Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
VR: De unde se vede ca Papahagi e la fel de prost ca Caramitru. In spatele sprayurilor lui de invatatura, o spoiala groasa cu care se infumureaza pana devine un balonel gonflat, sta de fapt un jeg uman care i-a ținut umil borseta sorosistei posedate Mandela Macovei ani in sir, pana s-a ascuns cu ea sub plapuma, ca sa nu-l vada nimeni cand o freaca. Sper sa-l vad lățit pe tot ecranul si de-acum inainte la Trinitas TV la fel ca pe Neamtu la ASCOR Iasi, eventual in menage a trois cu Caramitru, asa cum era pe vremurile bune ale PDL-ului troika GDS-ista a lui Baconschi cu Voinescu si aceeasi diva fatala securistoida Macovei (numai dupa ce Anatol ieșea de sub farmecele Elenei – pfff, ieri i-o fi spus La Multi Ani, ca pe vremuri – https://www.youtube.com/watch?v=bhvRAimnMdo?).
Vedeți și:
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, explică decizia de a oferi credincioșilor, în miercurea Odovaniei Paștilor, Lumina Învierii:
„Mulți își dau cu părerea, fără să știe de ce am spus că vom înnoi Praznicul Învierii Domnului miercuri.
Așa este rânduiala Bisericii, nu este alta.
Se repetă slujba de la Paști, cu ocolirea Sf. Mese, cu stihurile. . . deci NU ESTE O INVENȚIE a mea, așa este rânduiala.
Ați primit Lumina de la Ierusalim unii de la preoți sau de la delegați, dar nu ați primit-o în biserică, ca în fiecare an.
Atât vom face în plus. . . .Lumina păstrată de la Paști o vom aduce în fața dumneavoastră.
Nu este nici o greșeală, nu este nici o invenție. . . vă înnoim Lumina și vom face slujba ca la carte. Nu am născocit vreo altă slujbă.
Sărbătoarea Paștilor are un început în noaptea Învierii și se sfârșește în miercurea dinaintea Înălțării. Slujba o facem nu dimineața, ci la miezul nopții, atât se schimbă. Se fac atâtea slujbe de noapte. . . la Ierusalim, la Sf. Munte. . .
Înnoim sărbătoarea Învierii, așa cum scrie la carte, cum trebuie să o facă orice preot și orice ierarh din Biserica noastră, dacă participă, dacă nu face slujbă, nu o face.
Să iasă din minte celor care spun că am făcut o invenție, nu am făcut nici o invenție. Eu întotdeauna am făcut-o, o voi face si anul acesta. Doar că aduc Lumina Învierii din Sf. Altar și o dau credincioșilor care vin la slujbă.
Invit pe credincioși să vină cu mască, să stea la distanță, să respecte regulile sanitare.”
Paul Goma – crâmpeie din viața sa la Paris și poze inedite
Autor: Victor Roncea / 30 martie 2020
O absolventă de istorie la Universitatea Paris Sorbonne, basarabeanca Violeta Gritcan, a postat câteva fotografii superbe cu Paul Goma într-o postură de bunicuț haios. Fotografiile datează din 30 decembrie 2016 și îi arată marelui scriitor anticomunist exilat în Franța – care ne-a obișnuit cu scrisul său critic și tăios ca un bisturiu -, latura profundă și sensibilă a sufletului său. Publicăm și poze cu Goma și familia, din cea mai negră perioadă a vieții sale: din anii în care era hăituit de Securitate.
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în România Mare, satul Mana al județului basarabean Orhei și a plecat la ceruri de Bunavestire, la Paris. Violeta Gritcan, căreia îi mulțumim pentru acest dar, își însoțește publicarea fotografiilor cu următoarele rânduri:
Dragi români, vă încurajez să vă exprimați Solidaritatea cu Tudor Gheorghe prin toate mijloacele online pe care le aveți; prin conturi pe rețelele sociale, prin răspândirea cântecelor și a mesajului marelui român în mediul virtual, prin preluarea la fotografia Dvs de profil a celei de mai sus, prin comentarii pe pagina sa de Facebook și tot ce mai credeți necesar. Suntem în mijlocul unui război cultural împotriva a tot ce-i românesc, exact cum spune, pe șleau, Tudor Gheorghe, în secvența din spectacolul său DEGEABA 30 de mai jos. Apărați un simbol al românismul și vă veți apăra țara, părinții, bunicii, străbunicii dar mai ales copiii și nepoții voștri. Nu pregetați, cu duhul fiți fierbinți!
UPDATE: Tudor Gheorghe răspunde atacurilor: Da, sunt naționalist. Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Singurul partid în care aș intra ar fi cel al lui Eminescu
Artistul, poetul și compozitorul Tudor Gheorghe a răspuns, în cadrul unui interviu acordat Antenei 3, celor care l-au acuzat de vrute și nevrute în ultimele zile. Printre altele, cantautorul oltean a recunoscut că este naționalist. Tudor Gheorghe că nu este nimic în neregulă cu dorința de a păstra limba română pură, de a păstra tradițiile acestei țări. „Sunt naționalist, ce e rău în asta? Sunt naționalist pentru că doresc să păstrez puritatea limbii române și voi continua să o lupt pentru a o apăra de tot ce o poluează. Eu iubesc tradițiile acestui popor, nu vreau să dispară hora, sârba, învărtita. Am mai zis asta: aș propune ministrului învățământului să introducă obligatoriu, în școală, o oră de dansuri populare. Doar hora, sârba și învârtita. Ca atunci când s-o auzi una din astea oriunde în lume, să sară 4-5 români să se prindă în horă, în sârbă sau învârtită. Așa se păstrează un popor, prin tradițiile sale. Ați văzut cum nu știu să joace Hora Unirii? De-aia sunt naționalist!”, a spus actorul. În ceea ce privește politica, Tudor Gheorghe a explicat care este preferința politică: „Vocația mea este de dreapta. Eu practic o meserie de dreapta. Dar există dreapta în România? Am fost invitat în toate partidele, dar singurul în care aș intra ar fi partidul lui Eminescu, Partidul Conservator”, a declarat Tudor Gheorghe. Acesta a mai povestit că pe unul dintre cei care l-a atacat recent, Andrei Caramitru, îl cunoaște de mic, de când se juca împreună cu fiul său în timpul concediilor petrecute împreună cu familia Caramitru. – ActiveNews
Ce i-a făcut să turbeze pe Tismăneanu, Funeriu, Caramitru și Baconschi:
“Decembrie 1958. O mașină cu prelată neagră înaintează ușor prin sat. La un moment dat ies trei civili îmbrăcați elegant și întreabă de Ilie Tudor. Nea Ilie cere explicație. „Cu dvs. avem treabă! Tovarășa Stancoveanu de la Regionala de Partid – Secția Culturală – are să vă comunice ceva urgent. E vorba, după câte am înțeles, de Uniunea Scriitorilor! M-a rugat să vă ducem imediat la dânsa. Suntem de la raion”. Nea Ilie își aruncă un palton în spate și pleacă alături de ei. Nu bănuiește câtuși de puțin că va fi condamnat la 22 de ani de închisoare. Pentru „poetul țăran” urmează cursuri lungi la „facultatea neagră de la Aiud”, în compania unor profesori iluștri: Părintele Dumitru Stăniloae, Radu Gyr, Nichifor Crainic.” – O explicație despre ce însemană spectacolul DEGEABA 30 laDe ce a răscolit HAITA Tudor Gheorghe și de ce DEGEABA nu e degeaba. Artistul către noi și tatăl său, în celulă: „Tată, nu sunt mort!”. Analiză pentru oameni și răspuns pentru guzgani
“Ce mult și-ar mai dori tovarășii să vină, din nou, cenzura… Pentru ei, însă, va veni cenzura naturală: Istoria îi va scuipa din ea ca pe niște măsele stricate. Care îl mușcă acum de fund pe Tudor Gheorghe… DEGEABA.”
Tudor Gheorghe la Patriarhie, invitat special al Patriarhului României, cu Patriarhul Rusiei alături
Ce i-a spus Tudor Gheorghe lui Kirill la Patriarhie nu a spus nici un oficial al României vreunui reprezentant al fostei URSS în ultimii 30 de ani. Nici un impostor cocoțat pe urmele Anei Pauker în Ministerul de Externe, în frunte cu Pleșu și demisul prin SMS Baconschi. Tudor Gheorghe i-a strigat pe Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga și Radu Gyr direct în urechile Rusiei! În sfârșit au ajuns versurile lor la moscoviții de unde l-ea venit chinul lor și al întregii Românii și altfel decât în rapoartele secrete sau prin vizorul celulelor… “Nu vor fi aplauze în această seară. Veţi auzi un lung poem al suferinţei, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Radu Gyr”, a anunţat Tudor Gheorghe în deschiderea recitalului susţinut cu ocazia etapei finale a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească “Lăudaţi pe Domnul!”, în cadrul căruia a și fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. Și a început: “Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii/ Şi c-am strigat cu ţipătul durut/ Că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii/ Şi că urăsc hotarul de la Prut!” Video aici:
Iată de ce-l urăsc urmașii kominterniștilor de ieri:
Pe 28 noiembrie, când a fost ultima înfățișare la Tribunalul București în procesul intentat de Liiceanu, în numele său și al GDS, libertății presei din România, respectiv subsemnatului și EvZ, scriam că nu poate fi decât o zi victorioasă, pentru că este chiar ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului Arsenie Boca, la 30 de ani de la plecarea sa la Ceruri. Și așa a și fost. Apoi, exact la 30 de ani de la debutul evenimentelor din decembrie 1989, în urma cărora probabil singurul lucru viabil rămas este libertatea de exprimare, am primit vestea de la Tribunal: acțiunea se respinge ca neîntemeiată!
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou de Crăciun și mulțumesc totodată tuturor celor care m-au susținut întru apărarea cauzei, doamnei avocat Roxana Mihaela Catea, asociat senior Țucă Zbârcea și Asociații, doamnei avocat Elena Radu și prietenilor de la EvZ cât și, bineînțeles, Justiției Române, reprezentată cu cinste de doamna judecător Tatiana Severin.
După cum bine observa cineva cu totul necunoscut pe Facebook cazul nu mă privește pe mine ci chiar istoria acestor zbuciumați 30 de ani dar și a celor imediat anteriori loviturii de stat, când se angrenau rețelele care aveau să controloze și manipuleze în 1989 și după lumea politică și culturală din România: una de la Putere – FSN – și cealaltă, ca într-o oglindă răsturnată, din societatea civilă – GDS. În fruntea lor, nelipsiții agenți sovietici Brucan și Soros.
În acest sens, hotărârea decisivă a instanței este o victorie binemeritată a celor care au ieșit în stradă în 1989 și 1990, contra manipulatorilor din umbră și a profitorilor revoluției.
Câțiva colegi de presă, cărora le mulțumesc de asemenea, au relatat despre deznodământul telenovelei GDS – Humanitas cu Liiceanu în rol de vedetă principală. Public mai jos Concluziile mele scrise urmate de Chemarea în judecată a lui Liiceanu pentru a rămâne spre studiul oricărui student la jurnalistică dar și a ziariștilor care se vor confrunta cu personaje care își închipuie că notorietatea la care au ajuns prin rețele de influență vizibile și invizibile prezente în toate domeniile vieții publice le mai poate spăla sau ascunde trecutul tenebros.
De ani de zile atrag atenția că Rețeaua dezvoltată de Soros în România și în lume este ca un cancer pentru societate. Astăzi, același lucru îl spune președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Sau proeminentul politician și avocat american Rudy Giuliani. Sau chiar Procurorul General al SUA. GDS, format de la bun început din foști nomenclaturiști și ideologi comuniști, agenți, informatori și disidenți de ocazie, este doar o excrescență a acestei Rețele.
Poate nu e prea târziu pentru români să se deștepte din somnul ultimilor 30 de ani.
Noi, servind adevărul, ne facem pe mai departe datoria față de patrie, înainte de toate.
La Mulți Ani și Doamne, ajută!
Aici găsiți cele câteva articole despre deznodământul Procesului:
Concluzii
scrise formulate de pârâtul Victor Roncea
prin
care vă solicit ca prin sentința pe care o veți pronunța să
respingerea cererea de chemare în judecată formulată de reclamant
ca neîntemeiată.
Subsemnatul
am expus pe larg apărările mele față de cererea de chemare în
judecată prin întâmpinare și în cadrul dezbaterilor procesuale
de la termenul din 28.11.2019.
Rolul
prezentelor concluzii scrise este de a prezenta în mod succint o
serie de aspecte relevante pentru caracterul neîntemeiat al acțiunii
introductive, împreună cu jurisprudența CEDO și națională
relevantă.
Cu
titlu prioritar oricăror alte aspecte, subsemnatul sunt jurnalist și
am realizat o anchetă jurnalistică. În cadrul acestei anchete am
coroborat surse și documente pe care le-am prezentat public, în
baza cărora am emis opinii și concluzii. Pedepsirea sub orice formă
a acestui demers jurnalistic transparent – chiar și dacă ar fi
considerat provocator sau exagerat (nu e cazul) – reprezintă o
ingerință nejustificată și gravă asupra dreptului meu la liberă
exprimare, garantat de art. 10 al Convenției pentru apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cu
titlu preliminar, lipsa calității procesuale active a
reclamantului rezultă cu prisosință din faptul că afirmațiile
imputate nu îl privesc pe reclamant, ci privesc o persoană juridică
– Grupul de Dialog Social. Această împrejurare e de domeniul
evidenței, prin simpla lectură completă a textelor publicate de
subsemnatul.
În
cele ce urmează vom arăta, în primul rând, că afirmaţiile
imputate nu reprezintă fapte ilicite (Secţiunea I),
întrucât:
reprezintă
un comentariu și o coroborare a unor informaţii preexistente
oferite de mass-media, respectiv o invitație la elucidarea unor
împrejurări de fapt .
abordează
chestiuni de vădit interes public, solicitând clarificarea unor
acțiuni ale reclamantului în calitatea sa de persoană publică
în privința folosirii unor resurse ale Statului.
În
al doilea rând, prejudiciul efectiv pretins de reclamant nu a fost
demonstrat (Secţiunea a II-a). Practica instanţelor
românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie
să fie dovedit prin circumstanţe concrete, nefiind suficient ca
acesta să fie explicat prin aprecieri generice.
În
al treilea rând, având în vedere că subsemnatul am comentat și
coroborat informații și investigații jurnalistice preexistente,
apărute în mass media și pe care le-am nominalizat expres,
este evident că pretinsa vătămare a reclamantului nu putea fi
cauzată de comentariul subsemnatului (Secțiunea a III-a).
În
al patrulea rând, condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta
vreme cât subsemnatul am acţionat cu bună-credinţă, invitând
reclamantul la clarificarea unor împrejurări de fapt relevante
pentru interesul public (Secțiunea a IV-a).
A.1.Caracterul
licit al comentariului subsemnatului
Potrivit
reclamantului, pretinsa fapta ilicită este reprezentată de o
anchetă jurnalistică, concretizată prin publicarea a două
articole în publicația Evenimentul Zilei („EVZ”),
respectiv unul publicat în două părți, la data de 21 și 22
ianuarie și un al doilea pe 30 ianuarie a.c..
Subsemnatul
am investigat faptele prezentate ca parte a unei serii de anchete
jurnalistice desfășurate de EVZ cu ocazia împlinirii a 30 de ani
de la revoluție (toate articolele parte a acestei anchete sunt
detaliate la pg. 39-41 ale întâmpinării). Prin urmare, departe de
a urmări cauzarea unor eventuale prejudicii de imagine
reclamantului, scopul subsemnatului a fost acela de a dezvălui
aspecte despre perioada 1989-1990, epoca post-comunistă, în vederea
informării publicului despre modul în care s-a realizat tranziția
între cele două regimuri.
Din
acest punct de vedere, subsemnatul am respectat toate normele legale
cât și cele deontologice în ceea ce privește activitatea
jurnalistică, furnizând toate sursele de informare și probele în
susținerea afirmațiilor mele, inclusiv documente din arhivele
Ministerului Public.
În
analiza caracterului licit al faptelor ce îmi sunt imputate, solicit
instanţei să aibă în vedere (i) conţinutul comentariului
jurnalistic al subsemnatului, (ii) calitatea în care
subsemnatul am emis acest comentariu, precum și (iii) contextul în
care au fost expuse afirmaţiile.
Din
faptele expuse prin întâmpinare rezultă cu claritate că:
pe
de o parte, subsemnatul am comentat asocieri preexistente realizate
de investigații jurnalistice, pe care le-am citat expres.
Din acest punct de
vedere, practica judiciară s-a pronunțat deja în sensul că o
astfel de acțiune reprezintă o exercitare a dreptului la liberă
exprimare:
“Tribunalul
constată că afirmaţiile reclamantului pârât au fost făcute în
contextul unor dezbateri în media şi nu numai cu privire la
activităţile domnului [M.B.] (la data de 22.08.2009 fiind
publicate mai multe articole pe această temă), pe fondul
apropiatei campanii electorale. În ceea ce priveşte susţinerile
referitoare la lipsa bazei factuale, tribunalul reţine că
afirmaţiile reclamantului pârât nu se bazau doar pe susţinerile
martorului V.V., aşa cum afirma apelantul pârât-reclamant, ci se
întemeiau şi pe documente oficiale, pe alte articole anterioare de
presă, după cum rezultă din probatoriul administrat cât şi pe
un raţionament logic rezonabil” (Tribunalul Bucureşti,
Secția a IV-a civilă,
Decizia civilă nr. 654 A/15.06.2012).
“Nu s-a
realizat de către pârât o faptă prin care să se fi încălcat
dispoziţiile legale în materie, în condiţiile
în care publicarea articolului incriminat a răspuns unei
necesităţi de moment, abordând o chestiune
de interes public [subl. ns.] fără a fi posibilă
verificarea detaliată și confirmarea veridicităţii
informaţiei publicate” (Tribunalul București,
secția a V-a civilă,
Sentinţa nr. 2/2002 a Tribunalului București)1.
„Aspectele
semnalate de reclamant nu reprezintă o denaturare cu caracter
ilicit a adevărului, câtă vreme evenimentele respective au făcut
anterior obiectul unor articole de presă, fiind aduse la cunoștința
publicului”(Decizia nr. 1375/2008 a Curții de Apel București,
secția a IV-a civilă)2.
“Esenţial
în această analiză este calitatea de persoană publică a
reclamantului […] Luând în considerare această calitate,
instanţa apreciază că afirmaţiile pârâtului se înscriu în
aria afirmaţiilor uzuale luptei politice din spaţiul politic
românesc, afirmaţiile acestuia fiind în mod clar efectuate în
acest cadru. Totodată, aceste afirmaţii trebuie apreciate în
contextul politic în care au fost făcute, în acea perioadă în
presă vehiculându-se astfel de opinii şi acuze referitoare la
fraudarea voturilor, afirmaţiile pârâtului nefiind singulare în
acest sens” (Judecătoria Sectorului 6, Sentinţa civilă nr.
10906/12.12.2012, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.
967/09.10.2013 a Tribunalului Bucureşti).
“Faţă
de aceste considerente, instanţa apreciază că intenţia pârâtului
nu a fost de a leza în mod gratuit şi inutil reputaţia
reclamantului, ci de a pune în discuţie un subiect de interes
general şi a determina efectuarea unei verificări cu privire la
posibile interese ale politicienilor […]”
(Judecătoria Sectorului 5, Sentinţa civilă nr. 4604/30.05.2011)3.
Pe
de altă parte, comentariul subsemnatului a avut drept obiectiv
imperativul legitim al clarificării poziției unei persoane publice
cu privire la chestiuni care implică modalitatea de cheltuire a
resurselor publice.
Invitarea unei
persoane publice la clarificarea relației sale cu diverse entități
private beneficiare de bani publici nu doar că face parte din
dreptul la scrutin public recunoscut de jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 10, dar reprezintă
chiar o obligație a acestuia.
Pe de altă parte,
formularea unei judecăți care ia în considerare și premise
publice de natură factuală nu înseamnă nici că (i) respectiva
judecată reprezintă o acuzație de fapt, nici că (ii) autorul
judecății poartă răspunderea pentru dovedirea afirmațiilor
publicate în mass-media centrală, la care am făcut pur și simplu
trimitere.
Este unanim admis în
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că:
dreptul
la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenţie] este
unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, „nefiind
aplicabil doar la idei, ci şi la informaţii care jignesc, şochează
sau deranjează; într-atât de mari sunt cerinţele pluralismului,
toleranţei şi deschiderii care guvernează o societate democratică”
(inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61);
acest
drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au
„datoria de a furniza informaţii de interes public. Instanţele
de judecată nu funcţionează într-un vid; existenţa unui forum de
soluţionare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste
dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spaţiu”
(Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65).
Mai mult, Curtea
Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în
balanţă, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10
parag. 2 al Convenţiei, interese legate de libertatea de expresie şi
altele ce ţin de protecţia reputaţiei altei persoane, trebuie
acordată o importanţă mai mare participării active a autorului
plângerii la o discuţie publică animată”[3].
Totodată, Curtea a evidențiat că “promovarea dezbaterii
politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei
democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare
importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o
restricție asupra discursului politic este justificată doar de
motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei,
29032/95, paragraful 83).
Raportat la cele de
mai sus, investigația mea apare cu claritate ca reprezentând o
manifestare a dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 al
Convenției, respectiv de art. 30 din Constituție:
Din
punct de vedere al criteriului conținutului, subsemnatul nu
am emis o acuzație gratuită la adresa reclamantului, ci mi-am
exercitat dreptul la scrutin public al unei persoane publice,
reclamând necesitatea elucidării concluziilor unei investigații
jurnalistice.
Din
punct de vedere al calității în virtutea căreia a fost
emisă afirmația, subsemnatul sunt jurnalist, asumându-mi misiunea
de a supraveghea atent orice modalitate de cheltuire a banului
public.
Din
punct de vedere al contextului în care a fost emis
comentariul, acesta este întemeiat pe investigații jurnalistice
preexistente, citate expres, documentate și apărute în
mass-media.
Așa fiind,
subsemnatul nu am comis o faptă ilicită.
Vom reda succint mai
jos proba aferentă fiecăreia dintre susținerile pe care mi le
impută reclamantul:
faptul
că reclamantul ar fi primit în mod nelegal editura Humanitas –
afirmațiile sunt preluate ca atare de la domnul Valerian Stan.
Dincolo de acest aspect, subsemnatul am prezentat Ordinul
nr.82/21.02.1990 prin care s-a înființat editura Humanitas și
prin care a fost numit director reclamantul, prezentând
neconcordanțele acestuia. Chiar și dacă afirmațiile ar fi
aparținut subsemnatului, nu ar fi reprezentat altceva decât niște
dubii rezonabile cu privire la documentul prezentat;
ștergerea
datoriilor Humanitas – afirmația nu îl vizează pe reclamant
– prin urmare nu se poate aprecia faptul că i-ar fi lezat
demnitatea și dreptul la imagine astfel încât să fie îngrădit
dreptul de exprimare al subsemnatului. Chiar dacă afirmația l-ar
fi vizat în mod direct pe reclamant, subsemnatul am prezentat
faptul că în cursul anului 2002, conform adresei nr.
431581/12.07.2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice editura a
fost scutită de la plata unor penalități de întârziere în sumă
de 2.783.907.422 lei – deci afirmația este probată. Subsemnatul
nu am contestat în cadrul articolului legalitatea procedurii, prin
urmare sintagma „într-un mod cu totul ilegal” este o
interpretare a reclamantului, însă afirmația nu îmi poate fi
atribuită. Adresele reclamantului sunt datate din 2005, neavând
nicio legătură cu incidentul relatat de subsemnatul;
CEDO
are un dosar în lucru ce vizează aceste ilegalități – am
depus documentele disponibile aferente cauzei aflate pe rolul Curții
Europene, oricum această afirmație nu lezează de nicio manieră
dreptul la demnitate sau la imagine al reclamantului, fiind deci
acoperit de normele legale;
GDS
a fost înființat printre alții – dintre care unii colaboratori
ai unor servicii secrete – și de reclamant – acestea reprezintă
fapte care sunt dovedite (de CV-ul reclamantului), precum și de
informațiile existente și necontestate în spațiul public,
inclusiv decizii ale Consiliului Național pentru Studierea
Arhivelor Securității (CNSAS). Chiar și așa, reclamantul nu a
fost denigrat de nicio manieră, prezentându-se exclusiv niște
date deja constatate, iar dacă asocierea cu persoanele indicate îl
lezează la acest moment este o chestiune ce nu îmi poate fi
imputată;
reclamantul
ar fi preluat patrimoniul UTC în ciuda unor neconcordanțe legale –
afirmația a fost făcută în contextul în care potrivit potrivit
Încheierii nr. 27/22.01.1990 s-ar fi înființat GDS, deși
preluarea sediului din Calea Victoriei s-ar fi aprobat anterior, la
data de 08.01.1990. Așadar subsemnatul am evidențiat neconcordanțe
ale modului în care s-a operat preluarea acestui patrimoniu;
“corupție
la nivel înalt, trafic de influență, conflict de interese,
devalizare” – nu există vreo acuzație la adresa
reclamantului cu privire la aceste opinii juridice. Am prezentat
exclusiv dubiile subsemnatului cu privire la modul de înființare
a GDS – iar din simplul fapt că trecerea în patrimoniul GDS a
clădirii din Calea Victoriei a fost aprobată de către Silviu
Brucan în condițiile în care acesta era și membru fondator al
GDS – subsemnatul jurnalist am un dubiu rezonabil cu privire la
existența unor nereguli de ordine publică;
reclamantul
ar avea legături cu Securitatea sau cu servicii de informații
străine – subsemnatul nu am afirmat că dl. Liiceanu ar fi
desfășurat activități în cadrul unui atare serviciu,
afirmațiile i-au vizat pe Silviu Brucan și Alin Teodorescu –
dacă reclamantul se simte lezat de asocierea cu cele două persoane
alături de care a înființat GDS, acesta reprezintă un aspect ce
nu îmi poate fi imputat;
GDS
este legat indisolubil de FSN – mai întâi aceasta nu este o
afirmație care să îl vizeze pe reclamant, de altfel, acesta chiar
pare a își însuși orice afirmație despre o organizație în
care a activat. Subsecvent, Silviu Brucan a fost atât membru
fondator GDS, cât și membru fondator FSN, deci este de ordinea
evidenței că afirmațiile subsemnatului sunt susținute faptic;
“GDS
este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de
influență” – afirmația nu îl privește pe
reclamant. Oricum, ea este formulată drept o concluzie probabilă
trasă de subsemnatul – neregularitățile care rezultă din
documentele publice prezentate m-au determinat să emit această
concluzie, explicată în mod amplu în cadrul întâmpinării.
Chiar și așa, din nou este dificil de înțeles cum criticarea
unui grup generează lezarea demnității reclamantului, câtă
vreme acesta nu a fost vizat în mod intenționat sau în mod expres
iar ulterior introducerii acțiunii și-a și dat demisia din acest
grup acuzând la rândul lui neregularități sesizate și de
subsemnatul în articolele citate;
Membrii
GDS ar fi intrat în mod ilegal în posesia unor bunuri ale statului
– am explicat acest aspect la punctul a și e.
Având în vedere
aceste aspecte, este limpede faptul că și în măsura în care
afirmațiile subsemnatului în interpretarea informațiilor puse la
dispoziție publicului s-ar dovedi a fi parțial eronate, am fost de
bună-credință. Mai precis, punctual, pornind de la conținutul
fiecărui document am subliniat diverse aspecte cu privire la
înființarea și funcționarea GDS. Or, câtă vreme afirmațiile
prezentate au avut surse clar identificate și subsemnatul am fost de
bună-credință, nu îmi poate fi imputată vreo faptă ilicită.
De altfel, după cum
a arătat-o în numeroase rânduri Curtea Europeană, “în
îndeplinirea obligației sale de a comunica informații și idei
privind aspecte de interes public, presa era îndreptățită să
recurgă la o anumită doză de exagerare sau chiar provocare”
(Kuliś și Różycki c/a Poloniei,. 27209/03,
Dalban c/a României, 28114/95).
A
nega subsemnatului dreptul de a cere scrutin public asupra modului în
care reclamantului a uzat de bani publici – chiar prin uzul
exagerării și/sau provocării – reprezintă o ingerință gravă
în dreptul meu de liberă exprimare.
A.2.Inexistenţa
vreunui prejudiciu produs reclamantului
Pretinsul prejudiciu
clamat de către reclamant este nedovedit. Practica instanțelor
românești a statuat în numeroase rânduri că prejudiciul trebuie
să fie dovedit prin circumstanțe concrete, nefiind suficient ca
acesta să fie explicat prin aprecieri generice de tipul celor făcute
în cauză.
În acest sens, este
relevant că reclamantul nu posedă vreun mijloc de probă concret în
dovedirea existenţei şi întinderii prejudiciului.
Cerința dovedirii
unui prejudiciu efectiv, și nu a unuia prezumtiv, a fost
confirmată, în spețe similare cu cea curentă, de către practica
jurisprudențială: “în ceea ce privește cea de a doua cerință
prevăzută de art. 998 C. civ., reclamantul nu a dovedit producerea
efectivă a unui prejudiciu moral, constând în atingerea adusă
onoarei, demnității sau reputației sale” (Sentința nr.
2/2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă)[4].
Cum, în virtutea
art. 249 C. pr. civ. civ., reclamantului îi incumbă sarcina probei
în ceea ce privește pretențiile deduse judecății, instanța de
fond urmează să respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată
și din această perspectivă.
A.3.Inexistenţa
unui raport de cauzalitate între afirmația subsemnatului și
prejudiciul pretins la nivel abstract de reclamant
Pe de altă parte,
chiar dacă, prin absurd, s-ar admite teza că prestigiul
reclamantului ar fi putut fi atins de judecăţi de tipul celor
reclamate prin cererea introductivă, este cert că vătămarea era
deja produsă.
Astfel, declaraţiile
subsemnatului reprezintă o sinteză a unor investigații
jurnalistice publicate și preluate deja pe larg de mass-media
centrală. În acest context, este cert că pretinsul prejudiciu ar
fi existat deja de la momentul publicării investigațiilor sus
amintite (și care sunt, de fapt, motivul nemulțumirii
reclamantului).
Este cu totul neclar
în ce mod reclamantul a putut suferi vreo pierdere a prestigiului
profesional în urma corobării de către subsemnatul a unor
informaţii preluate din alte surse larg răspândite public.
A.4.Lipsa
vinovăţiei
Absenţa
caracterului ilicit al faptelor înlătură existenţa unei forme de
vinovăţie. Condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită atâta
vreme cât subsemnatul, ca jurnalist, am acţionat având
reprezentarea că afirmaţiile mele au un caracter licit.
De asemenea, este
exclusă o formă de vinovăţie în contextul în care:
subsemnatul
am publicat, de bună-credință, toate materialele pe care mi-am
bazat investigația de presă.
autorul
afirmaţiilor pretins defăimătoare face aceste afirmaţii
conştient că acestea sunt conforme realităţii. În situaţia de
faţă, subsemnatul mi-am bazat opiniile pe relatările presei
contemporane.
Încă o dată,
un jurnalist nu comite un delict de opinie atunci când emite
concluziile inconfortabile pentru un personaj public și cu
implicații politice, câtă vreme ele sunt în mod transparent
bazate pe documente și surse publice.
***
Pentru
toate aceste motive, având în vedere faptul că niciuna din
condițiile cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale nu
este îndeplinită, vă solicităm să dispuneți respingerea cererii
de chemare în judecată.
A se vedea, în acest sens, C. Turianu, Răspunderea civilă
delictuală. Răspunderea civilă pentru daune morale, Ed.
Wolters Kluwer, București, 2009, p. 227 și următoarele.
110 probe scrise am depus în Instanță în procesul cu Liiceanu, al cărui nou termen este pe 28 noiembrie 2019, chiar de ziua de prăznuire a Sfântului Ardealului, cel întinat de una din producțiile de gang ale editurii Humanitas, fără ca vreo instituție normală să reacționeze. A făcut-o nepoata Părintelui Arsenie Boca.
Categoric, așadar, va fi o zi victorioasă.
Pentru cei interesați, Rechizitoriul pe care l-am făcut Găștii GDS-Humanitas (Pleșu-Liiceanu) în Întâmpinarea mea din procesul intentat de Liiceanu, în care-mi cere ca daune morale 50.000 de euro, este disponibil aici:
Iar cele 110 de probe, dintre care aproape 100 sunt sursele de documentare sau materialele obținute de mine și pe care le-am folosit pentru cele trei articole incriminate din Evenimentul Zilei, le puteți descărca de aici:
În procesul Liiceanu vs Libertatea Presei și Adevărul (doar o mică parte, ce-i drept!) despre Decembrie 1989, avocata distinsului reclamant, Nicoleta Popescu (parcă), a afirmat că Cătălin Cioabă, martorul lui Liiceanu, “a simțit” că suma de 50.000 de euro este cea potrivită ca despăgubire morală “prin natura apropierii” pe care o are față de acesta. Strict autentic. Puteți asculta înregistrarea cu cerere către Tribunal. Probabil o viitoare autoare strălucită de producții Humanitas Fiction, la mare rivalitate cu Lucian Boia, Nicoleta Popescu, o siameză desprinsă doar cu trupul de Monica Macovei, a inventat că eu aș fi scris despre Liiceanu că e agent ruso-ungar. A spus-o cu mare convingere ca și cum ar fi fost un citat care îmi aparține. N-am spus-o eu… dar poate știe ea ceva! 🙂 Știți cum e cu gura păcătoaselor… 🙂 Eu am fost destul de clar în articolul despre GDS (care nu îl privea direct pe Liiceanu decât dacă se identifica prin simbioză cu organul în cauză, din care însă și-a dat demisia cu năduf după ce nu i-a fost votat candidatul președinte): era vorba de agentul sovietic Silviu Brucan și de agentul securității ungare Alin Teodorescu, documentați ca atare de serviciile speciale de informații românești. Am asistat astfel în premieră – pentru mine, cel puțin – la un act avocațial al unei persoane care ori minte cu nerușinare Instanța ori nici măcar n-a citit articolele pe care le infierează în stil de Tribunal al Poporului, chestiune pe care ma gândesc serios să o supun atenției Baroului București. În rest, doamna judecător a respins proba cu martorii care puteau lămuri direct mai multe aspecte legate de moralitatea lui Liiceanu, respectiv Dan Radu Rușanu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, care ar fi istorisit exact cum au fost reeșalonate sau șterse datoriile Humanitas, academicianul Eugen Mihăescu, care a participat la o vizită de lucru a lui Brucan la GDS în ianuarie 1989, filosoful Constantin Barbu, ucenic al lui Constantin Noica, un foarte bun cunoscător al trecutului patronului fostei Edituri Politice a PCR și cunoscutul ziarist Ion Spanu, citat de altfel chiar în articolele incriminate din evz.ro. A rămas în deliberare. Așteptăm cu încredere, desigur, actul Justiției Române față de libertatea presei și libertatea de expresie, la 30 de ani de la căderea cenzurii o dată cu dărâmarea regimul comunist, evenimente la care am avut bucuria să particip personal. Apropo, n-ați observat că Liiceanu, altfel destul de guraliv despre propria-i persoană (creme, apă de toaletă etc). n-a vorbit în aceste trei decenii NICIODATĂ despre ce a făcut în zilele revoluției?… Mulțumesc doamnei avocat care m-a reprezentat! Cele 110 “pieces of evidence” depuse de mine în proces, dintre care circa 100 au stat la baza articolelor, se pot descărca de aici – RONCEA.RO
“You have to understand first—what is the essence of our struggle. The essence of it is the struggle against fear. The fear that has gripped the people since the time of Stalin. The fear that has not left people and thanks to which this system continues to exist—the system of dictatorship and oppression. It is in the struggle against fear into which we put our greatest efforts. And in that struggle great importance attaches to personal example—the example which we give people. I did what I considered right—I spoke out when I wanted to and I’m alive… It shows that it is possible to fight and that it is necessary to fight.” – Vladimir Bukovsky
A murit un mare prieten al României: Vladimir Bukovski. In 2006 l-am invitat pe Vladimir la Bucuresti si Brasov, la reuniunea Centrului Rezistentei Anticomuniste. A fost un an greu. Badia Gavrila Ogoranu a plecat la ceruri cu o saptamana inainte de congres. Parintele Gheorghe Calciu era in Spitalul Militar. I-am adus de la Brasov o Diploma din partea Centrului, semnata de Bukovski. Acolo, pe patul de spital, unde a fost vizitat si de Patriarhul Teoctist, ne-a spus acea profetie cunoscuta acum destul de bine: “O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!”. Apoi am vrut ca intreaga Romanie sa-l cunoasca pe Vladimir. Numai prietenii știu cât de greu am reușit să intru în studiourile TVR cu unul dintre cei mai mari anticomuniști ai lumii. Atunci mi s-a dovedit din nou că Televiziunea era încă condusă de Moștenitorii KGB. După această breșă, care, iată, rămâne pentru Istorie, nu am mai fost invitat vreo duzină de ani la TVR. 🙂
Înainte de asta eram la Revista presei de la orele 7-8, la Jurnalul de prânz și la emisiunile importante de seara, invitat de oameni care-mi deveniseră prieteni. Când i-am vizitat la TVR și i-am întrebat ce s-a întâmplat mi-au arătat prin semne, cu două degete, umerii lor cu epoleții imaginari ai șefilor… Asta se numește Turnesolul Bukovski. Public aici inregistrarea si, in baza acestei postari In Memoriam interviul pe care ni l-a acordat Vladimir pentru ZIUA.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca-n pace!
Cu Vladimir Bukovski la TVR despre KGB
Vladimir în Eroi pentru România – Haideți să terminăm odată cu comunismul!
Vladimir Bukovski a coordonat lucrarea noastră “Eroi pentru România. Brașov 1987, 15 noiembrie – mărturii, studii, documente.” – Editura Semne, 2007
“Haideti sa terminam odata cu comunismul! Sa ne purificam de acest pacat si atunci vom vedea cat de usoara si frumoasa va fi viata noastra. Nu va fi un rai, dar oricum, va fi mai bine. Tineretul sa vina in sprijinul nostru. Numai impreuna cu ei vom putea reusi. Dumnezeu insusi ne-a lăsat povata sa transmitem tineretului povata noastra si experienta noastra si sa ii directionăm pe calea corecta.
Problema care se pune pentru tarile din fosta Uniune Sovietica si cele aflate sub influenta Moscovei comuniste este ca au o mostenire dureroasa. Astazi, ii vedem pe fostii comunisti in alte structuri si, desigur, cu o infatisare diferita. Nici una dintre aceste tari nu va fi libera pana nu vom termina cu ei. Este nevoie de lustratie, suntem obligati sa-i scoatem din structurile puterii pe acesti oameni. Daca ei au putere, se vor organiza intr-o mafie si vor lupta impotriva noastra.
Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici, se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici. Probabil, Polonia, Italia si Israelul. Spre deosebire de tara in care traiesc, Anglia, care se afla intr-o coma profunda. Haideti sa facem in Romania ce nu s-a mai facut niciunde in lume! Haideti sa terminam cu comunismul!”
Vladimir BUKOVSKI Presedintele de Onoare al Centrului Rezistentei Anticomuniste
Florin Palas: Dumnezeu să-l odihnească în pace! Unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut în viaţa mea!
Vladimir Bukovski si Victor Roncea la Bucuresti. Foto: Lucian Curelariu
Iliescu trebuie sa aiba curajul de a-si marturisi vina, sa aiba curajul de a spune poporului roman, barem acum, ca l-a mintit timp de 15 ani, a transmis Bukovski unui mic grup de jurnalisti si istorici care l-au intampinat la Bucuresti pe celebrul incomod al tuturor regimurilor totalitare derivate din cel sovietic. “Iliescu trebuie sa mai aiba si barbatie. Stiu ca v-a amenintat ca va da in judecata, ca da ziarul ZIUA in judecata pentru ca ati sintetizat spusele mele privind conspiratia decembrista. Sa aiba curajul sa ma dea pe mine in judecata! Il astept la Londra, unde Justitia nu este aservita clientelar noii nomenclaturi a fostului FSN. Sa aiba barbatia de a se lupta cu mine, nu sa trimita comunicate si sa ameninte jurnalistii liberi prin purtatoarea sa de cuvant”, ne-a spus Bukovski in timp ce – surprinzator! – insasi Corina Cretu, facand ochii foarte mari, trecea pe langa grupul de tineri adepti ai anti-comunistului. Prin aceasta trecere vaporoasa, institutia prezidentiala a ratat o noua sansa de a-si demonstra o posibila verticalitate, chiar intr-un moment inopinat. “Iliescu trebuie sa aiba curajul de a recunoaste ca a participat la o conspiratie prin care se intentiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul roman merita acest lucru: sa afle adevarul”, a continuat imperturbabil Vladimir Bukovski, privind de departe la Corina Cretu. “Tot asa cum esential pentru democratia romaneasca este inceperea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atat de asteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect si nu voi inceta sa o fac pana cand dreptatea nu va triumfa. Am strans tone de materiale, din arhivele KGB si ale PCUS. Doi Gb in format zip. Printre acesti bytes se afla si presedintele vostru cu conspiratiile sale. Sa ia aminte Iliescu: adevarul intotdeauna – dar intotdeauna – va iesi la lumina. Voi aveti misiunea asta si stiu ca o veti indeplini, in numele dreptatii, a milioanelor de victime ale comunisului. Il provoc pe Iliescu sa-mi raspunda!”, i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski presedintelui Ion Iliescu.
Victor RONCEA
Acuzele lui Bukovski pentru care Iliescu ne cheama la tribunal:
“Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei”
Gorbaciov & Co la Bucuresti
Incercarea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale de a arunca in ridicol afirmatiile extrem de grave ale lui Vladimir Bukovski, un simbol mondial incontestabil al luptei impotriva comunismului, descalifica insasi institutia pe care o reprezinta.
Liiceanu și-a dat demisia din GDS la 10 zile după ședința în care s-au stabilit următoarele:
“Pe 20 septembrie 2019 a fost aleasă noua conducere a GDS-ului. Andrei Cornea este noul președinte al Consiliului Director. Ceilalți 4 membri C.D. GDS sunt: Brîndușa Armanca, Andreea Pora, Horia-Roman Patapievici și Radu Vancu. Cristina Cioabă a fost aleasă cenzorul GDS-ului.”
Motivul real este, fără îndoială, faptul că nu mai poate controla total direcția organizației societății civile roșii prin instalarea unui prepus. Arogarea calității de conducător de facto al Grupului reiese și din Cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o împotriva mea în urma a două articole din Evenimentul Zilei, în care era vorba, în primul rând, de constituirea tenebrosului “Grup de Diversiunea Socială” – după cum l-a botezat ieri Cornel Nistorescu într-o emisiune radio cu Ionuț Cristache și Ion Spânu. Un front-Grup neokominternist, un nod rețelar al Rețelei Soros în România, o rețea în rețea. O rețea otrăvitoare, care a plantat în 30 de ani armate de viruși în rețelele politice, de educație și securitate românești, agenți infecțioși care acționează în prezent ca niște veritabile bombe cu ceas pentru sistemul imunitar al României.
Acum, după ce Pleșu, în calitate de membru “pe viață” al Consiliului de conducere tip Troikă al Fundației Soros din România a anunțat presupusa dizolvare a acesteia, Liiceanu s-a gândit să-i meargă pe urme și să-și lepede și el pielea de GDS-ist. Reamintesc că în primii ani Grupul s-a lansat cu sprijinul direct al lui Soros, adus personal de Brucan la sediul din Calea Victoriei oferit chiar de către el colegilor GDS-iști. Grupul a funcționat o perioadă bună cu un președinte comun și la GDS și la Fundația Soros. Oare în ce blană vor sări de-aici înainte cei doi dacă acum “s-au răsfirat”? Pretextele demisiei lui Liiceanu sunt ridicole, invocându-l pe Marx, idolul lui Andrei Cornea, tocmai el, care cita pe larg din ideologul crimei și ciumei roșii în lucrări “filosofice” autocenzurate la republicare.
După 10 zile de frământat în cearșafurile-i Armani, Liiceanu s-a gândit că opereta “La independentu’ civic” poate să-i mai lustruiască puțin fața altfel deja bine cremuită cu Clinique. Monica Macovei l-a urmat, supusă. De notat: amândoi împart aceeași avocată și cu amândoi m-am aflat în judecată. Ambii au pierdut în esență primele procese. Urmează cel de mai jos.
Însă orice operă comică ar mai juca în continuare, Liiceanu rămâne indisolubil legat de tot ceea ce a însemnat nefast în acești ani Grupul moșit și scos de sub pulpana lui Silviu Brucan în decembrie 1989, sau poate chiar mai devreme, având în vedere declarația lui Tudor Octavian privind întâlnirea secretă de la Tescani, din 23 august 1989, dintre Pleșu, Măgureanu și Iliescu.
Să nu uităm, exact acum un an Pleșu și Liiceanu îndemnau vocal la boicotarea Referendumului pentru Căsătorie și Familie.
Redau mai jos Rechizitoriul meu la adresa acestui Grup și a lui Liiceanu, așa cum a fost depus în Instanță, în procesul care se află în curs de desfășurare. Dincolo de părțile juridice veți găsi o sinteză asupra scopului și activităților acestui “PCR în ilegalitate”.
Nu în ultimul rând public aici în premieră un document al Curții de Conturi a României, care certifică din nou adevărul afirmațiilor mele în ce privește derogările de care a avut parte Humanitas prin trafic de influență la nivel înalt:
Tribunalul Bucureşti
Secţia
a III-a Civilă
Dosarul
nr. 8752/3/2019
DOMNULE PREŞEDINTE,
Subsemnatul RONCEA
VICTOR – ALEXANDRU,
în temeiul art. 205 Cod Procedură Civilă, formulez
următoarea
ÎNTÂMPINARE
Prin care solicit respingerea acțiunii ca
neîntemeiată pentru următoarele
MOTIVE:
În
fapt,
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul
Liiceanu Gabriel, a solicitat obligarea subsemnatului la plata sumei
de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral,
pretinzând că i-aș fi încălcat drepturile nepatrimoniale
constând în onoare, demnitate, reputație și imagine prin
”afirmațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și
defăimătoare susținute în cotidianul Evenimentul Zilei din data
de 21 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019 și 30 ianuarie 2019”.
Totodată, a solicitat obligarea
subsemnatului, pe cheltuiala mea, la publicarea hotărârii
judecătorești în cotidianul Evenimentul Zilei, inclusiv
https://evz.ro/
și pe pagina de Facebook ”evz.ro”.
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă că ar
fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru
fapta proprie, însă aceste susțineri sunt neîntemeiate, așa cum
voi arăta în prezenta întâmpinare.
Afirmațiile privind pretinsa „campanie de
denigrare” a reclamantului susținută de subsemnatul în
cotidianul Evenimentul Zilei sunt neîntemeiate
Arăt că nu este vorba de nici o
„campanie”, ci de un articol de informare publicat în două
părți, cu același subiect, înființarea Grupului pentru Dialog
Social (GDS), material care se înscrie în seria de cronici ale
acestui an, ocazionate de împlinirea a 30 de ani de la evenimentele
din decembrie 1989.
Adevărul despre cei care au
ocupat scena politică și civică după 1989
s-a dovedit de foarte multe ori a fi cu totul altul decât cel
prezentat, cosmetizat, publicului larg. Pentru a da un singur exemplu
relevant în cazul nostru îl vom aminti pe Radu Vasile, un premier
post-decembrist de la finele anilor 1990, aparent la locul lui și,
în plus, un poet sensibil. La mult timp după debarcarea lui, în
2006, fostul președinte Emil Constantinescu avea să declare într-o
dezbatere publică faptul că Radu Vasile a fost colaborator al
Securității și că el personal a cunoscut acest lucru chiar în
perioada nominalizării acestuia dar l-a ascuns opiniei publice. În
1993, însuși Radu Vasile, ca parlamentar, semnase pentru o lege de
deconspirare a agenților Securității. Se știa „acoperit”.
Biografia lui Wikipedia
nici azi nu consemnează
acest lucru.
După cum vedem – și din aceste motive ca cel expus
mai sus -, au trecut aproape 30 de ani pentru ca Parchetul General să
reușească să finalizeze Rechizitoriul în Dosarul Revoluției.
Datoria unui jurnalist este, la fel, de a dezveli tot adevărul,
indiferent de trecerea timpului și notorietatea unor făptuitori sau
ai altora și în acest sens au fost scrise articolele incriminate de
dl. Liiceanu.
Grupul pentru Dialog Social, al cărui
membru fondator este reclamantul Liiceanu
Gabriel, împreună
cu ideologul comunist Silviu
Brucan şi eseistul
Andrei Pleşu,
între alții, își revendică apariția pe scena publică pe 31
decembrie 1989, la Hotelul Intercontinental.
Materialul informativ, destinat inițial suplimentului
Evenimentul Istoric, a fost publicat în Evenimentul Zilei şi
structurat în două părți datorită volumului mare de informații
şi documente atașate. Cele două părți ale articolului au apărut
în zile consecutive, după cum se arată şi în acțiunea
reclamantului Liiceanu Gabriel, respectiv în 21 şi 22 ianuarie
2019.
Materialele în cauză sunt și
semnalate ca atare încă din titlu, respectiv cu partea I şi partea
a II-a: „GDS a
fost fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de
Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)”
şi „GDS, fondat
de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent
sovietic și unul maghiar (II)”. (Anexa
nr. 1 și 2).
Cel de-al doilea articol, din 30
ianuarie 2019 – „Afacerea
privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar
aflat la CEDO”
(Anexa
nr. 3) -, arăt
că modalitatea
în care a fost privatizată Editura Politică constituie unul dintre
mai multele aspecte pendinte cauzei Valerian Stan împotriva României
aflată pe rolul CEDO, și comunicată Guvernului României la
11.07.2013; informația se află publicată pe web-site-ul CEDO aici
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-123807%22]}
și aici
https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22appno%22:[%2229497/13%22]}
(Anexa
nr. 4).
Articolul din 30 ianuarie 2019 este
o continuare firească a primului material, în care prezentam
documente inedite, publicate în premieră. El a inclus și
informații deținute de către domnul Valerian Stan,
un expert recunoscut în lupta anti-corupție din România, fost
șef al Departamentului de Control al Guvernului Convenției
Democrate Române (CDR) între anii 1996 – 1997, fost ofițer de
Armată şi membru fondator al Comitetului de Acțiune pentru
Democratizarea Armatei (CADA), fost membru fondator şi președinte
al Alianței Civice, fost director de programe şi vicepreședinte al
Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul
Helsinki (APADOR-CH), fost director de programe în cadrul Fundației
Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi, din ianuarie 2005,
membru al Consiliului director al Fundației Centrul de Resurse
Juridice (CRJ) după ce, între 2008 şi 2013 a fost președinte al
Consiliului director al CRJ.
Ca atare, pretinsa „campanie de denigrare” se referă
în fapt la doar două articole, iar reclamantul nu a adus nicio
dovadă a caracterizării şi scopului închipuit atribuite
materialelor elaborate de subsemnatul. În schimb, plasând acest
termen încă din prima propoziție a acțiunii, reclamantul Liiceanu
Gabriel dă acțiunii o notă de auto-victimizare cu scopul de a
influența instanța în favoarea interpretării propriei sale
realități, denaturând şi prezentând trunchiat situația de fapt
relatată de mine în articolele publicate.
Pentru că reclamantul Liiceanu Gabriel a ținut să anexeze şi CV-ul său, ofer la rândul meu instanței, pentru a înțelege mai bine nivelul asumării responsabilității celor afirmate în articolele incriminate, câteva date despre mine:
May 24th, 2020 
VR 
Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
Posted in 
Tags: 
