Posts Tagged ‘Romania-Rusia’

Dupa eliminarea unui (s)pion, Rusia reincepe poker-ul diplomatic cu Romania, de 23 August, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov si a reocuparii Romaniei. Colonelul Kirill, Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii: “Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”. DOC. Sah sau ruleta ruseasca?

Bolnavi de simbolistica, pentru a aparea in presa chiar de 23 august, ziua (re)ocuparii Romaniei de catre URSS, in 1944, dar si a semnarii Pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), in 1939, rusii au trantit ieri prin Patriarhul Kirill un comunicat agresiv, in care se afirma ca “Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”. Pozitia Patriarhiei Moscovei vine imediat dupa ce MAE rus il admonestase cu nesimtire pe presedintele Basescu, printr-un raspuns tafnos fata de declaratia sa din 19 august, semnalata si de mine cu video aici, in care facea o referire  clara la acelasi Pact ticalos, Hitler-Stalin (Ribentropp – Molotov). Basescu declarase joia trecuta, la Iasi, ca “România are interesul ca Republica Moldova să-şi redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem”. “Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu”, a mai adaugat cu mai multe subintelesuri, presedintele Romaniei.

Afirmatia lui Basescu i-a cam stat in gat lui Filat, premierul Molovei, aflat alaturi de presedintele roman, care se zbarlise intr-o circumstanta asemanatoare la presedintele interimar de la Chisinau, Mihai Ghimpu, pe 28 iunie a.c., cand se implineau 70 de ani de la prima declansare a ocupatiei sovietice asupra Romaniei. Colac peste pupaza, Ghimpu a anuntat a doua zi dupa intalnirea de la Iasi, pe 20 august, ca va emite un decret de condamnare a Pactului Ribentropp – Molotov.

Una peste alta, totul porneste de la scandalul spionilor, scos la lumina de Moscova pe fondul referendumului pentru apropiatele alegeri prezidentiale de la Chisinau. In mod clar, Rusia si-a propus sa puna in discutie destul de apasat interesele sale geopolitice asupra Basarabiei, a Marii Negre si Gurilor Dunarii. Miza Basarabiei s-ar putea insa sa fie doar o moneda de schimb a Rusiei cu NATO, UE si SUA, pentru un subiect care se afla in negociere intre aceste parti. Declaratia Patriarhiei Ruse confirma ca nu ne asteapta nimic bun in perioada care va urma. Am trecut de la mutarea de eliminare a unui (s)pion la amenintarea unei ture. Un jucator imperial de sah ca Rusia are pregatit deja toate celalalte mutari pana la infrangerea adversarului. Suntem destul de inteligenti ca sa le evitam? Daca e poker sau sah, e inca bine. Numai ruleta ruseasca sa nu fie…

TRADUCEREA COMUNICATULUI PATRIARHIEI RUSE ÎN LIMBA ROMÂNĂ:

Sfântul Patriarh Kirill: Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii

21 august, ora 20:57

La 21 august 2010, la mănăstirea stavropighială de călugări din Solovki (insula Solovki din Marea Albă – nota traducătorului), a avut loc întâlnirea planificată între Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei Kirill cu ierarhii mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei.

La întâlnire au participat mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, preşedintelele Sectorului de Relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, episcopii Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Anatolie de Cahul şi Comrat, Petru de Hâncu, Marchel de Bălţi şi Făleşti.

“Sunt foarte bucuros, vlădica, că împreună cu episcopatul Înaltpreasfinţiei voastre sunteţi aici, pe acest pământ sfânt, – a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, salutându-l pe mitropolitul Chişinăului Vladimir. – Uneori suntem întrebaţi: “dar de ce atribuiţi Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă?” Şi eu răspund că Sfânta Rusie este o noţiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noţiune spirituală”.

“Atunci când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, noi nu simţim nici o diferenţă – în faţa lui Dumnezeu suntem un singur popor – a continuat Sfântul Vlădică. –  Anume această comuniune de valori, comuniune a orientării spirituale formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de orice graniţe politice; şi nici un fel de partide politice care ne ameninţă cu o ruprută între noi nu sunt capabile să distrugă acestă unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege ei asta, cu atât mai puţine puteri vor risipi în van”.

Ne rugăm astăzi pentru Moldova, pentru înflorirea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”, – a spus în încheiere Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.

Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii

Preluat de la Vlad Cubreacov

De ce a deschis FSB cutia cu maimute. Rusia si interesele geopolitice ale Romaniei. Azi: Transnistria. Urmeaza: Basarabia, Gurile Dunarii, Marea Neagra

Scris de George Roncea

Moscova nu crede în lacrimi, dar varsă iute câte o lacrimă oridecâte ori are ocazia să se dea victimă. Partea cu lăcrimatul s-a întåmplat ieri, după ce MAE a anunţat că va expulza un diplomat rus de la Bucureşti, în contrapartidă cu expluzarea diplomatului nostru de la Moscova pe care ruşii l-au expulzat pe motiv că le-ar fi furat cică mega-secretele militare. Expulzarea unui diplomat rus din Romåina – Anatoly Akopov, secretar I în cadrul ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti – este un gest neprietenesc, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului rus de Externe, care anunţă că îşi rezervă dreptul de a lua măsuri ca răspuns la această decizie.
MAE rus a precizat că a transmis un protest părţii romåne, „care va purta întreaga responsabilitate pentru posibilele consecinţe“. „Ne rezervăm dreptul de a lua măsuri“, se arată într-un comunicat dat publicităţii miercuri de Ministerul rus de Externe.
Anterior, MAE al României a condamnat, într-un comunicat public „încălcarea gravă“ de către autorităţile ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice prin reţinerea, luni, a unui diplomat romån acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul „complet neadecvat“ aplicat acestuia.
Ruşii pretind că, „spre deosebire de secretarul I al ambasadei romåne la Moscova, surprins în flagrant delict avånd asupra sa materiale şi echipamente de spionaj, care îi demonstrau deplin activităţile ilegale, diplomatul rus nu a fost implicat în niciun fel de activităţi care să justifice o astfel de decizie. Luate împreună, acestea înseamnă înveninarea intenţionată a atmosferei în relaţiile ruso-romåne. Am avertizat Bucureştiul asupra unor astfel de acţiuni, dar, aparent, acolo nu a prevalat bunul-simţ. Partea rusă respinge categoric o astfel de abordare distructivă, care contravine intereselor de dezvoltare a parteneriatului între ţările noastre, aşa cum îndemnăm mereu partea romånă“, adaugă Ministerul rus de Externe.
Circoteca comunicatelor va mai continua probabil, deoarece pentru ruşi este un deliciu autovictimizarea, de regulă în timp ce îşi ţin victimele cu degetele prinse în tocul uşii, eventual curentându-le în acelaşi timp prin părţile sensibile.

Miezul cazului de spionaj: Transnistria

Cazul scandalului de spionaj se complică pe măsură ce apar elemente sifonate de autorităţile ruse, din care rezultă că tema principală a afacerii de spionaj include numele Transnistriei, zonă a Moldovei aflată sub control total rusesc, datorită intereselor militare ale Moscovei. Se aruncă astfel în horă, în contextul alegerilor din toamnă de la Chişinău, tema Moldovei, unde politica, datorită implicării Rusiei, devine geopolitică.
Redacţia „Curentul“ se află deja în posesia unor date militare dintre cele căutate probabil de James Bond-ul nostru dâmboviţean şi, întrucât nu suntem strategi militari şi nici cadre SIE, le oferim publicului larg, inclusiv vecinilor noştri de peste drum de redacţie, din strada Columbelor. Ruşii au spus că diplomatul romån Gabriel Grecu, suspectat de spionaj de autorităţile Federaţiei Ruse, colecta informaţiii compromiţătoare despre liderii formaţiunii separatiste din stånga Nistrului.
Potrivit Serviciului Federal de Securitate (FSB), predecesorul lui Gabriel Grecu, Dinu Pistolea, avea aceleaşi preocupări – adunarea informaţiilor despre unităţile militare ruse din Transnistria şi despre conducerea şi politicienii separatişti. Odată cu expirarea mandatului, Dinu Pistolea a plecat în Romånia şi i-a transmis „afacerile“ succesorului Gabriel Grecu, în 2008.
Însă datele respective le aveam şi noi, fără a fi încă arestaţi de FSB. Poate era mai bine pentru vecinii noştri de la SIE decât să-l sacrifice pe Grecu pentru a obţine aceste informaţii să traverseze strada şi să ni le ceară fără multe fasoane.

Conducerea Transnistriei – în exclusivitate formată din cetăţeni ruşi
(more…)

SCANDAL. SUA intreaba: are SIE o “cartita” la varf? Ce zic securistii americani de la Agentia privata Stratfor despre confruntarea dintre securistii rusi de la FSB si romanii de la SIE in “Afacerea Grecu – Akopov”. Geopolitica Romaniei

Sinteza in romana si analiza integrala in original, mai jos

Reţinerea unui diplomat român la Moscova pentru spionaj arată rolul durabil jucat de serviciile de informaţii din statele est-europene în urmărirea intereselor lor de politică externă, în condiţiile creşterii competiţiei în regiune între Occident şi Rusia, comentează agenţia americana de analiză si informatii STRATFOR.

Sinteza Mediafax: Gabriel Grecu, secretar I la ambasada României de la Moscova, a fost reţinut la 16 august pentru spionaj şi declarat persona non grata, determinând autorităţile de la Bucureşti să expulzeze, la rândul lor, un diplomat rus. Presupusul ofiţer român de informaţii a fost deconspirat de una din sursele sale din Rusia şi, deşi există informaţii contradictorii privind capturarea sa, datele căutate de acesta erau în acord cu interesele geopolitice ale României, precizează STRATFOR.

Înainte de arestarea sa, Grecu ar fi cerut sursei sale din Rusia să îi ofere informaţii militare privind Republica Moldova, regiunea separatistă Transnistria şi oblasturile ucrainene Cernăuţi şi Odesa, ele reprezentând priorităţi ale serviciilor de informaţii române, care se tem de creşterea influenţei ruse în regiune. Aşezarea Republicii Moldova între Munţii Carpaţi şi Marea Neagră face din această ţară un teren “strategic” de disputare a puterii, fie că este vorba despre Rusia, care încearcă că îşi sporească influenţa în Balcani, fie că este vorba despre România, putere europeană, care “îşi proiectează influenţa în teritoriul rus”, potrivit STRATFOR. (Nota mea: Sinteza Mediafax lasa de dorit. Aplicarea ghilimelelor doar asupra cuvantului strategic da o cu totul alta conotatie. In original: Moldova’s location in between the Carpathian Mountains and the Black Sea (historically referred to as the Bessarabian Gap) makes it a strategic battleground for power projection, whether that means Russia attempting to gain a foothold in the Balkans or a European power, such as Romania, projecting its influence into the Russian heartland.)

De asemenea, informaţiile despre Ucraina sunt deosebit de valoroase, în condiţiile în care Rusia şi Ucraina au emis recent o declaraţie comună în care anunţă că vor coopera în vederea soluţionării problemei transnistrene. În replică, potrivit STRATFOR, preşedintele român Traian Băsescu declarase recent că Bucureştiul se va folosi de comunităţile de români din vestul Ucrainei pentru a face presiuni asupra Kievului, în legătură cu conflictul transnistrean.

Potrivit agenţiei de analiză, este posibil ca raportul FSB referitor la deconspirarea lui Grecu de către contactul său rus să ascundă de fapt adevăratele surse şi metode folosite de ruşi pentru a-l identifica pe român, cum ar fi o sursă umană sau interceptarea. De asemenea, această poveste ar putea acoperi un agent rus infiltrat în cadrul serviciilor de informaţii române, care ar fi alertat Moscova în legătură cu activităţile presupusului spion român. Este posibil şi ca sursa din Rusia a lui Grecu să fi reprezentat de fapt o modalitate a Moscovei de a prinde în capcană ofiţeri români sub acoperire.

Având în vedere istoria României, de fost satelit sovietic, agenţii români de spionaj au fost antrenaţi de KGB, iar serviciile ruse de informaţii au surse infiltrate adânc în interiorul multor agenţii de spionaj est-europene, inclusiv din România. “Deşi mulţi români şi cetăţeni din statele învecinate se declară împotriva ruşilor, mulţi au cooperat strâns cu sovieticii în timpul Războiului Rece şi după această perioadă, iar aceste relaţii implică faptul că există localnici mai mult decât suficienţi, dispuşi să servească interesele Moscovei”, apreciază STRATFOR.

Aceste arestări şi expulzări reciproce de suspecţi de spionaj între Rusia şi România probabil că nu se vor opri în curând şi ar putea chiar să devină mai frecvente , în condiţiile unei intensificări a competiţiei între Occident şi Rusia pentru extinderea influenţei în Europa de Est, în special în ceea ce priveşte Republica Moldova, conchide agenţia de analiză citata de Mediafax.

STRATFOR.com August 18, 2010 |
Russia, Moldova: Spy Accusations in Context
Summary

A worker at the Romanian Embassy in Moscow was arrested Aug. 16 on espionage charges, prompting Bucharest to expel a Russian diplomat from the country. The purported Romanian intelligence officer was turned in by one of his Russian sources, and while conflicting reports have emerged on how he was caught, the information the agent sought was consistent with Romania’s geopolitical interests. This incident underscores the longtime role that intelligence and security apparatuses have played in Eastern European states’ pursuance of their foreign policy aims. As competition over the region between the West and Russia intensifies, an increase in activity of this type is likely.

Analysis

Ce bine ca mi s-au reconfirmat sursele bune: Anatoly Akopov este spionul rus expulzat de Romania. Rusii prezinta noi imagini din sediul FSB cu “spionul SIE”, tanarul Gabriel Grecu, care s-a tinut tare. VIDEO


Diplomatul rus cu rang de Secretar I la Ambasada Federatiei Ruse din Bucuresti, Anatoly Akopov, cel mai probabil agent SVR cu acoperire diplomatica, este cel declarat persona non grata si expulzat din Romania ca masura de retorsiune la retinerea si expulzarea romanului Gabriel Grecu la Moscova, acuzat de FSB ca spioneaza pentru SIE. Informatia a fost publicata azi de Mediafax, pe la 10.00, iar alte portaluri de stiri au preluat-o ulterior. Insa ea a aparut in premiera pe Roncea.ro, ieri dupa masa, confirmandu-mi-se si mie care sunt sursele mai bune pe aceasta zona. Privind expulzarea unui diplomat rus, din cei cinci  Secretari I de la Ambasada Rusiei primisem, “pe surse”, din doua zone, urmatoarele informatii, care reconfirma gradul de cunoastere al celei din urma, careia ii multumesc din nou: Potrivit surselor Roncea.ro acesta ar putea fi Kiril Ershov sau Stanislav Spal, care este insa asociat mai mult cu cadrele GRU din ambasada, si este aflat la post inca din 2006, spre deosebire de Akopov si Soshnikov, ambii acredidati la Bucuresti in 2007 sau Lukin, venit in Romania in decembrie anul trecut. Potrivit unor altor surse este vorba de Anatoly Akopov, aflat la post impreuna cu sotia, Natalia, incepand cu 27 iunie 2007.

In acelasi timp, televiziunea rusa a difuzat ieri seara noi imagini (relativ umilitoare) cu diplomatul roman Gabriel Grecu in sediul FSB. De remarcat ca tanarul s-a tinut tare. Bravo lui!

Rusii dau noi imagini cu Gabriel Grecu in sediul FSB
Încarcat de VictoRoncea. – News videos from around the world.

O stire cu mai multe sensuri: Oficial FSB: Spionul SIE Gabriel Grecu a fost arestat pe 16 APRILIE. Lui James Bond de farmacie ii placeau Jaguarurile


FSB a prezentat filmarea cu arestarea lui Gabriel Grecu
Încarcat de VictoRoncea. – Watch the latest news videos.

Scris de George Roncea

Ruşii au fost dintotdeauna mari amatori de criptologie, de şarade, pånă şi jucăria lor tradiţională, celebra matrioşkă ilustrånd un model de gåndire tipic rusesc, în care o aparenţă ascunde o altă aparenţă în care se ascunde altceva şi tot aşa.

Ieri, Rusia ne-a trimis un mesaj, unul public, care ascunde mai mult ca sigur şi alte jucărioare. Scoaterea la lumină a afacerilor de spionaj include o întreagă scenografie, este o piesă de teatru pregătită cu grijă, fiecare detaliu este meticulos gåndit. Ruşii mai ales, cu o înclinaţie specială pentru balet şi teatru, transformă o astfel de dramoletă într-un show în toată regula. Sceneta cu James Bond-ul romån arestat de FSB nu a făcut excepţie. În jocul scenic al mesajelor publice, ruşii se pare că au introdus un mesaj mai mult sau mai puţin criptic. Un mesaj clar pronunţat.

Mesajul secret al FSB-ului adresat Bucureştiului

Serghei Ignatcenko, şeful Secţiei Centrale de Comunicaţii a Serviciului Federal de Informaţii, se referă în intervenţia sa telefonică la data de 16 APRILIE, ca dată a reţinerii diplomatului Gabriel Grecu, şi nu la cea de 16 august. În cazul celor de la FSB nimic nu este întåmplător. Iar Aprilie sună complet diferit de August. De unde „scăparea“ de limbaj a ruşilor?
Filmările de filaj ale FSB-ului şi momentul reţinerii acestuia de gealaţii kaghebişti arată că arestarea diplomatului romån a avut loc acum, vara, nu în aprilie, cånd la ruşi era un frig de crăpau pietrele. Cea mai simplă variantă de interpretare ar fi că „ruşii e proşti“ şi nu ştiu nici măcar să elaboreze un simplu comunicat fără să greşească din primele rånduri tocmai esenţa mesajului, comiţånd o eroare de comunicare copilărească, specifică eventual unui crainic de la Radio Erevan.
Greu de crezut, mai ales că pentru ruşi momentul acesta are semnificaţia unei palme întoarse Vestului, nu doar Romåniei. După ce abia s-au sfårşit ecourile scandalului ruso-american de spionaj, cu un fel de Mata-Hari, atrăgătoarea Anna Chapman – care s-a încheiat cu o fabuloasă scenă de canţonetă cåntată la comun de Putin şi spionii săi readuşi la rodina, ţara mamă, că a fost introdus în scenă de ruşi, la schimb, şi un James Bond.
Dacă Anna Chapman a primit o ofertă americană de a se umple de bani recalificåndu-se în vedetă de filme porno, James Bond al nostru nu are mari perspective de recalificare, în cel mai bun caz în retailul de produse farmaceutice, dacă avem în vedere activitatea sa modestă anterioară de angajat a unei firme de produse farmaceutice cu un bilanţ mai mult decåt firav (dar cu un Jaguar X-Type in garajul din… Drumul Taberei)
Din perspectivă rusească, oricum am lua-o, pare hilară povestea de spionaj cu romånul nostru fioros care prejudicia arsenalul militar al Rusiei, trecånd printr-o puchinoasă căsuţă poştală impersonală dintr-o gară jegoasă, marile taine ale Armatei Roşii. Cel mai probabil diplomatul nostru a căzut într-o capcană întinsă de ruşi, metodă de vånătoare specifică ruşilor. Iar referinţa la luna Aprilie are tålcul ei.

Capcane ruseşti

(more…)

De ce a fost arestat rezidentul SIE din ambasada Romaniei de la Moscova. Gabriel Grecu este pe post de porumbel voiajor. Care este, oare, mesajul FSB/KGB? Ce zice presa straina. VIDEO: FSB a prezentat filmarea cu arestarea romanului


FSB a prezentat filmarea cu arestarea lui Gabriel Grecu

Situatia e simpla: ofiterul cu acoperire diplomatica dintr-o ambasada este intotdeauna cunoscut de serviciul de contraspionaj al tarii gazda. Iar cand este arestat si expulzat vrei sa dai un mesaj. E, care-o fi mesajul?

Mediafax: Presa străină scrie despre cazul de spionaj care ar putea complica relaţiile dintre Rusia şi România

Presa internaţională relatează despre diplomatul român arestat de Rusia pentru spionaj, apreciind că acest caz ar putea complica şi mai mult relaţiile dintre cele două ţări, deja marcate de o serie de subiecte conflictuale.

Serviciul rus de Securitate (FSB) a anunţat că l-a reţinut pe Gabriel Grecu în timp ce încerca să obţină informaţii secrete de apărare de la un cetăţean rus la 16 august, notează CNN. Dispozitivele de spionaj confiscate de la agent dezvăluie activităţile sale ostile împotriva Rusiei, potrivit FSB.

Agenţia rusă de presă Itar-Tass relatează că spionul român Gabriel Grecu, care lucra la Moscova sub acoperire diplomatică, a fost declarat persona non grata şi somat să părăsească Rusia în termen de 48 de ore.

Ambasada României la Moscova, contactată de AFP, nu a fost în măsură să confirme arestarea diplomatului. Ministerul român al Afacerilor Externe a refuzat să facă vreun comentariu, notează agenţia France-Presse.

Acest caz de spionaj ar putea complica şi mai mult relaţiile diplomatice dintre Moscova şi Bucureşti, comentează Euronews.

Rusia şi-a exprimat preocuparea, în februarie, cu privire la planurile Statelor Unite de a instala rachete de interceptare în România, în ceea ce Washingtonul afirmă că este o măsură de apărare împotriva potenţialelor ameninţări din partea Iranului, subliniază agenţia Reuters.

Relaţiile dintre Rusia şi România sunt reci, comentează la rândul său agenţia Associated Press, adăugând că România a aderat în 2004 la NATO şi a enervat Rusia susţinând Guvernul proeuropean din Republica Moldova. În iunie, Republica Moldova a cerut Rusiei să-şi retragă cei 1.500 de militari staţionaţi în regiunea separatistă a ţării de la destrămarea Uniunii Sovietice, în urmă cu aproape două decenii, menţionează AP.

Agenţia germană DPA remarcă faptul că acest caz intervine la numai câteva săptămâni după ce Statele Unite au predat zece spioni ruşi în schimbul a patru agenţi occidentali, la aeroportul din Viena. Acordul a fost pus la punct de Washington şi Moscova pentru a preveni o nouă tensionare a relaţiilor dintre cele două ţări.

Vezi si Diplomatul roman Gabriel Grecu arestat la Moscova de noul KGB “in flagrant” de spionaj. VIDEO FSB: “Spionul” “non grata” va fi expulzat in 48 de ore. FOTO de la Erevan. DOC: Declaratia de Avere si Interese de la MAE e curata ca lacrima

Madalin Necustu: Furtună peste Prut – Republica Moldova, (tot) între România şi Rusia. Agentia americana Stratfor, de analiza geopolitica si intelligence, pune sub lupa interesele Germaniei si ale Rusiei asupra Basarabiei si Transnistriei

Scris de Mădălin Necşuţu

În contextul frământărilor politice de la Chişinău, acolo unde Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) pare să se destrame sub spectrul certurilor tot mai intense şi frecvente dintre Marian Lupu (liderul Partidului Democrat şi propunerea iniţială a AIE pentru preluarea preşedinţiei) şi actualul premier, Vladimir Filat (liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova), situaţia ţării devine tot mai incertă. În cadrul acestor discuţii divergente apare şi preşedintele Parlamentului şi liderul interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu (preşedintele Partidului Liberal), al cărui decret privind declararea Zilei Ocupaţiei Sovietice a stârnit discordie în sânul Alianţei, precum şi un embargo economic ca măsură represivă din partea Moscovei, care s-a materializat în blocarea exporturilor de vin moldovenesc către Rusia, notează Agentia Stratfor, citată de Mediafax. Agenţia americană de analiză geopolitica si intelligence notează că R. Moldova ar putea deveni următoarea ţintă a Rusiei, subliniind că diviziunile din cadrul coaliţiei de guvernământ ar putea fi folosite de Rusia în scopul creşterii influenţei sale asupra Chişinăului. Stratfor scrie că Rusia este interesată în eliminarea elementelor proeuropene de peste Prut, în contextul în care discuţiile despre rezolvarea dosarului transnistrean au reînceput între Ucraina prorusă a lui Ianukovici şi Rusia condusă de preşedintele Dmitri Medvedev. În opinia analiştilor, România joacă un rol secundar în această bătălie care se prefigurează deasupra Chişinăului.

Inexactităţi analitice

Stratfor identifică două variante asupra cărora Rusia şi Ucraina şi-au dat mâna. Prima se referă la faptul că Rusia – cu ajutorul Ucrainei – s-ar putea implica în această problemă pe termen scurt în încercarea de a aduce Transnistria sub controlul Chişinăului. Cea de-a doua face referire la hegemonia Rusiei asupra Transnistriei printr-o divizare a Republicii Moldova, fără însă a controla efectiv Republica Moldova. În ecuaţia acestei divizări a Republicii Moldova pe care analiştii de la Stratfor încearcă s-o creioneze, România este văzută şi ea ca o ţară care urmăreşte controlul asupra Republicii Moldova.

(more…)

Rusia, in ofensiva diplomatica continua. Ion Cristoiu: Vremea pragmatismului. Corneliu Vlad: Moscova nu poate merge in vacanta. Ar trebui sa fie valabil si pentru Bucuresti…

Studiile de fezabilitate pentru includerea Romaniei si Macedoniei pe traiectul gazoductului South Stream vor fi realizate in doua sau trei luni, a declarat presedintele consiliului de administratie al concernului Gazprom, Aleksei Miller, sambata la Sankt Petersburg. Macedonia este interesata de cooprarea in proiectul South Stream si doreste incheierea unui acord de asistenta tehnica si economica, pentru a raspunde la intrebarile legate de fezabilitatea si rentabilitatea acestui proiect, aceasta fiind o problema de cateva luni de zile. „Pana la toamna noi vom avea raspunsurile si vom lua o decizie”, a spus Miller. In ceea ce priveste conducta prin Romania, seful Gazprom a precizat ca discutiile au fost deschise la convorbirile cu reprezentantii Guvernului roman (Adriean Videanu), „in contextul deschiderii unei conducte de tranzit”.

Forumul international de la Sankt Petrersburg a insemnat un pas inainte si pentru proiectul North Stream, Gazprom semnand cu GDF Suez acordul de participare a importantului grup francez la proiectul de gazoduct pe sub Marea Nordului. Timp de trei zile (17-19 iunie), reprezentantii cercurilor politice si de afaceri s-au reunit in orasul din vestul Rusiei, pentru forumul anual avand anul acesta tema „Punem bazele viitorului”. (inforusia.ro)

Moscova nu poate merge in vacanta

de Corneliu Vlad

Universitarul american Edward Lozansky respinge opinia “larg raspandita” (zice el) ca noua doctrina de politica externa a Moscovei ar fi una preponderent pro-Vest. Dar nu e nici una anti-Vest. De fapt, e una a intereselor Rusiei in toate punctele cardinale.

Intradevar, cu sau fara voia ei, Rusia sustine o strategie multivectoriala pe un esichier foarte complicat si volatil. Relatiile cu Statele Unite promit evolutii interesante dupa ce Washingtonul a precizat ca trebuie sa se tina seama si de interesele specifice ale Rusiei. “Nuanta” ce vizeaza, desigur, si situatiile din Ucraina, Georgia si R. Moldova, dar si problema rachetelor antiracheta din estul Europei. O intentie de cordializare si apropiere se constata si in raporturile cu UE, dar ele sunt marcate de criza ce solicita edificiul Europei Unite. Situatie in care se inainteaza mult mai evident pe terenul mai ferm si mai de perspectiva al axei Moscova-Berlin (nu neaparat in traditionala cheie negativa). Rusia mizeaza pe Germania in ambitiile sale de modernizare, Germania e interesata de resursele energetice (si nu numai) ale Rusiei si de rezervorul sau de forta de munca. Cooperarea cu Turcia se dezvolta vertiginos, cea cu Iranul este cultivata cu multa atentie.

Un mare volum de munca au de prestat politica si diplomatia Moscovei in spatiul postsovietic. Cu Ucraina se produce o normalizare si o apropiere accelerata, cu Belarusul se prelungeste situatia labila si capricioasa consacrata deja, R. Moldova revine in atentie odata cu intentia marcata a Chisinaului de integrare europeana, in Asia Centrala desfasurarile si perspectivele obliga la concentrare.

Capul de afis in zona central-asiatica, una dintre cele mai “interesante” si mai imprevizibile ale lumii de azi, il detine Kirgizstanul. Criza de aici nu tine doar de un nou esec al “revolutiilor fructelor si florilor colorate”declansate in urma cu cinci ani. Tine si de competitia ruso-americana din zona (in Kirgizstan  e si o baza rusa, si una a NATO, de fapt a americanilor). Tine si de pericolul islamismului emergent, si de traficul de droguri, si de conflictele interetnice (in speta, intre kirghizi si uzbeci). Rusia foloseste oportunitatea kirghiza a momentului pentru a propulsa Organizatia de securitate colectiva, ce reuneste politico-militar state postsovietice in jurul Moscovei. Rusia o vrea ca actant international recunoscut, pe picior de egalitate cu NATO.

Demersul rus in “vecinatatea imediata” si la scara globala are de gestionat o sumedenie de evolutii si de eventualitati. Hotarat lucru, diplomatia Moscovei nu-si poate ingadui deocamdata o vacanta. (inforusia.ro)

Vezi si Aleksandr Churilin: Suntem gata pentru o cooperare fara prejudecati

A venit vremea pragmatismului fata de Rusia

de Ion Cristoiu

Întâlnirea de la Moscova dintre Adriean Videanu, ministrul economiei, şi Aleksei Miller, directorul companiei ruse Gazprom, a făcut ca în România să apară ipoteze despre participarea ţării noastre la conducta de petrol South Stream.
Ar fi vorba de o schimbare în orientarea politicii noastre externe?

(more…)

Download Free Verizon Ringtones Online. | Thanks to Best CD Rates, Bank Deals and Bad Credit

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova