„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare…».
Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fabrici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării. (…) Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii… o laudă efortului uman eliberat. (…)
Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Eliberare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.“
Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962
Nicolae Manolescu in Contemporanul lui George Ivascu: “…Lumina. Nu e doar incandescenta a sufletului juvenil, ci un optimism funciar, bizuit pe o mare incredere in virtutile epocii socialismului… Constructorul comunismului cultiva lumina… Lumina e puritate, candoare, dar si daruire optimista idealului comunist… De aceea, opera partidului care infaptuieste descatusarea ii apare lui Horia Zilieru ca izvor de lumina si de fericire: Din ochii tai lumina irumpe-adinc in noi/ visland cu aripi de aur spre orizontul larg (“Partidului”)”
“Într-o atmosferă caldă, neobosit de vie, Doamna Conte, Aura Christi, şi Sorin Roşca Stănescu, membru de onoare al „tribului Conte”, au decernat Premiile Contemporanul”
Alex Ștefănescu: Jurnal secret (9)
25 octombrie 2010 (retineti data – nota mea). Acasă la Sorin Roșca-Stănescu, pe malul Lacului Snagov. Un paradis făcut de (un) om pe pământ. Sau, în termeni laici, un parc prietenos, fără nimic indiferent-solemn, cum sunt cele mai multe parcuri. Poți, deopotrivă, să-l vizitezi și să-l locuiești.
Poți să stai pe una dintre băncile din lemn exotic, aduse de peste mări și țări, și să privești lacul, dar poți și să dormi în iarbă, mângâiat delicat de soarele de toamnă. Livadă, grădină de zarzavat, volieră (înaltă cât catargul unei corăbii și plină de păsări care nu se simt captive și ciripesc voioase, pentru că au spațiu unde să zboare), țarc cu căprițe grațioase și prostuțe (posibile vedete TV), bazin cu pești mari, spectaculos colorați, originari din mările Japoniei, câini dintre cei mai diferiți, unii calmi și gânditori, alții zglobii, ocol cu iepurași (dau mereu din buze și îți creează impresia că își spun ceva lor înșiși), debarcader, șalupă care abia așteaptă ca stăpânul ei să învârtă cheia de contact pentru ca să țâșnească în larg. Casa propriu-zisă, cu pilaștri oblici și pereți uriași vitrați, pare desprinsă dintr-un film SF. A fost proiectată de Dinu Patriciu însuși, care, înainte de orice altceva, este arhitect. Dormitorul conjugal are tavanul transparent. Întinși, noaptea, în pat, soții pot vedea cerul înstelat (și, eventual, avionul din care Traian Băsescu le face semne cu mâna).
O surpriză frumoasă: soția lui Sorin Roșca-Stănescu, Steluța Danciu (poreclită cu tandrețe Zexe), admirată de mine, de mult, de la distanță, pentru fotografiile ei artistice (nu i-am fost prezentat niciodată până acum), se bucură că are un musafir, se bucură spontan, nu din politețe, deși vizita mea nu fusese anunțată.
Sorin Roșca-Stănescu îmi arată entuziast desenele făcute de copiii săi, fiecare de câțiva anișori, pe care le-a înrămat și expus. Sunt mai bune, o spun cu toată responsabilitatea, decât tablourile unora dintre membrii Uniunii Artiștilor Plastici. La apariția copiilor în cameră, tatăl se bucură (mai copilăros decât ei), îi ia în brațe, în antrenează în conversații energic ritmate, ca niște partide de ping-pong.
Mă uit mai atent decât altădată la Sorin Roșca-Stănescu. A pus, de-a lungul vieții, sute de oameni în mișcare, a creat o mică lume pe malul Lacului Snagov, crește doi copii, lansează chiar în aceste zile în spațiul virtual o editură, o librărie, ziare și reviste (un megaportal echivalent cu un trust de presă) pentru a împlini un vis al soției lui.
Și totuși nimeni, nimeni, nimeni nu mi-a vorbit vreodată cu admirație despre el. Ce a secat, oare, în sufletele noastre, ale românilor, făcându-ne incapabili să mai admirăm?
Ca sa vedeti ca e real dau si sursa: controversatul Timpul al lui Petre Mihai Bacanu
Urmarea: Sorin Rosca Stanescu, “membru de onoare” al grupului literar Contemporanul, alaturi de satrapul culturii romane Ion Ianosi, profesorul lui Vladimir Tismaneanu, decerneaza Premiile Contemporanul – 2010 (ghiciti cine ce ia – 🙂 )
Ieri, 3 noiembrie 2010 (! – nota mea), ora 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu CORECTbooks, Aura Christi şi Sorin Roşca Stănescu, director general al portalului CORECTbooks, au decernat, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Premiile Contemporanul – veche şi prestigioasă publicaţie naţională, numită „nava-amiral” a culturii române.
Înfiinţată la 1881, Contemporanul este o foaie de cultură, politică şi ştiinţă, care se apropie, iată, de vârsta de 130 de ani de la fondare, prilej cu care a fost lansată Editura Contemporanul.
În Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, care găzduia o expoziţie de fotografii realizate de neobositul, inspiratul Dan Vatamaniuc, avându-l ca protagonist pe regretatul prozator Gheorghe Crăciun, lume multă, lume bună, majoritatea dintre aceştia fiind membri ai „tribului” Conte: Ion Ianoşi (ne-a urat noroc; şi-i mulţumim domnului Profesor pentru efortul pe care l-a făcut, ca să fie cu noi!), Alex Ştefănescu, Ştefan Borbély (ne-a adus, mulţumim, semnalele la o carte de referinţă, semnată de d-sa: „Pornind de la Nietzsche”), Eugen Negrici, Dan Mircea Cipariu, Ion şi Lidia Lazu, Domniţa Ştefănescu, Steluţa Roşca Stănescu, Andrei Potlog, Liviu Ioan Stoiciu, Marian Victor Buciu, Cosmin Ciotloş, Răzvan Voncu, Maria-Ana Tupan, Mihail Gălăţanu, Adrian Dinu Rachieru. Presa scrisă. Jurnalişti invitaţi de la Radio şi TV. De la câteva agenţii de presă. Echipa de la TVR Cultural. Entuziasta Ileana Bâja, îngerul purtător de cuvânt la scriitorilor, fermentul viu al literaturii române, prezentă, ca de obicei, monopolizând cu graţie şi farmec, poeţi, romancieri, critici.
• Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, devenit membru de onoare al „tribului” Conte – grup literar alcătuit din mari personalităţi ale culturii române, membri ai Academiei Române, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, personalităţi de vârf ale literaturii române – a vorbit aplicat despre megaportalul CORECTbooks
Aura Christi
O carte primejdioasă: Trădarea criticii de Nicolae Breban şi „bolşevismul anticomunist”
“(…) Fiind, da, „privitor ca la teatru” şi ştiind că – de la Mihail Eminescu încoace – „ce e val ca valul trece”, chiar dacă valul durează mai bine de douăzeci de ani, evident că, în ultimă instanţă, nu au decât să te amuze pornirile, impulsurile oportuniste, avându-şi originea în invocatul de Norman Manea „bolşevism anticomunist”, practicat asiduu de Grupul de Dialog Social, mai exact de unii membri fruntaşi ai acestei secte culturale.
Apropo, autorul romanului parabolic Despre clovni. Dictatorul şi artistul, nota, între altele, că „bolşevismul anticomunist (nu întâmplător, şi post-comunist) îmi displace la fel de mult ca bolşevismul însuşi… N-ar trebui să uităm niciodată avertismentul lui Nietzsche către cei care privesc multă vreme în ochi diavolului şi s-ar putea, treptat, transforma ei înşişi într-unul…” (…)
Având o judecată în esenţă coruptă de interese de grup – aidoma altor comentatori de mâna a doua ai momentului, înregimentaţi, ca şcolerii cu cravate portocalii, în rândurile Grupului de Dialog Social, devenit o prelungire a Cotrocenilor, în realitate, o sectă exclusivistă, fals elitistă, alcătuită, în proporţie greu de neglijat, din falşi doctori, excomunişti, ex-securişti, nu-i aşa?, cărora li se fardează dosarele la CNSAS; da, gdsiştii dictează în cultura română de douăzeci de ani, având o reţea răspândită, precum o caracatiţă, pe la ministere, departamente şi sub-sub-departamente, adică agenţii şi acareturi guvernamentale de tot soiul, hrănindu-se din munţi de bani din străinătate şi nu mai puţin din fonduri bugetare, demonstrându-se astfel cât de avantajos, pecuniar şi social vorbind, poate fi „bolşevismul anticomunist”, nu-i aşa? – pentru a susţine calomniile şi falsele legende, aluziile calomnioase, supoziţiile insidioase, cu aerul că sunt rupte din coasta adevărului gol-goluţ etc.,
May 9th, 2011 
VR 
„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
Posted in 
Tags: 
