Vreo doi papagali scriu la HotNews tampenii pe banda. Unul e tutarul pe vesnicie al lui Tismaneanu si fosta tiitoare (la propriu) a lui Macovei (zic asa pentru ca, evident, ea e mai barbata): Tapa care face laga. Al doilea, un anonimus damboviteanus. Problema lor: ca de ce s-a luat Basescu de “Justitie” (AH!) si a indraznit sa afirme “fara probe” ca un judecator e corupt. Clar: Basescu e “cu mintile ratacite” si “pur si simplu iresponsabil”! Baietasii astia care deservesc pe sub mesele de la GDS inca nu au inteles ca Basescu cand zice ceva inseamna ca stie. Asa cum a spus-o foarte clar si despre nerusinatul “neguvernamental” Cristian Pirvulescu si sotia sa, etern “guvernamentala” sau despre “micul mafiot obraznic”, tot de la Justitie, Tudor Chiuariu (apropo, atunci nu mai era deplasat pentru ca ii convenea Monicutzei?!).
Iata cele doua mostre de fudulii a la HotNews:
“Basescu e corupt de Dan Tapalaga HotNews.ro Joi, 10 aprilie 2008, 17:00
Traian Basescu a declarat miercuri seara ca judecatorul care i-a dat dreptul omului de afaceri Costica Costanda sa construiasca in parcul Bordei este corupt. Ar fi doua probleme: seful statului n-are caderea sa dea verdicte, este exclusiv treaba justitiei sa o faca. Apoi, Traian Basescu n-a adus nici o proba in sprijinul acuzatiilor sale. Nu ca ar fi fost treaba lui. Urmand exemplul sau, pasim pe calea arbitrariului: in cazul Bordei, Basescu e corupt. Cui ii pasa de dovezi? Asa arata statul arbitrar, un presedinte cu mintile ratacite prin campania electorala care se crede judecator suprem.” (and so on, and so on)
“Basescu nu e corupt… de Doc Inventarul stricaciunilor politice Vineri, 11 aprilie 2008, 18:25 … asa cum scrie, in scop demonstrativ, Dan Tapalaga. Presedintele e pur si simplu iresponsabil. Summitul acela l-a ridicat la o inaltime unde se pare ca aerul este prea tare pentru el. Odata ce si-a frecat umerii cu mai marii lumii, dl Basescu considera probabil ca s-a ridicat deasupra deasupra constrangerilor din politica noastra interna. Constrangeri gen constitutie, sau bun-simt. “(bla, bla, bla)
Ok, dar de ce nici unul nu si-a pus intrebarea: si daca chiar asa e? Nu credeti ca, spre deosebire de colegul vostru de la GDS – Adrean Cioroianu -, Basescu si-a asumat o responsabilitate cand a facut aceasta afirmatie?!
Despre Tismăneanu – clona lui Brucan -, Tom Gallagher observa că: “Atat Brucan, cat si Tismaneanu au petrecut ani formativi in SUA. Cel varstnic a plecat stalinist feroce si s-a intors persoana mai vizionara, dispusa la atenuarea controalelor de tip stalinist, capabila sa abordeze capitalismul din unghiuri de vedere noi, deseori ne-critice. Tismaneanu s-a intors din exil mult mai putin marcat de valorile civice americane – aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupata de feude ideologice sau atrasa de marxism, uitand de marile valori autohtone.” [31] Tismăneanu l-a cooptat in comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior colaborator al Securităţii si care a recunoscut ca ar fi minţit in legătură cu deţinerea diplomei de doctorat. Antohi este în continuare editor al jurnalului academic East European politics and Societies, unde Tismăneanu este presedintele comitetului editorial. Despre activitatea academica a lui Tismăneanu în România şi relaţia sa controversată cu Antohi, Gallagher scrie: “In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii ’90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies. Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile.(…) Şi cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei? Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi.”[32] Mai departe, Gallagher scrie: “Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” [33] Despre politica academică dusă de Tismăneanu în România, Gallagher mai scrie că ”Am o problema cu Vladimir Tismaneanu, care poate fi facuta publica: el vrea sa construiasca o retea vasta, de tipul patron-client, in istoria contemporana si in stiintele politice, care nu difera de ceea ce a facut PSD-ul in domeniile pe care dorea sa le controleze.” [33] Despre poziţiile politice ale lui Tismăneanu, Gallagher scrie: “Vladimir Tismaneanu a stat in mai multe luntri. A fost un apropiat al celor care au sfidat neocomunismul la inceputul anilor ’90, dar in 2004 era gata sa-l proclame pe Ion Iliescu un lider luminat care, in ciuda unor defecte, a jucat un rol in consolidarea democratiei romanesti.” [34] Despre relaţiile lui Tismăneanu cu Iliescu şi Basescu Gallagher scrie: ”Tismaneanu i-a fost de folos lui Iliescu in 2004, deoarece presedintele a recunoscut personalitatea lui reala, dincolo de imaginea occidentala de reformist pe care si-o cultiva. Daca Traian Basescu l-a ales pe Tismaneanu din motive similare, reiese ca presedintele doreste sa ramana credincios trecutului, ci nu sa deschida un proces pentru un viitor mai bun al Romaniei.” [33] Despre Comisia prezidată de Tismăneanu, Gallagher a scris: “Daca aceasta comisie a lui Tismaneanu nu este receptiva la persoane din afara propriului lui cerc restrans, ea ar putea chiar fi comparata in timp cu decizia lui Iliescu de a face false asociatii de revolutionari, pentru a intina amintirea multora care au riscat totul si care, in unele cazuri, au pierdut totul in 1989.” [33] Despre cartea lui Tismăneanu “Marele şoc”, Gallagher scrie: “Aceste doua ipostaze ale istoricului au colaborat intr-una dintre cele mai bizare carti publicate in timpul tranzitiei din Romania: “Marele soc”. Din acest volum lipseste orice analiza serioasa a mineriadelor, a manipularii nationalismului, a denigrarii partidelor istorice, a miscarilor civice si a monarhiei. Lipseste de asemenea o analiza a exploziei coruptiei sau a neincetatelor influente politice si a averii fabuloase pe care o poseda mostenitorii serviciilor secrete de dinainte de 1989.” [34] Despre poziţia lui Tismăneanu făţă de Securitate, Gallagher scrie: ”Dar cum ramane cu rolul Securitatii? Cartile lui Vladimir Tismaneanu nu acorda un interes special rolului ei. Tismaneanu pare, in general, mult mai interesat sa realizeze o psiho-biografie a vietii si a epocii in care a trait familia lui de ilegalisti, pentru a-si reveni dintr-un soc de durata: acela de a fi fost azvarliti in “salbaticie” pentru mai mult de 20 de ani, atunci cand familia lui cazuse in dizgratie sub regimul lui Gheorghiu-Dej.”[34]
Oare asta sa fie fraza cheie: “Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” ?
Dupa cum a ajuns azi Gallagher, pe acorduri de balalaica…
AZI
(Acelasi) Gallagher:
“Nici o persoana aflata in viata nu a reusit sa infurie postcomunistii de vaza ai Romaniei mai profund ca Vladimir Tismaneanu.”
“Cei care vocifereaza impotriva lui Tismaneanu sunt, de fapt, cei care s-au considerat, vreme indelungata, marii castigatori. “
“Unii sunt ofuscati de faptul ca autorul raportului a avut parte de o copilarie nomenclaturista. Dar tocmai o asemenea copilarie, certamente complexa, va fi avut darul sa ridice si unele prime semne de intrebare in mintile unor copii precoci, iar tanarul Tismaneanu nu va fi fost singura minte luminata provenita din asemenea cercuri care realiza veracitatea definitorie a acelor vremuri. “
“Formarea sa, realizarile sale politologice, urmate de o solida cariera universitara in SUA, au facut din domnia sa candidatul optim pentru prezidarea unei comisii de asemenea factura.”
“Il asigur pe Vladimir Tismaneanu de intreaga mea consideratie pentru eforturile domniei sale si ale membrilor Comisiei, dorindu-mi totodata ca diferendele initiale sa fie, de-acum, de domeniul trecutului. “
Mai lipseste: Traiasca si sa infloreasca mult iubita si roditoarea colaborare tovaraseasca dintre popoarele si patriile noastre, Uniunea Sovietica si Republica Populara Ungara… pardon: Marea Britanie!
Astazi s-a mai consumat un termen din cadrul procesului activistilor celulei Komintern de la Bucuresti. Este vorba de membri “de vaza” ai Grupului pentru Dialog Social (“noul PCR in ilegalitate”, dupa cum il caracteriza Victor Frunza) care s-au gandit sa-si dea singuri foc la valiza si sa ne dea in judecata, pretinzand despagubiri de cateva sute de mii de euro. Respectiv Liiceanu, Patapievici, Berindei et comp. Oriunde, in lumea civilizata, actiunea lor se incadreaza la atac impotriva presei si a libertatii de expresie. Exista dosare importante ajunse la CEDO si in care se demonstreaza ca aceasta practica, de restrangere a libertatii jurnalistului prin inglodare in datorii, este un artificiu specific societatilor post-comuniste unde mentalitatile potentatilor vremelnici au ramas, insa, la fel ca pe vremuri: totalitariste.
Astazi ne-am delectat cu avocata – si procesele – lui Gabriel Liiceanu si Mihnea Berindei, o domnisoara bine-nfipta de la firma lui Stoica.
Azi, pierdere de vreme. Urmatorul termen pe 7 aprilie.
Problemele lor sunt, in ce priveste capetele mele de acuzare, ca de data aceasta se va consemna prin sentinta judecatoreasca faptul ca:
1) Liiceanu a fost un banal agent de influenta al regimului comunist si, de fapt, un profitor al tuturor regimurilor, protejat si favorizat de Securitate si, apoi, de complotistii din FSN si GDS si
2) Ca Berindei, fostul informator marunt al Securitatii a ramas la fel de marunt si ca agent al miscarii neo-Kominterniste, in ciuda dorintelor sale de a fi o “eminenta cenusie” a FSN si GDS, in calitate de aghiotant-sef al stafiei lui Brucan.
Pe scurt situatia lor sta in felul urmator: intre 22 si 27 decembrie si apoi, pe parcurs, pana in ianuarie 1990, gruparea embrionara FSN-GDS s-a aflat reunita, in focul “revolutionar”, in casele vecine din strada Paris ale lui Andrei Plesu si arhitectului comunist Ascanio Damian (inruditi prin sotii). La Plesu se fonda GDS, cu Berindei ca purtator de cuvant al lui Brucan, care era alaturi cu Iliescu. Primul presedinte al GDS pus de baieti este facut si primul presedinte al Soros Romania: actualul deputat PSD si vesnicul tutar al lui Iliescu Alin Teodorescu, turnator dar si urmarit de Secu pentru relatiile sale cu agenti maghiari. De altfel, GDS este intesat de turnatori, baieti de Primaverii, plozi de kominternisti, activisti comunisti, agenti, etc. Ideea “baietilor” a fost si ramane extrem de simpla: FSN sa preia spatiul politic, GDS cel civil, pentru a sustine ideologic complotistii “gorbaciovisti”, adica kaghebisti. Dupa care a urmat imparteala (Liiceanu – Editura Partidului, Plesu – Cultura, GDS – casa lui Nicu Ceausescu, etc). Si o duc tot asa de 18 ani.
Cine are rabdarea sa citeasca stenograma “Şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 27 decembrie 1989” (https://www.kappa.ro/news/palco/plct-201.html#a1) o sa se strice de ras. Mai ales cand va observa aceleasi si aceleasi personaje care ne polueaza spatiul public de cei aproape douj de ani promisi de Brucan pentru “stupid people” de romani.
Pe Berindei – si el membru al celebrei Comisii Tismaneanu de falsificat istoria -, ca sa va intregiti imaginea lui de politruc (e un bun “intervievator” si al comunistul de Voronin, peste Prut), pot sa-l rezum in trei puncte:
– in iunie 1989 activeaza pentru realizarea “Declaratiei de la Budapesta” a “intelectualilor” romani si maghiari, in care se prevedea autonomia Transilvaniei. Scenariul Iugoslaviei ne era pregatit nou. Am fost o nuca mai tare decat si-au inchipuit “gorbaciovistii”.
– inainte de anul electoral 2000 a aranjat in casa lui de la Paris o intalnire a lui Valeriu Stoica, fost presedinte al PNL, cu Adrian Nastase, sef al PSD, pentru a pune la cale o strategie comuna de distrugere a Conventiei Democrate si determinare a lui Emil Constantinescu sa nu mai candideze. Informatia a fost adeverita de fostul presedinte intr-un dialog cu Robert Turcescu la Realitatea TV – 100%.
– inainte de alegerile din 2004, mai precis chiar in noiembrie 2004, ii face ditamai dosarul de prezentare Guvernului PSD si “viitorului presedinte al Romaniei” – Adriaaaan Naastaseee – in Politique Internationale. Intervievati: Ion Iliescu, Adrian Nastase, Vasile Puscas, Miki Spaga, cu o “analiza” de Volodea Tismaneanu, etc. Cu Miki Spaga (Serban Mihailescu) are o relatie speciala, un reporter al Cotidianului surprinzandu-i pe cei doi impreuna cu Vladimir Tismaneanu imediat dupa alegeri. Ziarul Cotidianul (cel de-atunci) pune la zid “Dosarul francez” intocmit propagandistic de Berindei maretului PSD chiar in luna alegerilor. Ada Mesasan realizeaza o ducumentare din care reiese ca este posibil ca aparitia “Dosarului” sa fi fost stimulta de Miki Spaga in stilul sau caracteristic, dupa cum ii spune si porecla transformata in renume. Foarte interesant – din seria 1984, “prelucrarea istoriei”, apud Tismaneanu – ancheta profesionista a redactorului Cotidianului nu se mai regaseste pe net.
Sa mai adaug ca a fost repudiat de proprii sai parinti, martira Ioana Berindei si istoricul academician Dan Berindei?!
Cam asta-i povestea pe scurt. Baietii, majoritatea atei de extrema stanga camuflata in bla-bla social, “intelectualii GDS”, “flacarile democratie”, au tras tare pentru Nastase, care-i si facuse “asociatie de utilitate publica”. Cand au vazut ca nu le-a iesit figura, aproape un an au fost in degringolada, pana au reusit sa se lipeasca de bietul Basescu, prin gaselnita Comisiei de “condamnare a comunismului”.
Ca un facut, ambele procese de ieri s-au desfasurat la Judecatoria sector 1, in sala 323. Asta-i GDS-ul, de fapt, pentru Basescu si Romania: numarul 323, imediat urmator lui 322.
Sa vedeti ce distractie vine la urmatorele termene…
A, era sa uit: sunt reprezentat de Casa Tuca Zbarcea & Asociatii
COMENTARII ECONOMICE SI POLITICE Vladimir Tismaneanu in dialog cu Ion Iliescu (VLADIMIR TISMANEANU) Luni, 5 aprilie, la Facultatea de Drept a avut loc lansarea cartii Marele soc. Din finalul unui secol scurt, un dialog intre politologul Vladimir Tismaneanu si presedintele Ion Iliescu, volum aparut la Editura Enciclopedica. In deschidere, Ioan Mihailescu, rectorul Universitatii Bucuresti, a salutat aparitia acestei carti, care reprezinta nu numai o referinta memorialistica foarte atractiva pentru cititori, dar si o sursa de documentare pentru istorici; in opinia lui Ioan Scurtu, directorul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”, cartea reprezinta una dintre cele mai lucide analize asupra perioadei comuniste. Cristian Preda, decanul Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, a subliniat importanta volumului ca prima biografie politica a presedintelui Iliescu. Cartea reprezinta, in opinia sa, o discutie extrem de interesanta pentru intelegerea Partidului Comunist ca forta politica. O alta latura importanta a cartii, analizata de Cristian Preda, a fost relatia dintre Securitate si Partidul Comunist, in care aparatul de opresiune este vazut ca un instrument, si nu ca principalul vinovat. Vladimir Tismaneanu a declarat ca, in ciuda opiniilor politice diferite, domnia sa nu s-a considerat niciodata un adversar personal al lui Ion Iliescu, care este “un om al stangii democrate”. Profesorul Tismaneanu a urmarit tranzitia omului si intelectualului Iliescu, in cadrul dialogului explorand etapele de invatare politica ale presedintelui. “Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de varf a procesului democratic din Romania”, a declarat Vladimir Tismaneanu. Ca politolog, profesorul Tismaneanu a fost interesat de transformarea unui politician marxist intr-un ganditor modern, dispus sa recunoasca falimentul utopiei. Domnia sa a incheiat spunand ca dialogul cu Ion Iliescu a fost o “placere intelectuala”. Ion Iliescu a spus ca dialogul din carte s-a concentrat pe tema prabusirii sistemului comunist, trecand prin istoria comunismului, in general, si a comunismului romanesc, in special. “Comunismul nu a fost un accident in istoria umanitatii, ci are un fundament obiectiv”, a declarat Ion Iliescu. Un alt moment discutat in carte este legat de evenimentele din 13-15 iunie 1990, asupra carora cei doi interlocutori au avut pareri diferite. Presedintele Iliescu a reafirmat convingerea ca venirea minerilor in Bucuresti a reprezentat o reactie sociala la amenintarea cu haosul care domnea in acele zile. Ion Iliescu a recunoscut ca, pentru un moment, a ezitat sa accepte acest dialog, dar ca acum nu regreta ca a luat parte la acest proiect. (R.B.)
Revista “22”, organul GDS ANUL XIV (736) (13 aprilie – 19 aprilie 2004)
Dupa ce presedintele ICR, fizicianul HR Patapievici, a republicat, la nervi, in Evenimentul Zilei, un articol anti-Eminescu in care, chipurile, polemiza cu ZIUA, “stapanii adevarului” s-au trezit si l-au eliminat de pe Internet. Cercetati site-ul Evz. Nu-l veti mai gasi. Sutele de comentarii erau extrem de valoroase. Un alt articol anti-Eminescu si anti-Romania, scris de actualul consilier prezidential Cristi Preda la cererea lui Andrei Plesu, in Dilema, nu mai poate fi gasit pe serverul respectiv. Poate nu da bine la imaginea celor doi, de culturnici de serviciu. In anul 2007 fenomenul stergerii memoriei virtuale a presei romanesti s-a petrecut in cazul scrisorilor lui Andrei Plesu catre Ceausescu in care “filosoful” pupa poala dictatorului si i se confesa ca s-a alaturat Partidului inca de la 19 ani, suprimate de pe site-ul ziarului Gardianul, si cu un articol de opinie din fostul ziar ATAC, in care era demascata relatia Vantu-Patriciu si restul Retelei, finantatoare di grande a fituicilor “intelectualilor lui Basescu”. Autorul a fost, de altfel, inlaturat o data cu articolul. Colegii de la Civic Media le-au recuperat pentru dvs. Tot in EvZ, tutarul lui Patapievici, Mihaiesi, se bucura mult prea devreme de plecarea lui Rosca Stanescu, plagiindu-l pe Corneliu Vadim Tudor, in articolul intitulat doct – cum ii sta bine unui intelectual vicepresedinte al ICR – “Adio, Ciripoi!”. Mai grav e ca Mirciulica, sotul sefei Retelei SOROS in Romania (Soros Open Network), isi inchipuie ca poate da si ordine “noii conducerii ” a ziarului ZIUA. Iata ce zice aparatorul de interes al lui Basescu, dand si o lista cu cei care trebuie eliminati de la ZIUA: “Roncea, Spânu, Alexe, Damian” (si Iordache, desi nu stiu ce legaturi as avea eu cu editorialele ei isterice; mai an era pe lista neagra intocmita de Mihaies si Miruna Munteanu). Iata insa ce zicea ieri, culmea!, acelasi Mihaies, despre presedintele de azi al tarii: “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti”. “Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”. “Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”. “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! ” “Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”. “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!” Extrase din “Masca de fiere” si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu“, ale marelui intelectual din “Senatul” publicatiei lui RINGIER, EvZ – ziarul pro-Base – Mircea MIHAIES, editorialistul lui Nicolae MANOLESCU la revista Trustului ROMPETROL-KAZMUNAIGAZ “Romania literara” , scriitoras la revista lui Sorin Ovidiu VANTU “Idei in dialog” si vicepresedintele lui Horia Roman PATAPIEVICI la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian BASESCU, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale …
Articolul anti-Eminescu al lui Pataplesu aparut chiar in ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, zi in care s-a fondat si “Societatea Carpatii” din care facea parte Eminescu – suprimat de pe site-ul EvZ. (Mai si abereaza demonstrand practic ca ZIUA a avut dreptate. Probleme de logica, Gogule?)
SENATUL EVZ: Presa ca lovitura sub centura
24 Ianuarie 2008
Horia Patapievici: “De mai multe luni, ziarul „Ziua” duce o campanie de presa impotriva unui numar de intelectuali, intre care ma numar.”
Procedeele mobilizate: minciuna, calomnia, falsul, procesul de intentie, insinuarea antisemita. Tinta? Demonetizarea intelectualilor critici. In special intelectualii din Grupul pentru Dialog Social par sa ii scoata din minti pe acesti jurnalisti, care folosesc presa pentru a compromite si dezinforma. De curand, infractorii de presa de la ziarul „Ziua” au publicat, cu fotografia mea alaturi si sub semnatura mea, acest text: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana”. Acest text NU imi apartine, este inventia celor de la „Ziua”.
El reia, cu sens inversat, o formula pe care am folosit-o intr-un articol din 2003, pe care, pentru a pune la punct lucrurile, il republic mai jos. Asa cum poate oricine constata, fraza atribuita mie nu doar ca nu se regaseste in textul meu, dar nici macar nu poate fi considerata vreo parafraza a sa ori un rezumat al intelesului lui, exprimat mai liber: este inventia unor oameni care, daca ar fi sa-si justifice falsul, ar avea de ales numai intre prostie (pentru ca au inteles pe dos) si rea-credinta (pentru ca au falsificat inadins sensul).
Inactualitatea lui Eminescu in anul Caragiale
Cred ca la acest inceput de an Caragiale (1852-2002), inca inainte de a cadea iar in euforia actualitatii „lumii lui Caragiale”, ar fi momentul sa facem bilantul anului Eminescu (1850-2000). Daca e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare nationala va fi confirmata la o suta cincizeci de ani de la nastere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, intr-o tara a tuturor batjocurilor), ce s-a vazut in „anul Eminescu” e ca Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, institutional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil intepenit i-a caracterizat pe toti admiratorii sai care au produs texte, luari de pozitie ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversari care, ma tem, s-a transformat intr-o comemorare. Hotarat lucru, la o suta cincizeci de ani de la nastere, Eminescu nu mai e la moda. Pentru ca a devenit inactual? Sa fie vorba de faptul ca la noi eternitatea apartine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia starnesc deopotriva nerabdarea si plictisul? Ar fi explicatia „simpatica”.
Cum ar veni, Caragiale ramane mereu actual pentru ca suntem un popor vesel, barfitor, derizoriu si flecar, in timp ce steaua lui Eminescu e condamnata sa paleasca, deoarece, vorba lui Maiorescu, „celula nu rezista” – nici tensiunii metafizice, nici incordarii ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios si nici disciplinei institutionale.
Ma tem insa ca explicatia veritabila este alta. Eminescu nu mai e la moda deoarece nu mai „da bine”. Explicatia nu e nici abisala, nici etnopsihologica, ci banal sociologica. Daca ne gandim ca doar cu 20 de ani in urma Eminescu mai era inca „omul deplin al culturii romane” – acum notiunile insesi de „deplin” si de „cultura” au devenit suspecte din punct de vedere politic -, intelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei.
In timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am inceput sa ne jenam. Rasturnarea fata de perioada interbelica e completa. Pe atunci Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi Eminescu a devenit suspect, Caragiale este in mod eminent recept. Pentru noua tabla de valori acceptate, Caragiale a fost gasit „politic corect”, in timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din „tarile progresiste” a aratat fara dubiu ca fostul poet national al Romaniei clasice e „politic incorect”. Cum ar fi putut fi altfel?
Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi iesim azi din zodia nationalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revolutia sociologica din invatamantul superior care a avut loc dupa 1990 a adus la putere studiosi care fac alergie la auzul cuvantului canon si manifesta tendinta sa puna mana pe revolver cand aud cuvantul traditie.
Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmoderna, nu mai e prizata de intelectualii progresisti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant in Eminescu e pur german, iar azi nu se mai considera interesant decat ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanitatii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu?
Azi nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilitatii sale fara a trebui sa puna totul intre ghilimele, adica fara a face cu ochiul, fara a-si cere scuze ori fara a-l scuza, luandu-l de fapt peste picior. Intr-o epoca in care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi placut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate aparea decat ca exasperant de invechit. Or, se stie, supremul argument impotriva cuiva, azi, este sentinta „esti invechit”.
Iar cultura romana din ultimii ani, in lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este „invechit” – adica sa fie progresista. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care in cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut in afara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura romana, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decat o cultura de sincronizare. Ea inca nu isi permite sa nu fie in pas cu modele.
Articolul anti-Eminescu si anti-Romania al consilierului prezidential Cristi PREDA, ascuns ulterior pentru a i se pastra imaginea de profesoras onorabil
Cultura si cultura politica: doua observatii
1. Daca un intelectual francez ar afirma azi ca “exista un om deplin al culturii franceze”, el s-ar descalifica, indiferent daca obiectul demonstratiei sale ar fi Descartes, Balzac sau Rimbaud. n schimb, un intelectual roman se discrediteaza daca nu subscrie ideii ca exista un “om deplin al culturii romane”, pe numele sau, Mihai Eminescu. De ce lucrurile stau asa? Raspunsul este simplu: cultura romana contemporana e una a admiratiei, a elogiului si a apologiei, in vreme ce cultura franceza (ca si celelalte mari culturi) prefera critica, rasturnarea valorilor, contestarea. Aceste note ilustreaza, desigur, un stil, sau, mai exact, stilul predominant. Departe de a epuiza continutul culturilor, ele exprima totusi forma mentala sau dispozitia spirituala tipica intr-un caz si in celalalt. Cu alte cuvinte, desi cultura romana cunoaste polemica, esenta ei actuala este idolatrizarea, sanctificarea fondatorului; dimpotriva, marile culturi sunt cele in care administrarea clasicizarii este urmarea unei radicale puneri sub semnul intrebarii. Facand o regula din intangibilitatea autorilor care o ilustreaza, prima specie de cultura este lipsita de viata, ea seamana cu un depozit de muezeu sau cu un cimitir al pasiunilor stinse; cealalta specie, in care totul e analizat rational, in care nimic nu scapa contestarii, e o cultura vie, una care poate fi comparata cu un dialog nesfarsit, in care imaginatia debordeaza orice limita. De fapt, o cultura devine cu adevarat mare atunci cand realizeaza ca apologia e efemera, ca ea se pierde in mod inevitabil. Cuvintele nu trebuie sa ne insele: exista, intr-adevar, un soi de apologie consistenta. E vorba de apologia platonica. Dar aceasta a ramas o referinta a culturii occidentale nu datorita admiratiei lui Platon pentru Socrate, ci datorita criticilor aduse filosofiei adversarilor lui Socrate si datorita criticilor aduse Cetatii democratice, cea care l-a condamnat finalmente pe filosof la moarte. Atata vreme cat Eminescu va fi obiect de cult, sensibilitatea culturala romaneasca va fi una provinciala, plictisitoare si vetusta. Eminescologii o vor muzeifica, iar scolarii o vor silabisi.
2. Daca un politician francez ar marturisi ca-si datoreaza cultura politica lecturilor din Descartes, Balzac sau Rimbaud, declaratia sa ar fi privita ca un afront adus cetateanului. Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real in masura in care nici unul din cei mentionati mai sus nu e, la drept vorbind, un autor politic. Acest fapt este adeseori trecut cu vederea. E adevarat, in acelasi timp, ca istoria gandirii politice romanesti e extrem de saraca (ceea ce nu se intampla in cazul francez). Cultura politica nu se poate insa forma in lipsa unor idei tari, a unor idei politice pure. Interesul lui Caragiale sau al lui Eminescu pentru politica (atat de bine ilustrat de activitatea lor jurnalistica de la “Timpul” ) nu poate fi achivalat cu o reflectie politica. De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti. (lasam deoparte aici revendicarile complet insistente, cele care fac din Eminescu un spirit actual: e suficient sa citesti paginile dedicate de el evreilor pentru a realiza distanta enorma care il separa de lumea noastra). De fapt, toate aceste chestiuni ar putea fi transate in mod elegant, daca asemenea recuperari/revendicari ar tine seama de un element, la urma urmei, banal. n fond, epoca in care Eminescu comenteaza politica romaneasca e aproximativ epoca lui Tocqueville ( a posteritatii sale imediate) si a lui John Stuart Mill. Comparati scrierile acestor autori cu ceea ce rezulta din publicistica lui Eminescu: cu greu veti putea descoperi ceva care sa le fie comun. De ce, totusi, asistam la asemenea accidente, care nu reprezinta altceva decat o curata pierdere de timp? Un posibil raspuns ar fi urmatorul: lenea de a gandi, ignoranta sunt marcile culturii politice de la noi. n acest context, Eminescu e un personaj manipulat. Din nefericire, influenta sa a fost mare, in masura in care pamfletul eminescian a devenit gen al literaturii politice. Conservarea acestui gen e sinonima cu transformarea superficialitatii agresive intr-un fel de canon al receptarii politicului.
Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.
Cristian Preda, asistent la FSPA, Universitatea Bucuresti DILEMA VECHE – Trustul ROMPETROL – KAZMUNAIGAZ – Dinu PATRICIU
April 13th, 2008 
VR 
Vreo doi papagali scriu la HotNews tampenii pe banda. Unul e tutarul pe vesnicie al lui Tismaneanu si fosta tiitoare (la propriu) a lui Macovei (zic asa pentru ca, evident, ea e mai barbata): Tapa care face laga. Al doilea, un anonimus damboviteanus. Problema lor: ca de ce s-a luat Basescu de “Justitie” (AH!) si a indraznit sa afirme “fara probe” ca un judecator e corupt. Clar: Basescu e “cu mintile ratacite” si “pur si simplu iresponsabil”! Baietasii astia care deservesc pe sub mesele de la GDS inca nu au inteles ca Basescu cand zice ceva inseamna ca stie. Asa cum a spus-o foarte clar si despre nerusinatul “neguvernamental” Cristian Pirvulescu si sotia sa, etern “guvernamentala” sau despre “micul mafiot obraznic”, tot de la Justitie, Tudor Chiuariu (apropo, atunci nu mai era deplasat pentru ca ii convenea Monicutzei?!).
Posted in Uncategorized 
Tags: 
