Posts Tagged ‘GDS – noul komintern’

DISIDENTUL ANTICOMUNIST IONEL CANA: Rezultatul Comisiei Tismaneanu este "o gargara, un praf in ochi". Raportul are un singur loc: "la cosul de gunoi"!

Raportul Tismaneanu este bun de maculatura

Disidentul Ionel Cana demasca impostura Comisiei prezidentiale de condamnare a comunismului
“Raportul Tismaneanu are un singur loc: la cosul de gunoi”, a apreciat dr. Ionel Cana, liderul Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania din perioada comunista, la conferinta “Al cui e Raportul Tismaneanu?”, organizata inainte de Pasti de Societatea Academica pentru Adevar Istoric si Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti si disponibila in varianta audio pe site-ul Asociatiei Civic Media.

Aprecierea autenticului militant anticomunist – mentionat si de presedintele Traian Basescu in discursul sau de condamnare a regimului comunist – se adauga multor altor numeroase critici intemeiate ale pseudo-raportului stiintific executat de echipa lui Vladimir Tismaneanu: de la luptatorii anticomunisti din munti la liderul minerilor din 1977, Constantin Dobre, si al muncitorilor brasoveni din 1987, Florin Postolachi, de la scriitorul disident Victor Frunza la lumea academica ultragiata de neprofesionalismul documentului girat, din nefericire, de Administratia Prezidentiala.

Cu totii au emis un Apel catre Presedinte, Parlament si Academia Romana, in care se arata disponibilitatea de a se realiza un raport girat de lumea academica si care sa contina o analiza reala si stiintifica asupra perioadei comuniste, incepand cu infiintarea organizatiei separatiste a comunistilor bolsevici trimisi in Romania si apoi, cu primele crime comise de aparatul NKVD asupra romanilor, in urma ocuparii Basarabiei de catre sovietici, in 1940.

Dr Ionel Cana, care ne-a oferit acest interviu in exclusivitate, este de aceeasi opinie.

De ce ati protestat la publicarea raportului Tismaneanu?
Mi-am facut mai multe notite privind acest raport. Este plin de neadevaruri – minciuni si mistificari – privind Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR). Dar pot sa spun ca si Biserica Ortodoxa Romana sau alte institutii si fenomene au fost si ele intr-un fel terfelite si prezentate eronat.
Sa incep cu putinele adevaruri: e adevarat ca sindicatul SLOMR este o miscare dinspre intelectuali inspre muncitori. Adica invers decat in Polonia. Un lucru foarte interesant si foarte important, pentru ca aceasta subliniaza o constiinta civica a putinilor intelectuali care au urmat calea pentru drepturi muncitoresti (eu fiind ca profesie medic de intreprindere). Sindicatul a venit ca o completare a inclinatiei mele de a-i asista si ajuta pe muncitori. Dandu-le o reteta nu le rezolvam prin cateva hapuri problemele lor, trebuia sa iau si atitudine din punct de vedere social. Aceasta este o deosebire fundamentala intre sindicatul nostru si cel polonez. Un adevar spus pentru prima data in acest raport.
Dupa aceea, s-a subliniat in raport ca sindicatul nostru a aparut dupa unele formatiuni sau grupari din Europa de est. Eu sustin insa ideea ca el a aparut ca sindicat pentru prima data in Europa de Est, fiind realmente precedat de asociatia interprofesionala a minerilor din Donbas, care insa avea structura de comitet, nu de sindicat. Sindicatul nostru apare asadar primul in aceasta forma. SLOMR a aparut o data cu pactul pentru drepturi civile si politice, care prevedea si dreptul muncitorilor de a se asocia in sindicate libere. Acest pact prevedea si posibilitatea unei organizari confederative “in nuce”. Legislatia aceasta internationala eu o citisem in ’70, deci inainte de acel pretins disident care spunea ca era preocupat si visa la unison cu mine inca din ’71.

Care considerati ca sunt impreciziile din Raportul Tismaneanu referitor la SLOMR?
Am subliniat chestiunea cu asociatia din Donbas, aceasta arata o prima imprecizie, care sta in faptul ca sindicatul nostru ar fi fost posterior unor organizatii sindicale din estul Europei. Nu!, este primul sindicat liber din Romania totalitara si din Europa de dupa fosta Cortina de Fier. Apogeul lui a fost in 1979. Eu l-am conceput si inceput. Si aici vine o noua inexactitate a raportului: se scrie ca fondarea lui nu a avut loc ca urmare a unei greve. Inexact! Se poate spune ca a fost o urmare a unei greve, aceea a minerilor din Valea Jiului, dar o urmare extrinseca, nu intrinseca. Adica eu n-am fost in mijlocul minerilor, eu eram medic la o intreprindere din judetul Olt. Dupa ce am aflat ca in Valea Jiului a avut loc o greva si am vazut cat de repede a reusit vicleanul Ceausescu sa-i pacaleasca pe credulii mineri, am inceput sa planuiesc organizarea unei structuri sindicale independente, care sa urmareasca modul in care sunt respectate drepturile nu doar ale minerilor, ci ale tuturor muncitorilor din Romania. Deci, observand cat de repede a reusit sa-i pacaleasca, sa-i returneze in Moldova, de unde erau veniti, iar pe altii sa-i bage in puscarii, m-am pus sa studiez legislatia muncii. Si am vazut ca ulterior el a dat un decret prin care adera la Pactul international al drepturilor civile, care prevedea si posibilitatea infiintarii de sindicate libere. Dar eu n-am asteptat voie de la el! Am redactat declaratia de constituire a SLOMR pe care am trimis-o clandestin in Occident. Aceasta a fost difuzata integral la Europa Libera ca “un document important” pentru tara. In martie 1979, in doar doua saptmani, in care am fost lasati sa actionam liber, la SLOMR au aderat peste 2.400 de persoane din intreaga tara. Pe 10 martie 1979, capii miscarii sociale SLOMR au fost arestati, pe seama extinderii exponentiale a miscarii noastre in toata tara.

Cum apreciati Comisia Tismaneanu?
Cum s-o apreciez? Este o comisie facuta conjunctural, care slujeste anumitor interese oculte. Este facuta de niste insi care nu au nici un fel de legatura cu problemele pe care le trateaza acolo. Incepand chiar cu capul ei – Tismenitki, Tismaneanu acesta… Au reusit sa-si ridice in cap pe toti cei la care s-au referit cu reavointa: Biserica Ortodoxa, pe noi…

Comisia Tismaneanu sustine ca a alcatuit o lucrare stiintifica…
Raportul este o lucrare stiintifica intre ghilimele. De exemplu, este citat in subsol un cercetator, Dennis Deletant. Dupa cum se stie, un cercetator care se respecta, cand scrie ceva, consulta cel putin doua surse independente. Acesta a scris o carte numita “Ceausescu si Securitatea” dupa care a mai scos o editie, in urma unor contestatii ale mele. El l-a declarat ca succesor pe unul care se inscrisese realmente in sindicat, dar care era fugit din Romania de 25 de ani la vremea aia, chiar din ’80. Era fugit dincolo de Ocean. Deletant a vorbit numai cu el si a prezentat doar opinia lui. Insa noi nu am avut nici o sedinta in care sa stabilim vreo succesiune. Eu, cand am plecat in SUA, in 1987, am refuzat sa ma las manipulat si sa legalizez sindicatul acolo. Am legalizat doar Sectia Externa a sindicatului. Le-am spus ca SLOMR a fost si este in Romania; eu acolo eram doar reprezentanta externa. Am fost expluzat de Ceausescu din tara si ii reprezentam pe bietii disperati ramasi acasa. Eu am plecat fortat de aici in exil si tot timpul am vrut sa ma intorc. Ceea ce am si facut. M-am reintors in tara in februarie 1990.

Povestiti-ne, va rugam, despre confruntarea dumneavoastra cu Securitatea.
Confruntarea mea cu Securitatea a constat in condamnarea pentru complot impotriva oranduirii socialiste la sapte ani de temnita, politica, bineinteles. La presiunea opiniei publice internationale n-am efectuat integral toti cei sapte ani. Asta a fost singurul lucru notabil si folositor din partea propagandei occidentale; dar aia faceau propaganda pentru ca voiau destabilizarea regimului Ceausescu, nu din iubire pentru mine. Si exilarea mea fortata in SUA, la care m-am referit anterior, a fost tot o forma de condamnare.

Cat timp ati stat inchis?
Am stat inchis 20 de luni, de la 10 martie 1979 pana la 10 noiembrie 1980. Adica pana in prima zi a Conferintei post-Helsinki de la Madrid, cand Ceausescu a dispus sa fiu eliberat. Evident, el a facut-o pentru a arunca praf in ochii opiniei publice si a spune ca in Romania nu mai sunt detinuti politici. Este o onoare, comparativ cu ce face acest Basescu, care ma expune acum unor represiuni de ordin economic.

Cum se desfasura activitatea SLOMR?
Eram organizati pe celule si pe principiul “cade unul, se ridica altul”. Spre deosebire de grupul amorf al lui Goma, care a fost o cutie postala de pasaportari. I-am pus cumva la munca pe securisti: daca jugulau miscarea din Bucuresti, ea se ivea la Timisoara. De acolo la Constanta. I-am pus la munca, sa-si merite lefurile alea grase de paraziti. In raport se remarca, ce-i drept, ca aceasta miscare a fost mult mai greu reprimata decat cea a lui Goma, dar nu se spune de ce. Va spun eu: datorita unei organizari strategice si tactice. Nu am pretentia ca sunt eu cel mai destept. Insa trebuie sa respectam niste chestiuni. Eu spun ca actiunea lui Goma nu a fost cea mai importanta grupare de disidenta colectiva – cum eronat spune Basescu -, pentru ca aceasta a fost o miscare de grup amorf. Cea mai importanta disidenta de grup organizat a fost a noastra. In Romania au fost trei forme de disidenta: individuala, de grup amorf – tip Goma, si disidenta de grup organizat – tip SLOMR. Sa se bage fiecare in ce grupa de disidenta vrea. Eu nu minimalizez ideea de disidenta individuala; a fost necesara la vremea si locul ei. Dar trebuie facuta aceasta clasifi-care.

Comisia Tismaneanu propune un set de masuri – sunteti de acord cu ele? Cum vedeti recuperarea si recunoasterea trecutului?
Eu vad toata aceasta chestiune ca un fel de gargara, un praf in ochi, exact cum a aruncat Ceausescu Occidentului la Conferinta de la Madrid. Adica n-o sa se faca nimic. In primul rand, eu consider ca trebuie facuta o distinctie clara si o clasificare intre detinut politic, disident si revolutionar. Fiecare isi are meritul lui. Detinutul politic a stat in puscarie poate zeci de ani, sacrificandu-si viata pentru un ideal national. Disidentul sau oponentul din timpul lui Ceausescu are o cu totul alta calitate decat detinutul politic, chiar si/sau mai ales cand nu este un fals disident, un fals oponent. Iar “revolutionarul”, o cu totul si cu totul alta calitate. Si acum va intreb eu: cine dintre acestia beneficiaza de cele mai multe drepturi? De ce este scara complet invers si cine a intors-o?
George Damian / ZIUA
Arhiva CIVIC MEDIA

PUSCA SI CUREAUA LATA, ce bine se-mpusca odata: DELICIUL IMPOSTATIEI de "dreapta". "Gaozarii" lui Tismaneanu

DELICIUL IMPOSTAŢIEI
de Iulian Capsali

Sunt indivizi pe care, dacă îi întrebi ce cusur au, îţi răspund fără să răsufle: sunt prea sincer. Nu au alte păcate, nu tu mândrie, invidie, pofte sau altele asemenea, decât cel inevitabil al expunerii permanente a plăpândului lor suflet pe tava festinului unor lacomi devoratori de ingenuitate. Cred că aşa se vede pe sine Mihail Neamţu în acest moment. O victimă a propriei sincerităţi. Aşa şi este. Amoralitatea acestuia are când virtuţi de maestru, când pudori de margaretă. Să introduci în discuţia despre „cazul Corneanu” evocarea abruptă a „cazului Stelescu” (via Corneliu Zelea-Codreanu), lipindu-l cu aparentă inocenţă peste imaginea lui Mircea Platon, asta este dovada măiestriei pe care ar fi putut să şi-o desăvârşească în regimul trecut, când cei de această teapă se cocoţau pe cadavre pentru vreo promovare sau ieşire în străinătate. Te acuzau că eşti legionar, te înfundau şi îşi astfel asigurau viza pentru Occident. Slavă Domnului, acum există această „şansă providenţială în darul libertăţii”, şi nu se mai pune problema… Dar rămâne juisarea între oglinzile paralele ale carierei. Trebuie să nu dai nici o secundă impresia că nu eşti de partea oglinzii care împarte fericirea. Oricum, nu te poţi nici ascunde şi nici opri. Îţi place şi devii bulimic. Traiectoria ţi-o manageriezi atent, dar cu o mină indiferentă, de creştin care se lasă în voia Domnului. Din când în când, te uiţi cu coada ochiului la oglindă şi îţi dregi vocea. O scurtă impostaţie, o solfegiere caldă, pot să fie debutul unei cariere de prim-solist.
Sunt oameni care simt perfect vremurile, adulmecă stârvul societăţii şi muşcă acolo unde trebuie să muşte. În timp ce zeama i se scurge pe la colţurile gurii, un astfel de om trage cu coada ochiului la stăpân, cu rânjet satisfăcut, dar nu pe deplin. Are o frică atavică şi este tensionat: oare ar fi putut dăuna mai mult şi nu a făcut-o? De cele mai multe ori stăpânii nici măcar nu-l observă, ceea ce-i trezeşte nedumeriri pline de frustrare. Poltronul simte permanent nevoia de ocrotire.
Dupa o (altă) scurtă impostaţie, Mihail Neamţu reuşeşte să extragă din arsenalul (greco-)catolic altă etichetă obosită, care se lipeşte din ce în ce mai greu, chiar dacă este ajutată cu spor de umezeala limbii: slavofilism. Urmează o scurtă cutremurare dezgustată: în popor slavofilismul este de ocară din pricina istoriei. În ochii intelighenţiei occidentalizante este de asemenea de ocară, dar din alte considerente: culturale. Nu contează că nu argumentează nici măcar anemic această presupusă „vina” a celui vizat. A pus eticheta, limba este rulată iar în gură printr-un plescăit scurt, gata să fie folosită iar la lipit următoarea etichetă. Impostaţia nu poate ţine permanent loc de arie. Dar mai contează? Coada începe să i se unduiască şerpeşte. Este porţiunea mai consistentă a prelungirii unei coloane flasce. Degeaba încearcă să şi-o tragă încurcat sub falduri; coada este mai puternică decât jena. Demonizarea adversarului este înfăptuită, instinctul satisfăcut… de ce să-i fie ruşine? Până la urmă, de ce să vrea să fie altfel decât este? Pustiirea poate să înceapă a rodi deplin. Golul are ecouri vagi de muzică psaltică şi amiroase vag a tămâie. Este greu până te obişnuieşti, apoi urmează rutina, iar bucuria minciunii ajunsă la climax devine efervescentă. Dacă ai casa pusă la buza unui mic vulcan noroios, cu timpul clipocitul sec al bulelor gazoase devine o muzică indispensabilă. Din aceste două acuze mizerabilissime (legionarism şi slavofilism) reiese evident un fapt limpede: moralistul nostru are în calomnie o cronică lipsă de imaginaţie. Clevetirile lui se confundă cu bulele gazoase. Clipocesc…

„Este tânăra generaţie… o generaţie pierdută?”

În noiembrie 1994, Mihai[l] George Neamţu – numele întreg al prelungirii cozii – scria în Puncte cardinale (anul IV, nr. 11/47, p. 14) un articol sub rubrica „Este tânăra generaţie… o generaţie pierdută?”, din care vă ofer în treacăt următorul fragment: „Să ne mai întrebăm atunci de ce aceşti numeroşi «intelectuali», mulţi dintre ei gazetari, istorici sau analişti politici […], nu pot înţelege Legiunea şi pe Căpitanul ei? Nu pot înţelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mişcare spirituală, o şcoală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum spunea Codreanu (ascultând povaţa lui Hristos, Marcu 11, 23), «intră cel ce crede nelimitat» şi rămâne afară «cel ce are îndoieli»”. Sau, acelaşi, în „Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»”, tot din Puncte cardinale (anul V, nr. 1/49, ianuarie 1995), în care îl elogiază pe Codreanu, certându-i pe legionarii şi neolegionarii care se poartă fără tact şi compromit idealurile, şi în care conchide: „Fără a fi excesiv de pesimişti, ghidându-ne doar după realităţile imediate, spunem că orizontul nostru (al celor cu un crez) pare a fi înăbuşit din nou fără nici un scrupul [de puterea politică a vremii – n. mea]. Să înălţăm neîncetat smerite rugăciuni pentru luminarea minţii tuturor, pentru împlinirea dreptăţii Neamului, pentru a deveni o turmă şi un Păstor. Iar prigoana ce ni se pregăteşte să o putem înfrunta uniţi cu toţii în duhul credinţei şi al dragostei pentru Domnul Iisus Hristos şi Ţara aceasta”.
Oricât o să pară de ciudat, îl prefer pe liceanul Neamţu, cu toate năzbâtiile vârstei de atunci, dar ale cărui porniri sincere sunt de înţeles în acel context ingrat, nocivului Neamţu de acum, care siluieşte şi intoxică imaginea publică a unui om care nu i s-a arătat niciodată ostil, ba dimpotrivă. Motivele sunt evidente: oricât s-ar şterge la colţurile gurii, zeama deja i-a săpat obrazul. Începe să capete trăsăturile unui Ţurcanu mai cultivat, care nu îşi mai reneagă trecutul prin excesul de tortură fizică, ci prin turpitudine. Adolescentul naiv şi sensibil a fost întors pe dos, fără resentimente. Excitaţia dată de atingerea epidermică cu zonele de influenţă şi putere (politice şi/sau culturale) a devenit, între timp, mai puternică decât greaţa dată de posibilitatea unui eşec etic. Oricum, pielea şi-o păstrează, precaut, în interior. Greaţa nu; ea este afişată, ca un dat nobiliar, în afară.

De la Puncte Cardinale la I(u)dei in dialog, o trecere ne-simtita

Ce a făcut, în fapt, Mihail Neamţu? Vine, la finalul controversei legate de împărtăşirea Mitropolitului Corneanu în biserica greco-catolică „Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii” din Timişoara, îşi revendică, în subtext, impostaţia ca pe o profunzime de reflecţie izbăvitoare şi detensionantă, dar în fapt nu aduce modificări de substanţă la chestiune; toate fuseseră spuse şi răspuse dinainte. Poate doar mici amănunte din trecutul dezonorant al Mitropolitului, mai ales cele din timpul revoltei anti-comuniste, erau mai puţin cunoscute marelui public; în rest, cazul fusese dezbătut pe toate feţele. Nici din punct de vedere teologic nu aduce vreo nuanţă în plus. Mai mult decât atât, nu există nici o diferenţă de substanţă în tratarea subiectului între autorul articolului „Ortodoxia românească. Deficitul comunicării şi inflaţia retorică” (Idei in Dialog, nr. 8/ 47, august 2008) şi Mircea Platon, iar acesta o şi recunoaşte: „Deşi consider punctul de vedere al dlui Mircea Platon perfect legitim (dar nu simpatic) din punct de vedere filozofic şi ortodox sub aspect teologic…”
Trebuie recunoscut faptul că paranteza spune totul despre felul rapid în care se distanţează de adversar, ca un peşte curentat, chiar şi atunci când se hrăneşte, în mare, cu aceleaşi idei. În cazul unui om al cărui demers îl susţii tu însuţi cu argumente în prima parte a eseului, dar care nu este în „fosa muzicienilor perfecţi”, deci trebuie defăimat prin inserţii dezonorante în cea de-a doua – de dragul viitorului, ce faci? Te produci! Dirijorul te poate atinge graţios cu bagheta pe umăr, semn că poţi merge cu orchestra în turneu dacă la cheie îţi păstrezi bemolul care face din tine un ales. Trebuie doar să ai grija ca, din când în când, coada să ţi se zbată brusc şi să lovească acolo unde este „neapărată nevoie”. Fără să ţi se spună. Din proprie iniţiativă. De fapt, coada reacţionează aproape reflex, independentă de (ne)voinţa purtătorului. Orchestra o să acopere la timp zgomotele. Şefii de partidă vor încuviinţa zâmbind vag. Dirijorul o să-l atingă cu bagheta pe umăr. Iar ciclul poate reîncepe…
Acum eseistul nostru, într-un puseu de gândire globalizantă, denunţă cu glas de castratto (sic!) preocupat: „Bisericile ortodoxe, ocupate de conflictele interne, au uitat soarta mizerabilă a continentului african?”. Dacă scoatem sintagma „Biserici ortodoxe” şi o înlocuim cu „cetăţenii noştri”, ai putea jura că este un fragment de discurs al unui euro-deputat socialist de la Bruxelles. Sunt curios de câte ori pe zi se gândeşte Mihail Neamţu la soarta continentului negru? Dar, să zicem, la faptul că, din pricina defrişărilor, triburi din jungla amazoniană îşi pierd arealul şi sunt ameninţate cu extincţia? Dar la copiii mutilaţi de războiul din Irak? Sau la traficul de carne vie care afectează şi tinere din ţara noastră? Îi văd îngrijorarea tot aşa de sinceră ca şi restul finalului de eseu. Ea nici nu contează, atâta timp cât dă bine în context. Demagogia planetară face bine la C. V. (ba, la o adică, poate să-l şi suplinească).

C0drescu disparut de pe listele lui Neamtu

Dar să vedem sarabanda bizară de nume care se succed în finalul articolului, aduse în scenă pentru ca autorul să-şi sprijine – vorba unui prieten – gonflaţia morală. Deci, în ordinea aparitiei: Mihai Stelescu, Corneliu Zelea-Codreanu, Pascal, Padre Pio, Matta El-Maskine, Rocco Buttiglione, Joseph Ratzinger, José Manuel Barroso, Andrei Pleşu, Dan Ciachir, Victor Roncea, Nicolae Steinhardt, Virgil Ierunca, pr. Dumitru Stăniloae, Donald Allchin, diac. Ioan I. Ică jr, Tristram Engelhardt jr, Slavoj Žižek, Lev Trotzki, Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Adrian Păunescu şi – cu voia dumneavoastră – “actualul Patriarh al B.O.R.”. Această foame bulimică şi psihanalizabilă poate să dea măsura în care Mihail Neamţu îşi impropriază nume de persoane rejectabile ori oneste (în accepţiunea sa), pe care le foloseşte doar ca să-şi permită piruete sau fandări, în funcţie de interesele tranzacţionale care or să-i dea beneficii în procente de prestigiu. Şi este evidentă decontextualizarea – pe care o forţează până la falset – prin care introduce în miză personalităţi care nu au nici o legătura cu subiectul, fie doar pentru a-şi insufla autoritate şi/sau din linguşeală (pe lângă coadă, nici limba nu poate fi stăpânită în permanenţă), ori pentru a-şi introduce adversarul în zone mai mult sau mai puţin defăimătoare, în ochii aceloraşi beneficiari ai umezelii mucede mihailnemţene, sau chiar ai publicului larg, acolo unde sufragiile sunt indiscutabile. De atâta plăcere, coada are acum miscări scurte, de metronom, încât şi orchestra, şefii de partidă, dirijorul însuşi, toţi sunt uimiţi de precizia tempo-ului. Extazul este însă şi al prelungirii cozii; ochii lui mari au ceva din jubilaţia precară a ochilor unei plătici care crede că a prins o larvă de mal, cînd, de fapt, se opinteşte cu mustăţile unui somn care se odihnea pe lângă ţărm. Chiar dacă dirijorul începe să tuşească insistent, uneori impostaţia dusă până la deliciu are rolul perfid că nu te mai lasă să auzi contextul. Iar din pricina cozii nestăpânite, nimeni nu o să rişte să-şi mai pună instrumentele scumpe prea aproape. Chiar dacă o să mai muşte, o să pleznească din coadă spasmodic, iar limba rulată va fi cu greu împinsă în bolta palatină – în timp ce o să caute să-şi păstreze (tot mai dificil) aparenţele de onorabilitate. Văzută de sus, imaginea dă să semene cu un cerc. Vicios. Ca al unui ochi de plătică rămas uimit.
Iulian CAPSALI

Nota mea: Intertitlurile imi apartin iar articolul a fost publicat initial de Razvan Codrescu, personaj care nu a gasit de cuvinta a explica cum a ajuns cu atat lejeritate acest “gaozar” (apud Basescu) insignifiant, Mihai Neamtu, catelusul lui Plesu si Tismaneanu, de la Puncte cardinale in haos la I(u)dei in dialog. Oare nu cumva pentru ca amandoua revistele sunt de fapt fete murdare ale aceleiasi monede? Voi reveni.
PS: Intrebare la Radio Erevan: Este adevarat ca “draga Volo” a iubit odata, cu nebunie neresentimentara, pe malurile Tibrului? Si daca da, ce?
Raspunsul la urmatoarea auditie…

MIHNEA BERINDEI o da din nou in bara in Scandalul Spagii de 300.000 de Euro de la Imprimeriile Nationale Franceze: Qui s’excuse, s’accuse!

Anchetatul si perchezitionatul de catre Parchetul Francez, Mihnea Berindei, agent trotkist si voronist, informator al Securitatii, co-fondator al GDS si membru al Comisiei Tismaneanu, incearca jalnic sa se scuze in Afacerea Spaga 300.000 Euro Franta-PSD, dar, vorba francezului, Qui s’excuse, s’accuse!
Ce spune Berindei:
“In 2002, un reprezentant al Imprimeriei Nationale Franceze m-a solicitat ca sa facilitez stabilirea unor contacte cu guvernul roman pentru prezentarea unui proiect privind informatizarea colectarii impozitelor, in primul rand la nivelul intreprinderilor, proiectul E-Tax. Am transmis informatia cabinetului primului ministru si am organizat primele contacte. Acesta a fost in esenta rolul meu in aceasta problema”. si, apoi: “Imprimeria Nationala Franceza e o institutie de stat, sub tutela ministerului de finante”.
Pai, mai tovarase „SANDU“ & „MIRCEA“, daca “Imprimeria Nationala Franceza e institutie de stat” de ce avea nevoie de un turcolog particular, ca “sa facilitez stabilirea unor contacte cu guvernul roman pentru prezentarea unui proiect privind informatizarea colectarii impozitelor”. Nu putea fostul ei director, acum anchetat si perchezitionat dedimpreuna cu turcologul nostru, sa puna singurel manuta pe telefon si sa sune, oficial, ca de la institutie de stat la un stat prieten si, pe deasupra si francofon, si sa stabileasca singur “contactele”, sau prin intermediul Ambasadei Frantei la Bucuresti – dupa cum se practica in toata lumea civilizata cand este vorba de institutii de stat?!
“Am transmis informatia cabinetului primului ministru si am organizat primele contacte”. In ce calitate?! De “autor al unui studiu despre vamile turcesti”, dupa cum ne spune Paul Goma?! Si carui “prim-ministru”, mai exact? Primului ministru, Adrian Nastase, cu care, impreuna cu Valeriu Stoica, am planuit si chiar l-am si dat jos pe Emil Constantinescu in 2000 pentru a-l instala la loc pe Ion Iliescu. Nu cumva asta era fraza corecta?! “Acesta a fost in esenta rolul meu in aceasta problema”. Ha, ha, ha! Si-atunci de ce sunteti anchetat si ati fost perchezitionat, acasa si la birou?!
Sa-i dam cuvantul turcologului si trompeticii lui care consemneaza fara drept de apel:

Le Parisien: Berindei, intermediar suspect in scandalul Imprimeriei Nationale Franceze
Istoricul Mihnea Berindei: Nu am servit ca intermediar in nicio operatiune oculta
de V.M. HotNews.ro
Luni, 7 septembrie 2009

Prezentat de ziarul Le Parisien ca posibil „intermediar suspect” in scandalul Imprimeriei Nationale Franceze, istoricul roman Mihnea Berindei spune la RFI Romania ca singura lui contributie a fost punerea in legatura a Imprimeriei Nationale Franceze cu Guvernul de la Bucuresti, in anul 2002. El spune ca nu a participat la negocieri si ca ignora continutul contractului.

Potrivit ziarului francez, Imprimeria Nationala Franceza este banuita ca ar fi dat mita in valoare de mai multe sute de mii de euro pentru a obtine contracte in patru tari: Romania, Georgia, Siria si Senegal. Numele lui Mihnea Berindei apare alaturi de alte cateva pe lista posibililor „intermediari suspecti” (audiati si perchezitionati, la birou si acasa – nota mea)

“Am fost audiat la sfarsitul lui iunie in cadrul unei anchete a politiei judiciare privind o serie de contracte incheiate de Imprimeria Nationala din Franta in mai multe tari, printre care si Romania. Mi s-a cerut o discretie totala privind bunul mers al anchetei. Dat fiind ca anumite scurgeri de informatii din dosar, accidentale sau dorite, au fost folosite intr-un articol din Le Parisien, in care se insinueaza o participare a mea mai importanta decat cea reala, informatie rastalmacita de o anumita presa din Romania intr-un mod tendentios si iresponsabil, as spune, ma simt obligat sa fac precizari”.
“In 2002, un reprezentant al Imprimeriei Nationale Franceze m-a solicitat ca sa facilitez stabilirea unor contacte cu guvernul roman pentru prezentarea unui proiect privind informatizarea colectarii impozitelor, in primul rand la nivelul intreprinderilor, proiectul E-Tax. Am transmis informatia cabinetului primului ministru si am organizat primele contacte. Acesta a fost in esenta rolul meu in aceasta problema”.
“Imprimeria Nationala Franceza e o institutie de stat, sub tutela ministerului de finante. Ministrul de finante de atunci a sprijinit proiectul E-Tax si s-a adresat in acest sens omologului sau roman. Proiectul corespundea, de asemenea, unei cereri a UE, privind reforma finantelor, introducerea unei mai mari transparente si eficiente in colectarea impozitelor. Nu am avut nici un motiv sa ma indoiesc de corectitudinea acestui proiect”.
“Nu am participat la nici o discutie de fond, la nici o negociere sau la semnarea contractului. Ignor continutul acestuia. Nu am nici o calificare juridica sau tehnica care sa justifice participarea mea la tratative si nimeni nu m-a solicitat in acest sens. Un responsabil al Imprimeriei Nationale Franceze mi-a cerut in mai multe randuri sa aflu daca proiectul respectiv se afla pe agenda de prioritati a guvernului roman. Nu am primit nici o remuneratie din partea Imprimeriei Nationale Franceze, nu am servit drept intermediar in nici o operatie oculta. Am furnizat toate aceste explicatii in cadrul audierii din iunie si nu fac obiectul nici unei urmariri juridice sau cercetari penale din partea justitiei franceze”.
“Consider ca proiectul E-Tax este un proiect important si regret ca a dat nastere unui contract dubios. Ancheta va stabili la ce nivel se situeaza iregularitatile constatate. In ceea ce ma priveste, voi continua sa sprijin stabilirea de contacte in cadrul proiectelor franco-romane, pentru care voi fi solicitat, in masura in care aceste proiecte imi vor aparea benefice pentru ambele parti”.
HotNews

ArticleTags = ‘franta, mihnea berindei, imprimeria nationala franceza, coruptie’;
REFERINŢE
Scandal de coruptie in Franta: Imprimeria Nationala, acuzata ca a dat mita pentru a primi un contract in Romania
MIHNEA BERINDEI – Sifonar intre Imprimeria Nationala a Frantei si Guvernul Nastase. Miza: 300.000 de euro spaga din 20.000.000 SCANDAL DE CORUPTIE PSD
COMPLICII LUI BERINDEI, Wajsman si Miki Spaga il dau de gol cum s-a perfectat Afacerea corupta Imprimeriile Nationale-Guvernul Nastase. BASESCU STIE?!
CE SI CU CINE FACEA MIHNEA BERINDEI CEVA in anul 2000, la Paris, cand s-a perfectat caderea lui Emil Constantinescu
IN SFARSIT, MIHNEA BERINDEI, MEMBRU AL COMISIEI PREZIDENTIALE TISMANEANU, A AJUNS FAIMOS. Presa franceza ultragiata de afacerea de coruptie FRANTA-PSD
MIHNEA BERINDEI – TURNATOR, AGRESOR AL PRESEI LIBERE, INTRIGANT ANTI-ROMANIA, PRO VORONIST, MEMBRU GDS SI COMISIA TISMANEANU – SPAGAR INTERNATIONAL?
AFFAIRE M. BERINDEI – M. SPAGA. L’Imprimerie nationale a-t-elle versé des pots-de-vin à l’étranger ?
RETEAUA ALIANTA CIVICA. VIRGIL IERUNCA despre “ienicerul” Mihnea Berindei, “zamislitorul” Ligii, Aliantei si a GDS si “contestatul” Dorin Tudoran
SCANDALUL FRUSTRATULUI BERINDEI vs RONCEA si LIBERTATEA PRESEI. Primul proces în care un jurnalist învinge un „recunoscut agent al Securităţii“
CUM AM CASTIGAT 3 MILIARDE DE LEI: Mihnea Berindei, fondatorul GDS si membru de vaza al Comisiei Tismaneanu ramane RECUNOSCUTUL AGENT AL SECURITATII
Comisia Tismaneanu la control. Azi, Mihnea Berindei – Asociatia Civic Media
Blog Roncea: MIHNEA BERINDEI: Doi unguri au fost omorati (poate si mancati) de romani
DOCUMENT 1989: Declaratia de la Budapesta – Autonomie pentru Transilvania

PLANGERE PENALA SI SESIZARE ANI in Cazul VOLVO – PATAPIEVICI. Ancheta continua si in Cazul Patapievici – Antohi, CNSAS – GDS. Dovezi DOC/FOTO/VIDEO

Prostitutia “intelectualilor” si spagile lor zburatoare: PATAPIEVICI nu si-a declarat la ICR Volvo-ul cadou

PLANGERE PENALA

Image

Cazul Horia Roman Patapievici, presedinte al Institutului Cultural Roman

Dnei Laura Codruta Kovesi, Procuror General

Image

Ministerul Public

Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

Bd. Libertatii nr.12-14, sector 5

Bucuresti, Fax: 021 / 311-3939

Dlui Alexandru Macovei, Presedinte

Agentia Nationala de Integritate

Bd. Lascar Catargiu nr. 15, sector 1,

Bucuresti, Fax : 021 / 212-0702

Avand in vedere urmatoarele Actele normative cu modificarile si completarile ulterioare publicate in Monitorul Oficial, respectiv:

– Legea nr. 144/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, cu modificarile si completarile ulterioare

– Legea nr.115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare

– Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

– O.U.G. nr. 24/2004 privind cretterea transparentei în exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combatere a coruptiei

– O.U.G. nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declaratia de avere si pentru declaratia de interese

– H.G. nr.175/2008 privind stabilirea modelelor Registrului declaratiilor de avere si Registrului declaratiilor de interese

Va solicitam sa cercetati incalcarea Legii de catre Patapievici Roman Horia (Horea), in prezent presedinte al Institutului Cultural Roman, luand in considerare, in special, urmatoarele prevederi legale:

1) Potrivit dispozitiilor art. 292 Cod Penal, Falsul în declaratii, „Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitatea dintre cele la care se refera art. 145, în vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.”

2) Notiunea de conflict de interese este definita în Titlul IV, capitolul 2, sectiunea 1, art.70 din Legea nr.161/2003, modificata si completata ca fiind situatia în care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care îi revin potrivit Constitutiei si altor acte normative.

Astfel, va semnalam faptul ca in Declaratia sa de Avere dispusa pe portalul institutiei www.icr.ro, la rubrica referitoare la Bunuri Mobile, numitul Patapievici a trecut doar un autoturim Matiz-Daewoo si un altul, Renault – Clio iar rubrica VI este ignorata.

Image

Image

Potrivit propriilor sale declaratii, reproduse in ziarul Cotidianul din 24 Mai 2007, sub titlul “Masinile-surpriza ale intelectualilor de elita”, realitatea este alta. Citam: “Horia-Roman Patapievici a primit in dar o manusa luxoasa, desi “din piele mai groasa”, cu care i-a luat citeva luni sa se obisnuiasca: “Am primit telefon de la dna Huidan, de la Volvo, care mi-a propus sa-mi puna la dispozitie, fara nici o obligatie, un Volvo S60. Cind am trecut de la Espero la Megane era ca si cind as fi trecut la o naveta spatiala. Dar de la Megane la Volvo! Volvo e din alta lume! E ca diferenta dintre un costum de in vara, foarte placut si practic, si un costum de tip Hemingway, care si el e foarte comod, dar e cu totul altceva! Incerc sa transform Volvo-ul intr-o manusa, dar luni intregi m-am simtit ca o pata de murdarie pe tapiseria ei. Ma simteam sub standardele ei!”. Sofer tomnatic, Patapievici si-a luat carnetul la 43 de ani, nu e consumator de adrenalina si totusi pe soselele nemtesti n-a rezistat sa nu-si faca de cap, cu 190 km/h. Viteza atinsa in Romania e confidentiala: “Oficial, respect regulile de circulatie!””.

Facem asadar aceasta Plangere tinand cont de prevederea Capitolului VI din Declaratia de Avere pe care trebuie sa o completeze obligatoriu un functionar de stat cum e presedintele ICR, indiferent ce proptele are sau isi aroga, respectiv in ce priveste:

“Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subventionate fata de valoarea de piata, din partea unor persoane, organizatii, societati comerciale, regii autonome, companii/societati nationale sau institutii publice românesti sau straine, inclusiv burse, credite, garantii, decontari de cheltuieli sau alte asemenea, a caror valoare individuala depaseste 300 EURO”


Cum au primit Plesu si Patapievici cate un Volvo de caciula – Part II
Vezi mai multe video din Incredibil

Interesandu-ne asupra aspectului invocat de Patapievici privind folosirea unui automobil de lux marca Volvo S60, am inteles ca doamna la care face referire acesta este Lavinia Huidan, presedinte fondator al unei Fundatii, “Life for live”, a carei activitate pare sa fi incetat candva in 2007. De pe portalul de internet al acestei organizatii “non-profit” aflam ca “Printre principalii sponsori se regaseste Grupul Euro Inter Trade si din cadrul sau, sucursala Forum Auto, importator Volvo in Romania, care aloca un procent din vanzarea fiecarei masini pentru sprijinirea Fundatiei Life for Life”. Presedintele Fundatiei este, insa, acelasi cu presedintele Grupul Euro Inter Trade care-si aloca siesi acel procent din vanzarea fiecarei masini Volvo, respectiv Lavinia Huidan. Atat Andrei Plesu, membru al Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Roman (care sofeaza un Volvo S80), cat si Horia Roman Patapievici, presedinte al ICR, ca detinator al acestui “cadou, serviciu, avantaj primit gratuit”, au fost protagonistii speciali ai reuniuniilor despre “Afaceri si Cultura” desfasurate sub egida firmelor Volvo si a revistei Dilema (noua sau veche) dar prezentate, curios, pe protalul Fundatiei non-profit Life for Life.

Omiterea mentionarii folosintei unui astfel de bun echivalat la aproximativ 30.000 de EURO, in cazul unui functionar de stat care oricum are la dispozitie si automobilele institutiei, da nastere unor supozitii si fapte care trebuie sanctionate conform legii, public, pentru a ne alinia la mult ravnitele standarde europene la care tanjim ca cetateni ai Uniunii Europene, chiar fara pretentie de moralisti, cu sau fara blana.

In ceea ce priveste punctul 2), Conflictul de Interese, Patapievici Roman Horia (Horea) omite in Declaratia sa de Interese sa mentioneze, conform legii, ca este membru si al unor asociatii si grupuri de interese, respectiv Grupul pentru Dialog Social.

Atat unii directori ai ICR cat si multi dintre autorii unor carti precum si publicatiile lor sponsorizate de ICR din banul public apartin de acest Grup, infiintat, potrivit informatiilor noastre, de agentul NKVD-KGB Silviu Brucan si care beneficiaza, de la Guvernul Iliescu-Nastase, si de statutul de organizatie “de utilitate publica”.

Amintim aici ART. 45 din Legea ANI: (1) In cazul unui conflict de interese, toate actele juridice sau administrative incheiate direct sau prin persoane interpuse, cu incalcarea dispozitiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absoluta.

Pe site-ul organizatiei noastre, www.civicmedia.ro, veti gasi in cadrul prezentarii acestui demers public, documente scrise, foto si video in completarea acestei Plangeri.

Va reamintim totodata ca Parchetul Public a mai declansat o investigatie asupra numitului Patapievici Roman Horia (Horea), in urma unei alte infractiuni facute pe vremea cand acesta ocupa o alta functie publica, respectiv cea de membru al Colegiului CNSAS.

Atasam mai jos Plangerea formulata cu acea ocazia si va rugam sa ne tineti la curent cu desfasurarea anchetei, in interesul cetateanului pe care il serviti si aparati, a contribuabilului si Statului Roman.

Cu multumiri,

Asociatia Civic Media

22.10.2008

Image

Image

Image

Image

Image




Cum au primit Patapievici si Plesu un Volvo de caciula

Vezi mai multe video din Incredibil

(Intrebare la Radio Erevan: Se deschide cumva acest promo la Volvo si Dilema Veche cu Iulian Capsali? Raspuns: Nu, numai cu ochelarii si barba lui, una din cele de rezerva…)

Image

Cazul Patapievici – Antohi, CNSAS – GDS

“Catre:

Ministerul Public

Parchetul de pe langa

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Bd.Libertatii nr.12-14, sector 5

Bucuresti

P L A N G E R E P E N A L A

Asociatia Civic Media, organizatie neguvernamentala infiintata in 2000, prin coordonatorul acesteia, jurnalistul Victor Roncea, va sesizeaza abuzul in serviciu comis de fostul Colegiu al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) prin tainuirea de informatii in cazul unui colaborator al Securitatii si adreseaza prezenta Plangere Penala privind urmatoarele persoane (pentru stabilirea gradului lor de vinovatie in acest caz):

Gheorghe Onisoru, Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Constantin Buchet, Aurel Pricu, Claudiu Secasiu, Florin Chiritescu, Ladislau Csendes, Mihai Gheorghe.

Domnul Sorin Antohi, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, profesor la Universitatea Central Europeana de la Budapesta, propus de ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu sa conduca Fundatia Ungaro-Romana „Gojdu”, membru de onoare al Institutului de istorie AD Xenopol din Iasi, formator de opinie, colaborator regulat al „Dilemelor” si revistei „22″, membru demisionar al Comisiei Prezidentiale pentru analizarea comunismului, a marturisit la data 5.09.2006 in paginile ziarului Cotidianul ca a colaborat cu Securitatea ca politie politica dar a ascuns acest fapt timp de zeci de ani (Sorin Antohi: „Am turnat la Securitate”, Autor: Cristian Patrascoiu, Articol din editia din 5-9-2006 in rubrica Actualitate).

In Scrisoarea lui Sorin Antohi acesta afirma ca a intrat in posesia dosarului sau de la Securitatea in 2002 la sediul CNSAS.

Domnul Horia Roman Patapievici, membru al fostului Colgeiu al CNSAS, intr-o declaratie transmisa pe 12.09.2006 de Radio Europa FM si confirmata apoi mai multor ziare centrale, recunoaste ca a stiut de cazul profesorului Sorin Antohi inca din 2002, dar nu l-a deconspirat pentru ca “nu ocupa nici o functie publica în România în care Legea 187 din 1999 era în vigoare” (vezi Anexele).

In fapt, prin declaratia domnului Horia Roman Patapievici, se dovedeste nu numai necunoasterea de catre acesta a legii in baza careia a incasat timp de cinci ani salariu de demnitar public cu rang de secretar de stat ci se constituie si in proba privind incalcarea flagranta a Legii privind deconspirarea Securitatii.

Conform Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica, Publicata in Monitorul Oficial nr. 603 din 9.XII.1999 cu rectificarile publicate in Monitorul Oficial nr. 619 din 17.XII.1999, la Articolul 2, litera y) „persoanele cu functii de conducere, inclusiv membru al consiliului de administratie in regii autonome, companii nationale si societati comerciale avand ca obiect activitati de interes public sau strategic, precum si membrii conducerii fundatiilor, asociatiilor si filialelor care activeaza pe teritoriul Romaniei, inclusiv fondatorii acestora”.

De altfel, cercetarea lui Sorin Antohi impreuna cu ceilalti membri ai Grupului pentru Dialog Social a fost solicitata de catre presedintele GDS, Radu Filipescu, tot in anul 2002.

Art. 17 alin 2 prevede: Consiliul asigura publicarea în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a, a datelor de identitate, inclusiv numele conspirative si functiile detinute de ofiterii si subofiterii de securitate, activi sau acoperiti, care au desfasurat activitati de politie politica,

Conform Articolului 5, alin 3 si 5

(3) Este colaborator al organelor de securitate, ca politie politica, in sensul prezentei legi, persoana care:

a) a fost retribuita sau recompensata in alt mod pentru activitatea desfasurata in aceasta calitate;

b) a fost detinator de locuinta conspirativa sau de casa de intalnire;

c) a fost rezident al securitatii, in sensul prezentei legi;

d) orice alta persoana care a dat informatii securitatii, prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Informatiile cuprinse in declaratiile date in timpul anchetei de catre persoana retinuta sau arestata pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetata, judecata si condamnata nu fac obiectul acestei prevederi.

Iar ART. 24 alin 2, prevede: Sustragerea, tainuirea, falsificarea, contrafacerea, deteriorarea sau distrugerea dosarelor, registrelor si a oricaror documente ale securitatii se pedepsesc potrivit legii penale, maximul pedepsei majorandu-se cu 2 ani.

Si alin 5 conchide: Prezentarea denaturata a datelor din dosarul de securitate, in scopul discreditarii sau al nedeconspirarii, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a mai lucra in domeniul arhivelor.

Nedeconsipirarea activitatii domnului Sorin Antohi de colaborator al Securitatii i-a permis acestuia sa se bucure de beneficii nemeritate si sa acceada in functii publice si de stat dupa 2002, inclusiv in Administratia Prezidentiala Basescu, in cadrul Comisiei Tismaneanu, fiind nominalizat si de catre fostul ministru Mihai Razvan Ungureanu pentru a conduce asa-zisa “Fundatie publica romano-maghiara Gojdu”. Nu in ultimul rand se pune intrebarea: cati alti Sorin Antohi a ascuns fostul Colegiu al CNSAS ?!

Va rugam in consecinta sa dispuneti cercetarile in dreptsi sa luati masurile juridice necesare avand in vedere ca aceasta tainuire constituie un grav abuzsavarsit contra interesului public.

Asociatia Civic Media

Acestui document i-a fost atasate mai multe anexe care cuprind articole publicate în presa în ultima perioada pe acesta tema.

De mai multă vreme, pe site-uri şi prin ziare, prin documente, prin cărţi şi prin declaraţiile preşedintelui ICR circulă secvenţe biografice diferite. Filozoful nostru îmbârligat (culmile gândirii sale vor fi puse la dispoziţia cititorilor în perioada următoare) e când victimă, când fiu de refugiat sau de erou – detinut politic! Unii, mai puţin îngăduitori, văd în prezenţa lui Dionis Patapievici ca translator pe lângă Comandamentul militar sovietic şi pe lângă Poliţia Zonei Sovietice şi mai apoi la Banca Naţională a României cu totul şi cu totul altceva! In tot cazul, ceea ce se stie este ca tatal Patapievici nu a fost niciodata – dupa cum ii spunea fiul Patapievici Monicai Lovinescu – detinut politic. Documentele CNSAS probeaza cu totul si cu totul altceva… Singurul care ar putea clarifica lucrurile este chiar H.-R. Patapievici! Dar nu o face…
Horia-Roman Patapievici

Remember: Feuda lui Patapievici

Institutul Cultural Roman (ICR) toaca zeci de milioane de euro din bani publici fara a da socoteala cuiva si fara a obtine vreun rezultat notabil pe plan international

ICR – un for care ar fi trebuit sa inalte cultura romana la nivel european si international – a devenit feuda fizicianului Horia Roman Patapievici, care nu da socoteala nimanui pentru zecile de milioane de euro din banul public cheltuite preferential.Desi sta sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei si, la o prima vedere, ar avea o dubla subordonare – fata de Ministerul Culturii si Ministerul Afacerilor Externe – in practica, ICR nu este subordonat nimanui, iar banii contribuabililor se scurg pe afaceri si favoritisme de gasca, din zona Dilema – GDS si a Fundatiei Noua Europa. La sesizarea vicepresedintelui Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, europarlamentarul Eugen Mihaescu, Curtea de Conturi a declansat o investigatie privind modul in care sunt cheltuiti banii ICR de catre presedintele institutului, Horia Roman Patapievici, dupa ce si Cancelaria Primului Ministru, MAE si MCC s-au spalat pe maini, evitand sa-si asume vreo responsabilitate.

Intrebarile lui Mihaescu

La data de 8 octombrie 2007, senatorul Eugen Mihaescu a depus la Cancelaria Primului Ministru al Romaniei o interpelare cu privire la activitatea si neregulile financiare ale Institutului Cultural Roman. “Bugetul ICR a fost dublat in 2006 fata de 2005 si triplat in 2007 fata de 2006, dar conducerea sa nu a informat nici Presedintia, nici Guvernul, nici Parlamentul despre modul de utilizare a acestor fonduri sau despre eficacitatea cu care au fost folosite. Dupa informatiile de care dispunem, programele Institutelor culturale romanesti din strainatate sunt mult sub media calitativa a programelor institutiilor similare acreditate de alte tari, iar frecventarea este nesemnificativa (in medie 30 de persoane la fiecare actiune)”, se arata in interpelarea mentionata.

Fata de aceasta situatie, senatorul Mihaescu a adresat o serie de intrebari: “In lunile aprilie, mai si iunie 2006, dl. Horia-Roman Patapievici s-a aflat in Germania, beneficiar al unei burse de doctorat, deci in interes personal. Este ciudata aceasta indelungata absenta de la conducerea institutiei pe care dl. Patapievici afirma, pe de alta parte, ca se lupta sa o reformeze. In aceste conditii, cum explica Institutul Cultural Roman faptul ca dl. Patapievici nu si-a luat pentru aceasta perioada concediu fara plata si a continuat sa incaseze salariul intreg de presedinte al Institutului? (…)”

Insubordonare si control

Dupa o luna de tacere, Ministerul Culturii a sustinut ca nu are foarte multe atributii in legatura cu ICR, dupa cum se vede dintr-un raspuns adresat senatorului Mihaescu: “Competentele Ministerului Culturii si Cultelor privesc doar infiintarea, desfiintarea institutelor culturale romanesti din strainatate (care se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Culturii si Cultelor si a Institutului), aprobarea structurii organizatorice si a regulamentului de organizare si functionare ale institutelor. Institutele culturale romanesti din strainatate sunt finantate de la bugetul de stat printr-un capitol distinct in bugetul Ministerului Afacerilor Externe, iar cheltuielile cu programele si proiectele culturale sunt finantate de la bugetul de stat, printr-un capitol cuprins in bugetul Institutului Cultural Roman”. Colegul de GDS si “Dilema” al lui Patapievici, Adrian Cioroianu, ministrul Afacerilor Externe, a avut un raspuns extrem de scurt: “Dat fiind ca Institutul Cultural Roman este o institutie autonoma, MAE nu poate raspunde pentru chestiunile care privesc activitatea Institutului”. Curtea de Conturi a anuntat insa ca: “Desfasoara un control la acest ordonator de credite potrivit competentelor stabilite prin legea de organizare si functionare a institutiei noastre. Cu aceasta ocazie vor fi verificate aspectele semnalate de dumneavoastra.” (Luca ILIESCU)

ICR, cuib al coruptiei si al conflictelor de interese

Directorul ICR, Horia Roman Patapievici, fiul unui inalt slujbas comunist in Ministerul Finantelor, responsabil de CAER, fost membru al Partidului Comunist Austriac si traducator al Armatei Rosii, pozeaza intr-un modest slujbas al statului, daca e sa te iei dupa Declaratia sa de avere dispusa pe site-ul Institutului. Aici citim ca detractorul lui Eminescu si al poporului roman are in posesie doar un amarat de Matiz. In realitate insa, il poti vedea oricand la volanul unui Volvo luxos ultimul tip, cu care se si lauda prin ziare, asemenea amicului sau Gabriel Liiceanu, indragostit de cele doua limuzine ale sale – un BMW botezat Siegfried si un Alfa Romeo alintat Marcello.

Desi toate slujbele sale si situatia financiara reala ale lui Patapievici nu sunt dispuse in Declaratia sa de avere, conform legii, Eugen Mihaescu atrage atentia ca Horia-Roman Patapievici, pe langa faptul ca este membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS), al Colegiului Noua Europa (NEC) si al Societatii Academice Romane (SAR), directorul fizician, stipendiat regulat si in urma “Conferintelor Microsoft”, mai “are urmatoarele ocupatii remunerate: director al revistei “Idei in dialog”, moderator al emisiunii saptamanale “Inapoi la argument” (TVR Cultural) si comentator cu rubrica saptamanala la “Evenimentul Zilei”. In plus, el isi redacteaza teza de doctorat. Presedintia Institutului Cultural Roman, care ii asigura cel mai scazut nivel de venit fata de celelalte, apare ca o ocupatie anexa fata de cele pe care le-am enumerat”. “Dl. Mircea Mihaies, vicepresedintele Institutului, locuieste la Timisoara, unde este profesor universitar. In plus, dl. Mihaies este redactor-sef la revista “Orizont” si cronicar politic la “Evenimentul Zilei” si “Romania Literara”. Dl. Mihaies, desi primeste salariul intreg de vicepresedinte al ICR, nu vine la sediul acestei institutii decat o data pe saptamana, in restul timpului multumindu-se sa comunice prin telefon (decontat din bugetul ICR) sau e-mail”, mai arata Eugen Mihaescu.

Cei doi nu sunt singurii multilaterali dezvoltati din conducerea ICR. Membrul desemnat de presedintele Traian Basescu in Consiliul de Conducere este Teodor Baconschi, fiul poetului comunist proletcultist A.E. Baconsky, si el venit din fosta URSS. Domnia sa este membru al Colegiului Noua Europa, ambasador in Franta, “editorialist” la “Cotidianul” si publicist la “Dilema” lui Plesu. Cand se mai ocupa de ICR, cand este atat de prins cu reamenajarea apartamentului sau regal de la Paris pentru care plateste 12.000 de euro pe luna din banii contribuabilior desi putea sa stea pe gratis in Palatul Ambasadei? Un al caz de multi-functii este cel legat de persoana desemnata de primul-ministru in Conducerea ICR: Andrei Plesu. Domnia sa este director si ziarist la Dilema Veche, Dilematica si mai nou, la o noua revista de politica externa, in plus presedinte al Fundatiei Noua Europa si rector al Colegiului Noua Europa si, sa nu uitam, membru al GDS. Nicolae Manolescu, aflat si el in Conducerea ICR, este cel mai dotat in functii: el este ambasador la Paris pentru UNESCO (cu o chirie din bani publici de 10.000 de euro), presedinte al Uniunii Scriitorilor si PEN Club, director la “Romania literara”, editorialist sportiv la “Evenimentul zilei” si “Cotidianul” si navetist Paris-Bucuresti, unde si-a pastrat si pozitia de la Universitate. Nelipsita din astfel de coterii – Alina Mungiu Pippidi a fost propusa si numita de directorul ICR care este, insa, si subalternul ei la SAR, unde Mungiu este presedinte.Evident ca, in astfel de circumstante, domina coruptia, exprimata prin conflict de interese si trafic de influenta.

Astfel, dupa cum arata membrul de onoare al Academiei Romane, Eugen Mihaescu, “printre numele propuse de Institutul Cultural Roman in cadrul “Programului de traduceri de autori romani in limbi de circulatie internationala” ii gasim pe: Horia Roman Patapievici – presedintele Institutului, Andrei Plesu, Nicolae Manolescu, Teodor Baconschi, toti membri in Consiliul de conducere al Institutului si Magda Carneci, directoare ICR Paris. Este oare normal ca bugetul Institutului sa fie folosit pentru a finanta publicarea lucrarilor a cinci membri din propria conducere?”, se mai intreaba senatorul Mihaescu in interpelarea sa.

Inainte de a fi practic pus pe liber de conducerea ICR, scriitorul anticomunist Radu Portocala, fost director al ICR Paris, reclama faptul ca editura aleasa pentru publicarea lui Andrei Plesu in franceza a pretins o suma exorbitanta, care a fost achitata mult prea usor de colegul si prietenul sau, Horia Roman Patapievici. (L.I.)

ICR Paris baga Franta in europarlamentare

Magda Carneci, directoarea Institutului Cultural Roman de la Paris, hotaraste calendarul electoral al francezilor! Neinformata in legatura cu agenda politica a tarii in care este acreditata, ea crede ca daca Romania isi va alege in curand reprezentantii pentru Parlamentul European, toata lumea trebuie sa faca acelasi lucru. Astfel se explica, probabil, faptul ca doamna diplomat anunta in programul pentru urmatoarele doua luni al Institutului ca, pe 25 noiembrie, vor avea loc si in Franta alegeri europene. Ceea ce, evident, nu este adevarat, caci Franta, ca de altfel intreaga UE, va vota pentru Parlamentul European abia la inceputul lui 2009. Ar fi desigur util ca superiorii din MAE si ICR ai dnei Carneci – care este sef de misiune diplomatica, avand rangul de ministru consilier – s-o roage sa se informeze inainte de a comite gafe diplomatice. E usor sa ne inchipuim impresia penibila pe care o astfel de improvizatie a facut-o la MAE francez! Mai ales in contextul actual, cand diplomatia romaneasca da din groapa-n groapa. In rest, textul dnei Carneci, redactat intr-o franceza cam de Dambovita, nu contine decat fraze bombastice, care anunta un program banal (prostioare si poezioare, de preferinta semnate de insasi dna directoare si de prietenii ei), program incropit pentru a justifica salariile si chiriile personalului Institutului, dar care nu aduce nici un serviciu culturii romanesti. (Eugen MIHAESCU)

Eliminarea incomozilor

Vicepresedintele ICR, Tania Radu, la ordinul lui Horia Roman Patapievici, a eliminat un celebru traducator francez de pe lista de invitatii la un eveniment care are loc la Targul de Carte. Dr Jean-Louis Courriol, profesor universitar la Universitatea din Lyon si Presedintele Institutului International Liviu Rebreanu de Cercetare in Traducere Literara si Simultana creat la Universitatea din Pitesti in anul 2000. Promotor al literaturii romane in Franta, Jean-Louis Courriol ar fi trebuit sa participe la Colocviul dintre editorii francezi si editorii romani care urma sa se tina la Bucuresti in cadrul Targului de Carte. Dupa ce a fost invitat, profesorul a intretinut o corespondenta electronica cu Tania Radu si a “indraznit” sa-i sugereze acesteia sa fie invitata si directoarea colectiei Les Classiques du Monde a editurii Zoe – Laure Pecher – care, pe langa meritul de a fi acceptat sa publice La ForÍt des Pendus este si partenera recunoscuta a singurei Agentii Literare de anvergura din Franta. Tania Radu i-a raspuns brutal: “Nu va amestecati in strategia noastra!”. Profesorul a mai “indraznit” apoi sa-i explice angajatei ICR ca reclama pentru eveniment este gresita: nu era realizat in premiera absoluta, dupa cum se prezenta oficial. In 1995, Fundatia Culturala Romana a publicat in coeditare cu Editions Canevas frumosul volum <> (Gorila) al lui Liviu Rebreanu. Rezultatul acestor schimburi de mesaje a fost ca, la sosirea prefesorului Courriol la Bucuresti, telefonand la Serviciile Culturale Franceze care nu mai raspundeau la mailuri de cateva zile, acesta a aflat, de la functionara franceza extrem de jenata ca la cererea presedintelui ICR-ului, a fost taiat de pe lista invitatilor oficiali ai Colocviului editori francezi-editori romani. L.I. / Ziua

Arhiva Civic Media

ANALIZA FINALA PE ADRESA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU. Liviu Turcu devoaleaza noua linie de atac, chestiunea CIA si suveica-retur a Retelei Tismaneanu

PARTEA III-A

Domnule Dorin Tudoran,

Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul “Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.
Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de “centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: “NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei“. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o “deschidere” manipulativa menita sa-l aseze V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: “…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.

Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu

Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premisa, citez: “Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa:oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: “Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu “obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: “Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.

“Buletin de Cotroceni”

Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:

– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) “savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz “sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: “Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la “executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o “copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios “si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou “celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), “Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: “sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”

Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici

Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.

Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.

Masluirea prezentului, trecutului si viitorului

Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectulilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.

Pe acest “teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau “Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.

Scrisoarea catre Ion Ratiu

Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. “Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.

Fata in fata cu Traian Basescu

A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:

– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.

Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice

Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.

Nefastul Plesu

Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.

Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.

Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia “crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind “loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.

Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-monarhisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta

In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.

Profesorii de minciuni

Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii “meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru “marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia “fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la “noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.

Metoda “suveica-retur”

Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica “originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.

CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv

La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care “expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.
Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: “abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.

Atacul pe sub birou

In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea “revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul “Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul “Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in “Ziua”, in virtutea “crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…

Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata

Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte “voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. “Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.

Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj

Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: “Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, “mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din “scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei “Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul “civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?

Numai bine,
Liviu Turcu

P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti asteptam mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?”

Mazilirea si umilirea “d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista

Dle Tudoran,

Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la “Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi “imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui “extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu “dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania.

Nota VR: Titlul, intertitlurile si unele sublinieri si fotografii imi apartin

Vezi si:
DR LIVIU TURCU vs DORIN TUDORAN. Fostul ofiter de informatii demanteleaza Reteaua Tismaneanu si interesele ei in statul roman si cel american – Partea I

DR LIVIU TURCU vs Dorin Tudoran si Vladimir Tismaneanu. O dezbatere publica despre noii comisari ideologici ai Romaniei. PART TWO

AGORA, CIA/NED, TISMANEANU vs PARINTELE CALCIU si ROMANIA plus un mesaj de la Dorin Tudoran catre Liviu Turcu. FOTO EXCLUSIV

CUM L-A PUS ION RATIU PE TUSA PE V.TISMANEANU. O Scrisoare Deschisa a lui Liviu Turcu in urma careia cominternistul a fost eliminat de la Georgetown

SALUTARI CITITORILOR DE PESTE OCEAN/E. Azi, CIA si lecturile lui Tismaneanu pe Blog Roncea

PAUL GOMA se mira in JURNALUL sau ca DORIN TUDORAN, ex "consilierul monstrului Voiculescu-Felix", i-a luat apararea "unui jeg absolut ca Mihaies"

Extrase din Jurnalul on-line al scriitorului Paul Goma pentru lunile ianuarie – august 2009:

Miercuri 8 aprilie 2009

Geoana si-ar dori (subl mea, P.G.) o alianta cu PNL daca ar câstiga alegerile prezidentiale
Ei, da: securistii din tata-n fiu – si dupa ei, laie, populatia pasnican ovina a tarisoarei, crezînd ca asa e bine, fiindca asa vorbesc securistii de ran mare – ca sa nu se observe ca sunt inculti, neinstruiti, neamuri-proaste îsi imagineaza ca este mai “trendy” sa folosesca “as dori” în loc de: “vreau” sau mai îndelicat: “doresc…”
Acest “as dori” (care ne va fi venind din romantele Ioanei Radu – însa nu am aflat cine este autorul textului) se tine de mâna cu… “ca si” folosit de analfabetul românache când “ar dori” el sa sa se exprime ca la televiziunea Voiculescu (fost, o luna, patron al prietenului meu, poetul Dorin Tudoran – prin Dan Diaconescu – m-am înselat? da’ de unde!, doar i-am confundat), în loc – de
pilda: “Magureanu, ca securist notoriu”, el, nevrînd sa-l demaste pe Magureanu, sogorul Coposului, ca cine stie, se trezeste Tatal Natiei si îl pune vistavoi tot pe “Virgil”, cel recomandat americanilor prin Mihai Botez – o da prin aratura: “Magureanu, ca si organ…”, imaginîndu-si ca astfel a evitat o… cacofonie. Il asigur; cacofonia este altceva, altfel, deci nu a evitat nici o
cacofonie, în schimb a comis o securifonie. (…)

A U G U S T
Sâmbata 1 august 2009

(…)Oarecari semne bune (în fine: ne-rele) dinspre Chisinau. M-am consultat cu basarabencele mele, Violeta si Rodica. De parca am fi frati sau bunici-nepoti, avem aceeasi gândire: neîncrezatoare într-un bine care ar putea veni dar, ca si pâna acum: si daca nu vine? Sa nu se mai mire americanii ca “moldovenii” s-au simtit, din 1944 între ciocan si nicovala, între Occidentul care ni se refuza si Orientul atotprezent, atotputernic, atoatestrivitor si sa ne sfatuiasca sa fim… încrezatori – în ce, în cine? – ca noi, adica “Moldova” este deja o punte între… între cine si cine, daca gândeste, daca vorbeste un american?
Americanul fiind, cine? Dorin Tudoran? Socor? (…)

Luni 10 august 2009

(…) Mi-a trimis Flori Balanescu doua texte de pe blogul lui Tudoran. Din pacate am avut dreptate cu “prietenul Dorin”: el apara, nu adevarul, nu morala, ci “cauza prieteniei contractata ca la noi”: sare în apararea unui jeg absolut ca Mihaies – atacat de nu stiu cine pentru ca… îsi schimbase orientarea atacurilor; mai ieri anti-Basescu, azi pro-Basescu (pentru sfântul motiv ca primise bani pentru… convingerea-i sincera, o subventie, explica un forumist taina adevarului la co-banateanul tudoranic). Iar mie mi-a sunat cunoscuta “argumentatia” dorina: este taman cea servita mie, în legatura cu prietenii sai de atunci, din 1998 (si, probabil, de acum) Manolescu, C.T. Popescu, E. Simion – drept care bine am facut ca am rupt prietenia prietenului Tudoran. N-ar fi de mirare sa aflam azi-mâine ca poetul cu acelasi nume a publicat un volum la editura Fundatiei Securiste Cândìa, devenita Securista Buzurìa, acum patapievicista Basesckìa – dupa modelul Kakistrokratiei, editata în conditii inuman de luxoase pentru amarâtii mei basarabeti.
In paranteza: cu ce obraz mai apare Tudoran în public, moralizînd imoralitatea vietii din România, el care a acceptat – cât a acceptat: o saptamâna? doua (chiar de ar fi fost o singura zi, tot nu ar fi scapat nemaculat)?, de a fi consilierul monstrului Voiculescu-“Felix”? Caci pentru de ce a acceptat el cinstea-de-onoare? Caci iata pentru ca de ce, a explicat (cu mâna lui): Pentru caci, în adolescenta, jucase hokey cu Voiculescu! Sa nu-l pui la Coltul Gânditorilor Moralnici (pe Tudoran, fireste, nu pe securistul “Felix”, el fiind de mult acolo)? (…)
Joi 20 august 2009

(…) Cu uimire neprefacuta am citit neste opinii forumestre despre Dorin Tudoran in Jurnal.ro, sub titlul: “Nu cred ca urmarirea mea s-a încheiat dupa ce am plecat”
6. informatorii sunt urmariti si in strainatate ! de Kartouche
21/05/2009 23:48:10 Eu am auzit, ca informatorii care au tradat, sunt urmariti si in strainatate ! Cele 18 volume au avut un scop : pozitia si activitatea unei tradator !!Cate volume o avea Pacepa ?? Ca el a fost general de securitate ! Gresesc ? Asa am auzit. Poate nu e corect !
5. interesant – de mmmmda – neincrezator 21/05/2009 23:43:27
daca nu traiam vremurile si daca nu “fugeam”….daca nu-l intilneam pe Mishu Botez si altii….poate as fi luat de bune raspunsurile….dar, nu m-a convins….in mintea mea e tot “trimis” ca si Tismaneanu!
11. Nu stiu de ce de SIEL 22/05/2009 20:15:00
Dar simt un puternic miros de diversiune in acest interviu.
13. DE LA LITERATURA DE SERTAR LA LITERATURA DE DOSAR. de Alex. 23/05/2009 09:47:11 Cu toate ca N.C.Munteanu (gogonat), Stelian Tanase (umflat), B. Nedelcovici (lacrimogen), C.V. Tudor (slinos) si alti, ejusdem farinae, au “facut literatura” publicandu-si dosarele de securitate, pot paria cu oricine ca dl. Dorin Tudoran nu va cadea in aceasta capcana. De ce ? Pentru ca dansul nu a fost ca ei, nici inainte de ’89, nici dupa. Ma refer si la caracter si la talent.
15. Ptr. Alex de alice 23/05/2009 10:51:56
Poate ca aveti dreptate. Pe adevaratii dizidenti din timpul regimului comunist nu i-a preocupat, dupa revolutie, ideea de a-si demonstra sau de a-si populariza activitatea anticomunista publicandu-si dosarele de securitate. N-am auzit de asa ceva la Preotul Caciu Dumitreasa si nici la Paul Goma. In schimb de ei am auzit atunci, in anii aceia de dictatura.
37. Dlui.Dorin Tudoran de V.Roaita 13/06/2009 21:49:43
Multumesc pentru efortul pe care l-ati depus postand un raspuns la intrebarea mea usor perversa – adresata unui fost dizident al regimului comunist-. Din pacate ati avut reactia pe care o intuiam, deci nimic nou sub soare. Am citit acum cativa ani KAKISTOCRATIA. Am inteles inca de atunci ca e dureros pana la imposibil sa iesi din tonurile ferme de alb si negru. (…) Ma urmaresc ei pe mine cu taxele si dobanzile si incearca sa ma “abureasca” cu ziarele si televiziunile lor personale si “publice”. Pacat ca nu mai are cine “sa le traga sirena”, asa cum in anii ’70, a facut-o pentru *** de atunci (aceeasi natie, doar alt sistem) un Paul Goma si, asa cum vreti sa demonstrati cu dosarele de la secu (Cui? Americanilor? Ca pe aicea nu mai intereseaza pe aproape nimeni dupa toti „eroii”care s-au tot aratat si publicat, pe fata si pe dos, de douazeci
de ani incoace), un Dorin Tudoran.(…)
41. Dorin Tudoran – poet? My ass! de Patty Bullar 16/06/2009
18:49:17 Un papagal “anti-comunist” (din gasca lui Vladimir Tismaneanu) care a fost marginalizat de catre acolitii sai, tocmai la impartirea caimacului!
46. episoade la episoade de iordan 20/06/2009 12:27:02 mai aveti multe episoade la gargara acestui scriitor de 3 parale? Aveti noroc cu Web cam-ul ca altfel nu mai aveati pe nimeni.(…)
50. CITESTE ANTOLOGIA RUSINII DUPA IERUNCA de
UN SFAT PENTRU TUDORAN 10/07/2009 19:52:15 EDT. HUMANITAS, 2009,
APOI SA VORBESTI,TUDORANE! SCRII LANGA PAUNESCU, L. AVRAMESCU, T. OCTAVIAN SI ALTE MEDIOCRITATI CEAUSISTE! POFTA BUNA
52. tudoran e platit de tismaneanu din banii nostri de nicolae iorga
2/08/2009 21:38:19 Tismaneanu va e sef la IFES USA, unde imprastiati cu democratzia pe larg, in drepta si mai ales la stanga, acelasi Tismaneanu din consiliul academic al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala CADI.RO, care e “laboratorul de gandire” al PDL-ului, adica creierul mic al lui Basescu. acolo SE REFUGIASERA INTELECTUALII IMORALI SI TRADATORI DE NEAM ai puterii dupa scandalul ICR din vara 2008, si vroiau sa reintroduce cenzura, sa nu-i mai putem nici critica. Ceea ce explica si blogul Dvs. in care-l ridicati in slavi pe basescu, dle Tudoran, gashca tradatoare din care faceti parte si profitati, si “dibaciul, si carmaciul”: v-au activat astia ca nu mai aveti ce manca prin america si va ridicati acum fustitza pentru niste dolarei, la comanda oportunistului tradator de tara Tismenetski. RUSINE!
53. la vremuri noi tot ei de Ilie Ulici 13/08/2009 21:41:38
este absolut evident ca Dorin Tudoran nu avea ce vorbi cu Tuca, e la fel de hidos cum ar fi vorbit cu adrian im-Paunescu.

Vineri 21 august 2009
S-a racorit lumea! Ce bine, ce bine, ca eram pe punctul de a-pune-jos. Eh, daca ar veni si o ploicica-ploicioara…

Sâmbata 22 august 2009

(…) Tudoran l-a chelfanit pe Tismaneanu – pe blogul sau. Am citit chelfaneala – lunga, prolixa, plina de gauri – vorbesc de uitarile de-acum legendare ale poetului Dorin (…)
Duminica 23 august 2009
Trezindu-mi-se curiozitatea, am deschis blogul lui D. Tudoran. Si ce am citi la 4 august a.c.?
Draga Vasile, Multumesc pentru comentariu.
Ionesco a spus multe. De exemplu, intrebat de prietenul sau Francois Fejto de crede ori nu in Dumnezeu a raspuns: “Cred, dar m-as fi dorit ca Dzeu sa fi fost putin altfel…”
In treacat: Ionesco îi va fi spus lui Fejtö ce relateaza D. T. ca i-ar fi spus, atât ca nu doar lui Fejtö, ci si mie. Observ – abia acum! – ca Tudoran are mania citatelor din clasici, ca si maestrul sau de gândire Paler, cel care nu putea face un pas în operatia de moralistizare (sic) a maselor largi (imoralizate, saracele), fara a se rezema pe Salustius, pe Homer, pe Pliniu cel Batrân. De acord: Paler avea de ispasit pacatele grele ale activistului de partid si ale gazetarului trimis în misiuni speciale în Occident, pe când tata-sau asuda sânge la Canal – desi nu le-a marturisit deschis niciodata – si o facea coplesindu-l pe cititor cu citate care de care mai hodoronc-troance – dar Tudoran ce pacate încearca sa i se uite? Unul dintre ele, iata-l – citez, în continuare:
Evident ca ce se intampla la Chisinau este mult mai important decat multe scandaluri bucurestene. Daca nu scriu deocamdata despre Moldova este din ratiuni bine intemeiate si, scuza-ma, nu tocmai intelept de discutat pe un blog.
Daca imi reprosez ca nu scriu deocamdata despre Moldova, te-as ruga sa iti amintesti ca, in cei sapte ani pe care i-am muncit la Chisinau, mai toti intelectualii romani de mare finete ce se declara azi distrusi de ce se intimpla acum in Basarabia au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo
(subl. mele).
Parisul, Roma, Londra, Washingtonul etc li se pareau mai interesante. Astazi, cand s-ar putea sa fie un pic cam tarziu, se dau de ceasul mortii, mari campioni ai cauzei basarabene.”
Sa le luam pe rând:
“Daca nu scriu deocamdata despre Moldova…”
“Deocamdata”? Vrea sa dea de înteles ca nu scrie în-prezent? Dar Tudoran nu a scris nici “deocamdata” nici “altadata” despre… “Moldova”. De ce? Am înteles mult mai târziu, dupa o lunga perioada – un an?, doi?; trei? – în care m-a tacut, a refuzat sa raspunda la scrisorile mele, iar când, într-un târziu, mi-a telefonat (de la “acasa lui, de la Chisinau”), iar eu i-am cerut adresa – “de la el, de la Chisinau” – mi-a raspuns «Lasa, batrâne, ca ti-o dau…» – si nu mi-a dat-o.
Iar în toamna anului 1986, când a fost organizata o “întâlnire” cu…, zi-i pe nume: “Moldova”, la Die-Drôme, la colocviul unde urmau sa se dezbata “adevarurile despre Basarabia” – patronat de americani, dirijat de Tudoran, eu, desi aveam invitatie, nu am avut voie sa intru, fiindca… nu aveam invitatia speciala, pe care o avea, de pilda Gabriela Adamesteanu, cunoscuta specialista în problemele “moldovenesti”. Iar când, dupa “lucrari”, în prezenta sotiei sale, l-am întrebat pe prietenul meu bun, Tudoran, de ce nu am fost lasat sa intru, fiind unul putinii, daca nu unicul nativ din Basarabia, autor al câtorva câteva carti despre subiectul cu pricina, banateanul-regateano-ardeleanoamerican mi-a raspuns, batîndu-ma pe umar:
«Lasa, batrâne, ca am aparat noi foarte bine cauza Moldovei» – a “Moldovei”, de “Basarabia” americanul Tudoran nu auzise.
Si cu acel prilej i-am cerut adresa de la Chisinau. Si de data aceea m-a asigurat:
«Lasa, batrâne, ca ti-o dau…»
Si tot nu mi-a dat-o. Tot asa îmi raspusese Monica Lovinescu, în primele saptamâni din 1990, când ar fi trebuit sa fiu si eu prezent la alcatuirea portofoliului editurii Humanitas, (primita de la Plesu), dar nu ma anuntase ca întâlnirea cu Liiceanu va avea loc la…, în ziua, la ora cutare si m-a consolat astfel:
«De ce te superi? Am lucrat foarte bine si fara d-ta…»
Lui Tudoran i-a scapat mai târziu afurisita de adresa pe ambalajul volumului Kakistokratia, trimis la Paris…
Revin:
“…in cei sapte ani pe care i-am muncit la Chisinau, mai toti intelectualii romani de mare finete ce se declara azi distrusi de ce se intimpla acum in Basarabia au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo…”
Despre ce vorbaieste vorbitorul Tudoran: despre “intelectualii români de mare finete (…) care au refuzat sistematic sa treaca pe-acolo”? Sau despre intelectualul de nesfârsita finete, Dorin Tudoran, avînd un domiciliu la Chisinau, care în viata lui curata nu a scris un rând “despre Moldova”?
Ca mi-am adus aminte: Dorin Tudoran, la curent cu executia prietenului si protectorului sau Caraion de catre N. Manolescu, nu a scos un mieunat în timpul campaniei de calomnii regizata de
România literara. Oare de ce? Era el atât de ocupat cu “munca la Chisinau”, încât nu mai stie ce se petrecea pe malul drept al Prutului? De ce nu spunea adevarul: americanii îi interzisesera sa
o faca – ca sa nu se supere rusii! Tudoran, poet-liber, ciocnise calcâiele si executase ordinul.
Poetul Tudoran, întrebat de Mariana Sipos de ce nu a intervenit în chestiunea Caraion a raspuns… ca nu citise cartea Jelii Aceasta dragoste care ne leaga… Nu citise cartea Jelii, la
aproape un an dupa aparitia ei! Pentru-ca-nu-o-gasise-în-librarii!
Dragut, ca argument. Mai ales ca…
– … Ion Caraion, din banii pe care nu-i avea, ca exilat, îi tiparise lui Tudoran, la editura Victor Frunza volumul De buna voie, autobiografia mea…;
– volum care figureaza, cu titlul în bibliografia Kakistokratiei, dar fara numele lui Caraion, ca prezentator.
Acesta fiind Dorin Tudoran, cel care îmi reprosa mie ca nu am fost… recunoscator Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca, aceia care totdeauna îmi facusera numai binele, afirmatie scrisa
de mâna lui dupa ce nu-mi citise Jurnalul I-II-III de la Nemira, unde statea scris, limpede, negru pe alb ca Monica si Virgil îl sustinusera pe Liiceanu în opera-i culturala de a retrage din comert, apoi de a trimite la topit cartea pe care el o solicitase: Culoarea curcubeului
E-he, “disidentul” Tudoran: cel care-l luase de piept pe Ceausescu, daduse cu el de pamânt, somîndu-l sa-i dea pasaport de emigrare!, ca el face urât; Tudoran, devenit consilier al lui Dan
Voiculescu, fie si pentru o saptamâna, dînd lectii de morala a… verticalitatii în viata publica…
Interesatii pot urmari povestea prieteniei noastra pâna în vara anului 1998, pe site-ul meu web, în Scrisuri, vol 2, în textul: “Despre ce nu vorbim”, datat 26 iunie 1998.
(…)
Am obosit. M-a obosit Dorine Tudorane.”

PENTRU CE PLATESTE PATRICIU DEONTOLOGII IMPOSTORI, ca sa se arda intre ei? RC Cristea confirma scrisoarea "doctorului" Antohi publicata de Blog Roncea

Au, ma doare, zice impostorul Radu Calin Cristea in “Adevarul”, dupa ce am publicat, exclusiv, o scrisoare gasita a colegului sau in impostura, turnatorul si doctorul inchipuit Sorin Antohi, membru ratat al Comisiei Tismaneanu si sef propus al ilegalei clone a “Fundatiei Gojdu”, mosite de guvernarea PNL-UDMR. Sa vedem ce va zice cand il va calca DNA-ul si Curtea de Conturi. Cititi galceava impostorilor mai jos.

Povestea unei prietenii eşuate
Autor: Radu Calin Cristea
Data: 1 sep 2009
707 afişări (!)

Accept cu amărăciune suspendarea relaţiilor mele private cu Sorin Antohi.

Prietenia cu Sorin Antohi m-a măgulit, socotindu-l atunci, pe la începuturi, prin primăvara lui 2005, ca şi acum, o personalitate temeinică, un spirit cu o ideaţie fremătătoare, un intelectual angajat şi spontan stârnitor de emulaţii, o mare nădejde a unei culturi româneşti căreia i-a dăruit substanţă, detentă internaţională şi o sumedenie de proiecte vizionare. A venit apoi cutremurul cu recunoaşterea precipitată de către Sorin a colaborării lui cu Securitatea.

Am socotit că un prieten care calcă atât de strâmb trebuie tratat, înaintea iertării, cu severitate, astfel încât am scris, imediat după deconspirare, un comentariu în acest spirit: „Bărbăţia târzie a unui fricos precoce” („Cotidianul”, 5 septembrie 2006). Şi prietenia noastră a ieşit întărită din acest test plin de sincerităţi brutale. În perioada în care am condus Muzeul Naţional al Literaturii Române am strâns în jurul instituţiei menţionate, aşa cum aminteam într-un interviu din iulie a.c., mai multe „personalităţi cu cotă înaltă”, între care îi citam pe Nicolae Manolescu, Livius Ciocârlie, Sorin Antohi, Mircea Martin şi alţii. Am stat de vorbă, singuri sau în grup, am schimbat e-mail-uri cordiale, ne-am telefonat etc., fără ca Sorin să-mi dea impresia că, de fapt, patinează pe o suprafaţă sub care bolboroseşte magma unor enorme nemulţumiri. Vulcanul a erupt după ce eu plecasem de la muzeu, sub forma unei scrisori de adio a lui Sorin.

N-am avut acces direct la această epistolă care mi-a fost semnalată târziu, după ce poposise în spaţiul public. Afurisenia se abate asupră-mi la o jumătate de an după ce menţionasem într-un interviu „caracterul imprevizibil” al lui Sorin în faza iniţială a colaborării noastre. Pentru asta Sorin mă taxează necruţător ca mincinos şi calomniator. Filipicele ce urmează mă iau cu ameţeli.

Pornisem colaborarea noastră cu proiectul unei reviste, Sorin îşi alesese redacţia, se schiţase un sumar şi ne mai trebuia doar un „brainstorming” pentru alegerea titlului publicaţiei. În aşteptarea deciziei lui Sorin, am aflat că, între timp, fără să mă pună măcar în gardă, preluase direcţia editorială a unei alte publicaţii. În misiva de despărţire, Sorin ne reproşează, mie şi foştilor mei colegi de la muzeu, că, dimpotrivă, noi l-am fi lăsat baltă pe el şi nicidecum el pe noi. Sorin îmi mai pune în cârcă pretinse anomalii ale raportului său – deduc – conflictual cu cei de la „Cuvântul”.

Îl asigur că nu am ştiinţă despre parcursul şi evoluţia acestui război început eroic şi finalizat prin demiterea lui Sorin. E vorba, în pofida hiperresponsabilizărilor şi terifiantelor complicităţi pe care Sorin mi le atribuie cu un discret aplomb delaţionist, de bătălii duse de el cu alţi comilitoni şi pe un front străin mie. Înfruptându-se din scenarii cu gust de certitudini, Sorin mă acuză de conspiraţii abominabile, dar consimte că, totuşi, „nu cunoaşte rolul meu” în operaţiunile invocate. Merci, Sorin. Profund incorecte sunt comentariile pe care Sorin le face pe marginea cărţii „România noastră. Conversaţii berlineze” semnate împreună cu Virgil Nemoianu şi tipărite de Editura MNLR.

Îmi simt definitiv dezonorată prietenia faţă de Sorin prin maniera în care înţelege să distorsioneze adevărul în legătură cu apariţia acestui volum. Sorin susţine, între altele, că lansarea publică a acestei cărţi în cadrul „Bookfest” ar fi fost nu doar „penibilă”, ci şi „semiclandestină”(?!). Mă opresc aici, dragă Sorin, declarându-mă irevocabil epuizat în încercarea de a mă poziţiona faţă de personajul atât de versatil şi, la urma urmelor, lipsit de gratitudine care eşti. În concluzie, accept cu amărăciune suspendarea relaţiilor mele private cu Sorin Antohi. Regret din suflet că un fost minunat prieten al meu continuă să târască după sine umbra lumilor (semi)clandestine a căror prelungită frecventare pare s-o considere nu un blestem, ci un nutriment spiritual şi chiar o formulă de supravieţuire.

O SCRISOARE GASITA. Galceava impostorilor la Muzeul Literaturii: Sorin Antohi vs Radu Calin Cristea. In atentia DNA si a Curtii de Conturi. NO COMMENT

„Draga Radu,

Am citit astazi o fraza din interviul acordat de tine suplimentului “Bucurestiul Cultural”, aparut pe 20 ianuarie 2009: “Am fost avansati in colaborarea cu Sorin Antohi, dar caracterul sau imprevizibil a inhibat prelungirea acestei relatii”. Urmau doua exemple de actiuni, “Modernism si Antimodernism”, “Pluralism in diversitate: literaturile Romaniei Mari”. Ele urmau cumva antifrastic, si nu erau in vreun fel legate de numele meu. Ca si cum, in cel mai bun caz, eu nu aveam nimic de-a face cu ele.

Vorbind de “caracterul meu imprevizibil”, m-ai calomniat. In plus, ai mintit cu privire la colaborarea noastra.

Imi este greu sa recapitulez “colaborarea” noastra in citeva rinduri. Dar retin deocamdata urmatoarele:

1. Tu si colaboratorii tai de la MNLR ati lasta balta proiectul revistei in care am fost o vreme implicat. Pur si simplu, mesajele si insistentele mele au ramas fara raspuns. Eu mi-am facut partea din acel „gentlemen’s agreement.”

2. Impreuna cu Aurel Borsan, ati fraudat banul public sub acoperirea conferintei despre “Modernism si Antimodernism”, ascunzindu-mi (desi proiectul fusese integral gindit de mine) toate detaliile financiare. Astfel:
(a) nu ati rambursat toate cheltuielile de calatorie ale participantilor, in ciuda insistentelor mele;
(b) ati finantat sau ati pretins ca ati finantat aparitia unor volume sub egida Editurii Cuvantul si a Editurii MNLR (scotind chiar un tiraj pirat din volumul coordonat de mine, cu alta coperta), dar tirajele acestor volume au ramas confidentiale, iar distribuirea lor a fost aleatorie si netransparenta;
(c) ati platit cel putin doua persoane — Paul Cernat, Victor Rizescu — al caror rol in organizarea si desfasurarea conferintei a fost marginal, ca parte a unui transfer fraudulos de fonduri publice in contul unei publicatii private. Si ma opresc aici, desi as putea continua.

3. Conferinta despre literaturile Romaniei Mari nu s-a tinut niciodata. A existat doar un proiect al meu, legat de proiectul celeilalte conferinte despre Romania Mare. Aurel Borsan, ajutat si de altii (intre care Gheorghe Bejan, Paul Cernat si Victor Rizescu), a piratat proiectele mele, a mintit agresiv participantii confirmati ai conferintei organizate de mine, somindu-i sa vina la Sinaia — unde s-a organizat in ultima clipa o conferinta plagiata stingaci dupa a mea (in ciuda protestelor mele) – dupa demiterea mea de la „Cuvantul”. Nu cunosc rolul tau in aceasta noua fraudare a banilor publici, dar faptul ca tu mentionezi (aproximativ) proiectul dedicat literaturilor Romaniei Mari ca si cum ar fi o actiune a MNLR ridica un mare semn de intrebare.

4. Ai scos, la rugamintea lui Mircea Martin, numai 300 de exemplare (oricum, atitea mi-ai spus tu ca ai scos) din cartea Virgil Nemoianu, Sorin Antohi, „Romania noastra. Conversatii berlineze” fara a semna un contract cu autorii (desi eu am cerut un contract), fara a asigura o distribuire a cartii (exceptind chioscul de linga MNLR), “organizind” o penibila “lasare” semiclandestina la Bookfest.

In fine, ai profitat de faptul ca sint o tinta usoara a oprobriului public pentru a ma calomnia: “caracterul sau imprevizibil” etc. Daca micile tale afaceri cu Aurel Borsan ramasesera pentru mine in urma, la vastul capitol “Gainarii” al istoriei nationale, desi imi adusesera necazuri si prejudicii, daca administrarea volumului de convorbiri cu Nemoianu imi lasase un gust amar, calomnia ta nesolicitata de nimeni ma determina sa-ti trimit acest mesaj de adio. L-am scris fara vreo urma de resentiment, numai si numai pentru a stabili adevarul. Voi ramine la fel de cordial cu tine in public, voi retine momentele tale de bunavointa fata de mine (propunerea de a fi adjunctul tau e totusi suspecta, fiind ea inspirata de Aurel Borsan), dar imi intrerup acum si astfel raporturile private cu tine.

Sorin”

Postata initial luni, 24 August 2009

"TANTI" PLESU a fost informator la Securitate. POETA Florica Mitroi: PUMN SI DE LA CAPAT

ADEVĂRUL, CA O IUBIRE CARTEZIANĂ
de Florica Mitroi

Motto:
„Rien n’est beau que le vrai”
Boilleau

În anul de graţie 1990, 13-15 iunie, poetul român Cezar Ivănescu a fost bătut crunt de mineri. În timp ce falşii disidenţi (care sînt de fapt comuniştii care au acaparat opoziţia, au infestat mai bine zis opoziţia) ascunşi bine (ce straniu!) stăteau la căldurică şi practicau, poate, perversiuni sexuale (nu mă gîndesc la Andrei Pleşu el nu este pervers, el a fost informator la Securitate, ceea ce e altceva!); va spune că nu mă dă în judecată pentru că nu se înjoseşte, vă rog să nu-l credeţi.

Din două motive:

1. subsemnata care îl acuz, sînt o poetă adevărată, nu o filosoafă imaginară ca „tanti” Pleşu. Criticul Lucian Raicu îşi începea cronicile despre mine numai cu „foarte talentata Florica “ Mitroi”. Asta este situaţia.

2) în cazul în care în presă ţi se aruncă o acuză atît de gravă (fost delator la securitate, ceea ce nu exclude şi acuza de actual delator) şi n-ai argumentele juridice ca sa te aperi, ca ministru eşti descalificat din punct de vedere moral. Se va vedea astfel de ce superbul şi eruditul nostru prim-ministru, Petre Roman, care a venit ca o rază de soare după figurile groteşti ale Ceauşeştilor, nu vrea nici să stea drept ca un erou pe calul revoluţiei, şi să ţină frîiele, nici să coboare de pe cal, de parcă s-ar putea adopta figura struţului din poziţia călare, dar asta cu alta ocazie. În timp ce disidenţii (comuniştii din opoziţie, am zis) anunţaţi de maoiştii de la putere că uneltele lor comune (minării) vor colinda Bucureştii ca să … planteze flori de fier în capul cetăţenilor, Cezar Ivănescu, poetul care a iubit toată viaţa adevărul cu o iubire carteziană aş putea spune, a căzut victima unei bestialităţi uluitoare, specifică soldaţilor lui Stalin, care scoteau maţele chiaburilor şi le înfăşurau capetele pe după pomi, în timp ce tovarăşul Deşliu, ridicat pe aripile inspiraţiei, le imortaliza chipurile şi gesturile în vestitele sale poeme proletcultiste.

De asemenea, poetul stalinist Alexandru Jebeleanu, declarat de curînd rezistent de către nemuritoarea sa iubita, Ileana Mălăncioiu, autoarea poemului „Găina Tăiată”. Căci în toate timpurile şi sub toate guvernele iubirea a înfrumuseţat totul în dîrdora sentimentului arzător, căci cum altfel ne putem explica decît prin iubire oarbă faptul de a-1 declara tocmai pe cel care a colaborat cel mai mult la aducerea răului (stalinismul), ca rezistent la acel rău pe care el însuşi l-a propagat? În această aberaţie nu se poate ascunde, după cum am zis, decît orbirea din dragoste. Sau poate că tovarăşica (n-am greşit, a fost membră PCR) vrea să ne orbească pe noi, aruncîndu-ne în ochi cu praful trist şi mort de pe aripile fluturaşului său stalinist, sperînd astfel că noi nu vom rezista şi ne vom da la o parte, aşa cum ne-am dat la o parte oripilaţi, săraci, zdrenţuiţi, şi flămînzi cînd ei, disidenţii, (foarte rezistenţi, de altfel) grohăiau de plăcere şi de slugărnicie şi se hîrjoneau la trocul prosper al PCR.

Se explică prin aceea că disidenţii alianţo-ciochişti, comunişti pînă în măduva oaselor viermuiesc şi gem de plăcere în următoarea poziţie strategică avantajoasă (prima a fost colaborarea cu comuniştii) – a doua butoiul cu miere al luptei anticomuniste plătite gras. Merde! Sînt lipsiţi total de conştiinţă şi de caracter, educaţia comunistă altoită miciurinist asupra celor şapte ani din părinţi legionari, dînd acele fiare prezente în orice moment politic, de orice culoare, ca să nu le scape profitul. Vezi Manolescu, liderul cu glas scopit al Alianţei Civile, a orbului cu ologul.

Dar să ne întoarcem la sărmanul Cezar Ivănescu, care la ora actuală nu este nici mort, nici viu, moare de foame dat afară de la „Luceafărul” de către KGB-istul Mircea Dinescu, care vă prosteşte că este disident fiindcă vă place să vă lăsaţi prostiţi, dragi concetăţeni, vă complăceţi, în această stare de batjocorire a marilor voastre valenţe intelectuale, nu vreţi să renunţaţi la inerţie. Vai! am rostit cuvîntul folosit de Labiş care a murit împins sub tramvai! Dar ce vă pasă dumneavoastră, dragi cititori români, inerţi la adevăr? Da, da, sînteţi inerţi la adevăr!

Cezar Ivănescu a suferit un traumatism cranian, foarte grav, în urma căruia a rămas bolnav şi slăbit, uneori speranţa i se întunecă şi este la hotarul dintre viaţă şi infern. Veţi vedea pe parcurs cît de bine i-ar fi priit „Europei libere“ ca poetul Cezar Ivănescu, bătut de mineri, să fi murit şi cît de prost îi pică „Europei libere” faptul că poetul s-a încăpăţînat să trăiască şi cît de laşă poate fi tăcerea acestei EL (în care am crezut) şi cît de mare prietenă a minerilor este de fapt doamna Monica Lovinescu, cărora le datorează recunoştinţa veşnică, ca şi tovarăşul Ion Iliescu, preşedintele nostru pe veci.

Într-adevăr, pătrunzînd în casa lui Cezar Ivănescu ai acea senzaţie a ireparabilului din „Orfeu Euridice Hermes” poemul lui Rainer Maria Rilke, chipul poetului e plin de umbre, loviturile dureroase îi stăruie pe suflet ca un giulgiu, iar pe faţa soţiei sale, Maria, lacrimile curg îmbelşugat, într-o tăcere în care suferinţa clădeşte ziduri înalte pînă la buze. Întors din moarte printr-un miracol, fugit, dintr-o pivniţă unde a fost aruncat sub mormane de cadavre. Cezar Ivănescu şovăie astăzi, privind înapoi spre mormîntul pe care i-l pregătiseră minerii. Cezar Ivănescu are nevoie de ajutor, dar el nu cere şi nu va cere niciodată ajutor. Literatul moldovean este prea mîndru.

Şi totuşi, Maria Ivănescu fără ştirea genialului ei soţ poet a fost la Andrei Pleşu – după ajutor. Dar acesta, aidoma porcului, provine din om. De altfel şi porcul este uneori homosexual, aidoma omului. Pleşu, animal fantastic, căruia doctorul lui Wells tocmai îi scosese bandajul de pe operaţia (nereuşită!) în urma căreia corpul lui de rîmător pervers trebuia să devină corp omenesc, a grohăit ceva care semăna a rîs cinic! Uriaşa mangaliţă pasivă (luaţi-o la modul filosofic) foarte recunoscătoare în forul său intim semănînd cu o crizantemă hindusă – minerilor care l-au cotonogit pe Cezar Ivănescu şi foarte sigur de ocrotirea primului ministru care nu-l trimite garda financiară (atenţie, domnule Roman, persoana slabă sînteţi dvs. nu Ion Iliescu! veţi fi halit dacă nu sînteţi ferm!). Mangaliţă neagră cu cap de ceaun afumat, Tanti Pleşu a spus: Nu! Iată urmările faptului că o adunătură pestriţă de neisprăviţi din parlament care cred că filosofia este un fel de buletin de intrat în Consiliul Culturii prin crăpătura prin care intră tovarăşa Suzana Gîdea în această peşteră a paleoliticului tardiv, ceauşismul, fîstîciţi în faţa unei cărticele stupide alcătuită din scremete liiceano-licenţioase, ascultă eu gura căscată obrăzniciile mediocrei minţi a lui Andrei Pleşu, preocupată în permanenţă să-şi justifice pofta de a grohăi ca pe o înclinaţie elitistă a spiritului său respingător. Am vrea să ştim şi noi care este ideea de bază oare îi conferă operei sale unicitate în domeniul filosofic, unde este această operă, care este conceptul călăuzitor în afară de divagaţiile porcoase de la bunul simţ prin care îşi ocroteşte micuţa şi neinteresanta sa pornire homofilofilă.

Cezar Ivănescu a avut o slujbă, la revista Luceafărul, dragi cititori, şi a fost dat afară după revoluţie (falsa revoluţie) şi cine putea să-l dea afară pe eruditul Cezar Ivănescu, cel care a practicat în poezia română de după 23 august filosofia carteziană a iubirii faţă de adevăr, fiind nu numai un mare poet, dar şi un caracter? Aţi ghicit, stimaţi cititori, eruditul Cezar Ivănescu nu putea fi dat afară decît de maoistul analfabet şi nebun Mircea Dinescu! Maoistul a „lucrat” zece ani la „Luceafărul” încasînd salariu gras fără să publice un articol deoarece nu poate să scrie proză de nici o culoare de cînd l-a slobozit mă-sa după casa cu proptele, l-au călcat cîini pe moalele capului şi nu poate să scrie proză, e beteag din prostie, la el analfabetismul e mîndrie congenitală, ca la Leana Ceauşeasca!

Şi cine putea să-i ia locul anticomunistului Cezar Ivănescu la revista „Luceafărul”? Bineînţeles că numai comunistul Laurenţiu Ulici, pomanagiu literar care pînă şi pentru slăbănogul piţigăiat Manolescu era un critic neconcludent, băiatul bun de la Cîntarea României socialiste, trepăduşul comuniştilor care m-a persecutat de pe poziţii comuniste, scriind articole la comandă contra mea, în timp ce eu n-aveam unde să-i răspund, iar acum mă atacă de pe poziţii chipurile anticomuniste, fiindcă aceste făpturi reziduale comuniste Laurenţiu Ulici, Stelian Tănase şi alţii, blochează azi căile de acces ale unei veritabile opoziţii, făcînd jocul puterii, în timp ce viaţa se scurge cu fiecare clipă din trupul de aur al poetului, moldoveanul Mihai Ursachi publică în revista antiromânească a nimicurilor GDS-iste care s-au declarat singure elitiste fără să aştepte vămuirile subtile şi precise ale istoriei literare în sine, care îi va scoate afară de urechi cît de curînd împreună cu cucul armenesc Bedros Horasangian care se tot ocupă să drămuiască el bine naţionalismul românesc, aidoma acelui animal hoţ care tot muşcă din cele două bucăţi de brînză.

Mihai Ursachi publică în revista GDS-istă controverse stupide cu o neisprăvită de comunistă, elitistă şi asta, mie-mi spui, Alina Mungiu, care şi-a băgat şi ea degetele în mierea capitalistă în loc să care oala la bolnavii mintali pe care l-a părăsit, nefiind capabilă să practice medicina unde a intrat cu pile şi protecţii, ca orice copil de ştab comunist. Această imbecilă pentru o pereche de chiloţi franţuzeşti cumpăraţi cu banii ungurilor trage şi ea cît poate cu mucii ei personali în neamul românesc. Ca şi prozatoarea Gabriela Adameşteanu a cărei operă plicticoasă ca o ciorbă din oase de mort este atît de sterilă, de stupidă, şi neverosimil de frigidă încît pare scrisă de însuşi marele prozator de talie europeană, Suto Andras!

Ce mult seamănă această tăcere a lui Mihai Ursachi cu o nouă şi precisă lovitură la cap aplicată lui Cezar Ivănescu, dar măcar minerii nu s-au ascuns! Prieten de-o viaţă din Iaşul plin de tei al lui Eminescu, Mihai Ursachi nu-l apără şi nu-l ajută pe Cezar Ivănescu de frica cioroiului KGB-ist, disidentul lui peşte, rahatul nebun care cînd vorbeşte la televizor se cutremură o ţară întreagă ca în faţa lui Aghiuţă cînd îşi face copitele cu cremă urduroasă luată din născătoarea largă cît un ceaun a bunică-sii. Huideo, Satană! care scrii cu mucii pe bisericile brîncoveneşti, în derîdere, ca şi Ceauşeasca, ţi-au luat creierii foc de atîta pricopseală, garda financiară o să te mănînce, păduche exantematic care te-ai dedulcit la carne omenească.

Nu se găseşte nimeni să te arunce de pe scaunul lui Mihail Sadoveanu direct în balamucul puşcăriei, să te scarpini printre gratii cu piciorul stîng la subţioara dreaptă, ai început să primeşti premii internaţionale, ca Leana Ceauşeasca, tu care nu ştii nici măcar în limba pitecantropilor, decît o singură expresie semantică „Unde-i caca să mă uş?” Cară-te securistule! Ai făcut armata la securitate şi studiile la Ştefan Gheorghiu, nu numai că nu eşti disident, în revoluţie ai pătruns pe tancuri, ai avut apărare logistică, KGB-istule; eşti un comunist periculos de tip Mao Tze Dun, un adevărat pericol public! Ascultă cernobîlitule, soacră-ta nu se duce şi azi la şedinţele de partid comunist la ambasada sovietică ? Tu îl înfrunţi pa Iliescu, măi, nenorocitule! Păi Iliescu primeşte ordine direct de la soacră-ta, de la Ambasada sovietică! Pe cine prosteşti tu, nemernicule, cu disidenţa ta. Tu vrei să fii şi popă şi hoţ, măi banditule ?!

Dacă n-ar fi venit staliniştii în ’44 ca să ridice în spinarea românilor pleava ticăloasă ca tine, mureai de foame din prostie, netotule! Cine-ţi dă ţie premii internaţionale îşi bate joc de tot ce e cultură românească. O să dai socoteală pentru crimele şi hoţiile ante- şi post revoluţionare săvîrşite asupra culturii române. Nivelul tău este de măturător la metroul francez, în staţiile Stalin şi Lenin (da, da, la metroul francez am văzut cu ochii mei şi m-am minunat, staţia Lenin şi Stalin).

Ei, bine, stimaţi cititori, veţi spune poate că mai există o salvare pentru Cezar Ivănescu, ca să nu moară în boală şi uitare, „Europa liberă”, prea buna, preacinstita EL, în care am crezut cu toţii şi în care mulţi mai cred încă. Ei, bine, CI întruneşte toate calităţile cerute la modul ideal (vai!) de EL. În plus şi bătaia minerilor, o adevărată pleaşcă pentru cumătră EL. Şi veţi vedea astfel imediat că EL a trîmbiţat crimele minerilor cînd i-a convenit, cu alte cuvinte nu cînd i-a cerut-o dreptatea, ci interesul şi astfel EL, în loc vi fie „doctorul Angelic” al lui CI aşa cum i-ar cere-o canoanele sfinte ale civilizaţiei mondiale, se dovedeşte a fi asasinul drăcesc al tăcerii laşe, ricanînd în umbră. Şi cînd te gîndeşti că ar fi fost inteligent să facă o cotitură radicală, aruncînd peste bord falsa disidenţă. Dar le lipseşte geniul. Deci mai bine să se stingă în tăcere Cezar Ivănescu, doamnă Monica Lovinescu. V-am demonstrat că pînă şi argumentul cu venirea minerilor îl folosiţi la modul josnic şi duplicitar. Stilul casei. Eu nu sînt prietena minerilor dar dumneavoastră, da, sînteţi prietena minerilor. Am două premii literare (la comunişti, tanti Monica) şi fără a fi comunista, iar eu n-am avut obiceiul să bag mîna prin chiloţii bătrînilor stalinişti, ca reputata noastră poetă naţională agramată, nu că aş fi fost uşă de biserică, dar ce căutam eu nu se găsea în chiloţii bieţilor bătrini. Nu ştiu de ce, dar am impresia că motanul ăsta Arpagic, s-a născut bătrîn şi sclerozat, săracul. Şi, totuşi, de ce sînteţi prietena minerilor, doamnă Monica Lovinescu ? De altfel, distinsul Lucian Raicu are o soţie, Sonia Larian, pe care o adoră, aşa că dacă a scris „foarte talentata FM” n-a fost decît din convingerea sa de literat, iar Lucian Raicu nici n-a ocupat vreodată vreo funcţie politică, fiind imaginea clasică a evreului cărturar detaşat de cele lumeşti, cu capul în nori şi cu nasul în cărţi. Deci răspundeţi, doamnă, altfel vă declar laşă în faţa întregii ţări: de ce sînteţi prietena minerilor ? De ce nu dă EL pe post sau în ziar interviul cu Cezar Ivănescu?

Florica Mitroi, Adevărul, ca o iubire carteziană, iulie 1991

Sursa: https://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/08/florica-mitroi-un-text-incendiar-despre.html

DAN PURIC, membru intr-o alta organizatie cu baza anti-crestina, alaturi de Cristian Pirvulescu, un activist pro-homosexual anti-icoane si religie

Am mai scris aici ce ascundea, si o face in continuare, Dan Puric: apartenenta sa la o organizatie de tip suveica, condusa de secretarul general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, Calin Georgescu, din care face parte Mugur Isarescu, membru al Comisiei Trilaterala si Clubului de la Roma, alaturi de actori, masoni, kaghebisti, securisti si “oameni de bine”, de tipul lui Mircea Malita, Sergiu Celac sau Daniel Daianu. Cu o denumire pompoasa, ca sa nu spun tipic securistica – Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) – structura in care Puric a jucat un rol de mim al “strategiei de dezvoltare durabila” a Romaniei a mosit o noua suveica, care se vrea reteaua de baza a unei viitoare formatiuni de elita, al carei candidat se imagineaza, probabil, insusi actorul Dan Puric. Cu un nume la fel de sforaitor – Alianta Profesionistilor pentru Progres (APP), care suna cam ca un fel de combinatie intre APR, URR si GDS, pentru cunoscatori – noua organizatie are ca viziune, conform “Manifestului” sau, ideea generoasa ca “Alianta se naste din coagularea unei diversitati de preocupari, interese si aspiratii de grup pe platforma comuna a slujirii interesului national si adeziunii la valorile europene prin punerea in valoare a celor mai bune si dinamice competente ale tarii”.
Lansata cu un mic tam-tam la 14 iunie anul acesta, “Alianta” are de la bun inceput o componenta dubioasa pentru orice crestin ortodox. Respectiv, alaturi de Dan Puric si Calin Georgescu se afla , printre “initiatori” (sau initiati?) si Cristian Pirvulescu, poate cel mai cunoscut membru al societatii civile anticrestine, activist anti-icoane, anti-religie, pro-minoritati cu drepturi peste majoritate si pro-homosexualitate, inclusiv casatorii intre homosexuali.
Desigur, infiltratii in sanul ortodoxiei sau naivii la extrem de pe gardurile ei, cazuti in adoratie pentru guruletul Puric – un actor bun, la fel ca Radu Duda, de exemplu – vor spune ca bietul maestru, mai nou si marele arhitect de la Aiud, nu a stiut nici ce este Clubul de la Roma al prietenului sau, Calin Georgescu, vechiul sau sef de la IPID si totodata noul sau sef de la APP, si nici cine este Cristian Pirvulescu, proaspatul sau coleg de loja centrala in Alianta.
Okay. Sa nu fiu rau. O sa-i explic eu acum cine este Cristian Pirvulescu, cu speranta ca, maine, isi va da demisia din IPID, APP si mai stiu eu ce. Daca nu, ramane cum am stabilit.

Cine este Cristian Pirvulescu

Un adevarat “poli-olog”, Cristian Pirvulescu este omul orchestra al societatii civile antrenate de GDS si stipendiate de Soros: editorialist simultan in trei patru ziare – Romania libera, Cotidianul, Bursa, etc – prezent in toate sourile tv posibile, pe orice tema, de la ciorapi de dama la piata muncii, ocupat cu conducerea Asociatiei Pro Democratia, membru si creator al tuturor coalitiilor anti-pro ceva, acum si preocupat cu “profesionalizarea” Romaniei, nu stiu, zau, cand mai are timp sa-si incaseze si cecurile de la cele trei-patru banci si casierii la care este arondat.

Crescut in curtea GDS, in prezent decan al SNSPA, mostenitoarea Academiei de Partid “Stefan Gheorghiu”, Cristina Pirvulescu paote fi considerat pe drept cuvant, mai tare ca Voronin si aproape al fel de tare ca Iliescu. Daca Voronin nu a reusit sa schimbe Constitutia si sa devina presedinte intr-un al treilea mandat, in ciuda inabusirii revoltei tinerilor anticomsuniti, Pirvulescu a reusit. Dat jos din functia de presedinte al Asociatiei Pro Democratie cu scandal si batai, la propriu, dupa doua mandate de patru ani, Pirvulescu a trecut usor peste moment pentru a da o lovitura de maestru, si a se intoarce in functie dupa eliminarea contestatarilor de la Clubulurile APD din tara. Astfel, el conduce organizatia al carei buget anual de consum depaseste 1 milion de euro, “pro-democratic”, de 10 ani, iar de la anul il va depasi si pe Iliescu. In tot acest timp, sotia sa a ocupat, intamplator, un post la Guvern, exact la sectorul “asociatii neguvernamentale”.
Sotia “politologului” Cristian Pirvulescu – cel care a si fost recompensat de fostul sef PNL, Calin Popescu Taricenau, cu premiul “I.C. Bratianu” si a fost propus drept candidat la europarlamentare – Daniela Parvulescu, a fost angajata a Guvernului Romaniei inca din perioada Guvernarii FSN. Daniela Parvulescu ocupa functia de Director in cadrul Cancelariei Primului Ministru, chiar la Directia de Relatii cu Mediul Asociativ, din cadrul Departamentului pentru Analiza si Planificare Politica, unde a ajuns in vremea Guvernarii Nastase. Din 2005 s-a ocupat de constituirea Colegiului pentru Consultarea Societatii Civile, in care un rol central il avea chiar… sotul ei, non-profitorul Cristian Pirvulescu. Presedintele Traian Basescu i-a spus-o de altfel verde-n fata, ca o sa-l mai creada vreodata cand sotia sa isi va da demisia de la Guvern.
Desi fostul si actualul sef al APD pretindea membrilor Pro Democratia sa nu aiba nici ei nici familiile lor legaturi cu alte asociatii neguvernamentale, nici Cristian Parvulescu nici sotia sa nu gasesc vreo incompatibilitate sau vreun conflict de interes in aceasta relatie de cuplu ONG-Guvern.
Pe Pirvulescu il veti intalni in orice comitie a GDS, de la Alianta anti-icoane la asa zisa “Coalitie a Universitatilor curate” sau, mai nou, cea care urmareste legalizarea casatoriilor intre homosexuali, “Opriti codurile”. In spatele acestora este o colcaiala de draci. Voi incerca sa le iau pe rand.

Universitatile curat-murdare

Pretins luptator pe calul alb al anti-coruptiei din Universitati, alaturi de Alina Tatiana Mungiu, in realitate Pirvulescu patroneaza o afacere de multe milioane de euro bazata pe pervertirea sufletelor tinerilor.
Iata ce aflam despre SNSPA si Cristian Parvulescu din volumul “Noii precupeţi. Intelectualii publici în România de după 1989” de Adrian Gavrilescu apărut la Editura Compania, dupa cum citeaza si Civic Media:

Cohorte de politologi, securisti, sinecuristi, comunisti, atei si feministi/e

“În 1995, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative îşi inaugurează ciclul universitar, după patru ani în care oferise doar posibilitatea absolvirii de studii postuniversitare. Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice era Ovidiu Trăsnea, fost membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR, achiziţionat de Vasile Secăreş în amintirea epocii în care cei doi se gratulau reciproc pentru producţiile editoriale din vremea comunismului. Rectoratul lui Vasile Secăreş reuneşte foşti combatanţi de la «Ştefan Gheorghiu», din categoria Damian Hurezeanu, şi personaje care nu fuseseră implicate în nici un fel în învăţămîntul politic antedecembrist, precum Mihaela Miroiu sau Cristian Pîrvulescu. Dezideratul SNSPA rămîne consecvent principiilor declarate în 1990, la fondarea Şcolii de Înalte Studii Politice: “susţinerea reformelor politice, economice, administrative şi instituţionale din România, prin intermediul cursurilor consacrate unei pregătiri de elită în domeniul ştiinţelor politice, administraţiei publice şi relaţiilor internaţionale”. Versiunea actualizată a menirii SNSPA comentează cu intonaţii dramatice începuturile şcolii: “Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a apărut din această obsesie. Obsesia creării unor noi elite intelectuale, politice şi profesionale capabile „să vadă şi să audă”, să înţeleagă cu un ceas mai devreme coordonatele reale ale schimbărilor care începeau să modeleze o nouă arhitectură politică şi de securitate la nivel european şi global”. Dincolo de mesajul propagandistic se găsea o programă universitară racordată la cerinţele domeniului, aşa cum erau ele formulate în şcolile occidentale de ştiinţă politică.
Cu mici excepţii, curricula de la SNSPA se suprapunea celei introduse la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Bucureşti (FSPA). Rivalitatea celor două instituţii nu s-a definit, aşadar, niciodată prin tematica de la cursuri şi seminarii organizate pentru studenţi, ci prin natura corpului profesoral – studenţii optau în funcţie de aderarea lor la o doctrină politică sau la alta. Miza confruntării era vizibilitatea publică, aproprierea statutului de colectiv respectabil de universitari/analişti politici şi atragerea cît mai multor studenţi. În cazul SNSPA, stigmatul pus de FSPA s-a formulat în două feluri: un segment academic venea după o indubitabilă experienţă în serviciul totalitarismului, manifestată oral sau în scris, ceea ce ar fi prejudiciat procesul de educaţie; escapada fesenistă a lui Secăreş a alimentat supoziţia că SNSPA ar fi fost o pepinieră de cadre a partidului condus de Ion Iliescu, pe modelul Academiei “Ştefan Gheorghiu”.
Polemica dusă de SNSPA şi FSPA, rareori prin intermediul presei, s-a mutat şi pe terenul Asociaţiei Române de Ştiinţe Politice (ARSP), organism inactiv tocmai din pricina conflictelor dintre trupeţii celor două tabere. Cazul ARSP, înregistrată legal în 1994, este destul de neclar.
La momentul înfiinţării, în rîndul asociaţilor se găseau Vladimir Tismăneanu, Stelian Tănase (vicepreşedinte), Cristian Pîrvulescu, Dan Pavel, Călin Anastasiu (vicepreşedinte), dar şi persoane fără o conexiune reală cu fenomenul ştiinţei politice, precum Crin Antonescu sau Ralu Filip, sau autori de texte omagiale în perioada totalitară, cum este Victor Duculescu. Doar două surse străine mai oferă informaţii minimale despre ARSP: la Political Studies Association din Marea Britanie (https://www.psa.ac.uk/, 12 februarie 2005), referirea la ARSP trimite la o pagină de Internet – desfiinţată: “a Civic Education Project Romania” –, în timp ce pe site-ul Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice (www.apsanet.org/content_9457.cfm, 23 mai 2006), ARSP este menţionată doar prin preşedintele ei, Ovidiu Trăsnea.
Cele două instituţii educaţionale din domeniul ştiinţelor politice au însă viziuni comune în ceea ce priveşte planul de şcolarizare. La Universitate, faţă de promoţiile anilor de început ai FSPA, care numărau cca 30 de absolvenţi, cifrele arată în prezent creşteri semnificative, pînă la 140 de locuri finanţate de la buget şi 210 locuri cu taxă 27. La începutul ciclului universitar, în 1995, SNSPA oferea doar 25 de locuri la zi la Facultatea de Ştiinţe Politice. Viziunea asupra calităţii serviciilor educative furnizate se schimbă fundamental odată cu suma colectată din taxele de şcolarizare. Astfel, la SNSPA, numărul locurilor subvenţionate de la buget a crescut la 70, cel al locurilor cu taxă a ajuns la 200, iar cifra locurilor de Învăţămînt la Distanţă (IDD) a atins, începînd cu anul şcolar 2000-2001, cota 400. La cîţiva ani, SNSPA şi FSPA scot pe piaţa muncii aproape 1 100 de absolvenţi ai unei specializări de tip Ştiinţe politice, Sociologie sau Relaţii internaţionale. În spatele strategiei de marketing a celor două instituţii stă un calcul străin de morală: odată încasaţi banii din taxe, este prea puţin important dacă l icenţiaţii pot obţine posturi în raport cu pregătirea lor ştiinţifică. Totuşi, la terminarea studiilor, absolvenţilor li se vîntură prin faţa ochilor perspectiva funcţiilor în sectorul parlamentar sau guvernamental, în domeniul politicii externe, al cer cetării, al mass-media şi administraţiei28. Realităţile de pe piaţa muncii sînt mult mai severe decît promisiunile făcute de FSPA şi SNSPA, însă faptul nu-i afectează pe cei care, avînd deja posturi sigure în sistemul administrativ central sau local, îşi doresc o diplomă de dragul de a colecţiona “calificări”. Din toată povestea rezultă şi un avantaj: pe spatele sutelor de studenţi, modestia materială a cadrelor didactice din sfera ştiinţelor politice a fost eradicată.

Mormanul de poşete

După retragerea lui Ovidiu Trăsnea de la conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice, funcţia sa a fost preluată de Mihaela Miroiu, al cărei mandat a fost purtătorul a două tendinţe: feminizarea echipei profesorale şi începutul influenţei de familie la SNSPA. În 1995, cînd s-a trecut la “organizarea pregătirii de nivel universitar”, în departamentul de ştiinţe politice se găsea o singură femeie: chiar Mihaela Miroiu, titulara unui curs de Introducere în filosofie.
Decanatul Mihaelei Miroiu în cadrul Şcolii a însemnat cooptarea cît mai multor doamne dedicate studierii problemei feministe, direcţie de cercetare oferită în programele de masterat şi doctorat. Aşa a apărut Liliana Popescu, titulara unui doctorat obţinut în Marea Britanie. Au urmat Mihaela Vlăsceanu, Doina Ştefănescu (care a predat la început “pedagogie”, iar apoi a ajuns să coordoneze departamentul de pregătire a cadrelor didactice), Alina Mungiu-Pippidi, Daniela Rovenţa Frumuşani (care a părăsit între timp colectivul de la SNSPA), Brînduşa Palade, Ana Mihăilescu, Laura Grünberg, Anca Ghiauş etc. În momentul de faţă, 22 de femei activează la secţia de ştiinţe politice: 7 profesori titulari, 14 profesori colaboratori şi 1 doctorandă. Morbul feminist a atins şi componenta masculină a facultăţii: pot fi menţionate cazurile lui Ştefan Stănciugelu, autorul unor delicioase comentarii feministe şi recenzii în aceeaşi cheie, şi Andrei Ţăranu, galant cronicar al cărţilor Mihaelei Miroiu.
Sfîrşitul erei Secăreş a marcat debutul domniei familiei Miroiu. După o experienţă ministerială la Educaţie, Adrian Miroiu, soţul Mihaelei Miroiu, a devenit decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, unde a condus doctorate şi a predat patru cursuri. O retragere oportună din funcţie a survenit la sfîrşitul lui 2005, în urma unor anchete ale Curţii de Conturi şi ministerului Educaţiei şi Cercetării, cînd postul de decan a fost cîştigat prin alegeri de Cristian Pîrvulescu. Unicul fiu al familiei Miroiu, Andrei, a ajuns lector universitar la SNSPA, unde preda Re laţii internaţionale şi Studii strategice. Tot în mediul matern de la SNSPA şi-a susţinut teza de doctorat, “Sistemul internaţional şi politica puterilor minore. Cazul României, 1913-1989”. Lucrarea a fost publicată în 2005, sub titlul Balanţă şi hegemonie, la Editura Tritonic, condusă de Mireille Rădoi, şi ea cadru didactic la SNSPA şi prietenă a familiei Miroiu.
Imediat după publicarea lucrării, Andrei Miroiu a devenit lector universitar. Pentru a fi scutit de contestări, motivate de influenţa familiei sale în SNSPA, Andrei Miroiu s-a autoexilat cu doctoratul la departamentul de Relaţii internaţionale, apoi a abandonat SNSPA pentru Universitatea “Nicolae Titulescu”. Pasiunea pentru politica externă nu l-a împiedicat să facă o mică escală în fem inism, favorizată chiar de mama sa.
Familia Vlăsceanu (Lazăr şi Mihaela) s-a alăturat cuplului Miroiu în structura didactică a Şcolii. Mihaela Vlăsceanu, care s-a consacrat pe vremuri «activităţii de formare a conştiinţei socialiste» , a fost fidelă ariei de studii cultural-educative . În 2004 devine rector al SNSPA – al treilea rector-femeie din România, succes notabil al emancipării feministe din ţara noastră. În consonanţă, soţul Mihaelei Vlăsceanu, Lazăr, organizează un seminar de cercetare la instituţia condusă de consoarta sa. Marius Pieleanu, ginerele familiei Vlăsceanu, predă şi el la SNSPA. Cristina Cărtărescu, fosta soţie a lui Mircea Cărtărescu, şi Laura Grünberg, colaboratoarele Mihaelei Miroiu la SNSPA pe probleme de gen, sînt redactor, respectiv redactor-şef la publicaţia AnaLize, editată de Societatea de Studii Feministe “Ana”, unde Mihaela Miroiu ocupă un loc central.
Imaginea SNSPA este chiar cea a unei mari familii alcătuite din cîteva cupluri academice: unul ar fi cel format de Vintilă Mihăilescu (şef de catedră şi de puţin timp director al Muzeului Ţăranului Român) şi Ana Mihăilescu (care predă sociologie şi antropologie). Irina Stănciugelu, loială crezului ştiinţific al fostului ei soţ, conferenţiar şi coleg al Mihaelei M iroiu, publică o carte despre feminism chiar la SNSPA împreună cu Ana Bulai, sociolog, soţia lui Alfred Bulai, conferenţiar şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, dar şi preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Reţelele matriarhatului de la SNSPA sînt tulburate din cînd în cînd de bărbaţi discreţi. Paradoxul face ca tocmai Mihaela Miroiu să deplîngă deteriorarea spaţiului universitar din pricina “favoritismului”, a “spiritului de clan” şi a “clicilor”, şi să se îndoiască de tentaţia membrilor “clanurilor academice» de a se căi pentru propriile păcate.”

Coalitiile anti-credinta

Colega lui Pirvulescu, Mihaela Miroiu, ca sustinatoare a campaniei anti-icoane avea sa afirme intr-un articolas din revista GDS, “22”, in calitate de “crestin ortodoxa practicanta”, probabil ca si domnul Dan Puric, ca “personal as adera mai degraba la varianta ecumenic-umanista, multiculturalista pentru spatiul public: oricare ar fi credinta unei persoane, ea ar putea sa isi regaseasca simbolurile religioase sau nereligioase, in deplin respect si acceptare reciproca. Daca acest lucru este foarte dificil, cred ca este de preferat varianta neutra, nu impunerea simbolurilor majoritatii. Pe scurt, daca as fi parintele unui copil catolic, protestant sau musulman sau liber-cugetator, as simti ca simbolurile unei singure religii in scolile publice il fac pe copilul meu sa se simta exclus sau deviant”.
Iata si scrisoarea de sprijin a trogloditului Moise, initiatorul demersului anti-icoane prin intermediul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, sustinut cu sarg de Cristian Pirvulescu:

Retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice

Scrisoare deschisă către Ministrul Educaţiei şi Cercetării Mihail Hărdău,
privind recomandarea CNCD legată de retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice

Domnule Ministru,

Recomandările făcute de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reprezintă un fundament important pentru crearea unui mediu şcolar neutru, în care drepturile fundamentale ale elevilor şi cadrelor didactice să fie respectate.

Responsabilitatea care vă revine este clară şi nu poate fi evitată prin solicitarea ca Parlamentul să decidă în această chestiune. Reformele atrag nu de puţine ori reacţii de opoziţie şi riscuri de imagine, dar aceste considerente nu trebuie să primeze în cazul în care reprezentanţii autorităţilor publice urmăresc cu adevărat instaurarea unui cadru democratic veritabil în această ţară.

Având în vedere recomandările C.N.C.D., vă solicităm, domnule Ministru, să dispuneţi elaborarea şi implementarea unei norme interne, într-un timp rezonabil de scurt, prin care să reglementaţi prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile de învăţământ public Această normă internă trebuie să se fundamenteze pe principiile prin care Ministerul Educaţiei şi Cercetării:

1. să asigure exercitarea dreptului la învăţătură şi accesul la cultură în condiţii de egalitate.
2. să respecte dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor potrivit convingerilor lor religioase şi filosofice.
3. să respecte caracterul laic al statului şi autonomia cultelor.
4. să asigure libertatea de religie, conştiinţă şi convingeri a tuturor copiilor în condiţii de egalitate. 5. să afişeze simbolurile religioase doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile destinate exclusiv învăţământului religios.

Aceste principii, concordante cu cadrul legal existent în acest moment în România, vor asigura respectarea dreptului fundamental la libertatea de gândire, credinţă şi religie pentru toţi copiii din România, indiferent de opţiunile lor religioase sau filosofice sau ale familiilor din care provin. Nerespectarea lor lasă România cu un grav deficit de democraţie. Situaţia discriminatorie din şcoli înregistrată la acest moment nu poate fi perpetuată. Este ştiut faptul că majoritatea ţărilor europene şi Statele Unite au reglementat clar acest lucru în sensul consacrării neutralităţii confesionale a învăţământului public. Rugăciunile de la începutul anului şcolar, prezenţa simbolurilor religioase şi maniera confesională de derulare a orelor de religie fac ca majoritatea şcolilor publice din România să aibă caracterul unor şcoli confesionale, foarte departe de ceea ce ar trebui să fie un cadru neutru de învăţământ.

Cultura democratică a unei societăţi nu este un dat pur şi simplu, ci se formează în timp şi ca urmare a unor dezbateri publice, uneori aprinse, pe teme care privesc principiile democratice care stau la baza acesteia. După cum era de aşteptat, multe dintre reacţiile apărute după decizia CNCD au fost vehemente şi, de multe ori, agresive şi insultătoare la adresa profesorului Emil Moise şi a celor care i-au susţinut petiţia. Ele denotă o precaritate a culturii civice şi o înţelegere greşită a conceptelor utilizate în discursul public, precum cel de “discriminare”. Ideea că demersul pe care îl susţinem ar fi unul anticreştin şi antireligios reprezintă o deturnare a poziţiei noastre şi o punere a problemei într-un cadru care ne este străin. Dimpotrivă, demersul nostru are ca obiectiv asigurarea respectării drepturilor individuale ale tuturor cetăţenilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare astăzi în România. A lua în considerare numai drepturile unor cetăţeni, fie ei şi în majoritate, şi a susţine că libertatea religioasă a acestora este îngrădită prin solicitarea retragerii simbolurilor religioase din şcoli, în afara unui cadru determinat, reprezintă o poziţie care nu ţine seamă de egalitatea în faţa legii a tuturor membrilor societăţii noastre. Mai mult, declaraţiile celor care doresc menţinerea simbolurilor religioase în şcolile publice, fac referire la articole de legi şi prevederi internaţionale care, de fapt, susţin punctul de vedere favorabil neutralităţii confesionale şi deciziei CNCD.

Domnule Ministru, aşteptăm o decizie din partea dumneavoastră conformă cu recomandarea CNCD. Aceasta ar reprezenta un alt pas important al României spre o societate democratică. Vă asigurăm de întregul nostru sprijin în acest sens, inclusiv prin acordarea, la cererea dumneavoastră, a unei eventuale asistenţe şi expertize juridice pe această temă.

Semnături:

Organizaţii neguvernamentale:

Andreea Marc – Liga pentru Educaţie, Cultura şi Sport LECUPO Iaşi
Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis
Cristian Pîrvulescu – Asociaţia Pro Democraţia
Daniel Vighi – Atelierul Civic Ariergarda, Timişoara
Diana-Olivia Hătneanu – APADOR – CH
Dorina Năstase – Centrul Român de Studii Globale
Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities
Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internaţionale
Gabriel Penciu – Association Culturelle et Amicale Roumaine
Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent
Joanne Richardson – Asociaţia D Media, Cluj
Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe AnA
Liliana Popescu – Fundaţia “Proiectul pentru Educaţie Civica şi Dezvoltare Academică”
Magda Matache – Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii
Răzvan Martin – Agenţia de Monitorizare a Presei
Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă
Romaniţa Iordache – ACCEPT
Smaranda Enache – Liga Pro Europa
Renate Weber, Soros

Mircea Toma, Cai verzi pe pereti

“Noua Inchizitie Ortodoxa”

Scandalul anti-crestinilor a declansat o serioasa solidaritate a societatii civile crestine dand nastere Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios, care, avand drept coordonatoare Asociatiile ProVita si Civic Media, a reusit sa castige procesul cu CNCD (Vezi https://www.salvati-icoanele.info/). Dar anti-crestinii maladivi nu s-au lasat. Au inceput atacul la Legea Cultelor, apoi la manualele si orele de religie. Iata ce scria colegul de “profesionalizare” al domnului Puric despre noi, cei care aparam Ortodoxia, asemuiti, ca si copiangii de Tarziu si Codrescu cu “Fundamentalismul noii Inchizitii (B.O.R.), inradacinat in radicalismul pseudo-ortodoxist al perioadei interbelice (culminind cu Miscarea Legionara de extractie ortodoxa)”.
Cristian Pirvulescu in Romania libera: “In acest moment dezbaterea privind statul icoanelor in scoli (publice) este doar un pretext. Problema reala este raportul Statului cu Biserica. Caci, dincolo de discutii, ramane intrebarea: Cum a fost posibil cazul (Manastirii) Tanacu? (unde a fost ucisa o tinara prin schingiuire si false exercitii de exorcizare)
Daca statul ar fi fost un spatiu public, nu un mozaic de spatii private concedate unor parti cu tendinte hegemone ale societatii, reactia statului ar fi fost alta. E o dovada in plus ca statul nu poate fi decat un loc public, o res publica, in care toti cetatenii sunt egali. El nu este, sau nu trebuie sa fie, cel putin ca realitate, subiectul (supus) vreunei religii, credinte, doctrine, filosofii sau ideologii caci, dand politicii adevarata sa semnificatie, ar fi dator sa se transforme intr-un loc neutru. Pentru aceasta, educatia copiilor trebuie sa privilegieze studiul autentic, nu doar formal, al drepturilor civice si constitutionale, astfel incat acestia sa inteleaga ca libertatea de constiinta se manifesta prin gandire critica, nu prin stimularea ignorantei si simularea credintei (practicata de BOR).
Liberul arbitru ar trebui sa triumfe, dand fiecaruia autonomia la care are dreptul. Statul, cu scolile publice si institutiile sale nu poate fi spatiul unei religii sau a alteia.”
Mai lipseste “Traiasca Lupta pentru Pace!”…
“Mana de bigoti”

La fel, subiectul actelor biometrice a fost tratat de distinsul “politolog” de serviciu al unei lumi in declin, in acelasi mod ca si epigonii sai “ortomorfodocsi”, Tarziu, Codrescu si, probabil, “maestrul” Puric.
Cristian Pirvulescu in Cotidianul: “Încă o dată jocul intelectual de-a relativismul, combinat cu tradiţionala înclinaţie conservatoare către abandonul raţiunii ca mijloc privilegiat de cunoaştere, a făcut loc, pe un câmp cultural fertil, fanatismului şi ignoranţei. Şi nu întâmplător în această Românie au înflorit milenarismele, căci după 1990 a fost încurajată atitudinea ostilă a publicului faţă de gândirea critică. Aşa că, de la scandalul Tanacu la isteria paşapoartelor biometrice, trecând prin etapa introducerii icoanelor în spaţiul public paralel cu scoaterea teoriei evoluţioniste din manualele de biologie, drumul a fost liber.
Dar oare către ce urma să se îndrepte noua societate românească astfel croită? Către ignoranţă? Aşa s-ar părea, câtă vreme statul, spaţiu public prin vocaţie, a fost pus în derută de câţiva ignoranţi bigoţi atunci când panica indusă de „numărul Fiarei“ prezent în paşapoartele biometrice a cuprins o parte a opiniei publice.”
Si inca: “Cum în codurile de bare cifrele sunt grupate de trei ori câte şase, conspiraţia satanică a fost dezvăluită. Iar profesorii de religie s-au transformat, de multe ori, în agenţi ai acestei teorii conspiraţioniste, strângând de la elevii lor prea puţin pregătiţi să le reziste tabele de semnături împotriva paşapoartelor biometrice. O diversiune? Probabil mai mult decât atât, chiar dacă isteriile antisectare din anii ’70-’80, propagate de fosta Securitate pentru a controla o societate atomizată şi copleşită de criză, seamănă destul de bine cu ceea ce s-a întâmplat în ultima lună. Căci fondul care a permis această stranie derivă a rămas intact.”
Deci, Securitatea e mana in mana cu Biserica si “cativa ignoranti bigoti” – Parintii duhovnici Justin, Arsenie, calugarii de la Sfantul Munte si vreo 800.000 de semnatari impotriva cipurilor – iar “elitele” si “intelectualii” se apara strans uniti in jurul GDS, din toate Punctele cardinale. Ati inteles, nu?! Teoriile micilor plagiatori Badin, Bichir si Tarziu – neoasii romani “misionari” – sunt, de fapt, ale lui Pirvulescu!
Homosexuali din toate ONG-urile, uniti-va!
Asta nu e tot. Pirvulescu se remarca drept pastorul homosexualilor din “societatea civila”. Iata cum comenta “poliologul” reactia romanilor in urma unui mars al bolnavilor inversionisti prin centrul Capitalei: „Ortodoxia romaneasca este o ortodoxie de suprafata. Pe cat de populara, pe atat de ineficienta in a-si mobiliza simpatizantii s-a dovedit Biserica Ortodoxa”. Presa vremii noteaza: “Lipsa de informare si traditia ortodoxa sunt vazute de Cristian Parvulescu si Sebastian Lazaroiu ca principalele cauze ale intolerantei. Politologul Cristian Pirvulescu si sociologul Sebastian Lazaroiu au salutat normalitatea evenimentului de sambata: o manifestatie a unor cetateni in numele diversitatii, o contramanifestatie a opozantilor, jandarmii care si-au facut datoria; ca in tarile civilizate. Pirvulescu crede ca „gay pride-ul” de sambata si-a atins scopul: a deschis dezbaterea despre legalizarea casatoriilor intre cuplurile gay, in fond despre egalitatea juridica a cetatenilor. „Problemele juridice ca partajul, mostenirea cer implicarea statului. Gay pride-ul a reusit sa atraga atentia asupra problemei egalitatii juridice”, a spus Pirvulescu.” De altfel acesta este scopul principal al agitatiei create de asa-zisa “Coalitie Opriti Codurile”, in fapt aceeasi gasca de stipendiati ai Retelei Soros pe care o gasim in orice manifestare publica anti-romaneasca de 20 de ani incoace, conform planului fondatorului GDS, komisarul stalinist Silviu Brucan. Si bilantul negru poate continua aproape la nesfarsit…

Pe scurt, acesta este colegul dlui Puric. Stim ca cine se-aseamana se-aduna. Si, desigur, dl dr Pavel Chirila are dreptate: multi din cei care platesc gras au fost bine primiti, chiar si in centre paleative pe care deja le sponsoriza Manastirea Petru Voda si chiar cand respectivii “anonimi” erau si mai sunt inca cercetati penal pentru afaceri nelamurite cu petrolul tarii, evaziune fiscala si spalare de bani. Intrebarea e simpla: poti sa stai si cu Cluburile si Aliantele anti-crestine in traista – ca sa nu zic in alta parte – si cu sufletul la Aiud? Raspunsul e la fel de simplu.

Pentru cine are rabdarea sa-l asculte pe colegul lui Dan Puric si Calin Georgescu debitand despre “rolul Bisericii intr-un stat laic”:


Vezi si
Parintele Justin Parvu despre potrivnicii Manastirii de la Aiud (cu tot cu calugari si rufe atarnate la uscat care displac vederii prea finute a intelectualilor care, stim bine, nu-si spala niciodata blana, doar si-o schimba)

O SCRISOARE GASITA. Galceava impostorilor la Muzeul Literaturii: Sorin Antohi vs Radu Calin Cristea. In atentia DNA si a Curtii de Conturi. NO COMMENT

„Draga Radu,

Am citit astazi o fraza din interviul acordat de tine suplimentului “Bucurestiul Cultural”, aparut pe 20 ianuarie 2009: “Am fost avansati in colaborarea cu Sorin Antohi, dar caracterul sau imprevizibil a inhibat prelungirea acestei relatii”. Urmau doua exemple de actiuni, “Modernism si Antimodernism”, “Pluralism in diversitate: literaturile Romaniei Mari”. Ele urmau cumva antifrastic, si nu erau in vreun fel legate de numele meu. Ca si cum, in cel mai bun caz, eu nu aveam nimic de-a face cu ele.

Vorbind de “caracterul meu imprevizibil”, m-ai calomniat. In plus, ai mintit cu privire la colaborarea noastra.

Imi este greu sa recapitulez “colaborarea” noastra in citeva rinduri. Dar retin deocamdata urmatoarele:

1. Tu si colaboratorii tai de la MNLR ati lasta balta proiectul revistei in care am fost o vreme implicat. Pur si simplu, mesajele si insistentele mele au ramas fara raspuns. Eu mi-am facut partea din acel „gentlemen’s agreement.”

2. Impreuna cu Aurel Borsan, ati fraudat banul public sub acoperirea conferintei despre “Modernism si Antimodernism”, ascunzindu-mi (desi proiectul fusese integral gindit de mine) toate detaliile financiare. Astfel:
(a) nu ati rambursat toate cheltuielile de calatorie ale participantilor, in ciuda insistentelor mele;
(b) ati finantat sau ati pretins ca ati finantat aparitia unor volume sub egida Editurii Cuvantul si a Editurii MNLR (scotind chiar un tiraj pirat din volumul coordonat de mine, cu alta coperta), dar tirajele acestor volume au ramas confidentiale, iar distribuirea lor a fost aleatorie si netransparenta;
(c) ati platit cel putin doua persoane — Paul Cernat, Victor Rizescu — al caror rol in organizarea si desfasurarea conferintei a fost marginal, ca parte a unui transfer fraudulos de fonduri publice in contul unei publicatii private. Si ma opresc aici, desi as putea continua.

3. Conferinta despre literaturile Romaniei Mari nu s-a tinut niciodata. A existat doar un proiect al meu, legat de proiectul celeilalte conferinte despre Romania Mare. Aurel Borsan, ajutat si de altii (intre care Gheorghe Bejan, Paul Cernat si Victor Rizescu), a piratat proiectele mele, a mintit agresiv participantii confirmati ai conferintei organizate de mine, somindu-i sa vina la Sinaia — unde s-a organizat in ultima clipa o conferinta plagiata stingaci dupa a mea (in ciuda protestelor mele) – dupa demiterea mea de la „Cuvantul”. Nu cunosc rolul tau in aceasta noua fraudare a banilor publici, dar faptul ca tu mentionezi (aproximativ) proiectul dedicat literaturilor Romaniei Mari ca si cum ar fi o actiune a MNLR ridica un mare semn de intrebare.

4. Ai scos, la rugamintea lui Mircea Martin, numai 300 de exemplare (oricum, atitea mi-ai spus tu ca ai scos) din cartea Virgil Nemoianu, Sorin Antohi, „Romania noastra. Conversatii berlineze” fara a semna un contract cu autorii (desi eu am cerut un contract), fara a asigura o distribuire a cartii (exceptind chioscul de linga MNLR), “organizind” o penibila “lasare” semiclandestina la Bookfest.

In fine, ai profitat de faptul ca sint o tinta usoara a oprobriului public pentru a ma calomnia: “caracterul sau imprevizibil” etc. Daca micile tale afaceri cu Aurel Borsan ramasesera pentru mine in urma, la vastul capitol “Gainarii” al istoriei nationale, desi imi adusesera necazuri si prejudicii, daca administrarea volumului de convorbiri cu Nemoianu imi lasase un gust amar, calomnia ta nesolicitata de nimeni ma determina sa-ti trimit acest mesaj de adio. L-am scris fara vreo urma de resentiment, numai si numai pentru a stabili adevarul. Voi ramine la fel de cordial cu tine in public, voi retine momentele tale de bunavointa fata de mine (propunerea de a fi adjunctul tau e totusi suspecta, fiind ea inspirata de Aurel Borsan), dar imi intrerup acum si astfel raporturile private cu tine.

Sorin”

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova