Miercuri, 18 februarie 2015, la ora 9:00, are loc comemorarea anuală a Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu și a tuturor deținuților politici care s-au stins în penitenciarul Târgu Ocna.
Anul acesta comemorarea este organizată de Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului şi va consta într-un parastas săvârşit în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna – locul unde se afla Troiţa ridicată în memoria foştilor deţinuti politici şi fostele gropi comune ale penitenciarului, informează TgOcna.Ro.
Fundaţia George Manu şi Asociaţia PREZENT! anunţă că vor participa la aceasta slujbă de pomenire organizată de Arhiepiscopie şi nu vor organiza o altă comemorare separată. Toţi cei care doresc sa îl cinstească pe Valeriu Gafencu sunt aşteptaţi în număr mare la Târgu Ocna în data de 18 februarie 2015, ora 9.00.
Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991 fiind organizată de Asociaţia Foştilor Deţinuti Politici din România. Prin stradaniile lor şi ale familiei Gafencu a fost ridicată Troiţa din cimitir şi s-a oficiat slujba de înmormantare pentru toţi deţinuţii din gropile comune (oficiată de Preoţii Constantin Voicescu şi Iustin Paven). Între 1990 si 1997 bătrânii s-au întrunit anual la Târgu Ocna, informează siteul In Memoriam Valeriu Gafencu. Alături de cei aflaţi în viaţă şi de surorile Valentina (trecută la Domnul în 2014) şi Eleonora Gafencu am reluat firul întâlnirilor anuale în anul 2007 şi cu ajutorul Lui Dumnezeu numărul celor care aduc cinstire lui Valeriu Gafencu şi tuturor sfinţilor şi martirilor închisorilor creşte neîncetat, scrie Cezarina Condurache. Dăm slava Lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui!
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, județul Bălți, în Basarabia. În toamna anului 1941, când a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea vârsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași.
Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: “Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura antonesciană nu a văzut cu ochi buni activismul naționalist-creștin al tânărului Gafencu, care voia ca tot mai mulți elevi și studenți să se înscrie în Frățiile de Cruce, pentru a se pregăti de lupta împotriva comunismului bolșevic ce amenința atunci România.
Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la închisoarea Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944) și de la Pitești. Din cauza torturilor și regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tg. Ocna într-o stare atât de gravă, încât supraviețuirea sa timp de doi ani (până la 18 febr. 1952) poate fi considerată drept o minune. Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup care supurau permanent, Gafencu și-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a înmuiat și pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaș al Duhului Sfânt.
Pentru credința sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-și cunoască ziua morții. Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumânare și o cămașă albă, pe care să i le pregăteasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare.
La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune incandescentă (cu fața transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoșilor), au venit și s-au închinat, pe rând, toti deținuții, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-și ia rămas bun de la Valeriu.
Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Și-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața, conchide DOXOLOGIA evocarea Sfântului Închisorilor.
Mănăstirea Petru Vodă, închinată de Părintele Justin Părvu martirilor închisorilor celor trei dictaturi ale secolului trecut, prezintă următoarea conferinţă din anul 2009, a doctorului Aristide Lefa (+ 12.07.2009), prieten apropiat al Mărturisitorului Valeriu Gafencu. Imaginea este uşor desincronizată de sunet. Dacă cineva are o filmare integrală, de mai bună calitate, a întregii conferinţe, am dori să o publicăm, transmite Mănăstirea cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Vă mulţumim.
Ca în fiecare an, vă primim cu multă împuținare, dar cu tot mai multă dragoste în inimile noastre și să vă spunem: “Bine ați venit să vă alăturați nouă în prăznuirea acestei luminate sărbători!”.
Vă iubim nespus că ați binevoit să părăsiți lumea bântuită de urâtul urii, violenței și apostaziei și v-ați alăturat nouă să sărbătorim împreună Nașterea Maicii Domnului, care azi, poate mai mult ca oricând, va fi implorată într-un singur cuget și cu o unică simțire să reînvie SPERANȚA în inimile noastre înfiorate de vuietul vijeliei care pare să amenințe albastrul cer al existenței noastre cu norii vremurilor de restriște care nu o data ne-au vitregit neamul și țara.
Fraților, surorilor, auspiciile sub care se desfășoară pioasa noastră comemorare sunt născătoare de spaime. Dar să nu ne înfricoșăm. Eroii, mucenicii, mărturisitorii, cei care s-au înrolat în oastea Unicului și Magnificului Mântuitor și L-au urmat pe drumul Crucii, ne-au lăsat o cutremurătoare povață: NICI O FRICĂ SĂ NU FIE MAI MARE DECÂT FRICA DE DUMNEZEU!
(…)
O, Sfinților Mărturisitori, care în temnițe și prigoane, prin multele voastre pătimiri ați stăvilit întărâtarea vrăjmașului cea cu mânie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă, celor ce ați suferit foame, ger, schingiuiri, umilință și chinuri de tot felul întru apărarea legii celei strămoșești, vă aducem mulțumirile noastre.
Ca cei ce bine v-ați săvârșit pentru Învierea neamului românesc iar acum cu îngerii și arhanghelii vă veseliți în lumina cea neînserată a împărăției cerești, vă rugăm să nu încetați să mijlociți la puternicul Dumnezeu ca să ne dea iertare de păcate și să ne păzească pe noi și Sfântă Biserica Sa de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de necredință și de războiul cel dintre noi.
Povățuiește-ne pururea pe calea mântuirii, a răbdării și a dragostei, ca neclintiți și uniți să rămânem până la sfârșitul vieții întru credința cea adevărată.
Așa, Sfinților Mărturisitori, care în strâmtorările și necazurile din viața noastră pământeană ați cerut ajutorul Puterilor cerești, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca să primiți în acest ceas rugăciunile noastre și să ne acoperiți de smintelile veacului acestuia și de răutățile celor potrivnici, ca și noi, pe calea cea strâmtă și cu chinuri, neînfricați să mărturisim Evanghelia lui Hristos spre slava lui Dumnezeu și mântuirea neamului românesc.
Parastasul de un an de la plecarea lui Costel Condurache si trei ani de la trecerea la cele vesnice a lui Florin Stuparu va avea loc la Bucuresti, sambata, 2 august 2014, la ora 11:30, la Biserica Sapientei.
Pe 31 iulie s-au implinit trei ani si de la disparitia din aceasta lume a lui Alexandru Asmarandei.
Recursul la memorie şi demnitate intentat de GAZETA de Maramureş şi susţinut de o lungă listă de instituţii şi persoane a mai înregistrat o victorie: săptămâna trecută, Consiliul Local Târgu Lăpuş a aprobat, în unanimitate, acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare părintelui Nicolae Steinhardt.
În urmă cu câteva săptămâni, GAZETA de Maramureş a iniţiat un demers intitulat sugestiv: recurs la memorie şi demnitate. Pentru că, recăpătându-ne memoria, noi, cei de azi, să ne recâştigăm demnitatea. Trebuie să ne întoarcem la valorile şi oamenii adevăraţi ai acestui Neam. De aceea, am propus un gest simbolic: acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu la Sighetu Marmaţiei. Pentru onoarea şi demnitatea noastră, a generaţiilor de azi, pentru că ei şi-au câştigat aceste virtuţi prin viaţa şi moartea lor.
În 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, în cadrul unui eveniment înălţător, relatat pe larg în numărul trecut al GAZETEI i s-a acordat post mortem titlul de cetăţean de onoare părintelui Justin Pârvu.
Săptămâna trecută a venit rândul Consiliului Local Târgu Lăpuş să voteze în unanimitate propunerea GAZETEI, susţinută de o lungă listă de instituţii şi asociaţii – Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Î.PS Justinian şi PS Justin, Episcopia Greco Catolică, AFDPR, Asociaţia Civic Media şi domnul Victor Roncea, cărora le mulţumim. Primarul oraşului Târgu Lăpuş a declarat: „hotărârea privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem pentru Nicolae Steinhardt a fost aprobată în unanimitate de către Consiliul Local. Ne gândim cum să organizăm decernarea acestui titlu, care ne onorează în mod deosebit”.
Argumentul GAZETEI
„Evreu prin naştere, intelectual agnostic, Steinhardt îl găseşte pe Dunnezeu în închisosare şi tot acolo primeşte botezul creştin. Este începutul unei libertăţi şi unei fericiri paradoxale, de neînţeles pentru multă lume.
La 7 martie 1960 i se „face vânt” într-o celulă sordidă „o bombă de proporţii uriaşe”, din care îl izbeşte un miros insuportabil. De ambele părţi, patru rânduri de paturi de fier, o masă îngustă, două bănci, tineche şi o fereastră bătură în cuie. E celula 18, închisoarea Jilava.
Începe brusc o hărmălaie de nedescris şi apoi, cineva i se recomandă binevoitor: un călugăr ortodox. Mai târziu, îi mărturiseşte că e evreu şi ar vrea să se boteze. Părintele Mina, călugărul îi impune nişte lecţii de catehizare pe care le fac pe marginea patului de fier, cu spatele la uşă, unul lângă altul, vorbind în şoaptă. În „Jurnalul fericirii”, Steinhardt povesteşte episodul botezului pe larg: „Lecţiile de catehizare merg foarte repede, părintele Mina e îngăduitor şi nepretenţios şi eu e drept mă dovedesc a cunoaşte destul de multe. Cei trei preoţi se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, ce vreau să fiu, catolic sau ortodox? Le răspund fără îndoială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. Dar cei doi greco-catolici vor asista la botez şi ca un omagiu pentru credinţa lor şi ca o dovadă că înţelegem cu toţii a da viaţă ecumenismului într-o vreme în care Ioan al XXIII-lea e pe tronul pontifical, voi rosti crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă consider botezat în numele ecumenismului şi să făgăduiesc a lupta – dacă-mi va fi dat să ies din închisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu.
Ceea ce făgăduiesc din toată inima. Nu se poate şti când vom fi scoşi din celula 18 şi răspândiţi pe unde s-o nimeri. Este aşadar bine să Nu mai amânăm Botezul. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă şi efectuarea botezului”.
Şi momentul potrivit se dovedeşte chiar data de 15: „15 martie 1960. Catehizarea a luat sfârşit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», când caraliii sunt mai ocupaţi, când agitaţia e maximă. Trebuie să lucrăm repede şi să acţionăm clandestin în văzul tuturor. Conspiraţia în plină zi a lui Wells”. Apoi este supus rigorilor detenţiei din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii. După moartea tatălui său (1967) începe să-şi caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită şederea, aşa încât părintele Mina îl trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca şi la episcopul Iustinian Chira de la Maramureş.
Întâmplarea a făcut însă ca, în 1976, Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru şi al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăboveşte 3 zile. Cadrul natural şi biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi ştia gândul de a se retrage într-o mănăstire.
În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia. Episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul Teofil Herineanu îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, stareţul mănăstirii Rohia, îl integrează în obştea mănăstirii.
În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseşte: “Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: „Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale, care ai trecut la creştinism şi te-ai botezat, ţi-a iertat păcatele personale şi păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăşi un botez prin care ţi-a iertat toate păcatele. Fii liniştit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îţi aduce tulburare ca să n-ai linişte nici acum”
Boala se agravează şi este obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.
În ajunul morţii sale, Ioan Pintea şi Virgil Ciomoş au trecut pe la mănăstire şi au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea şi alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.
La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.
Demersul lansat de Gazeta de Maramures si sustinut de Asociatia Civic Media si zeci de personalitati ale Romaniei, pentru conferirea Cetateniei de Onoare post-mortem Parintelui Justin Parvu, a fost incununat de succes, sambata, 14 septembrie, la Baia Sprie, de Inaltarea Sfintei Cruci. Primarul orasului Baia Sprie, Vasile Dorin Pasca, nu s-a lasat intimidat de presiunile Institutului “Elie Wiesel” si aberatiile directorului acestuia, Alexandru Florian, si a organizat o serie de manifestari omagiale memorabile. Practic, Institutul “Elie Wiesel”, organ bugetar si bugetofag care isi depaseste abuziv prerogativele si obiectul de activitate, a fost desfiintat moral chiar de sponsorii lui, contribuabilii romani crestin-ortodocsi. Mai mult, la evenimentul de sambata s-au inregistrat si au fost impartasite celor prezenti noi minuni ale Parintelui Justin, din timpul vietii dar si dupa plecarea sa la Ceruri. O marturie tulburatoare a oferit Parintele Hariton Negrea, actualul staret al ctitoriei Parintelui Justin de la Petru Voda, Neamt, Manastirea Arhanghelilor Mihail si Gavriil, ridicata in memoria martirilor anticomunisti ai inchisorilor ocupatiei bolsevice a Romaniei. Ascultati mai sus marturia Parintelui Hariton si, mai jos, selectii importante din alocutiunile reuniunii, respectiv cea a jurnalistei Ioana Lucacel de la Gazeta de Maramures, discursul integral al Parintelui Hariton Negrea si cuvantul emotionant al Maicii Justina, ucenica Duhovnicului Neamului si stareta a celei de-a doua ctitorii a Parintelui Justin, Manastirea Paltin – Petru Voda. Tot sambata s-a anuntat ca, de-acum, Parintele Justin Parvu, momentan, este Cetatean de Onoare in doar trei localitati ale Romaniei, respectiv: Poiana Teiului, Belcesti si Baia Sprie.
Camelia Tocaci de la eMaramures relateaza: “A ars in timpul vietii ca o flacara vie si s-a jertfit pentru semenii sai, invatandu-i ce inseamna credinta si iubirea fata de Dumnezeu, dar si fata de neam si fata de tara. Pentru intreaga viata consacrata lui Dumnezeu si neamului, parintelui Justin Parvu i-a fost oferit ieri, 14 septembrie post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Evenimentul desfasurat la Casa de Cultura din orasul Baia Sprie a reunit monahi si monahii de la Manastirile Paltin si Petru-Voda, din judetul Neamt, preoti si credinciosi care l-au cunoscut si care l-au iubit pe marele duhovnic trecut la Domnul in luna iunie a acestui an. (…)
Despre parintele Justin Parvu, unul dintre ucenicii acestuia, actualul staret al manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea a marturisit ca era „un mare duhovnic, un parinte iubitor” care avea „puterea rugaciunii”. „Mai putin am intalnit in viata mea, persoane care a avut puterea rugaciunii. Parintele Ioanichie Balan de la manastirea Sihastria ne spunea noua, care sa spunem ca am fi generatia aceasta din urma: sunteti si voi oarecum ca niste stalpi, dar ca sa ajungeti la cer, trebuie sa atingeti valorile duhovnicesti ale parintelui Justin”, a afirmat staretul Manastirii Petru-Voda.Cei din preajma marelui duhovnic au mai aratat ca acesta a dus in permanenta o viata jertfelnica, primind in chilia sa pe fiecare credincios care venea cu sufletul indurerat sau care avea nevoie de un sfat, o mangaiere sau o binecuvantare.
„Multi ani la rand, parintele a primit sute de oameni in chilia sa. Odata a stat zilnic, fara a avea o duminica, fara a avea o sarbatoare, fara a avea o vacanta, fara a avea concediu, nici macar o ora pentru el. Nici macar sa manance, nici macar sa doarma. Am stat odata cu pixul in mana si am socotit cati oameni intra intr-o zi obisnuita cand nu intra foarte multa lume. Erau 300 si cu acesti oameni vorbea cu fiecare in parte. Incepand de la taranul de jos care avea probleme, cu vaca, cu gaina si il asculta cu atata dragoste pana la ministri si fosti ministri pe care considera ca trebuie sa-i indrepte, ii indrepta, pe altii ii mustra”, a amintit monahia Justina.
Inca din timpul vietii, au iesit la iveala marturii despre sfintenia parintelui Justin. „Ceea ce am vazut eu la parintele Justin. Dupa ce am pus la masa vreo- 3-4 randuri de trapeza, lumea a ramas fara ciorba. Si am zis; parinte Justin nu mai avem ce sa dam mancare la oameni si inca mai sunt pe afara. Si a zis parintele Justin: am sa vin eu sa vad. A luat parintele Justin lingura aceea mare si a dat de trei ori in acel cazan cu ciorba si s-a facut din nou ciorba pana in varful lui. Eu am vazut acel lucru. Ceea ce inseamna ca parintele Justin a avut puterea cuvantului”, a marturisit staretul Manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea.
Dupa trecerea sa la cele vesnice, au aparut alte minuni. Din trupul sau a izvorat mir, iar uleiul de la candela asezata la icoana cu chipul sau a vindecat mai multi bolnavi. Sfintenia sa nu putea trece neobservata. In semn de apreciere fata de personalitatea marelui duhovnic, un model demn de urmat care ne-a invatat “sa fim darzi si sa luam atitudine”, consilierii locali din Baia Sprie au decis in unanimitate sa-i acorde post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie.”
De asemenea, la Petru Voda si in drum spre Baia Sprie, la manastirea de la Turda inchinata lui Mihai Viteazul, conform relatarilor monahilor si martorilor oculari, uleiul de la candela Parintelui, oferit in dar maicilor de la Mihai Voda, s-a prefacut in mir.
Inca din timpul vietii, au iesit la iveala marturii despre sfintenia parintelui Justin. „Ceea ce am vazut eu la parintele Justin. Dupa ce am pus la masa vreo- 3-4 randuri de trapeza, lumea a ramas fara ciorba. Si am zis; parinte Justin nu mai avem ce sa dam mancare la oameni si inca mai sunt pe afara. Si a zis parintele Justin: am sa vin eu sa vad. A luat parintele Justin lingura aceea mare si a dat de trei ori in acel cazan cu ciorba si s-a facut din nou ciorba pana in varful lui. Eu am vazut acel lucru. Ceea ce inseamna ca parintele Justin a avut puterea cuvantului”, a marturisit staretul Manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea.
Parintele Justin Parvu a primit sambata, 14 septembrie, titlul de Cetatean de Onoare al orasului Baia Sprie, in cadrul evenimentului “Triunghiul mortii”, care a adunat istorici, oameni de cultura, reprezentanti ai BOR, precum si obstea celor doua manastiri pe care fostul mare duhovnic le-a ridicat in satul Petru Voda.
E limpede ca exista prin semintia lui Israel ipocriti, tampiti, obraznici si nesimtiti, pentru ca iata ce doreste de fapt domnul Florian: “Consideram ca imaginea parintelui Justin Parvu nu poate fi un simbol demn de promovat si in consecinta solicitam retragerea titlului de cetatean de onoare post-mortem”. Sa condamni un om de 93 de ani pentru ideile expuse in cadrul unui interviu, e o adevarata dobitocie, indiferent din partea cui ar veni acuzatiile.
Parintele Hariton Negrea, staretul manastirii Petru Voda, primind distinctia de Cetatean de Onoare acordata post mortem Parintelui Justin Parvu de Primaria, Consiliul Local si romanii din Baia Sprie – 14 septembrie 2013
Maica Justina, stareta manastirii Paltin – Petru Voda, ucenica a Parintelui Justin, la ceremonia de la Baia Sprie
Primaria Baia Sprie va decerna azi, intr-o ceremonie speciala, Cetatenia de Onoare post-mortem Arhimandritului Justin Parvu, blandul Duhovnic al Neamului plecat la Domnul sa-si insoteasca fratii sai, martirii inchisorilor comuniste, in urma cu trei luni.
Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie.
Maramureşul nu a luat-o înaintea Neamţului când a avut iniţiativa de a-i acorda părintelui Justin Pârvu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.
Propunerea GAZETEI DE MARAMURES, de acordarea titlurilor de Cetăţean de Onoare pentru sase fosti detinuti politici chinuiti si chiar ucisi in temnite de ocupantii bolsevici ai Romaniei, respectiv omului politic Iuliu Maniu, istoricului Gheorghe Brătianu, episcopului Iuliu Hossu şi profesorului Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Monahului Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş si Parintelui Justin Pârvu la Baia Sprie, initiativa sustinuta in totalitate de Asociatia Civic Media si portalul Ziaristi Online, sambata, 14 septembrie, prima incununare a succesului demersului maramuresean, devenit national: Primaria Baia Sprie va decerna maine, intr-o ceremonie speciala, Cetatenia de Onoare post-mortem Arhimandritului Justin Parvu, blandul Duhovnic al Neamului plecat la Domnul sa-si insoteasca fratii sai, martirii inchisorilor comuniste, in urma cu trei luni. Romanii sunt invitati maine, incepand cu orele 9.00, la Casa de Cultura din Baia Sprie, unde va avea loc evenimentul, in cadrul simpozionului “Tringhiul mortii” (afisul primit de noi, mai sus), si, apoi, la Troita ridicata de Parintele Justin Parvu la intrarea in mina in care si-a “petrecut”, la munca silnica, in adancurile pamantului, patru din cei 16 ani de temnita grea, la care a fost condamant pentru vina de a-si iubi tara si neamul. Aici se va oficia slujba parastasului de trei luni “a celui ce a înălţat Crucea Neamului românesc din adâncurile Minei de la Baia Sprie”, dupa cum ne informeaza obstea Manastirii Paltin – Petru Voda. La manifestarea de la Baia Sprie va avea loc si lansarea unei lucrari inedite In Memoriam Parintele Justin.
Initiativa forurilor jurnalistice a primit sute de sustineri din tara si strainatate, numeroase personalitati – ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, preoti si monahi, profesori universitari, scriitori si jurnalisti – raliindu-se din toata inima acestei omagieri postume a celui ce a adus, prin binecuvantarile si rugaciunile sale, mangaiere duhovniceasca pentru milioane de romani. Monahii si monahiile de la manastirile ctitorite de Parintele Justin, ucenicii si fii sai duhovnicesti cat si toti cei ce i-au trecut pragul chiliei sale, stau marturie la jertfa zilnica pe care o depunea Parintele Justin, dormind doar cate doua-trei ore pe noapte, pentru a primi si alina sute de pelerini de pretutindeni veniti in mijlocul muntilor si padurilor Neamtului, la poalele Ceahlaului. O mica dovada, la inmormantarea sa, i-au sarutat mainile calde, timp de trei zile, peste 100.000 de romani veniti din intreaga lume. Iar Apelul sau contra inregimentarii romanilor prin cipuri biometrice, ca niste animalele domestice, a intrunit, literalmente, prin buletin si semnatura personala, peste 1.000.000 (un milion) de aderenti.
Printre personalitatile si organizatiile care au sustinut imediat demersul conferirii Cetateniei de Onoare Parintelui Justin si celorlalti martiri ai inchisorilor comuniste, se numara Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Romania, prin vocea presedintelui AFDPR, dl. Octav Bjoza, directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), istoricul si fostul detinut politic timp de 16 ani dr. Radu Ciuceanu, dl. Constantin Dobre, fostul lider al minerilor de la 1977, istoricii de pe ambele maluri ale Prutului, cum ar fi profesorii Ioan Scurtu, Vasile Lechintan, Cristian Troncota si Alexandru Moraru cat si profesorii Ilie Badescu, Adrian Boeru, Radu Baltasiu, Viorica Balteanu, s.a.. Totodata, reprezentanti ai administratiei publice locale si deputati de Maramures s-au alaturat demersului, printre care Gheorghe Simon, Gabriel Zetea si Emil Marinescu, vicepresedinti ai Consiliului Judetean sau Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures, care, pornind de la propunerea Gazetei vrea sa instituie distinctia “Maramuresean deonoare”.
Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un mare duhovnic şi monah ortodox am primit personal sustinerea distinsului Arhiepiscop IPS Justinian Chira si a PS Justin Hodea Sigheteanu, şi, evident, sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a Episcopiei greco-catolice de Maramureş, dar şi a Asociaţiei Filantropice Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de inimosul părinte Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze, au transmis initiatorii actiunii, jurnalistii Ioana Lucacel si Mircea Crisan de la Gazeta de Maramures. O mare parte din cei care s-au manifestat in scris pentru demersul nostru, pe adresele Gazetei de Maramures si ale Asociatiei Civic Media, pot fi gasiti in aceste articole:
E drept, nu au fost atat de multi semnatari pe cat ne-am fi asteptat si nici atat de multi cat se pronunta astazi. Dar cei care au facut-o, de la simpli studenti la profesori universitari, asumandu-si prin semnatura consecintele unei inscrieri pe vreo “lista neagra” intocmita de dusmanii Romaniei, merita felicitati! In numele Gazetei de Maramures si a Asociatiei Civic Media va multumim, frati romani!
Cu toate aceste adeziuni de marca – de la IPS Justinian Chira si reprezentantii detinutilor politic din Romania la membri de vaza ai Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, s-a gasit un institut plasat sub pulpana guvernamentala si ai carui angajati sunt platiti din banii vaduvei si ai cetatenilor romani crestin-ortodocsi, sa… ne injure pe banii nostri, contestand “oficial” decizia Primariei Baia Sprie, votata in unanimitate de Consiliul Local, si batjocorind astefel, tot post-mortem, memoria batranului duhovnic cu viata sfanta, pe drept numit de popor “Sfantul de la Petru Voda”. Este vorba de asa-zisul Institut “Elie Wiesel”, a carui obiect de activitate este – atentie Guvern al Romaniei – “studierea holocaustului”. Si ce treaba are aceasta “studiere” cu evidenta depasire a prerogativelor directorului Institutului, numitul Alexandru Florian, prin punerea la zid in stil stalinist a Parintelui Justin Parvu. Nici una. Dar, probabil, dl. Alexandru Florian s-a gandit sa aduca un deserviciu comunitatii evreiesti din Romania prin stimularea anti-semitismului, dupa cum a transmis unuia dintre semnatarii demersului nostru un reprezentant cultural de seama al ultimilor evrei ramasi in Romania. Oricum ar fi, Primarul Baia Sprie i-a raspuns acestui Florian, fiul comisarului ideologic bolsevic Radu Florian, cu o demnitate autentic maramureseana. Dreptul la Replica al Primarului Dorin Vasile Paşca, unul dintre cei mai buni primari din ţară, aici: Raspunsul Primariei Baia Sprie la atacul Institutului “Elie Wiesel” impotriva Duhovnicului Neamului, Parintele Justin Parvu: “Poziţionarea dvs este cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva”. EXCLUSIV Gazeta de Maramures via Ziaristi Online
De asemenea, dupa cum ne-a transmis presedintele AFDPR, dl. Octav Bjoza, in cadrul Congresului anual al detinutilor politic, recent incheiat la Miercurea Ciuc, a fost discutat cazul Institutului “Elie Wiesel” si s-a luat hotararea ca orice alt atac la adresa valorilor nationale luat de conducerea bugetofaga a acestui Instutut sa fie contracarat pe masura, inclusiv in Justitie. Detinutii politic au luat nota cu revolta de aceasta blasfemie, a doua dupa cea intreprinsa impotriva lui Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, la Targu Ocna, mizerie sinistra la care conducerea AFDPR a raspuns cu indignare. “Aţi reuşit să aduceţi o gravă ofensă supravieţuitorilor temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, care toţi, deopotrivă, indiferent de culoarea lor politică, sau fără de culoare, au acceptat ca Valeriu Gafencu să fie mai mult decât un cetăţean de onoare al unui oraş şi anume, un adevărat martir, un sfânt al temniţelor comuniste şi al românilor ortodocşi de pretutindeni.” se afirma in adresa AFDPR din urma procesului stalinist desfasurat la Targu Ocna, in buna traditie, cu usile inchise, fara a fi anuntata comunitatea locala care a sustinut anterior propunerea Asociatiei PREZENT!.
Astazi va prezentam, aici, ilustrate prin documente ce poarta semnaturile IPS Justinian, Arhiepiscopul Maramuresului, si a Staretului Hariton Negrea, replicile la fel de demne ale reprezentantilor Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Manastirii Arhanghelilor Mihail si Gavriil – Petru Voda si Gazetei de Maramures. Saptamana viitoare vom prezenta si eforturile laicatului legate de impertinenta Institutului in cauza, care acuza, cu o nota de ura si dementa orwelliana, de “rasism” si “antisemitism”, un om sfant care se ridica prin toata fapta sa deasupra acestor mizerii din rastelul noilor militieni ai gandirii si libertatii umane. Un Institut care ignora in totalitate dragostea de oameni a Parintelui Justin, care a adus sub acoperisul Manastirilor sale evrei (printre care celebra Maica Ecaterina – foto aici, cu Parintele), unguri, sasi, rusi si tigani, aflati intr-o armonie a ortodoxiei diriguita de Sfantul Duh si de ascultarea fata de staretul lor, Duhovnicul Neamului. Speram ca vor fi la fel de multi semnatari pentru scoaterea acestui Institut in afara legii pe cat sunt cei care, astazi, apreciaza demersul nostru, pe care il consideram un prim pas spre ceea ce poporul deja a decretat, spre ceea ce oamenii atinsi de aura Parintelui deja au simtit. Doamne, ajuta!
“Nu cred că ar trebui să i se retragă titlul” Reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului nu consideră retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem ca fiind o decizie normală. “Mie mi se pare solicitarea lor deplasată în cazul părintelui Pârvu. Nu ştiu dacă s-a atins de vreun evreu în viaţa lui. Dar, cred că trebuie făcută o distincţie între legionari. Puteai să fi legionar în timpul lui Corneliu Zelea-Codreanu, atunci când mişcarea a avut doar caracter strict naţional. Sau, să fii legionar pe timpul lui Horia Sima, atunci când s-a declanşat un atac împotriva evreilor. Nu înţeleg cine se află în spatele acestor acuzaţii. Nu cred că Justin Pârvu le-a vrut rău evreilor. Nu cred că ar trebui să retragă titlul acordat”, a spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
IPS Justinian: „Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste”
„Nu cred că sunt în stare să vorbesc despre Părintele Justin Pârvu pentru că nu m-am întâlnit niciodată cu el. Însă, am ştiut unul de altul, şi mai mult decât atât, mi-a trimis mesaje că au venit oameni pe care i-a trimis la mine spunându-le „mergeţi şi la Justinian”. M-a apreciat şi pot să spun acelaşi lucru despre el. De aceea, spun că nu sunt în stare să vorbesc despre el, din moment ce nu ne-am întâlnit. Dar îi ştiu activitatea şi am citit ce a scris. Ştiu cât s-a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre mărturisitorii şi mucenicii din temniţele comuniste.
Am vorbit şi cu alte ocazii despre cei care au suferit pentru credinţă în temniţele comuniste. S-a vorbit de subiect cu „acul scos”, dar eu am spus direct şi clar faptul că toţi cei care s-au jertfit şi au suferit acolo, sunt sfinţi! Chiar dacă nu sunt trecuţi în Sinaxar.
Toţi care au murit în închisoare, şi care au murit nu numai în închisoare, toţi au dreptul să treacă din suferinţa de aici în rândul sfinţilor din Sinaxar. Sfinţii nu se fac printr-o declaraţie oficială. În biserica apuseană, aşa se fac sfinţii. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, şi apoi se discută despre persoana respectivă şi se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă metodă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară poporul, până nu-l consideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adică ceata credincioşilor, te consideră că tu eşti un om care ai calităţi, care ai viaţă sfântă, abia apoi Biserica te recunoaşte. Dar, poporul te declară sfânt. Aceasta e metoda. Sfinţi sunt nenumăraţi. Că vor fi trecuţi în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toţi, noi toţi. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naşte, cel ce pătimeşte pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoşi în rândul sfinţilor. Asta fiecare poate şi trebuie s-o facă.
Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.
Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor. Îi admir pe cei care se luptă să fie trecuţi din puşcării în Sinaxare, în rândul sfinţilor. Adică să fie şi oficial trecuţi, recunoscuţi, declaraţi sfinţi. Dar ei sunt, de fapt, sfinţi. Ei s-au sfinţit, s-au sanctificat.
Se poate spune şi că tot poporul român este sfânt, pentru că tot poporul a suferit în 50 de ani de comunism. Dar au fost oameni care s-au evidenţiat prin suferinţă, prin felul cum au trăit, ce au făcut şi ce au lăsat în urmă, cum este şi Părintele Justin Pârvu. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.
Pot spune că în mod normal Părintele Justin Pârvu a primit recunoaşterea de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Dar acest titlu de cetăţean de onoare trebuie privit ca un titlu de cetăţean de onoare acordat tuturor celor care au suferit la Baia Sprie şi chiar un titlu acordat pentru toţi cei care au suferit în comunism în toate puşcăriile din ţară! Baia Sprie face parte din Episcopia noastră şi mă bucur că Primăria şi Consiliul Local au răspuns în unanimitate la propunerea Gazetei de Maramureş, susţinută de mulţi oameni de seamă, de a-l face pe Justin Pârvu cetăţean de onoare”.
† Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului via Gazeta de Maramures
RĂSPUNS ACUZELOR AD– USE PĂRINTELUI ARHIMANDRIT JUSTIN PÂRVU
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Arhiepiscopia Iaşilor
Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli
– Petru Vodă –
comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ, cod 617.346
Nr: 32 / 12 Septembrie 2013
După Sfînta Scriptură, ceea ce onorează (cinsteşte) pe om este dacă respectă sau nu Adevărul mărturisit de ea, şi, dacă Îl trăieşte şi Îl mărturiseşte. Pentru aceea, cinstea cuiva, devenind patrimoniu universal, nu poate indigna (ne-cinsti) pe altcineva, decât dacă acela se împotriveşte valorilor universale.
Nici un cuvânt al Părintelui Justin nu a conţinut vreodată vreun neadevăr, pentru că Adevărul ne face liberi (Ioan 8:32). Chiar şi Constituţia României garantează dreptul la liberă expresie, mai ales când această expresie este a libertăţii. Discernământul ascuţit al Părintelui Justin şi dragostea sa de Adevăr fac diferenţe extrem de precise între principiile valorice absolute şi cele care le uzurpă, de pildă între ecumenism şi ecumenicitate, între globalism şi sobornicitate, între filetism şi patriotism, şi aşa mai departe.
Prin definiţia politică a democraţiei, puterea socio-politică şi culturală aparţine poporului, iar poporul român este de 2000 de ani întemeiat pe credinţa ortodoxă în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, un Dumnezeu în trei ipostasuri. Garantată aşadar simultan de conştiinţă şi de Constituţie, credinţa noastră este expresia raţională şi supra-raţională a Iubirii de Dumnezeu şi de oameni şi este incompatibilă cu orice fel de idee sau faptă anti-umană, precum bolşevismul, comunismul, fascismul, şi în general cu orice crez antihristic. O cunoaştere temeinică a istoriei, a filosofiei şi a limbii ţării noastre ar fi scutit INSH de ridicolul propriilor afirmaţii şi ar fi generat o discuţie fructuoasă şi raţională, datorată acestui popor care îi găzduieşte.
Conform rânduielii monahale creştine, nici o acuză nu este demnă de replică, afară de cea care aduce atingere Adevărului dogmatic. De aceea, fără a fi obligaţi să oferim vreun răspuns, dar tocmai pentru că lucrarea filantropică şi sobornicească a Părintelui Justin a fost deopotrivă cu a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Pahomie cel Mare şi a tuturor marilor spirite ale omenirii ale căror realizări transcend, prin puterea lui Hristos, limitele şi răutăţile omeneşti, aceasta oferă, prin ea însăşi, cel mai bun răspuns.
Iar pentru că adevărul e mai mare decât orice altceva, dăm aici o afirmaţie a Prea-cuviosului Părinte Justin Pârvu din luna Iunie 2011, pe care o face ca martor ocular al unor evenimente incriminate de domniile voastre:
„Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu în sine. Ba chiar erau mulţi evrei simpatizanţi ai Mișcării, iar Radu Gyr însuşi a înfiinţat Teatrul evreiesc. Însă s-au ridicat împotriva lor atunci când atentau asupra teritoriului nostru românesc. Politica întotdeauna a fost asemeni păgânismului cu care a luptat Creştinismul de-a lungul secolelor, încă de la începuturile lui. Ca şi atunci, aşa cum spunea şi Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, creştinul trebuie să se lepede de imoralităţile păgâne, apoi să înveţe legea creştină, să cunoască adevărata filosofie, a cultivării calităţilor sufleteşti şi apoi să le aplice practic în viaţa de zi cu zi. Aceasta a făcut Mişcarea Legionară şi munca lor sinceră le-a încununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineînţeles că cei care au învins au scris istoria şi au scris-o cum le-a plăcut, transformându-i pe legionari în nişte terorişti, nazişti, antisemiţi. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum că românii i-au maltratat şi i-au dus în lagăre; dimpotrivă, noi i-am protejat pe evrei.”[1]
De asemenea, în anul 2001 părintele nostru stareţ a dat un alt interviu în care îşi afirmă poziţia faţă de naţionalism şi faţă de extremismul pe care i-l imputaţi, în care spune:
„Lumea trebuie să înţeleagă că politicienii noştri sunt doar nişte marionete ale acestor forţe. Unii îşi zic naţionalişti. Atunci de ce nu-i întreabă, de ce nu-i consultă pe oamenii care într-adevăr s-au jertfit pentru naţiune, care au stat atâta vreme în puşcăriile comuniste? Să se gândească: Măi, bătrânii ăştia pentru ce au suferit? Au fost doar aşa, o ciorbă goală? Extremiştii naţionalişti nu sunt decât termometrul iudaismului în România, să vadă ei cum mişcă naţiunea română la un moment dat. Să vadă pe ce pot conta, încotro se mişcă duhul nostru.”[2]
Cuviosul Arhimandrit Sofronie de la Essex, de un cuget şi o înţelegere cu Arhimandritul Justin Pârvu, zice: „Toate aceste dezbinări naţionaliste nu au fost decât urmarea căderii în păcat. Noi nicăieri nu vedem o propovăduire creştină a urii. În credinţa creştină nu este vorba de lepădarea naţionalităţilor, ci de a birui această limitare printr-o suire către rugăciunea cea din Ghethsimani”.[3]
Marele părinte rus este în acelaşi duh cu Părintele Justin, care, întrebat fiind de când există lupta împotriva naţiunilor, a răspuns: „Dar ce, noi ne luptăm în naţiuni, măi? Nu, ferească Dumnezeu. Naţiunile trebuie să trăiască în firea cea mai frumoasă, în rădăcina unde le-a sădit Dumnezeu. Nu urmărim decât să nu amestecăm valorile, nu să dobândim nişte orgolii naţionaliste… Toţi avem acelaşi scop – să ne mântuim –, dar pe căi diferite, adică potrivite cu specificul naţiunii mele.”[4]
Urmând pilda marilor voievozi români, ctitori ai multi-etnicului şi multi-naţionalul Sfânt Munte al Athonului, măreţia duhovnicească a Părintelui Justin Pârvu a îmbrăţişat pe toţi şi toate. În mănăstirile sale şi în toată viaţa sa nu a făcut nici o diferenţă de slujire şi vieţuire, drepturi şi îndatoriri, între nici un fel de categorie socială: bărbaţi, femei, copii, bătrâni, săraci, bogaţi, inteligenţi şi neinteligenţi, sănătoşi, bolnavi, etnie, naţionalitate, cultură, credinţă, toţi au egală chemare către Dumnezeu, egală putere prin Sfântul Botez, şi egală dragoste şi îngrijire din partea Părintelui Justin. Mănăstirile sale înmănunchează toate etniile conlocuitoare ale României moderne, şi funcţii de conducere sunt accesibile tuturor în mod egal, după vrednicie. Tuturor cetăţenilor pământului le-a propovăduit adevărul de credinţă revelat, primit de la Dumnezeu prin Proroci, Apostoli şi Sfinţi, şi adevărul istoric văzut cu propriii ochi, nu inventat sau măsluit. Iubirea sa nu a putut concepe nici un fel de ură, ca şi Valeriu Gafencu a cărui duhovnicească dragoste către domnul R. Wurmbrandt i-a salvat viaţa acestuia din urmă, precum mărturisesc americanii care i-au auzit conferinţele. De aceea, văzând eludarea proceselor raţionale prin care se încheagă comunicarea interumană civilizată şi pervertirea faptelor istorice, avem motive de întristare şi cerem de la Dumnezeu să aducă Pacea Sa către inimile tuturor celor iubitori de adevăr.
Fie ca Puterea lui Dumnezeu să aline suferinţele credincioşilor Săi, fie români, fie evrei, şi cinstirea Lui să fie efortul vieţilor tuturor. Amin.
Gazeta de Maramures catre Institutul “Elie Wiesel”: Manifest pentru normalitate
Chesterton spune undeva că „soldatul bun nu luptă pentru că urăşte ce are în faţă, ci pentru că iubeşte ce are în spate”. În toată istoria acestui popor, curajul nostru a fost unul de tip martiric. Soldaţii şi eroii noştri s-au dus să moară pentru Dumnezeu şi ţară, nu ca să-l omoare pe duşman. Noi, românii, n-am simţit niciodată nevoia să răsturnăm, ci să ne construim, din jertfa noastră viitorul. Cei care n-au înţeles aceste lucruri, nu ne cunosc. Iar cei care nu ne cunosc, n-ar avea dreptul să ne judece. Şi totuşi, unii o fac.
GAZETA de Maramureş a pornit, în urmă cu câteva săptămâni, o campanie pentru promovarea valorilor naţionale, gândind că am uitat prea repede jertfa unor generaţii, a milioane de români care şi-au sacrificat libertatea, tinereţea şi chiar viaţa pentru ŢARĂ, LIBERTATE, CREDINŢĂ, ONOARE. Adică, pentru valorile de bază ale acestui popor. Ei n-au reuşit să întoarcă mersul istoriei, dar, datorită lor, avem noi astăzi demnitatea şi onoarea de a privi cu mândrie spre trecut şi de a spune că nu am fost un NEAM de laşi, de trădători şi oportunişti. Că au existat oameni care l-au pus pe DUMNEZEU şi NEAMUL mai presus de sine. Şi orice s-a jertfit pe sine pentru ceva sau cineva, s-a înălţat în faţa oamenilor, dar mai ales a lui Dumnezeu.
Maramureşul a ocupat un loc important în această luptă pentru demnitatea naţională. Zeci de maramureşeni au luptat ani de-a rândul cu arma-n mână pentru ca în ţară să mai existe un colţ de LIBERTATE, DEMNITATE şi SPERANŢĂ. Prin fosta Închisoare de la Sighetu Marmaţiei, prin coloniile de muncă de la Baia Sprie, Cavnic şi Nistru, Maramureşul a ocupat un loc important pe harta „Gulagului românesc”. Oamenii aceştia care au trăit şi au murit pentru valorile adevărate ale acestui Neam sunt adevăratele noastre modele şi adevăraţii noştri CETĂŢENI. De ONOARE.
De aceea, am propus un demers simbolic: acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru 6 personalităţi. 6 oameni care au trăit, au murit sau au suferit în Maramureş, fiecare reprezentând o anumită categorie, un etalon, un model. Pentru ca prin ei să onorăm memoria tuturor foştilor deţinuţi politici, a tuturor românilor care au suferit în era comunistă. Să ne CINSTIM istoria, credinţa, Neamul, memoria. Să ne cinstim pe noi.
Am propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, în memoria foştilor deţinuţi care au suferit aici; pentru Nicolae Steinhardt, la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu, la Sighetu Marmaţiei. Am ales 6 oameni de diferite etnii, orientări politice, religii, vârste şi ocupaţii, pentru că, aşa cum spun memoriile foştilor deţinuţi politici, în închisorile comuniste nu s-au făcut niciodată astfel de diferenţe. Toţi luptau PENTRU un ideal: idealul naţional al libertăţii.
Ca în Ruga lui Coposu, ei cereau: „răsădeşte Doamne dragostea şi crinul/în ogorul năpădit de ură/şi aşterne peste munţi de zgură/liniştea iertarea şi seninul”. Într-o lume care promova ura, lupta de clasă, dezbinarea, frica şi teroarea, ei urmau principiul IUBIRII, IERTĂRII, UNITĂŢII.
Niciunul n-a cerut răzbunare şi niciunul n-a promovat cruzimea şi ura. Dimpotrivă.
Pentru a putea vorbi despre asemenea oameni, am gândit că nici noi nu avem dreptul la acţiuni „împotrivă”, ci PENTRU. Lupta noastră simbolică de azi nu e argumentată de ura împotriva unei ideologii, a unei naţii, a unui curent, nu e o acţiune ANTI ceva. Ci e o acţiune PENTRU ceva. Pentru cinstirea şi respectarea unei jertfe. A unor oameni. A unor vieţi. A unei istorii. În faţa suferinţei, a morţii, a iubirii şi a lui Dumnezeu toţi suntem egali.
Acest lucru trebuia să-l priceapă cel mai bine un neam care, asemeni nouă, a cunoscut suferinţa. Am aflat cu surprindere însă că, prin vocea directorului general Alexandru Florian: „Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ,.Elie Wiesel” îşi exprimă profunda indignare în legătură cu hotărârea din 22 august a.c. a Consiliului local din Baia Sprie, judeţul Maramureş, privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem părintelui Justin Pârvu.
În memoria victimelor Mişcării Legionare, 3 prim-miniştri, zeci de personalităţi politice şi culturale, populaţie evreiască – Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ,,Elie Wiesel” atrage atenţia asupra unora dintre manifestările publice ale părintelui Justin Pârvu:
Justin Pârvu, fost membru al Mişcării Legionare, şi-a menţinut pe parcursul întregii vieţi convingerile xenofobe, antisemite, negafioniste şi pro-legionare. La aniversarea a 92 de ani, i s-a cântat imnul “Sfântă tinereţe legionară” (februarie 2011).
Preocuparea sa pentru ideea purităţii etnice în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de natalitatea scăzută a românilor precizează că “ne-au ocupat ţiganii”.
Ataşamentul său faţă de Mişcarea Legionară s-a manifestat prin elogierea membrilor acestei organizaţii fasciste şi prezentarea lor drept martiri care ,,s-au ridicat făţiş împotriva comunismului”, înfuriind ,,masoneria, vrăjmaşii creştinismului şi trezind toată Europa din somnolenţa în care se afla” (ianuarie 2013).
Afirmaţia sa explicită potrivit căreia ,,în România nu a existat Holocaust”, invocarea argumentului conform căruia documentele nu probează, acest episod istoric şi descrierea Holocaustului din România ca invenţie a evreilor care doresc umilirea românilor (ianuarie 2013) probează în mod indubitabil că Justin Pârvu a fost un negaţionist al Holocaustului.
Acuzaţiile conform cărora evreii încearcă, prin intermediul americanilor, să extermine populaţia lumii (octombrie 2009), învinovăţirea acestora de tentative repetate de a denigra prezenţa românilor în istorie printr-o luptă dusă în plan cultural, religios şi militar, descrierea evreilor drept persoane pentru care ,,creştinii sunt spurcaţi” şi asocierea acestui grup etnic Diavolului (ianuarie 2013) indică în mod clar că Justin Pârvu şi-a manifestat public, în repetate rânduri, sentimentele de ură împotriva evreilor.
Intrucât promovarea mesajelor rasiste, xenofobe, antisemite este interzisă de Constituţia democratică a României, considerăm că imaginea părintelui Justin Pârvu nu poate fi un simbol demn de promovat şi, în consecinţă, solicităm retragerea titlului de cetăţean de onoare post-mortem”.
Recunoaştem, primul implus a fost acelaşi ca al directorului Florian. De indignare. Pentru modul în care a rupt din context nişte afirmaţii a părintelui şi le-a folosit într-un dosar subţire al unei acuzări. Am fi putut, la rândul nostru acuza. Am fi putut spune că nu românii, ci ocupaţia maghiară a fost responsabilă pentru suferinţa evreilor din Ardeal, că şi românii au avut un Holocaust al lor, numit „teroarea roşie”, că, din păcate, în structurile comuniste şi securiste, regim condamnat de Preşedintele Traian Băsescu, au existat multe naţionalităţi, printre care şi români, evrei, maghiari, dar noi niciodată nu i-am condamnat in corpore pentru suferinţa noastră, că aceeaşi lege la care fac ei referire interzice manifestările extremiste de orice sorginte şi inclusiv pe cele antinaţionaliste, că astfel de acuze, ca şi cele pe care Elie Wiesel le-a făcut în 2002 la Sighet, sunt nedrepte şi că răspunsurile la întrebările pe care el le-a lansat atunci: „am venit aici fără niciun fel de ură şi fără niciun fel de amărăciune.
Cu toţii v-aţi născut după război şi tot ce s-a întâmplat atunci nu este responsabilitatea dumneavoastră. Nici nu sunt sigur că ştiţi de fapt ce s-a întâmplat în 1944. Poate că părinţii sau bunicii dumneavoastră mai trăiesc, duceţi-vă acasă şi întrebaţi-i ce s-a întâmplat atunci când, în Sighet, exista o comunitate evreiască înfloritoare. Cum de s-a întâmplat că foarte curând n-a mai rămas niciun evreu? Întrebaţi-i dacă atunci au vărsat vreo lacrimă, dacă au dormit bine după tot ce s-a întâmplat.”
„DA, părinţii şi bunicii noştri au vărsat o lacrimă pentru suferinţa evreilor, i-au ascuns, riscându-şi viaţa ca şi pădurarul Nicolae Pop sau le-au aruncat pâine”.
Pentru că nu era drept ceea ce s-a întâmplat. Nici o condamnare „in corpore” nu e dreaptă. De aceea, nici acuzele pe care dumneavoastră le lansaţi cu uşurinţă nu sunt. În Maramureş şi în întreaga ţară, oamenii de rând au înţeles mai bine decât noi ce înseamnă toleranţa.
Suferinţa fiecăruia e SFÂNTĂ, de aceea am murdări-o dacă am acuza sau am întreba a cui suferinţă a fost mai mare. Dar aşa cum noi respectăm suferinţa evreilor şi ei trebuie să respecte suferinţa noastră, a românilor. De aceea, şi noi avem dreptul să întrebăm dacă aţi vărsat o lacrimă pentru sutele de mii de români, indiferent de religie, etnie, profesie morţi în comunism, deportaţi, închişi, chinuiţi. Aţi vărsat, domnule Florian?
Cât despre părintele Justin Pârvu, nu credem că are nevoie de un „proces public” în care dumneavoastră să jucaţi rolul procurorului şi noi sau alţii ai avocaţilor. Nu suntem vrednici.
Cuvintele lui testamentare au fost „fără ură, fără răutate”. Iar mesajul transmis prin vorbe, dar mai ales prin fapte, a fost al iubirii şi dăruirii de sine. Pentru asta l-au căutat sute de mii de români, pentru asta l-au plâns şi pentru asta îl cinstim.
Toţi aceşti oameni care se gândesc la părinte şi îl cinstesc, nu o fac pentru că ar fi antisemiţi, legionari şi ar nega Holocaustul. Ci pentru că au înţeles mesajul Părintelui: „Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubeşti, trebui să-l înţelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândeşti că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecţie de iubire faţă de Dumnezeu. Dacă nu-l iubeşti pe cel de alături, dacă nu-l ajuţi, nu eşti capabil nici să-L iubeşti pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui este prima treaptă spre mântuire, pe treapta asta trebuie să repeţi pentru marea iubire de Dumnezeu”.
Şi pentru asta domnule Florian, Justin Pârvu poate fi un simbol demn de promovat. Nici titlurile şi admiraţia noastră şi nici acuzele dumneavoastră nu-l pot nici înălţa şi nici nu-i pot ştirbi prestigiul. Dar ne înalţă sau ne coboară pe noi.
De aceea, manifestul nostru nu este şi nu va fi unul ANTI. E UNUL PENTRU. PENTRU NORMALITATE, DEMNITATE, IERTARE, ONOARE ŞI IUBIRE.
Un astfel de manifest e în acord cu orice ideologie şi credinţă. Şi e valabil pentru oricine. Încă puteţi să-l semnaţi, domnule Florian.
Unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani, parintele Justin Parvu, a primit post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Primarul orasului Baia Sprie, Dorin Pasca, a declarat ca a fost o onoare sa acorde acest titlu pentru marele duhovnic. “Din punctul nostru de vedere am fost onorati sa-i dam titlul parintelui, mai ales ca el a fost singurul dintre detinuti care a revenit in Baia Sprie si a facut o troita acolo, la Mina.
Maramureşul nu a luat-o înaintea Neamţului când a avut iniţiativa de a-i acorda părintelui Justin Pârvu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.
Niște șmecheri, sub egida guvernelor României, obișnuiți să mănânce bliduri pline de delicatese, bătând monedă pe antisemitismul românilor (fără ca vreodată să-și vadă bârna din proprii ochi sau din propria istorie, pentru că, evident, nu pot fi considerați ca făcând parte din Istoria României), s-au gândit, într-un perfect limbaj proletcultist, așa cum le-a fost inoculat de Marx, Engels, Lenin, Stalin & Comp., să ceară ”cu profundă indignare” retragerea titlului de cetățean de onoare acordat postmortem Părintelui Iustin Pârvu de către primăria din Baia Sprie.
NOTA: Toti cei care nu se vor putea deplasa maine la Baia Sprie sau la Aiud sunt asteptati la ora 10.00 la o slujba de parastas in memoria eroilor neamului, la Biserica Sf. Ilie – Gorgani din Bucuresti
Duminica 8 septembrie, Nasterea Sfintei Fecioare Maria, va avea loc ca in fiecare an comemorarea de la Mislea – unde aducem cinstire suferintei indurate de femeile detinut politic. Comemorarea este organizata ca de obicei de dl. Mihnea Gheorghiu, fiul unei marturisitoare din temnita Mislea, doamna Geta Gheorghiu.
Programul manifestarii:
Ora 7:00 plecare cu microbuzul din Bucuresti. Participare la Liturghie la Bisericuta din incinta fostei inchisori Mislea. Parastas si Agapa.
Intoarcere la Bucuresti cu oprire la locul unde acum 16 ani Parintele Voicescu a avut accidentul in urma caruia a plecat la Domnul si la troita de la Tancabesti.
Va asteptam la Mislea sa putem spune impreuna PREZENT! in numele tuturor celor care acum se roaga pentru noi in fata lui Dumnezeu.
Astazi s-a savarsit slujba de pomenire la 40 de zile de la plecarea la Domnul si sfintii inchisorilor comuniste a fratelui Costel Condurache, fondatorul Asociatiei PREZENT!
Dumnezeu sa-i ierte si odihneasca cu sfintii Lui pe toti ai nostri!
February 15th, 2015 
VR 
Fundaţia George Manu şi Asociaţia PREZENT! anunţă că vor participa la aceasta slujbă de pomenire organizată de Arhiepiscopie şi nu vor organiza o altă comemorare separată. Toţi cei care doresc sa îl cinstească pe Valeriu Gafencu sunt aşteptaţi în număr mare la Târgu Ocna în data de 18 februarie 2015, ora 9.00.
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Sângerei, județul Bălți, în Basarabia. În toamna anului 1941, când a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea vârsta de 20 de ani. Era student în anul al II-lea al Facultății de Drept și Filosofie din Iași.
Portalul MĂRTURISTORII consacră mai multe articole Sfântului Închisorilor, dintre care se remarcă cel intitulat “Crimele” lui Valeriu Gafencu in Dosarele CNSAS. Amintim şi: Deţinutul profet şi Sfântul închisorilor: Principiile lui Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide (27 Ianuarie 1919 – 05 Februarie 1986); La moartea sa, de Crăciun, în temniţa de la Târgu Ocna, martirul Gherasim Iscu l-a rugat pe Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu, să se roage pentru el; Naşterea Domnului în temniţele comuniste cu Sfinţii Închisorilor.
Posted in 
Tags: 
