Victor Roncea Blog

Laureatii premiilor Nobel pentru economie ies la rampa, unul cate unul, cu afirmatii
care reteaza pilonii de rezistenta ai teoriei si practicilor economiei de piata si bulverseaza doctrinele politice ale dreptei.
Celebrul deja Joseph Stiglitz, laureat Nobel pentru economie si fost economist sef al Bancii Mondiale , declara ca economia de piata funtioneaza imprevizibil, nu are capacitatea de a se autoregla si nu-si poate iesi din crize fara politici interventioniste din partea statului.
Atat fostul, cat si actualul presedinte al Federal Reserve (FED) recunosc ca au gresit bazandu-se pe rolul regulator al cererii si ofertei.
La unison si concomitent, atat din partea economistului sef al Bancii Nationale a Romaniei, cat si din partea Serviciului Roman de Informatii au fost lansate avertismente explicite privind necesitatea reconsiderarii rolului statului in controlul politicilor si reglementarilor bancare.
Dereglementarea, arata J. Stiglitz, respectiv abrogarea in 1999 a ‘Glass-Steagall-Act’, care era in vigoare inca din 1933 (sub Roosevelt) si care impartea cu strictete bancile de afaceri de cele comerciale, a fost sarita de diferite institutii financiare, aceasta fiind una dintre cele cinci cauze fundamentale care au determinat actuala criza economica mondiale, urmata de:
– celebra reducere , de catre Administratia Bush a impozitelor pentru cei bogati, coroborata cu deschiderea robinetului cu bani al Federal Reserve, care a condus America pe drumul traiului pe credit;
– inlocuirea, in 1987 a lui Paul Volker din functia de presedinte al Fed cu Alan Greenspan care, la solicitarea presedintelui Ronald Reagan, a deschis robinetul politicii monetare fara a respecta cea de-a doua misiune a bancii centrale: cea de regulator. Greenspan a ‘prezidat’ doua bule financiare – cea din IT si cea imobiliara.
– comedia cifrelor. Diversele scandaluri financiare (Enron si altele), unele cu complicitatea activa a organelor de control ori a celor de rating si care au ingreunat ‘nota de plata’ atat a companiilor cat si a bancilor
– lovitura de gratie. In opinia lui Stiglitz, administratia Bush si Banca Centrala au dat in 3 oct 2008 lovitura de gratie sistemului financiar autorizand planul de salvare al sistemului financiar (The Emergency Economic Stabilization Act of 2008 al lui Paulson).
In concluzie, sustine Stiglitz, “S-a gresit cand s-a considerat ca pietele financiare sunt un scop in sine. Sunt doar un mijloc, cand functioneaza corect activitatea economica poate sa creasca mai repede. La noi sistemul financiar a creat riscuri, nu le-a diminuat. A alocat gresit capitalurile, si a facut-o la costuri foarte mari. Un sistem financiar bun trebuie sa fie mic”.
El spune ca toate segmentele sectorului financiar au gresit masiv, incluzand pe lista si agentiile de rating, care s-au aflat in conflict de interese atunci cand au fost platite de bancile de investitii pentru a evalua obligatiunile pe care le vindeau.
Mai marii economisti si finantisti politici din guvernele noastre de dreapta au savarsit si ei aproape toate greselile mentionate. De asemenea, ei se straduie sa ajute economia sa schioapete pe mai departe, decat sa dovedeasca capacitatea de a valorifica avantajele dependentei mai reduse a Romaiei de sistemul economiei globale. Sistem de care nu ar trebui sa ne lasam imbratisati prea tare , ca sa nu sucombam sufocati.
De la căderea băncii Lehman Brothers (15 septembrie 2008) şi pînă astăzi subiectul care revine pînă la a ne stresa a fost şi este criza economică. Iar cel mai citat autor (mii de articole în toată presa lumii!) este John Maynard Keynes, cu a sa nu mai puţin faimoasă teorie a intervenţiei statului, care cuprinde o politică monetară ofensivă din partea băncilor centrale şi o politică fiscală compensatoare, adaptată la circumstanţe extraordinare.
Subsecvent, Karl Marx, care rămîne o referinţă obligatorie în toate şcolile serioase de politică sau de economie, a fost prea puţin evocat la noi. Dar cum crizele sociale se vor adînci, nu e greu de anticipat o revenire în forţă a “Capitalui”, opera sa fundamentala. Mai mult chiar,Karl Marx ar putea să-i ia locul lui Keynes în analizele din presa mondială. Desigur, nu şi în România, pentru că noi îi avem pe faliţii noştri – cunoscuţi economişti de “seral “sau “fara frecventisti” -, plus analiştii băştinaşi, precum cataveicile care ne intra ziua si noaptea in case- agresive, inculte si rele de gura – prin ferestrele televizoarelor ori ale computerelor.
În ţara noastră, John Maynard Keynes e complet necunoscut, atat Danei Grecu, ori Gabrielei Vranceanu Firea , cat si guvernanţilor noştri. Acestia din urma, în orice caz habar n-au de el, iar măsurile de tip impozit forfetar o dovedesc fără dubiu.
În schimb, pe Karl Marx, politicieni ori economişti îl avem cu totii înscris direct în ADN.
În 1964, Andrei Oţetea şi S. Schwann tipăreau un volum de manuscrise inedite ale lui Karl Marx despre români – în fapt, notele de lectură ale filosofului la cîteva cărţi, care aveau ca subiect Principatele Române.
Iată cateva mostre de «fişe» prea de tot actuale:
«În palatele nobililor sau boierilor români, luxul oriental se îmbină cu rafinamentul occidental. Dar masa poporului e cufundată într-o mizerie abjectă… Drumuri nu există aproape deloc. Şleaurile bătute, pe care, boierul, gonit de căldura verii, e tras de 6 sau 8 cai destul de repede, iarna sînt impracticabile. “
“Vechile legi ale Principatelor, în multe privinţe sînt foarte imperfecte. Boierul, (…), e mai presus de lege; tribunalele sînt deschise unei corupţii pe scară mare…”
“ A fi suspectat de a nutri sentimentele patriotice era egal cu a fi exclus din funcţiuni publice.”
Pe cale de consecinta, decat o doctrina lipsa, nu ar fi mai buna una chiar si una de inspiratie marxista, revazuta si adaugita de Deng Xiaoping ?!
Aurel ROGOJAN