Archive for June, 2010

George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… Urmariti Vox News de la ora 16.00 si TVR 1 de la ora 19.00. In premiera la TVR, dupa 20 de ani: Roncea fata in fata cu inculpatii mineriadei CTP, Petre Roman si Razvan Theodorescu

14 iunie – ziua cand n-am murit…
de George Roncea

…in memorian Dragos Drumea

…este ora 3 si jumatate dimineata. Acum un sfert de ora isi dadea duhul in bratele mele un baiat impuscat in gat.

Fix in urma cu 20 de ani. 14 iunie ’90.

Avea traheea zdrobita – un glonte il lovise in ceafa si lasase la iesire o ditai gaura prin care sangele ii tasnea ca dintr-o fantana arteziana. Stiam cum arata ranile produse de glont – iesirea la 7.62 este destul de urata. Se tragea in draci cu munitie de razboi. Fusesem chemat in scara blocului Romarta de niste tineri care m-au vazut cu aparatul foto de gat. In cursul zilei care trecuse deja, 13 iunie, trasesem pe film aproape toti mortii si ranitii – “legionarii” impuscati de cadrele MI si MApN la instigarea lui Ion Iliescu.

M-am trezit singur in scara blocului cu baiatul care agoniza pravalit pe jos, la baza scarilor. Un tanar imbracat ingrijit, cu un sacou pepit parca iar langa el zacea o geanta cu un letcon si niste sarme de fludor. Probabil electronist si venea de la munca. O femeie care locuia in bloc mi-a adus o lumanare si a fugit inapoi in casa, speriata de rafalele armelor. Intunericul din scara blocului era brazdat de palpairile flacarii lumanarii si de lumina blitz-ului. Tiuitul blitz-ului, in timp ce se reincarca, era acoperit de horcaitul baiatului. Se mai auzeau din cand in cand rafale de mitraliera, afara. Era foarte mult sange in jur si alunecam, straduindu-ma sa fixez lumanarea, sa tin si de aparatul foto, sa reglez obiectivul si sa trag de parghia aparatului, un Praktika old stile, care se arma greu dupa fiecare cadru tras. Manevrele fotografice erau sinistre, declansatorul imi aluneca deoarece ma umplusem de sange pe maini in timp ce incercam sa opresc cu palma suvoiul rosu care tasnea din gatul baiatului.

Simteam cum imi zvacnea mana datorita presiunii sangelui care erupea la fiecare expiratie si ma stropea printre degetele naclaite. Tanarul se sufoca, i se zguduia spasmodic tot corpul haraind, nu-i mai ajungea aerul in plamani, se auzea un fel de suierat, de galgait, din adancul sau.

Mi se parea ca ma urmareste cu privirea, ca ma implora sa-l ajut, atintindu-ma cu ochii holbati, innebuniti de spaima, din ce in ce mai cetosi, horcaind din greu, cuprins de convulsiile ingrozitoare ale sfarsitului. I se scurgea viata printre degetele mele, afara se tragea inca, nu aveam niciun ajutor si m-a cuprins disperarea dandu-mi seama ca isi pierde cunostinta si ca imi va muri in brate, sufocandu-se cu propriul sange care inundase totul in jur.

Cred ca intelegea ca se duce. Intelesesem si eu ca ma aflu din nou in preajma mortii si ma enerva teribil ca nu mai stiam ce sa fac, ca nu reuseam sa opresc suvoiul acela negru care nu se mai oprea sa se scurga impreuna cu viata din trupul ciuruit al tanarului. Si astazi ma enervez cand imi reamintesc momentele acelea. Nu voi uita niciodata ultimele clipe ale acelui baiat,  momentele in care-i tineam lumanarea, tragand in cadru, pe film, marturia asasinarii sale.

I-am strigat nu stiu nici eu ce, crezand ca poate ma aude. Nici acum nu cunosc de unde a aparut si Victor, frate-miu, si el cu niste aparate foto spanzurate de gat, l-a luat in viteza pe baiat in brate, impreuna cu niste tineri, si l-au dus la o masina alba a medicilor de la Medicine sans Frontiere (care sustineau ca se vor duce la Coltea – ulterior nu s-a gasit nici o inregistrare a lor si a impuscatului Dragos Drumea la spital, pentru noaptea de 13-14 iunie 1990).

Am plecat catre Arhitectura si am avut puterea sa notez in jurnal (il am si acum, patat de sange) pe care apoi nu stiu de ce l-am ascuns sub un dulap, cuprins de un fel de presimtire, momentul uciderii tanarului care si-a dat duhul in bratele mele.

Am tinut apoi un fel de sedinta ad hoc cu baietii de la Liga Studentilor, alaturi de Arhitectura, in Universitate. Aflasem ca urmau sa vina peste noi muncitorii de pe platforma Galati, adusi de Adrian Sarbu, (viitorul boss al PRO TV, pe atunci om bun la toate la Cabinetul lui Petre Roman) cel care i-a cerut lui Stanculescu dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii (Stanculescu l-a refuzat dar marturia sa exista in dosarele unei comisii de ancheta parlamentara).

Sedinta de la Liga Studentilor a fost scurta. Au fost trimise acasa fetele si s-a votat sa ramanem in Arhitectura si Universitate un numar de studenti, nucleul celor care au coordonat intreaga munca din Piata Universitatii vreme de 54 de zile. In Universitate erau 16 baieti, in Arhitectura vreo sapte. Argumentul era ca ar fi fost rusinos, las si nedemn sa ne parasim “garnizoanele” si “campul de lupta” – Piata Universitatii – pentru a scapa de bataia care ne astepta. Ni se parea logic sa o si incasam dupa ce ne-am simtit atat de bine strigand Jos Iliescu! aproape doua luni. Cred ca speram, iluzoriu, ca bucurestenii sa ne apere. Nu stiam ca avangarda de soc urma sa fie compusa din minerii adusi din subterane de Voican si de fesenistii, militienii si securistii lui Iliescu. Nu stiam nici ca hoarda de mii de troli si vandali era deja pe drum, rostogolindu-se catre noi.

Ne-am reintors (“naluci”) in Arhitectura, eu si frate-miu, in atelierul de lucru al organizatiei studentilor arhitecti, unde aveam banerele si micul studio de montaj improvizat in care bricolam materialele video cu decembrie 1989 si Iliescu KGB pe care le puneam pe ecranul Arhitecturii. Am incarcat filme noi in aparatele foto si la un moment dat ni s-a parut ca auzim un fel de vuiet. Am fugit pe scari catre turnul Arhitecturii, cu aparatele pregatite. Era inca semintuneric dar in lumina palida a zorilor am apucat sa vedem licarele lanternelor de pe casti misunand in Piata si cum sunt lovite cu tarnacoapele usile Universitatii.

Intreaga Piata a Universitatii era o masa neagra, un melanj sinistru viermuind de siluete cu casti in cap, cu salopete, inarmati care mai de care cu tot felul de rangi, ciocane, bate si topoare. Acum, in timp ce scriu, in vine in minte izbitoarea asemanare a gloatei de sobolani negri de mina, vazuta in perspectiva descendenta, cu hoarda hidoaselor fapturi ale intunericului aflate in slujba lui Sauron, vrajitorul sinistru din Stapanul Inelelor. Vuietul din Piata crestea si in timp ce frate-miu tragea cadru dupa cadru am vazut cum cetele grohaitoare patrund haulind in facultate. Am realizat ca acelasi lucru se petrece si la intrarea Arhitecturii si l-am tras dupa mine inapoi pe Victor, alergand pe scari cu o viteza nebuna, inapoi, catre atelierul nostru, pentru a-i avertiza si pe ceilalti studenti aflati inca in facultate. Nu stiam unde sa ne pitim, nu aveam in minte un plan de refugiu, ne-am grupat alergand cu sufletul la gura catre un alt turn al scolii unde sa ne ascundem. Am incercat sa gasesc pe traseu un hidrant aflat pe la etajul trei al cladirii.  Vroiam sa dau drumul la apa, sa se inunde scarile pe care vroiam sa le cablez cu faza de la o sursa de trifazic dintr-un atelier mecanic. Speram sa obtin un efect electrizant consistent chiar daca minerii aveau cizme de cauciuc in picioare.

(more…)

Cum ne-am petrecut ziua de 14 iunie 1990. Victor si George Roncea arestati de mineri in Arhitectura si incarcerati ilegal la UM Magurele, cu alti 1200 de bucuresteni. Marturii VIDEO / AUDIO / DOC



Interviu George Roncea – BBC

Sursa: Mineriada.org

Un proiect: GID-RomaniaCivicNet-Piata UniversitatiiAsociatia Victimelor Mineriadelor din RomaniaLiga StudentilorCivicMediaVictor RonceaFreePress

Ion Cristoiu, un alt editorial antologic, din 1990: “Un model european: Piaţa Universităţii”. Cortul pe care l-am instalat in fata Teatrului National, pozat in celebrul Zig Zag Magazin

Un model european: Piaţa Universităţii

Unda de şoc de la Bucureşti

Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil, manifestaţia din Piaţa Universităţii. Cel mai lung miting din lume domină spaţiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă. Sfîrşitul lui decembrie 1989 proiectase România în prim-planul atenţiei mondiale. Radicalitatea mişcării s-a constituit într-o undă de şoc extraordinară, care, pornită de la Bucureşti, a zguduit din temelii neocomunismul pe cale de a se instala în celelalte capitale estice. A urmat o perioadă de acalmie dominată de ascensiunea unui comunism bine ascuns în spatele unor declaraţii democratice. În procesul revoluţionar din Est, România s-a văzut întrecută de rapiditatea şi hotărîrea forţelor democratice din restul Europei. Pînă şi de Albania. Însă graţie mişcării din Piaţa Universităţii ne putem din nou mîndri cu locul şi rolul model pentru alte ţări de pe continent. Împotriva comunismului la Praga se face greva foamei. După exemplul Bucureştiului. Studenţii moscoviţi au ocupat Piaţa Universităţii Lomonosov. După modelul avansat de universitarii bucureşteni. Şi toate acestea, în timp ce pe plan internaţional creşte izolarea guvernului român. Ungaria, Cehoslovacia, Polonia s-au întors definitiv în Europa. Vaclav Havel obţine la Strassbourg un succes mult mai mare decît cel reputat de Mihail Gorbaciov. Cehoslovacia are deja iniţiative strălucite la capitolul securitate pan-europeană. La noi, Adevărul s-a reîntors la atacurile Scînteii împotriva presei internaţionale. Europa Liberă e criticată mai aspru decît pe vremea lui Ceauşescu. Redactorii de la fosta Casă a Scînteii protestează împotriva a ceea ce ei numesc amestec în afacerile interne ale României. Primului ministru român abia dacă-i reuşeşte o vizită în Bulgaria. După atîta sînge vărsat avem şi noi cu ce ne mîndri: au fost reluate tradiţionalele legături cu R.P. Bulgaria!

Studenţimea – în avangarda Revoluţiei

 

Manifestaţia din Piaţa Universităţii are însă şi o excepţională valoare internă. Indiferent de rezultatele sale practice, ea a dovedit întregii ţări, aflate într-o continuă siestă după importurile alimentare masive, că spiritul viu, critic al societăţii româneşti nu poate fi înăbuşit. Atitudinea tinerilor adunaţi aici seară de seară, ca şi a celor din alte oraşe occidentale ale României (Timişoara, Constanţa), a arătat că jocurile  n-au fost încă făcute, că există un procentaj de cetăţeni ai României care nu confundă libertatea cu libertatea Televiziunii de a da desene animate. Semnificativ pentru ce se întîmplă în întreaga ţară e faptul că manifestaţia din Piaţa Universităţii constituie o nouă afirmare a spiritului studenţesc.

(more…)

Andrei Plesu, chipul schimonosit al intelectualitatii. Ministrul FSN condamna Piata Universitatii in “Adevarul” lui Iliescu – KGB din 14 iunie 1990. FOTO-DOCUMENT bun de pus in rama de pupincuristii GDS

Cum mi-am petrecut ziua de 13 iunie 1990. Piata Universitatii, ce-a fost si ce-a ajuns. FOTO-DOCUMENTE




(more…)

Mesajul Parintelui Staniloae catre Piata Universitatii. Ce nu au putut inghitii gedesistii kominternisti, patapievicii si tismanenii, gnomii tarzii si actualii membri ai Asociatiei o215 Decembrie

Mesajul Părintelui Dumitru Stăniloae către Piaţa Universităţii:

Iubiţi tineri ai României, Hristos a înviat!

Vă trimit acest salut în scris, deoarece neputinţa bătrâneţii nu-mi permite să viu direct în faţa voastră. Domnul cel înviat să fie cu voi, să vă susţină în viaţa cea nouă şi plină de veşnică nădejde pe care ne-a câştigat-o cu dragostea care a mers până la moarte.

Vă rog să fiţi tari şi uniţi în credinţa în El.

Precum ne iubeşte El să-L iubim şi noi pe el şi să ne iubim unii pe alţii. Aşa va birui poporul nostru greutăţile prin care trece, aşa ne vom păstra ca un popor puternic şi ne vom impune lumii întregi. Aşa ne vom păstra unitatea şi identitatea noastră spirituală ca neam românesc care avem ceva de dat lumii.

Domnul Hristos să fie cu voi, cu toţi şi cu neamul nostru acum şi în vecii vecilor, căci vor veni neamurile la judecată şi fiecare va aduce avantaj că nu s-a lăsat intimidat de nicio ameninţare, că nu a crezut şi nu a iubit decât Poporul Român.

Închei rugându-vă din adâncul inimii să ne păstrăm uniţi, să slujim Adevărul, să nu ne lasăm speriaţi de nimic şi să dăm ţării pilda revoluţiei adevărate. Noi să nu ne micşorăm slava! (Bucureşti, 15 mai 1990)

În aceea noapte s-a cântat la lumina lumânărilor „Hristos a Înviat” şi s-au făcut rugăciuni, Piaţa Universităţii devenind o biserică uriaşă împodobită cu icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului cu Pruncul, sus pe umerii Universităţii sub cupola înstelată a cerului de vară, iar balconul a devenit precum un amvon cosmic. Atunci s-a născut mai mult ca niciodată dorinţa în inima noastră ca acolo să se ridice o biserică de lemn, o săgeată de turlă din Maramures. A fost şi părintele Constatin Galeriu în Piaţă să pecetluiască hotărârea mulţimilor aducând binecuvântarea. „Sa se ridice biserica” a fost zguduitoarea hotărâre a zecilor de mii de participanţi din acea noapte de veghe. Ce s-a întâmplat după aceasta este bine ştiut. Artizanii provocărilor şi manipulărilor au reuşit să deturneze scopul nobil al acestui miting, sfârşind în barbarie şi violenţe care au făcut înconjurul lumii. (Silviu DESPA)

PIATA UNIVERSITATII – tinta diversiunilor, imposturilor si a manipularilor si dupa 20 ani. Iliescu si homunculii lui din Reteaua nea-kominternului: Tismaneanu, Voinea, Maries si alti “revolutionari” ai “bolsevismului anticomunist”

O analiza de anul trecut perfect valabila si anul acesta, cand scenariul s-a repetat la indigo:

La aproape doua decenii de la represiunea sangeroasa a Pietei Universitatii din 13-15 iunie ordonate de Ion Iliescu manipularea si diversiunea pe aceasta tema inca persista, alimentata de trusturi de presa subordonate apropiatilor lui Iliescu si de grupari diversioniste coordonate din umbra de personaje mai mult decat controversate.
Comemorarea zilei de 13 iunie 1990, organizata de victimele mineriadei si de vechii golani ai Pietei Universitatii, fondatorii si liderii organizatiilor care au creat si sustinut vreme de 54 de zile acest fenomen unic in istoria recenta a fost tinta unui adevarat atac mediatic si nu numai. Un grup obscur, ca finantare si organizare a instigat la violenta printr-o actiune fatisa de provocare, incercand sa plaseze registrul acestei zile de comemorare intr-o cheie a derizoriului, de susanea de gang, actiune prezentata copios de trusturile vechilor complici si subordonati ai “batranului edecar” Ion Iliescu. Desi Realitatea TV de exemplu a filmat mai bine de sase ore la fata locului, atat slujba in memoria celor ucisi de hoardele de mineri, cat si luarile de cuvant ale vechilor golani, detinutilor politici si ale basarabenilor, victime actuale ale comunismului, ilustrarea acestei zile s-a facut cu imagini fara nici o legatura cu 13 – 15 iunie 1990 – respectiv cu imagini din 1999!
Antenele lui Voiculescu, tovarasul dintotdeauna al lui Iliescu, au prezentat exclusiv actiunea diversionista si stupida a gruparii unor asa zisi noi golani, care imbracati in costume de miner de opereta s-au apucat de un “flash-mob” de pantomima si scalambaiala in locurile unde studentii au fost nauciti cu bataia si umpluti de sange, cu 19 ani in urma. In urma cu un an, ceva similar, intitulat “flash mob – bataie cu perne” initiat de un grup de tineri cretini pesedisti a impins in derizoriu si penibil manifestarile legate de aceasta zi sangeroasa. Miza este usor de inteles: pe Iliescu il scoate din sarite comemorarea crimelor sale drept care s-a creat o strategie mediatica de minimalizare, impingere in deriziune si desconsiderare a evenimentelor din 13 – 15 iunie.
Pro TV-ul bossului Adrian Sarbu a sarit pur si simplu peste aceasta zi, din motive simple, Adrian Sarbu a fost cel care din postura de sef de cabinet al lui Petre Roman a cerut Armatei dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii. Armata, respectiv generalul Staculescu a refuzat sa dea curs unei astfel de “initiative scelerate” trimitandu-l la plimbare pe teroristul de serviciu al regimului Iliescu, devenit ulterior principal agent media al FSN.

Manipulatorii din umbra

Gruparea asa zisilor “noi golani” – un nume al imposturii, deoarece acestia nu au nici un fel de legatura cu golanii Pietei Universitatii, ei provenind din zona fotbalului – nu este la prima actiune cu caracter diversionist, iar suportul media oferit acestora scoate la lumina complicitati ascunse pana in prezent, fire ce duc la unul dintre generalii de varf ai sistemului corupt al Justitiei militare, pensionat fortat de Traian Basescu, dar si la personaje infiltrate in “societatea civila” cu obiective si tinte deloc civile sau civice.
In spatele pseudo-golanilor, a ultrasilor, se afla un anume Teodor Maries, cel care a facut jocul lui Iliescu-KGB in Piata Universitatii, instigand la violenta si justificand interventia organelor de represiune si chemarea minerilor. Maries este strans conectat de generalul Dan Voinea, la randul sau aflat intr-un cerc de interese ce cuprinde fosti consilieri prezidentiali ai lui Emil Constantinescu, dintre care unul, fost secretar de stat liberal este actualmente secretar de stat in subordinea lui Emil Boc.
Voinea. rejectat de Justitie dupa rezultatele sale dezastruoase, este actualul angajat al Institutului controlat de Marius Oprea, unul dintre cei mai vituperanti critici al lui Traian Basescu. Oprea, liberal din gruparea lui Tariceanu se afla, surprinzator, in continuare, in solda actualei guvernari PDL-PSD.
Dan Voinea a detinut, intre anii 1997 si 2000, sefia Sectiei Parchetelor Militare. In aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit in functia de procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare. In octombrie 2008, procurorul general Laura Codruta Kövesi a cerut revocarea lui Voinea din functie, acuzandu-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor si ale revolutiei. Printr-un decret semnat de catre Traian Basescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Voinea a intocmit, chemat personal de Ion Iliescu si rechizitoriul “procesului” in urma caruia Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte in decembrie 1989.
El a fost acuzat public ca misiunea sa cheie a fost tergiversarea si musamalizarea dosarelor Revolutiei si Mineriadei in care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvaluit ca intre Ion Iliescu si generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsa iar generalul a incalcat cu buna stiinta legea, tinand secret faptul ca, inca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recenta a CSM si rezolutia Parchetului General, sustinuta si de Ministerul Justitiei a aratat ca Voinea de fapt a fost un impostor al Justitiei si al uniformei militare activitatea sa reprezentand o pata pe obrazul celor doua institutii – Armata sI Justitia.

Reteaua generalului Voinea (angajat IICCR-Tismaneanu si cu o pensie de 185 milioane lei)

(more…)

Radu Portocala despre glontul orb lansat pe orbita de Dan Costache alias Dinu Patriciu: Gregoar Ecrivan Cartianu. “Glonţul fatal sau plăcerea de a inventa istoria”. Cum a ajuns Patriciu sa-l plimbe pe Stanculescu pe banii nostri?!

Glonţul fatal sau plăcerea de a inventa istoria

de Radu Portocală

Aflu ca la Tîrgul de Carte Bookfest a fost arătat publicului “glonţul care l-a ucis pe Ceauşescu” şi care este “unul din cele aproape 50 de gloanţe care l-au ciuruit” pe dictator.

Nu mă îndoiesc de faptul că o asemenea “revelaţie” poate avea un oarecare impact – mai ales asupra vînzărilor de carte -, dar am serioase dubii în ce priveşte onestitatea istorică a unui astfel de demers.

Primul element care contrazice afirmaţia făcută la Bookfest este la îndemîna oricui: e de ajuns să privim imaginile de arhivă pentru a constata că pe corpul lui Nicolae Ceauşescu nu sînt 50 de răni. În plus, dacă cele 50 de gloanţe l-au ciuruit, înseamnă că ele au intrat în corp frontal, că l-au traversat şi că au ieşit cu suficientă putere pentru a se înfige în zidul din spatele lui. Cadavrul lui Ceauşescu ar fi trebuit, deci, să prezinte 100 de răni, ceea ce e departe de a fi adevărat! În sfîrşit, un corp străpuns, traversat de 50 de gloanţe este un corp zdrenţuit. Nu astfel arăta corpul lui Ceausescu!

Apoi, rafalele de arme automate fiind trase haotic, cum poate pretinde cineva că ştie care dintre gloanţele înfipte în zid sînt cele care “l-au ciuruit” pe Nicolae Ceauşescu şi care sînt cele care au atins-o pe Elena Ceauşescu? Mi se va spune că acelea care au traversat “ţinta” purtau urme de sînge. Dar s-a făcut oare o analiză ADN a acestor urme? Şi-a bătut oare cineva capul pentru a face această diferenţiere? Putem să fim siguri că nu.

Pornind de aici, nu ne rămîne decît să ne întrebam cum poate pretinde cineva că ştie care, printre toate aceste gloanţe, este cel care i-a fost fatal lui Ceauşescu? Evident, o asemenea afirmaţie este neserioasă şi e trist faptul că ea a putut avea o înrîurire asupra vizitatorilor de la Bookfest. După cum e trist că o carte care se pretinde de istorie (Grigore Cartianu: “Sfîrşitul Ceauşeştilor”) n-a găsit alt argument mai serios de promovare.

Toate astea nu-mi arată decît un lucru: că în România nu se doreşte cunoaşterea trecutului, nici a adevărului şi că întotdeauna cel care are dreptate este cel care spune, cuminte, doar ceea ce masa aşteaptă să audă.

https://portocala.wordpress.com

PS VR cu Ce mai zice “Adevarul”: “Ieri, la standul din Pavilionul 16, generalul Victor Atanasie Stănculescu a venit direct din închisoarea Jilava (unde a fost dus inapoi – nota mea). Ion Caramitru, Dinu Patriciu şi Radu Paraschivescu au prezentat cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” sâmbătă, în cadrul lansării-maraton a volumului dedicat evenimentelor din 1989.” Plus Tismaneanu!

O observatie-doua-trei (hai, patru), dar mici-mici:

1. De cand Directia Penitenciarelor este agentul de PR al Trustului lui Dinu Patriciu, pe banii nostri?

2. Nicolae Ceausescu a fost ucis dupa ce, ca un dictator ce era, a stat ca presedinte al Romaniei timp de 24 de ani. Ion Caramitru este presedinte al UNITER de… 20 de ani. Intre timp, casa luata cu japca de la Zoe Ceausescu pentru sediul UNITER (pentru care nu plateste nici un impozit ca, deh, e asociatie non-profit) s-a transformat in carciuma de lux.

3. Dinu Patriciu era milionar (in lei, ce-i drept) de pe vremea “impuscatului”, a carui Securitate il lasa sa zburde prin lumea araba bine-mersi si sa aiba activitati “lucrative” neimpozitate de stat. Ce vrea acum?

4. Despre Cartianu a spus Catalin Mihuleac totul:

Cartianu mi-a înspăimântat motanu’

Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de “coregrafia tribunei”, decât dacă eventual spectatorii dansează “damen-tango”, fiindcă asta înseamnă coregrafie, “arta dansului”, nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că “degringoladă” înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile.

Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede.

Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu’ Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche.

În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc!Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a “desfigurat faţa”.

Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu şi-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă!

Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, a sarbatorit 91 de ani la Jilava, alaturi de alti fosti camarazi de inchisoare. INEDIT

În ciuda vârstei şi a celor 15 ani de puşcărie executaţi după 1948, dl Gheorghe Jijie (foto – al doilea din dreapta) este o prezenţă pe cât de agreabilă, pe atât de energică. Zilnic poate fi găsit la lucru, în biroul său din sediul Federaţiei, unde depune voluntar o riguroasă activitate. El nu va putea uita niciodată pierderea fratelui său, Nelu Jijie, liderul unui grup de rezistenţă anticomunistă, ucis în închisoare de Securitatea bolsevica, un episod de care nu era strain singurul fost detinut politic cu Ordinul Muncii Clasa a III-a oferit de Nicolae Ceausescu, Constantin Ticu Dumitrescu – care a pierdut si un proces pe aceasta tema cu Gheorghe Jijie.

La Multi Ani, Gheorghe Jijie!

Integral despre manifestarea de la Jilava pe site-ul Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii”.

Calugarul de la Capul Caliacra





Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova