Posts Tagged ‘Dacia’

Comorile Dacilor

OBIECTE DE PATRIMONIU DIN COLECŢIILE MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI PREZENTATE ÎN EXPOZIŢIA „COMORILE DACICLOR II”

Muzeul Naţional de Istorie a României participă cu  piese de excepţie din patrimoniul său la cea de a II-a ediţie a expoziţiei Comorile dacilor – capodopere ale artei aurului antic din Dacia, organizată în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, care s-a deschis azi, 14 octombrie 2010, la sediul muzeului partener din Ploieşti, jud. Prahova.

Expoziţia reprezintă o selecţie semnificativă dintre cele mai importante piese tracice şi geto-dacice păstrate în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, valori inestimabile ale  patrimoniului cultural naţional.

Astfel, Muzeul Naţional de Istorie a României aduce în atenţia publicului o serie de piese de valoare excepţională din colecţiile sale, artefacte ce provin din opt mari tezaure sau descoperiri izolate din toate marile provincii istorice ale României, şi anume tezaurele de la Perşinari (com. Văcăreşti, jud. Dâmboviţa), Biia (com. Şona, jud. Alba), Hinova (mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinţi), Stânceşti (com. Mihai Eminescu, jud. Botoşani), Cucuteni (com. Băiceni, jud. Iaşi), Buneşti-Avereşti (com. Buneşti-Avereşti, jud. Vaslui) şi Coţofeneşti (com. Vărbilău, jud. Prahova).

Ganditorul merge mai departe. Expozitia despre leaganul civilizatiei europene si descoperirile de la Hamangia, Gumelnita, Cucuteni, se verniseaza maine la Atena

„GÂNDITORUL” ÎŞI CONTINUĂ TURNEUL EUROPEAN!

VERNISAJUL EXPOZIŢIEI “LUMEA PIERDUTĂ A VECHII EUROPE LA ATENA

 

Bucureşti, 04.10.2010

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisarea expoziţie internaţionale „The Lost World of Old Europe”, ce prezintă bunuri de patrimoniu arheologic din categoria „Tezaur” din colecţii muzeale româneşti, dar şi piese din colecţii muzeale din Bulgaria, Republica Moldova şi Grecia. Acest important eveniment cultural va avea loc în capitala Greciei —la Atena—, în data de 06.10.2010, în cadrul Muzeul de Artă Cicladică, unul dintre cele mai prestigioase muzee din această ţară,.

Organizată începând din toamna anului 2009, expoziţia „The Lost World of Old Europe” este rezultatul unui colaborări între Muzeul Naţional de Istorie a României şi Institute for the Study of the Ancient World al New York University, beneficiind de sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. În acest cadru, principalii organizatori ai acestui ambiţios proiect cultural internaţional au contribuit la realizarea unei expoziţii deosebite, care prezintă —în premieră într-un turneu internaţional pe două continente— 175 de piese arheologice de valoare excepţională, datând din perioada neo-eneolitică, din colecţiile a 19 muzee româneşti. Acestora li se adaugă o serie de artefacte din aceeaşi epocă, provenind din colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie al Modovei de la Chişinău (Republica Moldova) şi ale Muzeului Regional de Istorie Varna (Bulgaria), cărora cu prilejul itinerării în Grecia, li s-a alăturat —pentru prima dată în istoria expoziţiilor de acest fel— un important lot de materiale similare descoperite pe teritoriul Greciei.

Expoziţia „The Lost World of Old Europe” este organizată la Atena sub auspiciile Ministerului Elen al Afacerilor Externe, cu prilejul preluării de către Grecia a preşedinţiei Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre. Expoziţia rămâne deschisă la Muzeul de Artă Cicladică până la începutul lunii ianuarie 2011. În cursul anului viitor se intenţionează prezentarea sa în cadrul muzeelor partenere de la Bucureşti şi Piatra Neamţ.

Muzeul Naţional de Istorie a României este coordonatorul echipei care a contribuit la realizarea acestei expoziţii, reunind specialişti din partea următoarelor muzee româneşti: Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra Neamţ), Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Muzeul Judeţean Botoşani (Botoşani); Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad), Institutul de Arheologie (Iaşi), Muzeul Banatului (Timişoara), Muzeul Brăilei (Brăila), Muzeul Dunării de Jos (Călăraşi), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul de Istorie din Roman, Muzeul Judeţean de Istorie „Teohari Antonescu” (Giurgiu), Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman (Alexandria), Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” (Vaslui), Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Banatului Montan (Reşiţa), Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (Zalău), Muzeul Judeţean de Istorie Braşov (Braşov) şi Muzeul de Istorie Galaţi (Galaţi).

Pornind de la discursul expoziţional elaborat de curatorul general al expoziţiei din partea României, dr. Dragomir N. Popovici, expoziţia este structurată prin prezentarea câtorva teme cheie figura umană în plastica neolitică, bunurile de prestigiu, case, gospodării şi comunităţi, arta ceremonială ceramică, simbolurile precursoare scrierii. Faţă de cele două prezentări precedente, la New York şi Oxford, expoziţia reuneşte acum piese remarcabile datând din perioada mileniilor VI–IV a. Chr., descoperite pe teritoriul României, Bulgariei, Moldovei, dar şi al Greciei, aparţinând unor epoci aparent foarte îndepărtate în timp, neoliticul şi epoca cuprului, dar dovedind începuturile civilizaţiilor preistorice europene. Expoziţia oferă ocazia publicului şi specialiştilor internaţionali să descopere evoluţia şi artefacte caracteristice ale celor mai importante culturi neo-eneolitice dezvoltate în zona danubiano-carpatică (Vinča, Vădastra, Hamangia, Boian-Gumelniţa, Precucuteni-Cucuteni), descoperiri rămase aproape necunoscute până astăzi majorităţii istoricilor şi arheologilor occidentali şi nu numai, situându-le acum în cadrul mai larg al sud-estului Europei. Evoluţia civilizaţiei neolitice este marcată de influenţele originare din lumea sudică, balcano-mediteraneană şi marchează afirmarea unei sintezei culturale locale ce se extinde pe arii foarte vaste, de peste 300.000 kmp, astfel conturându-se spre sud blocul cultural Boian-Gumelniţa şi spre nord cel Precucuteni-Cucuteni. (more…)

Putin a plecat in Siberia cu o Lada sport ieftina pentru a face concurenta Daciei si adolescentei Laura Dekker. VIDEO


Dacii de la Vatican. Fotografii de Ioana Basescu







Foto (c) Ioana Basescu

Vezi si: Capul lui Decebal de la Vatican. Reprezentari statuare ale Regelui Decebal. STUDIU

Parintele Dumitru Staniloae: De ce suntem ortodocsi. Dovada inrudirii noastre, a tracilor, cu romanii, este in Biblie, dar invers decat se afirma azi: “Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma”

Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa   faţă   de   îndelungata   ofensivă   otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident. Am apărat prin ea poarta Occidentului în faţa avalanşei otomane, dar ne-a fost şi o poartă care ne-a apărat de pofta de stăpânire şi de nimicire a unor popoare din Occident. Ne-am apărat, prin Ortodoxie,   fiinţa   noastră   din   partea   navalei prelungite a otomanilor, dar şi din partea unor popoare din Occident, ajutându-ne să avem şi un rol în apărarea Occidentului.

Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voieozi.
Dar Ortodoxia nu ne-a dat numai puterea să ne apărăm fiinţa naţională şi liniştea Occidentului, ci ne-a dat şi puterea să contribuim la menţinerea popoarelor (grecilor şi slavilor) din Balcani. Ţările noastre au adăpostit cultura acelor popoare şi le-au dat puterea să se dezvolte şi totodată să se menţină chiar ajunse sub jugul otoman. Am susţinut mănăstirile din Sfântul Munte, bisericile şi mănăstirile din acele ţări, inclusiv cele din Ţara

Prin Ortodoxie poporul nostru a jucat, ca un fel de centru, un rol apărător pentru Orientul şi Occidentul european. Câtă vreme Europa a stăpânit, prin cruciade şi în alte forme, popoarele din Răsăritul ei, poporul nostru a avut un rol pozitiv şi pentru Apusul şi pentru Răsăritul european. Rolul acesta îl vom putea îndeplini şi în viitor. Ca popor latin ortodox, prin latinitate putem apela la popoarele din Occident să dezvolte relaţiile ecumenice cu creştinismul răsăritean, făcând posibilă o sinteză între spiritualitatea ortodoxă şi naţiunile occidentale, iar celor din Răsărit dându-le puterea să realizeze aceasta între Ortodoxia lor şi spiritul organizator al civilizaţiei occidentale.

Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare, adică identitatea noastră cu totul deosebită, căci n-am format şi nu formăm numai o punte exterioară între popoarele din Occident şi cele din Orientul Europei, ci şi o sinteză spirituală originală între ceea ce le este propriu unora şi altora. Iar aceasta ne distinge nu numai de popoarele din Orient şi de cele din Occident, ci şi de popoarele ortodoxe din Orient.

Noi unim, în spiritualitatea noastră, luciditatea latină sau încrederea în înţelegerea raţională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepătrunse a existenţei, propriu popoarelor din Răsăritul Europei. Dar noi, ca latini, aducem în taina lucrurilor şi a persoanelor totodată o lumină, mai accentuată decât popoarele slave, dar o lumină care nu mărgineşte, ci defineşte şi care este proprie popoarelor occidentale. In privinţa aceasta suntem mai aproape de spiritualitatea creştină primară, rămasă prezentă şi în spiritualitatea poporului grec, deşi cu o mai redusă trăire sentimentală a acestei lumini decât în spiritualitatea românească.

Poporul nostru aduce în aceasta înţelegerea accentuată dar şi simţită a tainei ca lumină, o sensibilitate şi un echilibru al înţelegerii şi al simţirii. N-avem în acestea nici o tendinţă spre trezvia, oarecum mai rece, occidentală, pentru că pornirea fierbinte a pasiunii întunecate şi nemărginite se iveşte uneori ca reacţie împotriva primei. Noi avem echilibrul delicateţei în această înţelegere luminoasă şi plină de un respect profund faţă de taina nesfârşită a persoanelor şi a lumii în general, trăită în bucuria comuniunii. Prin echilibrul acesta suntem străini de orice unilateralitate, preţuind toate lucrurile, toate persoanele, toate faptele în importanţa lor, ca să nu mai vorbim de echilibrul românesc general între Orient şi Occident.

Vrem să ne pierdem unitatea noastră în această identitate unică, echilibrată, cuminte, fărâmiţându-ne în tot felul de grupuri neopro-testante, unilaterale, extremiste, care îşi afirmă în mod superficial orgoliul lipsei de păcat şi critică pe ceilalţi ca plini de toate păcatele, necunoscând conştiinţa smerită a imperfecţiunii proprii şi a delicateţei respectului tainei celorlalte persoane?

Sau vrem să ne pierdem în haosul întunecat al confundării tuturor într-o esenţă care nu cunoaşte un Dumnezeu al comuniunii şi iubirii interper-sonale pe care o cere aceasta şi de la noi, lăsându-ne atraşi de confundarea tuturor într-o esenţă indefinită, cum face budismul, şi, în general, religiile orientale care văd fundamentul indistinct al lumii acesteia ultima realitate?

Dar prin ultimele descrieri ale spiritualităţii noastre creştine am trecut de la reliefarea importanţei Ortodoxiei pentru neamul nostru la prezentarea valorii ei în ea însăşi.

Prin Ortodoxie ne-am păstrat credinţa creştină de la început, sau adevărata credinţă, primită o dată cu începuturile existenţei noastre ca neam, această credinţă constituind astfel o componentă esenţială a spiritualităţii noastre.

In Faptele Apostolilor, ucenicul Apostolului Pavel spune că în a doua călătorie misionară, deci după anul 50 după Hristos, ajungând împreună în Troia, noaptea i s-a arătat lui Pavel o vedenie: Un bărbat macedonean sta rugându-l şi zicând: Treci în Macedonia şi ne ajută. Şi Luca adaugă îndată: Când a văzut el această vedenie, am căutat să plecăm îndată în Macedonia, înţelegând că Dumnezeu ne cheamă să le vestim Evanghelia… Plecând cu corabia …am ajuns la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părţi a Macedoniei şi colonie romană. Iar în această cetate am rămas câteva zile. Acolo cea mai fierbinte primitoare a cuvântului lui Pavel a fost Lidia, care a rugat pe Pavel şi pe însoţitorii lui să rămână în casa ei (Fapte 16, 9-15).

Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.

O dovadă a romanităţii acestei populaţii, dar şi a faptului că ea a fost creştinată înainte de Roma, unde Pavel şi probabil şi Petru merg abia mai târziu (Pavel a mers acolo după a treia călătorie misionară), este şi limba latină, dar o limbă latină deosebită de cea răspândită de la Roma în tot Occidentul, care s-a tradus în noţiunile fundamentale ale acestei credinţe pentru această populaţie: Făcător şi nu Creator, Fecioară şi nu Virgo, Inviere şi nu Resurection, Tată şi nu Pater, Dumnezeu şi nu Deus.

(more…)

Capul lui Decebal de la Vatican. FOTO. Reprezentari statuare ale Regelui Decebal. STUDIU




Decebal – Muzeul Vatican, sala Braccio Nuovo – Foto: Leonard Velcescu

Studiile iconografice ale pasionatului doctor in istoria artelor Leonard Velcescu, din care public mai jos unul, au ca scop, dupa cum imi transmite chiar domnia sa, de a situa mai bine aceste reprezentari statuare monumentale de Daci, Geti (Traci) in istoria antica a Romaniei, a Europei si a lumii, asa cum sint si reprezentarile de pe Columna lui Traian, realizate de artistii romani in perioada de apogeu a artei romane, in timpul domniei lui Traian (98-117 d.Hr.). Profesorul cu studii la Sorbona, rezident in Franta de peste 25 de ani, isi doreste sa sublinieze importanta acestor sculpturi cu speranta ca vor fi studiate si puse in adevarata lor valoare, atat in Romania cat si pe plan mondial. Marea calitate a sculpturilor din perioada lui Traian caracterizeaza aceste reprezentari de Daci, realizate in momentul cind arta “portretistica” romana se gasea intr-un apogeu artistic, dupa cum vedeti din fotografiile de mai sus si dupa cum puteti afla din studiul de mai jos.

Reprezentari statuare ale Regelui Decebal

dr Leonard Velcescu (*)


Pentru prima data, o posibila identificare a regelui Decebal a fost data de Emil Panaitescu [1] , în anul 1923, care considera ca un bust (începutul sec. II d. Hr.) de nobil dac conservat la Muzeul Vaticanului reprezinta suveranul dac. Aceasta încercare de a demonstra  ca «portretul» lui Decebal ar fi reprezentat ¥i în ronde-bosse este de talie ¥i nu lipsita de interes [2].

Aceasta sculptura a fost descoperita în cursul anului 1822, in Forul lui Traian de la Roma, de catre guvernul francez care a intreprins sapaturi arheologice cu autorizatia papei Pio VII.

Bustul si gatul au fost restaurate; înaltimea total¥ este de 1,05 m, numai capul masoara 0,60 m ; bustul-suport este modern, ca si o parte din spranceana stanga, parte din barba. Expresia acestui personaj este naturala, realista, privirea dreapta, patrunzatoare si agera, dandu-i aspectul unui barbat cu o mare hotarare de sine. El poarta barba scurta, ingrijita, mustata bine «desenata», pometii usor proeminenti, nasul este drept, narile relativ largi, arcadele ¥i sprancenele sunt mari, arcuite, bine proportionate cu restul, gura este potrivita, buza de jos este putin mai groasa decat cea de sus, forma barbiei este ovala, disimulata de barba sa. Toate aceste caracteristici ii dau înfatisarea unui om inteligent si cult. Capul este acoperit de boneta dacica (pileus ), cu motul aplecat înainte. Acest impozant bust este pastrat in galeria numita «Braccio Nuovo», în Muzeul Vaticanului din Roma, sub numarul de inventar 127 (fig.1).

Comparand, acest bust de la Vatican cu « portretele » lui Decebal de pe basoreliefurile Columnei lui Traian, asemanarile sunt evidente. Dar, trebuie totusi tinut cont ca nu toate aceste reprezentari de pe Columna sunt in stare buna. Dintre figurile lui Decebal de pe Columna, cea mai bine conservata, pentru un mai bun studiu de observare, este aceea din «scena» XXIV – confruntarea de la Tapae, care, dupa toate probabilitatile, l-ar reprezenta pe regele Decebal [3] . Figura nobilului dac de la Braccio Nuovo prezinta multe asemanari cu profilul de la Tapae : forma capului, forma fruntii, forma sprancenelor,  urechea, perciunii, pometii, nasul, gura, barba (fig. 2).

Fig. 1. Bustul de la Braccio Nuovo din Muzeul Vaticanului (foto autorul)

Fig. 2. Columna lui Traian « scena » XXIV (Tapae); detaliu dupa Florea Bobu Florescu,  Die Trajanssäule, Bukarest-Bonn, 1969.

Dintre numarul insemnat de statui reprezentand personaje dace, o alta sculptura (inceputul sec. II d. Hr.) de nobil dac, avand o statura si o noblete impresionanta, mi-a atras in mod deosebit atentia. Ea face parte din asa zisa categorie de statui monumentale ce imortalizeaza figuri de Daci, în porfir rosu-visiniu care se gasesc la Florenta.

(more…)

Romanii, verisorii dacilor. Enigma “romanizarii”. Ce s-a intamplat cu dacii liberi? O lectie pentru ziaristii din crescatoria de urechisti a lui Plesu si Patriciu

Pe data de 06 iun 2010, domnul Ovidiu Nahoi (acum redactor sef al “Foreign Policy”) publica in Adevarul editorialul “Partidul Dacilor Liber?”.
Articolul este este indreptat impotriva “dacologilor” si ii apara pe istoricii nostri “oficiali”.
Stiind ca domnul Nahoi este moldovean, propun in “contra partida” un material care  explica de ce noi (si eu sunt moldovean) vorbim o limba romanica desi romanii nu au calcat nici odata in Moldova, ba chiar plateau tribut dacilor liberi de aici sa-i jefuiasca mai rar.
Faptul ca noi vorbim o limba “latina”, cand din Carpati si pana dincolo de Nipru nu a calcat picior de roman (adica vre un oficial care sa ne impuna limba latina), este explicat de “istoricii” pe care domnia sa ii apara doar prin “O enigma si un miracol”.

Doamna Aurora Petan este doctor in lingvistica romanica si a lucrat opt ani in Academia romana, in Institutul de Lingvistica din Bucuresti. Nu stiu daca este “dacolog”, dar este impotriva celor care in 2006 au sarbatorit invadarea Daciei de catre imperiul Roman. Si incearca sa foloseasca logica, stiinta si bunul simt pentru a explica enigma si miracolul.
In general, corifeii Scolii Ardelene au procedat astfel: au hotarat ca dacii au fost romanizati, si apoi au incercat sa demonstreze si cum.

Virgiliu Culiceanu

P.S. Iata si ce spun  “dacologii”: limba vorbita de daci era o limba prelatina, si aceasta explica simplu si firesc toate enigmele si miracolele limbii romane pe care o vorbim astazi, de la Atena pana in Elvetia, si de la Adriatica pana in cotul Donului. Ar explica si de ce limba romana are mai multe cuvinte latine dact limba italiana.

O enigma istorica: romanizarea.

Istoria noastra este plina de intrebari si umbre, carora cercetatorii refuza sa le dea contur. Romanizarea, de pilda, este un exemplu foarte incomod: se vorbeste cu convingere numai despre rezultatele sale – limba si poporul roman -, dar daca vrem sa cercetam felul in care dacii au fost romanizati, ne prabusim in cea mai adanca gaura neagra a istoriei noastre.
Ce este romanizarea?

Indiferent cat de mult au construit, investit si civilizat romanii intr-un teritoriu ocupat, despre fenomenul de romanizare nu putem vorbi decat atunci cand populatia cucerita si-a insusit limba latina, renuntand definitiv la limba proprie. Or, romanii nu si-au propus niciodata sa romanizeze pe nimeni, deci romanizarea nu a avut nicaieri un caracter intentionat, programatic, organizat. Nu exista nici un document care sa dovedeasca asa ceva. Imperiul Roman era foarte intins la vremea apogeului sau (in anul 117 d.Cr. a atins extinderea maxima), dar in cea mai mare parte a teritoriului ocupat, limba latina nu a putut inlatura limbile locale, in ciuda faptului ca stapanirea romana a durat multe sute de ani: in primul rand Grecia si Egiptul, care aveau o cultura superioara celei romane, nu au fost romanizate niciodata; apoi tot restul Orientului elenistic, cu Asia Mica, Siria, Palestina etc.; teritoriile din Africa de Nord – Mauretania, Numidia, Cyrenaica; Britannia, Germania, Illyricum, tot restul Peninsulei Balcanice, cu Tracia, Macedonia si cele doua Moesii, apoi Pannonia, Noricum si alte teritorii.

Nicaieri limba latina nu a persistat: fie nu s-a impus niciodata, fie s-a impus pentru un timp limitat, disparand sub presiunea altor limbi (a celor slave, de exemplu). Se considera ca, din acest imens teritoriu, au ramas romanice doar Hispania, Gallia, Italia, micul teritoriu al Raetiei, Dalmatia si Dacia, dand nastere celor zece limbi romanice: spaniola, portugheza, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda, reto-romana, dalmata (azi disparuta) si romana. Cum de in unele teritorii romanizarea limbii a reusit, iar in altele (cele mai multe) nu? Hazardul? Cine poate raspunde?

Romanizarea Daciei

Dacia a fost ultima cucerita si prima abandonata de romani, durata sederii lor efective fiind de mai putin de 150 de ani. Dupa victoria din anul 106, romanii stapaneau Banatul, Oltenia si teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova – inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) ramanand in libertate. Dobrogea fusese incorporata de timpuriu in Moesia Inferior. Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutata pe Olt si Dunare. Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intentiona deja sa abandoneze Dacia. Chiar daca se considera ca parasirea Daciei s-a facut in vremea lui Aurelian, in anul 271, izvoarele sustin ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus, in anul 256, la o data care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar dupa acest moment inceteaza circulatia monedelor romane si nu mai exista inscriptii.

E greu de admis ca dacii si-ar fi insusit limba dusmanilor stabiliti in Dacia.

(more…)

Rapid View: Orasul antic Palmyra, locul de unde au plecat 4000 de arcasi sirieni in Dacia, unde s-au si stabilit, la Dunare. VIDEO

LIMBA ROMANA ESTE LIMBA DACILOR. De la adevar la erori şi controverse teoretice. Importanţa dicţionarului etimologic Vinereanu, realizat pe baza cercetarilor sale de indo-europenistica

Auzisem de multă vreme de Mihai Vinereanu şi de studiile sale. Pentruaceea postez scurta recenzie de mai jos de pe NapocaNews. Citez dintext: “limba română este o limbă cu o personalitate proprie de sinestătătoare al cărui lexic este alcătuit în proporţie de cel puţin 65%din cuvinte autohtone utilizate de mii de ani pe întinsul Daciei”. Vormai trece ani pînă cînd cercetările lui Mihai Vinereanu vor primi girulvalorii, şi încă şi mai mulţi ani pînă ele vor pătrunde în conştiinţalumii academice internaţionale. Deşi apariţia acestei cărţi este unprim pas care trebuia făcut acum 120-130 de ani în urmă, îmi doresc caşi alte studii de acest fel să vadă lumina tiparului, pentru ca măcarRomânii să poată vorbi în cunoştinţă de cauză despre Români. Se nasc şiîn România oameni, asta e sigur. (M. FilotheuGrup Ortodoxia)

Limba română de la adevar la erori şi controverse teoretice. Importanţa dicţionarului Vinereanu

Apărut la sfârşitul lunii noiembrie 2008 sub semnătura domnului Dr.Mihai Vinereanu, DICŢIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE are înconcepţia autorului menirea de a transmite „un mesaj nou, şi anume,acela că metoda cercetării lingvistice comparate este nu numai cât sepoate de adecvată, dar, practic, singura posibilă pentru limba română,atâta timp cât inscripţiile şi glosele traco-dace au rămas insuficientdescifrate.”

Inaugurată pe scară extinsă în studiul limbii române de către B.P.Haşdeu, metoda comparativ-istorică devine, odată cu perfecţionarea eiîn timp, instrumentul prin care autorul noului dicţionar pune capăterorilor teoretice introduse în lingvistica românească de Cihac,conform căruia limba română ar fi constituită numai din cuvinteîmprumutate: 20% din limba latină, 40% din limbile slave, 20% din limbaturcă şi alte 20% din alte limbi. Toate dicţionarele care i-au urmat(Tiktin, Puşcariu, Cioranescu, inclusiv cele elaborate sub egidaAcademiei Române) au reconfigurat cam aceeaşi structură imaginată deCihac, ceea ce dă impresia că limba română ar fi o mixtură bizarădestinată creolizării însoţită în plan gramatical de pierderea aproapetotală a flexiunii morfologice. Comparată însă cu morfologia bogată şiprecisă a declinărilor, dar şi a conjugărilor, specifice limbii române,ideea că limba română ar fi numai o limbă de adunătură încropită dingraiul răstit al mercenarilor abrutizaţi trimişi în Dacia de ImperiulRoman, la care s-ar fi adăugat cuvinte rămase pe aici din vocabularulsumar al migratorilor, este o idee esenţialmente falsă perpetuată doarprin sfidarea principiului conform căruia o flexiune morfologicăconsistentă nu poate să dăinuiască decât în intimitatea unei limbimature şi stabile, cu un vocabular propriu bine dezvoltat.

Tot la nivel de principiu a fost şi mai este sfidat caracterul profundunitar al limbii române vorbită fără nici-o diferenţă atât îninteriorul fostului limes roman cât şi în exteriorul lui. S-a ignoratşi se ignoră astfel faptul că limba oficială a Imperiului Roman, nuputea unifica graiul dacilor, aşa cum n-a reuşit să unifice nici macardialectele italice, atât de plastic caracterizate la vremea sa de DanteAlighieri.
În efortul de a se susţine cu orice preţ originea latină sau după cazoriginea slavă a multor cuvinte din limba română, toţi autorii dedicţionare de până acum au recurs în mod absurd la aşa numitelereconstituiri pretinzând că formele pe care abia le plăsmuiau ar fifost în antichitate modele pentru cuvintele româneşti. Or, se afirmă lanivel de principiu că nu poate fi adevărat decât ceea ce poate fiprobat, aşa încât a accepta pe mai departe că plăsmuirile ar fi avut oexistenţă reală în acel domeniu numit „latina vulgară” înseamnă amenţine în derizoriu orice studiu privind originea limbii române.

În numele ideii fixe că limba română ar fi de origine latină, până şiomonimele româno-latine au fost considerate modele pentru cuvinteleromânesti, deşi tocmai existenţa acestor omonime reprezină o altădovadă clară că limba română nu poate fi de origine latină. Estecelebru cazul cuvântului „mergo” în legatură cu care Sextil Puşcariu adat o explicaţie, de care ne jenăm şi astăzi, în tentativa imposibilăde a corela înţelesul verbului românesc „a merge” cu înţelesul verbuluilatinesc „a scufunda”.

Abordările teziste au generat erori de interpretare chiar şi încazurile în care aceleaşi cuvinte există într-adevăr, atât în limbalatină, cât şi în limba română, dar care se mai regăsesc şi în altelimbi indo-europene. Pentru originea cuvântului românesc „cal” s-apropus latinescul „cabalus”, deşi cu un acelaşi înţeles există şicuvântul polonez „kobela”. Şi mai grav este faptul că în încercarea dea nu se aduce atingere originii latine a limbii române au fosteliminate din discutie, în mod sistematic, cele peste trei sute decuvinte comune atât limbii române cât şi limbii sanscrite, limbă careeste cu cel puţin o mie de ani mai veche decât latina.
Aceste erori comise la nivel teoretic şi altele asemenea lor au produsun număr însemnat de rezultate inacceptabile în explicarea originiilexicului românesc, ceea ce i-a determinat pe unii specialişi dinlingvistică, dar mai ales pe cei din domenii conexe, să solicite şi săpropună remedii. Singurul însă, care a dispus de toate resurselenecesare şi mai ales de timp pentru a rezolva în ansamblul ei problemaoriginii lexicului românesc a fost tânărul cercetător pe atunci MihaiVinereanu. Familiarizat temeinic şi cu logica riguroasă a ştiinţelorexacte, autorul reuşeşte ca după mai bine de douăzeci de ani de efortsolitar să ne ofere ca pe o reuşită de excepţie DICŢIONARUL ETIMOLOGICAL LIMBII ROMÂNE, primul întocmit pe baza studiilor deindo-eurpenistică. Şi este o reuşită de exceptie, atât prin cantitateaşi calitatea documentaţiei utilizate, cât şi prin siguranţa cu careaplică metoda comparativ-istorică, ceea ce i-au permis sa demonstrezecă limba română este o limbă cu o personalitate proprie de sinestătătoare al cărui lexic este alcătuit în proporţie de cel puţin 65%din cuvinte autohtone utilizate de mii de ani pe întinsul Daciei. Înefortul său de a ajunge la originile reale ale cuvintelor limbiiromâne, autorul s-a dovedit a fi consecvent în a corecta, inclusiv,acele inadvertenţe pe care le-a constat la autorii foarte bine cotaţipe plan internaţional.

Ca master şi doctor în domeniul lingvisticii desfăşurându-şiactivitatea de cercetare la New York, unde trăişte de peste 15 ani,obişnuit să se confrunte în congrese internaţionale cu savanţiigeneraţiei sale, autorul a gândit şi a realizat DICŢIONARUL ETIMOLOGICAL LIMBII ROMÂNE la nivelul standardelor actuale. Acesta este şimotivul pentru care domnul Prof. Univ. Dr. Constantin Frâncu, ŞefulCatedrei de Limba Română şi Lingvistică Generală a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi s-a considerat îndreptăţit să se refere la dicţionarîn termeni superlativi:
„Prin materialul inedit, lucrarea domnului Dr. Mihai Vinereanu este olucrare lexicografică originală, deosebindu-se mult de dicţionarele depână în prezent, care nu au nici principii ferme, nici metode adecvate.
Consider că dicţionarul … este o foarte serioasă descriere a structuriietimologice a limbii române întrunind trei condiţii esenţiale:
1. este fără contradictii, bazându-se pe principii ferme respectând criteriul fonetic, dar şi pe cel semantic,
2. este exhaustivă, cercetând literatura de specialitate, dicţionareleetimologice româneşti existente şi lucrările lixicografice, româneştişi străine,
3. spre deosebire de alte dicţionare (DA, DLR, DEX), explică etimologiile şi evoluţiile de sens în mod logic şi plauzibil.

În concluzie, considerăm că … această lucrare lexicografică va deveni,cu siguraţă, un punct de referinţă în literatura de specialitate.”
Scris în primul rând pentru specialişti, dicţionarul este de un realfolos pentru noi toţi prin bogăţia de informaţii acumulată din toatăliteratura de specialitate a lumii, informaţii care devin tot atâteadovezi în favoarea repotenţării indentităţii limbii române.
Cu privire la importanţa dicţionarului, iată care este şi mesjulautorului către cititor: „Originea limbii române şi a poporului românvor trebui regândite în mod fundamental, întrucât ştiinţa şi teoriileştiinţifice trebuie elaborate în conformitate cu datele lumii reale şicu dovezile de ultimă oră de care dispunem, nu datele să fie selectateşi interpretate în funcţie de teoriile pre-existente.”

Deosebit de important este faptul că la o aceeaşi concluzie ajunsese şidomnul Prof. Univ. Dr. Sorin Paliga în cartea sa intitulată Influenţeromane şi preromane în limbile slave de sud apărută în anul 1996.Ediţia a II-a a cărţii, care a apărut în anul 2006 revăzută şicomplectată arăta din nou că „exemplele analizate şi discutate aicioferă suficiente argumente pentru reconsiderarea radicală araporturilor dintre români şi slavi în orizontul secolelor VI-X p.Ch.”
Ca unul care am ajuns la concluzii asemănătoare cu ale celor doiautori, dar urmând o cu totul altă cale, cea a metaforei care porneştede la arhetipul graiului uman articulat (Urwort), pretind că lucrăriledomniilor lor se înscriu între lucrările deosebit de valoroase aledomeniului, menit să asigure progresul lingvisticii în plan generaleuropean. Dintr-o asemenea perspectivă DICŢIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBIIROMÂNE reprezintă însăşi izbânda limbii române pentru a cărei propăşireau trudit, ştiuţi sau neştiuţi, înaintaşii. La întrebarea lui B.P.Haşdeu Perit-au dacii?, astăzi putem răspunde cu un NU viguros pe bazaprobelor irefutabile ale dicţionarului produse prin metodacomparativ-istorică unanim acceptată în întreaga lume.

Susţinut de abnegaţia şi profesionlismul doamnei Corina Firuţă,directoarea editurii ALCOR-EDIMPEX SRL, autorul recentului nostrudicţionar etimologic a reluat, dar a şi finalizat la nivelulexigenţelor actuale „munca prea migăloasă şi îndelungată ca să poată fidusă până la capăt” începută de Mihai Eminescu alături de blondascriitoare Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu.
Considerat o „neapărată trebuinţă” de geniile noastre tutelare,Eminescu şi Hasdeu, DICŢIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE trebuie sădevină pentru fiecare dintre noi cartea noastră cea de toate zilele, însensul propriu al cuvântului, pentru a recupera prin efort generalizatimensele pierderi şi suferinţe provocate de neîncrederea cu care amtratat timp de 200 de ani concluzia lui Petru Maior, care deşi corifeual Şcolii Ardelene, ne atrăgea atenţia că „dacă este să grăim oblulimba română este muma celei latineşti.”

În încheiere, doresc să vă prezint, la proiector, ca pe un exempluedificator felul în care autorul noului dicţionar etimologic, Dr. MihaiVinereanu, reuşeşete să stabileasca etimologia corectă pentru verbulromânesc a merge, care dobândeşte astfel statutul de cuvânt stravechi,daco-românesc, prelatin, inclus în fondul proto-indo-european.
Asociat acestei mari străvechimi, doresc să vă mai prezint şi cuvântulromânesc cloambă, ales pentru a ilustra de o manieră incontestabilăforţa generativă a cuvintelor româneşti, care au produs prinmetaforizare noi şi noi concepte conservate nu numai de limbasanscrita, ci şi de limbile din Europa care le-a păstrat în uz pânăastăzi.

Cercetator genetică lingvistică
George Liviu Teleoacă

Cartea poate fi gasita la Libraria Sophia

JUSTITIA SERBIEI DA DREPTATE BISERICII ORTODOXE ROMANE. Victoria părintelui Boian Alexandrovici, protopopul ortodox român al Daciei Ripensis. DOCUMENT

Părintele Boian Alexandrovici

Părintele Boian Alexandrovici, Protopop de Dacia Ripensis în Episcopia Dacia Felix

Dosarul nr. 2940/09

ÎN NUMELE POPORULUI

Curtea Supremă de Justiţie a Serbiei din Belgrad, în completul pentru cauze administrative alcătuit din judecătorii: Dragan Skoko, preşedinte al completului, Zeljko Skoric şi Vera Pesic, membri ai completului, asistaţi de consilierul judecătoresc Jelena Tişma-Jovanovic, grefier, examinând în procedură administrativă plângerea reclamantului Boian Alexandrovici din Mălainiţa – Ştubic către pârâtul Ministerul Cultelor al Republicii Serbia, în vederea anulării deciziei nr. 080-00-2/2009-02 din 24.03.2009, având ca obiect înscrierea în registru, în şedinţa cu uşile închise a completului din 17.09.2009, pronunţă următoarea

HOTĂRÂRE

Plângerea SE ADMITE şi se anulează decizia Ministerului Cultelor al Republicii Serbia nr. 080-00-2/2009-02 din 24.03.2009.

M o t i va r e

Prin punctul unu al dispozitivului din hotărârea contestata a fost întreruptă procedura deschisă împotriva Ministerul Cultelor privind soluţionarea cererii lui Boian Alexandrovici din satul Mălainiţa, 19303 Ştubic de înscriere a Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis în Registrul Bisericilor şi Comunităţilor Religioase din Serbia. Prin punctul doi al dispozitivului procedura este întreruptă până atunci când organele competente ale Bisericii Ortodoxe Sârbe şi cele ale Bisericii Ortodoxe Române vor lua o hotărâre privind modul de organizare a părţilor Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul Republicii Serbia potrivit reglementarilor lor interne şi Dreptului Canonic.

În plângerea prin care a iniţiat procesul administrativ, reclamantul subliniază că organul pârât nu a luat o hotărâre privind înscrierea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare ale Republicii Serbia, ci, dimpotrivă, în conformitate cu canoanele bisericeşti, a luat decizia de întrerupere a procedurii până la prezentarea deciziilor bisericesti. Prin acest act juridic – decizia contestată – li s-a dat o putere juridica mai mare canoanelor bisericeşti decât reglementarilor legale în vigoare. Însă Republica Serbia nu este un stat canonic şi, prin urmare, trebuie sa se aplice reglementările legale în vigoare ale Republicii Serbia. El arată în continuare că decizia Tribunalului Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Sârbe privind scoaterea sa din cinul preoţesc nu face obiectul acestei proceduri, având în vedere ca el este preot al Bisericii Ortodoxe Române şi că nu cere nimic în numele Bisericii Ortodoxe Sârbe şi, prin urmare, respectivele alegaţii din motivarea deciziei contestate nu au nici o însemnătate. El i-a cerut instanţei să admită plângerea, să anuleze decizia contestată şi să dispună reexaminarea cauzei într-o nouă procedură.

În referinţa la plângere, organul pârât şi-a menţinut întru totul alegaţiile cuprinse în motivarea deciziei contestate, cerându-i instanţei respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată.

În urma examinării cazului care face obiectul acestui dosar administrativ, a aprecierii alegaţiilor cuprinse în plângere şi a referinţei la plângere prezentate de organul pârât, Curtea Suprema de Justiţie a găsit plângerea ca fiind întemeiata.

Conform aprecierii Curţii Supreme de Justiţie a Serbiei, luând decizia contestată, organul pârât a încălcat grav regulile de procedură, şi anume prevederile articolului 134, alineat 1 din Legea cu privire la Procedura Administrativă generală, întrucât, având în vedere alegaţiile din motivarea deciziei contestate şi probele cuprinse în materialele din dosar, nu era cazul, cum s-a întâmplat, să fie întreruptă procedura, fiind vorba de o chestiune de drept în care trebuia să se decidă pe fond. Pe lângă aceasta, motivarea deciziei contestate este contrară dispozitivului. În motivarea deciziei contestate se constată că dintre materialele din dosar lipseşte o procură de reprezentare pe numele petiţionarului care a depus plângerea şi, prin urmare, nu este clar în baza cărei împuterniciri şi în numele cui a prezentat Boian Alexandrovici cererea pentru înscrierea comunităţii religioase despre care se afirma ca se află sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române şi a Arhiereului său spiritual şi canonic nemijlocit, recunoscut de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sau a Ierarhului numit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dată fiind o astfel de constatare în motivarea deciziei contestate şi starea adevărată de lucruri stabilită, potrivit materialelor din dosar, nu era cazul adoptării respectivei decizii, ca decizie dispozitivă de gradul întâi, ci organul pârât a avut obligaţia ca, ţinând cont de articolul 18 al Legii cu privire la Biserici şi Comunităţile Religioase („Monitorul Oficial al Republicii Serbia”, nr. 36/06), să continue (şi nu să întrerupă) procedura, acţionând în conformitate cu prevederile articolului 20 al legii respective.

Din aceste motive, Curtea Supremă de Justiţie, găsind că, prin decizia contestată, legea a fost încălcată spre paguba reclamantului, în baza prevederilor articolului 41 alineat 2, şi în temeiul articolului 38, alineat 2 al Legii cu privire la Procedura Administrativă, admite plângerea şi anulează decizia contestată, dispunând ca, într-o nouă procedură, să fie pronunţată o decizie corectă şi bazată pe lege, astfel încât organul pârât să se conformeze conceptului legii şi observaţiilor instanţei, în vederea respectării procedurii în sensul prevederilor articolului 61 al Constituţiei (Legii fundamentale) a Serbiei.

DECIS DE CURTEA SUPREMA DE JUSTIŢIE A SERBIEI DIN BELGRAD

În ziua de 17.09.2009, Dosarul nr. 2940/09

Grefier Preşedintele completului – judecător

Jelena Tişma-Jovanovic Dragan Skoko

Pentru conformitate

Directorul oficiului

Olivera Strugarevic

Semnătură ilizibilă

Sigiliul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Serbia: Republica Serbia, Curtea Supremă de Justiţie, Belgrad

Hotararea Curtii Supreme de Justitie a Serbiei 1Hotararea Curtii Supreme de Justitie a Serbiei 2

Autor: Vlad Cubreacov

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova