Posts Tagged ‘Stanomir’

Înfiinţarea “Ţinutului Secuiesc”, votată de UDMR la Covasna în baza Raportului lui Ioan Stanomir, un aghiotant de-al lui Tismăneanu pus de Băsescu în fruntea “Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România”

Stanomir - Tismaneanu - UDMR - Covasna - Tinutul Secuiesc - Oct 2014Pentru “reorganizarea statului” la nivel “colectivităţilor locale” “valorificarea experienţei europene este un fapt natural, iar argumentele legate de separatism şi dezmembrare naţională sunt irelevante în noul context.” – Din Raportul Comisiei Prezidenţiale “Stanomir”

Când Băsescu a înfiinţat în 2008 pompos intitulata “Comisie Prezidenţială de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România” şi l-a pus în fruntea ei pe Stanomir, busboy-ul lui Tismăneanu, mi-am zis în sinea mea: “Căcaţii ăştia vor sa schimbe Constituţia în favoarea ungurilor şi să dezmembreze România”. Aşa mi-am spus, aşa scriu. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe unul dintre cei mai informaţi oameni ai României atrăgându-i atenţia că se pune la cale un atentat la statul naţional-unitar sub umbrela Preşedinţiei. Mi s-a spus să “situaţia e sub control”. Dar iată că respectivele dejecţii umane au elaborat un Raport care a constituit apoi baza declanşării demenţei cu “regionalizarea”, în fapt o operaţiune complexă de distrugere a României care continuă şi azi, deja la vedere şi cu obrăznicie. Artizani principali: PDL-ul lui Băsescu (atunci) pe mână cu UDMR.

În 2011, Szasz Jeno, apologet al criminalului de război antisemit şi antiroman Wass Albert si presedinte al Partidului Civic Maghiar, devoala într-o emisiune TV adevărata miză a echipei lui Stanomir: “Dacă cetățenii românii de origine maghiară au legiferate drepturile colective, atunci ei sunt și mai loiali statului român. În acest sens, cred că trebuie să dăm curs soluției comisiei Stanomir, soluție care vorbește despre libera asociere a autorităților locale și cred că atunci am ajunge la soluția cea mai liberă și democratică posibilă și pentru maghiarii din România și pentru români. Asta e în esență ce credem noi despre reorganizarea teritorială.”

Cu politica “paşilor mărunţi” a agenţilor maghiari bine infiltraţi – după cum se vede, până în vârful dealului – ungurii extremişti din UDMR au ajuns azi să “voteze” în Covasna înfiinţarea “Ţinutului Secuiesc” chiar pe baza “Raportului Stanomir”, după cum îi era menirea. În dispreţul total al legii, a Constituţiei României încă nemodificată conform “recomandărilor” Comisiei lui Băsescu-Stanomir-Tismăneanu. De adăugat că acelaşi cuplu otrăvitor, Tismăneanu-Stanomir, proţăpit de Basescu în structurile de stat, s-a împotrivit oficial unui proiect de lege care instituia o zi a comemorării victimelor regimului sovietic din Basarabia si Bucovina.

De aceea, când auziţi câte un discurs sforăitor de-al lui Băsescu, ca cel de la Carei, cu cum ar trece el Prutul şi ce fapte de măreţie ar mai face – deşi au trecut, iată, 10 ani şi, concret… nimic, niente, nula, sula – vă recomand să nu vă uitaţi numai în gura lui ci şi la mâinile lui, murdare, de la toţi cei pe care i-a ţinut în braţe, cât şi, mai ales, în spatele lui, la căcaţii pe care i-a lăsat în urmă.

Detalii despre noua porcărie, la Romania Unita Info: Separatiştii maghiari din Covasna au votat înfiinţarea “Ţinutului Secuiesc”. Extremiştii UDMR cer oficial teritoriu autonom şi guvernare proprie

Breaking News: Tismaneanu si ai lui deferiti Parchetului de Corpul de Control al Guvernului pentru fraude majore la IICCMER. DOCUMENTE: Deconturile frauduloase ale lui Vladimir Ilici Tismaneanu si Mihail Horia Neamtu

Corpul de control al primului-ministru va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu posibile fapte de natură penală comise în perioada 2010-august 2012 la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, prin efectuarea unor cheltuieli de servicii şi deplasări, transmite Mediafax.

Decizia a fost luată după ce Corpul de control al primului-ministru a efectuat o verificare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru perioada de activitate cuprinsă între 1 ianuarie.2010-25 august 2012.

Cheltuielile invocate sunt legate inclusiv de serviciile contractate pentru fostul preşedinte al Consiliului Ştiinţific al institutului, Vladimir Tismăneanu, şi directorul Mihail Neamţu.

Cititi:

Dinu Zamfirescu scoate nota de plata pentru “Marele Ofiter” Vladimir Ilici Tismaneanu, cel care trambita: “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie” – DECONTURILE LUI TISMANEANU SI NEAMTU

Raport Final: De la Davai Ceas, Davai Traian la Larry Watts si schreib-kampf-ul lui Tismaneanu. Good bye, Vladimir Lenin!

Avertismentul final al profesorului Gheorghe Buzatu: Romania pierde pe toate planurile sub dictaturi anacronice de tip Soros si GDS

Guvernul aminteşte că, prin HG 134/2010 pentru modificarea şi completarea HG nr. 1372/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a fost modificat cadrul normativ de organizare şi funcţionare a Institutului, fiind eliminat textul care reglementa scopul principal pentru care a fost înfiinţat Institutul în anul 2005, respectiv acela de “Investigare ştiinţifică şi identificare a crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durata a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii”. (…)

Conform referatelor justificative realizate de secretarul ştiinţific, Iacob Bogdan, şi de preşedintele executiv al Institutului, Stanomir Ioan, în aceeaşi perioadă a anului 2010 (9-30 Iunie) s-a aprobat “proiectul” intitulat “Stagiu de coordonare a activităţii de cercetare a IICCMER şi de finalizare a agendei ştiinţifice pentru anul 2010″, care în fapt reprezintă justificarea plăţii cazării şi a mesei, timp de 21 de zile la Vila lac 2 pentru preşedintele Consiliului Ştiinţific -Tismăneanu Vladimir.

Nota Ziaristi Online: Vila lac 2 se afla in Cartierul Primaverii, supranumit “Cartierul Rosu”, pe malul lacului Floreasca, si este vila de protocol in care a locuit Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Se afla in vecinatatea imediata a Vilei Lac 3, resedinta lui Traian Basescu (Vezi Wikimapia). Despre Cartierul Primaverii, in care a locuit pana la implantarea in strainatate, insusi fostul propagandist comunist V.I. Tismaneanu are tupeul sa scrie un articol pe portalul lui Soros “Contributlers”, unde, sub titlul “Fortareata nomenklaturii“, ne informeaza ca “Lica Gheorghiu, sotul ei Gheorghe Radoi si cei trei copii ai Licai din prima casatorie cu Marcel Popescu, Sanda, Gheorghe si Mandra, adoptati de Dej, au fost obligati sa paraseasca locuinta de la lac (o vila somptuoasa)”. Ca sa stea el acum!

Integral la Ziaristi Online

Cititi si

Politică și spionaj în spațiul mureșean: Florea Bogdan, un luptător pe frontul războiului invizibil – de prof Nicolae Balint

Ofiterul de contraspionaj Florea Bogdan - Ziaristi Online

Prin oamenii săi, Bogdan a luat legătura cu reţelele informative create de serviciile speciale române în Transilvania încă din timp de pace

Cum a fost la Gaudeamus? Vânt! Cultura română sub semnul întrebării

Patapievici plange la Gaudeamus

Valoarea lui Cărtărescu, Andrei Şerban, Silviu Purcărete sau Dan Perjovski e după cât investeşte în ei ICR. Ca şi în Andrei Pleşu, deşi investesc şi alţii, cum e Humanitas, care la randu-i este subventionata, iar ultima lui carte, despre parabolele lui Iisus, premiată pe blat de Uniunea Scriitorilor, în chiar vinerea Târgului, dar nu la Târg, este un cogea truism.

LUPA: Arhivele lui Zelea Codreanu reproduse in 27 de volume, accesibile publicului cititor necarcotas

Lupa Craiova - Corneliu Zelea Codreanu - V. Roncea - Gh. Buzatu - CNSAS
Biblioteca Județeană a fost gazda unei manifestări editoriale aparte odată cu lansarea celor 27 de volume intitulate ”Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu”, ale editorilor Victor Roncea şi Gheorghe Buzatu

14 ani cu Parintele Cleopa in Ceruri: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!”. Părintele Ioanichie Bălan, 5 ani in Ceruri: „Trebuie să punem toţi umărul la treabă”

Parintele Ioanichie Balan si Parintele Ilie Cleopa

Noi n-am trăit niciodată din pomana nimănui până acum! Trebuie să punem toţi umărul la treabă – şi studentul, şi ţăranul, şi călugărul.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova