Stefan Andrei: A fost o perioada lunga in care eram controlati cu totul de sovietici. Prin consilieri, prin agentii lor. De exemplu: Tismaneanu, Leonte,”Ciungul”, cum ii ziceam noi, ca se lauda ca pierduse o mana pe cand era in brigazile teroriste bolsevice contra Spaniei, altii ziceau ca a cazut beat din tren… Era un om rau, meschin si invidios. Un om urat. L-am cunoscut prin 1956. Era agent sovietic, NKVD. Dupa vizita lui Hrusciov noi l-am chemat si l-am avertizat sa termine cu spionajul. Nu ne-am atins de agentii sovietici pana prin anii ’60. Brucan, de exemplu, si alti tineri evrei, era agent sovietic din timpul razboiului, in Reteaua lui Calmanovici, cel care a construit si Ambasada URSS la Bucuresti. O stiu direct de la Ceausescu. Si Tismaneanu era printre ei. Ei bine, Ceausescu a primit sarcina sa ridice problema lor in fata conducerii PCUS. Si i-a zis lui Hrusciov, inainte de momentul ’68, la vizita acestuia la Bucuresti: “tovarase, noi promitem sa va informam, mai aveti si consilieri sovietici dar va rugam sa terminati cu agentii dintre noi”. Si-atunci Hrusciov i-a zis: “Pai considerati ca n-avem nici un agent la voi. Nici in China n-avem…” Si asta ne-a dat noua dezlegare sa-i chemam si sa-i avertizam. Sa aleaga: ori Romania, ori Rusia! Si asa s-a intamplat si cu Tismenitki. Acum, toti ilegalistii au ramas pro-sovietici. Si aschia nu sare departe de trunchi… Altul, la fel: tatal lui Celac, primul ministru de Externe pus de Iliescu chiar in ’89. Agent sovietic. Numele lui e de fapt Cealik, e pe jumatate gagauz. Are si o sora, Mariana, pe care o intindeau colegii mei de la “Scanteia Tineretului” pe sus, deasupra Cofetariei “Albina”, unde aveam sediu atunci… El era ofiter in Armata Romana. Nevasta-sa era cel putin pe jumatate evreica. Erau in agentura. Si-atunci, guvernul lui Armand Calinescu l-a trimis din Basarabia la Perisor, langa Craiova. Cand au venit trupele sovietice si apoi comunistii, la 6 martie 1945, l-au pus primul prefect de Dolj, al Craiovei. Deci au reusit totusi sa ramana in structuri pana in 1989 si dupa… Ce se intampla… Erau si cazuri mai complicate. De exemplu Gogu Radulescu, membru al CPEx al CC al PCR. Taica-sau, tigan lautar. El s-a casatorit cu o evreica. Ca asa era “moda” atunci. Suntem in perioada ilegalista. PCR era format asa: din minoritari evrei, unguri care vroiau regiunea autonoma maghiara, rusi care militau pentru desprinderea Basarabiei si printre ei cativa romani. Dupa ce au intrat in legalitate, s-a intors roata: romanii au devenit majoritari. Dar atunci sotiile lor erau: evreice, unguroaice, rusoaice… Asa: sotia lui Gogu era vanzatoare la magazinul “Sora”. Pe asta a apucat-o iunie ’40 – ultimatumul care a dus la cedarea teritoriilor romanesti de la Est – in Basarabia. N-a mai venit in tara. In prima zi de razboi antisovietic, cand Antonescu a dat celebrul ordin, Gogu, care era intr-un regiment pe granita, a trecut la rusi. A dezertat. Aia s-au si mirat: au zis ca e spion. Nu, el vroia in URSS! Dupa care s-a regasit cu nevasta-sa si, dupa razboi, a venit pe cai mari, pe tancuri adica, in tara. El era mai legat de URSS decat de Romania. Pe-asta era greu sa-l clintesti. De-altfel s-a si vazut, a stat pana in ultima clipa langa Ceausescu, sa se asigure ca pica. Cand a venit Iliescu si ne-au arestat, pe noi, membrii CPEx, el si cu Barbu Petrescu, cel care a organizat mitingul din 21 decembrie 1989, n-au mai fost inchisi. Reteaua lui Gogu Radulescu Gogu isi crease o adevarata retea de intelectuali acolo la Comana, unde statea el. Valeria Seciu era amanta lui, Blandiana la fel; isi facuse si casa acolo, chiar langa el, ca sa-i fie mai aproape. Pai Otilia Coman, ca asta-i numele ei, facuse inconjurul lumii de pe vremea lui Ceausescu. Cred ca a vazut mai multe tari decat mine, ca ministru de Externe. Asta micu’, galagiosu’ de la TV, Dinescu, mergea cu soferul si Dacia neagra a lui Gogu. Astia si cu Iliescu l-au scos si cred ca acum ii putrezesc oasele pe undeva, prin Israel. Altii care au fost scapati pe langa Gogu si Petrescu: Ion Ursu si Constantin Dascalescu. Fost absolvent al Scolii Superioare de Partid de la Moscova, Dascalescu, in anii cand era secretar si apoi prim-secretar regional de partid la Galati, se intalnea deseori in zona cu ofiteri KGB ori GRU. Chiar inainte de momentul decembrie ’89 se intretinuse cu consulul sovietic de la Ismail. Pe-astia i-a “iertat” de puscarie Iliescu… Noua ne-a facut recurs de era sa facem 15 ani de inchisoare. Pentru ce? Cica “genocid” – ca am omorat 60.000 de oameni… Continuarea la ZIUA: Iliescu in pat cu Elena
Editorial de Grigore L Culian * New York Magazin Nr. 581 * Miercuri, 30 Iulie 2008
Institutul Cultural Roman New York (ICRNY – puiul ICR de la Bucuresti, institutie aflata sub “inaltul patronaj” – inclusiv financiar! – al presedintelui Traian Basescu si sub directoratul d-lui Horia Roman Patapievici) a chemat cativa tineri “artisti” si le-a facut un “cuib” in “Galeria Romana” (ale carei vitrine dau in Third Avenue din Manhattan), in cadrul “expozitiei” intitulata (sugestiv) “Freedom for Lazy People!” (“Libertate pentru lenesi!”). Programul Institutului ne anunta ca: “În timp ce gentrificarea urbana si politicile de curatare a New York-ului sterg urme legendare de grafitti care au inspirat artisti din toata lumea, street art-ul înfloreste în orasele din Estul Europei. Bucuresti, Timisoara, Cluj, Arad sunt doar câteva dintre locurile unde putem gasi lucrari de ‘Nuclear Fairy’ (Linda Barkasz), IRLO (Laurentiu Alexandrescu) si Omar (Marwan Anbaki). Arta lor, combinând estetica lowbrow, grafitti figurativ si o abordare neobisnuita a textului, da viata peretilor mohorâti si ‘discuta’ cu mediul, fie ca e vorba despre o cabina telefonica, un panou publicitar sau o cutie de carton. Artistii, cu totii abia trecuti de 20 de ani, lucreaza – atât pe cont propriu, cât si colectiv – sub numele de ‘Zacuska Senzual’. ICR-NY i-a invitat pentru zece zile în New York pentru a-si construi amprenta vizuala pe peretii Galeriei Române, dar si pentru a întâlni artisti care lucreaza pe strazile marelui oras si a colabora cu câtiva dintre acestia. Evenimentul este gazduit în colaborare cu WoosterCollective, unul dintre cele mai importante proiecte online de street art”. Pana aici, toate bune si frumoase. Numai ca vine prima surpriza: grupul de tineri din Romania, autointitulat “Zacuska Senzual”, sunt prietenii lui Cristian Neagoe (“pardon, musiu”, domnul Goe, ca sa ne amintim putin de Caragiale!), coordonator de programe la ICRNY! Pentru a va convinge ca nu va mint, vizitati https://www.linkedin.com/in/cristineagoe. Care-va-sa-zica, domnul (NEA)GOE isi aduce amicii din Romania la New York – cu aprobarea d-nei directoare Corina Suteu si pe cheltuiala statului roman – sa vopseasca peretii Galeriei Romane cu “creatii originale” inspirate din “street art”-ul mioritic! Dupa expirarea zilelor de “munca” pe “transport, masa si casa” (tinerii sunt cazati gratuit la hotelul “ICRNY” din 38 Street!), “arta” trupei “Zacuska Senzual” poate fi acum admirata la “The Romanian Gallery” pana pe 15 august (de Sfanta Maria – sic!). Deci, aproape doua luni, americanii si romanii care se incumeta “sa bage capul” vor putea vedea ce inseamna “modernismul” in promovarea mult (prea) trambitatei imagini (pe bani!) a Romaniei. Am avut ghinionul – sau, poate, norocul! – sa vad “expozitia”, intamplator, pe 16 iulie, cand am fost invitat la o receptie cu ziaristii oferita de noul ambasador al Romaniei la ONU, d-na Simona Miculescu (careia ii multumesc pe aceasta cale pentru invitatie, o felicit si ii urez succes in noua sa misiune). Atunci m-am oprit si eu cateva minute la “The Romanian Gallery”, dar, nefiind critic de arta, nu am putut face o evaluare a lucrarilor. A facut-o, insa, saptamana trecuta, pentru ziarul nostru, d-l John Gabrian Marinescu, grafician, in articolul intitulat “Zvastica si sex in vitrina ICR-New York”, material preluat de agentiile de presa sau de cotidienele din tara (vezi editiile online “Evenimentul Zilei”, “Ziua”, Ziare.com). Daca nu pot comenta ca specialist, ca ziarist cred ca am dreptul (si chiar obligatia!) sa-mi spun parerea. Si am facut-o pe prima pagina, adaugand cateva fotografii si considerand ca ICR-NY face praf cultura si imaginea tarii noastre printr-o expozitie care trebuie sa dispara cat mai repede din inima Manhattan-ului! Nu ramane decat ca d-na Corina Suteu, directoarea ICRNY, sa mai dea o lovitura de imagine inlocuindu-i pe “artistii” de la “Zacuska Senzual” cu “Simona Senzual”, tanara “hot” care isi expune partile intime ale corpului prin revistele porno sau de scandal mioritice. Cum americanii sunt “Number One” in lume (si) la sex, “Simona Senzual” ar da bine in vitrinele ICR-New York, succesul de public ar fi garantat, iar imaginea Romaniei ar exploda in America! i invit pe cititorii nostri si pe toti romanii cu bun simt sa-i viziteze pe “Lazy People!” (“Lenesii”) la “The Romanian Gallery” si sa-si spuna parerea. Joia trecuta, d-l Robert Horvath, cineast si expert in materie de arta, a reusit sa sesizeze toate simbolurile antisemite si anticrestine expuse in vitrina ICRNY, anuntand Politia, FBI, Holocaust Department, Antidefamation League si organizatiile evreiesti din New York. Cum a fost posibil ca sub acoperisul unei institutii publice romanesti sa aiba loc o asemenea blasfemie pe cheltuiala romanilor? Asta ramane s-o intrebati pe d-na Corina Suteu, care nu stie ca in America te poti exprima liber numai pe banii tai, nu in institutiile statului, unde exista reguli de conduita si fiecare banut al contribuabilului este cheltuit cu mare grija. Urmeaza a doua surpriza: vineri seara, cand Politia a patruns in incinta galeriei, toate obiectele cu simboluri antisemite disparusera! Din fericire, insa, d-l John Gabrian Marinescu, autorul articolului de saptamana trecuta, a filmat expozitia inainte si dupa venirea politistilor, avand acum in posesie dovada clara a tentativei de inducere in eroare si obstructionare a justitiei prin “curatarea” locului! {titi cum se pedepseste in SUA o asemenea fapta, d-na Corina Suteu? Chiar credeti ca Dvs. si servitorii care va inconjoara va puteti bate joc de legile acestei tari si profita la infinit de banii publici si de pozitia privilegiata oferita de d-l presedinte Basescu si de seful clanului de la ICR, d-l Patapievici? “Nu am stiut ca Ministerul Roman de Externe – care este autoritatea suprema deasupra ambasadelor si consulatelor Romaniei – a permis sa se intample asa ceva aici si ca promoveaza asa numita ‘arta-soc’ inspirata de mazgaliturile facute de ‘Gang members’ oameni needucati, unii ajunsi aici ilegal, care isi varsa ‘oful’ dispretuind legea si ordinea publica si urasc societatea in general. Pe peretii cladirilor si ai metrourilor, ei taie si distrug munca oamenilor cinstiti si fac pagube de milioane de dolari anual! Grafitti este o infractiune in America si se pedepseste sub diferite forme in aceasta tara… cand ‘artistii’ sunt prinsi. Ce pacat ca d-l Patapievici a ales aceasta forma de ‘arta’ sa reprezinte Romania in strainatate. Sunt de acord cu libertatea artistica si libertatea de expresie in general, garantata de ‘Bill of Rights’ din Constitutia Americana, dar intr-o galerie americana particulara, NU INTR-O GALERIE ROMANEASCA APARTINAND UNUI INSTITUT AL DIPLOMATIEI SI IMAGINII CULTURII ROMANESTI CARE TREBUIE SA REPREZINTE IN MOD CEL PUTIN ONORABIL, ROMANIA IN STRAINATATE… Nu stiu ce educatie artistica au persoana sau persoanele care au aprobat aceasta expozitie, cat au trait ele aici si cat au asimilat din cultura americana, insa, din pacate, ne este dat un exemplu de ignoranta, crezandu-se ca aici, in America, tara libertatii si democratiei, ‘orice zboara se mananca’ si ca expozitia o sa fie un ‘succes peste noapte’ si va da un mare ‘tun’ la galeriile americane, care vor sari repede sa-i invite pe toti artistii sa aiba expozitii peste expozitii. Asa ceva nu se va intampla, insa imaginea Romaniei a fost manjita. A fost ales, cu buna stiinta, ‘the lowest common denominator’, ca si asa numita expozitie de ‘Public Art’ din Bucuresti in 2007! Au mai fost indivizi care au incercat sa creeze ‘Shock’ prin desecrarea simbolurilor religioase sau altor tabuuri sociale in picturile lor, dar cel putin ei au fost originali in lipsa lor totala de respect fata de regulile estetice si cele de bun simt, violandu-le cu aceeasi intentie de a obtine publicitatea peste noapte. Au obtinut-o, dar tot atat de repede au fost uitati. {i-au murdarit decat imaginea si valoarea artistica, numai ca erau nascuti in tara lor, adica aici, in America. Acesti ‘artisti’ romani, impreuna cu d-l Patapievici, asteapta acum cu nerabdare sa creeze un mare scandal in presa americana, pe care il vor provoca in momentul in care expozitia va fi inchisa de autoritatile romane! Din pacate, aceasta expozitie – care, speram, nu a ajuns sa atraga atentia nationala – va trebui sa fie lasata sa continue si sa se stinga…in liniste. Daca va fi inchisa, Romania va fi acuzata de ‘cenzura’, de ‘maltratarea artistilor liberi’, de ‘nerespectarea drepturilor omului’ si de tot felul de alte lucruri si numele artistilor vor fi pomenite in presa si televiziunea americana, care are o mare afinitate – ca, de altfel, si toata presa noastra – pentru orice fel de lucru negativ, de la crima la scandal. Acest lucru nu se mai poate corecta acum, dar alte lucruri se pot corecta la conducerea ICR. Este o crima sa te joci cu imaginea unei tari facand mici experimente si copiind servil debandada, incultura si ignoranta altei tari!. Nu m-as mira daca acesti ‘maestri’ creatori de ‘opere de arta romanesti’ nu si-au bagat inele prin nas, buze, urechi sau si-au tatuat corpul ca sa fie mai aproape de subcultura americana din care s-au inspirat.”, ne scrie din California artistul plastic Paul Mircea Goreniuc. Sa ne oprim acum la d-l Horia Roman Patapievici (directorul ICR de la Bucuresti si seful direct al d-nei Corina {uteu), cel pentru care “Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana” si “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei.” Acest individ obscur, pretins filosof, a cotrobait ani de zile in dosarele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). A facut-o pe bani publici, alaturi de camarazii sai Andrei Plesu si Mircea Dinescu. Intrebare: ce cautau trei oameni de Litere, care au scris impreuna o biblioteca intreaga, sa “rontaie” dosarele prafuite ale Securitatii, cand locul lor ar fi fost mai degraba in biblioteca? Singurul raspuns logic pe care il gasesc este acela ca “literatii” nostri adunau date compromitatoare din dosare despre mai marii zilei, pe care ulterior le puteau folosi sub forma de santaj. Asa s-au “evaporat” dosarele d-lui Traian Basescu sau a altor demnitari fosti comunisti aflati acum in varful clasei politice romanesti (Ion Iliescu, Adrian Nastase, Dan Voiculescu). Recompensa “muncii” a venit: d-l Horia Roman Patapievici a primit in dar (de la presedintele Traian Basescu) Institutul Cultural Roman (ICR) si un buget anual de milioane de euro, pe care ii poate folosi dupa bunul plac, fara sa poarte grija controalelor financiare si sa fie citat la DNA sau la Parchet; Andrei Plesu a facut parte din toate guvernele Romaniei in ultimii 18 ani, iar Mircea Dinescu a ramas “sa tina de sase” la CNSAS. n sprijinul acestei ipoteze vine si faptul ca d-l Patapievici l-a acoperit pe turnatorul Sorin Antohi (numit initial in Comisia Tismaneanu si eliminat in urma probelor de colaborare cu Securitatea). Referitor la d-na Corina Suteu, directoarea ICRNY care isi scrie singura scrisori de apreciere si apoi isi roaga “clientii” sa le semneze (!), a venit vremea sa afle ca americanii nu dau doi bani pe servilism, nu intra in jocurile “made in Romania” si nu mai pot fi pacaliti cu mese intinse. Ei vin la bal, mananca, beau, se distreaza si pleaca, nu inainte de a spune gazdei un politicos “Thank you”! Strategiile manipulatoare si dispretul pe care d-na Corina {uteu si “echipa” de la ICR-NY il au fata de noi, cei din emigratie (care am venit aici in conditii grele si am cladit cate ceva fara sa ne ajute nimeni), nu vor prinde nici la americani, nici la romani. Angajatii d-lui Horia Roman Patapievici vin aici pe banii statului roman, au casa si salarii asigurate (bugetul ICR-NY este dublu fata de cel al Consulatului Roman!); isi aduc echipa lor si se mentin prin politici de clientelism si santaj; cand sustin cate un proiect (cum e datoria lor, daca proiectul e bun), au impresia ca le esti dator, se uita la tine de sus si cred ca pot sa-ti dicteze ce sa faci sau ce sa spui; se folosesc de tine cat au nevoie si “uita” sa te invite la intalnirile importante. Scriu toate astea pentru ca sunt adevarate! Nu voi putea rasturna eu guverne, nici face ordine in dezordinea/mizeria morala de la ICR, dar nu-mi place ca unii sa-si inchipuie ca suntem idioti! Noroc ca exista si artisti romani bine pregatiti – ca d-nii Horvath si Marinescu – oameni care iau atitudine si imi semnaleaza fapte pe care colegii mei din “presa libera” de aici se feresc sa le aduca la cunostinta opiniei publice. Ii astept/invit sa ni se alature, pentru a dovedi clanului Patapievici, {uteu si domnului NEA(GOE) ca nu ii pot pacali pe romani sau pe americani cu marfa stricata care miroase a… Dambovita! New York, 25 Iulie 2008
Scandalul ICR merge mai departe: cazul Antohi-Hoisie ii face pe sefii Institutului sa se contrazica privind informatorii Securitatii sibelius din iasi (…@yahoo.com, IP: 89.122.236…) 2008-07-25 03:12 tandemul de export Antohi & Hoisie lucrau in tandem inca de pe v remea cind se ocupau de revista studenteasca “Dialog”, in care publicau ce le dicta Securitatea ca aveau voie sa publice. Primul acoperea informativ variate arii, de la sf, jazz, presa studenteasca, la felurite anturaje iesene, bucurestene, clujene etc. si tabere uteciste (doar fusese membru in CC al UTC). Al doilea avea in plus si functii externe pe relatia Germania, invirtindu-se indeosebi in jurul legionarilor din Freiburg si al altor medii universitare. Ambii au ambitionat sa acceada la statul de “ambasadori itineranti”, dupa modelul maestrilor lor Adrian Marino, Al. Dutu, Al. Zub, Johnny Raducanu (pardon, Frau Mueller !) s.a. “luptatori pentru Transilvania” de genul raposatului Amedeo Lazarescu. Ei bine, au reusit ! Si acum, dupa ce s-au facut atitea eforturi intru perfectionarea si legendarea lor (ca specialisti-in-nu-stiu-ce), ati vrea sa fie retrasi ?! Tocmai acum, cind la cirma SIE sta amicul lor iesit din acelasi mediu universecuritar iesean, Razvan Ungureanu, lansat in cariera politica drept victima a serviciilor noastre secrete o data cu Patapievici cel haituit de “capitanul Soare” ?! Tania Radu (care, sub vechiul regim, mucegaise la “Flacara” paunesciana, probabil in virtutea provenientei ei dintr-o familie de vechi ilegalisti), in raspunsul ei de deunazi la protestul Hertei Mueller si al lui Richard Wagner (danke schoen !), sustinea ca nu s-a putut trece peste inalta competenta a celor doi in chestiunea transferurilor (sic !) romano-germane. Care competenta ?! Antohi, autobombardat istoric dintr-un absolvent de filologie si devenit peste noapte (si) germanist ?! Cel putin lui Patapievici, fizician cu pretentii la un doctorat in filozofie, i-au trebuit aproape trei saptamini ca sa devina (si) dantolog ! Ce-i drept insa, Antohi s-a priceput dintotdeauna foarte bine sa mimeze orice mediu ; inca din studentie era reputat fiindca nu se putea rosti in prezenta lui nici un nume si nici un titlu de carte fara ca el sa nu dea din cap in semn de adinca familiarizare cu subiectul respectiv – drept care era tinta predilecta a farselor lui Dan Alexe (rog sa fie intrebat, scrie la “Romania libera”), acesta inventind diverse referinte si obtinind aceeasi reactie… Cel putin Hoisie chiar vorbeste nemteste (cu un fermecator accent moldav) si are multiple intrebuintari : de pilda, la 16 decembrie 1989, alcatuia lista cu ofiterii de serviciu pe Universitate, iar la 23 decembrie 1989 – lista celulei FSN pe aceeasi Universitate. Da, tot el. Iar daca, prin absurd, miine ar veni la putere un Hitler, fara indoiala ca Hoisie ar face lista cu deportari. In privinta “operelor” celor doi, ele nu trec niciodata de nivelul unor reformulari mai mult sau mai putin alambicate ; desfid pe oricine mi-ar arata fie si cea mai palida idee originala iesita de sub condeiul lor aruncator de ceturi ! Patapievici, la rindul lui, pretinde a nu avea nici un mijloc legal de a respinge un proiect venit de la fosti turnatori, iar pentru el chestiunea morala pare a nu se pune. Cind pierdea vremea la CNSAS, ai fi zis ca era gata-gata sa manince turnatori pe piine, chit ca nu si-a rezolvat nici macar diferendul cu “capitanul Soare” ! Unde e, amice Patate, devolarea lui Balota, cu iminenta careia te laudai ? Ei, mai ramine sa-i prezinte si Plesita vreun proiect bun, eventual tot in domeniul transferurilor (catre Carlos), si-l va stipendia si pe acesta ! Nu mai vorbesc de tonul raspunsurilor sale de “sef” : de sus, arogant, iritat, punind mai presus de orice “neutralitatea” institutiei ! Este de altminteri stupefiant cum intelectualii nostri, de indata ce prind un post in ierarhie, uita de opiniile critice pe care le profesasera si pe data se identifica cu institutia si, finalmente, cu Statul ! Aferim ! Sintem doar in paradigma Coriolan Draganescu… Sa nu uitam insa ca, in privinta exportarii lui Antohi, Patapievici a facut aluzie si la unele presiuni venite din partea germana in acest sens. Probabil ca, dupa ce au facut o curatenie drastica la ei acasa, mai ales in zona universitara, nemtii resimt acum nevoia sa importe niscaiva unelte ale vechiului regim. Nu putem prin urmare decit sa fim mindri ca acoperim unele necesitati ale pietei intelectuale germane… N.B. Daca insa tandemul nostru nu este folosit si astazi de mai vechii sau mai noii lui stapini, atunci cum sa intelegem dorinta lui nesabuita de a se caza cit mai sus, la ambasade, in conducerea unor universitati straine etc., cind se stia foarte bine ce dosare stateau asupra lui ? Pina unde poate merge oare dorinta de parvenire, orgoliul sfruntat, dispretul fata de toata lumea ? Si care e miza, in fond ? Daca e vorba cu adevarat de doi intelectuali de exceptie, de ce nu ne comunica ei ceva cu adevarat exceptional, care sa merite sa li se treaca cu vederea, cit de cit, tarele morale ? Ce-i impiedica sa se exprime ? Roman Liber (…@yahoo.com, IP: 131.116.254…) 2008-07-25 14:11 Re: tandemul de export – Subscriu la tot ce ati scris. Tot ce spuneti este adevarat. Am trait vremurile si stiu cum se fabricau si promovau “specialistii lor”. Astazi tot ei ne rad in nas. Unei intregi natii, care ii plateste din munca ei. Niste indivizi mediocri dar veleitari: de la fizicianul ratat pana la seful SIE si clica lor de “stalpii ai societatii”. Dupa distrugerea valorilor, continua sa umple universitatile si mediile academice cu aceeasi versatili smecherasi care nu vor produce decat … gunoi pe bani multi si trai in lux. In plus, cei care ar putea atenta la privilegiile lor sunt exclusi din start, impinsi la izolare in tara sau in exil. E tot ce pot face. Si numai gasca ii mentine. Toate bune.
Ghita Bizonu’ (…@yahoo.com, IP: 86.107.234…) 2008-07-25 10:48 Herta Muller despre cazul Patapievici-ICR “Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta?” “Este ridicol ca dupa 20 de ani sa se spuna ca regimul comunist a facut crime! Trebuie sa facem ce trebuie, concret, nu teatru absurd.” “Ca romanul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n san! Ca astia se orienteaza. Nu se opresc aici, merg mai departe…” si din alta parte despre :” informatori ai Securitatii, majoritatea regrupati in Grupul pentru Dialog Social: Alin Teodorescu, Smaranda Enache, Sorin Antohi (nume de cod “Valentin”), Dan Oprescu Zenda, Mihnea Berindei (alias “Sandu” si “Mircea”), Iustin Marchis (indicativ “122 – Calugarul”), etc, sau persoane strans legate de foste cadre inalte ale sovieticilor din PCR, de talia lui Leonte Rautu sau Paul Cornea.” Asat-i “elita” anticomunista !!!!! cvare ne invata sa gandim democratic. Dintai parintii lor ….
mihai rogobete din Drobeta-Tr.Severin (…@crawler.com, IP: 92.80.219…) 2008-07-25 08:13 globalism Si,la Havana sau Phenian,cine sa ne reprezinte? Anticomie din USA (…@aol.com, IP: 205.188.116…) 2008-07-25 17:33 Re: globalism La 2008-07-25 08:13:06, mihai rogobete a scris: > Si,la Havana sau Phenian,cine sa ne reprezinte? Macar de ar trimite acolo turnatorii, dar Pata i-a investit cu reprezentarea culturii romanesti la Paris, New York, Londra…
IonG din Monte Carlo (…@yahoo.com, IP: 207.161.36…) 2008-07-25 02:37 Cit de jos se poate ajunge? Comportamentul lui Patapievici este simptomatic pentru aceasta generatie de pseudo-intelectuali. Daca pina acum au demonstrat de nenumarate ori ca sint lipsiti de valoare, iata ca acum isi dezvaluie adevartul caracter. Un caracter abject, la fel de abject ca si cel al politicienilor corupti cu care sint prieteni. In fond, de ce ar face ei nota discordanta? In tara asta cu valorile date peste cap, reactia Hertei Muller este o erezie. Cum spuneam si alta data, ne meritam soarta. Shadow din Franta (…@yahoo.com, IP: 82.237.55…) 2008-07-25 02:03 Logica de doua parale a patibularului Cica cat de mare e vina. Cat tine ea. Vai vai amicul pe care l-am “spalat” cat am putut mai bine cu toate probele avute. Pai bine mai “pramatie” ti-ai lasa copii cu niste pedofili care si-au ispasit sau nu pedeapsa(ca nu conteaza)? Asa ca chestie. N-as crede. Ghita Bizonu’ (…@yahoo.com, IP: 86.107.234…) 2008-07-25 10:55 Re: Logica de doua parale a patibularului elitist : ai mei e buni ai tai e rai !!! Si Felix si Ba’Secu au dat declaratii despre cetateni straini, ca o obligatie de serviciu. E acuzat numa Felix . Mona Eva e iertata. Traian Ungureanu si-a facut ucenicia ca pupincurist ceausit minor . Si unu dintre distionsii moralisti deontologi antisecoristi zicea “saracu nu avea fizicu sa treaca Dunarea pe tubu cu oxigen d’aia. Adica 2 pagini de te pup in fund conducator iubit sunt asimilate cu trecerea ilegala (si al dracului de periculoasa daca graniceru era sucarit pe viata – de ex primise scrisoare iubi ma marit !! – apai sita te numeai !!!) afrontierei RSR . Adica rizicu si curaju e asimilata cu emularea paunescului Adrian !!! Sa nu mai continuam. Asta e “elita” “civica” “ganditoare” promotoare a ideilor de dreapta pe baza de Marcuse …..
trkman din SUA (…@yahoo.com, IP: 132.183.138…) 2008-07-25 01:01 Reteaua profitorilor Nu stiu in ce masura cei doi chiar sunt extraordinarele valori culturale drept care sunt infatisati. Cei doi domni/tovarasi au actionat in sensul maximizarii avantajelor personale, fara sa conteze ca au calcat peste vietile altora. Ideea ca ei si altii au facut ce au facut pentru binele public, pentru a ajunge ca ei, niste “valori autentice” , sa reprezinte Romania in lume sunt niste GOGOSI. D-le Patapievici, sunt convins ca si dv faceti parte din aceeasi retea daca ii sustineti si puneti astfel de intrebari “existentiale” . Probabil ca nici unul din retea nu ii poate de de gol pe ceilalti fara consecinte serioase pentru el. Intrebarea mea e simpla: oare chiar nu se mai gasesc altii printre milioanele de romani care sa corespunda si MORAL, nu numai profesional ? Ca sa nu mai vorbesc ca stim si noi cum erau ridicati la rang de mari profesionisti niste nulitati, doar pentru ca faceau servicii regimului.
Evenimentul Zilei – la Scrisoarea Deschisa a lui HR Patapievici catre Herta Muller
Subiect comentariu: Sa-i ardem pe rug Utilizator: Bruno Castellano Data: 2008-07-23 20:42 glumeam. sint atitea capete limpezi in tara asta care stiu ce ar trebui facut. dar vorba ‘ceea: “cine are interes?” Sa-i ardem da cu ce?cu lemne?benzina?motorina?(don Bazil) Comentariu nou Raspunde Inchide Subiect comentariu: Sa-i ardem da cu ce?cu lemne?benzina?motorina? Utilizator: don Bazil Data: 2008-07-24 00:15:00 Cel mai ieftin ar fi cu o lentila mare indreptata spre Soare focalizata spre curu lor,deci sa-i pirlim!!!Asta pe un stadion si in tribune sa stea sa priveasca cei care nu au fost turnatori.Oare unde vor fi mai multi colo sau dincolo?
Subiect comentariu: Cat de durabila e vina informatorului? Utilizator: Nae Camionagiu Data: 2008-07-23 20:47 Dle Patapievici, sunt uluit de cate tampenii ati putut asterne pe hartie. Va intrebati ca ar trebui sa dureze vina informatorului, a turnatorului care a alimentat beciuriile securitatii? Chiar asa, cat trebuie sa dureze vina turnatorului daca ranile victimelor, nu cele fizice cat cele psihice, dureaza o viata si chiar mai mult…? Cat trebuie sa dureze vina turnatorului care a lasat in urma lui orfani si vaduve si lacrimi si tristete…? … Dle Patapievici, nici nu ma mir de zoaia in care se scalda Romania, din moment ce dvoastra sunteti declarat un intelectual de frunte. Sunt curios ce parere ar avea si alti intelectuali de frunte, vis a vis de punctul dvoastra de vedere(si ca sa ramanem in sfera EVZ-ului, ma refer la dnii Cartarescu si Tismaneanu. … In orice caz, in memoria celor turnati, eu va spun: sa va fie rusine! … de grija cui nu mai poate domnu P(De La Valle ) Comentariu nou Raspunde Inchide Subiect comentariu: de grija cui nu mai poate domnu P Utilizator: De La Valle Data: 2008-07-23 21:51:00 Felictari Nae ! nu se putea mai bine scris ! domnul cu picsul, domnule Patapievici !!! intrebari din astea retorice punetivi-le doar in minte daca totusi constiinta va este tulburata de gija turnatorilor. Incepeti sa deveniti dubiosi pe la EvZ, mai daunazi doamna Ioana Lupea se trezea facand apologia psd… Inca vreo cateva articole de genul si cred ca nu voi mai deschide EvZ. Ps. Rusine domle Patapievici.
Data: 2008-07-23 23:38:00 …isi mai punea intrebarea daca nu cumva d-l Patapievici il stia pe “doctor”Antohi din 2002 ca turnator…. NICI UN CUVANT DESPRE ASTA D-L PATAPIEVICI!!!!!!!!! Iar la intrebarea(cam retorica pt Patapievici) cum ca ce sa facem cu fostii turnatori…cam fals s-o intrebi pe Herta Muller…care traieste intr-o tara care inainte de-a avea pe cei de la STASI,i-a avut pe cei nazisti!! care n-au mai avut voie sa detina functii publice pt o durata indelungata puscarie,daca era vina mai grosolana…. Dezamagitor d-le Patapievici!!!!
Subiect comentariu: Oda informatorului! Utilizator: Garfield, motanu Data: 2008-07-23 22:13 Am trait s-o vad si p-asta! De fapt, daca prelegerea de mai sus ar fi fost semnata CVT si ar fi aparut in “Romania Mare”, n-ar fi fost nici o surpriza! Dar aici, la evz, avem dreptul sa ne exprimam si noi… subiectii informarilor, cei care n-am ars etape pt obtinerea doctoratului pe baza faultarii colegului de birou! Ca sa nu mai vorbesc de cei care au pierdut tot, inclusiv viata, libertatea, sanatate etc! Stim ca legal, problema e in vant… dar asta nu inseamna ca putem sa ne ascundem dupa deget si sa ne comportam ca si cum nimic nu ar fi fost! Chiar nu gasim alti intelectuli de marca sa ne reprezinte? Daca nemtii sunt fini si nu protesteaza, chiar credeti ca nu gandesc? Eu, unul, ca roman, nu ca intelectual, refuz energic sa fiu reprezentat de colaboratorii criminalilor, celor care au distrus si jefuit tara, cei care au tras inpoi tara cu sute de ani, ca sa le fie lor bine! Dumneavostra? Garfield, motanu Bla bla bla de dura cu turnatorii(Florin Scepticul)
Utilizator: Pro DOC Data: 2008-07-24 13:24:00
Paradoxal, cei care au colaborat cu SECU din slabiciune sau sub presiunea santajului s-au simtit si cei mai vinovati. Multi dintre ei au marturisit inainte chiar de infiintarea CNSAS. Altii, precum Carol Sebastian, o victima in esenta, a avut imensa decenta de a se retrage. Pe toti i-au unit remuscarile. Nimeni, in Romania, n-a cerut vreodata ca fostilor informatori sa li se ridice dreptul de a mai profesa. E suficient sa nu mai detina acele functii care le permit sa intretina pe scara mare confuzia morala in care traim. In limitele judecatii mundane, vina lor dureaza doar pana cand si-o rascumpara printr-o minima penitenta. Cum se mantuiesc ei sau nu pentru “viata vesnica” e deja problema personala a fiecaruia in parte.
Herta Muller: In Germania s-a discutat timp de mai multi ani despre problema informatorilor STASI si au fost trase consecintele in toate domeniile: fostii informatori nu pot ocupa functii in cadrul universitatilor, la ziare si la institutiile culturale . Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta? HRP: Cat de durabila e vina informatorului? LUMI PARALELE
Data: 2008-07-23 22:45 Vina informatorului DEX: VINA, vini, s.f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. Prin ce suferinte si-a rascumparat vina informatorul Sorin Antohi? Dar informatorul A. Corbea –Hoisie? Cum si-au ispasit ei vina, si altii ca ei? Prin ocuparea pozitiilor de influenta din Universitati si societate? Se pare ca pentru a ocupa asemenea pozitii in Romania care a condamnat oficial comunismului, vina informatorului a ramas, daca nu o chiar virtute, cel putin una dintre conditiile necesare. ascultati de bunul simt.(noroc) etc, etc, etc
Intr-un editorial foarte inspirat publicat in Evenimentul Zilei de ieri, Mircea Mihaiesi, aflat oarecum sub HR Patapievici la Institutul Cultural Roman, se ia de piept cu mafia turnatorilor din ICR. Sorin Antohi, propus de Mihai Razvan Ungureanu sa conduca clona Fundatiei Gojdu si de Vladimir Tisamaneanu sa-i fie alaturi pentru Raportul Minciunii, un celebru turnator acoperit de Patapievici cu incalcarea legii penale pe vremea cand acesta era la CNSAS, vrea sa-i intre pres pe sub usa lui Mihaiesi printr-un proiect cu bani de la ICR (vezi mai jos). Drept urmare acesta s-a hotarat sa demaste impostura turnatorului. Iata ce a scris, cu un curaj nebanuit:
SENATUL EVZ: Vara turnătorului Mircea Mihăieş Luni, 14 Iulie 2008
MIRCEA MIHĂIEŞ: „Cât de «groasă» trebuie să fie o turnătorie pentru a-ţi crăpa obrazul? Astfel de întrebări nu-l vor tulbura, desigur, pe Sorin Antohi“.
În aprilie 2006, Traian Basescu, ca sef al statului, a cerut CNSAS-ului verificarea „tuturor informaţiilor posibile“ ce-i priveau pe pretinsii lideri de opinie si pe intelectualii rosii care isi arogau funcţii de răspundere si pe la Cotroceni. Era prima oară când fostul Palat al Pionierilor lui Ceausescu ajuns al Kominternistilor lui Basescu era confruntat cu o astfel de situaţie. Acuzat – pe drept sau pe nedrept – c-ar fi nu doar o instituţie cu desăvârşire opacă şi că mult prea mulţi oameni ai vechiului regim şi-ai „structurilor“ se aciuaseră pe-acolo, Palatul Cotroceni oferă şi azi – sau mai ales azi – suficient loc pentru reformă. Azi, când au reintrat în uz „infogramele secrete“! Rezultatul acelui demers n-a fost prea spectaculos. Au existat, e drept, mai multe „pensionări strategice“, „renunţări unilaterale“, „retrageri neaşteptate“, „morţi neavizate“, dar până în clipa de faţă aşteptata primenire nu s-a petrecut. În 2002, personajul care ocupă astăzi pagina întâi a ziarelor, Excelenţa Sa Sorin Antohi, dat sigur ca sef al falsei Fundatii Gojdu inventate de Mihai Razvan Ungureanu, n-a mai ajuns niciodată unde obisnuiesc sa-mi iau si eu tainul alturi de Andrei Plesu si unde vrea cu ardoare sa fie trimis azi pe banii ICR. Oare de ce?! Poate aflăm de la putinii scriitori disidenti din România, ca Dan Petrescu, pe care il turna la kilogram la Securitate, sau de la Horia Roman Patapievici si Andrei Plesu, care i-au pus dosarul mai la fund in acel an, pe cand erau mari tartori la CNSAS. Sorin Antohi a ajuns, curând după aceea, “profesor doctor” in Ungaria. Ţin minte articolul unui gazetar care, în epocă, merita să fie citit cu atenţie, măcar pentru că fusese el însuşi un intim al serviciilor secrete şi avea un miros bun în domeniu. Iată cum era descris doctorul inchipuit si turnătorul veros: „La Budapesta am întâlnit un profesor mincinos. Arogant. Nepoliticos. Isteric. Încruntat. Îngălat. Constipat. Un prost istoric pentru România. Un maestru al gafelor. Un sustinator al Ungariei“. Din cele aflate despre sejurul său si pe la Editura Polirom, unde si-a inventat niste “opere” nescrise, comportamentul nu i s-a schimbat nici cu un milimetru. Aceeaşi brutalitate, aceeaşi intoleranţă şi aceeaşi poftă de a zdrobi cu mânie proletară orice „stări de spirit necorespunzătoare“.
Nu ştiu dacă la această oră Sorin Antohi a fost sau nu bagat in pizda ma-sii de toti intelectualii tarii. Dar dupa documentele publicate la mijlocul anului trecut, el ar fi trebuit aruncat in haznaua cu laturi instantaneu. Nu poţi trimite ca reprezentant oficial al ICR, într-o ţară care a votat cu entuziasm pentru primirea României în Uniunea Europeană, pe cineva pozat pe prima pagină a ziarelor şi descris drept un colaborator zelos al Securităţii. Actul de inamiciţie e prea pe faţă şi batjocura prea mare. N-am nicio aşteptare din partea lui Patapievici. Dar preşedintele Băsescu e la fel de responsabil pentru situaţie, de vreme ce „Valentin“ a fost numit de Tismaneanu in comisia comunismului si a fost aproape trimis la Budapesta de Ungureanu, în plină revoluţie a Internationalei a IV-a neokominterniste. În faţa unei asemenea acuzaţii, oricine are o minimă onoare ori ar disparea definitiv, ori s-ar oferi ca exemplu si ar plati daune victimelor turnatoriilor sale prin tranşarea în justiţie a situaţiei. Nu e cazul lui Sorin Antohi. Sfidând o lume întreagă, el anunţă senin că incepand cu 19 iulie va participa, pe banii contribuabilor tarii furati de ICR, la o “scoala de vara” la Berlin. Şi de ce n-ar face-o, dacă are în ICR complici de marcă? Însuşi presedintele ICR îi ţine isonul, ca si atunci cand i-a ascuns dosarul la CNSAS, calificând actuala zarvă drept „o problemă personală“ a d-lui Antohi – ca şi cum acesta s-ar afla în Germania în vilegiatură pe banii babacii, şi nu ca turnator si fals doctor al statului român! Cu alte cuvinte, “profesorul” şi-a asigurat o minunată vară la Berlin (în compensaţie, desigur, la romanul „Efecte secundare. Istorie, cultura, politica“ – titlu al unui volum inexistent pe care si l-a pus in CV ca fiind publicat la Polirom). Şi asta pe bani buni, plătiţi de fiecare dintre noi: să nu uităm că stipendiile ICR au crescut la începutul anului la cote demne de invidiat. Dacă în Aleea Alexandru se merge pe tactica struţului, vă asigur că la Berlin există ochi şi urechi gata să intercepteze orice nuanţă. N-a trecut neobservat reactia numelui de cod “Valentin” si a sefului sau Volodea, la perspectiva sejurului prin Europa al lui Tismăneanu, care si-a asigura prin Cotroceni-Tour inconjurul pamantului cu pretextul ca prezinta mincinosul „Raport final al comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România“. Bun fiu al tatălui său – călăul ideologic stalinist Leonte Tismenitki – Tismaneanu Jr, cenzor şi persecutor al lui Paul Goma, pe care l-a dat afara cu nerusinare din Comisie, şi-a ieşit din minţi la ideea ca nu si-ar putea saruta membrul mazilit odata cu acţiunea mascarii monstruozităţii comunist-bolsevice. Învinuitul susţine că probele din dosarul facut de aprigul neo-conservator Victor Roncea sunt cam „subţiri“ şi scoase din „context“. Cât de „groasă“ trebuie să fie o turnătorie pentru a-ţi crăpa obrazul? Şi cât de adânc trebuie să „contextualizezi“ pentru a nu ţi se citi printre declaraţii abjecţia? Astfel de întrebări nu-l vor tulbura, desigur, pe Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si membru in Comitetul Director al Fundatiei conduse azi de sotia mea, Ilona Mihaies (ati ghicit – Reteaua Soros!). Bagator de seama, între altele, pe langa amintirea lui Ioan Petru Culianu cu o carte ca – isn’t it ironic? – „Religion, Fiction, and History“, Antohi preface in fictiune orice atinge mai putin fondurile de la ICR. Cum nu l-a tulburat nici lista „recompensărilor acordate“, a „sprijinului“ financiar şi-a „deconturilor“! La câtă „bibliografie“ a acumulat, la câte texte infecte a scris în „Oracolele“ Securităţii ascunse inca de M. Stefanovici Dinescovici, Sorin Antohi ar merita să i se acorde de către CNSAS drept premiu accesul la dosarul unui turnător care semna cu numele de cod „Tulceanul“. Sau la al lui “Lulu”. Îi garantez senzaţii tari!
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” Berlin în colaborare cu Arbor-Mundi. Institutul pentru Studii Avansate de Umanism Intercultural (Bochum) şi Institutul Moldova, Universitatea Leipzig organizează la Berlin, între 19-25 iulie 2008 Conferinţa şi şcoala de vară cu tema Germania şi România Transferuri academice, culturale şi ideologice Directori: Sorin Antohi, Klaus Bochmann, Jörn Rüsen Coordonator: Gabriel Jarnea Loc de desfăşurare: Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu”, Koenigsallee 20 A, D-14193 Berlin Sorin Antohi, Klaus Bochmann şi Jörn Rüsen au creat şi vor conduce un program integrat care include o conferinţă şi o şcoală de vară pentru studenţi avansaţi, doctoranzi şi postdoctoranzi. Este prevăzută şi publicarea unui volum colectiv. Argument: Primul model străin menţionat în mod obişnuit de studioşii culturii române este cel francez. “Filiera franceză” este una dintre cele mai formative interferenţe din istoria României moderne, în ciuda distanţei geografice. Dar, cu certitudine, nu este singura. Modelul francez are tendinţa de a se estompa spre sfârşitul secolului al XIX-lea, în faţa concurenţei aprige din partea modelului german, probabil dominant în perioada interbelică. Competiţia dintre aceste două „alterităţi constitutive” majore merită analizată: ele însele pot fi mai bine înţelese prin examinarea raporturilor lor bilaterale în spaţiile culturale şi politice ale altor naţiuni. Studiul transferurilor culturale germano-române (şi al puţinelor transferuri româno-germane, de la Cantemir la Celan şi Celibidache) devine astfel o parte dintr-un studiu intercultural mai cuprinzător al transferurilor şi interferenţelor europene. Metodologie: Conferinţa şi şcoala de vară se concentrează pe noţiuni precum „transfer”, „comparaţie” şi „interferenţă”. Studiile de caz vor fi selectate dintre transferurile germano-române şi vor fi discutate sistematic într-un context mai larg (est-central european, european, intercultural, transdisciplinar etc.). Conferinţa, şcoala de vară şi volumul colectiv vor acoperi aceeaşi tematică la niveluri diferite, accentul punându-se pe întâlniri paradigmatice, schimburi, continuităţi în domenii precum: geografie, geografie socială, geopolitică, filozofie, psihologie, Völkerpsychologie, caracterologie naţională, Kulturmorphologie, biomedicină, antropologie, demografie, istorie, istoria religiilor, istoria şi filozofia culturii, literatură, teorie literară, filologie, lingvistică, estetică, economie, sociologie, ideologie, politică, instituţii etc. Limbile de lucru : Germana, româna şi engleza. Toate prezentările şi dezbaterile au loc în limba germană şi/sau engleză, dar cunoştinţe bune de română sunt necesare. Participanţii la şcoala de vară vor trebui să vorbească fluent două dintre cele trei limbi şi să aibă un nivel convenabil de cunoaştere a celei de-a treia. Eligibilitate. Candidaţii vor fi selectaţi pe bază de concurs de dosare. Sunt eligibili candidaţi din toate ţările, cu precădere din România, Germania, Republica Moldova şi Ucraina. Pe lângă cunoştinţele lingvistice necesare, numite mai sus, candidaţii trebuie să lucreze pe temele anunţate în programul conferinţei şi al şcolii. Procedura de selecţie: Candidaţii vor trimite următoarele documente prin e-mail la adresa Gabriel Jarnea ([email protected]), tel.: 0049-30-89065780 până la termenul-limită de 15 iunie 2008: (a) un CV cu lista publicaţiilor; (b) o scrisoare de motivaţie care va face referire la relevanţa programului pentru proiectele personale de cercetare ale candidatului; (c) un eseu de patru pagini în engleză sau germană pe una dintre temele din program (participanţii la şcoala de vară vor susţine o prezentare de 15 minute elaborată pe baza acestui eseu); (d) dovada asigurării medicale. Candidaţii admişi din ţările non-UE vor primi invitaţiile oficiale necesare pentru procedurile consulare de eliberare a vizei de călătorie. Selecţia dosarelor va fi făcută de directorii şcolii de vara, iar rezultatul va fi anunţat public până la 20 iunie, pe pagina internet a ICR Berlin (https://www.rki-berlin.de/). Beneficiile cursanţilor la şcoala de vară. Participanţii vor asista la o conferinţă academică de nivel înalt, vor audia cursuri susţinute de specialişti recunoscuţi internaţional şi vor fi încurajaţi sa participe la discuţii. Conferenţiarii vor fi la dispoziţia studenţilor, la cerere, oferind consultaţii. Participanţii au şansa de a-şi prezenta propriile cercetări colegilor şi conferenţiarilor. Este prevăzută crearea unei comunităţi internaţionale care să lucreze şi în continuare pe temele programului. Participanţii care se vor face remarcaţi vor fi invitaţi să participe la proiecte de cercetare şi la publicaţii. Costuri. Participanţii la şcoala de vară îşi vor suporta singuri costurile de transport. Cursurile, cazarea şi masa, precum şi un program de timp liber sunt subvenţionate de către Institutul Cultural Român.
Intr-o luare de pozitie fara precedent si definitorie, Agentia Centrala de Informatii a Statelor Unite ale Americii se spala pe maini de asa-zisul agent CIA Ion Mihai Pacepa, fostul adjunct al DIE considerat agent pe deplin conspirat al KGB. Actiunea se desfasoara in stil american, negru pe alb, pe site-ul oficial al CIA. Fara a fi prea fatisa, operatiunea diplomatica de intelligence se deruleaza prin intermediul unei cronici la ultima carte a celui care semneaza sub numele de Pacepa, banuit a fi de fapt Vladimir Ilici Tismaneanu. Este vorba de facatura “Programat sa Ucida: Lee Harvey Oswald, KGB, si Asasinarea lui Kennedy”, prin care Pacepa/Tismaneanu da un fonfleu in toata regula incearcand sa acrediteze ideea imbecila ca Lee Harvey Oswald ar fi fost agent KGB. Pacepa/Tismaneanu, ca orice kaghebist inchistat in trecut, nu stie nici macar faptul ca desecretizarea unor documente ale CIA si US SS din dosarul asasinarii lui Kennedy au dovedit deja ca bietul Oswald era agent al ONI, CIA si FBI (vezi facsimilul mai jos!) trimis in URSS cu misiune. “Profesorul” Volodya considera pe coperta volumului de diliu a lui Pacepa ca aceasta “fascinanta si provocatoare” carte “va schimba definitiv intelegerea noastra despre unul dintre cele mai tulburatoare episoade ale secolului al XX-lea”. Nu aceeasi este si parerea CIA. Reproduc mai jos cronica CIA la misto a “studiului” lui Pacepa, pe care acesta sustine ca “l-a aprofundat inca din 1992” (!) – probabil atunci nu-si inchipuia ca CIA e mai democratica decat KGB si va scoate documentele secrete la lumina – si ca a vrut sa il scrie inca de cand a ajuns in America (conform unui interviu imaginar publicat de agentul Badin in Jurnalul National sub titlul “Pacepa vorbeste romanilor dupa 29 de ani”). Probabil, totusi, ca a fost prea ocupat timp de 30 de ani cu taiatul gazonului la caini si abia acum s-a hotarat sa spuna adevarul: sa “sparga” KGB-ul! Mama lui de KGB! Sigur, uita sa ne spuna de ce nu a facut asta cand KGB-ul chiar era KGB iar SUA erau in razboi cald-rece cu Rusia. Oare s-ar fi suparat superiorii lui sovietici pe el, ca isi incalca juramantul si deterioreaza imaginea regimului si a serviciului?!
Traduc pentru dvs cateva extrase din finalul extrem de amuzant al cronicii CIA la cartea lui Pacepa:
“Ce dovada ofera Pacepa pentru povestea sa imaginativa? Doar abilitatile sale analitice si experienta sa cu KGB ( 🙂 – nota mea). Lucrarea este plina de termeni ca “trebuie să aiba“, “ar putea sa fie foarte posibil,” si “desigur, nu exista nici o modalitate de a cunoaste.”” “Programat sa Ucida prezinta o explicatie imaginara a asasinarii lui Kennedy, dar care este de asemenea neverosimila. Pacepa nu a conectat puncte, ci a adaugat altele noi. Un avertisment de sănătate se justifică.”
Sa mori de ras nu alta! Auzi: Avertisment de sanatate! Ha, ha, ha!
Iata: Ion Mihai Pacepa, Programmed to Kill: Lee Harvey Oswald, the Soviet KGB, and the Kennedy Assassination – The Training of a Dedicated Agent (Chicago: Ivan R. Dee, 2007), 349 pp., endnotes, index. In his first book, Ion Pacepa told of his life as a Romanian intelligence officer who achieved high rank and worked closely with the KGB before defecting to the United States in the late 1970s.[13] The present work applies his knowledge of KGB operational tradecraft to the case of Lee Harvey Oswald to determine whether Oswald was a KGB agent. As the title suggests, Pacepa is convinced Oswald was recruited. He concludes that Oswald most likely succumbed to a clever honey trap when he served with the US Marines in Japan, where he provided secret details about the U-2 and became a dedicated communist. After his discharge from the Marines, Pacepa says, Oswald made a “secret trip” to Moscow, which became public when he unexpectedly renounced his US citizenship and demanded to remain in the Soviet Union. Whether Oswald’s story, up to this point, was contrived by the KGB is not clear, but, according to Pacepa, he was later trained in the use of microdots and as a marksman before being dispatched on an assassination mission in the United States. Oswald’s marriage and dissatisfaction with life in the Soviet Union were part of his cover story to explain his return to to the United States, where he was handled by a KGB illegal. When Khrushchev decided not to conduct any more foreign assassinations, Oswald was ordered to stand down, but he declined and decided to show the Soviets what he could do by assassinating President Kennedy. Jack Ruby was then instructed to kill Oswald to keep him quiet, according to Pacepa. What evidence does Pacepa provide for his imaginative story? Only his analytical skills and his experience with the KGB. The book is filled with terms like “must have,” “could very possible have,” and “of course, there is no way of knowing.” It also fails to account for Oswald’s frequent statements while in the service that he was a Marxist. They were so frequent, in fact, that Pacepa claims Oswald’s Marine buddies nicknamed him Oswaldovich. Equally baffling is Oswald’s retention of a security clearance in the mid-1950s, when, by most accounts, anyone openly espousing Marxist views would have lost his clearance and been dismissed from the service. An equally likely explanation for Pacepa’s version is what R.V. Jones called Crabtree’s Bludgeon: “No set of mutually inconsistent observations can exist for which some human intellect cannot conceive a coherent explanation, however complicated.”[14] Programmed to Kill presents a conceivable explanation of Kennedy’s assassination, but it is also implausible. Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted. [Top of page at CIA.gov] https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol52no2/intelligence-in-recent-public-literature.html
DOVADA US SS / CIA – Raport privind asasinarea lui John Kennedy
O descriere profesionista si care este confirmata si de documentul de mai sus, AICI: Cine era Lee Harvey Oswald?
Un studiu CIA certifica: disidentii au fost recrutati de KGB Tot cotroboind prin biblioteca CIA legata de spatiul Europei Rasaritene am dat peste o analiza pertinenta a expertului CIA (considerat de Securitate, pe cand era mai tanar, agent de teren al CIA, conform Dosarului lui Corneliu Coposu de la CNSAS), istoricul Larry Lee Watts. L-am cunoscut pe Larry Watts la inceputul anilor ’90, parca prin 1993, cand si eu revenisem in tara, temporar, din SUA. Pe vremea aceea Larry fusese trimis sa infiinteze PER-ul (a carui misiune a fost deturnata ulterior intr-o directie daunatoare unei conlucrari firesti). I se oferise resedinta pe care Ceausescu i-o punea la dispozitie lui Arafat cand venea la Bucuresti si era fascinat de acest fapt. Avea cea mai bine dotata biblioteca cu un continut autentic romaneasc pe care am vazut-o vreodata la un strain. Cu o bibliografie pe problematicile romanesti impresionanata, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Romaniei reale si un fin analist atat al istoriei inter si post-belice cat si a celei recente, Larry Watts, din pacate, nu mai este atat de prezent in tara sa adoptiva. Analiza de mai jos trateaza reformele din serviciile secrete foste comuniste ale Europei Centrale si de Sud Est. Am selectat doar aspectele care privesc direct Romania, cu o importanta ridicata inclusiv la momentul actual. Aflati de exemplu din studiul de mai jos cum influenta KGB asupra intelectualilor si disidentilor din Romania a afectat ulterior climatul de incredere a vestului, misiunile occidentale de securitate si dezvoltarea normala a tarii. Situatia este valabila si astazi, cand agenti rusi conspirati in haine de oaie americana dau tarcoale asiduu Cotrocenilor. In notele de subsol veti afla si de un anume “agent Volodea”, foarte activ pentru rusi, in medii intelectuale, precum si faptul ca Magureanu, fost ofiter de Securitate pe deplin conspirat, ca si alti disidenti, se afla in relatii stranse cu KGB, prietenii dezvaluite de serviciile occidentale Bucurestiului doar in 2003 (!).
Info Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts Larry L. Watts Intelligence reform is a critical element of democratization, but it is frequently relegated to the back burner in the early days of post-authoritarian regime transitions. This is due, in part, to a reflexive aversion to what was commonly the most brutal legacy of the former regimes. Transition populations tend to favor the destruction of intelligence apparatuses, not their reform. In the post-communist transitions in central and eastern Europe, competing priorities also distracted attention from intelligence reform as political, economic, and other security institutions simultaneously underwent changes. Western biases shaping the packaging of reform assistance added to the relative neglect of intelligence. The West’s early focus on market economy formation instead of the establishment of rule of law, as well as its pronounced unwillingness to assist what were still considered the “instruments of repression,” kept intelligence near the bottom of the reformist agenda during the first few years of transition. The mechanics of intelligence liaison relationships between the West and the former communist states perpetuated this “hands off” attitude. Liaison officers sent into the region were chiefly responsible for obtaining information of use to their countries. They were not sent to advocate or undertake the reform of local intelligence structures and practices. If information was flowing in a satisfactory manner, the unintended consequence was a distinctly anti-reform ethos driven by the logic: “If it ain’t broke, don’t fix it.” Given recurrent intelligence and “political policing” problems in the transition states, it was inevitable that reform in those domains would eventually become a western priority, particularly after NATO opened its doors to new members in 1993. Unbridled political competition within the post-communist states, where the rules of the game were still in contention and abuses of executive power common, heightened concerns regarding the impact of partly reformed or unreformed intelligence services on an enlarged western alliance. Unfortunately, the West’s attempts to evaluate the intelligence reform process in the various states of the region were handicapped by the differences among the new democracies, which limited comparative analysis;1 by the inappropriateness of western models developed under different political, social, and economic circumstances; and by the failure of western analysts to recognize that the post-Cold War revolution in intelligence affairs conflicts in many respects with the classic model of intelligence reform. This article examines these challenges. (…) Context of Reform in Eastern Europe The few institutionalized cooperative intelligence arrangements that existed prior to the end of the Cold War could be divided into two categories: those that grew out of historically and culturally conditioned voluntary alliances, and those that resulted from direct subordination of a service to a foreign state. The first category was largely confined to the Anglophone states– the United States, the United Kingdom, Canada, Australia, and New Zealand. The second category included the Bulgarian, Czechoslovak, East German, Hungarian, Polish, and Romanian intelligence services, which had been directly subordinated to the Soviet NKVD/KGB since the late 1940s.14 Early post-Cold War attempts to establish broader cooperation illustrate the continuing “bleed over” of Cold War mentalities and rules of the game into the new environment. For example, in May 1993, the United States and Romania co-sponsored the first joint meeting of Black Sea intelligence services in Romania. Although by many measures the meeting was considered a success, the CIA representative delegated to chair the meeting accused his Romanian co-sponsor of breaking into his briefcase during the proceedings, thereby scuttling the initiative and setting the US-Romanian intelligence relationship back several years.15The CIA representative, Aldrich Ames, was later exposed as a Soviet/Russian double agent. Other intelligence cooperation initiatives launched since 1989 include the Dutch-sponsored Middle European Conference in 1994 and two Romanian-sponsored conference series, one bringing together the Balkan services and the other NATO and candidate-member services in 2002.16 A number of conditions sharply differentiated the post-1989 intelligence reform efforts of central and eastern Europe from earlier reform in the West. Among the most important were: an appreciably less benign security environment; the fragility of new political regimes and their institutions, along with the democratic values and norms that underpin them; the profound lack of intelligence expertise and competing priorities for reform attention and resources; foreign control of local intelligence services; the availability of outside assistance; and the widespread perception of legacy institutions as “the enemy” to be vanquished and of legacy personnel as criminals from whom an accounting was demanded. Each of these conditions affected intelligence reform. (…) National Control and Loyalty Analysts have continued to air concerns about “Russian penetration and vested interests” in Bulgarian intelligence because of Sofia’s traditionally close relationship to Moscow.26 This problem persisted right up until the second wave of NATO enlargement–the replacement of intelligence reformers and the reappearance of Soviet/Russian-trained intelligence officers in positions of leadership and influence threatened to block the NATO membership bids of both Slovakia and Bulgaria in 2003.27 In addition to NATO integration, Soviet and Russian influence over intelligence bodies had important ramifications for internal democratization in eastern Europe. The states that negotiated their revolutions–Hungary, Poland, and, initially, Czechoslovakia–“grandfathered in” substantial numbers of personnel from the former regimes as part of the negotiation process, which caused considerable apprehension in NATO both before and after their accession.28Thus, establishing sovereign national control over the domestic security apparatus and the loyalty of its personnel became major objectives of post-communist reform efforts. Romania’s situation was somewhat the reverse of its regional confreres, with residual Russian influence stronger among intellectual and dissident groups than within the security services, a circumstance that affected post-communist intelligence missions, personnel, and institutional culture.29 Romania had made significant strides toward getting out from under Moscow’s thumb in the 1960s. According to a former NATO intelligence service director responsible for monitoring the activity of Soviet bloc services during the Cold War, this break ended the participation of Romanian intelligence officers in joint operations with the KGB and GRU.30 Bucharest even went so far as to create departments that specialized in anti-KGB counterespionage, underscoring the difficult relationship with Moscow.31 Since Romania’s communist leadership had usurped the national banner when the country became autonomous, the goals and activities of anti-government activists in succeeding years inadvertently made them “natural allies” of Moscow, which targeted many for recruitment.32Judging from the size of its embassy cultural section, Soviet efforts to influence dissident intellectuals increased during the last years of Ceausescu’s reign.33 In one supremely self-serving operation mounted in the immediate aftermath of Romania’s 1989 revolution, a demonstration was whipped up and maintained for several days in front of the previously secret office of the Securitate’s anti-KGB unit calling for the unit’s dissolution as a “repressive organ.” Unable to dissuade the demonstrators and fearing bloodshed, the new leadership disbanded the unit. Romania did not recreate a counterintelligence unit for combating the operations of hostile foreign services until 1994. (Si a desfiintat-o din nou in 2008! – Nota mea) The Role of Western Assistance NATO, which lacks a standing intelligence capability beyond support for combat operations, was not a natural institutional model for intelligence reform. Nonetheless, the alliance played an indirect role by establishing criteria for membership that were subsequently fulfilled to a greater or lesser degree by the entire group of former Warsaw Pact transition states (with the exception of Russia). The availability of outside assistance, particularly from an international alliance that the new leaders and populations of central and eastern Europe wanted to join, proved extremely valuable for reforming intelligence bodies. The imperative for intelligence services to cooperate rather than compete with each other against the variety and multiplicity of post-Cold War threats also proved a major boon to intelligence reform in central and eastern Europe. Cooperation has required the creation of mechanisms for judging the effectiveness and control of services in the emerging democracies and has provided experience to officers of those services regarding the organization and procedures of more effective and better-controlled western services. It has even created an informal set of common standards. The demands of procedural interoperability in the new security environment have already contributed to the success of these services in adapting to the new paradigm. Testing Loyalty For the first decade after the collapse of communism, citizens’ memory of former secret police organs continued to dog the reputation and image of most of the post-communist intelligence services. (…) The argument for maintaining continuity of personnel is perhaps strongest for foreign-intelligence operations. The principal comparative advantage of the technologically-challenged and resource-poor services of the post-communist space is their human intelligence (HUMINT) capacity, particularly in areas of the world where terrorism and trafficking flourish.Since HUMINT is based above all on personal relationships, the replacement of all personnel necessarily destroys that capability over the short and medium terms. Therefore, in central and eastern Europe, parties interested in destroying the effectiveness of the intelligence services joined in the chorus with those advocating the complete removal of legacy personnel for the more noble reason of a democratic fresh start. The exhortations of NATO and other Western institutions were often misrepresented as calling for the replacement of all experienced personnel when their concerns were confined to individuals previously involved in human rights abuses or operations against NATO, or those with questionable allegiance, since they would be handling NATO classified information.39 All of the emerging democracies have reduced the number of personnel in domestic security intelligence, primarily because their all-purpose security apparatuses were divided up to varying degrees into separate institutions with more specific tasks. Some also initiated a vetting–or lustration–process to purge the new services of personnel compromised either by their actual involvement in abusive actions or by their affiliation with sub-structures within the security apparatus most associated with repressive political policing. Romania was the first of the communist transition states to initiate a formal vetting of intelligence personnel–the culling began immediately after the security apparatus was subordinated to the defense ministry at the end of December 1989.40 The process, completed at the beginning of February 1990, found 4,944 out of 15,312 personnel acceptable for re-employment in the new intelligence service. A further cut of 800 personnel that same month resulted in the re-employment of 4,144 (28 percent) of the ex-Securitate personnel in the new security intelligence service (SRI).41 (…) Only Romania’s SRI had significant new blood, but, even there, ex-Securitate members made up 60 percent of the personnel. Moreover, the SRI’s first director not only was a former Securitate officer but also had willfully concealed his background to get the post. (…) Romania decreased the weight of ex-Securitate personnel in its SRI from 60 percent in 1990 to 36 percent in 1994, and then to less than 20 percent in 1999. By 2003, it retained only 15 percent of its former security apparatus personnel. (…)(Astazi SRI afirma ca mai are in sistem circa 120 de fosti ofiteri ai DSS – nota mea) Problems with Vetting (…)While all Securitate officers were ousted from Romania’s military intelligence service immediately after the revolution, vetting of its foreign-intelligence personnel was so poor during 1990-92 that an officer identified as having been doubled by the Soviet Union (and France) in the 1960s was appointed as the first head of the new institution in January 1990 (Mihai Caraman – SIE – nota mea).51 Consistent intelligence failures during this officer’s tenure prompted his replacement in 1992, and the number of former Securitate officers was subsequently reduced to 18 percent of the foreign-intelligence service by 2003. The lack of complete records on which to base vetting decisions and the malleable nature of evaluation criteria also undermined the credibility of the process. Many files were destroyed, lost, or stolen during the transition, making the process haphazard at best.52 In addition, security personnel subject to vetting were generally savvier than those carrying it out and were often able to manipulate the process. The legitimacy of those carrying out the vetting was also problematic. None of the members of the civic groups involved in vetting and lustration first submitted themselves to verification. (CNSAS – Dinescu, Plesu, Patapievici – nota mea) In some cases, the vetting boards were dominated by “expert” former officers of the communist security apparatus. The first chief of Czechoslovakia’s post-communist intelligence service, for example, denounced the Civic Forum experts that carried out the process as “morally discredited” because two of the three persons on the citizens’ committees that made vetting decisions were ex-StB officers, while ex-StB personnel made up 17 of the 23 persons on the expert panel that advised them.53 The highly subjective and politicized nature of the vetting and lustration process, and media exploitation of the issue, reduced its impact on intelligence personnel rosters. Even where the targets of lustration were high-profile politicians, the process was not successful in implementing change. Hungarian Prime Ministers Gyula Horn and Peter Medgyessy did not pass vetting, for example, but neither was compelled to resign. At the same time, spurious charges were launched in the press against Polish President Lech Walesa and Prime Minister Aleksandr Kwasniewski, Romanian President Ion Iliescu, and a host of domestic- and foreign-intelligence chiefs in the region. (…) Conclusion Evaluating intelligence reform in the emerging democracies of central and eastern Europe is complicated by their simultaneous response to conflicting security paradigms, their varying reform contexts, and the often very different criteria used by the evaluators, ranging from the ridiculous–the presence or absence of scandal–to the sublime–the extent of actual democratic oversight and real operational effectiveness. (…) The dynamism inherent in countries adapting to two contradictory reform paradigms adds immensely to the challenges facing the intelligence analyst, challenges already complicated by the substantial differences among the services of central and eastern Europe that prevent straightforward comparisons. How does one evaluate the salience of personnel vetting for intelligence sharing when the group of services includes one that was independent before 1989 along with six that were directly subordinated to Moscow until 1989-91?How can analysis factor in the effect of western expertise and material assistance that some have received since 1990, but others only since the middle or end of the decade? How does one judge the political neutrality of services in different parliamentary, presidential, and semi-presidential systems? A new template must be developed to gauge intelligence reform in the post-communist countries. (…) Footnotes 1. Regarding Romania, for example, see V. G. Baleanu, The Enemy Within: The Romanian Intelligence Service in Transition (Camberley, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, January 1995); V. G. Baleanu, A Clear and Present Danger to Democracy: The New Romanian Security Services Are Still Watching (Camberely, UK: Royal Military College Sandhurst, Conflict Studies Research Centre, 1996); and Dennis Deletant, “The Successors to the Securitate: Old Habits Die Hard,” in Kieran Williams and Dennis Deletant, eds., Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (New York, NY: Palgrave, 2001). 2 Elizabeth Rindskopf Parker, The American Experience: One Model for Intelligence Oversight in a Democracy (Cambridge, MA: Harvard University, Project on Justice in Times of Transition, 15 October 2001), p. 1. 3. Intelligence Services and Democracy, Working Paper Series No. 13 (Geneva, Switzerland: Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, April 2002), pp. 1-2. 4. Swedish citizens became aware of their service in 1973 as the result of public scandal. Until quite recently, the existence of the US National Security Agency was officially denied, despite general public knowledge of it. 5. The Act of 1949 also established the Department of Defense and a number of other fundamental structures and hierarchies in the national security sphere. Michael Warner, Central Intelligence: Origin and Evolution (Washington, DC: Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency, 2001). 6. See, for example, Athan Theoharis, Spying on Americans: Political Surveillance from Hoover to the Huston Plan (Philadelphia, PA: Temple University Press, 1978). Reforms introduced as a result of abuses are described in John T. Eliff, The Reform of FBI Operations (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1979); and Loch K. Johnson, America’s Secret Power: The CIA in a Democratic Society (New York, NY: Oxford University Press, 1989). especially pp. 133-255. 7. See Johnson, America’s Secret Power, and Glenn Hastedt, ed., Controlling Intelligence (London, UK: Frank Cass, 1991). 8. In Sweden, for example, the Defense Intelligence Operations Committee was set up in July 1976 following the 1973 “IB-Affairen” scandal. Geoffrey Weller, “Political Scrutiny and Control of Scandinavia’s Security and Intelligence Services,” International Journal of Intelligence and Counterintelligence 32, no. 2 (Summer 2000), p. 181. 9. Alain Faupin, “Reform of the French Intelligence Services After the End of the Cold War,” paper presented at the workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva, Switzerland, 3-5 October 2002, Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, pp. 6-10; and Jean-Paul Brodeur and Nicolas Dupeyron, “Democracy and Secrecy: The French Intelligence Community,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law, and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe (Burlington, VT: Ashgate, 2003), pp. 19-23. 10. Paul Swallow, “International Police Cooperation and the Interface with the Security Services,” paper presented at the conference “Intelligence and Security Services in the 21st Century Security Environment,” 26-28 September 2002, Snagov, Romania, p. 5. 11. Ibid. As Swallow notes: “Given their role in defending the interests of their nation-states, often from espionage, there is no formal mechanism for them to cooperate internationally.” 12. Gregory F. Treverton, Reshaping National Intelligence for an Age of Information (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 2001), p. 249. 13. Michael Herman, “Intelligence After 9/11: A British View of the Effects,” in Commentary (a publication of the Canadian Security Intelligence Service), no. 38 (Summer 2003), p. 7. 14 Romania weaned its services from Soviet control in the 1960s, while the other services remained under Soviet control until 1989-91. 15. Derrin Smith, “US Intelligence on Romania–Affected by Traitors Nicholson and Ames?” in AFIO Weekly Intelligence Notes #49-00, 8 December 2000, section IV. 16. The NATO-designated Dutch representative who played a critical role in setting up these meetings was subsequently tried for attempting to transfer potentially illicit funds into Romania, resulting in a press scandal in Romania and the Netherlands that sought to discredit many of the same people who were trying to build a closer US-Romanian intelligence relationship in 1993. 17 Many successor states (Serbia, Croatia, Bosnia-Herzogovina, Macedonia, Republic of Moldova, and Transnistria) became embroiled in civil conflict, were plagued by economic crisis, and faced the possibility of political collapse throughout the 1990s. Economic and political instability in Russia, Ukraine, and Belarus fueled insecurity in the already threat-rich environment. 18. For example, in an NBC broadcast of 24 December 1989, US Secretary of State James Baker expressed American support for Soviet intervention in Romania during the then-occurring revolution that overthrew Nicolae Ceausescu.Strobe Talbott and Michael Beschloss,At the Highest Levels: The Inside Story of the Cold War (Boston, MA: Little, Brown, 1993), p. 170 of 1994 paperback version. For Austrian and German support of the Yugoslav breakup, see Susan L. Woodward, Balkan Tragedy: Chaos and Dissolution After the Cold War (Washington, DC: Brookings, 1995), pp. 105, 146-190. 19. Council of the National Salvation Front, Decree No. 33 Regarding the Suspension of the Department of State Security, 30 December 1989; and Provisional Council of National Unity, Decree No. 181 Regarding the Establishment of the Romanian Intelligence Service, 26 March 1990. 20. Lawrence Lustgarten, “National Security and Political Policing: Some Thoughts on Values, Ends and Law,” in Jean-Paul Brodeur, Peter Gill, and Dennis Tollborg, eds., Democracy, Law and Security: Internal Security Services in Contemporary Europe, p. 331. 21. Ibid., pp. 332-33. Referring to the security intelligence domain in transition states, Lustgarten argues that a “fragile democracy may reasonably take measures that would be grossly excessive in a more secure political order,” with the provision that: “As democratic institutions and allegiances become more deeply-rooted, the tolerance of risk should steadily increase.” 22. Intelligence Services and Democracy, p. 16. 23. Nikolai Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria: The Experience of the Last Decade,” paper prepared for workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of the Intelligence Services,” Geneva Centre for Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, p. 10. 24. Kieran Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 64. 25. Kieran Williams, “Slovakia since 1993,” in Williams and Deletant, p. 145. 26. Bozhilov, p. 11. 27. “Security Concerns in Bulgaria” and “Slovakia: NBU Chief Sacked,” in Jane’s Defense Intelligence Weekly, 8 October 2003. 28. Jane Perlez, “Touchy Issue of Bigger NATO: Spy Agencies,” New York Times, 4 January 1998; and “Spionage bei Freunden,” Der Spiegel, 6 April 1998. 29 US 98th Congress, Senate, Committee of the Judiciary, “Communist Bloc Intelligence Activities in the United States,” testimony of former Czechoslovak StB officer, Josef Frolik, 18 November 1975. 30. Interview with Tjeerd Sbbeswijk Visser, former director of Dutch Intelligence and president of the Europe 2000 Association, by Radu Tudor, “Traditia anti-KGB a Romaniei poate fi un avantaj in cursa pentru integrare [Romania’s Anti-KGB Tradition Can Be an Advantage on its Integration Path],” Ziua, 8 June 2002. Set up in 1989-90, Europe 2000 assists reform of law enforcement and intelligence bodies in the former communist space. A number of journalists and commentators in the Romanian press reject any difference between Romania and the rest of the Warsaw Pact in intelligence cooperation with the KGB. See, for example, Dan Pavel, “Imunitatea politica a Securitatii [The Political Immunity of the Securitate],” Ziua, 4 November 2002. 31. The Romanian services supplied advanced Soviet technology to the United States beginning in the late 1970s. Benjamin Weiser, “One that Got Away: Romanians Were Ready to Sell Soviet Tank,” The Washington Post, 6 May 1990. 32.The loyalty of Romania’s first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his “dissident” status when teaching at the communist party’s social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu’s Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu’s activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s. 33.One Russian agent, known as “Volodya,” was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions. 34. Bozhilov, “Reforming the Intelligence Services in Bulgaria,” p. 11. 35. Web site for Czech security intelligence service: https://www.bis.cz/eng/a_index.html (accessed on 30 May 2003). 36 They were able to accomplish their goal by radically downsizing their service– from around 7,000 personnel to 1,000– primarily by transferring units to other security institutions, including the interior ministry, and restricting the new security intelligence service to purely local concerns. 37. Dan Eggen, “Turnover Hinders Reorganization of FBI,” The Washington Post, 4 August 2002. 38. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 69. 39.See, for example, Dan Tapalaga, “Romania, Indemnata Sa Scape de Securisti [Romania, Required to Rid Itself of Securitate officers]” Evenimentul Zilei, 27 October 2003. 40. Council of the National Salvation Front, Decree no. 4 on Transferring the Department of State Security and other bodies from under the Ministry of Interior to the Ministry of National Defense, 26 December 1989. 41. Gen. Victor Stanculescu presented the personnel figures for the fifth and sixth directorates (VIP protection and military counterintelligence) shortly after his appointment as Defense Minister in February 1990. SRI Director Magureanu gave a fuller accounting in his first report to parliament in November 1990, although he apparently undercounted personnel by about 1,000. See, for example, Deletant, “The Successors to the Securitate,” in Williams and Deletant, pp. 215-17. The SRI has since reconstructed a more accurate roster and made it public. 42.Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, p. 60. 43 Andrzej Rzeplinski, “Security Services in Poland and their Oversight,” in Brodeur et al., p. 112. 44 Istvan Szikinger, “National Security in Hungary,” in Brodeur, et al., p. 92. 45. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur et al., p. 112; Williams, “Czechoslovakia 1990-92” in Williams and Deletant, pp. 62-3; and Oldrich Czerny, “Czechoslovak (Czech) Intelligence After the Cold War,” paper presented at workshop on “Democratic and Parliamentary Oversight of Intelligence Services,” Geneva Centre for the Democratic Control of Armed Forces, 3-5 October 2002, pp. 4-5. 46 Rzeplinski, “Security Services,” in Brodeur, et al., p. 112. 47. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 57-59, 73-76. See also Helga A. Welsh, “Dealing with the Communist Past: Central and East European Experience after 1990,” Europe-Asia Studies 48, 3 (1996), pp. 413-28; and John Torpey, “Coming to Terms with the Communist Past: East Germany in Comparative Perspective,” German Politics 2, 3 (December 1993), pp. 415-35. 48. Tomas Horejsi, “Minister Tvrdik to Replace Army Intelligence Chief,” Lidove Noviny, 8 April 2003, https://www.fas.org/irp/world/czech/armyint.html (accessed on 4 November 2003). 49 Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” pp. 64-65, “The Czech Republic since 1993,” p. 111, in Williams and Deletant. 50. Rzeplinski, “Security Services in Poland,” in Brodeur, et al., pp. 112, 115. 51. Former Securitate officer Mihai Caraman was named to head foreign-intelligence in January 1990 on the proposal of Prime Minister Petre Roman, despite the fact that he had been identified as a Soviet agent in 1979 and then publicly exposed by a Securitate defector in his book whose contents were broadcast into Romania before 1989. See archives of the Romanian Intelligence Service, collection D, file 11200, vol. 37, pp. 2-5, and vol. 35, pp. 309-316, as cited in Mihai Pelin, Culisele Spionajului Romanesc: D. I. E. 1955-1980(Bucharest: Editura Evenimentul Romanesc, 1997), pp. 272-76, 306-07. Also, Ion Pacepa, Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Washington, DC: Regnery Gateway, 1987). 52. According to press reports, SRI Director Virgil Magureanu sold some files of extreme-right leader Corneliu Vadim Tudor for five paintings in the early 1990s. Razvan Savaliuc, “Tribunul recunoaste ca l-a mituit pe Magureanu [The `Tribune’ Admits that He Bribed Magureanu],” Ziua, 7 November 2003. Magureanu illegally published part of his own file in 1992. It then “disappeared” from the archives, as did the microfilm roll on which it had been copied. 53. Williams, “Czechoslovakia 1990-92,” in Williams and Deletant, pp. 60-61.
de Mircea Micu Ministerul condus cu o vocatie de profesor suplinitor de catre un ministru cu nume de copchil din flori, si-a dat masura obtuzitatii si suficientei sale prin clientii (profesorii) consilieri pe care ii cultiva de ani de zile. Evident ca nu pe dai boje, adicatelea nu pe gratis.
O ceata zburdalnica de insi atinsi de morbul semidoctiei sau a suficientei timpe, au “elaborat”, dupa nopti de zbucium, un set de subiecte pentru bacalaureatul din acest an.Cu o inconstienta vecina cu prostia, au propus si au primit aprobarea pentru oficializarea subiectelor la limba romana stupefiind si revoltand majoritatea profesorilor de limba si literatura romana, care au protestat impotriva felului in care ele au fost “gandite” si formulate.Pe scurt, in biletele pe care le au la dispozitie absolventii din acest an, lipsesc cu desavarsire nume de prim rang ale literaturii romane. Nici vorba de Creanga, Caragiale, Preda, Calinescu sau Nichita Stanescu, iar Eminescu este reprezentat cu indulgenta printr-un articol aparut in “Timpul”. Inventivii creatori de subiecte au introdus din prostie sau slugarnicie pasaje din Drepturile Cetatenilor din Uniunea Europeana, citate din Johnatan Scheele (!), fragmente din Raportul lui Vladimir Tismaneanu si alte elucubratii care par a se constitui intr-o gluma de prost gust.
Sunt prezenti, in schimb, filosoful Plesu si mult propulsatul Mircea Cartarescu cu texte mai mult sau mai putin reprezentative sau, in cazul Plesu, absolut ridicole. (Celor curiosi le stam la dispozitie cu citatele de rigoare!).
Pentru a ilustra superficialitatea cu care au fost concepute si selectate textele, precum si metodele de… “comunicare” a cunostintelor prin intrebari test, precizam ca poetul Spiridon Maria Casian din Iasi a fost declarat… femeie, iar asa-zisul istoric Neagu Djuvara, un om care a trait in jurul anilor 1500!
Orice comentariu este de prisos. In ciuda protestelor ferme a sute de profesori, a semnalelor din presa, cei de la Ministerul Invatamantului au ramas pe pozitii, stimulati si ocrotiti de acest ministru cu limbaj si cunostinte echivalente fostilor absolventi de facultati de la fara frecventa.
Cineva sugera ca singura solutie rezonabila este actionarea in Justitie pe motiv de… analfabetism si sabotare a literaturii nationale.
Academia Romana, care a explicat Ministerului Educatiei ca a depasit o limita prin inlaturarea clasicilor literaturii romane de la proba de bac si introducerea unor personulitati contemporane, este luata in tarbaca de o oarecarea Mihaela Suciu de pe langa ministrul liberal Adomnitei. Introducerea si apararea extremista a unor intrusi in corpul Romaniei, ca Plesu si Tismaneanu, de catre un minister aflat sub bagheta PNL dovedeste inca o data cardasia trasnpartinica a unor astfel de personaje. Redaum mai jos, fara comentarii, critica Academiei Romane si raspunsul noebrazat al functionarasei lui Cristian Adomnitei, care nici macar nu are el curajul sa dea fata cu cel mai inalt for stiintific si intelectual al tarii. Cred si eu. Dupa ce ca nu stie nici cate stele sunt pe steagul UE, la ce sa ne mai asteptam de la conducerea Ministerului Educatiei Anti-Nationale?…
Academia Română reclamă lipsa marilor scriitori români din lista subiectelor de bacalaureat BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Academia Română anunţă că a luat cunoştinţă “cu îngrijorare” de lipsa marilor scriitori români din lista subiectelor pentru examenul oral de limba şi literatura română de la bacalaureat şi cere Ministerului Educaţiei să nu “elimine” din programele de învăţământ literatura română. Potrivit unui comunicat de miercuri al Academiei Române, forul a constatat, “cu îngrijorare”, că din lista de subiecte pentru examenul oral de limba şi literatura română de la bacalaureat, propusă de Ministerul Educaţiei pentru acest an, nu fac parte marii scriitori români, de la Eminescu, Creangă, Slavici, I. L. Caragiale, Arghezi, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Blaga, Rebreanu, Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, la G. Călinescu, Nicolae Iorga, G. Ibrăileanu, T. Vianu, Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Străinu, Eugen Ionescu, Noica, Paul Zarifopol şi Mircea Vulcănescu. “Ministerul a selectat, în schimb, multe texte care nu au nicio legătură cu limba şi literatura română şi, ele însele, nu au nicio valoare literară. Justificarea dată de cei care au alcătuit aceste subiecte cum că, în felul acesta, se stimulează şi se verifică mai bine capacitatea elevului de «a comunica» şi de a-şi construi discursul, este cu totul neconvingătoare”, se arată în comunicatul Academiei. Reprezentanţii Academiei se declară nemulţumiţi şi pentru că în lista de subiecte au fost incluse “fragmente din articole ocazionale, din rapoartele oficiale şi extrase traduse din cuvântările comisarilor europeni”. “Academia Română solicită Ministerului Educaţiei şi, în genere, forurilor competente să facă în aşa fel încât limba şi literatura română (semnele identităţii noastre naţionale şi spirituale) să nu fie minimalizate şi, practic, eliminate sub o formă sau alta din programele de învăţământ (inclusiv din examenul oral de la bacalaureat). Reamintim celor în cauză că Academia Română a fost înfiinţată, cu 142 de ani în urmă, pentru a încuraja şi apăra, între altele, limba şi cultura naţională. Iată de ce Academia Română se simte obligată să intervină, acum, public în această problemă”, conchid academicienii. Mai multe asociaţii ale profesorilor au contestat programa de bacalaureat din acest an, reclamând în primul rând subiectele de la proba orală de limba şi literatura română. Zvetlana Preoteasa, secretar de stat în MECT, a precizat, la sfârşitul lunii mai, că, în ciuda protestelor, programa de bacalaureat nu va fi schimbată, pentru că elevii olimpici au început deja examenul. Legat de prezenţa unor texte care vizează declaraţii ale Jonathan Scheele, Raportul Tismăneanu sau Pactul pentru educaţie, la proba de limba şi literatura română, reprezentanţii MECT au spus astfel de texte sunt necesare întrucât ”evaluările europene vizează şi competenţele în comunicare”. Preoteasa a mai spus că speră ca, până în 2012, să existe un alt tip de bacalaureat ”de la cap la coadă”. Joi, 12 iunie 2008
MECT: Opinia Academiei Române, “nedocumentată, tardivă şi nedublată de un dialog anterior” BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) consideră opinia Academiei Române, privind lipsa marilor scriitori români de la examenul oral de bacalaureat, nedocumentată, tardivă şi nedublată de un dialog anterior cu MECT, a declarat, joi, consilierul ministrului, Mihaela Suciu. Potrivit unui comunicat de miercuri al Academiei Române, forul a constatat, “cu îngrijorare”, că din lista de subiecte pentru examenul oral de limba şi literatura română de la bacalaureat, propusă de Ministerul Educaţiei pentru acest an, nu fac parte marii scriitori români, de la Eminescu, Creangă, Slavici, I. L. Caragiale, Arghezi, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Blaga, Rebreanu, Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, la G. Călinescu, Nicolae Iorga, G. Ibrăileanu, T. Vianu, Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Străinu, Eugen Ionescu, Noica, Paul Zarifopol şi Mircea Vulcănescu. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului neagă acest lucru şi precizează că, atât în lista de subiecte pentru proba scrisă, cât şi în cea pentru proba orală, se regăsesc scriitorii canonici ai literaturii române. Spre deosebire de proba scrisă la limba şi literatura română, unde se evaluează competenţele culturale ale elevilor, la proba orală se evaluează competenţele de comunicare ale acestora, conform bunelor practici stabilite atât în spaţiul european, cât şi la nivel mondial. Ca atare, potrivit programelor în vigoare încă din 2004 – 2005, a predării la clasă pe parcursul celor patru ani de liceu, elevii trebuie să poată percepe şi transmite un mesaj în mod coerent, fie că e vorba de un text literar sau de unul non-ficţional. “Precizăm că un absolvent de 12 clase, care se pregăteşte să intre în viaţă, e nevoit să beneficieze deopotrivă de un bagaj cultural – oferit, bunăoară, de paradigma literaturii române şi universale – cât şi de capacitatea de a comunica mesaje din şi în lumea concretă”, a adăugat Suciu. Ea a mai spus că ministerul a înţeles nevoia consultării, în mod democratic, pe tema subiectelor pentru bacalaureat. De aceea, o măsură esenţială a fost ca subiectele să fie concepute de profesorii care predau disciplina de limba şi literatura română la catedră. “Treizeci dintre cele mai bune cadre didactice din toată ţara au creat şi propus ministerului subiectele selectate. Reamintim Academiei Române că este o instituţie care a adoptat, asemenea Ministerului Educaţiei, norme care ţin cont de evoluţia lumii în care trăim. Ministerul Educaţiei, asemenea Academiei Române, este dator să păstreze identitatea culturală şi de limbă a poporului român. De aceea, politicile educaţionale şi programele ministerului se îndreaptă în această direcţie. Rămânând în tema bacalaureatului, chiar proba de limbă scrisă întăreşte argumentul mai sus menţionat”, a explicat consilierul ministrului educaţiei. Totodată, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului solicită Academiei Române, “ca o instituţie de prestigiu a României”, cât şi opiniei publice, “să se documenteze înainte de a emite un punct de vedere pe această temă”. “Dialogul direct cu ministrul sau reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi consultarea subiectelor pe adresa de web pusă la dispoziţie de instituţia noastră, https://subiecte2008.edu.ro/, sunt câteva variante în acest sens. Este esenţial pentru fiecare în parte, dar mai ales pentru elevii care susţin bacalaureatul din 2008, ca dezbaterea pe politicile educaţionale să se poarte argumentat, civilizat şi să nu dăuneze echilibrului emoţional al elevilor”, a mai spus Suciu. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a luat la cunoştinţă de implicarea, deşi târzie, a Academiei Române şi solicită public acesteia un dialog deschis pentru construcţia, prin politicile educaţionale, a unui sistem de valori care să ajute şi nu să contravină nevoii spirituale a societăţii în care trăim, a conchis consilierul. 12 iunie 2008 /
Aflam din Adevarul ca Basescu a semnat un decret de decorare pentru 15 scriitori, filologi si lingvisti cu Ordinul Meritul Cultural in grad de Cavaler. Nu stiu cand si care este exact lista, pentru ca pe site-ul Administratiei Prezidentiale nu figureaza ceva de genul asta printre cele mai recente acte semnate de presedinte. M-am distrat cand am vazut titlul: “Mihaies, decorat la Cotroceni” (corect de Cotroceni) pentru ca ma amuza ridicolul situatiei. Cu doar catva timp in urma (cand nu stia ca va deveni un profitor de pe urma mandatului sau de presedinte), Mihaies, intr-un dialog “intelectual” cu Tismaneanu descria asa “cazul Basescu”: “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti”. Misto, nu? (Vezi textul “Mihaies: Basescu, un mafiot unsuros incompetent si cu o nesimitire de proportii tropicale”, aicihttps://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=420&Itemid=93).
Dar citind stirea din Adevarul ceva si mai groaznic m-a cutremurat. Din cei recompensati, Adevarul publica numai cateva nume: membrul GDS din RM, Vitalie Ciobanu (ce merit cultural are, altul decat ca scrie la 22?), Cioculescu, Prelipceanu, Cistelecan, Mircea Mihaies si… academicianul Ioan Maximilian, trecut in paranteza cu numele lui de scena Ion Ianosi (foto), in realitate Janosi.
Janosi, decorat! Pai Janosi a fost practic un criminal al culturii romane! Culmea, desi Tismaneanu il ridica in slavi in revista lor, 22, (“Ion Ianosi este un ganditor de anvergura, un exeget subtil si pasionat al traditiei hegeliano-marxiste, dar si al lui Nietzsche, Dostoievski si Thomas Mann…” – https://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2003-05-19&art=456) iar Wikipedia – care pare cel mai ordinar instrument de falsificare a istoriei dupa tipicul comunist – asisderi (“gânditor de stânga”, “teoretician luminat”, etc – https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Iano%C5%9Fi), tocmai Mircea Mihaies este unul dintre cei care l-a prezentat pe satrapul culturii romane de la cenzura CC al PCR Ion Janosi, in parte din adevarata sa lumina. Ciudat, dar adevarat.
Cine i-a pus presedintelui lista sub nas, (facuta de Iorgulescu din cate scrie in Adevarul) ca sa o semneze ca primarul, e sigur o reptila din specia agentilor anti-Romania infiltrati la Cotroceni (SRI, l-ati avertizat pe presedinte pe cine tine la san?). Ce ziceti de faptul ca o sa cerem retragerea decoratiei care murdareste Statul Roman pe pieptul agentului URSS Ion Janosi, insarcinat de Komintern cu sovietizarea Romaniei si eliminarea romanilor din cultura?
Pana atunci, o sa prezint chiar descrierea comisarului sovietic facuta de colegul lui de lot, Mircea Mihaies:
Umbra “instructorului C. C.”
(…)Ca să nu rămân la simple generalităţi, am să aduc în discuţie figura unui vajnic stâlp, încă în viaţă, al comunismului românesc. Se numeşte Ion Ianoşi. Deşi relativ necunoscut marelui public, trece drept un ,guru” al extremei stângi actuale: i se dedică volume omagiale, revanşarzii sistemului comunist se prosternează în faţa lui ca în faţa unui Mesia al materialismului-ştiinţific. Ce mai, un Marx pogorât pe Dâmboviţa! Curios să-i cunosc biografia, am dat, pe Internet, peste aceste fragmente: ,Profesor de filozofie şi estetică, teoretician, autor de monografii, traducător şi recunoscut specialist în filozofia şi literatura rusă, Ion Ianoşi a studiat filologia la Cluj-Napoca şi filozofia la Sankt-Petersburg – unde avea să-şi susţină de altfel şi doctoratul în filozofie. Este autor a numeroase lucrări de filozofie, estetică, istorie literară, monografie şi memorialistică, în care sobrietatea speculaţiei se împleteşte cu generozitatea tolerantă a interpretării. Studiind istoria ideilor şi mentalităţilor, eseurile lui Ianoşi pledează în general pentru nuanţare şi analiză, împotrivindu-se maniheismelor în gândire care au avut, pentru istoria secolului XX în special, consecinţe ideologice şi practice devastatoare.”
Frumos, înălţător portret de intelectual umanist! Numai că fişa de dicţionar spune doar o parte a poveştii. Şi anume, aceea solară, a senectuţii ce pluteşte olimpian deasupra întâmplărilor şi faptelor. Dacă informaţiile ar fi fost complete, probabil că motivele de admiraţie ar fi pălit puţin. Am să aduc doar câteva retuşuri acestui profil, aşa cum rezultă din dicţionarele anilor ’70, ignorate de fanii cyber-space-ului: dacă tot avem obsesia preciziei, să fim precişi! Dl Ianoşi n-a absolvit facultatea la Sankt-Petersburg, cum în mod oportunist se scrie în fişa de pe site-ul ,Wikipedia”, ci la Leningrad. Ca nu cumva să ne sune clopoţeii suspiciunii în urechi, se trece sub tăcere numele universităţii: nu alta decât principala producătoare de ideologi sovietici, ,A. A. Jdanov”. O universitate binecunoscută, fireşte, pentru ideile ,anti-maniheiste”, de ,generozitate tolerantă” pe care le servea! Iar după întoarcere în ţară, cu doctorat cu tot, devine ,instructor al C.C.” al partidului comunist. Şi nu vreme de o lună-două, nu pentru o campanie electorală, ci – ţineţi-vă bine! – timp de zece ani. Mai precis, între 1955 şi 1965. Asta, în ce priveşte biografia. Despre operă, cu alt prilej!
Nu e greu de ghicit de ce au dispărut aceste elemente din prezentarea d-lui Ianoşi. În viaţă fiind, el a putut opta pentru cea mai convenabilă variantă biografică. Acceptând în ditirambica prezentare existenţa acelor tâches honteuses, ar fi însemnat să-şi aplice singur stigmatul aplicat lui Eliade & comp.: de colaboraţionism cu un regim criminal. Dar nimic nu ne poate face să uităm că în perioada în care Ion Ianoşi făcea instrucţie în Comitetul Central al partidului s-a dezlănţuit una din cele mai cumplite vânători de intelectuali din istoria României. Nu era nevoie să fii legionar (Alexandru Paleologu n-a fost, Dinu Pillat n-a fost, N. Steinhardt n-a fost, n-au fost nici Victor Valeriu Martinescu, Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu şi nici atâtea alte mii) pentru a înfunda beciurile puşcăriilor şi pentru a fi schingiuit de Securitate. Era suficient să nu placi ,instructorilor C.C.” pentru a nu mai vedea lumina zilei cu zecile de ani. Sau te pomeneşti că tocmai exterminarea inamicilor ideologici înseamnă ,pledoarie” pentru ,nuanţă şi analiză”, adică specialitatea ,filozofului” în cauză?
Pentru cine citeşte biografia cosmetizată a comuniştilor – mă refer, între altele, şi la penibila operă encomiastică ,Ion Ianoşi. O viaţă de cărturar” -, obsesia punerii între paranteze a episoadelor neconvenabile a atins neruşinarea. Ce-i drept, cu complicitatea unor adulatori ai ,maestrului”, care nu suflă o vorbă despre anii petrecuţi de acesta ca membru activ – ,instructor al C.C.”! – al regimului asasin al lui Gheorghiu-Dej. În schimb, despre ,instructorul C.C.” Ion Ianoşi citim, sub pana unor ucenici şi doctoranzi, multe, minunate şi fragmentare lucruri: suntem invitaţi să admirăm ,profilul intelectual”, ,figura distinsului profesor”, ,preocupările estetice”. ,Profilul” şi ,figura” sunt destul de clare pentru oricine are răbdarea să-i parcurgă lucrările indigeste, ce captează banalităţile aflate, în epocă, la îndemâna oricui.
Personal, aş fi interesat să văd în ce constau ,preocupările estetice” ale unui ,instructor al C. C.”: intră, cumva, în sfera lor şi inegalabila artă a schingiurii din anii ’50? Intră dinţii smulşi ai arestaţilor şi umilinţele cu adevărat ,artistice” despre care vorbeşte Alexandru Paleologu? Intră ,glorificarea violenţei” şi ,teatralizarea sângelui”, în care şi naziştii, şi comuniştii, s-au dovedit mari meşteri? Intră ,zelul turbat în arta torturii”? Intră înlocuirea ,bestialităţii spontane” cu una ,programatică”? Intră ,cluburile de reeducare”? Intră ,liturgia punitivă”, ,ierarhizarea ritualică” a suferinţei? Intră, mutilarea prin terfelire a sufletului, după o schingiuire trupească atroce”? Toate acestea sunt, desigur, probe ale înaltului umanism comunist.
Admiratorii săi fanatici – unii dintre ei ajunşi, în ultima vreme, ideologi ai unei stângi pe cât de primitive şi agresive, pe atât de hilare – vor susţine că Ion Ianoşi, inspiratorul lor, era un om de cabinet, o fiinţă blândă ca un înger, incapabilă să ucidă fie şi o muscă. Se prea poate. Problema priveşte apartenenţa politică a personajului: nu puteai fi ,instructor al C.C.” în anii represiunii sângeroase fără să fii complice al acelor crime. Nu de alta, dar un ,instructor” instruieşte! Dac-ar fi fost incompetent, dac-ar fi dat alte sfaturi decât cele aşteptate de călăii comunişti, Ion Ianoşi n-ar fi rezistat atât de mult în vârful ierarhiei bolşevice din România. A trebuit ca N. Ceauşescu să-şi aducă propriii oameni pentru ca Ion Ianoşi să facă pasul spre ocupaţiile pur academice.
Comuniştii români au dezvoltat o impecabilă artă a ştergerii din biografie a amănuntelor neconvenabile. Cu toţii parcă s-au născut după 1990. N-o să găseşti nici un fel de trimitere la apartenenţa la un partid criminal – toţi au fost ,distinşi profesori şi intelectuali”. Nici unul nu l-a proslăvit pe Stalin, nici unul n-a participat, din birourile capitonate, la exterminarea a clase întregi de cetăţeni nevinovaţi. Toţi au fost ,hegeliano-marxişti”. Toţi au slujit umanismul de cea mai nobilă sorginte. E dreptul ucenicilor lui Ion Ianoşi de a ridica pe înalte culmi ale excelenţei mult prea insignifianta-i operă. E dreptul (şi perversiunea) lor de a pune pe fruntea oricui vorbeşte despre un proces al comunismului stigmatul legionarismului. Dar e şi dreptul meu de a-i dispreţui pentru refuzul de a-şi asuma moştenirea comunismului. Mediocri, plicticoşi, resentimentari, turbaţi că au pierdut fotoliile de orchestră, ei încearcă astăzi, culpabilizând la kilogram, să revină acolo unde, ca fii de suflet ai ,instructorului C.C.”, erau sortiţi să ajungă: în fruntea frunţii treburilor ţării.
Ca intelectual de convingeri liberale, cred c-a sosit vremea să apăsăm pe pedala unui proces al comunismului. S-a încercat de curând la Strasbourg. Nu s-a reuşit, deocamdată, pentru că Marele Frate de la Răsărit ştie foarte bine să-şi protejeze odraslele. Am adus în discuţie un singur nume, cel al ,instructorului C.C.” Ion Ianoşi. România arată cum arată în primul rând din cauza tuturor, a urii pe care au purtat-o semenilor ce nu acceptau dogmele marxisto-leninisto-staliniste. În lipsa acestei minime recunoaşteri a vinei, toate referirile lor la fascism sunt fariseice şi contraproductive: o perdea de fum în spatele căreia se ascunde propriul trecut înspăimântător. Ca antifascist impenitent, ştiu că atâta vreme cât vor plana asupra României umbrele diverşilor ,activişti ai C.C.”, ne zbatem degeaba să ieşim din minciună şi mizerie.
Pentru ca Manolescu i-a cenzurat pe alocuri materialul, Mihaies are si alte doua articole dedicate bolsevicului proletcultist in Cotidianul:
August 2nd, 2008 
VR 
Observati numarul ziarului…
Posted in Uncategorized 
Tags: 
