O alăturare de nume ciudată? Nici pe departe! Haideţi să developăm filmul:
Monica Macovei, personaj para-politic convertit de la comunism la greco-catolicism, a ieşit azi la Timişoara şi a decretat că religia trebuie eliminată din şcoli. Şi înlocuită cu “Istoria religiilor” 1. Pentru cei care-i cunosc activitate de peste doua decenii nu-i nici o mirare. Doamna Macovei aka Mandela de Dâmboviţa este şi membră de onoare şi fondatoare a asociaţiei homosexualilor din România 2. Conform propagandei Accept de pe Wikipedia, fără ea şi Traian Băsescu poate nu am fi avut azi exhibiţionismul anual al homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor de pe străzile Bucureştiului 3.
Doamna Macovei este susţinută, cu ardoare, am putea spune, de Gabriel Liiceanu, colegul ei de GDS 4. Domnul Gabriel Liiceanu s-a exprimat similar privind religia cu doamna Monica Macovei, la o relativ recentă “dezbatere” de la GDS, în fapt o punere la zid publică a Bisericii Ortodoxe Române, executată în cel mai pur stil stalinist anticreştin 5.
Tovarăşul domnului Liiceanu, Andrei Pleşu, care s-a evidenţiat la rândul său şi ca un apărător al homosexualilor, trivializând în stil elevat miştocăresc credinţa ortodoxă 6, are aceeasi părere cu Monica Macovei şi Gabriel Liiceanu, militând mai pe faţă mai pe din dos pentru înlocuirea orelor de religie cu o nouă materie, de “Istoria religiilor” 7.
Domnul Andrei Pleşu este, de altfel, “director-fondator” al unui fantomatic Institut de Istorie al Religiilor 8, creat prin trafic de influenţă perfectat de Andrei Oişteanu, nepotul lui Leonte Răutu 9, la Traian Băsescu şi Emil Boc, cel din urmă solicitând Academiei să îl plaseze sub umbrela sa, oferind şi o filă de buget pentru a reteza obiecţiile întemeiate ale forului academicienilor. Acesta este cadrul “academic” care va da “linile directoare” ale cursului şi manualului de “Istorie a religiilor” de care vorbeşte doamna Mandela Macovei.
Mergem mai departe?
Doamna Macovei s-a bucurat încă de dinainte de a închide gura, în timp ce-şi anunţa candidatura la prezidenţiale, de “sprijinul neprecupeţit” al aşa zisului Partid “Noua Republică” al lui Mihai Neamţu, emulul lui Andrei Pleşu, totodată coordonator al volumului omagial “In Honorem Andrei Pleşu” 10. De altfel, domnişorul Mihai Neamţu este şi fost bursier al Colegiului “Noua Europă”, unde stă drept rector Andrei Pleşu 11. Prin guriţa lui Neamţu, formaţiunea de lift a fost “primul partid care susţine candidatura Monicăi Macovei” 12.
Mihai Neamţu a fost susţinut la alegerile europarlamentare, cu elan proletar am putea spune, de un băiat agitat din Bacău 13, despre care n-am mai scris demult nimic având în vedere dimensiunile lui liliputainesti, pe numele lui Claudiu Târziu, fratele mai cunoscutului ziarist Tiberiu Lovin. În ciuda acestui sprijin preţios – care se pretindea a fi dintr-o zonă “creştină”, “ortodoxa”, “de dreapta”, dar care ţintea de fapt fragmentarea acestui electorat şi erodarea unui candidat susţinut de familiile tradiţionale româneşti 14 – dar şi a votului asigurat de membrii cultului penticostal prin primarul Aradului, Gheorghe Falcă 15, o rudă a lui Mihai Neamţu, Partidul “Noua Republică”, lansat cu fast de Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu 16, a reuşit să ia fabulosul scor de 0,27%.
Mihai Neamţu a fost colaborator al fostei publicaţii sporadice a lui Claudiu Târziu, revista “Rost”, fiind lansat în spaţiu la “Puncte cardinale” 17, defuncta gazetă condusă de şeful lui Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu, pe numele său adevărat Crivăţ Vasile Adolf Marian. Despre Răzvan Codrescu, domnul Andrei Pleşu a afirmat că este singurul partener de dialog din zona “dreptei” extreme cu care ar putea întreţine o conversaţie. Atât Răzvan Codrescu cât şi Claudiu Târziu s-au evidenţiat prin adularea intelectuanalilor “Dilemei Vechi”, în frunte cu Horia Roman Patapievici 18. Pe linia “Dilemei” lui Pleşu, cei doi Pat şi Pataşon autoproclamaţi drept “nationalişti creştini rezonabili” l-au denigrat, şi ei, pe Eminescu, după cum i-a dus mintea şi sufletul atrofiat: atacându-i credinţa. 19.
Ca să închidem cercul new-age-iştilor de tip “Formula As”, organul angajator al lui Claudiu Târziu, conchidem prin a afirma ceea ce se ştie, şi anume că Claudiu Târziu s-a remarcat atât prin susţinerea susţinătorului anticreştinei Monica Macovei, recte Mihai Neamţu, cât şi, în egală măsură şi mai mult decât atât, a domnului Dan Puric 20, îndrăgitul (am scris bine?) “mim al ortodoxiei”, despre care nu are rost să mai adaug nimic, cazul său de fost informator nemărturist al Securităţii fiind destul de cunoscut 21.
Domnul Dan Puric, care – o spun cu toată sinceritatea -, trebuie iertat pentru păcatele tinereţii, este un actor pe care l-am respectat, mai ales că provenea din acelaşi mediu ca şi mine. În plus, mulţi dintre tinerii cu care lucra îmi erau prieteni, ceea ce ma făcea inerent să fiu părtăş la viaţa lor de zi cu zi noapte de noapte. Desigur, nu mi-a plăcut când, înainte de manifestarea de ziua lui Eminescu pe care am organizat-o la Centrul de Geopolitică al Universităţii Bucureşti, unde a acceptat (fără a o onora apoi) invitaţia de a conferenţia, a afirmat în faţa colegilor mei de la ziarul Ziua – referitor la atacurile din zona “dreptei” la Eminescu şi credinţa sa – că Claudiu Târziu şi Răzvan Codrescu “sunt nişte idioţi patentaţi” 22. Pe atunci nu credeam acest lucru decât despre unul dintre ei… Dar ce-a fost a fost. Ziceam că conchid: Claudiu Târziu aşadar, “creştin înfocat” dar “rezonabil”, este “slugă la doi stăpâni”: Mihai Neamţu – primul susţinător din ţară al anticreştinei prohomosexuale Monica Macovei – şi la Dan Puric.
Dan Puric şi-a anunţat tot în această perioadă nu susţinerea ci apartenenţa la “mişcarea” 23 condusă de domnul Calin Georgescu, preşedintele Clubului de la Roma pe Europa 24.
Cam atât am avut de spus.
Note:
1. Monica Macovei: “Religia nu are ce căuta în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-și aleagă singur religia și dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanității, e multă cultură generală acolo”. – Pressalert; Activenews din 12.09.2014.
Ideea a fost suţinută în trecut atât de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) cât şi de funestul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, în proiectul său de “reformare” a învăţământului, unde, la punctul 3 al capitolului 17 din Legea Educaţiei, se stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” .
2. Biografie Agerpres din 29.05.2014; Articolul “Ce face Monica Macovei cand se plictiseste?” de Maria Petraşcu – Ziare.ro din 31.05.2011, care oferă şi numărul actului de înregistrare a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor Accept, disponibil la arhiva Judecătoriei Sector 2: 6727/25.10.1996
3. Propaganda Accept de pe Wikipedia: “În mai 2005, ACCEPT a organizat al doilea festival GayFest, care a inclus o paradă de mândrie (pride parade) prin străzile Bucureștiului. Deși această paradă a fost aproape blocată de primarul Bucureștiului, Adriean Videanu, festivalul a continuat, după ce Traian Băsescu și Monica Macovei au intervenit în favoarea grupării ACCEPT. În 2006, a doua paradă GayFest a avut ca temă campania pentru legalizarea uniunilor între persoane de același sex (căsătorie sau uniune civilă/parteneriat înregistrat).” Etc…
4. G. Liiceanu – “Manifest pentru Monica Macovei”, Contributors din 7.09.2014, sintetizat de Politica ta in articolul “Cum a trădat Gabriel Liiceanu nobilele idealuri ale băsismului”, în care sunt oferite citatele următoare:
- “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară…”
- “…poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului“;
De asemenea, citatul dlui Liiceanu oferit de AM Press la 22.08.2014 în articolul “Greu tupeu de fariseu. Liiceanu, şeful campaniei electorale a Monicăi Macovei”:
- “In ultimii 25 de ani exista o singura persoana in Romania care s-a ocupat de educatie si va face asta in continuare. Aceasta persoana este Monica Macovei!”
5. Vedeţi discursul anticreştin al lui G. Liiceanu, cu puternice note antiortodoxe, la Hotnews, 13.06.2014, şi suplimentul special al revistei “22” a Grupului pentru Dialog Social, “Religia în spațiul public și în învăţământul şcolar“, din 17.06.2014. Reţinem cu umor că cunoscutul filosof crede că la ortodocşi există un post de… 60 de zile. Şi acest om vrea să se ocupe de Religia în scoli…
În cadrul “dezbaterii”, moderata de subalternul lui A. Pleşu de la “Institutul de Istoria Religiilor”, Eugen Ciurtin, de confesiune incertă, şi de Andrei Oişteanu, de confesiune mozaică şi membru în conducerea aceluiaşi “Institut”, se oferă şi cheia unei “educaţii religioase cuviincioase”, printr-un citat din “maestrul” Andrei Pleşu: “Bine condusă, ea [educaţia religioasă] nu poate decât să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urât în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anestezie intelectuală te poate face să priveşti chiorâş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Biblie?”. Adică teza susţinută de Monica Macovei la Timişoara.
6. Andrei Pleşu: “Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. E la mintea cocoşului.” Extras din “Teologia „penală“”, articol apărut pe blogul filosofului de la Adevarul, 26.05.2014. Articolul a primit două replici ortodoxe de la Doxologia si Politica.
7. Cadrul “ideologic” în care se vor forma viitorii profesori de “Istoria religiilor” este asigurat tot de Andrei Pleşu, prin “primul masterat de Studii Religioase din România”. Detalii EvZ şi Roncea.Ro, 3.04.2013
8. Institutul de Istoria Religiilor, unde îi găsim pe aceiaşi membri GDS care dezbat de zor Religia în şcoli, Eugen Ciurtin, ca cercetător gradul II si pe Andrei Oişteanu ca cercetător gradul III
9. Wikipedia despre Leonte Rautu (Lev Oigenstein)
10. Despre “In Honorem Andrei Pleşu” – “Cultura admiraţiei”, Revista “22” a GDS, 21.02.2013
11. “Cercetător” (2005-2006) şi “oaspete al rectorului” (in dormitor?) (2006-2007) – Biografie romanţată pe Wikipedia
12.”Noua Republică,primul partid care susține candidatura Monicăi Macovei” – Pagina de Politică, 23.07.2014
13. “Votez. Votez PNR!”, de 24 mai 2014, pe blogul Rost şi pe blogul personal, împreună cu De ce susţin Noua Republică şi Susţin! Cine nu se resemnează, semnează!, articole pur propagandiste şi total opuse unui moment de sinceritate din 2011 al aceluiaşi autor, când afirma: “Apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun: Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. (…) În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă. În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. (…) Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. (…) Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.” Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică, 17.10.2011
,14. Postarea “De ce “Rost” nu susţine candidatura lui Iulian Capsali”, pe blogul Rost şi pe blogul Claudiu Târziu, 10.05.2014
15. Articolul “Ucenicii pocăiți. Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament”, ZiuaNews, 31.10.2012
16. Afisul Congresului “Noii Republici”, de la 23.06.2012, cu Neamtu, Ungureanu, Papahagi, Paleologu si Macovei pe post de “matroana”, prezentat de Antideontologul
17. “Deliciul impostatiei. Iulian Capsali despre Mihail Neamtu, tuterul lui Volodea Tismaneanu. Articol din 2008” – BadPolitics, 10.10.2012
18. “Falsa elegie despre Eminescu” – o corecţie la opinia lui H.R. Patapievici de Corneliu Florea, Ianuarie 2007; “Autopsia unor alegeri” – România îngenuncheatã. Mircea Platon, 11.12.2009, H.-R. Patapievici: Marxiştii merită dispreţuiţi, blogul lui Claudiu Târziu, 24.02.2009; Blogul lui Răzvan Codrescu: “Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul Politicelor cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate…), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc.” – 26.06.2009
19. Răzvan Codrescu: “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin” – “Eminescu şi creştinismul” (2009)
Profesorul Nae Georgescu răspunde acestui atac al cuplului Târziu-Codrescu la Eminescu:
“(…) Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” !
N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.” – Extras din Veghea (An II, Nr 3, 2009) şi din cartea profesorului, “Boala şi moartea lui Eminescu”.
20. https://c-tarziu.blogspot.ro/search/label/Dan%20Puric
21. “In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012 – Documentul AICI
Ulterior, potrivit Realitatea TV, au apărut şi informările: “Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”. La sfârşitul anului 1977, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”.” – “Dan Puric. Povestea unei NECOLABORĂRI cu Securitatea. Recrutat, dar nu a făcut poliţie politică” – Realitatea.net, 9.05.2013
22: Surse relativ credibile: propriile mele urechi 🙂
23. Lansarea “Mişcării “Motivaţia: Romania” – Dezvoltare, Durabilitate, Sustenabilitate” (MMRDDS), 15.08.2014 – Anomismia şi Activenews (unde puteti vedea şi afişul şi “trailerul” promo al “mişcării”)
24. Despre Călin Georgescu pe site-ul Clubului de la Roma: https://www.clubofrome.org/?p=748
Să nu uităm şi de alianţistul civic Nicolae Apolzan Manolescu care, prin editorialele pe care le semnează în “Gazeta literară”, îi înjură vărtos pe toţi cei care, din vest sau din est, nu respectă curlăndia. Editorial, adică direcţia OFICIALĂ a întregii publicaţii, ceea ce înseamnă că TOŢI CEI CE PUBLICĂ în respectiva fiţuică îşi împropriază direcţia precizată. Între aceştia semnalăm alt idol al dreptei de mucava, Sorin Lavric.
Excelenta observatia. Multumesc de aducere aminte. Din scarba insa nu am mai parcurs de ceva timp revista in cauza…
Dar pe distinsul “nationalist”, probabil tot “rezonabil”, Sorin Lavric, subaltenrul lui Liiceanu l-am urmarit pe YouTube lansandu-l pe alt nationalist, dar al altui neam, de care apartine, Lucian Boia, cu accent pe ultima silaba…
Cu ce se ocupa cei care o sustin pe “catindata”: https://macoveipresedinte.ro/posts/doina-jela-contre-tout-espoir
Aceeasi Doina Jela, alaturi de mai multi telectuali, in 2006 – https://www.salvati-icoanele.info/2006/11/20/catre-guvernul-romaniei/
Exact ce spun. Oamenii astia sunt crestini de rit personal, adica new-age-ist. Cum Macovei se pretinde greco-catolica ar trebui intrebat mitropolitul lor si chiar IPS Robu ce parere au de candidata lor. Pentru ca aceeasi biserica unita cu Roma a avut o pozitie de aparare a icoanelor si religiei in scoli.
Ia priviţi aici cine împrăştie otravă propagandistică anti-românească în lume: fiţuica “Adevărul”! Citată de o publicaţie britanică: https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/romania/11097441/Rural-Romanians-change-their-toothbrushes-once-every-10-years.html
Ce mizerabili!
Cred că se face prea mare caz de Macovei asta. Mie mi se pare o panaramă bătrână, o hipsteriţă beţivă şi obosită. Ar trebui ignorată.