O afirmatie deosebit de grea si un semnal de alarma extrem de grav catre toate autoritatile statului a facut ieri profesorul academician Dinu C Giurescu la dezbaterea privind Statutul Minoritatilor, organizata de societatea civila romanesca la Senat. “Am asistat odata la prabusirea frontierelor Romaniei, in 1940, ca elev de liceu. N-as vrea sa asist a doua oara la prabusirea hotarelor tarii, prin vointa factorilor politici interni”, a spus istoricul Dinu C Giurescu, in incheierea alocutiunii sale (video mai jos) despre Statutul Minoritatilor si atacul la fiinta nationala si statul roman prin Legea Educatiei si propunerea de regionalizare a tarii. “Este o adevarata ofensiva la articolul I din Constitutia Romaniei. Miza este de prima insemnatate: este vorba de destramarea treptata a statului roman si a hotarelor sale”, a subliniat profesorul Giurescu la dezbatera desfasurata, parca nu intamplator, in sala Avram Iancu a Parlamentului Romaniei.
De observat ca desi au fost invitate toate formatiunile politice, singura care a stralucit prin lipsa, sfidand academicieni, istorici, membri ai societatii civile si, mai ales, pe reprezentantii romanilor din Harghita, Covasna si Mures, a fost tocmai organizatia etnica responsabila de santajarea PDL si tentativa de destramare a Romaniei: UDMR. “Ce vreti, domnilor?” – s-a adresat profesorul Giurescu marilor absenti minoritari – “vreti sa retransformam Transilvania intr-o provincie maghiara. E, asta nu se mai poate! Se poate doar daca factorii interni cedeaza”. Vorbind despre modalitatea “dibace” prin care extremistii maghiari au desprins unele judete ale Romaniei pentru a le baga in “Casa Ungariei” de la Bruxelles, academicianul a spus: “Le desprindem din Romania daca noi le dam. Aici e o chestiune de interes national. Pentru mine ca istoric si ca fiul al parintelui si bunicului meu sunt absolut… nu-mi vine sa cred ca partidele politice romanesti nu pot sa gaseasca o solutie impreuna ca sa pastreze coeziunea statului roman si sa apere identitatea nationala a acestei tari”.
Ziaristi Online ofera, in exclusivitate, cele mai importante luari de cuvant de la aceasta dezbatere, la care, printre altele, s-a solicitat imperativ respingerea acestui atentat la statul national unitar roman – Statutul Minoritatilor – si infiintarea unei Comisii parlamentare de ancheta asupra incalcarilor repetate ale Legii de catre reprezentatii organizatiei maghiare aflata la Guvernare si in ceea ce priveste neaplicarea Legii de catre organele MAI din Harghita, Covasna si Mures, la ordinele conducerii politice a Ministerului de Interne. Este de luat in seama, de catre unele personaje pripasite prin politica damboviteana si teleghidate de grupuri de interese antiromanesti, ca o eventuala asumare a raspunderii pe Legea Statutului Minoritatilor va fi cantecul de lebeda al PDL.
Ascultati aici o relatare de la fata locului realizata de Septimiu Sever pentru Radio Romania Actualitati, vizionati interventiile si cititi mai jos Comunicatul final al dezbaterii – publicat si de RGN Press – si o Sinteza documentara asupra consecintelor impunerii Statutului Minoritatilor anti-Romania. Prof Dinu C Giurescu despre Statutul Minoritatilor anti-Romania si atacul UDMR la fiinta nationala
Nota: Internetul Parlamentului Romaniei lasa de dorit. Din acest motiv transmisia s-a intrerupt. Inregistrari de la Conferinta vor fi disponibile pe canalele video ale site-ului ZiaristiOnline.ro in cursul serii.
Purtatorul de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcan, confirma ca presedintele Traian Basescu nu va participa la Reuniunea sud-est europeana de la Varsovia, deoarece Polonia a decis “invitarea unei entitati care nu este recunoscuta ca stat” de catre Romania, respectiv Kosovo, la insistentele Statelor Unite.
“In perioada 27-28 mai, la Varsovia, va avea loc cea de a 17-a Reuniune a sefilor de stat din Europa Centrala si de Est. Avand in vedere ca gazdele reuniunii din acest an au decis invitarea unei entitati care nu este recunoscuta ca stat de catre tara noastra, Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, nu va participa la acest eveniment”, se spune Valeriu Turcan, potrivit unei declaratii remise miercuri Agentiei NewsIn si preluata de Ziare.com.
Potrivit site-ului polonez Poland.pl, presedintii Romaniei, Traian Basescu, Serbiei, Boris Tadici (foto sus), si al Slovaciei, Ivan Gasparovici, nu vor participa la summit-ul pentru Europa Centrala si de Est, care se desfasoara in weekend, la Varsovia, cu ocazia vizitei in Polonia a presedintelui american Barack Obama.
Cei trei sefi de stat au decis sa boicoteze lucrarile summit-ului din cauza invitatiei adresate presedintelui Kosovo. Atifete Jahjaga, fost director adjunct al politiei din Kosovo, a fost invitata la insistentele Statelor Unite.
Decizia sefului statului roman este deosebita mai ales in contextul in care ministerul Externelor din Romania, Teodor Baconschi, anunta de cand a fost instalat ca “face eforturi” pe toate planurile pentru a perfecta o intalnire intre Traian Basescu si Barack Obama, presedintele SUA. Motivul principal pentru care Romania nu a recunoscut independenta provinciei sarbe auto-intitulata republica, este legat, la fel ca si in cazul Slovacia, de pretentiile publice ale conducerii Ungariei si lobby-ului maghiar din intreaga lume de a crea autonomii teritoriale pe criterii etnice in interiorul celor doua state, dupa modelul Kosovo.
Romania, prin vocea presedintelui Basescu, a fost intotdeauna categorica in ce priveste Kosovo. Chiar si la ultimul bilant al diplomatiei romane, din 2010, seful statului a precizat, destul de raspicat si in ciuda presiunilor venite din partea SUA si a Germaniei, cei doi conducatori mondialisti ai lumii euro-atlantice, ca: “În sfârşit, în problema Kosovo, nimic nou sub soare: România nu va recunoaşte Kosovo ca stat independent şi poziţia noastră este că Belgradul şi Priştina trebuie să negocieze statutul Kosovo. Hotărârea Curţii nu a fost una care a intrat pe fond, a fost una care a constatat doar dreptul Adunării de a proclama independenţa, dar nu a intrat pe fond, să vadă dacă este legal sau nu. Deci, Curtea nu a intrat pe fondul contenciosului generat de Belgrad şi, din acest motiv, nu putem lua în consideraţie ca fiind un element consistent care să modifice poziţia noastră cu privire la Kosovo.”
In 2009, la aceeasi reuniune cu sefii misiunilor Romaniei in strainatet, presedintele afirma: “O menţiune specială în ceea ce priveşte Serbia, susţinerea demersului Serbiei la CIJ. România nu recunoaşte Kosovo. Moldova trebuie să devină parte a procesului de extindere care vizează Balcanii de Vest.”
In 2007, inainte de decizia Curtii Internationale de Justitie, la acelasi bilant al diplomatiei, Traian Basescu afirma:
“În această toamnă vor fi două momente dificile pentru diplomaţia românească. Momentul unei eventuale decizii legată de Kosovo. Aici, poziţia noastră va rămâne n-aş spune intransigentă, dar va rămâne în linia de până acum, şi anume aceea că Serbia este un stat independent, suveran, a cărui integritate teritorială nu poate fi afectată. Cu certitudine însă, dacă la nivelul comunităţii internaţionale se va lua o altă decizie, România va privi la această decizie în calitate de partener al decidenţilor, şi nu de pe poziţii ostile. Dar avem obligaţia să susţinem nu Serbia neapărat, ci principiile de drept internaţional. Pentru crearea unui stat independent în situaţia Kosovo nu există nici un fel de acoperire juridică. Se încearcă o construcţie de genul “Serbia a pierdut dreptul moral”. Ce există în dreptul internaţional despre dreptul moral? Există însă garantate de dreptul internaţională suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor. Nimeni nu poate trece uşor peste normele de drept internaţional. Susţin acest lucru cu conştiinţa absolut împăcată şi faţă de partenerii noştri şi faţă de poziţia noastră, pentru că este un lucru pe care îl susţinem din decembrie 2004, fără ezitare, constant şi a fost explicat tuturor aliaţilor noştri în mod repetat.
Noi nu vom constitui o supriză din acest punct de vedere, ci poziţia României este arhicunoscută şi nu trebuie înţeles de aici că România va rupe eventualul consens în interiorul Uniunii Europene. Sunt şi alte state care au acelaşi punct de vedere în interiorul Uniunii şi putem proceda la consens cu exprimarea opiniei separate, anexată consensului – este procedură europeană, sigur, cu valoare juridică.
In 2006, Basescu afirma: “În ceea ce priveşte Balcanii de Vest, o altă prioritate a politicii noastre externe, în mod categoric, vom continua să promovăm ideea că securitatea României este legată de pacea din Balcani. Din acest motiv, chiar dacă nu avem o poziţie similară întotdeauna cu cea a aliaţilor noştri, vom susţine că soluţia pentru Kosovo trebuie să fie o soluţie negociată între Belgrad şi Pristina şi nu vom fi niciodată susţinători ai soluţiei de modificare a frontierelor unui stat. Este o poziţie tradiţională a politicii externe româneşti şi ne-o vom menţine.”
Iar la primul sau discurs de presedinte adresat diplomatilor, in august 2005, Basescu sustinea: “Este unul din obiectivele preşedinţiei noastre, vom promova ideea importanţei României în vecinătatea estică a UE şi vom susţine, vom aduce contribuţii la soluţionarea conflictului transnistrean, de data aceasta, de pe poziţia preşedinţiei Consiliului Europei şi în sfârşit, de pe poziţia preşedinţiei CE, vom trata cu prioritate problematica legată de statutul Kosovo şi de viitorul Uniunii Serbia-Muntenegru. Sunt vecinătăţile noastre, fie că discutăm de conflictul transnistrean, fie că discutăm de situaţia din Balcanii de Vest şi, în calitate de preşedinţi ai CE, vom avea o politică extrem de activă şi vom veni cu soluţii care deja se regăsesc în strategia noastră.”
In schimb, pe 17 februarie 2008, la momentul declararii ilegalei independente – conform normelor internationale -, un deputat şi un europarlamentar UDMR, Antal Arpad si Sogor Csaba, s-au aflat în capitala kosovarilor, Priştina, pentru a “celebra” momentul proclamarii independenţei fostei provincii iugoslave.
În opinia lor, “precedentul Kosovo” ar trebui folosit în mod inteligent de către reprezentanţii comunităţii maghiare de acasă pentru promovarea autonomiei Ţinutului Secuiesc. „Este evident că, prin recunoaşterea provinciei Kosovo ca stat independent, se recunosc într-un fel soluţiile violente din această regiune. Din câte se ştie, noi, maghiarii din România, am militat pentru autonomie exclusiv prin mijloace democratice şi considerăm că un sprijin din partea autorităţilor europene şi a SUA ar legitima în Europa rezolvarea unor potenţiale conflicte fără conflicte, deci ar legitima soluţiile nonviolente”, a declarat deputatul UDMR Antal Arpad. La rândul său, europarlamentarul Sogor Csaba susţine că vizita mai are încă un scop: sărbătorirea obţinerii de către sârbii din Kosovo a unor forme de autonomie.
Eurodeputatul UDMR consideră că problema Kosovo reprezintă însă „un precedent periculos pentru toate statele europene care nu înţeleg să asigure dreptul de autodeterminare astfel încât toţi cetăţenii lor să se simtă ca acasă”. „Nu-l văd însă ca un precedent negativ. Dacă în acest ţinut minoritatea sârbă, care e mult mai mică decât cea maghiară din Voievodina, a reuşit să aibă unele drepturi, să zicem autonomie culturală, teritorială, atunci modelul Kosovo poate fi şi un model pentru Europa”, a conchis Sogor, citat de Marius Vulpe in Adevarul si preluat de CivicMedia.ro.
In tara, dupa “sarbatoarea” din Pristina, Secretarul Biroului Permanent al Consiliului National Secuiesc, Andrassy Arpad, declara la Targu Mures, intr-o conferinta de presa, ca recunoasterea independentei Kosovo “ar trebui sa fie un precedent care sa accelereze problema rezolvarii autonomiei tinutului Secuiesc”. “Rabdarea poporului secuiesc este fara sfarsit si e legata de a obtine drepturile, libertatile si de a redobandi aceste lucruri. Problema autonomiei dateaza de 5 secole. A existat autonomie totala a secuilor in Transilvania. A existat autonomie totala, as putea spune, ceea ce dorim noi sa refacem”, a spus Andrassy. Si Liderul Uniunii Civice Maghiare (UCM) din zona Sfantu-Gheorghe, Gazda Zoltan, considera ca proclamarea independentei provinciei Kosovo, ar reprezenta un mesaj in vederea obtinerii autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc.
Tarul de la Moscova, Vladimir Putin, s-a exprimat si el atunci printr-o intr-o propozitie care includea si o amenintare deschisa pentru Romania:
Continuarea analizei insotita de o harta a pozitiei statele lumii fata de independenta Kosovo, laZiaristi Online
Mircia Giurgiu: “O să fiu de acord cu predarea istoriei şi geografiei în limba maghiară atunci când şi românii care trăiesc în Ungaria vor învăţa în limba română”
Din expunerea de motive: “Constitutia – actul fundamental pe care se bazeaza intreaga legislatie romaneasca – statuteaza faptul ca Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate. Totodata, in Constitutie se mai precizeaza ca in Romania limba oficiala este limba romana.
De aceea, in conditiile in care exista unitati de invatamant particulare in limba minoritatilor nationale, nu vedem sensul ca in scolile de stat Istoria si Geografia sa fie predate in limba materna a popoarelor conlocuitoare, mai ales ca acestea au posibilitatea de a studia in limba materna“.
VeziAICItoate avatarurile Proiectului care, conform extremistului Marko Bela, “arunca in aer Coalitia”. Extraordinar!
“Tinutul Secuiesc este TARA de origine a Kurtoskalacs-ilor”. Aceasta sta scris pe un pliant distribuit de Consiliul Judetean Covasna la zilele orasului Sfantu Gheorghe de UDMR, prin Tamas Sandor, care se alatura practic, la modul oficial, actiunilor extremistului maghiar Csibi Barna cu al sau “Tinutul Secuiesc nu este Romania”, prezent de altfel la manifestarea in cauza sub obladuirea primarului UDMR Antal Arpad si aparat si aprobat de fortele Ministerului de Interne “al Romaniei”.
Consiliul Judetean Covasna, condus de UDMR-istul Tamas Sandor (foto stanga), a impartit, in timpul Zilelor Sfantu Gheorghe 2011, manifestare organizata de catre Primaria Sfantu Gheorghe, o serie de pliante in care promoveaza marca “produs secuiesc”. Pliantele, care poarta sigla CJ Covasna si denumirea institutiei doar in limba maghiara si limba engleza, promoveaza exclusiv produse traditionale secuiesti, transformandu-se intr-un nou material de propaganda iredentist-sovina finantata din fonduri publice, prin care se incearca transmiterea ideii ca in Covasna nu ar trai si romani sau ca romanii nu au produse traditionale romanesti.
Pliantele impartite de catre Consiliul Judetean Covasna saptamana trecuta pentru a promova marca “Produs secuiesc” par sa anunte urmatorul pas al UDMR in lupta pentru a apara “interesele” maghiarilor din Romania: obtinerea independentei judetelor Covasna si Harghita fata de Romania. Dupa ce discursul UDMR, dar si al altor organizatii extremiste maghiare din Romania, a inceput cu revendicarea unei autonomii culturale pentru maghiarii din Romania, prin care acestia sa isi protejeze identitatea etnica, UDMR a ajuns acum sa afirme cat se poate de fatis ca militeaza pentru autonomia teritoriala pe criterii etnice a celor doua judete din centrul Romaniei. Mai nou insa, pentru ca terminologia autonomiei s-a cam prafuit, UDMR introduce o noua terminologie: tinutul secuiesc este de fapt o “tara”.
“TOLERANTA” LA RECIPROCITATE PRIN “PATRIA SECUIASCA”?
de Lazar Ladariu
De peste 20 de ani, lucru stiut – si inca prea bine! – de guvernantii romani din perioada aceasta nefasta, postdecembrista, dar, cu precadere, prea bine stiuta de romanii ardeleni, obraznicia UDMR-ista, ca si lacomia struto-camilei, mereu in goana nebuna dupa privilegii, discriminari pozitive si supradrepturi, se afla intr-un crescendo ingrijorator! Un recent exemplu ni-l ofera, pe langa multe alte spectaculoase calcari udemeriste prin strachini in ultima vreme, primarul Antal Arpad, din Sfantu Gheorghe, municipiu situat in inima Romaniei.
La propunerea deputatului Horia Grama, presedintele PSD Covasna, ca o strada din municipiu sa poarte numele simbolului national, eroul romanilor ardeleni de la 1848-1849, Avram Iancu, fara sa mai stea mult pe ganduri si sa cugete, crezandu-se un stapan absolut al locului, la 14 aprilie a.c., primarul Antal Arpad a replicat, cu stiuta-i aroganta, cu arhicunoscuta sfidare: “Va fi o strada «Avram Iancu» la Sfantu Gheorghe atunci cand va fi si una «Gábor Aron» la Abrud!”. Ce obraznicie! Ce bataie de joc! Ce mizerabil! Uimit de porumbelul negru care-i zboara din gura, nu poti sa nu te intrebi: de ce nu propune el acolo o strada cu numele amiralului fara mare – Horthy Miklos? Sau, pentru isprava lui recenta, de la Miercurea Ciuc, de ce nu o strada Csibi Barna, nenorocitul, dusul cu pluta, care si-a permis sa-l “spanzure”, simbolic, pe Avram Iancu, Craisorul Muntilor?
Cum “justifica” primarul Antal Arpad, in al carui birou troneaza steagul Ungariei, “inteleapta” lui replica? Aparator al “simbolurilor identitare” – bineinteles, pentru el, doar maghiare si secuiesti –, dupa capul lui este firesc sa refuze, el si ai lui, propunerea deputatului Horia Grama, deoarece, in municipiul Sfantu Gheorghe – zice el –, 75% sunt maghiari! Ce stupizenie! Da, intr-adevar, majoritari, la Sfantu Gheorghe, la fel ca si la Miercurea Ciuc, prin jocurile istoriei si ale intamplarilor, in urma maghiarizarilor fortate si a purificarilor etnice, sunt maghiarii si urmasii fostilor romani secuizati ai locului. Numai ca uita el, sicofantul, ca Sfantu Gheorghe face parte din Romania. Este, deci, un oras romanesc din inima tarii! Incat, ca roman umilit in astfel de cazuri, nu poti sa nu il intrebi pe Antal Arpad: asa vreti voi reconciliere? Asa raspunde un primar maghiar lectiei de toleranta romaneasca?
Adepti ai asezonarilor combinatiilor doar in interesul lor etnico-minoritar, in care primeaza lacomia separatista si privilegiile, dublate de pretentiile infrumusetate cu povesti nascute dintr-o nespusa prefacatorie, ei nu actioneaza pentru necesitatile vietii umane normale, nu ca partasi ai ideilor comune romano-maghiare, nu pentru toleranta, nu pentru o existenta comuna in pace si in liniste, ca neobositi promotori ai adevarului, ci doar pentru aroganta lor paguboasa. Intelegerea crestineasca pentru ei este vorba goala. N-a curs destul sange? N-au fost destule suferintele de pana acum? N-au murit atatia oameni? Nu ar fi, oare, timpul sa traim, aici unde am fost lasati sa fim impreuna, sub lacrima cereasca a Bunului Dumnezeu?
DE CE N-AU VRUT ROMANII TARGUMURESENI SA LOCUIASCA PE O STRADA PURTAND NUMELE LUI KOSSUTH LAJOS?
de Lazar LADARIU / Cuvantul Liber
Dupa cum se stie, luni, 21 martie 2011, la sapte zile dupa tampenia de la Miercurea Ciuc, a dusului cu pluta, Csibi Barna, care, manat de ambitia calailor de odinioara, ucigasi ai romanilor ardeleni, il “spanzura” pe eroul national Avram Iancu, Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese si hartuieli ale romanilor targumureseni si ale justitiei cu UDMR (mai precis, cu consilierii locali ai struto-camilei!), a hotarat definitiv: strada Calarasilor din Targu-Mures va ramane asa cum se numeste, cu frumosul nume romanesc, in vesnica memorie a inaintasilor. Deci, Calarasilor! Nu strada cu numele nefast al “autorului etnocidului romanilor transilvaneni, de la 1848 -1849”, “nume blestemat din neam in neam de urmasii victimelor celui care – cum reiese din cartea lui Liviu Maior, “1848-1849, Romanii si ungurii in revolutie” (Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, pagina 378) –, referindu-se la romani, ii numea “o hoarda mai josnica decat vita”.
Urmasul, intru nelegiuire “scenarista”, al lui Kossuth, Csibi Barna, clama: “Asa patesc toti care gresesc impotriva natiunii maghiare si a secuilor!”
Multi ziaristi romani, istorici, oameni de bun-simt din tara si de peste hotare au considerat nesimtirea udemerista, de a inlocui strada Calarasilor cu Kossuth Lajos, o “batjocorire oficiala a demnitatii nationale”. Batjocorire rusinos acceptata si de Parlamentul de la Bucuresti, atata timp cat a dat zi libera senatorilor si deputatilor, pentru a sarbatori, in 2011, impreuna, alaturi de extremistii maghiari, acel 15 martie, uitand de uciderea celor 40.000 de romani ardeleni, de arderea si raderea de pe fata pamantului, la 1848-1849, celor 300 de sate, biserici si manastiri. Prin ziarul nostru, “Cuvantul liber”, in repetate randuri, am luat atitudine, personal, alaturi fiind de Uniunea Nationala Vatra Romaneasca (presedinte – ing. Florin Oproiescu), de Societatea Cultural-Patriotica “Avram Iancu” (presedinte ec. Ioan Berta), de Partidul Romania Mare, Filiala Mures (presedinte ing. Constantin Amza), de consilierul local dr.Ioan Sita, de avocatul prof. univ. dr. Ioan Sabau, initiatorii demersului, explicandu-le targumuresenilor, romanilor si maghiarilor, deopotriva, de ce nu dorim, in inima de Romanie, o strada cu numele calaului, ucigasului inaintemergatorilor nostri – Kossuth Lajos.
Asadar, de ce romanii targumureseni – si nu numai ei! – nu doresc o strada Kossuth Lajos?!
Exemple la indemana sunt numeroase. La 1848-1849, cu 163 de ani in urma, “cu prilejul Revolutiei Ungare, in Transilvania a avut loc, impotriva romanilor, un masacru sangeros”. Asa cum aminteam, 300 de sate ale romanilor, “din Transilvania, Banat, Bihor si Maramures, au fost jefuite si arse”, biserici si manastiri au fost si ele incendiate, “barbati, femei, batrani si copii, aproape 40.000 de suflete, au fost impuscati, spintecati, spanzurati”. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Kossuth Lajos, prim-ministrul guvernului revolutionar ungar. Kossuth Lajos, cel care ii considera pe romani “o hoarda mai josnica decat vita”, romanilor din Transilvania si Ungaria “nu le-a recunoscut decat dreptul de a se dizolva in natiunea ungara”.
O spunea el si in ziarul “Pesti Hirlap”, sustinand, ca unica solutie, “unirea Transilvaniei cu Ungaria”, populatia majoritar-romaneasca a Transilvaniei fiind, pentru el, doar “un element insignifiant”. Pentru el, romanii, sarbii, croatii, slovacii si sasii nu contau! Lor, Kossuth dorea sa le ia “identitatea nationala”! El era cel care tuna: “Eu, niciodata, dar niciodata, sub sfanta coroana maghiara, alta natiune sau nationalitate decat cea maghiara nu voi recunoaste!” Cum, oare, sa accepte romanii targumureseni ca o strada sa-i poarte numele?
Kossuth Lajos vedea, ca singura solutie a vremii, in calitate de conducator al Revolutiei ungare de la 1848, nu o emancipare nationala a romanilor, deci o natiune aparte, cum ar fi fost firesc, ci “dizolvarea in natiunea maghiara”. De ce-i era frica lui Kossuth? Deschidem “Parti alese din istoria Transilvaniei. II”, de George Baritiu (Sibiu, 1890-1892, pag.755-797), si, citindu-i discursul lui Kossuth de la Poszony (Bratislava), aflam ce-i trecea prin minte. Dorinta romanilor ardeleni “de a se bucura de o existenta politica nationala” era considerata, de el, irealizabila! De ce, oare? “Deoarece – spunea el – ar duce la distrugerea unitatii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va transa chestiunea.” Asa gandea si spunea Kossuth!
Kossuth “a instaurat un regim de teroare in Transilvania”, numindu-l “comisar civil” pe Csányi László, un intim al sau, “care ii ura visceral pe romani”. El a infiintat “tribunalele de sange”, transformand “garzile nationale ungare in «echipe de vanatoare», masacrand femei, copii si batrani fara aparare”. Pana si generalul Bem era “scarbit de nesfarsitele atrocitati” ale paranoicului Csányi László, sub ale carui ordine, “in doar patru luni, peste 6.000 de civili romani au fost asasinati”. Pe Mures si pe Tarnave, peste “40 de comune au fost mistuite de foc”.
În 10 februarie recent, „pe neobservate”, aşa cum îşi doreşte Marko Bela, senatorii Puterii au lăsat să treacă pe sub nasul Opoziţiei proiectul legii unei noi regionalizări a României, pus în operă de UDMR. Fără e explica de ce actualele opt regiuni de dezvoltare nu sunt bune, fără nici o presiune din partea UE şi aparent fără nici o logică, liderii udemerişti au continuat practicarea a ceea ce ştiu ei cel mai bine: şantajul.
Din confruntarea cu partidele româneşti ahtiate după putere, astăzi, ca şi ieri şi alaltăieri, organizaţia cu rol de partid etnic a ieşit întotdeauna învingătoare. Pas cu pas, urmărindu-şi programul şi „viziunea” pe termen lung, UDMR a şantajat tot ce se putea, a obţinut tot ce şi-a dorit, a aplicat întregul „arsenal istoric” al gherilei etno-centriste, separatiste, autonomiste. Cu o doză uriaşă de aroganţă şi sfidare, liderii aşa-zişi „europeni” ai maghiarimii din România au avut curajul să propună guvernanţilor de la Bucureşti refacerea hărţii tragice din 1940, când pumnalul horthysto-hitleristo-mussolinian a fost înfipt în trupul Transilvaniei. Cum această sfidare nu e de ajuns pentru îndeplinirea planurilor autonomiste, UDMR face presiuni asupra guvernanţilor să treacă, în paralel, şi Legea Minorităţilor prin asumarea răspunderii guvernului – metoda prin care guvernul Boc a dăruit de curând liderilor udemerişti istoria şi geografia în limba maghiară, precum şi o întinsă listă cu discriminări pozitive în învăţământ. În acest mod, şefii celei mai însemnate minorităţi etnice din România obţin supra-drepturi orientate făţiş spre separatism etnic şi chiar spre anularea de facto a unirii Transilvaniei cu Tara Mamă. Ne aflăm, practic, în stare de „alarmă la vedere”, cum se spune în aviaţie, deoarece UDMR nu mai face nici măcar un minim de efort pentru a-şi masca intenţiile. În acest context, de o gravitate extremă pentru destinul statului naţional unitar român, am considerat necesar să aflăm opinia unuia dintre marii istorici de la Academie, profesorul Dinu C. Giurescu.
„Potrivit Legii Educaţiei, 92% dintre elevii români au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minorităţilor”
– „Repetabila alianţă” dintre UDMR şi partidele care s-au perindat până acum la putere, împlineşte, azi-mâine, 20 de ani. Cum vedeţi, domnule profesor, această evoluţie?
– După 1990, minorităţile etnice, indiferent de numărul lor, au obţinut un statut extrem de generos, având, printre altele, reprezentanţi în parlament în mod automat. Se detaşează la mare distanţă maghiarii, conduşi de UDMR – o entitate cu un statut nedefinit: nici partid politic, nici organizaţie neguvernamentală. Nu contează însă dacă este sau nu partid politic. Interesant este să urmărim ce a obţinut UDMR participând la toate legislaturile şi aproape la toate guvernele. Vă spun de pe acum: nu am nimic împotrivă dacă UDMR participă la guvernul central; ei au oameni bine pregătiţi, trebuie să recunoaştem, iar mulţi din generaţia mai bătrână, nu din cea tânără, vorbesc bine româneşte. Ca urmare, pot să aibă o contribuţie pozitivă la gospodărirea treburilor ţării. Unde încep lucrurile să se strice este acolo unde această organizaţie încearcă să obţină mai multe drepturi decât marea majoritate a românilor. O să mă refer la un domeniu pe care îl cunosc mai bine: Legea Educaţiei. Această lege îi împarte pe şcolari în două mari categorii: 92% din elevii români de şcoală generală şi liceu au mai puţine drepturi decât 8% din elevii minorităţilor. Foarte bine că tineretul minoritar are drepturi multe, dar vreau ca aceleaşi drepturi să fie extinse şi asupra românilor. Atunci suntem de acord. Dar ca majoritatea să fie discriminată negativ în favoarea minorităţii e un lucru pe care nu-l înţeleg. Nu înţeleg cum o şcoală cu numai 5-6 elevi maghiari continuă să funcţioneze, în timp ce o şcoală cu 10-15 elevi români se închide. Cea dintâi capătă personalitate juridică, în timp ce a doua nu. O anomalie! O lege foarte greu de înţeles. Al doilea exemplu: niciunul dintre cele 23 de „principii directoare” ale legii nu face trimitere la necesitatea cunoaşterii istoriei, creaţiei şi civilizaţiei româneşti. În schimb, când e vorba de minoritari, se spune explicit că trebuie să cunoască istoria, tradiţiile, civilizaţia comunităţii respective. De acord să cunoască ei, dar de ce nu şi noi? Mai mult, istoria este acceptată ca materie a „bacalaureatului naţional” numai la clasele umaniste, iar manualul de clasa a XII-a nu se mai numeşte „Istoria românilor”, ci, simplu, „Istorie”. Cui îi e ruşine de istoria românilor? Curioasă scăpare…
– De ce credeţi că i-au tăiat pe „români” din titlul manualului?
– Ca să se piardă identitatea naţională a românilor. O spun cu toată seriozitatea, cu deplină răspundere: mai multe fapte asemănătoare merg către acest scop. Tineretul să nu mai aibă conştiinţa apartenenţei la un neam. Să fie un tineret de ăsta, euro-atlantic, axat pe valori precum mall-uri, vacanţe, călătorii, braking news, vibe radio etc. Pentru minorităţi, vom avea însă manuale diferite, în limbile lor materne. În acest caz mă întreb de ce? Credeţi c-o să cunoască mai bine istoria şi geografia României, dacă le-o traducem în maghiară sau germană? Mi se pare extrem de stranie această prevedere. Dacă vorbim, în context, de Tirolul austriac, atât de des invocat de UDMR, cred că germanii din Italia (din Tirol) ar fi foarte miraţi dacă, într-o zi, li s-ar spune că vor învăţa istoria Italiei în limba germană, şi nu în italiană, cum se întâmplă în prezent. Ar fi uimiţi să audă că limba italiană, limba statului în care trăiesc, le este predată ca limbă străină, cum se întâmplă cu limba română în şcolile maghiare de la noi. Am senzaţia că toate aceste revendicări ale UDMR, satisfăcute „la moment” de majoritatea românească şantajabilă, tind la o separare completă a minorităţii maghiare de majoritatea românească: „Nu mai vreau să am de a face cu dumneata! Nici în educaţie, nici teritorial, nici ca simboluri, nimic. Să ne separăm!” Bine, dar totuşi trăim într-un stat care are graniţe recunoscute internaţional, un stat naţional ce vine din istorie, sunt realităţi pe care nu le putem nega… „Ei, bine: noi vrem separare!” Aici mergem… Si-mi pun întrebarea: domnilor de la UDMR, doriţi ca această separare, să-i zicem culturală, să ducă la o separare teritorială? Întrebare retorică, se înţelege…
Dacă răsturnarea ministeriului Giskra-Hasner ar aduce cu sine căderea sistemei, a constituţiunei, a dualismului, ce rol vor juca românii la regenerarea bătrânei Austrie? Sta-vor ei cu mânele în sân , cum sunt obicinuiţi a sta, intimida-se-vor de ţipetele bufone ale maghiarilor sau nemţilor, ori vor merge cu fruntea deschisă, solidari cu celelalte naţiuni cari au aspiraţiuni comune nouă, spre a apela la simţul de dreptate al tronului, spre a-l sili să ceadă voinţelor supreme ale popoarelor? Până când să domnească cutare ori cutare şi nu toţi? Suveranitatea şi legislaţiunea trebuie să purceadă de la toate popoarele ca atari, şi puterea esecutivă trebuie redusă la simplul rol de maşină fără voinţă proprie în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebuie să fie aicea stăpân decât popoarele însele, şi a trece suveranitatea în alte braţe decât în acelea ale popoarelor e o crimă contra lor. Eu nu înţeleg aicea două popoare ori două coterie, ci pre toate. Dar pentru a efectua această reformă mare într-un stat unde sunt atâtea rămăşiţe putrede ale trecutului, atâtea prejudeţe fatale şi atâtea maşine vile şi fără de suflet, gata în orice moment de a susţinea acele prejudeţe trebuieşte o energie eroică, trebuie cu despreţul libertăţii şi a vieţii tale să proclami ceea ce ai datoria de a proclama.
În această operă ce pare a se pregăti, românii trebuie să joace un rol eminamente activ. Trebuie ca sufletul acestei naţiuni vechie să lucreze cu toată vigoarea sa de fier, căci aicea nu mai e vorba de declamaţiuni vane, ori de oportunitate, acuma nu-i mai e permis nimănui de a merge cu cutare ori cu cutare persoană, fie aceea prelat, fie ilustritate, fie magnificienţă, ci cu toţii uniţi trebuie să mergem cu principiul, cu naţiunea. Şi, într-adevăr, dacă ar fi în inima noastră o singură schinteuă din virtutea antică a oamenilor pre carii noi ne măgulim de a-i avea de străbuni, a romanilor, am vedea ce absurd e să cerşim de la maghiari drepturile cari ni se cuvin şi cari trebuie să ni le luăm pre altă cale.
Românii, în genere vorbind, s-au purtat mai mult rău decât bine. Să ne silim a nara faptele.
Adunarea de la Miercurea se constituie şi-şi alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sistează activitatea acelui comitet, fără ca să arate din ce cauză, şi românii primesc această sistare fără ca să proteste în faţa lumei, fără ca această infracţiune în dreptul de a se întruni să fie urmată de destituirea funcţiunarului şi a ministrului ce a ordonat-o. Amploiatul, fie el ministru, fie comisariu regesc, trebuie să înţeleagă spiritul legilor al căror mănţinătoriu e şi trebuie să le interprete cu fidelitate. Îndată ce nu ştie ori nu voieşte a le interpreta fidel, trebuie destituit.
Uniunea Bănatului a fost forţată, căci a fost făcută contra voinţei românilor, uniunea Transilvaniei a fost făcută fără de a se întreba românii. Cine a protestat contra? Cine a alarmat Europa într-o cestiune atât de gravă? Nimeni.
Avem dreptul de a petiţiuna. Sala tronului este, trebuie, să fie deschisă popoarelor ca şi indivizilor, şi inima suveranului trebuie să fie dreaptă şi nepărtinitorie, fără considerante unilaterale, faţă cu toţi, asemenea limbei la cumpănă, asemenea ecuilibrului voinţelor umane ce se numeşte drept; căci în secolul al nouăsprezecelea aceasta e singura raţiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoaştem şi neci nu voim a cunoaşte. Ei bine, cine a uzat energic de acest drept pentru a scăpa naţiunea română de forţarea la o uniune pre care ea n-o voieşte şi n-o recunoaşte? Nimeni.
În Năsăud, un om se alege cu un vot, ba are până şi temeritatea de a cere verificarea acestei alegeri. Ei bine, carii sunt alegătorii carii să proteste contra reprezintărei lor din partea unui om pre care ei nu l-au ales? Nimeni. Oare murit-a orice dreptate? Oare luatu-ni-s-a dreptul de a petiţiuna şi a protesta? Oare am uitat cumcă tronul trebuie să fie drept, căci aceasta e raţiunea sa de a fi?
Dar departe de a fi numai atâta . Un insolent are cutezanţa de a spune în camera Ungariei cumcă naţiune română nu esistă. I se răspunde că esistă şi nimic mai mult; ca şi când acel om n-ar fi ştiut-o, ca şi când el ar fi spus-o cu altă intenţiune decât ca să arunce o nouă umilire asupra naţiunei româneşti. Aicea trebuia un protest energic
şi formal contra purtării neescusabile a unor deputaţi cari n-au respect de naţiuni întrege; trebuia demisiunarea deputaţilor români dintr-o Dietă care nu se respectă, nerespectând neci chiar individualitatea celorlalte naţiuni. Ce prezident e acela care lasă ca un insolent să insulte, nerevocat la ordine, o naţiune întreagă?
Un altul ni spune cumcă am face poate bine de a emigra în România, recte de a părăsi acest pământ, care e cu mult mai mult drept şi cu mult mai multă raţiune al nostru decât al lor. Cine protestă contra unor asemenea insinuaţiuni pre cât de răutăcioase pre atât de bine calculate? Nimeni. Cunoaştem fiinţele acelea linse, acele suflete de sclav cari fac politică de oportunitate, cari cerşesc posturi pentru ei în loc de a pretinde categoric şi imperativ drepturi pentru naţiunea lor, carii zic cumcă românii n-au neci un drept în această ţară şi cumcă trebuie să cerşească pentru a căpăta. Politică demnă de reprezentanţii ei ! [Î]i cunoaştem, zic, şi nu ne place de a vedea pre sincerii noştri deputaţi naţionali jucând pre instrumentele acestor creature. Naţiunea română trebuie să se pună pre terenul de drept pre care stau toate celelalte naţiuni ale Austriei, nimica mai mult şi neci o iotă mai puţin. Cine cede degetul va trebui să ceadă şi mâna. Puşi odată pre acest teren de drept, nu trebuie să cedem nimănui neci cât e negru sub unghie, căci numai o egală îndreptăţire poate duce la linişte şi la împăcare. Politica lingăilor trebuie lăsată pre seama lingăilor; pre flamura noastră trebuiesc scrise pur şi simplu voinţele noastre. Cehii spun în organele lor cumcă vor face opuzeţiune până atuncea până când se va recunoaşte deplina autonomie a Boemiei. De ce să nu cerem neted şi clar pentru noi ceea ce cehii pretind pentru ei? Tranzacţiuni în drepturi naţionali nu se încap, împăcarea cu ungurii ori cu nemţii nu se încape până ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; căci faţă cu sistemul constituţiunal de astăzi, faţă cu dualismul trebuie să fim ireconciliabili.
Starea de faţă a lucrurilor e de natură ca să inspire orişicui neîncredere şi să-l facă îngrijit asupra marilor schimbări ce se prepară a trece preste imperiu. Oricare bun cetăţean are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei sale, şi de aceea şi românii, prin natura lucrurilor, au datoria de a provoca un congres general al lor, care să determine atitudinea naţiunei româneşti faţă cu o eventuală schimbare a sistemei constituţiunale. Vom vedea care guvern va avea sfruntarea ca să oprească adunarea unui congres de cetăţeni pacifici, carii vor să discute asupra afacerilor publice ale statului căruia ei aparţin. În caz dacă congresul şi-ar alege oamenii săi de încredere, cari să-l reprezinte faţă cu tronul, aceştia trebuie să fie înainte de toate energici şi de caracter. Oricine a şovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificenţă, trebuie înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuiesc oameni ai faptei pre care să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurile mari (cari în genere se pun pre inime mice !) şi, apoi, cu oameni probi şi de caracter nu se încap tranzacţiuni încurcate. Ei vor cere pentru naţiunea lor cât li va ordona naţiunea ca să ceară, şi nu vor cede nici o iotă din pretensiunile lor, căci nu vor avea astuţia de a o face.
Dacă mai are cineva o singură îndoială despre importanţa unui congres, acela cugete numai cât de degradaţi trebuie să fim noi românii, dacă până şi maghiarii, poporul cel mai decăzut al Europei moderne, au ajuns să fie stăpânii noştri şi să-şi bată joc de noi în şedinţele acelei adunăture ce se pretinde Cameră.
Am desperat de mult de a cere de la români virtutea şi demnitatea străbunilor, neci credem că am putea deştepta în el simţul cetăţeanului Romei; dar neci că facem aicea apel la simţăminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simţ de demnitate şi mândrie curat omenească. Într-adevăr, nu mai suntem noi meniţi de a dicta legi lumei, dar neci am trebui să fim aşa de abrutizaţi ca să ne degradăm noi pre noi înşine la rolul de sclavi. Trebuie să încete aceste referinţe de dominaţi şi dominatori; trebuie să fim puşi pre picior de naţiune egal îndreptăţită faţă cu naţiune egal îndreptăţită. E timpul ca să ni se răsplătească şi nouă sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei Austrie carea ne-a fost vitregă şi acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu idolatrie fără să ştim de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele inimei noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţiunalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”
Recapitulăm:
1) În caz dacă opiniunea publică a popoarelor Austriei ar cere schimbarea sistemei constituţionale de astăzi, românii, spre a fi factori eminamente activi întru formarea viitorului imperiului, să convoce un congres general al lor, în care toată naţiunea românească să fie reprezentată şi care să decidă atitudinea ei faţă cu situaţiunea cea nouă ce împregiurările par a o crea şi impune imperiului.
2) Congresul să se declare solidar cu naţiunile din Austria ce urmăresc aceleaşi interese ca şi cea română.
3) Congresul să-şi aleagă reprezentanţa sa, care să comunice tronului voinţa naţiunei româneşti, cerând a ei satisfacere.
June 8th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
