Sorin Lavric despre Vladimir Tismaneanu: “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”. Isabela Vasiliu Scraba: “Discipolul lui Liiceanu trece peste lipsa comuniştilor A. Pleşu şi G. Liiceanu dintre cei chemaţi să converseze cu securiştii…”

Sorin Lavric - simpozion Pavel Chirila - Razvan Codrescu - Dan Puric s.a.Motto: “Rămîne una dintre marile necunoscute ale firii umane fenomenul acesta atît de incontrolabil şi atît de imprevizibil căruia i-a căzut pradă Noica: îndrăcirea pe care a suferit-o atunci cînd şi-a pus credinţa în slujba «binelui suprem».”  – Sorin Lavric (*), “Noica şi Mişcarea Legionară (Ed. Humanitas, 2007)

“(…)

De fapt, influenţa culturală a celor care şi-au făcut un nume invocând excesiv de des numele lui Constantin Noica s-a făcut simţită abia când şcolarii de la Păltiniş s-au reciclat ca formatori de opinii schizofrenice despre aşa-zisa lipsă de valoare a filozofiei româneşti. Direcţia de influenţare exercitată de Liiceanu se constată în scrisul lui Sorin Lavric. Mai precis, în postfaţa la volumul alcătuit de Dora Mezdrea din file alese de ea din dosarele de Securitate (v. Sorin Lavric Postfaţa, în vol.: Noica şi Securitatea, Bucureşti: Ed. M.N.L.R., 2009, pp. 337-343).

După ce menţionează foarte în treacăt faptul că invitaţia la o discuţie cu securiştii nu putea fi refuzată de nimeni, Sorin Lavric nu se sfieşte să-l prezinte pe Constantin Noica drept colaborator al Securităţii. În schimb, Vladimir Tismăneanu ar fi “un spirit academic care încalcă regula aridităţii tagmei, reuşind să scrie neplicticos” (v. România literară, nr. 2/29 ian. 2010), un  “diagnostician de idei politice, nu ademenitor în numele lor”.

Povestea cu “ademenirea” este, ca să spunem aşa, un comentariu la o parere a lui Pleşu, după care Noica ar fi fost un “ademenitor”, ceea ce Sorin Lavric punctează negativ, întrucât la el pozitivă este atitudinea opusă. La Andrei Pleşu ademenirea lui Noica spre tărâmul filozofiei nu a avut succes, astfel că, nefiind eficientă, nu se poate spune dacă a fost considerată de falsul drept atitudine pozitivă sau negativă.

Cantonarea lui Andrei Pleşu în lăutărismul pe care-l observă în exclusivitate la alţii, a fost perfect creionată de Constantin Noica prin situarea discipolului cu “prea mare respect pentru fratele porc” (Noica, ian. 1980, în Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.117) la mijloc de drum, într-un interval în care nimic din ce a început nu a dus la bun sfârşit: “Mă gândesc iar la Andrei, cu câtă uşurinţă a renunţat la greacă… În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxy, în interval” (ibid. p.100). Din portretul intelectual schiţat de Noica reiese indirect ridicolul desemnării  lui Pleşu în mod laudativ drept “filozof” al intervalului post-comunist.

Iată ce scria Andrei Pleşu despre “ademenitorul” Noica într-o epistolă din 15 oct. 1984 publicată după zece ani pentru a spori paginile unuia din cele trei volume ale sale aşa-zis ştiinţifice: “Nu să-l împuţinez am vrut… ci să-i clarific statutul… Trebuie să treacă mult timp ca să realizezi că sapienţialul nu e, în cazul lui Noica, decât o foarte inteligentă captatio, o capcană retorică, destinată să convertească la filozofie toată suflarea din jur” (Limba păsărilor, 1994, p.218-219).

După Sorin Lavric, Tismăneanu jr.  nu este un  “ademenitor”. Fostul ideolog comunist este un “ogar” [cu un pedigree ilustrând relaţia cu comunismul a celor doi Tismăneni, tatăl şi fiul pe care Lavric se face că n-o ştie],  ogar cu “ascuţime olfactivă”  care “depistează repede miasmele de extremism” (Lavric), i.e. un diagnostician versat în şantajul cu anti-semitismul. Altfel spus, după episodul ideologic comunist când (iniţiat de propriul părinte) a hăituit “duşmanul de clasă”, ogarul cu nas fin s-ar fi reprofilat pe urmărirea  “duşmanului de rasă”. Un fost deţinut politic exilat apoi în Franţa observa cu fineţe că în dictatura totalitară (de caracter ideologic) se foloseşte “represiunea preventivă”. După căderea comunismului, menţinerea la putere a oligarhiei comuniste “reciclate” s-ar fi făcut tot prin teroare preventivă, duşmanul fiind mereu reinventat “în funcţie de nevoile momentane” (Ion Varlam): fostul duşman de clasă devine după 1989 “duşman de rasă”.

In cazul relaţiei politice dintre Noica şi Securitatea pe care ar fi servit-o cu “orbirea unui idealist incurabil” (Sorin Lavric), discipolul lui Liiceanu trece peste lipsa comuniştilor Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu dintre cei chemaţi să converseze cu securiştii pe tema “teoreticianului legionar Noica”.

(…)”

Integral la: Capusarea ca tehnica a Securitatii –  C. Noica împreună cu Alexandru Dragomir în cultura colectivistă aşa cum a fost ea percepută de Sorin Lavric

de Isabela Vasiliu-Scraba

(*) Sorin Lavric este, de 16 ani, redactor la Editura Humanitas administrata de G. Liiceanu si, din 2008, comentator la “Romania literara” condusa de N. Manolescu, fiind considerat “din categoria fidelilor

Cititi si: Sorin Lavric debuteaza la Ziaristi Online cu un text despre Vladimir Tismaneanu, “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”: “Fler ideologic”

S. Lavric: Cînd e vorba de semnat o petiţie, de sărit în ajutor sau de adresat o recomandare, Tismăneanu este întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină: bate la toate uşile, trimite o mie de mailuri şi adună la un loc oameni care altfel nu s-ar fi întîlnit în veci. E un mijlocitor prin excelenţă, un liant uman cu virtuţi de verigă culturală, un ferment cu efect de coagulare omenească. Si un redutabil păstrător al memoriei noastre în privinţa trecutului comunist al Europei.

Vladimir Tismaneanu - Humanitas - Despre 1989 - Cronica Sorin Lavric Romania literara

Foto sus: Blogul lui Claudiu Tarziu

Foto jos: Internet

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova