ESEU FOTO/VIDEO. Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda. 20 iunie 2013. Cant de M. Neonila, Fotografii de Cristina si Victor Roncea. GAND SI CUVANT IN MEMORIAM

Părintele Justin, ultimul Arhanghel al românismului

Când am ajuns prima oară la Petru Vodă ningea ca-n basme. Ninsoarea începuse pe măsură ce ne apropiam, prin munţi, pe drumul şerpuit şi deja îngheţat, de raiul de la poalele Ceahlăului. Fulgi imenşi coborau din ceruri peste ctitoria Părintelui Justin Pârvu închinată Sfinţilor Arhistrategi şi mucenicilor anticomunişti din temniţele bolşevice. Era vreo patru dimineaţa şi Părintele lăsase un vajnic monah, fost jandarm, acum student la Teologie, să ne întâmpine. Era o linişte de puteai să auzi neaua căzând. Admiram cu răsuflarea tăiată albul şi pacea mirifică din curtea mănăstirii. Deodată, se deschide uşa unei chilii şi izvorăşte o pală de lumină caldă, de candelă, de lumânare. Din aburul chiliei iese un bătrân cu barba albă şi părul lung, de nea, fluturându-i în aerul dimineţii o dată cu camilafca-i. O aură imensă îl inconjura şi totul era atât de clar, se petrecea chiar sub ochii noştri uimiţi. Era Moş Crăciun! Fără nici o îndoială! Peste straiele călugăreşti, avea o vestă neagră, de piele, încinsă cu o centură lată şi o cataramă lucitoare cu monograma Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nişte ochi calzi, care străluceau în lumina ce nu ştiu de unde venea; probabil chiar din privirea sa, cu care ne îmbrăţişa. “Aţi ajuns, baieţi? Voi mergeţi să vă odihniţi, eu trebuie să purced la un Sfânt Maslu!”. Era Părintele Justin, Duhovnicul Neamului, aşa cum fusese supranumit de popor, spre care ne îndreptase Părintele Ioanichie luptătorul, ştiind probabil că el va rămâne ultimul arhanghel al românismului din generaţia mărturisitoare a mucenicilor anticomunişti, generaţia care a călcat pre moarte în experimentul satanic al închisorilor bolşevice, generaţia neînfrânţilor.

Mergând spre 90 de ani, bătrânul, fost preot militar voluntar pe Frontul de Est şi deţinut politic timp de peste 16 ani pentru crezul său şi al generaţiei sale, în Mişcarea Legionară şi învierea Neamului Românesc, ne trimitea pe noi la culcare pentru a o lua pe gheţuşurile Moldovei în ajutorarea unor creştini. Sunt sigur că a mers cu o sanie mare şi frumoasă, purtat de îngerii Domnului, pentru că a ajuns cu bine înapoi, spre bucuria noastră.

Apoi, la un alt Crăciun, am mers cu viitoarea mea soţie să-i cântăm colinde la uşa aceleiaşi chilii, sub o altă ninsoare mirifică, însoţind obştea de măicuţe inimoase şi sârguincioase din Mănăstirea de la vale, Paltin-Petru Vodă, unde se afla şi azilul de bătrâni şi căminul de copii. Când s-a deschis uşa, a ieşit, cu un zâmbet radios, cel despre care, şi soţia mea, când i-a facut prima fotografie, cea de mai jos, a simţit acelaşi lucru: că era Moş Crăciun în persoană. Cu inteligenţa sa extraordinară şi harul său dumnezeiesc, Părintele a încurajat-o pe cea care a devenit, cu binecuvântarea sa, Cristina Nichituş Roncea, să înregistreze fotografic tot ceea ce ridicase din ţărână, de la ziduri la suflete, în ceea ce a considerat apoi ca fiind “Un Pateric viu!”. Ce mult ne va lipsi Părintele şi în această privinţă, a binecuvântărilor, chiar ascultărilor!, pentru surprinderea frumosului, “precum în cer, aşa şi pe pământ“… Să nu uităm şi mustrările, spre smerirea noastră…

Zilele acestea, o tânără care nu a ajuns niciodată la Petru Vodă, a exclamat privind fotografiile cu Părintele: “Parcă este Însuşi Dumnezeu… şi Moş Crăciun în acelaşi timp! Cel putin aşa mi l-am imaginat eu întotdeauna pe Dumnezeu…”. “Părintele Justin este Sfântul lui Dumnezeu pe pământ. Ni l-o lasat Dumnezeu numai ca să ni mai mângâie pe noi…”, ne spunea apăsat, cu mare credinţă şi evlavie, un ţăran poate la fel de bătrân ca Părintele, pe care l-am luat cu maşina la Mănăstire chiar în ziua care avea să devină ultima aniversare a Duhovnicului Neamului, la împlinirea a 94 de ani, pe 10 februarie 2013.

Atunci, din cauza noastră, dar practic datorită dorinţei sale foarte mari de a ne mărturisi cât mai multe, ştiind cu siguranţă ce va urma, aproape nici nu a mai reuşit să mănânce. Era ziua sa, Părintele slujise de dimineaţă şi primise sute de credincioşi, ierarhi, preoţi, monahi şi monahii, pustnici coborâţi din munţi, dar nu apucase se mănânce un colţ de pâine. Se făcuse deja aproape zece seara când ultimul pelerin i-a cântat cu toata familia sa un “Mulţi ani trăiască!” viguros şi apoi ne-am aşezat noi în genunchi, la picioarele sale, pentru a vorbi despre ce i se întâmplă Sfântului Închisorilor, Valeriu Gafencu, şi României. A fost o discuţie lungă, de două ore, din care am redat o parte la Ziaristi Online, în ceea ce avea să devină ultimul interviu ce ni l-a acordat. Şi-uite aşa, masa pregătită cu dragoste de bravele măicuţe se răcea, dar Părintele le făcea din când în când câte un semn discret să ne mai lase. Până la urmă noi am fost cei care am decis să ne întrerupem – deşi nu ne-am fi dorit-o deloc -, când ne-am dat seama că după ora 12 nu mai putea mânca aceleaşi preparate: era deja o zi de post! Şi aşa a trecut ziua Părintelui: tot trăind pentru alţii, trăind pentru noi.

Pentru cei care nu au reuşit să-l cunoască pe Părintele, dar s-au numărat printre zecile de mii de creştini care au venit să se plece la capul celui mai iubit dintre români, în zilele de după ridicarea sa spre Ceruri, şi să  îi sărute dreapta, când i-au atins cu buzele mâna caldă şi frumos mirositoare, a devenit o certitudine ceea ce ucenicii săi ştiau demult, trăindu-i minunile, zi de zi: Părintele a fost un Sfânt. Părintele este Sfânt! Nu există nici o îndoială. Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pentru neamul acesta obidit s-a văzut timp de 94 de ani, cât l-au ţinut pe Părintele pe pământ românesc, pentru a ne salva. Ceea ce înseamnă a ne mântui.

Ultima oară când l-am văzut pe Părintele a fost chiar în ziua aceea tristă în care a fost nevoit să plece de la Mănăstire, pentru a se interna şi a-şi prelungi viaţa, pentru ucenicii săi, şi suferinţa, pentru Mântuitor, întrebându-se şi întrebându-ne: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Eram în postul Paştelui, pe care ne doream să-l sărbătorim, ca şi  in alţi ani, acasă, la Petru Vodă. Părintele ţinuse să slujească şi “la vale”, la maici, şi “la deal”, la călugări. Dar şi să meargă să ţină un sfânt Maslu, undeva spre Suceava!…

Dumnezeu, prin trimişii Săi pe pământ, ne-au înlesnit să ajungem la Părintele după ce ne blocasem în cateva rânduri în ispite cotidiene şi piedici deja uzuale. Era 21 aprilie. Cu o seară înainte ne-am bucurat împreună, în chilia sa, întărindu-ne şi oferindu-ne o nouă dovadă a minunilor sale. Părintele era însă slab cum nu-l mai văzusem nicicând. Dar radios. Era atâta dragoste în el… Acum, duminică, îl aşteptam înainte de slujbă pentru a stabili “ce şi cum”, după cum ne dăduse ascultarea. Eram în holul de la căminul-spital al Mănăstirii, doar noi doi, când Părintele a ieşit, sprijinindu-se uşor de cel de-al treilea braţ al său din ultimii ani, devotatul ucenic basarabean Gurie, care îi completa pe Părintele Justinel şi pe Maica stareţă Justina. Părintele, deşi avea dureri îngrozitoare la stomac, nu se încovoia; stătea drept ca un brad. I-am sărutat dreapta şi am rămas în acest plan, îmbrăţişându-i cu mâinile şi privirea mâna expresivă, cu care binecuvântase poate milioane de români, şi uitându-mă de la nivelul meu, de jos, în sus, la Părintele, de la mână, de-a lungul dulamei simple acoperită de barba ninsă, spre ochii Părintelui. Mi-au venit imediat în minte – parca m-au lovit – versurile lui Radu Gyr: “… O, ce trist, ce înalt era Christ ! … Mâinile Lui păreau crini pe morminte,  Ochii adânci ca nişte păduri…”.

Şi-aşa ne-am despărţit de Părintele… rămânând cu El. După ce se nevoise la un Sfânt Maslu, aşa cum îl şi întâlnisem, alergând să mai  mângâie nişte trupuri frânte şi suflete chinuite, în ciuda stării sale de sănătate, acum îi urmăream îngrijorat maşina grăbindu-se cu ucenicii săi spre spital, printre brazii din raiul de la Petru Vodă.

Toată viaţa sa Părintele a salvat suflete.

Asemenea Mântuitorului în poemul lui Radu Gyr – mărturisitor creştin-ortodox care acum veghează, şi el, prin moaştele sale, aproape de căpătâiul Părintelui – Duhovnicul Neamului şi-a întins truditele oase, pe rogojinele noastre cu libărci, lăsând în urmă miros de mir şi trandafir şi vindecându-ne de bolile trupului şi sufletului. Părintele Justin se aseamană şi cu Sfântul Justin Martirul şi Filosoful – nerenunţând cu nici un preţ si sub nici un chin, în temniţele comuniste, la Adevărul revelat – dar şi cu Sfântul Nectarie Taumaturgul, mângâietorul şi binefăcătorul atât de iubit de români – cu care şi seamănă, după părerea mea, la înfăţişare.

Dar mai presus de toate, rămâne pentru noi toţi, celor cărora ni s-a făcut acest dar îngeresc de a-l cunoaşte, chemându-ne la el, Prea Cuviosul Mărturisitor Justin Luptătorul şi Biruitorul, care nu s-a împiedicat niciodată de mai marii nici unei administraţii de pe acest pământ şi de sub orice regim, totalitar-democratic, ante-comunist, comunist şi “post-comunist”, pentru a rosti Adevărul, proorocind vremurile de cumpănă ce au venit. Părintele rămâne să ne apere din ceruri, ca un adevărat Arhanghel al românismului.

Să nu uităm, niciodată, cuvintele de foc ale Sfântului lui Dumnezeu de la Petru Vodă! Şi nici avertismentul Duhovnicului: Nu vă jucaţi cu Sfinţii Închisorilor!

Dragule Părinte, iartă-ne! Prea bunule Părinte Justin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!

Victor Roncea

PS adaugat la 40 de zile de la plecarea Parintelui: Acum, la pragul Pomenirii de 40 de zile a Sfântului de la Petru Vodă, aş vrea să amintesc şi cum l-am visat pe Părintele, cât se poate de viu, într-o dimineaţă, după plecarea lui. Eram fericit că Părintele e în viaţă şi încântat de ceea ce în vis consideram că a fost un truc hazliu al Părintelui aşa că îl întrebam, fără reţineri, cum a făcut, tehnic, să iasă din mormânt. Emiteam şi ipoteze, în sinea mea: a ieşit după ce l-au pus în groapă sau înainte? În vis îmi apărea acum cât se poate de clar de ce Părintele fusese tot timpul cald, la înmormantare: de fapt, nu murise nici o clipă. Părintele era ca o floare, cu un zâmbet larg, şugubăţ cum îl ştiam, când îl chestionam asupra “trucului”. Am coborât cu Părintele de pe dealul de la cimitir, însoţindu-l vesel spre curtea Mănăstirii de „taici”. Mergând pe lângă chilia lui, înainte de a ajunge la biserică, l-am intrebat ce crede că o sa zică acum ucenicii şi toţi călugării când o să apară în mijlocul lor. Şi mi-a zis – eram deja brusc în pridvorul chiliilor de la etaj, uitându-ne de sus la curte şi la Biserică -, şi mi-a zis: “Dar crezi că o să mă vadă toţi?…”.

Vedeti toate fotografiile la Cristina Nichitus Roncea: Inmormantarea Parintelui Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda. 20 iunie 2013

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

14 Responses to “ESEU FOTO/VIDEO. Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda. 20 iunie 2013. Cant de M. Neonila, Fotografii de Cristina si Victor Roncea. GAND SI CUVANT IN MEMORIAM”

  1. […] – eseu-fotovideo-inmormantarea-parintelui-nostru-justin-parvu-sfantul-lui-dumnezeu-de-la-petru-voda-20… […]

  2. […] Cititi si Roncea.Ro: Evocare – Prea Cuviosul Marturisitor Justin Luptatorul si Biruitorul […]

  3. […] Cititi si Roncea.Ro: ESEU FOTO/VIDEO. Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda… […]

  4. […] Parintele Justin Parvu, Petru-Voda.Ro, Atitudini, Doxologia, Cristina Nichitus Roncea, Victor Roncea, Ion Simion si Facebook (de unde provin cele mai multe, din pacate fara a cunoaste autorii lor, […]

  5. […] ESEU FOTO/VIDEO. Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda… […]

  6. […] ESEU FOTO/VIDEO. Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda… […]

  7. […] Cititi si Roncea.Ro: ESEU FOTO/VIDEO. Inmormantarea Parintelui nostru Justin Parvu, Sfantul lui Dumnezeu de la Petru Voda… […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova