Posts Tagged ‘usr’

George Calinescu: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Irina Horea a castigat concursul Roncea.ro. Stenograma adresarii lui N. Manolescu catre tovarasul N. Ceausescu: “«Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea «drepturilor» unor uzurpatori”

La Concursul nostru –  Nicolae Breban prezintă „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu” II. Roncea.ro lanseaza concursul cu premii “Ce mare istoric al literaturii romane l-a definit pe Manolescu drept «un ipochimen»?” Premiul cel mare: Stenograma discutiei dintre tovarasul N. Ceausescu si tovarasul N. Manolescu. Mentiune: Adevarata biografie a lui Nicolae Manolescu – a raspuns corect o singura cititoare a Roncea.ro, probabil o buna cunoscatoare a subiectului. Irina Horea ne-a semnalat ca marele critic literar George Calinescu (foto stanga) este cel care l-a facut pe Manolescu “un ipochimen care nu pricepe codul cultural” romanesc! Cat adevar! Cea mai buna descriere – pe viata – a falsificationistului Manolescu, vorba filosofului Constantin Barbu, in doar cateva cuvinte. Asa sa-i ramana numele! Multumim George Calinescu, multumim Irina Horea! Drept rasplata, Premiul cel mare Roncea.ro ii este conferit cititoarei noastre Irina Horea, cum laude, mai jos! Iata si citatul prin care Manolescu recunoaste ca este ipochimenul lui Calinescu:

Nicolae Manolescu: “Am fost, la rândul meu, trimis la şcoală de mai multe ori pe când eram tânăr. De exemplu, de Călinescu. Am avut două incidente cu el. Unul, când i-am comentat volumul de poezii Lauda lucrurilor, în 1963, cred. I-a displăcut, probabil, ceva (deşi, evident, îi lăudam Lauda fără rezerve) şi a reacţionat în felul lui violent. I-a scris câteva rânduri lui G. Ivaşcu, arătându-se supărat că nu mi-a cenzurat cronica din “Contemporanul”. Cum adică, se întreba el, “poetul face caz de romantism”? Expresia, destul de nefericită, era a mea. Nu ştiu ce a găsit Călinescu de reproşat ideii ca atare. Un an mai târziu, comentam ediţia a doua a Scrinului negru. Când apăruse prima, nu scriam cronică. Şi remarcam “propensiunea spre grandios” (azi aş zice înclinarea!), hiperbolele, exagerările portretistice, şarjele etc. Călinescu i-a scris din nou lui G. Ivaşcu: de data asta motivul supărării era limpede. L-a reluat într-o Cronică a optimistului, fără a mă numi… Călinescu ţinea (şi din oarece oportunism) să fie remarcat realismul din romanul său. Personajele erau cum erau istoriceşte, fără umbră de caricatură. Asta era ideea. Scrisoarea conţinea caracterizări şi mai dure. Eu eram “ipochimenul” care nu pricepe… codul cultural. Ca să vezi! Nu ştiu ce s-a ales de cele două scrisori.” (Sursa aici)

Din stenograma intalnirii lui Nicolae Ceausescu cu un grup de scriitori, 13 martie 1981

Tov. Nicolae Manolescu:

Mult stimate tovarase secretar general,

Imi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas.

Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.

Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.

Din pacate, tovarase secretar general, ne gasim aici, in fata Domniei Voastre, nu ca sa discutam cu presedintele statului si partidului probleme de fond ale literaturii romane, ceea ce ar fi fost de dorit, si ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi, ci sa discutam, din nou – eu, in ce ma priveste, vin pentru prima oara in fata dumneavoastra – aceleasi probleme, sa discutam din nou despre aceasta atmosfera care domneste in viata literara, de raporturile in cadrul scriitorimii noastre.

Suntem aici, tovarase secretar general, solicitand atentia Domniei Voastre din cauza acestor contradictii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Exista un raport care leaga aceste realitati. Spre exemplu, exista un raport mecanic, dovedind ca o literatura se poate face intr-un climat bun, dar exista si unele resentimente care la un moment dat denigreaza aceasta literatura. De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. Si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca operele unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre.

Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati. Tin la aceasta expresie, pentru ca mi se pare ca numai in acest cadru legal cultura se poate dezvolta firesc, fara a secreta aceasta otrava care poate duce la nemultumiri si ura.

(more…)

Nicolae Manolescu: Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană şi directivele tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej


„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:

«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare…».

Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fa­brici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării. (…) Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii… o laudă efortului uman eliberat. (…)

Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Elibe­rare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.

Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962


Nicolae Breban prezintă „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu” II. Roncea.ro lanseaza concursul cu premii “Ce mare istoric al literaturii romane l-a definit pe Manolescu drept «un ipochimen»?” Premiul cel mare: Stenograma discutiei dintre tovarasul N. Ceausescu si tovarasul N. Manolescu. Mentiune: Adevarata biografie a lui Nicolae Manolescu

Ruşine, dle N. Manolescu!

de Nicolae Breban

Ce-i cu prostia asta, de „agent de influenţă”, expresie lansată ca un zvon de unele dame isteroide la Paris, fiinţe „fine” care nu au publicat, decenii la rând, vreun titlu în acest mândru şi liber oraş, expresie pe care unii nătărăi, la care văd acum că te înşiri grăbit şi mata, o repetă, fără să vă treacă o clipă prin cap – de conştiinţă nu mai vorbesc! – că mândrul şi arogantul, îmbibat realmente de propria sa valoare, atâta câtă este, Breban nu poate fi instrumentul nimănui, nu poate fi instrumentul nici unei puteri. Nici în vis!

Am fost tentat, recunosc, să pun un alt titlu acestui text, cel folosit de un invitat al dtale la cenaclurile literare pe care le conduceai, un jurnalist cunoscut care semna într-un ziar de mare tiraj un text cu un titlu care suna cam aşa: „Mârşăvia lui Nicolae Manolescu”. Mi s-a părut atunci şi îmi pare şi azi prea drastică şi neadevărată titulatura ziaristului; m-am înşelat?, mă înşel?

Da, „amice”, e cam jenant cu ce te ocupi sau nu te ocupi de o bună bucată de vreme; ba, folosind de vreo două decenii revista România literară, sprijinit de amicii apropiaţi de la GDS şi de la CNSAS, ataci memoria, numele şi opera unor scriitori de vârf, condamnaţi de comuniştii stalinişti la ani grei de temniţă, terfeliţi după moartea lor, precum poetul Ion Caraion sau, mai recent, marele cărturar, cunoscut şi elogiat pe două continente, Adrian Marino. (Ca şi alţii, scriitori adevăraţi pe care nu-i mai înşir aici, unul dintre ei a murit de inimă rea, de curând, după ce a vrut, bietul, să se lege cu lanţuri de clădirea unei Uniuni care-l privea cu indiferenţă!) Ba te ascunzi la Paris într-o funcţie vag-pompoasă, din care, de aproape un deceniu, nu a răzbătut cel mai mic ecou al vreunui sprijin sau ajutor dat literaturii, culturii care te-au trimis acolo. (Mă rog, prin persoana actualului preşedinte, de care nu vă jenaţi să staţi aproape, nici dta şi nici prietenul dumitale apropiat, fosta marea speranţă a filosofiei româneşti, G.L., dar mie nu conteniţi să-mi reproşaţi că am stat lângă un alt preşedinte, N.C., căruia, voi uitaţi să amintiţi cu îndârjire, eu i-am dat cea mai usturătoare palmă în coloanele celui mai mare ziar francez, Le Monde!)

Mai nou, dintr-un critic sever şi inteligent, fidel literaturii române şi valorilor ei, ai devenit un fel de măscărici care se preface că îi apără pe scriitori şi biata lor Uniune, înfundându-i şi pe unii şi pe alţii tot mai adânc în mâlul unei indiferenţe generale şi în valurile unor calomnii „isteţe”, nu rareori insolente, rezultatul fiind acela că niciodată de aproape un secol de când există Uniunea noastră prestigiul şi importanţa scriitorului român nu au fost mai coborâte în societatea românească. Nici măcar sub comunişti! Poate altădată, voi scrie şi despre aceasta, când voi avea timp şi voi considera necesar – deoarece, dvs., criticii literari, comentatorii, aplicaţi sau nu ai acelor texte semnate de adevăraţii creatori, imitându-i pe unii confraţi francezi, la fel de limbuţi şi de înfumuraţi, aţi uitat raporturile reale între creaţie şi receptare! – de data aceasta, mă voi ocupa doar de editorialul dtale din nr. 16 al R.L. şi de ecourile ultimei şedinţe de consiliu al USR care mi-au parvenit, aici, unde mă aflu, încă departe de capitală.

(more…)

CNSAS trebuie sa raspunda: 70 de scriitori, profesori si jurnalisti cer dreptate in Cazul Cezar Ivanescu vs incompatibilul Mircea Dinescu. Petitie catre seful Ordinului Steaua Romaniei, Traian Basescu, Parlament, CNSAS si USR

SCRISOARE DESCHISĂ – CAZUL CEZAR IVĂNESCU

Domnului Preşedinte al României Traian Băsescu
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România

La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.

Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.

Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei (dar si CNSAS).

În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.

O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivănescu, o nebuloasă pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.Urgenţa unei clarificări autorizate a cazului Cezar Ivănescu, validată prin prezentarea şi publicarea documentelor doveditoare, este cu atât mai mare cu cât culpa celor implicaţi în colportarea falsei ştiri a avut urmări de o gravitate extremă: pe fondul traumei provocate de compromiterea sa publică, al tensiunii în care a trăit în ultimele luni în încercarea disperată de a-şi demonstra nevinovăţia, starea de sănătate a poetului s-a înrăutăţit dramatic, pentru ca, în cele din urmă, el să se stingă răpus de o acută suferinţă cardiacă.
(more…)

Uniunea Scriitorilor si-a pierdut azi sediul, Casa Monteoru. Scriitorii se intreaba: “Va fi exclus din USR preşedintele Nicolae Manolescu pentru prejudiciile aduse USR?”

Mediafax anunta ca Tribunalul Bucureşti a decis azi ca sediul din Calea Victoriei – Casa Monteoru a Uniunii Scriitorilor din România (USR) să fie restituit în natură moştenitorilor familiei Monteoru, care acuză Uniunea că a lăsat clădirea să se degradeze. Scandalul, care s-a lasat cu amenintari si insulte in sanul USR, a fost prezentat pe larg pe acest blog, in premiera pentru “presa crizata”. Ridicol, Uniunea tocmai isi alesese noua sigla, cea de mai sus :). Scriitorii, si nu numai, il acuza pe presedintele Uniunii, Nicolae Manolescu, “intelectualul Gold” (care mai are vreo alte sapte functii, inclusiv pe aceea de ambasador la sediul UNESCO de la Paris), ca nu a reprezentat interesele institutiei nici macar in instanta. Sa fi fost toata tarasenia derulata sub nasul conducerii USR chiar fara ca aceasta sa nu fi stiut nimic? Scriitorii au cuvantul:

Liviu Ioan Stoiciu: Aţi citit bine în titlu: ne aflăm în această situaţie acum, deşi pare a fi de necrezut, un joc. Conform noului Statut al Uniunii Scriitorilor din România (întocmit chiar de preşedintele USR, Nicolae Manolescu), cei ce aduc prejudicii materiale şi morale USR pot fi excluşi din USR. Suntem în această situaţie inadmisibilă, repet: dacă se pierde sediul actual al USR din Casa Monteoru, din Calea Victoriei 115, preşedintele Nicolae Manolescu (şi echipa sa de conducere) poate fi acuzat nu numai de indolenţă, indiferenţă şi iresponsabilitate, la nivel publicistic-moral, ci şi de faptul că a adus prejudicii materiale USR şi, conform noului statut al USR, poate fi exclus din USR de către Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, inventată chiar de actuala conducere!

În Săptămâna financiară, un ziarist incomod, care se respectă, Miron Manega, demontează declaraţiile preşedintelui Manolescu, că n-a ştiut nimic până anul acesta de afacerea imobiliară legată de Casa Monteoru şi de procesele ei „secrete” de restituire (procese reluate după ce a fost anulat actul de donaţie, fără ştiinţa USR), şi apoi că, după ce a aflat, i s-a refuzat USR accesul la dosar. Astfel, cade scuza că nu e vinovată actuala conducerea USR de pierderea peste noapte a Casei Monteoru, sediu al USR: În cazul sediului USR, situaţia se află încă sub control, deci există şanse de păstrare a acestuia, chiar dacă proprietarul de drept este (sau a fost) Primăria Capitalei iar procesul se judecă între moştenitorii lui Lascăr Catargiu şi primar. Evoluţia în favoarea reclamanţilor este justificată de Nicolae Manolescu prin aceea că jurista Primăriei ar fi obstrucţionat accesul la dosar: “Nu numai că n-am fost înştiinţaţi, dar ni s-a refuzat de către jurista Primăriei accesul la dosar, sub cuvânt că n-avem calitate procesuală, deşi aveam folosinţa imobilului» – spune acesta, într-o declaraţie pe site-ul USR. Şeful serviciului juridic de la primăria Capitalei, George Iorgovan contracarează, spunând că dreptul la intervenţie nu poate fi obstrucţionat. “Nu-l cunosc pe acest domn – spune George Iorgovan, referindu-se la Nicolae Manolescu – şi nici nu pot contesta cele afirmate de domnia sa în legătură cu ce i-ar fi spus sau nu o juristă. Dar nici nu pot să le iau de bune dacă nu are probe în acest sens. În schimb, pot să spun cu certitudine că dreptul de a intra în proces ca intervenient nu i-l poate respinge decât instanţa. Iar instanţa nu i l-a respins, dovadă faptul că Uniunea a fost reprezentată la şedinţa din 14 aprilie». Miron Manega atrage atenţia că lipsa de transparenţă la USR (care mă obligă şi azi pe mine să scriu aici, de altfel) provoacă deja monştri. Vă invit să-i citiţi întregul articol al lui Miron Manega, dând click pe https://www.sfin.ro/articol_19517/uniunea_scriitorilor_cu_un_pas_in_strada.html. Totodată, vă pun la dispoziţie şi articolul Aurei Christi, semnificativ, legat de aceeaşi temă, dând click pe CHRISTI Aura – CASA MONTEORU (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Aura Christi va dedica, de altfel, un „dosar” al revistei lunare pe care o conduce, Contemporanul. Ideea Europeană (director Nicolae Breban), în numărul pe luna mai, scandalului Casa Monteoru, actual sediu al USR. Vă reamintesc, miercuri, 14 aprilie s-a amânat procesul, venind la bară şi avocatul USR (alături de cel al Primăriei Capitalei). Miercuri, 21 aprilie are loc ultima înfăţişare în procesul revendicării Casei Monteoru (casă de patrimoniu). Va reuşi, cu autoritatea publică pe care o are (dar de care nu profită), acum, Nicolae Manolescu să păstreze sediul USR la Casa Monteoru? Să dea Dumnezeu! Dacă nu va reuşi, va fi preşedintele USR (cu întreaga sa echipă de conducere salariată) exclus din USR pentru prejudiciile materiale şi morale aduse USR?

N-aş fi atât de intransigent, dacă n-aş descoperi, în continuare, atitudini aberante în rândul celor ce ar trebui să se simtă solidari cu cei puşi de partea adevărului, nu să justifice actuala situaţie în care e pusă USR (să rămână fără sediul din Casa Monteoru). Mă închin când descopăr că sunt înjuraţi toţi cei ce scriu despre acest caz, de parcă ei ar fi vinovaţi!

(more…)

Razboiul intelectualilor. Cum a pierdut Manolescu sediul USR, Casa Monteoru. Scenarii orwelliene la Uniunea Scriitorilor. Aura Christi: Arma GDS-istilor, profitorii sistemului si sabotorii culturii romane – „bolşevismul anticomunist”

Aura Christi: Casa Monteoru si literatura românã vie

Când mă gândesc la cei douăzeci de ani de litere, scurşi din 1990, pentru a încerca să pricep lucrurile cât mai bine, fac, în această ordine de idei, exerciţii de înţelegere în siajul iubitului de noi Sfântul Augustin. Analizez modul în care este tratată cultura, literatura română vie. Nu, nu în ţări puternice şi bogate, ţări care se respectă, cum sunt, de pildă, Franţa sau Germania, Italia sau Rusia – state democratice care au o cultură veche, sprijinită prin strategii elaborate şi urmate, în timp, ca literă de lege, o cultură bine cunoscută, bine propagată, tradusă, mediatizată de secole în lume. Mă gândesc, aşadar, cum este tratată literatura vie în ţările vecine, care au făcut parte, ca şi România, din blocul aflat în raza influenţei sovietice. Ce tablou se conturează? În Polonia, Ungaria, de pildă, literatura se află la loc de cinste, este respectată, propagată, iubită, firesc, atât în ţară, cât şi în comunitatea europeană; şi nu numai în comunitatea europeană. Scriitorul, în aceste ţări ex-socialiste, este, continuă să fie o instituţie. În ţările vecine nu e nevoie să repeţi că literatura naţională conservă, păstrează identitatea unei naţiuni, fiindcă acest adevăr este înţeles de la sine, măsurile de susţinere, protecţie şi propagare a literaturii naţionale vii fiind eficiente, exacte.

În România, însă, literatura vie este tratată, în chip incredibil, de neînţeles, cu dispreţ. Iar scriitorul român a ajuns o entitate de care se poate face abstracţie. Faţă către faţă cu organismele, instituţiile statului (şi nu neapărat ale statului), scriitorul român… nu există. Literatura română vie este rău cunoscută, rău tratată în ţara ei. Iar peste graniţă… nu există! Aceasta este trista, dramatica realitate care persistă de douăzeci de ani. Şi teamă îmi este că modul în care este sabotată sistematic literatura română în ultimii douăzeci de ani, în realitate, este expresia, semnul unui atentat la identitatea poporului român. Este o afirmaţie, se înţelege de la sine, de o gravitate extremă aceasta. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în fapt, nu mai sprijină literatura română vie. Nu de ieri. Nici de alaltăieri. Programele culturale au fost suspendate. Achiziţia de carte pentru bibliotecile judeţene, făcută pe vremuri, an de an, prin Ministerul Culturii, de asemeni. Aproape fiecare ministru al culturii, de cum este instalat – pe criterii evident politice – în fotoliul de ministru, declară cu seninătate incredibilă că este interesat exclusiv de patrimoniu, în consecinţă, accentul se pune, în timpul mandatului său, pe patrimoniu, cultura vie fiind fie dată cu brutalitate la o parte, fie identificată, nu rareori, până la caricatură, cu divertismentul, ceea ce, evident, este, iarăşi, foarte grav, astfel încurajându-se subcultura, maneliada, degradarea treptată a populaţiei, împinse încet, metodic spre analfabetizare.

Cine este vinovat de această situaţie? În primul rând, noi, scriitorii. Sau, cum susţine romancierul Nicolae Breban în volumul Trădarea criticii, apărut la Editura Ideea Europeană – cea mai incomodă carte a anului 2009 – „răul este acasă”, în lumea scriitorilor adică.

Libertatea în care a fost aruncată benefic România după Revoluţia din 1989, denigrată de majoritatea membrilor Grupului de Dialog Social, a fost un taifun. S-au clătinat destine, s-au pulverizat la jumătatea drumului promisiuni, cariere, ce păreau a fi – şi nu rareori chiar erau! – de prima mână. Criticii importanţi, aproape fără excepţii, au părăsit terenul literelor vii. „Dăruindu-le” prestigiu social, audienţă domnilor Liiceanu, Manolescu etc., M. Lovinescu şi V. Ierunca – doi excelenţi cronicari da radio, care au jucat un rol important, greu de neglijat la Radio Europa Liberă, fiind, după 1990, înscăunaţi în tronul de mari sfetnici ai naţiunii, de „mari creatori”, „mari critici”, „egali ai celor mai de seamă critici români” – M. Lovinescu şi V. Ierunca, aşadar, au transplantat, din nefericire cu succes, zâzania, dihonia din mediul exilului parizian… pe terenul românesc, semănând confuzie în lumea postdecembristă. Sub zodia confuziei, nodulii de influenţă şi putere, inclusiv financiară, pot fi dispuşi după bunul plac al unui grup (GDS), care astfel îşi consolidează hegemonia, folosind, în ultimul timp, ca armă „bolşevismul anticomunist”.

În loc să fie solidari cel puţin ca în plină dictatură, scriitorii s-au împărţit în grupuri, grupuleţe, bisericuţe, lumea literară fiind fracturată în timp pe principiul (ne)apartenenţei la partidul X sau Y, sau la Grupul de Dialog Social. Da, atotputernicul GDS, care, de facto, conduce de douăzeci de ani cultura română, având reprezentanţi în nu puţine instituţii, departamente, agenţii fie private, fie de stat, care duc, după cum se afirmă – majoritatea – o politică de sabotare sistematică a literaturii vii, a scriitorului viu, în favoarea comentatorilor înrolaţi, purtând cravate portocalii. „Bolşevismul anticomunist”, se spune, practicat asiduu de unii, nu puţini, membri ai GDS – s-a înţeles în timp – asigură subvenţii grase, prestigiu social şi – nu în ultimă instanţă – putere. Atenţie, o putere greu de neglijat în condiţiile în care membri sau simpatizanţi, susţinători influenţi ai GDS-ului se află la conducerea câtorva instituţii de prim-plan cum sunt, bunăoară, ICR, Humanitas, România literară, 22, USR etc., nu-i aşa? Disidenţii reali au fost daţi, nu o dată, cu brutalitate, la o parte.

(more…)

REVOLTA SCRIITORILOR. Dialog incredibil intre presedintele ASB, Horia Garbea, plin de amenintari, si bataioasa scriitoare Aura Christi, pe tema pierderii sediului USR

Christi şi Garbea: Uniunea Scriitorilor din Romania si-a pierdut sediul din Calea Victoriei nr. 115???

Liviu, ce se intampla cu conducerea USR?
citeste si pag. 39, revista revistelor, nr. 3 martie Contemporanul (in atach).
revista “Cultura” din 11 martie 2010, “Tradarea criticii si justitiarii calomniosi”, va urma Contemporanul nr. 4 si 5
am presentimentul ca daca nu vom fi uniti, USR va disparea.
ganduri senine,
aura christi

vestea e incredibila. am trimis-o la cativa ziaristi, poate va face cineva o ancheta. dosarele de la tribunal, oricum, sunt publice. trebuie puse fata in fata dosarul din 2005 sustinut si castigat in instanta de Uricaru (care este nevinovat; am vorbit cu cineva de la CNSAS; nu exista nici o proba ca Eugen Uricaru a fost informator) si dosarul, procesul pierdut recent de Manolescu, care sustine senin ca n-a fost informat de primaria capitalei ca ar exista vreun proces. Dar i-a cerut public presedintelui Basescu un sediu pt USR la centenarul USR! Ceea ce poate sa insemne ca stia bine merci de proces, ba mult decat atat: stia ca procesul va fi pierdut, nu-i asa? si ca USR-ul va ramane fara sediu, altfel nu ar fi cerut unul, nu-i asa? In plus, comunicarea dintre primaria capitalei si USR a fost destul de activa: primaria capitalei a sprijinit cateva programe, precum si centenarul USR.

Este o stire incredibila, absolut incredibila, desi mi-a fost confirmata de un membru al comitetului director al USR.
In chip, straniu, de neinteles, USR si-a pierdut sediul din Calea Victoriei nr. 115.
Spun “straniu”, “de neinteles”, fiindca USR a castigat in instanta, in, 2005, aceeasi cladire, e adevarat, pe cand in conducerea USR se afla Nicolae Breban si Eugen Uricaru. Dupa ce a fost castigat in instanta acel proces si, respectiv, cladirea din Calea Victoriei nr. 115, prozatorul Eugen Uricaru, fara dovezi certe, fara motive, argumente, probe sustinute, a fost “linsat public” de CNSAS, mai exact de Mircea Dinescu, la conducerea USR fiind ales N. Manolescu.
Actualul presedinte al USR se scuza din varful buzelor ca USR n-a fost anuntata de existenta procesului.
Straniu. Sa pierzi cu seninatate sediul USR, care este de mai bine de o jumatate de secol al Uniunii Scriitorilor, tine de istorie literara, un sediu in buricul Bucurestilor, care valoreaza cateva milioane de euro (intre 7 si 10 milioane de euro), in vreme ce in arhiva USR exista dovezi clare care demonstreaza ca USR este proprietarul acelei cladiri, restaurate de M. Sadoveanu si de Zaharia Stancu; organul orasanesc de partid de sub Ceausescu a confiscat abuziv cladirea, primaria capitalei lasand-o in administrarea USR. exista dovezi ca au fost indeplinite toate clauzele prevazute in actul de donatie.
nu inteleg din ce motive conduecerea USR nu intreprinde ceva concret, nu face un demers in instanta, un demers public pentru a pastra Casa Monteoru, o cladire-patrimoniu. Nu inteleg tacerea membrilor consiliului. mai exact, lipsa de reactie. nu pricep.

nu vi se pare straniu? in Rom lit. exista o relatare despre consiliului si comitetul director din martie, unde nici nu se pomeneste despre procesul pierdut si despre sediul USR, ca si cand ar fi vorba de o chestie oarecare, anodina.
cine ar putea face o ancheta, ca sa vedem despre ce anume este vorba?  un text la pag. 39, nr. 3 al revistei “Contemporanul” care ar putea sa  intereseze.
(more…)

SUBIECT BOMBA: Uniunea Scriitorilor a rămas fără sediu – Casa Monteoru! Se pare ca Manolescu si Garbea au lasat sa se piarda procesul prin neprezentare… Va prelua presa cazul? Sau prestatorii USR de la moguli il vor infunda?

Liviu Ioan Stoiciu: N-am vrut să fiu primul care aruncă piatra în balta USR, să tulbur peştii (mă refer la scriitorii muritori de rând, nu la cei cu funcţii, care nu-s aşa uşor de tulburat). Las la o parte faptul că viaţa literară de la noi bălteşte… N-am vrut să sperii eu primul membrii Uniunii Scriitorilor din România (USR). Dacă n-ar fi ieşit pe piaţa literară un nou scandal cu ameninţare de proces pentru calomnie (care poate duce şi la o excludere din USR, că aşa scrie în noul statut), aş fi amânat ceea ce voi scrie acum, aici. Anume, că USR a rămas fără sediu! Stupefacţia celor ce nu ştiu asta încă, dar au aflat acum, am încercat-o eu la ultima şedinţă a Consiliului USR, din 12 martie 2010. Când preşedintele USR, N. Manolescu a anunţat că situaţia juridică a actualului sediu al USR („Casa Monteoru”, din Calea Victoriei 115) a fost tranşată în tribunal, clădirea („Casa Monteoru”) fiind adjudecată de moştenitorii celebrului Grigore Monteoru, mare proprietar funciar (cel cu moşiile de la Sărata Monteoru-Buzău). Ea e revendicată din anii 2000… N. Manolescu a anunţat senin că a aflat întâmplător de procesul dus de moştenitorii Casei Monteoru cu Primăria Bucureşti (care n-a anunţat USR de soarta sediului ei) şi că moştenitorii au reuşit să anuleze „donaţia” prin Ministerul Finanţelor. „Pe noi nu ne-a întrebat nimeni nimic, s-a spus la proces că donaţia s-a făcut sub tancurile sovietice şi s-a crezut, experţii au anunţat la proces că în Casa Monteoru nu locuieşte nimeni, Primăria Bucureşti se leapădă de clădire”. Că a fost un proces incorect, o expertiză la fel. Că lucrează mafia imobiliară. Nouă ni s-a acordat, după Revoluţie, prin Primăria Bucureşti dreptul de folosinţă pe 50 de ani asupra Casei Monteoru. Când am aflat de procesul moştenitorilor Casei Monteoru şi Primărie, ţinut în secret, a continuat N. Manolescu, am făcut întâmpinare la Primărie, dar ni s-a spus că n-avem cale de atac… Noi n-avem norocul UNITER, căreia Primăria Bucureşti i-a cumpărat sediul. „Casa Monteoru e clădire de patrimoniu, e monument istoric, clădirea n-a fost confiscată de comunişti, ci donată, am rugat primarul general să pună oficiul juridic al Primăriei Bucureşti să facă o întâmpinare, a promis că o va face, dar n-a făcut nimic”. Pe 14 aprilie are loc ultima înfăţişare în proces, însă totul pare a fi pierdut. Primăria Bucureşti ar putea să ne dea în compensaţie o altă clădire reprezentativă, tot cu drept de folosinţă, dacă pierde Casa Monteoru. Dar mai mult ca sigur nu ne va da, vom păţi ce au păţit artiştii plastici, care au rămas peste noapte fără sediu, moştenitorii preluând clădirea sediului UAP cu un proces verbal fals (cu o stradă care nu exista pe vremea preluării clădirii de către comunişti), victimă a mafiei imobliare. Azi Uniunea Artiştilor Plastici a rămas pe drumuri, a pierdut definitiv sediul (un adevărat palat), Primăria Bucureşti nu i-a dat la schimb decât un apartament la bloc… Bat în lemn. Uniunea Scriitorilor nu mai poate în acest moment decât să aştepte resemnată sentinţa definitivă, să spere că procesul ar mai putea fi amânat dacă Primăria îşi revendică proprietatea asupra Casei Monteoru. Unde se va muta USR din sediul în care e bine cunoscut, din 1949 s-a mutat din clădirea ARLUS (Asociaţia Română a Legăturilor cu Uniunea Sovietică) în Casa Monteoru, după un aranjament al preşedintelui

(more…)

Civic Media prezinta: Gabriel Andreescu vs Gabriela Adamesteanu in dosarele Securitatii. Biografii in oglinda prin prisma DOCUMENTELOR CNSAS

Pe oricat de multe pozitii total opuse s-a situat, de-a lungul anilor, Asociatia Civic Media fata de cunoscutul activist anti-crestin Gabriel Andreescu (si reciproca), suntem obligati sa-i recunoastem meritele, poate singurele: cele ce tin de disidenta sa reala in perioada regimului Ceausescu. De la inceperea campaniei Voci Curate, prin care ceream deconspirarea liderilor de opinie din media si societatea civila care au colaborat cu principalele servicii de informatii comuniste din “blocul sovietic”, de la KGB la STASI si Securitate, multe ierni au trecut peste noi. Membrii asociatiei au fost luati imediat in colimatorul agentilor care si-au continuat si dupa 1989 activitatea anti-romaneasca. Unii dintre noi, mai slabi, au fost descurajati – este omeneste – altii si-au continuat lupta pentru adevar.

Intr-o astfel de situatie ne aflam astazi, cand, in urma cererii Civic Media, s-a ajuns ca deconspirarea de catre CNSAS a “sursei UM 0544” (DIE, CIE, SIE) Gabriela Adamesteanu, membra “de vaza” a GDS, sa nasca un nou atac la Civic Media dar si o vie polemica in lumea imbacsita a civililor din UM USR. Unii scriitori afirma ca aceasta “calitate”, de “sursa”, poate fi definita ca o colaborare cu serviciile secrete comuniste, ascunsa de scriitoare mai bine de doua decenii. Altii – conducerea, formata din profitori ai tuturor regimurile – sustin ca trebuie luata in considerare afirmatia CNSAS ca “nu i se poate atribui calitatea de lucrator/colaborator al Securitatii”. Deci: “nu i se poate”. La fel cum a stabilit CNSAS si pentru Sorin Rosca Stanescu.

Momentan ne abtinem de la alte comentarii si publicam aici, in premiera, Adeverinta CNSAS in ce-l priveste pe Gabriel Andreescu si, comparativ, pe cea a Gabrielei Adamesteanu, fosta colega a disidentului anti-ceausist la revista “22”, pana cand acesta a fost dat afara de la GDS in urma acuzatiilor sale ca Andrei Plesu a colaborat cu Securitatea…

Iata ca “sursa” CNSAS “colaboreaza” cu Civic Media:

(more…)

Scriitoarele Niculina Oprea si Gabriela Cretan riposteaza la amenintarea presedintelui ASB-USR, Horia Garbea, cu “muia”, excluderea si moartea din cauza “sursei” Adamesteanu

Jignita si amenintata mitocaneste, cu “muia”, excluderea si moartea, de catre presedintele Asociatiei Scriitorilor Bucuresti, badaranul Horia Garbea, poeta Niculina Oprea gaseste resursele pentru a-i intoarce obrazul derbedeului cu functie de conducere in Uniunea Scriitorilor din Romania. Prezint mai jos o replica a domniei sale preluata de pe site-ul scriitorului Liviu Ioan Stoiciu, care, la randul sau, se intreaba de unde a scos Garbea – altfel un mare admirator al “bloggerului Nastase”  (vezi foto mai jos) – povestea cu asa-zisa comisie disciplinara. De observat ca, desi acesta a atras atentia asupra ordinariei lui Garbea, pana acum nici un scriitor nu a indraznit sa-l ia la palme pe mocofan sau sa chestioneze intentia abuziva de tip comunist privind excluderea din breasla scriitorimii prin hotararea arbitrara a unei comisii (Paul Goma la fel a patit, in 1977, cand a fost eliminat din USdR a RSR. Si, ce coincidenta, inclusiv Nicolae Manolescu a votat “pentru”). Tot o doamna a literaturii contemporane, Gabriela Cretan, a trebuit sa spele onoarea scriitorilor romani, printr-o interventie la obiect, pe care o redau, de asemenea, integral. Astept in continuare o reactie normala a societatii in care traim, in special a ziaristilor de “trust”, care ezita in mod ciudat sa publice vreun rand despre acest grobianism al conducerii USR. Daca de la sefia CRP un ziarist ar fi fost amenintat similar, s-ar fi ignorat la fel subiectul? Pierit-au de tot gardienii adevarului si onoarei?

Redau cuvintele doamnelor: “Moarte mincinosilor”?

Domnul Horia Garbea face o criza de furie paroxistica la stirea despre Gabriela Adamesteanu (insotita de un document CNSAS!), trimisa prin e-mail de Niculina Oprea unui grup de prieteni scriitori (printre care a avut naivitatea sa-l numere); in fond, un mesaj strict privat, nu o afirmatie adresata publicului larg, care sa maculeze, intr-un fel oarecare, imaginea USR.
Cu toate acestea, presedintele ASB, dupa ce injura fioros, isi imbraca roba de mare inchizitor si, regasindu-si glacialitatea si tonul oficial, cere excluderea poetei.

Acestea fiind faptele, eu, una, raman cu o mare nelamurire. Daca dl. Horia Garbea este atat de sensibil la acuzatiile aduse membrilor breslei (chiar in prezenta unui act oficial de natura sa suscite indreptatite interogatii), este cu atat mai dator sa ne explice seninatatea bizara si taciturnia de Buddha scufundat in Nirvana de care a fost cuprins in 2008, cand Cezar Ivanescu a devenit victima mizerabilei inscenari pusa la cale chiar de un membru USR. Si nu intr-un mail catre amici, ci prin intermediul unui post tv (Realitatea TV) si a unei agentii de stiri (NewsIn). Nici dl. Horia Garbea, aflat atunci ca si astazi intr-o pozitie de conducere, nici altcineva dintre liderii USR n-au ripostat in vreun fel fata de acest josnic atac, nici macar atunci cand calomnia, intinzandu-se cu viteza unui incendiu, a capatat proportiile necontrolabile ale unui scandal mediatic.
Lipsa de reactie a celor in drept este cu atat mai grava cu cat episodul, calificat la momentul respectiv de Cezar Ivanescu drept „o incercare de linsaj mediatic” s-a incheiat cu moartea poetului (in conditii inca neelucidate).

Acum dl. Horia Garbea declama raspicat: „Nu s-a primit inca NICIO decizie de colaborare din cele solicitate”.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova