Titlul de Cetatean de Onoare acordat Parintelui Justin Parvu pentru martiriul sau din minele de la Baia Sprie va ramane indiferent de vociferarile unor urmasi ai comisarilor bolsevici cocotati in varful Institutului cu numele lui Elie Wiesel, un impostor al holocaustului. DOCUMENTE

Alexandru Florian, urmasul unui comisar ideologic bolsevic si o persoana cu evidente probleme mintale – cand, oare, vor fi testati psihiatric toti cei numiti in sinecuri de stat? -, a sarit, din nou, ca prostul din baie (vorba romaneasca), pentru a contesta onorarea post-mortem a unui martir al inchisorilor comuniste. Dupa agitatia bolsevica si lucratura de tip stalinist savarsita impotriva “Sfantului Inchisorilor”, Valeriu Gafencu, la Targu Ocna, de data aceasta personajul cocotat in fruntea unui institutii ce poarta numele unui impostor al holocaustului, Elie Wiesel, contestat radical de mai multi evrei la nivel international si in instantele de la Budapesta, il ataca chiar pe bunul Parinte Justin Parvu, numit de catre popor “Sfantul de la Petru Voda”si “Duhovnicul Neamului”. Plecat la Domnul si fratii sai, martirii temnitelor comuniste, pe 16 iunie, in urma unei suferinte crunte indurate cu mucenicie, Parintele Justin Parvu tocmai a primit titlul de Cetatean de Onoare post-mortem al orasului Baia Sprie, localitate unde a fost chinuit la munca fortata in minele de sare si plumb, in perioada detentiei sale de 16 ani. Distinctia i-a fost oferita in memoriam pe 23 august, cu votul in unanimitate al intregului Consiliu Local, la initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de sute de simpli romani dar si mari personalitati ale Romaniei si organizati neguvernamentele, inclusiv IPS Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramuresului si Asociatia Fostilor Detinuti Politic din Romania (vedeti toate detalii mai jos). Ce ar fi de spus, deocamdata: ca Titlul de Cetatean de Onoare acordat Parintelui Justin Parvu pentru martiriul sau din minele de la Baia Sprie va ramane indiferent de vociferarile unor neo-comisari bolsevici. De data asta, isi vor inghiti “‘indignarea”. Daca nu, le va ramane-n gat! Voi reveni. Doamne ajuta!

Gasiti aici nerozia pigmeului de la Institutul in cauza, conform unei stiri Hotnews, cat si toate datele despre conferirea distinctiei post-mortem dar si un documentar despre Parintele Justin – “S-a nascut un Sfant” -, recomandat tuturor, si celor buni si celor rai:

“Directorul general al Institutului Elie Wiesel, Alexandru Florian, isi exprima “indignarea” fata de o decizie a Consiliului Local Baia Sprie, care i-a acordat parintelui Iustin Parvu titlul de cetatean de onoare post-mortem al orasului. Institutul arata intr-o scrisoare deschisa ca Iustin Parvu a fost un negationist al Holocaustului. Bla, bla, bla, bla, bla…”

Vedeti de la Sfintii-Inchisorilor.Info: In Memoriam Parintele Justin Parvu (10 Februarie 1918 – 16 Iunie 2013)

Manastirea Petru Voda  si Doxologia – portalul media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, informeaza: Părintele Justin Pârvu, cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie!

Iniţiativa GAZETEI privind acordarea celor 6 titluri de cetăţean de onoare post-mortem a înregistrat prima reuşită: săptămâna trecută, proiectul de lege iniţiat de primarul Dorin Vasile Paşca a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local Baia Sprie. Părintele Justin Pârvu a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie.

Recent, GAZETA de Maramureş a propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru şase personalităţi care au trăit şi au murit pentru valorile care dau identitate Maramureşului şi Ţării: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş. Am adunat zeci de propuneri şi mesaje de susţinere.

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Maramureş, subfiliala Sighetu Marmaţiei, susţine demersul nostru, dar şi preşedintele AFDPR Octav Bjoza a anunţat că şi structura centrală a Asociaţiei susţine acest demers.

Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un duhovnic şi monah ortodox, am primit şi susţinerea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi personal a Arhiepiscopului Justinian Chira. De asemenea, susţin cererea noastră Episcopia greco-catolică de Maramureş, dar şi Asociaţia Filantropică Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de părintele Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze.

Datorită deschiderii deosebite şi susţinerii arătate de Victor Roncea şi Civic Media, demersul a devenit unul naţional, adunând susţinători importanţi din ţară şi din străinătate.

Astfel că, recent, cererea noastră, însoţită de lista de semnături de susţinere a fost depusă la Primăria Baia Sprie. Primarul Dorin Vasile Paşca a iniţiat un proiect de hotărâre care a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local Baia Sprie în şedinţa din 22 august.

Părintele Justin Pârvu a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare a oraşului Baia Sprie, care va fi conferit în 14 septembrie, când are loc slujba şi parastasul anual de la vechea intrare în colonie. Cu această ocazie vor avea loc şi o pomană, şi simpozionul „Triunghiul morţii”.

Mulţumim administraţiei din Baia Sprie, aleşilor locali şi susţinătorilor acestui demers. E un prim pas spre normalitate şi spre o ierarhie corectă a valorilor.

Ioana Lucacel si Mircea Crisan / Gazeta de Maramures

Cererea depusă la Primăria Baia Sprie

„Oraşul pe care îl conduceţi se numără printre locurile demnităţii noastre naţionale. După 1952, Baia Sprie a devenit colonie de muncă forţată pentru deţinuţii politici. Silicoza, bolile de plămâni şi de inimă au făcut ravagii. Colonia era aşezată într-o căldare înconjurată de munţii Gutinului şi reprezenta locul de muncă al celor 7-800 de condamnaţi la pedepse mari. Primii deţinuţi au fost aduşi de la Aiud. Treptat, treptat, au sosit deţinuţi pedepsiţi de la alte închisori, iar după închiderea Canalului, o parte dintre supravieţuitori au fost dirijaţi aici.

Cel mai cunoscut reprezentant al foştilor deţinuţi politici de la Baia Sprie era poate părintele Justin Pârvu, care s-a stins recent. Ca unui om care are înţelepciunea să distingă valoarea şi tăria să o aprecieze, GAZETA de Maramureş, cel mai important săptămânal din nord-vestul ţării, susţinut de o listă de organizaţii, instituţii şi persoane anexată prezentului memoriu vă propune acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem părintelui Justin Pârvu. Ultimul mare sfânt al temniţelor comuniste.

Argumentăm propunerea noastră prin următoarele:

Părintele Iustin s-a născut la data de 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, comuna Calugăreni, judeţul Neamţ. În 1936, tânărul râvnitor de doar 17 ani intră frate la Mănăstirea Durău. După numai un an, în anul 1937, merge la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, pentru a-şi continua apoi studiile la Râmnicu-Vâlcea şi Roman. În 1940, la 20 de ani, este tuns în monahism şi, peste numai doi ani, hirotonit întru preot. Devine apoi preot misionar pe Frontul de Est, în Neamţ, până la Odesa. După război, începe prigoana comunistă. În anul în care va absolvi seminarul, în 1948, va fi arestat şi condamnat la 12 ani de “închisoare politică”.

Trece prin închisorile Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, şi “reeducarea” de la Piteşti. În 1960, este condamnat la încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţă. După eliberare, ajunge să slujească în mai multe mănăstiri, iar de douăzeci de ani este preot la Mănăstirea Petru Vodă – judeţul Neamţ, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste. Părintele Justin Pârvu a continuat până la moarte lupta pentru credinţă şi adevăr prin învăţăturile sale în care caută să facă cunoscută jertfa unei generaţii.

Având convingerea că sunteţi un om care ştie că dăinuirea unei comunităţi se poate face numai prin păstrarea identităţii, valorilor şi idealurilor sale, suntem convinşi că veţi da curs propunerii nostre, discutând-o în Consiliul Local”.

Vedeti si: IPS Justinian Chira pentru Parintele Justin Parvu – Cetatean de Onoare. Demersul Gazetei de Maramures, sustinut de presedintele AFDPR, directorul INST, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia greco-catolică de Maramureş, cat si de zeci de personalitati 

Scrisoarea din partea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA,
tel.fax.3172317
Nr. 97/29.08.2013

C ă t r e
Primăria Baia Sprie
Domnului primar Dorin-Vasile Paşca
Consiliului Local

Comitetul Naţional de Conducere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), mulţumeşte pe această cale dumneavoastră şi Consiliului Local, pentru faptul de a fi declarat şi aprobat cu unanimitate de voturi ca Arhimandritul Justin Pârvu să devină cetăţean de onoare post-mortem al localităţii Baia Sprie, adică acolo unde a muncit aproape 5 ani în minele de plumb, din cei 16 ani pe care i-a “petrecut” după gratiile temniţelor comuniste.

Vă rugăm să primiţi întreaga noastră consideraţie pentru respectul şi recunoştinţa ce le purtaţi martirilor neamului românesc.

Cu aleasă preţuire,
Preşedinte,
Ing. Octav Bjoza
AFDPR

Răspunsul din partea Mănăstirii Petru Vodă

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Arhiepiscopia Iasilor

Manastirea Sfintilor Arhangheli

– Petru Voda –

Stimate Domnule Primar Dorin Vasile Paşca,

Stimaţi membri ai Consiliului Local Baia Sprie,

Decizia domniilor voastre de a acorda, cu binecuvîntată unanimitate, cetăţenia de onoare Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, fericitul întru pomenire stareţ şi ctitor al mănăstirii noastre, vă face cinstea de a vă număra printre primii edili din România care îi acordă această distincţie postumă, recunoscînd jertfa şi dragostea de Dumnezeu şi de neam a duhovnicului nostru.

Fie ca acest gest onorific să rodească în inimile tuturor generaţiilor României prezente şi viitoare dragostea de Adevăr şi de neam pentru care întreaga generaţiile a părintelui nostru stareţ s-a jertfit în vremuri de cumplită prigoană şi de mărturisire a frumuseţii sufletului Creştin din această ţară. Cu siguranţă această distincţie vă va fi răsplătită de binecuvîntarea Cuviosului Părinte Justin Pârvu din Împărăţia Cerurilor în care acum îşi odihneşte mult truditul şi mult încercatul său suflet.

Primiţi, vă rugăm, prin aceste puţine cuvinte, recunoştinţa noastră adusă consiliului local al Primăriei Baia Sprie, dimpreună cu felicitările pentru frumoasa iniţiativă, cuvenite jurnaliştilor Victor Roncea şi Asociaţiei Civic Media, susţinuţi de jurnaliştii Mircea Crişan şi Ioana Lucăcel de la Gazeta de Maramureş şi de numeroase şi importante personalităţi ale lumii creştine şi academice ale României contemporane.

Dumnezeu să vă răsplătească şi să vă binecuvinteze!

Stareţ al obştii Mănăstirii Petru Vodă,

Protosinghel Hariton Negrea

Mănăstirea Petru Vodă

Vedeti si, un articol cu peste 50.000 de accesari si circa 7000 de aprecieri pe retelele de socializare: Ultima Profetie a Parintelui Justin Parvu, pe patul mortii: “Mai sunt 12 luni!”. O evocare tulburatoare a ultimelor zile ale Duhovnicului Neamului, Sfantul Justin Romanul, de Monahia Fotini. Prorocia: “12 luni de libertate şi vine urgie”

Scrisoarea Asociatiei Civic Media

Catre: Primaria si Consiliul Local Baia Sprie
Romania, Maramures, Baia Sprie
Strada Piata Libertatii, nr. 4
Fax: +40-262-260059
primaria@baiasprie.ro

27 August 2013

Stimate Domnule Primar Dorin Vasile Paşca,

Stimati membri ai Consiliului Local Baia Sprie,

Am aflat prin intermediul Gazetei de Maramures ca Dvs sunteti primii din minunatul tinut al Maramuresului care ati dat curs demersului lor civic deosebit, privind distingerea unor mari personalitati ale Romaniei, care au suferit pentru valoarea si crezul lor in temnitele ocupatiei sovietice, prin acordarea unei mult meritate Cetatenii de Onoare post mortem.

Parintele Justin Parvu, pentru care ati votat cu o unanimitate remarcabila, act care va ramane cu siguranta inscris in istoria Romaniei, merita cu prisosinta aceasta distinctie memorabila, la fel cum si localitatea Baia Sprie se innobileaza la randul ei prin conferirea Cetateniei de Onoare unui om sfant, care s-a dus la Dumnezeu si care si-a patimit suferintele cu fruntea sus in inchisorile bolsevice in care a fost detinut timp de 16 ani si la munca fortata din subteranele minelor de plumb si sare din Baia Sprie.

Peste ani, cand se va pune in discutie ridicarea martirilor inchisorilor comuniste in randul mucenicilor si sfintilor din calendarele Bisericii Ortodoxe Romane – asa cum deja Biserica Catolica a inceput sa beatifice o serie de fosti detinuti politic din Romania – gestul Dvs va fi amintit cu cea mai aleasa consideratie. Pentru ca, asa cum spunea insusi Parintele Justin, „Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor.”

Permiteti-ne, ca sustinatori ai initiativei Gazetei de Maramures, sa va transmitem sincerele noastre omagii, felicitari si multumiri pentru actul Dvs de demnitate nationala, atat in numele Asociatiei Civic Media, cat si a istoricilor, profesorilor universitari si jurnalistilor care s-au alaturat acestui demers national, si dintre care ii amintim pe Prof. Dr. Radu Ciuceanu, fost detinut politic, Director – Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST), Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu, Președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, Dr. Radu Baltasiu, Director – Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu, Universitatea Bucuresti, Prof. Univ. Dr. Adrian Boeru, Universitatea Nationala de Arte, Prof. univ. dr. Viorica Bălteanu, Universitatea Politehnica Timișoara, Constantin Dobre, fost organizator si conducator al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977, istorici de pe ambele maluri ale Prutului, ca profesorii Vasile Lechintan, Cristian Troncota si Alexandru Moraru, cat si, mai ales, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, dl. Octav Bjoza, la care se adauga o lista lunga de personalitati, dintre care nu trebuie sa-l uitam pe distinsul Arhiepiscop al Maramuresului, Inalt Preasfintia Sa Justinian Chira, la randul sau un om al lui Dumnezeu.

Nu in ultimul rand, trebuie amintite vorbele calde la adresa Parintelui Justin Parvu, supranumit “Duhovnicul Neamului”, transmise lumii de Intai Statatorii Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhul Daniel si Mitropolitul Teofan al Moldovei si Bucovinei:

„În perioada plină de lumină dintre sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a trecut la cele veşnice Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul-ctitor al Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil de la Petru Vodă, judeţul Neamţ, şi duhovnic apreciat de numeroşii săi fii duhovniceşti. Format în atmosfera de rugăciune şi înaltă trăire spirituală a Mănăstirilor Durău şi Cernica, cunoscute vetre monahale din perioada interbelică, Părintele Justin a îndurat, cu multă credinţă, încercările temniţelor comuniste de la Văcăreşti, Jilava, Aiud şi Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credinţă în vremuri de încercare.(…) Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru obştea mănăstirii,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

“După ce a dus o viaţă înălţătoare, tulburătoare şi sfântă, părintele Justin Pârvu s-a îndreptat spre împărăţia cerurilor. Părintele a pregustat împărăţia cerurilor încă din această viaţă, dobândind-o din plin în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-a dus la Hristos, fără de care nu a conceput, din tinereţea lui până pe patul de suferinţă, să trăiască vreo clipă. A fost conştient de faptul că în Hristos trăieşte, viază şi se mişcă. S-a născut în cer, cum spuneau creştinii altă dată, după ce a fost binecuvântat de Dumnezeu să se nască întru împărăţia cerurilor încă din această lume. S-a dus la fraţii şi surorile sale de suferinţă, care au plecat din această viaţă cu multă vreme înaintea sa. În ultimele zile ale vieţii sale, în chilia de alături, într-un moment de har, a mărturisit un testament care să fie împlinit de cei care rămân în urmă. Părintele a ţinut să ceară iertate tuturor, a menţionat persoana care să-i urmeze în funcţia de stareţ, iar la final a dorit să comunice patru lucruri poporului român. Părintele a accentuat că trebuie să fie unitate în orice situaţie, iar apoi a îndemnat la multă pocăinţă, astfel încât Dumnezeu să ne ierte de multele noastre păcate. În al treilea rând, părintele Justin a spus că în Biserică trebuie să fie ascultare, iar apoi a îndemnat la multă rugăciune”. – IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Dumnezeu sa va rasplateasca ravna si gestul deosebit facut in memoria Parintelui Justin Parvu!

Cu deosebit respect,

Victor Roncea, jurnalist

Presedinte-fondator Asociatia Civic Media

Cititi despre lansarea initiativei si vedeti o parte dintre semnatari la DEMERS NATIONAL: Cetatenie de Onoare Post-mortem pentru Parintele Justin, Monahul Nicolae Steinhardt, istoricul-martir Gheorghe Bratianu si alti detinuti politic. Civic Media sustine total initiativa Gazetei de Maramures. CITITI, SEMNATI SI DATI MAI DEPARTE! – UPDATE


S-a născut un Sfânt. Emisiunea ÎN PREMIERĂ dedicata Parintelui Justin de ZiaristiOnlineTV

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

9 Responses to “Titlul de Cetatean de Onoare acordat Parintelui Justin Parvu pentru martiriul sau din minele de la Baia Sprie va ramane indiferent de vociferarile unor urmasi ai comisarilor bolsevici cocotati in varful Institutului cu numele lui Elie Wiesel, un impostor al holocaustului. DOCUMENTE”

  1. VR says:

    Doamne ajuta!

  2. Un roman says:

    Dumnezeu va avea grija de toti si toate!
    Sa nu ne lasam!

  3. […] Titlul de Cetatean de Onoare acordat Parintelui Justin Parvu pentru martiriul sau din minele de la B… […]

  4. […] tara, vrednicul de pomenire Parinte Justin Parvu, Duhovnicul Neamului, a primit pe 22 august Cetatenia de Onoare a orasului Baia Sprie, locul unde a “petrecut” cinci ani din cei 12 ani de condamnare politica, prelungiti cu […]

  5. […] tara, vrednicul de pomenire Parinte Justin Parvu, Duhovnicul Neamului, a primit pe 22 august Cetatenia de Onoare a orasului Baia Sprie, locul unde a “petrecut” cinci ani din cei 12 ani de condamnare politica, prelungiti cu […]

  6. […] tara, vrednicul de pomenire Parinte Justin Parvu, Duhovnicul Neamului, a primit pe 22 august Cetatenia de Onoare a orasului Baia Sprie, locul unde a “petrecut” cinci ani din cei 12 ani de condamnare politica, prelungiti cu inca […]

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova