NOI semnaturi pentru salvarea Arhivelor Nationale. Academicianul Dinu C Giurescu se alatura demersului. Apel catre Presedinte: NU promulgati Legea Maghiara de destramare a Arhivelor Romaniei! Campania continua: SEMNATI AICI

Stimate domnule Roncea,
Astazi dimineata i-am dus domnului profesor Dinu C. Giurescu „Scrisoarea Deschisa adresata domnului presedinte“ si m-a rugat sa va transmit sprijinul domniei sale in demersul dvs. Atat dansul cat si eu, Olguta Ionescu, ne alaturam acestui demers pentru stoparea dezmembrarii Arhivelor Nationale.

Noi semnaturi mai jos. Campania continua!

DOMNULUI PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU

Domnule Preşedinte,

Opinia publică responsabilă din România, de la cetăţeni simpli la cercetători ştiinţifici, istorici, scriitori, oameni de artă şi de ştiinţă, reprezentanţi ai societăţilor civice şi cultural-patriotice au luat act cu îngrijorare de recentul demers de legiferare a dezmembrării integrităţii instituţiei Arhivelor Naţionale prin votarea în Camera Deputaţilor a Parlamentului României a legii de restituire a arhivelor confesionale către creatorul lor. Este vorba de arhivele luate de la creator în perioada comunistă, încercându-se repararea unei nedreptăţi şi neţinându-se cont că de fapt se face o nedreptate şi mai mai mare faţă de cetăţean şi faţă de viitorul consolidării noastre naţionale.

Stă mărturie, în acest sens, tradiţia arhivistică românească, modul cum s-a format însăşi instituţia Arhivelor Naţionale. Astfel, când la 23 iulie 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna legea pentru concentrarea tuturor actelor “monastirilor pământene”, acte de interes public, în Arhivele Generale ale Statului, se afirma că se face aceasta pentru sigura lor conservare şi pentru folosirea lor practică, măsură deja aplicată prin legiuirea din 1841de a se aduna aceste acte ale mănăstirilor şi care au fost administrate de o “Comisiune documentală”, comisie contopită în 1862 cu Arhivele Generale ale Statului.

Aşadar, generaţia preunionistă şi cea unionistă şi-au asumat responsabilitatea faţă de viitorul şi consolidarea naţiunii lor şi nu se cunoaşte ca mănăstirile respective să fi răspuns cu duşmănie faţă de acest act de accedere a Principatelor româneşti la modernitate. Mai mult chiar, după răsturnarea lui Cuza, guvernele ulterioare, regii cei glorioşi care au realizat Independenţa şi Marea Unire nu s-au gândit să retrocedeze mănăstirilor arhivele şi nici sfintele mănăstiri româneşti nu au dat dovadă de duşmănie faţă de stat ca să le ceară înapoi, locul de depozitare şi importantul lor destin cultural şi ştiinţific era de necontestat.

Când în martie 1865 Adunarea Electivă a României vota legea pentru predarea la Arhivele Statului a arhivelor mănăstirilor aşa-zise brâncoveneşti, 99 de deputaţi au votat pentru, 8 contra şi 2 s-au abţinut. Şi prin Legea pentru organizarea Arhivelor Statului din 1925 se prevedea primirea spre păstrare în Arhivele Statului a actelor civile, bisericeşti şi militare, chiar actele de stare civilă ale Familiei Regale (nimeni nu era mai presus de interesul naţional), acte mai vechi de 30 de ani şi care nu mai erau necesare administraţiei curente a acestor autorităţi – spunea legea. Care ar fi fost, aşadar, destinul cultural şi ştiinţific al României fără aceste documente puse la dispoziţia unori mari oameni de cultură români precum Iorga, Hurmuzaki, Bogdan ş.a. ?

Domnule Preşedinte,

Soluţia dezmembrării unei instituţii de bază a statului român, cu documente de o valoare inestimabilă şi unicate, care urmează să fie dispersate în sute şi sute de centre extrem de nesigure, duce la periclitarea drepturilor cetăţeanului, mai ales că se face o discriminare între cetăţeni prin această cedare pe criterii anume, fapt care încalcă în mod clar Constituţia României.

Situaţia de acum peste o jumătate de secol, de la preluarea lor, este acum alta, sute de parohii care au creat atunci arhive pentru comunitatea lor azi nu mai există, comunităţile aparţin altui cult. Evident că nu se pot priva membrii comunităţilor respective de trecutul strămoşilor lor. Neconstituţional este şi faptul că nu s-au consultat Bisericile româneşti, specialiştii, oamenii de cultură şi întreaga societate, deoarece este vorba de o problemă majoră, de mare interes naţional.

Ne întrebăm atunci care este viitorul României fără memoria ei istorică şi culturală?

De aceea, domnule Preşedinte al României, vă solicităm să nu promulgaţi această lege şi să o returnaţi Parlamentului şi dezbaterii publice româneşti, până nu este prea târziu în declanşarea unui pas care va avea consecinţe ireparabile pentru patrimonial naţional. Constituţia României vă cere să apăraţi acest patrimoniu, care slujeşte şi va sluji mereu cetăţeanul român, fără discriminare etnică şi confesională, cultura şi ştiinţa naţională şi a Europei şi, implicit, prosperitatea şi consolidarea naţională.

Cu deosebit respect,

Organizatii:

ASTRA – Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român,
Centrul European de Studii Covasna Harghita,
Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures,
Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni,
Asociatia Civic Media,
Ziaristi Online,
Clipa Magazine,
Consiliul Mondial Roman,
Comitetul Roman American pentru Basarabia,
Consiliul Roman American,
Asociația „Societatea de Mâine”,
Asociatia “Noi Romanii”,
Grupul Independent pentru Democratie

Persoane:

Acad Dinu C Giurescu, istoric, Bucuresti
Vasile Lechintan, istoric, Cluj
Prof Gheorghe Buzatu, istoric, Iasi
Prof Nae Georgescu, scriitor, Bucuresti
Prof Theodor Codreanu, scriitor, Husi
Alexandru Moraru,istoric-arhivist si publicist roman, Chisinau
Ilarion Tiu, istoric, asis univ, Bucuresti
Aurel I Rogojan, gen brig (r), Bucuresti
Florin Budea, jurnalist, Oradea
Sorin Sotoc, jurnalist, director Spinul, Oradea
Maria Petrascu, jurnalist, Brasov
Florian Palas, jurnalist, Brasov
Victor Roncea, jurnalist, Bucuresti
Elena Andronache, programator, Bucuresti, fost organizator al protestului-maraton Piata Universitatii – Bucuresti, aprilie – iunie, 1990
Constantin Dobre, fost lider al revoltelor mineresti din Valea Jiului – Lupeni, august 1977
Dr Adrian Boeru, filosof, Bucuresti
Dr Cristian Scaiceanu, istori, Bucuresti
Dr Emilia Corbu, arheolog, Slobozia
Prof Univ Dr Petre Anghel, scriitor, Bucuresti
Mariana Gurza, scriitor, Timisoara
Daniel Focşa, istoric, Bucuresti
Dan Tanasa, roman, Sf Gheorghe – Madrid
Ioan Mugur Topolnitchi, roman, Covasna
Mihai Cantuniari, scriitor, Bucuresti
Cristina Poponete, sociolog, Belgia
Sergiu Petrovici, roman, Basarabia
Daniel Vladescu, IT, Pitesti
Marius-Bogdan Bortas , inginer, Bucuresti
Mihai Isac, jurnalist, Bucuresti
Ion Negoiaş, student, Râmnicu Sărat
Semneaza din SUA:
Dumitru Caranfil, Mihai Stan, Radu Luchian, Nicolae Dima, Valentin Tepordei, Sergiu Anca, Neculai Popa;
Stefan Cristian ARIASU, Washington DC: Ma alatur demersului si fac apel catre Presedintele Basescu sa nu promulge o lege a tradarii intereselor nationale – Legea “restituirii arhivelor confesionale catre creatorul lor”, initiata de UDMR. Ca o observatie, rog Presedintia sa depuna eforturi pentru restituirea de catre Ungaria a arhivelor Transilvaniei conform Tratatului de la Trianon si sa reclame public, neintarziat, acest lucru.

Alaturati-va acestui demers printr-un mesaj la adresa de e-mail ziaristionline@gmail.com sau semnati aici, la rubrica de comentarii, dupa modelul de mai sus

Pentru documentare:

Ziaristi Online – Apel catre Presedinte: Domnule Traian Basescu, NU promulgati Legea Maghiara de destramare a Arhivelor Nationale!

Tradarea a devenit legala. Camera Deputatilor a votat dezmembrarea Arhivelor Nationale

FAR către SRI și România. APELUL Federaţiei Arhiviştilor din România în faţa atacului UDMR: OPRIŢI DESTRĂMAREA ARHIVELOR NAŢIONALE !

Spinul.Ro despre retrocedarea arhivelor către bisericile maghiare: Complotul UDMR. Spectrul lui Tismaneanu si lista tradatorilor. In atentia SRI

Atac unguresc in Camera Deputatilor. UDMR vrea sa fure, azi, aurul Romaniei: Arhivele Nationale. Autorul tentativei: Mártón Árpád Francisc

You can leave a response, or trackback from your own site.

90 Responses to “NOI semnaturi pentru salvarea Arhivelor Nationale. Academicianul Dinu C Giurescu se alatura demersului. Apel catre Presedinte: NU promulgati Legea Maghiara de destramare a Arhivelor Romaniei! Campania continua: SEMNATI AICI”

  1. Simona Simionescu says:

    Simona Simionescu Bucuresti

  2. morosan says:

    Semnez si eu pt. martiri nostri din perioada comunista.
    Morosan Vasile

  3. baltaret gabriel says:

    Semnatura mea e valida.

  4. morosan says:

    este petitie online?
    va rog sa o publicati.

  5. anamaria says:

    Semnez:
    Ana Maria Bujenita medic.

  6. Maria Dobrescu says:

    Maria Dobrescu, jurnalista, Bucuresti

  7. monica suslanescu says:

    semnez si sper sa nu ramana doar atat-noi semnam si ei fac ce vor

  8. Lorica Mocanu says:

    Semnez

  9. Anca Demetrescu bucureşti says:

    … nu credeam că este posibil aşa ceva, aştept să mă trezesc din acest coşmar, dar mă a afund din ce în ce mai mult …în fiecare zi, în fiecare moment suntem obligaţi să ALEGEM de partea cui ne situăm … până nu demult mai existau extraopţiuni, variante, acum totul a devenit clar, indiscutabil, ireversibil … nu mai există decăt binele sau răul … cum putem alege când până la un punct par a fi acelaşi lucru, până la un punct totul era bun, normal … de unde se estompează binele şi unde începe sminteala, de unde şi până unde … căt timp mai avem … PÂNĂ CÂND …

  10. Carmen says:

    Carmen Fleancu, economist, Bucuresti

  11. Nomi Nana says:

    Nomi Nana, management sportiv, Bucuresti

  12. Madalina Andreea Fodolica says:

    Semnez petitia : Domnule Presedinte,Salvati Arhivele Romaniei!
    Madalina Andreea Fodolica ,medic

  13. Anonim says:

    @Rasputin:

    Nu este contra aflarii unui adevar ci contra celeor care prin varii tertipuri, inclusiv distrugerea sau scoaterea din circuit a documentelor, vor sa eludeze adevarul.

  14. Gheorghiu Constantin says:

    Pana cand si pentru ce ne lasam prada dusmanilor neamului?

  15. Vlad says:

    Musat Vlad-student-Ploiesti

  16. Popescu Gabriel Alexandru says:

    Popescu Gabriel Alexandru,arheolog,Bucuresti

  17. Ernest Andone says:

    SEMNEZ !
    Ernest Andone
    Bucuresti

  18. Un prieten says:

    Da, semnez.
    Ştefan Doru Dăncuş – scriitor

  19. Sa desfiintezi arhivele e ca si cum ai sterge istoria. In momentul in care semneaza asta, presedintele semneaza si condamnarea la extinctie a natiei sale.

  20. Adrian says:

    Semnez petitia : Domnule Presedinte,Salvati Arhivele Romaniei!

  21. Mihăilă Oana says:

    Mihăilă Oana, student, București

  22. Tacu Nicusor Valentin says:

    Tacu Nicusor Valentin, student, Arges

  23. Uscatu Carmen, Bacau says:

    SEMNEZ sa NU se promulge aceasta lege si sa o returnati Parlamentului si dezbaterii publice romanesti

  24. Florin, ROMAN says:

    Promulgarea legii ar fi un act de tradare.

  25. Munteanu Gelu, Bacau says:

    Semnez petitia : Domnule Presedinte, Salvati Arhivele Romaniei!

  26. Uscatu Carmen, Bacau says:

    SEMNEZ sa NU se promulge aceasta lege si ss o returnati Parlamentului si dezbaterii publice romanesti

  27. Corneliu Serediuc says:

    Semnez:
    prof. univ. (in trecut) dr. ing. Corneliu Serediuc

  28. [...] pentru Salvarea Arhivelor Nationale a fost depusa la Cotroceni. Lista semnatarilor Petitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale din mainile tradatorilor de tara a fost depusa la Cotroceni. Initiata de istorici si arhivisti sub [...]

  29. [...] presedintele Romaniei, Traian Basescu. VEZI AICI November 21st, 2011 VR No Comments » Petitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale din mainile tradatorilor de tara a fost depusa la Cotroceni. Initiata de istorici si arhivisti sub [...]

  30. [...] Petitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale din mainile tradatorilor de tara a fost depusa la Cotroceni. Initiata de istorici si arhivisti sub forma unei Scrisori Deschise catre Traian Basescu, prin care  i se cere presedintelui Romaniei sa nu promulge Legea “restituirii arhivelor confesionale catre creatorul lor”, Petitia a fost receptata cu solidaritate romaneasca de zeci de academicieni si organizatii civice si de sute de profesori universitari, scriitori, jurnalisti, activisti civici si alti romani – un adevarat Parlament al Romaniei reale. Interesant de observat ca semnatarii au aflat de acest Apel doar prin intermediul agentiei RGN Press, a portalului de stiri Ziaristi Online si a catorva bloguri civice. In mod cu totul firesc, Apelul a fost ignorat de presa “centrala”, in ciuda greutatii semnaturilor personalitatilor care s-au raliat acestui demers de interes national. Poate pentru ca profesorul Giurescu arata ca aceasta Lege, trecuta ca prin branza prin Parlament, fara nici o dezbatere stiintifica, “este în fapt încă un atac la ceea ce înseamnă statalitatea românească”? [...]

  31. Subscriu petitiei .

    Cu stima,
    Alexandru V.

  32. [...] pentru Salvarea Arhivelor Nationale ale Romaniei de atacul UDMR a fost depusa la Cotroceni. SharePetitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale din mainile tradatorilor de tara a fost depusa la Cotroceni. Initiata de istorici si arhivisti sub [...]

  33. [...] Petitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale din mainile tradatorilor de tara a fost depusa la Cotroceni. Initiata de istorici si arhivisti sub forma unei Scrisori Deschise catre Traian Basescu, prin care i se cere presedintelui Romaniei sa nu promulge Legea “restituirii arhivelor confesionale catre creatorul lor”, Petitia a fost receptata cusolidaritate romaneasca de zeci de academicieni si de organizatii civice si de sute de profesori universitari, scriitori, jurnalisti, activisti civici si alti romani – un adevarat Parlament al Romaniei reale. Interesant de observat ca semnatarii au aflat de acest Apel doar prin intermediul agentiei RGN Press, a portalului de stiri Ziaristi Online si a catorva bloguri civice. In mod cu totul firesc, Apelul a fost ignorat de presa “centrala”, in ciuda greutatii semnaturilor personalitatilor care s-au raliat acestui demers de interes national. Poate pentru ca profesorul Giurescu arata ca aceasta Lege, trecuta ca prin branza prin Parlament, fara nici o dezbatere stiintifica, “este în fapt încă un atac la ceea ce înseamnă statalitatea românească”? [...]

  34. Badea Sinziana says:

    Badea Sinziana,student,Bucuresti

  35. Dan Pienaru says:

    Dan Pienaru, inginer, USA

  36. [...] Petitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale din mainile tradatorilor de tara a fost depusa la Cotroceni. Initiata de istorici si arhivisti sub forma unei Scrisori Deschise catre Traian Basescu, prin care i se cere presedintelui Romaniei sa nu promulge Legea “restituirii arhivelor confesionale catre creatorul lor”, Petitia a fost receptata cu solidaritate romaneasca de zeci de academicieni si de organizatii civice si de sute de profesori universitari, scriitori, jurnalisti, activisti civici si alti romani – un adevarat Parlament al Romaniei reale. Interesant de observat ca semnatarii au aflat de acest Apel doar prin intermediul agentiei RGN Press, a portalului de stiri Ziaristi Online si a catorva bloguri civice. [...]

  37. Arcadie Bodale says:

    In nici o ţară europeană civilizată nu s-a solicitat şi, implicit, nu s-a iniţiat un proces de distrugere a Arhivelor Naţionale. Prin urmare, această restituire nu urmează nici un model european, ci doar ambiţiile electorale ale unor lideri politici iresponsabili. A se vedea în acest sens, faptul că arhivele multor biserici din Transilvania, Banat şi Bucovina, indiferent dacă sunt ortodoxe, greco-catolice, romano-catolice sau protestante, au fost luate cu forţa de către autorităţile de la Viena şi se găsesc în prezent în Arhivele Statului din Austria. Nici un cult nu le poate redobândi, însă le poate cerceta şi obţine copii în condiţii mult mai restrictive decât este cazul arhivelor româneşti.

  38. Rotaru Constantin says:

    Distrugerea natiunii noastre nu ar fi completa daca nu ar distruge si Arhivele Nationale ! SEMNEZ PETITIA !

  39. gheorghita elena says:

    Stiti cu totii care este imaginea Romaniei in lume….salvati Arhivele Nationale,nu distrugeti istoria,un popor fara istorie si fara trecut este un popor fara viitor.

Leave a Reply

Download Free Verizon Ringtones Online. | Thanks to Best CD Rates, Bank Deals and Bad Credit

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova