Posts Tagged ‘cristian diaconescu’

MAE recomanda cetatenilor romani sa evite Republica Moldova din motive de securitate personala. Nemaivazut: Ambasada Rusiei acuza, si ea, Romania!

Conferinţa de presă a ministrului afacerilor externe, Cristian Diaconescu, pe tema relaţiei bilaterale România – Republica Moldova
Cristian Diaconescu: Aşa după cum cunoaşteţi, în ultimele zile, autorităţile din Republica Moldova au luat o serie de măsuri, considerate de noi, şi nu numai de noi, ca fiind arbitrare şi discriminatorii la adresa cetăţenilor români: acţiunea cea mai dură: introducerea regimului de vize în relaţia cu România. Anunţul oficial al Ministerului român al Afacerilor Externe în acest sens a fost făcut ca rezultat al unei comunicări pe care am primit-o pe data de 8 aprilie 2009, la ora 21.00, iar măsura a intrat în vigoare de la miezul nopţii.
Situaţia creată ridică deci două probleme de fond. În primul rând, stabilirea fără niciun fel de fundament juridic a criteriul cetăţeniei române privind obligativitatea introducerii vizelor. Această este o măsură discriminatorie, deoarece, potrivit Acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană, măsura poate fi introdusă numai pentru categorii de vizitatori, şi în niciun caz pe criteriul naţionalităţii sau a cetăţeniei. În al doilea rând, măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor Acordului dintre Republica Moldova şi Comisia Europeană privind facilitarea vizelor şi readmisia, care stipulează necesitatea notificării, la Bruxelles, cu 48 de ore înainte de luarea unei astfel de măsuri, deci, de introducerea vizelor. Până la această oră, notificarea nu a fost făcută. Considerăm că este o acţiune nesăbuită, care arată distanţa imensă între declaraţiile autorităţilor de la Chişinău şi disponibilitatea reală de a acţiona în spirit european. Am sesizat deja Comisia Europeană şi partenerii europeni în legătură cu aspectele de mai sus.
A doua problemă: măsurile luate împotriva cetăţenilor români. Începând de ieri, autorităţile de la Chişinău desfăşoară o operaţiune metodică de identificare a persoanelor care au participat la manifestările din 7 şi 8 aprilie 2009. Din declaraţiile publice ale procurorului general al Republicii Moldova, înţelegem că printre cele 200 de persoane despre care se afirmă că sunt deţinute se află şi cetăţeni străini. Am făcut şi o notificare şi facem şi un apel insistent şi ferm către autorităţile din Republica Moldova de a ne preciza oficial numărul cetăţenilor români reţinuţi şi de a permite personalului consular de la Consulatul României de a intra în legătură cu aceştia pentru a le acorda, neîntârziat, asistenţa consulară, conform legilor internaţionale.
În al treilea rând, şi care ar fi o consecinţă a celor mai sus menţionate, date fiind evoluţiile din Republica Moldova, Ministerul Afacerilor Externe român consideră că situaţia din acest stat ridică probleme severe pentru securitatea cetăţenilor români şi le recomandăm cetăţenilor noştri să evite călătoriile în această ţară. Ştim că această solicitare pune pe mulţi deţinători de dublă cetăţenie în situaţii dificile, în special în condiţiile în care urmează sărbătorile Paştelui ortodox. Din păcate însă suntem puşi în postura de a face şi o asemenea recomandare, în urma acţiunilor şi măsurilor autorităţilor de la Chişinău.
În această dimineaţă am avut o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene şi NATO, acreditaţi la Bucureşti. Vreau să vă informez în legătură cu faptul că am avut o discuţie deschisă, în cadrul căreia i-am informat pe partenerii noştri în legătură cu modul în care România vede relaţia cu Republica Moldova. Un prim aspect: reiterăm continuitatea din acest punct de vedere, în sensul că România, pe principii de cooperare europeană şi de parteneriat, consideră că relaţiile de bună vecinătate nu se pot întemeia decât pe valorile europene, pe standardele şi normele pe care se constituie şi pe care se fundamentează relaţia în cadrul Uniunii Europene, ca de altfel şi al Alianţei Nord-Atlantice. Totodată, vom promova în continuare apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Considerăm că acest demers rămâne cea mai bună variantă pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru consecvenţa politicii externe româneşti din ultimii ani. Totodată, şi am reiterat acest lucru, România consideră necesară şi solicită şi a solicitat partenerilor din Uniunea Europeană şi aliaţilor din NATO solidaritate privind contracararea derapajelor de la normele democratice şi de drept internaţional, care, în acest moment, în opinia noastră, creează surse de instabilitate în regiunea în care se află ţara noastră.
Ca stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, România are responsabilitatea şi acţionează constant pentru asigurarea unui climat de stabilitate la frontiera estică a celor două organizaţii; dar evenimentele din ultima vreme arată clar că este nevoie de o solidaritate a tuturor partenerilor strategici din cadrul Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice. Acestea au fost elementele pe care am dorit să vi le menţionez.
Jurnalist: …jurnaliştii români au o serie de probleme acolo..
Cristian Diaconescu: Intenţionăm să facem toate demersurile necesare privind toţi cetăţenii români care se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte limitarea circulaţiei. Sub aspectul menţionat de dumneavoastră, vreau să vă spun că România a sesizat reprezentanţa OSCE pentru libertate în mass-media şi am solicitat investigarea încălcării libertăţilor de expresie care au avut loc recent în Republica Moldova. Acest demers este normal şi îşi are rădăcinile în modul în care, la nivel comunitar, funcţionează sistemul de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fondamentale ale cetăţenilor.
Jurnalist: Domnule ministru, referitor la întâlnirea cu ambasadorii ţărilor NATO şi ai Uniunii Europene, dacă puteţi să precizaţi ce reacţie au avut ambasadorii statelor NATO, pentru că dumneavoastră vorbiţi despre o solidaritate a partenerilor strategici în privinţa unor surse de instabilitate pe care le-a identificat România. Dacă puteţi precizări – ce înseamnă surse de instabilitate la frontiera estică a României ca ţară NATO şi ce sprijin aşteptaţi din partea aliaţilor. Ce răspunsuri aţi primit astăzi?
Cristian Diaconescu: Este vorba despre o consultare cu reprezentanţii statelor membre UE şi ai Alianţei Nord-Atlantice la Bucureşti, am avut în zilele trecute consultări cu omologii din aceste state, precum şi cu Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate Comună, Javier Solana şi din acest punct de vedere pot să vă spun în acest moment faptul că relaţiile de parteneriat solide pe care le are România îşi arată roadele şi în următoarele zile se va vedea formula în care, prin cooperare şi dialog, împreună cu partenerii noştri europeni şi euro-atlantici, această situaţie va putea fi depăşită. Mulţumesc mult.
9 aprilie 2009

Ambasada Rusiei: E puţin probabil să mai existe prea mulţi amatori de asociere cu acţiunile anarhiste
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Lozincile şi drapelele româneşti “din mâinile organizatorilor nelegiuirilor” din R.Moldova indică un scop de discreditare a realizărilor din ultimii ani în consolidarea suveranităţii ţării şi eventuala influenţare a rezultatului alegerilor, a precizat Ambasada Rusiei, la solicitarea MEDIAFAX.
“Ne exprimăm deosebita îngrijorare în legătură cu evenimentele care au loc pe fondul recentelor alegeri pentru deputaţii Parlamentului Republicii Moldova, desfăşurate la 5 aprilie”, precizează ambasada Rusiei la Bucureşti, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX, subliniind că exprimă poziţia oficială a Ministerului de Externe de la Moscova, făcută publică miercuri.
Răspunsul transmis MEDIAFAX menţionează că anterior acestor evenimente observatorii internaţionali ai OSCE, Consiliului Europei, CSI, Parlamentului Europei şi alte organizaţii aderaseră la opiniile exprimate de asemenea de “cercurile oficiale din Rusia”, aceştia “manifestându-şi satisfacţia cu privire la faptul că votul cetăţenilor Republicii Moldova este expresia lor liber consimţită, că alegerile au decurs în deplină conformitate cu normele legale şi democratice”. “De altfel toţi au recunoscut buna pregătire a alegerilor”, continuă sursa citată.
“Cu toate acestea, după cum se observă acum, s-au pregătit în felul lor şi cei cărora nu le sunt pe plac condiţiile de linişte, de stabilitate social-economică, create în ultimii ani şi nici politica externă echilibrată, aleasă de conducerea ţării, conducere care acum a primit din partea societăţii un nou mandat, spre a o continua”, mai spune ambasada Rusiei.
“Judecând după lozincile care s-au strigat în piaţă, după numeroasele drapele româneşti din mâinile organizatorilor nelegiuirilor, rezultă că scopul lor este acela de a discredita realizările din ultimii ani obţinute în consolidarea suveranităţii Republicii şi, poate, într-un fel chiar de a influenţa rezultatul alegerilor. Pe măsura continuării actelor de vandalism, devenea tot mai evidentă ameninţarea la adresa statalităţii şi a proceselor democratice din Moldova”, precizează ambasada Rusiei la Bucureşti.
“Se creează impresia că pregătirea scenariilor campaniei luptei de agitaţie, mobilizarea de mijloace pentru «democraţie asediului străzii» au rămas fără regizorii care speraseră să le pună în scenă în regie proprie. În orice caz, este puţin probabil să mai existe prea mulţi amatori de asociere cu acţiunile anarhiste, care încalcă orice norme existente într-o societate civilizată”, apreciază sursa citată.
Ministerul de Externe din Rusia speră ca oficialităţile să dea dovadă de prudenţă, astfel încât ordinea socială şi constituţională să fie restabilită în următoarele zile, opţiunea cetăţenilor Moldovei fiind confirmată de toate forţele politice responsabile, precizează aceeaşi sursă.
Potrivit ambasadei, care exprimă puntul de vedere oficial al MAE rus, “orice încercări de a folosi emoţiile tinerilor, care reprezintă cea mai mare parte a mulţimii, dar mai ales instigarea acestor pasiuni din afară, sunt condamnabile, dând dovadă de nechibzuinţă şi de miopie”.
Miruna Badea, [email protected]

EMIL NEACSU sparge piata cu Blonda de la Externe. Natalia Intotero, protejata nu stiu cui, e noua colega a lui Tomac, Melescanu si Comanescu…

♦ Incepand de vineri seara, Romania se poate mandri cu o noua figura politica: Natalia Intotero, numita secretar de stat in Ministerul de Externe din partea PSD. Decizia i-a luat prin surprindere pana si pe cei de la biroul de presa al MAE. Contactata de “Gardianul”, doamna Intotero a spus ca numirea e o surpriza, desi se stia din ianuarie de desemnare. Casatorita cu un om de afaceri italian, Natalia Intotero este directoare de scoala si asteapta sa fie instalata la Bucuresti.

♦ Asa cum Elena Udrea admitea nonsalanta, cu ani in urma, ca Norvegia are presedinte, asa si doamna Intotero nu a reactionat la o intrebare referitoare la “presedintele” Suediei. Natalia Intotero a refuzat sa discute despre situatia politica mondiala. “Deci, va spun despre toate aceste lucruri in momentul in care voi ajunge la Bucuresti, voi vedea care va fi rolul meu acolo, imi voi exprima parerea”, a spus secretara de stat din MAE. Recent, ministrul Cristian Diaconescu a refuzat sa comenteze zvonurile privind numirea Nataliei Intotero.

♦ Intrebata daca isi cunoaste colegii din minister, pe Teodor Melescanu sau Lazar Comanescu, de exemplu, Natalia Intotero nu a parut sa stie ca Melescanu este acum doar parlamentar si a recunoscut: “Nu, nu-i cunosc… Doar asa, din auzite”. Cat despre experienta: “Am activat pe parte de TSD pe domeniul relatiilor externe, deci sunt pregatita”. “Sunt directorul de (!!!) o scoala generala si macar asa, asa, o zi-doua mi-ar trebui putin sa-mi pun la punct problemele, nu doresc sa plec asa… sa ramana totul in aer…”, a declarat Intotero.

Rep: Va felicit pentru numirea in functia de secretar de stat in MAE si vreau sa stiu ce va propuneti sa faceti?
Natalia Intotero: In primul rand sa ajung acolo (n. red., la MAE), sa vad despre ce departament va fi vorba si dupa aceea va voi comunica.

Rep: Pai, nu stiti in ce departament sunteti?
N.I.: Deocamdata stiu ca am fost numita, si atata tot. Nu stiu pe ce departament.

Rep.: Dar pe ce departament ati fi vrut? Stiu ca se vorbea de departamentul romanilor de pretutindeni…
N.I.: Da, dar acest departament este ocupat.

Rep.: Si unde ati dori sa activati? De exemplu pe relatia cu Italia…
N.I.: Pai, depinde… Romanii de pretutindeni presupune departamentul pentru toate tarile. Nu cred ca exista un departament care sa cuprinda doar un anumit stat.

Rep.: V-am intrebat pentru ca banuiesc ca aveti o relatie mai apropiata in acest domeniu.
N.I.: Da, asta a fost dorinta mea, am calatorit mult in strainatate si am intalnit intr-adevar multi romani cu probleme si am discutat cu ei si m-am gandit la cateva proiecte. Dar, vedeti, acest departament fiind ocupat, aaa, de o persoana competenta, tanara (n. red., Eugen Tomac, fost consilier al presedintelui Traian Basescu), om vedea despre ce este vorba. Voi colabora cu toti colegii…

Rep.: Ati vorbit cu domnul ministru Cristian Diaconescu?
N.I.: Da, am vorbit zilele trecute (n. red., Oare cand? Ministrul Diaconescu a fost plecat de luni pana vineri la Berlin si la Bruxelles…). Dar nu stiam de numirea… S-a dorit sa fie o surpriza…

Rep.: Cu ceilalti colegi din Ministerul de Externe va cunoasteti, ii cunoasteti pe domnul Melescanu (n. red., fost ministru de externe intre 1992-1996 si ministru al apararii in mandatul premierului Tariceanu, pana in decembrie 2008), domnul Comanescu (n. red., fost ministru de externe in mandatul premierului Tariceanu, pana in decembrie 2008, acum numit ambasador in Germania), ii stiti?
N.I.: Nu, nu-i cunosc… Doar asa, din auzite…

Rep.: Din auzite… Aveti si cetatenie italiana? (N. red., sotul doamnei Intotero este un om de afaceri italian.)
N. I.: Nu, nu, nu… Am refuzat… Puteam sa solicit, dar nu am dorit, eu vreau sa traiesc si sa muncesc in Romania.

Rep.: Sotul dumneavoastra ce a zis despre aceasta numire?
N.I.: Sotul meu a fost incantat vizavi (!) de numirea mea. Sunt unul dintre romanii care nu doreste sa plece in strainatate, sper sa raman in tara si sa contribui cu ceea ce pot eu la binele tarii noastre si la mai binele romanilor care au ales pentru moment sa traiasca si sa desfasoare activitatea in strainatate. Aici bineinteles datorita (n.red., datorita=multumita!!!) faptului ca in Romania este criza asta financiara, ma rog, este peste tot, nu numai in Romania (n. red., saptamana trecuta, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, tocmai anunta ca ne-a ocolit, deocamdata, criza financiara), dar se simte mai mult decat in tarile din Uniunea Europeana.

Rep.: Dar, probabil, veti calatori in strainatate, ca secretar de stat…
N.I.: Depinde, depinde de ce departament va fi vorba…

Rep.: De exemplu, ati putea avea ocazia sa mergeti cu dl ministru Diaconescu intr-o vizita oficiala.
N.I.: Da, si? E vreo problema?

Rep.: Nu, va intreb daca sunteti pregatita pentru contacte diplomatice sau…
N.I.: Da, da, da. Am activat pe parte de TSD (Tineretul Social Democrat) pe domeniul relatiilor externe, deci sunt pregatita…

Rep.: Ce studii aveti?
N.I.: Aamm… Facultatea de Limba si Literatura Romana, Facultatea de Relatii Internationale, Master, Management politic, un master la… aaa… Institutul Diplomatic Roman…

Rep.: Cand veniti in Bucuresti?
N.I.: Deci, deocamdata, am vazut numirea in “Monitorul Oficial”, nu am fost contactata din partea ministerului, va repet, pentru mine a fost o surpriza…

Rep.: Pai, ce surpriza…
N.I.: Eu nu am stiut nimic, eu in momentul de fata lucrez in invatamant, sunt directorul de (!!!) o scoala generala si macar asa, asa, o zi-doua mi-ar trebui putin sa-mi pun la punct problemele din unitate, nu doresc sa plec asa… sa ramana totul in aer…

Rep.: Se vorbeste de numirea dumneavoastra la MAE din luna ianuarie…
N.I.: (ofteaza) Da…

Rep.: Pai, si cum e o surpriza?
N.I.: Nu, nu sunt si nu am fost singura persoana careia i s-au intarziat numirea (!!!). Sunt foarte multe persoane sau au fost foarte multe persoane in aceasta situatie datorita (n. red., datorita=multumita!!!) problemelor care au aparut pe parcurs. Si, vedeti dumneavoastra, in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, in ultima vreme in special, s-au realizat lucruri deosebite si, pe langa aceasta, au fost incidentele in strainatate… si alte masuri pe care a trebuit sa le ia guvernul… deci, treptat, se vor definitiva…

Rep.: Despre situatia politica mondiala ce parere aveti, asa…
N.I.: Deci, va spun despre toate aceste lucruri in momentul in care voi ajunge la Bucuresti, voi vedea care va fi rolul meu acolo, imi voi exprima parerea. Deocamdata atat.

Rep.: Dar daca, de exemplu, maine va invita ministrul intr-o vizita in Suedia… Stiti ca pleaca in delegatie oficiala, se intalneste cu presedintele Suediei (! Suedia are Rege, nu presedinte!)…
N.I.: Nu, dar nu are cum deja sa ma invite maine intr-o vizita in Suedia (n. red., azi, luni, ministrul de externe si-a anuntat prezenta in Parlament, unde presedintele sustine un discurs), pana nu ajung acolo, la Bucuresti, si sa se faca instalarea, deci…

A absolvit Institutul Diplomatic Român
Natalia Intotero s-a nascut la Brad în data de 14 ianuarie 1976. Anul trecut a absolvit Institutul Diplomatic Român din Bucuresti, fapt ce-i da dreptul de a lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Potrivit CV-ului propriu, ea cunoaste „foarte bine“ limbile engleza si italiana si „bine“ limba franceza. Natalia Intotero este consilier judetean începând din anul 2004. A intrat în PSD în octombrie 2000. Un an mai târziu a devenit presedinte al Organizatiei Municipale Brad din cadrul Tineretului Social Democrat (TSD), iar în august 2006 a fost aleasa presedinte al organizatiei judetene TSD Hunedoara. În octombrie 2006 a devenit presedinte al Grupului de Actiune al Tinerilor Social Democrati din România.
Emil Neacsu
Asculta interviul la Gardianul
Colega in minister cu… Melescanu. Blonda de la Externe
www.neacsu.org

SCRISUL LUI LAVROV: Gaze pe rute directe, South Stream, vizita Basescu. VIZITA lui Cristi Diaconescu la Moscova. FOTO

Foto aici de Cristian Nistor, cu delapidatorul de carnetele Victor Roncea intr-un plan indepartat

MOCKBA I. VNUKOVO 3. LENIN 139



DEPLASARE. Rusia si Romania se indreapta catre o "casatorie din interes"

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu merge vineri la Moscova cu ambitia de a recalibra de pe baze pragmatice o relatie bilaterala cu un parcurs dificil in ultimele doua decenii, din cauza blocajelor politice si a dezechilibrelor economice.
Exporturile Rusiei in Romania se ridica la circa doua miliarde de euro, pe cand cele ale Romaniei in Rusia se situeaza la nivelul a circa 100 de milioane de euro, informeaza NewsIn. “Ar fi foarte bine sa echilibram aceasta situatie. Constientizand problemele economice pe care le are Romania, cred ca o relatie pragmatica cu Rusia ar fi foarte benefica”, este de parere ministrul de Externe Cristian Diaconescu.
Continuarea la
Rusia si Romania se indreapta catre o “casatorie din interes”
Un articol interesant al Ziare.com. Mai multe va voi putea povesti de la fata locului, Moscova, unde ma voi afla azi…

INTALNIRILE ZIUA. Romania merge spre Est, gandind ca-n Vest. Cristian Diaconescu, seful diplomatiei romane.

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu vorbeste despre prioritatile MAE si diplomatia Romaniei, pornind de la Rasarit pana la UE si SUA

Domnule ministru, care sunt prioritatile mandatului dumneavoastra?
In primul rand, maximizarea proiectelor in structurile din care facem parte, si anume UE si NATO. Aici este vorba despre planul general de participare la nivelul de luare a deciziilor in cadrul UE. Apoi, o serie de proiecte separate, dar care au o logica intrinseca. Este vorba de modul in care ne pozitionam in ceea ce priveste politicile generale ale UE, iar in ceea ce priveste NATO, trecerea de la stat contributor, mai ales prin forte militare, la un stat care participa mult mai atent la decizia politica, si aici este vorba despre lupta impotriva terorismului, situatia din Afganistan, Irak, aspectele care tin de frontiera. Aceasta participare ne permite si o abordare bilaterala ceva mai de substanta. Adica in momentul in care avem un proiect european in ceea ce priveste vecinatatea apropiata, este mult mai simplu pentru Romania sa aiba si un proiect bila­teral privind relatia cu Republica Moldova, relatia cu Ucraina sau criza energetica. Deci, pornind de la acest gen de atitudine si de incercare de maximizare a pozitionarii Romaniei in UE, decurg si celelalte consecinte.A doua chestiune: dimensiunea economica. Am facut, din punct de vedere organizatoric, o directie generala in MAE, pentru a sintetiza informatia pentru ca, din pacate, nu avem nici la misiunile noastre in strainatate, si nici in centrala un coridor de informatii si analiza pe tot ceea ce intra, ca si informatii, in structurile ministerului.
Al treilea lucru, de care ma voi ocupa in mod direct este zona consulara. Pe aceasta zona vom avea pana in iunie o evaluare la doua oficii consulare pe care trebuie sa le aducem la nivel Schengen, la standarde europene. In cele patru domenii fata de care Romania trebuie sa aiba o capacitate de reactie mai serioasa, pentru MAE revine domeniul vizelor, si din acest punct de vedere probabil Chisinaul va fi unul din cele evaluate.Toate drumurile duc la MoscovaLa investitura dvs, presedintele Traian Basescu a reluat o tema de la inceputul mandatului sau, privind atentia deosebita pe care trebuie sa o acordam dimensiunii rasaritene a politicii externe, si aici ma refer si la Rasaritul romanesc si la relatia cu Moscova.In primul, este chestiunea de reprezentare. Sunt din ce in ce mai putini tineri si oameni care in MAE stiu, de exemplu, limba rusa. In al doilea rand, in plan de cariera trebuie regandit, plecand de la un statut al corpului diplomatic mai bine pus la punct. Aici, cat de rapid posibil, vom incerca, pe de-o-parte sa reluam formula concursurilor traditionale cu foarte bune evaluari in ceea ce priveste intrarea in minister si dobandirea gradelor diplomatice. Ideea de a face concurs de dosare, pe puncte, mi se pare total neadecvata. As dori sa introducem si sistemul de trimitere la post pe regulile care functioneaza in Europa si dincolo de Ocean, si anume pe patru categorii de oficii diplomatice, in functie de dificultatea, si de distanta geografica, de conditiile mai dificile. Stiti ca exista, ca sunt patru categorii: A, B, C si D. Cine face un post de categoria C sau D, urmeaza la rand pentru un post de categoria A sau B. In multe ministere de Externe, un diplomat stie cu doi ani inainte la ce post urmeaza sa fie trimis, avand timp sa se pregateasca, sa cunoasca limba. Si in al treilea rand, planul de cariera. Nu vin tineri, pentru ca nu stim, dincolo de intrarea in MAE, ce urmeaza sa faca.
Sa revenim la Rasarit…
Este o zona foarte dinamica, lucrurile evolueaza, nu intotdeauna intr-un sens pozitiv, dar evolueaza, si, pentru cineva care doreste sa isi asume in diplomatie si o dimensiune ceva mai activa, este o zona foarte interesanta. Fata de alte zone, ceva mai aproape de noi, in care matricea este deja formata. In al doilea rand, in ceea ce priveste dimensiunea politica, cred ca pe undeva este nevoie de un coeficient ceva mai mare de viziune. Sunt mai multe teme care nu au fost solutionate la timpul lor, legate mai ales de tehnicalitati juridice. Sunt zone, mai spre Caucaz, in care tot pentru ca nu am avut viziune si reprezentare corespunzatoare nu am reusit sa potentam o relatie bilaterala care sa ne dea apoi argumentul pentru o relatie multilaterala ceva mai serioasa pentru problemele legate de coridoarele energetice. Trebuie sa ne sporim personalul diplomatic din aceste zone.
V-ati propus o strategie speciala pentru Moldova, pentru Rusia sau pentru Caucaz?
Relatia cu Moldova prezinta o formula de libera circulatie, de deschidere a frontierelor, asigurarea unor fonduri de finantare in euro regiunile din acel perimetru ca Prutul Superior si Dunarea de Jos, aici se poate vorbi si de Ucraina. Mai inseamna dezvoltarea unei dimensiuni culturale si respectarea valorilor UE. Din aceasta perspectiva, a vorbi cu Republica Moldova in numele UE reprezinta un argument politic important si la Chisinau. Din discutia cu domnul Stratan, ministrul de Externe, avuta in cadrul ultimei vizite la Chisinau, ei isi doresc o relatie bazata pe parteneriatul european in sensul propus de partea romana. Sigur, este o chestiune de accente. Pentru ei accentele legate de Tratatul politic, de frontiera, de diverse acorduri privind infiintarea consulatelor ar reprezenta o prioritate in acest moment. Nu vad de ce aceste domenii nu pot merge in paralel. Sa va dau un exemplu: din punctul de vedere al Republicii Moldova este important un dialog direct si bilateral intre UE si Republica Moldova in raportare cu Parteneriatul Estic. In Ucraina abordarea este diferita. Aceasta tara crede foarte tare in proiectul Parteneriatului Estic si isi pune mai putine sperante in dialogul direct. Aceste domenii au fost abordate in cadrul ultimelor vizite la Chisinau si Kiev.
Intalnire “secreta” la Chisinau
Continuarea la
Romania merge spre Est, gandind ca-n Vest
Foto: Alexandra MIHALE

Noul Guvern face Boc astazi. Externele ii vor reveni lui Cristian Diaconescu, diplomat de cariera, activ in MAE in perioada 1990-2004. Doamne ajuta!

Sursele lui Tiberiu Lovin imi confirma sursele mele in ce priveste cazul Stolojan. Iata:

Tiberiu Lovin · December 17, 2008 · Categoria: Politică
Dupa o noaptea alba la Cotroceni, noul guvern se afla in formatie pe hartie, sustin sursele mele din ambele partide. Astazi vom afla numele ministrilor stabiliti de PD-L si PSD+PC sub privirea blajina a lui Traian Basescu. Nota. O mica precizare privind retragerea lui Stolojan. Din surse apropiate Controceniului am fost ispitit sa cred ca presedintele s-a certat jumatate de noapte cu proaspatul premier desemnat (Stolojan atunci), in noaptea dinaintea retragerii. Motivul: membri cabinetului. Acest lucru nu va fi spus mai tarziu de Stolo, asa cum a promis la ultima incercare a jurnalistilor de a afla secretul refuzului de a conduce Guvernul Romaniei.
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova