Civic Media: Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga
Domnul Corneliu Basarab Vlad este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Clubului Presei Transatlantice si autor al mai multor carti de politica internationala, dintre care amintim: Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit; Când luptătorii îşi curăţă armele; Vietnamul cel de toate zilele; Vom trăi în anul 2000; Lumea în mişcare, încotro?; Generalul Lebed, vecinul nostru; Reconcilierea; Cuba, zece sfidări; Iranul la rece; Rusia după URSS; Şi totuşi, Revoluţia Română; Holograma Europa. Politica europeană a Germaniei (coautor).
În aproape 50 de ani de carieră gazetărească, dl Corneliu Vlad a publicat numeroase articole, comentarii şi analize ale vieţii şi politicii internaţionale în revistele Lumea, Contemporanul, Romania libera, Curentul, Bucharest Match, Revista Geopolitica, Ziaristi Online etc.
A fost corespondent de presă în Vietnam şi Laos, în Austria, Elveţia şi Germania, corespondent al Agenţiei France Presse la Bucureşti, trimis special la ONU, OSCE şi NATO, Tratatul de la Varşovia, Consiliul Europei ş.a. şi colaborează cu diverse agenţii de presă, posturi de radio şi televiziune. A fost singurul ziarist roman care a participat la asa-zisul proces al Grupului Ilascu de la Tiraspol, de unde a relatat zilnic si unde a reusit sa filmeze singura pelicula cunoscuta a acestei farse juridice anti-romanesti.
Dl Corneliu Vlad este un model al jurnalistului de cursa lunga a carui principala calitate necesara credibilitatii si profesionalismului a ramas impecabila in intreaga sa cariera: onestitatea; fata de cititor, fata de sine si misiunea sa, de jurnalist roman.
Asociatia Civic Media este onorata sa-i confere, la implinirea a 70 de ani, in semn de omagiu, Premiul „Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, pentru intreaga sa activitate pe frontul jurnalisticii romanesti.
Victor Roncea
10 Mai 2012
Corneliu Vlad: Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata
Premiul Mile Carpenisan este o emotionanta distinctie pentru gazetaria adevarata. Acest premiu onoreaza prin insusi intelesul si mesajul sau iar, in situatia mea, si prin locul si imprejurarea manifestarii de fata.
Premiul: 1. poarta numele unui ziarist ce s-a distins prin tinerete, curaj si excelenta, 2. este acordat de obicei unor tineri ziaristi, 3. de catre asociatia, si ea tanara, Civic Media, 4. asociatie care-l are protagonist pe tanarul si excelentul ziarist Victor Roncea.
Asadar, o distinctie prin totul a tineretii gazetaresti, pentru aproape septuagenarul care ma straduiesc sa fiu.
Dar si locul, si imprejurarea acestei clipe sunt deosebite.
Aceasta incinta academica este insufletita de activitatea Institutului de sociologie al Academiei Romane, al carui suflet este prof. univ. dr. Ilie Badescu, astazi cel mai important filozof si sociolog al istoriei romanilor.
Iar imprejurarea face ca in acest spatiu academic sa-l primeasca astazi pe istoricul american, eu as zice romano-american, Larry Watts, cel mai patrunzator si decomplexat observator al realitatii romanesti de azi.
Asemenea ilustrului carturar patriot Florin Constantiniu, istoricii Ilie Badescu si Larry Watts indeamna si procedeaza la lectura si intelegerea istoriei Romaniei in lumina clara si neinselatoare a adevarului, liberi de prejudecati, imuni la mistificari, fara porniri la ocari sau la osanale.
Istoricul Larry Watts domina istoriografic zona cea mai complicata, controversata si atacata a vietii moderne a Romaniei, vremea lui Nicolae Ceausescu. Si el spune si convinge ceea ce alti istorici n-au avut curajul sau interesul sau n-au reusit sa afirme: ca aceasta perioada a fost nu numai una densa si complexa, dar si mult mai nuantata decat obisnuim sa credem. O vreme cu straluciri orbitoare si intunecimi cumplite, cu culori stridente si crude sub aparenta unor pogoane de griuri. Brandul international al Romaniei a fost atunci la zenit, indiferent ce pret au platit romanii si pentru asta.
Larry Watts reuseste ceea ce nici un alt istoric, roman sau strain, nu si-a propus, nu a incercat, nu a indraznit, nu a reusit sau nu a convins: prezinta in lumina ei reala si in proportiile sale reale un fragment de istorie a romanilor mai supus la rastalmaciri si calomnii ca oricare altul. Daca lasam deoparte lentilele deformatoare ale politicii zilei si privim onest respectivul timp istoric, asa cum face Larry Watts, dar din pacate nu prea multi alti autori, vom putea gasi mai usor calea spre adevaratul loc si adevarata menire a Romaniei in lumea de maine, lume care si ea trebuie mult aproximata.
Multumiri profunde pentru premiu, multumiri pentru atentia acordata mie.
Corneliu Vlad
9 Mai 2012
Nota Civic Media: Premiul “Mile Carpenisan”, in valoare de 1000 de euro, ii va fi transmis dlui Corneliu Vlad la Spitalul “Floreasca”, unde se afla internat pentru o operatie pe cord. Participantii la conferinta lui Larry Watts de la Institutul de Sociologie al Academiei Romane i-au urat dlui Corneliu Vlad multa sanatate.
foarte frumos! mai rar atata solidaritate de breasla. avem ce invata de la Civic Media.
domnului Cornelui Vlad multa sanatate!
Doamne ajuta!