a new outbreak of war, even world war, if it continues to be tolerated.
Razboiul pornit peste Prut de Vasile Stati, autorul dictionarului “moldo-roman”, este inspirat atat din tezele sovietice, cat si din textele consilierului prezidential Cristian Preda
Traian Basescu pierde consilieri pe banda si, in acelasi timp, fara ca opinia publica sa sesizeze ca pe poarta Cotrocenilor intra alte figuri, sterse dar foarte active si nocive in acelasi timp. Cristian Preda (foto), consilier prezidential pe probleme de educatie si reforma, este una dintre acestea.
Preda s-a remarcat, a fost selectat si urcat apoi, de la un simplu asistent la Facultatea de Stiinte Politice pana in varful dealului, la Palatul Cotroceni, dupa ce s-a lansat intr-un atac furibund la adresa lui Eminescu. Iata insa cum astazi Eminescu are si un efect de turnesol: cand de peste Prut s-a declansat un adevarat razboi cultural si informational anti-Romania, iese la iveala strident o legatura subterana directa intre ideologii de serviciu de la Bucuresti si cei de la Chisinau si Moscova. Intelectualii lui Basescu se dovedesc a fi vajnici propagandisti ai tezelor sovietice. In ciuda declaratiilor oficiale ale Cotrocenilor in ce priveste Basarabia, pe frontul anti-Eminescu oamenii lui Traian Basescu stau umar la umar cu cei ai lui Vladimir Voronin, impotriva intereselor nationale. In acest caz, limba si cultura romana, reprezentate de romanul absolut, Mihai Eminescu. La Chisinau, il avem pe “celebrul” Vasile Stati, care in prezent este profesor la Academia de Stiinte Administrative din subordinea Administratiei Prezidentiale a Republicii Moldova. Stati este considerat “parintele limbii moldovenesti” fiind si autorul “dictionarului moldo-roman”. Pentru Stati, Mihai Eminescu este “invaluit de stupefiante politicianiste, sovine (sic!), de cele mai multe ori cade in pacatul deformarii istoriei, de pilda, atunci cand trateaza independenta inchipuita a Valahiei la 1875 (sic!), divagatiile sale privind toponimul Basarabia”.
La Cotroceni, ocupandu-se, culmea!, de educatia copiilor nostri, il avem pe Cristi Preda, care promoveaza aceleasi teze ca Vasile Stati. Pepiniera GDS
Preda este membru al Grupului pentru Dialog Social, noua pepiniera de cadre a societatii in civil, aceeasi care l-a dat lumii si pe Adrian Cioroianu, cel mai mare gafeur impertinent din istoria diplomatiei romane sau pe Andrei Plesu, eminenta cenusie prezenta in toate guvernele Romaniei de dupa 1989. Pentru angajarea lui Preda la Cotroceni a intervenit reteaua clientelara reprezentata la vremea respectiva in Administratia Prezidentiala si de colegul sau de la “Dilema”, Teodor Baconsky, fost consilier pe probleme de politica interna ca succesor al lui Claudiu Saftoiu. Nu stim cat de folositoare a fost experienta lui Baconsky-Jacuzzi pentru consilierea lui Basescu, dar nici cea a lui Cristian Preda nu este de lepadat, mai ales ca aceasta este castigata si pe un teren cu implicatii penale, dupa cum veti vedea mai jos. Tezele sovietice
Intre Bucuresti si Chisinau exista o legatura subtila, dar din ce in ce mai clara pentru demolarea lui Mihai Eminescu. La Chisinau, ofensiva are un scop politic evident: scoaterea din circulatie a lui Eminescu – in calitate de standardizator al limbii romane moderne – permite sanctionarea unei “limbi moldovenesti” separate de limba romana, in conformitate cu directivele staliniste din anii ’20. Crearea “limbii moldovenesti” are in prezent aceleasi scopuri politice pe care le avea in perioada URSS. La Bucuresti, TVR Cultural aniversa ziua de nastere a lui Eminescu in ianuarie 2007 intr-o emisiune moderata de simpatizantul comunist Dragos Bucurenci, emisiune in care Neagu Djuvara isi exprima opinia ca publicistica lui Eminescu nu ar mai trebui sa fie editata pentru ca este “reactionara” si “neeuropeana”. Revenirea la ideea de scoatere din librarii, biblioteci si manuale a lui Mihai Eminescu a aparut in anii ’50, in perioada in care culturnicii trimisi de Moscova pe tancuri incercau sa modifice cultura romana. Multe din titlurile sale au fost, de altfel, interzise in perioda comunista, de la poemul-revolta “Doina” la scrierile sale politice din “Timpul”, unele de actualitate si azi. Vasile Stati – exclus inainte de 1989 din Uniunea Scriitorilor de la Chisinau pentru plagiat – este unul dintre dusmanii lui Eminescu de dincolo de Prut. Ideologul lui Voronin il vede pe Eminescu “ametit de inchipuiri amplificate de sovinism politicastru (sic!), M. Eminescu cheama la razboi “. Pentru a elimina aceste defecte profunde ale lui Eminescu, moldovenizatorul Stati recomanda “patrunderea in adancurile inepuizabile ale poeziei”, lasand deoparte “inchipuirile poetului despre Basarabia”. Pentru Vasile Stati, Eminescu nu poate fi “moldovan”, spiritul panromanesc din scrierile sale fiind greu de eliminat. Asa ca sunt recomandate versurile fara mesaj politic, dupa cum cere si Cristi Preda impreuna cu noile “Scantei”, “Dilema”, “22” si “Observator cultural”. Atac de Dambovita Preluand din zbor dejectiile lui Horia Roman Patapievici despre Eminescu, asistentul la FSP Cristian Preda s-a detasat in corul detractorilor simbolului Romaniei intr-un numar special al revistei lui Andrei Plesu dedicat “demitizarii” poetului, jurnalistului si ganditorului national, “curatat” in “Dilema” de “cultura si politica”.
In materialul sau, Preda explica cum, din cauza lui Eminescu, cultura romana este moarta, spre deosebire, de exemplu, de cea franceza, care nu are “un om deplin al culturii”, cum sunt romanii “obligati” sa-l considere pe Eminescu. “Regula intangibilitatii autorilor” care ilustreaza cultura romana o face sa fie “lipsita de viata, ea seamana cu un depozit de muzeu sau cu un cimitir al pasiunilor stinse”, afirma Preda. “Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real. (…) De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti”, scrie Preda, incheind apoi, pe masurile date de magistrii sai: “De ce, totusi, asistam la asemenea accidente, care nu reprezinta altceva decat o curata pierdere de timp? Un posibil raspuns ar fi urmatorul: lenea de a gandi, ignoranta sunt marcile culturii politice de la noi. In acest context, Eminescu e un personaj manipulat. Din nefericire, influenta sa a fost mare, in masura in care pamfletul eminescian a devenit gen al literaturii politice. Conservarea acestui gen e sinonima cu transformarea superficialitatii agresive intr-un fel de canon al receptarii politicului. Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect”. Fara comentarii. Universitati curat-murdare Cristi Preda a devenit mai cunoscut dupa ce a patronat cu functia imensa afacere a Summitului Francofoniei de anul trecut, pentru care a fost facut secretar de stat in MAE.
Preda a fost pescuit de la Facultatea de Stiinte Politice – noua “Stefan Gheorghiu” -, unde si in prezent ocupa functia de decan in ciuda celorlalte atributii oficiale ale sale. In 2004, cand, in urma unor investigatii ale Oficiului European de Lupta Anti-Frauda (OLAF), erau mari sperante sa se inceapa urmarirea penala contra fostului decan, Daniel Barbu, acesta s-a retras, impingandu-l in fata pe Preda. Facultatea a fost investigata oficial pentru un program cu participanti invizibili din MAE, MApN, Guvern si Parlament. OLAF, Corpul de Control al Guvernului, Curtea de Conturi si alte institutii speciale au relevat neregulile derularii programului TEMPUS PHARE, proiectul JEP_IB 13219-98, ce prevedea alocarea a 214.610 EURO pentru formarea si perfectionarea inaltilor functionari publici in administrarea acquis-ului comunitar, care a starnit un scandal cu interpelari in Parlamentul European si reverberatii in presa straina, pe tema coruptiei la universitari romani (vezi documentul Corpului de Control pe https://www.ziua.ro/). Preda este secondat de colaboratoarea lui apropiata, Alexandra Ionescu, ca prodecan. Cand Preda e plecat la celelalte slujbe ale lui, il suplineste cu placere cuplul Barbu-Ionescu la FSP sau la Institutul de Cercetari Politice (ICP). In cazul lui Preda, acesta trebuie sa alerge toata ziua: FSP, ICP, “Humanitas”, “Dilema”, “22”, GDS si, daca mai e timp, si la Cotroceni. Pentru alte afaceri, “Tata Preda” – proprietarul Societatii “Constructii, Servicii, Comert Preda SRL” – asigurat lucrari de constructii si reparatii la firma fiului. Iar sora decanului, Caterina Preda, doctoranda la FSP, ocupa si ea un loc in Consiliul Facultatii.
Ai zice ca simti “biciul lui Attila” vajaind in aer cand il auzi pe consilierul prezidential Cristian Preda la televizor dandu-si ca parerea despre putreziciunile, coruptia si lipsa de perspectiva a invatamantului romanesc si necesitatea unor “universitati curate”. “Viitor de aur” tara noastra are. “Intelectualii lui Basescu” – noii precupeti
Dupa cum scrie cercetatorul Adrian Gavrilescu in lucrarea sa “Noii precupeti – intelectualii publici din Romania de dupa 1989”, Cristian Preda, pentru a promova din asistent la FSPA in decan al acestei facultati, nu s-a dat in laturi de la nimic. Lista publicatiilor academice obligatorii era deja facuta, pe genunchi, la “Dilema” si “22”. Iata ce releva Gavrilescu: “Cristian Preda a rezolvat foarte comod evaluarile propriilor studii inainte de a le tipari. Autorul Preda s-a adresat editorului Preda, coordonator a doua colectii: “Biblioteca politica” la Editura Nemira si “Polis” la Editura Humanitas. Raspunsul a fost intotdeauna pozitiv. Astfel, in 1998, Cristian Preda debuteaza la Nemira cu un manuscris premiat la concursul din 1997, la categoria “eseu”. In 1999, la doar 33 de ani, preocupat de posteritate, isi strange articolele publicate intre 1998 si 1999 intr-un alt volum – util, probabil, pentru avansarea in grad didactic. Repeta gestul in 2001, de aceasta data cu articole aparute intre 1994 si 2000. 2002 este anul prestidigitatiilor publicistice, cand doua titluri atrag atentia cu deosebire: mai intai, o cronologie a anului politic 2001, alcatuita de un grup de studente si coordonata de Cristian Preda, care semneaza patru pagini, unde se citeaza pe sine o data si foloseste – fara citare – un fragment dintr-un text scris tot de el in revista 22; apoi, o carte aparuta la Editura Meridiane, intr-o colectie coordonata de maestrul sau, Daniel Barbu, si in care, dintr-un total de 160 de pagini, aproape jumatate sunt anexe, ceea ce reduce volumul la ambitiile unei modeste lucrari de diploma”. De la PCR la partidul lui Stoica
Gavrilescu mai arata in acelasi volum: “In 2003 publica la Editura Humanitas, in colectia pe care o conduce, un volum despre liberalism, avand configuratia unui curs universitar predat la FSPA. In 2004, semneaza la aceeasi editura un dictionar de “gandire politica liberala”, prefatat cu subtilitate de Daniel Barbu. In 2005 il regasim la Editura Nemira cu un volum statistic despre partidele postcomuniste – reluare a unui text publicat in revista Studia Politica, la care se adauga cateva interpretari numerice ale unor evenimente politice. In ceea ce priveste activitatea sa propriu-zisa de editor, se poate spune ca Preda este o autentica reprezentanta comerciala, atat pentru Daniel Barbu, cat si pentru unii dintre fostii si actualii sai colegi de la FSPA, carora le-a gazduit incercarile stiintifice cu o (dez)interesata filotimie. In mediile intelectuale bucurestene, el si-a consolidat pozitia de partizan al ideilor liberale si al oamenilor politici care le imbratiseaza, cum ar fi Valeriu Stoica”. Mai este de amintit ca Preda a aderat la Partidul Comunist in 1987, cand muncitorii revoltei anticomuniste de la Brasov erau macelariti si torturati de fortele regimului. Fericitul eveniment s-a petrecut imediat dupa ce a intrat la “filosofie”, care, pe atunci, insemna de fapt “socialism stiintific” si o trambulina catre o functie in Partid sau Securitate.
Cadavrul Eminescu, fecala Romania si ICR “Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana”. “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei” – Presedintele ICR, H.R. Patapievici. Pagina realizata de Luca ILIESCU
Am primit pe e-mail aceasta informare. Il felicit pe autor. Confirma inca o data veridicitatea celor scrise de mine in “Intelectualii rosii manipuleaza Romania”, articol aflat in baza celui cu titlul Liicheanu – din ZIUA, mentionat de Valeriu Stoica in pledoariile sale impotriva mea in Procesele “Profitorul Liiceanu” si “Sursa Mihnea Berindei” (apropos – si acest proces s-a consumat la aceeasi judecatoare al carei verdict a fost contestat de a doua instanta in cazul Liiceanu. Sunt curios care va fi deznodamantul… IN CURAND)
Cristian Preda este consilierul președintelui Traian Băsescu. Și candidat la europarlamentare pe listele PD-L în așa numitul grup civic din care mai fac parte pupătorul de funduri comuniste TRU și procurorul comunist Monica Macovei. Toți cu pete la dosar. Cristian Preda vine la emisiuni de televiziune și vorbește de principii. De anticomunism, de dreapta. Înjură la comunism de spui că a avut de suferit pe vremea Odiosului. Nici vorbă însă. A fost sluga perfectă. Îl regăsim în mai multe documente UASCR de pe vremea Răpostului. Era cadru de nădejde. Cenzor la UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România). Apare ca responsabil de organizarea Conferinței Naționale a UASCR din 1988 și cu ode în lucrarea editată la aceea vreme de Editura Politică. Preda Cristian, student la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, era expert în marxism. La faza naţională a Concursului profesional-ştiinţific studenţesc de ştiinţe sociale, Secţiunea “Materialism dialectic şi istoric”, a obţinut punctajul maxim – 20 de puncte. La același concurs comunist, Emil Boc a luat doar 18 puncte. Lucrarea sa era o odă la”al XIV-lea Congres al PCR şi 45 de ani de la “revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 august 1944”.
Concursul a fost vizat personal de tovarășa Elena Ceaușescu. Iar tovarășul Preda a fost pe podium. “Majoritatea studenţilor au dovedit cunoaşterea temeinică a problematicii de bază a fiecărei discipline, în spiritul şi din perspectivele tezelor şi aprecierilor cuprinse în documentele de partid, cu deosebire în recentele expuneri ale Secretarului General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”, se spunea la timpul respectiv.
Premiant la comunism: tovarășul Preda, marele anticomunist de azi. Temele la care s-a dovedit eminent: Concepţia PCR, expusă de Secretarul General al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la şedinţa Plenarei CC al PCR, a organismelor democratice şi a organizaţiilor de masă şi obşteşti din 28 noiembrie 1988 despre unitatea, continuitatea şi etapele procesului revoluţionar în ţara noastră, despre marile transformări revoluţionare ce constituie conţinutul şi definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape”.“Ce este partidul revoluţionar al clasei muncitoare?” “Dialectica contradicţiilor în viaţa socială. Concepţia PCR, a Secretarului său General, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, despre cunoaşterea şi soluţionarea contradicţiior în socialism.”
Avem de-a face în realitate cu “Dreapta” cea roșie. Toți foștii tovarăși se declară astăzi ideologii Dreptei evident anticomunisti din tată în fiu. Dosarul de la CNSAS e trecut deocamdată la secret. Imediat însă după 1990, Cristian Preda a fost trimis la o bursă în Franța, dupa care a fost cocotat in varful fostei academii de partid “Stefan Gheorghiu”. Mai apoi consilier prezidențial la Constantinescu și secretar de stat în MAE sub Ungureanu.
De fiecare data cand o vad, tuguindu-si buzele la interviuri aranjate sau foarte complezente, cand o aud gafand ridicol chiar si in cele mai banale situatii posibile, imi vine in minte un banc. Nimic mai mult. Un banc stupid, dar care-i vine manusa. Un taran avea o martoaga chioara. Intr-o buna zi, o scoate la targ. De vanzare iapa? De vanzare. Aude? N-aude, ca-i surda. Vede bine? Nu vede, ca-i chioara. Dar de tras, trage? Nu trage, ca-i obosita si cazuta. Pai, de ce-ai mai adus-o la targ? Sa-mi bat joc de ea, de aia.
A doua zi, taranul isi scoate iarasi martoaga la targ. Schimba foaia. De vanzare iapa? De vanzare. Aude? Mai ceva ca o iepuroaica. Urla in urechea rapciugii. Nici o tresarire. Da’, de vazut, vede cu ochii astia umflati? Ca vulturul pe stanca. Omul ii trece mana prin dreptul ochilor. Nici o clipire. Da de tras, trage? Ca-mi pare costeliva rau. Ca bivolul in jug! Scutura zdravan de capastru, martoaga cade lata. Mai face o incercare: macar calare, tine? Jar mananca! Cand se suie omul in sa, ce sa vezi? Aratarea se ridica pe picioarele dinapoi si o ia la galop. Se izbeste cu capatana in primul copac, cal si calaret se fac praf.
Aproape fericit, taranul ii striga din urma: Nu vede, n-aude si nici nu trage! Da’, vezi ce curajoasa e?
HotNews.ro
Intrebarea mea e simpla: daca “consilierul special” al candidatului (ca doar e barbata!) PDL Monica Macovei, si chiar “ultra-personal” – mai ceva ca un pampers sau OB – isi permite un astfel de atac suburban, cine il strange in usa pe Basescu?
Scris deGeorge Roncea Manevrele ispravnicilor moldoveni ai lui Lenin capătă accente paradoxale. Comuniştii de la Chişinău invocă ipocrit o sărbătoare ortodoxă pentru a trage de timp în procedura de alegere a preşedintelui Moldovei. Ieri ar fi urmat repetarea procedurii de alegere a preşedintelui şi, anticipånd eşecul, comuniştii au recurs la şmenul pioşeniei creştin ortodoxe.Parlamentul ar fi urmat să fie dizolvat şi să fie anunţate alegeri anticipate, însă liderul grupului comuniştilor, Maria Postoico, a pretins că: „astăzi e ispasul (Înălţarea Domnului) şi nu e cazul să discutăm probleme majore pentru ţară. Nu poate fi o zi a polemicilor şi a declaraţiilor care ar atrage ţara într-o nouă campanie electorală. Propun să anunţăm o pauză şi să transferăm şedinţa Parlamentului pentru 3 iunie“.Deputaţii comunişti, brusc loviţi de evlavie creştină, au votat în unanimitate amânarea şedinţei de alegere a preşedintelui pentru ziua de 3 iunie 2009. „PCRM nu-şi va schimba candidaţii (Zinaida Greceanâi şi Andrei Neguţă) la funcţia de preşedinte al ţării pentru alegerile din 3 iunie“, a declarat „creierul“ lui Voronin, „moldoveanul“ Mark Tkaciuk, un alter ego al lui Vladimir Socor.
Ateii comunişti, după ce au terorizat şi au ucis, luna trecută, tineri nevinovaţi ce au îndrăznit să iasă în stradă împotriva regimului bolşevic, sunt acum brusc apucaţi de „pioşenie“ creştin ortodoxă şi vor să „serbeze“ Înălţarea Domnului! Este evident pentru oricine că liderii comunişti nu cred în Dumnezeu, nici cât negru sub unghie, însă, la nevoie, sunt gata de orice blasfemie pentru a rămâne cumva la putere şi a nu ajunge să plătească pentru crime!
Comuniştilor le lipseşte „votul lui Iuda“
La 20 mai, Parlamentul nu a reuşit să-l aleagă pe noul preşedinte. Zinaida Greceanåi a acumulat 60 de voturi (mandatele comuniştilor în Parlament), dar nu i-a ajuns un vot pentru a fi desemnată şef al statului. Alegerea preşedintelui se face prin votul direct al parlamentarilor, iar comuniştii, deţinând doar 60 de voturi, au nevoie de un singur vot pentru a pune mâna pe puterea absolută.Comuniştii ştiau, când au desemnat la precedenta şedinţă a Parlamentului ziua de 28 mai ca zi de alegere a Preşedintelui Republicii, că aceasta este zi de sărbătoare pentru creştini şi e greu de crezut că numai într-o săptămână bolşevicii lui Voronin s-au convertit brusc de la ateismul anticreştin la ortodoxie ferventă.
Motivaţia reală a amânării este cu totul alta. Comuniştii încearcă disperaţi să spargă Opoziţia, pentru a smulge acel unic vot care le-ar permite să pună mâna pe preşedinţie. Comuniştii n-au găsit încă soluţia salvatoare – un vot din partea unui parlamentar al Opoziţiei – care să-i păstreze la putere, iar dacă nu vor putea obţine „votul lui Iuda“, se dizolvă Parlamentul şi urmează anticipate, la sfârşitul lui august. În condiţiile date, după evenimentele din aprilie care au atras atenţia internaţională asupra Moldovei, este greu de crezut că vor mai putea fi fraudate cu uşurinţă alegerile ca la scrutinul de acum, din 5 aprilie, când au votat şi morţii din cimitire pe listele comuniştilor.
„Eu vreau şi voi fi preşedintele ţării!“
Serafim Urechean, liderul AMN, căruia ziarul „Curentul“ i-a acordat spaţii largi, în ediţiile precedente, arătând conexiunile sale filoruse, pare să fie acel Iuda căutat de comunişti.
După şedinţa Parlamentului, de ieri, Urechean a declarat că el ar fi gata să fie preşedinte dacă se cade la pace cu comuniştii, iar presa aservită regimului comunist a preluat declaraţia şi susţine că Urechean e gata să deblocheze criza politică cu condiţia ca şeful statului să fie din partea opoziţiei.Voronin a declarat, în numele comuniştilor: „Noi nu vrem alegeri nici anticipate, nici repetate şi vom face tot ca să nu le avem. Astăzi am fi avut acelaşi rezultat, 60 la 0, şi mâine trebuia deja să emit decretele respective (de dizolvare a parlamentului). Am luat însă această pauză pentru a discuta cu opoziţia. Nu e vorba despre o coaliţie, ci despre o înţelegere. Am putea promova anumiţi oameni, persoane competente, din opoziţie“.
Voronin are şi el mare nevoie de un „competent“ fără scrupule de talia lui Urechean pentru a putea rămâne în funcţie. În prezent, Voronin cumulează două funcţii supreme în stat – este preşedinte al Parlamentului, ales la 12 mai curent, şi preşedinte interimar, în exerciţiu, mandat care expiră la 7 iunie 2009. Termenul de 3 iunie, invocat de comunişti pentru a repeta alegerile amânate ieri – pe motive de pioşenie creştin ortodoxă – este poate ultima şansă a comuniştilor de a scăpa de anticipate şi a rămâne la putere. Asta, desigur, dacă vor găsi destui arginţi pentru un Iuda care să le dea votul de aur…
Comentarii 1. 28-05-2009 21:54 Un ungur face lobby pentru comunisti Reprezentantul special al UE in Republica Moldova, Kalman Mizsei a incercat sa-i convinga pe liderii opozitiei sa voteze pentru alegerea unui presedinte comunist. Serafim Urechean, liderul AMN, sustine ca o varianta acceptabila ar fi ca postul de presedinte sa fie oferit opozitiei – mai exact sa-i fie oferit lui, Urecheanului! Scris de Claudiu 2. 29-05-2009 00:34 Azi la Timisoara maine in toata Tara Organizatia Studentilor Basarabeni din Timisoara in colaborare cu Organizatia Studentilor Basarabeni din Bucuresti lanseaza Campania de sustinere a redobandirii cetateniei romane pentru basarabeni si bucovineni, “Pro Cetatenie Romana”.
October 20th, 2009 
VR 
Gold Corporation relansează campania publicitară otrăvită 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
